1. Noţiune de parodonţiu marginal.

⚫Parodonţiul cuprinde totalitatea ţesuturilor care contribuie la fixarea

dintelui în alveolă, lucru pentru care a fost numit "aparatul de
susţinere" a dintelui.

2. Componentele principale ale parodonţiului marginal.

Parodonțiul marginal are două componente principale:
Parodonțiul superficial sau de inveliş format din:
● gingie cu: epiteliu gingival;
corion gingival;
ligamente supraalveolare;

Parodonțiul profund, de sustinere sau "funcțional", format din:

- cement radicular:
- desmodonțiu;
- os alveolar.

3. Funcţiile de bază ale parodonţiului marginal.

1. Asigura fixarea și menținerea gingiei pe dinte la un nivel constant, ceea ce
devine evident in cursul erupției active;
2. Întărește structura corionului gingival, conferă marginii gingivale libere
consistenţă şi rezistenţă faţă de impactul alimentar exercitat in conditii
fiziologice
3. Se opune tendințelor de retractie gingivala prin agresiuni mecanice directe
asupra marginii gingivale libere și în şanțul gingival;
4. Asigura o transmitere a presiunilor de masticatie din zonele active la restul
dintilor prin fibrele dento-dentare sau transseptale în condițiile unor arcade
integre, fără breșe de edentație, chiar în lipsa punctelor de contact, in
incongruente dento-alveolare cu spațiere;
5. Formeaza o bariera biologică rezistentă in timp față de agresiunea microbiana,
extinderea inflamației și a proliferării epiteliului jonctional și sulcular in
desmodontiu.

Functia de structurare și restructurare tisulară.

Funcția de nutritie,
-desmodonțiul asigură nutriția cementului, a osului alveolar și a gingiei prin vase
de sange și asigura drenajul sanguin și limfatic.
Funcia senzitivă şi senzorială;
- este asigurată prin fibre şi formațiuni nervoase specializate in transmiterea
senzațiilor dureroase, tactile, de presiune și termice.
Functia de preluare a solicitărilor dentare asigură:
- rezistensa faţă de fortele ocluzale de impact;
-transmiterea forțelor ocluzale către osul alveolar;
-protectia formatiunilor vasculo-nervoase;
-menținerea unor relatii normale gingivo-dentare.

4. Părţile componente ale parodonţiului superficial sau de înveliş.

Mucoasa cavitatii bucale poate fi impartita in trei zone principale:
1. Gingia si mucoasa care acopera bolta palatina osoasa (formata din apofizele
palatine ale oaselor maxilare si lamele orizontale ale oaselor palatine), denumita
si mucoasa masticatorie.
2. Mucoasa de pe fata dorsala a limbii specializata in receptarea stimulilor care
produc senzatii gustative.
3. Mucoasa de captusire a cavitatii bucale, slab keratinizata si cu o submucoasa
din tesut conjunctiv lax, este mucoasa buzelor, obrajilor, suprafetei ventrale a
limbii, a planseului bucal, a palatului moale si uvulei, precum si a mucoasei
alveolare.
Epiteliul este multistratificat, compus din mai multe straturi de celule. Este
format din: epiteliul oral sau extern; epiteliul santului gingival, epiteliu sulcular
sau intern; epitetiul jonctional (sau de jonctiune)
Epiteliul extern este de tip scuamos, pluristratificat, keratinizat sau
parakeratinizat, prezentind numeroase digitatii spre corionul papilar subiacent.
Este alcatuit din partru straturi, dispuse astfel, de la baza spre
suprafata
1) Stratul bazal este alcatuit din celule cuboidale inalte, dispuse pe un singur
rind, avind nucleu ovoid si citoplasma prevazuta cu mitocondrii, aparat Golgi.
Celule sunt dispuse pe o membrana bazala alcatuita din doua
lame: lamina lucida(spre epiteliu) si lamina densa (spre corion), iar legatura cu
corionul este asigurat prin hemidesmozomi.
2) Stratul spinos este alcatuit din celule poliedrice unite prin punti intercelulare,
dispuse pe mai multe rinduri.
3) Stratul granular este alcatuit din 2-3 rinduri de celule cu nuclei picnotici,
citoplasma bogata in granulatii de kerato- hialina si numeroase tonofibrile
dispuse peiferic.
4) Stratul cornos este alcatuit din 10-15 rinduri de celule keratinizate, aplatizate,
fara nucleu si care, in conditii patologice , se reduc la 2-3 rinduri de celule,
datorita hiperdescuamarii.
Epiteliul sulcular sau crevicular (epiteliul santului gingival) tapeteaza
versantul intern al gingiei libere, de la marginea gingivala pina la fundul santului
gingival, unde se continua cu epiteliul jonctional. Este scuamos
stratificat avind 10-15 rinduri de celule(sunt prezente celule LANGERHANS),
subtiindu-seprogresiv spre insertia epiteliala , este keratinizat fara digitatii
interpapilare spre corion si fara strat granular. Se comporta ca o membrana
semipermiabila intere corion si santul gingival, fiind strabatut de fluidul sulcular,
cu rol in apararea locala antimicrobiana. In contact cu placa bacteriana
subgingivala, este strabatut de produse bacteriene (enzime, toxine , antigene)
care invadeaza corionul si declanseaza inflamatia gingivala.
Epiteliul jonctional sau atasat inconjoara coletul dintilor, avind forma unui
guler, este scuamos, stratificat, posedind initial 3-4 rinduri de celule, care
sporesc odata cu virsta, de tip pavimentos, nekeratinizat. Epiteliul jonctional se
uneste cu smaltul prin intermediul unei membrane bazale, alcatuita din doua
foite : lamina densa(adiacenta smaltului) si lamina lucida(adiacenta epiteliului),
de care se leaga formatiunile hemidesmosomale ale celulelor epiteliale. La
nivelul cementului cervical, atasarea se realizeaza prin intermediul unui strat de
legatura, constituit din prolina, hidroxiprolina si mucopoliuzaharide neutre.
Atasamnetul epitelial este consolodat de fibre gingivo-dentare, care aplica intim
gingia de coletul dintelui, constituind impreuna jonctiunea dento-gingivala.
Epiteliul atasat are trei zone distincte: coronara, mijlocie si apicala.
Corionul gingival este format din tesut conjunctiv, vase si nervi.
1) Substanta fundamentala - formata dintr-o matrice organica in care sunt
inglobate componente macromoleculare si constituie mediul intern in care se
desfasoara totalitatea mecanismelor functionale intre celule.
Compozitia sa biochimica este caracterizata printr-un complex
mucopolizaharidic(proteoglicani) alcatuit din componente sulfatate si nesulfatate
si acid hialuronic.
2) Celulele - majoritatea fibroblasti cu rol de sintetizare si resorbtie a fibrelor de
colagen, sinteza proteoglicanilor, mentinerea integritatii tesuturilor, reparatie si
regenerare. De asemenea si elemente figurate ele
sangelui din linia eritrocitara si leucocitara, monocite, plasmocite, PMN,
osteoblasti si cementoblasti.
3) Fibre - fibre de coagen 60%, fibre de reticulina, fibre elastice si fibre de
oxytalan. Sistemul de fibre elastice responsabile de prorietatile elastice ale
gingiei contine aproximativ 6% din substanta proteica gingivala.
5. Gingia, tipurile de gingie.
Gingia este porțiunea mucoasei masticatorii care acoperă extremitatea coronară
a osului alveolar. Are 1-9 mm lățime. Superior este marginea gingivală liberă
spre apical trece in mucoasa masticatorie de care nu se delimitează clar (gingia
este fixă, mucoasa masticatorie este mobilă);
● Gingia liberă: marginală și papilară;
● Gingia aderentă (fixă);

Marginea gingivală liberă înconjoară coletul dintelui şi e cuprinsă între

marginea liberă a gingiei şi fundul şanţului gingival
- corespunde în stare normală joncţiunii smalţ-cement.
- Are o grosime de aproape 1 mm şi
- formează peretele mucozal(mucozal) al şanţului gingivo-dentar
(sulcusul gingival).
Papila interdentară ocupă spaţiul de sub punctul de contact între doi dinţi.
Papilele interdentare au formă piramidală mai ascuţită în zona frontală şi mai
aplatizată în zonele molare. În realitate, există două papile – una vestibulară şi
una orală unite printr-un col. Ele determină aspectul mai accentuat festonat al
gingiei libere. Culoarea roz pala
Gingia fixă aderă ferm de dinte și osul alveolar subiacent și se întinde de la baza
marginii gingivale libere până la mucoasa alveolară
Corionul gingival e format din:
-substanta fundamentala alcatuita din constituenti moleculari nefibrosi
-celule
-fibre de colagen si elastina
-vase si nervi
Substanta fundamentala e o matrice organica nefibroasa in care sunt inglobate
componente corionul gingival.
Din punct de vedere chimic,substanta fundamentala e formata din
macromolecule de proteoglicani si glicoproteine.
Proteoglicani-au un rol major in mentinerea integritatii corionului
gingival.Componentele principale ale proteoglicanilor sunt de tip carbohidrati si
se numesc glicozoaminoglicani.
Glicozaminoglicanii sunt reprezentati prin:
Compusi nesulfatati-Acidul hialuronic,care indeplineste numeroase
functii:actioneaza ca un absorbant biologic al solicitarilor mecanice;una dintre
cele mai importante functii ale acidului hialuronic este mentinerea homeostaziei
apei in tesuturi;componentele cu greutate moleculara mare ale acidului inhiba
activitatea fagocitara a macrofagelor,iar cele cu greutate moleculara mica o
stimuleaza.
Compusi sulfatati- condroitin sulfat-este sintetizat in exces in inflamatia
gingivala;
-dermatan sulfat;
-heparan sulfat;
-keratan sulfat.
Celulele corionului gingival:
Fibroblastii sunt celulele cela mai numeroase in tesutul conjuctiv al gingiei
sanatoase.
 Mastocite sunt localizate perivascular in mod exceptional pot fi intilnite in
epiteliul.Mastocitele
Produc histamina prezenta in stadiile inpiciente de inflamatie.
Macrofage,monocite,plasmocite,limfocite,polimorfonucleare sunt putine in
corionul gingiei sanatoase si situate predominant in apropierea epiteliului
jonctional.
Osteoblasti cu rol osteoformator si
Osteoclasti cu actiune osteodistructiva sunt situati mai aproape de osul alveolar.
Cementoblasti si cementoclasti cu actiune de formare si respectiv,de resorbtie a
cementul radicular.
6. Structura morfologică a gingiei.
● mucoasa gingivalã este formatã din epiteliu stratificat pavimentos si
corion.
● Topografic ->epiteliul prezinta 3 zone diferite:
● ep. oral sau extern;
● ep. santului gingival, sulcular sau intern;
● ep. jonctional care este zona cea mai profundã a santului gingival si
stabileşte contactul între gingie şi dinte

7. Gingia liberă sau marginală (noţiune).

● Marginea gingivală liberă este porțiunea cea mai coronară intre papilele
interdentare ale gingiei și corespunde peretelui extern al şantului gingival.
● Grosimea marginii gingivale libere variază între 0,5 și 2 mm. Contur
normal in mod normal, este ascuțit, neted, fără neregularitaăți sau
depresiuni.
● Limita dintre marginea gingivală liberă şi gingia fixă este marcatp de
şanțul marginii gingivale libere, care, uneori, poate fi șters sau lipsește.
● Şantul marginii gingivale libere corespunde in general, cu porțiunea cea
mai decliva a şanlului gingival.
 8. Gingia interdentară (papila gingivală), culoare, formă şi volum.
Papila interdentară ocupă spațiul interdentar (ambrazura gingivală
vestibulo-orala), fiind situată imediat sub punctul de contact: cand acesta lipseşte
(diastema primară, incongruența dento-ajveolară cu spațiere), papila interdentară
prezintă forma de platou sau chiar de șa, ca o depresiune concavă.
Forma normală in regiunea frontală este piramidală. Forma spațială a papilei
interdentare la dinţii laterali posteriori a fost comparată cu aspectul unui cort, cu
a depresiune pe muchia superioară.
Între dinţii laterali posteriori are virful deprimat, de aspect concav,
corespunzator zonei de contact sub care se situează. In sens vestibulo-oral
prezinta un vârt vestibular şi unul oral.

Culoarea normală a gingiei este roz deschis, dar variază în raport cu:
● grosimea stratului epitelial;
● gradul de keratinizare;
● gradul de vascularizalie din corionul gingival;
● prezența și numărul celulelor melanoformatoare;
● melanoblasti - din stratul bazal al epiteliului.

-vîrsta: la copii şi tineri ocupă în întregime spaţiul interdentar şi are un vîrf

punctiform uşor rotunjit; la virstnici, volumul se reduce,iar conturul papilei se
aplatizează;
-incongruenţa dento-alveolară cu spaţiere reduce volumul papilei interdentare
prin impactul alimentar direct şi îşi modifică forma din proeminenţă în platou
chiar concav ;
-incongruenţa dento-alveolară cu înghesuire reduce volumul papilei
interdentare, care sunt înguste, laminate şi scurte ; dac se mai adauga inflamaţia,
papilele se tumefiază devin hiper trofice şi hiperlazice.
-traumatismul produs de folosirea intempestivă a scobitorii,periajul excesiv
reduc volumul papilelor interdentare.
- diastemele şi tremele produse prin deplasări patologice ale dinţilpor
parodontotici produc deformări ale papilelor interdentare, cu volum si aspect
neregulat de la dinte la dinte.

Culoarea gingiei este mai palida, chiar usor albicioasă in zonele de

hiperkeratoza, de reactie față de impactul alimentar traumatizant. La unele
persoane sau la populatiile de de culoare, orientale,mediteraneene, culoarea
gingiei poate fi, în mod normal, de la marp închis sau albastru inchis pâna la
negru şi este o urmare a melaninei în exces din epiteliul gingival. Aceasta
pigmentare nu reprezinta în nici un caz, un semn de imbolnavire gingivala.
Aspectul suprafeței gingivale in zona fixă este de "gravură punctată" (stippling)
sau "in coaja de portocala". Prezența aspectului de desen punctat este un semn
de sănătate gingivala.

9. Gingia fixă (ataşată), structură, vascularizare, inervaţie.

● Gingia fixă este prelungirea gingiei marginale libere care este intim
ataşată de os sau cementul radicular. Se intinde de la şanțul gingival al
marginii libere până la limita muco-gingivală (nu întotdeauna se vede);
● are inaltime mai mare la maxilă, în special la incisivi și molari pe
vestibular; mai mare pe lingual la molarul 1 inferior, foarte îngustă la
molarii II și II inferiori; înălțimea este redusă la dinții cu tendință de
vestibularizare și mai mare la dinții cu tendință de lingualizare;
● gingia fixă este o zonă de rezistență împotriva tendințelor de retractie
si deplasare a marginii gingivale libere.

10.Noţiune de joncţiune muco-gingivală.

Notiune: Limita dintre gingia fixă și mucoasa alveolară este joncțiunea muco-
gingivlă, reprezentata printr-o linie de demarcatie: vizibila pe fata vestibulara a
ambelor maxilare.

Linia jonctiunii muco-gingivale este vizibila şi pe faţa linguală a versantului

alveolar mandibular, dar lipseste in zona palatinală, unde mucoasa palatului dur
este ferm ataşată de osul subiacent, bine keratinizată și se continua făro o linie
de demarcație cu gingia. Mucoasa alveolara este slab keratinizată, de culoare
roşu închis, mobilă față de planul subiacent unde prin transparență se observă
vase de sânge cu traiect bine conturat.

Sub aceasta linie se gaseste mucoasa alveolară, mai elastică și mai mobilă decât
mucoasa fixă situată în directie coronara.

11.Noţiune de sistem ligamentar supraalveolar.

● Sistem ligamentar supraalveolar este componenta parodonțiului
superficial care include în sine fibre gingivale, în special din colagen.
● Asigura legatura dintre dinte-gingie,dinte-dinte si este format din fibre
gingivale in special din fibre de colagen cu diferita orientare.
● Aceste ligamente confera gingiei elasticitate,rezistenta si o fixeaza de
suprafata dintelui mai jos de epiteliul marginal.
● Fibrele confera imobilitate gingiei si stabilizeaza fiecare dinte intr-un
anumit sector.

12.Tipurile de fibre ale ligamentului supraalveolar.

1.Fibrele dento-gingivale care pornesc de la cementul radicular si se dispun
ascendent si lateral in corionul gingival.
2.Fibrele dento-dentare sau transseptale situate intre dintii adiacenti si au un
traiect aproape orizontal.
3.Fibrele dento-periostale pornesc de la dinte trec peste marginea
alveolara(limbusul alveolar) si se fixeaza la periost.
4.Fibrele dento-alveolare pornesc de la dinte si ajung la marginea alveolara
dispuse orizontal.
5.Fibrele alveolo-gingivale au capat atasat de creasta alveolara si se termina in
corionul gingival.
6.Fibrele periosto-gingivale fixeaza gingia de os prin intermediul periostului.
7.Fibrele transgingivale pornesc cu un capat de pe cementul radicular al
suprafetelor aproximale si se indreapta spre suprafata vestibulara sau orala a
dintelui vecin,unde se intrepatrund cu fibre similare din directia opusa.
8.Fibrele intergingivale traverseaza continuu corionul gingival paralel cu
suprafetele vestibulare si orale ale radacinilor.
9.Fibrele interpapilare care traverseaza spatiul interdentar in sens
vistibulo-oral la baza papilei
10.Fibre semicirculare pornesc de la suprafata aproximala a radacinii unui
dinte,ocolesc fata vestibulara sau orala si se fixeaza pe fata aproximala opusa a
aceluiasi dinte.
11.Fibre circulare in numar mic inconjoara in intregime radacina dintelui.
12.Fibre intercirculare sunt situate intre inelele de fibre circulare.

Fiziologia sistemului ligamentar supraalveolar.

a) Asigura fixarea si mentinerea gingiei pe dintela un nivel constant,ceea ce
devine evident in timpul eruptiei active;
b) Intareste structura corionului gingival,confera marginii gingivale libere
consistenta si rezistenta fata de impactul alimentar exercitat in conditii
fiziologice;
c) Se opune tenditelor de retractie gingivala prin agresiuni mecanice directe
asupra marginii gingivale libere si in santul gingival;
d) Asigura o transmitere a presiunilor de masticatie din zonele active la
restul dintilor prin fibrele dento-dentare;
e) Formeaza o bariera biologica rezistenta in timp fata de agresiunea
microbiana,extinderea inflamatiei si a proliferarii epiteliului joncyional si
sulcular in desmodontiu.

13.Fibre dento-gingivale. Fibre dento-dentare. Fibre dento-periostale.

Fibre dento-alveolare. Fibre alveolo-gingivale. Fibre transgingivale.
Fibre intergingivale. Fibre circulare. Fiziologia sistemului ligamentar
supraalveolar.
1.Fibrele dento-gingivale care pornesc de la cementul radicular si se dispun
ascendent si lateral in corionul gingival.
2.Fibrele dento-dentare sau transseptale situate intre dintii adiacenti si au un
traiect aproape orizontal.
3.Fibrele dento-periostale pornesc de la dinte trec peste marginea
alveolara(limbusul alveolar) si se fixeaza la periost.
4.Fibrele dento-alveolare pornesc de la dinte si ajung la marginea alveolara
dispuse orizontal.
5.Fibrele alveolo-gingivale au capat atasat de creasta alveolara si se termina in
corionul gingival.
6.Fibrele periosto-gingivale fixeaza gingia de os prin intermediul periostului.
7.Fibrele transgingivale pornesc cu un capat de pe cementul radicular al
suprafetelor aproximale si se indreapta spre suprafata vestibulara sau orala a
dintelui vecin,unde se intrepatrund cu fibre similare din directia opusa.
8.Fibrele intergingivale traverseaza continuu corionul gingival paralel cu
suprafetele vestibulare si orale ale radacinilor.
9.Fibrele interpapilare care traverseaza spatiul interdentar in sens
vistibulo-oral la baza papilei
10.Fibre semicirculare pornesc de la suprafata aproximala a radacinii unui
dinte,ocolesc fata vestibulara sau orala si se fixeaza pe fata aproximala opusa a
aceluiasi dinte.
Text
Text
11.Fibre circulare in numar mic inconjoaraText in intregime radacina dintelui.
Text
Text
Text
Text
Text
12.Fibre intercirculare sunt situate intre inelele de fibre circulare.
Text
Text

14.Noţiune de parodonţiu marginal profund de susţinere sau

"funcţional".
Parodonțiul marginal profund este situat la nivelul rădăcinii dintelui în alveola
dentară, include cementul, osul alveolar și desmodonțiul și are funcție principală
de menținere a dintelui în alveolă.

15.Componentele de bază ale parodonţiului marginal profund.

● cement radicular
● desmodonțiu
● os alveolar
16.Cementul radicular (tipuri de cement radicular).
Tesut de tip conjunctiv, cu grad înalt de mineralizare, ce acoperă suprafața
radiculară a dintelui, uneori și o mică porțiune din coroană.
Cementul- interfața dintre rădăcina dintelui şi desmodonțiul din spațiul
dento-alveolar.
Are o culoare alb-gãlbuie si o grosime initială de 14 primar,
Cementul – 650 microni,
fibrilar, care se este dispus,
acelular
modifică și diferă cu vârsta si topografia. in jumatatea coronara a radacinii (sau pe 2/3
din lungimea ei). Substanta minerala 61% din
greutate
Cementul este de două feluri: primar şi secundar.
Cementul primar este de tip acelular, iar cel secundar este de tip celular.
Ambele tipuri de cement au o matrice organică ,conţin fibrile de colagen.
Fibrele de colagen din cement (fibre Sharpey) sunt de două feluri:
- fibre interioare, înglobate în substanţa fundamentală calcificată, produse de
cementoblaste; Cementul secundar, celular este situat in
- fibre de suprafaţă. jumatatea apicala a radacinii si la nivelul
furcatiilor dintilor pluriradiculari.Substanta
minerala este mai redusa(46% din greutate)
17.Raportul topografic sau joncţiunea cement-smalţ (variante).
● cementul acoperă smalțul cervical în 60-65 % din cazuri;
● cementul vine în contact cu smalțul în 30 % din cazuri;
● cementul nu se întâlnește cu smalțul, lăsând o mică porțiune de dentină
descoperită în 5-10 % din cazuri.

18.Cementul primar (fibrilar, acelular), localizare, compoziţie.

Cementul primar, fibrilar, acelular este dispus, in jumatatea coronara a
radacinii (sau pe 2/3 din lungimea ei).
• Grosimea stratului variază de la câțiva microni în timpul erupției la 50-130
microni la adult, peste 500 microni la vârstnici.
• La microscop cementul primar acelular: benzi formate din fibrile de colagen
(intrinseci - aparțin cementului), extrinseci dispuse perpendicular pe suprafața
rădăcinii, care derivă din desmodinţiu- din fibrele desmodontale sau a
ligamentului periodontal.
 ⚫Cementul acelular contine substante minerale pânã la 60 %, apã – 12 %,
si substante organice.
⚫Substanța minerală a cementului este reprezentată de cristale fine,
aciculare de hidroxiapatită care formează 61 % în greutate (31% în
volum) și apă 12 % în greutate (36% în volum). Gradul de mineralizare a
cementului este mai redus la vârste tinere și mai mare la vârstnici.

19.Cementul secundar (celular), localizare, compoziţie.

Cementul secundar, celular este situat in jumatatea apicala a radacinii si la
nivelul furcatiilor dintilor pluriradiculari.
• Compoziția: substanța minerală este mai redusă - 46% în greutate, matricea
organica mai bogată, alcătuită din colagen tip I (90 %) şi III (5%), proteoglicani
și glicoproteine.
cementoblaste, cementoclaste, cementoplaste
Celulele caracteristice acestui tip de cement sunt cementocite situate numai in
cement, nu si in desmodontiu, stationare in lacune ale cementului (numite
impropriu cementoplaste).

20.Noţiune de hipercimentoză.
Este depunerea excesivă de cement normal pe suprafața rădăcinii.
Poate fi observata cresterea in volum a radacinii.

21.Noţiune de periodonţiu (desmodonţiu, spaţiu periodontal).

Desmodontiul reprezinta totalitatea tesuturilor din spatiul dentoalveolar.
Spatiul dento-alveolar are forma de clepsidra, fiind mai ingust in zona de
rotatie a dintelui si mai larg in zona cervicala, respectiv apical.
Componentele desmodontiului sunt substanta fundamnetala, celule, fibre, vase
si nervi.

22.Conţinutul spaţiului periodontal (fibre, celule, substanţa

fundamentală, vase sangvine şi nervi).
Fibrele desmodontiului
 ► Fibrele crestei alveolare/ transseptale, usor oblice, se intind de la
marginea osului alveolar spre cementul radicular, sub epiteliul jonctional.
► Fibrele orizontale sunt dispuse in unghi drept fata de axul longitudinal al
dintelui, de la creasta alveolara la cementul radicular.
► Fibrele oblice sunt cele mai numeroase si constituie suportul principal de
sustinere a dintelui in alveola. Se intinde de la osul alveolar, spre cement
unde se insera mai apical decit pe os.
► Fibrele apicale se intind radial, oblic sau chiar vertical de la virful
radacinii la osul inconjurator.
► Fibrele circulare
Celulele spatiului periodontal
Celulele din desmodontiu au functia principala de mentinere a sistemului
fibrelor ligamentului periodontal prin sinteza de noi fibre si remodelarea celor
existente.
► Celule mezenchimale nediferentiate, dotate cu un inalt potential de
transformare in celule ca: fibroblasti, cementoblasti si osteoblasti,
osteoclastii.
► Celule epiteliale provin din teaca lui HERTWIG si diagrama epiteliala in
cursul cementogenezei si sunt cunoscute ca resturile epiteliele
MALASSEZ.
► Celule de aparare ca macrofage, mastocite, polimorfonucleare, limfocite
sunt prezente in numar redus in desmodontiul normal.
Substanţa fundamental
► Substanta fundamentala este bogata in fibre de colagen si saraca in fibre
elastice.
► In jurul vaselor exista o retea de fibre de reticulina care se ramifica printre
fibrele de colagen. Fibrele de colagen sunt grupate in fibre
gingivo-dentare, gingivo-alveolare si cemento-periostale, circulare si
transeptale.
► Substanta fundamnetala este amorfa, contine polizaharide neutre, cu rol
in mentinerea echilibrului fiziologic celular si fibrilar.

23.Fibrele periodontale sau ligamentul periodontal.

Ligamentul periodontal este un grup de fibre de tesut conectiv care ataseaza
dintele de osul alveolar. Acesta se insera in cement si in osul alveolar. Acesta
constituie din osteoblaste, osteoclaste si fibre de oxytalan.
Fibrele principale sunt dispuse în urmãtoarele grupuri:
⚫- fibre orizontale – la marginea alveolei, retin dintele la efort lateral;
⚫- fibre oblice – se opun fortelor axiale (de masticatie);
⚫- fibre transseptale – previn pierderea contactului cu dintii vecini;
⚫- fibre apicale – se opun smulgerii dintelui din alveolã;
⚫- fibre interradiculare, circulare – fixeazã mai bine dintele;
⚫-înfibre de oxytalan si reticulinice - se gãsesc în jurul vaselor sanguine si
apropierea cementului.

24.Grupurile principale de fibre periodontale.

1) fibrele crestei alveolare - usor oblice, se intind de la marginea osului alveolar
spre cementul radicular sub epiteliul jonctional.
2) fibrele dento-dentare sau transeptale - sunt asociate fibrelor omonime ale
ligamentului supra-alveolar si se dispun interdentar.
3) fibrele orizontale - dispuse in unghi drept fata de axul longitudinal al
dintelui, de la creasta alveolara la cementul radicular.
4) fibrele oblice - sunt cele mai numeroase si constitue suportul principal de
sustinere a dintelui in alveola si se intind de la osul alveolar spre cement, unde
se insereaza mai apical decat pe os.
5) fibrele apicale - se intind radiar oblic sau chiar vertical de la varful radacinii
la osul inconjurator.
6) fibrele de oxytalan sau acido-rezistente - sunt distribuite in principal in
jurul vaselor de sange dar cele mai multe sunt situate in apropierea cementului si
mai putine spre osul alveolar

25.Elementele celulare ale periodonţiului.

Celulele din desmodontiu au functia principala de mentinere a sistemului
fibrelor ligamentului periodontal prin sinteza de noi fibre si remodelarea ceor
existente.
Dintre celulele desmodonțiului se disting:
Celulele mezenchimale nediferentiate, dotate cu un inalt potential de
transformare in celule ca: fibroblaçti, cementoblasti si osteoblasti.
Ele joacă un rol esential in procesele de structurare normală a desmodontiului,
cementului şi osulul alveolar. De asemenea, participa alături de alte sisteme
reparatorii la fenomenele de regenerare după intervenții chirurgicale asupra
parodontiului marginal.
Fibroblaştii formează majoritatea celulară a desmodonțiului și sunt orientați cu
axul lung, paralel cu al principalelor fibre. Funcția principală constă în sinteza
moleculelor de colagen care formează fibrile și fibre. De asemenea, sintetizează
matricea de proteoglicani din jurul fibrelor.
Fibroblaştii acționează şi în sens invers prin degradarea fibrilelor de colagen de
către colagenază, a cărei activitate crește in cursul inflamajlilor şi scade prin
administrarea locală și generală de tetraciclina.
Osteoblastii sunt situați în desmodonțiu inspre osul alveolar, in zonele de
osteoformare şi de osteomodelare alveolară. Pot fi situati si in interiorul osului
alveolar, in lacune, ca osteociti. Cementoblaştii sunt dispuşi spre suprafața
cementului şi participă in procesul de cementogeneza
Osteoclastele acționează împreună cu osteoblaşti in remodelarea osului alveolar.
Odontoclastele sunt celule cu rol in resorbtia tesuturilor mineralizate, inclusiv
cementul, fără a se integra functional cu Remodelarea cementoblastil. De altfel,
remodelarea cementului este un fenomen mai rar decât remodelarea osului
alveolar.
Celulele epiteliale provin din teaca lui HERTWIG si diafragma epiteliale
epitelială în cursul cementogenezel si sunt cunoscute ca resturile epiteliale
MALASSEZ.
Celule de apărare ca macrofage, mastocite, polimorfonucleare, limfocite sunt
prezente in numar redus in dosmodontiut normal.

26.Noţiune de substanţă fundamentală.

Substanta fundamentala e o matrice organica nefibroasa in care sunt inglobate
componente corionul gingival.
Din punct de vedere chimic,substanta fundamentala e formata din
macromolecule de proteoglicani si glicoproteine.
Proteoglicani-au un rol major in mentinerea integritatii corionului
gingival.Componentele principale ale proteoglicanilor sunt de tip carbohidrati si
se numesc glicozoaminoglicani.
Glicozaminoglicanii sunt reprezentati prin:
Compusi nesulfatati-Acidul hialuronic,care indeplineste numeroase
functii:actioneaza ca un absorbant biologic al solicitarilor mecanice;una dintre
cele mai importante functii ale acidului hialuronic este mentinerea homeostaziei
apei in tesuturi;componentele cu greutate moleculara mare ale acidului inhiba
activitatea fagocitara a macrofagelor,iar cele cu greutate moleculara mica o
stimuleaza.
Compusi sulfatati- condroitin sulfat-este sintetizat in exces in inflamatia
gingivala;
-dermatan sulfat;
-heparan sulfat;
-keratan sulfat.

Substanta fundamentala este bogata in fibre de colagen si saraca in fibre

elastice. In jurul vaselor exista o retea de fibre de reticulina care se ramifica
printre fibrele de colagen. Fibreloe de colagen sunt grupate in fibre
gingivo-dentare, gingivo-alveolare sicemento-periostale, circulare si transeptale.
Substanta fundamnetala este amorfa, contine polizaharide neutre, cu rol in
mentinerea echilibrului fiziologic cellular si fibrilar.

27.Vascularizarea periodonţiului.
Mandibulă: artera alveolară inferioară și ramurile sale: a. mentonieră, a.
sublinguală, a. bucală, a. faciale.
Maxilar: arterele alveolare superioare anterioare și posterioare, a. infraorbitală
și a. palatină.
Aceste artere trimit colaterale și formează plexul subalveolar și cel interalveolar
• plexul subalveolar: arteriole ascendente intraseptale
• plexul interalveolar: arteriole ce străbat lama cribriformă și anastomozează cu
a. ascendente intraseptale și formează plexul vascular periodontal.

28.Inervaţia periodonţiului.
plexul dentar superior (n. maxilar): ramuri alveolare superioare anterioare ș
posterioare (n. maxilar)
plexul dentar inferior (n. mandibular)

29.Funcţiile periodonţiului.
• de structurare și restructurare tisulară – continuu proces de modelare și
restructurare funcțională
• preluarea solicitărilor dentare: rezistența față de forțele ocluzale de impact;
transmiterea forțelor ocluzale către osul alveolar; protecția formațiunilor
vasculo-nervoase; menținerea unor relații normale gingivo-dentare)
• de nutriție
• senzitivă și senzorială
• menținerea dintelui în alveolă

30.Osul alveolar. Structura osului alveolar.

Osul alveolar reprezinta acea parte derivata din oasele maxilar si mandibula,
care serveste la sustinerea si mentinerea dintilor. Osul alveolar este o prelungire
apofizara a oaselor maxilare si este formata din:
1.Osul alveolar propriu-zis; este format dintr-o lama subtire de os care
inconjoara radacina si serveste drept suport de insertie capatului osos
al fibrelor ligamentului periodontal. El reprezinta corticala interna a
osului alveolar.
2.Osul alveolar sustinator. este format din osul medular, spogios sau
trabecuar si corticala externa.
31.Osul alveolar propriu-zis (corticala internă, osul haversian).
 ► Osul alveolar propriu-zis este format dintro lama subtire de os care
inconjoara radacina si serveste drept suport de insertie capatului osos al
fibrelor ligamentului periodontal. El reprezinta corticala interna a osului
alveolar.
Osul alveolar propriu-zis:
-lamina dura: radiologic apare sub forma unei benzi lineare de radioopacitate
crescuta;
-lamina cribriforma: prevazuta cu deschideri prin care trec vase sanguine,
limfatice si nervi din desmodontiu in osul spongios subiacent.
► Osul lamelar se dispune sub forma unor lame concentrice, in jurul unui
vas central. Aceasta dispozitie cracterizeaza osul haversian.
► In spatiul tridimnesional, unitatea osului haversian este reprezentata
print-un sistem cilindric denumit osteon.

32.Osul alveolar susţinător (osul medular, spongios sau trabecular şi

corticala externă).
► Osul medular, spongios sau trabecular este alcatuit din numeroase
spatii captusite cu un strat celular denumit endosteum. Spatiile
interosoase sunt separate prin septuri dispuse sub forma unor trabecule,
care jaloneaza in apropiera laminei dura traseul functional al fibrelor
SHARPEY.
Zonele cle mai bogate in os spongios sunt la:
► tuberozitatea maxilra;
► molarii si premolarii inferiori.
Corticala externa este formata in principal din os haversian si poate fi
vestibulara si orala.Corticala externa este acoperita de periost, un strat fibros
care include si celule: osteoblasti, osteoclaste si precursorii lor, precum si un
sistem vascular (activ in cursul fenomenelor de regenerare) si nervos bine
dezvoltat.
► La nivelul osului alveolar se intilnesc astfel de procese ca dehiscenta
si fenestratia care sunt defecte prin resorbtia la nivelul corticalei externe a
osului alveolar, care duc la descoperirea radacinii subiacente.
 33.Creasta marginală, tipurile de conturare.
Conturul crestei marginale variaza in functie de forma radacinii si este paralela
cu jonctiunea smalt-dentina.
In zonele unde radacina are o suprafata neteda, marginea crestei alveolare are un
traiect drept(1), iar in zona convexitatilor radacinii, marginea crestei alveolare
prezinta un traiect rotunjit(2) spre apical (aspect concav, de scoică) iar acolo
unde suprafaţa rădăcinii este concavă, traiectul marginii alveolare este
convex(3), ascendent
34.Vascularizaţia şi inervaţia osului alveolar.
În interiorul corpului mandibulei, circulația sanguină se face prin artera
alveolară inferioară și ramurile sale: artera mentonieră, sublinguală, bucală și
arterele faciale.
La maxilar, arterele alveolare superioare, anterioare și posterioare, artera
infraorbitară și artera palatină trimit colaterale care, ca și la mandibulă prin
anastomoze, formează plexul subalveolar și rețeaua (sau plexul) interalveolară.
Plexul subalveolar este sursa arteriolelor periodontale ascendente sau
longitudinale intraseptale (pe lângă altele: dentare, pulpare), care au un traiect
arcuat pe lângă apex și ascendent în desmodonțiu.
Plexul interalveolar situat în septurile interdentare trimite ramuri oblice și
transversale care perforează lamina cribriforma (de unde și numele acesteia) și
prin anastomoza cu arteriolele periodontale ascendente formează plexul vascular
periodontal.
35.Noţiune de resorbţie şi apoziţie osoasă, celulele participante în aceste
procese controverse.
Resorbția osului este un proces fiziologic ce are loc o dată cu înaintarea în
vârstă. Procesele alveolare ale oaselor maxilare suferă o resorbție mai accentuată
după extracția dinților, absența stimulilor mecanici fiziologici asupra osului
alveolar și exercitarea unor forțe nefiziologice asupra acestuia determină
creșterea resorbției atât în înălțime cât și în lățime. Inserarea implanturilor
dentare reprezintă o modalitate de reducere a resorbției osului alveolar prin
transmiterea forțelor masticatorii fiziologice de la nivelul restaurării protetice și
prin intermediul implantului la osul alveolar.

Resorbție osoasă = scăderea consistenței osului, prin pierderea conținutului său

mineral sau organic.Se realizează prin celulele osteoclaste situate in depresiuni
ale suprafetei osoase denumite lacune HOWSHIP dar poate fi si prin actiunea
cel. macrofage si osteocite. NR. si activitatea osteoclastelor cresc sub influenta
hormonului paratiroidian si dihidroxicolecaciferol. si scad sub actiunea
calcitoninei.

Apozitie- Depunere prin adăugare de straturi. Fibroblaști, cementoblaști,

osteoblaști ( joacă rol important in procesele de structurare normală a
desmodontiului, cementului si osului alveolar, și in procesele de regenerare după
interventii chirurgicale asupra parodontiului marginal)

36.Forţele ocluzale şi osul alveolar, rolul fiziologic şi patologic (nociv) în

declanşarea bolii parodontale.

37.Noţiune de joncţiune dento-gingivală şi şanţ gingival.

Jonctiunea dento-gingivală este singurul loc expus unei cavitati deschise din
organismul uman,unde un tesut moale,vulnerabil din punct de vedere al
rezistentei mecanice,se ataseaza in mod organic de o structura
densa,hipermineralizata,deci se refera la locul de unire dintre parodontiu de
invelis si dinte.

Șanț gingival este spatiul situat intre suprafata dintelui si epiteliul sulcular care
captuseste marginea gingivala de la creasta acesteia pina la epiteliul jonctional.

38.Epiteliu adamantin redus.

Este format din unirea stratului intern și ameloblaști fara activitatea mitotica și
din stratul de celule externe care isi mentin capacitatea de inmulțire.
• El acopera coroana cu smaltul definitiv format,in cursul eruptiei dentare,
inainte ca dintele sa traverseze epiteliul oral.
În cursul erupției dentare,înainte ca dintele să traverseze epiteliul oral,coroana
cu smaltul definitiv format este acoperit de epiteliul adamantin redus fara
activitate mitotica(procesul de amelogeneza s-a incheiat) si din stratul de celule
externe care isi mentin capacitatea de inmultire.
Atunci cind dintele perforeaza epiteliul oral,aceasta se apropie intim de epiteliul
adamantin redus cu care fuzioneaza si se reflecta spre coroana dintelui.

39.Epiteliul joncţional sau ataşat.

Epiteliul jonctional este cea mai semnificativa structura a jonctiunii
dentogingivale si se extinde în direcţie apicală de la nivelul porţiunii celei mai
declive a şanţului gingival şi formează un manşon în jurul dintelui care, în
condiţii normale, poate fi localizat: numai pe smalţ; pe smalţ şi pe
cement;numai pe cement în funcţie de stadiul de erupţie normală a dintelui sau
de retracţie gingivală prin fenomene de involuţie.
Structura:
este singura componentă a epiteliului gingival care prezintă două lamine bazale,
câte una pe fiecare faţă:
- lamina bazală externă care se constituie ca lamina bazală a epiteliului
sulcular şi se conectează cu ţesutul conjunctiv subiacent;
- lamina bazală internă care fixează epiteliul joncţional direct pe suprafata
dintelui.

40.Modul de aderenţă a epiteliului joncţional către dinte.

Epiteliul jonctional adera de dinte in mod direct sau prin intermediul unor
variate pelicule sau cuticule.

Cuticula dentara (membrana Nasmyth) este un strat subtire si rezistent care

acopera si protejeaza suprafata dintelui in formare. Aceasta este formata din
doua straturi, primul de ameloblasti iar cel secundar de celule cuboidale
localizate la periferia enamelului.

Pelicula dentara este formata prin depunerea unui depozit organic din saliva si
are o compoziţie în principal formată din carbohidraţi şi glicoproteine.
Mecanismul de depunere a peliculei este explicat prin absorbţia proteinelor
salivare pe suprafata hidroxiapatitei, ca urmare a interacţiunii electrostatice
dintre ionii de calciu şi grupările fosfat cu macromoleculele salivare incărcate de
sens contrar.
Se formeazaa in urma curatarii dintelui

Epiteliul joncţional aderă si in mod indirect.

1) de natura endogena:
- matricea superficiala (pelicula)
- resturi de epiteliu adamantin redus
- cementul afibrilar coronal
- cuticula dentara

2) de natura exogena:
- microbiana
- salivara
- hematica
- alimentara

41.Noţiune de peliculă şi cuticulă.

Pelicula de suprafața:-
Pelicula dentara este formata prin depunerea unui depozit organic din saliva si
are o compoziţie în principal formată din carbohidraţi şi glicoproteine.
Mecanismul de depunere a peliculei este explicat prin absorbţia proteinelor
salivare pe suprafata hidroxiapatitei, ca urmare a interacţiunii electrostatice
dintre ionii de calciu şi grupările fosfat cu macromoleculele salivare incărcate de
sens contrar.
Cuticula dentara:
Cuticula dentara (membrana Nasmyth) este un strat subtire si rezistent care
acopera si protejeaza suprafata dintelui in formare.
Aceasta este formata din doua straturi, primul de ameloblasti iar cel secundar
de celule cuboidale localizate la periferia enamelului.
42.Formarea şanţului gingival.
 ● În cursul eruptiei dentare, înainte ca dintele să traverseze epiteliul oral,
coroana cu smaltul definitiv format este acoperită de epiteliul adamantin
redus.
● Acesta este format din unirea stratului intern cu amelobaşti fără activitate
mitotică (procesul de amelogeneză s-a încheiat) şi din stratul de celule
externe care îşi menţin capacitatea de înmultire.
● Atunci când dintele perforează epiteliul oral, acesta se apropie intim de
epiteliul adamantin redus, cu care fuzionează şi se reflectă spre coroana
dintelui.
● Prin proliferarea celulelor bazale ale epiteliului oral se formează peretele
moale al şanţului gingival.
● Epiteliul jonctional este produsul proliferării celulare din stratul extern al
epiteliului adamantin redus. Pe măsură ce erupţia continuă, mitoza acestui
strat celular contribuie cu noi celule la formarea epiteliului joncţional.
● Concomitent, ameloblastele subiacente sunt dislocate, suprafaţa smalţului
fiind acoperită numai de celulele epiteliale: inserţia epitelială
Şanţul gingival (sulcus) este spaţiul creat atunci când se îndepărtează gingia
marginală de suprafaţa dentară. Sulcus-ul merge de la creasta gingiei marginale
până la nivelul cel mai coronar al epiteliului de joncţiune.
Adâncimea medie a sulcus-ului este de 1,8 mm (1-3 mm).
Adâncimea clinică a şanţului gingival nu corespunde cu adâncimea histologică,
aceasta din urmă fiind mai mare.

Delimitarea şanţului gingival:

● perete intern – dentar,
● perete extern – gingival,
● baza şanţului- limita coronară a epiteliului joncţional.

43.Rolul erupţiei dentare în formarea şanţului gingival.

In cursul eruptiei dentare cand gangia libera se indeparteaza de suprafata dentara
se creeaza spatiul numit sant gingival.
Datorita eruptiei dentare are loc formarea santului gingival eruptia dentara
pasiva determina nivelul proiectarii santului gingival:
- pe smalt
- pe smalt si cement , baza fiind pe smalt
- pe cement
- la nivelul jonctiunii smalt-cement

44.Formarea planşeului şanţului gingival.

Tot aceleași explicație ca si la formarea șanțului gingival...cu cât dintele erupe
mai mult ,se îndepărtează marginea gingivala de dinte , si se formează planșeul
șanțului, care mai este numit si baza sau limita coronară a epiteliului joncțional

45.Epitelul şanţului gingival.

Epiteliul santului gingival- epiteliul care acopera peretele moale al santului
gingival e slab keratinizat sau chiar nekeratinizat 🡺aceasta particularitate este de
o importanta esentiala in patogenia, evolutia si tratamentul formelor incipiente
de imbolnavire parodontala: gingivita cronica, dar mai ales parodontita
marginala cronica superficiala
- keratinizarea redusa sau absenta favorizeaza producerea de microeroziuni si
microulceratii urmate de sangerari care sunt controlate in aceasta situatie printr-o
atitudine terapeutica particulara
46.Şanţul gingival, noţiune.
Sulcus gingivae/șanțul gingival este un șanț superficial circular în jurul dintelui
si situat între suprafata dintelui şi epiteliul sulcular care căptuşeşte marginea
gingivală de la creasta acesteia până la epiteliul joncţional.

47.Delimintarea şanţului gingival, profunzime.

Santul gingival este delimitat de:
- peretele intern, dentar;
- peretele extern, gingival;
- baza santului, conturul coronar al epiteliului jonctional.
Adancimea santului gingival, masurata clinic cu o sonda parodontala, variaza
in mod normal intra 1 si 3 mm, fiind in medie de 1,8 mm. Adancimea clinica a
santului gingival nu corespunde cu adancimea histologica, aceasta fiind mai
mare.

48.Conţinutul şanţului gingival.

Continutul şanţului gingival prezinta numeroase celule polimorfonucleare,
macrofage şi chiar limfocite. Elementele fagocitare, trec în ţesuturi şi distrug
bacteriile care invadeze zona.
In lichidul şanţului gingival sunt prezenţi si următorii factori de apărare:
- complementul (extravazat din ser), este activat de bacteriile opsonizate, de
produsele lor metabolice, de endotoxinele bacteriene eliberate;
- anticorpii din clasa lgG în procent ridicat (extravazaţi din ser, dar şi sintetizaţi
local);
- în procent mai mic anticorpi din clasa lgM;

49.Lichidul (fluidul) şanţului gingival.

Originea lichidului gingival sunt venulele corionului gingival, situat sub
epiteliul sulcular.
Lichidul gingival este un exsudat inflamator, produs ca urmare a unui mecanism
local de apărare activă.

Proprietăţile lichidului gingival

1) Îndepărtarea mecanică din şanţul gingival a materialului fluid sau sub formă
de particule străine, unele cu acţiune antigenică şi efecte agresive;
2) Activarea adeziunii insertiei epiteliale prin conţinutul de proteine plasmatice;
3) Activitatea antimicrobiană prin anticorpi, factori antimicrobieni, leucocite
viabile.
Cresteri ale volumului de lichid gingival se constata:
- dimineata;
- in cursul masticatiei;
- prin masaj gingival;
- prjn periaj;
- in sarcina;
- in urma folosirii contraceptivelor;
- in cursul inflamaliei gingivale;
- in perioada de vindecare dupa tratament chirurgical.

50.Originea lichidului gingival.

Originea lichidului gingival sunt venulele corionului gingival, situat sub
epiteliul sulcular care căptuşeşte marginea gingivală de la creasta acesteia până
la epiteliul joncţional.

51.Compoziţia chimică a lichidului gingival.

Lichidul gingival nu este un simplu transsudat (filtrat fiziologic) ci un exsudat
inflamator, produs ca urmare a unui mecanism local de aparare activa si contine:
- elemente celulare: leucocite polimorfonucleare, limfocite, monocite;
- aminoacizi;
- albumine;
- alfa 1, alfa 2, beta si gamaglobuline cu functie de anticorpi: imunoglobuline de
tip IgA, IgG, IgM;
- fibrinogen;
- fibrinolizina;
- fractiuni proteice ale complementului C3, C4;
- glucide (de 3-4 ori mai mult ca in serul sanguin rezultatul activitatii florei
microbiene locale si nu a unui mecanism metabolic tisular);
- sistemul lactoperoxidazei cu rei in corectarea pH-ului;
- neutrofile intregi sau fragmentate dupa supraincarcare cu bacterii si
degranulare;
- enzime lizozomale;
- enzime ca: fosfataza acida, fosfataza alcalina, betaglucuronidaza, catepsina,
proteaze, lacticdehidrogenaza si lizozim: acesta este o enzima glicozidazica si
actioneaza prin cindarea legaturilor dintre N-acetil-glucozamina si acidul
acetilmuramic din componenta peretelui bacterian;
- electroliti: Na, K, Ca, P;
- uneori, in cursul unor tratamente pentru infectii si afectiuni generale, substante
medicamentoase ca tetraciclina hidantoina, in concentratie mai mare decat in
serul sanguin.

Conţine celule sanguine de apărare (PMN) şi anticorpi (imunoglobuline şi

complement), mucus, lizozim, fosfataze şi electroliţi.
Are rol de spălare, activitate antimicrobiană şi antimicotică participând la
imunitatea nespecifică şi chiar specifică. Lichidul crevicular este un exudat
inflamator de apărare.
Compoziţia lichidului crevicular este asemeni serului sanguin şi conţine: K, Ca,
Na, acizi aminaţi, proteine, gamaglobulină, imunoglobulina (Ig), albumine,
fibrinogen, enzime.

52.Proprietăţile fluidului gingival.

1) Îndepărtarea mecanică din şanţul gingival a materialului fluid sau sub formă
de particule străine, unele cu acţiune antigenică şi efecte agresive;
2) Activarea adeziunii insertiei epiteliale prin conţinutul de proteine plasmatice;
3) Activitatea antimicrobiană complexă prin anticorpi, factori antimicrobieni,
leucocite viabile.

53.Cauzele sporirii fluxului fluidului gingival.

Pătrunderea în şanţul gingival a microbilor sau a unor mici particule de
substanţe solide este urmată de creşterea fluxului de lichid şi eliminarea acestora
începând la câteva minute după insinuarea lor.
Creşteri ale volumului de lichid gingival se constată:
- dimineaţa;
- în cursul masticaţiei;
- prin masaj gingival;
- prin periaj;
- în sarcină;
- în urma folosirii contraceptivelor;
- în cursul inflamaţiei gingivale;
- în perioada de vindecare după tratament chirurgical

54.Importanţa clinică a joncţiunii dento- gingivale şi a şanţului gingival.

Jonctiunea dento-gingivala asigura legatura dintre dinte si gingie, astfel nu
permite patrunderea bacteriilor in corionul gingival, survenind in calitate de
bariera.
Lichidul gingival are rol de diluare si spalare a substantelor din santul gingival,
are rol de aparare realizat prin imunoglobuline, peroxidaze, lizozomi.
Santul gingival , profunzimea si latimea lui este un indiciu al sanatatii sau
afectiunilor parodontale .

55.Raportul cantitativ al lichidului gingival în norma şi stări patologice.

56.Metodele dc colectare a lichidului gingival.

Metodele de colectare a lichidului gingival:

● cu hirtie absorbanta introdusa in santul gingival intacriciculara,
extacriviculara,
● cu capilare: se introduce capatul unui tub capilar in sant si se ridica
lichidul gingival, ca in orice tub capilar
● micropipetelor

57.Noţiune de leziuni parodontale.

58.Clasificarea afecţiunilor parodontale.

 59.Noţiune de gingivite.
Gingivita – inflamatie gingie conditionata de actiunea factorilor locali si
generali cu pastraraea integritati ligamentului dento-gingival si lipsa proceselor
distructive.
 60.Clasificarea gingivitelor (după IMSM, M.Gafar şi C. Andreescu-1990,
OMS).
Gingivita catarala- da mucoasei un aspect de inflamatie si o culoare rosu-
aprins, perfect vizibila cind gingivita intereseaza dintii frontali
Gingivita ulceroasa – se caracterizeaza prin aparitia unei ulceratii putin
profunde care apoi se extind.
Gingivita hipertrofica – manifestarea ei predomina procesul de proliferare.

61.Noţiune de parodontită marginală.

62.Clasificarea parodontitelor marginale (după IMSM; M.Gafar şi C.

Andreescu,
1990;
OMS).
63.Enumeraţi factorii locali în etiologia leziunilor parodontale (factori
dentari, anatomici parodontali, iatrogeni, funcţiunali, trauma
ocluzală patologică).
a) Factori locali :
- cauzali : placa bacteriana – starea si produsele metabolismului in placa
bacteriana si depunirele albe moi
- favorizanti: tatrul dentar, trauma ocluzala, cariile dentare, edentatia ,factori
etrogeni.
• Bruxizmul, scobitorile utilizate incorrect,
• periajul incorrect,
• fumutul,
• gumele de mestecat cu tutun,
• alimentele dure,
• protezele,ata dentara,
• in timpul purtarii aparatului dentar (cauzata de miscarea dintilor,
traumarea lor),
• cand nu este slefuita suprafa la care sa realizat obturatia clasa 2,5.
Factorul iatrogen: traumatismul provocat de medic,
• Lezarea gingiei in timpul pregatirii cavitatilor
• Lipsa de bizotare a pragului gingival la cavitati de cl. II
• Actiunea traumatica a matricei, penelor interdentare
• Obturatii ocluzale inalte
• Obturatii de colet, aproximale in exces
• Suprafata rugoasa a obturatiilor pentru placa bacteriana
• Traumatism repetat prin slefuire subgingivala
• Lucrari protetice realizate incorrect
• Aparate ortodontice cu o forta supraliminara excesiva.
• Accesul prin tunelare( lezarea tesuturilor dentare, parodontale)
• Folosirea digii
• Prepararea incorecta a pragului (nu sunt fixate lucrarile protetice correct)
• Respectarea recomandarilor medicului dupa aplicarea protezelor
b) Factori generali , ce dirijeaza metabolismul tesuturilor cavitatii bucale:
- endogeni: scaderea imunitatii, dereglari metabolice, dereglari
neuromusculare
-exogeni: stres, intoxicatii

64.Rolul igienii cavităţii bucale.

● Factorul cel mai important in epidemiologia bolii parodontale din punct
de vedere al profilaxiei este igiena bucala.
● In absenta acesteia sau in conditii nesatisfacatoare de iginea
gingivo-dentara placa bacteriana se depune si se mentine pe structurile
superficiale ale parodontiului marginal , imbolnavirea de tip inflamator se
instaleaza si in absenta tratamentului antimicrobian, evaluarea progresiv
prin afectarea si structurilor profunde , de sustinere , pina la pierderea
dintilor, boli parodontale si gingivale , boli sistematice cauzate de focare
de infectie dentara.

● Pasta cu varietate de flor

● Periute cu duritate diferita
● Ata dentara cu clorhexidina
● Apa de gura cu solutii antiseptic( listerin, etc.)
● Irigatorul/ dusul buccal
● Periuta conica pentru pacientii cu apparat
● Clatituri cu apa oxigenata 1%( pentru aseptica cavitatii)
● Pasta de dinti profesionala( pe baza de oxygen, mus dupa periaj( 60 sec.) )

65.Noţiune de depozite dentare (depozite moi şi dure).

 66.Noţiune de placă bacteriană.
• Placa bacteriana este o peliculă incoloră, albă sau galbenă care se depune pe
suprafata dintilor, adera de suprafețele dure dentare dar si de alte structuri din
cavitatea bucala, cum ar fii: mucoasa bucala, proteze fixe sau mobilizabile.
Neîndepărtată zilnic, placa dentară cauzeaza carii, boli parodontale și tartru.

67.Compoziţia plăcii bacteriene.

• Placa dentară este constituită în principal dintr-un ecosistem microbian în
continuă proliferare, la care se adaugă leucocite, macrofage, celule epiteliale
descuamate în diverse stadii de integritate anatomică, toate cuprinse într-o
matrice organică.
• Microorganismele 70-80% - coci şi bacili Gram pozitivi, apoi bacili Gram
negativi.
• Matricea intercelulară, estimată a fi între 20%-30% din masa plăcii, constă în
materiale organice și anorganice provenite din salivă, lichidul crevicular și
produse bacteriene.
• Constituenții organici ai matricei includ polizaharide, proteine, glicoproteine
și lipide. Glicoproteinele din salivă sunt un component important al peliculei
care acoperă inițial suprafața unui dinte curat dar vor fi încorporate în placa ce
se dezvolta.
Componenta anorganică este calciu şi fosfor cu urme din alte minerale ca
sodiu, potasiu şi flor. Sursa constituenților anorganici ai plăcii bacteriene
supragingivale este saliva.
C a -p-Na-K-F

68.Mecanismul de formare a plăcii bacteriene (etapele).

1.Formarea peliculei: La aproximativ o oră după spălare, pe suprafețele dinților
începe depunerea unui depozit organic din salivă, alcătuind pelicula. Pelicula are
o compoziţie în principal fromată din carbohidrați și glicoproteine. Mecanismul
de depunere a peliculei este explicat prin absorția proteinelor salivare pe
suprafața hidroxiapatitei, ca urmare a interacțiunii electrostatice dintre ionii de
calciu şi grupările fosfat cu macromoleculele salivare încărcate de sens contrar.
Scopul- este de a proteja smalțul de activitatea acidă. Modifică sarcina și
energia suprafeței dentare și asigură o suprafață lipicioasă.

2.Faza II-Fixarea Inițială a

Microorganismelor la Pelicula
Dobândită
În câteva ore după formarea
peliculei, un număr de coci, celule
epiteliale şi polinucleare încep să se
ataşeze la suprafața exterioară a
acesteia.
Bacterile posedă structuri de
ataşament = fimbrii, pili

3.Aderența și atașarea bacteriană/ Faza III-Fixarea noilor bacterii:

Aderența bacteriilor la peliculă este explicată prin diverse mecanisme:
1. Aderența prin mecanisme electrostatice
2. Aderenta prin mecanisme hidrofobe
3. Aderenta prin structuri bacteriene specializate
Acumularea bacteriilor

4. Maturarea plăcii:Aderarea bacteriană activă la pelicula, determină o

acumulare bacteriană urmată de creșterea și multiplicarea bacteriană, ce duce la
eliberarea a numeroși metaboliți de natură organică și anorganică cu numeroase
legături, o coagregare ce determină realizarea unei ,,matrice interbacteriene",
fapt ce corespunde maturării plăcii supragingivale și structurarii în biofilm.

69.Rolul plăcii bacteriene în declanşarea proceselor carioase.

Atacul cariogen rezultă din interacțiunea dintre bacteriile orale, hrană(
carbohidrtati) și smalț. Bacteriile care pot adera efectiv la suprafața dinților și
pot produce cantități apreciabile de acid, vor cauza demineralizarea smalțului.

• Bacteriile modifică compoziția fizico-chimică a mediului bucal. Principalele

microorganisme din placa şi carie sunt steptococii mutans (70%) care
fermenteaza zahărul şi alte carbohidrate până la acizi organici, scăzând pH-ul la
4-5.

70.Placa bacteriană supragingivală.

1. Placa supragingivală este dominată de bacterii Gram(+) din genul
Streptococcus şi Actinomyces şi este iniţial aerobă.
2. Placa subgingivală este alcătuită din microbiota anaerobă Gram(-) dominată
de spirochete necultivabile.

● Este localizată pe suprafețele dentare vestibulo-orale, aproximale și

suprafețele ocluzale.
● Flora microbiană- aerobă, gram-pozitivă.
● Este implicată în patogenia proceselor carioase.

Formarea plăcii supragingivale - urmează modelul descris:

a. formarea peliculei de albumină, glicoproteine, lipide, fosfolipide;
b. colonizarea prin aderenţă, ataşare, coagregare: Steptococ,
Actinomyces;
c. proliferarea - formarea matricei, maturarea plăcii - durează 2 - 3
săptâmani.
 71.Placa bacteriană subgingivală.
● Este localizată sub marginea gingivală liberă.
● Flora microbiană- anaerobă, gram-negativă. ( de spirochete)
● Este implicată în patogenia bolilor parodontale.
Placa subgingivală se dezvoltă prin progresia pl. supragingivale; este diferită de
placa supragingivală şi are 3 zone de bacterii:
● Bacterii aderente la ţesuturile dentare (smalţ, cement, dentină).
● Bacterii aderente la epiteliul gingiei sulculare (inserţia epitelială).
● Bacterii aderente ţesutului gingival .

72.Mecanismele de patogenitate bacteriană în boala parodontilă.

Structura plăcii bacteriene este complexă, cumprinzând un număr foarte mare de
specii bacteriene, alături de componente ce provin atât din bacterii, cât și din
celulele țesutului gazdă, realizându-se astfel o adevărată ecologie a plăcii, în
care elementele metabolice de nutriție, respirație se întrepătrund.

73.Mecanisme directe de patogenitate bacteriană.

 74.Mecanisme indirecte de patogenitate bacteriană.
Mecanismele indirecte includ reacțiile celulelor eucariote imunitare, sub
acțiunea factorilor bacterieni, eliberează factori pro- inflamatori citokine,
metaloproteinaze, prostaglandine. Apare astfel focarul inflamator ce
favorizează progresia leziunilor și apariția formelor avansate de boală
parodontală.

75.Noţiune de tartru dentar.

• Tartrul dentar-un complex organo-mineral aderent de suprafața dentară sau
alte structuri solide orale, lucrări protetice, aparate ortodontice, și este rezultatul
din mineralizarea plăcii baceriene.

● Alături de substanţe minerale, tartrul conţine şi componente organice- un

amestec de bacterii, leucocite, celule epiteliale descuamate şi complexe
polizaharide-proteine.
Are culoare maroniu închis spre negru, consistenţa crescută, dens, de cele mai
multe ori foarte adherent.

76.Tartrul supra- şi subgingival.

• Tartrul supragingival este un depozit organo-mineral de culoare
albă-galbenă- maroniu.
Localizări preferenţiale:
-suprafața linguală a incisivilor inferiori, unde se poate depune în strat
continuu; o cantitate mai mare de tartru se observă pe faţa linguală a incisivilor
centrali, în dreptul orificiilor canalului WHARTON;- submandibulara
- suprafaţa vestibulară a molarilor superiori, în dreptul orificiului canalului
STENON;
- suprafaţa ocluzală a dinţilor laterali lipsiţi de antagonişti, cu o autocurăţire
şi curăţire artificială deficitare.
În timp, consistenţa şi aderenţa tartrului supragingival cresc, iar culoarea virează
spre maroniu-negru, prin impregnare cu pigmenţi din alimente sau de
hidrocarburi şi nicotină la fumători.

Tartrul subgingival este de culaore maroniu închis spre negru, foarte aderent,
greu de deslocat, dispus în șanțul gingival sub marginea gingivală liberă. Uneori,
se prezintă sub forma unor depozite mici, punctiforme, de consistentă dură,
confluente linear sau în suprafaţă.
În timp, prin retractia gingivală, tartrul subgingival devine vizibil şi se alătură
tartrului supragingival, ca o componentă secundară a acestuia. În pungile
parodontale adânci, tartrul subgingival se insinuează în profunzime şi poate fi
decelat, uneori, numai intraoperator.
Prezenţa tartrului subgingival este depistată cu sonde exploratorii sau prin
inspecţie, dacă marginea gingivală liberă sau vârful papilei gingivale sunt
inflamate, tumefiate şi pot fi decolate parţial de pe dinte.
Tartrul subgingival se poate prezenta sub diferite forme:
1. Crustă cu suprafaţă aspră, rugoasă;
2. Depozite spinoase, ca acoperite cu ghimpi;
3. Formaţiuni nodulare;
4. Bordură circulară sau parţial circulară;
5. Faţete netede, subţiri, cu suprafaţă lipsită de neregularităţi.
6. Digitaţii sub formă de ferigă;
7. Insule de tartru, pete insulare.

77.Compoziţia tartrului dentar.

Compoziţia tartrului dentar - În funcţie de zone- supra- sau subgingivală-
compoziţia tartrului este diferită.
Acestea reprezintă un amestec de bacterii, leucocite, celule epiteliale descuamate
şi complexe polizaharide proteine.
Continutul anorganic
1) Tartrul supragingival este format în proporţie de 70-90% din:
Componente anorganice:
- fosfat de Ca (75,9%);
- carbonat de Ca (3,1%);
- fosfat de Mg ;
- cantităţi minime:Na, Zn, Br, Cu, Mn, Al, Si, Fe, Au, tungsten. strontiu
Componentele anorganice ale tartrului supragingival au o structură
cristalină dispusă în patru forme:
- hidroxiapatită (58%);
- witlokită (21%);
- fosfat octocalcic (21%);
- bruşită (9%).
2) Tartrul subgingival are o compoziţie similară cu a tartrului supragingival,
dar cu unele particularităţi:
- un raport calciu-fosfor mai crescut;
- un conţinut crescut de sodiu, în special în portiunile profunde ale pungilor
parodontale;
- mai multă witlokită, mai puţină bruşită şi fosfat octocalcic;
-variază procentual pentru Na, Mg, P, Ca, F
Conţinutul în hidroxiapatită este acelaşi ca şi în cazul tartrului supragingival.
Conţinut organic
- componente proteice (6-8%);
- lipide (0,2%): lipide neutre, fosfolipide, acizi graşi, colesterol;
- carbohidraţi (2-9%): glucoză, galactoză, galactozamine;
Componenta organică a tartrului sunt celule epiteliale recent descuamate,
leucocite, microorganisme diferite.

78.Conţinutul anorganic al tartrului dentar.

1) Tartrul supragingival este format în proporţie de 70-90% din:
Componente anorganice:
- fosfat de Ca (75,9%);
- carbonat de Ca (3,1%);
- fosfat de Mg ;
- cantităţi minime:Na, Zn, Br, Cu, Mn, Al, Si, Fe, Au, tungsten. strontiu
Componentele anorganice ale tartrului supragingival au o structură
cristalină dispusă în patru forme:
- hidroxiapatită (58%);
- witlokită (21%);
- fosfat octocalcic (21%);
- bruşită (9%).

2) Tartrul subgingival are o compoziţie similară cu a tartrului supragingival,

dar cu unele particularităţi:
- un raport calciu-fosfor mai crescut;
- un conţinut crescut de sodiu, în special în portiunile profunde ale pungilor
parodontale;
- mai multă witlokită, mai puţină bruşită şi fosfat octocalcic;
-variază procentual pentru Na, Mg, P, Ca, F
Conţinutul în hidroxiapatită este acelaşi ca şi în cazul tartrului supragingival.
79.Conţinutul organic al tartrului dentar.
Conţinut organic
- componente proteice (6-8%);
- lipide (0,2%): lipide neutre, fosfolipide, acizi graşi, colesterol;
- carbohidraţi (2-9%): glucoză, galactoză, galactozamine;
Componenta organică a tartrului sunt celule epiteliale recent descuamate,
leucocite, microorganisme diferite.
80.Formarea tartrului dentar.
Se formează pe structurile plăcii dentare preexistente, care suferă un proces de
mineralizare.
Încă din prima zi de depunere a plăcii bacteriene,
● chiar din primele 4-8 ore și
● reprezintă 50% după 2 zile,
● realizind o calcifiere de 60-90% dupa 12 zile.

Procesul de calcificare începe în zonele profunde ale plăcii bacteriene, în

matricea interbacteriană, pe suprafața bacteriilor şi, în final, în interiorul
celulelor bacteriene.
După 4-6 luni de la inițiere a depunerii, se obține un nivel maxim de acumulare,
după care formare regresează, fiind împiedicată de acțiunea mecanică a
alimentelor.

81.Ataşarea tartrului dentar de suprafaţa dentară.

Fixarea tartrului pe suprafata dintelui se face prin:
- ataşarea prin intermediul unei pelicule organice;
- unirea între cristalele anorganice din tartru cu cele din structura dintelui, în
special în zonele de resorbţie a dentinei şi a cementului.
În funcţie de modalităţile de fixare şi de aderenţa tartrului faţă de suprafaţa
dentară, dislocarea lui poate fi mai uşoară, de obicei, supragingival sau mai
dificilă subgingival.

82.Teorii asupra mineralizării tartrului dentar.

Formarea tartrului prin creșterea locală a gradului de saturație a ionilor de calciu
și fosfor
 ● Creșterea pH-ului salivar determină scăderea constantei de precipitare a
calciului și fosforului
● Precipitarea proteinelor
● Teoria acțiunii fosfatazei
● Teoria acțiunii esterazei
● Teoria mineralizării în focare mici, care se unesc între ele
● Teoria sedimentării
Dintre numeroasele teorii privind formarea tartrului, cea mai importantă se
referă la creşterea pH-ului salivar sau a plăcii bacteriene, situaţie în care este
favorizată precipitarea a numeroase săruri minerale.
1) Formarea tartrului prin creşterea locală a gradului de saturaţie a
ionilor de calciu şi fosfor se realizează prin următoarele mecanisme:
a. Creşterea pH-ului salivar determină scăderea constantei de precipitare a
calciului şi a fosforului. Creşterea pH-ului salivar reprezintă conform acestei
teorii, mecanismul esenţial în precipitarea sărurilor şi este explicată prin:
- scăderea bioxidului de carbon din salivă;
- formarea de radicali amoniacali bazici în placa bacteriană;
- degradarea proteinelor din alimentele care stagnează în cavitatea bucală în
situsuri retentive.
b. Precipitarea proteinelor
Proteinele coloidale din salivă chelează, în mod obişnuit ionii de calciu şi fosfor
şi realizează o soluţie suprasaturată, care devine instabilă prin stagnarea salivei.
Coloizii devin insolubili, se depun, iar sărurile minerale precipită.
c. Teoria acţiunii fosfatazei
Această teorie se bazează pe constatarea că, in vitro, fosfataza eliberată din placa
bacteriană are capacitatea de a elibera ioni fosfat din fosfaţii organici salivari.
d. Teoria acţiunii esterazei
Esteraza prezentă în bacteriile filamentoase, coci, leucocite, macrofage, celule
descuamate din placa bacteriană poate iniţia calcefierea plăcii prin hidroliza
esterilor acizilor graşi, din care rezultă acizii graşi liberi. Aceştia formează
săpunuri de calciu şi magneziu, care sunt transformate în săruri insolubile de
fosfat de calciu.
2) Teoria mineralizării în focare mici, care se unesc între ele prin chelarea
calciului de către complexele carbohidrat-proteine din matricea intercelulară,
este concepţia epitactică sau de nucleaţie heterogenă, în care elementul bacterial
al plăcii joacă un rol esenţial.

3) Teoria sedimentării se bazează pe capacitatea unor microorganisme din

placa bacteriană (forme filamentoase, difteroide, anumiţi streptococci, dar mai
ales speciile Veillonela şi Bacterionema matruchotii) de a forma cristale
intracelulare de apatită. Procesul de calcefiere început intracellular se extinde
asupra matricei întregii plăci bacteriene. De asemenea, s-a constatat o reducere a
formării tartrului la animalele cu o dietă în care s-a introdus penicilină.

83.Rolul dietei în formarea tartrului dentar.

Depunerea tartrului este influențată de consistenta alimentelor: cele dure, cu
actiune mecanică pronunțată, întârzie formarea tartrului dentar.

S-a constatat că:

⮚ deficienta vitaminelor B6, B3 favorizează
formarea tartrului, de asemenea consumul de
alimente bogate în Ca, P, bicarbonat, proteine,
glucide;
⮚ aportul de acid ascorbic din alimente scade
cantitatea de tartru dentar.

84.Rolul tartrului dentar în declanşarea afecţiunilor parodontale.

Deoarece suprafaţa tartrului este acoperită de un strat de placă bacteriana
nemineralizată, tartrul dentar are efect distructiv asupra ţesutului parodontal.

Tartrul dentar nu este patogenic în absenţa plăcii bacteriene.

- tartrul irită prin prezenţa sa gingia;
 - este permeabil şi poate înmagazina produse toxice, inclusiv
endotoxine;

85.Relevatori de placă.
Revelatorii de placă bacteriană sunt anumite substanțe care au capacitatea să
coloreze placa .
Soluții colorante:
• sol. Fucsină bazică o, 2-0,3%. Se utilizează prin clătirea gurii timp de
20-30 secunde, urmată de clătire energică cu apă curentă 30 de secunde.
• Sol. Albastru de metil 2%, aplicată prin tamponament ușor pentru a nu
îndepărta prin frecare depozitele de placă
• Sol. Violet de gențiană 1%
• Sol. Albastru de toluidină 1%
• Sol. iod iodurat Lugol
• sol. Fluorescentă DC galben nr.8. Se evidențiază cu lampa de lumină
• Sol. Dis-Plaque- colorează placa recentă în roșu și placa mai veche în
albastru.
• sol. Chayes Beta-Rose;
• sol. Butler în două nuanţe;
• sol. de fluorosceină DC galben nr.8 se evidenţiază lampa de lumină
Plack-Lite;
Coloranti bifazici
• sol. Dis-Plaque colorează placa recentă (2-3 zile) în roşu şi placa mai
veche (9-18 zile) în albastru.
• Eritrozina-poate fi încorporat în pastă de dinţi sau sub formă de
comrimate sau drageuri
Placolor.
Ceplac,
Revelan,
Mentadent,
Red-Cote sunt produse sub formă de drageuri care se dizolvă în salivă şi in placa
dentară.

86.Metode de depistare a plăcii bacteriene. Indicii de evaluare a igienei

bucale şi stării de îmbolnovire parodontală.
1) Inspecția și palparea- se urmărește aspectul papilelor intedentare,
marginii gingivale libere și a gingiei fixe.
2) Palparea gingivală netraumatică se realizează cu sonda butonată. .
3) La inspecție, se poate observa mobilitatea dentară patologică.
4) Percuția longitudinală sau trasnversală, moderată, a dinţilor, este
urmată de un sunet distinct, la dinții cu parodonțiu marginal normal și
unul înfundat la parodonțiul bolnav.
5) Sondare periodontala
6) Periscopie- endoscop parodontal
7) Spectrometrie optica
8) Tehnologie bazata pe autofuorescenta

87.Indicii gingivali LOE si Silness.

Indicele de placă SILNESS si LÕE
Indicele de placă are următoarele valori:
0. absenta plăcii;
1. placa nu se observă cu ochiul liber pe suprafetele dentare decât după răzuire
cu vârful rotunjit al sondei de parodontometrie;
2. placa bacteriană este vizibilă cu ochiul liber ca un depozit fin pelicular
3. acumulare de placă în strat gros, care acoperă şanțul gingival de la marginea
gingivală liberă până la suprafata dentară.

Indicele de retentie a plăcii (LOE)

0. absenta cariilor, tartrului sau a unor obturatii în apropierea gingiei;
1. tartru supragingival, carii, obturatii cu margini neregulate;
2. tartru subgingival, carii, obturații cu margini neregulate:
3. tartru abundent supra- și subgingival, carii mari și profunde, obturații cu
defecte mari și retentive.

INDICI DE INFLAMATIE GINGIVALA

Indicele gingival (LÖE şi SILNESS)
0. gingie cu aspect clinic normal;
1. gingie cu inflamatie uşoară, mici modificări de culoare, mici edem, lipsa
sângerării la sondare;
2. inflamatie medie, congestie, edem, sângerare la sondare;
3. inflamatie avansată, congestie, stază, ulcerații, sângerare spontană.
 88.Indicii de sângerare gingivală după Muhlemann și Son.

89.Indicii igienei orale după Green și Vermilion (Indicele de depozite moi

și indicele de tartru).
Indici de igienă orală( vermilion- green+)
• bună - 1.1 - 1.5 puncte,
• satisfăcătoare - 1,6 -2.0 puncte,
• nesatisfăcătoare - 2.1 -2.5 puncte,
• Slaba - 2.6 - 3.4 puncte,
• foarte slab - 3,5 - 5,0 puncte
Indicele de igienă bucală: IHB
Are două componente:
- indicele de placă;
- indicele de tartru.

Valoarea indicelui de placă si de tartru – valorile colectate pe 6 suprafete :

- sup. vestibulare ale primilor molari superiori;
-sup. linguale ale primilor molari inferiori;
- sup. vestibulare ale incisivilor centrali superior drept inferior stâng.

Valorile indicelui de placă sunt:

0. absența plåcii;
1 placă supragingivală în treimea de colet a dintelui;
2. placă în treimea mijlocie a coroanei;
3. placă în treimea incizală sau ocluzală a coroanei.

Valorile indicelui de tartru sunt:

0. absenja tartrului;
1. tartrul supragingival in treimea de colet a dintelui:
2. tartru în treimea mijlocie a coroanei;
3. tartru în treimea incizală sau ocluzală a coroanei.

Indicelui de placă și tartru. Indicele de placă (sau de tartru) poate fi exprimat

în două moduri:
Suprafețele dentare cu placă, exprimate procentual (X):

90.Generații de sonde parodontale.

Sondele parodontale sunt utilizate în primul rând pentru detectarea și măsurarea
pungilor parodontale la care se adaugă:
• determinarea și localizarea tartrului;
• măsurarea recesiunii gingivale, a lățimii gingiei ataşate şi a dimensiunii
leziunilor intraorale;
• identificarea anomaliilor dentare și de țesuturi moi;
• determinarea relațiilor mucogingivale și a tendinței de sângerare.

Alegerea tipului de sonda utilizata depinde de profilul cabinetului dentar:

• de stomatologie generala sau
 • de specialitate parodontala,
• si pentru institutiile academice şi cercetare.

Sonde parodontale adecvate unui cabinet dentar cu practică generalā:

• Generația I sonde parodontale conventionale
• Generația a II-a sonde sensibile la pesiune
Sonde parodontale adecvate unui cabinet dentar cu interes pentru
specialitatea de parodontologie:
• Generația I
• Generația a Il-a
• Generația a III-a (dacă, corespunde computerizarea)
Sonde parodontale adecvate unui cabinet specializat în parodontologie,
universități și instituții de cercetare:
• Generația a II-a
• Generația a III-a
• Generația a V-a

Generația I- : sonde manuale, convenționale

nu controleaza presiunea de sondare nu sunt potrivite pentru colectarea automata
a datelor recomandate pentru stomatologul generalist
Prezintă următoarele caracteristici:
• vârf subțire din otel inoxidabil;
• lungimea de 13mm şi un capăt bont cu diametrul 1 mm;
• gradațiile pe aceste sonde se află la 1, 2, 3, 5, 7, 8, 9 și 10mm;
• marcajele de 4 și 6mm sunt absente pentru a facilita vizibilitatea și a evita
confuzia in citi
• vârfurile sondelor şi ale månerelor sunt angulate la 130°.
1.sonde tradiționale
• Williams, Michigan
 • Nabers
2.sonde color-coded:
• Hu-Friedy
• CPITN
3.sonde cu parte activa din plastic
• Pro–Dentec

● Williams: lungime 13mm, diametru 1mm, linii de demarcație

1,2,3,5,7,8,9,10mm
● UNC: lngime 15mm, cod de culori la 5,10,15mm;
● Michigan O: marcaj la 3,6,8mm;
● Naber: determină gradul de implicare a furcației la dinții pluriradiculari;
curba de lucru extremă pentru accesarea zonei de furcație; adâncimea
introducerii sondei în zona de furcație determină gradul de implicare a
acesteia;
● Goldman-Fox: rectangular în secțiune transversală; marcaje la
1,2,3,5,7,8,9,10;
● OMS: măsurarea adâncimii pungii parodontale; detectarea tartrului
subgingival; evaluarea CPITN (comunitatea indicelui parodontal pentru
necesitatea de tratament)
● Epidemiologică: marcaj la 3,5 și 5,5mm; vârf butonat de 0,5mm
● CPITN-C: marcaj la 3,5; 5,5; 8,5; 11,5mm; sfat cu bile – 0,5mm;

Generația II : sonde de presiune constantă, concepute pentru a asigura

standardizarea presiunii controlate de sondare.
Sensibile la presiune
• Presiune de sondaj standardizata ≤ 0.2 N/mm2
• Nu necesita computerizare in cabinet
Sonda –TPS (True Pressure Sensitive) - parte lucratoare detașabilă
❖ Vârful sondei o hemisferă Φ = 0,5 mm
 ❖ sensibilă la presiune
❖ aceste sonde au un ghid vizual și o scala ce aluneca cu două indicatoare ce
se aliniaza la o anumita presiune

Generația III- sonde automatizate; software-ul se integrează cu sistemele

grafice existente pentru a furniza graficizarea parodontală computerizată.
Creează o diagramă parodontală computerizată detaliată.
Urmareste sa elimine sursele de erori:
-citirea sondei
-înregistrarea datelor
-calcularea nivelului de atașament
Sonda Foster-Miller este prototipul sondei generației a III
⮚ Presiunea de sondare este controlată
⮚ Componente: transductor de forță, vârful sondei, cilindru pneumatic,
accelator, LVDT (este un tip de electric transformator folosit pentru
măsurarea deplasării liniare (poziție)).
Se folosește:
⮚ 1.Presiune de sondaj standardizata
⮚ 2.Citirea digitala a masurătorilor
⮚ 3.Stocarea datelor în computer

Generația IV- Tehnologie 3D. O citire precisă și continuă a bazei șanțului

gingival sau a pungii parodontale.
Generația a patra se referă la sondele tridimensionale (3D) sau 3D- PROBES.
Aflate actualmente în plin proces de dezvoltare, aceste sonde urmăresc
înregistrarea pozițiilor secvențiale ale sondei de-a lungul şanţului gingival.
Reprezintă o încercare de extindere a sondării lineare într-o manieră serială
pentru a lua în calcul caracterul tridimensional.

Generația V- Tehnologie 3D + ultrasunete; determină nivelul epiteliului

joncțional fără a penetra în pungă
UltraSonographic este prototipul
Urmaresc sa elimine:
❖ sondajul invaziv
❖ penetrarea epiteliului jonctional cu varful sondei
❖ durerea din timpul sondajului
Folosește undele ultrasonice pentru a detecta, transpune in imagine și a
cartografia limita superioară a ligamentului parodontal și variațiile sale în timp,
ca indicator al prezentei bolii parodontale. Totuşi, ultrasunetul oferă mai multe
informații deoarece se inregistrează unde secundare provenite din caracteristicile
tisulare din adâncimi variate.
Este posibil ca tehnica să ofere informații despre:
▪ starea țesutului gingival și calitatea
▪ extinderea ataşamentului epitelial la suprafata dentară.
Aceasta poate oferi date valoroase pentru a ajuta clinicianul in diagnosticul și
planificarea tratamentului acestor afecțiuni.

91.Avantaje și dezavantaje a diferitor sonde parodontale.

Generația 1
Avantaje:
● Disponibile cu ușurință și ieftine
● Păstrarea sensibilității tactile
● Chiar și în prezența tartrului subgingival, cu puțină navigație sonda poate
fi introdusă de operator
● Vârful este rotungit pentru evitarea traumei tisulare
● Multe sunt codate cu culori pentru identificarea mai ușoară și rapidă a
citirilor
Dezavantaje:
● Grele
● Forța de sondare nu este controlată, deci vârful sondei poate trece dincolo
de nivelul bazei pungii parodontale
● Sunt posibile erori in cursul vizualizării citirilor
● Este necesar un asistent pentru a transfera citirile în fișă
Generația 2:
Avantaje:
● Standardizarea forței de sondare
● Confortabil pentru pacient
Dezavantaje:
● Vârful sondei poate depăși epiteliul joncțional în cazul regiunilor
inflamate
● Citirile trebuie efectuate manual și este nevoie de un asistent pentru a le
înregistra în fișa pacientului
● Lipsa stocării computerizate a datelor
Generația 3:
Avantaje:
● Standardizarea forței de sondare
● Eliminarea citirilor greșite de pe sonde și a datelor eronate
● Tipărirea datelor din computer poate fi utilizată la educarea pacienților
Dezavantaje:
● Vârful sondei poate depăși epiteliul joncțional de transfer în cazul
regiunilor inflamate supraapreciindu-se adâncimea pungii
● După remisia inflamației se poate întâmpla ca sonda să nu penetreze
dincolo de epiteliul joncțional alungit aducând la subestimarea adâncimii
pungii
Generația 4:
Avantaje:
● Sonde tridimensionale
● Se determină poziții secvențiale ale sondei
Dezavantaje:
● Actualmente sunt în curs de dezvoltare
● Invazive
Generația 5:
Avantaje:
● O sondă neinvazivă ce asigură sondarea nedureroasă
 ● Indiscutabilă problema trecerii sondei dincolo de joncțiunea epitelială,
întrucât undele ultrasonice detectează, transpun în imagine și
cartografează limita superioară a ligamentului parodontal
● Operatorul trebuie să înțeleagă limita ligamentului parodontal asigurată de
computer
Dezavantaje:
● Costisitoare
● Operatorul trebuie să înțeleagă imaginea oferită de calculator
● La utilizare necesită o curbă de învățare

92.Indicații și contraindicații a sondării parodontale.

Indicații:
● Determinarea sănătății țesuturilor parodontale;
● Măsurarea adâncimii pungilor parodontale;
● Măsurarea nivelului de fixare clinică;
● Determinarea lățimii gingiei atașate;
● Evalua prezenței hemoragiilor;
● Evaluarea prezenței exudatului purulent;
● Măsurarea dimensiunilor leziunilor orale.

Contraindicații:
● diabet
● gingie fixă subțire
● risc de hemoragie

93.Tehnica sondării parodontale.

Sondare: procedeul in care bvârfului sondei de-a lungul epiteliului joncțional
a sulcusului gingival; mișcarea unei sonde calibrate în jurul perimetrului bazei
sulcusului.
● vârful sondei trebuie menținut în contact cu suprafața dinților, cât mai
paralel cu suprafața dinților, paralel în dimensiune mezio-distală și
vestibulo-orală, paralel cu axul lung al dintelui.
● cicluri de traiectorie ondulate
● se evaluează lungimea bazei pungii, deoarece epiteliul joncțional nu este
neapărat la un nivel uniform în jurul dintelui
● sondarea începe atunci când sonda este introdusă în sulcus, ținând vârful
sondei pe o cotă dentară
● sonda se introduce până când vârful întâlnește rezistența epiteliului
joncțional
● deplasarea sondei în sus și în jos în mișcări scurte și înainte în incremente
de 1mm
● presiunea să fie de 10-20 grame.
Pentru dinții anteriori:
● începe pe linia disto-vestibulară sau disto-linguală, merge spre suprafața
distală
● evaluarea sub aria de contact
● înclinarea sondei și extinderea vârfului sub zona de contact; se apasă ușor
pentru a atinge epiteliul joncțional
● evaluarea suprafeței vestibulare; se trece peste suprafața mezială până
când sonda atinge zona de cotact
● evaluarea mai jos de zona de contact
● la dinții anteriori adiacenți este necesară doar o înclinare ușoară pentru a
cerceta zona colului
Pentru dinții posteriori:
● evaluați sub aria de contact; înclinați sonda astfel încât vârful să atingă
zona de contact;
● apăsați ușor în jos pentru a atinge epiteliul joncțional;
● reintroduceți-vă la unghiul distanței liniare;
● scoateți sonda din sulcus și reintroduceți-o la unghiul distanței liniare;
 ● vârful sondei face o serie de mici curse de mers pe jos într-o direcție
înainte spre suprafața mezială
● glisați sonda peste suprafața mezială până când atinge zona de contact.
● evaluați sub aria de contact. Înclinați sonda și extindeți vârful sub zona de
contact.
● apăsați ușor pentru a atinge EJ.

94.Înregistrarea datelor în urma sondării în fișa parodontală.

Se marchează cu albastru nivelul marginii gingivale libere, apoi se notează
măsurările pungii parodontale pe fiecare dinte în trei locuri, după care cu roșu se
unesc extremitățile tuturor liniilor și se obține reprezentarea schematică a
fundului pungii parodontale
Scopul graficului parodontal clinic este de a înregistra recesiunile gingivale,
adâncimea de sondare și nivelurile de atașamente la șase locații pe dinte sau
implant în mm.

95.Sondarea parodontală ca metodă de control și înregistrarea evoluției

afecțiunilor parodontale.
× Sondajul parodontal reprezintă o procedură importantă în diagnosticul,
prognosticul și evaluarea rezultatelor în managementul bolilor parodontale.
× Sondajul parodontal măsoara zona, sau punctul unde sonda întâmpină o
rezistență fizică.
Funcțiile sondei parodontale:
× Estimarea profunzimii șanțului gingivo-dentar;
× Estimarea profunzimii pungilor parodontale;
× Evaluarea defectelor muco-gingivale;
× Cuantificarea prin indici gingivali și parodontali a stării de igienă, factorilor de
iritație marginală și stării gingiei marginale.

96.Noţiune de detartraj.
Detartrajul este procedura de îndepărtare a tartrului şi plăcii microbiene
asociate de pe suprafeţele dentare supra- şi subgingivale.
× Detartrajul supragingival se realizează cel mai bine cu seceri, chiurete de
detartraj, ultrasunete. Chiurete
× Detartrajul subgingival se face cu chiurete universale sau speciale de detartraj.
De asemenea, cu pile sau răzuşe subgingivale, săpăligi şi cu ultrasunete, dar în
acest ultim caz numai până la 3-4 mm profunzime de la marginea gingivală
liberă.

97.Principii generale ale detartrajului (vizibilitate, iluminare, poziţia

pacientului şi a medicului, punctul de sprijin, etc.).
• alegerea instrumentului corect –
-să se facă mai puține deplasări ale părții active,
-să fie eficiente în zonele subgingivale, interdentare și interradiculare accesibile
și să fie compatibile curburilor coronare și radiculare;
• poziția pacientului și a medicului să asigure o bună vizibilitate,
-acces sigur și acționare eficientă în zona instrumentată;
-mandibula pacientului să fie la nivelul cotului medicului (când acesta se
flectează în 90°);
-capul pacientului în extensie pentru instrumentarea dinților maxilari sau
-în poziție mai verticală pentru instrumentarea dinților mandibulari;
• folosirea aspiratorului de salivă obligator;
• controlul stabilității instrumentelor de detartraj –
-să fie bine fixat între degete, sprijin pe dinte sau în afara cavității bucale.
 98.Detartrajul manual.
Este o procedură de înlăturare a tartrului de pe suprafețele dinților, se face
mecanic cu ajutorul instrumentelor de detartraj și chiuretaj: seceri, săpăligi, pile,
chiurete.

99.Instrumente pentru detartraj manual (specificarea instrumentelor,

tehnica de utilizare).
● instrumente de examinare: sonde de parodontometrie și sonde exploratorii;
● instrumente de detartraj și chiuretaj radicular: seceri, săpăligi, pile sau
răzuşe, chiurete;
● instrumente de netezire fină și lustruire a suprafețelor dentare după detartraj:
pâlnii/ cupe de cauciuc rozetate sau nu, perii rotative, benzi abrazive și de
lustruit.
Clasice(gheara sau foaia de mirt, instrumentele trapezoidale și chiuretele);
Moderne(secerile, săpăligele, pilele sau răzușele, dalta și chiuretele).

Foaia de mirt (gheară)

▪ un instrument puternic, în formă de gheară,
▪ cu virful ascuțit și 2 margini laterale active,
▪ care acționează pe fețele proximale ale dinților
▪ și îndepărtează tartrul atît supragingival cît și cel subgingival,
▪ fie prin presiune fie prin tracțiune
Instrumente trapezoide
▪ instrumente pereche destinate: unul pentru curățarea jumătăților meziale
▪ și cel de-al doilea – a celei distale a fiecărui dinte în parte.
▪ Sunt indicate pentru detartrarea suprafețelor supragingivale,
▪ și a colorațiilor dure ce acoperă suprafețele vestibulo-orale.
Instrumentul universal sau secera simplă
▪ partea activă a instrumentului poate avea pe secțiune 3 sau 4 muchii
active,
▪ instrumentul poate fi folosit la detartrarea tuturor fețelor dentare,
 ▪ insinuîndu-se și subgingival.
Secera cu dublă curbură
▪ instrumentul care prin forma sa permite îndepărtarea
tartrului de pe fețele proximale ale ultimilor molari.

secera
● mișcări de împingere și tracțiune a blocurilor mari de tartru
supragingival ( mai degrabă pe zonele aprox)
● varianta cu o cudura pentru zona frontală ;
● și cu dublă cudura pentru zonele laterale
● când șanțul gingival o permite, se poate folosi și pentru tartrul
subgingival
● are 2 muchii în unghi de 90 grd, ambele fiind active
● muchiile sunt active pe 4-5 mm, astfel intră în contact cu fața
proximală
plus cel mult 1/3 din fața orală/ vestibulară
● priza: între police, index și medius iar cu inelarul luăm punct de
sprijin;
● priza va fi cu atât mai sus pe instrument cu cât dintele este situat mai
distal pe arcadă

daltă
▪ margine ascuțită, bizotată în unghi de 45 grd
▪ îndepărtează tartrul supragingival din zonele interdentare, proximale,
accesibile ale dinților frontali (treme, diasteme, breșe edentate)
▪ există și dalta cudată, care poate fi folosită până în zona premolarilor

săpăliga
● partea activă în unghi de 99-100 grd
 ● îndepărtează tartrul supragingival pe fețele vestibulară și orală,
aproximale unde există loc
ținută în poziție verticală, se tracționează blocul de tartru
● dislocarea se face in mișcări de smulgere/ de tracțiune
spre marginea incizală sau suprafață ocluzală

pila
● forma ovala are mai multe muchii ascuțite paralele,
● înclinate față de baza în unghi de 90-105 grd
● îndepărt. tartrul de lângă/ de sub marginea gingivala liberă
● îndepărt. blocurile mari de tartru subgingival
● netezirea zonei de joncțiune smalt-cement îndepărt.
● Obturațiile coronare în exces
● deplasări prin apăsare și tracțiune în ax

chiurete parodontale
● se introduce în șanțul gingival cu suprafața facială paralelă cu
rădăcina,
● apoi se întoarce astfel încât să formeze un unghi de 45°-90° cu
suprafața dintelui;
● se fac mișcări active de tracțiune spre ocluzal/incizal;
● se combină mișcări orizontale, verticale și oblice.

100. Chiurete parodontale universale şi speciale (chiuretele GRACEY).

Chiuretele universale se caracterizează prin faptul că suprafaţa facială este
situată la un unghi de 90° faţă de axul longitudinal al părţii pasive vecine si sunt
indicate pentru detartrajul supragingival sau din şanţul gingival la persoane
sănătoase, fără pungi parodontale, retracţii gingivale sau furcaţii descoperite.
Acestea sunt, de asemenea, folosite în pungile parodontale adevărate şi au o
acţiune concomitentă din partea ambelor muchii atât asupra peretelui moale,
gingival, cât şi asupra peretelui dur dentar (radicular) al pungii.
Chiuretele speciale, specifice unor suprafete anumite, sunt reprezentate, în
principal, de chiuretele GRACEY. Spre deosebire de chiuretele universale,
chiuretele GRACEY au următoarele caracteristici:
- suprafata facială se situează la un unghi de 70° faţă de axul longitudinal al
primei părţi pasive;
- deşi posedă două margini tăioase, numai una este eficient activă, cea îndreptată
spre rădăcină şi care acţioneză asupra tartrului subgingival şi a cementului
necrotic. Muchia opusă este inactivă şi nu poate leza peretele gingival al pungii;
- sunt active în anumite zone şi suprafeţe radiculare, fiind codificate special în
acest scop;
- partea activă a chiuretei GRACEY, în special în treimea terminală sau frontală,
se adaptează cel mai bine pe suprafeţele curbe ale rădăcinii;
- pentru angajarea subgingivală şi acţiunea eficientă de detartraj şi netezire a
rădăcinii, prima porţiune pasivă a chiuretei GRACEY trebuie să fie paralelă cu
axul dintelui; la chiuretele universale, mânerul trebuie să fie paralel cu suprafaţa
dintelui.
Indicatii:
1) Tartrul subgingival
2) Pungi parodontale
1) detartrajul în șanțul gingival
2) detartrajul în pungi parodontale
3) detartajul de finețe al depozitelor mici, după îndepărtarea tartrului
subgingival cu alte instrumente
4) chiuretajul radicular
5) chiuretajul țesutului de granulație

Chiuretele GRACEY standard sunt grupate într-un set de şapte instrumente

1) Chiuretele GRACEY "profilactice"
Sunt în număr de 4 (1/2, 3/4, 5/6, 7/8) şi au partea activă la fel ca la chiuretele
standard, dar diferă de acestea prin faptul că porţiunea pasivă este mai scurtă,
mai rigidă şi sunt folosite în special pentru îndepărtarea tartrului supragingival.
Chiuretele GRACEY "profilactice" au numărul de cod precedat de "P".
2) Chiuretele GRACEY "peste cinci" sau "după cinci"
Sunt în număr de şapte (1 /2, 3/4, 5/6, 7/8, 11/12, 13/14, 15/16), cu variantele
11/14 şi 12/13 şi au prima porţiune pasivă mai lungă cu 3 mm decât o chiuretă
standard, în scopul de a pătrunde în pungile mai adânci de 5 mm, acolo unde
chiuretele standard nu au acces.
3) Chiuretele GRACEY "mini cinci"
Sunt în număr de şapte (1 /2, 3/4, 5/6, 7/8, 11/12, 13/14, 15/16), cu variantele
11/14 şi 12/13, şi au o parte activă mai scurtă cu o lungime cât 1/2 din partea
activă a chiuretelor standard, pentru un acces mai facil în zone de incongruenţă
dento-alveolară cu înghesuire şi la nivelul furcaţiilor. Partea pasivă este, ca şi în
cazul chiuretelor "după cinci", cu 3 mm mai lungă decât la chiuretele standard,
ceea ce îi permite insinuarea în pungi de 5 mm sau mai mari.
4) Chiuretele extrarigide
Sunt tot patru perechi numerotate 5/6, 7/8, 9/1 O, 11/12, au părţile activă şi
pasivă mai rigide şi sunt inscripţionate “extrarigide"si sunt indicate in
îndepărtarea depozitelor de tartru foarte aderente, dar au ca dezavantaj (când
sunt folosite fără un control riguros) - îndepărtarea excesivă prin chiuretaj a
cementului radicular

101. Metode de ascuţire a chiuretelor parodontale.

Ascutirea instrumentelor de detartraj trebuie făcută, în principiu, de câte ori este
nevoie, chiar înainte şi după fiecare folosire.
Se testeaza pe o bucata de hartie cat e de ascutita chiureta
Pentru ascutire se folosesc:
- pietre Arkansas de formă dreptunghiulară, cilindro-conică, cu diferite grade de
duritate;
- pietre India;
- un ulei special pentru ascutit, care reţine şi înlătură particulele metalice
rezultate;
- un cilindru din material plastic, pentru testarea ascuţirii instrumentelor;

102. Tehnica detartrajului manual.

⮚ se face anestezie locala;
⮚ se detecteaza tartrul subgingival cu ajutorul unei sonde fine;
⮚ alegerea chiuretei potrivite;
+Exista priza „tip creion“ ( nu ofera o buna stabilitate, existand doar 2 puncte de
contact),
+„tip creion“ modificata ( realizeaza 3 puncte de contact, cel mai indicat in
interventiile pe parodontiu) si
+priza palmara + police (este cea mai putin indicata).
⮚ Sprijinul pe dintii vecini; detartrati
⮚ se insera usor chiureta, paralel cu axul dintelui; unghiul de inclinare al
lamei trebuie sa fi mai mare de 45°, dar mai mic de 90°;
⮚ se fac miscari verticale , oblice, orizontale scurte, ferme, de tip vertical,
diagonal sau orizontal;
⮚ dupa indepartarea tartrului subgingival este necesara si netezirea
radiculara;
⮚ se examineaza din nou suprafata radiculara cu sonde dentare fine;
⮚ se face irigarea zonei instrumentate cu solutii de apa oxigenata,
clorhexidina, in vedere eliminarii fragmentelor de tartru
⮚ pentru chiuretaj partea activă se plasează invers și se deplasează prin
tracțiuni succesive în direcție coronară.
⮚ periajul poate fi interrupt 24h.
 103. Complicaţiile detartrajului.
• dinții cu mobilitate mare se pot luxa;
• din neatenție se poate trauma gingia;
• apare hiperestezia;
• fracturarea obturațiilor de colet și proximale;
• deteriorarea epiteliului joncțional;
• dislocarea cementului în zona cervicală;
• dacă se împing cu forța spre apical, blocurile de tartru și alte detritusuri
pătrund în țestul parodontal și pot provoca inflamație acută, abces parodontal
marginal.

104. Finisarea suprafeţelor detartrate.

Se face cu diferite instrumente care se montează la piesa de mână contra
unghi.
● Cupe de cauciuc simple sau septate în interior de lamele fine.
Cupele de cauciuc umplute cu paste de lustruit sunt antrenate în rotaţie de piesa
de mână la care se adaptează. Cupele de cauciuc se aplică pe suprafeţele
vestibulare şi orale ale coroanelor dentare. Folosirea intempestivă, necontrolată,
cu viteză şi apăsare excesivă a cupelor de cauciuc poate produce leziuni ale
marginii gingivale şi dislocări ale stratului de cement radicular, care, în regiunea
cervicală, este foarte subţire.
▪ Periuțe montate, din plastic, în formă de pâlnie sau roată se
adaptează la piesa de mână în contraunghi sau la piesa dreaptă.
Peria în formă de pâlnie, încărcată cu pastă de lustruit, se aplică în rotaţie pe
feţele vestibulare şi orale şi se deplasează aproximal atât cât le permite accesul
interdentar. Periile în formă de roată se aplică cu partea activă pe feţele
vestibulare şi orale în plan vertical, paralel cu axul lung al dintelui şi în spaţiul
interdentar.
▪ Suprafețele aproximate se curăţă fin şi se lustruiesc cu:
⮚ discuri fine;
⮚ pene interdentare de lemn de balsa sau de portocal, menţinute într-un
dispozitiv de prindere;
 ⮚ benzi late de mătase cerată.
▪ Se folosesc paste de lustruit care conţin particule fine de carbonat de
calciu, carbonat de magneziu, piatră ponce, săruri de fluor, fluorură de
staniu cu efect desensibilizant dentinar, oxid sau silicat de zirconiu,
aditivi, substanțe aromatizante (de mentă, căpşuni) şi coloranţi, glicerină.
● benzi din cauciuc roz cu rugozitati- pentru suprafelele proximale

105. Instrumentul folosit la surfasaj radicular.

Surfasajul este o alta procedura prin care tartrul rezidual inglobat pe suprafata
radiculara, si portiuni de cement sunt indepartate pentru ca in final sa rezulte o
suprafata curat, dura si neteda.
Instrumente: chiurete gracey, discuri fine, perii, cupa de cauciuc
 Surfasajul radicular se realizează cu instrumente speciale numite chiurete
dentare, și se realizează sub anestezie locală.
 Detartrajul nu este suficient pentru îndepărtarea în totalitate a tartrului
subgingival care, sub formă de mici fragmente, rămâne încastrat în nişele şi
neregularităţile suprafeţei cementului radicular. Cementul însuşi este invadat de
specii microbiene provenite din şanţul gingival sau pungile parodontale.
Detartrajul nu este deci complet dacă nu se însoţeşte de chiuretajul cementului
radicular (surfasaj).
- Surfasajul se face incepand cu primul dinte din cadranul unu si continuand cu
ceilalti pana cand se ajunge la ultimul dinte din cadranul patru.

106. Tehnici de lucru şi instrumente accesorii.

 Sunt folosite chiurete speciale, bine ascuțite, cu partea pasivă mai
flexibilă.
 Chiureta este introdusă în punga parodontală până la porțiunea cea mai
declivă, partea activă se plasează la un unghi de 45-90 grade față de rădăcină, se
fac tracțiuni spre incizal/ocluzal;
 pe măsură ce suprafața devine netedă, presiunea asupra instrumentului
este redusă.
 Se definitivează cu pile/răzuşe pentru o suprafață mai netedă.
Tehnica detartrajului cu ultrasunete
A. Pregătirea pacientului
a) Poziția pacientului în fotoliu trebuie să fie apropiată de verticală, pentru a
preveni refluarea excesului de lichid în faringe, chiar dacă se foloseşte
aspiratorul bucal.
b) Protecţia pacientului se face cu un şort cu piept lat, până sub bărbie, din
plastic gros şi cu o lavetă absorbantă de unică folosinţă, din hârtie plastifiată,
aplicată pe deasupra, sub bărbie.
c) Anestezie de contact la persoane emotive, hipersensibile.
B. Pregătirea instrumentarului
a) Alegerea şi aşezarea în ordinea de lucru a părților active. Fixarea primului
instrument de lucru în piesa de mână a aparatului.
b) Controlul jetului de apă, care se reglează astfel încât să răspândească un nor
fin de particule.
c) Controlul puterii generatorului de vibraţii şi aducerea lui la un nivel mediu
sau potrivit condițiilor de lucru.
d) Aplicarea aspiratorului de salivă.
C. Aplicarea instrumentarului de detartraj cu ultrasunete
a) Detartrajul vertical. Se începe cu instrumentul în formă de spatulă, care,
mentinut cu partea activă la un unghi de 45° faţă de suprafata de smalt, este
antrenat dinspre marginea incizală sau suprafaţa ocluzală către coletul dintelui şi
inapoi. Pentru fiecare suprafaţă dentară sunt necesare 6-10 deplasări verticale în
dublu sens.
b) Detartrajul orizontal şi în diagonală completează detartrajul vertical printr-un
caroiaj sistematic al suprafeţelor vestibulo-orale. Partea activă a instrumentului
de tip spatulă se înlocuieşte cu varianta sa secționată terminal in unghi ascutit,
care pătrunde in spatiile interdentare, şi cu varianta de spatula cu capătul
terminal rotunjit, activă pe suprafetele dentare orale, în formă concavă, ale
incisivilor superiori şi inferiori.
c) Detartrajul fin se face cu instrumentul tip secera, care indepărtează punctele
de tartru restant de pe suprafetele dentare supragingivale accesibile şi tartrul din
santul gingival Acesta este depistat cu vârful neactivat al instrumentului, după
care, prin apasarea contactului de pornire, se fac deplasări mici, fine, de-a lungul
santulul gingival.
d) Detartrajul ultrafin se face cu instrumentul tip sondă, cu care se îndepărtează
depozitele punctiforme din gropițele şi şanţurile coronare şi se dislocă tartrul din
şanţul gingival sau pungile parodontale mici, de 3-4 mm adâncime, prin mişcări
limitate, executate blând, fără apăsări. De altfel (ca si in cazul folosirii frezelor
de turbină în prepararea cavităților), apăsarea excesivă opreste vibrația piesei
active şi a detartrajului. Durata de mentinere a instrumentului este legată de
experienţa clinică a practicianului şi de rezistenta la dislocare a tartrului. Este
preferabila mentinerea capatului activ al instrumentului de detartraj in contact
mobil cu suprafaţa vizată, decât un contact fix. prelungit in aceeasi zona de
actiune.
Vârful instrumentului de detartraj trebuie vertical så nu prezinte neregularitāți
rupturi care produc traumatisme puternice ale suprafetelor dentare.

107. Detartrajul ultrasonic piezoelectric.

Aparatul piezoelectric folosește impulsuri electrice de înaltă frecvență care
produc energie ultrasonică. Are la bază un sistem de cristale de cuarț care se
contractă și se dilată sub influența curentului electric, astfel, redă părții active o
deplasare liniară bipolară pe o distanță de 2-3 mm la o frecvență de
25000-50000 de cicli pe secundă.
Sunt active doar părțile laterale ale vârfului.
• Generatorul electric, care produce energie de înaltă frecvenţă;
• Piesa de mână şi partea terminală activă;
• Sistemul de răcire cu apă;
● Dispozitivul de pornire-oprire
Caracteristici:
•Frecventa de lucru 28-34 khz.
•Flux de apa 5-100 ml/min ajustabil continuu.
•Putere reglabila in 10 trepte.
•Poate functiona si cu apa sterila (din perfuzie).
•5 anse, autoclavabil
Partea activă este realizată, în principal, în trei variante, ca formă şi mod de
acţiune:
Forma seceră cu vârf ascuţit este un instrument universal,
• indicat pentru detartrajul feţelor proximale, meziale. şi distale şi a
şanţului gingival.
• Reprezintă instrumentul de detartraj fin, eficient în special de la incisivi
până la suprafața mezială a primului molar.
• Instrumentele în formă de spatulă şi de seceră primesc jetul de apă necesar
răcirii dintr-un conduct tubular exterior (la aparatele mai vechi) care poate
fi dezasamblat pentru curăţire sau (la aparatele moderne) din interiorul
tubular al părţii active.
Forma de sondă,cu partea activă subţire.
• Datorită formei şi dimensiunilor sale, are acces pe toate suprafetele
dentare şi este activă în şantul gingival şi în pungile parodontale mici,
de 3-4 mm, unde, la valori medii ale puterii generatprului de ultrasunete,
dislocă depozitele mici de tartru subgingival restant.
• Este un instrument ultrafin de detartraj.
Forma de spatulă cu capătul activ:
- secţionat perpendicular pe axul longitudinal, pentru detartrajul feţelor
vestibulare şi orale;
- secţionat oblic cu un unghi ascuţit, pentru zonele proximale interdentare;
- rotunjit, pentru suprafeţele concave, supracingulare.
Reguli de aplicare a instrumentului activ de detartraj.
• Se recomandă aplicarea instrumentului manual (piesa de mână) menţinut
ca un creion, cu vârful părţii active situat mai mult prin propria greutate şi
doar atunci când operatorul resimte o rezistenţă mai mare din partea
tartrului să se aplice o presiune controlată; partea activă a instrumentului
se situează paralel cu suprafaţa dintelui, la început fără vibraţii, pentru a
controla rugozitătile, iar în activitate deplasările se vor face tot paralel cu
suprafaţa dentară, cu presiune mică şi controlată în mod continuu,
realizând un caroiaj prin lungi trasee curbate în raport cu izoclinele
morfologiei dentare şi paralel cu marginea gingivală liberă.
• Dispozitivul de spălare este folosit la unele aparate în cazul infecțiilor
acute din zona şantului gingival, gingivostomatita ulceronecrotică.
Puterea de ieşire a vibraţiilor produse se reglează la o intensitate mică,
medie sau mare. Fluxul de apă, care în mod normal formează, la ieşirea
din tubul de aducţiune, un nor fin de particule poate fi, de asemenea,
 reglat la un debit mai mare sau mai redus. Unele aparate mai noi cuprind
şi un dispozitiv de împrăştiere puternică a unui jet de pulberi fine
(bicarbonat de sodiu) în scopul albirii suprafetelor dentare.

108. Detartrajul ultrasonic magnetostrictiv.

Aparatul magnetostrictiv: în corpul piesei principale este situat un pachet
compact de benzi feromagnetice care transformă energia de înaltă frecvență în
energie magnetică sub formă de vibrații rapide, astfel, redă părții active o
deplasare eliptică de cca 28-30μm la o frecvență de 20000-45000 de cicli pe
secundă.
Sunt active toate părțile vârfului.
Traiectoria deplasării este de trei feluri:
⮚ înainte-înapoi,
⮚ circulară sau în formă de 8.

Partea activă este realizată, în principal, în trei variante, ca formă şi mod de

acţiune:
Forma seceră cu vârf ascuţit este un instrument universal,
• indicat pentru detartrajul feţelor proximale, meziale. şi distale şi a
şanţului gingival.
• Reprezintă instrumentul de detartraj fin, eficient în special de la incisivi
până la suprafața mezială a primului molar.
• Instrumentele în formă de spatulă şi de seceră primesc jetul de apă necesar
răcirii dintr-un conduct tubular exterior (la aparatele mai vechi) care poate
fi dezasamblat pentru curăţire sau (la aparatele moderne) din interiorul
tubular al părţii active.
Forma de sondă,cu partea activă subţire.
• Datorită formei şi dimensiunilor sale, are acces pe toate suprafetele
dentare şi este activă în şantul gingival şi în pungile parodontale mici,
de 3-4 mm, unde, la valori medii ale puterii generatprului de ultrasunete,
dislocă depozitele mici de tartru subgingival restant.
• Este un instrument ultrafin de detartraj.
Forma de spatulă cu capătul activ:
- secţionat perpendicular pe axul longitudinal, pentru detartrajul feţelor
vestibulare şi orale;
- secţionat oblic cu un unghi ascuţit, pentru zonele proximale interdentare;
- rotunjit, pentru suprafeţele concave, supracingulare.
Reguli de aplicare a instrumentului activ de detartraj.
• Se recomandă aplicarea instrumentului manual (piesa de mână) menţinut
ca un creion, cu vârful părţii active situat mai mult prin propria greutate şi
doar atunci când operatorul resimte o rezistenţă mai mare din partea
tartrului să se aplice o presiune controlată; partea activă a instrumentului
se situează paralel cu suprafaţa dintelui, la început fără vibraţii, pentru a
controla rugozitătile, iar în activitate deplasările se vor face tot paralel cu
suprafaţa dentară, cu presiune mică şi controlată în mod continuu,
realizând un caroiaj prin lungi trasee curbate în raport cu izoclinele
morfologiei dentare şi paralel cu marginea gingivală liberă.
• Dispozitivul de spălare este folosit la unele aparate în cazul infecțiilor
acute din zona şantului gingival, gingivostomatita ulceronecrotică.
Puterea de ieşire a vibraţiilor produse se reglează la o intensitate mică,
medie sau mare. Fluxul de apă, care în mod normal formează, la ieşirea
din tubul de aducţiune, un nor fin de particule poate fi, de asemenea,
reglat la un debit mai mare sau mai redus. Unele aparate mai noi cuprind
şi un dispozitiv de împrăştiere puternică a unui jet de pulberi fine
(bicarbonat de sodiu) în scopul albirii suprafetelor dentare.

109. Mecanismul de acţiune a ultrasunetului asupra țesuturilor

limitrofe.
La vârful instrumentelor se concentrează un flux acustic, turbulențe și
fenomenul de cavitație, care constă în formarea unui flux de bule de implozie
generatoare de microunde de șoc cu acțiune de dislocare mecanică a structurilor
adiacente.

110. Indicaţii şi contraindicaţii pentru detartrajul cu ultrasunetul

piezoelectric.
Indicații:
• tartru supragingival;
• pete colorate depuse pe suprafața smalțului;
• tartrul din șanțul gingival sau din pungile parodontale superficiale, de
3-4mm;
• GSUN (gingivostomatită ulcero-necrotică), pentru a îndepărta tartrul cu
blândețe, pentru a nu accentua durerile;
• pacienții hemofilici și în formele de parodontite acute hiperplazice,
ulcerate, cu sângerări accentuate
• în fazele incipiente de îmbolnăvire: gingivita cronică și parodontita
marginală cronică superficială, pentru acțiune eficientă, netraumatică;
• în cursul intervențiilor chirurgicale, pentru dislocarea depozitelor foart
aderente de tartru subgingival
Contraindicații:
• bolnavi cu boli infecțioase, contagioase;
• pacienți cu reflex de vomă exagerat;
• hiperestezie dentinară accentuată;
• copii mici;
• cardiaci purtători de stimulator cardiac (în cazul aparatelor
magnetostrictive);
• boli psihice majore, când pacientul nu colaborează.
• pacietii ce poarta stimulatorul cardiac

111. Indicaţii şi contraindicaţii pentru detartrajul cu ultrasunetul

magnetostrictiv.
Indicații:
• tartru supragingival;
• pete colorate depuse pe suprafața smalțului;
• tartrul din șanțul gingival sau din pungile parodontale superficiale, de
3-4mm;
• GSUN (gingivostomatită ulcero-necrotică), pentru a îndepărta tartrul cu
blândețe, pentru a nu accentua durerile;
• pacienții hemofilici și în formele de parodontite acute hiperplazice,
ulcerate, cu sângerări accentuate
• în fazele incipiente de îmbolnăvire: gingivita cronică și parodontita
marginală cronică superficială, pentru acțiune eficientă, netraumatică;
• în cursul intervențiilor chirurgicale, pentru dislocarea depozitelor foart
aderente de tartru subgingival
Contraindicații:
• bolnavi cu boli infecțioase, contagioase;
• pacienți cu reflex de vomă exagerat;
• hiperestezie dentinară accentuată;
• copii mici;
• cardiaci purtători de stimulator cardiac (în cazul aparatelor
magnetostrictive);
• boli psihice majore, când pacientul nu colaborează.
• pacietii ce poarta stimulatorul cardiac

112. Avantaje şi dezavantaje în tehnica detartrajului cu ultrasunet

piezoelectric.
Avantaje:
• modern, eficient, ergonomic;
• folosit în mod corespunzător, este mai puțin traumatizant; poate fi folosit
în afecțiuni gingivale acute, la hemofilici, în cazul fragilității capilare;
• îndepărtează depozitele pigmentare de pe suprafețele dentare;
• bine suportat, nedureros la persoanele adulte, echilibrate neuropsihic, fără
fenomene de hiperestezie dentinară.

Dezavantaje:
• vibrațiile puternice pot produce dislocări ale prismelor de smalț și a
cementului, dislocări ale epiteliului joncțional și a ligamentelor supraalveolare;
• unii pacienți nu suportă hiperestezia;
• pot fi dislocate obturațiile sau fațetele insuficient ancorate pe suportul
metalic;
• jetul de apă formează aerosoli care contaminează aerul, reduce
vizibilitatea și poate fi proiectat spre practician;
• din cauza vibrațiilor intense, vârful activ se poate fractura și pacientul îl
poate înghiți

113. Avantaje şi dezavantaje în tehnica detartrajului cu ultrasunet

magnetostrictiv.
Avantaje:
• modern, eficient, ergonomic;
• folosit în mod corespunzător, este mai puțin traumatizant; poate fi folosit
în afecțiuni gingivale acute, la hemofilici, în cazul fragilității capilare;
• îndepărtează depozitele pigmentare de pe suprafețele dentare;
• bine suportat, nedureros la persoanele adulte, echilibrate neuropsihic, fără
fenomene de hiperestezie dentinară.
Dezavantaje:
• vibrațiile puternice pot produce dislocări ale prismelor de smalț și a
cementului, dislocări ale epiteliului joncțional și a ligamentelor supraalveolare;
• unii pacienți nu suportă hiperestezia;
• pot fi dislocate obturațiile sau fațetele insuficient ancorate pe suportul
metalic;
• jetul de apă formează aerosoli care contaminează aerul, reduce
vizibilitatea și poate fi proiectat spre practician;
• din cauza vibrațiilor intense, vârful activ se poate fractura și pacientul îl
poate înghiți

114. Noţiune de chirurgie parodontală.

Chirurgie paradontală-manoperă chirurgicală la nivelul paradonțiului cu scop de
a înlătura urmările unor boli paradontale ca de exemplu:gingivita,paradontita
etc.
υ Reprezintă partea de tratament corectiv ce urmărește suprimarea pungilor
parodontale sau să le micșoreze adâncimea, să refacă arhitectura normală a
osului alveolar și a gingiei,obținerea unei zone adecvate de gingie atașată.
υ In timpul intervenției pe parodonțiu se încearcă îndepărtarea a tot ceea ce
înseamnă element patologic cu rol în etiologia afecțiunii sau este rezultatul
distrucției parodonțiului, inclusiv a inflamației

115. Metode şi tehnici de chirurgie parodontală.

• chiuretajul gingival și subgingival
• gingivectomia
• gingivoplstia
• operațiile cu lambou
• chirurgia osoasă alveolară; ostectomii, osteoplastii, restaurarea osului
alveolar prin grefe, implante granulare de adiție, sau de alt tip și prin regenerare
tisulară ghidată;
• chirurgia muco-gingivală

116. Chiuretajul gingival, indicaţii şi contraindicaţii.

Chiuretajul gingival – reprezintă îndepartarea tesutului de granulatie în șanțul
gingival și pungi parodontale false, fără a depăși nivelul de inserție a
epiteliului joncțional.
- curățarea profundă a parodontiului în boli infecțioase.
Indicații:
● gingivite cronice cu microulcerații, pe peretele moale al șanțului gingival
și sângerări la cele mai ușoare atingeri;
● gingivite cronice,
● parodontite marginale cronice superficiale,
● pungi false, care nu cedează la tratament antimicrobian.

Contraindicații:
● gingivite alergice
 ● gingivite fibroase cu aspect clinic fibromatos

117. Tehnica chiuretajului gingival.

● Chiuretajul gingival poate fi efectuat şi cu ultrasunete sau prin
electrocauterizare.
● lnstrumentarul principal este reprezentat prin chiurete fine de tip
GRACEY.
● Acestea se introduc cu blândeţe în şanţul gingival 45 grade sau punga
falsă şi se retrag pe peretele moale, în timp ce cu mâna opusă se execută o
presiune moderată pe marginea gingivală liberă şi gingia fixa. Această
compresie are rolul de a stabiliza gingia şi de a permite chiuretei să se
încarce cu ţesutul epitelial şi de granulaţie inflamat.
● Tracţiunile chiuretei se fac cu blândeţe, evitând posibilele dilacerări ale
gingiei inflamate.
● În urma chiuretajului se produce o sângerare care diminuează treptat odată
cu îndepărtarea ţesutului de granulaţie al microulceraţiilor gingivale.
● Şanţul gingival se spală cu ser fiziologic sau cu soluţie de gluconat de
clorhexidină 0,2% cu ajutorul unei seringi.
● Gingia se aplică pe dinte cu presiune moderată şi poate fi protejată cu
meşe iodoformate afânate, aplicate interdentar peste papilele interdentare
sau se poate folosi un ciment chirurgical de protecţie.
● Chiuretajul gingival trebuie efectuat după detartraj şi se completează prin
chiuretajul radicular al eventualelor zone de ciment dezgolit, preferabil
într-o şedinţă următoare.
● Efectuarea în aceeaşi şedinţă a detartrajului şi chiuretajului poate fi
urmată de intruzia unor fragmente de tartru infectat în peretele gingival.

118. Chiuretajul subgingival, indicaţii şi contraindicaţii.

Chiuretajul subgingival se realizează în pungi parodontale adevărate, dincolo
de zona de inserţie a epiteliului joncţional.
Indicatii
● pungi parodontale mici, de 2-4 mm adâncime;
 ● pungi parodontale foarte adânci; raţiunea chiuretajului subgingival în
aceste forme avansate de boală este dublă şi este explicată prin necesitatea
de a tatona reactivitatea locală şi posibilităţile de vindecare înaintea unei
intervenţii mai ample, cum este o operatie cu lambou. De asemenea, prin
chiuretaj se îndepărtează o importantă cantitate de ţesuturi afectate, ceea
ce uşurează efortul impus de intervenţia următoare;
● pentru a reduce riscul de acutizare prin suprainfectare a pungilor
parodontale şi de apariţie a abcesului parodontal marginal;
● ca tratament definitiv al abcesului parodontal marginal la monoradiculari;
● fistule apico-gingivale;
● pentru temporizarea extracţiei la bolnavi cu afecţiuni generale, unde nu se
pot realiza interventii ample de chirurgie parodontală;
● recidive, după alte intervenţii chirurgicale.
Contraindicatii
● la nivelul bi- şi trifurcatiilor radiculare, unde nu este eficient ca intervenţie
singulară;
● la dinţi cu mobilitate crescută şi pericol de avulsie prin manevrele de
chiuretaj.

119. Chiuretajul închis.

Chiuretajul în câmp inchis, fără decolări gingivale, când papila interdentară
este lăsată în poziţie deasupra limbusului alveolar şi este deplasată prin
tracţionare pentru accesul instrumentului la pungile parodontale.
Este o metodă cu eficienţă redusă, fiind realizată în condiţii de vizibilitate redusă
şi nu poate fi aplicată decât la pungi cu adâncimi diferite, dar aflate în zone
accesibile.
Se face cu ajutorul laserului
 120. Chiuretajul deschis sau cu microlambouri papilare.
1. Chiuretajul în câmp deschis sau cu microlambouri papilare constă din
incizia intrasulculară cu bisturiul a papilelor interdentare până la dinte și osul
alveolar,
2. îndepărtarea țesutului epitelial și conjunctiv subiacent inflamat și
necrotizat. Se creează microlambouri papilare care favorizează accesul la
pungile parodontale.
3. În cazul papilelor hiperplazice, de stază, cu o culoare roșu-mov, excluse
funcțional, incizia se face aproape de baza acestora, dinspre vestibular și oral, cu
bisturiul sau cu forfecuța de plastie.
4. Se îndepărtează papila în întregime cu țesuturile bolnave subiacente.
5. Prin acest acces la pungile parodontale, chiuretajul în câmp deschis se
realizează în condiții de mai bună vizibilitate.

121. Tehnica chiuretajului deschis.

1. Anestezie
2. Detartaj
3. Se verifica pungile parodontale false/ adevarate
4. Alegem metoda de chiuretaj inchis/deschis
5. Chiureta in unghi de 45 grade se introduce
6. Se elimina tesutul de granulatie, tesutul necrotizant
 7. Se scalpeaza, tractiunile se realizeaza cu blandete
8. Prelucrarea antiseptica/ hemostaza( mese cu hemostatic,pansamente,mese
iodoformate, antiinflamatorii)
( hemostaza se face cu apa oxigenata de 3 %, subtante ce contin fibrinogen,
clorura de aluminiu 20 %, sulfat antifibrinolitic, acidul aminocapronic)

În pungile parodontale se efectuează:

● chiuretajul țesuturilor de granulație până la oprirea sângerării;
● chiuretajul rădăcinii până la senzația de alunecare ușoară;
● chiuretajul osului alveolar de consistență moale, ramolit prin osteită, până
la os sănătos, moment anunțat de consistența crescută percepută tactil.

Țesutul de granulație de pe fața interioară a microlambourilor papilare se

chiuretează sau se îndepărtează cu foarfeci de plastie mucozală.
După oprirea sângerării se controlează conținutul pungii, se spală cu ser
fiziologic-0,9% sau cu gluconat de clorhexidină 0,12%.
În interiorul pungilor se introduc implante granulare de hidroxiapatită sau
biovitroceramică.
Protecția plăgii se face cu meșe interdentare iodoformate, suturi sau ciment
chirurgical.

122. Gingivectomia, indicaţii şi contraindicaţii.

Gingivectomia este intervenţia chirurgicală prin care se îndepărtează peretele
moale/extern al pungilor parodontale (desfiinţarea posibilităţii de retenţie a
plăcii microbiene; accesul direct la ţesuturile infectate care pot fi îndepărtate cu
uşurinţă; prevenirea recidivelor) si gingia hiperplaziată şi pungile false sau
adevărate subiacente.
Gingivectomia este deci o intervenţie radicală, prin care se suprimă, într-o
singură şedinţă, suportul morfologic al bolii parodontale de tip distructiv sau
proliferativ si este intervenţia cu cel mai înalt grad de eficienţă terapeutică.
Indicatii:
● Pungi supraalveolare cu un perete gingival fibros, de consistenţă
fermă, care nu poate fi chiuretat corespunzător (sau, dacă este chiuretat,
nu se reacolează).
● Abcese gingivale situate în grosimea papilei interdentare.
● Abcese parodontale marginale recidivante, cu peretele extern al pungii
îngroşat, fibrozat după încercări nereuşite de tratament impropriu
(înţepare cu sonda, evacuare incompletă a conţinutului, tratamente
prelungite cu antibiotice) sau cu punct de plecare zona de bi- şi trifurcaţie
a molarilor.
● Pungi parodontale de adâncime medie, cu perete extern subţire, slab
vascularizat, dilacerabil, friabil şi franjurat prin chiuretaj subgingival.
● Pungi parodontale cu exsudat inflamator recidivant după alte
intervenţii chirurgicale.
● Hiperplazii gingivale de cauză microbiană, medicamentoasă şi, uneori,
hormonală.
● Indicaţii ale gingivectomiei legate de alungirea coroanei dentare:
a) în abraziunile patologice excesive, mărirea coroanei clinice se
face printr-o intervenţie compusă din gingivectomie şi rezecţie
osoasă modelantă a marginii osului alveolar (ostectomie şi
osteoplastie);
b) cavităţi cu distrucţii dentare subgingivale adânci care fac dificilă
conturarea primară şi realizarea finală a formei cavităţii, ca şi
obturaţia acesteia;
c) fracturi dentare în zona treimii coronare a rădăcinii (la rădăcini
bine implantate care pot fi recuperate prin reconstituiri corono-
radiculare);
d) eroziuni în treimea coronară a rădăcinii care nu pot fi altfel
corect abordate pentru tratamentul conservativ prin obturaţii;
e) perforaţii ale canalului radicular în treimea coronară a rădăcinii
când aceasta este bine implantată şi se urmăreşte reconstrucţia
coronară;
f) retenţie insuficientă a bontului coronar;
g) odontoplastia dinţilor pluriradiculari prin separarea rădăcinilor
şi mai ales prin amputaţie radiculară;
 h) îmbunătăţirea aspectului estetic al dinţilor anteriori şi superiori
cu coroană clinică scurtă şi linia surâsului înaltă.

Contraindicatii:
● Gingiviţe alergice.
● Hipertrofii gingivale reversibile prin tratament antimicrobian.
● Gingivite hiperplazice din leucoze, agranulocitoză (în absenţa
tratamentului bolii sistemice).
● Unele gingivite hiperplazice de cauză hormonală; în sarcină se
recomandă temporizarea gingivectomiei până după naştere.
● Pungi parodontale osoase (se preferă lambouri).
● pungi parodontale adânci care depăşesc linia (joncţiunea)
mucogingivală.
● Contraindicaţii ale alungirii coroanelor clinice prin gingivec- tomie:
i) igienă bucală defectuoasă;
j) dinţi fără valoare strategică pentru restaurarea protetică;
k) implicarea furcaţiilor la molari şi premolari.

123. Tehnica gingivectomiei.

• Marcarea celor mai declive porțiuni ale PP se face cu o sondă parodontală
gradată sau cu pensa CRANE-KAPLAN (se face punct hemoragic)
• Incizia se face cu bisturiul cu lama nr. 15, bisturiu deschis extern la 45°
față de planul orizontal.
• Lama bisturiului se menține în contact cu suprafața dintelui și reprezintă
linia de incizie primară.
• În zonele aproximale linia secundară este ușurată de unghiul ascuțit al
bisturiului KIRKLAND. Acesta se poate folosi și de la început pentru schițarea
inciziei primare.
• Incizia secundară se poate face independent de incizia primară, cu
bisturiul GOLDMAN-FOX sau cu forfecuța de plastie.
• Excizia gingiei se realizează cu instrumentul KIRKLAND, cu pense
anatomice și este ușurată prin acțiunea instrumentului de detartraj în formă de
„gheară” aplicat interdentar.
• Detartrajul minuțios al rădăcinilor expuse.
• Chiuretajul rădăcinii.
• Îndepărtarea țesuturilor de granulație: epitelial și conjunctiv (mai
voluminos), se face în toate cazurile.
• În cursul intervenției, îndepărtarea sângelui se face cel mai bine prin
aspirație.
• Modelarea fină a conturului gingiei se face cu forfecuțe de plastie sau
clești de țesut; utilizarea unor pietre diamantate este posibilă, dar trebuie limitată
la situațiile când conturul gingival are o consistență fermă.
• Electrocauterizarea poate fi utilizată pentru corectarea conturului gingival
de la început sau după incizia inițială.
• Electrocauterul nu trebuie să atingă obturații metalice, osul, periostul sau
instrumentele de consultație.
• Toaleta plăgii se face cu ser fiziologic sau cu soluție de gluconat de
clorhexidină 0,12%.
• Protecția plăgii se face cu cimenturi chirurgicale. (cimenturile cu
zinc-eugenol pot provoca alergii de aceea se utilizeaza cele fără eugenol, alte
cimenturi: cu oxizi de zinc, caolin, etilen glicol și alcool, geluri metacrilice în
care se înglobează clorhexidină)
● Controlul postoperator

124. Instrumente şi remedii medicamentoase utilizate în chiuretajul

gingival.
În chiuretajul gingival instrumentarul principal este reprezentat prin
chiuretele fine de tip GRACEY; șanțul gingival se spală cu ser fiziologic sau cu
soluție de gluconat de clorhexidină 0,12% cu ajutorul unei seringi; dacă șanțul
gingival este mic, cu pereți friabili și este riscul de dilacerare mecanică se aplică
clorura de zinc 30%.

125. Gingivoplastia, indicaţii şi contraindicaţii.

 Gingevoplastia este procedura ce însoţeşte gingivectomia si reprezinta o serie
de manopere de plastie prin care se urmăreşte restaurarea morfologiei
funcţionale a conturului gingival prin proceduri plastice:
- excizia papilelor cu fenomene de stază, excluse funcţional;
- modelarea marginii gingivale cu forfecuţe de plastie sau cleşti de plastie
tisulară;
- subţierea marginilor gingivale cu pietre diamantate.
⮚ bisturiul cu lama nr. 15 sau nr 11, făcându-se o incizie combinată:
⮚ intrasulcular, la nivelul marginii gingivale libere,dacă nu prezintă o
îngroşare fibroasă excesivă;
⮚ extrasulcular, pe versantul marginii gingivale libere îngroşate şi la baza
papilelor interdentare excluse funcţional.
1. Incizia se face în bizou intern la 45 gr. faţă de planul orizontal.
2. Interdentar, incizia se completează cu bisturie de tip GOLD-MAN-FOX
sau cu forfecuţe de plastie.
3. Se îndepărtează piesa gingivală nerecuperabilă.
4. Mucoasa gingivală restantă se decolează cu grijă de periost.
5. Frenectomia sau frenotomia sunt necesare în cele
mai multe din cazuri.
În continuare, se îndepărtează ţesuturile alterate prin:
• chiuretajul ţesutului de granulaţie;
• chiuretarea şi netezirea suprafeţei rădăcinii;
• excizia modelantă a osului alveolar.
7. Se suturează porţiunea gingivală decolată, în poziţie cât mai coronară.
8. Se suturează marginea apicală a mucoasei alveolare a fundului de sac restant
la periostul subiacent.
9. Vindecarea clinică survine după 7-10 zile.
Indicatii:
● Sechelele gingivale rămase după gingivostomatita ulceronecrotică.
● Fibromatoză gingivală cu îngroşarea excesivă a marginii gingivale.
 ● Descoperirea unor porţiuni de rădăcină în urma gingivectorniei
efectuate de necesitate în zonele vizibile, frontale.
Contraindicatii:
● Gingie subţire, friabilă, slab vascularizată, care nu se pretează la
modelare plastică.
● lnvolutii gingivale precoce, limitate la un dinte sau un de dinţi, din cauza
gradului înalt de recidivă. Aici se. aplică proceduri de chirurgie
mucogingivală prin lambouri repoziţionate lateral (ceea ce constituie, de
altfel, tot o plastie) sau prin grefe gingivale libere.

126. Noţiune de leziuni interradiculare.

Leziunile inter-radiculare reprezintă pierdere osoasă situată între rădăcinile
dinților multiradiculari.
“leziune de furcatie”/leziune inter-radiculara (LIR)
se refera la afectarea bi-/ trifurcatiei dintilor pluriradiculari, in cursul bolii
parodontale.
apar la nivelul primilor molari mandibulari, zona cea mai putin afectata fiind la
nivelul premolarilor superiori.
127. Clasificarea leziunilor interradiculare.
În funcţie de distrucţia tisulară se pot clasifica:
 în plan orizontal – diamentrul V-O al defectului;
 în plan vertical - distanţa dintre un reper osos şi baza defectului sau un reper
dentar şi zona de furcaţie.
In plan vertical
- Tarnow si Fletcher clasifica 3subgrupe,
in functie de distanta dintre baza defectului osos si reperul dentar reprezentat de
zona de bi/trifurcatie:
▪ Subgrup A: 0 – 3 mm;
▪ Subgrup B: 4 -7mm;
▪ SubgrupC: >7mm
 - Meyer se apreciaza pozitia (nivelul) cel mai apical al pierderii osoase
inter-radiculare in raport cu osul adiacent.
Leziuni inter radiculare :
- infraosoase,
- juxtaosoase,
- supraosoase.
In plan orizontal (Carranza):
Gradul I – leziuni incipiente care afectează în principal gingia, care se retrage si
pune în evidență zona de furcație fără ca sonda să pătrundă interradicular.
Gradul II – sonda exploratoare patrunde interradicular pe o distanta de 1-3 mm.
Examenul radiologic nu decelează o resorbție semnificativă a septului
interradicular, dar demineralizarea este prezentă
Gradul III – sonda exploratoare pătrunde adanc interradicular, dar nu trece pe
versantul opus. Ex radiologic pune in evidentă resorbția limbusului septului
interradicular
Gradul IV – sonda exploratoare traversează în întregime spațiul interradicular de
la nivelul furcației pana la versantul opus. Radiologic, se constată grade diferite
de resorbtie osoasă a septurilor interradiculare.

128. Leziuni interradiculare de gradul I (clasa I).

Gradul I – stadiul incipient – leziune debutantă :
• Sonda parodontală nu pătrunde interradicular;
•Defectul cuprinde mai puţin de 1/3 din diametrul V-O al spaţiului
interradicular;
• Septul interradicular este aproape intact;
• Există o pungă supraosoasă datorită uşoarei alveolizei din zona furcaţiei;
• Pe Rx – imaginea este neconcludentă.

129. Leziuni interradiculare de gradul II (clasa II).

Gradul II – leziune parţială ,, cul de sac ‘’:
• Sonda parodontală pătrunde inter-radicular doar pe o adâncime mică - 1-3 mm
fără a fi transfixiantă;
• Defectul cuprinde mai mult de 1/3 din diametrul V-O al spatiului
interradicular;
• Septul interradicular prezintă distrucţie mai accentuată;
• Pe Rx – oarecare radiotransparenţa, mai accentuată în porţiunea coronară a
septului inter-radicular.

130. Leziuni interradiculare de gradul III (clasa III).

• Osul este pierdut pe intreaga grosime a furcatiei
• Sonda trece complet dinspre vestibular spre oral
• Radiografic se observa o radiotransparenta neta

Leziunile interradiculare de gradul III sunt leziuni complete, osul interradicular

fiind complet absent si sunt proiectii pe smalt extinse in C.B.furcatie. Orificiile
V si O de furcatie sunt acoperite de tesut gingival iar deschiderea furcatiei nu
poate fi observata clinic,
Prin sondajul orizontal, sonda patrunde dintr-o parte in cealalta a spatiului
interradicular (leziunea fiind defapt un tunel vestibulo-oral).
La examenul Rx, radiotransparenta crateriforma creeaza o componenta verticala
cu pierderea osoasa orizontala.
131. Examenul local în viziunea aprecierii gradului de lezare a spaţiului
interradicular (instrumente utilizate).
Furcatia bucala a molarilor superiori si furcatia bucala si linguala a molarilor
mandibulari sunt accesibile pentru examinare folosind sonda parodontala curba,
sonda exploratoare sau o chiureta mica.
Mai dificil este examinarea furcatiilor aproximale.
La molarii maxilari, intrarea in furcatia meziala este locala mai aproape de fata
palatinala, deci acestea trebuie sondate dinspre palatinal.
Furcatiile distale pot fi sondate atat dinspre palatinal cat si vestibular.
 132. Analiza radiologică în diagnosticarea leziunilor interradiculare.
Radiografiile se fac in mod obligator pentru a confirma concluziile facute la
sondare. Acestea trebuie efectuate atat in plan periapical (se vizualizeaza
orificiul radacinii) cat si ocluzia prin muscare (se vad coroanele dintilor si
inaltimea osului alveolar in relatia cu jonctiunea smalt- cement).
Pe radiografie analizam localizarea tesutului osos interradicular precum si
nivelul tesutului osos fata de radacina.

133. Tratamentul leziunilor interradiculare de clasa I (detartaj,

surfasaj radicular, cu sau fără plastia zonei de furcaţie).
Tratamentul leziunilor interradiculare de clasa I (detartaj, surfasaj
radicular, cu sau fără plastia zonei de furcaţie).
Leziunile interradiculare de clasa I cu pungi parodontale mai mici de 4
mm necesita doar tratament etiologic (tratarea cauzei) si completat cu
tratament chirurgical..
Desfiintarea pungilor supraosoase se face prin detartraj si chiuretaj sau
prin gingivectomie, in functie de adancimea pungii si fibrozitatea
peretelui moale al pungii.
In cazul acestora nu este necesara abordarea furcatiei iar eliminarea pungii
parodontale duce la remiterea inflamatiei si la repararea ligamentelor
parodontale si a marginii osului.
In cazul unor denivelari la nivelul jonctiunii smalt-cement, se face
odontoplastie pentru a reduce acumularea placii post-tratament.
Plastia zonei de furcatie e o modalitate de tratament de rezectie. Substanta
osoasa este indepartata (odontoplastie) si creasta alveolara e remodelata
(osteoplastie) la nivelul intrarii in furcatie.
Platia furcatiei se aplica pentru furcatiile linguale si bucale. Acccesul pentru cele
aproximale este prea limitat pentru a putea fi folosita aceasta metoda.
Tehnica:
●  Incizia si reflectarea lamboului pentru a obtine acces la aria interadiculara
●  Inlaturarea tesuturilor moi inflamate de la nivelul furcatiei prin scaling si
chiuretaj
●  Odontoplastia
●  Reconturarea crestei alveolare pentru a reduce dimensiunea buco-linguala
a defectului osos in zona furcatiei
●  Pozitionarea si suturarea lamboului

134. Tratamentul leziunilor interradiculare de clasa II (tunelizarea,

hemisecţia, amputaţie radiculară, regenerarea tisulară ghidată,
lambou repoziţionat coronar).

Tratamentele leziunilor de clasa II pot fi de electie (RTG), alternative

(osteoplastia sau tunelizarea), rezectia radiculara sau extractia.
Se efectueaza lambou muco-periostal, chiuretaj, osteoplastia osului alveolar
pentru a creea forma fiziologica, dupa care lamboul se repozitioneaza apical si
se sutureaza urmand noul contur osos.
Tunelizarea - metoda prin care se expune in totalitate spatiul interradicular
posibilitatilor de curatire. (procedeu chirurgical de creeare a unui spatiu in forma
de tunel)
Astfel, lamboul se sutureaza ceva mai jos in spatiile interdentare si
interradiculare. Peste mucoasa se aplica un pansament chirurgical.
Hemisectia - este sectionarea si extractia unei radacini cu partea coronara
corespunzatoare (pentru molarii inferiori).
Tehnica:
●  Dezinfectare
●  Anestezie
●  Se imparte coroana
●  Crearea lamboului mucoperiostal
●  Indepartarea fragmentului de dinte cu disc diamantat cu racier continua
●  Indepartarea fragmentului cu pensa
●  Inlaturarea testutului granular. Scailing si netezire
●  Netezirea tesuturilor restante cu discuri microgranulare
●  Suturare
●  Pansament
● Se va face protezare peste 3-4 luni.
Amputatia radiculara - sectiunea si extractia unei radacini cu pastrarea partii
coronare (pentru molarii superiori).
Tehnica:
●  Dezinfectare
●  Anestezie
●  Crearea lamboului mucoperiostal
●  Inlaturarea testutului granular
●  Impartirea radacinii ce se inlatura cu disc de slefuire. Inlaturarea
complete se realizeaza cu raspator se aude un sunet specific.
●  Inlaturarea radacinii cu pensa
●  Netezirea complexului radicular restant cu discuri
●  Scailing si netezire la nivelul furcatiei
●  Lambou repozitionat coronar
●  Suturare
●  Pansament
Hemisectia si amputatia se fac in caz ca nu este acces la leziune, este prezenta o
alveolita profunda in jurul unei radacini, imposibil tratamentul endodontic
sau exista leziuni proximale asociate unei prozimilitati radiculare a unui
dinte adiacent.
In caz de pungi parodontale, se asociaza cu chirurgia osoasa cu un lambou
repozitionat apical sau prin grefe osoase (scopul de a repara prin formarea unui
os nou)

135. Tratamentul leziunilor interradiculare de clasa III (regenerarea

tisulară ghidată, tunelizare, amputaţie radiculară şi extracţie
dentară).
Tratamentul leziunilor interradiculare de clasa III (regenerarea tisulară ghidată,
tunelizare, amputaţie radiculară şi extracţie dentară).
Tratamentul acestui tip de leziuni pune in problema conservarii dintelui si de
foarte multe ori se recomanda extractia.
Se efectueaza RTG (regenerarea tisulara ghidata), tunelizarea(procedeu
chirurgical de creeare a unui spatiu in forma de tunel), hemisectia sau rezectia
radiculara si ca ultim procedeu, extractia.
Hemisectia sau amputatia corono-radiculara constituie de asemenea
tratamentul de electie a L.I.R. de clasa III
Tentativele de grefe osoase sunt sortite esecului, topografia defectului osos
neautorizand retentia materialului grefat.
Premolarizarea este interventia ce presupune eliminarea unei radacini
(impreuna cu coroana) a unui molar( inferior), radacina ce prezinta urme de
fractura sau infectie. Radacina/radacinile ramase sanatoase asigura dintelui o
durata de viata indelungata, insa trebuie neaparat angrenat intr-o lucrare
protetica, pentru a-l proteja.
Premolarizarea este procedura ce tine de chirurgia dentara, prin care se elimina
radacina ce prezinta infectie sau traumatism a unui molar inferior. Acesti molari
inferiori, prezinta numai doua radacini si prin indepartarea uneia din ele se
ramane cu o radacina si jumatate de coroana, ce seamana foarte mult cu un
premolar. De aici, aceasta tehnica a fost numita “premolarizare”

136. Recesiune gingivală. Noţiune.

Retractia gingivala reprezinta expunerea radacinilor dentare prin migrarea
marginii gingiei catre apexul dintelui (partea terminala a radacinii).
 137. Factorii cauzali.
1) boala parodontala, cel mai des incriminata, determina reactia generalizata a
gingiilor, prin scaderea suportului osos care sustine gingia; anvergura retractiei
este in legatura directa cu gravitatea afectiunii parodontale;
2) acumularea tartrului si placii bacteriene include activarea mecanismului de
aparare a gingiei - retragerea, inflamarea si sangerarea acesteia;
3) traumatisme auto induse - periajul intempestiv, folosirea incorecta a
scobitorilor sau a atei dentare, agresiunea repetata a gingiei cu un obiect dur
(capatul unui creion, piercingurile);
4) fortele ocluzale transmise inegal si necontrolat
5) modificarile de pozitie ale dintilor, ce ar presupune o lamela osoasa fina sau
mai scurta, care nu sustine gingia;
6) un biotip parodontal fin, transmis genetic, ce presupune o fragilitate si finete
gingivala si osoasa;
7) tratamente stomatologice incorect realizate - lucrari protetice, obturatii
neadaptate sau crosete dentare in cazul protezelor partiale (acestea invadeaza
spatiul gingiei si induc retragerea acesteia);

138. Factorii predispozanţi.

Obiceiuri vicioase-
Impactul alimentar cu actiune directa, in special pe versantul palatinal al
molarilor superiori, al caror ax longitudinal este inclinat in mod normal dinspre
coronar spre vestibular.
La varstnici, retractia gingivala este considerata obisnuita, chiar fiziologica, de
senescenta, desi exista o inflamatie redusa, oculta din punct de vedere clinic.
Involutia de senescenta se caracterizeaza printr-o degenerescenta a tesutului
conjunctiv si a fibrelor de colagen, atrofia osului alveolar, care se reduce in
volum, in special pe seama osului medular, cu o crestere a densitatii osoase.
Varstnicii prezinta deseori dinti cu coroana clinica alungita, radacina clinica
scurtata, dar fara mobilitate patologica dentara.

139. Tipul de parodonţiu sau biotipul parodontal.

Distingem parodontiu gros(grosime gingivală mai mare de 2 mm) si subtire(mai
mica de 1,5 mm). Un biotip parodontal fin, transmis genetic, ce presupune o
fragilitate si finete gingivala si osoasa e un factor ce duce la aparitia retractiei
gingivale.

140. Clasificarea recesiunilor gingivale după Sullivan şi Atkins.

Sullivan si Atkins clasifica recesiunile in functie de morfologia leziunii si
rapoartele acesteia cu linia muco-gingivala :
 clasa I - recesiuni profunde si late,
 clasa II - recesiuni superficiale si late,
 clasa III - recesiuni profunde si inguste.
 clasa IV- recesiuni superficiale si inguste.

141. Clasificarea recesiunilor gingivale după Miller 1985.

Clasificarea dupa Miller utilizeaza criterii anatomice si posibilitatile terapeutice
Criteriile anatomice constau in evaluarea nivelului atasamentului proximal si
aspectul jonctiunii amelo-cementare, reperul coronar in functie de care se face
aprecierea recesiunii, morfologia si pozitia gingiei marginale deprinzind de
conturul acesteia
Evaluarea gradului de reacoperire postoperatorie porneste de la aspectul
parodontiului aproximal care joaca un rol important deoarece reacoperire poate
fi obtinuta doar in conditiile in care nu exista pierdere de atasament proximal.

Clasificarea
clasa I - recesiunea nu atinge linia muco-gingivala, tesuturile parodontale
proximale sunt integre, fara pierdere de atasament, prognosticul de acoperire de
100%
A. Recesiune îngustă
B. Recesiune lată
clasa II - recesiunea atinge sau depaseste linia muco-gingivala, tesuturile
proximale sunt integre, fara pierdere de atasament, prognosticul de acoperire
100%
A. Recesiune îngustă
B. Recesiune lată
clasa III - recesiunea atinge sau depaseste linia muco-gingivala, tesuturile
proximale sunt usor afectate, prognosticul de reacoperire radiculara este moderat
(reacoperire partiala)
A. Fără implicarea dinţilor vecini
B. Cu implicarea dinţilor vecini
clasa IV - recesiunea atinge sau depaseste linia muco-gingivale, tesuturile
proximale sunt sever afectate, prognosticul de acoperire rezervat
A. Limitată (în regiunea cîtorva dinţi)
B. Pe verticală generalizată

142. Tratamentul recesiunilor gingivale (metode).

Tratamentul retracţiilor gingivale:
- în primul rand trebuie tratată cauza (placa bacteriană, periajul, malocluzia,
etc.)!
- fără tratarea cauzei retracţiile vor recidiva!
O igiena bucala impecabila este primul pas spre vindecare: aceasta este realizata
mai intai de medic (prin detartraj, periaj profesional) si pastrata de pacient.

El trebuie sa isi insuseasca tehnica corecta a periajului, a folosirii atei dentare

sau a altor mijloace auxiliare de igienizare, astfel incat sa nu isi auto-induca
leziuni sau sa si le agraveze pe cele prezente.
Se indeparteaza factorul care a determinat retractia gingivala - piercing-uri, se
corecteaza obiceiurile vicioase. De asemenea, se adapteaza sau se inlocuiesc
tratamentele stomatologice incorecte; se ajusteaza fortele ocluzale transmise
aberant, protejand dintii si oasele maxilare.
- tratamentul este chirurgical prin repoziţionarea gingiei la un nivel coronar,
existând mai multe tehnici chirurgicale care se folosesc în acest moment.
• Lambou repozitionat lateral
• Lambou repozitionat coronar
• Lambou repozitionat apical
• Lambou liber = transplant mucozal
Metode non-chirurgicale Tratamentul recesiunii gingiei cu colagenul este un
tratament conservator al bolii. Această abordare a tratamentului este
recomandată numai în stadiile incipiente de dezvoltare a patologiei, atunci când
rădăcinile nu sunt mult dezbrăcate. În plus, colagenul oferă un rezultat excelent
în cazul în care recesiunea este o consecință a proceselor inflamatorii. Cu
această substanță introdusă în țesutul gingiilor, este posibil să se obțină o
îmbunătățire estetică a aspectului zonei afectate, pentru a închide partea expusă
a dintelui, pentru a evita un efect negativ.

143. Prognosticul succesului în tratament.

Depinde de cauza incriminata si in mare parte de pacient: renuntarea la
obiceiurile vicioase, insusirea metodelor de obtinere a bunei igiene bucale.

144. Radiografia în incidenţă izometrică, otoradială.

Pentru a identifica procesele purulente se utilizeaza radiografia periapicala

O radiografie periapicală face parte din radiografii intraorale, adică cele care se efectuează prin
plasarea plăcilor radiologice de diferite dimensiuni în gură, pentru a obține imagini complete ale
unuia sau a doi dinți și a le studia în întregime: vârf , coroană, rădăcină, țesut osos și spațiu
parodontal.

Două tehnici diferite pot fi utilizate pentru a efectua radiografia periapicală : bisecție și
paralelism, în funcție de modul în care este plasată placa și unghiul de incidență al fasciculului de
raze. În oricare dintre cazuri, este esențial ca pacientul să mențină mușchii gurii foarte relaxați,
pentru a preveni mișcarea plăcii și este necesar să o repetați deoarece se obține o imagine neclară.

Pacientul nu trebuie să fie surprins de faptul că, în momentul unei radiografii periapicale , medicul
dentist sau asistenta îi cer să țină placa. Acest lucru nu înseamnă în niciun caz că pacientul primește
mai multe radiații, dar protejează tehnicienii de acumularea radiațiilor ionizante în corpul lor.

Radiologia poate fi definita ca domeniu ce se ocupa cu studierea si aplicarea tehnologiilor imagistice

in scopul de a diagnostica si de a trata diferite afectiuni. Astfel, alaturi de examenul clinic stomatologic
, examenul radiologic constituie unul din pasii important pe care trebuie sa ii parcurga un medic in
scopul de a pune un diagnostic corect. Razele X sunt radiatii electromagnetice cu lungime scurta de
unda, care pot penetra corpuri solide. Undele de radiatii electromagnetice au doua proprietati de baza,
lungimea de unda si frecventa.
● Incidenţa dento-alveolo-periapicală se mai numeşte şi incidenţa retroalveolară, izometrică şi
ortoradială (Cieszynski-Dieck) sau tehnica bisectoarei, şi are şi o variantă modernă denumită
tehnica paralelismului.
● În cazul acestei tehnici, se foloseşte un suport solidar, con localizator, filmul fiind menţinut
paralel cu dintele de radiografiat.
 ● În general, tehnica bisectoarei (Cieszynski-Dieck), denumire care se păstrează, încearcă să
respecte principiul izometriei, adică să se obţină o imagine cât mai fidelă a dintelui: coroană,
rădăcină, formă, dimensiuni, puncte de contact, septuri interradiculare şi interdentare,
paradonţiu apical etc.
● Concomitent, se obţin informaţii privind structura dintelui (stratul de smalţ, acolo unde este
radiografiat tangenţial), mărimea camerei pulpare, eventualele obturaţii radioopace etc.
● Din legile opticii aplicate în radiologia stomatologică, se ştie că dimensiunile imaginii dintelui
sunt în funcţie de raportul dintre distanţa focus-dinte şi distanţa dinte-film, legea fiind valabilă
dacă planul dintelui şi cel al filmului sunt paralele şi dacă fasciculul incident este
perpendicular pe ambele.
● Dacă unul dintre planuri sau amândouă sunt oblice faţă de fasciculul incident, imaginile
obţinute nu vor mai fi fidele dintelui respectiv, vor fi deformate, mărite sau micşorate (în
ansamblu sau pe porţiuni).
● De exemplu, în cazul unui incisiv superior văzut din profil, în spatele căruia este plasat un
film radiologie, între planurile acestor două elemente se formează un unghi diedru.

Incidenta e retro-alveolara, doarece filmul se localizeaza endobucal in spatele

alveolelorunui grup de 2-3 dinti de examinat.
 Izometria proiectiei se obtine prin inclinarea fasciculului de radiatii astfel
incat razacentrala sa fie perpendiculara pe bisectoarea unghiului format de axul
dintelui si film.Pentru orientarea corecta, planul ocluzal al maxilarului de
radiografiat se aseaza orizontal
 Planul ocluzal al maxilarului respectiv mandibulei trebuie sa fie orizontal
(pentru arcadasuperioara, capul va fi pozitionat în ușoară flexie, iar pentru
arcada inferioară- în ușoarăextensie.
 Pe tegument vârful conului localizator va fi aplicat în dreptul apexului – linia
de proiecție aapexurilor➢ Pe maxilar aripa nasului – tragus➢ Pe mandibulă –
de la menton la lobul urechii la 1 cm deasupra liniei bazilare
Ortoradial
 Reprezintă localizarea în spațiu a centrării în plan orizontal
 În secțiune au formă asemănătoare cu o potcoavă, în interiorul acesteia se
înscrie un cerc imaginar
Principiul ortoradialitatii
 - cere ca fascicului de radiație să fie orientat în plan orizontal astfel încât raza
centrala să prelungească razele cercului imaginar.
 - presupune orientarea fasciculului incident catre centrul imaginar al
semicercului pe care este inscrisa fiecare arcada. Raza centrala va fi indreptata
spre apexul dintelui. Astfel, ortodontalitatea este comparabila in plan orizontal
cu izometria aplicata in plan vertical

145. Radiografia panoramică monomaxilară.

Prin această metodă se obţin radiografii separate pentru maxilar şi mandibulă (cu
arcadele dentare respective), filmele fiind de bună calitate, apropiate ca
performanţe de diagnostic de filmele endobucale, dar elementele anatomice sunt
mărite şi uşor deformate.
În prezent, metoda de radiografiere cu tub intraoral se mai foloseşte doar în
unele ţări din Europa, fiind înlocuită de ortopantomografie (O.P.T.).
Principiul metodei
■ O sursă radiogenă cu volum mic, cu focar foarte fin (0,10-0,15 mm) este
introdusă în gură, iar în faţa arcadei dentare a pacientului (superior sau inferior)
se plasează un film dentar fără ecran întăritor.
■ Generatorul de RX emite o radiaţie constantă de 40-80 kV şi 0,5-1 mA şi
se foloseşte un timp de expunere de 0,2-0,3 secunde.
■ Printre inconvenientele acestei tehnici este şi acela al iradierii regiunilor
limitrofe (cndobucale).
■ Cel mai cunoscut tip de aparat roentgen cu tub intraoral este „Status X”
(Siemens).
Film ocluzal maxilar superior
Filmul este introdus incavitatea bucala,in plan ocluzal,si mentinut fix de pacient
prin inchiderea gurii,se obtine dimensiunea maxilarelor in plan transversal.
Pentru radiografiere de ansamblu-centrare,la nivelul osului frontal la insertia
parului sau la radacina nasului in planul medio-sagital,perependicular pe film
Film ocluzal mandibula
Capul in extensie maxima,filmul mentinut de pacient intre arcadele
dentare,centrarea pe ½ filmului,in planul mediosagitalmla 1/2 liniei imaginare
care uneste spatiile interdentare dintre Premolaeul2 si M1 de pe ambele
hemiarcade,raza centrala avind directie caudo-craniala.

146. Ortopantomografia.
ORTOPANTOMOGRAMEI , de asemenea , menționată ca radiografia
panoramică este un examen radiologic , care servește ca un ajutor pentru
diagnostic, care obține imagini ale maxilarului superior și inferior, făcând
posibilă vizualizarea ambelor arcade dentare (dinti toate), iar unele structuri
 anatomice adiacente , și anume sinusurile maxilare și articulațiile dintre
mandibule și craniu (ATM). Vedeți imagini superioare.
Deși mandibula este o structură curbată, radiografia panoramică generează
o imagine radiologică plană bidimensională a structurii curbe, care pentru o
lungă perioadă de timp a fost tipărită doar pe film ( format analogic ), dar
de ceva timp acum, stocarea acesteia este posibilă și pe suport digital
( ortopantomografie digitală ).
Dispozitivul cu raze X panoramic (ortopantomograf) utilizează o doză
mică de radiații ionizante pentru a capta imagini radiografice ale gurii
complete într-o singură imagine.
Radiografiile panoramice sunt deseori solicitate de medicii stomatologi și
chirurgii orali, specializați în chirurgia maxilo-facială, în practica lor
zilnică pentru diagnosticul și tratamentul diferitelor patologii, așa cum vom
vedea mai detaliat mai jos.
Acest tip de radiografie poate fi efectuat atât la adulți, cât și
la copii (radiografie panoramică pentru copii).

Această metodă de explorare radiologică stomatologică face parte din tehnicile

panoramice şi permite derularea pe un singur film a imaginilor ambelor arcade
dentare, de la o articulaţie temporomandibulară la alta.
În prezent, această tehnică panoramică dentară, globală, s-a substituit
radiografiei dentare panoramice (cu tub intraoral).
Termenul de O.P.T. se compune din:
• ORTO - Ortoradiografia dentară se realizează cu un fascicul foarte redus
de RX, care trece prin centrul de mişcare a tubului şi casetei, fiind
perpendicular pe film.
• PAN - Prescurtarea termenului „panoramic”, adică apariţia pe radiografie
a tuturor dinţilor, cu implantarea lor pe maxilare, fără deformare sau
suprapunere.
• TOMO - Se referă la sistemul de radiografiere a stratului, a planului
anatomic dorit, care se realizează datorită faptului că tubul roentgen şi
caseta au mişcări eliptice, inverse (se deplasează în jurul cefei şi
maxilarelor). Sunt bine vizibili dinţii, în timp ce coloana cervicală şi
regiunea anterioară a masivului facial sunt şterse.
Principiul metodei
■ Îndepărtarea tuturor obiectelor metalice pe care le porți (cercei,
medalioane, ochelari, agrafe);
■ Îmbrăcarea unui șorț de plumb pentru protecție;
■ Poziționarea pentru radiografie. Radiografiile extraorale și tomografiile
CBCT se fac în poziție verticală, cu spatele drept, iar bărbia poziționată
fix. Pentru a evita mișcarea pe durata radiografiei, pacientului i se va
poziționarea un obiect steril între dinți, iar mâinile vor fi așezate pe două
mânere speciale.
■ Radiologul va părăsi încăperea, iar aparatul va executa o rotație completă
in jurul capului pacientului, timp de 15-20 de secunde;
■ Rezultatele vor fi vizibile pe loc, pe monitorul calculatorului.
Avantaje
■ Vizualizarea întregii cavitatăți orale;
■ Investigație radiologică rapidă;
■ Investigație confortabilă, senzorul fiind plasat în exteriorul cavității orale;
Dezavantaje
■ Prezintă o imagine ușor deformată, datorită proiecției unui corp
tridimensional în plan (bidimensional);
■ Nu oferă informații detaliate și exacte despre fiecare dinte sau țesut
moale.
Riscuri:
■ Orice radiografie are ca scop obținerea de informații pentru a putea evalua
corect sănătatea orală a unui pacient, pentru a formula un diagnostic
corect sau a aprecia succesul unui tratament.
■ Odată cu digitalizarea radiologiei dentare, riscurile au scăzut considerabil,
cele mai noi echipamente radiologice reducând radiațiile cu până la 80%.
■ În cadrul Centrelor de Radiologie Dentară Digitală YTS-Dental View, o
radiografie panoramică dentară digitală efectuată cu aparatură digitală
Morita sau Planmeca expune pacientul unei doze de 6 - 9 μSv, în
condițiile în care doza medie de radiaţie naturală zilnică este de 4 - 7 μSv.
 147. Spaţiul dento-alveolar: forma, dimensiuni.
Forma:
Spatiul dento-alveolar(desmodontiu) are o forma de clepsidra, fiind mai ingust
in zona de rotatie a dintelui hypomochlion - și mai larg in zona cervicala,
respectiv apicala.
Prin pozitia punctului hypomochlion mai aproape de apex, aproximativ la unirea
a 2/3 coronare ale radacinii cu 1/3 apicala, latimea spatiului dento-alveolar
inspre coronar va fi mai mare decat spre apical.
In medie, spatiul dento-alveolar masoara 0,35 mm spre coroana dintelui, 0,25
mm spre apex și 0,17 mm in zona hypomochlion.
• Dimensiunile spatiului dento-alveolar și deci ale desmodontiului variaza
In functie de :
• varsta: este mai larg la adolescenti și tineri decat la varstnici;
• gradul de eruptie: este mai ingust la dintii neerupti și incluși;
• gradul de functionalitate al dintelui: este mai larg la dintii cu functie
normala, activi și mai Ingust la dintii fara antagoniști.
• Hiperfunctia prin suprasolicitare marește dimensiunile spatiului
dento-alveolar;
• inflamatia desmodontiului;
• afectiuni sistemice: sclerodermia.
• Suprafata radiculara a molarilor maxilari este cea mai mare, in raport cu
alte grupe de dinti.
• Suprafala alveolara totala variaza intre 50 și 275 mm2 pentru
monoradiculari și circa 450 mm2 pentru pluriradiculari.
La examenul radiologic, spatiul dento-alveolar apare ca o zona
de radiotransparenta crescuta fata de radacina si osul alveolar.
Componentele desmodontiului sunt:
• substanta fundamentala;
• celule;
• fibre;
• vase și nervi.
 148. Lamina dură.
Evaluarea acesteia constituie o parte integrantă a diagnosticului Rx al bolii
parodontale. Întreruperea continuităţii sale constituie cel mai precoce semn
radiografic al maladiei parodontale. Lamina dura se poate releva ca unul din rarii
indicatori Rx ai traumatismului ocluzal.

Aparitia laminei dure pe radiografie

• Poate varia în funcție de direcția fasciculului
• Lamina dura apare radiopacă și bine definită
• Când fasciculul este direcționat oblic, acesta pare mai difuz sau poate să
nu fie discernibil
• Când este direcționat tangențial prin grosimea osului, atunci se observată
foarte bine
• Chiar dacă osul de susținere este sănătos și intact, identificarea lamei
dure care înconjoară fiecare rădăcină a dintelui este dificilă sau este de
obicei evidentă într-o oarecare măsură doar.

• Osul alveolar propriu-zis este reprezentat de corticala interna a osului

alveolar.
• Reprezinta o lama subtire de os care inconjoara radacina și serveste drept
suport de insertie al fibrelor Iigamentului periodontal.
• Marginea coronara a osului alveolar este ondulata.
• La dintii adulti, functonali se situeaza la 1-1,5mm de aceasta jonctiune.
• Osul alveolar (lamina dura) propriu-zis se mai numeste lamina
cribriforma prevazuta cu orificii prin care trec vase sanguine, limfatice si
nervi din desmodontiu in osul spongios subiacent.
• Matricea osului este formata din benzi de fibre de colagen si are un grad
variabil de mineralizare.
• Osul lamelar se dispune, sub forma unor lame concentrice, in jurul unui
vas central. Aceasta pozitie caracterizeaza osul haversian. Unitatea osului
haversian este reprezentata printr-un sistem cilindric denumit osteon.
 • Lamina dura trece constant prin procesul de remodelare osoasa prin
fenomene de apozilie si resorbtie.

149. Structura osului trabecular.

● Osul spongios sau trabecular este alcatuit din numeroase spatii captușite
cu un strat celular denumit endosteum.
● Spatiile intraosoase sunt separate prin septuri dispuse sub forma unor
trabecule, care galoneaza in apropierea laminei dura.
● Zonele cele mai bogate in os medular sunt la :
o tuberozitatea maxilara;
o molarii si premolarii inferiori.
Maduva osoasa are functie hematopoetica si in raport cu varsta este:
• rosie, bine vascularizata, la tineri;
• cu fenomene de degenerescenta grasa, la adulti;
• cenusie, cu o degenerescenta avansata de tip fibros si calcara, la
varstnici.

150. Gradul şi tipul de resorbţie osoasă: verticală, orizontală şi mixtă.

Resorbtia osoasa este provocata de inflamatia gingivala care merge in
profunzime sau de factori traumatici repetati (trauma din ocluzie). Cele trei
tipuri de leziuni incipiente se combina intre ele si, amplificandu-se, formeaza in
rezultat resorbtiile osoase.
Resorbtie orizontala este cand nivelul resobrtiei septurilor este paralel cu linia
jonctiunii amelodentinare - reprezinta o atrofie distrofica produsa prin
osteoclazie care poate interesa grupuri de dinti sau chiar intreaga arcada;
Radiologic, aceasta modificare observa printr-o transparenta crescuta, net
delimitata, fara prezenta corticalei osoase la limita de demarcatie dintre osul
spongios si mucoasa gingivala. Leziunile orizontale se caracterizeaza radiologic
prin aspectul „retezat” al septului interdentar , este situat mult spre apical iar
aspectul normal, cunoscut al crestei septale este inlocuit printro limita liniara
orizontala fara.margine calcara;
Resorbtiile verticale (angulare)
• Sunt mai grave, profunde, ele apartin in special parodontitelor rapid
progresive, parodontitelor juvenile si in general parodontitelor care evoluiaza pe
fondul unor cauze generale.
• De obicei fenomenul distructiv bacterian evoluiaza spre apical in lungul
spatiului periodontal dar concomitent se constata leziuni ale cementului si osului
alveolar
• cementul este infiltrat microvian, metabolic microbian si uneori pe alocuri
tartric.
• Lamina dura este distrusa, spatiul periodontal in teritoriul afectat este
compromis iar spongioasa dezorganizata.
• Adeseori sunt insotite de migrari ale dintilor, depuneri de tartru si
inclinatii in ax.

151. Radiografia pungilor parodontale.

Radiografii efectuate după introducerea în punga parodontală a unor trasori
radioopaci (conuri de gutaprcă) cu ajutorul cărorra se precizează adâncimea
acesteia, diferența dintre adancimea clinică si imaginea radiologică.
Spatiul parodontal se evidentiaza ca o linie neagra subtire radiotransparenta care
inconjoara radacina dentara – o largire a spatiuliu indica mobilitatea dintilor.
Ø Creasta septului interdentar dintre incisivi
Ø Subtire
Ø Ascutita
Ø Creasta septului interdentar dintre dintii posteriori
Ø Plata
Ø Rotunjita
Conturul normal al crestei alveolare este paralel cu o linie imaginara trasata
conform JSC a dintilor adiacenti.

152. Halisteraza marginală.

1. -se prezinta radiografic printr-o transparenţă discretă lineară verticală la
nivelul septurilor interdentare, apărute ca urmare a demineralizării,
osteoporozei acestora.
 ❑ Halistereza marginală la nivelul vârfului (limbusului) septului alveolar
(interdentar sau interradicular). Poate fi cu aspect difuz sau de triangulație
discret crateriformă rezultată din demineralizarea corticalei interne
(lamina dura) cu baza spre marginea crestei septale și vârful spre apical.
❑ Halistereza axială în lungul septului alveolar, central axial în mod
întrerupt, cu aspect de “șirag de mărgele” sau continuu: aspect de
“canalseptal”.

Halistereza marginală poate însoţi atat leziunile incipiente cât şi cele avansate,
adică leziunile osoase cu un fond inflamator
❑ Apariţia acestei modificări este consecinţa congestiei gingivale care
determină prin vascularizaţie osoasă marginală o hiperemie subiacentă a
septurilor osoase interdentare. Această hiperemie produce fuga sărurilor
minerale, subţierea trabeculelor osoase spongioase, lărgirea ochiurilor
spongioasei şi deci o radiotransparenţă crescută.
❑ După stingerea factorilor patologici, osul parţial demineralizat se poate
remineraliza şi îşi poate recăpăta aspectul normal, deci halistereza
marginală este un fenomen reversibil şi durează atâta timp cât există
inflamaţie.

153. Ciupirea septului interradicular.

Ciupirea de sept : reprezintă o cavitate de profunzime redusă (1-3 mm ) formată
în grosimea osului septal afectând cresta septului, spongioasa septului şi lamina
dura .
 în condiţii normale, spongioasa nu trebuie să comunice direct cu părţile
moi înconjurătoare. Intre părţile moi şi osul spongios există o delimitare formată
de os compact cunoscută sub numele de lamina dura (este corticala osoasă ce
căptuşeşte alveola şi care se continuă la nivelul crestei septurilor interdentare,
între două limbusuri alveolare şi formează creasta septului.)
 Unind joncţiunea amelodentinară de la dinţii unei arcade cu o linie
dreaptă imaginară, corticala crestei septurilor interdentare trebuie să formeze o a
doua linie paralelă cu prima şi la o distanţă de 1-1,5 mm de ea.
 Creasta septului la nivelul dinţilor frontali are formă ascuţită, iar în zona
dinţilor laterali este uşor aplatizată; indiferent de formă, ea îşi păstrează lamina
dura.
 Orice denivelare (pierdere a paralelismului celor două linii) reprezintă o
rezorbţie osoasă a septului interdentar, urmată de dezvoltarea parodontitei
marginale.

154. Parodontită localizată.

Parodontita localizată prezintă o afecţiune caracterizată prin inflamaţia şi
distincţia ţesuturilor parodontale cu localizare în regiunea unui grup de dinţi.
Această formă apare frecvent în urma acţiunii factorilor locali, mai ales a celor
traumatici (obturaţii prost aplicate, coroane scurte/lungi, anomalii) asociaţi cu
flora microbiană
* Tabloul clinic este scund, cu simptome slab pronunţate (hiperemie, edem,
formarea pungilor parodontale, tartru, mobilitate, migrare locală).
* Modificările radiologice depind de avansarea, caracterul şi intensitatea
procesului parodontal şi poartă un caracter localizat, manifestându-se prin
resorbţia orizontală/verticală sau combinată a osului în funcţie de gradul de
avansare al afecţiunii.
155. Parodontită generalizată..
Parodontita generalizată reprezintă un proces inflamator-distrofic, care se
întâlneşte în 90-95% cazuri la populaţia matură.
• Această formă se manifestă printr-un simptom complex inflamator
(gingivită simptomatică, pungi parodontale cu eliminări, afectarea parodonţiului
în diverse sectoare cu mobilitate şi migrări, ocluzie traumatică, resorbţia osului
alveolar, hemoragie). Pronunţarea simptomelor depind de severitatea procesului.
• Parodontita generalizată în toate cazurile începe cu o gingivită catarală,
provocând distrugerea integrităţii ligamentelor dento-gingivale şi distrucţii
osoase.
• Gradul intensităţii procesului parodontal depinde de 3 factori: adâncimea
pungii parodontale, mobilitatea dinţilor şi gradul de resorbţie osoasă.
• Radiologic se depistează resorbţie moderată sau mai pronunţată în funcţie
de evoluţia şi gradul procesului, de prezenţa factorilor traumatici şi agresivitatea
lor.
 156. Metodologia examinării bolnavului cu afecţiuni parodontale
(anamneza, examinarea clinică obiectivă, examene complimentare).
Examenul bolnavului cu parodontopatie se face in trei etape:
1. anamneza, prin care se obtin date relatate de bolnav; se foloseste de obicei
un chestionar;
2. examenul clinic obiectiv al parodontiului, prin care se pune diagnosticul
prezumtiv si de urgenta;
3. examene complementare prin care se precizeaza diagnosticul definitiv
local si general si contribuie la elaborarea planului de tratament.

157. Anamneza.
Prin anamneza se obtin:
Date administrative si sociale privind: nume, prenume,
virsta, sex, adresa, telefon, profesiune, loc de munca, conditii
de viata, de munca si sociale, etc.
Motivele prezentarii : ne intereseaza daca este o urgenta sau
tratament la cerere.
Pacientul poate sa reclame: singerarea gingiilor, supuratia
gingiilor, mirosul urit al gurii, tulburari de masticatie,
mobilitate dentara, tulburari fizionomice si fonetice - prin
pierderea dintilor, tartru, migrarea dintilor, spatierea sau
alungirea dintilor (egresiune), extruzia, inflamatia gingiilor,
dureri. Toate datele se consemneaza folosind notiuni cit mai
apropiate de cele exprimate de pacient.
Datele se inregistreaza conform formularului de foaie de
observatie sau fisa care este la dispozitie.
Date privind starea sistemului masticator: obiceiuri
alimentare, dieta, masticatia unilaterala sau pe zona frontala,
lenesa (inceata) sau viguroasa, preferinte alimentare,
masticatie grabita, superficiala - inghite ìnemestecatî, etc.
Date privind igiena dentara: daca se spala pe dinti, cind,
cum executa periajul dintilor, daca este preocupat de igiena
dentara, la cit timp schimba periuta de dinti, etc.
Daca este fumator sau nu, daca consuma bauturi alcoolice
(etilism).
Afectiuni de sistem care influenteaza terenul - raspunsul imun:
● alergii la praf, la intepaturi de insecte, la alimente, medicamente;
● reumatism, tuberculoza, hepatita, afectiuni renale,
 afectiuni ale tubului digestiv, afectiuni ale pielii,
tulburari neurovegetative, nevroze, boli endocrine,
afectiuni cardiace, modificari ale circulatiei sanguine;
● boli de nutritie (diabet) unde apare de obicei parodontopatia;
● avitaminoze (boli diferite care predispun la parodontopatie);
● cancere in predispozitie prin medicatia folosita si prin
imunodeficienta instalata;
● afectiuni pulmonare in boli obstructive pulmonare;
● boli de singe: anemii, trombocitopenii, trombocitoza, leucemie, etc.
● modificari de dinamica vasculara: viscozitate (VSH),
acrocianoza, T.A. modificata, ateroscleroza, arterita,
modificari de ritm cardiac, stenoza si insuficienta cardiaca
sau aortica, etc;
● diferite infectii, in special renale, colecistita;
● stresuri, oboseala, conditii grele de munca, de efort, regim de viata;
● boli ale sistemului osos: osteoporoza, reumatism
cronic degenerativ, spondilite, spondiloze, artrite,
artroze, etc. care influenteaza structura osului maxilar;
● SIDA, HIV.
AH.C - notam fara importanta daca nu are legatura cu afectiunea
parodontala; afectiuni care prezinta un oarecare grad de
transmitere ereditara. Parodontopatia nu este transmisibila, dar
exista o predispozitie mostenita.

158. Examenul clinic obiectiv (instrumente utilizate).

A.Examenul clinic obiectiv general Ne intereseaza:
virsta biologica, postura, afectiuni generale mentionate de pacient,evaluarea
semnelor vitale - tensiune arteriala, pulsul, frecven?a respiratorie,
comportament, reactii emotionale (anxios), tip de sistem nervos echilibrat sau
nu; daca colaboreaza, etc.
Este indrumat la medicul generalist pentru precizarea diagnosticului general, se
fac analize de laborator.
ü Metodologia examenului cuprinde:
- Inspectia
- Palparea
- Mirosul
 - Percutia
- Auscultatia
ü Etapele examinarii :
1. Inspectia fetei
2. Inspectia profilului
3. Palparea superficiala a pielii
4. Palparea profunda a muschilor mobilizatori si ai mandibulei
5. Palparea profunda a structurilor osoase si a punctelor de
emergenta a trigemenului
6. Palparea profunda a sistemului limfo-ganglionar
7. Examenul articulatiilor temporo-mandibulare

B. Examenul clinic stomatologic obiectiv: exobucal, endobucal.

159. Examenul exobucal.

A. Inspectie:
Norma frontala:
-aspect tegumente: normale, cianotice, congestive, paide, alunite (nevi
pigmentari), pistrui, cicatrici posttraumatice sau postinterventii chirurgicale
(incizii, abcese, adenite etc.);
-simetria fetei (hipertrofii musculare, pareze, infundare obraz unilateral =
edentatie laterala intinsa); infundarea buza superioara = edentatie frontala
mediana; deviatie de sept, respiratie orala, compresiune de maxilar etc.
-proportionalitatea etajelor fetei;
-santuri nazo-geniene si labio-geniene: sterse/accentuate;
-ragade accentuate+etaj inferior micsorat = D:V:O micsorata;
-fanta bucala: intredeschisa/deschisa obisnuit;
-rosul buzelor/aspect/herpes recidivant = amprentare dificila. Norma laterala:
Profil:
 -usor convex (normal)
-sters
-accentuat convex
-concav (prognatie mandibulara, edentat total etc.) Treapta buzelor:
-buza superioara depaseste usor buza inferioara (normal)
-inversata
Santul labio-mentonier: sters/accentuat.
Tangenta la planul bazal al mandibukei/indreptata spre scoama occipitala.
Unghiul mandibular.
B. Palpare:
-contur osos: integru/cu deformari, depresiuni, proeminente dureroase sau
nu.
-puncte sinusale: frontale/etmoidale/maxilare/ nedureroase/ sensibile usor/
dureroase/ unilateral/bilateral.
-puncte de emergenta ale nv. trigemen: supraorbitale, infraorbitale,
mentoniere. nedureroase/usor sensibile/dureroase.
dureri iradiante
-mastoida
-ganglioni: durere localizata sau iradiata/ declansarea spasmelor musculare.

A. Percutia: Hipocalcemie/ tetanie/ semn Chvostek pozitiv

160. Examenul mucoaselor.

Bucale, bolta, planseu, obraz, limba, buze.
- leziuni inflamatorii, tumefactii, abcese.
- formatiuni tumorale, polipi.
- semne de intoleranta la diferite materiale.
- fistule ce exprima resturi radiculare in profunzime.
Indicele gingival (LOE si SILNESS):
- Gingie cu aspect clinic normal;
- gingie cu inflamatie usoara, discrete modificari de culoare, discret
edem, lipsa sangerarii la sondare;
- inflamatie medie, congestie, edem, sangerare la sondare;
- inflamatie avansata, congestie, staza, ulceratii, sangerare.

161. Examenul dinţilor.

Examenul arcadelor alveolo-dentare.
Se precizeaza dentatia (statusul dentar) - poate fi temporar (6 luni-6ani); mixt
(6-12 ani); permanenta (dupa 12 ani)
1. examinarea completa a integritatii cavitatii bucale, si anume: a tuturor
dintilor, pentru fiecare la nivelul a 6 situri, ceea ce corespunde standard de aur.
2. examinarea partiala a cavitatii bucale: molarii primi , maxilar dreapta si
mandibular stang; primii premolari, maxilar stanga si mandibular dreapta;
incisivii centrali, maxilar stanga si mandibular dreapta.
3. examinarea pe jumatate a cavitatii bucale: dintii situati in doi cvadranti
situati in diagonala (excluzand molarul de minte), considerata de autori mai
avantajoasa prin timp si cost mai redus de examinare.

162. Măsurarea profunzimii pungilor parodontale.

Determinarea adancimii pungilor parodontale se face in 6 locuri de 6 puncte
pentru fiecare dinte:
- meziovestibular;
- pe mijlocul fetei vestibulare;
- distovestibular;
- distopalatinal (sau lingual);
- pe mijlocul fetei palatinale (sau linguale);
- meziopalatinal.
La palpare digitala: mobilitatea dentara patologica.
Exista:
Ø punga gingivala sau punga falsa - se datoreaza migrarii coronare a marginii
gingivale ca si consecinta a cresterii de volum a gingiei (edem sau hiperplazie
gingivala), fara distructia parodontiului, respectiv fara modificarea nivelului de
atasament conjuctiv.
Ø punga parodontala sau punga adevarata - apare ca si consecinta a distructiei
parodontiului profund si migrarii apicale a insertiei epiteliale.
Distinctia intre o punga falsa si una adevarata este esentiala pentru diagnosticul
de boala gingivala sau parodontala. Ea se face in functie de pozitia bazei
sulcusului fata de JAC.

163. Evaluarea leziunilor interradiculare (furcaţiilor).

Leziunile interradiculare rezulta ca urmare a distrugerii osului alveolar, cu
migrarea consecutiva spre apical a nivelului acestuia si expunerea zonei
de bifurcare sau de trifurcare dentara.
Clinic ne intereseaza din punct de vedere al planului terapeutic daca
furcatia e complet deschisa (penetranta) sau daca este partial invadabila.
Apreciem daca sonda patrunde pana la 3mm (gr.I).

Daca patrundem mai mult de 3mm, dar mai ramane os si pe cealalta parte,
nepenetranta (gr.II).
Daca avem liza osoasa orizontala penetranta, adica furcatie total
permeabila - furcatie de gradul III.
164. Examene complementare: evidenţierea plăcii bacteriene,
Evidentierea placii cu ajutorul revelatorilor de placa:
albastru de metilen 2%,
solutie de violet de gentiana 2%,
solutie de albastru de foluidina 1%,
solutie de tinctura de iod,
solutie hematoxilina,
eritrozina,
comprimate.
Placolor.
Ceplac,
Revelan,
Mentadent,
Red-Cote sunt produse sub formă de drageuri care se dizolvă în salivă şi in placa
dentară.
 165. Examene complementare: examenul modelelor de studiu,
In toate tipurile de edentatie partiala este necesar si util pentru ca:
- obliga la examinarea in ansamblu a arcadelor dentare;
- permite explorarea zonelor ce nu pot fi scoase in evidenta direct;
- ajuta la precizarea diagnosticului: plan ocluzal/ curba de ocluzie/
rapoartele dintilor in intercuspidare maxima/ axul dintilor/ volumul dintilor/
fatelete de abrazie.
Este folosit ca si document stiintific si medico-legal.
166. Examene complementare: examenul radiologie (tipuri),
Examenul radiologic este indispensabil nu doar pt precizarea diagnosticului si
stabilirea planului de tratament, dar si ca imagine de referinta pentru urmarirea
evolutiei cazului in timp.
Se poate aprecia patogeneza bolii, localizarea, caracterul si gradul de
manifestare al schimbarilor din tesutul osos.
Tipuri de examen radiologic:

- radiografia retroalveolara, izometrica si ortoradiala - ofera date despre

coroana dintelui, osul alveolar, cat si despre radacina dentara (forma, pozitie,
lungime, rapoarte) si zona periapicala.
- radiografie retroalveolara in incidenta Clark - ofera o imagine a
intregului dinte, de la coroana pana la radacina si osul in care aceasta este
ancorata.
Dezavantajele acestor tipuri de radiografii este aceea de a fi incomplete, de a nu
prezenta in totalitate pe acelasi film o suprafata mai intinsa care sa redea
imaginea completa a unei leziuni mai mari.
- radiografie axiala cu film ocluzal;
- radiografie panoramica si ortopantomograma, teleradiografia;

Ortopantomograma ofera imaginea intregii danturi si a maxilarelor pe un

singur film. Capteaza imaginea unor locuri mai greu accesibile, cum ar fi dintii
de minte, ATM, fracturile mandibulare, sinusurile maxilare si alte afectiuni in
aceasta zona.
 167. Examene complementare: fotografia (până şi după tratament),
Presupune masuratori pe fotografie: fata, profil, semiprofil dreapta, stanga,
arcada superioara, arcada inferioara, arcade in ocluzie.
Examen foto – fotografia iniţială color poate fi comparată cu fotografia după
tratament pentru evaluarea efectului tratamentului şi ca probă martor.

168. Examene complementare: teste biochimice, teste microbiologice,

Izolarea bacteriilor prin culturi si identificarea acestora prin metode clasice
(biochimice, antigenice) sau moderne (folosind testele de hibridizare ADN).
Teste de laborator pentru diagnosticul intecliei HIV sunt:
- Testul Elisa pentru detectarea reactiei generate de anticorpi.
- Western Blot identifica anticorpii de reactie la proteinele specifice HIV;
- antigenul p24;
- reactia polimerazei in lant.
169. Examene complementare: determinarea valorilor unor constante
biologice (hematocrit, numărarea de leucocite, VSH, glicemie, timpii
de coagulare).
Determinarea valorilor unor constante biologice: hematocrit, numaratoarea de
leucocite, VSH, glicemie, lipidemie, colesterolemie, trigliceride, probe de
disproteinimie, transaminaze, uricemie, uremie, timpii de coagulare, sangerare,
protrombina, de retractie a cheagului.

170. Indicii de evaluare a igienei bucale şi stării de afecțiune

parodontală: indicele de igienă bucală (IHB), indicele de placă
SILNESS şi LOE, indicele de retenţie a plăcii (LOE), indice de tartru.
Indicele de igienă bucală:
IHB
vermilion- green+)
Are două componente:
- indicele de placă;
- indicele de tartru.
Valorile indicelui de placă sunt:
0. absența plåcii;
1 placă supragingivală în treimea de colet a dintelui;
2. placă în treimea mijlocie a coroanei;
3. placă în treimea incizală sau ocluzală a coroanei.

Valorile indicelui de tartru sunt:

0. absenja tartrului;
1. tartrul supragingival in treimea de colet a dintelui:
2. tartru în treimea mijlocie a coroanei;
3. tartru în treimea incizală sau ocluzală a coroanei.

Indicele de placă SILNESS si LÕE:

0. absenta plăcii;
1. placa nu se observă cu ochiul liber pe suprafetele dentare decât după răzuire
cu vârful rotunjit al sondei de parodontometrie;
2. placa bacteriană este vizibilă cu ochiul liber ca un depozit fin pelicular
3. acumulare de placă în strat gros, care acoperă şanțul gingival de la marginea
gingivală liberă până la suprafata dentară.

Indicele de retentie a plăcii (LOE)

0. absenta cariilor, tartrului sau a unor obturatii în apropierea gingiei;
1. tartru supragingival, carii, obturatii cu margini neregulate;
2. tartru subgingival, carii, obturații cu margini neregulate:
3. tartru abundent supra- și subgingival, carii mari și profunde, obturații cu
defecte mari și retentive.

171. Indicii de inflamaţie gingivală: indicele gingival (LOE ŞI

SILNESS), indicele de sângerare papilară (MUHLEMAN), indicele
de sângerare gingivală, cantitatea şi fluxul (debitul) lichidului din
şanţul gingival.
Indicele gingival (LÖE şi SILNESS)
0. gingie cu aspect clinic normal;
1. gingie cu inflamatie uşoară, mici modificări de culoare, mici edem, lipsa
sângerării la sondare;
2. inflamatie medie, congestie, edem, sângerare la sondare;
3. inflamatie avansată, congestie, stază, ulcerații, sângerare spontană.
Cantitatea şi fluxul (debitul) lichidului din şantul gingival reprezintă un
indicator precoce al instalării inflamaţiei gingivale şi se apreciază cu benzi
absorbante de hârtie de filtru, impregnate cu markeri de culoare (ninhidrina) sau
analizate biochimie din punct de vedere calitativ şi cantitativ. Testul
PERIOGARD, la aspartat-aminotransferază, este un test biochimie de colorare
prin care se poate monitoriza prezenţa şi gradul de afectare prin inflamaţie a
gingiei şi a paradonţiului profund. În ultimul timp, au apărut mai mulţi markeri
pentru depistarea pe cale biochimică a prezenţei unor patogeni parodontali, a
unor exotoxine şi a metaboliţilor toxici ai acestora.

172. Indici de informaţie parodontală: indicele paradontal (RUSSELL),

indicele de prezenţă a pungilor parodontale, indicele parodontal
CPITN (Community Periodontal Index of Treatments Needs), indice
de îmbolnăvire parodontală şi de necesitate de tratament, propus de
ONU în 1977 şi adoptat de FDI în 1980 şi de OMS în 1983.
Indicele parodontal (RUSSELL)
o absenţa inflamaţiei gingivale şi în parodonţiul profund;
o gingivită moderată, care nu circumscrie coletul dintelui;
o gingivită avansată, care circumscrie coletul dintelui, fără leziuni
aparente ale inserţiei epiteliale.
Indicele PDI – Parodontal Disease Index– indicele de îmbolnăvire
parodontală care apreciază gravitatea îmbolnăvirii parodontale pe baza
inflamaţiei şi a adâncimii pungilor, pe o scară de la 0 la 6:
0 = aspect normal;
1 = gingivita uşoară, care nu circumscrie dintele;
3 = gingivită severă cu ulceraţie şi sângerare;
4 = gingivită plus parodontită cu pungi până la 5 mm sub colet;
6 = gingivită severă cu parodontită cu pungi peste 6 mm

Indicele de prezenţă a pungilor parodontale

În continuare sunt prezentate grade mai mari ale inflamaţiei parodontale până la:

● gingivită cu pungi şi distrucţia inserţiei epiteliale. Dinţii sunt încă

bine implantaţi, masticaţia se realizează normal. Radiologic, se
observă pierderi ale masei osului alveolar până la o jumătate din
lungimea rădăcinii;
● distrucţie avansată a osului parodontal, tulburări de masticaţie
severe, sunet mat la
percuţia dinţilor cu un instrument metalic, mobilitate dentară axială.

Sunt luate în considerare pungile adevărate, mai adânci de 3 mm după tratament

antimicrobian. Indicele se poate exprima procentual prin raportul dintre numarul
de suprafete dentare cu pungi si numarul total de suprafete dentare inmultit cu
100

Indicele CNIP