Tema nr 11

1. Ocluzia. Definiţie. Concepte.

Definitie- presupune realizarea unui contact dento-dentar printr-o mişcare de ridicare a
mandibulei. Contactul dento-dentar ocluzal este oarecum independent de relațiile mandibulo-
craniene. in cursul dezvoltării ADM există mai multe ocluzii – mai multe tipuri de raporturi
intermaxilare, cu realizarea de contacte dento-dentare.
-Ocíuzia temporară apare o dată cu terminarea erupției dinților temporari.
-Ocluzia mixtă apare o dată cu erupția dinților permanenți, când pe arcadă există o dentație
mixtă
- Ocluzia permanentă, atunci când pe arcadă nu există decât dinți permanenți și apare o dată cu
erupția molarilor secunzi permanenți, care marchează înălțarea definititvă a ocluziei.
Ariile ocluzale- Ariile ocluzale pot fi complete (integre) sau incomplete, continue sau
discontinue, scurtate sau întrerupte.Există cuspizi de sprijin şi de ghidaj. Cuspizii de sprijin sunt:
cuspizii vestibulari ai premolarilor şi molarilor inferiori, marginile incizale ale frontalilor inferiori
(care din punct de vedere morfologic nu sunt cuspizi), cuspizii palatinali ai premolarilor şi
molarilor superiori.

Concepte:
-Conceptul ocluziei bilateral balansate (echilibrate bilateral)
Această teorie susține necesitatea contactelor multiple în intercuspidare maximă, distribuite
uniform pe toată arcada. În propulsie contactul dinților frontali este însoțit de contacte în zona
distală bilateral. În laterotruzie, pe lângă contacte de partea lucrătoare (activă) în zona frontală
și distal, există şi contacte pe partea nelucrătoare (de balans) cu rol în echilibrarea arcadelor şi în
stabilizarea mandibulei, conform principiului tripodal al lui Bonwill.
- Conceptul ocluziei organice;
Acest concept este cunoscut și sub denumirea de,,concept gnatologic" şi a fost formulat de către
McCollum şi Stuart. În 1921, McCollum descoperă primul instrument de localizare a axei balama,
iar în 1930 McCollum şi Stuart au descoperit primul instrument capabil să înregistreze exact
mişcările mandibulei, instrument pe care l-au numit „gnathograph" sau „pantograph".
Instrumentul care le-a permis reproducerea mişcărilor mandibulare pornind de la înregistrările
cu gnathograph-ul a fost denumit gnathoscop".
Gnatologia este studiul şi tratamentul sistemului manducator luat ca unitate funcțională. Este
montarea modelelor în articulatoare adaptabile utilizând localizarea axei balama, transferul cu
arc facial axio-orbitar, astfel ca instrumentul să poată reproduce mişcările de deschidere şi
închidere în RC şi programarea articulatorului bazat pe înregistrări pantografice sau pe ceri de
ocluzie care înregistrează mişcările de lateralitate.
Caracteristicile ocluziei organice:
o cele două poziții RC şi ORC coincid cu poziția limită. Punctele 1 și 2 din schema lui
Posselt coincid (în 12% din cazuri după Posselet). Arcul de închidere se termină în relație
centrică. Stallard şi Stuart, bazându-se pe lucrări de antropologie asupra caninului
realizate de D'Amico, au dezvoltat conceptul de dezocluzie.sau protecție canină (în
 timpul mişcării de latera- litate activă caninul va determina dezocluzia imediată a dinților
laterali)
- Conceptul ocluziei miocentrice.
a) Poziția centrică. Poziția (relația) miocentrică coincide cu OM. Studiile electromiografice au
arătat că RC este o poziție de echilibru neuromuscular şi că acțiunea musculaturii în arcul de
închidere în RC este egală de cele două părți, ceea ce demonstrează coordonarea între sistemul
neuro-mus- cular, mişcarea ATIM şi poziția mandibulei.
b) Pozițiile excentrice. Jankelson crede că nu există contact dentar decât în momentul OM,
fosele fiind atunci în raport cu vârfurile cuspidiene şi că nu există contacte dentare în mişcările
de lateralitate. Autorul consideră că îndepărtarea contactelor premature în relație miocentrică
înseamnă suprimarea oricăror interferențe dentare atât de partea lucrătoare cât şi de partea
nelucrătoare.

- Conceptul ocluziei funcționale;

prin termenul de ocluzie funcțională existenţa unei relații de ocluzie favorabilă desfăşurării unor
funcții normale (masticație, deglutiție etc.), cu scopul menținerii sănătății şi confortului ADM:
;absența interferențelor ocluzale;
;raporturile ocluzale să contribuie la stabilitatea ocluziei
; în ocluzia de relație centrică şi în relație centrică mandibula să se afle sau să poată fi ghidată în
PIM.
Are 5 criterii:
1. Stopuri ocluzale stabile şi simultane, fără contacte premature, pe cât mai mulți dinți, cu
condilii în RC
2. Ghidaj anterior în acord cu mişcările funcționale și cu posibilitățile ATM;
3. Dezocluzia dinților cuspidați în propulsie;
4. Prezența contactelor de partea lucrătoare şi absența lor de partea nelucrătoare în mişcarea
de lateralitate;
5. Absența interferențelor în mişcările de lateralitate la nivelul dinților cuspidați de partea
activă, indiferent de tipul ghidajului. Conform concepției acestor autori, lateralitatea se produce
prin contactul (ghidajul) de grup.
Alte carac.
o RC nu coincide cu PM
o Este o ocluzie anterioara de RC
o Libertate de articulare in campul de ocluzie
o Mandibula trece usor de la ocluzia RC la ocluzia functionala (are pozitie centrica si
excentrica)

DEZAVANTAJE – uzura versantelor interne ale cuspizilor vest sup cu uzura versantelor
externe la cuspizii inf -pierdere a inaltimii verticale

2. Ocluzia centrică. Relaţia centrică. Definiţie. Caracteristica.

Def-RC este o poziție fortata a mandibulei faţă de maxilar şi baza craniului, când ambii
condili sunt plasați de muşchii ridicători în axa balama terminală. În această poziție,
 ansam- blurile condilo-discale sunt stabilizate pe pantele posterioare ale tuberculilor
articulari, în fosele mandibulare.
Relația centrică- este determinată, în general, de ligamentele ATM, dar poate fi
influențată și de tonusul musculaturii mobilizatoare a mandibulei. În RC, mandibula este
reperată în cele trei direcții ale spațiului după cum urmează:
o în sens transversal- planurile mediane ale mandibulei şi craniului corespund;
o în sens vertical - trebuie reperată atât extremitatea anterioară, printr-o
dimensiune verticală antropometrică corectă, cât şi extremitățile distale, prin
centrarea condililor în fosele mandibulare;
o în sens sagital- prin centrarea condililor în fosele mandibulare.
La nou-născut, datorită lipsei dinților, mişcările mandibulare prezintă o mare instabilitate.
Primele reflexe de poziționare a mandibulei apar o dată cu erupția dinților frontali temporari,
când se produce primul ghidaj mecanic antero-posterior, constituind o verigă tranzitorie pentru
poziționarea verticală. Ghidajul şi stabilizarea reflexă în sens transversal au loc o dată cu erupția
molarilor temporari. Condiția morfo-funcțională esențială a debutului stabilizării RC este
reprezentată de eruptia dinților permanenți. Relația centrică este constantă de-a lungul vieții,
fiind stabilă şi reproductibilă. Este o poziție de referință, care poate fi determinată, înre-
gistrată, transferată şi reprodusă. Relația centrică este constantă de-a lungul vieții, deoarece
elementele ATM (structuri osoase, disc, capsulă, ligamente) îşi păstrează funcția independent
de prezența sau absența arcadelor dentare. Relația centrică este o poziție de referință din care
mandibula pleacă şi revine în principalele mişcări pe care le efectuează.

3. Semnele ocluziei centrice pentru rapoartele fiziologice dintre arcadele dentare.

REPERE:
a) reperul osos - constă în stabilirea unei distanțe convenabile Gnathion - Subnasale - egală
cu cea a etajului mijlociu și cu corespondența liniei mediane mandibulare cu planul medio-
sagital al feței;
b) reperul muscular-constă în surprinderea prin palpare a contracției musculare echilibrate
a grupelor de muşchi mobilizatori;
c) reperul articular-plasarea centrică a condililor în fosele mandi- bulare se verifică prin
palpare, știind că ei se află pe linia ce unește tragusul cu unghiul extern al orbitei, la
aproximativ 13 mm de marginea tragusului;
d) reperul dentar ocluzal. În RC contactele dento-dentare pot crea mai multe situații:
 contactele dento-dentare pot asigura o ocluzie de intercuspidare maximă.
Coincidența PIM cu RC se cunoaște sub numele de point centric (short centric),
situație decelabilă la 13% din indivizi;
 neconcordanţa dintre PIM și RC, când contactele dento-dentare sunt multiple,
stabile, dar nu maxime în cazul unui long centric. Cu alte cuvinte, dato- rită unei
 alunecări anterioare a condililor, aceștia neprăsind fosele mandi- bulare,
intercuspidarea maximă se realizează mai anterior cu 0,2-1,75 mm decât în situația
precedentă (RC) (fig. 14.2);
 existența unei libertăți de mişcare a mandibulei în RC, în sens transversal de circa 1
mm, denumit wide centric (fig. 14.2);
 combinarea dintre long centric şi wide centric determină existenţa unei libertăți de
mişcare atât în sens sagital, cât şi în sens lateral, situație cunoscută sub numele de
freedom in centric. Mario Spirgi a reprezentat toleranţa centrică a ocluziei normale
printr-un triunghi cu baza de 2x1 mm şi înălțimea de 0,2-1,75 mm (fig. 14.2).

4. Ce defineşte termenul relaţie de postură mandibulară.

-Poziția de postură reprezintă poziția mandibulară, determinată de echilibrul dintre tonusul
muşchilor ridicători şi coborâtori ai mandibulei, când pacientul se află în clinostatism sau
șezând și privind înainte.

5. Ce spaţiu se crează între arcadele dentare în stare de postură a mandibulei.

În majoritatea timpului mandibula se află în PP, între dinții celor două arcade existând un
spațiu liber denumit de Thompson și Izard - spațiul de inocluzie fiziologică (2-4 mm). La
același subiect există mai multe poziții de repaus ale mandibulei în funcție de vârstă, poziția
corpului, stări fiziologice sau patologice etc. Una dintre acestea (diferențiată taxonomic)
este poziția de postură sau poziția de repaus postural. Spațiul de inocluzie fiziologică este
denumit de către autorii americani,,free way space" şi are drept corespondent la nivelul
etajului inferior al feței propria dimensiune verticală pe care Kemeny a denumit-o
dimensiune verticală fiziologică sau de postură (DVP). Dacă din DVP se scade spațiul de
inocluzie fiziologică (2-4 mm), se obține dimensiunea verticală de ocluzie (DVO).

6. Elementele active și pasive ce realizează poziţia de postură mandibulară.

Unicul stimul care determină această poziție este gravitația. Azi se ştie că sub influența
unor factori diverși, locali sau generali (poziția capului şi corpului, stare de somn, stress,
vârstă, durere, spasme musculare, diferite maladii etc.) PP se modifică. La definirea PP
participă elemente pasive (ATM, complexe muşchi- tendon, acțiunea barică negativă),
cât și elemente active, dintre care tonusul muscular joacă un rol primordial.
7. Definiţie “Spaţiul de inocluzie fiziologică”. Importanţa practică.
Reper dentar Intre cele doua arcade exista un spatiu de 2-4 mm, denumit de Thompson
si Izard spatiul de inocluzie fiziologica.
Este important sa se pastreze acest spatiu de inocluzie fiziologica, deoarece aceasta
pozitie permite muschilor faciali si mandibulari sa se relaxeze si sa se odihneasca. Cand
 muschii sunt tensionati pentru o perioada prelungita de timp, acest lucru poate duce la
o serie de probleme, cum ar fi durerea faciala, durerile de cap, probleme cu articulatia
temporomandibulara si chiar bruxism (scrasnirea dinților). In plus, pastrarea spatiului de
inocluzie fiziologica poate ajuta la protejarea dintilor de abraziunea excesiva si de alte
probleme dentare cauzate de contactul inadecvat dintre dinti in timpul masticatiei. Prin
urmare, este important sa se tina cont de spatiul de inocluzie fiziologica in planificarea si
realizarea tratamentelor dentare si sa se incerce sa se pastreze aceasta pozitie
fiziologica a mandibulei in timpul procedurilor stomatologice.

8. Definiţie “Spaţiul liber de vorbire”. Importanţa practică.

Spatiul liber de vorbire se refera la spatiul care exista intre dintii superiori si cei inferiori
atunci cand pacientul vorbeste.
Acest spatiu este important pentru a permite pacientului sa vorbeasca clar si cu
usurinta. In general, spatiul liber de vorbire ar trebui sa fie de aproximativ 1-2 mm
pentru sunetele dinamice, cum ar fi "s", "z" si "sh", iar pentru sunetele statice, cum ar fi
"f" si "v", ar trebui sa fie mai mare de 2-3 mm. Daca spatiul liber de vorbire este
insuficient, pacientul poate avea dificultati in articularea sunetelor si poate fi nevoie sa
exagereze miscarile gurii pentru a vorbi clar. Aceasta poate duce la oboseala si tensiune
in muschii faciali si mandibulari si poate duce la probleme ale articulatiei
temporomandibulare sau la bruxism.
Pe de alta parte, un spatiu liber de vorbire prea mare poate duce la dificultati de
masticatie si la probleme cu pronuntia unor sunete. De aceea, este important sa se tina
cont de spatiul liber de vorbire in planificarea si realizarea tratamentelor dentare, cum
ar fi tratamentele de ortodontie sau lucrari dentare protetice, pentru a asigura ca
pacientul poate vorbi clar si fara dificultati.

9. Planul de ocluzie. Importanţa practică.

O suprafață imaginară, care este legată anatomic de craniu și care teoretic atinge
marginile incizale ale incisivilor și vârfurile suprafețelor ocluzale ale dinților posteriori
Configurația planului ocluzal este importantă deoarece variații minore vor conduce la
instabilitate ocluzală.Aceasta trebuie să fie în armonie cu celelalte componente ale
sistemului masticator. Aceasta formează baza prin care suprafețele ocluzale ale dinților
pot fi legate unele de altele și de alte structuri ale capului.
Planul ocluzal functional Trece posterior prin punctul Xi Anterior trece ușor sub
ambrazura buzei Planul ocluzal funcțional se referă la linia care bisectează molarii și
premolarii
 PLAN OCLUZAL INCISIVUL INFERIOR Planul ocluzal al incisivului inferior se referă la linia
trasată din secțiunea bi a cuspidii distobucal de la primii molari permanenți până la
vârful incisivului inferior
Planul ocluzal superior conectează marginile incizale ale incisivilor centrali superiori cu
un punct ocluzal de 0,5 mm de vârful cuspidului mezio-bucal al primului molar
permanent

10. Curbele de ocluzie. Importanţa practică.

-Curba sagitală de ocluzie (curba lui Spee) Curba sagitală de ocluzie rezultă prin unirea
cu o linie a vârfurilor cuspizilor vestibulari ai dinților laterali mandibulari. Ea are punctul
cel mai decliv la nivelul cuspidului meziovestibular al primului molar (1-3 mm). Curba
sagitală de ocluzie a fost descrisă pentru prima dată de Ferdinand Graf von Spee și
studiată apoi de către Balkwill, fiind cunoscută sub denumirea de curba lui Spee sau
curba SpeeBalkwill. Curba lui Spee prezintă cocavitatea spre superior la mandibulă și
convexitatea spre inferior la maxilar. Ea este corectă dacă suprafața ocluzală a dinților se
află în contact cu arcul curbei și incorectă dacă există dinți în infraocluzie sau
supraocluzie. O curbă prea accentuată sau denivelată poate genera tulburări funcționale
ale ocluziei. Curba lui Spee este simetrică în cele două zone laterale în cazul unei ocluzii
normale. Ea poate fi dreaptă sau chiar cu convexitate inversă în cazul unor anomalii
dentoalveolare. Curba lui Spee mai este cunoscută și sub denumirea de „curba de
compensație a mișcărilor sagitale a condililor mandibulari”.
Curba transversală de ocluzie (curba lui Wilson) Curba transversală de ocluzie rezultă
prin unirea cu o linie a cuspizilor vestibulari și orali ai dinților laterali mandibulari. Ea a
fost descrisă de către Wilson. În plan frontal fețele ocluzale ale dinților laterali vin în
contact cu această curbă, dinții fiind înclinați spre lingual la mandibulă și spre vestibular
la maxilar. În plan frontal curba lui Wilson are concavitatea orientată spre superior. Ea
poate fi dreaptă sau cu concavitatea orientată spre inferior în cazul unor anomalii
dentoalveolare, sau a unor procese patologice (abrazie). Curba lui Wilson mai este
cunoscută și sub denumirea de „curba de compensație a mișcărilor de lateralitate a
condililor mandibulari”
CURBA LUI MONSON Este o curbă obținută prin extinderea curbei vitezei și a curbei lui
Wilson la toate cuspizii și marginile incizale.

11. Rapoarte între arcadele dentare fiziologice (Tipuri de ocluzii fiziologice)

Ocluzie tip I: aceasta este cea mai comună ocluzie fiziologică, în care dinții maxilari
acoperă dinții mandibulari într-o poziție de repaus, iar dinții anteriori se suprapun ușor.
În timpul masticației, dinții se potrivesc bine, iar forțele sunt distribuite uniform.
Ocluzie tip II: în această ocluzie fiziologică, dinții maxilari sunt plasați mai în față decât
cei mandibulari, iar dinții anteriori se suprapun mai mult decât în ocluzia tip I. Această
 ocluzie poate fi considerată o variantă normală a ocluziei, dar poate cauza probleme de
aliniere în anumite cazuri.
Ocluzie tip III: în această ocluzie fiziologică, dinții mandibulari sunt plasați mai în față
decât cei maxilari, iar dinții anteriori nu se suprapun deloc. Această ocluzie poate fi
asociată cu probleme dentare și de aliniere.
Ocluzie tip 0: aceasta este o variantă rară a ocluziei fiziologice, în care dinții maxilari și
mandibulari sunt plasați în aceeași poziție, iar dinții anteriori nu se suprapun deloc.
Această ocluzie poate fi considerată normală, dar poate cauza probleme de aliniere dacă
se schimbă poziția dinților în timp.
12. Rapoarte între arcadele dentare patologice (Tipuri de ocluzii patologice)
Ocluzie distală: în această ocluzie patologică, dinții mandibulari sunt plasați mai în spate
decât cei maxilari, ceea ce poate cauza probleme de mușcătură și poate necesita
tratament ortodontic.
Ocluzie mesială: în această ocluzie patologică, dinții mandibulari sunt plasați mai în față
decât cei maxilari, ceea ce poate cauza probleme de mușcătură și poate necesita
tratament ortodontic.
Ocluzie adâncă: în această ocluzie patologică, dinții maxilari acoperă prea mult dinții
mandibulari, ceea ce poate cauza probleme de aliniere și poate necesita tratament
ortodontic.
Ocluzie deschisă: în această ocluzie patologică, dinții maxilari și mandibulari nu se
suprapun suficient, ceea ce poate cauza probleme de mușcătură și de aliniere și poate
necesita tratament ortodontic.
Ocluzie laterală: în această ocluzie patologică, mandibula se deplasează lateral în timpul
masticației, ceea ce poate cauza probleme de aliniere și poate necesita tratament
ortodontic.

13. Biomecanica mandibulară. Direcţiile mişcărilor mandibulare. Caracteristica.

Direcția și amplitudinea mișcărilor mandibulei sunt determinate de cei trei determinanți
ai ADM (posterior, mijlociu și anterior). Mişcările mandibulei sunt: funcționale și
voluntare, simetrice sau asimetrice, cu sau fără contact interdentar, simple sau
complexe şi mişcări limită. În general, mişcările funcționale nu pot fi reproduse exact.
Pentru analiza funcțională a mişcărilor mandibulei în diferite planuri se aleg repere, cum
ar fi, de exemplu: punctul interincisiv şi axa balama. Mişcările functionale se înscriu în
anvelopa mişcărilor limită. De obicei, pentru analiza
14. Mişcările mandibule în ATM. Diagrama Posselt.
Particularitățile morfologice ale ele- mentelor care compun ATM umană per- mit efectuarea de
mişcări tridimensionale în plan frontal, sagital şi transversal.
 . MIŞCĂRI ÎN PLAN SAGITAL Deplasările punctului interincisiv inferior în cursul mişcărilor
limită în plan sagital au fost descrise de Posselt (fig. 14.14). Astfel, din RC mandibula se
 deplasează spre anterior, în PIM, apoi în poziție de „cap la cap❞ a dinților frontali,
urmând poziția de propulsie maximă. Apoi mandibula va efectua o mişcare de
deschidere (coborâre) maximă, urmată de ridicare, cu trecerea prin PP, până în PIM.
Deci, mişcările care se desfășoară în plan sagital sunt: propulsia, retropulsia și mişcarea
de deschidere-închidere. În plan sagital se pot înregistra mişcări cu ghidaj dentar, cât și
poziții terminale limită ale mişcărilor libere mandibulare.
 PROPULSIA Propulsia mandibulei este compusă dintr-o mişcare spre anterior cu contact
dento-dentar până în poziția „cap la cap" (propulsie), caracterizată prin proiecția
anterioară şi uşor inferioară a mentonului, şi de o mişcare antero-superioară, fără
contact dento-dentar, fiind condiționată de gradul de acoperire a dinților frontali
inferiori de către cei superiori (39). Această mişcare se realizează prin: Prin alunecarea în
plan sagital a incisivilor inferiori pe fețele palatinale ale celor superiori, în excursia
mandibulei până la poziția „cap la cap" a frontalilor, mişcarea de propulsie trebuie să
permită dezocluzia imediată a tuturor dinților laterali, zonele posterioare ale arcadelor
dentare fiind zone nelucrătoare la dentat, în mişcarea de propulsie. Acest fenomen a
fost descris pentru prima dată de către Christensen (fig. 14.15), conform căruia în timpul
mişcării de propulsie, înclinarea pantei tuberculului articular determină dezocluzia
dinților laterali.
 COBORARE SI RIDICARE La mişcarea de coborâre a mandibulei, în compartimentul
infradiscal al ATM are loc o rotație a condilului, iar în compartimentul superior,
supradiscal al ATM are loc o translație antero-inferioară a complexului condil-disc. În
figura 14.19, în mişcarea de coborâre ATM este comparată cu un spărgător de nuci.
Deplasarea condililor în plan sagital la mişcări de coborâre este o deplasare postero-
anterioară. Traseul descris este o curbă concavă în sens cranian şi este denumit
„traiectorie condiliană”; linia care unește cele două puncte extreme este paralelă cu
panta tuberculului articular (fig. 14.17). Înclinarea acestei pante raportată la planul
Camper este în medie de 33°, iar raportată la orizontala de la Frankfurt de aproximativ
40°. Edentatul total nu face, de obicei, deschideri de amplitudine mai mare de 15-20
mm, zonă în care condilii descriu numai o rotație pură în jurul axei balama terminale, ei
fiind situați în relație centrică sau foarte aproape de aceasta.
 MIŞCĂRI ÎN PLAN FRONTAL În plan frontal pot fi înregistrate mişcări de coborâre-ridicare
şi de late- ralitate ale mandibulei. Mişcările limită în plan frontal sunt prezentate în
figura 14.21. Extre- mitatea superioară a acestei diagrame reflectă pozițiile mandibulo-
craniene cu contact dento-dentar. Mandibula porneşte din PIM și se deplasează spre
lateral (dreapta, de exemplu), ajungând în poziția de „,cap la cap în latera- litate",
executând apoi lateralitatea maximă. Din această poziție urmează o mişcare de
coborâre maximă şi apoi închidere până în PIM, trecând prin PP. În cazul în care PIM
coincide cu RC (point centric) sau între PIM şi RC nu există variații ale DVO (long centric
 fără modificarea DVO), diagrama deplasărilor mandibulare în plan frontal are drept
extremitate superioară un punct corespunzător PIM = RC. Atunci când între PIM şi RC
există diferențe ale DVO, RC se va plasa în interiorul ariei de mişcare a mandibulei în
plan frontal.
 MIŞCĂRI ÎN PLAN ORIZONTAL În plan orizontal, mandibula realizează o miscare de
deplasare laterală (decalaj lateral) (39) spre stânga sau dreapta. Primele înregistrări au
fost făcute de Hesse şi Gysi. Mişcarea de lateralitate - lateropulsia sau mişcarea de
diducție este de fapt o deplasare complexă în sens orizontal asociată cu o uşoară
coborâre sau propulsie
15. Fazele mişcării mandibulei la actul de masticaţie după Gizi. Caracteristica.
Faza deschiderii: în această fază, mandibula se deschide pentru a permite alimentelor să
intre în cavitatea bucală și să înceapă procesul de masticație. Această fază începe cu
mișcarea mandibulei în jos și înainte și se termină când mandibula ajunge la poziția
maximă de deschidere.
Faza de închidere și frământare: în această fază, mandibula se mișcă în sus și înapoi spre
maxilar, iar dinții încep să frământe alimentele pentru a le transforma în bucăți mici și
ușor de înghițit. Această fază este cea mai lungă și mai complexă din cadrul procesului
de masticație.
Faza de înghițire și închidere: după ce alimentele sunt suficient de frământate,
mandibula se mișcă din nou în sus și înainte, iar alimentele sunt înghițite. Această fază
se termină atunci când mandibula revine la poziția inițială de repaus. Este important de
menționat că aceste faze sunt interdependente și se desfășoară într-o succesiune rapidă
și sincronizată, astfel încât procesul de masticație să fie eficient și să permită o digestie
adecvată a alimentelor.