Ocluzologie Curs 7

Prof. Univ. Dr.Ghergic Doina Lucia

 FIZIOLOGIA CONTACTELOR DENTO-DENTARE
OCLUZIA FUNCŢIONALĂ

 Clasificarea lui ANGLE

 TEORII CLASICE
 Teoria gnatologică
 Teoria funcţionalistă TEORIA PANKEY, MANN,
SCHUYLER (PMS)
 PANKEY şi MANN, MEYER, 1938: F.G.P.
 POSSELT
 Teoria lui Jankelson
 Şcoala românească ENE
 CLASIFICAREA LUI ANGLE
 În caracterizarea noţiunii de ocluzie „normală" prima contribuţie
au avut-o studiile de ortodonţie, din necesitatea logică de a stabili
obiectivul spre care tinde orice tratament de acest tip.
 Angle a descris patru grupe majore de raporturi mandibulo-
maxilare de ocluzie; în zilele noastre clasa a IV-a a acestei clasificări
nu se mai utilizează.
 Angle consideră poziţia primului molar superior ca fiind fixă în
maxilar (de referinţă)
referinţă şi caracterizează ocluzia normală în funcţie
de raportul pe care îl stabileşte molarul prim mandibular cu
elementul de referinţă (cuspidul MV al molarului prim superior).
 Astfel, sunt considerate raporturi ocluzale normale sau „neutrale"
(de clasa I-a) acelea la care vârful cuspidului meziovestibular al
molarului de şase ani maxilar se găseşte în dreptul primului şanţ
intercuspidian vestibular al molarului de şase ani mandibular.
 În condiţiile unor astfel de raporturi pot exista anomalii dento-
maxilare manifestate prin înghesuiri şi/sau rotaţii ale dinţilor (în
alte zone decât cele ale molarilor primi permanenţi), displazii
dentare sau deficite de lungime a arcadelor.
 CLASIFICAREA LUI ANGLE
 Raporturile ocluzale de clasa a II-a (ocluzie distalizată) se stabilesc
atunci când molarul inferior este plasat distal faţă de elementul de
referinţă (raporturi ocluzale distalizate). Raporturile ocluzale de
clasa a II-a sunt împărţite în două diviziuni:
 Diviziunea 1 - asociată cu distalizarea bilaterală a dinţilor
mandibulari, o arcadă maxilară îngustată şi protruzia
incisivilor maxilari. Subdiviziunile acestei categorii vizează
situaţiile de distalizare unilaterală a arcadei mandibulare.
 Diviziunea 2 - asociată cu ocluzia distalizată bilateral, incisivi
maxilari retrudaţi şi incisivi mandibulari în vestibulo-poziţie
precum şi supra-acoperire verticală mare în zona frontală.
Raporturile de clasa a III-a (ocluzie mezializată) sunt
caracterizate de poziţionarea mezială a şanţului intercuspidian
al molarului de şase ani mandibular în raport cu cuspidul MV
al antagonistului.
 Clasa a IV-a: raporturile ocluzale sunt mezializate la nivelul unei
hemiarcade şi distalizate la nivelul hemiarcadelor contralaterale.
Angle 1

Angle 1
Angle 1

Angle 2

Angle2.div1 Angle2.div1

Angle2.div2
Angle 3 Angle 3
 TEORII CLASICE
 Teoria gnatologică – McCollum, 1926:
conceptul ocluziei general echilibrate (cu balans
general) la dentaţia naturală, care ulterior a
adoptat principiul protecţiei mutuale.
 Conceptul teoriei se caracterizează prin
următoarele:
1. Intercuspidarea maximă se realizează cu
mandibula în RC (Point-centric);
 În această poziţie DVO este menţinută graţie  Contacte ocluzale “dinte pe
contactelor de la nivelul cuspizilor de sprijin: dinte”, conform teoriei
tripodic. Contactele ocluzale din regiunea gnatologice.
frontală sunt lejere (cu o inocluzie de circa 0,4
mm), conform protecţiei mutuale.
2. În mişcarea de propulsie cu contacte dento-dentare,
are loc dezocluzia totală a dinţilor laterali
3. În mişcarea de lateralitate se realizează ghidaj
canin (protecţie canină).
4. Deglutiţia se efectueze întotdeauna în RC
 Ash şi Ramfjord (1984) consideră că ocluzia funcţională se
caracterizează prin raporturi ocluzale favorabile desfăşurării
normale a funcţiilor ADM, în scopul menţinerii sănătăţii şi
confortului SS.
 Teoria funcţionalistă - Pankey, Mann şi Schuyler (Şcoala din
Florida, 1929, sau teoria ocluziei echilibrată UNILATERAL:
 au stabilit cele cinci criterii ale ocluziei funcţionale:

1. Stopuri centrice stabile şi simultane, pe cât mai mulţi dinţi, cu

condilii în RC;
2. Ghidaj anterior în acord cu mişcările funcţionale şi cu
posibilităţile ATM;
3. Dezocluzia dinţilor cuspidaţi în propulsie.
4. Prezenţa contactelor dento-dentare de partea lucrătoare şi
absenţa lor de partea nelucrătoare în mişcarea de lateralitate.
5. Absenţa interferenţelor în mişcarea de lateralitate la nivelul
dinţilor cuspidaţi de partea lucrătoare, indiferent de tipul
ghidajului (Absenţa contactelor nelucrătoare în lateralitate).
 Ocluzia funcţională se caracterizează prin următoarele:
1. Poziţia de intercuspidare maximă nu coincide
cu RC (long centric); între cele două poziţii,
alunecarea mandibulei (pe o distanţă de 0,2
– 1,75 mm) trebuie să se execute fără
interferenţe, cu păstrarea contactelor dento-
dentare corespunzătoare; deplasarea se
poate realiza şi în sens lateral (wide centric),
combinarea celor două (long centric + wide
centric), determinând noţiunea de libertate
în jurul poziţiei centrice (freedom in
centric). Contactele dento-dentare respectă
Contacte ocluzale, conform
principiul “un dinte în contact cu doi dinţi
conceptului ocluziei
antagonişti” fiind de tip cuspid-ambrazură. funcţionale - "un dinte în
2. Absenţa contactelor posterioare în propulsie. contact cu doi dinţi
3. Mişcarea de lateralitate se face cu ghidaj de antagonişti"
grup lateral inclusiv caninul
4. Deglutiţia are loc în PIM.
 CONCEPTUL OCLUZIEI MIOCENTRICE
 Teoria lui Jankelson:
1. Intercuspidarea maximă se realizează în relaţia miocentrică
(RMC); Ocluzia miocentrică este anterioară RC
2. Lateralitatea FĂRĂ CONTACTE DENTO-DENTARE
3. Deglutiţia are loc în RMC.
4. Pentru echilibrarea ocluzală, teoria miocentrică necesită
utilizarea miomonitoru-lui, pentru obţinerea RC
5. Contacte ocluzale: vârf cuspid-fund fosă
6. Triturarea alimentelor se realizează cu mişcări verticale
 Concepţia lui Jankelson presupune că raporturile dento-
dentare în timpul masticaţiei se realizează doar în momentul
final al ciclurilor masticatorii, mişcările mandibulare fiind în
întregime ghidate şi controlate prin reflexe proprioceptive, fără
a exista o ghidare mecanică ocluzală.
 ŞCOALA ROMÂNEASCĂ - ENE
Şcoala Românească consideră ocluzia funcţională care
îndeplineşte 5 criterii:
1. Stopuri ocluzale stabile, multiple, şi simultane în RC şi
IM.
2. Ghidaj anterior armonizat cu mişcările funcţionale ale
mandibulei şi posibilităţile ATM-ului.
3. Dezocluzia tuturor dinţilor cuspidaţi când mandibula
efectuează mişcarea de propulsie.
4. Dezocluzia dinţilor cuspidati de pe partea nelucrătoare
când mandibula face mişcarea de lateralitate.
5. Absenţa interferenţelor pe partea lucrătoare în
mişcarea de lateralitate indiferent de tipul ghidajului.
 STOPURI OCLUZALE STABILE
DEFINIŢIE: CONTACTE OCLUZALE ECHILIBRAT DISTRIBUITE
PENTRU A ÎMPIEDICA MIGRĂRILE DENTARE.

Elementele care caracterizează ocluzia stabilă:

 în RC contactele dento-dentare dintre dinţii antagonişti trebuie să fie mereu
aceleaşi;
 după realizarea acestor contacte mandibula nu trebuie să derapeze în nici un
sens în plan transversal sau frontal.
 ca să nu existe derapare contactul trebuie să fie de tip cuspid-fosetă.

 dirijarea eforturilor ocluzale se face în axul lung al dinţilor.

 Normal, când presiunile masticatorii sunt transmise în axul lung al dinţilor
ligamentele periodontale acţionează în totalitate, sunt supuse unor forţe cu
direcţie funcţională determinând întinderea lor uniformă cu efect trofic
asupra osului alveolar. Odată cu încetarea forţei ligamentele revin la forma
lor spiralată, de repaus.
 Un dinte poate să îşi schimbe axul: carie proximală, edentaţie,
refacere ocluzală necorespunzătoare, suprasarcini. Astfel,
presiunile normale devin traumatizante pentru membrane: MP
strivită între dinte şi peretele alveolar nu mai are o irigare şi un
metabolism normal şi nu toate ligamentele preiau sarcinile
funcţionale.
 Apare un efect nociv asupra alveolei: presiunea determină liza
osoasă în sensul în care acţionează forţa care va determina o
înclinare şi mai mare a dintelui.
 Înclinarea accentuată a dintelui: acesta poate să scape de
presiunile ocluzale dispărând contactul dento-dentar. dar,
suferinţa parodontală nu dispare odată cu dispariţia contactului
dento-dentar deoarece absenţa stimulilor determină
degenerescenţa hialină de hipofuncţie.
CONCLUZIE:
 ACŢIUNEA UNEI FORŢE CU DIRECŢIE DIFERITĂ DE
AXUL LUNG AL DINTELUI ESTE TRAUMATIZANTĂ
PENTRU PARODONŢIUL DINTELUI.
 Când presiunea ocluzală depăşeşte intensitatea funcţională,
puterea ei depăşeşte capacitatea de rezistenta a MP ce conduce
tot la traumatizarea parodontiului. Presiunea ocluzală cu
durată prea mare determină şi ea traumatizarea parodonţiului
(bruxism).
 TRAUMA OCLUZALĂ PRIMARĂ – acţiunea nocivă a unei
forţe ocluzale ATIPICE asupra parodonţiului iniţial sănătos
(direcţia în afara axului lung al dintelui, durata prea lungă în
timp, intensitatea prea mare). Trauma ocluzala primară în
absenţa factorilor etiologici supraadăugaţi nu provoacă boala
parodontală, ci numai leziuni parodontale izolate.
 TRAUMA OCLUZALĂ SECUNDARĂ - solicitările ocluzale
NORMALE sau ATIPICE acţionează asupra unui dinte cu
parodonţiul slăbit.
 Concluzii:
 Când se reface faţa ocluzală a unui dinte să se urmarească nu
refacerea unei morfologii standard, ci realizarea unor elemente
ocluzale (cuspizi, fosete) care, în concordanţă cu elementele
ocluzale antagoniste să ducă la respectarea acestui obiectiv esenţial:
transmiterea presiunilor în axul lung al dinţilor.
 Noţiunea de stopuri ocluzale stabile presupune existenţa unui lăcaş
(fosetă) în care cuspidul de sprijin să-şi găsească un loc în care să se
oprească mereu la sfârşitul unei mişcări mandibulare care se
termină în IM şi RC. În lipsa acestor lăcaşuri contactele în RC şi
IM pot fi făcute în mai multe poziţii cu sau fără glisarea mandibulei
oferind mandibulei un caracter instabil.
 La frontalii maxilari – fosetele situate înaintea cingulumului.
 Dinţii fără cingulum fac ca marginea liberă a frontalilor
mandibulari să alunece pe panta palatinală a dinţilor maxilari
ajungând să schimbe rapoartele ocluzale.
 Concluzia practică: refacerile protetice ale feţei palatinale trebuie
să realizeze lăcaşe în care să se sprijine marginea liberă a dinţilor
frontali mandibulari.
 STOPURI OCLUZALE MULTIPLE

 contracţia musculară are intensitate maximă în IM.

 cu cât sunt mai multi dinţi în contact în RC sau IM cu atât
presiunea pe care o va suporta fiecare dinte va fi mai mică
 dacă în RC sau IM numai unul sau doi dinţi fac contacte
premature, numai ei vor suporta toată forţa musculară
care în mod normal este suportată de toţi dinţii.
 Concluzie: Contactele dento-dentare multiple în RC sau
IM sunt necesare pentru repartizarea uniformă a
solicitărilor pentru fiecare dinte.
 contactele multiple sunt necesare şi pentru ca toţi dinţii să
sufere un proces uniform de uzură.
 STOPURI OCLUZALE SIMULTANE
 când contactele dento-dentare nu sunt multiple apare o deplasare
(derapare) a mandibulei pentru a reuşi sa stabilească stopuri ocluzale în
număr cât mai mare.
 în acest caz stopurile ocluzale nu se mai fac într-un singur timp, deci nu
sunt simultane.
 în RC sau IM un contact prematur deviază mandibula spre anterior;
pantele implicate sunt cele meziale la dinţii maxilari şi cele distale de la
dinţii mandibulei (MUDL)
 glisarea mandibulei se poate face spre dreapta sau spre stânga.
 Contact prematur în zona laterală stângă şi mandibula derapează tot spre
stânga: este vorba de o deviere spre obraz, iar versantele implicate sunt:
versantul intern al cuspidului palatinal maxilar şi versantul intern al
cuspidului vestibular mandibular (BULL).
 Mandibula poate devia spre dreapta, spre limbă, iar versantele implicate
sunt:
 1. versantul intern al cuspidului vestibular maxilar cu versantul extern al
cuspidului vestibular mandibular (LUBL)
 2. versantul extern al cuspidului palatinal maxilar cu versantul intern al
cuspidului lingual mandibular (LUBL).
 Concluzie: Cunoaşterea acestor situaţii este importantă pentru instituirea
terapiei ocluzale.
 ASPECTE PRACTICE
 Se examinează poziţia RC şi se constată că se produce o derapare
a mandibulei din momentul stabilirii primului contact ocluzal.
 Se identifică partea de care s-a realizat primul contact
 Se evaluează direcţia spre care derapează mandibula de la
stabilirea primului contact:
 *anterior - contacte la nivelul crestelor marginale (MUDL)
 *antero-lateral de aceeaşi parte cu obstacolul - versante situate
mezio-vestibular la dinţii maxilari ori disto-lingual la dinţii
mandibulari (BULL).
 *antero-lateral de partea opusa obstacolului (derapare spre
limbă): contact între versante situate mezio-palatinal la dinţii
maxilari ori disto-vestibular la dinţii mandibulari (LUBL).
 Se îndepărtează prin şlefuiri selective versantele marcate, dar
numai dacă poziţia lor corespunde direcţiei de derapare.
 Se reiau operaţiile de la 1- 4 până la dispariţia derapării din
poziţia de RC.
 CRITERIUL AL 2-LEA
GHIDAJUL ANTERIOR ARMONIZAT CU MIŞCĂRILE
FUNCŢIONALE ALE MANDIBULEI ŞI POSIBILITĂŢILE ATM

 PANTA INCISIVĂ
 Lipsa de armonie dintre înclinarea dinţilor frontali maxilari şi
mişcările mandibulare poate crea serioase probleme
disfuncţionale la nivelul structurilor ADM, mai ales când se
asociază cu bruxismul.
 Atâta timp cât poziţia şi morfologia dinţilor care realizează
ghidajul anterior corespunde schemei funcţionale neuro-
musculare nu apare tendinţa de parafuncţii.
 Existenţa unui ghidaj anterior mai deschis: se asociază unor
mişcări masticatorii cu predominanţă orizontală.
 Un ghidaj anterior abrupt se asociază cu mişcări predominant
verticale.
 OBSTACOLE
 Contactele premature în RC pot devia mandibula spre anterior
(MUDL) afectând dinţii anteriori prin:
 abraziunea exagerată a acestor dinţi, mai ales în zona de contact a
antagoniştilor.
 îmbolnăvirea parodonţiului dinţilor anteriori
 hiperactivitate musculară.
 Neconcordanţa ghidajului anterior cu mişcările mandibulei
apare din cauza unor interferenţe la nivelul dinţilor cuspidaţi
care determină reflex mişcări sau poziţii mandibulare cu
scopul de a evita senzaţia neplacută provocată de aceste
obstacole şi astfel noua mişcare vine în conflict cu posibilităţile
de ghidare normală a dinţilor frontali care vor fi supuşi unor
forţe nocive.
 Efectul traumatogen nu apare la nivelul contactului
nefuncţional, ci se materializează prin afectarea parodonţiului
unuia sau a mai multor dinţi frontali care nu mai pot ghida
această mişcare aberantă a mandibulei.
 ANOMALIILE DENTO-MAXILARE
 Sunt situaţii în care unele anomalii dento-maxilare exclud posibilitatea unei
armonii între ghidajul anterior şi cinematica mandibulară.
 Subiecţii cu progenie şi ocluzie inversă frontală nu au ghidaj anterior dar nu
există nevoia funcţională de ghidaj anterior deoarece aceşti pacienti nu fac
propulsie, iar schema funcţională se realizează prin mişcări predominant
verticale.
 Ocluzia labiodontă unde în IM dinţii anteriori se gasesc în relaţie de cap la cap
şi nu pune probleme de armonie între ghidajul anterior şi mişcările funcţionale
ale mandibulei.
 Explicaţia rezultă din realitatea că nici incisivii cu ocluzie labiodontă nu fac
propulsie cu contacte DENTO-DENTARE (propulsia se face ca dintii anteriori
să ajungă în poziţia de cap la cap)
 În caz de proalveolie cu prodenţie şi inocluzie sagitală mare nu se poate vorbi
de existenţa unui ghidaj anterior clasic deoarece la nivelul dinţilor frontali nu
se realizează contacte dento-dentare.
 Există necesitatea mişcărilor excentrice
 Sarcina de ghidaj este prelulată de premolarii maxilari care nu sunt suficienţi
de adaptaţi parodontal ca să reziste la solicitările orizontale dezvoltate la
contactele dento-dentare în mişcările excentrice ale mandibulei şi parodonţiul
lor va ceda foarte repede.
 Dinţii frontali inferiori şi superiori, nerealizând contacte dento-dentare, nu
primesc solicitări şi apare degenerescenţa hialină.
 CRITERIUL AL 3-LEA
DEZOCLUZIA TUTUROR DINŢILOR ÎN MIŞCAREA DE
PROPULSIE A MANDIBULEI
 PANTA INCISIVĂ
 Îndeplinirea acestui criteriu depinde de existenţa armoniei
între ghidajul anterior şi morfologia ocluzală DIN POZIŢIA
DINŢILOR CUSPIDATI
 * FAŢA PALATINALĂ A INCISIVILOR MAXILARI ESTE
MAI MULT SAU MAI PUŢIN OBLICĂ. ÎN CAZUL CÂND
MANDIBULA FACE MIŞCAREA DE PROPULSIE,
AVANSAREA ESTE ÎNSOŢITĂ ŞI DE COBORÂRE.
 Coborârea mandibulei determină dezangrenarea dinţilor
posteriori, laterali.
 În funcţie de înclinarea pantei palatinale a incisivilor maxilari
dezocluzia dinţilor cuspidaţi se face mai lent sau mai rapid.
 OBSTACOLE
 * Majoritatea autorilor spun că dezocluzia dinţilor cuspidaţi în mişcarea de
propulsie trebuie să se producă cînd dinţii anteriori ajung în raport cap la cap.
 * Dezangrenarea dinţilor cuspidaţi trebuie să se producă de la începutul
mişcării de propulsie, altfel contactele laterale existente se constituie în
interferenţe.
 * Dacă se constată la examenul mişcării de propulsie că după un traseu
rectiliniu mandibula deviază de la mişcarea sagitală, cauza este un obstacol în
zona dinţilor cuspidaţi şi se numeşte interferenţă în propulsie pe partea
nelucrătoare.
 * Contactul nefuncţional la nivelul dinţilor cuspidaţi poate să apară la sfârşitul
mişcării de propulsie care împiedică poziţia cap la cap = contactul prematur în
propulsie pe partea nelucrătoare.
 * O interferenţă în propulsie de partea nelucrătoare poate fi cauzată de un
ultim molar migrat vertical sau de un capuşon de mucoasă.
 * Apar modificări la nivelul dinţilor anteriori IL (migrarea verticală,
vestibularizări sau chiar mobilitate) = Fenomenul Thielemann sau legea
diagonalei lui Thielemann, valabilă când este implicat ultimul molar
mandibular şi fenomenele negative apar la IL sau IC de partea opusă.
 * când este implicat un molar maxilar fenomenele sunt de aceeaşi parte şi tot la
un IL.
 * Pierderea timpurie a molarului prim mandibular = apar migrări secundare
severe = Sindromul molarului de 6 ani.
 Concluzii:
 În mişcarea de propulsie dinţii anteriori trebuie să provoace
dezocluzia dinţilor cuspidaţi deoarece aceştia nu au rol în
secţionarea alimentelor iar condilii nu sunt bine sustinuţi în
cavităţile glenoide şi eventualele contacte pe dinţii cuspidaţi
nu au stabilitate, obligând muşchii să se contracte
suplimentar iar contactele respective în afara axului lung al
dinţilor sunt traumatogene.
 Dinţii frontali situaţi departe de punctul de sprijin al
mandibulei şi de punctul de aplicare al forţei au o rădăcină
destul de lungă şi un suport osos dens, ceea ce îi face capabili
să suporte toată acţiunea de secţionare a alimentelor.
 Dinţii frontali protejează în timpul propulsiei parodonţiul
dinţilor cuspidaţi.
 CRITERIUL AL 4-LEA
DEZOCLUZIA DINTILOR CUSPIDATI PE PARTEA
NELUCRATOARE IN MISCAREA DE LATERALITATE
 Miscarea de lateralitate poate să fie condusă de canin, canin şi unul sau mai
mulţi incisivi, sau de toţi premolarii şi molarii cu sau fără canin.
 Argumente:
 contactele pe partea opusă sensului sunt traumatogene.
 pe partea nelucrătoare contactele sunt neeficiente funcţional deoarece
forţele musculare sunt dirijate pe partea lucrătoare.
 contactele dento-dentare de pe partea nelucrătoare sunt inutile, deoarece
mandibula este plasată pe partea unde se găseşte bolul alimentar.
 pe partea nelucrătoare condilul orbitant nu este bine sprijinit în cavitatea
glenoidă.
 contactele de pe partea nelucrătoare dezvoltă forţe care vor fi în afara
axului lung al dinţilor
 contactele de pe partea nelucrătoare pot declanşa contracţii musculare
prelungite, spasme musculare şi flectarea mandibulei.

 Concluzie: toate contactele dento-dentare pe partea nelucrătoare, fie că

sunt pe parcursul mişcării (interferenţe în lateralitate pe partea
nelucrătoare), fie că sunt la sfârşitul mişcării de lateralitate în poziţia cap la
cap în lateralitate, se numesc contacte premature în lateralitate pe partea
nelucrătoare şi sunt traumatogene.
 CRITERIUL AL 5-LEA
ABSENŢA INTERFERENŢELOR LA DINŢII CUSPIDAŢI PE
PARTEA LUCRĂTOARE ÎN TIMPUL MIŞCĂRII DE
LATERALITATE
 Dezocluzia dinţilor cuspidaţi de pe partea lucrătoare este
determinată de ghidajul canin. Existenţa unui contact dento-
dentar la dinţii cuspidaţi se numeşte interferenţă în lateralitate
pe partea lucrătoare şi reprezintă un factor traumatogen.
 Argumente:
 Forţele apărute la nivelul dinţilor cuspidaţi se transmit în afara
axului lung al dinţilor
 Forţele sunt foarte mari aproape de punctul de sprijin al
mandibulei
 Când există ghidaj de grup dinţii laterali de pe partea lucrătoare
sunt solicitaţi de forţe în afara axului lung, dar sunt repartizate
pe un număr mare de dinţi
 Refacerea morfologică prin coroane de înveliş pe dinţii care
realizează ghidajul lateral este foarte dificilă deoarece necesită o
echilibrare perfectă.
 Poziţia ectopică a caninului îl face indisponibil la ghidajul
de grup lateral şi astfel premolarii şi molarii în totalitate
de pe partea lucrătoare sunt nevoiţi să preia sarcina de
ghidare a mişcării de lateralitate.

 În situaţia când numai premolarii suportă ghidajul

mişcării de lateralitate ei necesită a fi solidarizaţi de dinţii
laterali pentru a repartiza solicitările.

 În situaţia clinică când caninul şi-a pierdut integritatea

parodontală la un subiect care are conducere canină,
desigur el nu mai poate suporta singur sarcinile şi atunci
este ajutat prin solidarizarea de dinţii laterali prin coroane
de înveliş lipite între ele sau transformarea ghidajului
canin într-unul de grup lateral.
 Etiologia interferenţelor lucrătoare în lateralitate:

 Schimbarea planului şi a curbelor de ocluzie prin:

 migrarea dinţilor antagonişti unui spaţiu edentat

 aplicarea unei proteze necorespunzatoare

 Tratamente ortodontice incorecte sau neurmărite în timp

 Realizarea protetică a unei morfologii ocluzale necorespunzatoare:
 înalţimea prea mare a cuspizilor linguali mandibulari

 grosimea prea mare a versantului extern al cuspizilor vestibulari

mandibulari
 înalţimea prea mare a cuspizilor vestibulari maxilari

 grosimea prea mare a versantelor interne ale cuspizilor vestibulari

 realizarea în cadrul unor punţi frontale sau în cazul refacerii caninului

a unui ghidaj canin sau antero-lateral prea deschis, prea lin în
comparaţie cu înălţimea mare a cuspizilor dinţilor laterali, astfel
ghidajul nu mai este capabil să producă dezangrenarea dinţilor laterali
cuspidaţi.