Sub 38: CONCEPTE OCLUZALE ÎN PROTEZAREA FIXĂ

CONVENȚIONALĂ
Ø Conceptul ocluzal Angle

Primul concept de ocluzie dentară a fost definit de Angle și are ca reper raportul în
plan sagital la nivelul molarului 1, reper numit Cheia lui Angle. În funcție de acest reper
ocluzia dentară este clasificată în 4 clase:

• Clasa I - ocluzie neutrală

• Clasa a II-a - ocluzie distalizată

• Clasa a III-a - ocluzie mezializată

• Clasa a IV-a - forme mixte

Clasificarea Angle este limitată deoarece nu poate să explice tulburările de cauză

ocluzală, apariția unor semne și simptome de disfuncție la pacienți cu rapoarte neutrale.

Important este ca RMM de ocluzie statice și dinamice să asigure troficitatea

structurilor ADM (dinți, parodonțiu, musculatură, ATM) pentru buna desfășurare a funcțiilor
acestuia: masticație, fonație, fizionomie.

Ø Dawson (1974) a descris patru concepte importante pentru o ocluzie ideală:

1. Stopuri dentare stabile pe toţi dinţii, atunci când condilii articulari sunt în poziţia cea mai
postero–superioară (relaţia centrică).

2. Ghidajul anterior, care este în armonie cu mişcările mandibulei.

3. Inocluzia tuturor dinţilor posteriori în mişcările de protruzie.

4. Inocluzia dintilor laterali pe partea de echilibrare (de balans).

Nu există nici un tipar ocluzal pentru toţi indivizii, ci un model adecvat care poate fi
găsit în baza criteriilor de mai sus. Există trei scheme ocluzale ideale şi recunoscute, care
descriu modul în care dinţii ar trebui să, şi nu ar trebui să contacteze în diferite poziţii
funcţionale şi excursive a mandibulei. Acestea includ ocluzia echilibrată (de balans) şi
tipurile ocluziilor de grup (ghidaj incisival şi cel canin).

În ceea ce priveşte conceptul ocluziei ideale, literatura de specialitate consemnează

mai multe tendinţe. În aprecierea ocluziei echilibrate trebuie de ţinut cont de criteriile
morfologice, funcţionale şi clinice. În cadrul tuturor aprecierilor este necesară utilizarea unor
planuri de referinţă la nivelul sistemului stomatognat, dintre care este planul de ocluzie
Frankfurt (planul ce trece prin găurile suborbitare şi porion) şi Camper utilizează drept plan
de referinţă, care trece prin spina nazală anterioară şi prin mijlocul orificiului auditiv extern.
 Ø Conceptul gnatologic și conceptul funcționalist

La baza numeroaselor concepte ocluzale au stat 2 teorii clasice opuse: teoria

gnatologică și funcționalistă.

Apărută prima în gândirea ocluzologilor teoria gnatologică susținea ferm 2

caracteristici de bază ale ocluziei funcționale. : point centric și ghidaj canin în lateralitate.
Funcționaliștii descriu existența long centric și susțin variante funcționale de ghidaj în
lateralitate altele decât cel canin.

Ø Teoria miocentrică Jankelson

În paralel se delimtează un concept ocluzal diferit (Jankelson) care definește ocluzia

funcțională ca ocluzie miocentrică, poziția mandibulei fiind totdeauna anteriaoră față de RC.
Ea se definește ca o RMM caracterizată de echilibru muscular, fără spasme și contacte
premature care se determină cu miomonitorul. Adepții acestui concept (care nu recunosc RC
ca relație fundamentală) definesc următoarele criterii :

• Stopurile ocluzlae de gradul I și III sunt de tip vârf cuspid-fund fosă

• La triturare se fac strict mișcări verticale

• Mișcările de lateralitate sunt ghidate de forma și consistența alimentelor

• Contactele dento-dentare în lateralitate sunt considerate interferențe.

Principii fundamentale clasice ale ocluziei dentare

Ocluzia balansată este un principiu clasic care susține standarde rigide pentru
ocluzia funcțională. Printre altele cel mai important aspect este legat de contactul permanent
al tuturor dinților, static și dinamic. Acest concept nu poate fi eficient la dentiția naturală și
protezarea fixă. De altfel solicitarea simultană a structurilor menționate duce la apariția unor
forțe nocive parodontale, la oboseală musculară și suprasolicitare articulară, ceea ce nu poate
fi evident fiziologic.

Ocluzia protejată mutual este un principiu diferit de cel gnatologic, care

promovează standarde mai flexibile pentru ocluzia funcțională. Protecția mutuală se referă la
protecția dinților frontali de către dinții laterali în pozițiile centrice, IM și RC și respectiv
protecția dinților laterali de către dinții frontali în pozițiile excentrice, propulsive, repropulsie
sau lateralitate.

1
 Forțele ocluzale mari din pozițiile centrice sunt susținute mai ales de dinții laterali, iar
forțele excentrice de dinții frontali. Protecția mutuală se realizează astfel reciproc în funcție
de capacitatea de adaptare structurală și funcțională a celor două grupe distincte de dinți,
laterali respectiv frontali.

CARACTERISTICILE OCLUZIEI PROTEJATE MUTUAL

1. Contact uniform al tuturor dinților de pe arcade atunci când procesele condiliene

mandibulare sunt în poziția lor cea mai superioară.

2. Contacte stabile ale dinților posteriori cu forțele rezultante direcționate vertical.

3. Relație centrică coincide cu relația de intercuspidare maximă (RC = IM).

4. Nu există contact al dinților posteriori în mișcarea de lateralitate și propulsie a

mandibulei.

5. Contactele anterioare ale dinților sunt în armonie cu mișcările funcționale ale

mandibulei.

Ø Conceptul de ocluzie biologică (Backer și co. 2000)

Acesta prezintă 6 principii care reglementează necesitatea intervenției terapeutice cu
specific ocluzal la dinții naturali și restaurările protetice:

1. Absenţa interferenţelor pe traseul RC-IM

2. Absenţa contactelor dento dentare nelucrătoare în mişcările excentrice

3. Contacte de tip cuspid-fosă

4. Cel puţin un contact pe dinte

5. Ghidaj canin/de grup în lateralitate

6. Eliminarea fremitusului (vibrații percepute de pacient când respiră, când vorbește sau
tușește)

Ø Criteriile ocluziei funcționale (Ene, Ioniță)

• Stopuri ocluzale stabile, simultane şi multiple în RC şi IM.

• Ghidajul anterior armonizat cu mişcările mandibulei şi posibilităţile ATM.

• Dezocluzia dinţilor laterali pe partea nelucrătoare în propulsie

2
 • Dezocluzia dinţilor laterali pe partea nelucrătoare în lateralitate.

• Absenţa interferenţelor lucrătoare în lateralitate, indiferent de tipul ghidajului.

Criteriile ocluziei funcționale - Zarb, Thomson (1975) aplicabilă

la dinți naturali și restaurări protetice
1. Stabilitatea ocluzală percepută ca situația în care nu se înregistrează tendința de migrare
accelerată a dinților, ci doar deplasări funcționale, compensatorii pentru uzura funcțională a
suprafețelor ocluzale și proximale ale dinților.

2.Masticația se desfășoară satisfăcător , chiar în prezența unor breșe unidentare vechi,

neprotezate, fără migrări secundare ale dinților vecini și antagoniști. Aceste situații, deși rare
nu justifică intervenția terapeutică, deoarece eficiența masticatorie nu este afectată.

3.Fonație satisfăcătoare, este un criteriu subiectiv apreciat strict de către pacient.

4. Fizionomie satisfăcătoare, în limitele acceptate de pacient.

5. Absența semnelor de suferință parodontală de cauză strict ocluzală: retracție gingivală,

pungi parodontale, mobilitate dentară. Trebuie eliminate din diagnostic prezența unor semne
de îmbolnăvire determinate de leziuni coronare și restaurări necorespunzătoare, de boala
parodontală propriuzisă, de imbolnăviri produse de proteze fixe și mobilizabile incorect
realizate, unde nu este necesar tratamentul specific ocluzal, ci doar tratamentul restaurator
corect al arcadelor dentare.

6. Absența unor leziuni odontale specifice , ex. Abfracția, uzura patologică din bruxism, etc.

7. Absența unor semne și simptome musculare - m mobilizatori ai md. -(dureri, spasme) sau
articulare –ATM-(dureri, zgomote, limitarea mișcărilor mandibulare).

1. Stabilitatea ocluzală

Stabilitatea ocluzală enunță stopuri ocluzale stabile, multiple, simultane în RC și IM:

• Stabilitatea presupune realizarea contactelor ocluzale mereu în același loc, fără

deraparea mandibulei (caracter reproductibil).

• MULTIPLE - forțele ocluzale se repartizează pe un număr cât mai mare de dinți și

asigură uzura uniform.

• SIMULTAN - condiția este valabilă dacă stopurile ocluzale sunt multiple.

În RC stopurile ocluzale trebuie să fie bilaterale sau simultan, nu neapărat mutiple.

Contactul unilateral este definit ca un contact prematur și este patologic, deoarece

poziția de RC este instabilă și mandibula va derapa către o poziție mai stabilă, IM, de
necesitate/obișnuniță. Deraparea se face pe planuri înclinate și forțele care apar sunt oblice,
3
nu în axul lung al dinților, deci nocive. Concluzia practică este necesitatea desființării
contactului instabil prin șlefuire selectivă (SS).

Poziția de IM poate fi instabilă:

• atunci când există contacte premature (restaurări înalte, sau contacte apărute după
migrări dentare )

• când sunt insuficiente

• cand contactele sunt situate unilateral

• când lipsesc stopurile ocluzale la dinții laterali sau acestea nu sunt fiabile. De exemplu
la pacienții cu proteze mobilizabile unde dinții naturali restanți sunt doar frontalii.
Instabilitea ocluzală poate să apară deoarece stopurile ocluzale laterale se pot pierde la
nivelul dinților de acrilat ai protezelor mobilizabile, iar cele frontale pot deveni
instabile prin deraparea marginii libere incisivilor mandibulari pe panta palatinală a
omologilor maxilari.

2. Masticația

Masticația se referă la armonizarea ghidajului anterior (GA) cu mișcările mandibulei

și posibiltățile ATM. Înclinarea pantei incisive maxilare poate fi mai mare sau mai mică
astfel că vorbim de un ghidaj incisiv sau canin abrupt sau lin.

În funcție de gradul de acoperire și poziția stopurilor ocluzale la nivelul incisivilor și

caninilor excursia din IM-CCP sau IM-CCL poate fi mai lungă sau mai scurtă. Aceste
elemente determină un anumit stereotip de mișcări mandibulare funcționale (pentru incizie
sau triturare) cu componentă predominant verticală (când ghidajul este abrupt) sau cu
componentă predominent orizontală când ghidajul este lin.

Caracteristicile morfologice prezentate pot coexista fără să fie obligatoriu cu pante

condiliene corespunzătoare ca înclinație. În același timp trebuie precizat că ghidajele, incisiv
sau canin sunt armonizate și cu caracteristici morfologice ale dinților laterali, respectiv cu
înclinarea pantelor cuspidiene.

Conflictele ocluzale pot declanșa contracții musculare reflexe care modifică mișcările
mandibulei. Dacă morfologia și poziția dinților nu este corelată cu posibilitățile ATM, atunci
sarcina de fixare a mandibulei va fi preluată tot de mușchi care vor fi suprasolicitați.

De exemplu, la pacienții care au inocluzie sagitală sau verticală la nivelul incisivilor,

incizia se va realiza la nivelul premolarilor sau chiar a molarilor, dinți neadaptați structural la
forțe ocluzale în afara axului lung. În consecință va fi afectat sistemul parodontal și
implantarea atât la dinții laterali suprasolicitați, cât și la nivelul incisivilor prin lipsa
solicitărilor fiziologice.

4
 În concluzie, principiul masticației ne arată că într-o ocluzie funcțională se creează o
armonie între morfologia ocluzală-ghidaje dentare- morfologia ATM și stereotipul mișcărilor
mandibulare.

Refacerea protetică a dinților frontali trebuie să refacă ghidajele funcționale , prin

înclinarea corespunzătoare a pantelor. Dacă la un pacient cu ghidaj incisiv abrupt înainte de
protezare se aplică restaurări protetice fixe care modifică ghidajul dentar spre unul lin, vor
apare interferențe/obstacole ocluzale la dinții laterali în timpul mișcărilor funcționale de
incizie, deoarece excursia IM-CCP și invers va fi redusă ca amplitudine verticală și nu va
produce dezocluzia funcțională a dinților laterali.

3. Fonația

Fonația satisfăcătoare postulează necesitatea dezocluziei dinților cuspidați în

propulsia mandibulei.

Argumentele derivă din principiul protecției mutuale a dinților laterali care nu

suportă forțe ocluzale în afara axului lung. Indiferent de modul în care se produce dezocluzia
dinților laterali în timpul propulsiei, ea trebuie să apară de la începutul mișcării.

4. Fizionomia

Fizionomia satisfăcătoare se referă la absența contactelor dento-dentare pe partea

nelucrătoare în lateralitate. Aceste contacte sunt ilogice, condilul mandibular nu este sprijinit
în ATM, forțele ocluzale sunt paraxiale. Indiferent de momentul apariției (interferențe sau
contacte premature în CCL), contactele nelucrătoare sunt nocive, generatoare de traumă
ocluzală parodontală, musculară și articulară.

5. Absența semnelor de suferință parodontală de cauză strict ocluzală

Acest criteriu se referă la absența obstacolelor lucrătoare în lateralitate, indiferent de

tipul ghidajului. Ideal ghidajul este realizat de canini, deoarece:

• Au rădăcina cea mai lungă (suprafață mare de implantare)

• Osul este dens, ramforsat.

• Aparatul proprioceptor specializat să suporte forțe mari excentrice

• Topografia dintelui-la distanță de punctul de sprijin al mandibulei și punctul de

aplicare al forței musculare, ceea ce face ca intensitatea forțelor să fie moderată.

În absența ghidajului canin se iau în considerație ghidajele de grup:

• Fie toți dinții laterali (excepție M3) -ghidaj de grup lateral

• Fie caninul în combinație cu incisivii (ghidaj antero-lateral/de grup frontal)

5
 • Fie caninul în combinație cu dinți laterali succesivi: ghidaj de grup complet (canin+
toți dinții laterali) sau incomplete (canin + 2,3 dinți laterali succesivi).

Scheme ocluzale
Schemele ocluzale pot fi clasificate după locația contactelor ocluzale efectuate de
cuspizii funcționali pe dinții antagoniști în RC.

Există două tipuri:

• Cuspid-fosa (poate fi reprodusă în restaurări unidentare izolate).

• Cuspid-creastă marginală (în restaurarea simultană a dinților laterali antagoniști și în

refaceri protetice de arcade întregi).

Concluzii
Depistarea precoce prin examen ocluzal a obstacolelor ocluzale evită apariţia traumei
ocluzale în structurile ADM. Restaurările coronare, directe sau indirecte trebuie să respecte
aceste principii pentru o funcţionare ocluzală optimă, static şi dinamic. Nerespectarea
principiilor de ocluzie funcţională conduce la apariţia ocluziei de necesitate/de obişnuinţă şi
creează premize pentru declanşarea, întreţinerea şi agravarea TCM.

Aspectele patologice ale ocluziei dentare trebuie abordate diferențiat. Modificările

morfologice ale arcadelor dentare și lipsa de armonie între morfologie și funcție se încadrează
în sintagma de dizarmonie ocluzală sau malocluzie( ex. migrări dentare cu modificarea
curbelor de ocluzie). Apariția unor semne subiective și obiective de suferință la nivelul
structurilor ADM determină apariția unei entități patologice denumită de alungul timpului
DISFUNCȚIE OCLUZALĂ, DISFUNCȚIE TEMPOROMANDUBULARĂ -DTM,
TULBURĂRI MANDIBULO- CRANIENE-TMC etc.

De reținut!
§ Dizarmonia ocluzală poate cauza disfuncție ocluzală.

§ Disfuncția ocluzală este o formă clinică de TCM cu determinare etiologică primară

dizarmonia ocluzală.

§ Trebuie reținut că nu toate formele de TCM au ca determinare etiologică cauze

ocluzale, ceea ce este important pentru tratamentul instituit. De foarte multe ori
principalele semne disfuncționale sunt musculare și articulare, ceea ce face ca intervenția
6
 de corectare ocluzală să fie ineficientă, deoarece tratamentul trebuie să fie orientat pe
structurile afectate. (musculatură și articulație).

§ Rolul important al medicului dentist este să corecteze dizarmonia ocluzală și prin

tratamentele restauratoare pe care le realizează să nu agraveze dizarmonia care se poate
transforma în disfuncție. De exemplu, migrările dentare secundare edentației creează
dizarmonie ocluzală.

§ Restaurarea protetică fără corectarea ocluzală preprotetică duce la o agravare a

dizarmoniei ocluzale, cu apariția de blocaje în timpul mișcărilor mandibulare datorită
interferențelor ocluzale ce nu mai pot fi ocolite de pacient datorită închiderii spațiului
edentat prin protezare. Pacientul resimte discomfort masticator și în încercarea de evita
aceasta, suprasolicită mușchii masticatori și ATM care, în timp pot dezvolta semne de
îmbolnăvire.

7
8