Cursul 1

1. Cuspizii de sprijin. Descriere și rol funcțional.

Cuspizii de sprijin, numiți și activi sau primari, reprezentați de cuspizii vestibulari la dinții
mandibulari și cei linguali la dinții maxilari.Rolul lor principal este de a realiza RMM de ocluzie
numită intercuspidare maximă (IM). Secundar, participă la trituararea alimentelor în masticație.

2. Cuspizii de ghidaj. Descriere și rol funcțional.

Cuspizi de ghidaj, linguali mandibulari și vestibulari maxilari, sunt cuspizi secundari, ce intervin
în masticație, în triturarea alimentelor și în menținerea la distanță a structurilor moi de vecinătate
(limbă, obraji).

3. Crestele marginale. Descriere și rol funcțional.

Perimetrul suprafeței ocluzale, alcătuit din cele 2 creste sagitale este completat prin 2 creste
marginale/proximale, una mezială și una distala . Fiecare creastă marginală este alcătuită din 2
mici versante, unul extern, orientat spre dintele vecin și unul intern orientat spre interiorul feței
ocluzale, unite printr-o muchie transversală numită coama crestei marginale. Crestele marginale
participă la funcționalitatea ocluzală prin delimitarea impreună cu zona de contact proximal
dentar a unei fose virtuale numită ambrazură ocluzală sau nișa masticatorie. Acest spațiu
reprezintă locul de contact cu versantele cuspidului antagonist atunci când se realizează IM, în
schema de articulare 1dinte-2 dinți. Cuspizii dentari și crestele marginale sunt principalele
elemente de relief pozitiv, cu semnificație în funcționalitatea ocluzală

4. Nișa masticatorie.

Crestele marginale participă la funcționalitatea ocluzală prin delimitarea impreună cu zona de

contact proximal dentar a unei fose virtuale numită ambrazură ocluzală sau nișa masticatorie.
Acest spațiu reprezintă locul de contact cu versantele cuspidului antagonist atunci când se
realizează IM, în schema de articulare 1dinte-2 dinți.

5. Fosele ocluzale. Descriere și rol funcțional.

Fosele ocluzale: centrală, mezială, distală. Ele reprezintă locul de contact ocluzal cu cuspidul
antagonist, în schema de articulare cuspizi-fose, 1 dinte-1 dinte. Forma acestor fose (mai adâncă,
mai lată etc.), forma și volumul cuspidului antagonist, dictează numărul de contacte ocluzale
posibile.

1
6. Elemente de morfologie ocluzală la canin.

Caninul este un dinte frontal situat la graniția dintre incisivi și dinții laterali. Acest dinte prezintă
elemente de morfologie caracteristice atât incisivilor (margine liberă, cingulum, forma concavă a
feței linguale) cât și elemente de relief caracteristice molarilor și premolarilor (formă de cuspid cu
vîrf, versante și pante).
Caninul este practic un cuspid cu 2 versante, unul vestibular și unul lingual, separate printr-o
creastă sagitală care este chiar marginea în formă de V a dintelui.
Fața linguală prezintă o zonă concavă delimitată în sens axial între marginea liberă și cingulum.
Pe fața vestibulară se evidențiază o creastă longitudinală care pornește din varful caninului și
împarte suprafața în 2 pante cu orientare mezială, respectiv distală.
Rolul caninului în funcționalitatea ocluzală este deosebit de important: realizarea contactelor
ocluzale în IM, conducerea dentară a mandibulei în lateralitate, fiind un dinte eficient și activ în
incizia alimentelor. Structural, caninul poate suporta forțe ocluzale excentrice deoarece prezintă o
adaptare structurală corespunzătoare solicitărilor funcționale;

 Dinte monoradicular cu rădăcina cea mai lungă, dintre toți dinții

 Implantare în os alveolar dens,
 Parodonțiul marginal cu proprioceptori specializați în adaptarea intensității forțelor orizontale, ce
apar în masticație.
 Forțele ocluzale resimțite de canin sunt mai mici deoarece dintele este situat la distanță de locul
de aplicare a forței musculare și locul de sprijin al mandibulei (ATM).

7. Panta incisivă maxilară. Descriere și rol funcțional.

Pentru funcționalitatea ocluzală este importantă panta incisivă a dinților maxilari, delimitată între
cingulum și marginea liberă, pantă pe care glisează marginea liberă a incisivilor mandibulari în
mișcarea de propulsie a mandibulei, realizând ghidajul anterior.

8. Elemente de morfologie ocluzală la incisivi.

Incisivii prezintă elemente de morfologie ocluzală, cu care participă în actul masticației la incizia
alimentelor. Acești dinți prezintă o margine liberă cu 2 muchii, una vestibulară și una linguală.
Pentru funcționalitatea ocluzală este importantă panta incisivă a dinților maxilari, delimitată între
cingulum și marginea liberă, pantă pe care glisează marginea liberă a incisivilor mandibulari în
mișcarea de propulsie a mandibulei, realizând ghidajul anterior. Zona efectivă de contact
ocluzal în ghidaj se delimitează între IM-CCP. În funcție de înclinarea pantei incisive și contactul
în IM ghidajul anterior al mandibulei poate fi mai lin sau mai abrupt. Din cauza diferitelor
anomalii dentomaxilare cu localizare la nivelul incisivilor, ghidajul anterior poate fi modificat,
preluat de alți dinți (ocluzie deschisă, inocluzie sagitală mare) sau inutil (ocluzie labiodontă,
ocluzie inversă)

9. Stopurile ocluzale. Definiție, clasificare, importanță.

2
Definiţie: contactele dento-dentare care opresc mişcarea de ridicare a mandibulei spre maxilar.

Clasificare:

•Gradul I →cuspizii vestibulari ai PM şi M mandibulari-fosele ocluzale şi fosele dintre crestele

marginale ale dinţilor laterali maxilari
•Gradul II →marginea liberă a dinţilor frontali mandibulari-panta incisivă(infracingular)
•Gradul III→cuspizii lingual ai PM şi M maxilari-fosele ocluzale şi fosele dintre crestele
marginale ale dinţilor laterali mandibulari

Importanţa stopurilor ocluzale:

•Intercuspidarea maximă

•Funcţională →Triturarea alimentelor şi deglutiţie

•Menţinerea DVO(dimensiunea verticală a etajului inferior al feţei când se realizează ocluzia
dentară)

10. Tipuri de contacte dento-dentare, funcționale și nefuncționale.

Funcţionale: stabile şi eficiente masticator

1. Vârf cuspid-fund fosă

2. Tripodic
3. Marginea liberă a frontalilor mandibulari –panta incisivă

Nefuncţionale: instabile sau/şi ineficiente masticator

4. Vârf cuspid-versant fosă →instabil

5. Versant cuspid-versant fosă →instabil
6. Vârf cuspid-vârf cuspid →instabil, ineficient,
7. În suprafaţă →stabil dar ineficient
8. Număr redus de contacte prin inocluzie sagitală/vertical

11. Scheme de articulare interdentară (cuspizi-creste marginale, cuspizi-fose ocluzale)

Cuspizi-creste marginale:
 Cea mai frecventă schemă
 1dinte/2dinţi
 Poate fi utilizată pentru restaurările unidentare
 Poate produce impact alimentar şi migrări dentare

Cuspizi-fose ocluzale:
 Rară la arcadele naturale

3
  1dinte/1dinte
 Forţe ocluzale aproape de axul lung al dintelui
Se utilizează în restaurarea simultană a dinţilor laterali antagonişti, refaceri protetice de arcade
întregi.

12. Argumentați calitatea ATM de articulație sinovială.

Ligamentul capsular are și inserții mediale și laterale, astfel că articulația se împarte în două etaje:
superior se delimitează o cavitate între fosa mandibulară și suprafața superioară a discului iar
inferior o cavitate cuprinsă între suprafața inferioară a discului și condil. Cavitățile articulare sunt
căptușite pe interior cu celule endoteliale sinoviale, care secretă lichidul sinovial. Din acest punct
de vedere ATM este o articulație sinovială. Lichidul sinovial are mai multe funcții. Se constituie
în mediu metabolic deoarece articulația propriuzisă nu are vase, este agent lubrefiant în
perioadele funcționale, împiedicând frecarea suprafețelor netede articulare el se deplasează dintr-
o cavitate în alta și umectează suprafețele articulare care pot absorbi o parte din lichid.

13. Explicați de ce ATM este denumită articulație ginglimo-artroidală.

Ea asigură mișcări de pendulare (rotație) ale mandibulei într-un sigur plan, fiind astfel o
articulație ginglimoidă, și simultan de glisare (translație) ceea ce îi conferă caracterul artroidal. În
consecință ATM este o articulație ginglimo-artroidală.

14. Cum este împărțită ATM structural și funcțional?

Structural și funcțional ATM poate fi împărțită în 2 sisteme distincte:

1. Sistem articular I alcătuit din condil+ disc sau etajul inferior, unde discul face exclusiv
rotație pe suprafața articulară a condilului. Complexul disc-condil
2. Sistem articular II, alcătuit din complexul disc-condil + suprafața articulară a fosei
glenoide unde la rotațiese adaugă translațiape panta articulară-etajul superior.

15. Ligamentul colateral (discal). Importanță și rol funcțional.

Ligamentul colateral /discal se inseră medial și lateral de marginea laterală a discului și de polii
condilului. Astfel se delimitează 2 etaje articulare superior și inferior.Ligamentul capsular
limitează mișcarea discului în raport cu a condilului, adică permite mișcarea pasivă a discului
împreună cu condilul, anterior și posterior. Inserțiile ligamentului discal permit rotația anterioară
și posterioară a discului pe suprafața articulară a condilului, respectiv mișcarea în axa balama, de
rotație. Ligamentul discal este inervat și vascularizat, astfel că întinderea excesivă produce
durere.

4
 16. Rolul ligamentului capsular.
Ligamentul capsular se inseră superior de-a lungul marginii suprafeței articulare de la nivelul
fosei și eminenței articulare.Inferior ligamentul se inseră pe gâtul condilului. Rolul acestui
ligament este de protecție împotriva forțelor care tind să disloce articulația. Totodată, reține
lichidul sinovial, împiedicând ieșirea lui în afara articulației. Acest ligament este bine inervat,
prin proprioceptori de feedback specializați pentru poziție și mișcare.

17. Ligamentul temporomandibular. Componente și rol funcțional.

Ligamentul temporomandibular este situat lateral și intră în componența ligamentului capsular.

Prezintă 2 componente, una externă oblică și una internă orizontală.

1. Porțiunea externă oblică protejează dislocarea condilului din articulație (previne luxația
anterioară) la deschiderea excesivă a gurii. Totodată ligamentul temporomandibular
limitează rotația pură a condilului la deschiderea gurii peste 20-25 mm provocând
translația condilului pe panta condiliană .Astfel sunt protejate structurile vitale de
vecinătate.
2. Porțiunea internă orizontală limitează deplasarea posterioară oferind astfel protecție
pentru țesutul retrodiscal. Prin acțiunea sa, porțiunea internă a ligamentului împiedică
ăntinderea excesivă a mușchiului pterigoidian lateral.

18. Mișcările condililor în ATM.

Cursul 2

1. Definiți spațiul neutral.

Este o pozitie posteruptiva, finala, fiziologica a dintelui. Locul unde se realizeaza echilibrul
fortelor antagoniste reprezentate de limba pe de o parte si buze/obraji pe de alta parte.

2. Consecințele pierderii contactului proximal dentar consecutiv extracției dentare.

Contactul proximal dintre dinții vecini are un rol bine definit în menținerea alinierii dinților.
Există o tendință naturală de mezializare fiziologică a dinților cu scopul final de a realiza
contactul proximal cu dinții vecini. Uzura fiziologică a suprafețelor proximale ce apare în timpul
masticației duce la pierderea temporară a contactului proximal, care se reface prin mezializarea
fiziologică a dinților mai sus amintită. Refacerea contactului proximal se va face pe o zonă mai
extinsă decât cea inițială imediat posteruptivă, cu alte cuvinte punctele de contact se transformă în
suprafețe de contact.
Dacă se extrage un dinte erupt dinții vecini au tendința să ocupe spațiul liber nou apărut. Dintele
distal se înclină coronar spre spațiul liber, mezioversiune, mai rar se deplasează corporeal- prin
translație.Dintele situat mezial se poate înclina –distoversiune, translata cu apariția unei treme

5
 interdentare. Pierderea contactului proximal perturbă poziția inițială a dinților provocând
schimbări de poziție care influențează relații ocluzale, fizionomia sau masticația pacientului.

3. Efectele piederii contactului ocluzal consecutiv extracției dentare.

Contactul ocluzal dintre dinți antagoniști previne erupția verticală după stabilirea poziției finale
posteruptive. Pierderea contactului ocluzal determină modificări de poziție prin erupția verticală a
dintelui cu tot cu procesul alveolar –egresiune, sau prin extruzie, fenomen ce desemnează
migrarea verticală a dintelui fără proces alveolar. Migrarea poate fi combinată și cu rotația
dintelui și se produce cu un ritm individual până la obținerea unui nou contact cu antagonistul.

 Contactul proximal
 Asigură stabilitatea pozițională a dinților.
 Mezializarea fiziologică, proporțională cu atriția /uzura proximală,
 Migrări dentare orizontale, consecutiv pierderii contactului proximal prin carie sau
extracție.
 Contactul ocluzal
 Previne migrările verticale(erupția continuă a dintelui)
 Pierderea contactului ocluzal este urmată de extruzia/egresiunea antagonistului

4. Planul de ocluzie. Definiție, componente.

Este un plan imaginar care trece prin vârfurile cuspizilor vestibulari și marginile incizale ale
dinților mandibulari, după care se extinde într-un plan ce include vârfurile cuspizilor vestibulari și
linguali de pe partea opusă.

Componente:
 Curba sagitală Spee
Plan imaginar ce trece prin vârful cuspizilor vestibulari și marginile incizale ale dinților
mandibulari.

 Curba transversală Wilson

Plan imaginar ce unește vârfurile cuspizilor vestibulari și linguali de pe dreapta pe stânga.

5. Cheia lui Angle.

Șanțul intercuspidian vestibular al molarului 1 mandibular se află în dreptul cuspidului MV al
molarului 1 maxilar.
Reperul fundamental în analiza rapoartelor interarcadice .
Examinarea se face din normă laterală.
Clasificarea rapoartelor de ocluzie statică:
 Clasa I rapoarte neutrale
 Clasa a II-a rapoarte distalizate
 Clasa a III-a rapoarte mezializate

6
Se poate observa că diagnosticul se pune pe baza poziției reperului mandibular. În funcție de acest raport,
pacienții sunt împărțiți în 3 clase de ocluzie:

1. Ocluzie neutrală clasa I

2. Ocluzie distalizată clasa a II-a
3. Ocluzie mezializată clasa a III-a.

6. Rapoarte interarcadice la reperul canin.

În plan transversal

 Fața vestibulară și marginea liberă a caninului mandibular în contact cu fața linguală a

caninului maxilar.
 Lingualizat
 Cu inocluzie transversală
 Invers
 Fața linguală a caninului mandibular în contact cu fața vestibulară a caninului maxilar.
 ( poate fi fără contact , cu inocluzie)

În plan vertical

 Acoperire ½ (psalidodont)
 cap la cap (labiodont)
 Inocluzie verticală
 Lipsa contactului
 Supraacoperire
 mai mare de ½

7. Rapoarte interarcadice în plan sagital la nivelul incisivilor.

Se examinează poziția incisivilor mandibulari în raport de cei maxilari, din aceeași normă
laterală.
Poziția neutrală ideală este psalidodontă, când fața vestibulară a incisivilor mandibulari se află în
contact cu fața palatinală a celor maxilari.
Distanța orizontală măsurată între celedouă suprafețe
(vestibulară mandibulară și linguală maxilară) se numește overjet și reprezintă gradul de acoperire
al incisivilor inferiori de către cei superiori în plan sagital.
Se admite ca neutrală și poziția cap la cap a incisivilor mandibulari în contact, numită labiodontă.
În această situație overjet-ul este 0.

Variantele patologice în plan sagital sunt următoarele:

7
 Inocluzie sagitală este un raport patologic prin lipsa contactului dintre fața vestibulară a dinților
mandibulari cu fața palatinală a celor maxilari. Dinții sunt poziționați sagital corect dar nu sunt în
contact. Ca atare, între fața vestibulară a incisivilor inferiori și fața linguală a celor superiori
există un spațiu de inocluzie. Această situație caracterizează anomaliile demtomaxilare clasa aII-a
Angle, când incisivii maxilari se află într-o poziție vestibularizată față de spațiul neutral. Valoarea
ovejetului în această situație reprezintă valoarea inocluziei sagitale.
• Ocluzie inversă frontală cu contact dento-dentar sau fără contact (cu inocluzie
sagitală). În această situație incisivii mandibulari sunt într-o poziție anterioară față de cei maxilari
astfel încât se inversează raportul fețelor dentare.Acest tip de raport caracterizează anomalila
dento maxilară cunoscută drept prognatism mandibular. În aceste situații vorbim de un overjet
negativ.

8. Definiți noțiunile: overjet, overbite, deep bite.

 Overjet = Distanța orizontală măsurată între cele două suprafețe (vestibulară
mandibulară și linguală maxilară) si reprezintă gradul de acoperire al incisivilor inferiori
de către cei superiori în plan sagital.
 Overbite: acoperirea dinților în plan vertical

9. Definiți relația centrică.

Poziţia cea mai înaltă (superioară) , posterioară, neforţată a condililor mandibulari în fosa glenoidă.

Raport mandibulo-maxilar în care condilii articulează cu porţiunea cea mai subţire, avasculară a discurilor
articulare corespunzătoare, iar complexul disc-condil este situat antero-superior în contact cu panta
tuberculilor articulari.

10. Definiți axa balama terminală.

Axă imaginară care trece prin cei 2 condili mandibulari atunci când aceştia efectuează o mişcare
de rotaţie pură, situaţie întâlnită la deschiderea şi închiderea gurii în RC, pe o distanţă limitată la
20-25 mm.

11. Argumentați atributul de poziție funcțională al relației centrice.

RC este o poziţie funcţională utilizată pentru masticaţia alimentelor dure, deglutiţie şi deglutiţia
salivei în timpul somnului.

12. Caracteristicile relației centrice.

1. Poziţie ligamentară
2. Poziţie terminală

8
 3. Poziţie necondiţionată de prezenţa dinţilor
4. Poziţie funcţională: masticaţie, deglutiţie
5. Poziţie diagnostic
6. Poziţie cu contacte dento-dentare(ORC) şi fără contacte dento-dentare(RC)
7. Poziţie relativ constantă de-alungul vieţii
8. Poziţie ce poate fi determinată, înregistrată şi transferată de la pacient pe modele montate
în articulator.
9. Poziţie materializată prin ABT
10. Poziţie simetrică (după unii autori)

13. Precizați diferența dintre ocluzie în relație centrică și contact prematur în relațiecentrică.

ORC, ocluzia în relație centrică este poziția de RC în care se stabilesc contacte ocluzale bilaterale
simultan. Prezența unui contact ocluzal unilateral în RC crează o situație de instabilitate a acestei
poziții în care sunt prezente forțe musculare suplimentare (contracții ale pterigoidienilor laterali)
care preiau funcția de stabilizare a condililor în fosa articulară. Solicitarea prelungită duce uneori
la oboseală musculară, apariția de spasme și chiar durere pe care pacientul încearcă să le evite. De
aceea poziționarea clinică a mandibulei în RC în situația existenței unui contact prematur
unilateral poate fi împiedicată prin contracții musculare involuntare, de apărare.

14. Raportul RC-IM funcțional și patologic.

Point centric → ORC coincide cu IM

 Teoretic contacte tripodice
 Se aplică la protezele totale
 Long centric → ORC nu coincide cu IM
 Glisare fiziologică sagitală ORC→IM
 Teoretic contacte vârf cuspid fund fosă
 Se aplică la protezele fixe
 Wide centric→ libertate de mişcare în fosă a cuspidului în IM în sens transversal.
 Freedom in centric →Long centric + wide centric

OCLUZIA DE NECESITATE-definitie:
IM diferită de cea iniţială produsă de un obstacol ocluzal în RC sau restaurare directă sau
indirectă înaltă care obligă mandibula să derapeze spre o altă poziţie de IM, de necesitate.

OCLUZIA DE OBISNUINTA-definitie:
IM diferită de cea iniţială provocată de un obstacol ocluzal ce a acţionat de mult timp, modificând
engrama masticatorie.

15. Long centric. Definiție și aplicație practică.

 Long centric → ORC nu coincide cu IM

9
  Glisare fiziologică sagitală ORC→IM
 Teoretic contacte vârf cuspid fund fosă
 Se aplică la protezele fixe

16. Ce semnifică deraparea mandibulei anterior sau lateral pe traseul RC-IM ?

17. Ce diferență este între long centric și deraparea anterioară a mandibulei ?

18. Ocluzia de necesitate. Definiție și cauze.

Definiţie:

IM diferită de cea iniţială produsă de un obstacol ocluzal în RC, restaurare directă sau indirectă înaltă

care obligă mandibula să derapeze spre o altă poziţie de IM, de necesitate.

Caracteristici:

 Obstacolul ocluzal este recent apărut

 Identificarea precoce a obstacolului și eliminarea lui permite revenirea la IM inițială, corectă.
 Netratată , se transformă în ocluzie de obişnuinţă.

19. Profilaxia ocluziei de necesitate.

Profilaxie: eliminarea contactelor premature din RC și adaptarea corectă ocluzală a restaurărilor

directe şi indirecte.
În concluzie, profilaxia IM de necesitate este un scop terapeutic în sine care se obține prin
adaptarea corectă a restaurărilor coronare în cadrul echilibrării ocluzale finale, manoperă care
evită riscul apariției unor obstacole ocluzale. Prevenirea ocluziei de obișnuiță se face prin
echilibrare ocluzală preprotetică, deoarece după efectuarea restaurărilor, mai ales cele protetice
fixe dizarmonia ocluzală se accentuează și o dată instalată ocluzia de obișnuință este mult mai
greu de tratat.

20. Profilaxia ocluziei de obișnuință.

Atitudine terapeutică:
Neintervenţie, dacă se apreciază că s-a produs o adaptare a structurilor ADM.

10
 Tratament complex (ocluzal, protetic, ortodontic) dacă au apărut modificări patologice: mio-
articulare sau dento-parodontale.
Amendarea simptomelor, tratamente specifice.
Profilaxie: echilibrare ocluzală preprotetică (se evită astfel apariția obstacolelor ocluzale după
protezare)

21. Efectele ocluziei de obișnuință asupra structurilor aparatului dentomaxilar.

Noua situație apărută-ocluzia de obișnuință- va determina reacții complexe de adaptare a ADM,

manifestate prin: uzura dinților, modificarea engramei masticatorii, traumă ocluzală parodontală,
remodelarea suprafețelor articulare temporo-mandibulare. Adaptarea poate fi funcțională ani de
zile sau poate fi cu efecte negative asupra structurilor ADM. Astfel pot apare semne și simptome
de disfuncție temporo-mandibulară.

22. Relația de postură. Definiție și caracteristici.

RMM fără contacte dento-dentare, caracterizată prin:

Spaţiu interarcadic→ spaţiu de inocluzie fiziologică SIF (2-4 mm la nivelul premolarilor)
Echilibru muscular între ridicători şi coborâtori care se află în contracţie tonică,realizând postura
mandibulei.
Repaus al ligamentelor parodontale
 DVR→ dimensiunea verticală de repaus (SN-Gn)
Poziţie fiziologică în care mandibula se află cel mai mult timp

23. Determinarea clinică a dimensiunii verticale de ocluzie la pacientul fără contacte ocluzale.

Utilitatea practică apare atunci când IM este instabilă sau absentă și, pentru restaurarea arcadelor
dentare este nevoie de stabilirea unei valori corecte a IM. Prin scăderea valorii SIF din valoarea
DVR se obține valoarea DVO, ce corespunde dimensiunii vericale de ocluzie.

 DVO= DVR – SIF

Această formulă devine valoroasă în tratamentul edentației totale și parțiale fără contacte dento-
dentare, pentru determinarea IM la nivelul viitoarelor lucrări protetice.
Noua DVO stabilită de medic în baza formulei aplicate se verifică prin teste funcționale, dintre
care testul fonetic este cel mai ușor de aplicat. La pronunția cuvintelor ce conțin sunetele s și z
spațiul interrcadic este cel mai mic, sub 1mm, deci la o dimesiune verticală a etajului inferior
foarte apropiată de DVO. Dacă valoarea DVO este prea mare, spațiul minim de vorbire se va
anul și pronunția sunetelor s și z se va face cu contact dento-dentar, ceea ce produce un zgomot
dezagreabil. În cazul unei valori prea mici a DVO spațiul minim fonetic se va mări și pronunția
sunetelor s ți z va fi șuierată, cu emisie de salivă. Testul fonetic este util și pentru verificarea
DVO la pacienții cu uzură dentară generalizată și restaurări protetice când se suspicionează
modificări de DVO.

24. Evaluarea clinică a dimensiunii verticale de ocluzie prin teste fonetice.

11
25. Factorii care modifică valoarea dimensiunii verticale de repaus.

DVR poate fi influențată de numeroși factori:

1. Poziția corpului. DVR este mai mare în ortostatism
2. DVR mai mică în stare de veghe, decât în somn
3. Stresul psihic diminuă SIF, uneori până la anulare, dinții sunt în contact, pacientul face
bruxism.
4. Efortul fizic diminuă DVR
5. Medicamente miorelaxatoare, antidepresive cresc DVR
6. Respirația orală mărește inocluzia fiziologică postural
7. Durerea dentară la atingerea dintelui crește DVR

26. Particularități morfologice și structurale ATM care influențează direcția mișcărilor

mandibulare.

Direcția de mișcare este mai puțin influențată de ATM dar există anumite particularități
morfologice care sunt implicate. La deschiderea gurii și propulsia mandibulei traseul de mișcare
poate fi influențat de înclinarea sagitală a pantei articulare pe care translatează condilii
mandibulari.
Un alt element anatomic este reprezentat de ligamentul temporomandibular. Laxitatea sau
rigiditatea excesivă a acestui ligament modifică deplasarea condilului lucrător în lateralitate,
deplasare pe care o vom numi mișcare Bennett. În cazul unui ligament rigid mișcarea Bennett este
de amplitudine mică sau chiar poate lipsi. O altă caracteristică anantomică care poate influența
mișcarea Bennett este poziția condilului nelucrător în raport cu peretele medial al fosei glenoide.
Relația foarte apropiată a celor 2 elemente anatomice va modifica traiectul condilului nelucrător
în lateralitate.

27. Caracteristicile determinantului posterior al mișcărilor mandibulare.

 Determinantul posterior:
1. Articulaţiile temporo-mandibulare
2. Determinant anatomic
3. Determină amplitudinea maximă a mişcărilor (mişcări maxime/limită). DM, LM, PM.
4. Poate influența și direcția unor mișcări, prin particularitățile morfologice ale structurilor
ATM:
5. Factor relativ fix (nu poate fi modificat decât de patologia articulaţiei, traumatic sau
chirurgical). Intervențiile terapeutice ale medicului dentist nu modifică caracteristicile
anatomice ale acestui determinant.

28. Influența determinantului anterior asupra mișcărilor mandibulei.

 Determinantul anterior:
1. Determinant anatomic

12
 2. Arcadele dentare în întregime
3. Determină mai ales direcţia de mişcare.
4. Factor variabil, se modifică prin carie migrări, tratamente restauratoare,
5. Dinții posteriori (PM șiM) asigură stopurile ocluzale la închiderea gurii în IM (RC)
pozițiile centrice.
6. Dinții anteriori (incisivii și caninii) asigură conducerea dentară în mișcările excentrice:
propulsia și lateralitatea.

ROLUL DINTILOR FRONTALI:

1. Inițiază masticația, realizează incizia.
2. Fonație
3. Susținerea buzelor
4. Estetică
5. Ghidează mișcările excentrice:
6. propulsia –ghidajul anterior GA
7. Lateralitatea- ghidajul canin (ideal)

29. Enumerați grupele musculare ce alcătuiesc determinantul neuromuscular al mișcărilor

mandibulei.

 Muşchii masticatori:
 Maseter
 Temporal
 Ptrerigoidieni
 Muşchii limbii
 Muşchii cefei şi muşchii gâtului(cervico-dorsali)
 Muşchii suprahioidieni
 Muşchii infahioidieni
 Toţi muşchii implicaţi în menţinera posturii generale a corpului

30. Descrieți mecanismul prin care determinantul neuromuscular intervine în dinamica

mandibulară.

Este efectorul mişcărilor mandibulare sub coordonare:

 Centrală → mişcările voluntare
 Periferică→ mişcările reflexe/automatizate
Determină amplitudinea şi direcţia mişcării. Se modifică prin patologie: paralizie, spasme, leziuni
structural.
Limitează prin contracţie amplitudinea mişcărilor maxime permise de ATM la mişcări
funcţionale.

Cursul 3.

13
1. Rolul hipotalamusului în funcțiile aparatului dentomaxilar.

Hipotalamusul este centrul de control al funcțiilor interne. El este răspuzător de senzațiile de foame și
sete. Stimularea hipotalamusului produce excitarea SNV simpatic, care determină vasoconstricție.
Creșterea nivelului emoțional produce excitarea hipotalamusului, care prin intermediul SNV simpatic
controlează impulsurile nociceptive. Stresul emoțional activează sistemul limbic și hipotalamusul,
determinând modificări ale reflexului miotactic, cu rezultat final creșterea tonusului muscular.
Mușchiul devine mai sensibil la stimuli externi, iiar intensificarea tonusului muscular conduce către
oboseală musculară și creșterea presiunii intraarticulare la nivelul ATM.

2. Unitatea motorie. Definiție și funcție.

Alcătuită dintr-un număr de fibre musculare inervate de un singur neuron motor.

Activarea fibrei musculare determină eliberarea de acetilcolină, cu efect contracția musculară(scurtarea

fibrei). Numărul de fibre dintr-o UM este invers proporțional cu precizia acțiunii. Ex. PL inferior capabil
să facă ajustări de finețe la mișcările orizontale ale mandibulei. Maseterul are multe fibre pentru a asigura
forța necesară în masticație.

3. Receptori senzitivi din mușchi. Rol funcțional.

 Receptorii senzitivi din muschi (proprioceptori):

1. Fusuri neuromusculare- masa musculară
2. Aparat Golgi- tendoane
3. Corpusculi Paccini –tendoane, articulații, periost, fascii,țesut subcutan
4. Nociceptivi –peste tot

 Rol functional:
 Fusurile neuro-musculare: sistem de monitorizare a lungimii musculare.
 Aparatul Golgi: monitorizează tensiunea musculară, are rol protector
 Corpusculii Paccini :senzori de mișcare și presiune fermă.
 Nociceptivi: sensibili la stimuli externi, transmit informația la SNC pe căi aferente.

4. Reflexul miotactic. Exemplu.

Monosinaptic:( 1 singur neuron motor transmite impulsuri la fibra musculară.)
Ex. Presiunea pe menton în poziția de postură a mandibulei determină contracția maseterului și
ridicarea mandibulei cu realizarea contactelor dento-dentare.
Se produce fără un răspuns specific cortical, ceea ce e important în obținerea relației de postură a
mandibulei. (contracția izotonică a m. ridicători)
Postura mandibulei se realizează prin contracția tonică a mușchilor ridicători, care astfel se opun
forțelor gravitației . Tonusul muscular este determinat în principal de reflexul miotactic , la care
se alătură impusurile aferente de la nivelul pielii și mucoasei și centrii nervoși corticali care pot
modifica pragul sensisibilității la stres.

14
5. Reflexul nociceptiv. Exemplu.

Reflexul nociceptiv este un reflex polisinaptic, pe calea aferentă fiind implicați mai mulți neuroni
senzitivi. Rolul său este de protecție.ex. prezența unui aliment dur interdentar (os, pietricică)
determină în mod reflex deschiderea gurii și astfel sunt protejați dinții împotriva fracturii.

6. Centrul de control al masticației.

Nucleul principal este situat în trunchiul cerebral, substanța reticulată a punții, unde se crede că
este centrul de control al masticației. Acesta acționează ca un veritabil generator central, ce
stabilește un tipar al mișcărilor mandibulare, realizat printr-o sincronizare precisă a activității
musculaturii antagoniste,. De exemplu, în masticație centrul cortical de comandă inițiază
relaxarea mușchiilor SH și IH facilitând închiderea gurii, acțiunea fiind repetată până când bolul
alimentar este pregătit pentru deglutiție. Astfel putem spune că masticația este un act reflex
complex, controlat primar de centrul masticator , o activitate subconștientă care poate deveni în
orice moment controlată voluntar.

7. Reflexele fundamentale din procesul de masticație.

Reflexe neuromusculare fundamentale:
 Miotactic – reflex monosinaptic de închidere,
 Nociceptiv- reflex polisinaptic de deschidere,
 Orizontal- reflex ce generează mişcări mandibulare în plan orizontal/ de lateralitate
 Miotactic invers- reflex ce permite alungirea fibrei musculare peste valoarea maximă.
Reflexele fundamentale apar în toate mişcările mandibulei, funcţionale sau nefuncţionale.
Iniţial mişcările mandibulei realizează suptul, apoi se defineşte un traseu geometric caracteristic
pentru masticaţia la adult.

8. Definiți ciclul masticator.

Ciclul masticator este totalitatea mișcărilor mandibulare ce alcătuiesc un traseu geometric

complex, cu pornire și revenire în IM, parcurs în mod repetat într-o etapă de masticație.

9. Definiți engrama masticatorie.

Engrama masticatorie este elaborată la nivelul centrului masticator din substanța reticulată a
punții și poate fi modificată sub acțiunea unor factori ca: vârsta, starea de edentație, modalitatea
de protezare a crestelor edentate, afecțiuni algogene (dureri dentare, parodontale, musculare,
articulare), consistența alimentelor, factori psihici și de mediu.
Mişcările de masticaţie alcătuiesc un tipar individualizat→ engrama masticatorie

10. Precizați factorii care pot modifica engrama masticatorie.

 Vârsta
 Starea de edentaţie

15
  Modalitatea de protezare a breşelor
 Afecţiuni algogene
 Consistenţa alimentelor
 Factori psihici
 Factori de mediu

11. Controlul central al masticației.

Controlul central al masticației se face fie prin modelarea directă a contracției musculare, fie
indirect, prin modelarea recepției periferice, prin feedback pozitiv.

12. Masticația unilaterală. Factori determinanți.

Practicarea masticației unilateral trebuie cercetată clinic și evidențiate circumstanțele în care

aceasta se desfășoară. În afara factorilor constituționali și a dietei moale, masticația unilaterală
este consecința unor factori patologici: afecțiuni algogene dentare, parodontale, musculare,
articulare, edentații neprotezate sau protezate incorect.

13. Vertexul ciclului masticator.

Vertexul CM reprezintă unghiul dintre cele 2 faze ale CM. Valoarea lui trebuie să fie cel mult
egală cu unghiul versantelor interne cuspidiene, pentru a nu apare interferențe ocluzale nedorite în
timpul masticației.

14. Componenta ocluzală a ciclului masticator.

Porțiunea finală a CM care se regăsește în faza ascendentă se numește componentă ocluzală. În

această porțiune, foarte apropiată de IM, pot apare contactele directe dento-dentare la sfârșitul
procesului de triturare, când bolul alimentar este pregătit pentru deglutiție.

15. Forța de masticație.

Forța de masticație la dentat variază ân funcție de zona topografică( valori maxime la nivelul
PM2 M1) și se poate situa între 20-400kgF în funcție de o serie de factori: consistența
alimentelor, divergența sau paralelismul arcadelor dentare, prezența durerii dentare, musculare,
vârsta individului, lungimea spațiilor edentate și modalitatea de protezare (fixă sau moblilizabilă).

16. Unghiul funcțional de ocluzie.

Unghiul funcțional de ocluzie este unghiul format de componenta ocluzală cu planul

mediosagital. Valoarea sa indică tipul engramei masticatorii, care poate fi cu mișcări predominent
verticale, când ungiul este mic sau din contră o engramă cu mișcări predominent orizontale când
unghiul are valori mari.

16
17. Contracția mușchilor masticatori în masticație.

In masticație grupele musculare participă cu o contracție asimetrică și asincronă :

• 30-50 % temporalii,
• 35% maseterii,
• 20-40% pterigoidienii.
• În contracțiile lente predomină temporalii iar în cele rapide pterigoidienii.

18. Deglutiția . Definiție. Caracteristici. Deglutiția infantilă.

Act funcțional ce se realizează prin contracții musculare coordonate ce determină trecerea bolului
alimentar în faringe și esofag. Activitate musculară voluntară și involuntară reflexă.

Momentul deglutiției este controlat de următorii factori:

 Finețea particulelor alimentare (dimensiunea lor)
 Intensitatea gustului
 Gradul de lubrefiere a bolului alimentar.
 Deglutiția somatică (la adult): buzele închise, dinții în IM
 Deglutiția viscerală (infantilă): interpoziția limbii între arcadele dentare. Persistența ei
produce ocluzie deschisă.

Parametrii:
 Durata contactelor ocluzale: 683 ms de mai mult de 3 ori față de masticație.
 Forța de deglutiție: de 3,5 ori mai mare ca în masticație.
 Contactele ocluzale în RC dacă poziția e stabilă.Dacă nu IM.
 DEGLUTITIA-caracteristici:
 Proces automatizat
 Iniţiat atunci când dimensiunea particulelor este de aprox. 0.02mm (apar contacte directe
dento=dentare la nivelul CO din CM)
 Contracţia musculară este simetrică şi sincronă

Suportul neuromuscular:
 La dentat →trigemenul(V)
 La edentat→glosofaringianul (IX) şi facialul(VII)
 Importanţă :
 poziţionarea mandibulei în RC
 Test funcţional de evaluare a DVO

19. Semne obiective în bruxismul nocturn.

 Semne clinice subiective și obiective:

 Uzură dentară: generalizată/localizată pe dinţii de ghidaj, apoi extinsă pe partea

lucrătoare şi în final nelucrătoare.

17
  Boselarea proceselor alveolare
 Leziuni cuneiforme/abfracţii
 Fisuri/fracturi dentare, localizate prin ocluzie traumatică
 Pulpopatii/leziuni parodontale localizate , produse prin ocluzie traumatică
 Mialgii /artralgii
 Cefalee recurentă
 Hipertrofie maseterină bilaterală/unilateral

20. Semne caracteristice bruxismului excentric.

Deosebirile dintre cele 2 forme de bruxism, cemtric și excentric se face prin următoarele semne:
1. Uzura dentară este generalizată de la început în forma de bruxism centric, în timp ce la
formele excentrice evoluția uzurii dentare este progresivă: inițial se produce la dinții de ghidaj,
aplatizarea marginii libere a caninilor fiind un semn precoce. În timp uzura dentară cuprine trptat
toți dinții de pe partea lucrătoare și apoi se extinde pe partea opusă. În stadiile tardive uzura
dentară este generalizată. În această etapă diagnosticul difernețial între cele 2 forme se face prin
următorul test: Se cere pacientului să ocludă astfel âncât fațetele de uzură să se potrivească. Dacă
potrivirea apare în IM este bruxism centric dacă apare într-o poziție excentrică în care pacientul
ajunge printr-o mișcare antero-laterală este bruxism excentric.
2. Hipertrofia maseterină este inilaterală în formele de bruxism excentric și bilaterală în
bruxismul centric.
3. Potrivirea fațetelor de uzură în poziții excentrice poate declanșa dureri mio-articulare
caracteristice.

21. Caracteristici ale traumei ocluzale primare.

Evoluţie:
 Fără dureri
 Leziuni izolate (1, 2 dinţi) de necroză osoasă a ligamentelor periodontale, liză osoasă care
generează:
 mobilitate patologică →ex. fenomenul Thielemann
 Modificarea poziţiei dintelui
 Fără migrarea inserţiei epiteliale
 Fără formarea de pungi osoase
 Tratament:
 Profilactic şi curativ: echilibrare ocluzală, tratament orthodontic

Trauma ocluzală parodontală poate apare primar, prin mecanism exclusiv traumatic ocluzal, când
leziunile caracteristice apar pe un parodonțiu inițial sănătos. Forțele ocluzale sunt nocive prin
intensități excesive, direcție, durată sau frecvența de producere. Leziunile parodontale sunt izolate,
prezente la 1-2 dinți și constau în necroza ligamentelor parodontale și liză osoasă. Nu apar pungi și nu
migrează inserția epitelială. Dintele prezintă fremitus sau moblilitate patologică. Aspectul clinic
gingival este normal.

22. Deosebiri între trauma ocluzală primară și secundară.

18
 Primară: ocluzia traumatică acţionează pe un parodonţiu iniţial integru, sănătos
Secundară: ocluzia normală sau traumatică acţionează pe un parodonţiu bolnav prin boală
parodontală primară (parodontopatie)

23. Diagnosticul pozitiv al bruxismului nocturn.

Diagnostic pozitiv şi diferenţial:

 Semnele clinice patognomonice: abraziune/leziuni cuneiforme/hipertrofie maseterină
 Anamneză
 Probe terapeutice: gutiera ocluzală sablată/potrivirea faţetelor de abraziune în IM sau
poziţii excentrice cu apariţia durerii musculare/articulare

24. Semne musculare și articulare în bruxismul nocturn,

25. Semne dentare în bruxismul nocturn.

Cursul 4.

1. Enumerați 5 motive pentru care se prezintă pacientul la medicul stomatolog.

1. Durere în regiunea oromaxilofacială.

2. Discomfort funcțional: masticator,fonator
3. Aspect estetic alterat, sau neplăcut
4. Halenă fetidă, gust metalic,
5. Tumefactie prezentă
6. Dificultăți sau zgomote la mobilizarea mandibulei
7. Hemoragie gingivală,
8. Mobilitate exagerată dentară
9. Lipsă de substanță dură coronară la nivelul dinților,
10. Desprinderea unor restaurări directe sau indirecte
11. Nemulțumirea vis-a-vis de aplicarea unor restaurări recente
12. Control periodic

2. Precizați diagnosticul diferențial în cazul absenței de pe arcadă a molarului de minte.

Absența dinților poate fi prin :

 Extracție (anamneză, Rx)
 Anodonție (Rx). Cu frecvență mare la: M3, PM1, IL

19
  Dinte inclus (Rx): cu frecvență mare la: M3, C

3. Precizați diagnosticul diferențial pentru extruzie, egresiune și retracție gingivală.

Modificările de poziție dentară: primare sau secundare migrărilor. Acestea pot fi:
 Orizontale
 Basculări/versiuni. Ex. Mezio versiune; linguoversiune
 Translații: ex. distalizare, vestibulopoziție
 Transpoziții. Ex. Erupția 13 în locul 12. 47 în locul lui 46
 Migrări verticale: extruzie/egresiune
 Combinate: rotații, poziții ectopice. ex/. Ectopie vestibulară 13.

4. Precizați factorii care produc fracturi dentare.

Factorii determinanți cei mai frecvent implicați în producerea fracturilor dentare sunt:
• Accidente de circulaţie, muncă, sport, auto
• Agresiuni fizice
• Ocluzia traumatică ( obstacole ocluzale)
• Crize comiţiale
• Electroşocuri
• Obiceiuri vicioase
• Iatrogenii (manevre stomatologice ca: inserţia/ablaţia lucrărilor protetice, reducerea
incorectă a luxaţiei temporomandibulare,deraparea instrumentelor în timpul extracţiei, preparaţii
excesive de bonturi, lărgirea exagerată a canalului radicular.)

5. Precizați factorii care favorizează producerea fracturilor dentare.

Fracturile coronare pot fi favorizate de anumiți factori:

• Morfologia coronară (PM2 maxilar)
• Dentinogeneza imperfectă
• Pierderea vitalităţii pulpare
• Vârsta (la bătrâni dinţii sunt mai casanţi).

6. Descrieți aspectul clinic al abraziunii excentrice.

• Abraziunea excentrică este o formă de uzură caracteristică bruxismului excentric.

Fațetele de uzură ce apar pe suprafețele ocluzale antagoniste se potrivesc în oziții excentrice ale
mandibulei și nu în IM. Uzura debutează la nivelul caninului, fiind evidentă modificarea formei
din V în linie dreaptă.Ulterior uzura cuprinde dinții de ghidaj în lateralitate, se extinde la toți
dinții de pe partea pe care pacientul face bruxism, și în final se generalizează.

7. Descrieți aspectul clinic al abraziunii generalizate.

20
 Abraziunea generalizată este forma de uzură dentară caracteristică bruxismului centric. Uzura
dentară apare de la început pe toți dinții, este accelerată și neconformă cu vârsta biologică. Inițial
se aplatizează relieful ocluzal la dinții laterali și se reduce înălțimea dinților frontali. Tabla
ocluzală atingând valori maxime când distrucția ajunge la nivelul ecuatorului anatomic.Pierderea
de substanță dură continuă progresiv, distrugând în final țesuturile coronare cu tranformarea
dinților în resturi radiculare. Distrucția coronară determină consecutiv modificări ale planului de
ocluzie, mai ales a curbei transversale Wilson care se aplatizează în formele incipiente și se
inversează în formele tardive. De obicei uzura dentară este compensată de egresiunea dentară care
menține constantă DVO. Dacă procesul este foarte accelerat în unele cazuri DVO se reduce.
Diagnosticul diferențial al abraziunii generalizate trebuei efectuat pentru a stabili forma clinică de
bruxism: centric sau excentric stadiul tardiv.

8. Descrieți aspectul clinic al abraziunii în cupă.

Abraziunea în cupă este o formă de uzură ce interesează strict marginea liberă a dinților frontali,
maxilari sau mandibulari. Pierderea de substanță dură se produce în interior, fără afectarea inițială
a muchiilor incizale. Cu timpul, prin subțierea exagerată, muchiile se fracturează și dintele se
reduce în înălțime.

9. Descrieți aspectul clinic al abraziunii ad palatum.

Abraziunea ad palatum este o formă izolată de uzură ce apare pe fețele linguale ale incisivilor
maxilari, a căror grosime vestibulo-orală diminuă progresiv. Frecvent această uzură este cauzată
de frecarea dinților prin obicei vicios sau bruxism excentric efectuat preponderent prin mișcări de
propulsie. Diagnosticul diferențial pentru aceste forme de uzură trebuie efectuat în raport de
eroziunile chimice întâlnite în boala de reflux gastric, bulimie și anorexie.

10. Cauzele discromiei coronare.

1. Dinți devitali
2. Administrare de tetraciclină în copilărie porfinurie
3. Fluoroză dentară
4. Colorații exogene (provocate de igiena defectuoasă și produse de bacterii cromofile)
5. Intoxicații cu metale grele (plumb, mercur, )
6. Restaurări masive cu amalgam de argint.

11. Definiția și semnificația fremitusului.

12. Ce cuprinde analiza ocluzală primară?

Analiza ocluzală primară cuprinde:

• Chestionar anamnestic
• Dialog medic-pacient

21
 • Examinarea clinică directă- ATM și mușchi masticatori
• Examenul RMM de ocluzie
• Analiza ocluzală statică și funcțională
• Identificarea parafuncțiilor ocluzale

13. Informații obținute la palparea condililor static și dinamic.

Palparea regiunii pretragiene se efectuează bilateral simultan.

• Static se cercetează prezența durerii pretragian sau în CAE,
• Dinamic, excursia condililor în diferite mișcări diagnostice: deschiderea/ închidera gurii,
propulsie și lateralitate. În cazul unei funcționări optime a celor 2 ATM excursia condililor la
deschide re /inchidere trebuie să fie simetrică și sincronă, fără apariția durerii sau a zgomotelor.
Această evaluare indirectă cercetează de asemeni posibilitatea efectuării mișcărilor diagnostice și
amplitudinea lor (DM, PM, LM dr. și stg. )

14. Cum se calculează deschiderea maximă a gurii?

Se măsoară cu rigla (în mm) distanța dintre marginile libere ale incisivilor maxilari și mandibulari
la deschiderea maximă a gurii (DI)
Se măsoară overbite-ul, acoperirea în plan vertical a incisivilor (OB)
DM = DI +OB
Amplitudinea maximă: măsurată ca sumă dintre distanța interincisivă și overbite (DM=DI+OB).
Valori normale : 40-60mm.

15. Ce semnificație are devierea direcției de deschidere a gurii?

16. Conducerea dentară în propulsie. Normal și patologic.

 Mișcarea este posibilă, se execută din IM până în CCP.

 Se urmărește dacă se păstrează raportul liniilor interincisive din IM și în CCP.

22
  Medicul se opune propulsiei efectuate de pacient dacă această mișcare se face cu deviere
de la planul mediosagital.
 Se evaluează prezența durerii la mișcare,
 Se palpează dinții cu suspiciune de traumă ocluzală pentru decelarea fremitusului.
 Determinare clinică, înregistrare și interpretare
 Se observă prin inspecție direcția mișcării și dinții de ghidaj (de obicei incisivii)
 Se înregistrează cu hârtie de articulație ghidajul dentar pe distanța IM-CCP.
 Ghidaj anterior ideal sau funcțional
 ILL
 Se cercetează clinic prin inspecție/ bandă de celuloid și se întreabă pacientul dacă simte
contacte ocluzale în zona nelucrătoare (dinții laterali)
 Se înregistrează cu hârtie de articulație contactele ocluzale nelucrătoare (INLP)
 Ghidajul anterior este parte componentă a determinantului anterior
 Ideal: toţi incisivii (partea lucrătoare)

Funcţional: minim 2 incisivi maxilari cu antagoniştii

Patologic:
 1 incisiv maxilar cu antagoniştii conduce mişcarea→interferenţă lucrătoare în propulsie
(ILP)
 1 incisiv maxilar cu antagoniştii susţine poziţia CCP→contact prematur lucrător în
propulsive

17. Variante funcționale de ghidaj dentar în lateralitate.

1. Ghidaj canin
2. Ghidaj de grup frontal(antero-lateral) →IL şi C sau IC IL C
3. Ghidaj de grup lateral (toţi dinţii laterali)
4. Ghidaj de grup complet( C şi toţi dinţii laterali)
5. Ghidaj de grup incomplet( C şi 2, 3 dinţi laterali succesivi: ex. C PM1 PM2, C PM1 PM2
M1
6. Ghidaje funcționale:
7. De grup frontal. Participarea IL în ghidaj poate fi funcțională sau patologică= ILL
(fremitus, retracție gingivală, etc)
8. De grup lateral (toți dinții laterali, minim premolarii și M1)
9. De grup complet (canin + toți dinții laterali)
10. De grup incomplet (canin + dinți laterali succesivi). Ghidajul C+ P1 trebuie evaluat
pentru a stabili dacă participarea P1 este funcțională sau patologică(ILL) identic cu
situația discutată la IL.

18. Interpretați ghidajul canin+ incisiv lateral în conducerea mișcării de lateralitate.

De grup frontal. Participarea IL în ghidaj poate fi funcțională sau patologică= ILL (fremitus,
retracție gingivală, etc)

23
19. Interpretați ghidajul dentar canin +premolar 1 în conducerea mișcării del ateralitate.

20. Interpretați ghidajul dentar în lateralitate dreapta realizat simultan de : 13, 15, 17 /43, 45, 47.

21. Interpretați ghidajul dentar în lateralitate stânga realizat simultan de 13, 27 / 43, 37.

22. Precizați semnificația hipertrofiei maseterine de cauză ocluzală.

La inspecţie se cercetează volumul masei musculare. Ex. hipertrofie maseterină unilaterală sau
bilaterală, spasme musculare (contracția masterină în afara masticației, indică de obicei semne de
parafuncție).

23. Precizați semnificația fațetelor de uzură dentară prezente pe versantele meziale la dinții
maxilari și cele distale la dinții mandibulari .

La conducerea mandibulei in RC exista contact dento-dentar unilateral premature, cu deraparea

anterioara a mandibulei MUDL

24. Precizați semnificația fațetelor de uzură dentară prezente pe versantele bucale la dinții maxilari
și cele linguale la dinții mandibulari .

La conducerea mandibulei in RC exista contact dento dentar premature unilateral cu deplasarea

mandibulei de aceeasi parte cu obstacolul BULL

25. Precizați semnificația fațetelor de uzură dentară prezente pe versantele linguale la dinții
maxilari și cele bucale la dinții mandibulari .

24
 La conducerea mandibulei in RC exista contact dento dentar premature unilateral cu deraparea
mandibulei de partea opusa obstacolului LUBL

26. Investigații paraclinice uzuale recomandate pacienților pentru elaborarea diagnosticului final și
a planului de tratament.

Examinarea clinică a pacientului reprezentată de consultația primară va fi completată cu o serie

de investigații paraclinice uzuale: radiografie panoramica (OPG), Rx retroalveolare, modele de
studiu, cu montare în articulator (facultativ), analize de sânge, măsurarea valorii presiunii
arteriale, fotografii, etc. Imagistica modernă cuprinde CT ( tomografie computerizată)
recomandată pentru diagnostic și tatament în umele situații clinice: sinuzită maxilară, inserare de
implanturi, TCM, etc. Patologia ATM poate fi investigată prin Rx specifice, CT, RMN,
artroscopie diagnostică, examene microbilogice.Patologia musculaturii mobilizatoare a
mandibulei beneficiază de teste funcționale specifice, EMG (electromiografie), TENS, ș.a.

Cursul 5

1. Indicațiile PFU ca alternativă la obturația coronară la dinții cu carie.

• Leziuni carioase extinse, cu substrat coronar deficitar pentru retenția și rezistența

restaurării directe:
• Mai multe suprafețe dentare ale dintelui afectate de carie
• Pereți coronari fracturați
• Distrucție coronară totală- rest radicular
• Leziuni circulare de colet
• Carii combinate cu leziuni de colet necarioase

2. Indicațiile incrustației coronare ca alternativă la restaurarea directă la dinții cu leziuni

carioase.

• carii MOD,
• carii proximale cu evolutie subgingivala,
• distructii coronare extinse cu lipsa unui cuspid, a unghiului incizal, sau a marginii libere,

3. Avantajele incrustației față de restaurarea directă la dinții cu carie.

25
 • Adaptare marginală exactă, uneori greu de obținut la restaurările directe
• Refacerea morfologiei coronare superioară, modelajul în afara cavității orale mai ușor de
realizat.
• Contact proximal corect, mai ușor de realizat în laborator, pe model, decât în condiții
clinice (izolare dificilă, vizibilitate relativă).

4. Precizați leziunile coronare care nu pot fi rezolvate prin restaurare directă.

• Uzura dentară
• Distrofiile dentare accentuate
• Discromia coronară accentuată
• Anodonția
• Microdonția,
• modificări accentuate de formă,
• malpoziții dentare. ( unele cazuri se pot rezolva și prin fațetare directă)

5. Avantajele incrustației metalice comparativ cu obturația de amalgam de argint.

• Economie de ţesut dur dentar la nivelul istmului ocluzal (cavităţi de clasa aII-a)
• Adaptare marginală superioară prin brunisare
• Refacerea superioară a morfologiei ocluzale
• Refacerea corectă a ambrazurilor, a punctului de contact cu dintele vecin, a crestelor
marginale
• Nu colorează dintele

6. Avantajele incrustației din compozite față de restaurarea directă.

• Fixare adezivă
• Rezistenţă mecanică crescută
• Infiltraţie marginală redusă
• Stabilitate coloristică
• Efect fizionomic deosebit (culoare, transluciditate)
• Utilizarea unor sisteme adezive performante, materiale de restaurare cu structură
microhibridă și contracție mică de polimerizare.
• prepararea cavităților de clasa a doua permite o reducere conservatoare la nivelul istmului
ce unește suprafețele ocluzală și proximală., suprafața acestuia fiind de maxim 1/3 din distanța
vestibulo-linguală măsurată între vârfurile cuspizilor

7. Indicațiile coroanei de acoperire ca metodă de profilaxie.

• Dinţi cu obturaţii voluminoase (prevenirea fracturii coronare)
• Prevenirea eroziunii/cariei produsă de croşetele dentare ( caria de croşet)
• Prevenirea traumei ocluzale la dinţii limitanţi ai breşelor terminale (coroane de înveliş
solidarizate)
• Anularea spaţiilor retentive ce se formează între proteză și dintele vecin edentației
• Imobilizarea dinţilor după tratament parodontal pentru a evita recidiva

26
 • Refacerea punctului de contact proximal la dinții cu treme secundare (evitarea
traumatizării papilei interdentare)
• Modificarea ghidajelor dentare suprasolicitate

8. Contraindicațiile coroanei de acoperire.

 Coroanele de acoperire nu se efectuează înainte de tratamentul preprotetic pentru carii,

parodontopatie, malpoziții dentare ce beneficiază de redresare ortodontică.
 Coroanele de acoperire sunt contraindicate pe dinți cu indicație de extracție : distrucții
coronare severe care nu beneficiază de tratament conservator, dinți cu mobilitate
patologică avansată, cu malpoziții accentuate ce nu pot fi redresați ortodontic
 Coroanele de acoperire nu se realizează pe dinți izolați fără antagonist, deoarece dintele
nu participă la funcționalitatea ocluzală.
 Coroanele de acoperire sunt contraindicate la pacienții cu boli generale în fază terminală,
în timpul sau imediat după tratament cu citostatice, iradiere, după infarct miocardic
recent, boli generale decompensate, care pun în pericol viața pacientului , fiind excluse
orice fel de traume operatorii. De asemenea sunt limitate indicațiile la bolnavii cu
probleme psihice, necooperanți, agresivi sau cu alte probleme comportamentale, în lipsa
unui tratament specific care să permită o relație normală de colaborare medic-pacient.
 Coroanele de acoperire sunt contraindicate dacă există soluții mai conservatoare de
tratament: albire profesională, restaurare directă, incrustație, fațete ceramice, tratament
ortodontic)

9. Ce tipuri de PFU sunt contraindicate la pacienții cu igienă orală deficitară?

Nivelul precar al igienei orale și riscul de carie limitează utilizarea restaurărilor parțiale- coroane
¾, ecuatoriale, fațete vestibulare ca și coroane totale cu prag supragingival.

10. Ce tipuri de PFU sunt contraindicate la pacienții cu indice de carie mare?

11. PFU recomandate pentru 15 vital cu carie mezială.

12. PFU recomandate pe 13 vital cu marginea liberă abrazată.

13. PFU recomandate pe 22 integru în palatopoziție.

27
 14. PFU recomandate pentru închiderea diastemei.

15. Soluții terapeutice pentru 46 vital cu carie MOD și fractură de cuspid MV.

16. PFU nerecomandatela dintele 11 cu indice meziodistal mare.

17. Manopere chirurgicale recomandate ca tratament preprotetic.

• Rezecţie apicală

• Gingivectomie

• Extracţii (unele în scop protetic)

• Amputaţie radiculară

18. Indicii morfologici coronari evaluați la alegerea PFU.

Indicii morfologici coronari sunt factori importanți de decizie. Sunt cercetați următorii parametrii:

1. volumul și înălțimea coronară

2. Indicele mezio-distal.
3. grosimea vestibulo-orală
4. curbura incizală la dinții frontali
5. Curbura vestibulară longitudinală la dinții frontali
6. convexități accentuate, dinți globuloși

19. Procedee de obținere în laborator a sistemelor ceramice actuale.

Sisteme ceramice : fațete, incrustații, coroane totale metaloceramice sau integral ceramice. Trebuie
precizat că la ora actuală sunt numeroase sisteme ceramice accesibule cu diferite tehnologii de obținere.

28
  Porţelanuri obţinute prin sinterizare
 Porţelanuri obţinute prin infuzie de sticlă
 Porţelanuri obţinute prin turnare
 Porţelanuri presate la cald prin infuzie de sticlă (Empress)
 Porţelanuri obţinute prin sistem mecanizat asistat (CAD-CAM)
 Porţelanuri obţinute prin sinterizare densificată mecanizată (Procera)

Cursul 6

1. Enumerați criteriile principiului biofuncțional în tratamentul prin PFU.

a. Reducerea minimă necesară de țesuturi dure dentare sănătoase

b. Menținerea vitalității pulpare
c. Evitarea lezării țesuturilor moi adiacente: limbă, buze obraji
d. Evitarea lezării dinților vecini sau antagoniști
e. Protecția parodonțiului marginal superficial și profund

Obiective:
 Protecţia dinţilor vecini/antagonişti
 Protecţia părţilor moi adiacente
 Protecţia pulpei
 Conservarea structurii dentare
 Protecţia parodontală
 evitarea supraconturării
 topografia limitei cervicale
 Adaptarea marginală
 Geometria marginală
 Consideraţii ocluzale
 Prevenirea fracturii dentare

2. Conservarea structurii dure dentare în tratamentul prin PFU.

1. Alegerea metodei de restaurare care necesită cea mai mică reducere de țesut dur. Dacă
situația clinică permite se alege restaurarea directă în locul celei indirecte, se opteză pentru
incrustație în loc de coroană de acoperire și se alege coroana parțială în loc de coroană totală.
2. La preparare se respectă morfologia coronară în limitele impuse de inserția protezei.
3. Convergența ocluzală a preparației să fie adaptată tipului de PFU: 6-10 grade pentru
coroana metalică, 10-20 grade pentru coroanele fizionomice.
4. Limita cervicală sub formă de prag supragingival. Forma, traseul peridentar (concav
vestibular și lingual, convex proximal) și lățimea pragului să asigure reducerea minimă necesară
pentru rezistența restaurării și sănătatea parodontală. Din păcate cele mai multe preparații pentru
PFU se realizează cu prag subgingival din rațiuni estetice și mecanice datorate lipsei de țesut dur
indemn în regiunea coletului.

29
 5. Adoptarea unei tehnici de preparare ghidată cu șanțuri sau prepararea cu treaptă , cu
instrumentar de dimensiuni corect alese, sub control clinic periodic în timpul preparării.
6. Redresarea ortodontică a dintelui malpoziționat efectuată preprotetic aduce beneficii
maxime în ceea ce privește cantitatea de țesuturi dure ce trebuie îndepărtată.
7. Scurtarea în înălțime a pereților subțiri rezultați la preparare este o metodă indirectă de
conservare a țesuturilor coronare prin prevenirea fracturii dentare. Finisarea muchiilor ascuțite
rezultate la preparare inclusiv la nivelul pragului cervical este de asemeni o metodă de profilaxie
a fracturii prismelor se smalț nesusținute rezultate prin șlefuire. Nu în ultimul rând prevenirea
fracturii coronare înseamnă alegerea unei piese protetice care să elimine acest risc. De ex. Onlay
în loc de inlay sau cel mai bine coroană totală de acoperire.

3. Precizați criteriile de preparare conservatoare la dintele 46 pentru coroana metalică totală.

Metoda de preparare propriuzisă trebuie să includă manopere precise cu instrumentar adecvat ca

formă, mărime,dimensiune și granulație pentru scopul propus. Reducerea propriuzisă trebuie să
respecte morfologia primară coronară simultan cu respectarea criteriilor mecanice care asigură
forma adecvată pentru inserția, menținerea și stabilitatea PFU.
În consecință la dinții laterali reducerea ocluzală va respecta criteriul reducerii anatoforme,
pentru a evita îndepărtarea inutilă de țesut dur dentar. Celelate suprafețe dentare, numite axiale se
vor prepara astfel: în sens mezio-distal anatoform, în sens cervico-ocluzal plan, neretentiv, pe o
direcție unică convergentă spre ocluzal, creind astfel un ax de inserție unic al viitoarei restaurări.
La coroanele metalice este necesară o reducere minimă, dictată doar de criteriul rezistenței
mecanice.

4. Indicațiile devitalizării preprotetice în tratamentul prin PFU.

1. Grosimea dentinei restante după prepararea dintelui sub 2mm

2. Dinţi cu leziuni carioase extinse, sau obturaţii voluminoase
3. Preparaţii neconservatoare: coroane mixte, preparaţii cu prag, dinţi cu malpoziţii,
4. Când se indică agregarea intraradiculară
5. Când s-a produs deschiderea accidentală a camerei pulpare
6. Când sunt prezente complicații pulpare
7. Testele de vitalitate indică tendința spre necroza pulpară sau sunt negative.
8. Statusul general de sănătate al pacientului indică factori de risc infecțios sau necroză
pulpară.

5. Indici coronari nefavorabili pentru coroanele fizionomic.

6. Factori ce determină deschiderea camerei pulpare în tratamentul prin PFU.

30
 Incidente, accidente, greșeli
 Exereza dentinei cariate
 Aplicarea crampoanelor pentru pinlay
 prepararea dintelui
 Lipsa şanţurilor de ghidaj
 Şlefuire exagerată
 Nerespectarea morfologiei
 Grosimea dentinei restante este sub 2mm

7. Factori ce favorizează deschiderea camerei pulpare în timpul tratamentului prin PFU.

 Volumul coronar mic (incisivi mandibulari, dinți nanici)

 Volumul mare al camerei pulpare (pacienţi tineri)
 Leziuni coronare şi tratamente preexistente
 Patologia parodontală

8. Reguli de preparare cu turbina la dinții vitali.

Prepararea dinților vitali pentru PFU implică atenție deosebită în timpul actului terapeutic
deoarece lucrul cu turbina constituie un factor agresiv pentru sănătatea pulpei dentare. Prima
măsură necesară este combaterea durerii prin efectuarea anesteziei, preferabil cu o substanță fără
vasoconstrictor. În al doilea rând este necesară o radiografie retroalveolară a dintelui ce urmează
să fie preparat pentru a evalua grosimea țesuturilor dure, volumul și forma camerei pulpare,
informații utile pentru medic în stabilirea tipului de PFU ce poate fi realizată cu o reducere de
țesuturi dure care să nu pericliteze vitalitatea pulpei dentare. Dacă se preconizează o apropiere
prea mare de camera pulpară (dentina restantă sub 2mm) sau chiar posibilitatea deschiderii
accidentale a camerei pulpare în timpul preparării este mai bine să se devitalizeaze dintele
preprotetic. Suprafețele de risc care trebuie evaluate sunt ocluzală la molari și premolari, linguală
la frontali, dar și zona cervicală proximală unde se realizează limita cervicală a preparației.
În consecință necunoașterea sau nerespectarea unor regului de protecție pulpară pot conduce la
deschiderea accidentală a camerei pulpare. Situațiile mai frecvente sunt legate de : exereza
dentinei cariate, aplicarera crampoanelor pentru pinlay, lipsa șanțurilor de ghidaj, șlefuirea
exagerată (dentina restantă sub 2mm) sau nerespectarea morfologiei la prepararea dintelui.
Factorii care favorizează deschiderea accidentală sunt: volumul mic coronar (incisivi
mandibulari, dinți nanici), volumul mare al camerei pulpare (pacienți tineri), leziuni și tratamente
coronare preexistente, patologie parodontală prezentă.
Agresiunea exercitată asupra pulpei dentare în timpul preparării cu turbina apare în primul rând
datorită căldurii excesive care apare la contactul instrumentului rotativ cu suprafața dentară. În
apropierea camerei pulpare creșterea temperaturii la zona de contact instrument –suprafață
dentară poate produce necroza de coagulare pulpară în 11 secunde .
Pentru a atenua efectul termic produs de turbină se recomandă lucrul sub răcire continuă cu apă
direcționată pe suprafața de lucru, pauze dese, presiune moderată, instrumentar activ, eficient ca

31
 formă, mărime granulație, corect centrat în piesa de lucru și respectarea tehnicii de reducere
anatoformă , minim necesară.
Zonele de risc pot fi prelucrate cu turație mai mică, recomandare valabilă și la prepararea
șanțurilor, casetelor ocluzale, linguale, proximale și a pragului cervical, când se apreciază o
apropiere riscantă de camera pulpară. În plus turația mare a turbinei poate produce aspirația
nucleilor celulelor pulpare prin canaliculele dentinare deschise în dentina secționată.
Dacă dintele prezintă leziuni carioase riscul de deschidere accidentală a camerei pulpare crește,
instrumentul putând derapa cu ușurință prin dentina cariată.

9. Ce manopere se recomandă să se efectueze cu turație redusă la prepararea dinților pentru

PFU ?

Zonele de risc pot fi prelucrate cu turație mai mică, recomandare valabilă și la prepararea
șanțurilor, casetelor ocluzale, linguale, proximale și a pragului cervical, când se apreciază o
apropiere riscantă de camera pulpară.

10. Factorii care condiționează reactivitatea pulpei dentare în tratamentul prin PFU.

Factorii care favorizează deschiderea accidentală sunt: volumul mic coronar (incisivi
mandibulari, dinți nanici), volumul mare al camerei pulpare (pacienți tineri), leziuni și tratamente
coronare preexistente, patologie parodontală prezentă.

11. Pragul supragingival. Avantaje.

 Uşurinţă, exactitate în toate fazele de lucru

 Conservarea structurii dentare
 Controlul vitalităţii dintelui după protezare
 Protecţia parodontală
 Igienizare facilă

12. Pragul supragingival. Indicații.

 Când nu sunt cerinţe de fizionomie

 Zona de colet dentară indemnă clinic
 Retenţia şi rezistenţa preparaţiei sunt asigurate (bont suficient de voluminos, înalt)
 Dinţi cu probleme parodontale (evidenţierea clinică a furcaţiei radiculare, după intervenţii
chirurgicale parodontale)
 Igiena orală corectă
 Nu există risc major de carie

13. Pragul supragingival. Contraindicații.

32
14. Pragul subgingival. Avantaje.

 Fizionomie
 Mărirea retenţiei
 Profilaxia cariei marginale
 Controlul sensibilităţii dentinare la colet

15. Pragul subgingival indicații.

 Fizionomie
 Mărirea retenţiei preparaţiei
 Contactul proximal deplasat apical
 Leziuni cervicale prezente
 Sensibilitate dentară la colet
 Igienă defectuoasă
 Indice de carie crescut

16. Pragul subgingival. Contraindicații.

17. Pragul chamfrein. Caracteristici și indicații.

Pragul Chamfrein(chamfer) este un prag rounjit de lățime mică sub 1mm, indicat de elecție pentru
coroanele metalice. Pentru cele din aliaje de aur se recomandă o lățime de cca0,4-0,8 mm în timp
ce pentru Cr-Ni grosimea marginilor coroanei poate fi mult mai mică 0,2-0,3mm.
Teoretic orice prag chamfer se poate bizota pentru o finisare perfectă, dar pentru cele plasate
subgingival manopera este inutilă, deoarece nu se îmbunătățește adaptarea marginală.
Pragul de tip chamfer se realizează și la coroanele mixte parțial fizionomice (Weiser) pe zonele
axiale unde PFU este exclusiv din metal.
Același tip de prag se recomandă și la coroanele ecuatoriale sau ¾ sa 4/5 care se realizează din
aliaje nobile. De cele mai multe ori înălțimea coronară mare permite plasarea pragului
supragingival și se poate indica și bizotarea dat fiind faptul că PFU se realizează din aliaje de aur.
(unde se poate face brunisare, dinții sunt vitali și pot fi cercetați clinic mai ușor)

18. Bizotarea pragului. Avantaje și indicații.

33
 Bizotarea pragului nu se recomandă, mai ales la PFU cu margini ceramice , care fiind prea subțiri
se fracturează. În general la coroanele mixte se aplică metal pe toată suprafața pragului. Dacă
pragul se bizotează marginea metalică devine mai subțire și oferă condiții de estetică sporite.
Dacă în dotarea laboratorului există ceramică specială de colet aceasta poate fi aplicată direct pe
prag alături de metal (tehnica but-joint). În acest caz lățimea pragului trebuie să fie suficientă și
marginile pragului nu se vor bizota.
Pragul obtuz este un prag derivat din cel în unghi drept care se realizează la situațiile clinice unde
există leziuni de colet ce favorizează această formă a pragului (ex. Abfracție, eroziune). și pe fața
vestibulară la coroanele metaloceramice. Prin bizotarea marginilor și forma pragului metalul va fi
mai subțire la nivel cervical la coroanele mixte ceea ce va facilita aplicarea în grosime mai mare a
ceramicii, cu efect estetic superior.
Indiferent de forma sau topografia pragului cervical, marginea PFU trebuie să se adapteze corect
realizând o închidere marginală bună. Ideal hiatusul dento-protetic trebuie să fie mai mic de 10
microni penttru metal și mai mic de 50 de microni pentru ceramică. Joncțiunea dento-protetică
trebuie să fie netedă, fără trepte care să favorizeze retenția alimentară și de placă bacteriană. În
consecință pragurile trebuie realizate corect, finisate (netede pe suprafață și marginal) și
reproduse în amprentă. Bizotarea atunci cînd este permisă aduce un plus de beneficiu finisării
prin eliminarea certă a prismelor de smalț nesusținute.

19. Bizotarea pragului gingival. Avantaje și contraindicații.

20. Valoarea hiatusului dento-protetic la coroanele metalice.

Mic de 10 microni.

21. Valoarea hiatusului dento-protetic la coroanele ceramice.

Mic de 50 microni

22. Convergența ocluzală recomandată și acceptată pentru diferite tipuri de PFU.

Convergența ocluzală a preparației să fie adaptată tipului de PFU: 6-10 grade pentru coroana
metalică, 10-20 grade pentru coroanele fizionomice.

23. Consecințele convergenței ocluzale exagerate. Factori de remediere.

Convergența ocluzală, cu cât mai mare cu atât crește instabilitatea.

24. Factorii care asigură menținerea PFU pe preparații.

34
 Menținerea PFU pe preparații se realizează în principal prin forma geometrică a dintelui preparat,
pe care o vom numi formă de retenție. Menținerea PFU se realizează prin fricțiune ca mecanism
principal și secundar prin cimentul de fixare.

25. Factorii care condiționează stabilitatea PFU pe preparații.

26. Soluții de îmbunătățire a formei de rezistență a preparației pentru coroanele de acoperire.

• Rezistența structurală a materialului depinde de grosimea la care este realizat. În zonele

cu solicitări maxime se recomandă o grosime de minim 1,5mm pentru metal, respectiv pe cuspizii
de sprijin, inclusiv versantele externe (unde se face bizotarea). Pentru ceramică ideal este o
grosime uniformă de 1,2mm nu mai mică de 1mm și nu mai mare de 2,5mm. Fiind un material
dur dar casant ceramica se fracturează la grosimi foarte mici și foarte mari așa cum am specificat
anterior. În plus, prepararea dintelui trebuie să asigure o grosime suficientă a ceramicii de
cca1,5mm- 2mm la nivel ocluzal și incizal pentru a rezista la forțele de incizie și masticație.
Forțele excesive și cele de torsiune pot produce accidente frecvente la nivelul ceramicii sau la
joncțiunea metal-ceramică, motiv pentru care trebuie luate măsuri suplimentare. Astfel pacienții
cu bruxism trebuie să poarte gutiere de protecție, și mișcările de sfâșiere cu dinții sunt complet
interzise .

27. Soluții suplimentare de creștere a retenției coroanelor de acoperire.

1. Mărimea forţelor care tind să deprindă proteza (gravitația, alimentele lipicioase,
parafuncții- bruxism cu declanșarea unor forțe oblice). Eliminarea forțelor ce favorizează

35
 instabilitatea (prin componente în afara perimetrului de sprijin) și desprinderea protezei pot fi
evitate prin redresarea preprotetică a dintelui și modelaj ocluzal corect.
2. Conicizarea preparaţiei ( prea mare, favorizează mai multe axe de inserție și instabilitate).
Orice PFU trebuie să aibă un ax unic de inserție desinserție. Conicizarea ocluzală a preparației
trebuie să fie minimă de 6-10 grade pentru metal și 10-20 grade pentru coroanele mixte și total
fizionomice. Realizarea unei convergențe ocluzale exagerată este nejustificată. Pentru
îmbunătățirea formei de retenție trebuie realizate sisteme adiționale de tipul casetelor proximale și
șanțurilor. Uneori se extinde preparația în cameral pulpară, unde coroana va avea un cep ocluzal.
Aceste pregătiri sunt necesare pe dinții scurți sau foarte conici ocluzal.

3.Suprafaţa de retenţie (cu cât mai mare cu atât mai bine),este proporțională cu volumul coronar și
dependentă de cantitatea de țesuturi dure îndepărtată.

4. Concentraţia de stress poate fi mare datorită marginilor ascuțite nefinisate ale preparației,
care conduc la pierderea coeziunii cimentului de fixare. Proteza se va desprinde și se poate
observa că cimentul rămâne fixat atât de preparație cât și de intradosul coroanei.
5. Design-ul preparaţiei (forma geometrică )
6. Rugozitatea suprafeţelor ce se cimentează. Nu se lustruiesc suprafețele ce vin în contact
la cimentare: suprafața bontului și suprafața internă a PFU. Tehnicile adezive măresc rugozitatea
suprafețelor prin demineralizarea suprafeței preparației și sablarea intrasdosului coroanelor
metalice sau mixte, respectiv silanizarea intradosului restaurărilor ceramice.
7. Materialele din care se realizează proteza (metal, compozit, ceramică acrilat, polisticle).
Cimentul de fixare aderă mai bine de metalele nenobile decât de cele cu aur, mai bine de bonturi
reconstituite din amalgam decât din compozit sau aliaje de aur, deși unele studii indică rezultate
contradictorii.
8. Materialul de fixare, grosimea cimentului, tehnica de fixare. ( cel mai bune sunt cimentul
FOZ, CIS pentru fixarea clasică și răsinile compozite și adezive pentru fixarea adezivă). Cele
mai slabe sunt cimenturile EBA și carboxilice.

28. Cum influențează înălțimea și diametrul preparației menținerea și stabilitatea PFU ?

Stabilitatea PFU:

 Lungimea bontului, asigură o stabilitate extinsă cervical direct proporțională cu înălțimea

preparației.
 Diametrul bontului, cu cât mai mic cu atât mai bine. Dinții scurți și groși nu au formă bună
de rezistență( ex molarii nanici). Se recomandă casete adiționale pentru creșterea formei de
rezistență. Incisivii scurți și subțiri oferă mai multă stabilitate.

Factori care influenteaza valoarea convergentei recomandate:

1. Lungimea şi diametrul bontului

• Dinte scurt→ convergenţa optimă 4 grade

• Dinte lung→ convergenţa optimă 10-20 grade

36
 • Preparaţii multiple cu restaurări solidarizate : se acceptă 10-22 grade

29. Criterii de preparare pentru obținerea efectului estetic al coroanelor parțiale 4/5.

• Menţinerea punctului de contact vestibular

• Prepararea convergentă lingual a feţelor proximale

Prepararea dintelui include câteva aspecte particulare pentru atingerea obiectivelor estetice:
• Separarea proximală se realizează numai dinspre lingual, fără a atinge zona vestibulară.
• Ocluzal reducerea se oprește pe versantul intern vestibular înaintea crestei sagitale, sub
formă de contrabizou sau șanț de retenție adițional. La dinții frontali se realizează similar pe fața
linguală. La molari se preferă ramforsarea preparației cu un șanț decât contrabizou pentru o
margine mai groasă a restaurării. La molarii inferiori estetica este compromisă parțial prin
vizibilitatea metalului ocluzal.
• Fețele proximale se prepară după o direcție divergentă spre vestibular.
• șanțul proximal mezial va fi plasat în ½ vestibulară a feței proximale cât mai apropae de
vestibular fără să afecteze estetica. Șanțul distal poate fi extins spre vestibular mai mult decât cel
mezial, în funcție de poziția dintelui.

30. Obiectivele generale ale principiului estetic în tratamentul prin PFU.

• Grosime maximă de ceramică

• Vizibilitate minimă a metalului
• Suprafeţe ocluzale de ceramică
• Margini subgingivale

Cursul 7

1. Ocluzia protejată mutual.

Ocluzia protejată mutual promovează susținerea pozițiilor centrice IM ORC prin stopuri ocluzale
la dinții laterali, dinții frontali fiind astfel menajați (contacte slabe sau absente) în timp ce
mișcările și pozițiile finale excentrice trebuie susținute de dinții frontali (ghidaj anterior în
propulsie și canin în lateralitate) , menajând astfel dinții laterali care sunt în inocluzie. Acest
concept se regăsește în multe dintre conceptele ocluzalre postulate de alungul aniloraprotecția
multuală i a fost demonstrată de faptul că dinții laterali pot suporta forțe ocluzale în axul lung,
lucru care se întâplă în RC și IM dar nu pot suporta forțe în afara axului lung așa cum se întîmplă
în mișcările excentrice. Dinții frontali au capacitate adaptativă mult mai mare la forțe oblice și
poziția lor , la distanță de punctul de aplicație al forței musculare și sprijin (ATM) face posibilă
preluarea acestor forțe fără consecințe patologice.
2. Situații clinice cu IM instabilă.

37
 • atunci când există contacte premature (restaurări înalte, sau contacte apărute după migrări
dentare )
• când sunt contacte puține
• cand contactele sunt situate unilateral
• lipsesc SO de gradul I și III sau acestea nu sunt fiabile (proteze moblizabile) SO de
gradul II sunt instabile: nu există lăcașuri antagoniste pentru marginea liberă a frontalilor
mandibulari. În consecință marginea liberă a dinților mandibulari derapează pe panta palatinală,
producând instabilitate ocluzală.
3. Rapoarte interarcadice ce modifică conducerea dentară în propulsie.

4. De ce sunt nocive contactele ocluzale laterale în timpul propulsiei ?

Argumentele care susțin acest criteriu sunt legate de faptul că dinții laterali nu au rol funcțional în
incizie, contactele posterioare sunt nocive prin direcția forțelor în afara axului lung, mandibula
este susținută doar prin contracții musculare care produc oboseală și îmbolnăvirea mușchilor
implicați. Incisivii suportă mai bine solictări în afara axului lung, solicitări care sunt moderate
datorită poziției dinților departe de locul de aplicare al forțelor (inserțiile musculare) și punctul de
sprijin (ATM). Aparatul proprioceptor al incisivilor este structurat să reziste la astfel de solicitări,
iar implantarea dinților este foarte bună (rădăcină lungă-suprafața mare de implantare în os cu
structură densificată).

5. Dezocluzia tuturor dinţilor cuspidaţi în mişcarea de propulsive. De ce ?

 Dinţii cuspidaţi nu participă la incizie

 Forţele ocluzale (de incizie) sunt dirijate în afara axului lung al acestor dinţi
 Condilii nu sunt fixaţi în cavitatea glenoidă
 De ce dinţii frontali pot susţine incizia?
 Departe de punctul de aplicare al forţei (inserţia musculară) şi punctul de sprijin (ATM)
 Suport osos dens, rădăcină lungă
 Proprioceptori adaptaţi la solicitările ocluzale

5. Explicați criteriul 5 al ocluziei funcționale după Ene, Ioniță.

Criteriu 5 se referă la absența obstacolelor lucrătoare în lateralitate, indifferent de tipul

ghidajului. Ideal ghidajupl este realizat de canini, deoarece:
• Au rădăaina cea mai lungă (suprafață mare de implantare)

38
 • Osul este dens, ramforsat.
• Aparatul proprioceptor specializat să suporte forțe mari excentrice
• Topografia dintelui-la distanță de punctul de sprijin al mandibulei și punctul de aplicare
al forței musculare, ceea ce face ca intensitatea forțelor să fie moderată.
În absența ghidajului canin se iau în considerație ghidajele de grup:
• Fie toți dinții laterali (excepție M3) -ghidaj de grup lateral
• Fie caninul în combinație cu incisivii (ghidaj antero-lateral/de grup frontal)
• Fie caninul în combinație cu dinți laterali succesivi: ghidaj de grup complet (canin+ toți
dinții laterali) sau incomplete (canin+ 2,3 dinți laterali succesivi.
Situația critică o reprezintă ghidajele C+ IL și C+ PM1. În funcție de evaluarea clinică și Rx a IL
respective PM 1 se va lua decizia de eliminare a acestor dinți din ghidaj sau doar supraveghiere
periodică. Dacă dinții menționați prezintă semne de solictare excesivă/traumă ocluzală de tipul:
retracție gingivală, mobilitate patologică, fremitus, liză osoasă sau pungi parodontale fără cauză
boala parodontală se va elimina dintele din ghidaj. În cazul în care nu sunt semne de
suprasolicitare dinții vor fi monitorizați clinic și radiologic.
Ghidajele de grup nu sunt funcționale dacă dinții implicați nu sunt succesivi . Forțele ocluzale
sunt mari pe partea lucrătoare,( aproape de ATM și inserțiile musculare) în afara perimetrului de
sprijin, deci dăunătoare pentru dinții laterali. Dinții frontali pot suporta mai bine sarcinile de
ghidaj de grup alături de canin dar și așa IL trebuie monitorizat și evaluat clinic și Rx atunci când
IC nu participă la ghidaj.

6. Cauzele frecvente ale interferențelor lucrătoare în lateralitate.

 Migrări postextracţionale
 Restaurări necorespunzătoare, care realizează ghidaje incorecte
 Tratamente ortodontice incorect conduse
 Realizarea protetică a unei morfologii ocluzale necorespunzătoare:
 Cuspizi vesibulari prea înalţi
 Cuspizi linguali mandibulari prea înalţi
 Versante externe cuspizi vestibulari mandibulari prea groase
 Versante interne cuspizi vestibulari maxilari prea groase
 Ghidaj canin sau antero-lateral prea deschis (lin)

7. Definiți și precizați diferența dintre dizarmonia ocluzală și disfuncția ocluzală.

Modificările morfologice ale arcadelor dentare și lipsa de armonie între morfologie și funcție se
încadrează în sintagma de dizarmonie ocluzală sau malocluzie( ex. migrări dentare cu
modificarea curbelor de ocluzie)
Apariția unor semne subiective și obiective de suferință la nivelul structurilor ADM definesc
disfuncția ocluzală /TCM/DTM .
Dizarmonia ocluzală poate cauza disfuncție ocluzală.
Disfuncția ocluzală este o formă clinică de TCM cu determinare etiologică primară dizarmonia
ocluzală.

39
 8. Fenomenul Thieleman produs de 18/28/48/38/
Interferenţă nelucrătoare în propulsie→ molar de minte fără antagonist sau ultimul molar prezent
pe arcadă

Efectele interferenţei posterioare apare la incisivi:

 vestibularizare/ rotire
 Moblitate patologică (traumă ocluzală)
 Migrare verticală
 Stabilizare într-o nouă poziţie

M3 mandibular→ IC (IL) maxilar în diagonală

M3 maxilar → IC (IL) maxilar din acelaşi cadran

9. Consecințele edentației precoce de molar 1 mandibular.

 Mezioversiune M2, M3
 Linguoversiune M2, M3
 Distoversiune PM2
 Migrarea verticală a antagoniştilor

40