4.

Oncluzia habituală
Oncluzia de obișnuință sau habituală se descrie atunci când oncluzia de necesitate este
acceptată de organism, aparatul dento-maxilar adaptându-se la acestă situație, fără să apară
manifestări patologice la nivelul componentelor sale.

5. Oncluzia atificială sau terapeutică

Oncluzia artificială este rezultatul contactului unor suprafețe oncluzale artificiale, putând
avea caracter tranzitoriu sau de durată.

6. Oncluzia traumatică
Când disarmonia oclusală depășește potențialul adaptiv al aparatului dento-maxilar apar
manifestări patologice la diverse nivele conturându-se astfel o entitate clinică numită oncluzie
traumatică.

Rolul funcțional al oncluziei

Oncluzia are rolul de a stabili mandibula în pozițiile sale față de craniu, intervenind ca un
reper important, atât în oncluzia statistică, cât și în oncluzia dinamică, participând la îndeplinirea
unor funcții ale sistemului stomatognat cum sunt: masticația, deglutiția, funcția fizionomică.
Realizarea oncluziei, prin îmbinarea perfectă a reliefurilor oncluzale mandibulare și
maxilare, la care se adaugă bogata inervație parodontală participă astfel la realizarea actului
senzitivo-senzorial tactil la acest nivel.
În timpul masticației, fețele oncluzale participă la realizarea inciziei, sfărâmării și
triturării alimentelor. În timpul deglutiției arcadele dentare sunt în relație centrică, intercuspidate
strâns, realizând așa numitul ,,calaj oncluzal”, care stabilizează mandibula prin contracția
mușchilor ridicători. La realizarea funcției fizionomice și fonetice participă de asemenea relieful
oncluzal și pantele retroincisive.
Cel mai important rol al oncluziei este cel de determiannt al mișcărilor mandibulare cu
contact dentar.
Orice modificări determină modificări la nielul unităților dento-parodontale și implicit a
rapoartelor ocluzale normale.
 Concepte și teorii ocluzale
În legătură cu valoarea elementelor morfologice, pentru asigurarea echilibrului ocluzal,
Hanau a încercat matematizarea interrelațiilor dintre acestea în cadrul cvintului ce-i poartă
numele, luând în considerare următoarele elemente morfologice: înclinarea traectoriei
condiliene, înclinarea traectoriei incisive, înălțimea capidiană, profunzimea curbei de ocluzie,
înclinarea planului de ocluzie. Toate au fost sintetizate schematic în ,,articulation quint” și
enunțate sub forma celor zece legi ale echilibrului ocluzal:
Creșterea înclinării trectorii condiliene necesită:
1-creșterea profunzimi curbei de ocluzie
2-creșterea înclunării planului de ocluzie
3-creșterea înălțimii cuspizilor molari
4-diminuarea înclinării traectoriei incisive
Creșterea profunzimii curbei de ocluzie necesită:
5-creșterea înclinării traectoriei incisive
6-diminuarea înclinării planului de ocluzie
7-diminuarea înălțimii cuspizilor molari
Creșterea înclinării planului de ocluzie necesită:
8-creșterea înclinării traectoriei incisive
9-diminuarea uniformă a înălțimii cuspizilor
Creșterea înclinării traectoriei incisive necesită:
10-creșterea înălțimii cuspizilor blocului premolar și a primului molar

Principalele concepte ocluzale sunt:

-conceptul ocluziei bilateral balansate
-conceptul ocluziei funcționale
-conceptul ocluziei organice
-conceptul ocluziei miocentrice

Conceptul ocluziei funcționale

Cunoscut ca teoria ocluzală a școlii din Florida reprezentată de Pankey, Mann și Schuyler
acest concept reprezintă următoarele caracteristici:
 1-Relația conxetrică nu corespunde cu intercuspidarea maximă. Se admite existența de
freedom în centric.
2-Relația cuspid-arcadă antagonistă se realizează după principiul cuspid-ambrazură.
3-Contactele dentare de intercuspidare maximă sunt prezente la nivelul molarilor,
premolarilor și a dinților frontali.
4-Mișcarea de protuzie a mandibulei este asigurată de căttre ghidajul incizal, producându-
se concomitent dezocluzia dinților din zonele laterale.
5-Mișcarea de laterotruzie se face păstrând contactul la nivelul caninilor, premolarilor și
molarilor, realizând ghidajul de grup lateral.
6-Departea opusă direcției pe care se face mișcarea de laterotruzie, apare la nivelul
dinților laterali un spațiu de incluzie, realizând fenomenul Cristensen de lateralitate.
7-Deglutiția se face în poziția de intercuspidare aximă.

Pankey, Mann și Schuyler au stabilit cinci criterii ocluzale să mențină starea de sănătate a
tuturor componentelor aparatului dento-maxilar:
1. Stopuri ocluzale stabilite și simulatne fără contacte premature pe cât mai mulți dinți cu
condilii în relație centrică.
2. Ghidaj anterior de acord cu mișcările fncționale și cu posibilitățile articulației temporo-
mandibulare.
3. Dezocluzia dinților cuspidați în propulsie.
4. Prezența contactelor de partea lucrătoare și absența lor de partea nelucrătoare în mișcarea
de lateralitate.
5. Absența interferențelor în mișcarea de lateralitate la nivelul dinților cuspidați de partea
activă, indiferent de tipul de ghidaj.

Conceptul ocluziei organie

Acest concept consideră că o ocluzie corectă trebuie să prezinte următoarele caracteristici:
1. Poziția de relațoe concentrică coincide cu cea de intercuspidare maximă
2. Contactele ocluzale la nivelul stopurilor ocluzale din grupele I și III
3. Deglutiția se face în relație centrică
4. În poziția de intercuspidare maximă toți dinții posteriori sunt în contact, pe când între
dinții frontali există un spațiu redus de inocluzie
5. Mișcarea de protruzic este asigurată tot de ghidajul anterior realizându-se dezocluzia
dinților laterali
6. Mișcarea de laterotruzie a mandibulei, ghidajul se face numai de canini
7. Dezocluzia dinților cuspidați, de partea nelucrăoare în mișcarea de laterotruzie
Deosebirea dintre cele două teorii:
8. Gnatologii susțin ncesitatea point centric-lui, în timp ce teoria funcționalalistă proclamă
long centric-ul
9. Teoria gnatologică susține, ca fiind funcțional, în mișcarea de laterotruzie numai ghdajul
canin, în timp ce funcționaliștii susțin ghdajul de grup lateral
10. Ambele concepții susțin la dentat teoria ocluziei echilibrate unilateral, în contrast cu
teoria oncluziei echilibrate bilateral susținută de Gysi.

Criteriile ocluziei funcționale

1. Stopuri ocluzale stabile, multiple și simultane în relație centrică și intercuspidare
maximă.
2. Ghidaj anterior armonizaat cu mișcările funcționale ale mandibulei și posibilitățile
articulației temporo-mandibulare.
3. Dezocluzia tuturor dinților cuspidați când mandibula face mișcarea de potruzie
4. Dezocluzia dinților cuspidați de partea nelucrătoare, când mandibula face mișcarea de
laterotruzie
5. Absența interferențelor de partea lucrătoare în mișcarea de laterotruzie, indiferent de tipul
de ghidaj.