Evaluare clinica si paraclinica in vederea

implantarii
Bilant preimplantar
Criterii de alegere a implantelor
Pregatire nespecifica
Pregatire specifica implantara
Contraindicaţii sistemice :
 deficite imunitare majore;
crdiopatii majore, HTA severa,
endocardite, diabetici insulino-
dependenti
ciroze hepatice;
afecţiuni pulmonare cronice
obstructive;
îmbolnăviri frecvente cu utilizare
periodică sau ritmică de steroizi;
bolnavi cu neoplasme care au făcut, fac
sau vor face chimioterapie;
maladii endocrine necontrolabile;
afecţiuni psihotice;
abuz de droguri.
Contraindicaţiile locale cuprind următoarele
situaţii:

igienă bucală deficitară;

prezenţa unor resturi radiculare în grosimea
oaselor alveolare;
neoplasme de maxilare şi stări precanceroase;
afecţiuni ale mucoasei orale;
procese inflamatorii locale;
ofertă osoasă insuficientă;
Capital osos caracterizat de parametri negativi
din punct de vedere calitativ;
status cervico-oro-facial postradioterapie.
Examene paraclinice generale

1.Hemoleucograma completa
2. Glicemie
3. Calciu seric total
4. Calciu ionic seric
5. Magneziumie
6. Colesterol seric total 1
7. VSH
8.AGHBs (Screening)
9. Anti HCV
10. Testare HIV
11. Electrocardiograma
Examenul clinic vizeaza prioritar:

 aspectul mucoasei care acoperă crestele

alveolare,
contururile osoase (formă, dimensiuni),
 fundurile de sac,
 dispoziţia şanţului paralingual (la
mandibulă).
curbura şi înclinarea crestelor alveolare,
 gradul resorbţiei verticale şi orizontale cât şi
tipul de resorbţie.
Este important de evaluat:

volumul şi întinderea sinusurilor maxilare,

lăţimea,
 lungimea şi înălţimea crestei {oferta osoasă),
nivelul planşeului foselor nazale,
 gabaritul breşei edentate,
 grosimea mucoperiostului,
poziţia canalului mandibular şi a găurii mentoniere,
rapoartele rădăcinilor dinţilor vecini cu zona unde se va insera implantul.
 METODE CLASICE DE EVALUARE
PARACLINICA
RADIOGRAFIA

TELERADIOGRAFIA

TOMOGRAFIA ARTROSCOPIA
ELECTROMIOGRAFIA COMPUTERIZATA

Aceste teste sant necesare pentru

diagnosticare diferentiata intre
interferentele intracapsulare şi
interferentele extracapsulare (influenta
matricei musculare hipertonice
inconjuratoare) în asa fel incat sa se
determine disfunctiile predominante.
CONDILOGRAFIA ELECTRONICA
CONDILOGRAFIA ELECTRONICA

ASPECTE ALE CINEMATICII MANDIBULARE AFECTATE IN

EDENTATII:TRANSLATIA SI ROTATIA

ROTATIA SI TRANSLATIA CONDILIANA IN

CADRUL MISCARILOR DE INCHIDERE SI ALTERARI ALE CINEMATICII
DESCHIDERE MANDIBULARE
Condilographie electronique, O. Laplanche Les cahiers de prothese, sept.2002
Bilantul radiologic

Examenul radiologie este obligatoriu. Se apelează la diferite tehnici şi

procedee:
A. Radiografia panoramică evidenţiază
 înălţimea şi lungimea crestelor edentate şi a bazei oaselor maxilare,
 topografia sinusurilor maxilare şi a foselor nazale
 traiectul canalului mandibular şi localizarea găurii mentoniere.
Computertomografia(CT) reprezinta cea mai importanta
metoda radioimagistica de investigare preimplantologica
datorita:
preciziei masuratorilor sale,
lipsei deformarilor geometrice,
posibilitatilor de vizualizare tridimensionala a zonelor de
interes implantar,
 masurarea densitatii osoase
 posibilitatii de utilizare a unor softuri de prelucrare a
imaginilor.
Radiografiile retrodento-alveolare

In implantologie, se observa densitatea osului alveolar (orientarea,

continuitatea trabeculatiei), inaltimea crestei edentate, rapoartele cu dintii
vecini, dispozitia si osteointegrarea implantelor, precum si eventuale modificari
patologice care pot aparea la acest nivel (osteita periimplantara).
Fiind o tehnica sectoriala, segmentara, localizata, rapoartele cu structurile de
vecinatate (sinusuri maxilare, fose nazale, canal dentar inferior) nu se pot
aprecia intotdeauna.
Ortopantomografia

OPT cu sabloane de
ocluzie cu grila

OPT cu sabloane de ocluzie

cu bile
OPT (implanturi dentare surub si lama)
Model de studiu
BILANT PREOPERATOR
Clinic +Paraclinic
OFERTA OSOASA
In general trebuie sa existe minimum doi milimetri de os in jurul fiecarui
implant.
Lungimea corespunde ofertei osoase in sens sagital
inaltimea corespunde ofertei osoase in sens vertical
latimea corespunde ofertei osoase in sens vestibulo-oral.
Oferta osoasa in inaltime

se masoara de la nivelul crestei alveolare pana la limita opusa, care este
reprezentata de sinusul maxilar, in zona posterioara maxilara si de canalul
mandibular la mandibula.
Anterior, limitele sunt date de fosele nazale si de marginea inferioara a
mandibulei.
Bosa canina la maxilar ofera o inaltime osoasa mai mare decat zona
anterioara si laterala mandibulara.

 Caninul si premolarul 1 inferior prezinta o inaltime osoasa inferioara

fata de regiunea anterioara mandibulara, datorita traectului canalului
mandibular.
Oferta osoasa in latime
se masoara intre suprafetele vestibulare si orale ale osului maxilar si ale
mandibulei la nivelul crestei edentate in dreptul locului de insertie a implantului.
Sectiunea osoasa are forma triunghiulara si permite osteoplastia pentru a putea
creste oferta in latime, creasta edentata avand o baza mai larga.
Dimensiunea vestibulo-orala minima trebuie sa fie de 5-6 mm pentru a se
asigura o distanta de siguranta de 1-2mm intre implant si tabliile osoase
vestibulare si orale.
Oferta osoasa in lungime se masoara in sens mezio-distal si este
deseori limitata de dintii vecini.

Lungimea necesara pentru un implant este legata si de latimea osului.

Pentru un os cu latime de 5 mm sau mai mult este necesara o lungime in
sens mezio-distal de 5mm.

O latime de 2,5-5mm are nevoie de o lungime in sens mezio-distal de cca

15mm pentru a obtine o suprafata de contact os- implant suficienta.
Angulatia osoasa este al patrulea determinant al ofertei osoase. La
modul ideal, ea este aliniata fortelor ocluzale paralel cu axul lung al
coroanelor clinice realizate. Suprafetele ocluzale ale dintilor urmeaza
curba lui Spee si curba lui Wilson.

Astfel, radacinile dintilor maxilari converg spre un punct comun situat la

nivelul apofizei Crista Galli. Angulatia osoasa urmeaza traectoria osoasa a
radacinilor spre planul ocluzal.
Frontalii superiori sunt cel mai putin perpendiculari pe planul de ocluzie, de
aceea la inserarea implantului in aceasta zona angulatia acestuia fata de
planul de ocluzie va trebui sa fie mai mare.
Spaţiul protetic potential

Spaţiul protetic potential existent poate avea diferite valori într-o regiune
edentată şi rezultă din pierderea în sens vertical a osului sau oaselor
maxilare.

 Drept consecinţă, dinţii de înlocuire vor fi mai lungi, iar pentru păstrarea
aspectului natural se vor folosi frecvent, în regiunile cu importanţă estetică,
materiale care imită gingia.

înălţimea mai mare a coroanelor clinice artificiale (intermediarii şi

elementele de agregare) duce la creşterea momentului forţei pe implant şi
implicit la riscul de fractură, mai ales a materialului de placare

Mărimea spaţiului protetic poate fi diminuată prin grefe autogene sau

aloplastice, efectuate înaintea sau în timpul inserării implantului.
Spatiul interarcadic poate fi marit sau miscorat.
Diviziunile ofertei osoase

Diviziunea A: corespunde unei cantităţi osoase suficiente în toate dimensiunile.

Osul are o lăţime de peste 5 mm, şi o înălţime de peste 10 mm.
Lungimea mezio-distală a osului în această diviziune este mai mare de 5 mm.

Diviziunea B:
înălţimea este de cel puţin 10 mm, dar lăţimea este cuprinsă între 2,5-5 mm.
Lungimea în sens mezio-distal ar trebui să fie mai mare decât diviziunea A (cel
puţin 15 mm) pentru a asigura o suprafaţă de contact suficienta între os şi
implant.

Osul de diviziunea C este deficitar în una sau mai multe dimensiuni (lăţime,
lungime, înălţime, angulaţie sau sub raportul coroană/implant -supraunitar).
De aceea, în lăţime putem avea mai puţin de 2,5 mm chiar după osteoplastie, iar
în înălţime mai puţin de 8 mm.
Această diviziune se împarte in 2 subclase: clasa C-w (width = lăţime) unde
există lăţime insuficientă
şi clasa C-h (height = înălţime) unde avem o înălţime osoasă insuficientă.
Diviziunea D: este reprezentantul unei resorbţii osoase îndelungate, cu
pierderea completă a procesului alveolar însoţită de o resorbţie bazală accentuată.
 1. Igienizarea cavitatii orale 2.Pregatirea suportului odontal

PREGATIREA NESPECIFICA

3. Pregatirea 4. Pregatirea 5. Pregatirea

suportului mucoasei la nivel
parodontal orale osos
 1. Pregatire
Prega ecifica))
tire locala (nespecifica

Educatia sanitara detartraj

Tartamentul cariilor Extractia dentara

Situatie clinica : inainte si dupa detartraj
simple
ASPECTE ALE PREGATIRII NESPECIFICE
ASPECTE ALE PREGATIRII NESPECIFICE
ASPECTE ALE PREGATIRII NESPECIFICE :REZECTIA APICALA
PREGATIREA NESPECIFICA –UTILIZIND
OZONOTERAPIA
Pregatirea specifica preimplantara

Liftingul sinusal
Este o metodă chirurgicală, prin care se plasează un graft osos
autogen în spaţiul dintre membrana sinusală (Schneider) şi podeaua sinusului,
în vederea augmentării sinusale

Tehnici de augmentare osoasă:

Lifting inchis
Lifting deschis
Tehnica cu stabilizatoare de implanturi
Tehnica de ridicare a membranei sinusale cu ajutorul balonaşului cu aer
 Liftingul închis:
 este metoda prin care se augmentează os prin
alveola creată în urma forării
 dimensiunea minimă a crestei trebuie să fie de 6 mm
 este o manoperă oarbă, de aceea este nevoie de
masurători foarte exacte
 prin această metodă nu se poate adăuga o cantitate
foarte mare de material de comblaj, iar inserarea
implantelor se face în aceeaşi şedinţă
 Etape:

1) Localizarea celui mai jos nivel al podelei

sinusului (pe baza radiografiei)
2) Stabilirea locului în vederea trepanării
3) Anestezia loco-regională
4) Incizia
5) Decolarea
6) Marcare locului cu ajutorul drilului fără irigaţie, nu mai
mult de 2 mm

Trepanatorul cu vârf este folosit pentru a marca locul

osteotomiei, prevenind alunecarea. Astfel, se înaintează
maxim 2 mm cu viteza de 50 rpm, doar pentru a marca locul
trepanării. Nu este nevoie de irigaţie.
 7) Trepanarea osului pana la 1 mm de podeaua sinusului

 Trepanatorul ASBE

Acesta are forma cilindrică, este gradat şi se adaptează la

piesa contraunghi. În componenţa sa intră un şurub cu
ajutorul căruia se reglează adâncimea şi un opritor a cărui
poziţie se stabileşte până la 1 mm de podeaua sinusului,
urmând trepanarea.
8) Desfiinţarea peretelui sinusal

-Se face cu ajutorul dril-ului

diamantat, adaptat la o piesă
contraunghi cu irigare continuă
-Acesta are un efect de răzuire
-Are un opritor la 1,5 mm de apex,
pentru a da clinicianului senzaţia de
cădere în gol şi de a preveni intrarea
forţată în sinus
9) Elevarea membranei sinusale şi îndepărtarea osului
restant în urma perforării
~ Se face cu ajutorul elavatorului
ciupercă, ce ridică membrana
sinusului
~ Elevatoarele permit o ridicare
gradată a membranei în sens
vestibulo-palatinal, iar riscul de rupere
a memebranei este minim, datorită
formei.

 Pentru a îndeparta
osul restant în urma
trepanării, se poate
folosi şi acest dril
10) Îndepărtarea membranei sinusale, distal, mezial şi
lateral

~ Se face cu elevatoarele cobră care se prezintă sub

formă de semicerc, cu o extremitate puţin ascuţită, cu
care se îndepărtează membrana sinusală mezial, lateral
şi distal.
 11) Introducerea şi condensarea osului autogen

~ Se face o condensare
verticală şi una laterală. Cea
laterală este mai importantă
pentru scăderea presiunii
asupra membranei sinusului
12) Osteotomia finală – se face cu un dril special, funcţie
de mărimea implantului
13) Inserţia implantului:

14) Repoziţionarea
lamboului mucoperiostal

15) Sutura mucoasei

 Lifting deschis

 Anestezia
 Incizia
 Efectuarea lamboului
 Decolarea mucoasei
 Realizarea conturului ferestrei cu freza
globulară adaptată la turbină, sau cu
piezotomul
 Piezotomul
Permite tăierea ţesutului
osos, cu minime afecţiuni
ale ţesutului moale. Mulţumită vibraţiilor controlate tri-
dimensional, dispozitivul deschide o nouă
era în sfera osteotomiei, osteoplastiei a
parodontologieişi endodonţiei

• Incizii la micrometru – oferă precizie

maximă şi intra-operativă;
• Incizii selective – deteriorare minimă a
ţesutului moale, siguranţă maximă, atât a
clinicianului, cât şi a pacientului;
• Efectul cavităţii – vizibilitate sporită intra-
operativă şi o operaţie fără sângerări.
Operaţiile la care se
foloseşte, sunt:
• Formarea ferestrei
osoase;
• Separarea membranei
sinusului;
• Elevarea membranei
sinusului.
 Desprinderea ferestrei ce se face prin ciocănire
uşoară, cu ajutorul ciocănelului din teflon sau
titan:
 Dezinserţia uşoară a mucoasei sinusale de pe peretele
osos
Elevatoare pentru ridicarea
membranei sinusale, unul pentru
partea dreaptă iar altul pentru partea
stângă. 

 Elevatoare pentru detaşarea

membranei în zonele inferioare.
 Adăugarea factorului plachetar concentrat între
os şi mucoasa sinusului
 Închiderea ferestrei realizate cu o membrană
rezorbabilă sau nerezorbabilă, ce are rol de barieră
între ţesutul conjunctiv şi cel osos:

 Repoziţionarea lamboul mucoperiostal

 Sutură
 Ridicarea sinusului într-un singur pas folosind
stabilizatoare de implant

 Stabilizatorul implantului de sinus este indicat pentru

operaţii nu prea mari (1-3 implante, premolari mari),
unde osul rezidual este înalt de aproximativ 3-4 mm şi
implantele sunt plasate în sinus.
 ~ Orificiile pentru premolari au un diametrul de
8mm , iar cele pentru molari au un diametru de
10mm;
~ Perforaţiile mici dintre ele sunt pentru a fixa placa
cu microşuruburi;
~ Un tub de ghidaj pentru forare este disponibil
pentru găurile mari (aprox. 3.2 mm în diametru)
pentru a ne asigura că forajul este centrat bine.
Ridicarea membranei sinusale cu ajutorul
balonaşulului cu aer
 Un tub de ghidaj:  Un stilet reglabil:

 Un cateter prevăzut cu un balonaş:

- Patul implantar este preparat cu
un dril spiralat prevăzut cu un
stoper, astfel încat această
operaţie să asigure o grosime a
podelei sinusale de exact 1 mm;

-Stiletul este ajustat la grosimea de

1 mm şi este inserat în tubul de
ghidaj;
- O mişcare de lovire uşoară a
dispozitivului permite fractura
controlată a corticalei vestibulare
care delimitează sinusul maxilar.
 Cateterul prevăzut cu balonaş este
echipat cu două căi de acces separate;

 Balonul este ventilat şi umplut cu o

cantitate de substanţă de contrast sau
soluţie de ser fiziologic maxim 3ml

 Balonul este golit şi îndepărtat o dată

cu tubul, mucoasa detaşată de pe
podeaua sinusului capătă un substrat
format dintr-o mixură de os autolog şi
alografură.
Etapele ridicării membranei sinusale:
 Complicaţii intraoperatorii
1. Sângerare
2. Ruperea membranei sinusale
3. Contaminare cavităţii sinusale
 Complicaţii postoperatorii
A.Precoce :
- hemoragie
- infecţii

B.Tardive:
-lipsa formării osului
-pierderea implantului
-comunicarea oro-sinusală
-sinuzită
Diferenţele dintre plasarea imediată şi precoce sunt
următoarele:
-la plasarea imediată momentul implantării este în
acelaşi timp cu extracţie dentară.
-are avantajul numărului redus de proceduri
chirurgicale, a vizibilităţii optime a alveolei,
realizarea lamboului putând a nu mai fi necesară. -
-Ca şi dezavantaj, acest tip de manoperă implantară
este contraindicată în prezenţa infecţiei
-necesită precauţii dacă extracţia este
traumatizantă, putând complica procesul de
vindecare.
În ceea ce priveşte plasarea precoce, aceasta se poate realiza de la 2 la
6 săptămâni după extracţia dentară.

Avantaje acesteia,
-permite vindecarea ţesutului gingival de acoperire a alveolei
- poate permite vindecarea precoce a osului spongios.

Dezavantaje esenţiale sunt reprezentate de procedurile chirurugicale

suplimentare şi de inexistenţa ţesutului pentru a obţine stabilitatea
primară a implantului.
Porotocol clinic(dupa Dr. Isabelle Kleinfinger)
Starea initiala: perforarea planseului la nivel 14 (clinic)

Starea initiala radiologic

Extractia atraumatica cu respectarea corticalelor

Masurarea radacinii

Axa implantara este materializata de cea a port-implantului

Radiografia de contol cu aplicarea implantului

Capa de cicatrizare

Etapa protetica

Aspect final
Implantare tardiva
Implantarea tardiva definste insertia implantului dupa vindecarea completa a
unei alveole postextractionale, care se realizeaza , de regula la 9-12 luni de
la extractie
Stuudile clinice ofera date in favoarea reusitei implantelor tardive,
argumentind faptul ca lacasul creat este concordant cu dimensiunile
implantului.
Etape

-Anestezia
- Incizia şi decolarea
Inciziile se fac cu bisturie de mărime adecvată,
secţionând dintr-o dată mucoperiostul până la corticala
osoasă.

-Trepanarea corticalei osoase .

-Inserarea implantului
- Sutura
Procolul imediat este mai puţin susceptibil şi posibil mai predictibil, deşi nu
există studii comparative care să susţină această afirmaţie. El poate oferi
un avantaj datorită vindecării ţesuturilor care survien postextracţional, iar
palsarea impalntului facilitează acoperirea prin lambou.

Protocolul precoce este mai indicat în plasarea implantului în zona frontală,

extracţia trebuie să fie relativ simplă, alveola nu prea mare pentru a nu
compromite stabilitatea impalntului şi asigurarea unei protezări provizorii
trebuie să fie simplă. În schimb, într-un caz care necesită extracţii multiple
sau dificile temporizarea poate fi condusă cel ami bine prin
secvenţializarea procedurii chirurgicale de cea a plasării implantului
Prepararea situsurilor implantare

În plasarea imediată, alveola trebuie chiuretată atât cât este necesar . în
protocolul de plasare precoce, ţesutul gingival este ridicat pentru a permite
inspecţia alveolei şi îndepărtarea oricărui ţesut de granulaţie. Orice ţesut
spongios nu trebuie atins

Prepararea chirurgicală (cu freze care se potrivesc sistemului utilizat)

urmăreşte mai mult sau mai puţin angulaţia alveolei, dat fiind faptul că
dintele s-a aflat într-o poziţie satisfăcătoare şi că unghiul unui implant care
trece prin marginea incizală sau vestibulară etse acceptabil.
Cu toate acestea, în anumite cazuri care intereseaza dintii frontali
maxilari, osul de pe partea palatinală a alveolei este cel mai bun pentru a a
oferi o bună prepararatie a situsului pentru a asigura stabilitatea
implantului. Acesta poate deteremina o angulaţie mai palatinizată a
implantului pentru a permite retenţia prin infiltrare a protezei dacă se
edoreşte aceasta.
 Este cunoscut faptul ca preparatia situsului să debuteze cu o freză sferică
care pătrunde cu uşurinţă în peretele alveolar. Forarea într-o suprafaţă
înclinată într-o alveolă etse mult mai dificilă decât într-o suprafaţă relativ
plată ca a crestei osoase. O secvenţializare standard a frezelor urmează
frezei sferice iar angulaţia situsului etse evrificată în rapot cu stentul şi
dinţii antagonişti.
 CRITERII DE ALEGERE A IMPLANTELOR

Caracteristicile unui implant polivalent trebie să

îndeplinească condiţii precise :
- fără compromis d.p.d.v parodontal, estetic şi
funcţional
- tehnica implantară simplă
- polivalentă în utilizare: - pentru toate tipurile de
os (de la I-IV)
- pentru toate
.
sectoarele , Şi toate situaţiile clinice
 Stabilitatea, imobilitatea şi rigiditatea unui implant depinde de

calitatea osului dependenţa dintre dimensiunea implantului şi tipul de o

corespondenţa dintre implant şi forma preparaţiei situsului receptor,

funcţie de densitatea osoasă
 NUMĂRUL DE IMPLANTE

Există o corelaţie între forţele aplicate la nivelul F ocluzale şi arhitectura rădăcinilor

radiculare. Este un raport echilibrat între suprafaţa ocluzală şi suprafaţa osoasă ce
cuprinde radacinile dentare care poate servi drept model în implantologie.
Suprafata radiculara formate de radacinile
dentare reprezinta un indicator precis
pentru determinarea suprafetei optime de
sprijin implantar.
Ideal este amplasarea unui
implant pentru fiecare dinte
absent. Suprafata cuprinsa in
interiorul radacinilor dintilor
posteriori nu poate fi acoperita
printr-un singur implant cu
diametru mare, ci se vor folosi 2
implante, in cazul folosirii
implantelor postextractionale
 A. complicatiile in timpul tehnici de inserare
I complicatiile hemoragice :
In asemenea situoatii hemoragia fie se opreste de la sine sau la
insertia finala a implantului care preseaza peretele osului .

II afectarea unor ramuri nervoase :

Cel mai important nerv care poate fi afectat in timpul actului
chirurgical este nervul alveolar inferior;el poate fi afectat fie prin
frezajul neatent sau cand nu
sunt apreciate corect dimensiunile anatomice
III perforare planseului foselor nazale :
Apare de obicei la utilizarea frezei de ghidaj care prin forma sa
elicoidala,la turatii mari se insurubeaza si avanseaza in os fara a
putea fi dirijata corect mai ales de incepatori.
In asemenea cazuri se procedeaza :
-oprim acutul chirurgical
-montam implantul si luam masuri suplimentare de asepsie si
antisepsie locala.
*Daca membrana sinusala nu este perforata atunci operatia poate
continua,montand implantul in pozitie corecta.
IV perforarea planseului sinusal :
Se produc in conditii asemanatoare ca la planseul foselor nazale.
De remarcat ca daca implantul este inserat sub membrana
sinusala in sinus,apexul acestuia se va imbraca in os deoarece
membrana sinusala are rol de regenerare osoasa dirijata.
V afectarea radiculara a dintilor alaturati bresei edentate de
insertie a implantului
-in edentatiile unidentare
-este necesar sa existe un tesut osos de cel putin 2 milimetri intre
implant si radacina dentara.
VI afectarea stabilitati primare a implantului :
-montarea imediata postextractionala intr-o alveola mai mare
decat diametrul implantelor
-frezajul neatent cu o freza mai mare decat implantul
-fortarea insurubari implantului cu ruperea spirelor osoase si
insurubare in gol a implantului
-largirea locasului data de jocul capului piesei fiziodispenserului.
-impune dezinsertia implantului si montarea unuia cu diametru mai
mare
VII fracturarea frezelor in os
-cand freza este vizibila se extrage cu un cleste special
-cand freza este in profunzime se foreaza un nou canal
alaturat daca spatiul permite unde se va monta implantul
-se poate folosi bisturiul circular zimtat care va penetra osul in
jurul frezei astfel ca freza va fi extrasa cu osul in care este inclusa
VIII fracturarea implantului in os
impune dezinserarea si montarea unui nou implant.
IX fracturarea bontului protetic al implantului
Fracturarea bonturilor protetice de generatia a 2-a impune
degajarea portiunii fracturate si montarea unui nou bont protetic.
X afectarea intregraii osoase primare
Poate avea cauze diferite :
-supraincalzirea osului
-folosirea frezelor din otel-bimetalism
-infectarea neoalveolei
-aparitia unor afectiuni-osteoporoza
-incarcarea prematura a implantului.

-afectarea radiculara a dintilor alaturati

XI aparitia emfizemului tesuturilor moi :
tratamentul se face cu aplicatii reci si antibioterapie.
B. complicatii postoperatorii
I complicatii precoce :
1.edemul postoperator
2.sangerari postoperatorii si hematoame
3.pierderea implantului :
-datorata combustiei osului
-datorata stabilitati primare insuficente
4.infectii post operatorii imediate
-determinate de lipsa asepsiei si antisepsiei
-necroza osoasa supra infectata
-sutura incorecta cu fire prea rare
-igena locala deficitara
5.aparitia nevargiilor
-se poate preveni prin controlul radiologic imediat dupa insertia
implantului;cand se constata presiune la contactulu implantului cu
nervul este necesara desurubarea implantului o tura.
II complicatii tardive
1.complicatii gingivale
Pot apare :
-cand implantul nu este inserat complet in os
-cand proteza provizorie nu este degajata in dreptul
implantului
-in etapa a 2-a chirurgicala cu montarea bontului
protetic si realizarea integrarii epitelio-conjunctive
2.afectarea tradiva a integrari tisurale
-evolutia lenta a complicatilor imediate postchirurgicale
-incarcarea potetica prematura
-realizarea incorecta a integrari epitelio-conjunctive
-reconstructii protetice incorecte
-transmiterea nefiziologica a fortelor pe implant
-igena locala deficitara
3.aparitia infectiilor periimplantare
igena locala deficitara
4.fracturarea implantului sau a bontului protetic.
-determinata de directia si intensitatea necorespunzatoare a
fortelor pe implant.