Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Generale:
Boala Addison
Locale:
Igiena nesatisfacatoare
Mucoasa subtire-stratul care tapeteaza cavitatea bucala,se considera mucoasa subtire atunci cind are
o grosime mai mica de 1.8-2.00mm
Creasta balanta reprezinta o zona de hiperplazie, fara aspect inflamator, localizata de obicei in
zonele frontale edentate, atat la maxilar, cat şi mandibula, ca rezultat a unei presiuni continue şi
indelungate asupra osului, datorate unei proteze incorect adaptate.
Hiperplazia inflamatorie- este o hiperplazie de iritaţie produsă prin traumatizarea cronică a mucoasei
fundului de sac, de obicei prin intermediul unei lucrări protetice mobile incorect adaptate marginal,
sau atunci cand atrofia suportului osos nu este compensată.
2. Creasta alveolara neregulata,subtire. Tabloul clinic. Examinarea pacientilor. Pregatirea
preoperatorie, selectia anestezicilor si a metodelor de anestezie. Tehnica operatorie in chirurgia
plastic modelanta a deformarilor osoase in exces. Indicatii si Contraindicatii. Avantaje si
Dezavantaje. Regularizarea crestei alveolare edentate. Pansamentul si ingrijirea postoperatorie.
1 Atrofia osoasă a maxilarelor – etiologie Se cunoaşte faptul că, structura oaselor maxilare este
astfel organizată, încât să reziste la solicitările care îi sunt impuse, solicitări de tipul tracţiunilor
musculare şi masticatorii. Astfel, în urma extracţiilor dentare, alveola postextracţională se reface
pentru început cu un os spongios, relativ fragil, deoarece lipsesc stimulii mecanici necesari, pentru
formarea unui os trabecular. (Bert, 1987). (61) Cauzele şi condiţiile acestor pierderi dentare
condiţionează modificarea crestelor alveolare. Astfel, resorbţia alveolară va fi evaluată în funcţie de
etiologie, care se clasifică în mai multe categorii. (Bert, 1987), (Seban şi colab., 2003), (Harris,
1997). (58, 62)
1. Factorii implicaţi în etiologia patologică a resorbţiei crestelor alveolare sunt următorii, şi anume:
resorbţia osoasă postextracţională; parodontopatia marginală cronică cu atrofie osoasă;
suprasolicitările ocluzale; leziunile endodontice; defectele postraumatice; defectele osoase maxilare,
după extirpări tumorale; malformaţiile congenitale sau de dezvoltare; anomaliile anatomice legate de
sinusul maxilar, de canalul mandibular şi de nervul alveolar inferior.
2. Etiologia chirurgicală a resorbţiei alveolare. Intervenţiile chirurgicale, care conduc la o resorbţie
osoasă sunt: extracţiile de canini încluşi, rezecţiile apicale, exereza de tumori, dar şi eşecurile
implantare
3. Etiologia congenitală a resorbţiei alveolare. Factorii care intervin în favorizarea acestei etiologii
sunt următorii: anomaliile de dezvoltare (de exemplu despicăturile labio-velopalatine), patologiile
osoase, malformaţiile congenitale, micro- şi macrodonţiile, etc.
Pregatirea generala preoperatorie, consta in examenul clinic si paraclinic, pregatirea psihica, ingrijiri
igienice, urmarirea functionala, vitala si vegetativa, precum si observarea schimbarii in starea
bolnavului si regimul dietetic preoperator.
a)examenul radiologic clasic. Este metoda cea mai utilizată în medicina dentară şi în chirurgia oro-
maxilo-facială. Acest fapt este explicabil, dacă ţinem cont de faptul că, viscerocraniul reprezintă o
alternanţă de structuri radiotransparente şi radioopace. În practica curentă se utilizează: radiografiile
dentare sau retroalveolare; radiografiile panoramice şi ortopantomogramele; radiografii ale oaselor
feţei; tomografiile de faţă sau de profil; radiografiile cu substanţă de contrast: sialografia şi
fistulografia.
b)scintigrafia este o metodă de investigaţie, care foloseşte izotopi radioactivi, ce se pot localiza într-
un tesut sau organ, într-o concentraţie diferită, faţă de ţesuturile din jur. Radiaţiile emise sunt captate
de o cameră de scintilaţie, care permite realizarea unei hărţi scintigrafice a regiunii examinate.
d)rezonanţa magnetică nucleară (RMN) este o metodă recentă de ivestigaţie, bazată pe recepţionarea
impulsurilor electromagnetice de spin sau a densităţii protonilor, cu ajutorul unei instalaţii
supraconductoare, care lucrează intr-un câmp magnetic intens. Această metodă realizează imagini în
planuri multiple, facilitând evaluarea raporturilor anatomice ale tumorilor cu părţile moi, inclusiv cu
elementele vasculare de vecinătate, fără să fie necesară injectarea unei substanţe de contrast. Sunt
evidente o bună capacitate de discriminare tisulară, dar şi o mare sensibilitate, pentru detectarea
ţesuturilor tumorale.
b)citologia salivară se efectuază din sedimentul obţinut, prin centrifugarea salivei recoltate prin
cateter din glandele parotide sau submaxilare. Deşi indicele de acurateţe nu este prea ridicat, metoda
permite uneori diagnosticul diferenţial între tumorile maligne şi alte afecţiuni ale glandelor salivare.
c)puncţia citologică se utilizează pentru diagnosticul leziunilor profunde. Materialul celular este
recoltat cu ajutorul unui ac subţire, introdus în masa formaţiunii. Posibilitatea unor rezultate eronate
este legată de puncţionarea unei zone nesemnificative, precum şi de pătrunderea în seringă a unor
celule din toate straturilor tisulare străbătute, ceea ce poate genera confuzii severe.
d)biopsia este metoda, care oferă cea mai mare acurateţe, comparativ cu alte investigaţii, ce se pot
efectua în vederea precizării diagnosticului. Biopsia este indispensabilă, pentru stabilirea
diagnosticului tumorilor maligne şi pentru alegerea metodei de tratament.
4. Metode fizice. Papakoča Kiro Teza de doctorat Metode şi tehnici de reconstrucţie a crestelor
alveolare deficitare 47 a)ecografia aplică proprietăţile fizice ale ultrasunetelor în diagnosticul
medical. Principiul de utilizare al ultrasunetelor în diagnostic, se bazează pe înregistrarea ecourilor,
adică a reflectării parţiale a fascicolului de unde ultrasonore, care traversează ţesuturile şi intâlnesc
interferenţe sau structuri de densitate sonică diferită. b)termografia reprezintă o metodă biofizică de
înregistrare a emanaţiei de caldură de la suprafaţa unor regiuni anatomice, căldura organismului este
recepţionată şi transformată întro hartă termică, care poate fi percepută în alb-negru (alb,
temperatura cea mai ridicată, negru, temperatura cea mai scăzută) sau color (roşu este pentru
temperatura cea mai ridicată).
5. Metode combinate.
a)coloraţia intravitală este o metodă utilizată ca test de screening, pentru identificarea zonelor
suspecte de leziuni neoplazice.
b)stomatoscopia reprezintă o metodă de examinare a mucosei bucale, cu ajutorul unui aparat numit
stomatoscop, care oferă imagini mărite de 20-30 de ori. În acest mod apar mai evidente detaliile de
structură ale mucoasei, atât la nivelul leziunii, cât şi în zonele învecinate, devenind vizibile şi
modificările vascularizaţiei superficiale.
c)diafanoscopia sau transiluminarea constă în examinarea pacientului într-o cameră obscură, după
introducerea unei surse puternice de lumină în cavitatea bucală. Pentru examinarea dinţilor, sursa de
lumină se plasează pe faţa orală a acestora. Dintii vitali prezintă o coloraţie roz omogenă, în timp ce
dinţii devitalizaţi şi cariile interproximale apar de culoare închisă.
Manopera in sine este foarte usoara si se realizeaza sub anestezie locala. Se face un lambou muco-
periostal si se regularizeaza cu freza de os exostozele. Se sutureaza cu fire neresorbabile care se
indeparteaza la 7-10 zile.
Indicatii:
Proces alveolar subtire
Proces alveolar neregulat
Imposibilitatea de adaptare a unei constructii protetice mobile/fixe
Cimp protetic defectuos
Contraindicatii:
Pacienti imunocompromisi
Pacienti cu boli generale
Avantaje:
Cazurile În care prezenţa torusului nu permite stabilitatea unei lucrări protetice moabile, este necesar
tratamentul chirurgical. După anestezia nn. palatin mare şi incisiv (bilateral), se realizează o incizie
În mucoasa acoperitoare, pe linia mediană, care se completează la extremităţi cu două contraincizii
perpendiculare (În "H" inversat). Recomandăm acest tip de incizie deoarece oferă un câmp operator
cu vizibilitate mărită şi se evită lezarea ramurilor arterei palatine; În cazul unui torus polilobat,
decolarea lamboului este foarte dificilă, mucoasa fiind foarte subţire. Lambourile mucoperiostale se
tracţionează cu fire, după care, cu instrumentar rotativ se realizează şanţuri multiple ce segmentează
torusul. Îndepărtarea formaţiunii se realizează cu ajutorul unei dălţi care se pune În contact cu osul
palatin - prin lovituri uşoare se mobilizează fiecare segment osos. Osteotomia se face cu manevre
blânde, pentru a respecta continuitatea podelei foselor nazale, la acest nivel osul palatin fiind foarte
subţire. Se poate realiza numai o reducere a volumului torusului printr-o regularizare osoasă
moderată. Sutura se practică cu fire separate. Atunci când torusul palatin este de mici dimensiuni, se
poate practica doar o contraincizie perpendiculară anterioară; de asemenea se poate realiza şi o
incizie elipsoidală În "felie de portocală".
Torusul mandibular
Torusul mandibular este localizat pe versantul lingual al procesului alveolar mandibular, uni- sau
bilateral, În zona canin-prea c e molar. Torusurile au o creştere lentă, asimptomatică şi de obicei la
pacienţii edentaţi total se indică rezecţia modelantă, pentru a permite inserarea unei proteze mobile
şi a evita apariţia leziunilor de decubit. După anestezia nervilor alveolar inferior şi lingual la spina
Spix, se practică o incizie pe mijlocul crestei alveolare, urmată de decolarea lamboului
mucoperiostal lingual, expunând Întreaga suprafaţă a torusului. Cu instrumentar rotativ se
Îndepărtează formaţiunea osoasă, refacându-se configuraţia procesului alveolar. Direcţia liniei de
osteotomie trebuie să fie paralelă cu suprafaţa corticalei linguale, din cauza riscului de lezare a
nervului lingual. În cazul În care există torusuri mandibulare bilaterale, incizia este unică
intermolară; decolarea lamboului mucoperiostai menajează o zonă de aproximativ 1 cm pe linia
mediană, pentru a evita posibilitatea apariţiei postoperatorii a unui hematom de planşeu bucal şi
pentru a menţine Înălţimea şantului pelvi-mandibular. Sutura se realizează cu fire separate . După
rezecţia modelantă a torusurilor, se Îndepărtează excesul de mucoasă şi se recomandă aplicarea
imediat postoperator a vechilor proteze sau a plăcilor de protecţie pentru a evita formarea
hematoamelor.
Pregatirea generala preoperatorie, consta in examenul clinic si paraclinic, pregatirea psihica, ingrijiri
igienice, urmarirea functionala, vitala si vegetativa, precum si observarea schimbarii in starea
bolnavului si regimul dietetic preoperator.
A. Examenul clinic
Acesta este efectuat de catre medicul chirurg, ajutat de cadrul mediu sanitar si pune in evidenta
starea fiziologica a bolnavului dand totodata posibilitatea depistarii unor deficiente ale organismului
si ale unor boli insotitoare. El estecompletat de examinari paraclinice.
b)scintigrafia este o metodă de investigaţie, care foloseşte izotopi radioactivi, ce se pot localiza într-
un tesut sau organ, într-o concentraţie diferită, faţă de ţesuturile din jur. Radiaţiile emise sunt captate
de o cameră de scintilaţie, care permite realizarea unei hărţi scintigrafice a regiunii examinate.
d)rezonanţa magnetică nucleară (RMN) este o metodă recentă de ivestigaţie, bazată pe recepţionarea
impulsurilor electromagnetice de spin sau a densităţii protonilor, cu ajutorul unei instalaţii
supraconductoare, care lucrează intr-un câmp magnetic intens. Această metodă realizează imagini în
planuri multiple, facilitând evaluarea raporturilor anatomice ale tumorilor cu părţile moi, inclusiv cu
elementele vasculare de vecinătate, fără să fie necesară injectarea unei substanţe de contrast. Sunt
evidente o bună capacitate de discriminare tisulară, dar şi o mare sensibilitate, pentru detectarea
ţesuturilor tumorale.
b)citologia salivară se efectuază din sedimentul obţinut, prin centrifugarea salivei recoltate prin
cateter din glandele parotide sau submaxilare. Deşi indicele de acurateţe nu este prea ridicat, metoda
permite uneori diagnosticul diferenţial între tumorile maligne şi alte afecţiuni ale glandelor salivare.
c)puncţia citologică se utilizează pentru diagnosticul leziunilor profunde. Materialul celular este
recoltat cu ajutorul unui ac subţire, introdus în masa formaţiunii. Posibilitatea unor rezultate eronate
este legată de puncţionarea unei zone nesemnificative, precum şi de pătrunderea în seringă a unor
celule din toate straturilor tisulare străbătute, ceea ce poate genera confuzii severe.
d)biopsia este metoda, care oferă cea mai mare acurateţe, comparativ cu alte investigaţii, ce se pot
efectua în vederea precizării diagnosticului. Biopsia este indispensabilă, pentru stabilirea
diagnosticului tumorilor maligne şi pentru alegerea metodei de tratament.
4. Metode fizice. Papakoča Kiro Teza de doctorat Metode şi tehnici de reconstrucţie a crestelor
alveolare deficitare 47 a)ecografia aplică proprietăţile fizice ale ultrasunetelor în diagnosticul
medical. Principiul de utilizare al ultrasunetelor în diagnostic, se bazează pe înregistrarea ecourilor,
adică a reflectării parţiale a fascicolului de unde ultrasonore, care traversează ţesuturile şi intâlnesc
interferenţe sau structuri de densitate sonică diferită. b)termografia reprezintă o metodă biofizică de
înregistrare a emanaţiei de caldură de la suprafaţa unor regiuni anatomice, căldura organismului este
recepţionată şi transformată întro hartă termică, care poate fi percepută în alb-negru (alb,
temperatura cea mai ridicată, negru, temperatura cea mai scăzută) sau color (roşu este pentru
temperatura cea mai ridicată).
5. Metode combinate.
a)coloraţia intravitală este o metodă utilizată ca test de screening, pentru identificarea zonelor
suspecte de leziuni neoplazice.
b)stomatoscopia reprezintă o metodă de examinare a mucosei bucale, cu ajutorul unui aparat numit
stomatoscop, care oferă imagini mărite de 20-30 de ori. În acest mod apar mai evidente detaliile de
structură ale mucoasei, atât la nivelul leziunii, cât şi în zonele învecinate, devenind vizibile şi
modificările vascularizaţiei superficiale.
c)diafanoscopia sau transiluminarea constă în examinarea pacientului într-o cameră obscură, după
introducerea unei surse puternice de lumină în cavitatea bucală. Pentru examinarea dinţilor, sursa de
lumină se plasează pe faţa orală a acestora. Dintii vitali prezintă o coloraţie roz omogenă, în timp ce
dinţii devitalizaţi şi cariile interproximale apar de culoare închisă.
B. Pregatirea psihica
Bolnavul este informat despre necesitatea interventiei chirurgicale, riscul, eventualele mutilari si i se
cere consimtamantul.
C. Ingrijiri igienice
Daca starea bolnavului o permite zilnic, bolnavul va fi indrumat, ajutat sa faca baie sau dus, urmat
de igiena cavitatii bucale, ingrijirea parului, taierea unghiilor.
A. Pregatirea generala
. Pregatirea locala
Contraindicatii:
Boala Addison
Boala Parkinson
Pregatirea generala preoperatorie, consta in examenul clinic si paraclinic, pregatirea psihica, ingrijiri
igienice, urmarirea functionala, vitala si vegetativa, precum si observarea schimbarii in starea
bolnavului si regimul dietetic preoperator.
A. Examenul clinic
Acesta este efectuat de catre medicul chirurg, ajutat de cadrul mediu sanitar si pune in evidenta
starea fiziologica a bolnavului dand totodata posibilitatea depistarii unor deficiente ale organismului
si ale unor boli insotitoare. El estecompletat de examinari paraclinice.
a)examenul radiologic clasic. Este metoda cea mai utilizată în medicina dentară şi în chirurgia oro-
maxilo-facială. Acest fapt este explicabil, dacă ţinem cont de faptul că, viscerocraniul reprezintă o
alternanţă de structuri radiotransparente şi radioopace. În practica curentă se utilizează: radiografiile
dentare sau retroalveolare; radiografiile panoramice şi ortopantomogramele; radiografii ale oaselor
feţei; tomografiile de faţă sau de profil; radiografiile cu substanţă de contrast: sialografia şi
fistulografia.
b)scintigrafia este o metodă de investigaţie, care foloseşte izotopi radioactivi, ce se pot localiza într-
un tesut sau organ, într-o concentraţie diferită, faţă de ţesuturile din jur. Radiaţiile emise sunt captate
de o cameră de scintilaţie, care permite realizarea unei hărţi scintigrafice a regiunii examinate.
d)rezonanţa magnetică nucleară (RMN) este o metodă recentă de ivestigaţie, bazată pe recepţionarea
impulsurilor electromagnetice de spin sau a densităţii protonilor, cu ajutorul unei instalaţii
supraconductoare, care lucrează intr-un câmp magnetic intens. Această metodă realizează imagini în
planuri multiple, facilitând evaluarea raporturilor anatomice ale tumorilor cu părţile moi, inclusiv cu
elementele vasculare de vecinătate, fără să fie necesară injectarea unei substanţe de contrast. Sunt
evidente o bună capacitate de discriminare tisulară, dar şi o mare sensibilitate, pentru detectarea
ţesuturilor tumorale.
b)citologia salivară se efectuază din sedimentul obţinut, prin centrifugarea salivei recoltate prin
cateter din glandele parotide sau submaxilare. Deşi indicele de acurateţe nu este prea ridicat, metoda
permite uneori diagnosticul diferenţial între tumorile maligne şi alte afecţiuni ale glandelor salivare.
c)puncţia citologică se utilizează pentru diagnosticul leziunilor profunde. Materialul celular este
recoltat cu ajutorul unui ac subţire, introdus în masa formaţiunii. Posibilitatea unor rezultate eronate
este legată de puncţionarea unei zone nesemnificative, precum şi de pătrunderea în seringă a unor
celule din toate straturilor tisulare străbătute, ceea ce poate genera confuzii severe.
d)biopsia este metoda, care oferă cea mai mare acurateţe, comparativ cu alte investigaţii, ce se pot
efectua în vederea precizării diagnosticului. Biopsia este indispensabilă, pentru stabilirea
diagnosticului tumorilor maligne şi pentru alegerea metodei de tratament.
4. Metode fizice. Papakoča Kiro Teza de doctorat Metode şi tehnici de reconstrucţie a crestelor
alveolare deficitare 47 a)ecografia aplică proprietăţile fizice ale ultrasunetelor în diagnosticul
medical. Principiul de utilizare al ultrasunetelor în diagnostic, se bazează pe înregistrarea ecourilor,
adică a reflectării parţiale a fascicolului de unde ultrasonore, care traversează ţesuturile şi intâlnesc
interferenţe sau structuri de densitate sonică diferită. b)termografia reprezintă o metodă biofizică de
înregistrare a emanaţiei de caldură de la suprafaţa unor regiuni anatomice, căldura organismului este
recepţionată şi transformată întro hartă termică, care poate fi percepută în alb-negru (alb,
temperatura cea mai ridicată, negru, temperatura cea mai scăzută) sau color (roşu este pentru
temperatura cea mai ridicată).
5. Metode combinate.
a)coloraţia intravitală este o metodă utilizată ca test de screening, pentru identificarea zonelor
suspecte de leziuni neoplazice.
b)stomatoscopia reprezintă o metodă de examinare a mucosei bucale, cu ajutorul unui aparat numit
stomatoscop, care oferă imagini mărite de 20-30 de ori. În acest mod apar mai evidente detaliile de
structură ale mucoasei, atât la nivelul leziunii, cât şi în zonele învecinate, devenind vizibile şi
modificările vascularizaţiei superficiale.
c)diafanoscopia sau transiluminarea constă în examinarea pacientului într-o cameră obscură, după
introducerea unei surse puternice de lumină în cavitatea bucală. Pentru examinarea dinţilor, sursa de
lumină se plasează pe faţa orală a acestora. Dintii vitali prezintă o coloraţie roz omogenă, în timp ce
dinţii devitalizaţi şi cariile interproximale apar de culoare închisă.
B. Pregatirea psihica
Bolnavul este informat despre necesitatea interventiei chirurgicale, riscul, eventualele mutilari si i se
cere consimtamantul.
C. Ingrijiri igienice
Daca starea bolnavului o permite zilnic, bolnavul va fi indrumat, ajutat sa faca baie sau dus, urmat
de igiena cavitatii bucale, ingrijirea parului, taierea unghiilor.
A. Pregatirea generala
. Pregatirea locala
Dezavantaje:
Atrofia accentuată a crestei alveolare mandibulare produce În zona frontală probleme asemănătoare
cu cele date de o creastă oblică internă ascuţită, deosebirea fiind dată de localizarea
simptomatologiei. Pe apofizele genii se inseră mm. geniogloşi şi de aceea, dispariţia şanţului pelvi-
mandibular face imposibilă adaptarea periferică a protezei mobile În aceasta zonă. Tratamentul şi În
acest caz este numai chirurgical, fiind descrise două tehnici: • rezecţia modelantă a apofizelor genii;
• rezecţia modelantă a apofizelor genii, În asociere cu adâncirea şanţului pelvi-mandibular. Dupa
anestezia n. alveolar inferior şi a n. lingual bilateral la spina Spix, se realizează o incizie pe coama
crestei, În regiunea frontală a mandibulei, decolându-se apoi mucoperiostul până se evidenţiază
apofizele genii şi inserţiile mm. geniogloşi. Iniţial se dezinseră cu un decolator lat fibrele musculare,
după care se Îndepărtează apofizele genii cu o pensa ciupitoare de os, regularizarea suprafeţei osoase
realizându-se cu pile le de os . a Pentru a se obţine şi o adâncire a şanţului pelvi-mandibular, această
tehnică poate fi completată cu o repoziţionare inferioară a planşeului bucal; prin mucoasa şi fibrele
mm. geniogloşi se trec fire neresorbabile care sunt fixate transcutan (tehnica Trauner). Suprafaţa de
os neacoperită de mucoperiost se va vindeca per secundam. Se recomandă aplicarea imediată a
protezei totale rebazate, pentru a favoriza menţinerea noi poziţii a şanţului pelvi-mandibular.
o creasta oblică internă ascuţită, acoperită de o mucoasă subţire, pe care se inseră fibrele m.
milohioidian, este unul dintre factorii care fac imposibilă aplicarea unei proteze mobile mandibulare,
pacientul asociind Întotdeauna purtarea protezei cu o simptomatologie dureroasă persistentă. De
asemenea, o resorbţie accentuată a crestei alveolare În treimea posterioară mandibulară face ca linia
oblică internă să ajungă la acelaşi nivel cu planşeul bucal, desfiinţând şantul pelvi-mandibular.
Pentru soluţionarea acestor probleme se indică numai tratamentul chirurgical. Dupa anestezia n.
alveolar inferior şi a n. lingual la spina Spix, se realizează o incizie de-a lungul crestei alveolare, În
zona trigonului retromolar; nu se recomandă realizarea unei incizii de descărcare linguale, datorită
pericolului lezării nervului lingual. Mucoperiostul se decolează cu atenţie, până se evidenţiază
creasta oblică internă şi inserţia m. milohioidian.lniţial se dezinseră m. milohioidian cu un decolator
lat, protejând părţile moi ale planşeului şi n.lingual. Creasta oblică internă se Îndepărtează cu pensa
ciupitoare de os, iar regularizarea suprafeţei osoase se face cu pile de os. Sutura plăgii poate fi
efectuată atât cu fir continuu, cât şi cu fire separate . Postoperator, aplicarea imediată a protezei este
obligatorie pentru a favoriza reinserarea Într-o poziţie inferioară a fibrelor m. milohioidian.
Deoarece această repoziţionare a fibrelor musculare este necontrolabilă, se recomandă asocierea
acestei tehnici cu o tehnică de adâncire a şanţului pelvilingual.
Pregatirea generala preoperatorie, consta in examenul clinic si paraclinic, pregatirea psihica, ingrijiri
igienice, urmarirea functionala, vitala si vegetativa, precum si observarea schimbarii in starea
bolnavului si regimul dietetic preoperator.
A. Examenul clinic
Acesta este efectuat de catre medicul chirurg, ajutat de cadrul mediu sanitar si pune in evidenta
starea fiziologica a bolnavului dand totodata posibilitatea depistarii unor deficiente ale organismului
si ale unor boli insotitoare. El estecompletat de examinari paraclinice.
a)examenul radiologic clasic. Este metoda cea mai utilizată în medicina dentară şi în chirurgia oro-
maxilo-facială. Acest fapt este explicabil, dacă ţinem cont de faptul că, viscerocraniul reprezintă o
alternanţă de structuri radiotransparente şi radioopace. În practica curentă se utilizează: radiografiile
dentare sau retroalveolare; radiografiile panoramice şi ortopantomogramele; radiografii ale oaselor
feţei; tomografiile de faţă sau de profil; radiografiile cu substanţă de contrast: sialografia şi
fistulografia.
b)scintigrafia este o metodă de investigaţie, care foloseşte izotopi radioactivi, ce se pot localiza într-
un tesut sau organ, într-o concentraţie diferită, faţă de ţesuturile din jur. Radiaţiile emise sunt captate
de o cameră de scintilaţie, care permite realizarea unei hărţi scintigrafice a regiunii examinate.
d)rezonanţa magnetică nucleară (RMN) este o metodă recentă de ivestigaţie, bazată pe recepţionarea
impulsurilor electromagnetice de spin sau a densităţii protonilor, cu ajutorul unei instalaţii
supraconductoare, care lucrează intr-un câmp magnetic intens. Această metodă realizează imagini în
planuri multiple, facilitând evaluarea raporturilor anatomice ale tumorilor cu părţile moi, inclusiv cu
elementele vasculare de vecinătate, fără să fie necesară injectarea unei substanţe de contrast. Sunt
evidente o bună capacitate de discriminare tisulară, dar şi o mare sensibilitate, pentru detectarea
ţesuturilor tumorale.
b)citologia salivară se efectuază din sedimentul obţinut, prin centrifugarea salivei recoltate prin
cateter din glandele parotide sau submaxilare. Deşi indicele de acurateţe nu este prea ridicat, metoda
permite uneori diagnosticul diferenţial între tumorile maligne şi alte afecţiuni ale glandelor salivare.
c)puncţia citologică se utilizează pentru diagnosticul leziunilor profunde. Materialul celular este
recoltat cu ajutorul unui ac subţire, introdus în masa formaţiunii. Posibilitatea unor rezultate eronate
este legată de puncţionarea unei zone nesemnificative, precum şi de pătrunderea în seringă a unor
celule din toate straturilor tisulare străbătute, ceea ce poate genera confuzii severe.
d)biopsia este metoda, care oferă cea mai mare acurateţe, comparativ cu alte investigaţii, ce se pot
efectua în vederea precizării diagnosticului. Biopsia este indispensabilă, pentru stabilirea
diagnosticului tumorilor maligne şi pentru alegerea metodei de tratament.
4. Metode fizice. Papakoča Kiro Teza de doctorat Metode şi tehnici de reconstrucţie a crestelor
alveolare deficitare 47 a)ecografia aplică proprietăţile fizice ale ultrasunetelor în diagnosticul
medical. Principiul de utilizare al ultrasunetelor în diagnostic, se bazează pe înregistrarea ecourilor,
adică a reflectării parţiale a fascicolului de unde ultrasonore, care traversează ţesuturile şi intâlnesc
interferenţe sau structuri de densitate sonică diferită. b)termografia reprezintă o metodă biofizică de
înregistrare a emanaţiei de caldură de la suprafaţa unor regiuni anatomice, căldura organismului este
recepţionată şi transformată întro hartă termică, care poate fi percepută în alb-negru (alb,
temperatura cea mai ridicată, negru, temperatura cea mai scăzută) sau color (roşu este pentru
temperatura cea mai ridicată).
5. Metode combinate.
a)coloraţia intravitală este o metodă utilizată ca test de screening, pentru identificarea zonelor
suspecte de leziuni neoplazice.
b)stomatoscopia reprezintă o metodă de examinare a mucosei bucale, cu ajutorul unui aparat numit
stomatoscop, care oferă imagini mărite de 20-30 de ori. În acest mod apar mai evidente detaliile de
structură ale mucoasei, atât la nivelul leziunii, cât şi în zonele învecinate, devenind vizibile şi
modificările vascularizaţiei superficiale.
c)diafanoscopia sau transiluminarea constă în examinarea pacientului într-o cameră obscură, după
introducerea unei surse puternice de lumină în cavitatea bucală. Pentru examinarea dinţilor, sursa de
lumină se plasează pe faţa orală a acestora. Dintii vitali prezintă o coloraţie roz omogenă, în timp ce
dinţii devitalizaţi şi cariile interproximale apar de culoare închisă.
B. Pregatirea psihica
Bolnavul este informat despre necesitatea interventiei chirurgicale, riscul, eventualele mutilari si i se
cere consimtamantul.
C. Ingrijiri igienice
Daca starea bolnavului o permite zilnic, bolnavul va fi indrumat, ajutat sa faca baie sau dus, urmat
de igiena cavitatii bucale, ingrijirea parului, taierea unghiilor.
A. Pregatirea generala
. Pregatirea locala
Contraindicatii:
Boala Addison
Boala Parkinson
Avantaje:
Crearea spatiului pentru protezare
Dezavantaje:
Interventie laborioasa
Fiecare din cele două jumătăți simetrice a mandibulei este străbătută de canalul mandibulei (Canalis
mandibulae), care începe de la gaura mandibulei (Foramen mandibulae) aflată pe fața medială a
ramurii mandibulei, coboară oblic în jos și înainte străbătând ramura mandibulei, apoi merge
orizontal înainte în interiorul corpului mandibulei, sub rădăcinile dinților molari cu care comunică
prin niște orificii mici, și se bifurcă la nivelul primului sau al doilea dinte premolar în două ramuri:
laterală - canalul mental și medială - canalul incisiv. Canalul mental (mentonier) este scurt, se
termină cu gaura mentonieră (Foramen mentale) de pe fața anterioară a corpului.
Pregatirea generala preoperatorie, consta in examenul clinic si paraclinic, pregatirea psihica, ingrijiri
igienice, urmarirea functionala, vitala si vegetativa, precum si observarea schimbarii in starea
bolnavului si regimul dietetic preoperator.
A. Examenul clinic
Acesta este efectuat de catre medicul chirurg, ajutat de cadrul mediu sanitar si pune in evidenta
starea fiziologica a bolnavului dand totodata posibilitatea depistarii unor deficiente ale organismului
si ale unor boli insotitoare. El estecompletat de examinari paraclinice.
După finalizarea examenului clinic şi analiza rezultatelor investigaţiilor de laborator, pentru
precizarea diagnosticului mai pot fi utilizate şi examene (metode) complementare, examene care se
pot subîmpărţi astfel:
a)examenul radiologic clasic. Este metoda cea mai utilizată în medicina dentară şi în chirurgia oro-
maxilo-facială. Acest fapt este explicabil, dacă ţinem cont de faptul că, viscerocraniul reprezintă o
alternanţă de structuri radiotransparente şi radioopace. În practica curentă se utilizează: radiografiile
dentare sau retroalveolare; radiografiile panoramice şi ortopantomogramele; radiografii ale oaselor
feţei; tomografiile de faţă sau de profil; radiografiile cu substanţă de contrast: sialografia şi
fistulografia.
b)scintigrafia este o metodă de investigaţie, care foloseşte izotopi radioactivi, ce se pot localiza într-
un tesut sau organ, într-o concentraţie diferită, faţă de ţesuturile din jur. Radiaţiile emise sunt captate
de o cameră de scintilaţie, care permite realizarea unei hărţi scintigrafice a regiunii examinate.
d)rezonanţa magnetică nucleară (RMN) este o metodă recentă de ivestigaţie, bazată pe recepţionarea
impulsurilor electromagnetice de spin sau a densităţii protonilor, cu ajutorul unei instalaţii
supraconductoare, care lucrează intr-un câmp magnetic intens. Această metodă realizează imagini în
planuri multiple, facilitând evaluarea raporturilor anatomice ale tumorilor cu părţile moi, inclusiv cu
elementele vasculare de vecinătate, fără să fie necesară injectarea unei substanţe de contrast. Sunt
evidente o bună capacitate de discriminare tisulară, dar şi o mare sensibilitate, pentru detectarea
ţesuturilor tumorale.
c)puncţia citologică se utilizează pentru diagnosticul leziunilor profunde. Materialul celular este
recoltat cu ajutorul unui ac subţire, introdus în masa formaţiunii. Posibilitatea unor rezultate eronate
este legată de puncţionarea unei zone nesemnificative, precum şi de pătrunderea în seringă a unor
celule din toate straturilor tisulare străbătute, ceea ce poate genera confuzii severe.
d)biopsia este metoda, care oferă cea mai mare acurateţe, comparativ cu alte investigaţii, ce se pot
efectua în vederea precizării diagnosticului. Biopsia este indispensabilă, pentru stabilirea
diagnosticului tumorilor maligne şi pentru alegerea metodei de tratament.
4. Metode fizice. Papakoča Kiro Teza de doctorat Metode şi tehnici de reconstrucţie a crestelor
alveolare deficitare 47 a)ecografia aplică proprietăţile fizice ale ultrasunetelor în diagnosticul
medical. Principiul de utilizare al ultrasunetelor în diagnostic, se bazează pe înregistrarea ecourilor,
adică a reflectării parţiale a fascicolului de unde ultrasonore, care traversează ţesuturile şi intâlnesc
interferenţe sau structuri de densitate sonică diferită. b)termografia reprezintă o metodă biofizică de
înregistrare a emanaţiei de caldură de la suprafaţa unor regiuni anatomice, căldura organismului este
recepţionată şi transformată întro hartă termică, care poate fi percepută în alb-negru (alb,
temperatura cea mai ridicată, negru, temperatura cea mai scăzută) sau color (roşu este pentru
temperatura cea mai ridicată).
5. Metode combinate.
a)coloraţia intravitală este o metodă utilizată ca test de screening, pentru identificarea zonelor
suspecte de leziuni neoplazice.
b)stomatoscopia reprezintă o metodă de examinare a mucosei bucale, cu ajutorul unui aparat numit
stomatoscop, care oferă imagini mărite de 20-30 de ori. În acest mod apar mai evidente detaliile de
structură ale mucoasei, atât la nivelul leziunii, cât şi în zonele învecinate, devenind vizibile şi
modificările vascularizaţiei superficiale.
c)diafanoscopia sau transiluminarea constă în examinarea pacientului într-o cameră obscură, după
introducerea unei surse puternice de lumină în cavitatea bucală. Pentru examinarea dinţilor, sursa de
lumină se plasează pe faţa orală a acestora. Dintii vitali prezintă o coloraţie roz omogenă, în timp ce
dinţii devitalizaţi şi cariile interproximale apar de culoare închisă.
Bolnavul este informat despre necesitatea interventiei chirurgicale, riscul, eventualele mutilari si i se
cere consimtamantul.
C. Ingrijiri igienice
Daca starea bolnavului o permite zilnic, bolnavul va fi indrumat, ajutat sa faca baie sau dus, urmat
de igiena cavitatii bucale, ingrijirea parului, taierea unghiilor.
A. Pregatirea generala
. Pregatirea locala