Ocluzologie CURS 5

PROPULSIA MANDIBULEI

Prof.univ.Dr. Doina Lucia Ghergic

 PROPULSIA MANDIBULEI CU CONTACTE DENTO-DENTARE
• În cadrul mişcărilor mandibulei în plan sagital (diagrama Posselt), avansarea
punctului interincisiv mandibular (mişcarea de propulsie cu contact dento-
dentar al mandibulei, din poziţia de I.M.) interesează din punct de vedere
funcţional şi pentru utilitatea clinică, numai până la poziţia în care marginile
libere ale incisivilor mandibulari ajung în dreptul marginilor libere ale incisivilor
maxilari, poziţie numită cap la cap în propulsie (C.C.P.), necesară pentru
incizia alimentelor.
• Este necesar să facem o precizare: mişcarea funcţională este cea din poziţia
C.C.P., în poziţia de I.M., deci o mişcare de retropulsie a mandibulei şi a
punctului interincisiv mandibular; cu toate acestea, noi studiem traseul invers,
mişcarea de propulsie, deoarece este mai uşor de obţinut în condiţii clinice.
 A. PREHENSIUNEA ŞI INCIZIA ALIMENTELOR
• Cele două tipuri de deplasări sunt acte funcţionale în cursul cărora
incisivii mandibulari pot atinge limita superioară a schemei
Posselt.
• Pentru prehensiune, mandibula coboară de obicei din relaţia de
postură, pe traseul de deschidere uzuală, atât cât este necesar
pentru priza interarcadică a fragmentului alimentar.
• Prin ridicarea mandibulei după o traiectorie uşor anterioară celei
după care s-a făcut coborârea, se realizează progresiv incizia, în
funcţie de natura şi consistenţa alimentului, fragmentarea sa
efectivă se poate obţine chiar înainte ca incisivii mandibulari să
ajungă în poziţia cap la cap în propulsie.
• Numai dacă desprinderea nu s-a obţinut nici atunci când poziţia
C.C.P. a fost atinsă, mandibula urmează traseul de retropulsie cu
contact dento-dentar.
• De îndată ce fragmentul alimentar a fost complet separat prin
incizie, adesea fără să fi ajuns nici măcar în poziţia C.C.P.,
mandibula coboară şi realizează, în general, mişcările
caracteristice ciclului masticator.
 Limita superioară a schemei Posselt (2-3-4).

Având în vedere că:

• traseul C.C.P. - I.M. este identic cu traseul I.M. - C.C.P.;
• mişcarea de propulsie a mandibulei se urmăreşte clinic mai uşor decât
retropulsia ei;
• poziţia de pornire pentru traseul I.M. - C.C.P. este una stabilă (I.M.),
în timp ce pentru retropulsia mandibulei cu contact dento-dentar,
poziţia iniţială este relativ instabilă (CC), motiv pentru care practica a
impus studierea mişcării de propulsie a mandibulei.
Există totuşi şi o aplicaţie clinică directă a actului funcţional al inciziei:
• reglarea unghiului de înclinare antero- posterior (în plan sagital) a
pantelor condiliene, cu ajutorul unei înregistrări interocluzale.
• Această înregistrare interocluzală se face cu mandibula plasată într-o
poziţie propulsată, similară situaţiei în care s-ar realiza incizia
alimentelor.
Principiul teoretic al acestei aplicaţii:
• în cursul actului funcţional de incizie (prehensiune), mandibula parcurge o
serie de poziţii dependente de înclinarea pantelor condiliene şi după stabilirea
contactului dento-dentar la nivelul incisivilor în poziţia CC, de înclinarea
pantelor incisive.
• Se poate enunţa formula, bineînţeles în sens simbolic, nu matematic:
• I = P.C. + P.I.
• (I = incizia, P.C. = panta condiliană, P.l. = panta incisivă), cu rezultanta P.C. = I
- P.I, sau,
• în termeni practici, dacă se aplică o înregistrare mandibulo-maxilară de incizie
(I) între două modele montate într-un articulator şi se modifică înclinarea
pantelor condiliene ale articulatorului, în momentul în care dinţii celor două
modele s-au adaptat corect în indentaţiile înregistrării (P.I.), înseamnă că
pantele condiliene ale articulatorului au aceeaşi valoare cu cele ale A.T.M. la
care s-a făcut înregistrarea .
• Regulile după care se realizează o asemenea înregistrare sunt :
• Suportul înregistrării trebuie să fie cel puţin un material
semirigid (de obicei ceară).
• pentru înregistrările poziţiilor centrice (R.C., I.M.), placa de
înregistrare trebuia să aibă o grosime de 3-4 mm (două grosimi
ale plăcii de ceară); pentru înregistrarea de incizie, ceara trebuie
să aibă o grosime mai mare (3-4 plăci de ceară) deoarece, la
incizie spaţiul interarcadic în zonele laterale este de asemenea
mai mare decât în I.M. sau R.C.
• înregistrarea de incizie se aplică intraoral o singură dată,
deoarece nici o poziţie din traiectoria de incizie nu este stabilă şi
o eventuală reaplicare intraorală a înregistrării iniţiale în ceară
(pentru control sau „spălare" cu pastă ZOE) poate determina
apariţia unor indentaţii diferite faţă de cele iniţiale.
• Pentru o aproximare bună a înclinării pantelor condiliene la
articulatorul semiadaptabil, înregistrarea de incizie trebuie să se
facă cât mai aproape de I.M., sau, cu alte cuvinte înregistrarea
trebuie să se facă la propulsia minimă a mandibulei.
• Justificarea acestei necesităţi vine de la diferenţa existentă
între forma tuberculului articular şi cea a pantei
articulatorului semiadaptabil; în timp ce prima este relativ
variată de la subiect la subiect, cea din urmă are o
geometrie constantă, în general plană ( la ultimele modele
de articulatoare, pantele au o morfologie concav-convexă,
mai apropiată de cea reală).
• panta articulatoarelor semiadaptabile este reglabilă numai
din punct de vedere al înclinării în plan sagital (pantă
condiliană) şi transversal (unghiul Bennett), nu şi în ceea ce
priveşte forma ei; această caracteristică dă şi numele de
articulator semiadaptabil.
• Problema se pune deci, la un articulator semiadaptabil, ca
pe traseul dintre 2 puncte, traiectoria modelului mandibular
să fie cât mai apropiată de cea reală. Primul dintre cele două
puncte a fost stabilit anterior (reprezentat de poziţia de R.C),
în timp ce al doilea este determinat de înregistrarea de
incizie. Modalitatea prin care se poate face ca traiectoriile
dintre cele două puncte să fie cât mai asemănătoare este ca
distanţa dintre ele să fie cât mai mică.
 B. PROPULSIA MAXIMĂ
• Din poziţia cap la cap în propulsie
mandibula are posibilitatea să
efectueze o mişcare mai amplă spre
anterior, mişcare ce urmează o traiectorie
spre anterior şi superior, până ajunge
într-un punct (limita antero-superioară
a diagramei Posselt) numită
propulsia maximă (P.M.).
• Această mişcare nu are o semnificaţie
funcţională, se execută numai comandat.
• propulsia maximă nu este o poziţie
diagnostică din punctul de vedere al
funcţionalităţii ocluzale.
 CONCLUZII LA POZIŢIILE LIMITĂ SUPERIOARE
 Toate aceste poziţii sunt determinate de contactele dento-
dentare;
 la edentatul total, la edentatul parţial fără ocluzie, dar şi la
subiecţi dentaţi, însă prezentând diverse tipuri de anomalii
dento-maxilare, limita superioară a ariei de deplasare în plan
sagital a punctului interincisiv mandibular se modifică faţă de
aspectul cunoscut de „bicuspoid".
 Deşi sunt funcţionale (cu excepţia P.M.), mandibula se
plasează într-una dintre poziţiile limită superioare (P.L.S.)
numai câteva minute pe zi: în deglutiţie, masticaţie şi
ocazional pentru incizia alimentelor.
 ARIA MIŞCĂRILOR MAXIME,
ARIA MIŞCĂRILOR FUNCŢIONALE ÎN PLAN SAGITAL

• Din oricare din punctele de pe traseul dintre CCP -

P.L.S. mandibula poate efectua mişcări de coborâre
până la deschiderea maximă (D.M.).
• Trasând traiectoriile extreme de coborâre ale
mandibulei (din R.C. la D.M. respectiv de la P.M. la
D.M.), între aceste traiectorii se obţine o suprafaţă:
aria mişcărilor maxime ale mandibulei (de fapt, ale
punctului interincisiv) în plan sagital, în cadrul căreia
numai traseul dintre R.C. si C.C.P. este influenţat
(ghidat) de dinţi,
• restul traiectoriilor fiind dirijate numai de articulaţia
temporo-mandibulară şi de muşchii mobilizatori ai
mandibulei.
• Pe diagrama Posselt se poate observa că în interiorul
conturului se mai găseşte un traseu ce uneşte poziţiile
I.M. - DM, pe care se plasează de altfel şi relaţia de
postură a mandibulei (RP).
• Dintre mişcările cuprinse în această arie numai o
parte sunt mişcări funcţionale (chiar deschiderea
maximă, deşi funcţională, este rar folosită pentru
căscat, şi excepţional pentru prehensiune în vederea
inciziei sau pentru fonaţie.
• în consecinţă, sunt considerate mişcări funcţionale:
• deplasările în plan sagital spre anterior de la R.C. la
C.C.P. şi spre inferior până aproape de D.M.
• Prin trasarea suprafeţei în care se derulează mişcările funcţionale în
plan sagital rezultă o arie mai mică: aria mişcărilor funcţionale ale
mandibulei în plan sagital sau anvelopa funcţională, mişcări ce nu
sunt altceva decât mişcările maxime reduse de dinţi (vezi traseul
R.C.-C.C.P.) şi de muşchii mobilizatori ai mandibulei (vezi coborârea
până aproape de D.M.).
• Cu toate că mişcările mandibulei sunt efectuate prin contracţia
muşchilor mobilizatori ai mandibulei, diferenţa între mişcările
maxime, extreme, limită şi mişcările funcţionale este dată de
caracterul lor:
– în timp ce mişcările maxime sunt mişcări comandate, voluntare,
– mişcările funcţionale sunt urmarea unor reflexe, deci ele sunt
mişcări automatizate, reflexe.

1. Aria mişcărilor maxime în plan

sagital
2. Anvelopa funcţională
3. Aria ocupată de diferite relaţii
limită ale mandibulei
 ARIA MIŞCĂRILOR MANDIBULEI ÎN PLAN FRONTAL

 Mişcările limită în plan frontal ale mandibulei sunt prezentate în imaginea

de mai jos.
Extremitatea superioară a acestei diagrame reflectă, ca şi în cazul
deplasărilor în plan sagital, poziţiile mandibulo-craniene cu contact dento-
dentar.
 Forma generală a acestui traseu este aceea a unei acolade orizontale,
prezentând însă numeroase variaţii dependente de modalitatea în care se
face ghidajul mişcărilor de lateralitate.
 în mijlocul acoladei se găseşte una din poziţiile centrice ale mandibulei, la
care se realizează cea mai mică dimensiune verticală - D.V.O. Această
poziţie este I.M.

Traseul „A" aparţine unui subiect cu panta linguală a caninilor maxilari foarte abruptă, „B" unui
subiect cu abraziune generalizată, iar „C" reprezintă forma comună a diagramei frontale (după
 ARIA MIŞCĂRILOR MANDIBULEI ÎN PLAN FRONTAL
 în cazul în care I.M. coincide cu R.C. (POINT CENTRIC) sau între I.M. şi
R.C. nu există variaţii ale D.V.O. (LONG CENTRIC fără modificarea
D.V.O.), diagrama deplasărilor mandibulare în plan frontal are drept
extremitate superioară un punct care corespunde atât poziţiei I.M. cât şi
celei de R.C.
 Atunci când traseul R.C. - I.M. se realizează cu modificarea D.V.O.,
poziţia de R.C. se va plasa în interiorul ariei de mişcare a mandibulei în
plan frontal.
 Cu excepţia I.M. şi D.M. şi celelalte poziţii mandibulo-craniene ce
caracterizează diagrama Posselt în plan sagital (C.C.P. = cap la cap în
propulsie, P.M. = propulsie maximă, R.P. = relaţie de postură) se găsesc în
interiorul diagramei frontale.
 Limita superioară a diagramei frontale evidenţiază poziţiile mandibulo-
craniene, corespunzătoare mişcărilor de lateralitate stângă şi dreaptă ale
mandibulei.
 Pe diagrama frontală se observă că traseul iniţial pe care se face lateralitatea
este abrupt (segmentele I.M. - C.C.L.sg. / I.M. - C.C.L.dr.), pentru ca apoi să
se aplatizeze relativ până în poziţiile L.M.sg. şi L.M.dr. (lateralitate maximă
stângă, respectiv dreaptă).
 Prima parte a traseului corespunde mişcării de lateralitate cu contacte dento-dentare, din
poziţia de I.M. până în poziţia C.C.L. (cap la cap în lateralitate), poziţie în care caninii
ipsilaterali se găsesc în raport relativ „cap la cap".
 Acest traseu (C.C.L.- I.M.) este de altfel şi segmentul funcţional al mişcării de lateralitate
(revenirea din lateralitate) a mandibulei, tot aşa cum

 traseul C.C.P.- I.M. reprezenta segmentul funcţional al mişcării de propulsie (revenirea

din propulsie) a mandibulei cu contacte dento-dentare.
 O altă similaritate între segmentele I.M. - C.C.L. (în diagrama frontală) şi I.M. - C.C.P.
(în diagrama sagitală) o reprezintă faptul că în ambele cazuri sensul mişcării funcţionale
este C.C.P.=>I.M., pentru incizia alimentelor, respectiv C.C.L.=>I.M., pentru masticaţie,
este inversat în cazul examenului clinic ocluzal (I.M.=>C.C.P. pentru propulsie, respectiv
I.M.=>C.C.L. pentru lateralitate.
 Justificările, în cazul mişcării de lateralitate, sunt apropiate de cele prezentate pentru
mişcarea de propulsie:
 traseul C.C.L. - I.M. este identic cu traseul I.M. - C.C.L.;
 mişcarea de lateralitate a mandibulei
se urmăreşte clinic mai uşor decât
revenirea din lateralitate;
 poziţia de pornire pentru
traseul I.M. - C.C.L. este una stabilă
(I.M.), în timp ce pentru revenirea din
lateralitate a mandibulei, cu contacte
dento-dentare, poziţia iniţială este
relativ instabilă (C.C.L.).
 LATERALITATEA MANDIBULEI CU CONTACTE DENTO- DENTARE

 Din tot segmentul I.M. - L.M. de pe diagrama frontală, numai porţiunea C.C.L.
- I.M. este cea funcţională, utilizată pentru masticaţie.
 Poziţia C.C.L. se referă la raportul „cap la cap" la nivelul caninilor, la care se
ajunge după ce marginea liberă a caninului mandibular „parcurge" spaţiul
situat pe faţa linguală a caninului superior, între zona infracingulară (stopul
ocluzal) şi marginea incizală.

Ghidaj canin dr. în timpul excursiei

laterale = C.C.L. DREAPTA Ghidaj canin st. în timpul excursiei
laterale = C.C.L. STÂNGĂ
 Spre deosebire de mişcarea de
propulsie, care este la nivelul arcadelor
o deplasare prin translaţie, lateralitatea
se realizează printr-o mişcare mai
complexă care se manifestă la nivelul
arcadelor dentare prin rotaţie şi
translaţie.

Axa de rotaţie este verticală (la

intersecţia planurilor sagital şi frontal)
şi trece prin condilul de partea căruia
se face mişcarea de lateralitate, ceea
ce face ca amplitudinea mişcării să fie
direct proporţională cu depărtarea
punctului de referinţă faţă de centrul
de rotaţie. Astfel, mişcarea funcţională
de lateralitate este mai amplă în
sectorul frontal şi progresiv mai
redusă spre zona distală a arcadelor.
Urmărind în continuare diagrama frontală a mişcărilor mandibulare cu contact
dento-dentar se observă că traseul înregistrează o porţiune mai plată decât
cea iniţială, cuprinsă între poziţiile C.C.L. şi cele de lateralitate maximă
(L.M.) stângă şi dreaptă.
 Aspectul limitei superioare a diagramei frontale (traseul L.M.sg. - L.M.dr.
poate avea forme diverse, dependente de morfologia arcadelor şi de
stereotipul masticator al subiectului. Oricare ar fi însă aspectul general al
diagramei frontale se poate observa că posibilitatea de deplasare laterală a
mandibulei este din ce în ce mai mică, odată cu deschiderea gurii, ceea ce dă
diagramei un aspect lanceolat.
 Ca şi în cazul mişcării de propulsie, importanţa evaluării deplasărilor
mandibulare laterale cu contact dento-dentar ţine de 2 elemente:
 rolul funcţional pe care acest tip
de mişcări îl are (în masticaţie) şi
 posibilităţile de utilizare clinică
(pentru programarea
unghiului şi mişcării Bennett).