Subiectul lecției: Relaţiile de ocluzie şi explicarea relaţiei centrice.

UC 1. Descrierea relaţiilor de ocluzie şi explicarea relaţiei centrice.

Planul lecției:
1. Noţiuni relaţiilor ocluzale.
2. Caracteristica relației centrice..

Bibliografie:

PROF. UNIV. DR. SERGIU IONIŢĂ LECTOR UNIV. DR.

ALEXANDRU PETRE, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol
Davila – Bucureşti, „OCLUZIA DENTARĂ Noţiuni de morfologie,
fiziologie, patologie şi tratament”

Aparatul Dento Maxilar Aparatul Dento Maxilari (A.D.M.) este unul

dintre cele mai complexe sisteme ale organismului uman, atât în ceea ce
priveşte componentele sale morfologice, cât şi în raport de funcţionalitatea sa
foarte diversă.

Pentru îndeplinirea funcţiilor aparatului dento-maxilar mandibula

efectuează numeroase mişcări. Dar aceste mişcări pornesc, ajung sau
traversează câteva poziţii de referinţă. Studiul mişcărilor mandibulei s-a
efectuat prin diferite metode şi tehnici, de la complicate dispozitive intraorale
sau extrabucale, trecând prin radiografia cinematică şi ajungând astăzi la
aparate computerizate cu reprezentare grafică a acestor mişcări.

RELAŢIA CENTRICĂ – GENERALITĂŢI

Pentru majoritatea autorilor, orice analiză ocluzală, orice studiu al

relaţiilor mandibulo-maxilare porneşte de la poziţia esenţială a mandibulei:
relaţia centrică.

DEFINIŢIE

Poziţia de relaţie centrică (R.C.) este un raport mandibulo-cranian

fundamental pentru medicina dentară, care a primit de-a lungul timpului
peste 60 de definiţii,dar prezintă 7 definiţii considerate acceptabile pentru
R.C.:
Raportul mandibulo-maxilar în care condilii articulează cu porţiunea cea
mai subţire, avasculară a discurilor articulare corespunzătoare iar
complexul disc-condil este situat antero-superior în contact cu panta
tuberculilor articulari. Poziţia este independentă de contactele dento-
dentare şi poate fi determinată clinic atunci când li se imprimă condililor
mandibulari o direcţie anterioară şi superioară. În această poziţie
mandibula realizează mişcări de rotaţie pură în jurul unei axe orizontale
(GPT-5).

R.C. este cea mai posterioară poziţie funcţională a mandibulei faţă de

maxilar spre care şi dinspre care se pot realiza mişcări laterale. Acest raport
există la diverse grade de separaţie mandibulo-maxilară. R.C. se găseşte în
apropierea axei balama terminale (GPT-3).

R.C. este cea mai posterioară poziţie mandibulo-maxilară în care condilii

se găsesc, la nivelul cavităţilor glenoide, într-un raport neforţat din care pot
fi realizate mişcări laterale independent de gradul de separaţie al
maxilarelor (GPT- 1).

R.C. este cea mai posterioară relaţie a mandibulei faţă de maxilar din care
pot fi realizate mişcări laterale la o dimensiune verticală dată (Boucher).

R.C.este un raport mandibulo-maxilar în care condilii şi discurile articulare

se găsesc în poziţia cea mai simetrică şi superioară. Acest raport este greu
de definit anatomic însă poate fi determinat clinic prin poziţia din care
mandibula realizează numai mişcări de rotaţie, de până la 25mm, în jurul
unei axe balama terminale. În acest raport ansamblul disc-condil este
poziţionat în porţiunea cea mai superioară a foselor mandibulare, în contact
cu panta distală a tuberculilor articulari (Ash).

R.C. este raportul mandibulo-maxilar în care condilii se găsesc în poziţia

cea mai superioară şi posterioară în cavităţile glenoide. Acest raport este
greu de identificat şi înregistrat în prezenţa disfuncţiei sistemului
masticator (Ramfjord)

R.C. este un raport determinat clinic prin plasarea ambilor condili în poziţia
cea mai anterioară şi superioară. Această poziţionare poate fi realizată la
pacienţi fără sensibilitate sau alte tulburări la nivelul A.T.M. (Ramfjord).

Dintre autorii români, propun o definiţie:

 R.C. este poziţia cea mai înaltă, cea mai posterioară şi neforţată a
condililor în cavitatea glenoidă. De obicei în această poziţie condilii pot fi
centraţi în cavitatea glenoidă, de unde se adaugă definiţiei şi caracteristica
de simetrică.

În concluzie toate definiţiile sunt corecte.

În stabilirea poziţiei de relaţie centrică un rol important revine

ligamentelor. (Dawson, 1980) consideră că poziţia "cea mai înaltă" este
esenţială deoarece corespunde plasării condililor şi meniscurilor
(discurilor) într-o poziţie fermă de sprijin cu ajutorul ligamentelor. În
special ligamentul temporo-mandibular (colateral extern) opreşte
(fixează) mişcarea ascendentă a condilului.
Limitarea deplasării posterioare este realizată tot de ligamente. Toate
aceste motive au facut ca R.C. să fie numită şi poziţie ligamentară.

R.C. este considerată, aşa cum s-a arătat, cea mai posterioară poziţie
funcţională a condililor mandibulari, motiv pentru care mai este numită şi
poziţie terminală.
Din cele expuse mai sus reiese cu claritate că poziţia de relaţie centrică
nu este influenţată de dinţi. De fapt, fiind un raport osos, mandibulo –
cranian, dependent de ligamente şi de alte formaţiuni, fără a fi condiţionat
de prezenţa dinţilor, “neinfluenţarea” din partea dinţilor trebuie înţeleasă în
sensul că poziţia de relaţie centrică este prezentă toată viaţa, inclusiv la
edentatul total sau la edentatul parţial fără contacte dento-dentare.

În realitate poziţia de relaţie centrică poate fi împiedicată de contactele

dento-dentare, ceea ce face improprie aserţiunea de independenţă faţă de
dinţi.

De asemenea poziţia de relaţie centrică poate fi modificată temporar de

contracţii musculare anormale, care la rândul lor pot fi cauzate de contacte
dento-dentare defectuoase. Astfel, tentativa de închidere a gurii nu se poate
realiza cu plasarea condililor în poziţia cea mai înaltă şi posterioară din
cauza unor contacte dento-dentare anormale care obligă muşchii
pterigoidieni externi (laterali) să preia sarcinile ligamentelor articulaţiei
temporo-mandibulare (A.T.M.), încercând să "fixeze" condilii într-o
poziţie bine sprijinită, alta decât R.C., poziţie care corespunde unei
intercuspidări maxime determinate de contactele defectuase. Dar, în timp
ce ligamentele nu obosesc niciodată în menţinerea condililor în R.C.,
muşchii obosesc repede, oboseală ce se traduce prin spasme musculare.
Aceste spasme se manifestă între altele şi prin împiedicarea mandibulei să
ajungă în R.C.

IMPORTANŢA R.C.
Încercând o sistematizare a importanţei poziţiei de R.C. se pot afirma
urmatoarele:
• R.C. este o poziţie constantă toată viaţa, deci şi la edentatul total, fapt
deosebit de important deoarece pentru protezarea edentatului total, aparatul
său dento-maxilar nu mai oferă date sigure;
• R.C. este o poziţie diagnostică de la care porneşte orice analiză
ocluzală. Dacă poziţia de R.C. este modificată, orice altă examinare
ocluzală este lipsită de sens, deoarece porneşte de la o poziţie modificată.
• R.C. este o poziţie care poate fi determinată şi transferată. Această
afirmaţie trebuind să fie inţeleasă sub două aspecte: mandibula poate fi
poziţionată în R.C., iar această poziţie poate fi materializată prin stabilirea
axei balama terminale; poziţia astfel determinată poate fi înregistrată şi
ulterior transferată la nivelul unui ocluzor sau articulator.
• R.C. este o poziţie funcţională. R.C. intervine şi în timpul masticaţiei
şi anume atunci când se încearcă masticaţia alimentelor dure, cu consistenţă
mărită, deci atunci când condilii au nevoie de un sprijin ferm; marea
majoritate a autorilor susţin că R.C. este poziţia în care se efectuează
deglutiţia, act fiziologic foarte frecvent în timpul alimentării, dar şi în
timpul somnului, pentru înghiţirea salivei, care este secretată permanent.

Fig.
 Fig
1. Ligamentul sfenomandibular 2. Ligamentul capsular ( partea
externă, laterală, a acestui ligament, invizibilă în această perspectivă,
este îngroşată şi este cunoscută sub denumirea de ligament colateral
extern ) 3. Ligamentul pterigomandibular (colateral intern) 4.
Ligamentul stilomandibular

Fig.
1. tuberculul articular 2. suparafaţa glenoidală (articulară) a
tuberculului articular 3. fosa mandibulară 4. fisura petro-timpanică
(inserţia posterioară a capsulei articulare) 5. condilul mandibular 6. colul
condilian

Fig.
1. CAPSULA ARTICULARĂ; porţiunea anterioară şi cea laterală a
capsulei sunt îngroşate şi limitează deplasarea posterioară a condililor;
porţiunea posterioară a capsulei limitează deplasarea anterioară a
condililor; laxitatea în această zonă determină luxaţii sau subluxaţii
cronice ale condililor mandibulari
2. MENISCUL ARTICULAR
3. ETAJUL SUPERIOR AL A.T.M., MENISCO – TEMPORAL, în care se realizează mişcarea
prin translaţia meniscului de-a lungul tuberculului articular 4. ETAJUL INFERIOR AL A.T.M.,
MENISCO – CONDILIAN în care se realizează mişcarea prin rotaţia condililor mandibulari.