EFICIENTA TERAPIEI MANUALE SI A KINETOTERAPIEI IN

AFECTIUNILE ARTICULATIEI TEMPORO-MANDIBULARE

GRUPA 15
1. BOUTIUC IOANA-MIHAELA
2. HOLBAN ALEXANDRA-MARIA
3. MAFTEI LUCIAN
4. MURGULESCU ADELINA-STEFANA
5. NEAGU ANDREEA
 CE ESTE ARTICULATIA TEMPORO-MANDIBULARA(ATM)?

 Articulaţia temporo-mandibulară este cea mai importantă şi mai

complexă articulaţie a craniului uman.
 Aceste articulatii permit miscari de deschidere-inchidere a gurii,
dar si miscarile stanga-dreapta ale maxilarului inferior. Atunci cand
are loc miscarea de deschidere a gurii, capetele rotunjite ale
mandibulei (condilii) aluneca in suprafetele concave ce sunt plasate
in osul temporal, iar in momentul inchiderii cavitatii bucale acesti
condilii revin in pozitia lor initiala. Discul articular este cel care
impiedica ca aceste suprafete osoase sa se frece una de cealalta in
timpul executiei acestor miscari. Acest disc are rol tampon, el
absoarbe presiunea generata  in timpul masticatiei.
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE ATM:

 Este o articulaţie sinovială, care uneşte mandibula de craniu;

 Este o diartroză;
 Este o articulaţie bicondiliană;
 Are o dublă mobilitate, participând astfel la realizarea funcţiilor aparatului stomatognat: masticaţie, fonaţie,
deglutiţie, mimică.
 Tulburările articulaţiei temporo-mandibulare sunt dureroase şi apar cel mai frecvent că urmare a unor
traumatisme, a bruxismului sau pot fi cauza unei ocluzii dezechilibrate( restaurări incorect adaptate ocluzal,
edentaţii, migrări dentare)
 COMPONENTELE ATM:
 1. Din partea osului temporal al craniului:
 Tuberculul articular sau eminenţa glenoidă:  este situat anterior
de fosa mandibulară şi se prezintă sub forma unei pante
convexe, limitate inferior de o muchie, care reprezintă limita
excursiei maxime a condilului mandibular. Este acoperit de un
strat subţire de ţesut fibros, mai gros la mijloc şi în partea
exterioară, care are rol protector şi facilitează mişcările de
frecare articulare.
 Cavitatea glenoidă sau fosa mandibulară: este situată pe faţă
internă a osului temporal, între cele două rădăcini, transversă şi
longitudinală, ale zigomei, şi găzduieşte în repaus condilul
mandibular.  Are formă semiovoidală cu adâncimea medie de 6-
7 mm, fiind concavă atât în sens latero-medial cât şi antero-
posterior. La adult, adâncimea fosei mandibulare variază în
funcţie de tipul de ocluzie şi de stereotipul de masticaţie. Cu cât
versantele cuspidiene ale dinţilor sunt mai înclinate, cu atât fosa
mandibulară este mai adâncă.
 2. Din partea mandibulei:
 Condilul mandibular: reprezintă extremitatea
superioară a procesului posterior al ramurii
mandibulei. Are forma unui trunchi de con,
elipsoidală, cu baza mare orientată superior şi
acţionează ca un pivot al mişcărilor mandibulare. Are
convexitate dublă, în plan frontal şi sagital.
 3. Discul sau meniscul articular: 
 ocupă spaţiul dintre suprafeţele articulare oasoase. Este o formaţiune fibro-cartilaginoasă cu formă de lentilă
biconcavă, care rezolvă incongruenţa dintre suprafeţele articulare, craniană şi condiliană. Cel mai important
rol al discului articular este acela de a-şi modifica poziţia şi forma în aşa fel încât să se adapteze volumului
dintre suprafeţele articulare în orice fază a mişcărilor mandibulare. El se inseră, prin expansiuni sau
aripioare, pe tuberculii median şi lateral ai condilului şi pe faţa posterioară a colului mandibulei. Condilul şi
aparatul discal formează astfel un complex anatomic şi fiziologic indisociabil, complexul condilo-discal.
Meniscul articular împarte articulaţia în două compartimente: unul superior (supradiscal, sau temporo-discal)
în care sunt posibile mişcări de translaţie şi unul inferior (infradiscal sau disco-mandibular) în care se
efectuează mişcări de rotaţie.
 ELEMENTELE DE UNIRE ALE ATM:

 Capsula articulară: este o membrană de natură conjunctivă, are

formă conică, cu baza mare spre craniu şi vârful la nivelul colului
condilian. Este subţire, alcătuită din colagen alb, şi prezintă în
interior  o membrană sinovială.  Aderă de discul articular,
contribuind astfel la delimitarea celor două compartimente articulare,
leagă componenetele osoase ale articulatiei între ele , susţine
membrana sinovială şi este sediul unor terminaţii nervoase.
Membrana sinovială căptuşeşte doar faţa internă a capsulei, nu
acoperă suprafeţele osoase articulare şi nici meniscul. Aceasta
delimitează cavitatea sinovială, plină cu lichid sinovial.
 Ligamentele articulare: sunt de natură colagenică, întinse de la baza craniului la colul condilului şi au rolul de a
întări  faţa medială şi laterală a capsulei. Acestea sunt în număr de două, unul medial şi unul lateral şi intervin în
controlul proprioceptiv al mişcărilor articulare.
 În condiţii patologice, capsula articulară şi ligamentelele devin laxe, favorizând apariţia subluxaţiilor şi luxaţiilor
temporo-mandibulare, cu o simptomatologie dominată de durere. În cursul luxaţiilor se pierd raporturile normale
dintre suprafeţele articulare, cu ieşirea condilului din fosa mandibulară în sens anterior, posterior sau lateral.
 PATOLOGIA ATM

 Patologia ATM ocupă un loc deosebit printre

afecţiunile stomatologice, avînd un tablou clinic divers
și care ţine de competenţa unor specialiști cum ar fi:
otorinolaringolog, neurolog, oftalmolog, psihiatru,
osteopat, care identifică anumite aspecte dificile pentru
diagnostic și tratament.
PRINCIPALELE AFECTIUNI ALE ATM:

 Tulburari ale musculaturii de la nivelul ATM – afectiunea apare ca urmare a aparititi durerii la nivelul muschilor
ce controleaza miscarile madibulei
 Traumatisme – dislocatia articulatiei, fractura la nivelul condilului mandibular, traumatism la nivelul discului
articular
 Afectiuni degenerative – artritele
 SIMPTOMATOLOGIA:

 Simptomatologia:
 Dureri de cap, urechi, gat, ochi, umeri
 Dificultate in a deschide si inchide gura
 Zgomote la nivelul articulatiei
 Dificultate de mestecare si inghitire a bolului alimentar
 Disfuncţia ATM este un termen colectiv care întrunește un număr mare de probleme clinice care includ
probleme masticatorii, musculare, ATM și structuri asociate. Disfunţiile sunt numai o subgrupă a unei grupe
mari de dureri și disfuncţii cranio-faciale unde sunt incluse dureri de origine somatică, psihică și neuropatică.
 Numărul pacienţilor cu disfuncţii ATM este în permanentă creștere, acest lucru poate fi explicat și prin faptul că
numărul pacienţilor cu procese carioase și complicaţiile acestora crește, fiind urmat de pierderi dentare și
dereglări ocluzale. Crește și numărul populaţiei afectate de sindromul de stres și poststres care conduce spre
activitate musculară patologică sporită, urmată de disfuncţii musculare și articulare. Necunoașterea acestor
probleme de către medicul stomatolog conduce spre dificultăţi în formularea diagnosticului și stabilirea planului
de tratament
 CAUZELE DISFUNCTIILOR ARTICULATIILOR TEMPORO
MANDIBULARE:

 Stresul poate conduce la aparitia sindromului miofascial dureros. In acest caz articulatia nu este afectata direct, ci
ca urmare a “scrasnitului”dintilor (bruxismul) si inclestatul dintilor in timpul noptii.
 Dezechilibru intern – disfunctii din cauza unei coordonari deficitare intre condil si os temporal; discul articular
nu mai functioneaza optim
 Artrita, obturatii coronare incorect adaptate, modificari de pozitie dentara
 Diverse traumatisme – daca o persoana sufera o lovitura puternica la nivelul barbiei socul loviturii este transmis
catre discul articular si se pot produce leziuni severe la acest nivel sau chiar se poate fractura condilul mandibular
 Bruxismul – cei care “scrasnesc”dintii in timpul noptii
TRATAREA DISFUNCTIILOR ATM

 Masticatie pe ambele parti

 Se consuma alimente moi
 Adoptarea unei posturi corecte a corpului
 Folosirea unei gutiere speciale
 Fizioterapie
 Tehnici de reducere a stresului prin masaj si exercitii fizice
 Corectarea muscaturii
 In cazuri foarte grave, interventie chirurgicala
 Diagnosticul și tratamentul afecţiunilor ATM este greu de realizat fără cunoașterea suficientă a particularităţilor
anatomice și fiziologice ale ATM, a ţesuturilor și structurilor anatomice adiacente.
 În prezent, în literatură nu este stabilit un algoritm terapeutic bine determinat pentru pacienţii cu disfuncţii
articulare, cel mai des acestor pacienti nu li se stabilește un diagnostic complex sau examinarea nu se efectuează
corespunzator și fără un plan conceptual de diagnostic bine determinat.
 Sub acest aspect este necesară cunoașterea minuţioasă a anatomiei și fiziologiei ATM.
Examinarea Articulaţiei Temporo-Mandibulare Diagnosticul iniţial al pacienţilor cu disfuncţii ATM trebuie sa includă
3 momente cheie:
 1-Durerea (este sau nu este prezentă).
 2-Funcţia (este pastrată sau este dereglată)
 3-Restaurări dentare
 Metodele de examinare (tradiţionale) ale ATM includ:
motivul prezentării (acuzele), dezvoltarea cronologică a
afecţiunii, anamneza, date obiective și metode
suplimentare de laborator.
 Mai des, pacienţii prezintă clicuri articulare și/sau
cracmente care le aud în ureche la închidere și
deschidere, dureri, trismus.
TEORII (CONCEPTE) PRIVIND ETIOLOGIA SI PATOLOGIA
AFECŢIUNILOR ATM

Este necesar de conștientizat că disfuncţiile ATM prezintă un grup de afecţiuni cu o geneză polietiologică, cu un
mecanism de dezvoltare complicat.
Printre factorii principali care duc la disfuncţii pot fi enumeraţi:
 starea mușchilor masticatori
 Ocluzia
 starea funcţională a elementelor care formeaza ATM
 statutul psihoemoţional.
  
CUM AJUTA FIZIOKINETOTERAPIA

 Potrivit studiilor Academiei Americane de Medicina

fizica, fiziokinetoterapia pare sa fie cea mai buna
optiune in tratamentul disfunctiilor
musculoscheletice, reducand semnificativ durerea si
redand capacitatea de miscare
Reeducarea posturii
 Kinetoterapeutul te va invata cum sa fii atent la postura, pentru a-ti imbunatati pozitia maxilarului, capului,
gatului, sternului si a umerilor, atunci cand stai asezat sau cand mergi.

Imbunatatirea amplitudinii de miscare in articulatie

 Sunt folosite tehnici de terapie manuala pentru a imbunatati treptat capacitatea de a musca/mesteca si de a
ameliora durerea de la nivelul tesuturilor si articulatiilor.
Terapia durerii
  Cand durerea este severa, fizioterapeutul va efectua proceduri
specifice pentru calmarea inflamatiei si reducerea durerii (lasser,
ultrasunet,etc). Deasemenea se poate folosi si un tratament
medicamentos antiinflamator adjuvant.
 Recomandarea consultului stomatologic/ortodontic. Daca
problema  are drept cauza alinierea dentara , atunci este necesar un
consult stomatologic sau chiar la un medic ortodont pentru
corectarea acesteia si imbunatatirea functiei maxilarului.
FIZIOTERAPIA 

  foloseste aplicatii terapeutice prin intermediul factorilor fizici pentru a trata diferite afectiuni. Acesti factori fizici
actioneaza asupra receptorilor cutanati (termic, tactil, dureros) care raspund printr-o serie de efecte produse asupra
organismului ,reducerea durerilor fiind principalul efect
CE PROCEDURI TERAPEUTICE PUTEM FOLOSI IN TRATAREA
DURERILOR?

 Crioterapia (Se realizeaza printr-un jet de aer rece ce realizeaza un soc termic la nivelul pielii care va determina
scaderea temperaturii locale cu 10-12 grade ceea ce determina scaderea inflamatiei si implicit ameliorarea
durerii);
 Terapia Tecar (Se bazeaza pe caldura produsa de organism prin intermediul energiei electromagnetice pentru a
grabi procesul de vindecare a zonei afecate – prin intermediul caldurii zona tratata se relaxeza si durerea dispare)
 Laseroterapia (Terapie ce foloseste energia luminoasa absorbita de organism ce determina modificari biologice la
nivel celular – are efect antialgic)
 Ultrasunetul (Transmite in interiorul organismului vibratii ce realizeaza un micromasaj profund ce asigura efectul
anestezic)
 Tens (Tehnica de tratament ce consta in folosirea curentului pentru stimularea directa a tesutului, are ca efect
principal reducerea durerii dar si activarea circulatiei sangvine ce reduce inflamatia)
 KINETOTERAPIA

  va ajuta la ameliorarea durererilor articulare prin redarea mobilitatii , stabilitatii articulare si imbunatatirea tonusului
muscular.
GIMNASTICA MEDICALA
 este una dintre formele de aplicare ale kinetoterapiei şi constă din exerciţii, procedee şi metode speciale
organizate şi puse în slujba prevenirii şi corectării deficitelor fizice, organice sau psihice
  Exerciţiul fizic este mijlocul de bază al gimnasticii terapeutice, aceasta constituindu-se, ca urmare a experienţei
practice şi teoretice acumulate, în diferite procedee care se aplică identic în toate cazurile analoage.
 Efecte morfogenetice şi morfoplastice- mişcarea determină o bună irigaţie sangvină şi nutritivă a oaselor
solicitate în efort, acestea dzvoltându-se normal.
 În cazul articulaţiilor determină şi întreţine forma, condiţionează întinderea suprafeţei articulare, grosimea
cartilajului articular, lungimea şi rezistenţa ligamentelor, a capsulei articulare în funcţie de tensiunea exercitată
la nivelul acestora
TERAPIA MANUALĂ

 este o metodă de tratament în care intalnim un complex de tehnici biomecanice care se efectuează cu mainile, cu
scopul de a elimina blocările funcţionale musculare si eliberarea nervilor în mod sigur şi eficient desigur.
  ca o arta de vindecare, este una dintre cele mai vechi metode de tratament iar în prezent are o mare popularitate,
in randul persoanelor care acuza dureri .
ESENŢA ŞI SPECIFICUL TERAPIEI MANUALE 

 prin simplul contact cu corpul pacientului, medicul poate simţi rezistenţa organismului şi să afle ce se blochează şi
cum are loc dereglarea funcţiei organelor sau sistemelor organismului.
 Procedurile de terapie manuală se aseamănă cu masajul, dar totuşi diferă prin faptul că părţile sunt localizate,
precum şi forţa acţiunii este strict dozată.
PRINCIPALELE METODE DE TERAPIE MANUALĂ

 mobilizarea
 tractiunea
 relaxarea musculara
 reliz miofacil
 manipulare intermitenta
 TEHNICI

 Myofascial Terapia vizează sistemul muscular și fascial, promovează flexibilitatea și mobilitatea țesuturilor conjunctive
ale corpului. Se spune că mobilizează aderențe și reduce severitatea / sensibilitatea cicatricilor. O analiză critică constată
că relevanța fasciei pentru terapie este îndoielnică. Masaj poate fi utilizat ca parte a unui tratament. Susținătorii susțin că
acest lucru poate reduce inflamația. Scriitorul științific Paul Ingraham notează că nu există dovezi care să susțină
afirmația
 Se spune că masajul prin frecare crește mobilizarea aderențelor între straturile fasciale, mușchii, compartimentele și alte
țesuturi moi. Se crede că creează un răspuns inflamator și provoacă concentrarea asupra zonelor rănite. O revizuire
sistematică din 2012 a constatat că nu s-a produs niciun beneficiu suplimentar din includerea masajului de frecare a
țesuturilor profunde într-un regim terapeutic, deși concluziile au fost limitate de dimensiunile reduse ale eșantionului în
studiile clinice randomizate disponibile.
 Tehnica țesuturilor moi este o presiune fermă, directă, pentru relaxarea mușchilor hipertonici și întinderea structurilor
fasciale strânse. O revizuire din 2015 a concluzionat că tehnica este ineficientă pentru dureri de spate, iar calitatea
cercetării care îi testează eficacitatea este slabă.
 Tehnicile Trigger Point pretind că se adresează Myofascial Puncte de declanșare, deși explicația despre modul în care
funcționează este controversată
 BIBLIOGRAFIE
 ^ A b HP franceză, Brennan A, White B, Cusack T (2010). „Terapia manuală pentru osteoartrita șoldului sau genunchiului - o revizuire
sistematică”. Terapie manuală. 16 (2): 109–17. doi:10.1016 / j.math.2010.10.011. PMID 21146444.
 ^ Bialosky JE, Bishop MD, George SZ, Robinson ME (2011). "Răspunsul placebo la terapia manuală: ceva din nimic?". J Man Manip Ther. 19 (1): 11–
9. doi:10.1179 / 2042618610Y.0000000001. PMC 3172952. PMID 22294849.
 ^ „Segmente facilitate: o analiză critică”. cpdo.net. Adus 12 iunie 2018.
 ^ I.M. Korr (6 decembrie 2012). Mecanismele neurobiologice în terapia manipulativă. Springer Science & Business Media. ISBN 978-1-4684-8902-6.
 ^ "Terapie fizică manuală ortopedică Descrierea practicii avansate de specialitate" (PDF). aaompt.org. American Academy of Orthopedic Manual
Physical Therapeists. Adus 12 iunie 2018.
 ^ Gatterman MI, Hansen DT (1994). „Dezvoltarea nomenclaturii chiropractice prin consens”. Jurnal de terapie manipulativă și fiziologică. 17 (5): 302–
309. PMID 7930963.
 ^ „Mai mult de o treime din adulții din SUA utilizează medicamente complementare și alternative, potrivit unui nou sondaj guvernamental”. Centrul
Național pentru Sănătate Complementară și Integrativă. Institutul Național pentru Sănătate. Adus 11 iulie 2012.
 ^ „Cele mai comune terapii CAM între adulți - 2007”. nccih.nih.gov. Adus 12 iunie 2018.
 ^ Paul van den Dolder, Paulo Ferreira și Kathryn Refshauge (2010). 
"Masajul țesuturilor moi este un tratament eficient pentru durerile mecanice de umăr? Un protocol de studiu". Jurnalul de terapie manuală și
manipulativă. Biblioteca Națională de Medicină din SUA. 18 (1): 50–54. doi:10.1179 / 106698110X12595770849687. PMC 3103116. PMID 21655424.
 ^ A b Ingraham, Paul. - Contează fascia?. painscience.com. Adus 12 iunie 2018.
 BIBLIOGRAFIE

 Ingraham, Paul. „Masajul nu reduce inflamația și promovează mitocondriile”. painscience.com. Adus 12 iunie 2018.

 ^ Brosseau, Lucie; Casimiro, Lynn; Milne, Sarah; Welch, Vivian; Shea, Beverley; Tugwell, Peter; Wells, George A (21 octombrie
2002), „Masaj profund de frecare transversală pentru tratarea tendinitei”, în Brosseau, Lucie (ed.), Baza de date Cochrane de
recenzii sistematice, Chichester, Marea Britanie: John Wiley & Sons, Ltd, doi:10.1002 / 14651858.cd003528
 ^ Franke H, Fryer G, Ostelo R, Kamper S (2015). „Tehnica energiei musculare pentru durerile lombare nespecifice”. Baza de
date Cochrane de recenzii sistematice (2): CD009852. doi:10.1002 / 14651858.CD009852.pub2. PMID 25723574.
 ^ Lucas N, Macaskill P, Irwig L, Moran R, Bogduk N (2009). „Fiabilitatea examinării fizice pentru diagnosticarea punctelor
declanșatoare miofasciale: o revizuire sistematică a literaturii”. Clin J Pain. 25 (1): 80–9. doi:10.1097 / AJP.0b013e31817e13b6
. PMID 19158550. S2CID 11603020.
 ^ Myburgh C, Larsen AH, Hartvigsen J (2008). „O revizuire sistematică și critică a palpării manuale pentru identificarea
punctelor declanșatoare miofasciale: dovezi și semnificație clinică”. Arch Phys Med Rehabil. 89 (6): 1169–76. doi:
10.1016 / j.apmr.2007.12.033. PMID 18503816.
 ^     Behm DG, Blazevich AJ, Kay AD, McHugh M (2016). 
A b

„Efectele acute ale întinderii mușchilor asupra performanței fizice, a mișcării și a incidenței leziunilor la persoanele a
ctive sănătoase: o revizuire sistematică”
. Appl Physiol Nutr Metab (Revizuire sistematică). 41 (1):
BIBLIOGRAFIE

 1. Ивасенко П.И., Мискевич М.И., Савченко Р.К., Симахов Р.В., Патология ВНЧС, 2007, p.13-15; 25-27. 2.
Семkин B.;
 Волков А. Ю, 2011, p.24-29; 33-45; 72. 3. Jeffrey P. Okeson: Management of Temporomandibular Disorders and
Occlusion, Sixth Edition, 2013 4. Валентина Хватова, С. Чикунов: Окклюзионные шины (современное
состояние проблемы), 2010;
 p.9-11. 5. BioResearch Annual Conference Journal, 2013; 6. Станислав В. Маевски :Стоматологическая
Гнатофизиология, 2008, p.29-30. 7. Hyman Smukler- Normalisation of Occlusion, 2006 p.35-39; 45. 8. Iven
Klibeberg , Rob Jagger- Occlusion and Clinical Practice 2008. P.57-60;
 134-135. 9. Gh.Boboc -Aparatul Dento-Maxilar. 1996. p.292; 402. 10. A.C. Щербаков 1987. p.117-124. 11. The
Journal of Cranio Mandibular & Sleep Practice, Ianuarie2013. 12. И.Лебеденко, С.Арутюнов, М.Антоник,
Инструментальная функциональная диагностика зубочелюстной системы, 2010.