UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FSEFI
KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

PREHENSIUNEA

Student,
Sandu Ruxandra, KMS 2.3

PITEȘTI
2021
 PREHENSIUNEA

 
Definiția:
Prehensiunea este un gest precis, adaptat, conştientizat sau reflex, care pe baza informaţiilor
instantanee extero şi proprioceptive se automatizează prin repetare şi determină coordonarea
optimă a mâinii pentru prindere sau apucare.
După Littler mâna este divizată in trei elemente de mişcare:
- raza 1, policele, metacarpianul I şi articulaţiile dintre ele; metacarpianul I nu se articulează cu
cel de-al doilea şi astfel policele poate fi opus degetelor II-V; şi muşchii policelui.
- Raza 2, indexul, prin cei 7 muşchi proprii poate fi mobilzat independent fată de celelalte trei
degete;
- Raza 3 – formată din degetele III-V şi metacarpienele corespunzătoare.
Razele 1 şi 2 formează o unitate funcţiuonală pentru activităţi de prehensiune fine, precise, la
care participă în mică măsură şi degetul III.
Legătura funcţională dintre razele 1-3 asigură prehensiunea de forţă. Ea este evidenţiată de
redoarea în extensie a inelarului , care face imposibilă „strângerea în pumn a celorlate degete”.
Aceste trei raze de mişcare sunt grupate în jurul unei unităţi centrale stabile, reprezentată de
rândul distal al carpienelor, metacarpienelor II şi III şi musculatura aferentă: muşchiul flexor
radial al carpului şi muşchii extensori radial ai carpului (lung şi scurt).
Tipuri de prehensiune
1.Prehensiunea terminală se realizează între extremitatea pulpei policelui, aproape de unghie şi
extremitatea pulpei fiecărui deget, în particular a indexului.
Este o prehensiune bidigitală fină, discriminatorie prin care sunt sesizate obiectele fine. Testul de
eficacitate constă în apucarea unui ac sau a unui băţ de chibrit aşezat pe masă.
Această mişcare necesită integritatea flexorului lung al policelui şi al flexorului profund al
degetului opus acestuia.
2.Prehensiunea subterminală
Se realizează între pulpa policelui şi pulpa altui deget când este bidigitală sau pulpele a două
degete, când este tridigitală.
Acest mod de prehensiune este mai des folosit în activităţile cotidiene şi permite sesizarea unor
obiecte mai groase care pot fi apucate cu două sau trei degete, de obicei police, index şi medius.
Testul de eficacitate pentru priza bidigitală index-police constă în încercarea de a smulge o foaie
de hârtie ţinută între aceste două degete.
3.Prehensiunea subtermino-laterală se realizează între pulpa policelui şi faţa laterală a unui
deget, mai frecvent indexul, ca şi cum am număra banii, am prinde o farfurie sau am răsucii o
cheie, motiv pentru care se mai numeşte „ pensa de cheie”.
Acestă prehensiune bidigitală realizează o priză mai puternică decât precedenta , deoarece
degetul opus policelui, în special indexul se sprijină pe celelalte degete şi astfel adductorii
policelui pot dezvolta o forţă maximă.
Se mai poate realiza şi tridigital între pulpa policelui, indexului şi faţa laterală a mediusului;
acestă priză este utilizată la scris , motiv pentru care se mai numeşte „pensa de scris”.
4,Prehensiunea polici digitopalmară este o prehensiune de forţă realizată între palmă şi
ultimele patru degete şi police; se aplică în jurul unor obiecte grele si voluminoase.
Când volumul obiectului este prea mare, policele nu poate realiza priza cu celelate degete, iar
forţa scade.
5.Prehensiunea prin opoziţie digitopalmară opune palmei ultimele patru degete şi permite
sesizarea unor obiecte mai mici decât precedenta: mânuirea unui levier, apucarea volanului,
agăţarea de o bară, purtarea unui geamantan.
Este mai rar folosită, deoarce priza se menţine greu.
6.Prehensiunea latero-laterală se realizează interdigital între feţele alăturate a două degete, mai
ales index şi medius. Ex: menţinerea ţigării între degete. Este secundară, dar devine preţioasă în
absenţa policelui.
Reeducarea prehensiunii
În reeducarea prehensiunii trebuie să se țină cont că extensorii mâinii, flexorii și adductorii
degetelor lucrează sinergic cu flexorii mâinii, extensorii și abductorii degetelor.
Sinergia este evidențiată prin strângerea pumnului - care constă în extensia mâinii, flexia și
adducția degetelor -și deschiderea acestuia - care însumează flexia mâinii, extensia și abductia
degetelor.
Această sinergie musculară este utilizată în reeducarea musculară compensatorie,
care se realizează cu atât mai ușor,cu cât funcția compensatorie a mușchilor este mai importantă.
Astfel, flexorii mâinii pot compensa acțiunea extensorilor degetelor. În această situație,
kinetoterapia va avea ca obiectiv tonifierea analitică a mușchilor compensatori, deoarece
preluarea noii funcții determină scăderea forței musculare.
Mușchii interosoși și lumbricali sunt în același timp flexori și extensori deoarece prin originea
lor, pe mușchiul flexor profund al degetelor și inserția, pe aponevroza dorsală a mâinii, unesc
flexorii și extensorii degetelor.
Abducția degetelor este posibilă când articulațiile metacarpo-falangiene sunt extinse. Când
degetele sunt flectate, în amplitudine maximă, din aceste articulații, abducția nu se poate realiza
activ și nici pasiv. În plus,intervin și ligamentele colaterale. Când articulațiile metacarpo-
falangiene sunt extinse, ligamentele se relaxează și permit abducția degetelor; când articulațiile
sunt flectate, ligamentele se scurtează și împiedică abducția degetelor.
Această stabilitate a articulațiilor degetelor, în pozitie de flexie, permite priza grosieră palmară,
de forță, în momentul strângerii pumnului. Pentru păstrarea ei,imobilizarea articulațlilor
metacarpo-falangiene se realizează în flexie de 60-80° cu policele în opozabilitate medie.
Imobilizarea în extensie determină scurtarea ligamentelor, cu redoare secundară.
Cel mai important mușchi al prehensiunii este flexorul profund al degetelor.
Conservarea sau redobandirea forței lui se realizează prin mișcări de flexie din articulațiile
interfalangiene distale și proximale, cu menținerea în extensie a metacarpo-falangienelor pentru a
compensa efectul extensor al mușchilor lumbricali.
Când mușchiul flexor digitorum profundus nu mai poate acționa, se produce așa numita priză
lumbricală, care, folosită pentru o perioadă lungă de timp periclitează posibilitatea de glisare a
ligamentelor flexoare, de aceea se recomandă folosirea unor orteze funcționale.
Sensibilitatea epicritică a mâinii este asigurată - pentru police, index i medius de nervul median.
În cazul lezării acestuia, sensibilitatea tactilă este preluată de nervul ulnar, care asigură în mod
normal sensibilitatea degetelor IV și V.
Obiectivele reeducării prehensiunii se sistematizează în:
∙generale -constau în redobandirea capacității funcționale a mâinii, prin recuperarea prizelor
normale sau formarea și învațarea unor prize compensatorii;
∙locale- variază de la caz la caz și constau în:
- ameliorarea circulației
- combaterea durerii
- relaxarea musculaturii contractate
- creșterea amplitudinii articulare
- îmbunătățirea capacității de glisare a tendoanelor
- alungirea musculaturii scurtate
- tonifierea musculaturii hipotone
- ameliorarea sau corectarea atitudinilor vicioase și a prizelor compensatorii
- îmbunătățirea abilității
- învățarea folosirii unor mijloace ajutătoare
Exerciiile pasive sub forma mobilizărilor se folosesc în cazul paraliziilor (spastice și flasce),
retracțiilor musculo-tendinoase și pentru elasticizarea structurilor articulare - la începutul ședinței
de kinetoterapie; ele întind capsulele și ligamentele articulare, prevenind astfel apariția
contracturilor.
Exerciiile active sunt cele rnai indicate și se execută liber (cu sau fară aparate) sau cu rezistență
progresivă, utilizându-se în acest scop și tehnici de facilitare neuromusculară propriocetivă.
De regulă se începe cu exerciții de umăr și cot. Pentru reeducarea prehensiunii se vor exersa miș
cări analitice sau globale, la nivelul tuturor articulațiilor membrului superior, astfel:
- flexia degetelor se obține prin strângerea unor obiecte (mingi de burete sau materiale
moi,țesături, plastilină,hârtie.
-exersarea globală a articulațiilor metacarpo-falangiene, interfalangiene proximale și distale se
obține cu un dispozitiv simplu numit „scandurica de fixare a mâinii”
- mușchii lumbricali vor fi exersați la marginea mesei
- extensia analitică a degetelor și globală a rnâiini se va executa împotriva rezistenței manuale
opusă de terapeut
- abducția degetelor se va exersa analitic, tot împotriva rezistenței manuale opusă de terapeut
- extensia și abducția degetelor se va exersa global, prin întinderea unui elastic circular
- mobilizarea simultană a mânii și cotului se va realiza prin mișcări active, executate cu obiecte
portative
- stabilizarea mâinii și antebrațului pentru redobândirea prizei de forță se va obține tot prin
exerciții cu obiecte sportative (mănuși, bastoane.)
Direcțiile principale de mișcare sunt reprezentate de flexia degetelor și a policelui, opozabilitatea
policelui ș a degetului mic.
Limitarea deschiderii pumnului, deci reducerea mișcărilor de flexie a rnâinii, abducție și extensie
a degetelor este mai puțin gravă, comparativ cu scăderea sau pierderea prizei de forță
(prehensiunea palmară),care constă în extensia mâinii, flexia și adducția degetelor.
Pierderile totale ale sensibilității, impun executarea exercițiilor sub control vizual;dacă se daugă
și tulburări ale motricității, se folosesc orteze dinamice căptușite cu pernuțe. Aceste orteze, cât și
cele pentru poziționare se schimbă continuu, deoarece trebuie adaptate stării de moment a
pacientului.
Hidrokinetoterapia este indicată pentru efectele vasodilatatorii, antialgice si decontracturante.
Dacă după tratamentul kinetic se instalează edemul sau crește temperatura locală,
hidrokinetoterapia este contraindicata.
Crioterapia calmează durerea când temperatura locală este crescută. În mod normal o
accentuează, deoarece la nivelul mâinii predomină structurile osteo-ligamentare, parțile moi fiind
reduse.
Masajul decontracturant clasic se aplică la nivelul musculaturii umărului și cefei.
În caz de cicatrici ale mâinii, masajul utilizează tehnici special.
Electroterapia se indică în paralizii,hipotonii musculare și tulburări de sensibilitate.
Terapia ocupațională este obligatorie și constă în prelucrarea unor material de consistență
diferită,cu suprafețe și forme variate, sub forma unor activități zilnice cu scop bine definit.
Când reeducarea mâinii nu poate fi efectuata în amputații, se încearcă reeducarea prehensiunii la
nivelul membrelor inferioare.