Biomecanica mâinii

Mâna propriu zisă este definită anatomic de cele 5 oase matacarpiene şi de

cele 14 falange ale degetelor. Între aceste oase se organizează articulaţiile
carpo-metacarpiene, metacarpofalangiene şi interfalangiene proximale şi
distale.
Mişcările policelui:
Fiind o articulaţie se tip seliform (în şa) între trapez şi primul metacarpian,
această articulaţie are o mare mobilitate, mult mai complexă decât a
celorlalte patru metacarpiene. Mişcările care au loc în dreptul articulaţiei
carpo-metacarpiene a degetului mare se transmit policelui care astfel poate
executa: flexie-extensie, adducţie-abducţie, opziţie, toate mişcările însumate
produc mişcarea de circumducţie a policelui.
Aceste mişcări sunt tipice pentru policele uman. Flexia şi opoziţia sunt
produse de următorii muşchi: opozantul degetului mare, flexorul lung şi
scurt al degetului mare, extensia este produsă de lungul şi scurtul extensor al
degetului mare. Abducţia policelui este efectuată de abductorul degetului
mare şi lungul extensor al degetului mare.
Mişcările degetelor:
Cele patru degete, metacarpienele având o mobilitate foarte redusă, prezintă
mişcări numai la nivelul articulaţiilor metacarpo-falangiene şi
interfalangiene. La nivelul articulaţiilor metacarpo-falangiene se execută
mişcări de flexie –extensie, în jurul unei axe transversale, în plan sagital,
precum şi adducere-abducere (înclinare cubitală şi radială) a degetelor
realizată în plan frontal în jurul unei axe antreoposterioare. Din cumularea

1
acestor mişcări rezultă circumducţia degetelor. Amplitudinea flexie- extensie
este de peste 90º, iar cea de înclinare a degetelor de cca 60º.
La nivelul falangelor singurele mişcări active sunt de flexie şi extensie, a
căror amplitudine totală medie este de cca 120º pentru articulaţiile proximale
şi cca 90º pentru cele distale. Flexia este mai amplă decât extensia care este
limitată de tensiunea flexorilor degetelor şi de ligamentele palmare.
Muşchii care execută mişcările sunt foarte diferenţiaţi:
- în flexia degetelor acţionează flexorii comuni superficiali şi profunzi
ai degetelor la care se asociază muşchii lombricali şi interosoşi, la
degetul mic flexorul degetului mic, la degetul mare lungul şi scurtul
flexor al policelui cu contribuţia primului interosos palmar.
- În flexia articulaţiei falangiene proximale contribuie flexorul comun
superficial şi flexorul comun profund al degetelor, iar la articulaţia
interfalangiană a policelui acţionează lungul flexor al policelui;
- La extensia degetelor intervin pentru degetul mijlociu şi inelar -
extensorul comun al degetelor, iar pentru index şi degetul mic -
extensorii proprii. Pentru police iau parte lungul şi scurtul extensor al
degetului mare.
În extensia articulaţiilor falagiene care se face simultan, intervin lumbricoizii
şi interosoşii, extensorul comun neluând parte la mişcare, la police intră în
acţiune lungul său extensor.
Aceste mişcări foarte complexe ale mâinii şi degetelor, specifice speciei
umane, dau posibilitatea apucării obiectelor (prehensiune). Există un număr
foarte mare de tipuri de prindere ( de apucare) care sunt influenţate de
forma, dimensiunile, volumul şi greutatea obiectelor ca şi forţa şi precizia pe
care o impun mişcările respective.
Există două tipuri de prehensiune: de forţă şi de fineţe.

2
Prehensiunea de forţă realizează un control ferm prin “apucarea” unor
obiecte, care cer forţă crescută în utilizarea lor, prehensiunea fiind în formă
de “cârlig”, “sferică”, “cilindrică”, “pumn închis”, executându-se cu toate
cele patru degete cu opoziţia sau nu a policelui (exemple: apucarea cozii
ciocanului, apucarea unei mingi de tenis, atârnarea de o bară, cărat o servietă
lovirea cu pumnul închis etc.).
Prehensiunea de fineţe nu presupune forţă deosebită, ci multă abilitate
pentru a realiza pense digitale ca: pensa tripulpară (între pulpele policelui,
indexului şi mediusului), bipulpară (police şi oricare alt deget), termino-
terminală (între vârfurile degetelor 1 şi oricare altul), latero-laterală ( între
feţele laterale a două degete alăturate). În acest tip de prehensiune obiectul
nu ia niciodată contact cu palma (scrisul cu creion, utilizarea cheii în
broască, cusutul cu ac, ţinerea ţigării între degete, culegerea de pe masă a
unor mici obiecte etc.).
Îndiferent de tipul prehensiunii, acest mecanism are patru etape de
desfăşurare:
 Etapa 1: mâna se deschide prin acţiunea mecanismului extensor.
 Etapa 2: mâna sau degetele se închid pe obiectul respectiv prin
acţiunea flexorilor extrinseci şi a intrinsecilor, precum şi a
musculaturii opozante;
 Etapa 3: este o creştere de forţă izometrică a muşchilor ce realizează
flexia, să care trebuie să realizeze acum forţa necesară activităţii
solicitate;
 Etapa 4: mâna se redeschide prin mecanismul extensor ca la etapa 1.