Catedra:STOMATOLOGIE ORTOPEDICĂ

”I. POSTOLACHI”

Disciplina:Protetica dentara
Lectia practica nr.6

Tema:Determinarea relaţiilor intermaxilare centrice.

 Obiective
 Noțiunea de "relaţii intermaxilare ". Exemplificați situațiile clinice posibile.
 Relația centrică. Concepte actuale. Tehnici de determinare.
 Definiţia "spaţiul liber de vorbire".
 Definiţia "spaţiul de inocluzie fiziologică".
 Metoda antropometrică de determinare a DVO.
 Metoda anatomo-fiziologică de determinare a DVO.
 Metoda funcţională de determinare a DVO. Etapele determinării relaţiilor
intermaxilare în edentaţia totală.
 Modelarea curbii vestibulare a şablonului cu bordurile de ocluzie.
 Determinarea înălţimii bordurii de ocluzie la maxilă.
 Determinarea planului de ocluzie.
 Determinarea și înregistrarea relaţiilor intermaxilare.
 Determinarea și indicarea liniilor de reper pentru montarea dinţilor.

 1.Definiţie "relaţii intermaxilare”.Exemplificati situatiile clinice posibile.
Relatille intermaxilare-relatiile dintre osul maxilla si mandibula.Mandibula fiind un os
mabil,prin miscarile sale ,poate realiza fata de maxilla ,os fix,unit rigid de oasele bazei craniului,un
sir de pozitii.Aceste pozitii pot fi centrice sau excentrice,cu sau fara contact dento dentar,pot fi
statice si dinamice,functionale si nefunctionale,In fucntie de caracterul miscarilor mandibulare
care pot fi cu sau fara contacte dento dentare,pozitiile mandibulei fata de maxilla si implicit fata
de baza craniului pot fi sistematizate in doua grupe.

Independente de ocluzia dentara-cunoscute sub denumirea de pozitii mandibulo-craniene

Dependente de ocluzia dentara –descries in literature de specialitate sub termenul de pozitii de

ocluzie,care sunt determinate de muschii mobilizatori,ATM cu ligamentele sale si contactele dento
dentare
 La etapa actuala se iau in considerare 3 pozitii fundamentale.
1.Pozitia de relatie centrica(ramane constant ape viata,si e posibil de
determinat chiar si in absenta determinantului anterior(araada dentara)

2.Pozitia de intercuspidare maxima(pozitie cu cel mai mare numar de
contacte dento-dentare)

3.Pozitia de postura mandibulara(pozitie de repaus fiziologic cind exista un
echilibru intre muschii mobilizatori,se considera ca din aceasta pozitie
pornesc si revin toate miscarile functionale)
PRC-mereu o putem determina
PIM-daca lipsesc dintii(folosim sabloanele de bordura )
PIM stabile -tratament conformativ
PIM instabila-tratament prin determinarea pozitiei de rel.centrica(o noua pozitie de IM)-tratament
reorganizatoric
PPM-pozitia de repaus fiziologic relativ
DVO-este determinate de dintii antagonisti
 SITUATII CLINICE POSIBILE
 1.Prezenta dintilor antagonisti pe ambele arcade
2.Prezenta dintilor restanti doar pe o singura arcada dentara,iar pentru
determinarea RIM este necesar confectionarea sabloanelor cu bordure de
ocluzie
3.Lipsa dintilor pe ambele arcade dentare
2. Relatiile centrice.Concepte actuale.Tehnici de determinare
Primele definitii Gisy,Griffin,Mallor caracterizeaza pozitia de relatie
centrica drept cea mai posterioara pozitie mandibulara nefortata din
care mandibular poate exercita miscarile laterale libere
Definitia contemporana(Dupas)
Caracteristicele RC
REPERE CLINICE
Determinarea RC
Tehnici de determinare nemijlocit a
RC
 Tehnici de inducere
-  scopul ghidarii manuale este acela de a conduce mandibula pe
traseul terminal al miscarii de inchidere, respectiv cel de axa balama
terminala. Diagrama lui Posselt este edificatoare in acest sens.
 Diagrama lui Posselt
 a.  Aria miscarilor limita a punctului interincisiv in cazul unui dentat. Miscarile verticale din schema sunt valabile si la
edentatul total
 b. Miscarea functionala de inchidere-deschidere a mandibulei se face in interiorul acestei arii prin pozitia de repaus
(R). Traseul limita posterior nu poate fi parcurs de pacient (nu este functional pentru miscarea de inchidere)
 - ea reprezinta traseul pe care il parcurge in sens sagital si vertical punctul interincisiv in cazul miscarilor limita ale
mandibulei (miscari maxime). Se poate observa pe ura ca RC se plaseaza in pozitia cea mai posterioara dintre pozitiile limita
superioare. intr-o pozitie usor anterioara fata de RC se afla intercuspidarea maxima (IM). De asemenea se observa ca RC este
pozitia terminala a miscarii limita posterioara de inchidere. in interiorul miscarilor limita se gaseste un traseu ce uneste
pozitiile de IM cu deschiderea maxima (DM). Pe acest traseu se plaseaza pozitia de postura a mandibulei (pozitia de repaus).
 - daca invitam pacientul sa inchida gura, el va urma traiectoria acestui traseu interior deoarece acesta este cel functional. Dar
in loc sa ajunga in RC, el va inchide in IM, deci intr-o pozitie anterioara. Pentru a ajunge in RC va trebui sa urmam calea
traseului limita posterior. Intrucat acesta nu este functional, pacientul nu-l poate urma. Din acest motiv se impune
conducereamanuala a mandibulei. Intrucat pe traseul limita posterior se afla axa balama terminala, tehnicile de determinare
a RC vor urmari dirijarea mandibulei in axa balama terminala. Vom reaminti cateva notiuni strict necesare cu privire la axa
balama terminala (ABT).
 - daca urmarim pe diagrama traiectoria punctului interincisiv pornind din pozitia de RC vom constata ca miscarea de
deschidere se face in doi timpi. intr-un prim timp, la o deschidere de maximum 20 mm, punctul interincisiv descrie un prim
arc de cerc. in timpul acestei miscari, condilii fac o miscare de rotatie pura. Rotatia pura a condililor se face in jurul unei axe
numita axa balamaterminala. Rotatia pura a condililor se realizeaza numai cand acestia se afla in pozitia de relatie centrica.
Pozitia de relatie centrica se mai numeste pozitie terminala, motiv pentru care aceasta axa balama se numeste terminala.
 Axa balama terminala este definita ca o axa imaginara care trece prin cei doi condili atunci cand acestia realizeaza o miscare
de rotatie pura. Ea corespunde unei amplitudini a deschiderii gurii de maximum 20 mm.(. 6.17).
Putem spune ca RC este determinata in momentul in care vom reusi
sa conducem mandibula in axa blama terminala iar cele doua borduri de
ocluzie intra in contact.
 
 Tehnica de conducere unimanuala
 -  ambele sabloane sunt in gura corect. Pacientul este in stare de relaxare fara tensiune si avand in vedere
mobilizarea sabloanelor -> deschideri ale cavitatii bucale cat mai mici care sa nu depaseasca 2 cm (miscari de
balansare).
 -  cu mana dreapta facem balansarile in sus si in joc – vom simti balansarea musculara -> vom ridica mandibula,
dar fara bruscare pana cand simtim contactul pe borduri. Pacientul va ramane in aceasta pozitie fara a deschide
gura.
 -  vom marca pe borduri 3 linii (stanga, dreapta, frontal) verticale ce trec de la bordura superioara la cea
inferioara.
 -  scopul : - pentru a verifica din nou corectitudinea miscarilor pentru a vedea coincidenta liniilor trasate de noi.
 Metode de verificare:
 -  deglutitia este o alta metoda;
 -  relaxare, deglutitie si sa se simta o deglutitie care sa nu fie fortata si verificam liniile trasate.
 - reflexul molar - se aseaza pulpa indecsilor pe bordura inferioara in zona molarilor iar pacientul este invitat sa
'muste pe molari'. Se trezeste astfel vechiul reflex de olcuzie molara, in care contractia musculara maxima,
plaseaza condilii in R.C. Se cunoaste faptul ca triturareaalimentelor dure se face pe molari, intrucat aici forta
musculara e maxima. In aceasta pozitie condilii au nevoie de un punct de sprijin maxim, care este R.C. Daca
zdrobirea alimentelor se face pe premolari, mandibula ocupa o pozitie
mezializata (de IM), in timp ce condilii se afla in apropierea pantei tuberculului articular si nu in RC.
 Verificarea pozitiei de R.C. Dupa ce apreciem ca s-a obtinut pozitia de R.C,
se traseaza trei linii verticale pe bordurile de ocluzie aflate in contact, una
mediana si doua in regiunile laterale si se utilizeaza doua sau mai multe
metode de verificare:
 (1) se fac deschideri si inchideri repetate ale gurii, observandu-se frecventa
concordantei intre cele trei linii;
 (2) se palpeaza condilii pentru apercepe simetria asezarii lor;
 (3) cu sabloanele in contact, se palpeaza contractia muschiului temporal,
care trebuie sa fie simetrica;
 (4). Pacientul simte senzatia de confort caracteristica pozitionarii mandibulei
in R.C;
 (5) Pentru determinarea R.C. s-a folosit o singura metoda. insemneaza ca
celelalte metode descrise pot fi folosite ca metode de verificare.
 
3.Definitie spatiul liber de vorbire
 Spatiul liber de vorbire este un spatiu individualizat la fiecare
pacient,marimea variind independent de caacterul fonatiei apare in
cursul relatiilor mandibulocraniene dinamice functional fonetice
Silverman propune determinarea DVR apoi cu ambele sabloane in
cavitatea bucala se verifica existent spatiul de inocluzie fiziologica si se
cere pacientului se pronunte cuvinte ce se termina cu S(PAS CU PAS,MAI
SUS SI MAI JOS),se masoara spatiu minijm de vorbire in mm DVO=DVR-
spatiu liber de vorbire
4.Definitie spatiul de inocluzie
fiziologica
 In relatia de postura mandibulara si repaos fiziologic,relative,avem o stare de
echilibru intre muschii mobilizatori qai mandibulei care este insotita de o
relaxare a capsulei ATM si aparitia unui spatiu liber intre arcadele dentare .In
literatura spatiu de inocluzie fiziologica viind de la 1 la 12mm,in medie
acesta fiind de 2-3 mm.Este un spatiu extrem de importat in decursul DVO
fiindca DVO=DVR-spatiu de inocluzie
5. Metoda antropometrică de determinare a DVO.
6. Metoda anatomo-fiziologică de determinare a DVO.
. 7. Metoda funcţională de determinare a DVO.

In cartile romane metoda functionala e data ca metoda

anatomofiziologica cu relxarea musculara si etc deaorece ei fac
diferenta intre determinarea mai intii a pozitiei de RP apoi deja
DVO.
 8.Modelarea curburii vestibulare a șablonului cu
bordurile de ocluzie.(din Hutu)
 Se realizează prin modelarea zonei vestibulare valului de ocluzie superior, având ca scop delimitarea ariei de
întindere a suprafeței vestibulare a dinţilor frontali superiori.
 Acest lucru este absolut necesar tehnicianului dentar, care va putea monta dinții viitoarei machete în limitele
arcului de cerc descris de valul de ocluzie.
 De mare importanță fizionomică și fonetică,această acțiune de modelare începe la nivelul marginii bazei
șablonului care intră în fundul de sac vestibular.
 În caz că marginea este prea groasă, ea poate întinde și ridica buza inferioară afectând fizionomia. În acest
caz, cu o freză de acrilat, se poate reduce din grosimea bazei.
 Apoi, cu spatula, se radiază din valul de ceară.
 Prin radierea sau prin adăugarea de ceară se stabilește la un moment dat conturul cel mai adecvat al buzei
superioare.
  
 Aspectul fizionomic plăcut obţinut prin plenitudinea facială se examinează atât din faţă, cât și din profil şi
pentru verificarea lui se poate apela deseori la părerea pacientului.
 Realizarea curburii vestibulare a șablonului superior are și un determinant fonetic.
 Se ştie că la edentat, în timpul propulsiei mandibulare efectuate în fonație,incisivii inferiori nu depășesc
anterior pe cei superiori (excepție în cazul progeniei adevărate), Acest lucru este verificat și la edentat,
punându-l să vorbească având șabloanele în cavitatea bucală. Examinându-l din profil, se poate observa
excursia șablonului inferior față de cel superior și se pot face corecturile necesare până ce criteriul fizionomic
 se armonizează cu cel fonetic.
9.Determinarea înălțimii bordurii de ocluzie la
maxilă.
 Înălțimea bordurilor de ocluzie se determina o data cu determinarea nivelului
si directiei planului de ocluzie.
 Ca regula, marginea bordurii de ocluzie la maxila trebuie sa fie cu 1,0—1,5
mm mai jos de marginea buzei, iar la mandibula — tot cu aceeasi marime si
tot mai jos de marginea buzei inferioare.
 De mentionat ca acest element este relativ, depinde de gradul de atrofie a
apofizelor alveolare, activitatea functionala a buzelor si deci este individual.
 
10.Determinarea planului de ocluzie.

 Înainte de a trece la descrierea acestei etape clinice, reamintim. definirea

planului
 de ocluzie de la dentat ca fiind un plan ondulat pe care se întâlnesc în M.I.
dinții celor două arcade, care variază de la individ la individ, și în cursul vieții
la același individ prin abraziune, extracţii dentare, migrări și lucrări
protetice.
 Acest plan, ale cărui ondulații sunt realizate de supra ocluzia frontală și de
cuspidarea dinţilor laterali, are trei curbe caracteristice:
 *curba incizală (în plan transversal al dinților frontali superiori);
 *curbaSpee(în plan sagital);
 *Curba lui.Wilson (în plan transversal la nivelut dinților laterali).
 Camper a stabilit ca linia ce uneste centrul conductul auditiv extern cu spina
nazala anterioara este paralela cu planul de ocluzie care trece tangent la
marginea incisivilor centrali superiori si virful cuspidului distal palatinat al
celui de al doilea molar superior.
 Prin urmare, planul de ocluzie este un plan conventional. In realitate cind
arcadele dentare sint integre, planul de ocluzie nu-i neted, dar este un plan
multiondulat in sens sagital si transversal, determinat de curburile de ocluzie
— sagitala (Spee) si transversala (Monson-Willson).
 Deoarece acest plan real, fiind individualizat, nu a putut fi utilizat in
practica ca model in confectionarea protezelor totale, s-a recurs la folosirea
planului de ocluzie conventional denumit si plan protetic, care nu corespunde
cu cel real.
 Dupa Costa planul de ocluzie conventional uneste extremitatile curburii sagitale
reprezentate de cuspizii distali ai ultimilor molari si virfurile caninilor inferiori.
 In zona frontala acest plan are o orientare paralela cu linia bipupilara, iar in zona
laterala este paralel cu pianul Campcr.
 Cunoasterea acestor indici permite determinarea nivelului si orientarii corespunzatoare
a bordurilor de ocluzie necesare la realizarea corecta a arcadelor dentare.
  
 In clinica stabilirea nivelului si directiei planului de ocluzie se reilizeaza intr-o anumita
consecutivitate.
 Initial se determina nivelul și orientarea segmentului frontal, apoi a celor laterale.
 Pentru aceasta sablonul cu bordura  de ocluzie este introdus in cavitatea bucala i șfixat
pe maxila, iar pacientul este rugat sa inchida buzele.
 In aceasta pozitie se controleaza inaltimea bordurii, trasind o linie corespunzatoare
liniei de inchidere a buzelor care trebuie sa coincida cu marginea bordurii sablonului;
 in caz de necoincidenta, se efectueaza corectarile necesare.
 Planul de ocluzie in zona frontala este paralel cu linia bipupilara. Aceasta
orientare se efectueaza cu ajutorul a doua rigle: una asezata pe linia
bipupilara, cind privirea pacientului este indreptata spre infinit, si alta
asezata pe suprafata orizontala a bordurii de ocluzie in zona frontala. Daca
riglele nu sint paralele, atunci se inlatura sau se adauga ceara pentru a
corecta deficienta.
 In zonele laterale determinarea nivelului planului de ocluzie se efectueaza cu aceleasi doua
rigle: una asezata pe linia ce uneste mijlocul tragusului urechii cu spina nazala anterioara,
iar a doua riglii asezata pe suprafata orizontala a bordurii de ocluzie din stinga sau dreapta
obtinind prin taierea sau adaosul cerii un paralelism intre rigle.
 Determinarea nivelului planului de ocluzie se efectueaza mai intii intr-o parte si apoi in
partea opusa. O determinare mai precisa si un control mai sigur al nivelului planului de
ocluzie se efectueaza prin utilizarea unui dispozitiv special propus de Fox .
 Portiunea intraorala a dispozitivului este aplicata pe suprafata orizonta- la a bordurii de
ocluzie in cavitatea bucala.
 Portiunea extraorala a dispozitivului in asa situatie trebuie sa coincida cu linia trago-naza- la
din ambele parti si linia bipupilara. In cadrul manoperei pentru a capata o suprafata neteda a
bordurii de ocluzie ne folosim de un aparat cu curent electric, care prezinta o masuta
inclinata sub un unghi de 45° 
  
 La absența acestui aparat ne putem folosi de o placuta din sticla sau metalica pe care o
presam pe suprafata bordurii de ocluzie pina la obtinerea unui relief neted.
  
 N. Larin a propus un aparat special pentru formarea planului de ocluzie si
determinarea inaltimii bordurii de ocluzie la maxila (fig. 176).
  
 Aparatul este alcatuit din placa ocluzala si prelungiri le extraorale care prin
deplasare in plan vertical, datorita unui surub, ne indica linia trago-nazala.
 Metoda de determinare consta in urmatoarele:
 pe fata pacientului cu creionul se indica linia trago-nazala;
 sablonul cu bordura de ocluzie confectionata numai in zona frontala, se fixeaza pe
maxila si cu spatula se traseaza linia de contact a buzelor.
 Dupa acest nivel se determina inaltimea bordurii de ocluzie.
 In zonele laterale ale sablonului se aplica un val de ceara in stare plastica. Nivelul
ocluzal trebuie sa fie cu 2—3 mm mai exprimat de cit in zona frontala. Sablonul de
ceara se reintroduce in cavitatea bucala si se fixeaza pe maxila.
 Pe bordura de ocluzie se aplica aparatul Larin si se apasa in zona laterala pina cind
prelungirile extraorale corespund cu liniile trasate cu creionul pe faja pacientului.
 Pe parcurs aparatul este scos din cavitatea bucala, apoi de pe sablonul de ocluzie
se inlatura surplusurile de ceara, nemodificind planul de ocluzie. 
 11.Determinarea și înregistrarea relațiilor
intermaxilare.

 Determinarea RIM la edentatul total prevede aprecierea rapoartelor

intermaxilare indiciduale statice pentru a putea pozitiona si fixa modelele in
pozitia centrică.

Metode de determinare a RIM:

a) Cu ajutorul sabloanelor cu borduri de ocluzie
b) Cu ajutorul arcului facial sau înregistrarii pantomografice a pozitiei
condililor mandibulari in cav articulara
 Sabloanele sunt aduse in cabinet, unde medicul prin procedeele de modelare a
bazelor si valurilor de ocluzie și prin poziționarea lor anumita in cavitatea bucală,
stabilește situatia optimă in care se vor monta apoi în laborator dintii artificiali.
Reprezintă o fază de importanţă capitală în cadrul tratamentului protetic şi cuprinde
 următoarele operaţiuni:
 1. Verificarea șabloanelor de ocluzie
 2. Determinarea curburii vestibulare a șablonului superior;
 3. Stabilirea nivelului si directiei planului de ocluzie in regiunea frontala și laterala
4. Determinarea DVO
5. Determinarea si inregistrarea RC
6. Stabilirea indicatiilor necesare alegerii si montarii dintilor artificiali
(confectionarii machetelor)
 1) Verificarea sabloanelor: se face exobucal initial, pe modele , apoi endobucal.
Şabloanele de ocluzie trebuie să îndeplinească următoarele obiective:
 să refacă contururile cele mai armonioase pentru buze şi obraji (obiective estetice).
 să redea din nou roşul buzelor cu limita clară cutaneo-mucoasă prin refacerea volumului optim al
buzelor (obiective estetice).
 să refacă pierderea de substanţă osoasă alveolară (obiective morfologice).
 să orienteze poziţia, volumul, înălţimea dinţilor artificiali, asigurând o articulare clară şi distinctă
a fonemelor bilabiale, fricative sau labiodentare (obiective fonetice).
 să fie stabile pe câmpul protetic şi să producă o presiunea la fel ca pentru înregistrarea amprentei
funcţionale.
 să permită determinarea nivelului şi orientarea planului protetic de ocluzie.
 să permită evaluarea dimensiunii verticale a etajului inferior.
 să permită manevrele clinice de realizare şi înregistrare a relaţiei centrice şi excentrice şi
transferul rezultatelor pe un articulator adaptabil sau semiadaptabil.
 Şabloanele de ocluzie sunt alcătuite din:
 -baza şablonului realizată din acrilat sau placă de bază.
 -bordurile sau valurile de ocluzie realizate din ceară sau material termoplastic.

Controlul intraoral al sabloanelor: Se controlează menţinerea şi stabilitatea şabloanelor pe

câmpul protetic apăsând alternativ pe suprafaţa ocluzală a valurilor de ocluzie în dreptul
premolarilor şi se controlează dacă nu apare bascularea în jurul unui ax sagital. Se verifică
marginile bazei şablonului şi raportul lor cu limitele câmpului protetic. Pentru o mai bună
stabilitate se realizează închiderea marginală la nivelul liniei Ah după metodele cunoscute,
căptuşirea intraorală a bazelor cu pastă ZOE, paste siliconate sau materiale adezive.
 2. Determinarea curburii vestibulare a şablonului superior
 După aplicarea şablonului în cavitatea orală se examinează conturul cel mai
armonios al buzei superioare, plenitudinea obrajilor şi se verifică pronunţia
fonemelor labio-dentare. Se examinează prin inspecţie din faţă şi profil.
 Dacă buza superioară este supraevaluată şi proeminentă, se reduce dintr-o
bază de şablon groasă ce intră în fundul de sac, se radiază din valul de ceară
până ce se stabileşte conturul cel mai armonios al buzei superioare. Fonemele
labio-dentare „F" şi „V" pun în evidenţă raportul corect între buza inferioară
şi marginea inferioară a valului de ocluzie.
 3. Stabilirea nivelului si directiei planului de ocluzie in regiunea frontala și
laterala
Nivelul planului de ocluzie se determină în zona frontală şi laterală.


Pentru zona frontală la maxilar, porţiunea vizibilă din valul de ocluzie când
pacientul stă cu gura uşor întredeschisă este de 1-2 mm faţă de marginea inferioară
a buzei superioare. Gradul de vizibilitate se micşorează cu vârsta, este limitat la
sexul masculin, la individul retras sau introvertit. Gradul de vizibilitate este mai
mare la tineri, femei, pacienţi extravertiţi. La bolnavii cu pareze sau paralizii
faciale se urmăreşte aspectul fizionomie armonios şi nu criteriile clasice de
determinare a gradului de vizibilitate dentară. La nivelul zonei frontale inferioare,
valul de ocluzie se găseşte cu marginea sa liberă situată cu 2 mm sub limita
superioară a buzei inferioare între cele două comisuri. în zona laterală nivelul
planului de ocluzie va fi la mijlocul distanţei dintre cele două creste edentate, sau
mai apropiat de creasta care suferă un proces mai accentuat de resorbţie şi atrofie
osoasă. Pentru mandibulă limita distală a planului de ocluzie începe la unirea 1/3
superioare cu 2/3 inferioare a zonei tuberculului piriform şi are limita anterioară la
2 mm sub marginea buzei inferioare. Orientarea planului de ocluzie
 Pentru zona frontală maxilară valul de ocluzie trebuie să fie paralel cu linia
bipupilară când individul priveşte spre infinit. în zonele laterale orientarea
planului de ocluzie la maxilar se realizează în raport cu planul lui Camper
(spina nazală anterioară şi centrul conductului auditiv extern), sau planul Ala-
Tragus (Andersen) cu care se confundă (linia tangentă la aripa nasului - mijlocul
tragusului). Bordurile de ocluzie în zonele laterale trebuie să fie paralele cu
planul lui Camper. Practic se realizează cu două rigle sau cu planul lui Fox
adaptând prin radiere sau adăugire valurile de ocluzie. Există situaţii în care
planul de ocluzie în zona laterală nu este paralel cu planul lui Camper:
 convergenţă distală dacă spaţiul protetic dintre cele două creste edentate se
micşorează spre distal.
 în progenie adevărată se realizează o divergenţă spre distal.
 profilul drept al pacientului va avea un paralelism perfect.
 profilul convex, planul ocluzal convergent cu planul lui Camper.
 profilul concav, planul ocluzal divergent cu planul lui Camper.
 Adaptarea şablonului de ocluzie inferior se face în raport cu datele obţinute
prin adaptarea şablonului superior şi pe baza determinării dimensiunii verticale
a etajului inferior.
 4.Determinarea DVO - in alte intrebari
5. Determinarea si inregistrarea RC
Pentru determinarea RC un rol deosebit de important îl are pregătirea psihică şi de
relaxare musculară a pacientului, de echilibru psihic şi neuro-muscular. Poziţia lui este de
relaxare musculară, semişezândă sau culcat, cu capul sprijinit pe tetieră. O serie de
exerciţii de relaxare musculară, exerciţii de ştergere a reflexelor determinate de proteze
mobile vechi, incorecte, chiar un tratament medicamentos antistres, tranchilizante minore
sau miorelaxante centrale, poate fi făcut cu 1-2 zile înainte de această şedinţă clinică.
Verificarea patologiei ATM şi tratamentul ei anterior este de asemenea foarte important.
 METODE DE CONDUCERE A MANDIBULEI ÎN RC:
-Tehnica obișnuită recomandată de mai mulți autori:
 În mod curent, după terminarea poziţiei de R.C., pe cele două valuri de ocluzie care vin în contact se trasează trei linii
verticale, (două laterale și una mediană). Se răcesc șabloanele, și apoi pacientuleste rugat să închidă din nou în poziţia de
R.C.
Corespondența liniilor după câteva încercări dernonstrează corectitudinea înregistrării. Verificarea poziționării mandibulei
în R-C. se mai poate face în felul următor:
 =Contracția simetrică a mușchiului temporal apare la sfârșitul mișcării de ridicare a mandibulei, iar acest lucru se percepe palpând
bilateral zona temporală;
 =În RC condilii mandibulei nu se palpează;
=Închiderea gurii se face mereu în aceeași poziție retrudată;
În acest moment șabloanele vor fi fixate între ele cu clame de la aparatul de capsat, încălzite la flacără și apoi înfipte în valurile
de ceară. Șabloanele vor fi bine fixate între ele și va trebui să nu se atingă la extremitatea lor distală.
A) Homotropia linguo-mandibulară - indreptarea varfului limbii catre posterior antreneaza o pozitionare retrasa a mandibulei. Se
cere pecientului sa atingă cu varful limbii o bilă de ceară lipită de fața orala a sablonului superior (in 1/3 palatina posterioara).
B) Memoria tisulară - se bazeaza tot pe pozitionarea posterioara a mandibulei cu ajutorul limbii. Cu o oglinda stomatologica se
atinge usor vălul palatin sau lueta si se provoacă o usoară senztie de vomă. Apoi cerem pacientului sa indrepte varful limbii catre
zona atinsa cu oglinda. Organismul memorizeaza exact zona (mem tisulara) si, in consecinta, putem vedea varful limbii
indreptandu-se fara dificultate catre ea, in acelasi timp tragand si mandibla inapoi.
C) Metoda deglutiţiei. Reflexul deglutiţiei se produce cu mandibula centrată, sub acţiunea complexă a muşchilor limbii,
constrictorii faringelui şi muşchii chingii orbiculo- buccinatoare. Reflexul este prezent la naştere şi complexul muscular în timpul
înghiţirii acţionează prin retrudarea simetrică a mandibulei spre RC. Bolnavul înghite o cantitate mică de apă de 8-10 ori, ca apoi
să păstreze poziţia obţinută a mandibulei.
D) Compresiunea pe menton. Prin surprindere, când edentatul total nu se aşteaptă, se compresează mentonul mandibular în
mişcarea de închidere în direcţie postero-superioară spre RC, în aşa fel încât condilii mandibulari să se plaseze în poziţia lor cea
mai posterioară în cavitatea glenoidă. Este o manevră nerepetabilă, folosită ca mijloc de control final şi cere o experienţă clinică
din partea medicului.
 E)Manevra maseterină Gysi. Se compresează bilateral muşchii maseteri în timpul închiderii cavităţii orale pentru obţinerea RC. Se
caută realizarea unei contracţii musculare echilibrate.
 F)Manevra temporală Green. Pentru obţinerea unei contracţii musculare simetrice, se realizează compresiunea fascicolului
posterior al muşchiului temporal, palpând în paralel şi condilii mandibulari. Fibrele musculare orizontale se contractă când
mandibula ajunge la sfârşitul mişcării de ridicare şi retrudare.
 3. Determinarea RCprin metode complexe
 1. Tehnică înregistrării RC cu punct de sprijin central. Sistemul este format
din:
 plăcuţă de înregistrare grafică plasată orizontal, paralel cu planul de ocluzie
inferior, în dreptul molarilor, pe bordură inferioară.
 punct de sprijin înscriitor cu înălţime reglabilă, fixat în centrul geometric de
gravitaţie al maxilarului la nivelul bazei şablonului superior, la nivelul bolţii
palatine (determinat de intersecţia diagonalelor ce unesc caninii de al doilea
molar de partea opusă).
 Se stabileşte dimensiunea verticală de ocluzie fără valurile de ocluzie cu
punctul de sprijin central în contact cu plăcuţa de înregistrare, de unde se
realizează mişcările mandibulare cunoscute pentru stabilirea arcului gotic.
 2. Tehnica Lande de înregistrare a RC cu punct de sprijin retroincisiv.
 Autorul porneşte de la un principiu personal conform căruia mandibula realizează închiderea normală spre
ocluzia centrică atâta timp cât mandibula nu întâlneşte nici un obstacol. El consideră un permanent
derapaj realizat la contactul celor două valuri de ocluzie, de aceea nu se folosesc şi propune un dispozitiv
format din două plăcuţe metalice. Plăcuţa superioară fixată de un val de ocluzie de lcm lăţime şi grosime
cât mai redusă, conţine un sistem de articulare şi fixare a unei tije verticale. Plăcuţa inferioară se fixează
de baza şablonului inferior şi conţine în partea anterioară şi mediană un manşon de culisare şi blocare a
tijei verticale. Cu ajutorul acestui sistem se determină dimensiunea verticală optimă de ocluzie.
 3. Tehnica centrocordului Opotow de înregistrare a RC cu punct de sprijin bimolar
Această tehnică are la bază următoarele principii:
 masticaţia este controlată şi coordonată pe cale reflexă astfel încât rezultanta forţelor
masticatorii este întotdeauna aplicată acolo unde este necesară pe arcada dentară.
 poziţia de hiperestensie forţată a capului trebuie să suprime acţiunea muşchilor pterigoidieni
externi în deplasarea mandibulei.
 înregistrarea grafică a deplasărilor mandibulei se înregistrează grafic fie la nivelul punctului interincisiv,
fie simultan la nivelul molarilor.
 Dispozitivul este alcătuit dintr-o bordură metalică în formă de arcadă formată din trei plăci metalice
suprapuse: o placă superioară cu un vârf anterior plasat pe linia mediană şi două vârfuri plasate la nivelul
fiecărui al doilea premolar superior; o placă inferioară cu un dispozitiv anterior de înregistrare a
deplasărilor vârfului anterior frontal, lateral două lojii ce vor oferii realizarea blocajului întregului
dispozitiv; o placă intermediară de solidarizare a celor două plăci; doi butoni echilibranţi.
 Pentru determinarea RC se mai folosesc: tehnica memoriei ocluzale Lejoyeux, tehnica Jankelson de
stimulare electrică bilaterală.
 12. Determinarea și indicarea liniilor de reper pentru montarea dinților.

Aceste linii trasate adânc în valurile de ocluzie vor servi și ca repere necesare
 tehnicianului dentar pentru montarea dinților.
Ele sunt următoarele:
a) Linia mediană trebuie să corespundă liniei mediane feţei și de obicei mijlocului
 filtrului nazal (nu corespunde întotdeauna cu frenul buzei superioare). Uneori, medicul nu
reușește să traseze strict linia mediană.
 Va trebuis-o traseze însă perfect vertical.
 b) Linia surâsului reprezintă un reper pentru delimitarea înălțimii dinților frontali superiori și
se trasează pe bordura de ceară superioară în regiunea frontală, razantă la
 buza superioară când pacientul surâde (sau mai bine când mimează râsul).
 c) Liniile caninilor cuprind între ele lățimea grupului frontal superior. Dacă se
 trasează o linie dreaptă de la glabelă la valul de ceară superior, tangentă la marginea
 exterioară aripii nasului, acolo unde această linie întâlnește planul de ocluzie se ridică o
verticală care reprezintă linia caninului
  
