1.

Psihiatrie – Generalități, psihopatologie

1. Clasificarea tulburărilor mintale și de comportament în baza clasificărilor

internaționale existente.
Sănătatea mintală este ceea ce gândim, simţim, cum acţionam si cum facem faţă încercărilor
vieţii. Este cum ne privim pe noi înşine, vieţile noastre si oamenii care fac parte din ele.

Clasificarea maladiilor mintale

1. Psihoze;
2. Nevroze;
3. Psihopatii.

Clasificări internaționale: ICD – 10; DSM – IV și DSM – 5.

ICD – 10 International Statistical Classification of Diseases

 Tulburări psihice cu substrat organic;
 Tulburări psihice și de comportament prin substanțe psihotrope;
 Schizofrenia, tulburări schizotipale și stări delirante;
 Tulburări afective;
 Tulburări nevrotice, corelate cu stresul și tulburări somatoforme;
 Comportamente anormale asociate cu tulburări și factori corporali;
 Tulburări ale personalității și de comportament la adulți;
 Retardul mental;
 Tulburări în dezvoltarea psihică;
 Tulburări de comportament și afective cu debut în copilărie și adolescență;
 Tulburări psihice nespecificate.

DSM – IV; DSM – V(Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders)

 Axa I. Tulburări clinice, incluzînd tulburări mentale, precum și tulburările de
dezvoltare și învățare;
 Axa II. Tulburări de înțelegere și ale personalității, precum și dizabilitatea intelectuala;
 Axa III. Stări patologice somatice care pot influența manifestările psihopatologice;
 Axa IV. Factori psihosociali și de mediu care contribuie la apariția tulburărilor psihice;
 Axa V. Evaluarea globală a funcțiilor psihice.

Tulburare mintală –boală cu manifestări psihologice și comportamentale care se asociază

cu suferință semnificativă și cu afectarea funcționării, cauzate de o perturbare biologică,
socială, psihologică, genetică, fizică sau chimică.

Semn –observațiile și constatările clinice obiective;

1
Simptom –experiențele subiective descrise de pacient;

Sindrom –grup de semne și simptome care formează o condiție ce poate fi recunoscută,

sindromul poate să fie mai echivoc decît o tulburare sau boală specifică.

2. Psihiatria - scop, obiective, contextul istoric si evoluția ca știință.

Psihiatria (din limba greacă: psyché  = suflet și iatros  = medic) este o ramură

a medicinei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea, tratamentul și reabilitarea
persoanelor cu boli mintale.

Noțiunea Psihiatrie a fost introdusă în terminologia medicală în 1808 de medicul

german Johann Christian Reil din Halle .

Psihiatria poate fi definită ca o „disciplină de sinteză” prin care urmărirea și menținerea

sănătății mintale - scopul său principal - se obțin luând în considerare diverși
factori: psihologici, socio-culturali, politici, juridici, medico-farmacologici.

Psihiatrie-psihe-suflet si iatros-vindecare,ceea ce inseamna stiinta a vindecarii bolilor

sufletesti umane

Psihiatria- specialitatea medicala consacrata cercetarii, diagnosticarii si tratamentului

maladiilor mentale, organizeaza asistenta stationara si dispensarica, stabileste masuri
terapeutice si de recuperare a bolnavilor cu afectiuni psihice.

Disciplină integrativă – biopsihosocială;

Compartimente: psihiatrie generală, de urgență, pedopsihiatria, judiciară, militară,

comunitară, biologica.

Istoria psihiatriei cunoaste cateva perioade:

I. Perioadă cuprinsă între antichitate pînă în preajma epocii moderne;

II. Perioada iluminismului (sec. 17 – 18) – apariția azilurilor, dar și umanizarea tratamentului
bolnavilor cu tulburări psihice Philippe Pinel 1793;

III. Perioada dezvoltării științifice (începînd cu sec.XIX) – Charcot, Freud, Kraepelin,

Bleuler, Jaspers Schneider; 1948 - carbonatul de litiu; 1952 – Delay și Deniker –
clorpromazina; primul neurotransmițător – acetilcolina Loewi.

I.Perioada cuprinsa intre antichitate pana in preajma epocii modern.

 Tulburarile mentale sunt tratate inca din cea mai indepartata antichitate insa abordarea
acestora s-a schimbat esential de-a lungul anilor, Psihiatria fiind constituita ca
specialitate abia in secolului XIX.

2
  In perioada pre-hippocratica se considera ca bolile mentale se datorau unor fenomene
spirituale necesitand rugaciuni, sacrificii si chiar exorcizare

Antichitatea greco-romana

 Hippocrates a fost pionerul ideii ca boala mentala isi are originea in creier. A descris
mania, melancolia, deliriul, anxietatile, fobiile, psihoza puerperala si paranoia.

-Teoria umorala: Bolile mentale-consecinte ale unor disbalante ale umorilor corpului (bila
neagra, bila verde, sangele si flegma)

 Bila neagra – pamant, rece si uscat, asociata cu melancholia

 Bila verde - foc, fierbinte si uscat, asociat cu mania

 Era considerata necesara rebalansarea umorilor pentru a vindeca bolnavii prin diferite
metode – caldura, frigul, voma si medicamentele purgative, dieta, hemoragiile
provocate, odihna si exercitiile fizice. Acestea au persistat pana in secolul XVII.

 Azile sau spitale pentru alienati nu existau in antichitate, bolnavii agitati sau agresivi
erau inchisi in colivii de lemn, erau dusi in afara portilor orasului, erau torturati,
femeile alienate erau considerate vrajitoare, arse pe rug.

 In Europa medievala: 1377 se infiinteaza la Londra cel mai vechi spital pentru bolnavi
psihici “Bethlehem Royal Hospital” (Bedlam), care a functionat pana in 1948.

 Secolele XII-XVIII - se inmultesc “casele” pentru bolnavii mentali, acestea insa

semanau mau mult a inchisori decat a spitale, bolnavii erau imobilizati in lanturi,
impreuna cu vagabonzii, prostituatele, invalizii se delicventii, nu exista o ingrijire
medicala.

II. A doua perioada (sfarsitul secolului XVIII-lea pana la mijlocul sec. XIX-lea.)

 Incepe sa se interpreteze alienarea mentala din punct de vedere medical si se descriu

tablouri clinice ale bolilor psihice, in 1758 englezul Wiliam Battie propune ca bolnavii
mentali sa fie internati in aziluri.

 V.Chiarurgi fondatorul spitalului Sfantul Bonifacio de la Florenta, J.Daquin la ospiciul

Chambery, W. Tuke care a fondat ospiciul de pe coasta York si mai ales Ph.Pinel la
Bicetre si apoi la Salpetriere au participat cu totii la nasterea unei noi ramuri a medicinei,
ale carei dezvoltari aveau sa fie considerabile.

 In 1793 Philippe Pinel elibereaza pacientii din lanturi, contribuind astfel la umanizarea
tratamentului bolnavilor psihici. Acesta introduce o atitudine medicala radical noua fata
de cei alienati. Lui Pinel I se atribuie meritul de a fi recunoscut un rest de ratiune la orice
3
 nebun (devenit, in consecinta un “alienat”) pe cand mai inainte “nebunul” era exclus, ca
animalul sau bruta , de la orice comunicare interumana.

 Tot Pinel propune o clasificare a bolilor psihice, si anume:

o Melancolia (delir partial);

o Mania (delir generalizat);

o Dementa (diminuarea intelectuala generalizata); Idiotia (abolirea totala a facultatilor

psihice).

III.Perioada- Dezvoltarea stiintifica a psihiatriei

 In a doua jumatate a sec. XIX-lea se face tot mai mult legatura intre aparitia
manifestarilor psiho-patologice si posibilele modificari in creier. “Tulburarile nervoase”
(nevrozele) devin o preocupare speciala a medicilor (Charcot se ocupa cu problema
isteriei), Sigmund Freud dezvolta conceptia psihanalitica. Lucrarile sale introduc notiuni
precum inconstientul, aparatul psihic refuleaza dorinte, mai ales cele cu continut sexual si
agresiv, in inconstient dorintele refulate duc la conflict intrapsihic, care sunt sursa
nevrozelor. Wilhelm Griesinger a formulat teza conform careia bolile psihice sunt
consecinta unei imbolnaviri a creierului, Emil Kraepelin in Germania si Eugen Bleuler in
Elvetia aduc contributii esentiale la cunoasterea si clasificarea bolilor psihice, in special la
descrierea tabloului clinic al schizofreniei. Lucrarile lui Karl Jaspers in domeniul
psihopatologiei generale au pus bazele metodologiei moderne in abordarea problemelor
de patologie psihiatrica,

 Kurt Schneider, clasifica bolile psihice in trei grupe:

- boli psihice cu substrat organic demonstrabil;

- boli psihice carora inca nu li se poate demonstra cu claritate un substrat organic, asa zisele
psihoze endogene;
- variante psihice anormale: ale inteligentei sau ale personalitatii, precum si reactii anormale
la evenimente traite.

 In anii 50 psihiatria capata tot mai mult un caracter biologic, Otto Loewi descopera
primul neurotransmitator

– acetilcolina, in 1948 – carbonatul de litiu, s-a reusit remisiunea cazurilor de

psihoza maniaco-depresiva, in 1952 Jean Delay si Pierre Deniker au descoperit
clorpromazina, utilizata in tratamentul bolnavilor cu schizofrenie.

 In Romania bazele stiintifice ale psihiatriei au fost puse de Alex Sutu, fost sef catedra,
Bucuresti.

4
 In Rusia prima catedra de psihiatrie apare in 1857 la Academia MedicoChirurgicala din
Peterburg, condusa de Balinski.

 In Basarabia (in Spitalul de Gubernie Republican) prima sectie de psihiatrie a fost

deschisa in 1852 – 50 paturi barbati, in 1876 s-au mai adaugat 50 paturi pentru femei.

 In 1895 incepe constructia Spitalul de Psihiatrie. In 1905 a fost deschis Spitalul de

Psihiatrie pe un numar de 400 paturi, condus de Kosacovski.

3. Psihopatologia generală: tulburările de conștiință.

Conştiinţa este modalitatea superioară de reconstrucţie a realităţilor lumii obiective.

Cu ajutorul conştiinţei avem posibilitatea de a ne orienta în timp, spaţiu şi în propriul Eu.
Ea coordonează activitatea şi comportamentul persoanei în raport cu lumea
înconjurătoare. Tot în acelaşi timp ea este îndreptată şi spre lumea interioară a personalităţii.

Aceasta ne permite să ne analizăm:

 propriile acţiuni;
 să ne punem în faţă diferite scopuri şi sarcini în dependenţă de posibilităţile
individuale ale persoanei ca, în mod conştient să reacţioneze adecvat la diferiţi
excitanţi, necătând la intensitatea lor.
Conştiinţa anticipează viitorul.
Ea este o funcţie complexă de integrare, în care sunt antrenate toate laturile vieţii
psihice: percepţia, gândirea, emoţiile, atenţia, voinţa etc.
Conştiinţa - este sinteza activităţii psihice, prin care se elaborează realitatea pe plan
subiectiv, ideatic, imagistico-simbolic.
Ea nu poate fi limitată şi redusă numai la starea de vigilitate şi activitate primară al
inconştientului şi subconştientului.

TULBURĂRILE DE CONŞTIINŢĂ:
În clasificarea tulburărilor de conştiinţă au fost folosite următoarele criteriile
generale selectate de (Jaspers). Ele sunt:
1. Dezorientarea în timp şi spaţiu;
2. îndepărtarea de lumea reală;
3. amnezia postcritică;
4. incoerenţa procesului de gândire.

Pentru aprecierea clarităţii conştiinţei ne folosim de următoarele criterii. Ele sunt:

1. Gradul de orientare în timp şi spaţiu;
2. posibilitatea de a contacta cu pacientul;
3. comportamentul în timpul convorbirii;
4. starea procesului de gândire, mai ales cea abstractă.

În examinarea clinică, putem distinge următoarele aspecte mai semnificative:

Deosebim următoarele forme de dereglare a conștiinței:
5
 Cantitative și calitative.

Cantitative:
 starea de obtuzie;
 starea de obnubilare;
 soporul;
 coma.
Calitative:
 stări delirante;
 stări oneiroide;
 stări amentive;
 stări crepusculare.

DEREGLĂRILE CANTITATIVE ALE CONȘTIINȚEI:

STAREA DE OBTUZIE este dificultatea de a înregistra corect scăderea ideatorie şi a
contactului dificil.
Pentru pacienţi este caracteristică:
 Starea de somnolenţă;
 starea de moleşeală;
 ei foarte greu contactează;
 nu corect înţeleg întrebările puse;
 răspunsurile sunt fără conţinut concret întârziate şi inexacte.

Această stare mai des se întâlneşte:

 în psihozele toxice;
 în psihozele infecţioase;
 în psihozele organice;
 în traume cerebrale.

STAREA DE OBNUBILARE - afectează claritatea şi volumul proceselor de

conştiinţă, cu creşterea pragului senzorial pentru toţi excitanţii externi.
Are loc o inhibiţie a procesului de gândire, a formării asociaţiilor.
Percepţiile sunt mai dificile;
 reacţiile întârziate;
 ideaţia lentă;
 greu se concentrează;
 vocea încetinită;
 răspunsurile vagi (neclare);
 sunt pasivi faţă de cei din jur;
 sunt inhibaţi;
 mimica le este săracă.

STAREA DE STOPOARE - poate apărea ca o inhibiţie psihomotorie.

 cu fenomene confuzive;

6
  pacientul este rupt de realitate;
 dezorientat în timp şi spaţiu;
 pasivi faţă de cele ce se petrec în jur;
 reacţiile sunt diminuate.

STAREA DE COMĂ se exprimă prin perturbarea profundă a conştiinţei.

 cu pierderea funcţiilor de relaţie şi păstrarea funcţiilor vegetative (respiratorii, cardio-
vasculare);
 excitaţie psihomotorie;
 accese epileptice.

În raport de profunzimea comei distingem clinic:

1- coma vigilă (neclară), când funcţia de relaţie este relativ păstrată;
2- coma topică, când funcţia de relaţie este complet abolită;
3- coma depăşită, când menţinerea în viaţă se face numai prin mijloacele terapiei
intensive.

Etiopatogenic, comele sunt diferenţiate prin:

a. leziuni primare ale creierului (tumori, infecţii, intoxicaţii, boli vasculare cerebrale
cu interesarea funcţiilor de activitate ale mezencefalului);
b. come prin perturbări ale metabolismului energetic cerebral (hipoxie, hipoglicemie);
c. come prin tulburări ale activităţii enzimatice (intoxicaţii, tulburări hidroelectrolitice

DELIRIUM.
Tulburările de conştiinţă de tip delirant se caracterizează prin dezorientare în timp şi
spaţiu, păstrându-se în acelaşi timp conştiinţa propriului Eu.
Caracteristic pentru delir este abundenţa halucinaţiilor vizuale cu un caracter polimorf.

În faţa pacientului apar:

 mulţime de figuri în formă de fiare (mari sau mici), diferite insecte;
 deseori aceste halucinaţii sugerează diverse evenimente, scene de război, omoruri.

Pacienţii în stare de delir sunt:

 agitaţi;
 anxioşi;
 cu o privire rătăcită.

Cu cât sunt mai îngrozitoare şi abundente sunt halucinaţiile cu atât mai agitaţi sunt şi
pacienţii.
Dereglările de percepţie se manifestă sub o formă de pareidolii (cu caracter
fantastic).

Dereglat este şi procesul sociativ prin apariţia ideiilor delirante cu un conţinut absurd
(de urmărire, de otrăvire, de gelozie).

7
 Deosebim mai multe variante de stări delirante:
a) delir abortiv – clinica delirului este redusă şi se manifestă:
 prin stări de frică;
 insomnie;
 halucinaţii vizuale simple sub formă de fotopsii (umbre de scurtă durată);

b) delir profesional – conştiinţa la pacienţi este mai confuză, dezorientarea mai

profundă.
Pe fondul halucinaţiilor şi pareidoliilor predomină o excitaţie motorie, care se rezumă
mai mult la îndeplinirea acţiunilor profesionale obişnuite şi au de obicei un caracter automat.

De exemplu:
1. un tăietor de lemne lucrează cu toporul fictiv.
2. un lucrător de la fabrica de vin îi serveşte pe cei din jur cu vin.
3. spălătoreasa stoarce rufele.
Gândirea se exprimă prin cuvinte (fără legătură), referitoare la profesiune.

c) delirul musitant (murmurant) este o stare a conştiinţei destul de confuză cu o

dezorientare totală.
 Excitaţia motorie se manifestă de obicei în limitele patului. Pacienţii nu au nici o reacţie
la excitanţii externi sunt indiferent la toate ce se petrec în jur.

 La ei se observă o serie de mişcări necoordonate, stereotipice, mai des cu tendinţa de a

apuca şi a rupe albiturile.
 Vorbirea are de obicei un caracter incoerent, asemănătoare cu un murmur liniştit,
nedesluşit.

 În tabloul clinic predomină iluziile, halucinaţiile hipnagogice sau vizuale cu un caracter

scenic.
 Delirurile musitante au o evoluţie malignă, uneori evoluează în formă de sopor sau
comă.

TULBURĂRILE DE CONŞTIINŢĂ, privind propria persoană

Uneori ele pot avea un caracter funcţional, subiectiv, chiar intenţional sau situativ:
a) Aceste tulburări privesc structura personalităţii;
b) pot fi reactive la situaţii neaşteptate sau dificile;
c) exprimă debutul sau evoluţia unor procese psihopatologice de natură infecţioasă,
toxică, traumatică, suferinţe cerebrale primare sau secundare.

Aceste modificări structurale (calitative) pot fi ilustrate prin:

 Starea de hebetudine;
 starea crepusculară;
 starea oniroidă;
 starea amentivă.

8
 1 - STAREA DE HEBETUDINE caracterizată prin reacţie de dezintegrare a
pacientului faţă de situaţia care o depăşeşte şi faţă de care rămâne indiferent.

2 - STAREA CREPUSCULARĂ prezintă un debut şi un sfârşit brusc cu o amnezie

parţială a episodului trăit.
 durata este de la câteva minute până la câteva zile;
 cu păstrarea relativă a integrării psihomotorii.

Deosebim mai multe variante ale stărilor crepusculare:

a) automatism ambulatoriu, care evoluează fără delir şi halucinaţii.
 pacienţii pot întreprinde o călătorie, în timpul căreia comportamentul lor nu are nimic
straniu;
b) somnambulismul, are aceleaşi manifestări ca şi automatismul ambulatoriu însă sunt
înregistrate mai des în timpul somnului și mai des sunt întâlnite la copii;
c) fugile şi transele – sunt stările de automatism ambulatoriu de scurtă durată (2 – 3
minute);
d) absenţa – o variantă a automatismului ambulatoriu cu o durată scurtă (câteva clipe).

Strările crepusculare se produc mai ales la pacienţii cu epilepsie, psihoze organice

(traume cerebrale, tumori cerebrale, encefalite).

3 – STAREA ONIROIDĂ în care percepţia realităţii este fragmentară şi sunt prezente

unele trăiri delirant - halucinatorii (cu conţinut fantastic, mistic, “ca în vis”).
Pacienţii –
 săvârşesc zboruri cosmice interplanetare;
 sunt convinşi că se găsesc pe alte planete;
 pe altă lume;
 în rai;
 că îndeplinesc o misiune specială.

În altele cazuri scenele vizuale au un caracter mistic şi simbolic.

Pacienţii susţin, că sunt:
 în iad şi în jurul său văd o mulţime de cadavre;
 uneori sunt martori a unor catastrofe mondiale (dărâmarea oraşelor, prăbuşirea
clădirilor, cutremurilor pe pământ, războaielor globale).

Aceste trăiri evoluează pe un fond afectiv cu aspect de manie sau depresie.

În funcţie de predominarea stărilor afective deosebim III grupe de sindrom oneiroid:

1. expansiv;
2. depresiv;
3. mixt.

4 – STAREA AMENTIVĂ este o tulburare de tip confuzional a conştiinţei.

 este destul de severă;
9
  constă în dezorientarea totală;
 este lipsită de legătură cu realitatea;
 predomină o incoerenţă a gândirii destul de pronunţată;
 vorbirea pacientului este neclară şi se prezintă ca o colecţie fără sens de cuvinte;
 iar uneori chiar de silabe (salată de cuvinte);
 pacienţii vorbesc fără întrerupere;
 vorbirea fără intonaţie;
 predomină o excitaţie motorie haotică cu mişcări neregulate, cu grimase, ţipete.

În unele cazuri excitaţia este redusă la limitele patului. Se înregistrează o serie de

mişcări haotice cu manierisme, ticuri, rostogolirea corpului (aceste mişcări amintesc
mişcările coreei).

La unii pacienţi dereglările motorii se manifestă sub formă de stupoare catatonică.

 halucinaţiile vizuale cât şi verbale sunt puţine la număr şi fragmentare;
 mai des se întâlnesc iluziile.
 stările delirante au un caracter episodic şi figural (cu idei de persecuţie, de otrăvire, de
influenţă);
 simptomele catatonice sunt prezente sub formă de ecolalie şi ecopraxie, stereotipii.
 stările psihopatologice evoluează pe un fond depresiv, mai rar hipomaniacal.

După scăderea în timp a amenţiei apare claritatea conştiinţei. La pacienţi, în această

etapă, se observă o astenie destul de neaccentuată.
 amintirile stării acute a psihozei nu se păstrează;
 are loc o amnezie totală sau parţială.

Spre deosebire de delir, amenţia este de durată mai lungă – până la câteva luni.

Mai des se întâlneşte în psihozele infecţioase somatogene, toxice, organice, leziunile

vasculare cerebrale, schizofrenie.

4. Psihopatologia generală: Tulburările de intelect.

Intelectul reprezintă totalitatea capacităților cognitive ale individului (fie înnăscute, fie
dobândite), capacitatea de a recunoaște și rezolva probleme, care determină reușita oricărei
activități.

Tipuri de comportament intelectual:

• Intelect verbal – include bagajul de cuvinte, erudiția, capacitatea de a înțelege ceea ce

am citit;

• Capacitatea de a soluționa probleme;

10
 • Intelect practic – include capacitatea de a se adapta la mediul înconjurător, poate
modifica comportamentul, deregla adaptabilitatea

Forme de organizare a intelectului:

• Bunul simț - proces de oglindire adecvată al pealității, utilizează abilitatea de a gândi

rațional, permite evitarea greșelilor logice în interpretarea situațiilor din jur.

• Conștiința – formă de activitate, bazată pe utilizarea cunoștințelor formale, descrierea

motivelor acțiunilor participanților comunicării.

• Mintea – treapta superioară al logicii, contribuie la formarea cunoștințelor teoretice.

Pentru studierea practică al nivelului de dezvoltare al intelectului, în patopsihologie se

deosebesc (IMPORTANT!):

1) Inventarul intelectului – cunoștințele, abilități obținute, aptitudini

2) Premisele intelectului – memoria, atenția, gândirea, vorba, procese volitive, motivarea

3) Proprietatea intelectului – capacitatea de a comunica, de abstractizare, meditare, de a

concluziona (cu utilizarea premiselor!)

Tulburări de intelect:

1. Subdezvoltarea intelectului (generală) – se dereglează dezvoltarea tuturor structurilor

componente al intelectului, și mai întâi de toate, al intelectului și premiselor sale, de unde
inventarul intelectului nu poate fi suficient de integru și nu poate fi utilizat.

• Oligofrenia – retard mintal, tradus din grecească (oligo – puțin, phren – minte)
înseamnă demență – stare al subdezvoltării psihice.

• Cauza oligofreniei pot fi fondul genetic nefavorabil, agravat, patologii perinatale ce au

afectat fătul în urma unei infecții, intoxicații, traume (în rubeola gravidelor, în caz de
Rh negativ la mamă)

• Specific: intelect scăzut, memorie rea, dereglări de atenție, dereglări emoțional-

volitive

Debilitate

• Formă ușoară de oligofrenie

• Baza debilității – incapacitatea de a gândi conceptual, predominarea gândirii conccrete

asupra gândirii abstracte

• Acești bolnavi, de la vârste fragede, prezintă semne de retard în dezvoltare fizică:

încep mai târziu să meargă și să vorbească
11
 • În instruire, mult depinde de specificul caracterului, spre exemplu, copii liniștiți și
ascultători, datorită capacității de a se supune controlului părintesc, învață
satisfăcător în clasele primare, dar oricum au nevoie de a face ore în școli auxiliare.

Gradele Debilității:

 Debilitate exprimată – învățarea gramaticii se face foarte greu, chiar și în școlile

auxiliare; se însușesc abilitățile de muncă; ușor sunt influențați, de aceea frecvent
devin complici în cazuri penale; memorie mecanică bună, dar studierea minuțioasă
permite de a depista inapacitatea totală de a gândi abstract, predominând gândirea
concretă. În procesul de studii se depistează lipsa inițiativei, independenței, lentoare,
inerție.

 Debilitate moderat exprimată – bolnavii au o memorie mecanică bună, ei uneori

finalizează studiile gimnaziale, învață la colegii, cuprind o anumită profesie; au un
bagat de cunoștințe suficient, pot utilizare expresii complicate în comunicare. Gândesc
schematic, în baza șabloanelor memorate la școală sau pe parcursul vieții; predomină
gândirea concretă. Emisfera emoțional-volitivă este dezvoltată mai bine, iar
particularitățile specifice sunt mai variate. Este specific: voință slabă și incapacitatea
de a depăși propriile atracții, analiza insuficientă al propriilor acțiuni, un oarecare
comportament impulsiv și cedare sub influența străină.

 Debilitate ușoară- se determină prin intermediul unor examinări psihologice speciale;

se bazează pe evaluarea acțiunilor bolnavilor în situații ce necisită implicarea
funcțiilor prognostice ale intelectului și un grad înalt de abstractizare. Persoanele date,
pot avea studii medii, o profesie calificată, dar la ei predomină gândirea concretă,
șablonară, lipsește originalitatea în evaluarea evenimentelor, nu sunt independenți.

Imbecilism

• Grad mediu de subdezvoltare a intelectului. În imbecilism, bolnavii posedă un bagaj

mic de cuvinte, vorbirea lor deși sărăcăcioasă, dar ordonată. Pe ei îi poți învăța să
citească, să scrie, să numere elementar, să dezvolți abilități de muncă mai complicate
(să măture, să-și pregătească ceva ușurel, să hrănească animalele domestice).

• Așa oameni nu sunt capabili să lucreze individual, dar sub ghidajul și controlul
celorlalți, ei pot îndeplini lucru necomplicat.

• Emoțiile în imbecilie sunt monotone, frecvent primitive, inadecvate.

Idioția

• Este o formă gradă de subdezvoltare a intelectului. Nu se dezvoltă vorbirea, bolnavii

emit doar niște sunete indecilabile

12
 • Lipsește atenția direcționată, se observă doar reacții la sunete puternice, durere.
Bolnavii nu deosebesc comestibilul de necomestibil, des sunt mândri, neîngrijiți. Din
motiv, că semnele generale foarte tare se aseamănă, se deosebesc două tipuri de
idioție:

1 – se caracterizează prin ”dezghețul” funcțiilor motorii – bolnavii sunt în mișcare continuă,

apucă obiecte, le introduce în gură, întâlnind opunere, își expun neplăcerea, țipă, scuipă,
mușcă;

2 – e caracterizată de manifestări contrapuse: bolnavii se mișcă puțin, stau mai mult culcați,
dorm mult.

În idioție mai moderată, bolnavii recunosc familia, se observă semne de grijă, pronunță
cuvinte aparte. Studiul fiziopatologi a arătat posibilitatea unei activități conditionat-
reflectorii doar în formele ușoare.

Demența

•  sindrom de retard mental – sărăcirea marcată al activității psihice, simplificarea și

reducerea ei

• Se manifestă prin slăbirea proceselor cognitive în baza scăderii memoriei, abilității de

a comunica, abstractizare

• Dereglare de personalitate, pierderea capacității de a analiza critic starea proprie

• Nu obțin noi cunoștințe și nu pot utiliza cunoștințele deja obținute

Sindromul psihoorganic:

• Aparține la scăderea proceselor psihice și calităților personalității, poate fi considerată

drept tulburare de memorie și al intelectului în patologii organice.

• Principalele simptome: atenția scăzută, intelectul scăzut (incapacitatea de a lucra în

domeniul artistic); labilitate emoțiilor; se îngreuiază concentratea atenției, deseori se
sustrag;suferă memoria- atât de scurtă durată, cât și cea de lungă durată, înspecial
memorarea și repetarea; tempoul gândirii încetinit; suferă gândirea critică, înțelesul
distanței, etica comportamentului; acțiunile și activitatea deseori impulsive, sunt
tulburări de atracție.

Retard în dezvoltarea psihică

• La copii – preponderent, cunoștințe și aptitudini puține, viziuni asupra lumii infime,

ș.a. (copil Maugli)

13
 • Simptomele principale: păstrarea propriului intelect, dezvoltarea funcțiilor psihice în
conformitate cu vârste mai mici, stare temporară

Pierderea temporară al intelectului:

• Sindromul de retard mintal cu evoluție rapidă (edem cerebral)

Metode psihometrice de studiere a intelectului:

• Metoda lui Vexler

• Metoda constă din 11 metodici/subteste diferite

• Subtestele sunt împărțite în 2 grupe – verbale și nonverbale. Subteste verbale

sunt șase, nonverbale – cinci.

Primul subtect – cunoștințe generale – conține 29 de întrebări. În baza răspunsurilor

la aceste întrebări, se poate evalua memoria cercetatului, sfera lui de interes și studii.

Metoda lui Vexler

Complexitatea întrebărilor acordate cercetatului, treptat crește. Acest principiu este specific
și altor subteste.

Exemple de întrebări:
- Ce formă are mingea&
- Pentru ce e termometrul&
- De ce hainele întunecate sunt mai călduroase ca cele deschise la culoare?
- Cine e autorului „Hamlet”-ului?
- Ce reprezintă Vaticanul?
- Cine a scris „Iliada”?
- Ce înseamnî „etnografie”?
Răspunsurile corecte se evaluează cu 1 punct.

• Al doilea subtest – înțelegerea generală – conține întrebări ce cuprind specificul

comportamentului cercetatului într-o situație concretă și care determină capacitatea lui
de a înțelege sensul ascuns al proverbelor.

• Se consideră că cu ajutorul subtestului doi, se studiază „bunul simț” și volumul

cunoștințelor practice

• Intrebări:
- Ce veți face, dacă veți găsi în stradă o scrisoare într-un plic sigilat, cu adresa scrisă și o
marcă încleiată?
- Cum veți proceda dacă vizionând un spectacol sau film, veți observa că s-a început
pojar?
- Cum veți proceda dacă vă veți rătăci în pădure, în plină zi?
14
 - De ce omul născut surd, deobicei nu poate vorbi?
- Ce înseamnă expresia: „cu o rândunică, nu faci primăvară”?

Răspunsurile se evaluează cu 0 sau 1-2 puncte, în dependență de corectitudinea înțelegerii

situației exprimate în întrebare și de claritatea, integritatea și gradul de înțelegere exprimat în
răspuns.

• Astfel, la întrebarea „cum veți proceda cu scrisoarea găsită în stradă”, cel mai bun
răspuns este cel ce arată că cercetatul a înțeles necesitatea de a trimite urgent scrisoare:
„o voi pune în cutia poștală”, „voi duce la poștă”. Așa răspuns se evaluează cu 2
puncte.
• 1 punct se acordă, în caz dacă cercetatul înțelege că scrisoarea nu este a lui: „o voi
duce conform adresei indicate”, „o voi duce la poliție”.
• Neînțelegerea completă, a ceea ce trebuie de făcut cu scrisoarea, se evaluează cu 0
puncte: „ nu o voi ridica”, „o voi arunca la urnă”.
• Explicarea proverbului „Cu o rândunică nu faci primăvară” se evaluează cu 2 puncte,
în caz dacă este înțeles sensu ei abstract: „nu trebuie în baza unei întâmplări să faci
concluzii despre tot”, „pentru a concluziona e nevoie de a cunoaște veridicitatea
evenimentelor”.
• Răspunsurile printr-un exemplu concret sau care demonstrează un nivel oarecare de
abstractizare, se evaluează cu 1 punct: „o faptă bună încă nu înseamnă că omul e bun”.
• Înțelegerea mot-a-mot al proverbului se evaluează cu 0 puncte: „dacă rândunica a
venit, asta încă nu înseamnă că primăvara a venit”, „rândunele mereu vin înaintea altor
păsări”.
Metode de examinare psihometrică a intelectului:
• Scala matricelor progresive al lui Raven
• Delimitează trei procese psihice fundamentale: atenția, percepția și gândirea
• În rezolvarea indicațiilor conform tabelelor lui Raven, o importanță mare o joacă
concetrarea atenției active, volumul și distribuția
• Cu ajutorul testului Raven se studiază mai precis, nu intelectul, dar capacitatea de a
sistematiza activitatea intelectuală planică
Scala matricelor progresive al lui Raven:

• Testul constă din itemi nonverbali, fapt ce are o importanță majoră, deoarece se
acsează mai puțin pe cunoștințele obținute din experiența de viață sau studii.

• Testul constă din 6 tabele (5 careuri). În fiecare careu al tabelelor se conțin itemi cu
complexitate în creștere. În același timp, este specifică și complicarea tipului de itemi,
de la careu la careu.
15
 • În careul A, se utilizează principiul sabilirii relațiilor în sructura matricei. Aici condiția
constă în completarea părții lipsă al imaginii principale printr-un fragment prezent în
fiecare tabel.

• Efectuarea itemului necesită de la examinat – o analiză minuțioasă a structurii imaginii

principale și identificarea acelorași specificități în unul din fragmentele prezentate.
Ulterior are loc lipirea fragmentelor.

Scala matricelor progresive al lui Raven:

• Soluționarea corectă al fiecărui item, se evaluează cu 1 punct. Ulterior se sumează

toate punctele acumulate conform tuturor tabelelor și careurilor individual.

• Rezultatul comun obținut se percepe ca indicile puterii intelectuale, performanței

mintale al examinatului. Indicatorii realizării itimilor pe careuri, se compară cu media
statistică.

5. Psihopatologia generală: Tulburările de gândire.

O tulburare a gândirii (TD) este orice tulburare a cunoașterii care afectează în mod negativ
limbajul și conținutul gândirii și, prin urmare, comunicarea. S-a afirmat că o varietate de
tulburări de gândire sunt caracteristice persoanelor cu schizofrenie. O tulburare de conținut al
gândirii este caracterizată de obicei prin experimentarea mai multor porțiuni de
delir. Termenul de tulburare de gândire este adesea folosit pentru a se referi la o tulburare de
gândire formală.
O tulburare de gândire formală (FTD) este o perturbare a formei sau structurii
gândirii. Tulburarea formală a gândirii, cunoscută și sub numele de gândire dezorganizată,
are ca rezultat vorbirea dezorganizată și este recunoscută ca o caracteristică majoră a
schizofreniei și a altor psihoze. FTD este, de asemenea, asociat cu afecțiuni, inclusiv
tulburări de dispoziție, demență, manie și boli neurologice.
Tipurile de tulburări de gândire includ deraierea, vorbirea presată, sărăcia de vorbire,
tangențialitatea, repetarea lucrurilor și blocarea gândurilor.
Tulburarea formală a gândirii este mai degrabă o tulburare a formei gândirii decât a
conținutului gândirii care acoperă halucinațiile și iluziile. FTD, spre deosebire de halucinații
și iluzii, este un semn obiectiv observabil al psihozei. FTD este un simptom comun și
esențial al unei tulburări psihotice și poate fi văzut ca un simptom al severității sale și, de
asemenea, ca un predictor al prognosticului. Acesta reflectă un grup de tulburări cognitive,
lingvistice și afective, care a generat interes de cercetare din domeniile neuroștiinței
cognitive, neurolingvistică și psihiatrie.
Eugen Bleuler, care a denumit schizofrenia, a susținut că tulburarea gândirii este
caracteristica sa definitorie. Cu toate acestea, tulburările de gândire și vorbire, cum ar fi
zgomotul sau ecolalia, pot fi prezente în sindromul Tourette sau în alte simptome întâlnite în
delir. Există o diferență clinică între aceste două grupuri. Cei cu psihoze sunt mai puțin
susceptibili de a arăta o conștientizare sau îngrijorare cu privire la gândirea dezordonată, în

16
timp ce cei cu alte tulburări manifestă conștientizare și îngrijorare cu privire la faptul că nu
pot gândi corect

6. Psihopatologia generală: Tulburările de memorie

Memoria poate fi impartita in doua categorii: memorie de scurta durata si memorie de lunga
durata. Memoria de scurta durata are legatura cu informatiile cele mai recente pe care le
receptionam. In schimb, memoria de lunga durata este strans legata de evenimentele si
informatiile din trecutul nostru. Pierderea memoriei poate fi temporara sau permanenta si se
poate instala brusc sau treptat in vietile noastre.

Cei mai multi dintre oamenii care sufera de amnezie au probleme cu memoria pe termen
scurt (amnezie anterograda), adica nu pot sa retina nicio informatie din prezent, chiar daca isi
amintesc informatii din trecut. De exemplu, o persoana care sufera de amnezie anterograda
poate sa-si aminteasca ce masina a condus acum cinci sau zece ani, dar nu este in stare sa
vorbeasca despre autoturismul pe care il detine in prezent.

Cei care au probleme sa-si aminteasca evenimente sau informatii din trecut sufera de
amnezie retrograda.

In functie de modul de manifestare, amnezia nu este doar anterograda sau retrograda, ci si

globala (pierderea brusca si temporara a memoriei) si lacunara (face trimitere la o perioada
limitata si relativ scurta din trecut).

Iata si alte simptome ale pierderilor de memorie:

– amintiri false;
– confuzie;
– probleme de atentie si concentrare;
– dezorientare spatiala si/sau temporala
– scaderea interactiunii cu persoanele din jur
– dificultati in recunoasterea unor persoane, cuvinte
– stari anxioase, agitatie

Cauzele amneziei

Pierderile memoriei pot avea multe cauze. Cateva cauze comune ale pierderilor de memorie
sunt loviturile din zona capului, somnul insuficient, stilul agitat de viata, consumul de
medicamente, fumatul, consumul de droguri, alimentatia necorespunzatoare, stresul si
depresia (daca vrei sa afli mai multe informatii despre depresie iti recomandam sa citesti si
articolul Depresia la copii, adolescenti si adulti). Insa pierderile de memorie pot avea si
niste cauze foarte grave:
– boala Alzheimer;
– boala Parkinson;
– tumori existente in zone ale creierului responsabile de formarea memoriei;
– accidentele vasculare ischemice sau hemoragice (inclusiv cele lacunare)
17
– encefalitele
– boli endocrinologice (hipotiroidismul)
– carente metabolice (deficit de vitamina B12, dificit de vitamina B1)
– infectii ale creierului
– intoxicatiile: alcool, monoxid de carbon,
– boli autoimune (scleroza multipla)

Cum se pot trata pierderile de memorie

Medicul specialist este singurul care poate recomanda pasii de urmat in diagnoticarea si
tratarea tulburarilor de memorie. Inainte de inceperea tratamentului, o persoana suspecta de
amnezie trebuie sa fie diagnosticata de catre un medic specialist. Diagnosticarea amneziei
implica mai multe etape: parcurgerea istoricului medical, un control fizic general, un control
neurologic, testarea abilitatilor cognitive, teste de sange si teste imagistice.

Dupa stabilirea unui diagnostic clar, medicul specialist poate sa recomande o schema de
tratament. De regula, schemele de tratament pentru amnezie implica:

– terapie ocupationala (ii ajuta pe cei afectati de pierderile de memorie sa-si organizeze
sarcinile zilnice si sa accepte schimbarile prin care trec);

– proceduri terapeutice adresate factorului etiologic (corectarea deficitelor metabolice,

corectarea factorilor de risc cardio-vascular, tratarea depresiei, tratarea tumorilor etc)

– exercitii de citire, scris si de memorare

– miscare sau sport (dansul este foarte util)

– medicatie specifica ce poate imbunatatii atentia sau procesul de memorare

7. Psihopatologia generală: Tulburările de percepție.

Percepțiile reflectă însușirile complexe ale obiectelor și fenomenelor din lumea

înconjurătoare, conținând totalitatea informațiilor despre însușirile concrete ale obiectelor și
fenomenelor. Ele sunt rezultatul analizei excitațiilor complexe, care acționează asupra
organismului în momentul dat.

A. Elementare
- agnoziile
B. Complexe
- iluziile
- halucinațiile
- stările psihosenzoriale
A. Cantitative
- dereglări senzoriale
18
B. Calitatile
- iluzii
- halucinații
- dereglări psihosenzoriale
Dereglări senzitive=dereglări de intensitate a senzațiilor
• Hipoestezia
• Anestezia
• Hiperestezia
• Cenestopatiile – senzații neplăcute în organism: dureri, înțepături, rupturi ale
organelor interne.
Agnoziile
A. Agnozia vizuală – tulburarea recunoașterii semnificației obiectelor, imaginilor,
persoanelor cu aujtorul analizatorului vizual.
B. Agnozia simbolurilor grafice – imposibilitatea înțelegerii limbajului scris; scrierii
cuvintelor și capacității de recunoaștere a cifrelor și a semnelor aritmetice.
C. C. Agrafia spațială – pierderea capacității de apreciere a distanței până la diferite
obiecte și a mărimii lor.
D. D. Agnozia audutivă – pierderea capacității de a identifica sunetele, zgomotele sau
cuvintele.
E. E. Agnozia tactilă – incapacitatea de a recunoaște forma și volumul obiectelor.
F. Asomatognozia – nerecnoașterea unuia sau a mai mulor segmente ale corpului,
bolnavul nu recunoaște mâna paralizată.

Iluziile
Gradul de excitare specifică a analizatorilor nu este optimal pentru a diferențiere,
percepția fiind neclară și deformată.
Clasificarea iluziilor
• A. Vizuale
• B. Auditive
• C. Olfactive
• D. Gustative
• E. Tactile
Iluziile vizuale
• Paraidoiile – reprezintă un fenomen de iluzii vizuale patologice, în care subiectul
interpretează imaginea unui covor sau nori ca o ființă fantastică, animale agresive.

19
• Falsele recunoașteri – identificarea greșită a unor persoane.
• Iluzia sosiilor – persoana cunoscută nu este identificată ca atare, doar are o asemănare
cu aceasta.
• Iluziile auditive apar la o încărcătură afectivă puternică, când diferite semne sunt
percepute mai apropiate, îndepărtate sau mai puternice decât în realitate, sunetele din
jur fiind modificate. Bătăile ceasornicului, zgomotul apei din robinet sau de ploaie,
scârţâitul uşii sunt percepute de bolnav ca strigăte. Paşii sunt asemuiţi cu intrarea
hoţilor în încăpere şi care ar avea intenţii agresive.

• Iluziile olfactive şi gustative se întâlnesc mai rar. Bolnavul declară că în jurul lui a
apărut un miros neplăcut şi că hrana şi-a schimbat gustul. Aceste dereglări nu sunt
concrete, bolnavul nu este convins în cele spuse de el. Ele constau în perceperea
eronată a gustului şi a mirosului normal, a diferitor substanţe.

Iluzii tactile (viscerale sau interoceptive). Bolnavul spune că simte diferite mişcări de
paraziţi sub piele, mişcări intestinale sau pulsaţiile vaselor, diferite înţepături.

Halucinațiile

Dereglare patologică de percepție fără obiect.

Halucinații propriu-zise – apar din exterior, sub formă de diferite scene vizuale:
diferite glasuri, obiecte, animale, mirosuri neplăcute, înțepături în diferite locuri ale
corpului.

Pseudohalucinațiile – bolnavul simte că cineva vorbește din interior, în minte. Vocile

au caracter robotizat, clar.

Clasificare
• A. Vizuale
• B. Auditive
• C. Gustative
• D. Olfactive
• E. Tactile
Halucinațiile vizuale
• Apar sub formă de puncte, steluțe, , scântei, umbre (fotopsii). Sunt văzute cu ochii
deschiși, privirea țintită într-o direcție anumită.

Halucinațiile auditive
• Apar sub formă de acoasme: diferite zgomote, foșnete, pocnituri; sau complexe:
voci, cuvinte. Zgomotele sunt clare. Subiectul îndreaptă urechea spre regiunea de unde
vin zgomotele, pentru a auzi mai bine. Vocile pot fi de copil, femeie, bărbat.

20
 • Halucinațiile tactile: Se manifestă prin diferite senzații neplăcute pe corp: înțepături,
arsuri, de tracțiune.

• Halucinațiile gustative și olfactive – se manifestă prin gusturi și mirosuri neplăcute.

Pacienții își astupă nasul, gura.

Dereglările psihosenzoriale

1. Dereglări psihosenzoriale cu deformarea obiectelor (metamorfopsii). Bolnavilor li

se pare că obiectele sunt mari (macropsia) sau mai mici (micropsia), lărgite sau lungite
(dismegalopsia). Obiectele percepute par mai apropiate sau mai îndepărtate (poropsia).

2. Dereglări psihosenzoriale cu schimbări speciale. Apare impresia că totul în jur s-a

schimbat: străzile sunt mai lungi, mai largi, clădirile mai înalte.

3. Dereglări psihosenzoriale cu recunoaşteri false (derealizare), cunoscute sub

denumirea „deja văzut" (deja vu), „deja cunoscut" (deja connu), „deja trăit" (deja
vecii), „niciodată văzut" (jamais vu). Locurile şi împrejurările binecunoscute îi par
bolnavului necunoscute, percepute parcă prima dată.

4. Dereglări psihosenzoriale cu schimbarea schemei corporale (depersonalizare).

Apare senzaţia că părţile corpului sunt schimbate. Bolnavul simte că mâinile şi
picioarele sunt mai lungi, urechile ca la elefant, capul atât de mare încât şi nu încape
pe uşă, volumul corpului este atât de mare încât ocupă toată camera.

8. Psihopatologia generală: Tulburările proceselor afective.

Proces afectiv - formă de retrăire, de manifestare a atitudinii omului față de viață,

mediu înconjurător, față de sine însuși sau proces psihic care reflectă raportul dintre
trebuințe (conținutul afectivității) și obiectele, ființele sau fenomenele lumiise exprimă
prin:

1. Stări afective elementare (starea de afect) - starea de afect este o puternică

încărcătură emoțională, are debut brusc și furtunos și participarea neurovegetativă
însoțită în condiții patologice de îngustarea câmpului conștiinței.

2. Emoții – manifestare spontană, scurtă sau lungă, de mai mică intensitate ca starea de
afect, ceea ce permite aprecierea lor logică de către subiect.

3. Dispoziția – stare afectivă generală, de fond, de mică intensitate, reflectând starea de

moment, rezultanta tuturor impulsurilor extero-interoceptive, proprioceptive,
conștientizate doar parțial.

4. Sentimentele – stare afectivă de mai lungă durată, mai intensă, implicând și o

participare a proceselor de motivație specifice omului.

21
5. pasiuni- modificare intensă de lungă durată a dispoziției, cu participare afectivă și
cognitivă stabilă, ce îi dau valoarea unei dominante voliționale.

Tulburările proceselor afective se împart în cantitative și calitative

tulburări cantitative:
- hipertimia negativă – depresia, anxietatea, fobia
- hipertimia pozitivă – hipomania, euforia
- hipotimiile – detașarea, anhedonia, alexitimia, indiferentism afectiv (athymhormia),
atimia (apatia)
- labilitatea afectivă – poikilotimia, incontinența afectivă, disforia

tulburări calitative – paratimia, inversiunea afectivă, ambivalența afectivă

Depresia (hipertimia negativă) – este o trăire intensă a unei dureri morale, a

inutilității, devalorizării, pe fondul unei dispoziții deprimate, ideație lentă, inhibiție
motorie sau neliniște anxioasă, mimica și pantomimica concordante, comisuri
coborâte, omega, cap încovoiat, brațe inerte, apare psihoza maniaco-depresivă,
psihoze presenile, reactive, somatogene.

Anxietatea- este teama fără obiect, irațională, teama difuză, neliniște psihică și
motorie, răsunet vegetativ, iminență de pericol; pot apărea pe acest fond obsesii și
fobii, anxietatea e desprinsă de concret și este proiectată în viitor. Se întâlnește în
nevroze, psihopatia psihastenică, tulburarea depresivă, melancolia anxioasă, sevrajul
toxicomanilor, debutul psihozelor, afecțiuni endocrine.

Anxietatea poate fi de mai multe tipuri:

- anxietatea liber flotantă (generalizată): care nu se focalizează, invadează viața
cotidiană a bolnavului.

- atacul de panică: anxietate acută, critică, intensă, epizodică, apare în crize însoțite
de transpirații, palpitații, tahicardie, poliurie, respirație precipitată.

-anxietatea focalizată (fobică): pe un obiect, situație pe care pacientul începe să le

evite pentru a evita totodată anxietatea irațională.

Fobia-teama patologica,obsesiva,de intensitate disproportionala,fata de un

obiect,actiune,fiinta.Dupa complexitatea tematicii fobice se clasifica in:

 Pantofobii-fobii difuze,frica difuza de tot si de nimic,care se exacerbeaza prin

declansarea unor paroxisme,fara motiv intemeiat.
 Monofobii-sistematizate-teama isi pierde caracterul difuz si se fixeaza durabil.

22
 Hipertimia pozitivă
hipomania – dispoziție mai puțin intensă decât euforia (sindrom hipomaniacal și
maniacal la debut)

euforia – apare în sindromul maniacal din faza maniacală a tulburării afective

bipolare.

HIPOTIMIILE

 Detasarea-distantarea in relatiile inter-personale datorata absentei variabile,a implicarii

emotionale(schizofrenie,tulburarea antisociala de personalitate,deteriorarea
involuntara(dementa,stari de obtuzie,obnubilare)).
Anhedonia-absenta placerii in viata cotidiana.
Alexitimia— dificultatea de descriere sau de constientizare si traire deplina a propriilor
emotii si sentimente.
Indiferentism afectiv-scaderea foarte accentuata a tonusului afectiv si a capacitatii de
rezonanta afectiva la situtia ambiantei.
Atimia(Apatia)– lipsa totală afectivă a interesului față de sine și ambianță. (depresii
intense, schizofrenii reziduale)
 Labilitatea afectiva-variatii afective între polul pozitiv si cel negativ,o alternanta a
dispozitiei.
Poikilotimia-este modularea afectiva univoca,conforma starii afective a celor din
jur(demente,oligofrenii)
Incontenenta afectiva-trecerea brusca,incoercibila,de la o stare afectiva la alta(demente)
 Disforia-forma mixta de tulburare a afectivitatii care se traduce clinic si subiectiv printr-o
dispozitie proasta,neplacuta,stare de discomfort combinata cu tristete , anxietate ,
iritabilitate(perioade de intercritice ale epilepsiei,sevraj de alcool,encefalopatii post
traumatice).
TULBURĂRI CALITATIVE
 Paratimia—fectivitatea paradoxala,reactii afective inadecvate fata de situatii sau
evenimente(schizofrenia)
 Inversiunea afectiva-dezvoltarea ostilitatii,a unor sentimente negative,aberante fata de
persoane iubite,sau pe care ar trebui sa le iubeasca(schizofrenie)
 Ambivalența afectivă-stari afective opuse calitativ fata de aceeasi persoana sau
situație(schizofrenie).

9. Psihopatologia generală: Tulburările psihomotorii și volitive.

Hipoactivitatea reprezinta scaderea activitatii motorii asociata cu incetinirea proceselor

cognitive, se intalneste in depresii, sindroame psihoorganice.
Inhibitia psihomotorie – scaderea extrema a activitatii motorii, prezenta in anumite forme
de depresii si in sindroame catatonice. In sindromul catatonic scaderea extrema a activitatii
motorii (stupoarea catatonica) este insotita de hipertonie musculara generalizata si

23
flexibilitate ceroasa. Aceasta se manifesta prin posibilitatea de a se imprima anumite pozitii
subiectului, pe care acesta le pastreaza timp indelungat. Spre deosebire de stupoarea din
tulburarile de constiinta, in stupoarea catatonica pacientul percepe si inregistreaza
evenimentele din jur, pe care le poate relata cu exactitate dupa iesirea din catatonie.
Stupoarea se mai poate intalni si in starile psihotice reactive si in starile disociative. In cazul
din urma, simptomatologia se remite la terapia placebo.
Hiperactivitatea se manifesta prin cresterea activitatii motorii (in sd. maniacal).
Agitatia psihomotorie este reprezentata de cresterea activitatii, asociata cu dezorganizarea
acesteia, cu lipsa de scop si de eficienta. Agitatia psihomotorie este un sindrom frecvent
intalnit in psihopatologie, reprezentand una dintre urgentele psihiatrice. Conditiile clinice in
care apare agitatia psihomotorie sunt: - sindromul confuzional - sindromul maniacal -
schizofreniile - epilepsiile - tulburarile de personalitate - depresiile psihotice - psihozele
reactive - tulburarile organice cerebrale.
Akatizia este o forma speciala de agitatie, manifestata prin disconfort muscular asociat cu
nevoia de miscare permanenta si cu imposibilitatea de a sta intr-un loc. Este determinata de
tratamentul cu antipsihotice cu afinitatea crescuta pentru receptorii dopaminergici
Manierismele – modificari bizare ale unor gesturi elementare. Apar in schizofrenie, pot
imbraca orice aspect, sunt neobisnuite, nemotivate, ilogice (de ex: saluta dupa ce bate de trei
ori in palme, merge topaind, etc).
Stereotipiile – repetarea automata, ilogica si bizara a unor activitati. Pot fi de miscare
(repetarea unor activitati) si de pozitie (mentinerea unor posturi).Apar in sindroamele
catatonice, in demente si in starile confuzionale.
Ecopraxia consta in repetarea “in oglinda a gesturilor”, apare in sindromul catatonic.
Ecomimia este reprezentata prin repetarea “in oglinda” a expresiei faciale, se intalneste in
sindromul catatonic.
Negativismul – lipsa de raspuns sau efectuarea actiunii contrare la o anumita solicitare, este
o componenta a sindromului catatonic. Sindromul catatonic este unul complex, in care pe
primul plan se afla tulburarile comportamentului motor. Clinic se manifesta prin: - stupoare
sau agitatie catatonica; - hipertonie musculara generalizata; - flexibilitate ceroasa; -
negativism; - sugestibilitate manifestata prin ecomimie, ecopraxie; - stereotipii de pozitie sau
de miscare. Nici unul dintre simptomele expuse nu are valoare diagnostica daca reprezinta
singura manifestare. Simptomele trebuie judecate in contextul clinic, atat psihopatologic, cat
si somatic.
Voinţa este latura reglatore a conştiinţei, la baza căreia sta intenţia şi decizia subiectului; ea
reprezintă activitatea psihica orientata spre atingerea unor scopuri propuse conştient pentru a
căror realizare trebuie depăşite anumite obstacole interne sau externe, care apar în calea
îndeplinirii acţiunilor.
Desfăşurarea unui act voluntar parcurge mai multe faze [2]:
- formularea scopului
24
- lupta motivelor
- adoptarea hotărîrii
- execuţia (îndeplinirea) acţiunii
Voinţa = funcţia psihică prin care se realizează trecerea conştientă de la o idee sau de la un
raţionament la o activitate sau la inhibiţia unei activităţi, în vederea realizării unui anumit
scop. Admitem ca voinţa caracterizează forma de activitate socială determinată a
comportamentului uman, ea fiind produsul orientării conştiente a activităţii individului.
În îndeplinirea oricărei acţiuni este vorba de participarea unei voinţe active, care stă la baza
perseverentei, tenacităţii şi îndeplinirii izbutite a unei activităţi, 88 depăşirii unui obstacol;
are un rol mobilizator de susţinere a efortului voliţional, fapt pentru care o putem numi
voinţa de suport.
În afara voinţei active exista încă un tip de voinţă desprinsă de act, aparent pasivă, cu
caracter inhibitor, responsabilă de stăpânirea de sine, care determina reţinerea în anumite
situaţii, care frânează reacţia imediată, nechibzuită sau impulsivă.
10. Sindroame psihopatologice: paranoial, paranoid și parafrenic.

Sindrom paranoial – delir sistematizat interpretativ, cu un caracter monotematic, cu lipsa

halucinatiilor, ex.: delir de gelozie sau de reforma (tendinta de interpretare a faptelor reale
prin prisma unor judecati subiective). Comportamentul bolnavului in principiu este corect,
insa atitudinea fata de cei din jur depinde de atitudinea lor fata de convingerile delirante. Se
intalneste in psihopatiile paranoice, schizofrenie, psihozele reactive.
Sindrom paranoid – delir sistematizat de urmarire, relatie, influenta, persecutie, cu caracter
politematic si halucinatii auditive “pseudohalucinatii”. Caracteristic schizofreniei paranoide,
poate aparea in psihozele presenile, senile.
Sindrom parafrenic – delir sistematizat, cu o simptomatologie polimorfa, o combinare a
ideilor delirante de persecutie, influenta cu delir de grandoare. De obicei evalueaza pe un
fond afectiv relativ crescut.
11. Sindroamele psihopatologice: astenic, apato-abulic

Sindromul astenic (sindromul oboselii cronice) este o afecțiune psihopatologică în care

pacientul se confruntă cu oboseală constantă și apatie, dificultăți de concentrare, scăderea
capacității de muncă / învățare și o epuizare rapidă a proceselor nervoase. Sindromul de
oboseală cronică este, de asemenea, caracterizat prin tulburări de somn, intoleranță la lumină
puternică, zgomote puternice, mirosuri puternice, schimbări frecvente de dispoziție și stări
depresive.

 Cauzele sindromului astenic sunt următorii factori:

 Stres fizic sau mental prelungit, program de lucru neregulat;
 Boli cardiovasculare, boli ale tractului gastro-intestinal și sistemului endocrin;
 Sarcina și perioada postpartum;

25
  Bolile infecțioase, incl. leziunile infecțioase ale sistemului nervos și consecințele
acestora;
 Încălcări ale circulației cerebrale, leziuni cerebrale traumatice;
 Tensiune nervoasă prelungită și depresie;
 Boli psihice, psihoze, stări psihopatice;
 Utilizarea de alcool, droguri sau anumite medicamente;

În plus, sindromul astenic poate fi cauzat de o tulburare metabolică în organism, de

deficiențe ale vitaminelor și nutrienților și de cheltuieli excesive de energie. Astăzi, se crede
că dezvoltarea sindromului astenic la adulți și copii poate fi influențată de munca pe
computer prelungită (dependența de calculator), de vizionarea constantă a televizorului sau
de dependența de alte gadget-uri electronice (smartphone-uri, tablete etc.).
Sindromul de oboseală cronică poate afecta în mod semnificativ calitatea vieții pacientului
și a oamenilor din jurul lui, prin urmare, este considerată o boală psihosomatică gravă care
necesită un tratament complex
Simptomele sindromului astenic:

 schimbări de dispoziție;
 temperament fierbinte, agresivitate;
 tulburări de somn - probleme cu adormirea, somnolență în timpul zilei, somn
superficial sau intermitent;
 stare de depresie psihologică și tensiune nervoasă constantă.

Stresul emoțional pe termen lung conduce la creșterea simptomelor, care, în cele din urmă,
pot provoca dezvoltarea depresiei, nevrozei, neurasteniei. În plus față de "apelurile" din
sistemul nervos, simptomele sindromului de oboseală cronică sunt următoarele tulburări
autonome:

 tahicardie, puls neregulat;

 scăderea tensiunii arteriale;
 transpirație crescută, frisoane și febră;
 pierderea apetitului, tulburări gastrointestinale;
 cefalee, amețeli;
 scăderea libidoului.
Sindromul de oboseală cronică poate însoți stadiul inițial al unor astfel de boli grave, cum
ar fi:
 Hipertensiune arterială, boală coronariană, angină pectorală, stare de preinfecție;
 Încălcări ale circulației cerebrale;
 Encefalita, ateroscleroza, etc.

Ce trebuie să faceți dacă aveți simptome de sindrom de oboseală cronică? Diagnosticul de

astenie include o examinare cuprinzătoare, al cărei scop este identificarea patologiei care a
provocat boala. În acest scop, este indicată vizitarea unor  specialiști, cum ar fi neuropatolog,

26
cardiolog, gastroenterolog, etc., și medici specializați. De asemenea, este necesară trecerea
testelor clinice și biochimice din sânge și urină, pentru a determina nivelul de zahăr.
Tratamentul clasic al sindromului astenic include respectarea regimului zilnic și refuzul
pacientului de a depune obiceiuri proaste. Dacă se detectează o boală - un catalizator pentru
astenie - se pot prescrie o dietă specializată și proceduri de fizioterapie. Consumarea
alimentelor bogate în vitamina B și triptofan (carne, banane, fasole, brânză și brânză de vaci,
produse lactate etc.) este de asemenea recomandată. Aminoacidul triptofan reacționează la
funcționarea normală a sistemului nervos - somn, relaxare și fundal emoțional, iar de aici se
produce "hormonul de fericire" - serotonina.
Sindromul apata-abulic este un tip de tulburare mentala caracterizata printr-o pierdere a
recuperarii emotionale, indiferenta completa fata de ceilalti si rude, precum si o scadere a
activitatii vietii in general. Însoțit de inactivitate și neglijență.
Termenul "sindromul apatobulic" constă din doi termeni separați:

1. Apatia (paste) este un semn al manifestării unei boli mintale, caracterizată de indiferență,
de detașare față de oamenii din jur și de evenimente care au loc, precum și de o lipsă
totală de dorință de a efectua orice activitate. Afecțiunile emoționale sunt absente.

Abulia (din greaca "a" - fără, "durere" - voință) - manifestări de lipsă absolută a caracterului
și lipsa patologică de voință, lipsa abilității de a lua orice decizie sau de a efectua orice
acțiune. Una dintre manifestările apatiei.

2. Abuliyu nu ar trebui să fie confundat cu voința slabă, care este rezultatul unei educații
necorespunzătoare și poate fi corectată prin instruire și lucrare asupra lui.

Cauzele apariției sindromului abutic apatic pot fi destul de diferite, dar prezența
leziunilor capului este considerată a fi cauza principală a acestei boli. Tulburările psihice pot
fi cauzate de prezența unei tumori, precum și de rezultatul hemoragiei în creier.
Uneori poate apărea o tulburare psihologică din cauza dezechilibrului hormonal sau a
expunerii la corpul de substanțe toxice. De asemenea, un motiv important este o
predispoziție ereditară la tulburările psihice.
O formă ușoară de patologie poate fi găsită la pacienții care nu pot suporta situații stresante.
Așa-numita linie de frontieră, care se caracterizează prin nervozitate ușoară, se poate
transforma de-a lungul timpului într-o tulburare neuropsihiatrică stabilă.

Simptomele bolii
Pentru a identifica cu precizie sindromul abul apatic, este necesar să examinăm cu atenție
starea psihologică a unei persoane. Dacă vorbim despre simptome vizuale, cele mai
semnificative sunt următoarele manifestări:

 Este destul de dificil pentru o persoană să ia o decizie independentă, și poate fi orice

fel de gospodărie (alegerea de haine, cumpărarea de produse).

27
  În timpul conversației, persoana bolnavă își formulează confuz gândurile, se gândește
la întrebare de mult timp, practic nu arată activitate.
 În viața socială, apaticul încearcă să se izoleze cât mai mult posibil de societate. Unii
restrâng cât mai mult cercul social, ceilalți devin complet iertați.
 Persoanele cu sindrom abulic se caracterizează printr-o lipsă de motivație. De multe
ori, decizia se încheie cu un refuz nefondat.

Dacă acordați atenție vieții unei persoane cu abulia, atunci veți vedea o imagine vie a
tulburării și a neglijenței în tot ceea ce se întâmplă. Rezultatele irezistibile de lenere
împiedică utilizarea substanțelor din sticlă de a efectua proceduri de igienă zilnice, ca urmare
a faptului că aspectul unei persoane se schimbă foarte mult.
Sindromul abulist reduce nevoia unei persoane de hrană și de somn.
Atunci când se diagnostichează o boală, este foarte important să se definească corect astfel
de concepte ca trăsături de caracter slabe și o pierdere psihologică a recuperării emoționale.
Datorită faptului că o persoană bolnavă nu consideră întotdeauna că starea sa este o
patologie, adesea pacienții merg la un medic într-un moment în care boala a trecut prea
departe.

Metode de diagnosticare
Sindromul abulist poate fi exprimat prin diferite grade de severitate. În funcție de simptome,
se disting atât patologiile ușoare cât și cele supresive. Datorită faptului că Abulia este adesea
intermediară în natură între diferite tulburări psihologice, diagnosticul acestei boli este
complicat.

 În prima etapă, cea mai eficientă metodă pentru determinarea anomaliilor este
observarea clinică a pacientului. Pentru a clarifica diagnosticul propus, experții
efectuează rezonanță magnetică sau tomografie computerizată.
 Cel mai dificil este diagnosticul abuliei din copilărie, deoarece este dificil pentru
psihologi să traseze o linie strictă între lenea și starea depresivă. În primul rând,
părinții ar trebui să monitorizeze comportamentul neobișnuit al copilului și atunci când
este detectat un simptom alarmant, solicitați imediat ajutor calificat.

Diagnosticul diferențiat ajută la eliminarea apatiei și bolilor psihologice, care adesea ascund
astfel de abateri, cum ar fi schizofrenia sau demența.
Tratament patologic
Succesul tratării unei tulburări psihologice depinde, în majoritatea cazurilor, de dorința
pacientului însuși, precum și de ajutorul rudelor și al prietenilor. Scopul principal al
tratamentului terapeutic este de a scutura starea emotionala a bolnavilor. Este necesară
crearea unei atmosfere de activitate activă în jurul persoanei care suferă de sindromul
apatico-abulic, în care vor fi implicați bolnavi. Pacientul trebuie să îndeplinească toate
sarcinile de uz casnic. Apaticii ar trebui să aibă impresia că nu se poate face fără ea în
această sau în materie.

28
În tratamentul tulburărilor psihice ale copiilor nu se poate auto-medicina. Menținerea unei
stări depresive din partea părintelui poate fi dezastruoasă pentru copil, deoarece în procesul
unui astfel de comportament există dependență, iar persoana bolnavă nu are motivația pentru
recuperarea emoțională.
Sindromul apatobulic necesită tratament obligatoriu, al cărui plan trebuie să includă
ameliorarea simptomelor și determinarea cauzei care stau la baza acestei boli. Complexul
psihoterapeutic trebuie să se desfășoare sub supravegherea unui psiholog și a unui neurolog.
În unele situații, pacientul poate avea nevoie să consulte un terapeut de reabilitare și un
fizioterapeut.
Atunci când se diagnostichează comorbidități precum schizofrenia și depresia, specialiștii
pot prescrie medicamente antidepresive și antipsihotice. Dacă cauza tulburării este
hemoragie sau traumatisme cerebrale traumatice, atunci apatia poate necesita un program
special de reabilitare destinat restabilirii funcțiilor pierdute.

12. Sindroamele psihopatologice: obsesiv fobic, sindromul Korsakov

Tulburările obsesive se caracterizează prin prezenţa gîndurilor obsesive şi / sau a actelor

compulsive.Gîndurile obsesive sînt idei, amintiri, imagini sau impulsuri care reapar mereu în
mintea subiectului într-o formă stereotipă. Ele sunt supărătoare pentru bolnav. Subiectul
încearcă să le îndepărteze din minte, dar în general nu reuşeşte. Deşi aceste idei, imagini,
impulsuri apar involuntar, subiectul recunoaşte că sunt gândurile sale proprii (spre deosebire
de unii schizofreni care consideră că unele dintre ideile lor sunt impuse din exterior, de alţii).
Gîndurile obsesive pot lua forma unor cuvinte izolate, fraze sau rime care sunt considerate
inutile; uneori cuvintele pot fi neplăcute deoarece sunt obscene sau blasfematoare. Uneori
gîndurile obsesive iau forma unor dezbateri interioare (ruminaţii) în care argumentele pentru
şi contra unor activităţi cotidiene chiar foarte simple sunt reluate la nesfîrşit, bolnavul este
preocupat de probleme pe care nu are cum să le rezolve sau care nu au sens (de ex., cînd şi
cum se va produce sfîrşitul lumii). Uneori bolnavul are îndoieli obsesive: el are mereu
îndoieli privind corectitudinea cu care a realizat unele acţiuni (a închis sau nu robinetul, a
încuiat sau nu uşa etc., deşi ştie că a făcut corect acţiunea respectivă). Impulsiunile obsesive
reprezintă tendinţa de a realiza acţiuni despre care bolnavul îşi dă seama că nu trebuie
realizate, care au un caracter violent sau penibil (de ex., să sară în faţa unei maşini, să strige
blasfemii în biserică, să lovească propriul copil cu cuţitul). Imaginile obsesive sunt scene vii,
imaginate de pacient, care de multe ori au un caracter violent sau dezgustător
Tulburările anxios-fobice se caracterizează prin apariţia anxietăţii în anumite situaţii sau în
prezenţa unor obiecte care nu sunt în mod obişnuit periculoase. Bolnavul evită aceste situaţii
sau obiecte; dacă ele nu pot fi evitate, are stări accentuate de anxietate. Atunci cînd se
aşteaptă la întîlnirea acestor situaţii sau obiecte resimte o anxietate anticipatorie. Anxietatea
nu dispare dacă subiectului i se explică faptul că pentru alţii situaţia respectivă nu este
ameninţătoare, periculoasă.

29
Agorafobia reprezintă frica de spaţii deschise sau anxietatea resimţită în aglomeraţii, în
locuri din care pacientul nu poate ieşi cu uşurinţă (autobuz, tren, supermarket, locul de la
mijlocul unui rînd dintr-o sală de spectacole etc.). În aceste situaţii este cuprins de o teamă
intensă însoţită de simptome somatice (palpitaţii, ameţeli) şi se gîndeşte cu groază la
posibilitatea de a leşina. Pe măsură ce agorafobia progresează, pacienţii evită tot mai multe
situaţii, iar în cazurile severe ajung să se izoleze în casă. Simptomele scad în intensitate dacă
pacientul este însoţit; uneori chiar prezenţa copilului sau a unui câine poate să le fie de
ajutor. Fobiile sociale. Bolnavul care suferă de această fobie devine foarte anxios în situaţiile
în care este observat şi ar putea fi criticat (la petreceri, restaurante, seminarii, şedinţe şi alte
situaţii în care poate fi nevoit să vorbească în public sau să facă unele acţiuni, chiar minore).
El încearcă să evite aceste situaţii, iar dacă nu reuşeşte se retrage într-un loc în care atrage
mai puţin atenţia, participă cît mai puţin posibil la conversaţii. Fobia socială debutează de
obicei la sfârşitul adolescenţei, atunci cînd tinerii îşi extind contactele sociale şi sunt în mod
deosebit interesaţi de impresia pe care o fac altora. Fobii specifice (izolate) [23] sînt fobiile
care se manifestă în situaţii specifice cum ar fi: înălţimile (de a se afla la etajul unui bloc),
furtunile, spaţiile închise, anumite animale care nu sunt periculoase (păianjeni), cabinetul
stomatologic, vederea sîngelui sau a leziunilor. Aceste fobii debutează de regulă în copilărie
şi dacă nu sunt tratate se pot menţine toată viaţa. Majoritatea tulburărilor fobice sunt mai
frecvente la femei. Tratamentul psihologic este de natură comportamentală şi cognitivă.

Sindromul Korsakoff reprezintă o afecțiune psihică generată de o malnutriție severă, care

are drept consecință un deficit de vitamină B1 (tiamină sau vitamina antipolinevritică).
Sindromul Korsakoff este mai frecvent întâlnit în cazul pacienților care suferă de alcoolism
cronic. Simptomele specifice care însoțesc sindromul Korsakoff sunt:

 deficitul de memorie
 confabulația
 iritabilitatea.

Sindromul Korsakoff (sau psihoza Korsakoff), întâlnit și sub denumirea alternativă

Korsakov, este încadrat într-un grup de sindroame psiho-organice care prezintă un deficit
psihic parțial, nu global, afectând doar un anumit număr de funcții psihice specifice.

Cauza:

Principala cauză actualmente a acestui sindrom o reprezintă consumul cronic de alcool.

Consumul de alcool determină pacienții potatori să nu se mai hrănească corespunzător,
ajungând cu timpul  într-o stare de subnutriție. În plus, contactul prelungit al mucoasei
gastrice cu alcoolul etilic afectează transportul gastrointestinal al unor substanțe, între care și
tiamina.

Alte cauze ale acestui sindrom sunt reprezentate de afecțiuni sau proceduri care afectează 
biosinteza tiaminei și determină malnutriții severe:

 enteroviroze asociate cu vomismente frecvente și diaree

30
  carcinoame  gastrice
 intervenții chirurgicale care presupun rezecții gastrice
 intervenții bariatrice efectuate pacienților cu grade avansate de obezitate
 sindrom anorexic
 diete severe ținute în curele de slăbire
 postul exagerat sau diete vegane ori vegetariene deficitare în alimente bogate în
vitaminele din grupul B
 infecții severe, în special la pacienții ce suferă de imunodeficiențe
 afecțiuni cronice, precum cele de ficat
 tratamente prelungite cu diuretice sau tratamente parenterale prelungite (fără a se
institui și suplimentare vitaminică)
 intoxicație acută cu monoxid de carbon
 afectări ale genei ce codifică proteina-transportor din neuronii cu mare afinitate pentru
tiamină.

Diagnosticul de sindrom Korsakoff se pune pe baza examenului clinic, al anamnezei

pacientului și a aparținătorilor săi și pe baza unor analize de laborator.

Din punct de vedere al anamnezei ne interesează să identificăm dacă pacientul este

consumator de alcool (de cât timp și în ce cantitate) sau  prezintă  vreo afecțiune care ar
putea determina malnutriție severă (vezi mai sus – cauze).

Un pacient care suferă de sindrom Korsakoff prezintă amnezie, însă nu totală, pacientul
având așa-numite “goluri de memorie”, pe care le umple prin confabulație. Astfel, un pacient
cu sindrom Korsakoff poate fi  întrebat de mai multe ori același lucru și va da răspunsuri
diferite sau repetitive la aceeași întrebare. Nu o face intenționat, atât doar că nu își amintește
să îl mai fi întrebat și nici ce răspuns a dat anterior. Un pacient care nu ar avea afectată
memoria recentă la modul în care este ea afectată în sindromul Korsakoff chiar s-ar simți
iritat dacă medicul i-ar repeta aceeași  întrebare de mai multe ori, fapt ce nu se întâmplă în
cazul nostru. Pe de altă parte, celelalte funcții cognitive ale pacientului nu sunt afectate.

Dintre analizele de laborator pe care trebuie să le efectuăm, menționăm:

 nivelul seric de vitamină B1

 testarea activității enzimatice dependente de TPP la nivelul eritrocitelor
( transcetolaza) – aceasta este redusă în cazul deficitului de vitamină B1
 albumina serică (sintetizată de celulele hepatice, albumina reprezintă un indicator al
stării de nutriție a organismului)
 transaminazele hepatice, GGT ( gama-glutamiltranspeptidaza), probe ce sunt alterate
la consumatorii cronici de alcool

Sindromul Korsakoff. Tratament

Tratamentul sindromului Korsakoff presupune suplimentarea cu vitamină B1, alegerea

modului de administrare – oral sau injectabil – și a dozei fiind stabilite în funcție de nivelul
seric al tiaminei și de severitatea simptomelor pe care le prezintă pacientul.
31
Se va identifica adevărata cauză care a determinat deficitul vitaminic și, respectiv, sindromul
și se va încerca înlăturarea ei, acolo unde este posibil. Consumatorii cronici de alcool vor
primi consiliere și vor fi îndrumați spre abstinență.

Evoluția și prognosticul pacienților cu sindrom Korsakoff în absența instituirii terapiei

vitaminice de substituție și a înlăturării factorului cauzator nu sunt unele favorabile;
deteriorarea funcțiilor cognitive și a stării generale a pacientului se va agrava astfel
progresiv, punându-i viața în pericol.

2. Psihiatrie - Nozologii

13. Clasificarea si evoluția demențelor.

Demența este o tulburare caracterizată prin deficite cognitive multiple

 Afectează –memoria
-intelidența
-limbajul
- rezolvarea problemilor ,praxisul
- învățarea, orientarea, percepția
- atenția
-judecata
-concentrarea și abilitățile sociale

Critării de evaluare a gradului de severitate a demenţiei

Uşoară – munca şi activităţile sociale sunt semnificativ deteriorate, capacitatea de a duce o

viaţă independentă este păstrată, cu igiena personală adecvată şi judecata relativ conservată.

Moderată – viaţa independentă este riscantă şi un anumit grad de supraveghere este necesar.

Severă – activităţile cotidiene sunt atît de deteriorate încît este necesară o supraveghere
continiă (ex. Persoana nu poate să menţină o igienă personală minimă, este extrem de
incoherentă sau are mutizm ).

CLASIFICAREA DEMENŢELOR
A) Demenţe tranzitorii de origine somatică
1. metabolice sau endocrine,
-infecţioase,nutriţionale, toxice, cardiovasculare sau pulmonare.

2. Demenţe reversibile din tulburările psihiatrice

– isterie, depresie; schizofrenie.
3. Declinul mental relaţionat la vîrstră
32
4. Demenţe presenile şi senile
– degenerative ( demenţa Alzheimer, demenţa senilă de tip Alzheimer),
- vasculară ( demenţa multiinfarct);
-mixtă;
5-Demenţe induse de alte boli neurologice

– boala Pick, boala Creutzfeldt-Jakob, coreea Huntington, boala Prkinson, sindromul

Down.

B ) I. Demenţe de cauză neurologică – după Cadieux

Demenţe corticale:
 boala Alzheimer; demenţa multiinarct; demenţa alcoolică.
Demenţe subcorticale:
 boala Parkinson; psihozele Korsakoff; paralizia supranucleară progresivă;
hipotensiunea ortostatică; coreea Huntington, boala Binswanger; epilepsia.
Leziuni intracraniene:
 hematomul cronic subdural; hidrocefalia internă normotensivă Adams; tumorile
cerebrale.
II.Demenţe de cauză medicală:

 metabolice; toxice; inflamatorii; infecţioase; afecţiuni car diorespiratorii cronice; boli

endocrine; tulburăr electrolitice.

III. Demenţe de cauză psihiatrică.

 pseudodemenţie: isterie; depresie; schizofrenie.

C) Sindroame demenţiale cu semne neurologice minime sau absente( după Adams şi

Victor 1989. )

Grupa demenţelor de tip Alzheimer:

 boala Alzheimer; demenţa senilă de tip Alzheimer; demenţa senilă şi presinilă

Grupa demenţelor arteriopatice ( vasculare ).

Grupa demenţelor de tip spongios: boala Pick.
Grupa demenţelor din alte boli neurodegenerative:
 boala Parkinson; coreea Huntington; epilepsia; boala neuronului motor; atrofie
cerebeloase.
Grupa demenţelor secundare:

 posttraumatică; infecţios – virală; endocrină; carenţiale – toxice; iatrogene.

E) CLASIFICARE NOSOLOGICĂ – după Katzman şi colaboratorii

I.Demenţe ireversibile:

33
1.Demenţe de tip degenerativ:
 boala Alzheimer; demenţa senilă de tip Alzheimer; demenţa presenilă simplă
GILLESPIE.
Grupa demenţelor din bolile neurologice degenerative:
 b. Parkinson; b. Huntingon;
Atrofiile cerebeloase;
 hipotensiunea ortostatică esenţială.
Demenţe pe fond vascular:

 demenţa multifocară; boala Binswanger; demenţa lacunară.

Demenţe de tip spongios:

 b. Pick; b. Jakob – Creutzfeldt; encefalopatii din SIDA; herpes simplex, herpes zoster.
Demenţe posttraumatice:
 post macrotraumatisme ( deschise şi închise); post micro traumatisme repetate sau
demenţa pugilistică.
Demenţe anoxice:
 de origine cardiacă; prin intoxicaţie cu oxid de carbon.

II.Demenţe tratabile:
Demenţe reversibile prin agenţi infectanţi: meningite şi encefalite fungice; meningite şi
encefalite bacteriene; encefalite virale; encefalite prin paraziţi; abscesul cerebral
Demenţe prin leziuni ocupatoare de spaţiu: hematoame; tumori; granuloame.
Demenţe toxice: alcoolică; otrăvuri metalice şi organice; abuzul de medicamente.
Demenţe carenţiale: anemii megaloblastice; pelagra.
Demenţe dismetabolice: insuficienţa renală; insuf. Hepatică;

14. Clasificarea tulburărilor nevrotiforme.

Conform clasificării ISD-10

Tulburări Neurotice, Legate de Stres şi Somatoforme (F40-F48)

 F40 Tulburări anxios - fobice
 F41 Alte tulburări de anxietate
 F42 Tulburare obsesiv – complusivă
 F43 Reacţie la stres acut şi tulburări de ajustare
 F44 Tulburări disociative [conversie]
 F45 Tulburări somatoforme
 F48 Alte tulburări neurotice
F40 Tulburări anxios - fobice
 F40 Tulburări anxios - fobice
 F40.0 Agorafobia
 F40.1 Fobii sociale
34
  F40.2 Fobii specifice (izolate)
 F40.8 Alte tulburări anxios - fobice
 F40.9 Tulburare anxios – fobică nespecificată
F41 Alte Tulburări de Anxietate
 F41 Alte tulburări de anxietate
 F41.0 Tulburarea de panică (anxietate paroxistică episodică)
 F41.1 Tulburare de anxietate generalizată
 F41.2 Tulburare de anxietate şi depresivă mixtă
 F41.3 Alte tulburări de anxietate mixte
 F41.8 Alte tulburari de anxietate mixte specificate
 F41.9 Tulburare de anxietate nespecificată
F42 Tulburare Obsesiv-Compulsiv (TOC)
 F42 Tulburare obsesiv-compulsiv
 F42.0 Gînduri sau meditaţii predominant obsesionale
 F42.1 Acte predominant compulsive (ritualuri obsesionale)
 F42.2 Gînduri şi acte obsesionale mixte
 F42.8 Alte tulburări obsesiv-compulsive
 F42.9 Tulburare obsesiv-compulsivă nespecificată
F43 Reacţii la Stres Acut şi Tulburări de Ajustare
 F43 Reacţii la stres acut şi tulburări de ajustare
 F43.0 Reacţie acută la stres
 F43.1 Tulburare de stres post-traumatic
 F43.2 Tulburări de ajustare
 F43.8 Alte reacţii la stres acut
 F43.9 Reacţie la stres acut nespecificată
F44 Tulburări Disociative (de Conversie)
 F44 Tulburări disociative (de conversie)
 F44.0 Amnezie disociativă
 F44.1 Fugă disociativă
 F44.2 Stupoare disociativă
 F44.3 Tulburări de transă şi posesiune
 F44.4 Tulburări motorii dissociative
 F44.5 Convulsii disociative
 F44.6 Anestezie şi pierdere senzorială disociativă
 F44.7 Tulburări disociative (de conversie) mixte
 F44.8 Alte tulburări disociative (de conversie)
 F44.9 Tulburare disociativă (de conversie) nespecificată
F45 Tulburări Somatoforme
35
  F45 Tulburări somatoforme
 F45.0 Tulburarea de somatizare
 F45.1 Tulburarea somatoformă nediferenţiată
 F45.2 Ipohondria
 F45.3 Disfuncţie somatoformă vegetativă
 F45.4 Tulburare somatoformă persistentă de durere
 F45.8 Alte tulburări somatoforme
 F45.9 Tulburarea somatoformă nespecificată
F48 Alte tulburări nevrotice
 F48.0 Neurastenie
 F48.1 Sindromul depersonalizării - pierderii contactului cu realitatea
 F48.8 Alte tulburări nevrotice specificate
 F48.9 Tulburări nevrotice nespecificate

15. Demența în boala Alzheimer.

Dementele: sindrom caracterizat prin prezenta unui grup de simptome ce exprima un proces
de destructurare si deteriorare a functiilor psihice global. Care este progresiv si este
ireversibil.
Tulb. De memorie – apar in sensul diminuarii lor, sunt evidente si marcheaza pe plan clinic
debutul dementei. Se agraveaza progresiv pana la instalarea amneziei retroanterograda,
pierderea informatiilor dinspre prezent spre trecut. In acest timp apare dezorientarea in timp,
spatiu, propria persoana.
- Gandirea – lenta si saraca, uneori apare o incoerenta a gandirii. In stadiile initiaale –
idei delirante, nesistematizante, cu tematica de persecutie. In stadii avansate –
emiterea unor sunete fara sens, sau mutism.
- Depresie – ce vine ca o reactie la constientizarea procesului de deterioare, poate
survine dispozitie disforica. In stadiile avansate – aplatizare a reactiilor afective,
dublate de explozii afective , de tip afector, fara cauze.
Dupa etiologie:
- Primare
- Secundare
- Afect. Vasculare cerebrala
- Traumatica
- Infectioasa
- Neurologica
- Metabolice
- Toxice
- Anoxice

Dupa zona SNC:

- Dementa corticala
36
 - Dementa subcorticala

Boala Alzheimer – boala cerebrala degenerativa primara, debut progresiv, pe o durata de

pana la 8-9 ani. Debutul – la mijlocul vietii adulte. Debut lent, prin instalarea treptata a tulb
de memorie, memoria scade repepde, caracter global, dezorientare spatiala, instalarea si
agravarea progresiva a tulb de memorie.

Debutul bolii Alzheimer se produce la varsta de 55-56 ani, lent, cu o perturbare din ce in ce
mai pronuntata a memoriei. Boala se manifesta clinic prin dementa totala. La inceput se
observa scaderea memoriei de tipul amneziei anteretrograda, cu scaderea judecatii si
rationamentului. In debutul bolii, nucleul personalitatii se pastreaza. Bolnavul uita cum ii
cheama pe copii, frati, vecini pierde orientarea in spatiu. Pentru acesti bolnavi este
caracteristic sindromul afazo-aproxia-gnostic.

Afazia – de tip senzorial, bolnavul da raspunsuri la intrebari parafazice. Apare iteratia

verbala sub forma de ecolalie, polilalie, logoclonie.Limbajul devine neinteles, aproxia se
evidentiaza prin pierderea unor gesturi: a se imbraca, a se dezbraca. Totodata se deformeaza
scrisul. Bolnavii scriu diferite ieroglife de sus in jos, pe vertiala.
Bolnavii se ratacesc pe strazi, patrund in cladiri straine, nu nimeresc in sala sau in patul lor,
devin nelinistiti, anxiosi, agitati, turbulenti. Se observa agnozie atipica a culorilor, formelor,
fizionomiilor. Deseori – crize tip parkinsonian si epileptice.

Diagnosticul se stabileste prin examinarea clinicii, pneumoencefalografic.

- Pneumoencefalografia arata atrofii corticale difuze si o hidrocefalie interna cu dilatare
ventriculara in regiunea polului posterior si a raspantiei ventriculare.
- Encefalograma
VARIANTE ALE DEMENTEI ALZHEIMER:
 Dementa cu debut timpuriu – declansarea pana la 65 ani cu o evolutie rapida a
simptomelor: afazie, agrafie, alexie, aproxie
 Dementa cu debut tardiv – la varsta de 70 ani sau mai tarziu
 Dementa tip mixt – prezinta simptomatica polimorfa cu somptomul dementei Alzheimer
si a dementei vasculare

16. Psihozele exogene - alcoolismul.

Rolul principal in etiologia alcoolismului il au factorii sociali, psihologici, fiziologici.

- Factorul social – starea familiala
- Factorii psihologici – caracterul psihopatic, nervotizarea, starile psihopatiforme,,
educatia in familie si la scoala
- Factori predispozanti – varsta, starea somatica

Patogeneza: intoxicatia acuta produce o hiperemie activa a leptomeningelui si a tesutului

nervos. Se poate dezvolta un edem cerebral de intensitate variabila.

37
Carenta de tiamina antihipoxina in alcoolism este determinata de lezarea ficatului si a
tractului intestinal, determinand hipoxie cerebrala latenta care perturbeaza mecanismele
functionale ale barierei hematoencefalice.
Sunt prezente leziuni la nivelul:
- Diencefal
- Corpi mamelari
- Mezencefal
- Dilatare globala in sistemul ventricular

Formele clinice ale alcoolismului sunt:

- Intoxicatia acuta
- Intoxicatia patologica
- Alcoolismul cronic
- Tulburari psihotice

A. Intoxicatia acuta: evolueaza in 3 stadii. Primul stadiu – excitatii psihomotorii de tip

hipomaniacal. Tabloul clinic – stare de buna dispozitie, comportament lejer,
predispunere la anumite glume, pot aparea explozii afective de iritabilitate,
agresivitate. Mimica mobila, ochii stralucesc, vasodilatatii periferice. Respiratia si
pulsul sunt accelerate. Primul stadiu – alcoolemie 1.5 promile.
Stadiul 2 – apare euforia, dereglari neuropsihice majore, se observa excitatie motorie
pronuntata, limbaj incoerent, pierde echilibrul, incurca domiciliul, apar iluzii vizuale si
auditive, alcoolemia – 3 promile.
Stadiul 3 – stare paralitica, reflexele conditionate inhibate, limbajul incoerent,
coordonarea lipseste, apar dereglari de respiratie, cianoza, hipotermie, transpiratie
vascoasa. Alcoolemia – 5 promile.
B. Intoxicatia patologice – forma clinica de psihoza acura, apare la oamenii cu
traumatisme cerebrale, psihopatie, stari de afect. Cauze – oboseala, insomnia, boala
somatica indelungata, psihogeniile. Dupa consumul de alcool – apare o dereglare de
constiinta de tip crepuscular, pentru cei din jur – comportament coordonat, subiectul
pare treaz, se observa agitatie, stare afectiv – negativa de frica, anxietate, apar iluzii,
halucinatii, delir de relatie, urmarire. Persoana intra in conflict cu cei din jur, poate
comite acte grave. Dupa, urmeaza un somn profund din care subiectul se trezeste
normal cu amnezie totala a episodului consumat, se pastreaza fragmente vagi de trairi
halucinator-delirante. La trezire – omul este uimit de cele intamplate si evident regreta
faptele savarsite.
Deosebim formele
a. Eliptoida
b. Deliranta
c. Paranoida
d. Maniacala
e. Depresiva
f. Isteroida
C. Alcoolismul cronic – boala ce afecteaza comportamentul pacientului, gandirea
acestuia, sentimentele, sistemul de valori ale acestuia. Alcoolismul – boala cronica in
38
 care o persoana continua sa consume alcool chiar si atunci cand acesta ii creeaza
probleme in viata. Diagnosticul de alcoolism cronic se stabileste in baza urmatoarelor
simptome:
a. Dependenta cronica de alcool
b. Toleranta
c. Pierderea controlului asupra cantitatii de alcool consumat
d. Pierderea reflexului de voma
e. Sindromul de abstinent
Alcoolismul cronic prezinta urmatoarele stadii:
- Initial – dorinta de a folosi alcool apare la zile de nasteri, sarbatori, pacientul cauta asa
situatii. Apare o pofta obsesiva de alcool. Starea de abstinenta lipseste. Creste
toleranta
- Alcoolismului narcotizat – apare sindrom de abstinenta
- Encefalopatic – se agraveaza starea de abstinenta, scade toleranta, apar amnezii
persistente. Schimbari somatice – ciroza, hepatita, ulcer stomacal.
- Dipsomania – impulsie de a consuma bauturi alcoolice.
- Apar tulburari psihotice – delir, halucinatii auditive, delir de gelozie, sindrom
amnestic, tulb. Psihotice

Tratament:
In caz de intoxicare – spalaturi gastrice prin sonda cu KMnO4, se adm carbune activat, 10 ml
sulfat de Mg, i/m apomorfina 0.2ml -1%, 1 ml cordiamina cu 1 ml cofeina 10%.

Etapa initiala a tratamentului – scop de anihilare a sindromului abstinent. Bolnavul e supus

dezintoxicarii. Se adm.Unitiol 1 ml-5% de 3 ori/zi i/m, MgSO4, glucoza, vitaminele grB,
Hemodez, psihotrope, diazepam, seduxen.

17. Reacții acute la stres. Criterii, clasificare. Evoluție, dinamică. Tratament.

Starile nevrotice corelate cu stresul si tulburarile somatoforme prezinta o grupa de afectiuni

functionale temporare,determinate psihogen,exprimate clinic printr-un complex de tulburari
psihice, cu un raspuns vegetativ somatic, care e trait in mod constient de pacient si nu
influenteaza marcat asupra personalitatii lui.
Clasificarea dupa ICD-10
F-40: Tulburari anxios-fobice
F-43:Reactii la stres sever si tulburari de adaptare
F-44: Tulburari disociative (de conversie)
F-45:Tulburari somatoforme
Clasificarea in Republica Moldova:
1.Nevroza neurastenica
2.Nevroza isterica
3.Nevroza obsesiv-fobica
39
4.Stari nevrotice mixte
Clasificarea folosita in SUA:
1.Reactii anxioase
2. Reactii de conversiune
3.Reactii disociative
4. Reactii fobice
5.Reactii obsesiv-compulsive
6.Depresia neurotic
Clasificarea folosita in Rusia:
1.Nevroza neurastenica
2.Nevroza obsesiv-fobica
3.Nevroza isterica
4.Nevroza depresiva
Dupa Gross,Slater,Roth:
1.Depresia reactiva
2.Reactia neurastenica
3.Reactia isterica
4. Depersonalizarea
5.Anorexia nervoasa
6.Stari obsessive
7.Iritabilitatea
8.Ipohondria
9.Reactia paranoida

Tablou clinic:
1.Tulburarii instinctiv-subiective:apar sentimente de neputinta ,irascibilitate,descurajare,lipsa
de calm,de bucurie a vietii, de energie. Nevroticul se simte oboist, astenizat. Apar
cenestopatii,cefalee,insomnia,tulburari neurovegetative.
2.Simptome de inhibitie cu tristete: Gandirea incetinita,lenta. Mimica e incordata,fruntea
incretita.Inhibitia si tristetea apar mai frecvent in cazul fobiilor,anxietatii si in situatia de
conversiune corporala isterica.
3. Simptome de protectie: Nevroticul sitme nevoia de protectie,de sprijin,de intelegere. Cauta
sustinere din partea familiei,rudelor,ajutor medical. Nu poate singur sa isi stapaneasca
suferinta,sa fie activ,puternic.
Tratament:
Terapia starilor nevrotice ,correlate cu stresul si tulburarile somatoforme,trebuie sa fie
complexa. Schema de tratatment trebuie sa prevada:
40
1.Convorbirea cu bolnavul si inlaturarea momentelor psihotraumatizante
2. Psihoterapia(rationala,hipnotica,psihanalitica)
3.Terapia medicamentoasa,aleasa individual pentru fiecare pacient ,cu scopul :diminuarii
iritabiliatii, a trairilor emotionale intense,a anxietatiii ,a perturbarilor de ritm somn-veghe si a
insomniei.
18. Retardul mintal, clasificare si intervenție, conceptul de QI.

Definitie: retardul mental este o stare de nedezvoltare psihica,caracterizata prin afectarea la

nivel global intelectual cu tulburari ale gandirii,vorbirii motorii si sociale,aparute la actiunea
unor factori prenatali sau posnatali.
Etiopatogeneza:
1.Mecanism poligenic in care deficitul mental e cauzat de transformari genetice nefavorabile
ale intelectului.
2.Tulburari metabolice innascute:fenilcetonuria,hemocistinuria,galactozemia.
3.Anomalii ale cromosomului sexual X
Factorii endogeni:
a.Prenatali:actiunea daunatore a diferitor substante radioactive
(mercur,plumb,zinc),opiacee,alcool,infectii(gripa,malaria,tuberculoza,toxoplasmoza)
b.Perinatali: traumatisme mecanice ale copilului in timpul nasterii-nastere prelungita,fat mai
mare de 4000g,manipulatii instrumentale,hipoxie/anoxie la nastere
c. Postnatali: encefalite, meningoencefalite, traumatisme cranio-cerebrale,bronhopneumonii,
infectii gastrointestinale
Clinica retardarii mentale:
1.Nedezvoltarea limbajului si vorbirii: dezvoltarea intarziata a vorbirii, lipsa vorbirii la
bolnavii gravi, neintelegerea sensului cuvintelor, vocabular sarac, fraze
scurte,negramaticale,bolboroseala
2. Nedezvoltarea complete a particularitatilor gandirii: emotii sarace, imposibilitatea de a trai
bucuriile,tristetea,nu pot intelege si insusi reguli matematice, nu pot insusi povestiri.
3.Incapacitatea de a indeplini munca intelectuala si munca fizica: cu greu indeplinesc miscari
coordinate,au hipotonie musculara,lipseste expresivitatea mimicii si gesturilor.Nu pot munci
fizic. Cei cu retard usor pot invata in scoli special cu un program redus.
4.Defecte innascute ale sistemului somatic :macrocefalie, defecte ale organelor de simt,
disproportii ale corpului simembrelor, scolioza,cifoza, buza de iepure, defecte in dezvoltarea
organelor interne.
Clasificarea internationala ICD-10 ,forme de retardare mintala:

41
F70-Retard mintal usor( dupa testul IQ 50-69 puncte)
F71- Retard mintal moderat (dupa testul IQ 35-49 puncte)
F72-Retard mintal sever (dupa testul IQ 20-30 puncte)
F73-Retard mintal profund (dupa testul IQ sub 20 puncte)
Profilaxia si tratamentul retardarii mintale:
1.Luarea la evidenta a familiilor unde parintii sufera de boli psihice ereditare
2.Determinarea prin metode de laborator(genetice,biochimice,citologice a lichidului
amniotic) a afectarii fatului. E indicata intreruperea sarcinii.
3.Tratarea infectiilor cronice,evitarea intoxicatiei mamei cu alcool,droguri si micsorarea
traumatismului obstetrical.

Tratament:
1.Depistarea precoce a retardarii mintale
2.Sfat,ajutor si masuri practice pentru familii
3.Asigurarea educatiei si muncii potrivite pentru fiecare bolnav
4.Ingrijirea rezidentiala adecvata,servicii medicale ambulatorii si spitalicesti
5.Educatia complexa
Parintii trebuie instruiti de catre medicul de familie cum sa ingrijeasca asemenea bolnavi,iar
psihiatrul va ajuta copiii si adultii cu retard mintal care au probleme psihotice.La scolile
specializate pacientii vor insusi gesturi elementare, dezvoltarea limbajului,deprinderi
igienice de alimentare.
Tratamentul medicamentos are un caracter simptomatic:
neuroleptice(aminaxin,sonapax,neuleptil,tizercina),tranchilizante(seduxen,diazepam),vitamin
te din grupa B,vit.C,acid glutamic.

19. Schizofrenia, etiopatogenie, forme clinice, evoluție, tratament.

Din punct de vedere etimologic, cuvantul schizofrenie provin din skhizein = a

despica, a rupe, a scinda + phren = suflet, spirit.
In manualul de diagnostic şi statistica a tulburarilor mentale DSM IV, schizofrenia
este definita ca o:
"Tulburare mintala care dureaza cel putin şase luni şi presupune pentru cel
putin o luna existenta unei stari de boala (adica existenta a doua sau mai multe
simptome dintre urmatoarele:
1. idei delirante,
2. halucinatii,
3. dezorganizarea gindirii si vorbirii,
4. comportament profund dezorganizat sau catatonic,
5. simptome negative".
Schizofrenia – este o boala mintală din categoria psihozelor endogene cu
42
etiologie necunoscută, multifactorială, cu evoluţie cronică, prognostic grav, se
manifestă cu disocierea proceselor psihice și duce la dezadaptare socială.
Epidemiologie:
1. Se întâlneşte în populaţie cu o frecvenţa de 1-1,5 %.
2. Incidenţa cazurilor noi ale schizofreniei este de 10-20 persoane la 100.000 anual
3. Prevalenţa scizofreniei este de aproximativ 300 la 100.000 anual
4. Bârbaţii şi femeiile prezintă risc egal de dezvoltare a schizofrniei, Raportul
barbaţi / femei = 1, doar la bârbaţi debutul bolii este cu la 3-4 ani mai devreme decăt
la femei.
5. Debutul majoritar Intre 20-35 de ani. Vârsta de instalare a schizofreniei este de
15-25 ani pentru bărbaţi şi 25-30 ani pentru femei. A doua perioda critică pentru
femei este către 40 de ani.
6. Are o rata de suicid de 10 %.
Etiologie în ipoteze:
Mecanismele de producere a bolii raman necunoscute. Posibil o
heterogenitate etiologica (sunt implicati factori: biologici, biochimici, genetici, de
mediu etc.).
1. Factorul ereditar – predispoziţie genetică. Incindenţa schizofreniei printre
gemenii monozigoţi în literatură este până la 90 %; fraţii sau surorile bolnavului de
schizofrenie au riscul genetic de manifestare a bolii în jur de 5-16 %, iar copiii -
de la 7% la 16 % .În cazul ambilor părinți cu schizofrenie riscul este de 40-60 % .
În funcție de structura de personalitate predomină tipul schizoid, anancast, paranoic,
exploziv care predomină la acesti pacienți sau rude.
2. Factorul endocrin – sch poate debută în perioadă de pubertate, postpartum sau
climacterie.
3. Factorul dizontogenetic – hipoxia intra- şi perinatală creşte probabilitatea de a
dezvolta sch de 4 ori, complicaţiile obsetriciale сresc riscul de dezvoltare a sch cu
20 % (traume în timpul naşterii sunt legate de apaiţia modificărilor patologice
pronunţate – atrofie cerebrală. Ipoteza dizontogenetică explică nedezvoltarea
celulară care apare ca rezultat al factorilor externi ( infecții virotice, stresul,
complicații la intervenții obstetrice) dar și al defectelor genetice care codifică
dezvoltarea neuronală.
4. Factorul psihologic – factorii psihogeni nu pot fi consideraţi principali in
etiologia sch, dar ei joacă un rol important în declanşarea procesului schizofren.

5. Factorul biologic – se referă la implicarea neuromediatorilor în patogeneza

schizofreniei: a dopaminei, noradrenalinei, serotoninei, acetilcolinei, glutamatului și a unor
neuropeptide.
Patogeneza:
1. Teoria dopaminergică: În schizofrenie se constată disfuncționalitatea
structurilor dopaminice – creșterea activității dopaminice în structurile mezolimbice
43
și scăderea în structurile mezocorticale. Blocarea receptorilor D2 cu ajutorul
neurolepticelor ameliorează starea pacienților
2. Teoria serotonergică – surplusul de serotonină poate fi cauza simptomelor
pozitive sau negative din schizofrenie prin influența asupra neuronilor dopaminici.
3. Teoria noradrenergică – prin disfuncționalitatea noradrenergică se explică
simptomele deficitare din schizofrenie ca scăderea potențialului energetic,
anhedonia ( lipsa capacității de a avea senzația de plăcere).
4. Teoria glutamatergică – glutamatul este un neurotransmițător activant din
sistemul nervos central, care prin intermediul receptorilor NMDA pot inhiba
activitatea neuronilor dopaminici.
5. Teoria de autointoxicare – este o ipoteza care relatează creșterea
metabolismului dopaminei în creier cu apariția radicalilor liberi care prezintă
toxicitate și provoacă apoptoza celulelor nervoase.
6. Teoria imunologică – explică apariția anticorpilor neuronali în baza unor
procese autoimune în schizofrenie.
Clinica schizofreniei.
Simptomele schizofeniei au un caracter polimorf şi depind de stadiul, forma şi evoluţia
maladiei. Schizofrenia este o boala complexa care nu are o singura trasatura definitorie, cu
multiple simptome caracteristice din domenii:
• cognitie,
• volitie
• emotie,
• personalitate,
• activitate motorie.

Principala trasatura clinica a schizofreniei este poate aceea ca psihismul pacientului

pare rupt, fragmentat, disociat.
Simptomele schizofreniei pot fi subdivizate în grupuri de simptome polare:
1. Pozitive: distorsiuni sau exagerari ale functiilor normale;
2. Negative: diminuarea funcţiilor normale
Psihopatologie generala:
1.Tulburariale gindirii:Atit a continutului (delir, neologizme,simbolism,idei de
referinta,saracie a continutului) cit si a formei gindirii(de.ex.deraieri, slabirea asociatiilor,
rationament sau ideatie sterila, discordanța gândirii:rupturi, incoerenta, tangentialitate,
paralogie, globalizare, ambitendinta,blocari(sperrung),”goluri in cap’’, Pot fi tulburări
de fluiditate a gandirii manifestate prin .mentism , vebigerația, perseveratia
2.Tulb.perceptie: iluzii,pseudohalucinatii auditive, uneori olfactive si tactile
3.Sfera afectiva:racire emotionala, afect paradoxal,plat,tocit,extrem de labil , inadecvat ,
caraghios,ambivalenta,
4.Sfera volitiva:Diminuarea asa numitului potential energetic,pulsiuni sau
Motivatii inadcvate, ambivalenta marcata, ambitendinta, inatentie, abulie,

44
neglijarea ingrijirii corporale
5. Functionarea interpersonala -Deficitara(de ex.retragere sociala si detasare emotionala ,
agresivitate , negativism , inadecvare sexuala, si unul din cele de baza si cele mai specifice-
autizm.
Tulburări de memorie. Nu sunt specifice pentru schizofrene
Tulburări de conştiinţă.Nu sunt specifice pentru schizofrenie. În genereal,
simptomatologia în schizofrenie se manifestă pe fundal de conştiinţă clară. Doar la forma
catatonică pot să apară tulburări de conştiinţă de tip oneiroid sau amentiv.

În tabloul clinic deosebim:

1. Simptome fundamentale (pozitive şi negative), de disociere a personalităţii
(dereglări ale procesului asociativ, alterarea funcţiilor volitive, autism,
ambivalenţa).
- De exemplu clinica schizofreniei conform definiției lui Bleuler, care a introdus
noțiunea de schizofrenie constă din regula celor 6 ” A” (simptomele fundamentale
ale lui Bleuler) şi anume:
1) Tulburări ale afectivităţii (afectivitate tocita)– se manifestă prin răceala
afectivă, ambivalență afectivă
2) Tulburări asociative (asosiaţii patologice) – dereglarea ritmului asociativ,
blocaj sau accelerare a ritmului ideator, discordanța ideației
3) Autismul – simptom de izolare lăuntrică, detașare de realitate, aflarea într-o
lume proprie lăuntrică a pacientului
4) Ambivalenţa – prezenţa a unori gănduri, senzaţii cu conţinut contradictoriu
5) Abulie
6) Atentie tulburata.

Simptome de prim rang in Sch: Criterii ICD-10

- Ecoul găndirii ( pacientul percepe ecoul propriilor gânduri)
- Inserţia găndirii ( senzația relatată de pacient că cineva i-ar introduce din
exterior gândurile avute )
- Penetrarea gândirii ( se referă la senzația că propriile gânduri sunt citite de cei
din jur)
- Furtul găndirii ( senzația că propriile gânduri sunt extrase fără voia pacientului
din cap )
- Simptome de automatism mintal (gândurile, mișcările sau senzațiile pacientului
sunt percepute ca dirijate din exterior )
- Halucinaţii auditive („voci”, care se adresează pacientului la persoana a treia, îi
comentează sau ordonă acţiunile )
Simptome accesorii (pozitive şi negative), care complectează simptomele
fundamentale, au un caracter instabil (ideile delirante, simptomele catatonice

Clasificarea schizofreniei
După clasificarea internaţională ICD-10 deosebim:
• F 20.0 SCh paranoidă
• F 20.1 SCh hebefrenă
• F 20.2 SCh catatonă
45
• F 20.3 SCh nediferentiată
• F 20.6 SCh simplă
• F 20.8 alte forme (sch cenestopată, ipocondriacă, febrilă, reziduală)
• F 20.9 SCh nespecificată (propfschizofrenie)
Modalitatea evolutiva(tipurile de evolutie)
1. Continuă.
2. Episodică, cu deficit progresiv (progredienta in accese)
3. Episodică, cu deficit stabil. (progredienta in accese)
4. Episodică, remitenta (remitenta)
Forma paranoidă.
Este cea mai frecventă forma de schizofrenie şi se caracterizează prin dominarea
fenomenelor delirante care sunt precedate, asociate sau urmate de fenomene halucinatorii.
Debutează ca regulă la vărstă de 25-45 de ani, dar poate să se declanşeze şi mai timpuriu,
la adolescenţa. În evoluţia bolii deosebim trei etape – paranoială, paranoidă şi parafrenă.
Etapa paranoială cu debutul bolii are o durată de 10-15 ani. La bolnavi se
constată tulburări pseudoneurotice (asemanătoare nevrozelor), psihopatiforme ( cu
tulburari de comportament) sau afective.
Sindromul paranoic(paranoial – reprezintă o stare psihopatologică cu monodelir
sistematizat cu încărcătură afectivă, conţinut, fabula aparent veridice , fără tulburări de
percepţie asociate. Pacienţii sunt activi pentru realizarea ideilor sale. Ca conţinut tematic
predomină următoarele:
- delirul de invenţie, delirul de gelozie, delirul ipohodric , delirul cverulent ( petiţii
repetate catre organele de stat, judecătorii pentru probleme minore). Mai rar delir de
relatie,si cel erotomanic.
- Etapa paranoida
Odată cu evoluţia etapei paranoice conţinutul devine mai amorf, mai variat, cu
mai multe tematici delirante ( de persecuţie, relaţie, otrăvire, influenţă) . La această etapa
se asociază frecvent tulburările de percepţie sub formă de halucinaţii, preponderent
auditive.

- Etapa parafrena
În a treia etapa apar primele simptome de aşa numit defect psihic ( demenţa
schizofrenă ), are loc o transformare a ideilor delirante într-un sindrom parafrenicconţinutul
delirului are un carater mistic; religios, idei de grandoare fantastice, cu
supraevaluarea propriilor capacităţi.
Concluzie: Pentru forma paranoidă sunt caracteristic:
1. Predominanţa simptomelor halucinator-delirante
2. Început relativ târziu
3. Simptome deficitare ( aplatizare afectivă, autism, detaşare socială) mai puţine
4. Comportament agresiv, anxietate, tensionare afectivă.
Schizofrenia hebefrenă.
A fost descrisă de Khalbaum şi Hecker. Debutează la 16-17 ani. Etapa iniţială de
scurtă durată 1,5-2 ani. Aceasta forma c1inica se caracterizeaza printr-o dezorganizare
ideativa şi comportamenta. Iniţial se observă diferite schimbări de comportament.
Bolnavii devin emoţional reci faţă de părinţi, cei apropiaţi, sunt neglijenţi, murdari, nu se
spala. Ulterior apare starea excitaţie psihomotorie cu expresii patetice, euforii, răs neadecvat,
46
grimase bizare, irascibilitate, neologisme, excitaţie sexuală, maneriism, comportamentul
pueril, reacţii impulsive, agresivitate, idei delirante rudimentare de persecuţie, de otrăvire, de
influenţă, hipocondriace, discordanţă ideatorie , halucinaţii auditive elementare. Toate aceste
simptome formează un simdrom de agitaţie hebefrenă, care are multe elemente catatonice cu
tulburări d vorbire (incoerenţa, verbigeraţii). Sub aspectul continutului comunicarii, el
foloseşte cuvinte noi: neologisme active - cuvinte din alte limbi sau neologisme pasive -
folosirea de cuvinte auzite, unde continuiul nu-i este cunoscut pentru bolnav. Bleuler
consideră că forma hebefrenă este „oala cea mare in care
sunt aruncate formele care nu pot fi plasate in cele trei”. Forma hebefrenă are dinamică
continuă, cu prognostic nefavorabil cu tendinţă spre o demenţă schizofrenă profundă peste 2-
4 ani.
Concluzie: Pentru forma hebefrenă sunt caracteristic:
1. Comportament dezorganizat şi deviant
2. Dezinhibiţie psihocomportamentală
10
10 3. Aspect exterior bizar
4. Dezorganizare ideatorie
5. Debut în copilărie sau adolescenţă cu aplatizare afectivă, tulburări de
comportament, manierisme şi comportament pueril în general.
Schizofrenia catatonă.
A fost descrisă Kahlbaum. În perioda prodromală se constată astenie,
hipocondrie, tendinţă de autoizolare, tristeţe sau apatie şi sărăcirea afectivă. Debutează
la vârstâ de 19-35 ani, mai frecvent pănâ la 20 ani brusc sub forma de:
1. excitaţie catatonică,
2. stupoare catatonică
3. sucesiunea lor
Sindromul de excitaţie catatonică se caracterizează prin excitaţie psihomotorie şi
incoerenţa gândirii, labilitate afectiva exagerata ( de la manie la disforie) cu
agresivitate), impulsivitate, stereotipii , manierisme, paramimie.
Asociat se pot constata:
- ecopraxie – repetarea mişcărilor celor din jur
- ecolalie – repetarea cuvintelor celor din jur
- ecomimie – repetarea mimicii
Discordanţa ideatorie se manifestă prin construcţia gramaticală corectă a frazelor , dar fara
legatura logica. Uneori agitatia psihomotorie se limiteaza numai la cea verbala.
Stupoarea catatonică se manifestă prin:
- lipsa activităţii motorii
- poza embrionara
- mutism
- negativism pasiv
- flexibilitate ceroasă, care consta în păstrarea timp indelungat a unei poziţii anumite ( ex.
mănă ridicată)
- Tonus muscular crescut
- Simptomul pernei de aer ( Dupre ) ( după extragerea pernei de sub cap pacientul ramâne
cu capul în aceeaşi poziţie )
- Amimie, paramimie
47
- Reflexe patologice
Pacientul este inhibat, stă într-o poziţie nemişcat,adeseori în poziţie embrionară zile sau
săptămâni, nu reacţionează la adresări. Se deosebesc 3 tipuri (stadii) de stupoare:
1. Stupoare cu flexibilitate ceroasă
2. Stupoare cu negativism
3. Stupoare cu încordare musculară
Uneori la bolnavi apar simptome impulsive când bolnavul, îndeosebi noaptea se scoală,
umblă prin salon, poate să lovească cei din jur, după care se culcă.
Catatonia poate evalua pe fundal de constiinta lucidasau
tulburata de tip
oneroid sau amentiv
Concluzii: pentru forma catatonă sunt tipice :
1. Tulburări motorii dominante
2. Agitaţia şi stupoarea se pot scimba reciproc
3. Pot avea loc tulburări de conştiinţă ( amentive sau oneiroide)
Schizofrenia forma simplă.

A fost descridă de Otodin. Debutează la vărsta 18-25 de ani, lent cu simptomatologie

pseudoneuvrotică, adeseori de tip astenic: insomnie, fatigabilitate psihică, iritabilitate,
cefalee,si asa numita” cadere a potentialui energetic”.
În debutul bolii la unii bolnavi se observă dereglări specifice pentru această formă – sindrom
de intoxicare metafizică - interesul patologic şi neproductiv pentru psihologie,
parapsihologie, filosofie, istorie, medicina, astronomie sau religie. Pacienţii
conştientizează schimbările ciudate care se întâmplă, fapt pentru care încep adeseori a
consuma alcool, droguri sau alte metode pentru a-şi stimula activitatea.
Ulterior apar simptomul principal – apato-abulic, cu pierderea intereselor faţă de
cei din jur, senzaţia că sunt ”chiriaşi in propria familie”. Elevii sau studenţii
abandonează studiile, angajaţii – serviciul , se pierde interesul pentru cei din jur, devin
inactivi sau apar preocupări bizare.
Caracteistic pentru această formă este dereglarea atenţiei cu dificultăţi de concentrare.
Alt simptom evident este tulburarea procesului ideator care devine haotic, apare senzaţia
de „gol în creier”, flux necontrolabil de gânduri, baraj ideator . Pierderea contactului cu
realitatea cand pacientul nu cunoaşte vecinul de pat sau medicul curant demonstrează
gradul de dezadaptare socială.
Concluzii pentru forma simplă sunt caracteristic:
1. În debut – astenie cu simptomatologie pseudonevrotică, scăderea potenţialului
energetic, simptomatologie psihopatiforma
2. Aceasta forma clinica de schizofrenie nu se distinge printr-un element clinic
semnificativ, caracteristic, ci printr-o gama larga de simptome negative:
- scadere a capacitaţii voliţionale;
- scadere a capacitatii de rezonanţa afectiva;
- scadere pana la anulare a functionalitaţii profesionale şi sociale;
- anumita detaşare;
- insingurare, izolare; un comportament autist.
3. Adeseori sindrom de intoxicaţie metafizică.
4. Simptomatologie apato-abulică.
48
5. Tulburări asociative – gândire haotică, mentism, senzaţia de gol în creier, dereglări de
atenţie.
Schizofrenia nediferenţiată – are trasaturi comune pentru diferite forme de schizofrenie.
Schizofrenia nediferenţiată
desemneaza în general o categorie care cuprinde indivizii ce nu pot fi plasaţi în niciuna din
categoriile precedente sau care intrunesc criterii pentru mai mult decat o singura forma
clinica.
Schizofrenie reziduală
Aceasta form presupune ca a existat în trecut cel putin un episode acut de schizofrenie,
dar tabloul clinic actual nu prezinta simptome psihotice pozitive notabile. Apare o
retragere sociala marcata, aplatizarea afectului, abulie. Sch reziduală – este un stadiu
cronic al sch cu simptome negative ireversibile:
- lentoare psihomotorie
- hipoactivitate
- tocire afectivă
- pasivitate, necomunicare
- o adaptare socială scăzută
Diagnostic diferenţial al schizofreniei:
1. Tulburare schizotipală
2. Tulburare schizoafectivă
3. Tulbarare afectivă
4. Tulburare psihotică acută polimorfă
5. Tulburare delirantă
6. Tulburare de personalitate

Tratament:
Tratamentul multidimensional reuneşte mijloacele:
• medicamentoase,
• psihoterapeutice
• socioterapeutice.
Tratamentul medicamentos reprezintă un relativ progres, de la introducerea
lui în anii 1950 (Jean Delay şi P. Deniker, 1952). Primele medicamente folosite
aparţin clasei de antipsihotice Neuroleptice, preparate cu acţiune în principal
antidopaminergică. Medicamentele se administrează atât în faza acută, cât şi in faza de
remisie parţială sau totală sub formă de tablete sau de injecţii "depozit" pentru
prevenirea recidivelor. În ultimii ani au apărut antipsihoticele de nouă generaţie sau
antipsihotice "atipice", care au o serie de avantaje (efecte secundare mai reduse,
influenţează şi simptomele negative). Primele antipsihotice descoperite, numite si
antipsihotice tipice (clasice) sunt reprezentate de Haloperidol,
Clorpromazina(Aminazin),Tioridazina(Sonopax), Trifluoperazina(Triftazin,
Stelazin). Din pacate, acestea sunt insotite de o serie de efecte adverse
extrapiramidale la peste 70% din pacienti. Antipsihoticele noi, numite si atipice
sunt mult mai rar insotite de efecte secundare extrapiramidale. Aceste antipsihotice
noi sunt reprezentate de: OLANZAPINA, RISPERIDONA (Rispolept, Rileptid),
QUETIAPINA(Serocvel), ZIPRAZIDONA, AMISULPIRID (Solian),
CLOZAPINA (Leponex. Azaleptin). INVEGA .Antipsihoticele noi sunt foarte
49
eficiente atat asupra simptomelor pozitive cat si negative.
Psihoterapia. În centrul mijloacelor folosite stă terapia suportivă a
pacientului, dar şi a membrilor de familie, pentru a se putea obţine o cooperare
necesară în tot decursul tratamentului medicamentos.
Socioterapia: Măsuri la locul de muncă şi în familie, terapie ocupaţională,
măsuri reabilitative.
Terapiile de soc:
Terapia convulsivantă electrică - TCE (Electroşoc: Cerletti şi Bini, 1938)
Terapia convulsivă.A fost introdusă în anul 1935de Meduna. Se aplica cu ajutorul
Camforului sau cardiazolu-lui în doze mari. In 1939 Bini şi Vencetti au înlocuit
preparatele convulsivante cu şocul electric, care e destul de eficace în stările depresive cu
tendinţă la suicid, cu refuz alimentar,în inhibiţia catatonică, în stările obsesiv-fobice,
halucinoză. Se recomandă aplicarea de la 5 până la 10 şocuri electrice.
Insulinoterapie Coma hipoglicemică cu insulină (Sakel, 1933),Atropinoterapia,come
atropinice.

20. Tulburări afectiv bipolare și unipolare.

Tulburarea afectivă bipolară

TAB este o tulburare afectivă caracterizata prin doua sau mai multe episoade in care
dispozitia pacientului si nivelele activitatii sunt perturbate semnificativ, aceasta perturbare
constand in unele ocazii de crestere a dispozitiei, de energie si activitate crescute (hipomanie
sau manie) si in altele de scadere a dispozitiei, precum si o scădere a energiei si
activităţii(depresie).
Vindecarea este de obicei completă între episoade.
Incidenţa pe sexe este aproximativ egală.
Pacienţi, ce suferă numai de repetate episoade de manie sunt rari.
 Episoadele maniacale încep de obicei abrupt, şi durează între 2 săptămâni şi 4-5 luni
(durata medie aproximativ 4 luni).
 Depresia tinde să dureze mai mult (durata medie aproximativ 6 luni), deşi rar peste un
an, mai ales la vârstnici
 Episoade de ambele feluri urmează adeseori evenimentelor stresanate de viaţă.
 Primul episod poate apare la orice vârstă.
 Media de varsta la care are loc debutul tulburarilor bipolare este intre 20-30 ani.
 Frecvenţa episoadelor sunt foarte variate, deşi remisiunile tind să devină mai scurte
pemăsură ce trece timpul şi depresiile să devină mai frecvente şi mai prelungite după
vârsta mijlocie.
Istoric
 Jean Falret (1851) a descris tulburarea afectiva sub denumirea de "folie circulaire"
 Jules Baillarger (1854) a denumit-o "folie a double forme".
 Emil Kraepelin in 1921 - "psihoza maniaco- depresiva".
Forme:
 - tulburarea bipolara I este caracterizata prin aparitia unuia sau a mai multor episoade
maniacale sau mixte, la care se adauga sau nu, episoade depresive
majore,hipomaniacale.
50
  - tulburarea bipolara II consta in aparitia unuia sau a a mai multor episoade depresive
majore si cel putin a unui episod hipomaniacal.
Etiologie
• Karl Abraham, Melanie Klein au interpretat starea maniacala ca fiind o reactie
(defensă) împotriva depresiei.
• Factori genetici
• Ipoteza neurochimica - disfunctionalitati mai multi neuromediatori.
Faza maniacală
- Dispoziţie ridicată, agitaţie psihomotorie, agitaţie intelectuală cu o durată de cel putin o
saptamana.
-Dispoziţie ridicată: sociabilitate, comunicativitate verbală, hiperfamiliaritate, stima de sine
exagerata;
- Excitaţie psihomotorie: cheltuieli pe care nu le poate onora, generozitate inadecvata
posibilitatilor materiale, jocuri de noroc, aspect exterior excentric prin imbracaminte in
culori vii, fardare excesiva), călătorie, comportament impulsiv, dezinhibat, dar şi izbucniri de
mânie, iritabilitate, îngâmfare, comportament grosolan, implicare in multiple activitati, dar
fara o finalizare. Forma extrema de agitatie psihomotorie poarta numele de furor maniacal si
poate duce la acte cu implicatii medico - legale.
- Agitaţie intelectuală: - fuga de idei, vorbire accelerata, cu voce tare, cu senzatia de
omnipotenta
- idei delirante de frumusete fizica ;
- idei delirante de talent intr-un anumit domeniu ;
- idei delirante de inovatie ;
- idei delirante de bogatie ;
- idei delirante de identitate cu o persoana faimoasa ;
- idei delirante de relationare cu o persoana importanta (figura publica, Dumnezeu) ;
- idei delirante de relatie si de persecutie in baza faptului ca ceilalti il urmaresc pentru
calitatile lui exceptionale.
Tulburari vegetative
- hiposomnia - bolnavul are o nevoie de somn scazuta si in ciuda putinelor ore de somn se
simte energic, cu putere ;
- scadere in greutate; neglijarea alimentaţiei, băuturii şi a igienei personale – deshidratare;
- apetitul sexual este crescut si poate avea consecinte dezastruoase (divort, contractarea de
boli venerice sau acte cu caracter penal - viol).
Faza depresivă
- Dispoziţie depresivă, inhibiţie psihomotorie, inhibiţie intelectuală.
- pierderea interesului sau a plăcerii în activităţi care în mod normal erau plăcute.
- astenie, fatigabilitate.
- pierderea încrederii în sine;
- sentimente de vinovăţie, de culpabilitate, de autoreproş;
- gânduri recurente de moarte sau sinucidere sau orice comportament de tip suicidar;
- diminuarea capacităţii de concentrare (indecizie, şovăială);
- tulburări de somn, de exemplu insomnie, hipersomnie, treziri matinale, somn superficial,
neodihnitor;
- modificări ale apetitului în sensul scăderii sau creşterii poftei de mâncare, cu modificări
corespunzătoare de greutate (cel puţin 5% faţă de greutatea din luna precedentă)
51
- anhedonie - incapacitatea de a resimţi plăcere.
- variaţie diurnă (circadiană) a dispoziţiei
- scăderea marcată a libidoului.
- cefalee accentuată matinal sau în urma unor situaţii stresante
- dureri osteoarticulare, mai ales la nivelul membrelor inferioare sau la nivelul coloanei
dorso-lombare
- tulburări menstruale.
-deliruri de devalorizare şi păcat, de referinţă şi persecuţie, de modificare negativă a
sănătăţii, de sărăcie, halucinaţii depresive.
Evolutie
-Recurenţa episoadelor maniacale este de 45%. Netratate, episoadele maniacale durează 3
până la 6 luni, cu o rată de recurenţă mare (în medie 10 recurenţe). Circa 80-90%> din
pacienţii maniacali fac, în cele din urmă, şi un episod depresiv complet.
- În cele din urmă, 15% din bolnavii depresivi se sinucid. Un episod depresiv mediu
netratat durează în jur de 10 luni. Cel puţin 75% din pacienţii afectaţi vor face un al
doilea episod depresiv, de obicei în primele 6 luni după episodul iniţial.
- Numărul mediu de episoade depresive de pe parcursul vieţii bolnavului este de cinci. În
general, prognosticul este bun: 50% din bolnavi se remit, 30% se remit parţial, iar 20%
evoluează cronic.
Diagnostic pozitiv
- scale de evaluare a episodului cel mai recent (depresiv, maniacal) - YMRS (manie), HAM-
D,
MADRS (depresie) ;
- investigatii de laborator nu arata modificari specifice.
Imagistica cerebrală. Lipsesc modificările cerebrale majore. Se poate constata mărirea
ventriculilor cerebrali la tomografia computerizată (CT) la unii bolnavi cu manie sau
depresie psihotică; descreşterea fluxului sanguin оn ganglionii bazali la unii bolnavi
depresivi.
Imagistica prin rezonanţă magnetică (RMN) a arătat, de asemenea, că bolnavii cu
tulburare depresivă au nuclei caudaţi şi lobi frontali mai mici decât subiecţii de control.
La bolnavii cu tulburare bipolară I, spectroscopia prin rezonanţă magnetică
(SRMN/MRS) a generat date concordante cu ipotezele potrivit cărora fiziopatologia acestei
tulburări ar implica reglarea anormală a metabolismului fosfolipidic de membrană.
Tratamentul tulburarilor bipolare
1. Tratamentul biologic
- a. Litiul,
- divalproexul (Depakote)
- acidul valproic (Depakene)
- olanzapina (Zyprexa)
- carbamazepina (Tegretol)
- Gabapentinul (Neurontin)
- lamotriginul (Lamictal)
- Topiramatul (Topamax)
- TEC
-ECT este foarte eficient оn toate fazele tulburării bipolare.
- clonazepamul
52
- lorazepamul (Ativan) (
- haloperidolul (Haldol)
- risperidonul1 (Risperdal)
2. Tratamentul psihologic. Asocierea dintre psihoterapie şi medicamentele antimaniacale
(de ex., litiul) este mai eficientă decвt fiecare dintre aceste metode aplicate izolat
Tulburarea depresivă recurentă (depresie unipolară)
n Pentru stabilirea diagnosticului este necesară o perioadă de minimum 2 săptămâni,
putând fi acceptate şi perioade mai scurte de timp, dacă debutul este rapid iar simptomele
neobisnuit de severe.
n Mai frecventă la femei decât la bărbaţi, într-un raport de 2:1.
n La cel puţin 25% din bolnavi există evenimente precipitante.
n Vârsta mediană de debut este de 40 de ani, dar poate să survină la orice vвrstă.
n Factorul genetic este prezent.
n Patern sezonier - depresie care apare odată cu scurtarea zilei-lumină în cursul iernii şi
toamnei şi care dispare în cursul primăverii şi verii.
n Diferenţierea gradelor de severitate a episoadelor depresive (uşor, moderat, sever) a fost
impusă de necesităţile terapeutice.
DATE EPIDEMIOLOGICE
Depresia este fără îndoială una dintre cele mai frecvente tulburari întâlnită în populaţie;
riscul de a dezvolta o tulburare depresivă de-a lungul vieţii este de 15%. (Lam Raymond W.,
Mok Hiram, 2008) Conform OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), în prezent, tulburarea
depresivă este a patra cauză de dizabilitate iar în anul 2020 se preconizează că va ajunge pe
locul doi, după bolile cardiovasculare. (Sadock, 2007).
Prevalenţa exactă a acestei tulburari nu este încă stabilită datorită varietăţii criteriilor de
diagnostic utilizate în studiile epidemiologice, fiind estimată a fi de 5-12% la bărbaţi şi 12-
20%
la femei. (Kanner, 2005). Termenul ”depresie” este inadecvat deoarece acesta se referă la o
singură boală, pe când depresia are o serie de manifestări clinice, fiind mai potrivită
sintagma
”tulburări depresive”.
În datele American Psychiatric Association (2000), incidenţa tulburării depresive majore
ar fi de 1 % la bărbaţi şi 3 % la femei, vârsta medie este de 40 ani pentru ambele sexe, 50 %
din
cazuri debutând înainte de 40 ani, iar 10 % după 60 ani. Riscul genetic este de aproximativ
10-13
% pentru rudele de gradul I, cu o rată de concordanţă mai mare pentru monozigoţi decât
pentru
dizigoţi, dar raportul nu este atât de mare ca cel constatat în tulburarea bipolară.
Psihiatria biologică încearcă să aducă date obiective, indicatori de tip neurobiochimic sau
structural cerebral, care să confirme diagnosticul tulburării depresive pe baza evidenţelor
biologice. Prima încercare de evaluare epidemiologică pe baze biologice îi aparţine lui Lopez
Ibor (1988), care a corelat factorii de vulnerabilitate pentru deficitul de serotonină cu riscul
de
dezvoltare a depresiei.
Datele obiective ale psihiatriei biologice sugerează că neurobiochimia şi neurobiologia
tulburării depresive acţionează pe mai multe sisteme de neuromediaţie, serotonina şi
53
disfuncţionalitatea sa fiind numai una din modalităţile etiopatogenice ale depresiei ce
evoluează
în funcţie de vârsta pacientului pe modelul de vulnerabilitate multifactorială.

21. Tulburări afective.: Depresia, Mania, Tulburările depresive majore, Tulburări

distimice.
Depresia clinică sau depresia majoră este o tulburare afectivă caracterizată de cel puțin două
săptămâni de dispoziție scăzută prezentă în majoritatea situațiilor. Adesea este însoțită de
stimă de sine scăzută, pierderea interesului pentru activități plăcute în mod normal, energie
redusă și durere emoțională fără o cauză clară.
Simptomele care durează mai mult de două săptămâni și cu o severitate care împiedică
desfășurarea normală a activităților zilnice indică prezența episodului depresiv major.
Se presupune că doar o mică parte din cei care suferă de depresie ajung să conștientizeze
această afecțiune și să se supună tratamentului corespunzător. Motivele sunt frica de
stigmatizare socială, orgoliul personal și ignoranța.
O persoană care are un episod depresiv major are de obicei o dispoziție foarte scăzută, care
pătrunde în toate aspectele vieții și o incapacitate de a experimenta plăcerea în activități de
care se bucura anterior. Persoanele depresive pot fi preocupate cu sau medita la gânduri și
simțiri de inutilitate, regret sau vinovăție inadecvată, neajutorare și ură de sine.[8] În cazuri
severe, persoanele depresive pot avea simptome de psihoză. Printre aceste simptome sunt
delirurile sau, mai rar, halucinațiile, de obicei neplăcute.[9] Alte simptome ale depresiei sunt
slaba concentrare și ținere de minte (în special la cei cu trăsături melancolice sau psihotice),
[10] retragerea din activitățile și situațiile sociale, dorință sexuală scăzută, iritabilitate,[11] și
gânduri la moarte sau sinucidere. Insomnia este obișnuită printre persoanele care suferă de
depresie. În cazuri tipice, o persoană se scoală foarte devreme și nu poate adormi din nou.
[12] Hipersomnia sau dormitul prea mult, poate de asemenea avea loc.[12] Unele
antidepresive pot de asemenea cauza insomnie din cauza efectului lor stimulator.
Mania sau sindromul Maniacal
Episodul maniacal face parte din manifestările Tulburării bipolare; chiar şi atunci când
pacientul este la primul episod, diagnosticul va fi de Tulburare bipolară, episod maniacal
unic.

Există tendinţa de a atribui iritabilitatea excesivă si agresivitatea acestei tulburări psihice,

deşi îi este caracteristică, mai degrabă, dispoziţia euforică. Ele pot face parte, într-adevăr, din
manifestările unui episod maniacal atunci când există o modificare evidentă faţă de un nivel
anterior şi când sunt îndeplinite criteriile de diagnostic (de exemplu, pacientul a devenit
violent în urmă cu o săptămână, până atunci fiind o persoană echilibrată). Dacă aceste
simptome persistă de foarte multă vreme (de ordinul anilor), ele sunt atribuite personalităţii,
iar diagnosticul va fi de Tulburare de personalitate. Acest lucru are o mare importanţă pentru

54
pacient şi familia acestuia deoarece în acest ultim caz răspunsul la terapiile medicamentoase
va fi de cele mai multe ori modest.

În cazul în care simptomele unui episod maniacal apar în urma utilizării unui drog (cocaină,
amfetamine) sau în urma iniţierii unei terapii cu medicaţie antidepresivă, diagnosticul va fi
de Tulburare bipolară indusă de o substanţă iar evoluţia bolii şi tratmentul vor fi diferite.

Criterii de diagnostic:
o perioadă distinctă cu dispoziţie foarte bună nejustificată sau iritabilitate anormală şi
persistentă ce durează de cel puţin o săptămână;
cel puţin 3 din următoarele simptome (sunt necesare cel puţin 4 simptome când predomină
iritabilitatea):
stimă de sine exagerată
scăderea nevoii de somn
presiunea de a vorbi
fugă de idei sau experienţa subiectivă ca gândurile îi sunt accelerate
distractibilitate (atenţia îi este atrasă de stimuli externi fără importanţă)
creşterea activităţilor orientate spre scop sau stare de nelinişte
scăderea nevoii de somn
implicarea imprudentă în activităţi plăcute
simptomele cauzează o scădere a funcţionalităţii pacientului pe plan profesional sau social.
Tipuri:

Episoadele maniacale se împart în funcţie de gravitate în uşoare, moderate şi severe. La

stabilirea tipului episodului actual se ţine cont de numărul de simptome caracteristice bolii şi
de severitatea acestora, precum şi de gradul în care pacientul poate să funcţioneze.

Dacă dispoziţia crescută este însoţită de halucinaţii (exemplu: pacientul aude voci) sau idei
delirante (exemplu: pacientul are convingerea ca este preşedintele ţării; acestea ţin de obicei
de stima de sine exagerată) episodul va fi considerat ca fiind sever cu elemente psihotice.

Evoluţie:
Ca şi în cazul depresiei, este foarte important ca episoadele maniacale să treacă fără ca
bolnavul să păstreze unele din simptomele caracteristice acestei boli. De exemplu, un pacient
poate sa nu mai aibă iritabilitate sau implicarea riscantă în activităţi plăcute, fapt ce este
văzut ca un progres considerabil, dar păstrează presiunea de a vorbi şi nevoia redusă de
somn.

Această situaţie poartă denumirea de remisiune parţială şi se asociază cu o creştere a riscului

de reapariţie a unui episod maniacal şi de cronicizare a simptomelor ; anunţă practic un
55
prognostic nefavorabil al bolii. Numărul mare de episoade pe care le are un pacient se
asociază de asemenea cu un risc crescut de cronicizare a bolii (pacientul nu mai reuşeşte să
iasă din starea de nelinişte, cu iritabilitate, hiperactivitate şi somn redus, convieţuirea cu o
astfel de persoană fiind foarte dificilă).

Din această cauză este esenţială prezentarea cât mai rapidă la medic odată ce episodul s-a
declanşat şi convingerea pacientului de necesitatea tratamentului medicamentos, fapt ce nu
este de cele mai multe ori uşor de realizat.
Tratament:
Cum foarte mulţi dintre cei care trec printr-un episod maniacal au avut deja o tulburare
depresivă, există posibilitatea ca pacientul să ia medicaţie antidepresivă. În momentul
declanşării unui episod maniacal este esenţială oprirea antidepresivelor.

În funcţie de gravitatea simptomelor şi de răspunsul la tratament de până atunci se poate

alege între stabilizatoare ale dispoziţiei sau medicamente antipsihotice.

Tulburari depreive majore

Tulburarea depresivă majoră se caracterizează prin prezenţa unuia sau mai multor
episoade depresive. Daca sunt cel puţin două diagnosticul va fi de tulburare depresivă majoră
recurentă. Din această cauză criteriile de diagnostic pentru tulburarea depresivă majoră le
includ pe cele ale episodului depresiv. Cu toate acestea cei doi termeni nu sunt identici
deoarece episodul depresiv, atunci când este însoţit şi de alte simptome, poate să facă parte
din manifestările unei alte boli (tulburare bipolară).

Criterii de diagnostic:
cel puţin unul din următoarele simptome:
– dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi
– diminuarea marcată a interesului sau plăcerii pentru aproape toate activităţile, cea mai mare
parte a zilei, aproape în fiecare zi
cel puţin patru din următoarele simptome:
– insomnie sau somn prea mult
– scăderea sau creşterea apetitului
– agitaţie sau lentoare ( pacientul nu poate sta liniştit sau opusul – se mişcă şi vorbeşte mai
lent decât de obicei; lucruri ce pot fi remarcate şi de cei apropiaţi )
– stare de oboseală sau lipsă de energie aproape în fiecare zi
– sentimente de inutilitate sau de vină excesivă aproape în fiecare zi
– diminuarea capacităţii de a gândi, de a se concentra, de a lua o decizie
– gânduri frecvente la moarte
simptomele durează de cel puţin doua săptămâni
56
simptomele cauzează o scădere a funcţionalităţii pacientului pe plan profesional sau social
(exemplu: o pacientă nu mai poate avea grijă de copii).
Tipuri:
Episoadele depresive se împart în funcţie de gravitate în uşoare, moderate şi severe. La
stabilirea tipului episodului actual se ţine cont de numărul de simptome caracteristice bolii şi
de severitatea acestora, precum şi de gradul în care pacientul poate să funcţioneze.

Dacă depresia este însoţită de halucinaţii (exemplu: pacientul aude voci) sau idei delirante
(exemplu: pacientul are convingerea ca este vinovat pentru boala unei fiinţe iubite) episodul
va fi considerat ca fiind sever cu elemente psihotice.

Există unele episoade în care dispoziţia depresivă are o notă distinctă faţă de ce a trăit
pacientul până atunci. Este mai intensă şi nu se îmbunătăţeşte la evenimente pozitive.
Pacientul se simte mai rău dimineaţa, se trezeşte mult prea devreme, nu are poftă de mâncare
iar persoanele apropiate pot remarca o stare de nelinişte. Aceste simptome poartă numele de
episod depresiv cu elemente melancolice. Oarecum opus acestuia este episodul cu elemente
atipice. Acesta se caracterizează printr-o îmbunătăţire a dispozitiei în cazul unor evenimente
plăcute. Pacientul are apetit alimentar crescut, doarme mai mult decât de obicei şi prezintă o
sensibilitate mai accentuată în cazul în care se simte respins

22. Tulburări de anxietate, somatoforme,

anxietatea nu este în sine o problemă mentală sau nu este un termen care definește o emoție
rea, disfuncțională, pe care ar trebui să o eliminăm complet din viața noastră. Faptul că
anxietatea este o emoție pe care o întâlnim în toate culturile, din cele mai vechi timpuri, și o
regăsim la toate mamiferele, demonstrează faptul că este o emoție naturală, care s-a păstrat în
evoluția noastră deoarece servește un scop important pentru supraviețuire. Prin urmare,
înainte de a vorbi despre anxietate ca problemă mentală, trebuie să înțelegem diferența
dintre: anxietatea normală și anxietatea patologică.

Tulburarea de panică este caracterizată de atacuri de panică recurente și o evitare crescută

a situațiilor care pot declanșa aceste atacuri. În timpul unui atac de panică persoanele au
impresia că au un atac de cord, înnebunesc sau se sufocă, fără a putea identifica un motiv
anume. Simptomele atacului de panică sunt: palpitaţii, durere în piept, transpiraţii, tremor,
senzaţii de sufocare, teamă de moarte, teamă de pierderea controlului, senzaţii de irealitate și
altele.
Fobia socială este caracterizată de o teamă puternică de a fi judecat de către ceilalţi sau frica
de a fi pus într-o situaţie jenantă. Situațiile sociale sunt evitate de multe ori sau sunt îndurate
57
cu multă dificultate deoarece persoana se simte copleșită de îngrijorări și simptome fizice
precum: palpitaţii, transpiraţie, respirație accelerată, tremorul vocii, înroşirea feţei.

Fobia specifică este caracterizată de o reacţie de frică intensă faţă de un anumit obiect (ex.
ace, cuțite), animal (ex. câini, păianjeni) sau situaţie (ex. înălțimi, a fi într-un lift etc.). Din
cauza acestei temeri exagerate, persoana simte nevoia să evite complet aceste situații sau le
îndură cu multă dificultate atunci când este obligată să se confrunte cu ele.

Anxietatea generalizată este caracterizată de îngrijorări excesive sau nerealiste care persistă
pe o perioadă lungă de timp, iar persoana are mari dificultăți de a le controla. La adulţi
aceaste îngrijorări pot avea ca punct de plecare sănătatea, banii, cariera sau siguranța
celorlalți. Pe lângă îngrijorările recurente, mai apar simptome fiziologice persistente, precum
dureri musculare, insomnii, ameţeli şi stări de agitație, iritabilitate sau epuizare.

Tulburarea de stres posttraumatic se dezvoltă după trecerea printr-o experiență extremă

(ex. un viol, un abuz fizic, moartea violentă a unei persoane dragi etc.) care a fost asociată cu
stări de groază și neputință. În urma acestui eveniment persoana care a fost victimă sau
martor continuă să prezinte trăiri intense de frică (ca și cum evenimentul ar continua în
prezent), stări de agitație, coșmaruri, iritabilitate crescută, insomnii, amintiri intruzive
precum și evitarea cronică a locurilor sau situațiilor care pot duce la reamintirea
evenimentului traumatic.

Tulburările somatoforme reprezintă un grup de afecţiuni psihice care au ca trăsătură de

bază acuzele de simptome somatice, împreună cu solicitarea permanentă de investigaţii
medicale în pofida constatărilor negative repetate şi a asigurărilor medicale că
simptomatologia nu are un substrat organic.
Dacă există o afecţiune somatică, simptomele sunt mult exagerate şi mai variate decât cele
care sunt de aşteptat în mod normal în cadrul bolii respective. De obicei, debutul acuzelor
este strâns legat de evenimente neplăcute de viaţă, dificultăţi şi conflicte, însă pacientul nu
acceptă posibilitatea unei cauze psihologice. Se poate asocia cu anxietate (frică nemotivată,
stare de neliniște) şi depresie (tristeţe prelungită, plâns facil, insomnii, lipsa motivaţiei).

Simptomatologia ajunge să perturbe relaţiile interpersonale, familiale şi comportamentul

social. Pacientul apelează la mulţi medici, încearcă o multitudine de investigaţii şi
tratamente, fără succes. Administrarea frecventă de medicamente poate duce la dependenţă
sau abuz, mai ales în cazul analgezicelor şi sedativelor. Rezultatele negative ale
investigaţiilor nu conving pacientul de etiologia psihică a afecţiunii, acesta cautând noi
investigaţii şi alţi medici pentru a descoperi o cauză somatică. În cazul unei afecţiuni
somatice, simptomatologia este relativ constantă, limitată ca extindere, iar investigaţiile aduc
58
indicii asupra etiologiei somatice, pacientul fiind mai puţin probabil să meargă la un număr
mare de medici. Trebuie reţinut că un pacient care suferă de o tulburare somatoformă poate
suferi şi de boli organice, chiar dacă simptomatologia descrisă nu este explicată de acestea.
Din acest motiv, demersul terapeutic va include o gamă mai largă de specialităţi, care să
cuprindă atât afecţiunile fizice, cât şi substratul psihogen
Pentru a trata cauza acuzelor relatate de pacient este necesar un tratament individualizat
de la caz la caz, principala metodă terapeutică fiind psihoterapia (cognitiv-comportamentală,
tehnici de relaxare, suportivă, familială etc.). De cele mai multe ori, este necesară asocierea
unui tratament medicamentos, în vederea remiterii simptomelor deranjante (constipaţie,
diaree, dureri difuze, balonare, tulburări menstruale etc.). Medicaţia psihoactivă este
personalizată în funcţie de particularităţile fiecărui pacient în parte, putând cuprinde
antidepresive, anxiolitice şi antipsihotice. Orice medicament la această categorie de pacienţi
trebuie administrat cu prudenţă pentru că există risc crescut de dependenţă, abuz şi
interacţiuni medicamentoase.

23. Tulburări de personalitate – clasificare, evoluție și manifestări clinice.

Psihopatiile pot fi apreciate ca stari ereditare, stabile, cat si inascute sau dobandite. Foarte
mult conteaza educatia pe care o primeste copilul in familie si atmosfera care predomina in
copilarie si adolescenta in familia acestuia.

In prezent se cunosc 3 grupe mari de psihopatii: 1) p.nucleare sau constitutionale, 2)

p.organice 3) psihopatii dobandite. Tulburarile personalitatii nucleare rpr patologia inascuta
a caracterului. Tulburarile se formeaza in copilarie si se adauga pe parcursul vietii, de obicei
parintii acestor copii au trasaturi patologice de caracter. P. organice au de regula afectiuni
organice ale creierului (toxicoza graviditatii, traume in timpul nasterii, infectii in frageda
copilarie). P. dobandite sunt determinate de influenta conditiilor nefavorabile ale ambiantei
(educatie incorecta in familie, traume psihologice). Dupa clasificarea internationala avem:
F60 – tulburari specifice de personalitate, F61 – t. mixte, F62 – schimbari durabile de
personalitate, neatrebuite unor leziuni cerebrale, t. ale habitusului si impulsurilor, t. de
identitate cu propriul sex, t. ale preferintei sexuale, t. psihologiece si de comportament
asociate cu dezvoltarea sexuala. T. specifice de personalitate determina simptome precum:
inabdaptibilitate la viata sociala, atitudini anormale, episoade impulsve repetate,
imprevizibile, copii sunt instabii emotional, atat acasa cat si in societate. Copilul nu-si poate
corecta comportamentul anormal din cauza ca nu-l recunoaste, este impulsiv, poate fi
agresiv, neascultator, nu-si poate reprima vointa, poate sa fuga de acasa, sa fure sau sa
comita alte delicte, sa fie agresiv, pervers, sa intrebuinteze alcool sau narcotice. Acestea sunt
trasaturi comune pentru tulburarile de personalitate. T. de personalitate paranoida –
neincrederea in oameni, stima de sine crescuta, valorificarea accentuata e eului prorpiu,
falsitatea judecatii, rigiditate psihica. Bolnavii cred ca oamenii sunt brutali, razbunatori
suspiciosi , vad in oricine rauvoitori, au o capacitate scazuta de a se bucura, sunt
incapatinato, isi inchipuie ca sunt deosebit de talentati dar nu sunt intelesi si valorificati la
justa valoare.paranoicul isi inchipuie ca de nereusitele lui sunt vinovati ceilalti. Paranoicii
sunt categorizati in doua : cei curajosi, luptatori, fanatici, si cei opusi, nedreptatiti. T. d
59
epersonalitate schizoida – oameni cu caracter inchis, lipsit de emotii vii, cu tendinte spre
izolare, cu o gandire rezonara, cu fantezii rupte din viata reala, sunt detasati de relatiile
sociale, de viata sociala, au probleme in a se intelege cu altii, in relatiile intime, sunt
suspiciosi. Suspiciunea lor se poate exprima prin certuri in public, proteste repetate., indivizii
sutn rigizi, critici fata de altii, incapabili sa colaboreze, lipsitit de dorina de intimitate, de a
stabili niste relatii stranse, de a fi memru a unei familii, adesea raman celebatari, aleg
activitati care nu implica interactiune cu oamenii. T. de personalitate disociata – actiuni
impulsive, egocentrism, agresiuni, distrugere a proprietatilor, furturi, violari grave ale
regulilor, lipsa sentimentului de vinovatie, incapabilitate de a invata. Iritabili si agresivi in
familie, inadaptati, lipsiti de empatie, agresivi, cruzi, violenti. T. de pers. emotional-
instabile – schimbarea permanenta a dorintelor, intentiilor, intereselor, slabiciunea functiilor
volitive, instabil comportamental, sunt de obicei activi dar trec repede de la o activitate la
alta fara a duce la bun sfarsit nicio activitate, nu au sentimentul raspunderii, datoriei fata de
colectiv, sunt nedesciplinati, galagiosi, vorbesc fara sa fie intrebati, nu lucreaza singuri si ii
intrerup pe altii. T impulsiv - egoisti, suspiciosi, inhibati, suparaciosi, incapatinati, inclinati
spre relatii brutale, apar crize de rautate, tipete, lovituri, distrugerea lucrurilor, fara a tine
seama de urmari. Tip borderline – specific femeilor, relatii instabile, joc de noroc
patologice, manie fara motiv, amenintari sau tendinta de suicid, se pot indragosti de la prima
intalnire, insistand sa fie impreuna cu persoana in cauza sau sa o urmareasca daca aceasta
refuza, pot idealiza personele, pot manifesta ades comportament cu izbucniri afective , in
perioade de stres apar simpome disociative cu tendinta spre suicid, lipsa de control afectiv si
impulsiv sever. T. de persoalitate anxioasa – sentiment persistent de tensiune si ingrijorare,
credinta ca este asocial, evita relatiile cu oamenii, evita societatea, nesiguranta in fortele
proprii, le e frica de critica, de nelinisti, au frica de schimbare si de orice lucru neprevazut.
Sunt usor de impresionat, sunt fricoase, au putini prieteni apropiati, gandirea este logica,
dezvoltarea intelectuala este buna, sunt timizi, inhibati, rusinosi, singuratici, izolati.
Cantaresc fiecare pas, iau decizii greu, nu pot vorbi in public, repede rosesc, acumuleaza
emotii negative. T. de per. dependenta – incapacitate de a lua decizii fara sfaturi si asistari
repetate de la cei din jur sau de la apropiati, lipsa de caracter si de vointa proprie,
sensibilitate pronuntata, nervozitate constitutionala. Depind de oamenii care ii inconjoara.
Nu au capacitataea de a fi idependenti.

24. Tulburări mintale și comportamentale ca urmare a utilizării de substanțe

psihoactive ( opioizilor , canabinoizilor, sedativelor și hipnoticelor, cocainei, cofeinei,
halucinogenilor, tutunului, solvenților volatili).
Utilizarea diferitor substanțe psihoactive conduce la instalarea narcomaniei – o stare de
dereglare psihică și fizică. Drogurile deprimă creierul și dau impresia unor senzații de
plăcere, putere și superioritate. Fazele narcomaniei sunt: euforica – senzatia de plăcere
psihică și fizică, faza de obișnuință, cand efectul narcoticelor scade și este necesar marirea
dozei, faza de dependență psihosomatica – refuzul brusc de la substanta data genereaza stare
de foame și dorinta de a obtine doza pe orice cale, si faza de abstinenta – cefalee, insomnie,
transpiratie, greturi, voma, colabs cardiovascular. Utilizarea opioizilor (heroina, morfina etc)
(i/v, i/m) determina o caldura in tot corpul, euforie, iluzii vizuale fantastice, dezorientare in
spatiu, constiinta este dereglata, pacientul nu este constient de ce se petrece in jur, somatic
prezinta salivatii, vome, hipertonie, in cele din urma adoarme pe 12-16 ore de la prima doza
60
luata. Daca drogul nu este introdus din nou apare salivatie, greturi, voma, tremur, spasme
musculare, abdominale, anxietate, frica de moarte, insomnie, depresie, irascibilitate, pielea
devine palida, apar dureri de cap. utilizarea canabinoizilor (frunze de canepa: hașiș),
produce de la primul fum uscaciune in nas, o senzatie neplăcuta in piept, apoi o caldura si o
senzatie placuta in tot corpul, corpul devine ușor, omul de simte in stare de
imponderabilitate, apar dereglari de coordonare, o dorinta puternica de a sari in sus, de a
dansa, de a executa miscari neadecvate. Bolnavii rad mult, culorile obiectelor devin mai
stralucitoare, sunetele mai accentuate, apare stare de euforie, de veselie, gandirea isi pierde
sensul, atentia este modificata, vorbesc fara incetare, cu fraze lungi dar incomplete, pot sa
devina agitati, iritati si chiar agresivi. Poata sa doarma de la 16-23 ore. Starea de abstinenta
se manifesta prin excitatie motorie si disforie, pot aparea halucinatii vizuale, auditive,
dereglari de constiinta. Sedativele si hipnoticele pot determina tulburari mintale si de
comportament in cazuri cand: pacientul trateaza indelungat insomnia fara supravegherea
medicului, in intoxicatii severe, sau cand pacientul ia o doza mai mare decat cea terapeutica.
In stare de intoxicatie apare euforia, relaxarea pronuntata, iluzii vizuale, halucinatii
fantastice, bolnavii se gasesc intr-o stare de somnolenta, au o senzatie de caldura in corp,
zgomote in urechi, ochii stralucesc, pupilele sunt dilatate. In stare cronica de intoxicatie
poate aparea: nervozitate, egoism, dereglari de memorie, gandire inhibata, slabiciune,
psihoze delirante. Cocaina – peste 15 min de la intoxicatie apare neliniste, senzatia de putere,
ameteli, palpitatii, stari de confuzie și delir, excitatie psihomotorie cu euforie, ochii
stralucesc, pupile dilatate, devin vorbareti, pot avea halucinatii vizuale si auditive, gandire
incoerenta, tremor. Starea dureaza 2-3 ore si se incheie cu astenie, apatie, dinamie, somn.
Abstinenta da o senzatie de caldura sau de prea frig, o frica pronuntata, senzatii neplacute in
tot corpul, cefalee, senzatia de cadere in prapastie, stare depresiva cu idei de sinucidere.
Cofeina se utilizeaza pentru a ridica potentialul de munca si intelectul. Cu cresterea dozei si
a tolerantei se ajunge la euforie, dispozitie, disparitia somnului si a oboselii. La doze mari se
observa tulburari psihosomatice si vegetative: tahicardie, tremor, insomnie, anorexie, iluzii,
halucinatii auditive, obtuzia constiintei. In stare cronica se pot instala: halucinatii vizuale,
delir, excitatie motorie, gandirea este accelerata. Bolnavii devin capricioși, nervoși, apar stari
de tristete, emotivitate labila, scade capacitatea de munca, scade interesul social.
Halucinogenele (ex: LSD), in stare acuta de intoxicatie provoaca: voma, hipersalivatie,
tahicardie, in cea cronica: euforie, aflux de forta, halucinatii vizuale, pacientul pierde
contactul cu realitatea, se cufunda intr-o stare confuza, in supradoze – apar convulsii, coma,
risc de suicid, schimbari intelectuale, emotionale, halucinatii vizuale, bolnavii sunt veseli,
rad mult, totul se petrece ca in film, bolnavul simte de parca ar tine intre degete tigara iar
cand vrea s-o fumeze aceasta dispare. Utilizarea tutunului: fumatul poate crea dependenta,
dupa prima tigara apare o senzatie neplăcuta in gura si in stomac, greturi, cefalee, ameteli.
Daca omul continua sa fumeze se dezvolta sindromul nicotinic, din trei stadii, 1- pierderea
controlului asupra fumatului, omul simte nevoia sa fumeze cat mai mult, gandind ca aceasta
actiune il calmeaza, in stadiul doi pacinetul primeste placere de la fumat, obisnuinta, confort,
apar simptme somatice: bronsita, gastrita, dureri cardiace, oscilatii ale tensiunii si pulsului,
creste nervozitatea, se amplifica senzatiile dureroase in regiunea craniului. In stadiul trei
obsesia patologica dispare, confortul si placerea lipsesc, toleranta se reduce, apare tuse,
cefalee, tristete, nervozitate, depresie, dereglari emotionale, scade memoria, fumatorii dorm
rau, acuza astenie fizica, dezvolta ades cancer la plamini, la stomac, la ficat. Solventii volatili
(eter, petrol, iodoform, creol) – inhalatia de 5-10 min determina euforie cu zambet si ras
61
neadecvat, fara excitatii psihomotorii. Daca inhalatia se intrerupe apar astenie, apatie,
cefalee, iar daca se prelungeste apar halucinatii vizuale: morti, animale, banditi, teroristi,
apar halucinatii auditive – tipete, sgomote. Scade memoria si atentia. Delirul tine pana la o
ora si se termina cu astenie pronuntata , cefalee, depresie, tahicardie, pacientul are o slaba
putere de concentrare, scade memoria si atentia.

25. Tulburări nevrotice corelate cu stresul –tulburarea de anxietate generalizată și

atacul de panică.
Tulburare de Panică Caracteristicile esenţiale sunt atacurile recurente de anxietate severă
(atacuri de panică), care nu se limitează la orice situaţie particulară sau set de circumstanţe.
Simptomele tipice sunt palpitaţii, dureri în piept, senzaţie de sufocare, ameţeală şi sentimente
de irealitate (depersonalizare sau pierderea contactului cu realitatea). Atacurile individuale,
de obicei, durează pentru doar cîteva minute. Frecvenţa atacurilor variază considerabil.
Atacurile de panică frecvente şi previzibile produc teama de a fi singur sau de a merge în
locuri publice. Persoanele afectate obişnuiesc să creadă că au o boală somatică gravă. Cursul
tulburării de panica este de lungă durată şi este complicat cu comorbidităţii diferite, în
jumătate din cazuri cu agorafobie. Estimarea de prevalenţa se îndreaptă spre 1-3%.
Tulburare de Anxietate Generalizată Caracteristica esenţială este anxietatea cu durată mai
mare de 6 luni, care este generalizată şi persistentă, dar nu se limitează doar la, sau chiar
puternic predominantă în, orice circumstanţe speciale de mediu. Simptome: sentimente
continue de nervozitate, tremurări, tensiune musculară, transpiraţie, palpitaţii, confuzie,
ameţeli şi disconfort epigastric. Deseori sunt exprimate temeri cu privire la faptul că
pacientul sau o rudă a sa va deveni în scurt timp bolnav sau va suferi de un accident,
împreună cu o varietate de alte griji şi de presimţiri. Estimarea prevalenţei pe parcursul vieţii
variază între 4-6%. Această tulburare este mai frecventă la femei, şi de multe ori este legată
de stres cronic de mediu. Cursul tulburării este fluctuant şi cronic în legătură cu simptomele
de frustrare, tristeţe şi complicat de abuzul de alcool şi alte droguri ilicite

62