POZIŢII FUNDAMENTALE

CRANIOMANDIBULARE

 RELAŢIA CENTRICĂ
 Determinare, înregistrare şi transfer

 INTERCUSPIDAREA MAXIMĂ

 POZIŢIA DE POSTURĂ (REPAUS)

 DETERMINAREA, ÎNREGISTRAREA ŞI TRANSFERUL R.C.

SITUAŢIILE CLINICE ÎN CARE ESTE NECESARĂ DETERMINAREA

ŞI/SAU ÎNREGISTRAREA POZIŢIEI DE RELAŢIE CENTRICĂ

când pentru realizarea unei pentru

în vederea
la orice proteze dentare ADAPTAREA
Tratamentului de
EXAMEN CLINIC I.M. NU POATE FI INTRAORALĂ
CORECTARE
stomatologic FOLOSITĂ deoarece: a oricăror restaurări
OCLUZALĂ
odontale sau protetice

aparatul utilizat de
tehnicianul dentar
NU EXISTĂ: ESTE INSTABILĂ: impune înregistrarea 1. preliminar unei restaurări odontale
1. Edentat total 1. Ab initio şi transferul în sau protetice
2. Secundar laborator a
2. Edentat parţial 2. în cadrul tratamentului
tratamentului unor alte relaţii
fără ocluzie tulburărilor cranio-mandibulare
stomatologic intermaxilare
(articulator)
 1. Metoda UNIMANUALA
RAMFJORD, BRILL& TRYDE, BARELLE

 R.C. este o poziţie limită, determinată osos şi ligamentar

 RELAXAREA MUSCULARA se obţine prin folosirea gradată
(1-5) a următoarelor metode:
1. poziţia pacientului (şezând, cu spatele vertical şi capul
nesusţinut de tetieră), ambianţa şi metodologia de lucru
(comenzi şi manevre blânde);
2. oboseală indusă prin kinetoterapie;
3. oboseală indusă prin stimulare electrică (miomonitor);
4. „întreruperea" engramei masticatorii
prin aplicarea unei gutiere acrilice
pentru 48 ore;
5. medicaţie miorelaxantă.
 1. Metoda UNIMANUALA
 Forţa care asigură poziţionarea postero-superioară a condililor
mandibulari este a operatorului; el foloseşte pentru aceasta numai policele,
plasat pe faţa vestibulară a frontalilor mandibulari şi indexul mâinii drepte
situat submentonier, strict pe plan osos, pentru a nu declanşa contracţia
reflexă de apărare la muşchii planşeului.
 Operatorul conduce mandibula postero-superior dar realizează concomitent
mişcări de închidere - deschidere cu amplitudine redusă pentru a putea
verifica în permanenţă relaxarea musculară
 Contactele dento-dentare nu sunt de dorit deoarece pot duce la devierea
mandibulei;
 conducerea mandibulei se opreşte la primul contact; pentru a împiedica
aceste contacte mâna stângă a operatorului, răsturnată, cuprinde între police
şi index arcada maxilară iar pulpa celor două degete care depăşeşte puţin
faţa ocluzală a premolarilor împiedică contactele celor două arcade.
 Cele două degete se retrag progresiv, permiţând primul contact. Un efect
oarecum asemănător este obţinut prin plasarea policelui pe marginea liberă a
incisivilor centrali mandibulari.
 Coincidenţa primului/primelor contacte la poziţionări repetate
în R.C. confirmă corectitudinea determinării şi se poate trece la
ÎNREGISTRAREA R.C.
 2.2.Metoda
MetodaBIMANUALA
BIMANUALA
DAWSON
DAWSON
 PREMISA TEORETICĂ: R.C. este o poziţie limită, determinată osos şi ligamentar
 RELAXAREA MUSCULARĂ se obţine şi prin poziţia culcată a pacientului.
 POZIŢIONAREA POSTEROSUPERIOARĂ A CONDILILOR se realizează cu
ambele mâini ale operatorului, care au policele plasat pe menton şi indexul,
bilateral, de-a lungul marginii bazilare. La plasarea posterosuperioară a
mandibulei contribuie şi gravitaţia.
 Pentru ÎNREGISTRAREA R.C. este strict necesar ajutorul unei alte persoane,
alta decât pacientul.
3. REFLEXUL MOLAR (LEJOYEUX)
 R.C. este o poziţie funcţională, în care se
realizează MASTICAŢIA
 Contactele dento-dentare premature pot
produce deviaţii ale mandibulei cu
îndepărtarea condililor din R.C.
 Metoda rămâne rezervată edentatului total
sau pacienţilor fără ocluzie.
 Cu şabloanele de ocluzie nu se poate face însă
masticaţia, motiv pentru care tehnica prevede
aşezarea pulpei indecşilor de la ambele mâini
astfel încât să depăşească puţin faţa ocluzală a
şabloanelor în dreptul molarilor;
 se cere pacientului să „strângă dinţii" în timp
ce operatorul îşi retrage degetele,
„deşteptând" astfel „REFLEXUL MOLAR"
de poziţionare posterioară a condililor.
4. POZIŢIA MIOCENTRICĂ JANKELSON
 R.C. este conform definiţiei o poziţie
determinată numai osteoligamentar, deci nu
este şi funcţională. Poziţia funcţională se
numeşte MIOCENTRICĂ.
 Se urmăreşte iniţial relaxarea musculară.
 Ea se realizează prin stimulare electrică a
muşchilor maseteri şi temporali cu un aparat
numit MIOMONITOR, pentru 30-40 min
 După ce s-a indus relaxarea, stimulii electrici
pe care îi emite miomonitorul preiau în
totalitate controlul asupra contracţiei
muşchilor ridicători.
 Contracţia este în acest caz simetrică.
 Prin creşterea intensităţii stimulilor, egal
bilateral, până când se înregistrează primul
J5 Myomonitor contact dento-dentar, mandibula se plasează în
poziţia miocentrică.
 5. POZIŢIA OPTIMĂ
FUNCŢIONALĂ (FEINMANN)

 POZIŢIA OPTIMĂ FUNCŢIONALĂ se

poate determina prin contracţii musculare
dirijate de interpunerea unui număr
progresiv mai mare de folii de 0,1 mm
grosime, până când se suspendă contactele
ocluzale posterioare ce pot induce
„MALOCLUZIA DEVIATĂ",
 se realizează poziţionarea condililor
mandibulari în raportul optim funcţional
prin „TRIPODIZARE" (sprijinul
mandibulei în trei puncte: cei doi condili şi
sectorul frontal, prin intermediul foliilor de
repoziţionare.
 Metoda ghidajului anterior
(deprogramare anterioară neuro-
musculară)

 este o tehnică simplificată a

metodei deprogramatorului Lucia
(jig) prin care se obţine R.C.

 În imaginea alăturată, dispozitivului

WOELFEL GAUGE (Girrbach
Dental Gmbh, Germany) îi este
ataşat un suport pentru
înregistrarea interocluzală.
Metoda ghidajului anterior (deprogramare anterioară
neuro-musculară) utilizând un apăsător de limbă din lemn

 Principiul acestei metode -

deprogramare anterioară neuro-
musculară - este similar metodei
deprogramatorului Lucia (jigului).
 Înainte de determinare, pacientul
trebuie să ţină gura deschisă 10-20
min., pentru pierderea input-ului
proprioceptiv.
 Se vor folosi mai multe apăsătoare de
lemn până când se obţine dezocluzia
dentară posterioară.
 Apoi, se înregistrează R.C.

Tehnica SCHUYLER de determinare a R.C.:

- pacientul atinge cu vârful limbii partea
posterioară a palatului.
- Este frecvent utilizată la pacienţii edentaţi care
vor fi protezaţi mobilizabil.
 Înregistrarea R.C.
MATERIALE PENTRU ÎNREGISTRĂRI
OCLUZALE - CONDIŢII

• plasticitate înainte de priză, care să prevină deplasările

nedorite ale mandibulei în cursul înregistrării;
• rigiditate sau rezilienţă după priză;
• modificările dimensionale tributare mecanismului prizei să
fie minime sau chiar absente;
• fidelitate care să permită înregistrarea cu acurateţe a
suprafeţelor ocluzale şi a marginilor incizale ale dinţilor;
• să fie uşor de manipulat;
• să nu producă efecte adverse tisulare;
• înregistrarea interocluzală să poată fi verificată de către
practician.
 MEDIILE DE MARCARE
• Atunci când se urmăreşte numai înregistrarea poziţiei de R.C, fără
a fi necesar şi transferul său în laborator (pentru examen clinic,
echilibrare ocluzală sau adaptare intraorală a restaurărilor odontale
sau protetice), se folosesc medii de marcare.

A. HÂRTIA DE ARTICULAŢIE
este caracterizată prin grosimea suportului, care poate varia de la
câteva sutimi până la câteva zecimi de mm, în funcţie de utilizarea
clinică.

• Pentru marcarea contactelor ocluzale în R.C. se utilizează grosimi

de câteva zeci de microni, în timp ce, pentru verificarea dezocluziei
în mişcarea de lateralitate pe partea nelucrătoare se foloseşte o
grosime mai mare a hârtiei de articulaţie (0,1-0,2 mm).
• Este important ca aceasta să fie cât mai puţin rigidă şi antistatică.
• suprafeţele ce urmează a fi marcate să fie bine uscate în prealabil.
• Hârtia de articulaţie poate fi activă pe una sau ambele feţe.
• Hârtia de articulaţie bicoloră are două avantaje faţă de cea
monocromă:
• permite marcarea contactelor ocluzale în două poziţii
diagnostice ori mişcări diferite (de exemplu, în R.C. şi în I.M.);
• evidenţiază contactele ocluzale foarte „strânse", care, prin
perforarea hârtiei, duc la apariţia unor marcaje diferit colorate faţă de
restul marcajelor de pe arcada respectivă.

• Hârtia de articulaţie are în general o lăţime de 1,5-2 cm şi se prezintă

sub forme comerciale diverse, de benzi de 8-10 cm, role de 1-2 m,
sferturi sau jumătăţi de elipsă (formă de hemiarcadă, respectiv arcadă
întreagă).
• Pentru aplicarea şi menţinerea între arcade a hârtiei de articulaţie se
folosesc pense speciale (pense MILLER).
 B. CEARA DE OCLUZIE oferă o posibilitate de marcare mai
riguroasă a contactelor ocluzale.

• Se prezintă sub forma unor benzi de culoare închisă, contrastantă

faţă de culoarea dinţilor, de aproximativ 1 cm lăţime şi 3-4 cm
lungime, şi este deformabilă la temperatura cavităţii bucale, fără
însă să se topească.
• Una dintre feţele benzii de ceară este lipicioasă, în timp ce faţa
opusă este acoperită de o folie subţire şi lucioasă din material
plastic transparent. Grosimea totală a benzii de ceară este de circa
0,3 mm. Utilizarea foliilor de ceară se poate face numai în asociere
cu un creion cu duritate foarte redusă, astfel încât să poată marca
suprafeţele lucioase metalice, ceramice sau de smalţ.
 Tehnica de utilizare a cerii de ocluzie cuprinde următoarele
etape:
• Se usucă suprafeţele dentare de pe hemiarcada pe care se va face înregistrarea.
• Se aşază folia de ceară cu partea lipicioasă către hemiarcada uscată şi cu pulpa
degetelor, se aplică intim pe suprafaţa ocluzală şi circa 1/3 din feţele laterale
vestibulare şi orale, pentru a stabiliza relativ banda de ceară. Se îndepărtează stratul
protector de pe suprafaţa externă a foliei de ceară.
• Se cere pacientului să umezească faţa externă (lucioasă) a foliei de ceară cu limba,
ceea ce îi asigură o izolare mai bună faţă de dinţii hemiarcadei antagoniste.
• Se pot repeta eventual operaţiile anterioare pentru hemiarcada contralaterală.
• Se conduce mandibula în R.C. printr-una din metodele prezentate anterior. Acolo
unde apar contacte între dinţii celor două arcade, folia de ceară de ocluzie se
perforează.
• în locurile unde folia de ceară s-a perforat se colorează suprafaţa dentară subjacentă
cu ajutorul unui creion cu mina moale (dermatograf sau de anilină) după ce, eventual,
s-au uscat încă o dată suprafeţele marcate.

• Se îndepărtează folia de ceară lăsând pe dinţi numai marcajele colorate cu creionul

asupra cărora se intervine, eventual, prin şlefuire selectivă.
• Metoda aceasta de înregistrare a contactelor ocluzale este mai precisă decât cea care
utilizează hârtia de articulaţie şi totodată permite lucrul fără ajutor.
• Există însă şi dezavantaje ale acestei tehnici, legate în special de timpul consumat
prin schimbarea repetată a foliilor de ceară şi de consumul mare al acestora.
• Metoda se adresează în special etapelor finale ale echilibrărilor ocluzale, când
exactitatea marcajelor este hotărâtoare.
 C. SPRAY-UL DE OCLUZIE
• reprezintă o alternativă de marcare a contactelor dento-dentare prin
pulverizarea unei substanţe colorate (în general se utilizează ca
substanţă activă oxidul ori stearatul de Zn) pe feţele ocluzale pe care
se doreşte înregistrarea.
• Substanţa de marcare se şterge în zonele de contact interdentar,
similar cerii de ocluzie. Spray-urile au canule lungi ce permit aplicarea
selectivă, iar substanţele de marcare se pot îndepărta cu uşurinţă de
pe dinţi.
• Deşi marcajele sunt precise, metoda este greoaie şi nu foarte
populară pentru uz intraoral; ea este recomandată mai ales pentru
echilibrarea ocluzală finală, pe model, a machetelor de ceară a
protezelor conjuncte.

D. BANDA JOFFE utilizează un suport de cauciuc subţire (asemănător

celui de digă), impregnat cu un colorant. Lama de cauciuc se menţine
cu un suport special, din sârmă de oţel; utilizarea ei este similară
hârtiei de articulaţie şi este destinată etapelor finale ale
echilibrării ocluzale.
 TRANSFERUL R.C.
a. POZIŢIONAREA MANUALĂ A MODELELOR . CONDIŢII
Poziţionarea manuală a modelelor (fără o înregistrare specială) în R.C.
se poate realiza numai în mod excepţional, în următoarele condiţii:
 Poziţia R.C. să coincidă cu aceea de intercuspidare maximă (Point
Centric).
 modelele se pot poziţiona manual (fără înregistrare de ocluzie)
numai în intercuspidare maximă (I.M.) în urmatoarele condiții:
 Poziţia de intercuspidare maximă să fie stabilă (există stopuri
ocluzale în toate cele 3 sectoare ale arcadelor, lateral dreapta -
stânga şi frontal, iar contactele ocluzale care se stabilesc la nivelul
acestor stopuri ocluzale sunt stabile).
 Să nu existe obstacole dentare (contacte premature sau
interferenţe) care să împiedice poziţionarea mandibulei în R.C.
 Modelele din ghips să fie complete (arcade întregi) şi exacte (mai
ales fără plusuri la nivelul feţelor ocluzale).
 b. ÎNREGISTRĂRILE INTEROCLUZALE
 Înregistrările interocluzale reprezintă metoda de transfer a poziţiei de R.C.
cea mai frecvent utilizată clinic.
 orice altă poziţie diagnostică mandibulo-craniană cu contact dento-dentar
(I.M. - intercuspidare maximă, C.C.P. - cap la cap în propulsie, C.C.L. - cap
la cap în lateralitate dreaptă sau stângă), poate fi transferată în laborator
cu ajutorul înregistrărilor interocluzale.

CONDIŢII
 o înregistrare interocluzală reprezintă o amprentă a feţelor ocluzale ale
ambelor arcade, aflate în raportul dorit = R.C.
 În această amprentă însă, nu se toarnă modele (cu excepţia tehnicii de
amprentare bimaxilară, în ocluzie), ci se poziţionează modele obţinute
după alte amprente, unimaxilare.
 înregistrarea nu trebuie să depăşească ecuatorul clinic. Pe faţa vestibulară
înregistrarea trebuie să cuprindă numai vârfurile cuspizilor.
 MATERIALE
 Utilizarea materialelor elastice de înregistrare interocluzală (siliconi sau
polieteri) este rezervată cazurilor în care poziţia de intercuspidare maximă (I.M.)
este una cu suficient de multe contacte dento-dentare, stabile;

 Celelalte înregistrări interocluzale (R.C., propulsie, lateralitate) trebuie realizate

cu materiale rigide sau semirigide.

 Materialele de elecţie pentru realizarea înregistrărilor interocluzale rămân cele

semirigide - cerurile şi pastele de oxid de zinc - eugenol - colofoniu, utilizate
separat sau în asociere.

IPSOSUL DENTAR
Se prepară pentru înregistrarea ocluziei la fel ca pentru amprentare, având o bună
fidelitate, rigiditate, rezistenţă în timp, dar fiind destul de dificil de manipulat şi
înregistrarea obţinută oarecum casantă. Se foloseşte mai ales pentru realizarea
de chei vestibulare.
 CERURILE TERMOPLASTICE

 Sunt frecvent utilizate pentru înregistrări propriu-zise ocluzale, sau ca

suport pentru alte materiale de înregistrare a ocluziei (pasta de oxid de zinc
eugenol, ipsos, materiale elastice).
 GROSIME 2-3 mm.
 Sunt relativ uşor de manipulat, dar o serie de studii au demonstrat lipsa de
stabilitate dimensională şi slaba fidelitate a acestora.

Pastele ZOE – COLOFONIU

 Sunt apreciate ca fiind excelente materiale de înregistrare a relaţiilor ocluzale.
 Prezintă un fluaj foarte bun, calitate indispensabilă ce asigură interferenţe minime ale materialului
de înregistrare cu dinţii la închiderea cavităţii bucale în momentul înregistrării.
 aderă foarte bine de suportul pe care se aplică, iar după priză au un grad satisfăcător de rigiditate.
 Sunt materiale foarte fidele. Dezavantajele care li se impută pastelor ZOE sunt reprezentate de
timpul de priză ceva mai îndelungat şi de faptul că fidelitatea înregistrării o depăşeşte uneori pe
cea a modelelor la a căror angrenare serveşte, generând dificultăţi de poziţionare a acestora;
 înregistrările cu pastă ZOE sunt destul de casante, reclamând precauţie în timpul manipulării,
transportului şi depozitării.
 O înregistrare interocluzală nu cuprinde, în general, sectorul frontal al
arcadelor, deoarece:
 contactele ocluzale din zona frontală se realizează pe suprafeţe reduse;
 absenţa materialului de înregistrare în zona frontală permite
operatorului să controleze prin examen vizual direct dacă poziţia
mandibulo-craniană este cea vizată de înregistrare (R.C, I.M., propulsie
sau lateralitate).

 Conducerea mandibulei în R.C. se face adesea cu dificultate de

interpunerea între arcade a materialului de înregistrare. Din acest motiv
există autori (Lucia, 1979) care recomandă ca în zona frontală să se
realizeze mai întâi un ghidaj (deprogramator) din acrilat
autopolimerizabil întins numai în dreptul incisivilor centrali şi care să
uşureze poziţionarea mandibulei în R.C. atunci când se face înregistrarea
propriu-zisă.

TEHNICA înregistrării interocluzale în R.C. - cu ceară

şi pastă ZOE, folosind şi deprogramatorul LUCIA.
 într-o etapă anterioară au fost realizate modelele

complete, corect turnate şi soclate, din ghips

extradur, ale ambelor arcade.
 Pe modelul maxilar, în zona incisivă, se adaptează folia de staniol (sau aluminiu).
 Se pregăteşte pasta de acrilat (în general este suficient un volum de 2 ml de lichid + 4 ml de pulbere, ex:Duralay
II /Reliance Dental MFG Co,USA). în faza în care nu mai este lipicios, se aplică un bloc acrilic peste folia de staniol,
modelându-se cu degetele şi o uşoară pantă orală, care să urmeze aproximativ panta incisivă. Grosimea acrilatului
trebuie să fie de 2-4 mm vestibular, incizal şi oral. Se aşteaptă priza acrilatului, pe model. în vasul în care pasta de
acrilat a fost pregătită se pune apă, pentru a uşura îndepărtarea resturilor de acrilat lipite de pereţii recipientului.
 Se îndepărtează ghidajul acrilic de pe model.
 Se aplică deprogramatorul acrilic intraoral, pe incisivii centrali maxilari, după care se conduce
mandibula în R.C., marcându-se cu hârtie de articulaţie contactele care se stabilesc la nivelul deprogramatorului.
Cu freze de acrilat corespunzătoare se reduc aceste contacte, până când spaţiul interocluzal din zonele posterioare
ale arcadelor devine de circa 1 mm. Se creează concomitent o treaptă în acrilat care să stabilizeze contactele
ocluzale interincisive, uşurând astfel poziţionarea mandibulei în R.C. Deprogramatorul se menţine aplicat pe incisivii
centrali maxilari până după realizarea înregistrării interocluzale de R.C.
 Se plastifiază placa de ceară (grosime de circa 4 mm) şi se taie la dimensiunile corespunzătoare arcadei maxilare; se
decupează de asemenea zona corespunzătoare incisivilor. Se aplică apoi placa de ceară peste dinţii maxilari.
Indentaţiile (amprentele feţelor ocluzale) create astfel uşurează poziţionarea intraorală a plăcii de ceară.
 Se replastifiază ceara de înregistrare şi se aplică intraoral. Operatorul conduce mandibula în R.C., manevră
facilitată de ghidajul acrilic. Se aşteaptă circa 30 s, apoi se răceşte înregistrarea
 Cu un bisturiu se îndepărtează excesul de ceară care depăşeşte vârfurile cuspizilor. Se reverifică intraoral
înregistrarea.
 Se usucă înregistrarea cu jet de aer, după care, în indentaţii se aplică un strat subţire de pastă ZOE şi se reaplică
intraoral. Se conduce din nou mandibula în R.C. După priza pastei ZOE, înregistrarea se răceşte din nou şi se
îndepărtează din cavitatea bucală. Este foarte important ca pasta ZOE să fie aplicată în strat cât mai subţire,
deoarece depăşirea unor zone oricât de puţin retentive face ca pasta (semirigidă) să se desprindă de pe
înregistrarea de ceară; în acelaşi scop este permisă chiar badijonarea suprafeţelor ocluzale cu ulei de vaselină.
 Există autori care recomandă, pentru siguranţa determinării, realizarea a două înregistrări (deci repetarea etapelor
1-6).
 Înregistrările interocluzale cu ceară se păstrează în apă rece.
 Pentru utilizare, înregistrarea se adaptează peste modelul maxilar care, să ne reamintim, a fost ghipsat
la braţul superior al articulatorului.
JIGUL UNIVERSAL - DUPAS, Lucia
Deprogramatorul anterior
neuro-muscular - LUCIA JIG
 Condilii articulatorului semiadaptabil se
blochează în poziţia terminală (articulatorul
funcţionează în această etapă ca o balama, simulând
numai mişcări de deschidere-închidere).
Articulatorul se răstoarnă cu braţul
maxilar în sus şi în indentaţiile înregistrării de
ocluzie se poziţionează ferm modelul arcadei
inferioare, solidarizându-se provizoriu de modelul
maxilar (cu freze uzate, beţe de chibrit etc. şi ceară de
lipit). În această poziţie modelul mandibular se
ghipsează la braţul inferior al articulatorului.

 Dacă s-au realizat mai multe înregistrări de ocluzie, pentru utilizarea lor este obligatoriu ca
cel puţin modelul maxilar să fie realizat prin sistemul split cast (model detaşabil), ceea ce
presupune posibilitatea de separare a modelului de braţul corespunzător al articulatorului.
Această metodă necesită ca soclul modelului să fie realizat din două părţi detaşabile, între
care există un sistem de poziţionare relativă precisă (cheie) realizat prin sculptarea în soclul
modelului de ghips a 3-4 chei având forma literei „V" pe secţiune. Există însă articulatoare
care au sistemul split cast prefabricat, cu ajutorul unor plăcuţe de montaj cu magneţi şi chei
de poziţionare. Sistemul split cast are astfel două avantaje:
 permite verificarea unei montări în articulator cu o altă înregistrare de ocluzie decât aceea
utilizată la montare;
 permite utilizarea mai multor perechi de modele „simultan"; atunci când se face o ghipsare
obişnuită a modelelor în articulator, acesta rămâne „ocupat" până la terminarea lucrului la
cazul respectiv
  în cazul în care breşe edentate întinse ori plasate nefavorabil
(terminale) sunt prezente, arcadele dentare trebuie
„completate" în vederea înregistrării şi transferului R.M.M.O.,
cu şabloane de ocluzie.

RĂŞINILE ACRILICE AUTOPOLIMERIZABILE ŞI

FOTOPOLIMERIZABILE
Au ca principale caracteristici fidelitatea şi rigiditatea.
Prezintă însă o contracţie de priză însemnată (mai ales cele
autopolimerizabile), iar rigiditatea înregistrărilor poate cauza deteriorarea
modelelor de ghips în timpul montării acestora în simulator.

CAUCIUCURILE POLIETERICE
au o bună fluiditate, fidelitate şi stabilitate după priză, putând fi utilizate
fără suport.
La fel ca în cazul pastelor ZOE, fidelitatea de excepţie o poate surmonta pe
cea a modelelor, proprietate la care adăugând şi rezilienţa mare a materialului în
stare de priză face ca poziţionarea modelelor în indentaţiile înregistrării să
întâmpine dificultăţi.
Din aceste considerente, lucru valabil de altfel pentru toate materialele de
înregistrare ocluzală, înregistrările obţinute trebuie fasonate cu o lamă fină pentru
îndepărtarea excesului de material şi pentru a păstra numai indentaţiile
ocluzale/incizale, în scopul evitării deformărilor şi a facilitării poziţionării
modelelor.
ELASTOMERII SILICONICI
Pot fi utilizaţi atât cei obţinuţi prin reacţie de condensare, cât mai ales
cei de adiţie, datorită stabilităţii dimensionale ( modificări liniare de numai
0,2%). Au o fidelitate şi stabilitate dimensională excelentă şi nu necesită un
material de suport. Dezavantajul este acela al unei mari rezistenţe la
compresiune a materialului după priză, ceea ce face dificilă poziţionarea
modelelor de ghips.
 c. CHEILE VESTIBULARE

 cheia vestibulară amprentează feţele vestibulare ale dinţilor.

 Dezavantaje:
 Realizarea cheilor vestibulare pretinde ca mandibula să se menţină în
aceeaşi poziţie faţă de maxilar, de la aplicarea vestibulară a materialului
până la priza sa, aproape imposibil pentru o situaţie fără contacte dento-
dentare sau cu contacte instabile. Cheile vestibulare pot fi realizate practic
numai pentru transferul poziţiei de intercuspidare maximă (I.M.);
 deoarece suprafeţele vestibulare ale dinţilor au un relief mult mai puţin
„accidentat" decât suprafeţele ocluzale, stabilizarea modelelor este mai
redusă cu o cheie vestibulară decât cu o înregistrare interocluzală;
 stabilizarea redusă a modelelor în cheile vestibulare determină
necesitatea ca materialele utilizate pentru realizarea acestora să fie rigide.
Atât ghipsul cât şi acrilatele autopolimerizabile pun suficient de multe
probleme de manipulare.
ORTHLIEB ŞI LABORDE, 1989
CHEIA VESTIBULARĂ
 d. ARCUL FACIAL PANTOGRAFIC
 Arcul facial pantografic reprezintă o alternativă prin care se realizează atât
determinarea, cât şi înregistrarea şi transferul R.C. la articulator.
 Am amintit despre acest instrument şi ca un mijloc de determinare precisă a poziţiei
axei balama terminale (A.B.T.).
 Dacă arcul facial de determinare se solidariza printr-o portamprentă la arcada
mandibulară, arcul de transfer la cea maxilară, arcul facial pantografic reprezintă o
asociere a celor două tipuri precedente.
 Arcul facial pantografic prezintă:
o componentă solidară cu arcada mandibulară, prevăzută în general cu un sistem
extraoral de 5 peniţe inscriptoare (una în plan mediosagital şi câte două lateral,
bilateral, în zona articulaţiei temporo-mandibulare) şi
o altă parte solidară cu arcada superioară, prezentând suprafeţe inscriptibile
corespunzătoare peniţelor de pe componenta mandibulară.
În timpul mişcărilor mandibulare, traiectoria acestora se înscrie pe suprafeţele
inscriptibile, rezultând 5 asemenea înregistrări:
 aria de deplasare a punctului interincisiv mandibular în plan transversal (schema lui
Posselt în plan transversal) şi
 câte două înregistrări de deplasare ale fiecărui condil mandibular, în plan sagital şi
transversal. în traseele marcate, poziţia R.C. se poate uşor identifica. Aceste
înregistrări au atât valoare diagnostică în sine, cât şi rolul de a permite programarea
(reglarea) articulatorului individual (total adaptabil) căruia îi este destinat arcul
pantografic.
ARCUSdigma Handheld
principiu- asemănător arcului facial pantografic
datele înregistrate (şi stocate –ultrasunete) sunt
utilizate pentru programarea articulatorului
PROTARevo 7 total programabil.
 PROTARevo - KaVo

KaVo ARCUS©digma
Sender/Receiver.

KaVo ARCUSdigma
Control Unit
Baza de date

Înregistrarea
grafică a datelor

Planificarea
tratamentului Analiza 3D
 Arcurile faciale
• Arcul facial reprezintă un dispozitiv care permite înregistrarea precisă a poziţiei
relative a crestei şi dinţilor maxilari pe pacient şi face posibilă transferarea acesteia
pe articulator, obţinându-se tot o poziţie relativă, care facilitează interpretarea, în
general a rapoartelor mandibulo-maxilare .
• Este necesar a avea un cadru comun de referinţă pe pacient şi pe articulator. Deci,
cu ajutorul arcurilor faciale se stabileşte o poziţie relativă a modelelor în articulator,
care să fie cât mai apropiată, dacă nu identică cu rapoartele existente între maxilar şi
mandibulă.
1.Caracteristici generale:
• Arcul facial este compus dintr-un cadru metalic cu o parte intraorală şi una
extraorală.
• Partea intraorală este reprezentată de o portamprentă sau de o furculiţă metalică pe
care se aplică un rulou de ceară dură care se va mula pe pantele cuspidiene ale
dinţilor restanţi. Partea intraorală se prelungeşte printr-o tijă în plan sagital pe care
se va fixa partea extraorală.
• Arcul facial propriu-zis are în general formă de „U”, ale cărui extremităţi se vor plasa
în dreptul punctelor de emergenţă ale axei balama.
• Arcul facial trebuie să prezinte şi un indicator care se va plasa la nivelul unui punct
fix cranian sau un stopper nazal, care se fixează în timpul efectuării înregistrărilor şi
se menţine apoi nemodificat pe tot parcursul utilizării arcului facial, fiind un punct de
referinţă.
 e. GUTIERELE STEREOGRAFICE

 (metoda grafică intraorală) reprezintă, ca şi arcul pantografic, o posibilitate de

determinare, înregistrare şi transfer al poziţiei R.C. şi
 principiul de utilizare este asemănător cu cel al arcului pantografic:

Sistemul Gnathic Relator

 peniţele sunt înlocuite de 3 tije verticale, cu capătul liber rotunjit, plasate frontal, median şi bilateral fixate pe o
gutieră mandibulară, iar
 suprafaţa inscriptibilă (pe care se aşază pastă de acrilat autopolimerizabil) este solidară cu o a doua gutieră aplicată
pe maxilar.
 Pacientului i se cere să facă, asistat de operator, diverse mişcări ale mandibulei, cu şi fără contacte
dento-dentare, în timp ce tijele inscriptoare „sculptează" în acrilat traseele determinate de deplasările
mandibulei faţă de maxilar.
 După priza acrilatului de înregistrare şi fixarea gutierelor pe modelele din ghips, cele 3 tije „susţin" cu
ajutorul foselor acrilice pe care le-au creat, modelele în aceleaşi poziţii relative pe care mandibula Ie-a
avut faţă de maxilar în momentul înregistrărilor.
 Există asemenea dispozitive utilizabile ca atare (de ex. sistemul „Gnathic Relator") dar şi pentru
montarea modelelor într-un articulator total adaptabil. Dificultatea de aplicare a acestei metode la
pacientul dentat rezidă în necesitatea de a asigura simultan două deziderate contradictorii: stabilitatea
maximă a gutierelor (cu necesitatea de a acoperi o zonă cât mai mare din suprafeţele dentare) şi pe de
altă parte, imperativul ca gutierele să nu impieteze asupra ghidajului dentar (anterior) al mişcărilor
mandibulare; din aceste motive
 sistemul este indicat îndeosebi în cazul în care sectoarele anterioare (frontale) ale arcadelor sunt
indemne (sau restaurate satisfăcător din punct de vedere funcţional), în timp ce în sectoarele laterale
dinţii sunt preparaţi (şlefuiţi) în vederea realizării unor restaurări protetice de mare amploare. Astfel
există un spaţiu interocluzal în care se pot insinua elementele de menţinere, sprijin şi stabilizare a
gutierelor stereografice.
 f. TEHNICA F.G.P. MEYER, PANKEY şi MANN, DAWSON

tehnica traiectoriilor generate funcţional, F.G.P.

(Functionally Generated Path).
 Tehnica porneşte de la premisa că un articulator, oricât de complex, induce aproximări şi
factori de eroare în simularea mişcărilor mandibulare; în ultimă instanţă, pentru
restaurarea funcţională a unei suprafeţe ocluzale este necesar ca tehnicianul dentar să
dispună de un instrument care să permită modelului antagonist să stabilească faţă de
modelul pe care se realizează macheta viitoarei proteze aceleaşi poziţii şi deplasări
funcţionale pe care mandibula le face faţă de maxilar „IN VIVO".
 Modelul antagonist poate fi înlocuit, cu acelaşi efect, de un model „funcţional" care
reprezintă „suma" modelelor de-a lungul traiectoriilor funcţionale ale mandibulei.
 Principiul de obţinere al modelului funcţional este relativ simplu:
 arcada antagonistă unei (unor) preparaţii nu se amprentează în mod obişnuit, static, ci în
timpul deplasărilor mandibulei semnificative din punct de vedere funcţional.
 Amprentarea nu se mai poate face cu portamprente uzuale, ci folosind acrilat
autopolimerizabil, şabloane de ocluzie sau punţi provizorii acrilice, aplicate pe arcada pe
care se află şi preparaţiile.
 În locul indentaţiilor arcadei antagoniste se înscriu astfel în materialul de amprentă
traiectorii (dâre) determinate de deplasările mandibulei.
 Modelul turnat în aceste indentaţii va fi unul funcţional şi nu va mai necesita montarea
modelelor într-un articulator. Din cele prezentate mai sus reiese încă una din calităţile
poziţiei de R.C. şi anume posibilitatea de a fi transferată pe articulator, ceea ce permite
atât analiza ocluzală pe modele, cât şi realizarea şi adaptarea ocluzală a
lucrărilor protetice în articulator, în condiţii asemănătoare celor din cavitatea
bucală.
 METODA DE ÎNREGISTRARE GRAFICĂ A LUI PEDRO SAIZAR (INTRAORALĂ)
 Adaptarea pe modele (şabloane de ocluzie) a plăcilor de înregistrare şi a
ştiftului de înregistrare (a). Solidarizarea celor două plăci de înregistrare (b).