UNIVERSITATEA “ OVIDIUS “ CONSTANTA

FACULTATEA DE MEDICINA
CATEDRA DE MORFOLOGIE NORMALA SI PATOLOGICA
DISCIPLINA ANATOMIE

Anatomia articulatiei temporo-

mandibulare

Candidat post de Asistent

Universitar,
pozitia 35
Ispas Sorina
Obiectivele urmatite :
•Anatomia topografica, clinica si imagistica a peretilor
abdominali
 Articulatia temporo-mandibulara

- este o articulatie mobila a capului,

- stabileste legatura dintre mandibula si baza craniului,
- este o diartroza bicondiliana,
- este sediul miscarii masticatiei.
 Suprafete articulare:
a) La nivelul mandibulei
Condilul mandibulei
-este o proeminenta osoasa elipsoida,convexa
transversal si antero-posterior ce apartine
marginii superioare a ramurii mandibulei,
-are axul lung de 20 mm
-are axul antero-posterior de 9 mm
-prezinta 2 versanti: anterior si posterior,
separati printr-o creasta transversala
•Versantul anterior si creasta transversala
sunt acoperite de fibrocartilagiu si sunt
articulare.
•Versantul posterior nu este articular.
b) La nivelul temporalului
1. Condilul
-este situat anterior cavitatii glenoide si este
reprezentat de radacina transversa a
procesului zigomatic , aceasta fiind acoperita
de fibrocartilagiu.
2.Cavitatea glenoida
-care are axul mare orientat transversal si care
este impartita de scizura lui Glasser intr-un
segment anterior ce apartine solzului
temporalului care este acoperit de periost foarte
aderent la os si care este articular si segment
posterior care apartine osului timpanal si care
este nearticular.

Observatie : Pentru realizarea congruentei suprafetelor articulare exista un menisc

interarticular, gros la periferie, subtire in portiunea centrala unde poate fi si perforat si care
imparte articulatia in 2 segmente: menisco-mandibular, menisco-temporal.
Meniscula interarticular are forma de lentila biconcava prezentand o fata
inferioara concava pentru condilul mandibulei si o fata superioara concava anterior pentru
tubercului articular si convexa posterior pentru cavitatea glenoida.Prin extremitatile sale acest
menisc se fixeaza pe condilul mandibulei fiind atasat astfel osului cel mai mobil.
Mijloace de unire :

1. CAPSULA ARTICULARA

-insertia superioara incepe de la nivelul marginii anterioare a condilului temporalului,

• posterior la nivelul cavitatii glenoide,
• anterior scizurii lui Glasser
• si lateral pe tuberculul si radacina laterala a zigomei,
• medial de spina sfenoidului.

-insertia inferioara este pe colul condilului mandibulei,

•anterior imediat langa cartilagiul articular,
•posterior la 4-5 mm distanta.

-suprafata interna a capsulei adera la menisc si imparte articulatia intr-o portiune

suprameniscala si submeniscala.
Capsula este formata din fibre conjunctive dispuse longitudinal,fibrele scurte se termina pe
menisc,fibrele lungi se intind de la temporal la condilul mandibulei.

• Pe fata anterioara a capsulei se insera fibre din m.pterigoidian lateral

• Pe fata posterioara se gasesc fibre ce pleaca de la scizura lui Glasser, adera la fata posterioara
a
capsulei, de menisc, de colul mandibulei, formand fraul meniscal posterior care are rolul de a
limita miscarile de inaintare ale condilului mandibulei si ale meniscului si de a le aduce inapoi.
Mijloace de unire :
2. LIGAMENTE ARTICULARE :
a) Ligamente adevarate b) Ligamente la distanta (accesorii)
Sunt situate pe partea mediala a articulatiei
1.ligamentul lateral extern pleaca 1.ligamentul sfenomandibular pleaca de la spina
de la tubercului zigomatic si radacina sfenoidului,de la partea mediala a scizurii lui
longitudinala la fata postero-laterala Glasser,trece printre m.pterigoidieni si ajunge pe spina
a colului condilului mandibulei.Este lui Spix de pe fata anterioara a mandibulei.Acest
cel mai puternic ligament,limiteaza ligament impreuna cu marginea posterioara a ramurii
miscarile inapoi ale condilului. mandibulei delimiteaza butoniera retrocondiliana a lui
Juvara prin care trec artera maxilara,vena maxilara,nervul
2.ligamentul lateral intern pleaza auriculo-temporal,ram din nv mandibular.
de la marginea mediala a cavitatii
glenoide si ajunge in partea postero- Juvara descrie si un ligament timpano-mandibular.
mediala a colului condilului 2.ligamentul stilomandibular pleaca de la stiloida la
mandibulei.Este un ligament subtire. marginea posterioara a ramurii mandibulei.

3.ligamentul pterigomandibular care pleaca de la

carligul pterigoidei la linia milohioidiana a
mandibulei.Acest ligament limiteaza miscarile de
coborare.Este de fapt o intersectie aponevrotica pe el
inserandu-se:anterior muschiul buccinator si posterior
muschiul constrictor superior al faringelui
 Vascularizatia :
1. ARTERIALA 2. VENOASA 3. LIMFATICA
Ramuri ale carotidei Venele sunt tributare Limfaticele dreneaza in
externe: sistemului venos ganglinonii limfatici :
jugular intern.
-maxilara interna -preauriculari,
-temporala superficiala -intraparotidieni
-auriculara posterioara -jugulari interni
-faciala
-faringiana ascendenta
 Inervatia :

Inervatia este asigurata de

ramuri ale mandibularului:

-nv.auriculo-temporal
-nv.temporal profund posterior
-ram maseterin,
Miscarile in articulatia temporo-mandibulara

-miscari de ridicare si coborare a mandibulei

-miscari de propulsie si retropulsie
-miscari de lateralitate sau de diductie
Miscarile in articulatia temporo-mandibulara

La executia acestor miscari vor participa m.masticatori(m.temporal, m.maseter,

m.pterigoidian lateral, m.pterigoidian medial)

1. M.ridicatori ai mandibulei: 2. M.coboratori ai mandibulei:

-m.temporal -pantecele anterior al digastricului(rol

-m.maseter principal)
-m.pterigoidian medial -m.milohioidian
-m.geniohioidian
-m.pielos al gatului

3. M.propulsori ai mandibulei: 4. M.retropulsori ai mandibulei:

-m.pterigoidieni laterali cand se contracta -pantecele posterior al digastricului

simultan -fasciculele posterioare ale digastricului
-m.pteriogoidian medial(accesor)

5. M.de diductie ai mandibulei:

-m.pterigoidian lateral
-m.pterigoidian medial cand se contracta unilateral si alternativ
Muschii masticatori care participa la miscarile articulatiei temporo-mandibulare

1.Muschii ridicatori ai mandibulei : 2.Muschii coboratori ai mandibulei :

3. Muschii propulsori ai mandibulei : 4.Muschii retropulsori ai mandibulei :

5. Muschii de diductie ai mandibulei :

Anatomia clinica a articulatiei temporo-mandibulare

1.Afectiunile congenitale si de dezvoltare

2.Leziunile traumatice
3.Luxatiile temporo-mandibulare
 1. Leziunile congenitale si de dezvoltare

•Aplazia condilului mandibular este o afectiune extrem de rara, asociata de obicei cu anomalii
de dezvoltare ale ramurei ascendente mandibulare, intalnita in cadrul sindromului Trecher-
Collins-Franceschetti cand se asociaza cu macrostomia si malformatii ale pavilionului urechii
(interesarea primului arc branhiaL). Cel mai frecvent, afectiunea este unilaterala cand este
prezenta asimetria faciala evidenta. In localizarile bilaterale, aplazia condiliana, asociata cu
hipoplazia ramurilor ascendente, dau profilul de pasare, caracteristic prin lipsa de dezvoltare a
etajului inferior al fetei.Tratamentul se face prin corecturi plastice .

• Hipoplazia condilului mandibular poate fi congenitala sau dobandita mai ales in urma
traumatismelor obstetricale sau in traumatismele apofizei condiliene produse in copilarie
(ex.fracturi subcondiliene netratate). Au mai fost incriminate infectiile otice si iradierile. Gradul
de hipoplazie este in functie de varsta la care a actionat elementul cauzal. Hipoplaziile unilaterale
dau un grad marcat de asimetrie a fetei datorat diferentei de dezvoltare a celor doua ramuri
verticale.Ca tratament se practica interventii de corectare plastica.

• Hiperplazia unilaterala sau bilaterala a condilului este intalnita mai frecvent, fiind descrisa
ca "o afectiune prognatica de etiologie necunoscuta" (Waldrom, GottlieB). Este insotita de o
crestere in exces unilaterala sau in totalitate a mandibulei, cu tulburari de ocluzie. Radiografic,
condilul sau condilii mandibulari sunt mariti de volum fara a fi deformati. Se trateaza ca o
anomalie a mandibulei .
Leziune congenitala si de dezvoltare a
articulatiei temporo-mandibulare
 2. Leziunile traumatice
Contuziile articulatiei temporomandibulare
Etiologie. Se produc fie prin traumatism indirect aplicat pe mandibula (menton, ram
orizontal, unghI), fie prin traumatism direct la nivelul articulatiei temporomandibulare.
Anatomie patologica. Leziunile sunt localizate la capsula, sinovie sau menisc,
elementele osoase fiind integre. Se produce de obicei un hematom intra- si periarticular
insotit de edem.
Simptome. Tabloul clinic se caracterizeaza prin: dureri articulare spontane sau
provocate de deschiderea gurii; trismus moderat; devierea mentonului de partea
bolnava in timpul miscarii de deschidere a gurii; edem si uneori echimoze
periarticulare. Palparea articulatiei este extrem de dureroasa.

Diagnostic. Este destul de dificil de facut numai pe semnele clinice, pretandu-se la

confuzii cu fracturile condiliene, cu anumite forme de luxatii sau cu sindroamele
algodisfunctionale. Examenul radiografic inlatura suspiciunea de fractura sau luxatie,
spatiul articular apare marit.

Tratament. Deoarece miscarile de deschidere ale gurii sunt dureroase, se recomanda

repaus articular pentru 4-5 zile dupa care miscarile se vor relua progresiv. Se pot face
infiltratii periarticulare cu novocaina sau xilina. Daca limitarea deschiderii gurii se
mentine, se va face mecanoterapie activa si pasiva pentru a preveni instalarea unei
constrictii prin organizarea fibrocicatriciala a tesuturilor periarticulare.
 3. Luxatiile temporomandibulare
Pierderea raporturilor normale intre suprafetele articulare cu iesirea condilului din cavitatea
glenoida, se poate face in mai multe sensuri in functie de directia deplasarii condilului
mandibular. Se descriu trei forme anatomoclinice de luxatii: anterioare, posterioare,
laterale.
1. Luxatiile anterioare
Luxatia anterioara este cea mai frecventa: poate fi unilaterala sau, mai des bilaterala.
Etiopatogenie.
Laxitarea musculoligamentara se intalneste relativ frecvent la femei mai ales in ultimele luni de
sarcina. De
asemenea, o prima luxatie poate recidiva datorita alungirii fibrelor capsulei si ligamentelor
periarticulare.
Cauzele obisnuite ale luxatiei anterioare temporomandibulare sunt acelea care provoaca o
deschidere
exagerata a gurii (cascatul, rasul, vomismentele, lovituri sau mai rar, caderi pe mandibula, gura
fiind
deschisa). Uneori luxatia poate fi produsa de anumite manevre medicale (apasarea puternica pe
mandibula in
timpul extractiei dentare, deschiderea exagerata a gurii in scopul efectuarii unei laringoscopii,
intubatii
traheale ). Exceptional, luxatia poate fi produsa prin traumatisme directe aplicate dinapoi inainte
sau lateral
pe ramul ascendent mandibular. Luxatia anterioara se caracterizeaza prin imposibilitatea
inchiderii gurii dupa
o deschidere fortata a acesteia. In mod normal, in miscarea de deschidere a gurii, condilul
mandibular
Luxatia anterioara se caracterizeaza prin imposibilitatea inchiderii gurii dupa o deschidere fortata
a acesteia. In mod normal, in miscarea de deschidere a gurii, condilul mandibular aluneca
impreuna cu meniscul, pe panta posterioara a tuberculului temporal, aici fiind oprit de
proeminenta maxima a acestuia in special de ligamentele si capsula periarticulara. In aceasta
forma de luxatie, excursia anterioara exagerata a condilului mandibular, insotit de menisc,
micsoreaza panta, permitand astfel condilului mandibular sa depaseasca condilul temporal si sa
treaca pe versantul anterior nearticular al acestuia, inaintea radacinii transverse a zigomei.
Meniscul este tractionat inapoi in cavitatea glenoida sau uneori poate plicatura marind astfel
obstacolul care se opune revenirii condilului mandibular in cavitatea glenoida. Ligamentele si
capsula periarticulara intra in tensiune; in acelasi timp intervine contractia reflexa a muschilor
ridicatori ai mandibulei care trag in sus unghiul mandibular intr-un ax anormal si exagereaza
fixarea apofizei condiliene inaintea radacinii transverse a zigomei. In cazurile in care exista o
apofiza coronoida voluminoasa, aceasta se poate propti in marginea postero-inferioara a
malarului, constituind un obstacol suplimentar care impiedica revenirea condilului luxat.
Simptome. Luxatia bilaterala este mai frecventa. in momentul producerii luxatiei, bolnavul
acuza o durere vie insotita de perceperea unui zgomot intraarticular urmat de imposibilitatea
inchiderii gurii. La examenul clinic, frapeaza in primul rand gura larg deschisa si incontinenta de
saliva. Datorita coborarii exagerate a mandibulei, distanta dintre incisivii superiori si inferiori
este de 3-4 cm, molarii putand fi insa in contact. Mentonul este coborat si impins inainte,
ramanand median. Obrajii sunt turtiti, alungiti. Muschii maseteri si temporali sunt in tensiune.
Inaintea condilului auditiv extern este prezenta o depresiune in locul in care in mod normal, se
gaseste condilul. Capul condilului se observa mai anterior, situat sub arcada temporozigomatica.
Marginea posterioara a ramului ascendent mandibular este orientata oblic inapoi, stergand santul
retromandibular; unghiul mandibulei este aproape in contact cu marginea anterioara a muschiului
sternocleidomastoidian. La palpare in conductul auditiv extern nu se percep miscarile condilului.
Luxatia unilaterala este intalnita mai rar, iar tulburarile sunt mai putin acceptate fata de luxatiile
bilaterale. Deplasarea condilului mandibular facandu-se de o singura parte, rezulta o asimetrie
faciala datorata devierii mentonului de partea sanatoasa, turtirii obrazului cu depresiune
pretragiana si proeminenta subzigomatica de partea bolnava, relaxarii partilor moi de partea
sanatoasa. Linia interincisiva este deviata de partea sanatoasa, gura este mai putin deschisa decat
in luxatiile bilaterale, iar mandibula este aproape imobila.
Evolutie-complicatii. In general, dupa reducerea corecta a luxatiei, fracturile mandibulare se
restabilesc integral. Luxatiile pot recidiva in cazurile de laxitate ligamentara marcata sau in
cazurile in care, in timpul unei prime luxatii, s-a produs si ruptura capsulei si ligamentelor. In
luxatiile vechi, nereduse, mandibula se poate mobiliza partial prin diminuarea tensiunii
muschilor si ligamentelor periarticulare, alteori insa in aceleasi circumstante se realizeaza o
neoarticulatie concomitent cu organizarea fibroconjunctiva a tesuturilor periarticulare sau
deformatii ale meniscului, fibrozarea acestuia si chiar umplerea cavitatii articulare cu tesut
conjunctiv, luxatiile devenind ireductibile prin manoperele obisnuite, necesitand folosirea de
metode chirurgicale sangerande.
Tratamentul este de obicei ortopedic si numai in cazurile exceptionale, de luxatii nereductibile,
se folosesc metode chirurgicale. Tratamentul ortopedic consta in reducerea luxatiei si
imobilizarea temporara a mandibulei. Cu cat se intervine mai precoce, cu atat manoperele de
reducere sunt mai usoare.In principiu reducerea luxatiei se face prin coborarea condilului
mandibular si trecerea sa pe sub condilul temporal, dupa care este repus in cavitatea glenoida. De
obicei in luxatiile recente, nu este nevoie de anestezie. Uneori insa se practica o anestezie, atat
pentru suprimarea durerii cat si pentru a obtine o buna relaxare musculara, infiltrandu-se
tesuturile periarticulare si muschii ridicatori ai mandibulei cu novocaina 1% sau xilina 0,5%. In
luxatiile mai vechi, in care se presupune ca manoperele de reducere vor fi mai laborioase se
poate folosi anestezia generala care realizeaza o liniste operatorie si o relaxare musculara mai
Tehnica Nelaton: bolnavul este asezat pe un scaun cu capul bine sprijinit iar operatorul introduce
ambele police infasurate in comprese protectoare, aplicate de o parte si de alta pe fetele ocluzale
ale molarilor inferiori, iar cu celelalte degete prinde bine marginea bazilara catre unghiul
mandibular.
La edentati, policele va fi fixat pe creasta alveolara inaintea marginii anterioare a ramului
ascendent mandibular. Astfel fixata, i se imprima mandibulei urmatoarea succesiune de miscari.
Timpul I. Se apasa cu putere pe suprafetele ocluzale ale molarilor impingandu-se mandibula in
jos pana cand condilul mandibular ajunge sub proeminenta condilului temporal. Uneori este
necesar ca miscarea de coborare sa se faca treptat si progresiv pentru a invinge rezistenta pe care
o opun elementele anatomice periarticulare.
Timpul II. O data condilul mandibular coborat pana sub planul varfului condililor temporali, se
impinge mandibula inapoi asociindu-se si o usoara toratie cu ridicarea catre maxilar a
mentonului. In momentul in care condilul mandibular depaseste condilul temporal si patrunde in
cavitatea glenoida, se aude un mic cracment caracteristic. De obicei in acest moment se produce
inchiderea brusca a gurii si degetele operatorului pot fi prinse intre dinti daca nu sunt scoase la
timp.
In luxatiile vechi, nereduse timp indelungat se produc modificari cicatriceale ale tesuturilor
periarticulare si mai ales meniscului (plicaturi, ingrosari, sclerozarI), care impiedica reducerea
ortopedica, necesitand interventia chirurgicala, care consta in deschiderea articulatiei si
bascularea condilului cu un decolator puternic sau o razuse pana ce revine in cavitatea glenoida.
Uneori condilul nu reintra in cavitatea glenoida care este umpluta cu tesut conjunctiv: in aceste
cazuri este necesara excizia tesuturilor cicatriceale si extirparea meniscului. Cu totul exceptional,
daca nu se reuseste reducerea nici prin aceasta metoda, se recurge la rezectia condililor, urmata
de imobilizarea in pozitie corecta si ulterior, mecanoterapie.
2.Luxatiile posterioare
Se intalnesc foarte rar si sunt insotite de obicei de fractura cu infundarea peretelui anterior al
conductului auditiv extern. Cu totul exceptional se poate produce luxatia posterioara fara fractura
si anume in anomaliile de forma ale elementelor anatomice locale (cavitatea glenoida alungita
inapoi, condili mici si turtiti ). Luxatia posterioara se produce prin lovituri puternice sau caderi
pe barbie, gura fiind inchisa. Este favorizata de existenta unor tulburari in articularea interdentara
sau absenta molarilor.
Simptome. In luxatia posterioara cu fractura peretelui anterior al conductului auditiv extern,
bolnavii prezinta : otoragie cu scaderea acuitatii auditive sau chiar surditate, gura intredeschisa
cu distanta intre incisivii superiori si inferiori pe aproximativ 10-20 mm incisivii inferiori
retrudati pana la 15 mm, obrazi turtiti, miscarile mandibulare blocate, iar tentativa de imobilizare
este foarte dureroasa. La palpare, conductul auditiv extern este ocupat de capul condilian iar
anterior de tragus se observa o depresiune datorita retrudarii acestuia. In luxatiile fara fractura
peretelui anterior al conductului auditiv, bolnavul prezinta : gura inchisa, relieful mentonier sters,
unghiul mandibulei in contact cu marginea anterioara a muschiului sternocleidomastoidian,
incisivii inferiori retrudati, cu marginea incizala in contact cu fibromucoasa boltii palatine iar
condilul mandibular se palpeaza sub conductul auditiv, imediat inaintea apofizei mastoide.
Diagnostic. Se precizeaza prin examenul radiografic. Diagnosticul diferential trebuie facut cu
fracturile de cavitate glenoida a osului temporal.
Evolutie, complicatii. In luxatia redusa corect si urmata de un tratament bine condus, vindecarea
se face fara a lasa urme. In luxatiile cu infundarea peretilor conductului auditiv extern se pot
produce complicatii septice; de asemenea, incorect tratate, aceste luxatii pot fi urmate de
anchiloza.
Tratament. Reducerea se face prinzand mandibular cu policii aplicatii in santurile vestibulare, in
imediata vecinatate a procesului alveolar si se exercita o presiune in jos urmata de o tractiune
anterioara; in acest mod se mobilizeaza condilul, readucandu-l in cavitatea glenoida.
3. Luxatii laterale
Sunt cu totul exceptionale, deoarece luxatiile, in afara sau inauntru sunt impiedicate de rezistenta
data de elementele anatomice ale articulatiei (radacina longitudinala a apofizei zigomatice, fascia
interpterigoidiana, ligamentele interne etC). Deplasarile interne sau externe se produc in
traumatismele violente aplicate lateral pe mandibula si sunt posibile numai in caz de fracturi ale
gatului condilului si din aceasta cauza in mod firesc va predomina simptomatologia de fractura.
Mentonul este deviat de partea leziunii, ocluzia este incrucisata.
Tratament.Tratamentul tine seama de gradul de deplasare a fragmentelor fracturate si luxate (vezi
tratamentul fracturilor de condil).
4. Luxatiile recidivante
Aceste luxatii se deosebesc de luxatiile accidentale prin faptul ca se produc foarte usor in timpul
miscarilor de deschidere a gurii, daca acestea depasesc o anumita amplitudine; bolnavul
cunoscandu-si afectiune, isi reduce singur luxatia, de obicei destul de usor. Mai sunt multe luxatii
recidivante, fara blocaj desi uneori nu sunt decat subluxatii. Se datoresc unor conditii anatomo-
functionale sau patologice care permit alunecarea condilului mandibular dincolo de limitele sale
obisnuite, uneori chiar inaintea condilului temporal, si anume: cavitatea glenoida stearsa, putin
adanca, condilul temporal sters cu partea posterioara aproape orizontala, deformatia meniscului
(menisc plicaturat, ingrosat la mijloc, subtiat la margini ) capsula si ligamentele pariarticulare
laxe, putin rezistente. In majoritatea cazurilor, modificarile morfofunctionale se datoresc
dezechilibrelor ocluzoarticulare cu traumatizarea elementelor componente ale articulatiei
temporomandibulare. Pe langa aceste cauze, se citeaza tulburarile mioclonice postencefalitice si
atrofia maseterului, dupa poliomielita.
Se descriu doua forme anatomo-clinice de luxatii recidivante: condilo-meniscale si
meniscotemporale.
Luxatii recidivante
Simptome. Luxatiile se produc destul de frecvent, de obicei de mai multe ori pe zi; in cazuri mai
rare, cand afectiunea devine deja o infirmitate, luxatia se poate produce la fiecare miscare de
deschidere a gurii. In momentul deschiderii gurii bolnavii percep un cracment caracteristic. Acest
cracment este produs de saltul condilului mandibular peste marginea meniscului in subluxatii sau
peste radacina transversala a zigomei, in luxatiile complete. In unele cazuri, iesirea condilului din
glena nu se face simultan in ambele articulatii si se produce astfel o luxatie caracteristica prin
dedublarea cracmentului si latero-devierea mandibulei in miscarea de deschidere. Desi bolnavii
isi reduc singuri luxatia prin simple miscari de inchidere a gurii sau printr-o usoara apasare pe
menton, totusi ei capata o teama de a deschide gura. Exista un fond dureros in articulatia
temporomandibulara care se exacerbeaza in momentul in care se produc luxatiile. La examen se
constata laxitatea ligamentara cu excursia exagerata a condilului mandibulei si chiar posibilitatea
producerii luxatiei de catre examinator. In momentul producerii luxatiei, se percep cracmentele
intraarticulare, se evidentiaza depresiunea pretragiana si proeminenta mentonului. Radiografic se
constata conditiile anatomice care favorizeaza producerea luxatiei, oferind si indicatii pretioase
asupra tratamentului care urmeaza a fi instituit.
Evolutie, complicatii. Cel mai adesea afectiunea este bine tolerata; bolnavii se obisnuiesc cu
cracmentele, stiu sa-si reduca singuri luxatiile. Uneori cracmentele, ca si luxatiile repetate, devin
obsesie, dand bolnavului o adevarata stare de infirmitate. In cazuri rare, luxatiile recidivante pot
deveni ireductibile, blocand miscarile mandibulei. Elementele articulare fiind traumatizante in
permanenta, pot apare complicatii inflamatorii locale (artrite, artrozE) asociate cu trismus.
Tratament In practica se incepe cu terapia cea mai simpla, conservatoare, care consta in
imobilizarea mandibulei cu fronda mentoniera, timp de 3-4 saptamani; concomitent se incearca si
o limitare a excursiilor condilului. In acest scop se fac injectii sclerozante periarticulare. De
obicei se obtine o vindecare in cea mai mare parte din cazuri. Daca fenomenele nu cedeaza dupa
tratamentul conservator, se recurge la tratamentul chirurgical.
Luxatie bilaterala a articulatiei
temporo-mandibulare
Va multumesc pentru
atentie !