Inregistrarea si

determinarea
relatiilor
intermaxilare

Strogoteanu Dorina,S1605
 Introducere:
O importanta sporita pentru înregistrarea,
reproducerea şi analiza funcţională a relaţiilor statico-
dinamice interarcadice, în vederea realizării unei
restaurări protetice funcţionale sunt PIM, RC şi ORC
şi/sau OH. Acestea simt poziţii cranio-terminale ale
mişcărilor libere, cât şi ale celor cu ghidaj dentar a
mandibulei.
 Examenul clinic
Examenul clinic al pacientului urmăreşte două obiective majore:
1. aprecierea stabilităţii rapoartelor ocluzale PIM, pe baza criteriilor
ocluziei funcţionale ;
2. evaluarea DVO.

Pot să apară următoarele situaţii clinice:

• Ocluzia stabilă. Pacienţi cu contacte interdentare stabile PIM şi o DVO
fiziologică, normală.
• Ocluzie instabilă. Pacienţi cu contacte ocluzale instabile şi DVO incertă.
• Fără ocluzie. Pacienţi fără contacte ocluzale între dinţii restanţi.
In general PIM stabilă poate fi reprodusă fără probleme
prin intermediul restaurărilor protetice. Când PIM nu
este acceptabilă, nu mai există sau când stopurile
ocluzale stabile au dispărut prin prepararea dinţilor
stâlpi, pentru înregistrarea relaţiilor intermaxilare se
recurge la poziţia de referinţă a mandibulei faţă de
craniu, RC, care este reproductibilă.
Relatia centrica:
RC stabilizează condilii mandibulari faţă de baza craniului, fiind o poziţie
articulara cranio-mandibulară. Ea nu se coreleaza cu raporturile dento-
dentare, deci exista şi fară contactele dentare interarcadice, fară
realizarea unei ocluzii.
Fiind un raport osos mandibulo-cranian dependent de ligamente şi alte
formaţiuni fară a fi influenţată de prezenţa dinţilor, RC este constanta
toată viaţa, chiar şi la edentatul parţial sau total(în realitate, RC poate fi
uneori modificată de unele contacte dento-dentare sau de contracţii
musculare anormale. )
Determinarea relatiilor
intermaxilare.Determinarea relatiei centrice.
• Pentru a determina relatiile intermaxilare este necesar de a afla relatia centrica.
Poziţionarea mandibulei în RC se poate realiza prin mai multe metode şi
tehnici:metoda unimanuală, metoda bimanuală, metoda mini-planului retroincisiv,
metoda poziţionării autoghidate.
Metoda unimanuala:este o tehnică de conducere cu o singură mână (de obicei
mâna dreapta), a mandibulei în RC.
Metoda bimanuală. Rezultatele cele mai sigure şi repetabile pot fi obţinute utilizând
tehnica de conducere bimanuală a mandibulei, descrisă de către Dawson. Aceastâ
metoda se aplică pentru controlul contactelor dentare in RC şi echilibrarea
gutierelor ocluzale
Metoda mini-planului retroincisiv. Metoda nu se poate utiliza decât m situaţia când
pacicntul are mcisivii prezenţi pe arcade.
Determinarea relatiei centrice:
• Metoda poziţionării autoghidate. Metoda poziţionării autoghidate
corespunde concepţiei actuale a Academiei Internaţionale de
Gnathologie care consideră că m RC condilii ocupa o poziţie anterioară-
superioară-mediană-maximâ (AUM position) prin autocontrol
neuromuscular.
• Tehnica cu separatoml ocluzal.Separatomul ocluzal este un dispozitiv cu
foliile de aceiaşi grosime (de obicei 0,1 mm) şi numerotate de la 1 la 50.
Foliile au 0,5 mch (1,27 cm) lăţime, 2 inch (5,08 cm) lungime, şi se pot
confecţiona din poliester, policarbonat, acetat sau alte tipuri de
materiale plastice. Ideal, foliile trebuie să se îndoaie cu uşurinta, dar nu
trebuie să se deformeze plastic.
Medicul grupează un număr „X'" de folii până când pacientul nu mai simte
contact între dinţii posteriori, şi apoi îl mvită să strângâ dinţii cu intensitate
medie 15-20 sec. Dacă după acest interval simte contact între dinţii posteriori
se mai adaugă o folie şi apoi pacientul strânge din nou dinţii timp mai
îndelungat. Când după o strângere de intensitate medie timp de 3-5 min.
numai apare nici un contact posterior se consideră că mandibula s-a poziţionat
tripodic (contacte la nivelul celor doi condili şi în zona incisivă). Această
tehnică de tripodizare mandibulară elimină eroarea posibilă a practicianului
neavizat m ghidarea centrică, permiţând pacientului o poziţionare
neuromusculară condiliană corectă

• INREGISTRAREA OCLUZIEI IN RELAŢIE CENTRICA CU VAL DE CEARĂ

ÎNREGISTRAREA GRAFICĂ A RELAŢIEI
CENTRICE:
• Mişcările mandibulei, cu sau fără contacte dento-dentare, sunt
dirijate de reflexe cu coordonare centrală şi periferică . Astfel, la baza
procedeelor descrise de mulţi autori, stă tendinţa de determinare a
RI, în special a RC prin intermediul unui ghidaj neuro-muscular,
indiferent de prezenţa sau absenţa dinţilor , scopul final fiind
obţinerea şi înregistrarea unei relaţii mandibulo-craniene repetabile,
în care condilii să fie centraţi m fosele glenoide
• Gysi a obţinut acest lucru prin înregistrarea arcului gotic (unghiului
simfizar) şi solidarizarea şabloanelor de ocluzie, când vârful tijei de
înregistrare se află in vârful arcului gotic.
ÎNREGISTRAREA GRAFICĂ A RELAŢIEI
CENTRICE:
• Gysi, McGrane şi Gerber au imaginat o metodă de a centra, respectiv
echilibra mandibula, ţinând cont de cele trei ghidaje care guvemează
mişcările mandibulei: muscular (neuromuscular), articular şi dentar.
Aşa numita metodă a „pivotului central de sprijin" se bazează pe
următorul principiu: eliminarea tuturor contactelor dentare
necontrolabile şi înlocuirea lor printr-un singur punct de sprijin.
Pentru a conduce condilii într-o poziţie fiziologica, asociată cu relaxare
musculară simetrică sau cu o contracţie izometrică echilibrată, pivotul
se va centra in planul de ocluzie. Dacă pe plăcuţa receptoare a
pivotului se depune un material imprimabil, prin acestă tehnica se va
realiza practic înregistrarea grafica, în plan orizontal a RC
• Inregistrarile grafice se pot realiza prin tehnici extraorale sau intraorale. în ambele
cazuri este nevoie de o placa de înregistrare (acoperită cu un strat subţire de ceară,
negru de fum sau creion gras) şi de un ac de înregistrare care se fixeaza
perpendicular pe planul de ocluzie, pe linia mediană a unei plăcuţe, care se fixeaxă
la una dintre arcade, astfel încât să nu interfereze în ocluzie. Placa de înregistrare se
fixeazâ de dinţii celeilalte arcade, astfel încât sa nu interfereze ocluzia.
• Cu placuţele de înregistrare fixate la cele două arcade dentare, se va cere bolnavului
sa ducă mandibula înainte şi înapoi, la stânga şi înapoi, la dreapta şi înapoi. Acul va
înregistra diferite linii neregulate pe placă. Abia după ce se produce oboseala
musculară, mişcările înregistrate vor fi mişcări limită reale, iar înregistrarea obţinută
va fi caracteristică, tipică fiecarui individ.In cursul acestor mişcări pe placa apare un
unghi obtuz cu deschiderea spre cavitatea bucală (dacă plăcuţa de înregistrare este
fixată la mandibulă. Acest unghi devine clar numai in momentul când mişcările
mandibulare repetate vor pleca şi vor reveni in poziţia de RC.
• Inregistrarea se consideră finalizată când liniile formate prin mişcarile mandibulei
vor trece de la forma de linie Curba la o forma data de unghi.
ÎNREGISTRAREA GRAFICĂ A RELAŢIEI
CENTRICE:
• Poziţia de RC corespunde situaţiei in care vârful acului se opreşte in
vârful unghiului respectiv, numit arc gotic sau unghi simfîzar . Dacă
plăcuţa de înregistrare se fixează la mandibula se va obţine un desen
în oglindă, iar dacă se fixează la maxilar, înregistrarea realizata va fi
conform realitaţii.
ÎNREGISTRAREA POZIŢIEI DE
INTERCUSPIDARE MAXIMĂ
• Cel mai mare număr de contacte dento-dentare stabilite prin întrepătrunderea cuspizilor
celor două arcade antagoniste se realizează în PIM sau de ocluzie în intercuspidare maximă.
• PIM este cea mai frecventă poziţie funcţională mandibulo-craniană cu contact dento-
dentar. In PIM se încheie majoritatea ciclurilor funcţionale prin care se realizează incizia şi
triturarea alimentelor.
• Numărul punctelor de contact stabilite la un moment dat este o particularitate a fiecarui
idivid şi este supus modificărilor morfologice în timp.
• Numărul punctelor de contact, forma şi repartizarea lor variază. Rickets susţine ca într-o
ocluzie ideală ar trebui să existe 30 de stopuri ocluzale pe fiecare arcadă, iar în absenţa
molarilor ei, doar24. Hellman, în 1924 considera că în PIM raporturile ocluzale normale sunt
caracterizate de rezenţa a 138 de suprafeţe de contact
• In practică se obişnuieşte marcarea cu hârtie albastrâ a contactelor dento-dentare în PIM şi cu
hârtie roşie a celor din ORC. Pot rezulta două situatii:
a) coincidenţa celor două culori (roşu peste albastru) = point centric;
b) distanţă în sens antero-posterior (0,2-1,75 mm) = long centric şi în sens lateral (1 mm) = wide
centric
• PIM nu este o poziţie de referinţă (diagnostică), deoarece raportul mandibulo-maxilo-cranian poate
îmbrăca douâ situaţii clinice diferite (point centric, long centric), este însă o poziţie foarte frecventă
m cursul mişcărilor funcţionale ale mandibulei. Dacă pe traseul ORC-PIM se interpune un contact
dento-dentar anormal (un obstacol, ca e exmplu, obturaţii înalte, proteze unidentare sau proteze
parţiale fixe neadaptate ocluzal, etc.) 1 declanşează contracţii musculare reflexe pentru evitarea
obstacolului, cu devierea consecutivâ mandibulei. In această situaţie muşchii ridicători se contractă
inegal, liniile mediane ale celor două arcade nu mai corespimd, iar condilii nu se mai situează
simetric în fosele mandibulare. Prin urmare, tendinţa de a evita obstacolul forţează mandibula într-o
intercuspidare maximă de necesitate sau ocluzie de necesitate (de convenienţă). Persistenţa
obstacolului (cauzei), de multe ori iatrogen transforrnâ ocluzia de necesitate fie în ocluzie habituală
(OH) sau de obişnuinţa (atunci când ADM s-a adaptat la această situaţie şi s-a ajuns la o
intercuspidare stabilă), fie in ocîuzie traumatică (atunci când toleranţa individuală a structurilor
ADM a fost depăşitâ şi au aparut semne şi simptome de DTM: mobilitate dentară exagerată,
odontalgii, mialgii, artralgii.
• Simpla îndepârtare a obstacolului din ocluzia traumatică nu va determina revenirea automată
la PIM iniţială, datorită modificării funcţionale a engramei ocluzale. De aceea, tratamentul
ocluziei traumatice nu urmăreşte neapârat revenirea la raporturile ocluzale iniţiale.
• Obiectivele acestui tratament sunt:
> obţinerea stabilităţii ocluzale â la long;
>funcţionalitate a ADM satisfacătoare pentru pacient;
eliminarea şi împiedicarea recidivei simptomatologiei DTM(disfunctii temporo-mandibulare)

Atunci când ocluzia pacientului este stabilă (fie că este vorba de PIM sau de OH), ea se
înregistrează şi se transferă pe modele cu ajutorul unor chei de ocluzie din ceară, silicon cu
reacţie de adiţie, masă termoplastică.
Dacă grosimea materialului este prea mare sau acesta are o yâscozitate crescută, pot apare
ghidaje forţate, cu compromiterea înregistrârii. , ,
In practică nu există, de regulă, o potrivire perfectă între arcada dentară naturală şi modelul
analog din gips.
Uneori se indică şi încălzirea uşoară a cheii de ocluzie din ceară, pentru a permite poziţionarea
corectâ a modelelor pe suprafaţa sa.
Va multumesc pentru atentie!