Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu“

Catedra de Medicină de Laborator

APĂ RAREA SPECIFICĂ A

ORGANISMULUI. LIMFOCITELE B Ș I
IMUNITATEA MEDIATĂ UMORAL.

Chirca Irina – asistent universitar

 IMUNITATEA DOBÎNDITĂ (SPECIFICĂ)
Imunitatea dobândită este capacitatea sistemului imunitar de a învăța, a-și aminti și a lupta prin modalități
eficiente împotriva fiecărui agent patogen în parte. Aceasta se formează în timp, pe măsură ce organismul
uman intră în contact cu noi și noi agenți patogeni.

I. Tipurile imunităţii dobândite:

- Naturală activă-postinfecţioasă. Durata de luni – ani.

- Naturală pasivă-transplacentară. Durata 3-6 luni.

- Artificială activă – în urma vaccinării. Durata luni – ani.

- Artificială pasivă – administrarea de seruri imune. Durata – 1, 4, 6 săptămîni.

II. După direcţia de acţiune:

- antibacteriană,
- antivirală,
- antimicotică,
- antitoxică, ş.a.
IMUNITATEA DOBÎNDITĂ (SPECIFICĂ)
III. În funcţie de mecanismele reacţiilor imune:
- Imunitate umorală - producerea de Ac; mediată de limfocitele B

- Imunitate celulară - mediată de limfocitele T.

IV. În dependenţă de persistenţa mi/o:

- Imunitate sterilă – se menţine după dispariţia agenţilor patogeni din organism (ex.:rujeolă) se caracterizează
prin eliminarea completă a microbilor din organism;

- Imunitate nesterilă – se menţine în perioada aflării mi/o în organism (tuberculoză, sifilis)atunci când agentul
patogen dispare, imunitatea dispare rapid. Imunitatea nesterilă este caracteristică răspunsului imun
celular,eliminarea completă a microbilor din organism nu se produce întotdeauna. În unele boli infecțioase (de
exemplu, în tuberculoză), unii microbi rămân blocați în organism. În același timp, microbii își pierd
agresivitatea și capacitatea de a se reproduce în mod activ. În astfel de cazuri, există o așa-numită imunitate
nesterilară, care este susținută de prezența constantă a unui mic număr de microbi în organism. În cazul
imunității nesterile, există posibilitatea reactivării infecției (acest lucru se întâmplă în cazul herpesului), pe
fondul unei scăderi temporare a funcției sistemului imunitar.
IMUNITATEA DOBÎNDITĂ (SPECIFICĂ)
Antiinfecţioasă

Naturală Artificială

Activă Pasivă Activă Pasivă

PostinfecţioasăTransplacentară Postvaccinală Serică

IMUNITATEA PASIVĂ

Componentele sistemului imun de protecţie sunt transferate în organism de la alt organism

Naturală pasivă - anticorpii materni

Artificială pasivă - seruri curative imunoglobulinele (Ig)

Caracteristicile imunității pasive:

Protecţie imediată (dacă este administrat în timp)

Termen scurt de protecţie

Durata: naturală - 3-6 luni

artificială - 2-6 săptămâni

IMUNITATEA ACTIVĂ

 Caracteristicile imunității active:

Reacţie imună specifică, generată de către organism ca răspuns la pătrunderea Ag străini
Necesită 10-14 zile pentru dezvoltare
Nu dă protecţie imediată

“memorie” imunologică de lungă durată, urmată de un răspuns rapid şi puternic la expunerea

ulterioară la acelaşi antigen
dezvoltă memorie imunologică în aceeaşi măsură, atât ca răspuns la infecţia naturală, cât şi la
vaccinare
imunitatea naturală activă este asigurată de sistemul imun
 EXISTĂ DOUĂ MECANISME PRINCIPALE PRIN
CARE RĂ SPUNSURILE IMUNE SUNT EFECTUATE
,

este realizată de Imunitate Imunitate se realizează prin formarea

celulele imune celulară umorală ,anumitor substanțe

intervine în special contra este eficace contra

paraziţilor intracelulari (bacterii, bacteriilor non-invazive
virusuri) şi celulelor proprii (extracelulare) şi contra
modificate (tumorale) toxinelor
IMUNITATEA MEDIATĂ UMORAL

 se produce în timpul formării de anticorpi la antigeni - substanțe chimice străine, precum și

celulele microbiene.
 Rolul fundamental în imunitatea umorală își asumă B-limfocite.
 Ele recunosc structurile străine în organism, și apoi ele produc anticorpi - substanțe specifice
naturii proteinelor, care sunt, de asemenea, numite imunoglobuline.
PROPRIETĂȚILE GENERALE ALE LIMFOCITELOR

 Limfocitele sunt diferite de celelalte celule sanguine.

 se diferențiază de monocite (cu care seamănă foarte mult din punct de vedere morfologic)
prin faptul că prezintă enzime din clasa esterazelor și a fosfatazei alcaline.
 Au densitatea mai mare decât a monocitelor și mai mică decât a polimorfonuclearelor.
 Limfocitele B, spre deosebire de limfocitele T aderă pe suprafețe de sticlă sau plastic.
 PROPRIETĂȚILE GENERALE ALE
LIMFOCITELOR
  au proprietăți care le diferențiază și de celelalte celule ale sistemului imunitar:
 sunt celule mobile,
 nu au capacitate de fagocitoză ca macrofagele,
 aderă foarte ușor de alte celule,
 au receptori de membrană
 sub influența anumitor substanțe mitogene se pot transforma blastic
 PROPRIETĂȚILE GENERALE ALE
LIMFOCITELOR
 Au capacitatea de a se deplasa foarte ușor printre țesuturi datorită plasticității lor, care le
permite să-și modifice forma din celulă rotundă în celulă alungită și să semene cu o rachetă
de tenis, care are nucleul în partea voluminoasă.

Limfocitele au receptori specifici reprezentați de antigenele de suprafață, care le permit să

diferențieze self-ul de nonself și de receptorii de membrană care sunt receptori de
comunicare intercelulară.

Transformarea blastică a limfocitelor are loc sub acțiunea fitohemaglutininei și

concanavalinei A care sunt substanțe mitogene. Transformarea este dată de mărirea de 2-3 ori
a dimensiunii limfocitului cu modificarea nucleului și apariția unui număr mare de organite
citoplasmatice cu funcție secretorie. Astfel limfocitele sunt capabile să prolifereze la contactul
cu anumite antigene specifice.
 LIMFOCITE (1)

 celule mononucleare mici de 2 tipuri:

 limfocite B
 limfocite T

• 65-80% din limfocite sunt celule T,

• 8-15% sunt celule B,
• ~10% sunt celule natural killer (NK).

• Numai 2% din limfocite sunt prezente in

sange
 LIMFOCITE (2)

 responsabile de apărarea specifică sau de răspunsul imun orientat împotriva unui anumit
antigen (orice substanţă străină organismului)

 Valori de referință – adult: 1000-4000/µL sau 1-4×109/L; 20-55% din leucocite;

 la copii valori mai mari în funcție de vârstă
 LIMFOCITELE (3)
 primele ce reacţionează la apariţia unui antigen, ele încercând să caute, să
identifice şi să se lege de proteinele antigenului astfel încât acesta să poată fi
îndepărtat.
 Granulocitele şi macrofagele sosesc, înconjoară şi distrug antigenul identificat.
 De asemenea, realizează şi îndepărtarea celulelor moarte sau îmbătrânite ce nu îşi
mai realizează funcţia, dar şi a particulelor străine precum praful.
 LIMFOCITE (4)

 Limfocitele B
 în prezenţa antigenului  plasmocite  secretă anticorpi  efectorii imunităţii umorale

 Limfocitele T
 stimulate de antigen  subpopulaţii de limfocite specializate 
 killer (atacul direct a antigenului)
 helper (cresc secreţia de anticorpi de către plasmocite)
 efectorii imunităţii celulare
 LOCALIZAREA LIMFOCITELOR
 Atât limfocitele T, cât și limfocitele B suferă fenomenul de homing, care
reprezintă migrarea lor selectivă către ariile T-dependente sau B-
dependente a organelor limfoide secundare.
 În organele limfoide secundare are loc recircularea continuă a
limfocitelor pe traseul sânge-organ limfoid-sânge, proces esențial în
recunoașterea antigenului de către limfocite pe baza receptorilor de
membrană.
 Dacă limfocitele nu ar fi recirculate, ele nu ar avea posibilitatea să intre
în contact cu antigenele care ajung în circulația organismului și să
declanșeze apoi răspunsul imun care va avea ca scop distrugerea și
îndepărtarea substanțelor străine din organism.
 LIMFOCITELE B
 reprezintă aproximativ 20 % din totalul limfocitelor periferice.
 sunt celule cu durată de viață scurtă, de ordinul lunilor și sunt puțin
recirculate fiind distribuite cu predominență în ariile B-dependente din
organele limfoide secundare, la nivelul corticalei ganglionilor limfatici
sau în pulpa albă a splinei
 sunt dispuse în aglomerări care se numesc folicului limfoizi și
staționează în această formulă timp îndelungat în așteptarea
antigenului specific.
 RECEPTORII LIMFOCITELOR B

 1. Receptori de recunoaștere antigenică sau B- cell receptors

2. Receptori cu rol în activarea limfocitelor B: CD45, CD25 și CD21/CD19
3. Receptori de adeziune intercelulară sau LFA1 (Lymphocyte function-associated antigen 1) o
integrina care permite sa emigreze LB din sînge în țesutul afectat.
 RECEPTORII LIMFOCITELOR B

- Fiecare limfocit B matur produce doar un singur tip de BCR sau anticorp
- Fiecare BCR este format dintr-un singur tip de lanț greu și lanț ușor
- Mare diversitate a limfocitelor B de a recunoaște teoretic orice tip de moleculă organică
 RECEPTORII DE RECUNOAȘTERE ANTIGENICĂ
AI LIMFOCITELOR B

 Spre deosebire de limfocitele T, limfocitele B recunosc antigenele aflate în stare nativă în fază
fluidă (în lichidul interstițial) și nu necesită prezența celulelor prezentatoare de antigen și nici
prelucrarea sau procesarea antigenelor cu evidențierea epitopilor.
 Limfocitele B pot capta astfel direct antigenul declanșator, fără a trece prin procesul de
recunoaștere antigenică 
 În cazul limfocitelor B recunoașterea antigenică poate fi dublă, lucru care nu se întâmplă la
limfocitele T. Astfel au loc:
- Recunoașterea specifică, realizată prin receptorul BCR care recunoaște determinanții
antigenici conformaționali situați la suprafața antigenelor native, indiferent dacă sunt
corpusculare sau solubile
- Recunoașterea nespecifică realizată prin heterodimerul CD21/CD19 care este un receptor
opsoninic, el recunoaște opsonina C3b care este o fracție a sistemului complement. Opsonina
C3b este dispusă pe suprafața antigenelor corpusculate
 RECEPTORII LIMFOCITELOR B
 Este receptorul de recunoaștere antigenică al limfocitelor B și este
B cell receptor
reprezentat de o imunoglobulină sau anticorp transmembranar, cel
mai, frecvent IgM care este o formă pentamerică. Celelalte
imunoglobuline, A, G sau E îndeplinesc mult mai rar funcția de BCR.

Structura acestui receptor este reprezentatăd e asocierea a două

perechi de lanțuri și anume:
- 2 lanțuri grele transmembranare (H- Heavy) situate cu capetele
carboxil terminale în interiorul celulei și cu capetele amino-
terminale în afara celulei
- 2 lanțuri ușoare (L- Light) situate exclusiv transmembranar care se
asociază prin punți disulfurice la lanțurile grele.

Lanțurile heavy și light se asociază între ele la capetele amino

terminale și constituie două cavități de dimensiuni mici care poartă
de numirea de situs combinativ pentru antigen cu proprietatea de a
recunoaște determinanții antigenici conformaționali situați la
suprafața antigenului nativ.
INTRO:
Sinteza anticorpilor pe calea T-dependentă.
Limfocitele B iniţial funcţionează ca APC, apoi ca plasmocite producătoare de Ac.

Etapele producerii de anticorpi:

 Legarea Ag de BCR.
 Internalizarea, procesarea Ag şi prezentarea pe membrană a peptidei în asociaţie cu CMH-II.
 Recunoaşterea peptidei de Th CD4 prin TCR – CD4.
 Producerea IL-2,4,5 cu acţiune asupra BL.
 Legarea moleculelor CD40 la TL cu CD40 a BL.

Se produc Ac IgM, apoi IgG, IgA, IgE în dependenţă de interleukinele produse de BL.

Se formează celule B-memorie, după contact repetat cu antigenul rapid se activează.
2. Semnalizarea BCR
- BCR se leagă de antigenul corespunzător ”cognate” – epitop (6-12 AA)
- Cînd are loc recunoaștrea Ag, semnalul este transmis spre nucleul BC pentru a recurge
la activarea BC
Dar cum are loc această semnalizare?
Vedem că Hc este scurt de a ajunge pînă la nucleu, deacea BCR are niște proteine
accesorii Igα și Igβ, caree se asociază cu Hc, deci
- Semnalizează recunoașterea antigenului spre nucleu prin Igβ și Igα, localizate
intracitoplasmatic

BCR complet constă din 2 părți:

Extracelulară – Hc/Lc, ce recunoaște Ag, dar nu
poate transmite semnalul
Intracelulară - Igα și Igβ proteine, ce pot
semnaliza
 2. SEMNALIZAREA BCR
- Pentru generarea unui semnal de activare, mai mulți BCR trebuie poziționați
unul lângă celălalt pe suprafața limfocitului B = clusterizare sau crosslinking
- Clusterizarea BCR are loc dacă există mai mulți epitopi de același fel pe un
singur antigen. S a mai multor Ag patogeni este compusă din mai multe copii
de diferite proteine. Atunci cînd BC recunoaște un epitop al acestor proteine,
mai mulți BCR pot clusteriza, pentru focusarea Ag.
- Igα și Igβ din interiorul celulei interacționează cu enzimele; atunci cînd aceste
interacțiuni sunt concentrate într-o regiune, reacțiile enzimatice sunt inițiate cu
transmiterea semnalului la nucleu, precum BCR este ocupat.

Fiecare limfocit B are aproximativ 100000

BCR pe suprafață
 ACTIVAREA LIMFOCITELOR B

 se realizează diferit în funcție de natura

antigenului
 se poate face atât de către antigenele
timodependente cât și de către antigenele
timoindependente,

 BC care nu au întîlnit niciodată Ag –

limfocite B naive
 BC ce s-au întîlnit cu Ag cunoscut –
limfocite activate “experimentate”
 Activarea limfocitelor B (pentru a
produce Ac)

3.1. Activarea limfocitelor B dependentă de limfocitele Th

3.2. Activarea limfocitelor B independentă de limfocitele Th (depenentă de
antigen)
3.3. Activarea limfocitelor B de mitogen
ACTIVAREA LIMFOCITELOR B
Activarea BC naive necesită 2 semnale:
1. Clusteruzarea BCR şi a moleculelor de semnalizare asociate
2. Semnal co-stimulator

 Activarea limfocitelor B depenentă de Th

Semnal co-stimulator, ce conferă contact direct între BC şi

ThC.
Necesită activarea prealabilă a limfocitelor T, pe S cărora
proteina CD40L, care se leagă de CD40 de pe S BC –
transmiterea semnalului co-stimulator, clusteruzarea BCR,
activarea BC.
Procesarea antigenului și prezentarea împreună cu molecule
MHC
Eficient doar în activarea limfocitelor B și producția de
anticorpi doar împotriva antigenelor proteice
Deficiența de CD40L (CD154): sindrom hiper-IgM
 ACTIVAREA LIMFOCITELOR B

 Activarea limfocitelor B dependetă de antigen (independentă de limfocitele

Th)
 Ag de pe S multor bacterii– posedă carbohidraţi (multiple unităţi – epitopi,
ce se repetă) ce pot clusteriza mulţi BCR→proliferarea BC; dar pentru
activarea deplina e necesar al II-lea semnal:
 - recunoaşterea Semnal de pericol = danger signal (PAMP-PRR), comun
pentru bacterii, paraziţi;
 Avantajul – BC pot fi activate, formînd Ac rapid, fară participarea ThC
Activarea limfocitelor B
Activarea limfocitelor B de mitogen
Calea nenaturală
- Ag-Mitogen = agent care induce proliferarea
celulară (virusuri, bacterii, paraziți, substanțe
chimice)
- Se leagă de alți receptori decât BCR pe
suprafața limfocitelor B (receptori pentru
mitogeni)
- Induce activarea policlonală a limfocitelor B
- Nu depinde de antigenul specific
- Este o modalitate de a distrage sistemul imun
de la producerea unui răspuns specific

A. Secreție normală policlonală de Ig la un adult sănătos

B. Secreție normală policlonali de Ig ca urmare a infecției
C. Secreție monoclonală în mielom multiplu
 3. Activarea limfocitelor B
Activarea limfocitelor B

proliferare

Maturarea limfocitelor B
1. Schimbarea clasei Ig (IgM)
2. Hipermutații somatice – pentru creşterea afinităţii BCR pentru
recunoaşterea Ag
3. Orientarea spre plasmocite/limfocite B de memorie
 PRODUCȚ IA DE IMUNOGLOBULINE

 sunt secretate de plasmocite, rezultate din diferentierea celulelor B, ca urmare a patrunderii

in organism a unui element strain.
 se fixeaza pe substanta straina, o neutralizeaza si o impiedica sa se reproduca. Impotriva
antigenului actioneaza apoi sistemul enzimatic sau celulele fagocitare, care, la randul lor, se
vor fixa pe imunoglobuline.
 Imunoglobulinele sunt, de fapt, molecule de glicoproteine produse de celulele
plasmatice .Actioneaza ca o componenta critica a raspunsului imun, prin recunoasterea si
neutralizarea si distrugerea antigenilor specifici, precum sunt bacteriile sau virusurile
 Clasele si subclasele diferite de imunoglobuline (izotipuri) difera din punct de vedere biologic,
al structurii, al scopului si al distribuirii.
 ANTICORPII

 sunt reprezentați de imunoglobuline, care sunt proteine gamaglobulinice care se găsesc

în plasmă, lichidele extracelulare și secrețiile organismului. 
 Anticorpii participă la apărarea organismului prin 3 mecanisme:
 - Inactivarea (neutralizarea) toxinelor bacteriene; neutralizarea particulelor virale și a celulelor
bacteriene prin legarea și inactivarea acestora
 Opsonizarea și fagocitoza celulelor bacteriene
 Activarea sistemului complement de către anticorpii legați de celulele bacteriene
4. Clasele de anticorpi și funcțiile
acestora
4. Clasele de anticorpi și funcțiile
acestora
Reprezinta existenţa a n=nr lanţuri grele H ce
sunt similare, dar nu identice în ceea ce priveşte
secvenţa de aminoacizi şi proprietăţile generale.
Astfel, subclasele prezintă o variabilitate
considerabilă a proprietăţii de fixare a
complementului, de legare a macrofagelor şi
traversare a placentei.
 4. Clasele de anticorpi și funcțiile
acestora
4.1. Anticorpii IgM

- Activarea limfocitelor B naive induce

producția de IgM
- Sunt produși la debutul infecției
- Sunt capabili de activarea cascadei
complementului: fixeaza componenta C1 pe
Fc, care nu mai este inhibată și activează
cascada complementului prin calea clasică
(dependentă de anticorp)
- Au mai mare avantaj în infecţia precoce ca
IgG, deoarece fixează eficient C. În
consecinţă IgM sunt eficienţi pentru
neutralizarea viruşilor, prin legarea cu ei şi
prevenind infectarea celulelor
- Primii anticorpi în caz de infecție virală sau
bacteriană
4. Clasele de anticorpi și funcțiile
acestora
4.1. Anticorpii IgM

Activarea căii clasice a complementului

4. Clasele de anticorpi și funcțiile
acestora
4.2. Anticorpii IgG

- 4 subclase, cu Fc diferite
- IgG3 leagă complementul cel mai bine (NK prezintă receptori pentru
porțiunea Fc a IgG3 = citotoxicitate dependentă de anticorp, ADCC)NK
omoară, Ac – identifică ţinta
- IgG1 se leagă de agenții patogeni în vederea opsonizării și ingestia de către
fagocite (macrofagele și neutrofilele prezintă receptori pentru porțiunea Fc a
IgG1)
4. Clasele de anticorpi și funcțiile
acestora
4.2. Anticorpii IgG
-Eficienţi în neutralizarea virusurilor
-Pot străbate bariera materno-placentară, suplinind cu IgG pînă la cîteva luni
după naştere
-Au cea mai mare durată de viață – 23 zile (IgM – 1 zi)
-Au cea mai mare concentrație serică (1240 mg/dl)
 INTERACȚIUNEA AC-AG

Antigen – orice agent străin capabil să inducă un răspuns imun

Molecule isolate
 

Molecule de pe suprafaţa celulelor sau virusurilor

Anticorpi = proteine sintetizate în urma stimulului prin antigen. Ei sunt capabili să recunoască
epitopul specific al antigenului şi să se unească de el inactivănd ul.
 FUNCȚIILE BIOLOGICE ALE
IMUNOGLOBULINELOR
 1. Declanșarea cascadei complementului pe calea clasică prin factorul C1q al
complementului. Se realizează doar în momentul în care anticorpul a recunoscut un
determinant antigenic conformațional. Implică modificări în conformația lanțurilor H care se
transmit ortodromic (de la capătul carboxi-terminal către capătul amino-terminal) și
presupune exteriorizarea unei secvențe de aminoacid care este capabilă să lege fracțiunea
C1q a complementului.

2. Facilitarea fagocitozei se face prin atașarea anticorpilor (imunoglobulinelor) care au

opsonizat antigenul corpuscular de suprafața macrofagelor care vor realiza apoi captarea și
endocitarea antigenelor respective urmată de fagocitarea lor.

3. Transferul placentar al anticorpilor din clasa IgG de la mamă la făt prin traversarea de

către aceștia a barierei placentare. Astfel se face imunizarea pasivă a nou-născutului. Cei care
trec sunt din subcategoria IgG1.
 4. Clasele de anticorpi și funcțiile
acestora
4.3. Anticorpii IgA

- Cea mai abundentă Ig în organism

- Este principalul Ac al mucoaselor (400m2)
- 80% BC din mucoase produc IgA, protejînd mucoasele
- Este secretată în laptele matern, tapetînd mucoasa
intestinală a copilului - protecţie
- Concentrație plasmatică = 280 mg/dl
- Durată de viață = 6 zile
- Structura conferă capacitatea de migrare prin pereții
organelor (intestin), rezistenţă la mediul acid, 4 Fab
- Opsonizează agenții patogeni și formează aglomerări
(clumps) care vor fi eliminate prin materiile fecale
- Componenta C1 a complementului nu leagă fragmentul Fc
al IgA
 4. Clasele de anticorpi și funcțiile
acestora
4.3. Anticorpii IgA
Generare IgA secretor:
- Plasmocitele secretă IgA
dimeric (cu lanț J), care se
leagă de poli-IgR de la nivelul
membranei basolaterale a
celulelor epiteliale
- Complexul este transportat
prin celula epitelială la nivelul
suprafeței apicale, unde are loc
digestia enzimatică parțială a
complexului IgA2-J polimeric-
IgR
- Componenta secretorie (SC)
este legată de IgA și eliberată în
secrețiile mucoasei ca sIgA
4. Clasele de anticorpi și funcțiile
4.4. Anticorpii IgE
acestora
- Concentrație plasmatică = 0,03 mg/dl
- Durata de viață = 1,5 zile
- 1913, Charles Richet – premiul Nobel pentru
anafilaxie (șocul anafilactic este determinat de
degranularea mastocitelor)
- Mastocitele – durată de viață foarte mare
(ani), prezintă receptori pentru porțiunea Fc a
IgE
- Rol în IÎ prin fagocitarea bacteriilor opsonizate
şi eliberarea de citokine
- Rol mai important - Protecţia împotriva
invaziei parazitare
- Conţin substanţe biologic active (His)
- Degranularea mastocitelor, avind ca scop
omorîrea parazitului, mai are şi consecinţe
nefaste – RA, şoc anafilactic
 4. Clasele de anticorpi și funcțiile
acestora
4.5. Anticorpii IgD

- Funcție umorală neclară

- Concentrație plasmatică = 3 mg/ml
- Durată de viață = 2,8 zile
- Descoperiți în 1960 de Rowe și Fahey
- Participă la inițierea răspunsului imun dobândit
- Menționați în unele cazuri de hipersensibilitate la
penicilină
- Hiperglobulinemia D asemănătoare febrei mediteraneene
(febră recurentă, dureri abdominale, artralgii/artrite,
cefalee, leziuni cutanate, IgD crescut) – mutație recesiv
autozomală cr. 12
4. Clasele de anticorpi și funcțiile
acestora
 Ră spunsul imun primar și secundar
Răspunsul imun primar:
I fază – de latenţă – durează 4-7 zile, până la apariţia primilor Ac. Are loc
recunoaşterea, degradarea Ag, diferenţierea T,B limfocitelor
II fază – logaritmică – Titrul Ac creşte, atingând max în a 10-15 zi. Iniţial
Ig M, peste 4-5 zile IgG.
III fază – de producere maximă a Ac – Durata variază în funcţie de Ag
IV fază – de descreştere a titrului de Ac – În cazul Ag proteice –
săptămâni, Ag polizaharidice – luni, Ag virale – ani)
• Expunerea secundară faţă de antigen induce o reacţie imună rapidă, puternică
• Produce protecţie pe perioada de incubaţie
• Titrul de anticorpi este mult mai mare la primoinfecţie
• Se produce prin reinfectare sau vaccinare
La un contact repetat cu acelaşi Ag
Este asigurat de B – limfocite de memorie
Perioadă de latenţă scurtă (ore)
Ascensiune rapidă a titrului Ac
Titru maxim de Ac menţinut pe o durată mai mare
Afinitate crescută a Ac faţă de Ag
Producerea anticorpilor, în special de tip IgG.
 TIPURI DE RĂSPUNS IMUN

 Răspuns imun mediat umoral, care se declanșează când antigenul s-a răspândit în organism și
se desfășoară departe de locul de pătrundere a antigenului, urmărindu-l în circulația sistemică
și în celulele unde s-a depozitat. Acest tip de răspuns imun este mediat de către anticorpii
secretați de plasmocite, acești anticorpi fiind capabili să neutralizeze toxinele, să opsonizeze
bacteriile și să inactiveze virusurile. Răspunsul imun umoral este predominant în infecțiile
bacteriene și reinfecțiile virale.

Răspunsul imun mediat celular este declanșat când antigenul se află încă la poarta de intrare
și nu a reușit să invadeze organismul sau când este un antigen cu specificitate pentru anumite
celule ale gazdei, cum sunt virusurile sau bacteriile care se inclavează intracelular. Este
realizat numai la poarta de intrare, este mai lent și orientat numai pe celulele care sunt
infectate. Are ca mecanisme principale de acțiune fagocitoza realizată de macrofage și citoliza
realizată de limfocitele T citotoxice.
 RĂSPUNSUL IMUN PRIMAR ȘI SECUNDAR
 Răspunsul imun umoral primar

 Este caracterizat prin producția de către plasmocite strict a anticorpilor din clasa IgM. Durata în care se păstrează
titrul crescut al acestor anticorpi este destul de scurtă, nu depășește 3 săptămâni. La primul contact cu antigenul și la
cooperarea cu celulele prezentatoare de antigen participă doar limfocitele T helper care produc interleukina 2 care nu
este capabilă să activeze mecanismul de switch imunologic IgM/ IgG. La primul contact cu antigenul nu se produce
nici expansionarea foarte ridicată cantitativ a clonelor limfocitare B și T helper. Durata de viață a anticorpilor este
redusă și nu există clone limfocitare cu memorie imunologică.

Răspunsul imun umoral secundar
 Este caracterizat prin producerea unui titru ridicat de anticorpi din clasa IgG cu concentrații foarte crescute și cu
durata de viață lungă și persistența anticorpilor de la câteva luni la câțiva ani, uneori și toată viața.

Acest fapt se datorează faptului că la contactul cu același antigen, la cooperarea cu celulele prezentatoare de antigen
participă limfocitele T helper 2 care secretă interleukină 4, aceasta activând mecanismul de switch imunologic.

Ca urmare a contactelor anterioare cu antigenul, clonele limfocitare T și B sunt deja expansionate mult mai mult decât
în cazul răspunului imun umoral primar. Acest tip de imunitate este caracterizată prin memoria imunologică.
Răspunsul imun primar și secundar
Diferențe între răspunsul imun primar și cel secundar

Caracteristici Răspuns primar Răspuns secundar

Perioada de latență Lungă Scurtă
Titrul maxim de anticorpi Scăzut Crescut
Persistența titrului de anticorpi Durată scăzută Perioadă îndelungată
Afinitatea anticorpilor Scăzută Crescută
Cross-reactivitatea anticorpilor Scăzută Crescută
Prezența celulelor de memorie Puține celule (?) Nr.  de celule
Clasa predominantă de Ig IgM IgG
Doza de imunogen necesară Crescută Scăzută
pentru producerea anticorpilor