1. Noţiune de parodonţiu marginal.

Paradontiu marginal cuprinde totalitatea tesuturilor care asigura mentinerea si

sustinerea dintilor in oasele maxilare, in plan vertical paradontiul marginal se intinde
de la nivelul marginii gingivale pina la apropierea apexului.

2. Componentele principale ale parodonţiului marginal.

1) Paradontiu superficial sau de invelis:

- gingie
- epiteliul gingival
- corion gingival
-ligamentele supraalveolare
2) Paradontiu profund de sustineresau functional:
-cementul radicular
-desmodontiu
-os alveolar

3. Funcţiile de bază ale parodonţiului marginal.

F. de protecție – este suplă și rezistentă datorită fibrelor din corion; se keratinizează –

barieră în calea noxelor mecanice, termice, chimice, microbiene; datorită mitozei în
stratul bazal, epiteliul se reânnoiește;
F. de resorbție – epiteliul este permeabil pentru substanţele hidro- și liposolubile;
puterea de resorbţie depinde de concentraţia substanţei, durata acţiunii, starea
mucoasei; se evită contactul substanţei cu mucoasa tubului digestiv;
F. de excreție – sunt eliminate substanţele nocive – diagnosticul intoxicaţiilor;
F. de lubrifiere – secreţia glandelor salivare;
F. senzitivă – papilele gustative de pe suprafaţa dorsală a limbii; terminaţiuni
nervoase din mucoasa bucală (receptori termici, chimici, tactili);

4. Părţile componente ale parodonţiului superficial sau de învelş.

Gingie cu epiteliu gingival, corion gingival și ligamente supraalveolare

5. Gingia, tipurile de gingie.

Gingia este porţiunea mucoasei masticatorii care acoperă extremitatea coronară a

osului alveolar. Are 1-9 mm lăţime. Superior este marginea gingivală liberă; spre apical
trece în mucoasa masticatorie de care nu se delimitează clar (gingia este fixă,
mucoasa masticatorie este mobilă);
Tipuri: Gingia liberă: marginală și papilară
 Gingia aderentă (fixă)

6. Structura morfologică a gingiei.

Epiteliul este multistratificat, compus din mai multe straturi de celule.

Este format din: epiteliul oral sau extern; epiteliul santului gingival, epiteliu sulcular
sau intern; epitetiul jonctional (sau de jonctiune).
Epiteliul extern este de tip scuamos, pluristratificat, keratinizat sau parakeratinizat,
prezentind numeroase digitatii spre corionul papilar subiacent. Este alcatuit din patru
straturi, dispuse astfel, de la baza spre suprafata
1) Stratul bazal este alcatuit din celule cuboidale inalte, dispuse pe un singur rind,
avind nucleu ovoid si citoplasma prevazuta cu mitocondrii, aparat Golgi. Celule sunt
dispuse pe o membrana bazala alcatuita din doua lame: lamina lucida(spre epiteliu) si
lamina densa (spre corion), iar legatura cu corionul este asigurat prin hemidesmozomi.
2) Stratul spinos este alcatuit din celule poliedrice unite prin punti intercelulare,
dispuse pe mai multe rinduri.
3) Stratul granular este alcatuit din 2-3 rinduri de celule cu nuclei picnotici, citoplasma
bogata in granulatii de kerato- hialina si numeroase tonofibrile dispuse peiferic.
4) Stratul cornos este alcatuit din 10-15 rinduri de celule keratinizate, aplatizate, fara
nucleu si care, in conditii patologice , se reduc la 2-3 rinduri de celule, datorita
hiperdescuamarii.
Epiteliul sulcular sau crevicular (epiteliul santului gingival) tapeteaza versantul
intern al gingiei libere, de la marginea gingivala pina la fundul santului gingival, unde
se continua cu epiteliul jonctional. Este scuamos stratificat avind 10-15 rinduri de
celule (sunt prezente celule LANGERHANS), subtiindu-seprogresiv spre insertia
epiteliala , este keratinizat fara digitatii interpapilare spre corion si fara strat granular.
Se comporta ca o membrana semipermiabila intere corion si santul gingival, fiind
strabatut de fluidul sulcular, cu rol in apararea locala antimicrobiana.
In contact cu placa bacteriana subgingivala, este strabatut de produse bacteriene
(enzime, toxine , antigene) care invadeaza corionul si declanseaza inflamatia
gingivala.
Epiteliul jonctional sau atasat inconjoara coletul dintilor, avind forma unui guler,
este scuamos, stratificat, posedind initial 3-4 rinduri de celule, care sporesc odata cu
virsta, de tip pavimentos, nekeratinizat.
Epiteliul jonctional se uneste cu smaltul prin intermediul unei membrane bazale,
alcatuita din doua foite : lamina densa(adiacenta smaltului) si lamina lucida(adiacenta
epiteliului), de care se leaga formatiunile hemidesmosomale ale celulelor epiteliale.
La nivelul cementului cervical, atasarea se realizeaza prin intermediul unui strat de
legatura, constituit din prolina, hidroxiprolina si mucopoliuzaharide neutre.
Atasamnetul epitelial este consolodat de fibre gingivo-dentare, care aplica intim
gingia de coletul dintelui, constituind impreuna jonctiunea dento-gingivala. Epiteliul
atasat are trei zone distincte: coronara, mijlocie si apicala.
 Corionul gingival este format din tesut conjunctiv, vase si nervi.
1) Substanta fundamentala - formata dintr-o matrice organica in care sunt
inglobate componente macromoleculare si constituie mediul intern in care se
desfasoara totalitatea mecanismelor functionale intre celule.
Compozitia sa biochimica este caracterizata printr-un complex
mucopolizaharidic(proteoglicani) alcatuit din componente sulfatate si nesulfatate si
acid hialuronic.
2) Celulele - majoritatea fibroblasti cu rol de sintetizare si resorbtie a fibrelor de
colagen, sinteza proteoglicanilor, mentinerea integritatii tesuturilor, reparatie si
regenerare. De asemenea si elemente figurate ele sangelui din linia eritrocitara si
leucocitara, monocite, plasmocite, PMN, osteoblasti si cementoblasti.
3) Fibre - fibre de coagen 60%, fibre de reticulina, fibre elastice si fibre de oxytalan.
Sistemul de fibre elastice responsabile de prorietatile elastice ale gingiei contine
aproximativ 6% din substanta proteica gingivala.

7. Gingia liberă sau marginală (noţiune).

 Marginea gingivală liberă: 0,5-2mm, trebuie să fie ascuţită, netedă, fără

neregularităţi sau depresiuni; corespunde peretelui extern al șanţului gingival, se
întinde de la vârf până la șanţul marginii gingivale libere;
 Șanţul marginii gingivale libere corespunde cu porţiunea cea mai declivă a șanţului
gingival care corespunde (în normă) cu joncţiunea epiteliului gingival joncţional la
dinte, care corespunde cu joncţiunea smalţ-cement.

8. Gingia interdentară (papila gingivală), culoare, formă şi volum.

Papila interdentară este o îngroșare a mucoasei situată în ambrazura cervicală sub

punctul de contact. Dacă acesta lipsește, gingia aderă la os și are aspect neted
aplatizat; la incisivi are formă de con, la laterali are formă de cort (două vârfuri
vestibular și oral unite printr-un col); pe vestibular prezintă șanţul liniar vertical; forma
depinde de morfologia osului alveolar subiacent, vârsta, incongruenţa dentoalveolară
cu spaţiere sau înghesuire, utilizarea scobitorii, periaj excesiv, treme, diasteme.

9. Gingia fixă (ataşată), structură, vascularizare, inervaţie.

 Gingia fixă este prelungirea gingiei marginale libere care este intim atașată de os
sau cementul radicular. Se întinde de la șanţul gingival al marginii libere până la
limita muco-gingivală (nu întotdeauna se vede); are înălţime mai mare la maxilă, în
special la incisivi și molari pe vestibular; mai mare pe lingual la molarul I inferior;
foarte îngustă la molarii II și III inferiori; înălţimea este redusă la dinţii cu tendinţă de
vestibularizare și mai mare la dinţii cu tendinţă de lingualizare;
 gingia fixă este o zonă de rezistenţă împotriva tendinţelor de retracţie și deplasare a
marginii gingivale libere.

10. Noţiune de joncţiune muco-gingivală.

Este limita dintre gingia fixă și mucoasa alveolară, reprezentată printr-o linie de
demarcaţie – linia muco-gingivală vizibilă pe faţa vestibulară a ambelor maxilare. Linia
joncţiunii este vizibilă și pe faţa linguală a versantului alveolar mandibular, dar lipsește
în zona palatinală, unde mucoasa palatului dur este ferm atașată de osul subiacent,
bine keratinizată și se continuă fără o linie de demarcaţie cu gingia.

11. Noţiune de sistem ligamentar supraalveolar.

Este componenta parodonţiului superficial care include în sine fibre gingivale, în

special din colagen.

12. Tipurile de fibre ale ligamentului supraalveolar.

vezi p.13

13. Fibre dento-gingivale. Fibre dento-dentare. Fibre dento-periostale. Fibre dento-

alveolare. Fibre alveolo-gingivale. Fibre transgingivale. Fibre intergingivale. Fibre
circulare. Fiziologia sistemului ligamentar supraalveolar.

Sistemul ligamentului supraalveolar este format din fibre gingivale, în special din
colagen. Fibrele ligamentului supraalveolar sunt:
1) Fibre dento-gingivale care pornesc de la cementul radicular şi se dispun ascendent
şi lateral în corionul gingival.
2) Fibre dento-dentare sau transsseptale situate între dinţii adiacenţi şi au un traiect
aproape orizontal.
3) Fibre dento-periostale poenesc de la dinte, trec peste marginea alveolară(limbusul
alveolar) şi se fixează de periost.
4) Fibre dento-alveolare pornesc de la dinte şi ajung la marginea alveolară după un
traiect aproape orizontal.
5) Fibre alveolo-gingivale au un capăt ataşat de creasta alveolară şi se termina în
corionul gingival.
6) Fibre transgingivale pornesc cu un capăt de pe cimentul radicular al suprafeţelor
aproximale şi se îndreaptă spre suprafaţa vestibulară sau orală a dintelui vecin, unde
se întrepătrund cu fibre similare din direcţia opusă.
7) Fibre intergingivale traversează continuu corionul gingival paralel cu suprafeţele
vestibulare şi orale ale rădacinilor.
8) Fibre semicirculare pornesc de pe o suprafaţă aproximală a radacinii unui dinte,
ocolesc faţa vestibulară sau orală şi se fixează pe faţa aproximală opusă a aceluiaşi
dinte.
9) Fibre circulare în număr mic înconjoară in întregime rădacina dintelui.
10) Fibre intercirculare – situate între inelele de fibre circulare
11) Fibre periosto-gingivale – fixează gingia de os prin intermediul periostului
12) Fibre interpapilare – traversează spaţiul interdentar în sens vestibulo-oral al
papilei.

1. Noțiune de parodonțiu marginal profund de susținere sau ”funcțional”.

Parodonțiul marginal profund este situat la nivelul rădăcinii dintelui în alveola

dentară, include cementul, osul alveolar și desmodonțiul și are funcție principală de
menținere a dintelui în alveolă.

2. Componentele de bază ale parodonțiului marginal profund.

 cement radicular
 desmodonțiu
 os alveolar

3. Cementul radicular (tipuri de cement radicular)

Este un țesut de tip conjunctiv, cu un grad ridicat de mineralizare, care acoperă

suprafața radiculară a dinților și, uneori, o mică porțiune din coroana dintelui. Este
interfața dintre rădăcina dintelui și desmodonțiul din spațiul dento-alveolar.
Este cement primar, acelular și cement secundar, celular.

4. Raportul topografic sau joncțiunea cement-smalț (variante).

 cementul acoperă smalțul cervical în 60-65 % din cazuri;

 cementul vine în contact cu smalțul în 30 % din cazuri;
 cementul nu se întâlnește cu smalțul, lăsând o mică porțiune de dentină
descoperită în 5-10 % din cazuri.

5. Cementul primar (fibrilar, acelular), localizare, compoziţie.

Cemenet primar, fibrilar, acelular este dispus, in special, in jumatatea

coronara a radacinei (sau pe 2/3 din lungimea ei). Histologic, prezinta linii de
apozitie paralele intre ele si suprafata radiculara.
Cementoblastii sunt celule similare cu cu fibroblastii si sunt situate in
desmodontiu, de-a lungul suprafetei radiculare, unde formeaza o matrice
nemineralizata: cementoid sau precement. In timp aceasta matrice se
mineralizeaza impreuna cu fibre de colagen.
6. Cementul secundar (celular), localizare, compoziţie.
Cementul secundar, celular este situat in jumatatea apicala a radacinii si la nivelul
furcatiilor dintilor pluriradiculari. Grosimea lui variaza intre 130-200 micrometri. In
portiunea mijlocie a radacinii, cementul celular poate acoperi o portiune de cement
acelular depus anterior.
Compozitia cementului celular:
Substanta minerala ete mai redusa - 46% in greutate, dar matricea
organica este mai bogata, fiind bine reprezentata de colagen tip 1 si 3,
proteoglicani.
Celulele caracteristice acestui tip de cement sunt cementocite situate numai
in cement, nu si in desmodontiu, stationare in lacune ale cementlui (numite
impropriu cementoplaste). Lacunele sunt unite intre ele prin canalicule fine
care se orienteaza preferential catre desmodontiu.

7. Noțiune de hipercimentoză

Este depunerea excesivă de cement normal pe suprafața rădăcinii.

8. Noțiune de periodonțiu (desmodonţiu, spaţiu periodontal).

Desmodontiul reprezinta totalitatea tesuturilor din spatiul dento-alveolar. Spatiul

dento-alveolar are forma de clepsidra, fiind mai ingust in zona de rotatie a dintelui si
mai larg in zona cervicala, respectiv apical. Componentele desmodontiului sunt
substanta fundamnetala, celule, fibre, vase si nervi.

9. Conţinutul spaţiului periodontal (fibre, celule, substanţa fundamentală, vase sangvine

şi nervi).

1) Substanta fundamentala este bogata in fibre de colagen si saraca in fibre elastice. In

jurul vaselor exista o retea de fibre de reticulina care se ramifica printre fibrele de
colagen. Fibrele de colagen sunt grupate in fibre gingivo-dentare, gingivo-alveolare
sicemento-periostale, circulare si transeptale. Substanta fundamnetala este amorfa,
contine polizaharide neutre, cu rol in mentinerea echilibrului fiziologic celular si
fibrilar.
2) Celulele din desmodontiu au functia principala de mentinere a sistemului fibrelor
ligamentului periodontal prin sinteza de noi fibre si remodelarea celor existente.
a. Celule mezenchimale nediferentiate, dotate cu un inalt potential de transformare in
celule ca: fibroblasti, cementoblasti si osteoblasti. Ele joaca un rol important in
procesele de structurare normala a desmodontiului, cementului si osului alveolar.
- fibroblastii formeaza majoritatea celulelor desmodontiului si sunt orientate cu axul
lung, paralel cu al principalelor fibre. Functia principala consta in sinteza moleculelor
de colagen care formeaza fibrile si fibre; sintetizeaza matricea de proteoglicani din jurul
fibrelor.
- osteoblastii sunt situati in desmodontiu spre osul alveolar, in zonele de osteoformare si
osteomodelare alveolara. Pot fi situati si in interiorul osului alveolar, in lacune ca
osteociti.
- osteoclastele actioneaza impreuna cu osteoblastii in remodelarea osului alveolar.
- odontoclastele sunt celule cu rol in resorbtia tesuturilor mineralizate, inclusiv
cementul, fara a se integra functional cu cementoblastii. De altfel, remodelarea
cementului este fenomen rar intilnit si constituie o exceptie in comparatie cu
remodelarea osului alveolar.
- cementoblastii sunt dispusi spre suprafata cementului si participa in procesul de
cementogeneza.
b. Celule epiteliale provin din teaca lui HERTWIG si diagrama epiteliala in cursul
cementogenezei si sunt cunoscute ca resturile epiteliele MALASSEZ.
c. Celule de aprare ca macrofage, mastocite, polimorfonucleare, limfocite sunt prezente
in numar redus in desmodontiul normal.
3) Fibrele desmodontiului
- Fibrele crestei alveolare, usor oblice, se intind de la marginea osului alveolar spre
cementul radicular, sub epiteliul jonctional.
- Fibrele orizontale sunt dispuse in unghi drept fata de axul longitudinal al dintelui, de la
creasta alveolara la cementul radicular.
- Fibrele oblice sunt cele mai numeroase si constituie suportul principal de sustinere a
dintelui in alveola. Se intinde de la osul alveolar, spre cement unde se insera mai apical
decit pe os.
- Fibrele apicale se intind radiar, oblic sau chiar vertical de la virful radacinii la osul
inconjurator.
4) Vase si nervi

10. Fibrele periodontale sau ligamentul periodontal.

Ligamentul periodontal este un grup de fibre de tesut conectiv care ataseaza dintele
de osul alveolar. Acesta se insera in cement si in osul alveolar. Acesta constitue din
osteoblaste, osteoclaste si fibre de oxytalan.

11. Grupurile principale de fibre periodontale.

Grupurile principale de fibre periodontale:
1) fibrele crestei alveolare - usor oblice, se intind de la marginea osului alveolar spre
cementul radicular sub epiteliul jonctional.
2) fibrele dento-dentare sau transeptale - sunt asociate fibrelor omonime ale
ligamentului supra-alveolar si se dispun interdentar.
3) fibrele orizontale - dispuse in unghi drept fata de axul longitudinal al dintelui, de la
creasta alveolara la cementul radicular.
4) fibrele oblice - sunt cele mai numeroase si constitue suportul principal de sustinere a
dintelui in alveola si se intind de la osul alveolar spre cement, unde se insereaza mai
apical decat pe os.
5) fibrele apicale - se intind radiar oblic sau chiar vertical de la varful radacinii la osul
inconjurator.
6) fibrele de oxytalan sau acido-rezistente - sunt distribuite in principal in jurul vaselor
de sange dar cele mai multe sunt situate in apropierea cementului si mai putine spre osul
alveolar.

12. Elementele celulare ale periodonţiului.

Celulele din desmodontiu au functia principala de mentinere a sistemului fibrelor

ligamentului periodontal prin sinteza de noi fibre si remodelarea celor existente.
a. Celule mezenchimale nediferentiate, dotate cu un inalt potential de transformare in
celule ca: fibroblasti, cementoblasti si osteoblasti. Ele joaca un rol important in
procesele de structurare normala a desmodontiului, cementului si osului alveolar.
- fibroblastii formeaza majoritatea celulelor desmodontiului si sunt orientate cu axul
lung, paralel cu al principalelor fibre. Functia principala consta in sinteza moleculelor
de colagen care formeaza fibrile si fibre; sintetizeaza matricea de proteoglicani din jurul
fibrelor.
- osteoblastii sunt situati in desmodontiu spre osul alveolar, in zonele de osteoformare si
osteomodelare alveolara. Pot fi situati si in interiorul osului alveolar, in lacune ca
osteociti.
- osteoclastele actioneaza impreuna cu osteoblastii in remodelarea osului alveolar.
- odontoclastele sunt celule cu rol in resorbtia tesuturilor mineralizate, inclusiv
cementul, fara a se integra functional cu cementoblastii. De altfel, remodelarea
cementului este fenomen rar intilnit si constituie o exceptie in comparatie cu
remodelarea osului alveolar.
- cementoblastii sunt dispusi spre suprafata cementului si participa in procesul de
cementogeneza.
b. Celule epiteliale provin din teaca lui HERTWIG si diagrama epiteliala in cursul
cementogenezei si sunt cunoscute ca resturile epiteliele MALASSEZ.
c. Celule de aprare ca macrofage, mastocite, polimorfonucleare, limfocite sunt prezente
in numar redus in desmodontiul normal.

13. Noţiune de substanţă fundamentală.

Substanta fundamentala este bogata in fibre de colagen si saraca in fibre elastice.

In jurul vaselor exista o retea de fibre de reticulina care se ramifica printre fibrele de
colagen. Fibrele de colagen sunt grupate in fibre gingivo-dentare, gingivo-alveolare
sicemento-periostale, circulare si transeptale. Substanta fundamnetala este amorfa,
contine polizaharide neutre, cu rol in mentinerea echilibrului fiziologic celular si
fibrilar.

14. Vascularizarea periodonţiului.

 Mandibulă: artera alveolară inferioară și ramurile sale: a. mentonieră, a.

sublinguală, a. bucală, a. faciale.
  Maxilar: arterele alveolare superioare anterioare și posterioare, a. infraorbitală și
a. palatină.
 aceste artere trimit colaterale și formează plexul subalveolar și cel interalveolar
 plexul subalveolar: arteriole ascendente intraseptale
 plexul interalveolar: arteriole ce străbat lama cribriformă și anastomozează cu a.
ascendente intraseptale și formează plexul vascular periodontal.

15. Inervaţia periodonţiului.

plexul dentar superior (n. maxilar): ramuri alveolare superioare anterioare ș posterioare
(n. maxilar)
plexul dentar inferior (n. mandibular)

16. Funcţiile periodonţiului.

 de structurare și restructurare tisulară – continuu proces de modelare și

restructurare funcțională
 preluarea solicitărilor dentare: rezistența față de forțele ocluzale de impact;
transmiterea forțelor ocluzale către osul alveolar; protecția formațiunilor vasculo-
nervoase; menținerea unor relații normale gingivo-dentare)
 de nutriție
 senzitivă și senzorială
 menținerea dintelui în alveolă

17. Osul alveolar. Structura osului alveolar.

Osul alveolar reprezinta acea parte derivata din oasele maxilar si mandibular, care
serveste la sustinerea si mentinerea dintilor. Osul alveolar este o prelungire apofizara a
oaselor maxilare si este formata din osul alveolar propriu-zis si osul alveolar sustinator.
La nivelul osului alveolar se intalnesc astfel de procese ca dehiscenta si fenestratia care
sunt defecte prin resorbtia la nivelul corticalei externe a osului alveolar, care duc la
descoperirea radacinii subiacente.

18. Osul alveolar propriu-zis (corticala internă, osul haversian).

Osul alveolar propriu-zis este format dintr-o lama subtire de os care inconjoara
radacina si serveste drept suport de insertie capatului osos al fibrelor ligamentului
periodontal. El reprezinta corticala interna a osului alveolar.

19. Osul alveolar susţinător (osul medular, spongios sau trabecular şi corticala externă).
 Osul alveolar de sustinere este format din osul medular, spogios sau trabecuar si
corticala externa.
- osul medular, spongios sau trabecular este alcatuit din numeroase spatii captusite cu un
strat celular denumit endosteum. Spatiile interosoase sunt separate prin septuri dispuse
sub forma unor trabecule, care jaloneaza in apropiera laminei dura trasul functional al
fibrelor SHARPEY. Zonele cele mai bogate in os spongios sunt la tuberozitatea maxilra
si molarii si premolarii inferiori.
- corticala externa este formata in principal din os haversian si poate fi vestibulara si
orala. Corticala externa este acoperita de periost, un strat fibros care include si celule:
osteoblasti, osteoclaste si precursorii lor, precum si un sistem vascular (activ in cursul
fenomenelor de regenerare) si nervos bine dezvoltat.

20. Creasta marginală, tipurile de conturare.

Conturul crestei marginale variaza in functie de forma radacinii si este

paralela cu jonctiunea smalt-dentina. In zonele unde radacina are o
suprafata neteda, marginea crestei alveolare are un traiect drept, iar in
zona convexitatilor radacinii, marginea crestei alveolare prezinta un traiect
rotunjit spre apical (aspect concav, de scoică) iar acolo unde suprafaţa
rădăcinii este concavă, traiectul marginii alveolare este convex,
ascendent

21. Vascularizaţia şi inervaţia osului alveolar.

În interiorul corpului mandibulei, circulația sanguină se face prin artera

alveolară inferioară și ramurile sale: artera mentonieră, sublinguală, bucală
și arterele faciale. La maxilar, arterele alveolare superioare, anterioare și
posterioare, artera infraorbitară și artera palatină trimit colaterale care, ca
și la mandibulă prin anastomoze, formează plexul subalveolar și rețeaua
(sau plexul) interalveolară.
Plexul subalveolar este sursa arteriolelor periodontale ascendente sau
longitudinale intraseptale (pe lângă altele: dentare, pulpare), care au un
traiect arcuat pe lângă apex și ascendent în desmodonțiu.
Plexul interalveolar situat în septurile interdentare trimite ramuri oblice și
transversale care perforează lamina cribriforma (de unde și numele
acesteia) și prin anastomoza cu arteriolele periodontale ascendente
formează plexul vascular periodontal.

22. Noţiune de resorbţie şi apoziţie osoasă, celulele participante în aceste procese

controverse.
 Osul alveolar este o apofiză a oaselor maxilare şi prezintă importante fenomene de
remaniere şi restructurare în tot cursul evoluţiei ontogenetice. Procesul fiziologic de
remaniere a osului alveolar se realizeaza prin resorbtie si apozitie osoasa. Formarea
osului nou are loc in doua etape:
1) producerea de catre osteoblasti a unei noi matrici organice
2) mineralizarea matricii
In copilărie şi la adolescenţă predomină procesele formatorii, de apoziţie şi
structurare funcţională. La tineri şi adulţi sunt caracteristice fenomenele de
restructurare, de remaniere printr-un proces echilibrat între apoziţie şi resorbţie, în
raport cu relaţiile interdentare, ocluzale. La vârstnici predomină fenomenele de
involuţie, de reducere în volum a osului alveolar. La cele mai multe persoane, inflamaţia
bacteriană, manifestă sau ocultă, interferează cu evoluţia normală, ontogenetică a osului
alveolar şi, alături de alţi factori favorizanţi, determină fenomene distructive de cele mai
multe ori ireversibile pe căi naturale, în absenţa tratamentului. Modelarea este
activitatea specifică de suprafaţă (apoziţia sau resorbţia), ce produce schimbări în
mărimea şi forma osului. Acesta este un proces independent, deci activarea celulelor
continuă independent de apoziţia sau resorbţia osoasă. Osul reprezintă un depozit
dinamic al calciului, fosforului, magneziului şi altor elemente, care sunt necesare pentru
menţinerea homeostazei minerale. Două procese distincte stau la baza activităţii
ţesutului osos: procesul formării osului nou şi procesul rezorbţiei osului vechi. În mod
normal, aceste 2 procese sunt echilibrate între ele.
Remodelarea osoasă este reglată de următorii hormoni:
- PTH stimulează rezorbţia, acţionând asupra osteoclaştilor;
- CT (calcitonină) inhibă rezorbţia, acţionând direct asupra osteoclaştilor;
- Glucocorticoizii stimulează rezorbţia osoasă prin reducerea absorbţiei
calciului în intestin, ceea ce condiţionează majorarea nivelului PTH;
- Estrogenii reduc rezorbţia osoasă (reduc inflamaţia controlată de
limfocitele T, stimulează fagocitoza de către polimorfonucleare)
- Testosteronul stimulează metabolismul osos prin proliferarea şi
diferenţierea osteoblaştilor;

23. Forţele ocluzale şi osul alveolar, rolul fiziologic şi patologic (nociv) în declanşarea
bolii parodontale.

1. Noţiune de joncţiune dento-gingivală şi şanţ gingival.

Jonctiunea dento-gingivala este singurul loc expus unei cavitati deschise

din organismul uman unde un tesut moale, vulnerabil, se ataseaza in mod
organic de o structura densa, hipermineralizata.
Santul gingival este spatiul situat intre suprafata dintelui si epiteliul
sulcular care captuseste marginea gingivala de la creasta acesteia pana la
epiteliul jonctional. Santul este delimitat de peretele intern (dentar),
peretele extern (gingival) si baza santului (conturul coronar al epiteliului
jonctional). Este un șanț superficial circular în jurul dintelui.

2. Epiteliu adamantin redus.

este reprezentat de unirea epiteliului adamantin intern și epiteliul adamantin extern;

între aceste două epitelii se găsește reticul stelat care formează organul smalțului. În
porțiunea bazală stabilește joncțiunea smalț-dentină.

3. Epiteliul joncţional sau ataşat.

Epiteliul jonctional este cea mai semnificativa structura a jonctiunii dentogingivale si

se extinde în direcţie apicală de la nivelul porţiunii celei mai
declive a şanţului gingival şi formează un manşon în jurul dintelui care, în
condiţii normale, poate fi localizat: numai pe smalţ; pe smalţ şi pe cement;
numai pe cement în funcţie de stadiul de erupţie normală a dintelui sau de
retracţie gingivală prin fenomene de involuţie.
Structura:
este singura componentă a epiteliului gingival care prezintă două lamine bazale, câte
una pe fiecare faţă:
- lamina bazală externă care se constituie ca lamina bazală a epiteliului
sulcular şi se conectează cu ţesutul conjunctiv subiacent;
- lamina bazală internă care fixează epiteliul joncţional direct pe suprafata
dintelui.

4. Modul de aderenţă a epiteliului joncţional către dinte.

prin hemidesmozomi și joncțiuni gap;

poate fi pe smalț, pe smalț și cement, pe cement

5. Noţiune de peliculă şi cuticulă.

Cuticula dentara (membrana Nasmyth) este un strat subtire si rezistent care acopera si
protejeaza suprafata dintelui in formare. Aceasta este formata din doua straturi, primul
de ameloblasti iar cel secundar de celule cuboidale localizate la periferia enamelului.
Pelicula dentara este formata prin depunerea unui depozit organic din saliva si are o
compoziţie în principal formată din carbohidraţi şi glicoproteine. Mecanismul de
depunere a peliculei este explicat prin absorbţia proteinelor salivare pe suprafata
hidroxiapatitei, ca urmare a interacţiunii electrostatice dintre ionii de calciu şi grupările
fosfat cu macromoleculele salivare incărcate de sens contrar.

6. Formarea şanţului gingival.

În cursul eruptiei dentare, înainte ca dintele să traverseze epiteliul oral, coroana cu
smaltul definitiv format este acoperită de epiteliul adamantin redus. Acesta este format
din unirea stratului intern cu amelobaşti fără activitate mitotică (procesul de
amelogeneză s-a încheiat) şi din stratul de celule externe care îşi menţin capacitatea de
înmultire. Atunci când dintele perforează epiteliul oral, acesta se apropie intim de
epiteliul adamantin redus, cu care fuzionează şi se reflectă spre coroana dintelui. Prin
proliferarea celulelor bazale ale epiteliului oral se formează peretele moale al şanţului
gingival. Epiteliul jonctional este produsul proliferării celulare din stratul extern al
epiteliului adamantin redus. Pe măsură ce erupţia continuă, mitoza acestui strat celular
contribuie cu noi celule la formarea epiteliului joncţional. Concomitent, ameloblastele
subiacente sunt dislocate, suprafaţa smalţului fiind acoperită numai de celulele
epiteliale: inserţia epitelială.

7. Rolul erupţiei dentare în formarea şanţului gingival.

In cursul eruptiei dentare cand gangia marginala libera se indeparteaza de

suprafata dentara se creeaza spatiul numit sant gingival

8. Formarea planşeului şanţului gingival.

9. Epitelul şanţului gingival.
Epiteliul santului gingival acopera peretele moale al santului gingival si este slab
keratinizat sau chiar nekeratinizat (importanţă esenţială în patogenia, evoluţia şi
tratamentul formelor incipiente de îmbolnăvire parodontală: gingivita cronică, dar, mai
ales, parodontita marginală cronică superficială). Keratinizarea redusă sau absentă
favorizează producerea de microeroziuni şi microulceraţii urmate de sângerări.
Structura:
- un perete exterior creeat de plierea gingiei marginale libere;
- un perete intern dentar;
- fundul sulcusului dat de limita superioara a epiteliului de jonctiune. In sulcus gasim
fluidul crevicular (gingival) care are proprietati antimicrobiene, asigurand si curatirea
mecanica, secretia fluidului crescand in timpul masticatiei sau in stari inflamatorii.

1. Şanţul gingival, noţiune.

Santul gingival este spatiul situat intre suprafata dintelui si epiteliul

sulcular care captuseste marginea gingivala de la creasta acesteia pana la
epiteliul jonctional. Santul este delimitat de peretele intern (dentar),
peretele extern (gingival) si baza santului (conturul coronar al epiteliului
jonctional). Este un șanț superficial circular în jurul dintelui.

2. Delimintarea şanţului gingival, profunzime.

Santul este delimitat de peretele intern (dentar),
peretele extern (gingival) si baza santului (conturul coronar al epiteliului
jonctional). Este un șanţ superficial circular în jurul dintelui. Adîncimea variaza intre 1-
3 mm, medie 1,8 mm adîncimea clinică este mai mare ca cea histologică.

3. Conţinutul şanţului gingival.

Continutul şanţului gingival prezinta numeroase celule polimorfonucleare,

macrofage şi chiar limfocite. Elementele fagocitare, respectiv polimorfonucleare, trec în
ţesuturi şi distrug bacteriile care au reuşit să invadeze zona. In lichidul şanţului gingival
sunt prezenţi si următorii factori de apărare:
- complementul (extravazat din ser), este activat de bacteriile opsonizate, de produsele
lor metabolice, de endotoxinele bacteriene eliberate;
- anticorpii din clasa lgG în procent ridicat (extravazaţi din ser, dar şi sintetizaţi local);
- în procent mai mic anticorpi din clasa lgM;

4. Lichidul (fluidul) şanţului gingival.

În mod normal, provine, în cantităţi mici, continuu, din venulele corionului gingival,
situat sub epiteliul sulcular. Lichidul gingival nu este un simplu transsudat (filtrat
fiziologic), ci un exsudat inflamator, produs ca urmare a unui mecanism local de apărare
activă.

5. Originea lichidului gingival.

Originea lichidului gingival sunt venulele corionului gingival, situat sub

epiteliul sulcular.

6. Compoziţia chimică a lichidului gingival.

Compozitia chimica
- elemente celulare: leucocite polimorfonucleare, limfocite, monocite;
- aminoacizi;
- albumine;
- alfa 1, alfa 2, beta şi gamaglobuline cu funcţie de anticorpi: imunoglobuline de tip
lgA, lgG, lgM;
- fibrinogen;
- fibrinolizină;
- fracţiuni proteice ale complementului C3, C4;
- glucide (de 3-4 ori mai mult ca în serul sanguin, rezultatul activităţii florei microbiene
locale şi nu a unui mecanism metabolic tisular);
- sistemul lactoperoxidazei cu rol în corectarea pH-ului;
- neutrofile întregi sau fragmentate după supraîncărcare cu bacterii şi degranulare;
- enzime lizozomale;
- enzime ca: fosfataza acidă, fosfataza alcalină, betaglucuronidaza, catepsina,
proteaze, lacticdehidrogenaza şi lizozim şi acidul acetilmuramic din componenţa
peretelui bacterian;
- electroliţi: Na, K, Ca, P;
- uneori, în cursul unor tratamente pentru infecţii şi afecţiuni generale, substante
medicamentoase ca tetraciclina si hidantoina sunt in concentratie mai mare decat in
serul sanguin.

7. Proprietăţile fluidului gingival.

Proprietăţile lichidului gingival

1) Îndepărtarea mecanică din şanţul gingival a materialului fluid sau sub
formă de particule străine, unele cu acţiune antigenică şi efecte agresive;
2) Activarea adeziunii insertiei epiteliale prin conţinutul de proteine
plasmatice;
3) Activitatea antimicrobiană complexă prin anticorpi, factori
antimicrobieni, leucocite viabile.

8. Cauzele sporirii fluxului fluidului gingival.

Creşteri ale volumului de lichid gingival se constată:

- dimineaţa;
- în cursul masticaţiei;
- prin masaj gingival;
- prin periaj;
- în sarcină;
- în urma folosirii contraceptivelor;
- în cursul inflamaţiei gingivale;
- în perioada de vindecare după tratament chirurgical
Pătrunderea în şanţul gingival a microbilor sau a unor mici particule de substanţe solide
este urmată de creşterea fluxului de lichid şi eliminarea acestora începând la câteva
minute după insinuarea lor.

9. Importanţa clinică a joncţiunii dento- gingivale şi a şanţului gingival.

10. Raportul cantitativ al lichidului gingival în norma şi stări patologice.
11. Metodele dc colectare a lichidului gingival. Totalizare.