Suportul dento-parodontal

Unitatea de curs: Tehnologia protezelor parțial mobilizabile acrilice

Realizat: Mutelică Maria
Gr. 208
Verificat: Pădureț Galina
Suportul dentoparodontal

Totalitatea dinților restanți pe arcadă împreună cu suportul parodontal.

Dinții împreună cu parodonțiul au capacitatea de a reduce pe cale reflexă
presiunile exagerate. Ei reprezintă un element de sprijin și ancorare, asigurând
stabilitatea și eficiența funcțională. Pe dinții restanți proteza se ancorează și se
stabilizează în contact intim cu tot câmpul protetic.
Analiza suportului dento-parodontal

 Prin examen clinic;

 Prin radiografii;
 Prin modelul de studiu.

Pe baza lor se elaborează planul de tratament și prognosticul tratamentului.

Evaluarea suportului dento- parodontal este necesară pentru a stabili numărul
şi topografia dinţilor stâlpi.
Evaluarea se realizează pe baza următoarelor criteri:
1 Întinderea edentaţiei şi topografia ei ne permit să vedem solicitările la care
erau supuşi dinţii înainte de edentaţie.
2 Valoarea de suport.
Pentru evaluarea ei s-a recurs la:
a)Stabilirea unei valori de rezistenţă parodontală fiecărui dinte faţă de
solicitările masticatorii.
b)stabilirea valorii suportului parodontal în funcţie de valorea suprafeţei
parodontale adică suprafaţa rădăcinilor.
3Starea de sănătate a parodonţiului marginal ( migrări dentare,retracţii
gingivale,pungi parodontale,intervenţii pe parodonţiul marginal etc).
4Morfologia dinţilor 
 morfologie coronară -dacă coroana este mai mare va rezulta un suport de
susţinere mai mare şi o fricţiune mai mare;
 morfologie radiculară -nr şi direcţia rădăcinilor.
5Topografia dintelui pe arcadă -cu cât dintele este situat mai distal cu atât
are importanţă mai mare în privinţa solicitărilor
6 Direcţia de implantare a dinţilor.
-dintii nu sunt implantati perpendicular in oasele maxilare
-forma semieliptica a arcadelor, face ca fiecare dinte sa prezinte o implantare
caracteristica la nivelul arcadelor 
-la maxilar, axele de implantare converg catre apex,iar la mandibula sunt
divergente spre apex
7 Implantarea dintelui-reprezintă expresia raportului între coroana şi rădăcina
clinică.
Se consideră dintele echilibrat funcţional când braţul intraalveolar este mai
mare decât cel extraalveolar.
8 Reactivitatea parodontală-exprimă puterea de răspuns a parodonţiului la
solicitările la care este supus.
Ancorajul, mentinerea si stabilitatea
protezelor este dependentă de

 Numărul dinților restanți;

 Repartizarea topografică a dinților restanți;
 Implantarea dinților restanți;
 Morfologia coronară;
 Valoarea parodontală a dinților restanți;
 Ocluzia.
Numărul dinților restanți influentează stabilitatea protezei, fiind în corelație cu
repartizarea lor. Un număr mai mare de dinți este mai favorabil stabilității.
Dinții restanți grupați oferă condiții mai puțin favorabile decât același număr
repartizați în moduri diferite.
Dinții alăturați au rezistență parodontală mai mare decât dinții izolați.
Repartizarea topografică a dinților restanți 
Dinții restanți pot fi situați într-o singură zonă sau în mai multe zone, fiind situați
în moduri diferite, separați de brețele de edentație.
După topografia sprijinului şi după poziţia dinţilor stâlpi pe arcade se disting
următoarele feluri de sprijin:
a)sprijinul punctiform cu element de agregare la o singură extremitate;
b)sprijin linear caracterizat prin elemente de agregare la ambele capete;
c)sprijin în suprafaţă când puntea se agregă pe cel puţin trei dinţi situaţi în
segmente diferite ale arcadei