IP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu

Referat: Anatomia chirurgicală

(topografică) a maxilarului superior și
inferior

A elaborat: Hoznaș Aliona, studentă an. II, gr. S1706

Profesor: Hîțu Dumitru

Chișinău, 2018
Cuprins:
1. Particularităţile anatomo-morfologice ale maxilarului superior.
2. Anatomia dinţilor şi raportul rădăcinilor cu tablele osoase (corticala).
3. Vascularizarea.
4. Inervația.
5. Particularităţile anatomo-morfologice ale sinusului maxilar. Funcțiile
acestuia.
5. Particularităţile anatomo-morfologice ale maxilarului inferior.
6. Anatomia dinţilor şi raportul rădăcinilor cu tablele osoase (corticala).
7. Elementele anatomice principale ale ATM.
8. Funcţiile de bază ale ATM.
9. Vascularizarea.
10. Inervația.
Particularitățile anatomo-morfologice ale maxilarului
superior
Corpul maxilei (Corpus maxillae) prezintă o bază și un vârf și are 4 fețe:

Fața anterioară (Facies anterior)

Fața posterioară sau infratemporală (Facies infratemporalis)
Fața superioară sau orbitară (Facies orbitalis)
Fața nazală (Facies nasalis)
4 procese (apofize)

Procesul zigomatic (Processus zygomaticus)

Procesul frontal (Processus frontalis)
Procesul alveolar (Processus alveolaris)
Procesul palatin (Processus palatinus)
Structurile interioare:

Sinusul maxilar (Sinus maxillaris)

Canale ce străbat maxila:
Canalul suborbitar (Canalis infra-orbitalis)
Canale alveolare (Canalis alveolaris)

Fața anterioară prezintă:

- gaura suborbitară (Foramen infraorbitale), aflate dedesubtul marginii orbitale - unde

se deschide canalul infraorbital.

- fosa canină (Fossa canina) o mică depresiune aflată sub gaura suborbitară, în care își
are originea mușchiul ridicător al unghiului gurii (musculus levator anguli oris)

- incizura sau scobitura nazală (Incisura nasalis) o scobitură concavă largă, semiovală
aflată medial și anterior. Incizurele nazale ale ambelor maxile participă la delimitarea
aperturii piriforme (apertura piriformis) ce duce în cavitatea nazală.

Fața posterioară sau infratemporală (Facies infratemporalis) este concavă și rugoasă

și privește posterolateral formând peretele anterior al fosei infratemporală (Fossa
infratemporalis). Esre separată de fața anterioară prin procesul zigomatic. În partea inferioară
ea se articulează cu osul palatin și cu procesul pterigoid.

Pe fața posterioară se află :

- tuberozitatea maxilei (Tuber maxillae sau Eminentia maxillaris) o convexitate aflată

pe partea inferioară a feței posterioare a maxilei

- orificii alveolare (Foramina alveolaria) în număr de 2-3 situate pe tuberozitatea

maxilei.
 Orificiile alveolare se continuă în grosimea osului cu canalele alveolare (Canales alveolares)
prin care trec ramurile nervoase și arteiale (rami alveolares superiores posteriores nervi
maxillaris, arteria alveolaris superior posterior) pentru molari.

PROCESELE (APOFIZELE) MAXILEI

Procesul zigomatic (Processus zygomaticus)
Procesul zigomatic al maxilei (apofiza zigomatică a maxilarului) este o proeminență laterală a
maxilei, situată la partea de sus a unghiului format între fețele sale anterioară, posterioară și
orbitală.
Processus zygomaticus se articulează cu osul zigomatic, formând sutura zigomatico-maxilară
(Sutura zygomaticomaxilaris).

Procesul frontal (Processus frontalis)

Procesul alveolar (Processus alveolaris)
Procesul alveolar al maxilei (apofiza alveolară a maxilarului) este situat în porțiunea
inferioară a maxilei. Cu direcție în jos, de-a lungul marginii inferioare a maxilei, procesul
alveolar prezintă o față externă convexă situată anterior și alta internă, concavă, situată
posterior.

Împreună cu apofiza alveolară, de partea opusă, formează arcada dentară superioară (arcus
dentalis superior). Marginea sa liberă descrie o curbă cu concavitate posterioară numită
arcada alveolară (Arcus alveolaris), în care sînt săpate cavități numite alveole dentare
(Alveoli dentales), pentru rădăcinile a opt dinți supriori. Alveolele dentare, despărțite între ele
prin septuri interalveolare (Septa intralveolaria), se îngustează în profunzime. În alveolele
dinților multiradiculari (molari) se văd și septuri interradiculare (Septa interradicularia) care
separă rădăcinile acestor dinți.

Pe fața anterioară (externă) a apofizei alveolare se văd reliefurile alveolelor dentare,

proeminențile alveolare (Juga alveolaria); relieful cel mai pronunțat este determinat de canin.

Procesul alveolar lipsește la sugar, apare o dată cu dentiția și involuează la edentați.

Procesul palatin (Processus palatinus)

Anatomia dinților și raportul cu tablele osoase

Coroana dentara

Este partea vizibila in cavitatea bucala a dintelui. De aici vine si numele lucrarii protetice --
coroana dentara -- deoarece aceasta parte a dintelui incearca sa o inlocuiasca.

Radacina dentara

Este partea situata in osul maxilar care asigura implantarea dintelui. Un dinte poate avea una
sau mai multe radacini. De asemenea, forma si marimea acestora difera de la dinte la dinte.

Radacina se prinde de osul maxilar cu ajutorul unor ligamente speciale numite ligamente
periodontale.
Vascularizarea și inervația maxilarului superior

Particularitățile anatomo-morfologice ale sinusului

maxilar:
Sinusul maxilar (antrul lui Highmore) este o cavitate pneumatică situată în corpul osului
maxilar şi inconstant în procesele acestuia. Este cel mai voluminos dintre sinusurile
paranazale, fiind şi singurul prezent la nou-nascut, cu un volum de 6-8 cm³ . Sinusul maxilar
ia nastere în săptămâna 10 de viaţă intrauterină, când are loc prima pneumatizare a acestuia
dintr-un mugure localizat la nivelul meatului nazal mijlociu, extinzându-se apoi spre cartilajul
etmoidal. În săptămâna 20 de viaţă intrauterină are loc cea de-a doua pneumatizare a
sinusului, care se dezvoltă în corpul maxilei, participând în acest fel şi la modelarea acesteia.

La adult, sinusul maxilar ocupă aproape în totalitate osul maxilar, având un volum mediu de
aproximativ 15 cm³ putând prezenta importante variaţii, între 2 si 20 cm³, în funcţie de vârsta
pacientului şi de prezenţa sau absenţa dinţilor. Are forma unei piramide triunghiulare cu
vârful orientat lateral spre osul zigomatic şi i se descriu cinci pereţi: superior, inferior,
anterior, posterior si medial

Peretele superior formează parţial podeaua orbitei si conţine în grosimea lui şanţul, canalul şi
mănunchiul vasculonervos infraorbitar. Nervul infraorbitar este dehiscent în sinus la 14 %
din populaţie şi poate fi lezat in timpul manoperelor clasice de elevare a podelei sinusale .

Peretele inferior sau podeaua sinusală este format din osul alveolar corespunzător alveolelor
molarilor şi premolarilor, uneori extinzându-se până la nivelul caninului. La adult în 70 %
din cazuri podeaua sinusală este situată la aproximativ 4-5 mm sub nivelul planseului foselor
nazale iar în absenţa dinţilor laterali extinderea sinusului poate ajunge până la nivelul crestei
alveolare reziduale.

De asemenea în urma pneumatizării neuniforme a sinusului în urma pierderii dinţilor laterali,

iau naştere septele sinusale secundare sau dobandite. Acestea împreuna cu septele sinusale
primare sau congenitale ce apar în cursul dezvoltării maxilarului superior, sunt prezente la
16-58% din populaţie conform studiilor recente. Septele sinusale mai poartă numele de
“septele lui Underwood” după cel care le-a descris pentru prima dată şi au o importanţă
clinică deosebită în alegerea tehnicii chirurgicale de elevare a membranei sinusale.

Peretele anterior corespunde fosei canine, este subţire şi străbătut de canalele dentare
superioare şi anterioare. Reprezintă alături de peretele inferior, locul de elecţie în abordarea
chirurgicală a sinusului maxilar în scop implantologic.

Peretele posterior este cel mai gros şi corespunde tuberozităţii maxilare. Prin intermediul său,
sinusul maxilar vine în raport cu fosa pterigomaxilară.

Peretele medial corespunde peretelui lateral al foselor nazale şi conţine ostiumul sau hiatul
semilunar, orificiu de comunicare între sinus şi cavitatea nazală care se deschide la nivelul
meatului nazal mijlociu, asigurând astfel drenajul fiziologic al secreţiilor sinusale în cavitatea
nazală. Dupa unii autori în 15-40% din cazuri este prezent şi un ostium accesoriu de
dimensiuni mult mai mici.

Mucoasa sinusală este de tip respirator, formată dintr-un epiteliu cilindric pluristratificat, cu
cili, care are rolul de a evacua mucusul şi secreţiile sinusale prin ostium, în meatul mijlociu.
Această mucoasă este susceptibilă patologiei infecţioase, alergice şi neoplazice.
Funcţiile sinusului maxilar sunt multiple acesta fiind implicat în respiraţie, prin umidifierea,
incălzirea şi filtrarea aerului inspirat, în reglarea presiunii intranazale, în apărarea imună
nespecifică, în special prin sinteza de monoxid de azot, considerat un mediator al inflamaţiei
pentru caile aeriene superioare. De asemenea se consideră că prin pneumatizarea sa succesivă
în perioada de creştere contribuie activ la dezvoltarea masivului facial, iar prin volumul şi
configuraţia sa anatomică, constituie adevarate “cavităti de rezonanţă” pentru fonaţie. În plus,
prezintă capacitatea de a absorbi şocurile traumatice de la nivelul etajului mijlociu al feţei

Particularitățile anatomo-morfologice ale mandibulei :

Corpul mandibulei (Corpus mandibulae) este porțiunea orizontală a mandibulei ce se extinde
posterior până la unghiul mandibulei, este concav înapoi având forma de potcoavă sau forma
unui "U". Are două porțiuni: una inferioară, mai compactă - baza mandibulei (Basis
mandibulae) - și alta superioară, care poartă dinții - porțiunea alveolară (Pars alveolaris).
Limita dintre cele două porțiuni se prezintă ca o strangulare a corpului. Unii autori consideră
baza mandibulei ca fiind marginea inferioară a corpului. Corpul mandibulei are două fețe -
una externă (anterioară) și alta internă (posterioară) - și două margini - una inferioară, și alta
superioară, pe marginea superioară (arcada alveolară inferioară) se află dinții mandibulari.

Elementele anatomice ale ATM. Funcțiile de bază ale

acesteia.
Localizate anterior de urechi, de o parte și de alta a feţei, articulațiile temporo-mandibulare,
au rolul de a uni oasele mandibulare cu cele craniene. Sunt de asemenea implicate în
realizarea mișcărilor de deschidere și închidere ale gurii, precum și cele de lateralitate.

Articulația temporo mandibulară este frecvent sediul unor dureri ce împiedică realizarea
corectă și completă a mișcărilor funcționale. Reprezintă o componentă sensibilă a aparatului
dento-maxilar, activitatea fiziologica fiindu-i perturbată cu ușurință, chiar și de către stimuli
considerați minori.

Structura ATM :

- Fețele articulare (condilul mandibulei și fosa mandibulară a osului temporal)

- Discul articular
- Ligamente
- Lichid sinovial
- Ligamente : intracapsulare – discomandibular și discotemporal
Extracasulare – sfenomandibular și stilomandibular și lateral

Funcțiile ATM :
- Asigură mobilitatea mandibulei
- Asigură procesele precum masticația, deglutiția
- Menține corpul mandibulei într-o poziție fiziologică

Vascularizarea și inervația mandibulei :

Bibliografie :

https://www.ecosia.org/images?
q=alveolar+inferior+artery#id=E5A0E93D5B6CC14998972CE8A88E32C94AD22CD8

https://en.wikipedia.org/wiki/Inferior_alveolar_artery#/media/File:Inferior_alveolar_arter
y.png

http://teachmeanatomy.info/head/joints/temporomandibular/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mandibulă

https://draristide.ro/articulatia-temporo-mandibulara/

http://art-zone.ro/editorial/Structura_dintilor_anatomia_dintelui.html

https://www.infodentis.com/dintele/anatomia-dintelui.php

Chirurgie operatorie și anatomie topografică, K.I. Kulcițki, S.A. Soloreva, Chișinău 1995
Chirurgie buco-maxilo-facială, G.Timoșca, C. Burlibașa, Chișinău, 1992