Elaborarea metodică Nr.

Tema: Proteze dentare. Descriere. Clasificări. Scopul și metodele de

tratament

1. Noțiune de proteze dentare, aparate și aparate-proteze.

Protezele dentare sunt corpuri fizice, confecționate din diverse biomateriale, cu

scopul restaurării integrității morfofuncționale a sistemului stomatognat.
2. Clasificarea protezelor dentare după Rumpel, Oksman, Betelman, după material,
după metoda de realizare, după metoda de fixare, după aspectul fizionomic.

După Rumpel:
1. În funcție de destinație:
 De profilaxie
 Curative

2. În funcție de modul de transmitere a presiunii masticatorii:

 Fiziologice
 Semifiziologice
 Nefiziologice

După Oksman:
 Proteze utilizate la restaurarea leziunilor tesuturilor odontale coronare
 Proteze utilizate la restaurarea breselor partiale ale arcadelor dentare
 Proteze utilizate la restaurarea arcadelor dentare la maxilarele edentale total
 Proteze dento-maxilo-faciale

După Beteleman:
 Supradentare
 Supragingivale
 Dentogingivale

După material:
 Metalice
 Acrilice
 Din compozite
 Din porțelan
 Mixte

După metoda de realizare:

 Prin ștanțare
 Prin turnare
 Din două bucăți
  Prin polimerizare
 Prin ardere

După metoda de fixare:

 Protezele cu sprijin dento-parodonatal.
 Protezele cu sprijin muco-osos.
 Protezele cu suport mixt.

După aspectul fizionomic:

 Fizionomice
  Semifizionomice
 Nefizionomice

3. Protezele cu sprijin dento-parodonatal.

Sunt construcțiile protetice care transmit presiunea masticatoare pe cale fiziologică,

adică asupra parodontului dinților stâlpi.
De exemplu: incrustațiile, coroanele de înveliș, coroanele de substituție, dispozitive
corono-radiculare, punți dentare; acestea sunt fixate prin cimentare de pereții șlefuiți ai
dintelui.

4. Protezele cu sprijin muco-osos.

Sunt construcțiile protetice care transmit presiunea masticatoare pe cale

nefiziologică, adică asupra fibromucoasei și substratului osos al cîmpului protetic.
De exemplu: protezele totale și parțiale mobilizabile; acestea sunt fixate pe cîmpul
protetic prin fenomenul de adeziune (datorită salivei) și presiunii negative dintre baza
protezei și mucoasă (succiune).

5. Protezele cu suport mixt.

Sunt construcțiile protetice care transmit o parte a presiunii masticatorii pe cale

fiziologică, asupra parodontului dinților stîlpi (elemente de agregare ale punților,
sistemele de menținere, sprijin și stabilizare ale protezelor scheletate) iar cealaltă parte
pe cale nefiziologică, pe fibromucoasă și substratul osos (șaua protezei mobilizabile)

6. Metodele de tratament protetic.

Deosebim tratament protetic imediat și tardiv.

Tratamentul imediat presupune confecționarea protezei pînă la intervenția în zona
maxilo-facială și este ajustată pe cîmpul protetic îndată sau timp de 24 de ore după
întervenție. Acest tratament se numește protezare postoperatorie iar protezele utilizate
în acest scop se numesc immediate.
 Tratamentul tardiv presupune confecționarea și fixarea protezei pe cîmpul protetic
după mai mult de 3-4 luni după intervenția chirurgicală.

Elaborarea metodică Nr. 2

Tema: Afecțiuni odontale coronare. Aspecte clinice, morfologice și

funcționale. Metodele de tratament protetic

1. Caracteristica afecțiunilor odontale coronare.

Afecțiunile odontale coronare includ dereglări de structură, formă, volum, culoare,

sediu și direcție a coroanei dintelui. Acestea au etiologie exogenă (factorii de mediu)
sau endogenă (factori interni), în majoritatea cazurilor sunt dobîndite, fie în perioada
preeruptivă fie după erupție și afectează atît dinții temporari cît și dinții permanenți.
Leziunile odontale coronare au o frecvență înaltă și un tablou clinic variat cu diverse
simptome subiective (durere, tulburări de masticație, fonație, fizionomie) și obiective
(modificări de structură, formă, culoare, volum etc.). În evoluția lor leziunile odontale
coronare pot genera o serie de complicații cu manifestări generale (la nivelul altor
sisteme de organe), locale (apar în urma afectării pulpei ca rezultat al evoluției
leziunilor coronare, dezvoltarea microflorei, iritații sau inflamații) și locoregionale
(leziunile de la nivelul dinte-parodont generează tulburări la nivelul altor componente
ale sistemului stomatognat).

2. Clasificarea afecțiunilor odontale coronare după Black.

Clasa I – include cavitățile situate în șanțurile și gropițele smalțului pe suprafața

ocluzală a molarilor și premolarilor, în șanțurile și gropițele vestibulare sau orale, la fel
și în gropițele orale ale incisivilor superiori.
Clasa II – include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale molarilor și
premolarilor.

Clasa III – include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale dinților frontali,
fără lezarea unghiului incisiv.
Clasa IV – include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale incisivilor, cu
lezarea unghiului incisiv sau imposibilitatea păstrării acestuia.
Clasa V – include cavitățile situate în treimea cervicală pe suprafața orală a
tuturor dinților.
Clasa VI – include cavitățile situate pe cuspizi premolarilor și molarilor și
marginea incizală a grupului incisiv.

3. Tehnicile de restaurare a coroanelor dentare.

Ținînd cont de faptul că țesuturile dure dentare nu posedă proprietatea de regenerare,

tratamentul leziunilor odontale coronare are drept scop completarea lipsei de substanță
prin mijloace artificiale. În acest scop sunt utilizate diverse microproteze care sunt
fixate pe suprafața sau în interiorul cavității preparate și care refac morfologia, punctele
de contact și funcția coroanei dintelui lezat. Totalitatea tehnicilor de restaurare a
coroanelor dentare sunt clasificate în trei metode protetice: reconstruirea coronară,
acoperirea și substituirea.
Metoda de reconstruire coronară este aplicată în caz de leziuni nu prea mari și
presupune utilizarea microprotezelor sub formă de inlay, onlay, pinlay, inlay-onlay.
Metoda acoperirii coronare este aplicată în caz de leziuni profunde, prea întinse ca
suprafață pentru a putea fi reconstruite prin incrustații și presupune utilizarea
microprotezelor care refac morfologia nu numai a unui sector al suprafeței coronare dar
una, mai multe sau chiar toate suprafețele coroanei dentare.
Metoda substituirii coronare este aplicată în caz de leziuni majore, cînd coroana
dintelui lipsește complet sau cînd distrucția este într-atît de masivă încăt nu poate fi
înfăptuit tratamentul prin metoda acoperirii. În acest caz sunt utilizate coroanele de
substituție – dispozitive corono-radiculare compuse dintr-o parte coronară care reface
morfologia, punctele de contact și funcția coroanei dintelui și o parte radiculară care are
drept scop fixarea coroanei pe locul ei în arcadă.


4. Metodele noninvasive de tratament protetic al afecțiunilor odontale coronare

Se păstrează cât mai mult țesut dentar sănătos.

5. Materialele de restaurare dentară

Materialele utilizate în tratamentul protetic al leziunilor odontale coronare se

clasifică în fizionomice și nefizionomice. Fiecare dintre acestea posedă proprietăți
mecanice, fizice, chimice și tehnologice individuale și trebuie să corespundă unor
cerințe medico-biologice generale așa ca biocompatibilitatea, netoxicitatea etc.
Din grupul materialelor fizionomice fac parte acrilatul, compozitul, porțelanul,
oxidul de zirconiu.
Din grupul materialelor nefizionomice fac parte aliajele metalice care se împart în
nobile (aur, argint, paladiu, platină) și inobile (Crom-Cobalt, Crom-Nichel)

Elaborarea metodică Nr. 3

Tema: Incrustațiile inlay, onlay, pinlay, fațete vestibulare (veneere).

Tehnici de confecționare.Totalizare
Inlay – se introduce într-o cavitate
Onlay – acoperă o suprafață preparată
Pinlay – onlay solidarizat prin tije în profunzimea țesutului dentar
Inlay-onlay – o combinație din cele două varietăți
 1. Clasificarea incrustațiilor: după scopul urmărit,după material, după metoda de
realizare.

După scopul urmărit:

 incrustații ce restabilesc morfologia coronară și funcția dintelui
 incrustații ca element de agregare a diferitor lucrări protetice
 incrustații pentru echilibrarea presiunii masticatorii
  incrustații pentru șinare
 incrustații cu funcții mixte

După material:
 Metalice (nobile și inobile)
 Acrilice
 Ceramice
 Mixte (metalo-ceramice, metalo-acrilice)

După metoda de realizare:
 Direct
  Indirect
 Mixt

2. Etapele clinico-tehnice de realizare a incrustațiilor prin metoda directă, indirectă,
mixtă.

Metoda directă

  Clinic: prepararea dintelui și modelarea machetei.

 Laborator: ambalarea machetei incrustației pentru transformarea ei în acrilat sau
 metal.
 Clinic: proba incrustației în cavitatea bucală și individualizarea reliefului
 morfofuncțional.
 Laborator: finisarea incrustației (netezire, lustruire).
 Clinic: fixarea incrustației prin cimentare în cavitatea bucală.

Metoda indirectă

 Clinic: prepararea dintelui, amprentarea cîmpului protetic și determinarea

 ocluziei centrice.
 Laborator: realizarea modelului din material dur, modelarea machetei
incrustației și transformarea în materialul solicitat (acrilat, aliaj) sau depunerea și
 arderea maselor ceramice (porțelan).
  Clinic: proba incrustației în cavitatea bucală și individualizarea reliefului
 morfofuncțional.
  Laborator: finisarea incrustației (netezire, lustruire).
 Clinic: fixarea incrustației prin cimentare în cavitatea bucală.

Metoda mixtă

 Clinic: prepararea dintelui, modelarea machetei și obținerea amprentei împreună

cu macheta modelată.
 Laborator: realizarea modelului.
Celelalte etape coincid cu metoda directă

3. Tehnica de realizare a incrustațiilor ceramice.

După tehnica clasică de realizare a incrustațiilor ceramice, pe model pe toată

suprafața cavității bontului este adaptată o folie de platină care apoi se scoate, se arde în
cuptor (pentru a o detensiona), apoi se depun și se ard succesiv masele ceramice.
Modelarea se face cu o depățire de volum pentru a compensa contracția ceramicii la
ardere.
Tehnicile moderne au eliminat necesitatea foiței de platină și permit realizarea
incrustațiilor prin următoarele metode: aditivă, substractivă, presare.
Pentru prima metodă modelul este realizat cu bonturi mobilizabile fără utilizarea
tijelor de ghidaj (model alveolar) sau cu ajutrul sistemelor speciale cu tijele montate în
soclu. Bonturile sunt duplate din material termorezistent. Pe ele este aplicat un lac
special de izolare după care se depun și se ard straturile de ceramică.
Tehnica substractivă CAD-CAM constă în scanarea intrabucală sau de pe model a
bontului, apoi modelarea digitală după care un aparat special cu ajutorul frezelor
elimină surplusurile dintr-un bloc de ceramică prefabricat.
Tehnica de presare constă în realizarea bonturilor duplicate din material
termorezistent, modelarea machetei, ambalarea și realizarea tiparului după care masa
ceramică se încălzește și se introduce prin presare în tipar.

4. Tehnici de realizare a incrustațiilor din rășini acrilice.

După tehnica clasică macheta din ceară a incrustației este ambalată într-o chiuvetă
pentru proteze fixe, se realizează tiparul (copia negativă fidelă a machetei) prin topirea
și eliminarea cerii, se izolează și se introduce materialul acrilic, urmat de polimerizare
conform indicațiilor producătorului. Ulterior are loc dezambalarea, prelucrarea și
adaptarea pe model a microprotezei. Aceasta trebuie să culiseze ușor în axul de inserție
în cavitate.
Tehnicile au fost modernizate și a devenit posibilă introducerea acrilatului în tipar
prin injectare, depunerea acestuia prin pensulare apoi fotopolimerizare

5. Cerințele către cavitatea preparată sub incrustație.

  prepararea se face nu numai în limitele smalțului dar și în limitele dentinei
 cavitatea se lărgește în limitele țesuturilor sănătoase (profilaxia recidivei cariei)
 să aibă forme geometrice cu laturi inegale
  pereții să fie paraleli între ei sau divergenți spre oral
 pereții să fie finisați și să nu aibă retentivități, să aibă grosime suficientă, aptă
 pentru suportul presiunii masticatoare
 planșeul cavității să fie paralel camerei pulpare și să aibă o direcție strict
orizontală
 se fac puncte retentive
 marginile se bizotează

6. Particularitățile constructive a coroanelor parțiale: 3/4, 4/5, 7/8. Particularitățile

retentive a coroanelor parțiale cu și fără pivoturi de agregare.

1/4 – pentru incisivi și canini, suprafața orală, retenție prin pivoți parapulpari
2/4 – pentru incisivi și canini, suprafața orală și una proximală, retenție prin pivoți
parapulpari și un șanț proximal
3/4 – pentru incisivi și canini, suprafețele orală și ambele proximale, retenție prin trei
șanțuri (cîte unul pe suprafețele proximale și unul aproape de marginea incizală) și tije
parapulpare

4/5 – pentru premolari și molari, suprafața orală, ocluzală și proximale, retenție prin
două șanțuri pe suprafețele proximale unite printr-un al treilea pe fața ocluzală.
7/8 - lasă liberă jumatatea mezială a feței vestibulare a molarului doi maxilar, este
folosită atunci cînd prin zîmbet pacientul nu expune acestă zonă.

7. Avantajele și indicațiile coroanelor parțiale. Contraindicațiile coroanelor parțiale.

Coroanele parțiale au fost concepute pentru a realiza lucrări fizionomice din aliaje
metalice, adică ele pot acoperi toate suprafețele dintelui în afară de cea vizibilă, astfel, din
punct de vedere fizionomic ele sunt un pic superioare coroanelor de înveliș metalice.
Acest tip de coroane este indicat ca element de agregare pentru punți și pentru
restaurarea morfofuncțională a dintelui.
Contraindicații: dinți temporari, leziuni întinse sau greu accesibile, predispoziție
pentru carie, dereglări psihice, copii și adolescenți pînă la vîrsta de 18 ani.

Elaborarea metodică Nr. 4

Tema: Coroana metalică întreg turnată. Descrieri. Clasificări. Cerințe.

Etapele clinico-tehnice de confecționare a coroanelor metalice întreg turnate.
Tehnica modelării machetei coroanei cu grosimea ne-dirijată și dirijată

1.Etapele clinico-tehnice de confecționare a coroanelor întreg turnate.

Clinic: prepararea dinților, amprentarea și protecția plăgii dentinare, determinarea
ocluziei centrice.
Laborator: realizarea modelelor și efectuarea etapelor corespunzătoare care diferă după
tehnica de realizare.
Clinic: proba coroanei.
Laborator: netezirea și lustruirea.
Clinic: fixarea prin cimentare a coroanei pe dintele preparat.

2.Varietăți de ceară utilizate la confecționarea coroanelor întreg turnate.

Pentru tehnica modelării prin adiție se folosește ceara ambalată sub formă de
bastonașe de culoare roșie, albastră și verde. Ceara roșie este destinată adaptării
machetelor coroanelor în regiunea cervicală, din ceara albastră se modelează corpul de
punte iar din ceara verde - fețele coroanei. Mai nou, este ceară de modelare universală
de o culoare sau set de culori comercializată sub formă de blocuri sau turnată în
ambalaje metalice.
Pentru tehnica modelării prin turnare este folosită același tip de ceară.
Pentru tehnica de frezare sunt comercializate blocuri de ceară specială pentru frezare.
Ceara utilizată la modelarea machetei canalului de turnare este de culoare verde sau
albastru, ambalată în buclă și are formă de cilindru cu diametru de 2, 3, 4 mm.

3.Tehnica de modelare a machetei din ceară a coroanei întreg turnate cu grosimea

nedirijată.

Orice tehnică clasică de modelare a coroanei întreg turnate începe cu aplicarea unui
lac de compensare, după care se modelează o capă de ceară, apoi se restaurează
morfologia dintelui prin tehnica adiției picătură cu picătură.
 tehnica utilizării foliei de ceară calibrată: din folia de ceară calibrată (0,4-0,6 mm)
sunt tăiate benzi de diferite forme care mai apoi sunt adaptate pe bont (pentru dinții
frontali este forma de trapez sau dreptunghi, pentru dinții laterali este forma de
 cruce). Urmează modelarea suprafețelor dintelui prin tehnica adiției.
 tehnica utilizării foliei de material termoplastic: într-o chiuvetă specială se
introduce material siliconic; folia de material termoplastic se încălzește, se aplică
peste materialul siliconic apoi cu extremitatea coronară a bontului se împinge în el
(în materialul siliconic). Surplusurile sunt tăiate iar capa adaptată la nivelul
pragului gingival prin picurare de ceară. Urmează restaurarea morfologiei prin
tehnica adiției.

 tehnica depunerii progresive: bontul este înmuiat în baia de ceară pînă la colet apoi
se scoate pentru ca ceara care s-a lipit de bont să se plastifice. La nevoie bontul se
mai înmoaie de cîteva ori pentru a obține grosimea necesară. Grosimea depinde de
temperatura cerei, numărul de înmuieri și timpul menținerii în baie. Surplusurile
sunt eliminate, capa este adaptată la colet apoi este restaurată morfologia prin
tehnica adiției.
Baia de ceară

4.Tehnica de modelare a machetei din ceară a coroanei întreg turnate cu grosimea

dirijată. Instrumente necesare

Pentru a obține o coroană metalică întreg turnată cu grosimea dirijată, este nevoie de
a modela o machetă cu pereți de o grosime uniformă. În acest scop sunt utilizate
următoarele tehnici:
 tehnica cu utilizarea modelului duplicat: pe bontul dintelui, cu 1 – 1,5 mm mai sus
de pragul cervical se modelează spre ocluzal macheta din ceară a coroanei
subdimensionate cu 0,3-0,4 mm; acest bont este dublat din material termorezistent
 pe care este modelată macheta coroanei prin tehnica adiției.
 tehnica cu utilizarea pastelor și lacurilor hidrofile: pe bont este aplicat apoi uscat
lacul hidrofil după care cu pasta hidrofilă se modelează subdimensionat coroana.
Peste ea este modelată macheta din ceară prin tehnica depunerii progresive și
 adiției.
 tehnica utilizării elementelor prefabricate: macheta prefabricată din ceară este
adaptată pe bont prin picurare de ceară la nivelul pragului cervical și, la necesitate,
restaurarea punctelor de contact.

5.Abrazive pentru șlefuirea și lustruirea coroanelor metalice

Pentru tăierea canalelor de turnare sunt utilizate discuri de carborund.

Pentru șlefuirea suprafeței sunt utilizate pietre, discuri, freze de diferite granulații.
Pentru netezire folosesc polipanții (componentul abraziv este înglobat într-o masă de
cauciuc dură).
Pentru lustruire sunt utilizate perii și pufuri în combinație cu pastă specială de lustruit.

 Clasificări:
1. După funcție:
 de restituire
 element de agregare
 provizorie
 mixtă

2. După particularitățile de construcție:
 parțiale (3/4, 4/5)
 ecuatoriale (marginea se extinde până la ecuator)
 totale (simple, telescopice, cu sisteme de culisare

3. După materialul din care se confecționează:

 metalice
 acrilice
  din compozite
 ceramice
 oxid de zirconiu
 mixte

4. După posibilitatea restabilirii aspectului fizionomic:
 nefizionomice (aliaj)
 semifizionomice (mixte, dacă nu acoperă totalmente carcasul)
 fizionomice (acrilice, porțelan, mixte)

5. După tehnologia de realizare:
 ștanțare
 turnare
 lipire
 polimerizare
 ardere
 frezare
 sinterizare
 presare

Elaborarea metodică Nr. 5

Tema: Turnarea metalelor și aliajelor. Tehnica realizării canalelor de
turnare. Metode de ambalare și materiale utilizate. Turnarea propriu-zisă.
Aparatele de turnare.

*Turnare – procesul tehnic de transformare a machetei protezei dentare sau a unor

elemente componente realizate din ceară, polietilenă, acrilat sau alte materiale care ard
în totalitate fără să lase reziduuri (resturi) în componenta metalică. Se realizează prin
transformarea aliajului din stare solidă în stare lichidă și introducerea lui forțată prin
canalul de turnare în interiorul tiparului.

1. Metodele de turnare a metalelor. Caracteristica.

Aliajele pot fi turnate în tipare reci (în industria metalurgică) sau în tipare fierbinți
(în tehnica dentară; tiparul este încălzit pînă la temperatura de topire a aliajului)

În tipare fierbinți se toarnă prin acțiunea presiunii vaporilor de apă, prin acțiunea
forței centrifuge (pag. 169), prin acțiunea aerului comprimat sau vacuumare.

2. Formarea tiparului. Instrumente, materialele și utilaje necesare.

 Tiparul este una sau mai multe cavități obținute în urma operațiunii de ambalare și
de ardere, având formă și volum identice cu ale machetei și ale viitoarei construcții
protetice. Mai popular, tiparul este copia negativă a machetei protezei.

Formarea tiparului începe cu ambalarea machetelor.

Ambalarea reprezintă includerea machetei într-un material termorezistent. Sunt mai

multe tipuri de astfel de material dar aproape toate ele se prepară prin amestecarea unui
praf cu un lichid până la obținerea unei paste omogene cu care se umple cavitatea
tiparului. După un anumit timp acest material face priza (se întărește). Se face în
conformatoare speciale numite chiuvetă/mufă.

Sunt două metode de ambalare:

 în mase cu liant din sticlă (masa se aplică prin scurgere pe machete apoi se
presoară cu nisip de cuarț după care se introduce într-un vas cu vapori de amoniac
pentru a face priza (întări), operațiunea se repetă; ulterior capacul este asamblat la
chiuvetă, locul de asamblare este acoperit cu masa de ambalat, apoi chiuveta se
umple cu nisip de cuarț);

 în mase cu liant din gips sau fosfat (capacul conformatorului este asamblat la
chiuvetă și lipit cu ceară, apoi chiuveta se umple atent cu masa de ambalat).

Sunt două tehnici de ambalare:

 într-un timp (capacul se asamblează la chiuvetă apoi în ea se introduce masa de

 ambalat);
 în doi timpi (în primul timp macheta este acoperită cu un strat de material de
ambalat prin depunere cu pensula sau spatula, obținându-se un nucleu, apoi, după
priză, în al doilea timp, capacul se asamblează la chiuvetă și se introduce restul
materialului).

După priză și uscare, tiparul este supus prelucrării termice în vederea eliminării
definitive a lichidului rămas în pori, a cerei și încălzirea tiparului până la temperatura de
topire a aliajului. Astfel a fost obținut tiparul.

Instrumente: spatulă de gips, colbă, conformator/mufă, pensulă, spatulă de modelat,

spirtieră

Materiale: masă de ambalat (lichid și praf)

Utilaje: Vacuum-malaxor, măsuță vibratorie

3. Realizarea canalelor de turnare.

 Canale de turnare – sunt niște tunele sau rețele prin care aliajul topit curge și umple
cavitățile tiparului.

Pentru a realiza canalele de turnare este necesar de a modela macheta canalului de

turnare. Aceasta se confecționează din tije metalice, din ceară sau alte materiale care
ard fără reziduuri. Ele sunt lipite de machetele protezelor apoi de conul capacului
conformatorului, după care urmează ambalarea și preîncălzirea tiparului. Anume la
această etapă ceara se topește și curge din tipar, formîndu-se niște cavități în formă de
tuneluri – canalele de turnare – prin care va fi introdus aliajul topit.

4. Metoda confecționarii.

Sunt două tehnici de realizare a machetelor canalelor de turnare: clasică și modernă.

Tehnica clasică presupune lipirea la fiecare machetă a cîte o tijă cu diametrul de

1,7-3 mm și cu lungimea de 3-5 mm. Cu 2-3 mm mai sus de macheta protezei, prin
depunere de ceară, este modelată o sferă cu diametrul de 3-4 mm (care va fi pe post de
rezervor care va compensa volumul ce se va pierde prin contracția aliajului în timpul
răcirii). Ulterior, extremitatea liberă a machetei canalului este lipită de conul capacului
conformatorului.

În caz că este necesară ambalarea a mai multor machete, la con este solidarizată o
tijă cu diametrul de 5-6 mm și lungimea dependentă de numărul machetelor (macheta
canalului principal), iar la ea se solidarizează machetele canalelor secundare (la capătul
cărora se află machetele protezelor).

Tehnica modernă presupune lipirea la fiecare machetă cîte o tijă verticală de 2,5-3
mm în diametru și lungime de 3-4 mm iar la extremitățile libere ale lor se fixează o altă
tijă orizontală (care va fi pe post de rezervor). La această tijă se mai solidarizează alte 2-
3 tije orizontale care se lipesc de conul capacului conformatorului.

Sunt realizate și canale de evacuare a gazelor lipind tije de ceară cu diametrul de 0,5
mm la machetă și la marginea conului de pe capacul conformatorului.

Principii de poziționare a machetei canalului de turnare:

  pe locul cel mai gros al machetei, dar să nu modifice morfologia;

  pe suprafața machetei care nu prezintă relief ascuțit
 tija este orientată în direcția de rotație a centrifugii

5. Prelucrarea temică a tiparului.

 Prelucrarea termică a tiparului este încălzirea acestuia până la temperatura de topire a
aliajului și se realizează în două etape:

 preîncălzirea – ridicarea lentă a temperaturii timp de o oră până la 200 ºC și

menținerea la această temperatură timp de 30 de minute. Se face cu scopul de a
usca tiparul, a topi și elimina toată ceara. Se face în cuptorul de preîncălzire, unde
se poziționează cu pâlnia în jos.

 încălzirea – tiparul se pune într-un cuptor încălzit până la 200 ºC și este încălzit
până la temperatura de topire a aliajului. Se face cu scopul arderii definitive a
cerei și dilatarea termică solicitată. Se face în cuptorul de încălzire.

6. Tehnici de introducere a aliajelor în tipar.

  prin acțiunea presiunii vaporilor de apă

 prin acțiunea forței centrifuge (chiuveta este împinsă cu viteză mare în direcție
opusă poziției machetei, astfel, forța centrifugă împinge aliajul în direcția cavității
lăsate de machetă)

 prin acțiunea aerului comprimat sau vacuumare (se absoarbe aerul din porii
tiparului, apoi aliajul fluid este împins în tipar cu ajutorul aerului comprimat)

7. Tehnica dezambalării pieselor turnate.

Dezambalarea este desprinderea componentei metalice din tipar după turnare.

După ce aliajul a fost introdus în tipar, acesta se lasă să se răcească pînă cînd aliajul
din pâlnie capătă o culoare întunecată apoi se introduce în apă rece. Ulterior, cu ajutorul
unui clește este fracturat tiparul și este scoasă componenta metalică, după care cea din
urmă este curățită mecanic cu spatula, apoi în sablator.

8. Erori posibile la etapa de turnare

  macheta nu a fost degrasată

 prezența incluziunilor de aer în masa de ambalat – prezența porilor în tipar –
 prezența surplusurilor pe proteza metalică
 la ambalarea machetei materialul de ambalat nu a fost supus vibrării – masa de
ambalat nu a pătruns în toate imprimările tiparului – prezența porilor – prezența
 surplusurilor pe proteza metalică
  masa de ambalat nu a fost omogenă – în grosimea tiparului sunt zone de praf
neamestecat, zone mai fluide – tiparul nu are duritatea necesară – pot apărea
 fracturi, fisuri – surplusuri pe suprafața protezei
 tiparul a fost încălzit brusc – vaporii de apă din masa de ambalat au exercitat
presiune prea mare și au apărut fisuri în tipar - surplusuri pe suprafața protezei.

Elaborarea metodică Nr. 6

Tema: Coroane fizionomice (Jacket) acrilice, composite. Etapele clinico-
tehnice de confecționare prin metoda clasică și modernă.

1.Indicații la confecționarea coroanelor fizionomice.

Coroanele dentare sunt indicate în caz de distrucții coronare profunde, întinse ca

suprafață, când terapia de reconstruire este ineficientă.

Cel mai mare avantaj al coroanelor fizionomice este restaurarea estetică, adică
culoarea naturală, translucența, reflecția și refracția luminii etc. De aceea, acest tip de
coroane este indicat în leziuni odontale coronare ale dinților frontali și premolari în caz
de:

  lipsă de substanță a marginilor și a unghiurilor incisivale;

  dereglări de culoare;
  distrofii ale țesuturilor dure;
  fluoroza;
 anomalii dentare (volum, poziție, direcție).

*coroanele dinților naturali trebuie să fie înalte, voluminoase deoarece este necesitatea
preparării unui strat mai mare al țesuturilor dure

2.Etapele clinico-tehnice de confecționare a coroanelor fizionomice acrilice, compozite.

Rășinile autopolimerizabile și termopolimerizabile.

 Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei

 centrice;
 Laborator: realizarea modelelor, poziționarea acestora în relație centrică și fixarea
în simulator, modelarea machetei din ceară a viitoarei coroane acrilice. Ulterior,
tehnica diferă în funcție de modalitatea de polimerizare a acrilatului:
 Pentru acrilatele autopolimerizabile: pe porțiunea modelului unde a fost
modelată macheta este realizată o amprentă din material amprentar de consistență
dură, apoi este înlăturată macheta din ceară (prin topire și spălare cu apă fierbinte).
După ce modelul a fost bine spălat și uscat, se aplică un lac de izolare (pentru ca
acrilatul să nu adere la suprafața bontului). Ulterior este preparată masa acrilică și
introdusă în amprentă care este presată pe model și fixată cu un elastic sau ceară
lipicioasă. Pentru polimerizare este introdusă în cratița cu presiune.

Pentru acrilatele termopolimerizabile: dacă modelul este realizat cu bonturi

mobilizabile, atunci macheta este detașată și ambalată (ceea ce nu este de dorit,
pentru că poate fi accidental deformată); dacă modelul este cu bonturi fixe, atunci este
secționată doar partea modelului cu macheta coroanei, se deretentivizează (sunt
înlăturate toate suprafețele care vor împiedica deschiderea tiparului) și se ambalează
(se ambalează vertical). După priza masei de ambalat tiparul este ținut 3-5 minute în
cratița cu apă fierbinte, apoi se deschide, ceara se înlăturată, se spală bine și se
izolează (Izocol). Urmează prepararea pastei acrilice care, în stadiul de aluat, este
introdus în cavitatea tiparului, tiparul se închide și se presează, se introduce în ring
(un dispozitiv care previne deschiderea tiparului în timpul polimerizării) și se
introduce în vasul de polimerizare. Polimerizarea se face conform indicațiilor
producătorului. După răcire coroana este dezambalată.

Pentru acrilate fotopolimerizabile: nu se modelează macheta, se aplică un lac

de izolare și se modelează direct pe bont. Se elimină surplusurile și se verifică
prezența contactelor dento-dentare funcționale.
  Clinic: proba în cavitatea bucală;
Laborator: prelucrare și finisare a coroanelor cu instrumentele și materialele
 respective;
 Clinic: fixarea coroanelor pe bontul dintelui natural preparat.

3.Avantajele coroanelor din acrilat confecționate prin metoda modernă față de cea
clasică.

  poate fi redat luciul și nuanțele coloristice ale dintelui natural;

  nu conțin monomer (care este foarte toxic);
  proprietăți fizico-chimice superioare;
  coroana poate fi modelată direct pe bont;
  nu necesită adaptare ulterioară – închidere marginală mai bună;
  pentru polimerizare nu este necesară confecționarea tiparului;
 nu necesită prelucrare majoră după polimerizare
4.Condițiile și etapele de polimerizare a coroanelor din acrilat.

Acrilatele sunt comercializate sub formă de praf și lichid (polimer și monomer) care
se amestecă și se polimerizează.

Polimerizarea este procesul de formare a legăturilor moleculare și polimerice între

monomer și polimer. La amestecarea acestor două componente se formează o masă
gomoasă care, prin polimerizare, se solidifică, formând monomolecule care se unesc
încrucișat între ele și formează macromolecule. Polimerizarea depinde de tipul de acrilat
folosit:

 termopolimerizabil – reacția chimică de polimerizare necesită un anumit regim

termic indicat de producător (căldură uscată, umedă, raze UV, infraroșii (Gh.
 Bârsa));
 autopolimerizabil – conține catalizator care declanșează reacția chimică de
polimerizare fără a avea nevoie de un regim termic; pentru accelerarea
 polimerizării poate fi plasat în cratița cu presiune.
 fotopolimerizabil – are catalizator care se activează în prezența razelor de lumină.

5. Etapele de confecționare a coroanelor din acrilat prin metoda de injectare.

Confecționarea coroanelor din acrilat prin metoda de injectare începe cu realizarea

modelului din gips dur. modelele sunt poziționate în relație centrică apoi fixate în
simulator. Urmează modelarea machetei din ceară roz sau incoloră, apoi ambalarea
modelului în chiuveta specială pentru injectare, realizarea machetei canalului de turnare,
realizarea tiparului, injectarea acrilatului cu ajutorul unui aparat special de injectare.
După răcire coroana este dezambalată și prelucrată.

6.Etapele realizării coroanelor din rășini compozite.

Rășinile compozite sunt comercializate în seringi și se depun direct pe bont strat cu

strat până la modelarea coroanei. Sunt fotopolimerizabile.

Realizarea modelului, evidențierea marginii preparației, izolarea bontului, modelarea

coroanei, prelucrarea și finisarea.

7.Succesiunea depunerii straturilor de compozit și polimerizarea straturilor.

Se modelează cu dentină până se atinge volumul inițial al dintelui natural. Apoi se

taie marginea incizală sub unghi de 160-170º și se fac adâncituri corespunzătoare
șanțurilor din această regiune. În aceste adâncituri se depune stratul incizal apoi se
adaugă stratul de smalț care înlocuiește ca volum dentina înlăturată. În zona cervicală se
înlătură dentina și se realizează o adâncitură concavă în care se depune stratul cervical,
apoi se acoperă cu stratul dentină.

Elaborarea metodică Nr. 7

Tema: Coroane fizionomice (Jacket) integral-ceramice. Tehnici de
confecționare

1. Metodele de realizare a restaurărilor dentare integral-ceramice.

  Prin ardere (In Ceram)

  Prin frezare (CAD – CAM)
  Prin turnare (Dicor)
 Prin injectare (Empress, Cerestore)

2. Particularitățile realizării coroanelor din ceramică prin tehnica Dicor.

Se modelează macheta din ceară a coroanei, se ambalează în material termorezistent.

Urmează topirea cerei și încălzirea tiparului, topirea lingoului de ceramică sticloasă și
introducerea acestei mase în tipar prin centrifugare. După dezambalare, turnătura
obținută este reambalată și ceramizată prin ardere timp de 6 ore la o temperatură de 650
– 1074 ºC. După răcire și dezambalare este prelucrată, poate fi placată (depunerea și
arderea maselor ceramice) pentru a-i reda particularitățile morfologice individuale.

3. Caracteristica realizării coroanelor din ceramică prin tehnica Cerestore, In Ceram,

CAD-CAM.

Cerestore – sistem cu temperatură scăzută de injectare. Modelarea machetei,

ambalarea, topirea cerei, încălzirea blocului de ceramică și introducerea prin presare în
tipar. Dezambalarea și prelucrarea.

In Ceram – prin presare sau frezare se realizează un carcas din ceramică, apoi, prin
depunere și ardere succesivă se modelează coroana.
CAD – CAM – Amprenta digitală (cîmpul protetic sau modelul este fotografiat cu
ajutorul unui scaner), cu ajutorul unui program special pe computer este modelată
viitoarea coroană sau carcasul din ceramică, informația este trimisă spre aparatul care,
frezează proteza dintr-un bloc de ceramică.

4. Avantajele și dezavantajele confecționării.

Avantaje:

 Restaurare estetică până la 100 %

  Duritate
  Rezistență la uzură
  Rezistență la deformare
  Conductibilitate termică slabă
  Coeficient mic de dilatare termică
  Rezistența la colorare
  Nu necesită prezența unui carcas metalic
  Nu are culoarea surie a restaurărilor metalo-ceramice
  Închidere marginală superioară (adaptare bună la limita preparării)
 Biocompatibilitate

Dejavantaje:

  Proces tehnologic dificil

  Necesitatea utilajului sofisticat
 Duritatea protezei este mai mare decât a smalțului

5. Glazurarea coroanei din ceramică.

Glazurarea reprezintă procesul tehnologic prin care protezei ceramice i se conferă

luciu și aspectul natural al dintelui. Se poate efectua prin:

 ardere a protezei în cuptor fără vacuum cu ridicarea temperaturii de la 750 ºC

 până la 940 ºC, cu menținerea la temperatura finală timp de 3-4 minute;
 prin depunerea unui strat special de ceramică pe toată suprafața și arderea
 ulterioară a acesteia;
 mecanic, prin netezire cu polipanți speciali pentru ceramică, apoi lustruire cu
perii înmuiate în paste abrazive foarte fine.

Elaborarea metodică Nr. 8

 Tema: Coroane mixte metalo-ceramice. Etapele clinico-tehnice de
confecționare
* Coroana metalo-ceramică – microproteză la care componenta metalică este realizată
prin turnare iar ceramica aplicată pe metal este arsă în cuptorul cu vacuum.

1.Etapele clinico–tehnice de confecţionare a coroanelor metalo–ceramice

Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei

centrice;

Laborator: confecționarea modelului de lucru din gips dur cu bonturi mobilizabile

și a modelului auxiliar cu dinții antagoniști, secționarea bontului și pregătirea acestuia
pentru modelare, poziționarea modelelor în ocluzie centrică, fixarea modelelor în
simulator, modelarea machetei carcasului metalic, schimbul cerei în aliaj (ambalarea,
turnarea, dezambalarea, prelucrarea), pregătirea carcasului pentru acoperirea cu
ceramică (netezirea, redarea grosimii, prelucrare termică, sablare, degrasare), depunerea
și arderea stratului opac apoi a straturilor de ceramică (dentină, smalț, incizal, cervical),
prelucrarea (eliminarea surplusurilor, netezirea);

Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală;

Laborator: glazurarea, dacă este corilet – lustruirea;

Clinic: fixarea coroanei prin cimentare pe dintele preparat.

2.Particularităţile realizării modelului pentru confecţionarea coroanei mixte metalo–

ceramice.

Realizarea modelului și fixarea în simulator

Pentru confecționarea coroanelor metalo-ceramice este necesară confecționarea
modelelor mixte cu bonturi mobilizabile. Sunt mai multe tehnici de confecționare care
depind de momentul inserției tijelor de ghidaj:

 instalarea înainte de turnarea primului strat – în amprentă se poziționează tijele, se

toarnă primul strat din gips dur, se fac retenții, apoi se toarnă cel de-al doilea strat
(soclul);

 instalarea după turnarea primului strat – mai întâi se toarnă primul strat apoi se
instalează tijele se fac retenții și se realizaeză soclul.
3.Particularitățile de preparare a bonturilor pentru coroanele mixte.

  De pe suprafața vestibulară se șlefuiește un strat din țesuturile dure de aprox. 2mm;

  În zona cervicală este creat pragul cu grosime de 1-1,5 mm;
  Marginea externă a pragului să aibă 90º;
  Înălțimea se reduce cu aprox. 1,5-2,5 mm, în dependență de relațiile de ocluzie;
 Suprafața orală se prepară mai puțin, în dependență de grosimea comp. metalice;

4.Tehnici de modelare a machetei din ceară a componentei metalice a coroanei mixte

metaloceramice.

Macheta componentei metalice se modelează prin înmuierea bontului în băița de

ceară, apoi prin depuneri succesive de ceară se modelează marginile ocluzale și
marginea cervicală.

Tehnica Inzoma presupune modelarea formei retentive a componentei: zona

cervicală concavă iar marginea incizală și ocluzale în formă de guleraș.

Pentru aliajele nobile poate fi folosită o folie în formă de plasă care se plastifică și se
adaptează pe bont.

5. Aliajele utilizate pentru componenta metalică a coroanelor mixte metaloceramice.

Aliaje nobile (ale aurului)

Aliaje inobile (CrCo, CrNi)

6. Posibilitățile de legare a maselor ceramice de component metalică.

Legătura dintre aliaj și ceramică poate fi de natură:

  Chimică – difuzia ionilor din metal în ceramică și invers (legătura iono-covalentă);

 Mecanică – microretentivități obținute în urma sablării, tensiunea apărută
 în timpul dilatării termice a aliajului și contracției ceramicii;
 Fizică – forțele Van-der-Waals – legături adezive ce apar la nivelul atomilor prin
fluctuații spontane ale sarcinii electrice.
 Elaborarea metodică Nr. 9
Tema: Coroane mixte metalo-acrilice. Etapele clinico-tehnice de
confecționare
* Coroana metalo-acrilică este o coroană de înveliș compusă dintr-un carcas metalic
(componenta metalică) acoperit cu acrilat (componenta fizionomică).
1. Etapele clinico–tehnice de confecţionare a coroanelor metaloacrilice cu
componenta metalică turnată.

Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei

centrice;

Laborator: confecționarea modelului de lucru din gips dur, secționarea bonturilor și

evidențierea pragului, confecționarea modelului auxiliar, plasarea modelelor în relație
centrică și fixarea acestora în simulator; modelarea machetei componentei metalice,
schimbul cerei în aliaj, prelucrarea (eliminarea surplusurilor, adaptarea pe model,
netezire);

Clinic: proba carcasului metalic pe dintele preparat;

Laborator: modelarea machetei componentei fizionomice pe carcasul metalic,

schimbul cerei în acrilat (ambalare, evacuarea cerei, izolare, introducerea și
polimerizarea acrilatului, dezambalarea), prelucrarea (eliminarea surplusurilor,
netezire);
Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală, adaptarea suprafeței ocluzale, redarea
contactelor funcționale;

Laborator: lustruirea acrilatului; dacă este coroană semifizionomică, se lustruiește și

componenta metalică vizibilă;

Clinic: fixarea coroanei prin cimentare pe dintele preparat.

2. Particularitățile de preparare a bonturilor pentru coroanele mixte metalo-acrilice.

De pe suprafața vestibulară se șlefuiește mai mult decât de pe celelalte suprafețe, un

strat de aproximativ 2 mm, spațiu necesar pentru componenta metalică (0,3-0,4mm) și
pentru componenta fizionomică (1,5mm); de pe suprafața ocluzală și marginea incizală
se elimină 2 mm din grosimea țesutului dur, în dependență de relațiile ocluzale; se face
un prag cu lățimea de 1,5 mm care să formeze unghi drept cu suprafața dintelui.
3. Realizarea prin turnare a componentei metalice a coroanelor mixte metaloacrilice.

Pe bontul dintelui (secționat de pe model) se depune lac de compensare (cu scopul de

a crea un spațiu între bont și carcas pentru ciment și de a compensa contracția aliajului
în timpul turnării); după care se depune lac de izolare (pentru a putea detașa ușor
macheta de pe bont).

Bontul este înmuiat în băița cu ceară pentru a-l acoperi cu un strat uniform de ceară,
apoi, prin adiție de ceară picătură cu picătură este modelată macheta carcasului.
Macheta carcasului se modelează cu o grosime mai mare, adică de 0,4-0,5 mm, (pentru
a compensa grosimea ce se va pierde în timpul prelucrării), în dependență de tipul
coroanei (fizionomică/ semifizionomică), adică cu acrilat poate fi acoperită toată
suprafața carcasului sau numai suprafața vestibulară sau poate fi modelat un corilet.

Pentru tehnica clasică pe suprafața care se va acoperi cu acrilat se modelează

elemente retentive ca sfere, ciuperci, bastonașe ș.a.; pentru tehnica modernă nu se
modelează elemente retentive (pentru că se va folosi stratul opac care va forma legătura
dintre metal și acrilat).

Urmează modelarea machetei canalelor de turnare, ambalarea, realizarea tiparului,

introducerea aliajului în tipar, dezambalarea și prelucrarea, pregătirea pentru acoperirea
cu acrilat.

4. Tehnica clasică și modernă de confecționare a componentei fizionomice la

coroane metaloacrilice.

Tehnica clasică presupune modelarea machetei din ceară a componentei fizionomice,

apoi ambalarea în vederea schimbului cerei în acrilat. Urmează eliminarea cerei din
tipar, izolarea, introducerea acrilatului în tipar și polimerizarea acestuia, dezambalarea,
prelucrarea și finisarea.

Tehnica modernă presupune depunerea maselor acrilice strat cu strat direct pe

componenta metalică, apoi polimerizarea acestora, prelucrarea și finisarea cu redarea
particularităților morfologice și coloristice.
5. Principii clasice și moderne de condiționare a suprafețelor metalice la
coroanele metaloacrilice.

După turnare și dezambalare, carcasul este netezit, se face degazarea prin ardere în
cuptor, sablarea, degrasarea, apoi se aplică un strat subțire de material care maschează
culoarea metalică a carcasului.

Principiul clasic presupune crearea unor macroretenții în formă de sfere, butoni

ciuperci, solzi de pește, bastonașe, etc. pe suprafața componentei metalice (deoarece
acrilatul nu formează legături cu metalul);

Principiul modern nu necesită utilizarea retențiilor dar presupune acoperirea

carcasului metalic cu opac sau Silan, care servește ca intermediar în legătura dintre
metal și acrilat. Condiționarea se face tot așa ca la coroanele metalo-ceramice.

6. Proprietățile aliajelor utilizate la confecționarea coroanelor metalo-acrilice

 Elaborarea metodică Nr. 10
Tema: Coroanele de substituție. Caracteristica. Clasificare.
Etapele clinico-tehnice de confecționare. Totalizare
*Coroana de substituție (sau dispozitiv corono-radicular) este o proteză unidentară
constituită din două părți: dispozitivul radicular (se cimentează în canalul radicular) și
cel coronar (reface morfologia dintelui).
1. Etapele clinico – tehnice de confecţionare a coroanei de substituţie simple din acrilat.

Metoda directă: medicul adaptează elementele radicular și coronar prefabricate și le

fixează prin cimentare sau confecționează un pivot din sârmă la care ajustează un dinte
din acrilat prefabricat.

Metoda indirectă:

Clinic: amputarea resturilor coronare, prepararea canalului radicular, prepararea

bontului radicular, realizarea pivotului din sârmă cu o porțiune supraradiculară
retentivă, amprentarea împreună cu pivotul din sârmă;

Laborator: confecționarea modelului din gips (după înlăturarea amprentei pivotul

din sârmă rămâne pe model), poziționarea modelelor în relație centrică și fixarea lor în
simulator; modelarea machetei dispozitivului coronar, schimbul cerei în acrilat după
tehnica clasică (tipar, termopolimerizare), ajustarea pe model, prelucrarea cu
instrumente abrazive, lustruire;

Clinic: fixarea coroanei de substituție prin cimentare în cavitatea dintelui.

2. Particularităţile confecţionării modelului pentru coroana de substituţie

(metoda indirectă).

Pentru coroana de substituție cu dispozitiv radicular simplu se confecționează model

simplu cu bonturi fixe, din gips simplu.

Pentru coroana de substituție cu dispozitiv radicular compus se confecționează

model simplu din gips dur sau model compus cu bonturi mobilizabile. Dacă dispozitivul
radicular va fi turnat direct pe model, atunci modelul se confecționează folosind sisteme
speciale ca Accu Trac sau Tray system (pentru a putea dubla bontul din material
termorezistent)
 Sunt elemente radiculare și coronare prefabricate. După prepararea bontului
radicular, la canalul radicular se adaptează dispozitivul radicular, apoi este adaptată
coroana prefabricată, după care se cimentează. Tehnică rar utilizată.

4.Particularitățile de preparare a dinților.

 Întrucât este prezentă o leziune masivă, este necesară amputarea resturilor

coronare; totuși dacă condițiile clinice permit păstrarea unei porțiuni coronare
 mai mari, ea trebuie păstrată;
  Bontul radicular să se plaseze deasupra gingiei cu câțiva milimetri;
  Canalul radicular se lărgește;
 Canalul radicular se obturează la 1/3 din partea apexului iar celelalte 2/3 se lasă
 libere;
  Dacă canalul este obturat, se dezobturează 2/3 din adâncimea lui;
  Canalul preparat trebuie să fie rectiliniu, paralel axului dintelui (pentru a putea
 însera ușor dispozitivul radicular);
  Dacă sunt două canale, se redă paralelism între ele (pentru a fi posibilă inserția);
 Dacă un canal nu poate fi paralel, acesta se prepară la o adâncime mică (ca
alternativă, dacă canalele nu sunt paralele se poate confecționa dispozitiv
radicular metalic din două bucăți: incrustația care se înseră prima și un pivot care
se introduce în canal printr-un tunel realizat în incrustație);
Canalul trebuie să fie centrat suprafeței bontului radicular și să aibă o grosime uniformă
și suficientă a pereților.

 Versantul vestibular al bontului se înfundă sub gingie, porțiunea orală se găsește

 deasupra gingiei cu 1-2 mm.
 Pentru o închidere mai bună a canalului radicular și rezistența contra rotației a
fost propusă crearea unei cavități în formă de cub.
5. Cerinţele către dispozitivul radicular.

  să se adapteze intim la canalul radicular, să lase spațiu minim pentru cement;

  să aibă o lungime nu mai mică decît înălțimea dintelui lezat;
  să aibă o grosime de 1-1,2mm (rezistență);
  să aibă elasticitate și rezistență la fracturare;
  să asigure stabilitatea coroanei și să excludă posibilitatea rotației;
  să nu slăbească rezistența rădăcinii;
 să asigure o legătură trainică cu coroana.


6. Tehnici de realizare a restaurărilor corono-radiculare.

  turnare (incrustația metalică);

  polimerizare (componenta fizionomică din acrilat);
  ardere (componenta fizionomică din ceramică);
 frezare (dispozitivul radicular din oxid de zirconiu);

7. Cerinţele către coroanele de substituţie

  să nu traumeze țesuturile în zona coletului bontului radicular;

  să închidă ermetic canalul radicular;
  să aibă retenție corespunzătoare;
  să nu mărească dimensiunea verticală de ocluzie;
  să restaureze morfologia și fizionomia dintelui.
 + cerințele față de disp rad.