Elaborarea metodică Nr.

Tema: Proteze dentare. Descriere. Clasificări. Scopul și metodele de

tratament

1. Noțiune de proteze dentare, aparate și aparate-proteze.

Protezele dentare sunt corpuri fizice, confecționate din diverse biomateriale, cu

scopul restaurării integrității morfofuncționale a sistemului stomatognat.
2. Clasificarea protezelor dentare după Rumpel, Oksman, Betelman, după material,
după metoda de realizare, după metoda de fixare, după aspectul fizionomic.

După Rumpel:
1. În funcție de destinație:
 De profilaxie
 Curative

2. În funcție de modul de transmitere a presiunii masticatorii:

 Fiziologice
 Semifiziologice
 Nefiziologice

După Oksman:
 Proteze utilizate la restaurarea leziunilor tesuturilor odontale coronare
 Proteze utilizate la restaurarea breselor partiale ale arcadelor dentare
 Proteze utilizate la restaurarea arcadelor dentare la maxilarele edentale total
 Proteze dento-maxilo-faciale

După Beteleman:
 Supradentare
 Supragingivale
 Dentogingivale

După material:
 Metalice
 Acrilice
 Din compozite
 Din porțelan
 Mixte

După metoda de realizare:

 Prin ștanțare
 Prin turnare
 Din două bucăți
 Prin polimerizare
 Prin ardere

După metoda de fixare:

 Protezele cu sprijin dento-parodonatal.
 Protezele cu sprijin muco-osos.
 Protezele cu suport mixt.
 După aspectul fizionomic:
 Fizionomice
 Semifizionomice
 Nefizionomice

3. Protezele cu sprijin dento-parodonatal.

Sunt construcțiile protetice care transmit presiunea masticatoare pe cale fiziologică,

adică asupra parodontului dinților stâlpi.
De exemplu: incrustațiile, coroanele de înveliș, coroanele de substituție, dispozitive
corono-radiculare, punți dentare; acestea sunt fixate prin cimentare de pereții șlefuiți ai
dintelui.

4. Protezele cu sprijin muco-osos.

Sunt construcțiile protetice care transmit presiunea masticatoare pe cale

nefiziologică, adică asupra fibromucoasei și substratului osos al cîmpului protetic.
De exemplu: protezele totale și parțiale mobilizabile; acestea sunt fixate pe cîmpul
protetic prin fenomenul de adeziune (datorită salivei) și presiunii negative dintre baza
protezei și mucoasă (succiune).
5. Protezele cu suport mixt.

Sunt construcțiile protetice care transmit o parte a presiunii masticatorii pe cale

fiziologică, asupra parodontului dinților stîlpi (elemente de agregare ale punților,
sistemele de menținere, sprijin și stabilizare ale protezelor scheletate) iar cealaltă parte
pe cale nefiziologică, pe fibromucoasă și substratul osos (șaua protezei mobilizabile)

6. Metodele de tratament protetic.

Deosebim tratament protetic imediat și tardiv.

Tratamentul imediat presupune confecționarea protezei pînă la intervenția în zona
maxilo-facială și este ajustată pe cîmpul protetic îndată sau timp de 24 de ore după
întervenție. Acest tratament se numește protezare postoperatorie iar protezele utilizate
în acest scop se numesc immediate.

Tratamentul tardiv presupune confecționarea și fixarea protezei pe cîmpul protetic

după mai mult de 3-4 luni după intervenția chirurgicală.
 Elaborarea metodică Nr. 2

Tema: Afecțiuni odontale coronare. Aspecte clinice, morfologice și

funcționale. Metodele de tratament protetic

1. Caracteristica afecțiunilor odontale coronare.

Afecțiunile odontale coronare includ dereglări de structură, formă, volum, culoare,

sediu și direcție a coroanei dintelui. Acestea au etiologie exogenă (factorii de mediu)
sau endogenă (factori interni), în majoritatea cazurilor sunt dobîndite, fie în perioada
preeruptivă fie după erupție și afectează atît dinții temporari cît și dinții permanenți.
Leziunile odontale coronare au o frecvență înaltă și un tablou clinic variat cu diverse
simptome subiective (durere, tulburări de masticație, fonație, fizionomie) și obiective
(modificări de structură, formă, culoare, volum etc.). În evoluția lor leziunile odontale
coronare pot genera o serie de complicații cu manifestări generale (la nivelul altor
sisteme de organe), locale (apar în urma afectării pulpei ca rezultat al evoluției
leziunilor coronare, dezvoltarea microflorei, iritații sau inflamații) și locoregionale
(leziunile de la nivelul dinte-parodont generează tulburări la nivelul altor componente
ale sistemului stomatognat).

2. Clasificarea afecțiunilor odontale coronare după Black.

Clasa I – include cavitățile situate în șanțurile și gropițele smalțului pe suprafața

ocluzală a molarilor și premolarilor, în șanțurile și gropițele vestibulare sau orale, la
fel și în gropițele orale ale incisivilor superiori.
Clasa II – include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale molarilor și
premolarilor.
 Clasa III – include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale dinților frontali,
fără lezarea unghiului incisiv.
Clasa IV – include cavitățile situate pe suprafețele proximale ale incisivilor, cu
lezarea unghiului incisiv sau imposibilitatea păstrării acestuia.
Clasa V – include cavitățile situate în treimea cervicală pe suprafața orală a
tuturor dinților.
Clasa VI – include cavitățile situate pe cuspizi premolarilor și molarilor și
marginea incizală a grupului incisiv.

3. Tehnicile de restaurare a coroanelor dentare.

Ținînd cont de faptul că țesuturile dure dentare nu posedă proprietatea de regenerare,

tratamentul leziunilor odontale coronare are drept scop completarea lipsei de substanță
prin mijloace artificiale. În acest scop sunt utilizate diverse microproteze care sunt
fixate pe suprafața sau în interiorul cavității preparate și care refac morfologia, punctele
de contact și funcția coroanei dintelui lezat. Totalitatea tehnicilor de restaurare a
coroanelor dentare sunt clasificate în trei metode protetice: reconstruirea coronară,
acoperirea și substituirea.
Metoda de reconstruire coronară este aplicată în caz de leziuni nu prea mari și
presupune utilizarea microprotezelor sub formă de inlay, onlay, pinlay, inlay-onlay.
Metoda acoperirii coronare este aplicată în caz de leziuni profunde, prea întinse ca
suprafață pentru a putea fi reconstruite prin incrustații și presupune utilizarea
microprotezelor care refac morfologia nu numai a unui sector al suprafeței coronare dar
una, mai multe sau chiar toate suprafețele coroanei dentare.
Metoda substituirii coronare este aplicată în caz de leziuni majore, cînd coroana
dintelui lipsește complet sau cînd distrucția este într-atît de masivă încăt nu poate fi
înfăptuit tratamentul prin metoda acoperirii. În acest caz sunt utilizate coroanele de
substituție – dispozitive corono-radiculare compuse dintr-o parte coronară care reface
morfologia, punctele de contact și funcția coroanei dintelui și o parte radiculară care are
drept scop fixarea coroanei pe locul ei în arcadă.
 4. Metodele noninvasive de tratament protetic al afecțiunilor odontale coronare

Se păstrează cât mai mult țesut dentar sănătos.

5. Materialele de restaurare dentară

Materialele utilizate în tratamentul protetic al leziunilor odontale coronare se

clasifică în fizionomice și nefizionomice. Fiecare dintre acestea posedă proprietăți
mecanice, fizice, chimice și tehnologice individuale și trebuie să corespundă unor
cerințe medico-biologice generale așa ca biocompatibilitatea, netoxicitatea etc.
Din grupul materialelor fizionomice fac parte acrilatul, compozitul, porțelanul,
oxidul de zirconiu.
Din grupul materialelor nefizionomice fac parte aliajele metalice care se împart în
nobile (aur, argint, paladiu, platină) și inobile (Crom-Cobalt, Crom-Nichel)
 Elaborarea metodică Nr. 3

Tema: Incrustațiile inlay, onlay, pinlay, fațete vestibulare (veneere).

Tehnici de confecționare.Totalizare

Inlay – se introduce într-o cavitate

Onlay – acoperă o suprafață preparată
Pinlay – onlay solidarizat prin tije în profunzimea țesutului dentar
Inlay-onlay – o combinație din cele două varietăți

1. Clasificarea incrustațiilor: după scopul urmărit,după material, după metoda de

realizare.

După scopul urmărit:

 incrustații ce restabilesc morfologia coronară și funcția dintelui
 incrustații ca element de agregare a diferitor lucrări protetice
 incrustații pentru echilibrarea presiunii masticatorii
 incrustații pentru șinare
 incrustații cu funcții mixte

După material:
 Metalice (nobile și inobile)
 Acrilice
 Ceramice
 Mixte (metalo-ceramice, metalo-acrilice)
 După metoda de realizare:
 Direct
 Indirect
 Mixt

2. Etapele clinico-tehnice de realizare a incrustațiilor prin metoda directă, indirectă,

mixtă.

Metoda directă

 Clinic: prepararea dintelui și modelarea machetei.

 Laborator: ambalarea machetei incrustației pentru transformarea ei în acrilat sau
metal.
 Clinic: proba incrustației în cavitatea bucală și individualizarea reliefului
morfofuncțional.
 Laborator: finisarea incrustației (netezire, lustruire).
 Clinic: fixarea incrustației prin cimentare în cavitatea bucală.

Metoda indirectă

 Clinic: prepararea dintelui, amprentarea cîmpului protetic și determinarea

ocluziei centrice.
 Laborator: realizarea modelului din material dur, modelarea machetei
incrustației și transformarea în materialul solicitat (acrilat, aliaj) sau depunerea și
arderea maselor ceramice (porțelan).
 Clinic: proba incrustației în cavitatea bucală și individualizarea reliefului
morfofuncțional.
 Laborator: finisarea incrustației (netezire, lustruire).
 Clinic: fixarea incrustației prin cimentare în cavitatea bucală.

Metoda mixtă

 Clinic: prepararea dintelui, modelarea machetei și obținerea amprentei împreună

cu macheta modelată.
 Laborator: realizarea modelului.
Celelalte etape coincid cu metoda directă
 3. Tehnica de realizare a incrustațiilor ceramice.

După tehnica clasică de realizare a incrustațiilor ceramice, pe model pe toată

suprafața cavității bontului este adaptată o folie de platină care apoi se scoate, se arde în
cuptor (pentru a o detensiona), apoi se depun și se ard succesiv masele ceramice.
Modelarea se face cu o depățire de volum pentru a compensa contracția ceramicii la
ardere.
Tehnicile moderne au eliminat necesitatea foiței de platină și permit realizarea
incrustațiilor prin următoarele metode: aditivă, substractivă, presare.
Pentru prima metodă modelul este realizat cu bonturi mobilizabile fără utilizarea
tijelor de ghidaj (model alveolar) sau cu ajutrul sistemelor speciale cu tijele montate în
soclu. Bonturile sunt duplate din material termorezistent. Pe ele este aplicat un lac
special de izolare după care se depun și se ard straturile de ceramică.
Tehnica substractivă CAD-CAM constă în scanarea intrabucală sau de pe model a
bontului, apoi modelarea digitală după care un aparat special cu ajutorul frezelor
elimină surplusurile dintr-un bloc de ceramică prefabricat.
Tehnica de presare constă în realizarea bonturilor duplicate din material
termorezistent, modelarea machetei, ambalarea și realizarea tiparului după care masa
ceramică se încălzește și se introduce prin presare în tipar.

Model de lucru
 Incrustație frezată

Tipar pentru injectarea

ceramicii

4. Tehnici de realizare a incrustațiilor din rășini acrilice.

După tehnica clasică macheta din ceară a incrustației este ambalată într-o chiuvetă
pentru proteze fixe, se realizează tiparul (copia negativă fidelă a machetei) prin topirea
și eliminarea cerii, se izolează și se introduce materialul acrilic, urmat de polimerizare
conform indicațiilor producătorului. Ulterior are loc dezambalarea, prelucrarea și
adaptarea pe model a microprotezei. Aceasta trebuie să culiseze ușor în axul de inserție
în cavitate.
Tehnicile au fost modernizate și a devenit posibilă introducerea acrilatului în tipar
prin injectare, depunerea acestuia prin pensulare apoi fotopolimerizare

5. Cerințele către cavitatea preparată sub incrustație.

 prepararea se face nu numai în limitele smalțului dar și în limitele dentinei

 cavitatea se lărgește în limitele țesuturilor sănătoase (profilaxia recidivei cariei)
 să aibă forme geometrice cu laturi inegale
 pereții să fie paraleli între ei sau divergenți spre oral
 pereții să fie finisați și să nu aibă retentivități, să aibă grosime suficientă, aptă
pentru suportul presiunii masticatoare
 planșeul cavității să fie paralel camerei pulpare și să aibă o direcție strict
orizontală
 se fac puncte retentive
 marginile se bizotează

6. Particularitățile constructive a coroanelor parțiale: 3/4, 4/5, 7/8. Particularitățile

retentive a coroanelor parțiale cu și fără pivoturi de agregare.

1/4 – pentru incisivi și canini, suprafața orală, retenție prin pivoți parapulpari
2/4 – pentru incisivi și canini, suprafața orală și una proximală, retenție prin pivoți
parapulpari și un șanț proximal
3/4 – pentru incisivi și canini, suprafețele orală și ambele proximale, retenție prin trei
șanțuri (cîte unul pe suprafețele proximale și unul aproape de marginea incizală) și tije
parapulpare
4/5 – pentru premolari și molari, suprafața orală, ocluzală și proximale, retenție prin
două șanțuri pe suprafețele proximale unite printr-un al treilea pe fața ocluzală.
7/8 - lasă liberă jumatatea mezială a feței vestibulare a molarului doi maxilar, este
folosită atunci cînd prin zîmbet pacientul nu expune acestă zonă.

7. Avantajele și indicațiile coroanelor parțiale. Contraindicațiile coroanelor parțiale.

Coroanele parțiale au fost concepute pentru a realiza lucrări fizionomice din aliaje
metalice, adică ele pot acoperi toate suprafețele dintelui în afară de cea vizibilă, astfel,
din punct de vedere fizionomic ele sunt un pic superioare coroanelor de înveliș metalice.
Acest tip de coroane este indicat ca element de agregare pentru punți și pentru
restaurarea morfofuncțională a dintelui.
Contraindicații: dinți temporari, leziuni întinse sau greu accesibile, predispoziție
pentru carie, dereglări psihice, copii și adolescenți pînă la vîrsta de 18 ani.
 Elaborarea metodică Nr. 4

Tema: Coroana metalică întreg turnată. Descrieri. Clasificări. Cerințe.

Etapele clinico-tehnice de confecționare a coroanelor metalice întreg turnate.
Tehnica modelării machetei coroanei cu grosimea ne-dirijată și dirijată

1.Etapele clinico-tehnice de confecționare a coroanelor întreg turnate.

Clinic: prepararea dinților, amprentarea și protecția plăgii dentinare, determinarea

ocluziei centrice.
Laborator: realizarea modelelor și efectuarea etapelor corespunzătoare care diferă după
tehnica de realizare.
Clinic: proba coroanei.
Laborator: netezirea și lustruirea.
Clinic: fixarea prin cimentare a coroanei pe dintele preparat.

2.Varietăți de ceară utilizate la confecționarea coroanelor întreg turnate.

Pentru tehnica modelării prin adiție se folosește ceara ambalată sub formă de
bastonașe de culoare roșie, albastră și verde. Ceara roșie este destinată adaptării
machetelor coroanelor în regiunea cervicală, din ceara albastră se modelează corpul de
punte iar din ceara verde - fețele coroanei. Mai nou, este ceară de modelare universală
de o culoare sau set de culori comercializată sub formă de blocuri sau turnată în
ambalaje metalice.
Pentru tehnica modelării prin turnare este folosită același tip de ceară.
Pentru tehnica de frezare sunt comercializate blocuri de ceară specială pentru frezare.
Ceara utilizată la modelarea machetei canalului de turnare este de culoare verde sau
albastru, ambalată în buclă și are formă de cilindru cu diametru de 2, 3, 4 mm.
3.Tehnica de modelare a machetei din ceară a coroanei întreg turnate cu grosimea
nedirijată.

Orice tehnică clasică de modelare a coroanei întreg turnate începe cu aplicarea unui
lac de compensare, după care se modelează o capă de ceară, apoi se restaurează
morfologia dintelui prin tehnica adiției picătură cu picătură.
 tehnica utilizării foliei de ceară calibrată: din folia de ceară calibrată (0,4-0,6 mm)
sunt tăiate benzi de diferite forme care mai apoi sunt adaptate pe bont (pentru dinții
frontali este forma de trapez sau dreptunghi, pentru dinții laterali este forma de
cruce). Urmează modelarea suprafețelor dintelui prin tehnica adiției.
 tehnica utilizării foliei de material termoplastic: într-o chiuvetă specială se
introduce material siliconic; folia de material termoplastic se încălzește, se aplică
peste materialul siliconic apoi cu extremitatea coronară a bontului se împinge în el
(în materialul siliconic). Surplusurile sunt tăiate iar capa adaptată la nivelul
pragului gingival prin picurare de ceară. Urmează restaurarea morfologiei prin
tehnica adiției.
  tehnica depunerii progresive: bontul este înmuiat în baia de ceară pînă la colet apoi
se scoate pentru ca ceara care s-a lipit de bont să se plastifice. La nevoie bontul se
mai înmoaie de cîteva ori pentru a obține grosimea necesară. Grosimea depinde de
temperatura cerei, numărul de înmuieri și timpul menținerii în baie. Surplusurile
sunt eliminate, capa este adaptată la colet apoi este restaurată morfologia prin
tehnica adiției.

Baia de ceară

4.Tehnica de modelare a machetei din ceară a coroanei întreg turnate cu grosimea

dirijată. Instrumente necesare

Pentru a obține o coroană metalică întreg turnată cu grosimea dirijată, este nevoie de
a modela o machetă cu pereți de o grosime uniformă. În acest scop sunt utilizate
următoarele tehnici:
 tehnica cu utilizarea modelului duplicat: pe bontul dintelui, cu 1 – 1,5 mm mai sus
de pragul cervical se modelează spre ocluzal macheta din ceară a coroanei
subdimensionate cu 0,3-0,4 mm; acest bont este dublat din material termorezistent
pe care este modelată macheta coroanei prin tehnica adiției.
 tehnica cu utilizarea pastelor și lacurilor hidrofile: pe bont este aplicat apoi uscat
lacul hidrofil după care cu pasta hidrofilă se modelează subdimensionat coroana.
Peste ea este modelată macheta din ceară prin tehnica depunerii progresive și
adiției.
 tehnica utilizării elementelor prefabricate: macheta prefabricată din ceară este
adaptată pe bont prin picurare de ceară la nivelul pragului cervical și, la necesitate,
restaurarea punctelor de contact.
5.Abrazive pentru șlefuirea și lustruirea coroanelor metalice

Pentru tăierea canalelor de turnare sunt utilizate discuri de carborund.

Pentru șlefuirea suprafeței sunt utilizate pietre, discuri, freze de diferite granulații.
Pentru netezire folosesc polipanții (componentul abraziv este înglobat într-o masă de
cauciuc dură).
Pentru lustruire sunt utilizate perii și pufuri în combinație cu pastă specială de lustruit.

 Clasificări:
1. După funcție:
 de restituire
 element de agregare
 provizorie
 mixtă

2. După particularitățile de construcție:

 parțiale (3/4, 4/5)
 ecuatoriale (marginea se extinde până la ecuator)
 totale (simple, telescopice, cu sisteme de culisare

3. După materialul din care se confecționează:

 metalice
 acrilice
 din compozite
 ceramice
 oxid de zirconiu
 mixte

4. După posibilitatea restabilirii aspectului fizionomic:

 nefizionomice (aliaj)
 semifizionomice (mixte, dacă nu acoperă totalmente carcasul)
 fizionomice (acrilice, porțelan, mixte)

5. După tehnologia de realizare:

 ștanțare
 turnare
 lipire
 polimerizare
 ardere
 frezare
 sinterizare
 presare
 Elaborarea metodică Nr. 5
Tema: Turnarea metalelor și aliajelor. Tehnica realizării canalelor de
turnare. Metode de ambalare și materiale utilizate. Turnarea propriu-zisă.
Aparatele de turnare.

*Turnare – procesul tehnic de transformare a machetei protezei dentare sau a unor

elemente componente realizate din ceară, polietilenă, acrilat sau alte materiale care ard
în totalitate fără să lase reziduuri (resturi) în componenta metalică. Se realizează prin
transformarea aliajului din stare solidă în stare lichidă și introducerea lui forțată prin
canalul de turnare în interiorul tiparului.

1. Metodele de turnare a metalelor. Caracteristica.

Aliajele pot fi turnate în tipare reci (în industria metalurgică) sau în tipare fierbinți
(în tehnica dentară; tiparul este încălzit pînă la temperatura de topire a aliajului)

În tipare fierbinți se toarnă prin acțiunea presiunii vaporilor de apă, prin acțiunea
forței centrifuge (pag. 169), prin acțiunea aerului comprimat sau vacuumare.

2. Formarea tiparului. Instrumente, materialele și utilaje necesare.

Tiparul este una sau mai multe cavități obținute în urma operațiunii de ambalare și
de ardere, având formă și volum identice cu ale machetei și ale viitoarei construcții
protetice. Mai popular, tiparul este copia negativă a machetei protezei.

Formarea tiparului începe cu ambalarea machetelor.

 Ambalarea reprezintă includerea machetei într-un material termorezistent. Sunt mai
multe tipuri de astfel de material dar aproape toate ele se prepară prin amestecarea unui
praf cu un lichid până la obținerea unei paste omogene cu care se umple cavitatea
tiparului. După un anumit timp acest material face priza (se întărește). Se face în
conformatoare speciale numite chiuvetă/mufă.

Sunt două metode de ambalare:

 în mase cu liant din sticlă (masa se aplică prin scurgere pe machete apoi se
presoară cu nisip de cuarț după care se introduce într-un vas cu vapori de amoniac
pentru a face priza (întări), operațiunea se repetă; ulterior capacul este asamblat la
chiuvetă, locul de asamblare este acoperit cu masa de ambalat, apoi chiuveta se
umple cu nisip de cuarț);
 în mase cu liant din gips sau fosfat (capacul conformatorului este asamblat la
chiuvetă și lipit cu ceară, apoi chiuveta se umple atent cu masa de ambalat).

Sunt două tehnici de ambalare:

 într-un timp (capacul se asamblează la chiuvetă apoi în ea se introduce masa de

ambalat);
 în doi timpi (în primul timp macheta este acoperită cu un strat de material de
ambalat prin depunere cu pensula sau spatula, obținându-se un nucleu, apoi, după
priză, în al doilea timp, capacul se asamblează la chiuvetă și se introduce restul
materialului).

După priză și uscare, tiparul este supus prelucrării termice în vederea eliminării
definitive a lichidului rămas în pori, a cerei și încălzirea tiparului până la temperatura de
topire a aliajului. Astfel a fost obținut tiparul.

Instrumente: spatulă de gips, colbă, conformator/mufă, pensulă, spatulă de modelat,

spirtieră

Materiale: masă de ambalat (lichid și praf)

Utilaje: Vacuum-malaxor, măsuță vibratorie

3. Realizarea canalelor de turnare.

Canale de turnare – sunt niște tunele sau rețele prin care aliajul topit curge și umple
cavitățile tiparului.
 Pentru a realiza canalele de turnare este necesar de a modela macheta canalului de
turnare. Aceasta se confecționează din tije metalice, din ceară sau alte materiale care
ard fără reziduuri. Ele sunt lipite de machetele protezelor apoi de conul capacului
conformatorului, după care urmează ambalarea și preîncălzirea tiparului. Anume la
această etapă ceara se topește și curge din tipar, formîndu-se niște cavități în formă de
tuneluri – canalele de turnare – prin care va fi introdus aliajul topit.

4. Metoda confecționarii.

Sunt două tehnici de realizare a machetelor canalelor de turnare: clasică și modernă.

Tehnica clasică presupune lipirea la fiecare machetă a cîte o tijă cu diametrul de 1,7-
3 mm și cu lungimea de 3-5 mm. Cu 2-3 mm mai sus de macheta protezei, prin
depunere de ceară, este modelată o sferă cu diametrul de 3-4 mm (care va fi pe post de
rezervor care va compensa volumul ce se va pierde prin contracția aliajului în timpul
răcirii). Ulterior, extremitatea liberă a machetei canalului este lipită de conul capacului
conformatorului.

În caz că este necesară ambalarea a mai multor machete, la con este solidarizată o
tijă cu diametrul de 5-6 mm și lungimea dependentă de numărul machetelor (macheta
canalului principal), iar la ea se solidarizează machetele canalelor secundare (la capătul
cărora se află machetele protezelor).

Tehnica modernă presupune lipirea la fiecare machetă cîte o tijă verticală de 2,5-3
mm în diametru și lungime de 3-4 mm iar la extremitățile libere ale lor se fixează o altă
tijă orizontală (care va fi pe post de rezervor). La această tijă se mai solidarizează alte 2-
3 tije orizontale care se lipesc de conul capacului conformatorului.
verticale Sunt realizate și canale de evacuare a gazelor lipind tije de ceară cu diametrul de 0,5
mm la machetă și la marginea conului de pe capacul conformatorului.

Principii de poziționare a machetei canalului de turnare:

 pe locul cel mai gros al machetei, dar să nu modifice morfologia;

 pe suprafața machetei care nu prezintă relief ascuțit
 tija este orientată în direcția de rotație a centrifugii

5. Prelucrarea temică a tiparului.

Prelucrarea termică a tiparului este încălzirea acestuia până la temperatura de topire a

aliajului și se realizează în două etape:
  preîncălzirea – ridicarea lentă a temperaturii timp de o oră până la 200 ºC și
menținerea la această temperatură timp de 30 de minute. Se face cu scopul de a
usca tiparul, a topi și elimina toată ceara. Se face în cuptorul de preîncălzire, unde
se poziționează cu pâlnia în jos.
 încălzirea – tiparul se pune într-un cuptor încălzit până la 200 ºC și este încălzit
până la temperatura de topire a aliajului. Se face cu scopul arderii definitive a
cerei și dilatarea termică solicitată. Se face în cuptorul de încălzire.

6. Tehnici de introducere a aliajelor în tipar.

 prin acțiunea presiunii vaporilor de apă

 prin acțiunea forței centrifuge (chiuveta este împinsă cu viteză mare în direcție
opusă poziției machetei, astfel, forța centrifugă împinge aliajul în direcția cavității
lăsate de machetă)
 prin acțiunea aerului comprimat sau vacuumare (se absoarbe aerul din porii
tiparului, apoi aliajul fluid este împins în tipar cu ajutorul aerului comprimat)

7. Tehnica dezambalării pieselor turnate.

Dezambalarea este desprinderea componentei metalice din tipar după turnare.

După ce aliajul a fost introdus în tipar, acesta se lasă să se răcească pînă cînd aliajul
din pâlnie capătă o culoare întunecată apoi se introduce în apă rece. Ulterior, cu ajutorul
unui clește este fracturat tiparul și este scoasă componenta metalică, după care cea din
urmă este curățită mecanic cu spatula, apoi în sablator.

8. Erori posibile la etapa de turnare

 macheta nu a fost degrasată

 prezența incluziunilor de aer în masa de ambalat – prezența porilor în tipar –
prezența surplusurilor pe proteza metalică
 la ambalarea machetei materialul de ambalat nu a fost supus vibrării – masa de
ambalat nu a pătruns în toate imprimările tiparului – prezența porilor – prezența
surplusurilor pe proteza metalică
 masa de ambalat nu a fost omogenă – în grosimea tiparului sunt zone de praf
neamestecat, zone mai fluide – tiparul nu are duritatea necesară – pot apărea
fracturi, fisuri – surplusuri pe suprafața protezei
 tiparul a fost încălzit brusc – vaporii de apă din masa de ambalat au exercitat
presiune prea mare și au apărut fisuri în tipar - surplusuri pe suprafața protezei.
 Elaborarea metodică Nr. 6
Tema: Coroane fizionomice (Jacket) acrilice, composite. Etapele clinico-
tehnice de confecționare prin metoda clasică și modernă.

1.Indicații la confecționarea coroanelor fizionomice.

Coroanele dentare sunt indicate în caz de distrucții coronare profunde, întinse ca

suprafață, când terapia de reconstruire este ineficientă.

Cel mai mare avantaj al coroanelor fizionomice este restaurarea estetică, adică
culoarea naturală, translucența, reflecția și refracția luminii etc. De aceea, acest tip de
coroane este indicat în leziuni odontale coronare ale dinților frontali și premolari în caz
de:

 lipsă de substanță a marginilor și a unghiurilor incisivale;

 dereglări de culoare;
 distrofii ale țesuturilor dure;
 fluoroza;
 anomalii dentare (volum, poziție, direcție).

*coroanele dinților naturali trebuie să fie înalte, voluminoase deoarece este necesitatea
preparării unui strat mai mare al țesuturilor dure

2.Etapele clinico-tehnice de confecționare a coroanelor fizionomice acrilice, compozite.

Rășinile autopolimerizabile și termopolimerizabile.
 Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei
centrice;
 Laborator: realizarea modelelor, poziționarea acestora în relație centrică și fixarea
în simulator, modelarea machetei din ceară a viitoarei coroane acrilice. Ulterior,
tehnica diferă în funcție de modalitatea de polimerizare a acrilatului:

Pentru acrilatele autopolimerizabile: pe porțiunea modelului unde a fost

modelată macheta este realizată o amprentă din material amprentar de consistență
dură, apoi este înlăturată macheta din ceară (prin topire și spălare cu apă fierbinte).
După ce modelul a fost bine spălat și uscat, se aplică un lac de izolare (pentru ca
acrilatul să nu adere la suprafața bontului). Ulterior este preparată masa acrilică și
introdusă în amprentă care este presată pe model și fixată cu un elastic sau ceară
lipicioasă. Pentru polimerizare este introdusă în cratița cu presiune.
 Pentru acrilatele termopolimerizabile: dacă modelul este realizat cu bonturi
mobilizabile, atunci macheta este detașată și ambalată (ceea ce nu este de dorit,
pentru că poate fi accidental deformată); dacă modelul este cu bonturi fixe, atunci
este secționată doar partea modelului cu macheta coroanei, se deretentivizează
(sunt înlăturate toate suprafețele care vor împiedica deschiderea tiparului) și se
ambalează (se ambalează vertical). După priza masei de ambalat tiparul este ținut
3-5 minute în cratița cu apă fierbinte, apoi se deschide, ceara se înlăturată, se spală
bine și se izolează (Izocol). Urmează prepararea pastei acrilice care, în stadiul de
aluat, este introdus în cavitatea tiparului, tiparul se închide și se presează, se
introduce în ring (un dispozitiv care previne deschiderea tiparului în timpul
polimerizării) și se introduce în vasul de polimerizare. Polimerizarea se face
conform indicațiilor producătorului. După răcire coroana este dezambalată.
 Pentru acrilate fotopolimerizabile: nu se modelează macheta, se aplică un lac
de izolare și se modelează direct pe bont. Se elimină surplusurile și se verifică
prezența contactelor dento-dentare funcționale.
 Clinic: proba în cavitatea bucală;
Laborator: prelucrare și finisare a coroanelor cu instrumentele și materialele
respective;
 Clinic: fixarea coroanelor pe bontul dintelui natural preparat.

3.Avantajele coroanelor din acrilat confecționate prin metoda modernă față de cea
clasică.

 poate fi redat luciul și nuanțele coloristice ale dintelui natural;

 nu conțin monomer (care este foarte toxic);
 proprietăți fizico-chimice superioare;
 coroana poate fi modelată direct pe bont;
 nu necesită adaptare ulterioară – închidere marginală mai bună;
 pentru polimerizare nu este necesară confecționarea tiparului;
 nu necesită prelucrare majoră după polimerizare

4.Condițiile și etapele de polimerizare a coroanelor din acrilat.

Acrilatele sunt comercializate sub formă de praf și lichid (polimer și monomer) care
se amestecă și se polimerizează.

Polimerizarea este procesul de formare a legăturilor moleculare și polimerice între

monomer și polimer. La amestecarea acestor două componente se formează o masă
gomoasă care, prin polimerizare, se solidifică, formând monomolecule care se unesc
încrucișat între ele și formează macromolecule. Polimerizarea depinde de tipul de acrilat
folosit:

 termopolimerizabil – reacția chimică de polimerizare necesită un anumit regim

termic indicat de producător (căldură uscată, umedă, raze UV, infraroșii (Gh.
Bârsa));
 autopolimerizabil – conține catalizator care declanșează reacția chimică de
polimerizare fără a avea nevoie de un regim termic; pentru accelerarea
polimerizării poate fi plasat în cratița cu presiune.
 fotopolimerizabil – are catalizator care se activează în prezența razelor de lumină.
5. Etapele de confecționare a coroanelor din acrilat prin metoda de injectare.

Confecționarea coroanelor din acrilat prin metoda de injectare începe cu realizarea

modelului din gips dur. modelele sunt poziționate în relație centrică apoi fixate în
simulator. Urmează modelarea machetei din ceară roz sau incoloră, apoi ambalarea
modelului în chiuveta specială pentru injectare, realizarea machetei canalului de turnare,
realizarea tiparului, injectarea acrilatului cu ajutorul unui aparat special de injectare.
După răcire coroana este dezambalată și prelucrată.

6.Etapele realizării coroanelor din rășini compozite.

Rășinile compozite sunt comercializate în seringi și se depun direct pe bont strat cu

strat până la modelarea coroanei. Sunt fotopolimerizabile.

Realizarea modelului, evidențierea marginii preparației, izolarea bontului, modelarea

coroanei, prelucrarea și finisarea.
7.Succesiunea depunerii straturilor de compozit și polimerizarea straturilor.

Se modelează cu dentină până se atinge volumul inițial al dintelui natural. Apoi se

taie marginea incizală sub unghi de 160-170º și se fac adâncituri corespunzătoare
șanțurilor din această regiune. În aceste adâncituri se depune stratul incizal apoi se
adaugă stratul de smalț care înlocuiește ca volum dentina înlăturată. În zona cervicală
se înlătură dentina și se realizează o adâncitură concavă în care se depune stratul
cervical, apoi se acoperă cu stratul dentină.
 Elaborarea metodică Nr. 7
Tema: Coroane fizionomice (Jacket) integral-ceramice. Tehnici de
confecționare

1. Metodele de realizare a restaurărilor dentare integral-ceramice.

 Prin ardere (In Ceram)

 Prin frezare (CAD – CAM)
 Prin turnare (Dicor)
 Prin injectare (Empress, Cerestore)

2. Particularitățile realizării coroanelor din ceramică prin tehnica Dicor.

Se modelează macheta din ceară a coroanei, se ambalează în material termorezistent.

Urmează topirea cerei și încălzirea tiparului, topirea lingoului de ceramică sticloasă și
introducerea acestei mase în tipar prin centrifugare. După dezambalare, turnătura
obținută este reambalată și ceramizată prin ardere timp de 6 ore la o temperatură de 650
– 1074 ºC. După răcire și dezambalare este prelucrată, poate fi placată (depunerea și
arderea maselor ceramice) pentru a-i reda particularitățile morfologice individuale.

3. Caracteristica realizării coroanelor din ceramică prin tehnica Cerestore, In Ceram,

CAD-CAM.

Cerestore – sistem cu temperatură scăzută de injectare. Modelarea machetei,

ambalarea, topirea cerei, încălzirea blocului de ceramică și introducerea prin presare în
tipar. Dezambalarea și prelucrarea.
 In Ceram – prin presare sau frezare se realizează un carcas din ceramică, apoi, prin
depunere și ardere succesivă se modelează coroana.
 CAD – CAM – Amprenta digitală (cîmpul protetic sau modelul este fotografiat cu
ajutorul unui scaner), cu ajutorul unui program special pe computer este modelată
viitoarea coroană sau carcasul din ceramică, informația este trimisă spre aparatul care,
frezează proteza dintr-un bloc de ceramică.
4. Avantajele și dezavantajele confecționării.

Avantaje:

 Restaurare estetică până la 100 %

  Duritate
 Rezistență la uzură
 Rezistență la deformare
 Conductibilitate termică slabă
 Coeficient mic de dilatare termică
 Rezistența la colorare
 Nu necesită prezența unui carcas metalic
 Nu are culoarea surie a restaurărilor metalo-ceramice
 Închidere marginală superioară (adaptare bună la limita preparării)
 Biocompatibilitate

Dejavantaje:

 Proces tehnologic dificil

 Necesitatea utilajului sofisticat
 Duritatea protezei este mai mare decât a smalțului

5. Glazurarea coroanei din ceramică.

Glazurarea reprezintă procesul tehnologic prin care protezei ceramice i se conferă

luciu și aspectul natural al dintelui. Se poate efectua prin:

 ardere a protezei în cuptor fără vacuum cu ridicarea temperaturii de la 750 ºC

până la 940 ºC, cu menținerea la temperatura finală timp de 3-4 minute;
 prin depunerea unui strat special de ceramică pe toată suprafața și arderea
ulterioară a acesteia;
 mecanic, prin netezire cu polipanți speciali pentru ceramică, apoi lustruire cu
perii înmuiate în paste abrazive foarte fine.
 Elaborarea metodică Nr. 8
Tema: Coroane mixte metalo-ceramice. Etapele clinico-tehnice de
confecționare

* Coroana metalo-ceramică – microproteză la care componenta metalică este realizată

prin turnare iar ceramica aplicată pe metal este arsă în cuptorul cu vacuum.

1.Etapele clinico–tehnice de confecţionare a coroanelor metalo–ceramice

Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei

centrice;

Laborator: confecționarea modelului de lucru din gips dur cu bonturi mobilizabile

și a modelului auxiliar cu dinții antagoniști, secționarea bontului și pregătirea acestuia
pentru modelare, poziționarea modelelor în ocluzie centrică, fixarea modelelor în
simulator, modelarea machetei carcasului metalic, schimbul cerei în aliaj (ambalarea,
turnarea, dezambalarea, prelucrarea), pregătirea carcasului pentru acoperirea cu
ceramică (netezirea, redarea grosimii, prelucrare termică, sablare, degrasare), depunerea
și arderea stratului opac apoi a straturilor de ceramică (dentină, smalț, incizal, cervical),
prelucrarea (eliminarea surplusurilor, netezirea);

Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală;

Laborator: glazurarea, dacă este corilet – lustruirea;

Clinic: fixarea coroanei prin cimentare pe dintele preparat.

2.Particularităţile realizării modelului pentru confecţionarea coroanei mixte metalo–
ceramice.

Realizarea modelului și fixarea în simulator

Pentru confecționarea coroanelor metalo-ceramice este necesară confecționarea

modelelor mixte cu bonturi mobilizabile. Sunt mai multe tehnici de confecționare care
depind de momentul inserției tijelor de ghidaj:

 instalarea înainte de turnarea primului strat – în amprentă se poziționează tijele, se

toarnă primul strat din gips dur, se fac retenții, apoi se toarnă cel de-al doilea strat
(soclul);
 instalarea după turnarea primului strat – mai întâi se toarnă primul strat apoi se
instalează tijele se fac retenții și se realizaeză soclul.
3.Particularitățile de preparare a bonturilor pentru coroanele mixte.

 De pe suprafața vestibulară se șlefuiește un strat din țesuturile dure de aprox. 2mm;

 În zona cervicală este creat pragul cu grosime de 1-1,5 mm;
 Marginea externă a pragului să aibă 90º;
 Înălțimea se reduce cu aprox. 1,5-2,5 mm, în dependență de relațiile de ocluzie;
 Suprafața orală se prepară mai puțin, în dependență de grosimea comp. metalice;
4.Tehnici de modelare a machetei din ceară a componentei metalice a coroanei mixte
metaloceramice.

Macheta componentei metalice se modelează prin înmuierea bontului în băița de

ceară, apoi prin depuneri succesive de ceară se modelează marginile ocluzale și
marginea cervicală.

Tehnica Inzoma presupune modelarea formei retentive a componentei: zona

cervicală concavă iar marginea incizală și ocluzale în formă de guleraș.

Pentru aliajele nobile poate fi folosită o folie în formă de plasă care se plastifică și se
adaptează pe bont.
5. Aliajele utilizate pentru componenta metalică a coroanelor mixte metaloceramice.

Aliaje nobile (ale aurului)

Aliaje inobile (CrCo, CrNi)

6. Posibilitățile de legare a maselor ceramice de component metalică.

Legătura dintre aliaj și ceramică poate fi de natură:

 Chimică – difuzia ionilor din metal în ceramică și invers (legătura iono-covalentă);

 Mecanică – microretentivități obținute în urma sablării, tensiunea apărută în
timpul dilatării termice a aliajului și contracției ceramicii;
 Fizică – forțele Van-der-Waals – legături adezive ce apar la nivelul atomilor prin
fluctuații spontane ale sarcinii electrice.
 Elaborarea metodică Nr. 9
Tema: Coroane mixte metalo-acrilice. Etapele clinico-tehnice de
confecționare
* Coroana metalo-acrilică este o coroană de înveliș compusă dintr-un carcas metalic
(componenta metalică) acoperit cu acrilat (componenta fizionomică).

1. Etapele clinico–tehnice de confecţionare a coroanelor metaloacrilice cu componenta

metalică turnată.

Clinic: prepararea dintelui, amprentarea câmpului protetic, determinarea ocluziei

centrice;

Laborator: confecționarea modelului de lucru din gips dur, secționarea bonturilor și

evidențierea pragului, confecționarea modelului auxiliar, plasarea modelelor în relație
centrică și fixarea acestora în simulator; modelarea machetei componentei metalice,
schimbul cerei în aliaj, prelucrarea (eliminarea surplusurilor, adaptarea pe model,
netezire);

Clinic: proba carcasului metalic pe dintele preparat;

 Laborator: modelarea machetei componentei fizionomice pe carcasul metalic,
schimbul cerei în acrilat (ambalare, evacuarea cerei, izolare, introducerea și
polimerizarea acrilatului, dezambalarea), prelucrarea (eliminarea surplusurilor,
netezire);

Clinic: proba coroanei în cavitatea bucală, adaptarea suprafeței ocluzale, redarea

contactelor funcționale;

Laborator: lustruirea acrilatului; dacă este coroană semifizionomică, se lustruiește și

componenta metalică vizibilă;

Clinic: fixarea coroanei prin cimentare pe dintele preparat.

2. Particularitățile de preparare a bonturilor pentru coroanele mixte metalo-acrilice.

De pe suprafața vestibulară se șlefuiește mai mult decât de pe celelalte suprafețe, un

strat de aproximativ 2 mm, spațiu necesar pentru componenta metalică (0,3-0,4mm) și
pentru componenta fizionomică (1,5mm); de pe suprafața ocluzală și marginea incizală
se elimină 2 mm din grosimea țesutului dur, în dependență de relațiile ocluzale; se face
un prag cu lățimea de 1,5 mm care să formeze unghi drept cu suprafața dintelui.
3. Realizarea prin turnare a componentei metalice a coroanelor mixte metaloacrilice.

Pe bontul dintelui (secționat de pe model) se depune lac de compensare (cu scopul de

a crea un spațiu între bont și carcas pentru ciment și de a compensa contracția aliajului
în timpul turnării); după care se depune lac de izolare (pentru a putea detașa ușor
macheta de pe bont).

Bontul este înmuiat în băița cu ceară pentru a-l acoperi cu un strat uniform de ceară,
apoi, prin adiție de ceară picătură cu picătură este modelată macheta carcasului.
Macheta carcasului se modelează cu o grosime mai mare, adică de 0,4-0,5 mm, (pentru
a compensa grosimea ce se va pierde în timpul prelucrării), în dependență de tipul
coroanei (fizionomică/ semifizionomică), adică cu acrilat poate fi acoperită toată
suprafața carcasului sau numai suprafața vestibulară sau poate fi modelat un corilet.

Pentru tehnica clasică pe suprafața care se va acoperi cu acrilat se modelează

elemente retentive ca sfere, ciuperci, bastonașe ș.a.; pentru tehnica modernă nu se
modelează elemente retentive (pentru că se va folosi stratul opac care va forma legătura
dintre metal și acrilat).
 Urmează modelarea machetei canalelor de turnare, ambalarea, realizarea tiparului,
introducerea aliajului în tipar, dezambalarea și prelucrarea, pregătirea pentru acoperirea
cu acrilat.

4. Tehnica clasică și modernă de confecționare a componentei fizionomice la coroane

metaloacrilice.

Tehnica clasică presupune modelarea machetei din ceară a componentei fizionomice,

apoi ambalarea în vederea schimbului cerei în acrilat. Urmează eliminarea cerei din
tipar, izolarea, introducerea acrilatului în tipar și polimerizarea acestuia, dezambalarea,
prelucrarea și finisarea.

Tehnica modernă presupune depunerea maselor acrilice strat cu strat direct pe

componenta metalică, apoi polimerizarea acestora, prelucrarea și finisarea cu redarea
particularităților morfologice și coloristice.

5. Principii clasice și moderne de condiționare a suprafețelor metalice la coroanele

metaloacrilice.

După turnare și dezambalare, carcasul este netezit, se face degazarea prin ardere în
cuptor, sablarea, degrasarea, apoi se aplică un strat subțire de material care maschează
culoarea metalică a carcasului.

Principiul clasic presupune crearea unor macroretenții în formă de sfere, butoni

ciuperci, solzi de pește, bastonașe, etc. pe suprafața componentei metalice (deoarece
acrilatul nu formează legături cu metalul);
 Principiul modern nu necesită utilizarea retențiilor dar presupune acoperirea
carcasului metalic cu opac sau Silan, care servește ca intermediar în legătura dintre
metal și acrilat. Condiționarea se face tot așa ca la coroanele metalo-ceramice.

6. Proprietățile aliajelor utilizate la confecționarea coroanelor metalo-acrilice

https://www.youtube.com/watch?time_continue=303&v=fQvDF5vcUxM
 Elaborarea metodică Nr. 10
Tema: Coroanele de substituție. Caracteristica. Clasificare. Etapele
clinico-tehnice de confecționare. Totalizare
*Coroana de substituție (sau dispozitiv corono-radicular) este o proteză unidentară
constituită din două părți: dispozitivul radicular (se cimentează în canalul radicular) și
cel coronar (reface morfologia dintelui).

1. Etapele clinico – tehnice de confecţionare a coroanei de substituţie simple din acrilat.

Metoda directă: medicul adaptează elementele radicular și coronar prefabricate și le

fixează prin cimentare sau confecționează un pivot din sârmă la care ajustează un dinte
din acrilat prefabricat.

Metoda indirectă:

Clinic: amputarea resturilor coronare, prepararea canalului radicular, prepararea

bontului radicular, realizarea pivotului din sârmă cu o porțiune supraradiculară
retentivă, amprentarea împreună cu pivotul din sârmă;

Laborator: confecționarea modelului din gips (după înlăturarea amprentei pivotul

din sârmă rămâne pe model), poziționarea modelelor în relație centrică și fixarea lor în
simulator; modelarea machetei dispozitivului coronar, schimbul cerei în acrilat după
tehnica clasică (tipar, termopolimerizare), ajustarea pe model, prelucrarea cu
instrumente abrazive, lustruire;

Clinic: fixarea coroanei de substituție prin cimentare în cavitatea dintelui.

2. Particularităţile confecţionării modelului pentru coroana de substituţie (metoda
indirectă).

Pentru coroana de substituție cu dispozitiv radicular simplu se confecționează model

simplu cu bonturi fixe, din gips simplu.

Pentru coroana de substituție cu dispozitiv radicular compus se confecționează

model simplu din gips dur sau model compus cu bonturi mobilizabile. Dacă dispozitivul
radicular va fi turnat direct pe model, atunci modelul se confecționează folosind sisteme
speciale ca Accu Trac sau Tray system (pentru a putea dubla bontul din material
termorezistent)
3. Metoda realizării coroanei de substituţie din elemente prefabricate.

Sunt elemente radiculare și coronare prefabricate. După prepararea bontului

radicular, la canalul radicular se adaptează dispozitivul radicular, apoi este adaptată
coroana prefabricată, după care se cimentează. Tehnică rar utilizată.

4.Particularitățile de preparare a dinților.

 Întrucât este prezentă o leziune masivă, este necesară amputarea resturilor

coronare; totuși dacă condițiile clinice permit păstrarea unei porțiuni coronare
mai mari, ea trebuie păstrată;
 Bontul radicular să se plaseze deasupra gingiei cu câțiva milimetri;
 Canalul radicular se lărgește;
 Canalul radicular se obturează la 1/3 din partea apexului iar celelalte 2/3 se lasă
libere;
 Dacă canalul este obturat, se dezobturează 2/3 din adâncimea lui;
 Canalul preparat trebuie să fie rectiliniu, paralel axului dintelui (pentru a putea
însera ușor dispozitivul radicular);
 Dacă sunt două canale, se redă paralelism între ele (pentru a fi posibilă inserția);
 Dacă un canal nu poate fi paralel, acesta se prepară la o adâncime mică (ca
alternativă, dacă canalele nu sunt paralele se poate confecționa dispozitiv
radicular metalic din două bucăți: incrustația care se înseră prima și un pivot care
se introduce în canal printr-un tunel realizat în incrustație);

 Canalul trebuie să fie centrat suprafeței bontului radicular și să aibă o grosime

uniformă și suficientă a pereților.
  Versantul vestibular al bontului se înfundă sub gingie, porțiunea orală se găsește
deasupra gingiei cu 1-2 mm.
 Pentru o închidere mai bună a canalului radicular și rezistența contra rotației a
fost propusă crearea unei cavități în formă de cub.

5. Cerinţele către dispozitivul radicular.

 să se adapteze intim la canalul radicular, să lase spațiu minim pentru cement;

 să aibă o lungime nu mai mică decît înălțimea dintelui lezat;
 să aibă o grosime de 1-1,2mm (rezistență);
 să aibă elasticitate și rezistență la fracturare;
 să asigure stabilitatea coroanei și să excludă posibilitatea rotației;
 să nu slăbească rezistența rădăcinii;
 să asigure o legătură trainică cu coroana.

6. Tehnici de realizare a restaurărilor corono-radiculare.

 turnare (incrustația metalică);

 polimerizare (componenta fizionomică din acrilat);
 ardere (componenta fizionomică din ceramică);
 frezare (dispozitivul radicular din oxid de zirconiu);
7. Cerinţele către coroanele de substituţie

 să nu traumeze țesuturile în zona coletului bontului radicular;

 să închidă ermetic canalul radicular;
 să aibă retenție corespunzătoare;
 să nu mărească dimensiunea verticală de ocluzie;
 să restaureze morfologia și fizionomia dintelui.
 + cerințele față de disp rad.
 Elaborarea metodică Nr. 11
Tema: Edentați parțială. Etiologie, simptomatologie, formele clinice.
Componentele cîmpului protetic. Clasificarea și componentele punților
dentare

1. Definiţie “edentaţie parţială”. Varietăţi după dimensiuni.

Edentație parțială este dereglarea integrității arcadei dentare prin lipsa de la 1 până
la 13 – 15 dinți cu formarea unei sau mai multor breșe (spațiu).

După dimensiune deosebim așa varietăți de edentații parțiale:

 mici – lipsesc 1-3 dinți;

 mijlocii – lipsesc 4-6 dinți;
 mari – lipsesc mai mult de 6 dinți.
2. Etiologia edentaţiei parţiale.

A. Factori congenitali (edentație primară):

 lipsa mugurilor dentari;
 distrucția mugurilor dentari în stadiile incipiente de dezvoltare;
 dereglarea proceselor de formare și situare a mugurilor
 dereglarea proceselor de erupție a dinților care va duce la retenția dinților în
profunzimea osului (edentație falsă)
 anodonție – lipsa tuturor dinților;
 hipodonție (oligodonție) – lipsesc câțiva dinți.

B. Factori postnatali (edentație secundară; edentație dobândită):

 afecțiuni odontale;
 afecțiuni parodontale;
 tratament protetic incorect care duce la pierderea dinților
 procese inflamatoare;
 intervenții chirurgicale (înlăturarea tumorilor);
 traumatisme, accidente, etc.

3. Simptomele exo-şi endobucale a pacientului edentat parţial.

A. Simptome exobucale

 dacă lipsesc 1-2 dinți, chiar și din regiunea frontală, simptomele exobucale lipsesc;
 prăbușirea buzei superioare spre oral → breșă întinsă în zona frontală superioară
(incisivi, canini);
 prăbușirea obrajilor spre oral (obraji supți) → breșă întinsă în zonele laterale
(premolari, molari);
 asimetria feței (prăbușirea unui obraz) → breșă întinsă unilaterală (numai pe o
hemiarcadă);
 micșorarea treimii inferioare a feței → pierderea dimensiunii verticale de ocluzie
(DVO);
 pronunțarea plicilor nazolabiale și mentonieră → pierderea DVO;
 coborârea comisurilor gurii → pierderea DVO.
 B. Simptome endobucale

 poate fi afectată o arcadă sau ambele (superior, inferior);

 la pierderea integrității arcadei (apariția breșei) se formează grupul de dinți care
funcționează (are antagoniști) și grupul de dinți care nu funcționează (nu are
antagoniști);
 dinții care funcționează participă la actul de masticație, preiau funcția dinților
absenți (de ex: dacă lipsesc molarii, incisivii combină funcția de incizie și triturare,
dacă lipsesc incisivii, premolarii și molarii combină funcția de triturare și incizie),
ceea ce va duce la suprasolicitare funcțională;
 abraziune și mobilitate patologică (din cauza suprasolicitării funcționale);
 migrarea dinților limitrofi breșei (care mărginesc breșa);
 dereglări funcționale (incizie, masticație, deglutiție, fonație);
 dereglări ale ATM;
 dereglări funcționale musculare;
 dereglări fizionomice, psihice.

4. Clasificarea edentaţiei parţiale Kennedy. Componentele cîmpului protetic edentat

parţial.

Clasa I: include arcadele dentare edentate parțial cu prezența obligatorie a breșelor

bilaterale terminale, adică mărginite de dinți numai mezial.

Clasa II: include arcadele dentare edentate parțial cu prezența obligatorie a unei
breșe unilaterale terminale, adică mărginită de dinți numai mezial.

Clasa III: include arcadele dentare edentate parțial cu prezența obligatorie a breșei
laterale intercalate, adică mărginite de dinți și mezial și distal.

Clasa IV: include arcadele dentare edentate parțial cu prezența obligatorie a breșei
numai în zona frontală.

Primele 3 clase sunt împărțite în câte 4 subdiviziuni, în dependență de numărul

breșelor în zona dinților restanți.

(De ex: dacă pe o arcadă dentară cu lipsa bilaterală a toturor molarilor mai este
prezentă o breșă în zona frontală sau la nivelul premolarilor, este edentație de clasa I
subdiviziunea 1, dacă sunt 2 breșe – subdiviziunea 2, dacă 3 breșe – subdiviziunea 3, 4
breșe – subdiviziunea 4.)
Clasificarea edentațiilor parțiale după Kennedy
 Componentele câmpului protetic edentat parțial: dinții restanți cu parodontul lor,
apofiza alveolară edentată, mucoasa bucală din regiunea edentată.

5. Clasificarea punţilor dentare.

După modul de agregare:

 fixe (pot fi înlăturate numai de medic)

 mobilizabile (pot fi înlăturate și de pacient)

După material:

 metalice (aliaj nobil, inobil)

 nemetalice (acrilat, compozit, ceramică, zirconiu)
 mixte (metaloacrilică, metaloceramică)
După metoda de confecționare:

 lipite (componentele sunt solidarizate cu aliaj de lipire)

 sudate (elementele de agregare sunt ambalate împreună cu macheta din ceară a
corpului de punte; când se toarnă, aliajul se lipește de elementele de agregare (nu
se folosește))
 turnate (se modelează macheta elementelor de agregare și cea a corpului de punte
apoi se unesc obținînd o machetă a întregii punți; se ambalează pentru a fi
schimbată în aliaj)
 frezate (CAD-CAM)
 sinterizare (printare)
 presare (injectare)
 polimerizare (acrilat)
 ardere (InCeram)
După numărul dinților stâlpi:

 cu un dinte (punte cu extensie)

 cu doi dinți care mărginesc breșa din ambele părți
 cu trei și mai mulți dinți

După Kopeikin:

 cu două elemente de agregare pe cei doi dinți care mărginesc breșa

 cu un element de sprijin adăugător la mijloc
 cu elemente de agregare duble situate mezial sau distal de breșă
 cu elemente de agregare duble situate la ambele extremități ale breșei
 cu două elemente de agregare pe doi dinți limitrofi breșei cu o extensie unilaterală
După raportul corpului de punte cu apofiza alveolară:

 în șa
 în semișa
 tangent linear
 punctiform
 suspendat
 După particularitățile de construcție:

 monolite (dintr-o bucată)

 separate (din două bucăți)
 pliante
 atipice

6. Elemente componente a punților dentare.

 Elementele de agregare (proteze unidentare de care este solidarizat corpul de

punte la extremități și care contribuie la fixarea întregii proteze de dinții-stâlpi)
 Corpul de punte (un dinte sau un bloc de dinți care înlocuiesc dinții absenți)
7. Indicaţii către terapia edentaţiei parţiale cu punţi dentare

 înlocuirea a 1,2 dinți absenți în zona laterală

 înlocuirea a 1-4 dinți absenți în zona frontală
 există pericolul migrării dinților limitrofi breșei
 edentații multiple, intercalate
 parodontul dinților stâlpi este sănătos
 dinți cu mobilitate de gr. I și II dar nedureroși la presiune verticală sau la
mobilitate vestibulo-orală

*se ia în considerație gradul de întindere a breșei, topografia, valoarea funcțională a

dinților stâlpi (starea parodontului, morfologia radiculară, gradul și direcția de
implantare, mobilitatea), profesie, vârstă, sex, psihic.
 Elaborarea metodică Nr. 12
Tema: Tehnologia confecționării punților dentare întreg turnate.

1.Puntea dentară întreg turnată, caracteristica.

Puntea întreg turnată este o proteză fixă nefizionomică la care elementele de

agregare și corpul de punte sunt turnate concomitent astfel încît se obține un corp
integru. Datorită culorii sale metalice este nefizionomică, prezintă calități mecanice
bune, are duritate necesară care-i permite restabilirea funcției masticatorii, nu se
abraziază dar poate șlefui dinții antagoniști, este indicată în zona laterală, datorită
caracterului monolit, elementele de agregare nu se desprind de la corpul de punte.

2.Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare întreg turnate.

Clinic: prepararea dinților-stâlpi, amprentarea și determinarea ocluziei centrice,

protecția dinților cu pulpa vie;

Laborator: confecționarea modelelor din gips dur cu bonturi mobilizabile ale

dinților preparați, montarea modelelor în simulator și modelarea machetei din ceară a
elementelor de agregare, apoi a corpului de punte și solidarizarea lor (modelarea
machetei din ceară a punții), ambalarea machetei și turnarea, dezambalarea și
prelucrarea, adaptarea pe model;
 Clinic: proba punții în cavitatea bucală;

Laborator: punțile nefizionomice se finisează și se lustruiesc

Clinic: proda definitivă și cimentarea punții dentare.

3.Varietăţile de ceară utilizate la modelarea machetei punţii dentare întreg turnate.

Pentru tehnica modelării prin adiție se folosește ceara ambalată sub formă de
bastonașe de culoare roșie, albastră și verde. Ceara roșie este destinată adaptării
machetelor coroanelor în regiunea cervicală, din ceara albastră se modelează corpul de
punte iar din ceara verde - fețele coroanei. Mai nou, este ceară de modelare universală
de o culoare sau set de culori comercializată sub formă de blocuri sau turnată în
ambalaje metalice.

Pentru tehnica modelării prin turnare este folosită ceară de modelare albastră.

Pentru tehnica de frezare sunt comercializate blocuri de ceară specială pentru frezare.

Ceara utilizată la modelarea machetei canalului de turnare este de culoare verde sau
albastră, ambalată în buclă și are formă de cilindru cu diametru de 2, 3, 4 mm.

4.Utilajul, instrumente şi materiale necesare pentru prepararea dinţilor stâlpi în punţile

dentare întreg turnate.

Piesa de mână: turbina cu răcire

Instrumente: freze diamantate: cilindro-conică cu vârf rotunjit și granulatie medie

(0,8 mm), formă de flacără, subțire și scurtă, în chanfrein, cilindro-conică cu vârf
rotunjit (granulație fină) (1-2 mm), freză de finisare, freză în formă de roată, daltă și
conformator de unghiuri

Materiale: o placă de ceară de bază (roz)

5.Varietăţi de praguri cervicale, necesitatea şi tehnica realizării.

 Pragul cu bizou este terminaţia cervicală care asigură cea mai bună închidere
marginală. Infundarea subgingivală a pragului se face după lărgirea temporară a
şanţului gingival, iar bizoul se crează cu vârful unei freze de chanfrein. Pentru
definitivarea pragului şi a bizoului se folosesc instrumente diamantate cu
granulaţie fină.
 Pragul înclinat: Prepararea bontului cu prag înclinat urmăreşte suprimarea
coleretei metalice inestetice, dar menţine o margine metalică cu ajutorul căreia să
se prevină contracţia porţelanului în cursul sinterizării. Se reproşează acestei
tehnici că se întâlnesc prea multe straturi heterogene: dinte, ciment, metal, porţelan
opac şi gingival, ceea ce favorizează acumularea de placă bacteriană. Prepararea
pragului se face cu instrumente de mânâ.
 Prag drept de 90°: Se indică la restaurări unitare sau proteze fixe în edentaţii
unidentare în zona frontală când linia surâsului este înaltâ şi se vede gingia. Se
realizează cu freza cilindrică, instrumente de mânâ.
 Chanfreinul. Indicaţiile acestei terminaţii se vor limita la dinţi cu coroana clinică
lungă şi în zona furcaţiilor pentru a preveni pulpectomizarea lor. Se face cu freza
chanfrein (cilindrică cu vîrf ascuțit).
6.Tehnici de modelare a machetei din ceară a punţii dentare întreg turnate.

Tehnici de modelare: adiție, turnare, răzuire, frezare.

Modelarea machetei din ceară a punții dentare întreg turnate se face în două etape:
modelarea machetei elementelor de agregare și modelarea machetei corpului de punte.
Ulterior aceste două componente se solidarizează și se obține o machetă din ceară
monolită a punții.

Macheta din ceară a elementului de agregare se modelează prin adiție, apoi, la

necesitate, prin răzuire, redând contactele ocluzale și individualizarea morfologiei
coronare.

Macheta din ceară a corpului de punte poate fi modelat prin turnare într-o amprentă
(pentru coroane metalice) sau într-un conformator special (pentru coroane mixte) sau
poate fi adaptat un dinte standart din acrilat.

Solidarizarea se face prin picurare de ceară între machete.

7.Canale de turnare, cerinţe şi metode de formare a acestora.

Canale de turnare – sunt niște tunele sau rețele prin care aliajul topit curge și umple
cavitățile tiparului.

Pentru a realiza canalele de turnare este necesar de a modela macheta canalului de

turnare. Aceasta se confecționează din tije metalice, din ceară sau alte materiale care
ard fără reziduuri. Ele sunt lipite de machetele protezelor apoi de conul capacului
conformatorului, după care urmează ambalarea și preîncălzirea tiparului. Anume la
această etapă ceara se topește și curge din tipar, formîndu-se niște cavități în formă de
tuneluri – canalele de turnare – prin care va fi introdus aliajul topit.

Sunt două tehnici de realizare a machetelor canalelor de turnare: clasică și modernă.

Tehnica clasică presupune lipirea la fiecare machetă a cîte o tijă cu diametrul de 1,7-
3 mm și cu lungimea de 3-5 mm. Cu 2-3 mm mai sus de macheta protezei, prin
depunere de ceară, este modelată o sferă cu diametrul de 3-4 mm (care va fi pe post de
rezervor care va compensa volumul ce se va pierde prin contracția aliajului în timpul
răcirii). Ulterior, extremitatea liberă a machetei canalului este lipită de conul capacului
conformatorului.

În caz că este necesară ambalarea a mai multor machete, la con este solidarizată o
tijă cu diametrul de 5-6 mm și lungimea dependentă de numărul machetelor (macheta
canalului principal), iar la ea se solidarizează machetele canalelor secundare (la capătul
cărora se află machetele protezelor).

Tehnica modernă presupune lipirea la fiecare machetă cîte o tijă verticală de 2,5-3
mm în diametru și lungime de 3-4 mm iar la extremitățile libere ale lor se fixează o altă
tijă orizontală (care va fi pe post de rezervor). La această tijă se mai solidarizează alte 2-
3 tije orizontale care se lipesc de conul capacului conformatorului.

Sunt realizate și canale de evacuare a gazelor lipind tije de ceară cu diametrul de 0,5
mm la machetă și la marginea conului de pe capacul conformatorului.

Principii de poziționare a machetei canalului de turnare:

 pe locul cel mai gros al machetei, dar să nu modifice morfologia;

 pe suprafața machetei care nu prezintă relief ascuțit
 tija este orientată în direcția de rotație a centrifugii
 Elaborarea metodică Nr. 13
Tema: Tehnologia confecționării punților dentare fizionomice acrilice

1. Etapele clinico-tehnice de confecţionarea a punţilor dentare fizionomice acrilice

metoda clasică și modernă.

Clinic: prepararea dinților-stâlpi, amprentarea, determinarea ocluziei, determinarea

culorii dinților naturali și a acrilatului, protecția dinților preparați.

Laborator: realizarea modelelor, fixarea lor în ocluzie centrică și montarea lor în

simulator, modelarea machetei din ceară a elementelor de agregare, apoi a corpului de
punte, ambalarea machetei, schimbul cerii în acrilat, dezambalarea punții acrilice,
prelucrarea, finisarea și lustruirea acesteia.

Clinic: proba punții, șlefuirea punctelor de contact primare și cementarea punții pe

dinții stâlpi.

2. Particularităţile preparării dinţilor stîlpi la confecţionarea punţilor dentare

fizionomice acrilice.

 şlefuirea marginii incizale - 2 mm, freză diamantată cilindro-conică cu vârf plat;

planul de şlefuire are o înclinare de 45° palatinal la superiori și vestibular la
inferiori, în caz de ocluzie cap la cap planul va fi drept.
 şlefuirea feţei vestibulare – 1,5 mm, freză diamantată cilindro-conică cu vârf
plat; se șlefuiește în două planuri: incizal și cervical (se asigură astfel grosimea
uniformă a pereţilor coroanei şi un efect estetic mai bun, fară a prejudicia
vitalitatea dintelui).
 şlefuirea feţei orale – 1,5 mm, freză diamantată cilindro-conică, pietre în formă
de roată de moară sau freză diamantată în formă de minge de rugby; grupul
incisiv se prepară în două planuri: supra și subcingular.
 rotunjirea muchiilor – freze diamantate cilindro-conice cu granulaţie fină;
marginile se netezesc dar nu dispar complet.
 definitivarea pragului gingival – pragul poate fi făcut sau nu, deoarece
marginile coroanei acrilice pot fi bizotate (ascuțite); dacă se face prag, se face
unul în unghi drept gu lățimea de 0,8-1,2 mm.
3. Particularităţile amprentării cîmpului protetic la confecţionarea punţilor dentare
fizionomice acrilice.

Pentru amprentare se folosesc materiale elastice siliconice care oferă cea mai mare
precizie. Este important ca amprenta să redea fidel nu numai suprafețele bontului dar și
zona coletului. Se ia o amprentă în doi timpi: în primul timp pe lingură se pune masa
vâscoasă și se presează pe câmpul protetic, apoi în al doilea timp se aplică masa
chitoasă și se presează repetat pe cîmpul protetic. Masa chitoasă poate fi aplicată pe
dinți cu o seringă specială iar masa vâscoasă presată cu lingura.
4. Tehnici de modelare a machetei din ceară a punţilor dentare fizionomice acrilice.

 Aditivă – cu un instrument fierbinte se depune ceară picătură cu picătură până la

modelarea formei anatomice a dintelui
 Substractivă – Cu un instrument de modelare se răzuiește surplusul de ceară
până la atingerea formei anatomice corecte a dintelui
 Turnare – ceara se topește și se toarnă într-un conformator (o copie negativă
fidelă a unui model de dinți); macheta obținută se adaptează la bonturile dinților
și în breșă

5. Tehnici de realizare a tiparului pentru transformarea machetei din ceară a punţilor

dentare fizionomice acrilice în materialul solicitat

Tehnica clasică

Tiparul pentru proteze fixe este compus din două jumătăți: superioară și inferioară.
Chiuveta are două jumătăți: superioară și inferioară. Macheta punții dentare acrilice este
detașată (de model) împreună cu porțiunea modelului cu care contactează, acest
complex se deretentivizează (sunt înlăturate toate elementele modelului care vor putea
îngreuna deschiderea tiparului) și se ambalează în jumătatea inferioară a chiuvetei astfel
încât ghipsul să ajungă până la marginea machetei, nu mai sus (va apărea o linie
întunecată). După priza ghipsului, se aplică celălalt inel al chiuvetei și se cufundă în apă
cu săpun pentru izolare (5-7 min). Chiuveta se umple cu ghips iar după priză, se
introduce într-un vas cu apă fierbândă pentru 2-3 minute pentru a se topi ceara, după
care se scoate, se deschide și cu un jet de apă fierbinte se spală toată ceara. După ce se
usucă, suprafețele tiparului sunt acoperite cu un material de izolare și se lasă să se
răcească. Tiparul este pregătit pentru introducerea și polimerizarea acrilatului.

Tehnica modernă

Ambalarea se face similar ca la tehnica clasică, cu diferența că la macheta punții se

solidarizează macheta canalului de turnare iar acrilatul este introdus prin injectare.

6. Instrumente utilizate la confecţionarea punţilor dentare fizionomice acrilice

Clinic: piesa de mînă, freze: diamantată cilidro-conică cu vârf rotunjit (0,8 mm),
granulaţie medie şi fină, diamantată efilată, diamantată cilindro-conică cu vârf plat (1
mm), granulaţie medie, diamantată de formă lenticulară sau con invers, diamantată în
formă de minge de rugby, freze de finisare; lingură de amprentare.

Laborator: simulator, spatulă de modelare, spatulă electrică/sursă de căldură, bisturiu,

chiuvetă pentru proteze fixe, cratiță de polimerizare, cuțit de gips, vas pentru prepararea
acrilatului, fierestrău de gips/disc pentru secționare.
 Elaborarea metodică Nr. 14
Tema: Tehnologia confecționării punților dentare fizionomice integral
ceramice

1.Caracteristica punţilor dentare fizionomice ceramice.

Sunt construcții protetice fizionomice care au elementele de agregare și corpul de

punte confecționați din mase ceramice.

Porțelanul conferă punții aspectul natural prin varietățile de culori și nuanțele

translucidității, oferă posibilitatea de a imita defectele de smalț, pete ș.a. Porțelanul își
păstrează nealterat culorile în timp, este biocompatibil, este rezistent la acțiunea
chimică, este un bun izolator termic, are duritate suficientă pentru a rezista la uzură însă
poate abrazia dinții antagoniști și se poate fractura în condiții nefavorabile. Prezintă
calități fizionomice superioare punților acrilice și chiar metalo-ceramice.

2.Indicaţii la confecţionarea punţilor dentare fizionomice ceramice.

 Fracturi ale marginilor incizale când fizionomia şi funcţia nu mai pot fi refăcute
cu materiale plastice de restaurare coronară.
 Leziuni carioase proximale de amploare care în decursul anilor au fost
restaurate de repetate ori cu obturaţii.
 Discromii ale frontalilor indiferent de etiologie.
 Discromii post tratamente endodontale care nu pot fi rezolvate prin tratamente
de albire.
 Anomalii de formă şi poziţie care nu pot fi rezolvate prin tratament ortodontic.
 Îmbunătăţirea aspectului fizionomic în special la o serie de profesii (artişti,
profesori, avocaţi), unde metalo-ceramica nu satisfăcătoare.

3.Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare fizionomice ceramice

metoda clasică.

Clinic: prepararea dinților, amprentarea și determinarea ocluziei centrice

 Laborator: Confecționarea modelelor din gips dur cu bonturi mobilizabile,
poziționarea lor în relație centrică și fixarea în simulator; pe dinții stâlpi se realizează
matricea din platină, pe care se depune masa de opac și se arde conform tehnicilor
utilizate la realizarea coroanelor Jacket ceramice (metoda clasică). Ulterior între
matricele de platină (în breșă) se adaptează o bară din porțelan prefabricată astfel încât
să prezinte contact cu opacul dar să fie distanțat cu cel puțin 1 mm de dinții antagoniști.
Bara se solidarizează cu ceară incoloră apoi se face un suport din material
termorezistent pe care se poziționează complexul bară-matrice. Urmează prelucrarea
termică a suportului (materialul termo-rezistent face priza iar ceara se topește lăsând
spațiu între matrice și bară), după care între bară și matrice se depune un nou strat de
opac și se arde. După răcire, elementele solidarizate se aplică pe model și se modelează
din opac corpul de punte subdimensionat cu 1-1,5mm, apoi se arde. Urmează depunerea
succesivă a straturilor de dentină, colet, incizal, smalț, separarea spațiilor interdentare
până la opac și arderea. După asta se prelucrează cu abrazive și se depune un strat în
spațiul interdentar urmat de ardere.

Clinic: proba punții integral-ceramice pe câmpul protetic.

Laborator: glazurarea și înlăturarea matricei de platină.

Clinic: cimentarea definitivă a punții.

4.Particularităţile preparării dinţilor stîlpi la confecţionarea punţilor dentare fizionomice

ceramice.

 obținerea unei forme corecte a bontului, specifică pentru coroana integral

ceramică (tema 13 p2)
 obținerea paralelismului între axele coronare ale dinților-stâlpi

Coroana Jacket de porţelan ars pe folie de platină pretinde o preparaţie terminală sub
formă de prag circular care formează cu pereţii axiali un unghi de 90°. Lăţimea pragului
este de 1 mm, el fiind paralel cu vârful crestei gingiei libere.
5.Tehnici contemporane de confecţionare a punţilor dentare fizionomice ceramice.

 Tehnici aditive:
1. Depunere de straturi succesive de ceramică. Sisteme: Optec HSP
Jeneric/Pentron, SUA), Vitadur (Vita, Geramnia), Duceram LFC (Ducera,
Germania)
2. Turnare. Sisteme: Cerapearl (Kyocera Bioceram), Dicor (DeTrey/Dentsply,
Germania/SUA)
3. Infiltrare şi sinterizare: Sistem: InCeram (Vita, Germania)
4. Injectare (presare) la temperatură scăzută sau înaltă. Sisteme: IPS Empress
(Ivoclar, Liechtenstein), Cerestore (Coors Biomedical, SUA), Optec OPC
(Jeneric/Pentron, SUA), Cerapress (Schmidseder, Germania).
 Tehnici substractive:
1. strunjire (frezaj); Sisteme: Cerec (Sirona, Cermania), Celay (Mikrona
Technologie, Elveţia),
2. electroeroziune.
 Elaborarea metodică Nr. 15
Tema: Tehnologia confecționării punților dentare fizionomice mixte
metalo-ceramice

1.Caracteristica componentelor punţilor dentare mixte metaloceramice.

Puntea metalo-ceramică este compusă din componenta metalică (carcas/schelet

metalic) și din componenta fizionomică (porțelanul).

Carcasul metalic este realizat din aliaje nobile sau inobile prin turnare sau frezare și
constituie un suport rigid pentru porțelan – conferindu-i rezistență la fracturare; are
grosimea de 0,3-0,4mm. În dependență de restaurarea fizionomică poate fi sau nu vizibil
în cavitatea bucală (semifizionomică). În acest caz, porțiunea vizibilă restabilește
morfologia porțiunii coronare date a dintelui. Aliajul din care se confecționează are o
temperatură de topire mai mare decât cea de ardere a ceramicii, pentru a preveni topirea
suportului în timpul arderii. Aliajul trebuie să fie compatibil cu ceramica: să aibă
coeficient apropiat de dilatare și contracție termică. Nu se fac retenții, marginile
carcasului sunt rotunjite.

Componenta fizionomică este depusă strat cu strat prin pensulare apoi arsă în
cuptorul de ceramică. Ea are grosimea de 0,6-1mm pe fața vestibulară și de 1,5-2mm pe
marginea incizală/suprafața ocluzală.
2.Particularităţile preparării dinţilor stîlpi şi amprentării la confecţionarea punţilor
dentare mixte metalo-ceramice.

 obținerea unei forme corecte a bontului, specifică pentru coroana mixtă metalo-
ceramică (tema 8)
 obținerea paralelismului între axele coronare ale dinților-stâlpi
 Amprentarea se face cu mase de amprentare siliconice în două straturi.

3.Materiale şi tehnica realizării modelului pentru confecţionarea punţilor dentare mixte

metaloceramice.

Pentru realizarea modelului compus cu bonturi mobilizabile este nevoie de gips dur
de clasa IV, gips de clasa III, tije de ghidaj.

Se prepară pasta de gips de clasa IV și se introduce în amprentă sub control vizual,

pe măsuța vibratorie, controlând ca gipsul să pătrundă în toate imprimările. După priza
gipsului aceasta va fi partea lucrătoare. Aceasta se scoate din amprentă, se elimină
surplusurile cu ajutorul trimerului și a soclatorului, apoi soclului i se redă o suprafață
netedă. Cu ajutorul aparatului Laser pin se fac găuri în partea bazală a soclului în
punctele de proiecție ale dinților stâlpi. În aceste găuri sunt poziționate tijele de ghidaj.
Partea lucrătoare se introduce în apă cu săpun pentru 4-5 min pentru a se izola. Se
prepară pasta de gips de clasa III și se umple conformatorul pentru soclu apoi în aceasta
se introduce partea lucrătoare împreună cu tijele. După priza gipsului soclul se
fasonează și se elimină partea lucrătoare. bonturile sunt secționate și pregătite pentru
modelarea machetei.
4.Fazele clinico-tenhice de confecţionare a punţilor dentare mixte metalo-ceramice.

 Clinic: Prepararea dinților, amprentarea, determinarea ocluziei centrice

 Laborator: confecționarea modelului din gips dur cu bonturi mobilizabile,
fixarea modelelor în simulator, modelarea machetei din ceară a carcasului
metalic, schimbul cerii în aliaj, (ambalarea, formarea tiparului, turnarea,
dezambalarea), prelucrarea piesei turnate, adaptarea pe model.
 Clinic: proba carcasului în cavitatea bucală, determinarea culorii ceramicii.
 Laborator: condiționarea carcasului pentru placare (degazare, sablare,
degrasare), aplicarea maselor ceramice și arderea lor, prelucrarea punții ceramice.
 Clinic: proba punții pe dinții stâlpi
 Laborator: glazurarea/ lustruirea mecanică
 Clinic: fixarea punții pe dinții stâlpi prin cimentare definitivă.
5.Tehnice de modelare a machetei din ceară a componentei metalice a punţilor dentare
mixte metaloceramice fizionomice.

 aditivă – prin adiția cerei picătură cu picătură se redă forma și grosimea corectă a
carcasului metalic
 substractivă – frezarea sau răzuirea cerei
 adaptarea elementelor prefabricate

Modelarea începe cu crearea unor cape de ceară pe bonturile dinților stâlpi (prin
metoda răcirii progresive sau adaptarea foliei de ceară prefabricată sau termoplastică),
după care în zona cervicală se depune ceară de colet (pentru o adaptare mai bună la
prag), în zona edentată se adaptează un bloc de ceară albastră sau elemente prefabricate
și apoi prin tehnica adiției și răzuirii se modelează macheta carcasului metalic.
6.Aliagele folosite la obţinerea componentei metalice a punţii dentare mixte
metaloceramice.

 Nobile: aliajele aurului

 Inobile: Crom-Cobalt, Crom-Nichel
 Puntea metalo-
ceramică cu corilet
 Cuprins
1. Noțiune;
2. Indicații;
3. Contraindicații;
4. Avantaje;
5. Dezavantaje;
6. Tehnologia de confecționare
 Noțiune
Puntea dentară este o proteză
fixă ce restabilește forma și funcția
pierdute ale arcadei dentare.
 Indicații
O Edentații parțiale reduse;
O Breșe intercalate;
O Dinți stîlpi mari sau medii;
O Dinți stîlpi cu parodontul
marginal apt pentru suportarea
presiunilor masticatorii.
 Contraindicații
O Breșe întinse;
O Dinți stîlpi mici;
O Edentație terminală;
O Dinți cu parodontul afectat și
mobilitate;
O Vîrsta mai mică de 18 ani.
 Avantaje
O Nu provoaca dereglari de fonatie.
O Permit restabilirea aspectului
fizionomic.
O Constructii rigide nedeformabile,
rezistente.
O Capacitatea de a restabili eficacitatea
masticatoare.
 Dezavantaje
O Necesitatea prepararii dintilor stalpi cu
redarea paralelismului intre ei.
O Posibilitatea suprasolicitarii
functionale.
O Aparitia eroziunilor sub corpul puntii.
Realizarea modelului
Realizarea modelului
Realizarea modelului
Realizarea modelului
Secționarea bonturilor
Evidențierea pragului
Fixarea modelelor
în articulator
Modelarea machetei carcasului metalic
Modelarea machetei carcasului metalic
Modelarea machetei carcasului metalic
Modelarea machetei carcasului metalic
Schimbul cerii în aliaj
Prelucrarea
carcasului
Prelucrarea carcasului
Oxidarea
Degazarea
Depunerea stratului opac
Depunerea și sinterizarea straturilor
de ceramică
Mulțumesc pentru atenție!
 Elaborarea metodică Nr. 16
Tema: Tehnologia confecționării punților dentare fizionomice mixte
metalo-acrilice. Etapele clinico-tehnice de confecționare

1.Etapele clinico-tehnice la confecţionare a punţilor dentare metaloacrilice.

 Clinic: prepararea dinților, amprentarea, determinarea ocluziei centrice.

 Laborator: confecționarea modelului din gips dur cu bonturi mobilizabile și
modelul cu dinți antagoniști, fixarea lor în ocluzie centrică și gipsarea în
simulator, modelarea machetei din ceară a carcasului metalic, aplicarea retențiilor
sub formă de sfere/bare/ciupercuțe, schimbul cerei în aliaj (ambalarea, turnarea,
dezambalarea), prelucrarea carcasului metalic, ajustarea lui pe model.
 Clinic: proba carcasului în cavitatea bucală, determinarea culorii acrilatului.
 Laborator: mascarea carcasului (cu Conalor), modelarea machetei din ceară a
componentei fizionomice, schimbul cerei în acrilat (ambalarea, topirea cerei,
izolarea, introducerea acrilatului, polimerizarea, dezambalarea), prelucrarea
compoentei fizionomice.
 Clinic: proba punții metalo-ceramice în cavitatea bucală.
 Laborator: lustruirea punții.
 Clinic: fixarea prin cimentare definitivă a punții pe dinții stâlpi.
2. Particularităţile preparării dinţilor stîlpi în puntea dentară metaloacrilică.

Faţa vestibulară trebuie şlefuită în două planuri, „biofuncţional". Trebuie să se

asigure un spaţiu uniform de 2 mm; pentru metal 0,3-0,4 mm, pentru acrilat 1,5 mm. În
zona de colet trebuie să se asigure un prag vestibular care să aibă o lăţime minimă de
0,8 mm, preferabil 1-1,5 mm. Pragul gingival va forma cu peretele axial un unghi
exprimat şi va fî înfundat subgingival 0,25-0,5 mm. Pragul vestibular se continuă pe
jumătăţile vestibulare ale feţelor proximale de unde continuă sub formă de chanfrein.

Este necesară redarea paralelismului între dinții stâlpi

3. Materialele şi tehnica amprentării cîmpului protetic la confecţionarea punţilor dentare

metaloacrilice.

Amprentarea se face cu material siliconic în doi timpi. Mai întâi se face amestecul
primului strat și se depune pe lingură, apoi se presează pe arcada dentară. Câmpul
protetic trebuie să fie uscat, fără secreții sau sânge, șanțul gingival trebuie temporar
îndepărtat, pentru a se evidenția limita preparației. După priza materialului de
amprentare, lingura se înlătură din cavitatea bucală și se depune pasta de corecție apoi
se presează repetat pe arcada dentară. După priză, amprenta este eliminată atent din
cavitatea bucală.
4.Tehnica realizării modelului de lucru şi a celui auxiliar.

Modelul de lucru se confecționează din gips dur cu bonturi mobilizabile. Modelul

auxiliar se confecționează din gips dur cu bonturi fixe.

Pentru realizarea modelului auxiliar este necesară prepararea pastei de gips și

introducerea acesteia în amprentă menținând-o pe măsuța vibratoare, urmărind ca gipsul
să umple toate imprimările amprentei; în același timp se umple cu gips conformatorul
de soclu iar amprenta se poziționează deasupra lui. După priza gipsului, soclul se
fasonează.

Pentru realizarea modelului compus cu bonturi mobilizabile este nevoie de gips dur
de clasa IV, gips de clasa III, tije de ghidaj, conformator de soclu.

Se prepară pasta de gips de clasa IV și se introduce în amprentă sub control vizual,

pe măsuța vibratorie, controlând ca gipsul să pătrundă în toate imprimările. După priza
gipsului aceasta va fi partea lucrătoare. Aceasta se scoate din amprentă, se elimină
surplusurile cu ajutorul trimerului și a soclatorului, apoi soclului i se redă o suprafață
netedă. Cu ajutorul aparatului Laser pin se fac găuri în partea bazală a soclului în
punctele de proiecție ale dinților stâlpi. În aceste găuri sunt poziționate tijele de ghidaj.
Partea lucrătoare se introduce în apă cu săpun pentru 4-5 min pentru a se izola. Se
prepară pasta de gips de clasa III și se umple conformatorul pentru soclu apoi în aceasta
se introduce partea lucrătoare împreună cu tijele. După priza gipsului soclul se
fasonează și se elimină partea lucrătoare. bonturile sunt secționate și pregătite pentru
modelarea machetei din ceară.
5.Tehnica modelării machetei din ceară a componentei metalice a punţii dentare
metaloacrilice.

 aditivă – prin adiția cerei picătură cu picătură se redă forma și grosimea corectă a
carcasului metalic
 substractivă – frezarea sau răzuirea cerei
 adaptarea elementelor prefabricate

Modelarea începe cu crearea unor cape de ceară pe bonturile dinților stâlpi (prin
metoda răcirii progresive sau adaptarea foliei de ceară prefabricată sau termoplastică),
după care în zona cervicală se depune ceară de colet (pentru o adaptare mai bună la
prag), în zona edentată se adaptează un bloc de ceară albastră sau elemente prefabricate
și apoi prin tehnica adiției și răzuirii se modelează macheta carcasului metalic. Pe
suprafața machetei se aplică un lac adeziv peste care se presoară retențiile.
6.Varietăţi de elemente de retenţie a acrilatului.
7.Cerinţele către componenta metalică a punţii dentare metaloacrilică.

 să asigure rezistența materialului fizionomic

 să fie integru, să nu prezinte lipsuri, fisuri sau surplusuri
 să asigure retenția acrilatului
 să nu fie vizibil prin componenta fizionomică (se maschează)
 să aibă o bună închidere marginală la nivelul pragului dentar
 să se însere cu ușurință pe dinții stâlpi
 pe suprafețele ce vor fi placate să asigure un spațiu suficient necesar pentru acrilat
de 1,5 mm. A se lua în considerație și grosimea retențiilor.
8.Metale şi aliaje utilizate la confecţionarea punţilor dentare metaloacrilice.
Componenţa. Însuşiri tehnologice.

Aliajele inobile pe bază de CrCo și CrNi.

Aliajele tip CrCo conțin aproximativ 60% Cobalt și 30% Crom precum și deferiți
componenți: Mo, Al, W, Si, Ru, Ga etc.

Aliajele tip CrNi conțin aproximativ 69-81% Ni și 12% Cr cu adaosuri de Mo, Al,
Si, Be, Cu, Mn, Co, Ti, Ta, Ga, P, Sn.

Ingredienții adăugați în diferite proporții la aceste aliaje influențează proprietățile lor

fizico-chimice. Astfel, cromul conferă aliajului duritate și calități anticorozive, prezența
molibdenului îi comunică o structură microcristalină iar nichelul mărește vâscozitatea,
siliciul și manganul îmbunătățesc fluiditatea, manganul micșorează temperatura de
topire și contribuie la înlăturarea gazelor și legăturilor sulfuroase.

Proprietăți:

 Coeficient de contracție de 1-2%

 interval de topire de 1232 – 1454 grade
 culoare alb-argintie
 densitate mică de aproximativ 8g/cm3
 greutate mai mică comparativ cu aliajele nobile
 proprietăți mecanice sunt superioare celor nobile
 au duritate crescută – rezistență la abraziune, dificultate în prelucrare
 modulul de elasticitate de cel puțin două ori mai mare decât al aliajelor de aur
 sunt bine tolerate în cavitatea bucală
 rezistență la coroziune
 Elaborarea metodică Nr. 17
Tema: Prelucrarea și finisarea punților dentare. Totalizare

1. Utilajul necesar la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare.

 Micromotor (pune în funcție frezele, pietrele, discurile, polipanții cu care se

prelucrează suprafețele protezei)
 Motor (pune în funcție discul, piatra, polipantul, peria, puful cu care se lustruiesc
suprafețele protezei)
 Baia galvanică (pentru lustruirea punților metalice).
 Generator de aburi (pentru eliminarea particulelor de material abraziv care rămân
pe suprafețele protezei după lustruire).
2. Instrumentarul necesar la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare.

 freze de diferită granulație și formă atât metalice cât și din carborund (toate
tipurile de proteze)
 discuri din carborund sau diamantate (metalice)
 discuri de separație (toate tipurile)
 pietre de carborund (metalice, acrilice)
 hârtie abrazivă (acrilice)
 polipanți (netezirea protezelor metalice și ceramice, uneori acrilice)
 perii (metalice, acrilice)
 filțuri (metalice, acrilice)
 puf (metalice, acrilice)
3. Materialele necesare la prelucrarea şi finisarea punţilor dentare.

 abrazive pentru șlefuire (pietre, discuri, freze):

1. de proveniență naturală: diamant, corund, cuarț, piatra ponce, oxid de aluminiu,
oxizi de fier, magnetita ș.a.
2. de proveniență artificială:carborund, electrocorund ș.a.
 abrazive pentru lustruire
1. prelucrare mecanică: pulbere fină de piatră ponce, cuarț, feldspat și cretă în
amestec cu apa sau lichid special; paste care conțin pulberi extrafine ale
oxizilor metalici înglobați în grăsimi liante (sunt de diferite culori în
dependență de oxizii din componență)
2. prelucrare electrochimică: lichid electrolitic
4. Sablarea pieselor turnate.

Sablarea reprezintă un procedeu de împroșcare cu un jet de pulbere fin de corund pe

baza oxidului de aluminiu sau nisip de cuarț. Astfel, particulele sunt eliminate cu viteză
foarte mare și, lovindu-se de componenta metalică, fragmentează resturile de masă de
ambalare de pe suprafața punții. Componenta metalică se ține în așa fel încăt jetul de
nisip să cadă pe suprafața ei sub un unghi de 45 de grade. Jetul nu trebuie să cadă timp
îndelungat pe componenta metalică, pentru că poate face o gaură.
5. Tehnica prelucrării mecanice a punţilor dentare.

Prelucrarea mecanică se face în doi timpi; planarea și netezirea suprafeței, apoi

lustruirea acesteia.

Prelucrarea mecanică începe cu alegerea instrumentului potrivit (freză, disc sau

piatră) care se montează cu mandrenului în micromotor. Micromotorul face ca
instrumentul să se rotească, iar la apropierea protezei, când se realizează contactul
suprafeței acesteia cu materialul abraziv, particulele celui din urmă, fiind mai dure,
produc o pierdere de material, adică șlefuiește suprafața. Astfel, sunt eliminate toate
surplusurile, canalele de turnare. Ulterior se face netezirea cu ajutorul polipantului. La o
menținere îndelungată sub acțiunea polipantului, proteza se încălzește și poate produce
senzații neplăcute pentru practician dar și o deteriorare a structurii suprafeței protezei,
posibil chiar găurirea acesteia.

Lustruirea se face mai întâi cu peria, care este poziționată pe mandrenul motorului
sau la micromotor, apoi cu puful, care dă un aspect lucios.

Pe perie se depune pastă de lustruit și se apropie proteza. Este important ca proteza

să nu fie menținută timp îndelungat în contact cu peria, pentru a preveni complicațiile
sus-numite dar și pentru a nu apărea zgârieturi nedorite. Dacă acest defect totuși apare,
prelucrarea se face în direcție transversală în raport cu acesta. O prelucrare în direcție
longitudinală o va adânci mai tare. Puful necesită aceeași abordare.
6. Şlefuirea şi lustruirea punţilor dentare.

Șlefuirea se face cu freze și discuri de granulație fină, aplanând neregularitățile și

netezind suprafețele punții. O atenție deosebită se acordă zonei de separare dintre
elemente. Mișcările se fac în aceeași direcție. Urmează netezirea cu polipantul care
conferă o suprafață și mai netedă.

Lustruirea se face cu peria și puful în combinație cu prafuri și paste de lustruit.