Curs III -Protezele partiale fixe

Protezele parţiale fixe sunt proteze pluridentare fixate prin cimentare sau
lipire, eventual prin alte mijloace de retenţie (şuruburi) la dinţii naturali (preparaţi
sub forma de bonturi), radacini dentare şi/sau stâlpii implantelor.
Protezele parţiale fixe (termen nou GPT 1999) sunt formate din elemente de
agregare care se fixează la stâlpii naturali sau artificiali, intermediarii protezelor
fîxe (corpul de punte) care înlocuiesc dinţii lipsă şi conectorii.
Conectorii reprezintă zona de legătură a elementelor de agregare cu
intermediarii. Conectorii pot fi rigizi şi elastici.
Stâlpii sunt acele parti ale dinţilor sau implantelor care servesc drept suport
şi/sau retenţie pentru elementele de agregare ale protezelor parţiale fixe, iar
intermediarii sunt elementele de inlocuire a dintilor lipsa.

Funcţiile unei proteze parţiale fixe sunt:

• închiderea breşei edentate cu refacerea consecutivă a continuităţii arcadei
dcntare şi a posibilitâţii de transmitere sagitală a forţelor, imitând existenţa ariilor de
contact;
• împiedicarea apanţiei migrârilor şi basculărilor dentare;
• protecţia crestei edentate şi a parodonţmlui dmţilor stâlpi de impactul
alimentar din cursul masticaţiei;
• refacerea planului de ocluzie denivelat.

Restaurările protetice fixe prezinta următoarele caracteristici:

1. sunt proteze parţiale rigide, nedeformabile cu o rezistenţă remarcabila la
îndoire, rupere şi uzură;
2. realizarea lor necesita colaborarea medicului cu laboratorul de tehnică
dentara, de aceea ele fac parte din restaurările protetice realizate prin tehnici
indirecte;
3. transmit presiunile masticatorii de la nivelul suprafeţelor lor ocluzale prin
intermediul dinţilor stâlpi (dento-parodontal) osului alveolar;
4. volumul lor este mai mic sau cel puţin egal cu cel al dintilor naturali;
5. designul suprafetelor lor axiale şi ocluzale ca şi axele lor de inserţie
corespund de cele mai multe ori cu cele ale dinţilor pe care se sprijina şi/sau îi
înlocuiesc;
 6. sunt fixate la dinţii stalpi prin cimentare, lipire, înşurubare (cele
demontabile), sau doar prin fricţiune (culisare, telescopare etc. cele mobilizabile),
ceea ce le confera o stabilitate remarcabila în timp.

Clasificarea protezelor partiale fixe:

Restaurările protetice fixe se pot clasifica pe baza mai multor criterii:

a) După topografia zonei în care sunt inserate:
 RPF la maxilar şi/sau la mandibula
 RPF frontale (înlocuiesc dinţii lipsa din zona frontala)
 RPF laterale (înlocuiesc dinţii lipsâ din zona de sprijin la maxilar sau
mandibulâ)
 RPF extinse fronto-laterale

b) După relaţia cu dinţii stâlpi:

 RPF intercalate ( susţinute la ambele extremitâţi ale breşei edentate de
dinţi stâlpi)
 RPF cu extensie ( elementul sau elementele de agregare sunt situate
doar la o extremitate a breşei edentate, intermediarul situat in consolă închide breşa).
 RPF continuă ( cuprinde mai multe breşe, unind dinţii stâlpi naturali sau
implantari între ei, până la solidarizarea lor pe o arcadă când poartă numele de RPF
totală).

c) După modul de fixare:

 RPF fixate (prin cimentare, lipire, înşurubare)
 RPF demontabile (fixate prin înşurubare, pot fi îndepărtate doar de către
medic şi/sau de ajutoarele sale)
 RPF mobilizabile (pot fî îndepărtate de pe câmp de câtre pacient pentru
a fi igienizate)

d) După tipul elementelor de agregare

 coroane de înveliş: - metalice
- integral ceramice
- mixte (CMMC şi CMMP)
 coroane de substituţie
 coroane partiale cu şanţuri (onlay-uri)
 incrustaţii - intratisulare (inlay şi pinlay-uri)
- intra-extratisulare
 elemente de agregare proprii restaurărilor protetice adezive (metalice
sau integral ceramice)
e) După raportul intermediarilor restaurarii cu creasta edentată
 RPF cu intermediari în contact cu creasta
 RFF cu mtermediari la distanţă de creastâ
 f) Dupa material :
• dintr-un singur material: integral - metalice
- ceramice
-polimerice
• din două materiale: mixte - metalo - polimerice
- metalo - compozite
- metalo - ceramice
• din mai multe materiale: în cadrul protezelor parţiale mixte din doua bucăţi,
când pe lângă aliajele din care este confecţionat scheletul şi materialele de
placare, apare un al treilea material folosit la solidarizarea elementelor de
agregare cu intermediarii cunoscut sub numele de lot sau lipitură.

g) Dupa raportul intermediarilor cu creasta:

• suspendate, • în şa
• punctiforme, • intramucoase
• tangenţiale, • intraalveolare
• în semişa

h) După tehnologia de elaborare ele pot fi obţinute prin:

• turnare (punţi exclusiv metalice, schelete metalice ale protezelor parţiale mixte)
• frezare - computerizată - prin copiere
• polimerizare (proteze fixe exclusiv polimerice şi/sau din materiale compozite)
• turnare şi coacere (proteze mixte metalo-ceramice)
• turnare şi polimerizare (proteze mixte metalo-polimerice şi/sau metalo-compozite)
• electroeroziune

ALEGEREA ELEMENTELOR DE AGREGARE

In alegerea elementelor de agrgare, trebuie sa tinem seama de urmatoarele

elemente:
 topografia edentatiei si pretentiile estetice
 intinderea bresei edentate
 valoarea biomecanica a dintilor stalpi
 parodontiul marginal si profund
 tendinta la carie
 varsta, sexul, profesia, starea generala a pacientului
 conditiile tehnico-materiale
Elementele de agregare sunt reprezentate de proteze unidentare, solidarizate
impreuna cu intermediarii protezelor partiale fixe.