Etapele dezvoltarii dinților

Etapele odontogenezei sunt :

1. Faza de inițiere – se pot observa lamina dentară și lamina

vestibulară.

2. Faza de mugure dentar – apariția unui grup de celulele

dezorganizate la periferia laminei dentare, începe în momentul în
care celulele ectodermale proliferează în mezenchim. Se formează
10 structuri epiteliale rotunde, corespunzătoare a 10 muguri dentari,
de-a lungul laminei dentare, la nivelul fiecărei arcade – aceste
structuri reprezintă primordiul dinților de lapte.

3. Faza de cupă – se organizează celulele în cadrul mugurelui (sac dentar, papilă și organul smalțului), celule
responsabile de formarea smalțului, a dentinei, cementului, pulpei, osului alveolar și ligamentului
periodontal. Nervii și vasele sanguine se apropie de mugurele dentar în cadrul acestei etape.

4. Faza de clopot :

 Etapă de morfodiferențiere și histodiferențiere

a organului smalțului în cele 3 straturi.
 Lamina dentară se dezintegrează, dinții în
dezvoltare nu mai au influență epitelială (nu
mai au contact cu epiteliul oral). Cele două
structuri nu se vor mai reuni decât în
momentul erupției dinților pe arcadă.
 Forma coroanelor se conturează, prin
intermediul epiteliului adamantin intern. Nu se
cunoaște cauza exactă a formelor diferite pe
care le iau coroanele dentare, dar există
diferite ipoteze. De exemplu, ipoteza
„modelului clonal” pune această diferențiere a formei coroanelor pe seama epiteliului, care „comandă”
celulelor ectomezenchimale să se orienteze astfel încât să confere o formă individuală fiecărui dinte.

5. Faza coronară – se diferențiază ameloblastele și odontoblastele, care vor compune dentina și smalțul.

6. Faza radiculară – se diferențiază cementoblastele, care vor compune rădăcina.

Erupția dentară reprezintă procesul prin care dintele este împins prin arcadă și devine vizibil în cavitatea
bucală. De asemenea, mecanismul este dezbătut : unii consideră că dintele este împins în cavitatea bucală
datorită creșterii rădăcinii, alții „blamează” presiunea vasculară, iar cea de-a treia teorie are la bază ideea că
dintele erupe datorită creșterii osului alveolar din jurul dintelui.

Structura smalțului ,prismele adamantinei și substanța

interprismatică
Datorită organizării structurale complexe şi a gradului ridicat de mineralizare, smalţul dentar este
cunoscut ca fiind cea mai dură structură din organismal uman (mult mai dur decât osul). În forma sa
matură, conţine mai mult de 96-98% componenta anorganică (cristale de HA) și 2-4% componenta
organică (proteine și apă)

Dezvoltarea smalțului
•Din ameloblastele stratului intern al organului smalțian.

Ameloblastele
•secretă prizmele smalțiene, care reprezintă unitatea morfofuncțională a smalțului

Componenta anorganică
•96-98%
•HA

Componenta organică
•Ocupă 2-4% din ansamblul smalțului
•Distribuită printre cristalele de HA

Aspectul structural al smalțului

Unitatea de structură a smalțului este prisma de smalț.

Smalțul este alcătuit din:

- Prisme de smalț
- Teaca prismei ( învelește prisma și are o bogată componentă organică)
- Substanța interprismatică

Prisma
•Dispozitiv de cristale de HA orientate cu axul longitudinal paralel cu axul longitudinal al prismei.

Sub formă de coloane poliedre,ele sunt orientate de așa manieră încît să reziste presiunii masticatorii.

•Regiunea interprismatică-zona din jurul prismei, cu rol de cimentare a prismelor.

Orientarea prismelor
•Prismele-orientate în direcție ocluzală

•Regiunile interprismatice-orientate către regiunile cervicale ale coroanei.