ELABORAREA METODICĂ № 11

TEMA: Determinarea relaţiilor intermaxilare centrice,

poziţionarea modelelor în ocluzor (articulator). Montarea dinţilor
în arcada dentară superioară.

1. Ce prezintă simulatoarele, caracteristica:

Simulatoare – aparate care reproduc în afara sistemului stomatognat una,
mai multe sau toate mişcările mandibulei faţă de maxilă.
 Ocluzoare – cele mai simple aparate utilizate în practica proteticii
dentare care imită mişcările mandibulei în plan vertical (deschidere şi
închidere)
 Articulatoare – aparate ce imită mişcările mandibulei în toate planurile:
deschidere-închidere, de propulsie, de lateralitate (stînga şi dreapta) şi
servesc la pozţionarea modelelor în relaţie centrică pentru refacerea
morfologiei ocluzale (montarea dinţilor) corespunzătoare activităţii
funcţionale a sistemului stomatognat

2. Ocluzorul, elemente constructive, varietăţi:

Ocluzoarele sunt compuse
din 2 rame (una inferioară şi
alta superioară) articulate în
jurul unui ax asemănător cu
o balama şi care pot fi
menţinute la o anumită
distanţă prin intermediul
unui şurub sau al unei tije
metalice situată în sens
vertical.
Ca varietati deosebim:
ocluzoare articulate (firma
Ivoclar) poate reproduce
toate miscarile mandibulei
BioKap.
3. Articulatorul, varietăţi:
Articulatorul este un aparat ce imita toate
miscarile mandibulei in toate planurile si servesc
la pozitionarea modelelor in relatie centrica
pentru restaurarea morfologiei ocluzale
(montarea dintilor) corespunzator activitatii
functionale a sistemului stomatognat. Dupa
constructie acestea sunt mai perfectionate ca
ocluzatoarele si sunt alcatuite din: 2 ramuri
articulate printr-un complex asemanator
articulatiei temporomandibulare, placuta incizala, tija verticala, planul de
orientare ocluzal.
Deosebim articulatoarele:
 articulatoare anatomice medii si semiadaptabile
 articulatoare adaptabile individuale

4. Ce prezintă articulatoarele adaptabile individuale. Structura.

Indicaţi parametrii respectivi:
Acestea se caracterizeaza prin faptul ca permit sa se reproduca miscarile
mandibulei individual pentru fiecare pacient dupa unele inregistrari
prealabile efectuate de catre medic.
In dependenta de aceasta articulatoarele pot fi grupate in:
 Articulatoare cu inregistrarea intrabucală
 Articulatoare cu inregistrarea extrabucală
 Articulatoare cu inregistrarea mixtă

Articulatorul Hanau – universal ce efectueaza inregistrari intra- si

extrabucale, este constituit din 2 rame.
Rama superioara are 3 puncte de sprijin (2 condiliene si unul incizal). Pantele
deplasabile ale ramei inferioare sunt inzestrate cu mecanism de reproducere si
fixarea unghiului articular si a traiectorii incizale. Mecanismul articulator
condilian permite determinarea unghiului Bennett (acest unghi se realizeaza
la nivelul ATM in timpul miscarilor de lateralitate unde condilii articulatori ai
hemiarcadei de balans se deplaseaza inaite, in jos si inauntru, descriind astfel
unghiul de 15-17 grade) si fixarea lui dupa determinarea ocluziei la pacient.
Asadar articulatorul Hanau poate fi folosit si adaptat la miscarile mandibulei
(propulsie lateralitate) inregistrate prin muscatura in ceara, ghips sau alt
material folosind fenomenul Christhensen. Conform acestui fenomen intre
suprafetele ocluzale ale bordurii de ocluzie in zona posterioara este un spatiu
de inocluzie de o forma triunghiulara cu virful indreptat spre hemiarcada
opusa. Aceasta fanta se formeaza si la miscarea de propulsie prin aparitia
spatiului triunghiular in zonele posterioare ale ambelor hemiarcade la care
baza triunghiului este orientat posterior, iar virful anterior.
Pentru inregistrari extrabucale si pozitionarea modelelor in
articulatorul Hanau se utilizeaza si arcul facial ce-i poarta numele. Arcul la
ambele extremitati laterale are sisteme de culisare in care aluneca si pot fi
blocate 2 rigle gradate sau tije condiliene. In partea anterioara de asemenea
sunt realizate 2 sisteme de culisare si fixare, unul dintre care este folosit
pentru suportul sub forma de platou, pe care se aseaza si se fixeaza cu partea
ocluzala bordura sablonului superior si altul pentru stiletul indicator al
punctului infraorbital.

5. În ce constă etapa clinică de apreciere a relaţiilor intermaxilare

centrice în edentaţia totală:
In acest scop se folosesc sabloanele cu borduri de
ocluzie, acestea sunt fixate pe fiecare maxilar, daca se
foloseste metoda se indeamna pacientul sa muste cu
sablonul instalat in cavitatea bucala si este necesar sa
existe contactele distale intre sabloane astfel incit
mandibula se repozitioneaza in pozitie centrica fata de
maxila si bordurile se vor contacta pe toata intinderea
chiar si in zona frontala. La necesitate se fac unele
retusari prin razuire.

6. În ce constă metoda de fixare a modelelor în ocluzor, pregătirea

modelelor:
In acest scop modelele se fixeaza initial la sabloanele cu borduri de ocluzie cu
toate reperele si masurile facute in ulterior in cavitatea bucala a pacientului,
initial se duc liniile prin marcari cu creionul chimic apoi fixam sabloanele, se
prepara pasta de ghips si se pune o gramada pe masa de lucru, se inglobeaza
rama inferioara a ocluzorul si se acopera cu ghips, apoi se fixeaza modelul
inferior cu tot cu cel superior in ocluzie cu sabloane si se depune o portie de
pasta pe modelul superior si se fixeaza rama superioara. Ulterior pe soclul
modelului se pot realiza unele santulete pentru retentie sau se umecteaza
inainte de a fi ghipsat. In ocluzor ghipsarea se face intr-un timp si apoi se
fixeaza dimensiunea verticală de ocluzie.

7. Dinţi artificiali: clasificarea, comercializarea, utilizarea:

Dintii artificiali sunt elemente componente ale arcadelor dentare artificiale
care formeaza surprafata functionala a protezei si este formata dintr-un nr. de
14 dinti artificiali, confectionati din acrilat sau portelan fixat prin legaturi pe
cale chimica sau masca. La edentatia totala unii dinti pot fi confectionati din
aliaje metalelor respective.
Dupa corelatia intre forma dintilor ei au forma fetei:
 Dinti patrati
 Dinti dreptunghiulari
 Dinti ovoidali
 Dinti triunghiulari

Dinti artificiali
8. Trasarea reperelor anatomice pe model, pentru construirea
corectă a arcadei dentare artificiale superioare:
Acestea in cele din urma tin de trasarea liniilor de orientare a limitelor
viitoarei proteze si anume:
 linia mijlocie: trasata la nivelul crestei alveolare ce imparte sagital
apofiza alveolara in doua jumatati egale
 linia transversala: ce trece prin mijlocul papilei incisivale care se
intersecteaza cu liniile sagitale ce impart apofizele alveolare in 2
jumatati in zonele laterale, iar aceste puncte reprezinta punctele de
proiectie a caninilor
 linia mediana: imparte arcada dentara in 2 hemiarcade si se afla intr-un
plan cu linia mediana a fetei
 linia surisului

9. Reguli generale şi individuale de montare a dinţilor pentru

arcada dentară superioară:
Dintii artificiali laterali superiori se monteaza cu zona cervicala pe centrul
apofizei alveolare astfel incit cuspizii palatinali superiori coincid cu virful
apofizei alveolare inferioare.
Dintii frontali superiori din corespondente fizionomice se monteaza in
afara centrului apofizei alveolare.
Dintii laterali se monteaza formind curbura de ocluzie sagitala (Spee) cu
adincime egala gradului de acoperire a dintilor frontali inferiori de cei
superiori.
In relatie centrica se realizeaza contacte punctiforme maxime.
Montarea dintilor in edentatie totala bimaxilara intodeauna incepe cu
incisivii centrali superiori si se termina, cu ultimii molari realizind astfel
arcada dentara superiora. Totodata montarea dintilor superiori se efectueaza
concomitent prin montarea a cite un dinte din ambele parti ale liniei mediane.

Reguli individuale:
 Incisivul central: se monteaza cu marginea incizala in contact cu planul
de ocluzie si inclinat cu 2 grade Mezio-Distal, 6–8 grade Vestibulo-Oral
 Incisivul lateral: distantat si inclinat cu 3 grade M-D, 8-10 grade V-O
 Caninul: superior contactat cu planul inclinat cu 1-2 grade M-D, 3-5
grade V-O
  Primul premolar: distantat de canin si premolar cu 0,75 mm virful
vestibular in contact cu planul. Virful cuspid palatinal 0,5-1 mm,
distantat de plan, perpendicular pe plan
 Al II-lea premolar: suprafetele proximale al primului si al II-lea
premolar contacteaza coroana perpendicular cu planul
 Primul molar: in contact cu planul ocluzal numai cu cuspidul M-P,
ceilalti nu prezinta contact si cuspidul D-V cel mai distantat
 Al II-lea molar: nu prezinta contact cu nici un cuspid cu plaul ocluzal

10. Consecutivitatea realizării arcadei dentare superioare după

principiile Gyzi:
Pentru poziţionarea dinţilor artificiali în macheta bazei, Gysi a elaborat reguli
cu caracter general, ce se referă la toţi dinţii, şi reguli cu caracter individual,
după care se montează fiecare dinte în parte.
Regulile generale de montare a dinţilor prevăd realizarea arcadelor
dentare artificiale, ceea ce-i oferă protezei totale menţinere şi stabilitate pe
câmpul protetic la acţiunea presiunilor masticatoare în diverse planuri. În
acest scop dinţii artificiali se montează în articulator după următoarele
principii generale:
1) dinţii artificiali laterali superiori se montează cu zona cervicala pe
centrul apofizei alveolare astfel încât cuspizii palatinali superiori coincid cu
vârful apofizei alveolare inferioare; dinţii inferiori la fel sunt montaţi cu zona
cervicală pe centrul apofizei alveolare inferioare astfel încât cuspizii
vestibulari să pătrundă în şanţurile intercuspidiene centrale ale dinţilor
superiori, realizând contacte corespunzătoare ocluziei dinamice. Acest
aranjament intercuspidian al dinţilor laterali este realizat în cazurile când
unghiul format de planul de ocluzie şi linia interalveolară este mai mare de
80°, ce se determină eu rigla Gysi; daca unghiul interalveolar este mai mic de
80°, se va realiza o montare inversă;
2) dinţii frontali superiori din considerente fizionomice se montează în
afara centrului apofizei alveolare, iar cei inferiori, pe centrul apofizei
alveolare; de subliniat că aranjamentul lor faţă de apofizele alveolare, cât şi
gradul de înclinare a marginilor incizivale în direcţie oralvestibulară, sunt
determinate de poziţia apofizelor alveolare şi a buzei superioare; dinţii frontali
se montează în corelaţie: cu poziţia buzei superioare (determinată de forma
versantului vestibular şi marginea bordurii de ocluzie superioare); suprafaţa
vestibulară şi marginea incizivală a dinţilor poziţionează buzele superioară şi
inferioară în raport cu particularităţile de vârstă, de sex şi de constituţie a
persoanei respective; poziţia dinţilor frontali nu trebuie să aducă la dereglări
fonetice;
 3) dinţii laterali se montează formând curbura de ocluzie, sagitala
(Spee) cu o adâncime egală gradului de acoperire a dinţilor frontali inferiori
de cei superiori; curbura de ocluzie transversală Monson-Wilson este realizată
în dependenţă de mărimea unghiului interalveolar;
4) în relaţie cenirică se realizează contacte punctiforme maxime, iar în
timpul mişcărilor de lateralitate şi propulsie a mandibulei se păstrează
contacte multiple între suprafeţele de contact ale arcadelor dentare, atât pe
părţile lucrătoare, cât şi pe cele nelucrătoare; contactele intercuspidiene
multiple obţinute în timpul mişcărilor funcţionale au fost numite de Gysi
«articulare cu balans general» şi contribuie la o menţinere mai bună a
protezei totale pe câmpul protetic;
5) montarea dinţilor în edentaţiile totale bimaxilare întotdeauna începe
cu incisivii centrali superiori şi se termină cu ultimii molari realizând astfel
arcada dentară superioară; totodată montarea dinţilor superiori se efectuează
concomitent prin montarea a câte un dinte din ambele părţi ale liniei
mediane, realizând o simetrie de poziţie între perechile de dinţi (stânga—
dreapta); suprafeţele incizivală şi ocluzală sunt orientate după planul de
ocluzie, materializat de o placă orizontală mobilă din sticlă sau metalică, care
se poziţionează pe planul median al articulatorului situat între pintenii de pe
ramurile posterioare şi vârful indicatorului liniei medii. Dinţii inferiori se
montează după cei superiori în următoarea ordine: molarul I, caninul,
incisivul central şi apoi cel lateral, premo- larul I şi apoi II şi se termină
montarea cu ultimul molar.
Regulile individuale prevăd poziţionarea fiecărui dinte în arcada
dentară corespunzător poziţiei dinţilor naturali, în cele trei planuri: frontal,
sagital şi orizontal. De obicei, aceste planuri sunt materializate de planul de
ocluzie, iar linia mediană este perpendiculară pe acest plan. În dependenţă de
direcţia axului longitudinal al dintelui artificial cu linia mediană şi planul
protezei se formează două unghiuri: unghiul meziodistal; unghiul
vestibulooral. Dinţii artificiali se montează în baza protezei, în dependenţă de
contactul marginii incizivale sau a suprafeţei ocluzale şi gradul de înclinaţie a
acestor unghiuri.
Montarea dinţilor pentru realizarea arcadelor dentare superioare.
 Incisivul central superior se montează cu marginea
incizivală în contact cu planul de ocluzie ce în articulator este materializat
printr-o placă de sticlă situată conform reperelor din articulator. Axul
longitudinal al dintelui este înclinat cu 2° în sens meziodistal şi cu 6—8° în
sens vestibulooral. Coletul dintelui este situat pe linia surâsului fiind uşor
palatinizaţ. Ambii incisivi sunt situaţi de o parte şi de alta a liniei mediane şi
prezintă o mică divergenţă spre cervical şi convergenţă spre incizal.
 Incisivii laterali superiori sunt montaţi după incisivii
centrali fiind cu marginea incizivală dinstanţaţi ou 0,5-1 mm de la planul de
ocluzie. Axul longitudinal al acestor dinţi este înclinat cu 3° în sens
meziodistal şi cu 8—10 în sens vestibulooral, iar coletul este mai palatinizat, în
comparaţie cu incisivii centrali.
 Caninul superior se sprijină cu vârful în planul de ocluzie
şi coincide cu linia caninului. Axul longitudinal este înclinat cu 1-2° în sens
meziodistal şi cu 3-5° în sens vestibulooral, iar coletul este aşezat mai
vestibular în comparaţie cu incisivul lateral.
 Primul premolar superior este orientat cu axul
longitudinal perpendicular planului de ocluzie fiind realizat în spaţiu de 0,75
mm între canin şi primul premoilar. Vârful cuspidului vestibular prezintă
contact cu planul de ocluzie, iar între cuspidul palatinal şi planul de ocluzie
există un spaţiu de 0,5-1 mm.
 Al doilea premolar superior se montează identic ca şi
primul cu excepţia că suprafaţa mezială contactează cu spurafaţa distală a
primului premolar, iar vârfurile ambelor cuspizi prezintă contact cu planul de
ocluzie.
 Primul molar superior se montează în contact cu planul
de ocluzie numai cu vârful cuspidului meziopalatinal, iar ceilalţi cuspizi nu
prezintă contact cu planul de ocluzie fiind aranjaţi în aşa fel ca cuspidul
distovestibular să fie cel mai distanţat de acest plan.
 Al doilea molar superior nu atinge planul de ocluyie nici cu
un cspid, dar cuspidul meziopalatinal este cel mai apropiat de acest plan şi cel
mai îndepărtat este cuspidul distovestibular. Prin urmare, al doilea molar este
montat în continuarea primului molar avind zona cervicală înclinată mai
accentauat, spre mezial şi oral decît al primului molar.

11. Tehnica de montare a dinţilor artificiali după Pedro-Saizar:

Pedro Saizar a inlocit placuta lui Gyzi cu o placa metalica cu o grosime de 0,5–
1mm de forma arcadei dentare cu o suprafata putin mai mare (2-3cm). Mai
intii se monteaza pe bordura superioara, de pe bordura inferioara se inlatura
ceara din grosimea placutei metalice, apoi se suprapun contractindu-se cu
ceara de bordura inferioara si se traseaza curbura vestibulara dupa bordura
superioara pe ea si linia mediana, linia de proiectie a caninilor cu creionul
chimic si montarea dintilor se face dupa principiile lui Gysi.

12. Tehnica de montare a dinţilor artificiali după Vasiliev:

Vasilev a propus utilizarea masutei standart cu plan protetic din sticla, iar
pentru montarea dintilor in ocluzor autorul propune fixarea planului de
ocluzie materializat intr-o placuta de sticla pe modelul inferior instalind-o pe
stilpi din ceara.
Montarea dintilor se face dupa regulile lui Gysi doar cu unele modificari:
  La montarea molarului I superior cuspizii au diferite rapoarte cu planul
ocluzal:
o cuspidul M-P in contact
o cuspidul M-V distantat cu 0,5 mm
o cuspidul D-P distantat cu 1,0 mm
o cuspidul D-V distantat cu 1,5 mm
 La montarea molarului II superior:
o cuspidul M-P cu 1,0mm
o cuspidul M-V 1,5 mm
o cuspidul D-P 2 mm
o cuspidul D-V 2,5 mm
 Montarea dintilor inferiori incepe cu premolarii II, apoi I si al II-lea
molar, urmati de montarea I premolar, a caninilor si incisivilor

13. Tehnica de montare a dinţilor artificiali după Napadov –

Sapojnicov:
Acesta propune pentru montarea dintilor si placii din acrilat sau metal cu
forme de calote sferice cu raza de 9 cm sau 10,4 cm compuse din 3 segmente:
 2 laterale: cu forme de calote sferice
 una frontala plata: segmentele laterale perforate pentru fixarea sagetilor
indicatoarelor in axul razei calotei sferice

Pentru montarea dintilor placuta se aplica intre suprafetele bordurii de

ocluzie.
 bordura de ocluzie inferioara este sectionata in zonele laterale
indepartindu-le de pe model
 sub controlul planului protetic al sablonului superior placuta cu
segmentul frontal plat se solidarizeaza pe suprafetele ocluzala/frontala a
bordurii sablonului inferior
 se inlatura sablonul superior si in perforatiile zonelor laterale se
fixeaza sagetile indicatoarelor cu care partile laterale cu forme de calote
sferice ale palcutei se pozitioneaza astfel incit indicatoarele sa coincida
cu centrul apofizelor alveolare superioare si inferioare. Segmentele
laterale se solidarizeaza prin bastonase de ceara la modelul inferior.
Dupa inlaturarea sagetilor indicatoarele se monteaza in contact cu
marginile incizale ai suprafetei ocluzale ale placutei dupa principiile
enumerate.