Răspunsuri Elaborări Metodice Morfologia Ss

1.
Sistemul Stomatognat ,,Definitie,, Elemente componente a Sistemului

Stomatognat.
Sistemul stomatognat-include un ansamblu de organe si țesuturi situate in regiunea maxilo-facială, care

direct sau indirect participa la realizarea functiilor de bază ale organismului:masticatie, respiratie,
fonatie si fizionomie.
Componentele sistemului stomatognat: scheletul, dinti, muschi mobilizatori ai mandibulei,buzele si
muschii oro-faciali, limba, palatul dur si palatul moale, fibromusoasa caviftatii bucale, vase sangvine si
limfatice, nervi aferenti, 3perechi de glande salivare, tegumentele regiunii si articulatia temporo-
mandibulara
2Elementele componente a cavitatii bucale: orificiul bucal, istmul buco-faringian, buzele,

orajii, palatul dur, planseul bucal, valul palatin, linia A, arcadele dento-alveolare, vestibulu oral,
cavitatea orala propiu-zisa
3.Mucoasa cavitatii bucale.Caracteristica- cavitatea bucala este acoperita de membrana

mucoasa. Mucoasa bucala este o formatiune conjuctivo-epiteliala. Dupa zonele pe care le acopera
mucoasa bucala poarta diferite denumiri: mucoasa labiala, mucoasa jugala, mucoasa gingivala,
mucoasa palatina, mucoasa linguala,mucoasa valului palatin, mucoasa planseului bucal. In mod normal
are o culoare roz, iar in zonele gingiei, palatului dur si limbii o culoare roz-pala. Mucoasa este neteda,
umeda si stralucitoare datorita secretiei glandelor salivare
In membrana mucoasa bucala se deosebesc 3straturi: epitelial, corionul si submucos.
Mucoasa bucala executa urmatoarele functii: Functia de protectie –este cea mai principala si
fundamentala, prin mucoasa sanatoasa pot patrunde numai virusurile tularemiei si febrei aftoase.
Agentii termici,mecanici,chimici sunt anihilati in conditii normale de insasi structura adaptata in acest
sens a mucoasei bucale: capacitate de refacere, descuamarea epiteliului, Keratinizarea epiteliului
Functia plastica- a mucoasei se datoreaza inaltei activitati mitotice a epiteliului, timpul reinoirii
mucoasei bucale constituie 6-7zile
Functia senzitiva- in mucoasa se afla 6 specii de receptori senzitivi, dolori, tactli, hiper-si hipotermici,
musculari
Functia de absorbtie- epiteliul mucoasei in conditii fiziologice este permeabil pentru substante
hidrosolubile si intr-o oarecare masura si pentru cele hiposolubile
4.Limba. Structura.Functiile—Limba este un organ musculomembranos acoperit cu o mucoasa

groasa, constituie un organ al aparatului digestiv, prin papilele sale gutative care permit, prin perceptia
gustului fundamental, aprecierea calitativa a alimentelor.Are rol in moasticatie, deglutitie, este un
organ al vorbirii si al perfectarii sunetelor emise de laringe.
Configuratia externa— Limba are forma unui ovoid alungit antero-posterior, turtit de sus in jos,cu
virful indreptat inainte. Ea prezinta doua fete , doua margini,un virf si o radacina.
Fata superioara--- este turtita transversal si convexa in plan sagital. La unirea celor doua treimi
anterioare cu treimea posterioara se gaseste un sant numit V-ul lingual. Pe partea anterioara a V-ului
lingual, este orizontala si marginita de un sant lingual longitudinal antero- posterior. Pe o parte si de
alta a acestuia,mucoasa linguala este prevazuta cu mici proeminente numite papile. Acestea in ordinea
lor crescind si a numarului descrescind sunt:filiforme, care ocupa fata dorsala a portiunii anterioare,
foliate:situate pe marginea limbii, fungiforme:situate in special pe virful si pe marginile limbii,
calciforme sau circumvolate in numar de 9-11 formeaza V-ul lingual
Partea posterioara a limbii dindărătul V-ului lingual, sau faringiană,verticala se caracterizeaza prin
prezenta ingramadirilor de foliculi limfoizi neregulat dispusi,constituind amigdala sau tonsila linguala
Fata inferioara a limbii—este mai putin intinsa decit cea posterioara,prezinta insa pe linia mediana o
plica- frenul limbii, care uneste limba cu santul gingivoalveolar si limiteaza miscarile virfului ei. La
baza frenului de o parte si de alta a reliefului sau se afla cite o mica ridicatura-carunculele sublinguale
salivare
Virful limbii---este turit de sus in jos si subtiat fiind partea cea mai mobila a organului
Radacina limbii—este portiunea de insertie a ei pe schelet si zona de reuniune a muschilor care intra in
strusctura sa.
5.Glandele salivare caracteristica--- Galndele salivare sunt formate dintr-o stroma in care se
includ parenchimul alcatuit din acini secretori-grupari de celule ce reprezinta unitatea functionala a
tesutului glandular salivar. In cursul masticatiei alimentele in cavitatea bucala sunt impregnate cu
saliva. Saliva permite alunecarea bolului alimentar contine enzima numita amilaza care dezintegreaza
amidonul si este bacrericida. Glandele secreta o saliva bogata in saruri si proteine.Numeroase glande
salivare isi varsa seretia in cavitatea bucala ,ele se impart in glande salivare mari si mici.
Glandele salivare mari sunt perechi: glanda parotid, glanda submandibulara,glanda sublinguala.
Glandele mici ele sunt distribuite topografic in 3 grupe:
1Glandele labiojugale- situate intr-o patura fina conjunctiva premusculara sau imediat sub mucoasa
ele sunt mai numeroase in jurul orificiului bucal si in portiunea mijlocie a vestibulului
2Glandele palatine—sunt situate in patura fina a submucoasei si a mucoasei valului, ambele zone
paramediale.La nivelul boltii palatine osoase patura glandular adera intim de mucoasa si de periost
fiind mai densa din partea mijlocie: de o parte si de alta a rafeului median. La nivelul valului palatin
aceasta patura glandular descreste in grosime, raminind subtire la nivelul aponevrozei
3Glandele linguale---sunt situate in partea profunda, sub mucoasa, a regiunii limbii. Un grup de glande
in submucoasa marginii linguale exista de la V-ul lingual pina la virf , iar in partea inferioara a virfului
sunt glandele lui Blandin-Nuhn
Trei perechi de glande salivare mari avind dimensiuni considerabile depasesc limitele tunicii mucoase
si pastreaza comunitatea lor la cavitatea bucala prin canalele lor excretoare
1Glanda Parotida—este stuata inferior de conductul auditiv extern pe ramura ascendenta a mandibulei
si pe muschiul maseter. O prelungire a ei inconjoara marginea posterioara a mandibulei si patrunde in
profunzime. Inferior nu depaseste decit putin unghiul mandibulei iar in sus atinge nivelul arcadei
zigomatice. Glanda parotid este cuprinsa in fascia parotidiana ce se continua cu fasciile muschilor
maseter si pterigoidian intern.
2Glanda submandibulara –este situata in trigonul submandibular delimitat de ramurile mandibulei si
cele doua ventere ale muschiului digastric Glanda este invelita de o capsula fina fibro-elestica.Fata
inferioara a glandei apare de sub marginea inferioara a mandibulei fiind acoperita de piele, muschiul
platisima si de fascia proprie a gitului.canalul excretor porneste de la partea anterioara a glandei
sublinguale si se deschide in cavitatea bucala la baza friului limbii, Glanda submandibulara are
raporturi cu artera si vena facial cu nervul hipoglos si vena lingual
3 Glanda Sblinguala dupa secretie este de tip mixt insa predomina componenta mucoasa, ea este
situate pe planseul bucal format de muschiul milohioidian, sub mucoasa bucala, de o parte si de alta a
friului limbii. Glanda sublinguala are o forma ovoida are raporturi cu fosa sublinguala a corpului
mandibulei cu muschii genio-si hioglos cu nervul lingual ramuri ale nervului hipoglos
6.Functiile sistemului stomatognat---sunt:masticatia fonatia si fizionomia

Masticatia-este cea mai importanta functie ce influenteaza formarea intregului sistem stomatognat. La
om functia masticatorie incepe sa se desfasoare o data cu formarea arcadelor dentare temporare, pina
la 6ani la copil predomina miscarile de propulsive-retipulsie ale mandibulei. Masticatia se desfasoara
ca un act de reflex cu control voluntar Durata masticatiei este de aproximativ de 2ore zilnic
Fonatia-fiind cea mai recenta functie, totodata constituie si caracteristica cea mai esentiala a omului.
Omul vorbeste in mediu timp de 8-10 ore zilnic
Fizionomia-este manifestata de tegumentele fetei care prin trasaturile sale ii da posibilitatea omului sa-
si exprime dispozitia dorinta starea de indiferenta si este un mijloc de comunicare intre oameni
7.Morfologia functionala a mandibulei—Mandibula este unicul os mobil al craniului fiind

constituit din corp dispus orizontal pe care sunt fixate dintii si doua ramuri orientate vertical, care
servesc la formarea articulatiei temporomandibulare si insertia muschilor masticatori. Aceste doua
portiuni se unesc sub un unghi formind unghiul mandibulei.
Corpul mandibulei are forma de potcoava si se descriu doua fete una externa si alta interna o margine
inferioara si una superioara
Pe partea anterioara a corpului mandibulei, pe linia medie,se afla protuberanta mental, marginita lateral
de o proeminenta numita tubercul mental
Pe fata interna a corpului mandibulei proemina spinul mental, lateral de care se afla fosa gastric locul
de insertie a muschiului omonim. Sub spina mentala incepe linia milohioidiana, imparte fata interna a
corpului mandibulei in doua fosete, una superioara-fosa sublinguala, si una inferioara-foseta
submandibulara
8. Traiectoriile de forta la mandibulara si importanta lor practica.
Mandibula este formata din tesut osos dens.Aceste directii de aranjament al trabeculilor au capatat
denumirea de linii sau travee de forta si sant destinate pentru suportarea si neutralizarea fortei
musculare.
Liniile de frota nu sunt altceva decat salpii de rezistenta care impreuna cu placile osoase compacte
ii atribuie mandibulei rezistenta cuvenita.
Localizarea,densitatea si directiile acestor linii sant in raport cu tensiunile din tesut osos provocate
de forta musculara si directia ei .
Deosebim urmatoarele linii de forta:
1.marginale-care se impart in 2 grupe indreptandu-se antero-posterior spre condilii articulari unde se
incruciseaza
2.bazilare
3.transversale
4.anterioare
5.poserioare
6.capulans
7.radiale
9. Morfologia functionala a maxilei.
Maxila este un os pereche compus din corp si 4 apofize: frontal,zigomatica, alveolara,palatinala.

Baza maxilei o constituie substanta spongioasa inclusa in placile subtiri ale tesutului osos compact.
Pe suprafata maxilei se insera muschii mimici.
In sectoarele unde presiunea fuctionala este mare, trabeculele se ingroasa si formeaza stalpi de
rezistenta: frontali, zigomatici, prerigopalatini si palatine.
Pe corpul maxilei deosebim 4 fete: anterioara,infratemporala,orbital si nazala.
Apofiza frontala este situata anterosuperior si se articuleaza cu osul frontal.
Apofiza zigomatica se indreapta spre lateral pentru a se articula cu osul zigomatic
Apofiza alveolara prezinta pe marginea inferioara arcul alveolar,alveolele dentare despartite prin
septuri interalveolare
Apofiza palatina este o lama osoasa cu directie orizontala ,care formeaza cele 2/3 anterioare ale
palatului dur.
10. Stalpii de rezistenta verticali la maxila si importanta lor practica.
1.Stalpul anterior sau frontal-pleaca din dreptul caninilor si incisivilor superiori ,urca prin
maxila,apofiza frontala a ei si la nivelul orbitei se rasfrange spre marginea supraorbitala si
infraorbitala.
2.Stalpul mijlociu sau zigomatic-porneste da la nivelul premolarilor si primilor doi molari
superiori,urca prin fata anterioara a corpului maxilei,ajunge la osul zigomatic unde se imparte in doua
curente secundare:
- unul anterior , care prin apofiza orbitala a zigomaticului ajunge pe marginea supraorbitala a
frontalului
- altul posterior , care trece prin orificiul zigomatic,apoi se continua prin creasta supramastoidiana si se
pierde in liniile temporale.
3.Stalpul posterior,pterigopalatin –preia presiunile de la nivelul ultimilor doi molari superiori,urca
prin tuberozitatea maxilei ,lama perpendiculara a palatului si procesul pterigoidian,ajungand la nivelul
corpului sfenoidului.
4.Stalpul palatin – este constituit de apofizele palatinale a maxilei si lamelele orizontale a oaselor
palatine.El asigura integrarea arcadelor dentare in plan transversal.
11. Stalpii de rezistenta orizontali la maxila si importanta lor practica.
Liniile de legatura orizontale leaga salpii verticali solidarizandui.

Stalpii anteriori sau nazo-frontali sant uniti in partea lor anterioara de travee de rezistenta ce trec prin
oasele proprii ale nasului.
Stalpii anteriori si mijlocii sant intariti prin cate 2 linii de forta in forma de arc,cu concavitate
inferioara ,care trec:una suborbitar si alta supraorbital.
12. Morfologia functionala a palatului dur.
Palatul dur este peretele superior al cavitatii bucale,in forma de bolta,alcatuit din apofizele palatine
ale celor doua maxilare superioare,precum si din oasele palatine,acoperite de o mucoasa groasa.Este
cuprins intre arcadele superioare ,iar la formarea lui participa 3 oase:incisivul,maxilarul si palatinul.
13. Morfologia functionala a proceselor alveolare.
Existenta apofizelor alveolare depinde de dezvoltarea ,eruptia si functia dintilor.

Procesul alveolar este format din tesut spongios, delimitat la exterior de o corticala alveolara
externa, prevazuta cu numeroase orificii,fapt ce permite anestezicelor sa difuzeze cu usurinta spre
manunchiul vasculo-nervos apical.
Corticala alveolara interna este un strat subtire de tesut osos compact care acopera peretii alveolelor
dentare si pe care se insera fibrele periodontale.
Dimensiunile procesului alveolar variaza in functie de cele doua dentitii,temporara sau permanenta.
Procesul alveolare prezinta o serie de cavitati de forma conica, alveolele dentare,in care sunt
implantati dintii arcadei maxilare.Gabaritul alveolelor variaza in functie de dinte.
Alveolele a doi dinti vecini sunt separate prin septuri ineralveolare,in timp ce alveolele dintilor
pluriradiculari sunt despartite de septuri interradiculare.
14. Vascularizatia scheletului facial.
Vascularizaţia scheletului facial este asigurată în cea mai mare parte de ramuri ale arterei carotide
externe.
Artera carotidă internă prin ramura sa oftalmică participă la vascularizaţia regiunii frontale, a
dosului nasului şi pleoapelor.
Ramurile arterei carotide externe cu rol în vascularizaţie sunt artera facială, artera temporală
superficială, artera occipitală şi artera auriculară posterioară.
Artera facială străbate loja submandibulară, se orientează spre lateral şi devine superficială, ocolind
marginea inferioară a corpului mandibulei, anterior muşchiului maseter. La nivelul feţei are un traiect
flexuos şi se îndreaptă spre unghiul intern al ochiului. Ramurile faciale sunt reprezentate de arterele
labiale superioară şi inferioară, ramura laterală a nasului şi artera unghiulară.
Artera temporală superficială, ramură terminală a arterei carotide externe, se desprinde în
parenchimul glandei parotide, posterior de colul mandibulei. Urcă anterior de pavilionul urechii în
regiunea temporală, unde are un traiect superficial şi flexuos. Din ea pornesc numeroase ramuri
destinate tegumentului feţei şi scalpului: ramura frontală, ramura parietală, artera zigomatico-orbitală,
ramuri auriculare anterioare.
Artera occipitală are un traiect postero-superior profund, fiind acoperită de muşchii cefei. Devine
superficială în vecinătatea protuberanţei occipitale externe.
Artera auriculară posterioară are un traiect superior precedentei, anterioară mastoidei şi osului
temporal. Aceste artere irigă tegumentul regiunii occipitale şi pavilionul urechii.
15. Inervatia scheletului facial.

Inervatia este asigurata in mare parte de nervul trigemen si nervul facial. De la nervul trigemen
pornesc : nervul oftalmic ce da ramuri pentru pielea fruntii , pielea nasului ; nervul maxilar ce da
ramuri pentru dintii superiori , maxila si os zigomatic; nervul mandibular ce da ramuri pentru
mandibula , menton , dinti inferiori.
De la nervul facial si anume de la plexul parotid pornesc ramuri : temporala , zigomatica , bucala ,
marginala a mandibulei , ce inerveaza zonele respective .
16. Muschii SS . Clasificare .
Dupa functie , muschii SS se clasifica in mobilizatori si mimici. Cei mobilizatori se clasifica in

ridicatori (Temporal, Maseter, pterigoidian intern ) , coboratori (Miohioidian, Geniohioidian,
Digastric) si propulsori ( Pterigoidian extern si intern ) .
17. Muschii ridicatori ai mandibulei .Insertia .Functia.
1.Temporal – se insera pe scuama temporalului si apofiza coronoida a mandibulei. Are functia de

deplasarea a mandibulei in sus si inapoi , lateral si in mica masura retropulsia mandibulei .
2.Maseter – se insera pe arcada zigomatica sau procesul coronoid si tuberozitatea maseterica. Are rol
in ridicare , propulsie si diductie.
3.Pterigoidian intern – se insera pe fetele mediale ale ramurilor mandibulei si tuberozitatea
pterigoidiana . Are rol in ridicare , propulsie si diductie.
18.Muschii coboratori ai mandibulei. Insertia . Functia.
Muschii miohioidian , geniohioidian si venterul anterior al digastricului se insera pe marginea

inferioara a mandibulei si pe osul hioid. Au rol in coborarea mandibulei , fonatie , respiratie ,
deglutitie.
19.Muschii propulsori ai mandibulei. Insertia . Functia.
Muschiul pterigoidian extern cu 2 fascicule : Superior – se insera pe aripa mare a osului sfenoid si
pe meniscul articular din ATM. Inferior – se insera pe apofiza pterigoidiana si condilul articular al
mandibulei . Rol in propulsia mandibulei.
20.Elemente componente ale ATM.
Componentele ATM tin de osul temporal , mandibula + ligamente. Acestea sunt: apofiza condilara
a mandibulei, meniscul articular, fosa mandibulara a temporalului, tuberculul articular al temporalului,
capsula articulara si ligamente articulare.
21.Condilii articulari si fosa articulara. Caracteristica.
Condilul articular are forma elipsoidala , tapetat cu cartilaj articular ce actioneaza ca un pivot si
care uzeaza discul articular pe parcursul vietii.In conditii normale la adulti cand sunt prezenti cel putin
dintii laterali pe ambele maxilare condilii articulari ocupa in fosa articulara o asa pozitie ca numai
portiunea anterioara a lor articuleaza cu tuberculul articular datorita acestei particularitati presiunile
masticatorii nu se transmit asupra boltei fosei articulare prezentata de o placuta osoasa subtire care
separa articulatia de cavitatea craniului dar asupra oaselor craniului.
Fosa mandibulara are forma unei scobituri semiovoidale cu adancimea de 6-7 mm. Situata in osul
temporal , inaintea scizurii lui Glaser . Forma ei depinde de varsta , tinzand sa-si micsoreze
concavitatea spre batranete.
22. Tuberculul articular.caracteristica si forme

Prezinta peretele anterior al fosei articulare. Se deosebeste de celelalte elemente ale articulatiei prin
diverse forme. Pe panta posterioara ,care are o inclinare jos si anterior egala in medie cu 33grade,
aluneca epifizele condiliene articulare ale mandibulei. Exista 3 forme de tuberculi articulari :
1. Plata
2. Mijlociu pronuntata
3. Abrupta
Gradul de pronuntare este in dependent de factorul functional.Se considera ca la folosirea alimentelor
aspre predomina deplasarile mandibulei in plan transversal ceea ce nu permite dezvoltarea pronuntata a
acestei formatiuni pe cannd folosirea alimentelor care nu cer aplicarea unei forte mari in timpul
masticatiei duce la creearea unei forme abrupte a tubercului.
23. Discul articular.Caracteristica
Prezinta o formatiune fibroelastica, situata intre epifizele condiliene articulare ale mandibulei si fosa
articulara, capata forma de lentila biconcave. Are o grosime posterioara de 4-5mm, iar anterioara de 2-
3mm.Discul subimparte cav articulara in 2 etaje :anterior-superior si inferior-poterior.De disc si
capsula insera portiunea superioara a muschiului pterigoidean ext ceea ce ii perimite sa se deplaseze
impreuna cu epifizele condiliene ale mandibulei. Cea mai importanta cerinta functionala este cea de a-
si modifica pozitia si forma in asa fel ca sa se adapteze la volumul dintre suprafetele articulare in orice
faza a miscarilor mandibulare.Discul este oval sau patrulater .
Functii : 1. Adapteaza morphologic si functional, reciproc, fosa mandibulara si condilul mandibular
2. Imparte articulatia in 2 etaje : supra si infradiscala
24. Capsula articulara si ligamentele articulare
Membrana de natura conjunctiva , are forma conica, cu baza mare spre baza craniului si varful la
nivelul colului condilian. Este alcatuita din collagen alb si este subtire. In interior prezinta o membrana
sinoviala si adera circumferential de discul articular, astfel contribuind la delimitarea celor 2 etaje.
Functii : leaga componentele osoase ale articulatiei, delimiteaza etajele articulare, mentine
intraarticular lichidul synovial.
Ligamente: intracapsulare ( disco-temporale(fixeaza discul de osul temporal), disco-
mandibulare(fixeaza discul de mandibula))
extracapsulare (sfenomandibular, stilomandibular, pterigomandibular)
Rolul functional al ligamentelor intracapsulare consta in limitarea miscarilor de lateralitate a condililor
articulari, in fosa articulara, iar cele extracapsulare – limitarea miscarilor mandibulei in genere.
25. De ce depinde inaltimea tubercului articular
Depinde de ocluzie, prezenta dintilor ( ocluzia nu permite ca condilul sa intre totalmente in fosa, este
prezent tuberculul care articuleaza cu fata anterioara a condilului), lipsa dintilor( se deniveleaza
deoarece condilul se articuleaza mai mult cu fosa,provocand dureri, din cauza prezentei canaelor
nervoase, vaselor sangvine).
26.Miscarile in ATM. Ce miscari au loc in fiecare camera a ATM
Se realizeaza miscari in jurul axelor frontala si verticala, care se manifesta prin coborarea si ridicarea
mandibulei, propulsia si retropulsia ei si miscari de lateralitate sau diductie.
Etajul inferior : miscari de ridicare si coborare
Etajul superior: propulsia si retropulsia
In etajul superior au loc in special miscari de alunecare a discului impreuna cu condilul, iar in cel
inferior_ de rotatie a condilului fata de disc.
In miscarile de lateralitate (diductie) in etajul superior din partea contractiei musculare capul
mandibulei impreuna cu discul aluneca in jos si inainte pe tuberculul articular rotindu-se totodata
inauntru, in acelasi timp, in etajul inferior al articulatiei, din partea opusa capul mandibulei se roteste
inafara si se deplaseaza inapoi fata de fata inferioara a discului articular.
Elaborare metodică numărul 5
1.Anatomia dinților date generale
Dinții sunt organe dure , fixate în alveolele maxilei și mandibulei, cu rol mecanic în digestia bucală,
rol fonetic, articularea sunetelor, contribuie la definirea fizionomiei, a figurii individuale.
Numărul și așezarea dinților pe fiecare arcadă- maxilară,mandibulară, de o parte și de lata a liniei
mediene interincisive , respectă simetria bilaterală a organismului.
După aspectul și funcția lor masticatorie dinții se diferențiază în incisivi, canini, premolari, molari.
Conformația externă: fiecare dinte prezintă trei porțiuni, coroana, rădăcină, col.
Coroana:
Este partea vizibilă a dintelui care proemină deasupra gingiei.Are o culoare alba și formă variabilă în
raport cu diferite grupe dentare.
La coroană se disting : fața vestibulară
27. Modalitati si sisteme de notare a dintilor
Formula Anatomică: formula dentară de grup, indică numărul de dinți al fiecărui grup în ordinea
localizării în ambele arcade. La dentiția permanentă pe o hemiarcadă sunt: 3 molari, 2 premolari, 1
canin și 2 incisivi; la dentiția temporară pe o hemiarcadă sunt: 2 molari, 0 premolari, 1 canin și 2
incisivi
Pentru dinții permanenți: Pentru dinții temporari:
3212 2123 2012 2102

3212 2123 2012 2102
a) Formula alfanumerică de grup: se notează grupul de dinți și se indică numărul de dinți: la
permanentă cu majusculă, la temporară cu minusculă:
M3P2C1I2 I2 C 1 P 2 M 3
M3P2C1I2 I2 C 1 P 2 M 3
m2c1i2 i2 c1 m2
m2c1i2 i2 c1 m2
b) Formula alfanumerică desfășurată: se notează cu o literă fiecare dinte din grup și se notează
numărul lui: la permanentă cu majusculă, la temporară cu minusculă:
M3M2M1P2P1C1I2I1 I1I2C1P1P2M1M2M3
M3M2M1P2P1C1I2I1 I1I2C1P1P2M1M2M3
m2m1c1i2i1 i1i2c1m1m2
m2m1c1i2i1 i1i2c1m1m2
c) Formula (clinică) anglo-saxonă: numărătoarea începe pentru fiecare hemiarcadă în parte de la

linia mediană (de la mijloc, de la primul incisiv); fiecare dinte are numărul său iar cînd se
adnotează se indică și unghiul care corespunde cadranului: pentru dreapta superior: _| , pentru
stînga superior: |_ , pentru dreapta inferior: ˉ| și pentru stînga inferior: |ˉ
 pentru dentiția temporară dinții de adnotează cu cifre romane
d) Formula clinică americană: fiecare dinte primește un număr unic: numărătoarea începe de la
molarul 3 superior din dreapta și merge spre molarul 3 superior din stînga, apoi continuă cu
molarul 3 inferior din stînga și se termină la molarul 3 inferior din dreapta. La dentiția
permanentă se adnotează cu cifre arabe (1,2,3,4,5…31,32), la temporară cu litere majuscule
începînd cu litera A (ABCDEFGHIJ pentru superiori, KLMNOPQRST pentru inferiori).
e) Formula matematică: numerotarea se face de la linia mediană (ca la anglo-saxonă); pentru
dinții superiori se mai adaugă cîte un +, pentru inferiori cîte un –; pentru hemiarcada dreaptă
semnul se pune în dreapta cifrei (1+), pentru hemiarcada stîngă semnul se pune în stînga (-1)
 pentru dentiția temporară fiecare cifră se scrie cu un 0 în față: (01+)
f) Formula franceză: Superiorii din dreapta se notează cu „D” majuscul, superiorii din stînga se
notează cu „S” majuscul, inferiorii din stînga se notează cu „s” mic, inferiorii din dreapta se
notează cu „d” mic; la fiecare cifră se mai adaugă numărul de ordine (ca la anglo-saxon).
Pentru dentiția temporară se face la fel numai că se pun cifre romane.
g) Formula dentară internațională – FDI: ambele arcade sunt împărțite în patru cadrane:
Superior dreapta: 1; superior stînga: 2; inferior stînga: 3; inferior dreapta: 4; fiecare dinte are
numărul lui de ordine (ca la anglo-saxon); la adnotare se scriu două cifre: mai întîi numărul
cadranului, apoi numărul de ordine a dintelui (caninul superior din stînga: 23). La dentiția
temporară cadranele se notează cu 5,6,7,8, în aceeași ordine
28. Numarul dintilor in dentitia temporara si permanenta. Evolutia
Temporara – prezentata de 20 dinti : 8 incisivi, 4 canini si 8 molari

Permanenta – 28-32 dinti : 8 incisivi , 4 canini, 8 premolari, 8-12 molari
29. Enumerati – 4 grupe de dinti in dentatia permanenta dupa functia lor
1. Incisivi – tăierea, secționarea

2. Canini – sfîșierea, prinderea și reținerea alimentelor
3. Premolari – zdrobirea
4. Molari – triturarea
30. Ce numim coroana anatomica si clinica a dintelui.
Coroană anatomică numim porțiunea dintelui acoperită cu smalț, cuprinsă între extremitatea
incizală/ocluzală și coletul anatomic.
Coroană clinică numim partea vizibilă în cavitatea bucală.
[ Depinde de inserția gingiei: dacă este la nivelul coletului, coroana anatomică și clinică sunt egale,
dacă este mai spre apex, coroana clinică este mai mare, dacă este mai spre extremitatea
incizală/ocluzală, coroana clinică este mai mica ]
31. Ce numim radacina anatomica si clinica a dintelui
Rădăcină anatomică numim porțiunea dintelui acoperită cu ciment, cuprinsă între apex și coletul
anatomic.
Rădăcină clinică numim porțiunea dintelui implantată în alveolă, cuprinsă între apex și coletul
clinic.
[ Colet anatomic numin limita dintre coroană anatomică și rădăcină anatomică; Colet clinic numim
locul de inserție a gingiei; el determină înălțimea coroanei cinice ]
32. Grupul de dinti incisivi. Caractere commune
 Coroanele incisivilor prezintă doi lobi de dezvoltare, unul vestibular şi unul oral. Lobul
vestibular prezintă trei lobuli despărţiţi de două depresiuni mai mult sau mai puţin evidente.
 Coroanele au forme aplatizate în sens vestibulo-oral şi prezintă patru feţe axiale şi o margine
incizală.
 Feţele vestibulare sunt convexe în treimea cervicală şi plane în treimea incizală, iar cele orale
convexe în treimea cervicală şi concave în cele două treimi incizale.
 La scurt timp după erupţie marginile incizale au aspect lobulat dat de proeminenţa lobulilor
vestibulari.
 Faţa orală prezintă cervical o proeminenţă de smalţ, cingulum-ul. Această faţă este limitată
proximal de creste marginale.
 Feţele proximale sunt triunghiulare cu vârful situat incizal şi baza cervical. Convexitatea
maximă pe aceste feţe se găseşte în treimea incizală.
 Incisivii prezintă o singură rădăcină.
 Pe secţiune transversală, rădăcinile sunt aplatizate mezio-distal. Singura excepţie de la această
regulă o reprezintă rădăcina incisivului central superior care este aproape circulară.
 În general există o cavitate pulpară simplă cu trei coarne pulpare şi un canal radicular principal.
 Pe arcade ocupă o poziţie anterioară, coroanele fiind dispuse pe un arc de cerc cu deschidere
variabilă, în funcţie de conformaţia arcadei.
 Grupul incisivilor erupe succesiv molarilor primi permanenţi. Erupţia poate fi însoţită de
malpoziţii.
 Participă intens în fizionomie, fonaţie şi secţionarea alimentelor.
 Deţin roluri importante atât în realizarea raporturilor de ocluzie statică cât şi în raporturile
dinamice (ghidaj anterior),
 Sunt expuşi frecvent traumatismelor fiind situaţi în zona anterioară a arcadelor, dar şi
proceselor de carie dentară (mai ales cei superiori).
 Rădăcinile sunt implantate într-un os spongios. Suprafaţa radiculară (parodontală) fiind mică,
implantarea are şi ea valori scăzute.
33. Semnele de diferentiere a incisivilor superiori
 Au un volum mai mare decât incisivii inferiori pe care îi circumscriu. Aceasta face să fie mai
expuşi la traumatisme.
 Aplatizarea puternică în treimea incizală determină o rezistenţă scăzută la fractură.
 Relief plan-convex pe faţa vestibulară şi concav-convex pe faţa palatinală, cingulum-ul şi
crestele marginale sunt bine reprezentate.
 Rădăcinile au aspect cilindro-conic şi prezintă o aplatizare mezio-distală mai mult sau mai
puţin evidentă.
 Canalul radicular principal este larg.
 Participă intens la fizionomie şi fonaţie.
34. Semnele de diferentiere a incisivilor inferiori
 Sunt dinţii cu volumul cel mai redus de pe ambele arcade.

 Sunt dispuşi pe un arc de cerc cu o curbură mai mică decât cea descrisă de incisivii superiori.
 Coroanele sunt aplatizate vestibulo-lingual în jumătatea incizală, iar cervical prezintă o
aplatizare mezio-distală, au aspect de daltă.
 Feţele vestibulare au unghiurile incizale bine exprimate.
 Marginile proximale ale feţei vestibulare sunt aproape paralele în cele două treimi incizale.
 Feţele linguale prezintă un relief mai slab exprimat comparativ cu relieful feţelor palatinale ale
frontalilor superiori.
 Linia coletului are un traiect sinuos mai accentuat ca la incisivii superiori.
 Au cele mai mici rădăcini din cadrul grupului incisiv şi cea mai slabă rezistenţă parodontală –
extracție ușoară
 Rădăcinile au pe secţiune transversală un contur ovalar fiind aplatizate mezio-distal.
 Feţele proximale ale rădăcinilor sunt uneori marcate de şanţuri longitudinale.
 Canalele radiculare principale sunt înguste.
35. Semnele de diferentiere a incisivilor superiori de cei inferiori
 Incisivii superiori sunt în serie descendentă (incisivul central este mai voluminos ca lateralul),
iar incisivii inferiori sunt în serie ascendentă (lateralul este mai voluminos).
 Incisivii superiori sunt mai voluminoşi decât cei inferiori şi sunt dispuşi pe un arc de cerc mai
avansat.
 Diametrul coronar mezio-distal este superior diametrului vestibulo – palatinal pentru incisivii
superiori. La incisivii inferiori diametrul mezio-distal este mai redus decât cel vestibulo-lingual.
 Diferenţa dintre diametrul coronar mezio-distal şi cel cervico-incizal este mai evidentă la
incisivii inferiori, rezultând astfel un aspect mai alungit al acestora comparativ cu incisivii superiori.
 Incisivii superiori au diametrul mezio-distal coronar mai mare decât incisivii inferiori.
 Unghiurile incizale sunt mai exprimate în cazul incisivilor superiori.
 Coroanele incisivilor superiori au formă asemănătoare cu o lopată, a incisivilor inferiori este
asemănătoare unei dălţi.
 Culoarea incisivilor superiori este diferită pentru cele trei segmente coronare. Incisivii superiori
sunt transparenţi incizal, alb-cenuşii sau alb-gălbui în treimea mijlocie şi gălbui la colet.
 În ocluzie psalidodontă uzura este localizată incizo-vestibular pentru incisivii inferiori şi
palatinal pentru incisivii superiori. în cazul unei ocluzii labiodonte uzura are loc la nivelul marginilor
incizaie.
 Incisivii superiori au rădăcinile voluminoase conice şi mai rotunjite pe secţiune transversală
decât cele ale incisivilor inferiori care sunt puternic aplatizate mezio-distal şi efilate.
36. Morfologia functionala a caninilor superiori. Caracteristica.
Funcția caninului, pe lîngă cea fizionomică, este prinderea, reținerea și sfîșierea alimentelor.
Aceasta se face posibilă datorită formei ascuțite a coroanei și a implantării puternice în alveolă.
Elementele morfologice funcționale ale coroanei caninului:
 marginea incizală ascuțită, în formă de „V”: în vîrf prezintă un cuspid de la care spre fețele
proximale pornesc cele două segmente (mezial mai scurt și distal mai lung). Vîrful poate fi șters
rotunjit sau bine exprimat, depinde de ocluzie și dinamica mandibulară: în raport psalidodont se
remarcă o mărire a segmentului mezial datorită contactului cu caninul inferior pînă marginea incizală
se transformă într-o linie oblică ascendentă distal; în ocluzie labiodontă vîrful cuspidului se abraziază
pînă la dispariție.
 Suprafețele proximale sunt convergente spre colet, ceea ce, împreună cu suprafața proximală a
dinților vecini, deasemenea convergentă spre colet, formează spațiul papilar, care adăpostește papila
gingivală. De asemenea pe suprafețele proximale sunt situate punctele de contact interdentar (care cu
timpul se transformă în arii de contact): în sens cervico-incizal – în treimea incizală, în sens vestibulo-
palatinal – în treimea vestibulară; aria distală este situată mai spre cervical.
 Pe fețele axiale se găsește convexitatea maximă, în treimea cervicală-mezială, care unindu-se
cu punctele cele mai convexe de pe toate suprafețele formează ecuatorul dintelui care are funcția de
protecție a gingiei marginale.
 Are cea mai lungă și mai voluminoasă rădăcină de pe arcada superioară ceea ce-i oferă o
puternică implantare în alveolă.
 Interes mai prezintă și fața palatinală, unde se realizează contactul interdentar cu caninul
inferior și partea mezială a premolarului I inferior.
37.Morfologia funcţională a caninilor inferiori. Caracteristica.

Au aceeaşi structură anatomică ca şi cei superiori, cu excepţia că ei sunt puţin mai
mici, iar coroana lor este mai înaltă.
*Faţa vestibulară este mai alungită, are convexitatea maximă în treimea cervicală.
Două şanţuri împart faţa vestibulară în 3 părţi inegale: lobul central este cel mai mare,
mezial – cel mai mic.
* Faţa linguală se aseamănă cu cea palatinală a caninilor superiori, însă relieful este
mult mai redus, şi nu prezintă cingulum şi fosetă oarbă.
*Feţele proximale au aceleaşi caracteristici ca şi la caninii superiori, dar sunt mai plate
* Faţa mezială este mai înaltă decît cea distală, această diferenţă este mai pronunţată
decît la caninii superiori.
*La marginea incizală segmentul mezial este mai scurt şi mai puţin înclinat decât cel
distal.
*Vârful cuspidului este situat mai aproape de marginea mezială decât la caninii
superiori.
*Rădăcina dintelui este mai scurtă şi mai aplatizată în sens mezio-lateral. Pe feţele
proximale ale rădăcinii permanent persistă şanţurile. Uneori vîrful rădăcinii este
bifurcat cu o porţiune orientată vestibular, şi alta – lingual.
38. CRITERII DE IDENTIFICARE ŞI POZIŢIONARE A CANINULUI

SUPERIOR
1. CEA MAI VOLUMINOASĂ COROANĂ DINTRE TOŢI DINŢII FRONTALI.

2. MARGINEA INCIZALĂ ARE FORMA DE “V”, EA REPREZENTÂND VÂRFUL
CUSPIDULUI.
3. VERSANTUL DISTAL AL “V”-ULUI INCIZAL ESTE MAI LUNG DECÂT CEL
MEZIAL.
4. FAŢA VESTIBULARĂ ESTE MAI CONVEXĂ ŞI ESTE ÎMPĂRŢITĂ ÎN DOUĂ
VERSANTE (MEZIAL ŞI DISTAL) DE O LINIE DE SMALŢ
5. RĂDĂCINA ESTE FOARTE VOLUMINOASĂ, CU FORMĂ OVALĂ SAU
TRIUNGHIULARĂ PE SECŢIUNE
39.CRITERII DE IDENTIFICARE ŞI POZIŢIONARE A CANINULUI

INFERIOR
1. COROANA ESTE MAI ALUNGITĂ (DATORITĂ DIFERENŢEI MARI DINTRE
ÎNALŢIME ŞI LĂŢIME)
2. “V”-UL INCIZAL ESTE MULT MAI PRONUNŢAT, CU VERSANTUL DISTAL
MAI LUNG ŞI MAI ÎNCLINAT.
3. RELIEFUL FEŢEI LINGUALE ESTE MAI ŞTERS COMPARATIV CU CEL AL
CANINULUI OMOLOG
. 4. FAŢA MEZIALĂ A COROANEI SE CONTINUĂ CU FAŢA MEZIALĂ A
RĂDĂCINII .
5. ÎN MOD EXCEPŢIONAL RĂDĂCINA POATE FI DUBLĂ SAU UNICĂ DAR
CU DOUĂ CANALE.
40.Semnele de diferentiere a caninilor superiori de cei inferiori.

 Volumul coronar este mai mare la caninul superior
 Coroana caninilor superiori apare globuloasă datorită diferenţei mici dintre diametrele
cervico-incizal şi mezio-distal
 Înălţimea coroanei caninului inferior este mai mare decât cea a celui superior, în schimb
diametrul mezio-distal este mai mic. Din acest motiv coroana caninului inferior apare mai
alungită
 Deschiderea „V”-ului incizal este mai mare la caninul superior.
 La caninul inferior, feţele proximale sunt mai înguste şi cu relief mai puţin convex decît la
cel superior. În plus diferenţa de înălţime între feţele mezială şi distală, este mai mare decât
la caninul superior.
 Feţele linguale ale caninilor inferiori au o formă mai alungită, iar crestele de smalţ şi
cingulum-ul sunt mai puţin exprimate.
 Feţele de uzură ale caninilor superiori apar la nivelul segmentului mezial al marginii
incizale, iar la cei inferior pe segmentul distal al marginii incizale.
 Rădăcina caninului superior are aspect mai robust şi este mai voluminoasă decât a caninului
inferior. Doar caninul inferior poate prezenta o rădăcină bifidă, două rădăcini, sau două
canale radiculare principale.
41.Grupul premolar. Caractere morfologice comune premolarilor superiori.

1.Coroane pe sectiune transversal au aspect ovalar si sunt aplatizate mezio-distal,
diametrul maxim fiind orientat vestibule-palatinal.
2.Prezinta 2 cuspizi, unul palatinal mai rotunnjit si unul vestibular mai ascutit.
3.Santul principal este in linie dreapta .
4Sunt precoce si intens afectati de leziuni carioase, pierzindu-se repede.
5.Axul coronar este in continuarea axului radicular.
6.Radacinile sunt aplatizate mezio-distal.
7.Canalele radiculare au dimensiuni transversal reduse, mai ales in treimea apicala.
42.Semne de diferentiere a preomolarilor superiori de pe hemiarcada dreapta de

cei de pe hemiarcada stinga.
Fiecare dinte comporta anumite caractere anatomice, care permit a determina
apartenenta de grup a dintelui .printre aceste caractere anatomice citam forma
coroanei, muchiei incizale sau fetei masticatoare , numarul de radacini.Pe linga acestea
mai sint si semne de apartenenta a dintelui la partea dreapta sau stinga a
maxilarelor:Semnul de curbura a coroanei , semnul unghiului coroanei si semnul
radacinii
A.Semnul de curbura se apreciaza in norma ocluzala si se manfesta prin faptul ca fata
vestibulara a coroanei trece in cea meziala mai abrubt decit in fata distala .Prin urmare
convexitatea maxima a fetei vestibulare in directie transversala e dipusa mezial.
C.semnul radacinii. Este examinat in norma vestibulara si consta in faptul ca axul
longitudinal al radacinii este inclinat spre distal , formind un unghi cu linia care trece
prin mijlocul coroanei.Radacinile premolarilor si molarilor – in sens posterior de la axul
longitudinal al radacinii
43.Caracteristica suprafetelor ocluzale a premolarilor superiori.

1.Dimensiuni:-diametrul maxim este în sens V-P: 9 mm
-diametrul minim este în sens M-D : 7 mm
2.Contur:-este format de patru margini:M, P, V şi D. Împreună formează un
dreptunghi cu unghiurile rotunjite.
a).marginea vestibulară:-are o formă convexă cu două depresiuni ce
corespund celor două şanţuri de pe faţa vestibulară care separă cei 3 lobi de creştere.
b).marginea palatinală: -formă de semicerc. Este mai mică decât marginea
vestibulară.
c).marginea mezială: are forma unei linii uşor curbate.
d). marginea distală: este mai scurtă şi mai convexă decât cea mezială.
Marginile mezială şi distală au o orientare uşor convergentă spre palatinal.
3.Relieful:-este format din următoarele elemente:2 cuspizi, 2 fosete, 1 şanţ
intercuspidian, 2 creste de smalţ marginale, 2 creste de smalţ esenţiale şi 2 creste de
smalţ sagitale (ale cuspizilor V şi P).
a).cuspidul vestibular: -este mai voluminos şi mai proeminent decât cel
palatinal. Prezintă o creastă ocluzală sagitală situată la 1 mm de marginea vestibulară
spre deosebire de creasta sagitală a cuspidului palatinal care este la 1,5-2 mm de
marginea palatinală.
b).crestele esentiale:- se mai numesc şi creste axiale. Au o extremitate pe
vârful cuspidului (mai evidentă ) şi una în sanţul intercuspidian (mai ştearsă). Crestele
ambelor cuspizi au aspectul unor segmente convexe mai apropiate de marginea mezială.
Ele separă jumătatea ocluzală a cuspidului în 2 versante: unul M (mai mic) şi unul D
(mai mare). Paralel cu crestele esenţiale există şi alte creste mai mici numite creste
accesorii (creste de descărcare sau secundare).
c).şanţul intercuspidian:-are forma unei linii drepte cu orientare M-D. Este
mai aproape de marginea P a feţei ocluzale.
d).fosetele:-sunt situate la extremităţile şanţului intercuspidian şi au o
formă triunghiulară. Foseta mezială este mai mare decât cea distală.
e).crestele marginale (proximale): delimitează la exterior fosetele
marginale. Ele se unesc cu crestele sagitale ale celor doi cuspizi delimitând, astfel,
depresiunea feţei ocluzale
44.Caractere morfologice comune a premolarilor inferiori.

- Volumul coroanelor este mai mic decat al Premolarilor superiori
- Forma coroanelor in sectiune transversala este aproape circular
- Santul intercuspidian este curb avand convexitatea spre lingual
- Abraziunea se produce la nivelul cuspidului vestibular
- Axul coronar fata de cel radicular formeaza un unghi deschis lingual
- Forma radacinii este de con efilat usor turtita mezio- distal
- Sunt monoradiculari
- Radacina prezinta un singur canal radicular
45.Semnele de diferentiere a premolarilor inferiori de pe hemiarcada dreapta de

cei de pe hemiarcada stinga.
a.semnul de curbura a coroanei(fata vestibulara a coroanei trece in cea meziala mai abrupt de cit in fata
distala)
b.semnul unghiului coroanei(multi incizala,unghiul mezio-ocluzal este mai ascutit de cit unghiul disto-
ocluzal)
c.semnul radacinii.(axul longitudinal este inclinat spre distal)
46.Semnele de diferentiere a premolarilor superiori de cei inferiori.

► Premolarii superiori sunt in serie descendentă, primul fiind mai volumi¬nos decât cel de-al
doilea, iar la mandibulă sunt în serie ascendentă.
► Forma coroanelor premolarilor superiori se aseamănă cu un paralelipi¬ped cu unghiurile
rotunjite, aplatizate mezio-distal. In cazul premolari¬lor inferiori forma coroanelor se înscrie într-un
cilindru.
► Diferenţa dintre diametrele mezio-distal şi vestibulo-oral la premolarii superiori este evidentă
în timp ce la premolarii inferiori cele două dia- metre sunt aproximativ egale. Coroanele premolarilor
superiori sunt aplatizate mezio-distal, în timp ce la premolarii inferiori au un contur aproape circular.
► Premolarii superiori au doi cuspizi de dimensiuni relativ egale, pe când premolarii mandibulari
au cuspidul vestibular evident mai voluminos decât cuspidul (cuspizii) linguali.
► Faţa vestibulară a premolarilor inferiori prezintă o evidentă înclinare spre lingual fapt ce
determină situarea spre oral a feţei ocluzale.
► Şanţul principal central la premolarii superiori este drept, iar la premo¬larii inferiori concav
spre vestibular.
► La premolarii superiori uzura este mai evidentă la nivelul cuspizilor palatinali, iar la cei
inferiori la nivelul cuspizilor vestibulari.
► Axul coronar la premolarii superiori este în continuarea rădăcinii in timp ce la cei inferiori face
cu axul rădăcinii, un unghi cu deschiderea, orientată lingual.
► Rădăcinile premolarilor superiori sunt mai voluminoase decât la cei in¬feriori.
► Pe secţiune transversală rădăcinile premolarilor superiori sunt aplatiza¬te mezio-distal, iar
primul premolar prezintă două rădăcini.
47.Caracteristica suprafetelor ocluzale a premolarilor inferiori.
Faţa ocluzală, prezintă o formă de pentagon neregulat cu unghiurile rotun¬jite. Două laturi corespund
marginii vestibuläre şi câte una marginilor mezialâ, distală, linguală. Marginile mezială şi distală sunt
convergente spre lingual. Faţa ocluzalâ sunt doi cuspizi,cuspizii linguali sunt cu mult mai mici decat
cei vestibulari.. Aceş¬tia sunt despărţiţi de: un şanţ principal central, cu direcţie mezio-distală care se
termină in fosele marginale, mezială (mai mare) şi distală; trei şanţuri principale periferice, care pleacă
de pe faţa ocluzală şi se continuă până pe feţele vesti- bularâ şi linguală. In varianta driopitecă faţa
ocluzală prezintă două fose marginale.
48.Caractere morfologice comune molarilor superiori.

- Volumul prezinta cele mai mari coroane in cadrul arcadei superioare. Volumul descreste spre distal
- Prezinta aplatizare evidenta mezio- distal
- Diametrul maxim al coroanei cuboidale este vestibulo- palatinal
- Fetele meziale sunt cele mai intinse dintre toate fetele laterale
- Santul de pe fetele vestibulare se termina intr- o foseta
- Prezinta pe fata ocluzala 4 (patru) cuspizi
- Fosetele sunt in numar de 4 (patru) (doua principale si doua secundare)
- Santurile intercuspidiene sunt in numar de 3 (trei)
- Dispozitia si ordinea marimii cuspizilor este aceeasi la toti MS
- Radacinile sunt in numar de 3 (trei), situate 2 (doua) vestibulat si 1 (una) palatinal
- Radacina palatinala este turtita in sens vestibulo- palatinal, iar cele vestibulare in sens mezio- distal
- Ordinea marimii radacinilor este urmatoarea: radacina palatinala, radacina mezio- vestibulara si
radacina disto- vestibulara
- Divergenta dintre radacini este variabila
- Canalele radiculare sunt in numar de 3 (trei) cel mai mare este cel palatinal si cel mai mic este cel
disto- vestibular
- Apexurile radiculare prezinta rapoarte cu sinusul maxilar
49.Semnele de diferentiere a molarilor superiori de pe hemiarcada dreapta de cei

de pe hemiarcada stinga.
distala)
ocluzal)
50.Semnele de diferentiere a molarilor superiori intre ei.
distala)
ocluzal)
51. Caracteristica suprafeței ocluzale a primului molar superior
Fața ocluzală a molarilor superiori se înscrie într-un paralelogram.
Fața ocluzală a primului molar superior are un contur format din 4 margini. Relieful: 4 cuspizi,
3 șanțuri intercuspidiene, 3 fosete și 2 creste marginale.
Relieful feței ocluzale este dat de 4 cuspizi, creasta oblică, 2 fosete principale, 1 fosetă
accesorie și 3 șanțuri.
Cuspizii sunt orientați 2 vestibular și 2 palatinal. Cuspizii sunt patru. In ordinea marimii sunt
mezio-paltinali, mezio- vestibular, disto-vestibular si disto- pltinal. Deci mezio-palatinal este cel mai
mare si disto-palatinal cel mai mic.
Șanțurile intercuspidiene sunt în număr de 3: mezio-central, centro-vestibular, disto-palatinal:
 Șanțul intercuspidian mezio-distal pleacă din foseta mezială, separă cuspidul mezio-palatinal de
cuspidul mezio-vestibular și se termină în foseta centrală de la baza crstei oblice de smalț.
 Șanțul intercuspidian centro-vestibular pleacă din foseta centrală, separă cuspidul mezio-vestibular de
cuspidul disto-vestibular și se continuă cu șanțul de pe fața vestibulară, terminându-se în foseta cu
același nume.
 Șanțul intercuspidian disto-palatinal separă cuspidul disto-palatinal de creasta oblică de smalț și se
continuă cu șanțul de pe fața palatinală.
52. Caractere morfologice commune molarilor inferiori.

Molarii permanenți mandibulari sunt cei mai mari, mai voluminoși dinți de pe ambele arcade
dentare, cu excepția înălțimii coronare, care este mai redusă decât cea a dinților localizați anterior. Au
mai mulți cuspizi, 5 fețe, 2 rădăcini și 3 canale radiculare. Coroana molarilor mandibulari este alungită
în sens mezio-distal. Pe secțiune transversal, coroana molarilor inferiori este de formă deptunghiulară
cu aplatisare îm sens vestibule-lingual, sau pătrată. La molarii inferiori sunt prezente 2 rădăcini: o
rădăcină se numește mezială, alta- distală. Rădăcina mezială a molarilor inferiori este mai voluminoasă
și prezintă 2 canale radiculare efilate, iar rădăcina distală este mai redusă dimensional și prezintă un
singur canal radicular lung.
53. Semnele de diferențiere a molarilor inferiori de pe hemiarcada dreaptă de cei de pe

hemiarcada stângă
54. Semnele de diferențiere a molarilor inferiori între ei

55. Caracteristica suprafeței ocluzale a primului molar inferior.

Fata ocluzala este delimitata de 4 margini, conturul ei putind fi comparat cu un trapez, cu baza
mare orientata vestibular. Marginea vestibulara este cea mai mare, este formata din crestele sagitale ale
celor 3 cuspizi vestibulari. Marginea linguala este de dimensiuni mai mici si este formata de crestele
sagitale ale celor doi cuspizi linguali. Mrginile proximale sint formate din creste de smalt marginale
sint convexe si convergente spre lingual. Creasta distala este mai convexa si mai convergenta decit cea
meziala. Relieful fetei ocluzale este dat de 5 cuspizi, 4 santuri intercuspidiene, 5 fosete. Cuspizii în
ordinea mãrimii sunt: mezio-lingual (ML), disto-lingual (DL), meziovestibular (MV), centro-vestibular
(CV) ºi disto-vestibular (DV) fiind complet separați între ei.
56. Enumerați și caracterizați etapele erupției dentare.

Etapele caracteristice ale eruptiei dentare:
-Etapa preeruptiva care cuprinde miscarile pe care dintele le face din zona unde s-a format pana la
atingerea mucoasei bucale.
-Etapa prefunctionala ce cuprinde miscarile pe care le face dintele in cavitatea bucala din momentul
aparitiei primului punct de sub mucoasa pana la atingerea planului de ocluzie si intalnirea cu
antagonistii.
-Etapa functionala care cuprinde perioada din momentul intalnirii cu dintele antagonist si intrarea in
functie.
1. In etapa preeruptiva, intaosoasa mugurele dentar incepe miscarile predominant axiale, in
momentul in care coroana este complet mineralizata, iar formarea radacinii este doar inceputa. La
sfarsitul acestei perioade se va forma intre o treime si maximum jumatate din lungimea totala a
radacinii. In cursul acestui proces este demonstrata rata de multiplicare foarte rapida a celulelor
pulpare de la baza germenului dentar, avand drept consecinta o crestere rapida a volumului pulpei in
acest sector, si exercitarea unor presiuni permanente asupra partii bazale a sacului folicular, denumit si
ligamentul in hamac. Procesele ce se desfasoara in cursul acestei etape au incercat a fi explicate printr-
o multitudine de teorii.In concluzie, in timpul etapei preeruptive au loc urmatoarele procese :
-deplasarea dentara intaosoasa poate fi apreciata drept o consecinta a dezvoltarii rapide a celulelor
pulpare
-directia deplasarii este asigurata de multiplicarea resturilor epiteliale din jurul mugurilor dentari
-modificarile osului alveolar nu par a juca un rol, ele fiind in general limitate si evidente, cel mult pe
peretii laterali ai alveolelor.
2. In etapa prefunctionala, elementul deteminant in asigurarea deplasarii dintilor il reprezinta
modificarile osului alveolar, care sunt caracterizate prin cresteri importante pe fundul alveolei, si mai
reduse pe peretii laterali ai acesteia, insotite de continuarea formarii radacinii. Miscarile dintilor in
eruptie sunt predominant axiale, iar directia deplasarii este influentata de musculatura periorala si de
limba.
3. Etapa functionala, este legata de atingerea planului de ocluzie si de intrarea in functie a
dintilor.Miscarile dintilor sunt oprite de contactul acestora cu dintii antagonisti si cu cei vecini dar si de
terminarea formarii radacinii. Deplasarile sunt limitate si sunt rezultatul restructurarii permanente a
rapoartelor dintre parghiile extraalveolare si cele intraalveolare si al modificarilor ce au loc la nivelul
punctelor de contact.
57. Mecanismul de erupție a dinților. Teoriile erupției dentare.

Mecanismul eruptiei nu este elucidat, existand o serie de teorii care sustin rolul predominent al unor
factori cum ar fi :
-formarea radacinii, care ar determina deplasarea coroanei spre suprafata crestei alveolare;
-elongatia pulpara, consecutiva cresterii la nivelul extremitatii ei bazale, nivel la care zona proliferativa
pulpara este separata de tesutul periapical prin epiteliul diafragmatic al tecii Hertwig;
-ligamentul in hamac al lui Sicher, formatiune fibroasa de la nivelul partii bazale a sacului folicular,
care ar avea rol in amortizarea presiunilor dezvoltate de cresterea volumului pulpar, transformandu-le
in forte de presiune a dintelui spre suprafata;
-presiunile sanguine din vasele parodontale si din regiunea pulpei radiculare ar fi alt factor stimulator
al eruptiei;
-apozitia osoasa din zona apicala sau cresterea diferentiata a dintilor si osului ar determina migrarea
dentara.
Teoriile eruptiei dintilor:
1. Teoria radiculara.(conform acestei teorii cauza eruptiei dintilor este cresterea, edificarea si
dezvoltarea radacinilor acestora)
2.Teoria pulpara (se bazeaza pe faptul, ca tesutul de la virful papilei dentare capata in urma
defirentierii celulelor, un volum mult mai mare comparativ cu cel intial)
3. Teoria tractiunii periodontiului
4.Teoria alveolara(conform acestei teorii dintele este expulzat din alveola de catre maduva osoasa)
58. Erupția dinților temporari. Apariția primordiilor, debutul mineralizării și

definitivarea coroanelor dinților temporari.
Dintele Erupția Apariția Debutul Definitivarea

(luni) primordiilor mineralizării coroanei
(săptămîni) (luni) (luni)
I 6-8 6-7 4,5 4
II 8-12 6-7 4,5 5
III 16-20 8-9 7,5 9
IV 12-16 8-9 7,5 6
V 20-30 10 7,5 10-12
59. Termenii de erupție a dinților temporari.
Dintele Erupția
(luni)
I 6-8
II 8-12
III 16-20
IV 12-16
V 20-30
60. Termenii de edificare și resorbție a rădăcinilor dinților temporari.
Dintele Edificarea Începutul Resorbția

(Ani) resorbției completă
I 2 5 6-7
II 2 5 6-7
III 4 7 10-11
IV 4 7 9-12
V 5 8 9-12
61. Tipurile de resorbție a rădăcinilor.

Resorbția radiculară este un răspuns fiziologic normal în cazul dinților deciduali și are loc paralel cu
dezvoltarea foliculilor dinților permanenți, rezultând în exfolierea dinților termporari și înlocuirea cu
dentiția permanentă. Resorbția rădăcinilor dinților termporari începe de la rădăcină, care aderă la
foliculul dintelui permanent. Resorbția rădăcinilor dinților uniradiculari începe de la suprafața linguală
a rădăcinilor, iar la pluriradiculari – de la suprafața internă a rădăcinilor. Variantele de resorbție
radiculară a dinților pluriradiculari termporari:
1. Resorbție uniformă a tuturor rădăcinilor;
2. Resorbție neuniformă, mai pronunțată în regiunea unei rădăcini;
3. In regiunea bifurcației radiculare.
În dentiția permanentă, procesul de resorbție radiculară radiculară reprezintă o stare patologică.
62. Erupția dinților permanenți. Apariția primordiilor, debutul mineralizării și

definitivarea coroanelor dinților permenenți.
Dintele Erupția Apariția Debutul Definitivarea

(ani) primordiilor mineralizării coroanei
(luni)
6 6 Luna 5 intrauterină Luna 9 intrauterină 2-3 ani
1 6-8 Luna 8 intrauterină Luna 6 postnatală 4-5 ani
4 9-10 2 ani 2,5 ani 5-6 ani
5 11-12 3ani 3,5 ani 6-7 ani
7 11-13 3 ani 3,5 ani 7-8 ani
8 variază 5 ani 8 ani variază
63. Termenii de erupție a dinților permanenți.
Dintele Erupția
(ani)
6 6
1 6-8
2 8-9
3 10-11
4 9-10
5 11-12
7 11-13
8 variază
64. Termenii de formarea a rădăcinilor dinților permanenți.
Dintele Formarea
rădăcinii (ani)
6 10
1 10
2 10
3 13
4 12
5 12
7 15
8 Nelimitată
65.Arcada alveolara si bazala. Definitie

Arcada alveolara
e linia conventionalatrasata pe virful apofizelor alveolare
Arcada bazala
e linia conventional trasata pe virfurile radacinilor
66.Elemente ce asigura unitatea morfofunctionala a arcadelor
Unitatea de system a arcadelor dentare e asigurata de punctele de contat interdentar, de

ap.alveolara si de paradont.La stabilitatea dintilor si arcadelor dentare la fel un rol
impottant il au particularitatile de pozitie a dintilor in maxilare si numarul radacinilor.
Coroanele dintilor de pe axial au inclinatie vestibulara, iar radacinile orala, pe cand la
mandibula invers. Unitatea functional a arcadelor dentare este la fel determinate atat de
ap.alveolare cat si de lig. Interdentare ale paradontului marginal.
67. Formele arcadelor dentare superioare si inferioare in conditii fiziologice
Arcada dentara superioara la ocluzia ortognata are o forma semieliptica, iar la

mandibula hiperbolica. Datorita acestui fenomen, arc.sup. acopera pe cea inf. In asa
mod ca cuspizii vestibulari ai dintilor laterali superiori sai acopere pe cei inferiori
omogeni, iar cei lingual ai arc.inf sa-I acopere pe omogenii arcadei sup.
68.Raportul dintre arcadele dentare alveolare si bazale
La maxilla arcada dentara este mai mare decat cea alveolara, iar cea alveolara este mare
decat cea bazala. In cazul mandibulei- invers.
69.Implantarea dintilor in arc.sup.
Dinţii arcadei superioare au axul longitudinal înclinat supero-inferior şi din înăuntru în

afară. Arcada extraalveolară este mai mare decât arcada intraalveolară, la maxilar.
La arcada superioară, cu excepţia molarului trei, incisivii au cel mai mare grad de
angulaţie radiculară (29°). Premolarii au de obicei axul longitudinal aproape
perpendicular pe planul ocluzal. Angulaţia radiculară a molarilor superiori depăşeşte
rareori 15°. Toate rădăcinile sunt înclinate palatinal, cu excepţia rădăcinii disto-
vestibulare.
70.Implantarea dintilor in arcada inferioara
Dinţii arcadei inferioare au axul longitudinal înclinat tot supero-inferior din înăuntru în
afară. Adică arcada extraalveolară este mai mică decât cea intraalveolară la mandibulă.
In cazul arcadei inferioare, incisivii şi caninii prezintă cea mai pronunţată oblicitate
radiculară şi cea mai semnificativă angulaţie radiculară. Apexurile incisivilor sunt
înclinate spre lingual.
71.Paradont. definitie.componente.caracteristica
Paradontul include complexul de tesuturi care inconjoara dintele: gingia, lig.circular al

dintelui, paradontiul si tesutul osos alveolar. Unii autori includ in aceasta notiune si
cementul dintelui.
Gingia- este alcatuita din papile interdentare, marginea libera si portiunea consolidate cu
tesut osos. Partea marginala a gingiei in conditii fiziologice cuprinde dintele ca o
manseta aproximativ cu 1,5 mm mai sus de coletul dentar formint santul dento-gingival,
care are o adincime de aproximativ 0,85 mm.
Periodontiul – prezinta un complex de tesuturi conjunctive cuprinse in spatial dento-
alveolar , care este limitat de radacina dintelui si peretii alveolei , iar la nivelul coletului
este inchis de fibrele orizontale a ligamentului circular.
Periodontiul contine ligament alveolo dentare, vase, nervi si lichid interstitial.
Ligamentel se impart in :
Fibrele oblice sunt cele mai numeroase, au o direcþie oblicã, în jos ºi înãuntru dinspre
osul alveolar spre rãdãcinã. Între aceste fascicule se gãsesc spaþii ovale unde þesutul parodontal
este mult mai puþin dens, formând o reþea reticularã de þesut conjunctiv lax în care
se gãsesc vase sanguine, limfatice ºi nervi cu un traseu spiralat între os ºi dinte. Fibrele
oblice susþin dintele în alveolã, ele transformând presiunea asupra dintelui în tracþiuni
asupra pereþilor alveolari împiedicând regiunea apicalã a rãdãcinii sã se afunde în osul
alveolar, astfel încât vasele ºi nervii care trec prin apex nu sunt lezate.
În jurul regiunii apicale, membrana parodontalã formeazã o pernã de þesut lax constituind
fibrele apicale.
Fibrele orizontale în regiunea coletului, un grup de fibre formeazã un ligament
aproape continuu între rãdãcina dintelui ºi marginea externã a alveolei dentare. Fibrele
mai superficiale formeazã un ligament puternic ce conecteazã coletele dinþilor adiacenþi
pe faþa mezialã ºi distalã deasupra nivelului septului interdentar, ele continuându-se cu
periostul septului osos. Aceste fibre transseptale unesc unitãþile masticatorii individuale
formând un aparat unitar funcþional. Fibrele mai profunde numite grupul cervical trec
de la coletul rãdãcinii spre peretele alveolar imediat sub creasta alveolarã. Aceste fibre
controleazã fiecare înclinare a dintelui. Dupã extracþia unui singur dinte ºi refacerea alveolei,
fibrele transseptale se regenereazã conectând dinþii de o parte ºi de alta a breºei.
Regenerarea acestor fibre plus contracþia þesutului fibros reprezintã unul din factorii rãspunzãtori
de înclinaþia dinþilor adiacenþi breºei. S-a demonstrat cã fibrele transseptale
sunt importante în mezializarea fiziologicã.
Fibrele crestale de la nivelul zonei cervicale a cementului, pe feþele vestibulare ºi orale
reprezintã un alt grup de fibre care trec spre osul alveolar. Aceste fibre limiteazã înclinarea
ºi extruzia dintelui din alveolã ºi împreunã cu cele orizontale sunt primele care trebuiesc
rupte în extracþia dintelui. Fibrele orizontale profunde ºi cele crestale sunt câteodatã
grupate în ligamentul circular.
Fibrele gingivale de la coletul dintelui, fibrele trec în gingie, unele cu traseu vertical
spre marginea gingivalã aproape de inserþia epitelialã, iar altele au direcþie mai orizontalã.
Aceste fibre au o direcþie radialã, fiind un al doilea grup cu o dispoziþie circularã. Funcþia
acestor fibre este sã menþinã gingia strâns fixatã de coletul dintelui (Fig. II.15 ºi II.16).
Fibrele membranei parodontale sunt fibre de colagen ºi nu elastice, cu excepþia
fibrelor de oxitalan.
Grosimea
72. Spatiului periodontal. Care este latimea lui.

Spațiul periodontal – spațiul cuprins între rădăcina dintelui și pereții proceselor alveolare. El este
format din țesut conjunctiv dens ordonat și conține fibrele ligamentului periodontal,
celule(cementoblaste, fibroblaste, osteoblaste), vase, nervi, lichid interstitial.
El are o lățime variabilă în diferite segmente ale rădăcinii, având o formă de clebsidră, cel mai îngust
fiind în 1/3 medie-0,15 mm. în mediu are o lățime de 0,20-0,25mm.
73. Fibrele periodontale. Caracteristica.
Deosebim 2 grupuri de fibre:

 Dentoalveolare – grupul crestei alveolare, orizontal, oblic, apical, interradicular.
 Grupul gingival – dentogingival, dentoperiostal, alveologingival, circular, transeptal care
unește dinții între ei.
Fibrele periodontale sunt de colagen majoritatea și elastice. Fibrele de colagen sunt orientate
perpendicular pe rădăcină și procesele alveolare adiacente, iar capetele lor terminale (fibrele Sharpey)
sunt înglobate fie în cement fie în os.
74. Functiile parodontului. Caracteristica.
1. De susținere – prin ancorarea în osul alveolar și cement.

2. Formativă – participă la formarea osului, cementului și la resorbția osului
3. Nutritivă – datorată vascularizării, furnizează substanțe nutritive pentru întreg parodonțiu
4. Senzorială – datoratăterminațiunilor nervoase, constă în perceperea senzațiilor tactile și de
presiune.
75. Explicati functia de amortizare a parodontului
Constă în neutralizarea presiunii care acționează asupra dintelui și repartizarea ei uniformă asupra
pereților alveolari. Când asupra dintelui se exercită o forță masticatoare are loc o întindere a fibrelor
ligamentului periodontal, golirea vaselor sangvine, astfel dintele se afundă în sens vertical amortizând
presiunea aplicată. După încetarea presiunii fibrele se contractă, vasele sanvine se umplu, iar dintele
revine la poziția inițială.
76. Ocluzia centrica. Relatia centrica. Definitie. Caracteristica.
Relația centrică – raport mandibulo-cranian static și reproductibil, în care condilii sunt plasați în
poziția cea mai înaltă a cavității glenoide, la baza pantelor tuberculului articular, într-o poziție de
retruzie neforțat, indiferent de prezența sau absența totală a dinților. Este condiționată de contracția
simetrică a mușchilor ridicători. Reprezintă cea mai bună poziție de sprijin, în care se efectuează doar
mișcări de rotație pură, fără alunecare.
Ocluzia centrică – poziție de contact static sau dinamic în plan sagital, transversal și vertical, în
care există contact intercuspidian maxim. Orice dinte, exceptând incisivii centrali inferiori ºi molarii
ultimi superiori, vine în
contact cu câte doi dinþi antagoniºti. Acest lucru este important atât pentru realizarea
masticaþiei cât mai eficiente, cât ºi pentru automenþinerea arcadelor dentare.
Dintre cei doi antagoniºti ai unui dinte superior, omologul inferior al celui superior
este situat mezial. Poziþia distalizatã a dinþilor superiori, faþã de cei inferiori, se explicã
prin faptul cã incisivii superiori centrali au diametrul mezio-distal mai mare decât cei inferiori.
Cuspizii vestibulari ai dinþilor laterali superiori sunt situaþi în afara cuspizilor vestibulari
ai dinþilor inferiori – care în ocluzie centricã – intrã în ºanþurile intercuspidiene
ale dinþilor superiori.
Cuspizii linguali ai dinþilor laterali inferiori sunt situaþi oral faþã de cuspizii palatinali
ai dinþilor superiori.
Cuspidul mezio-vestibular al primului molar superior se angreneazã între cuspidul
mezio-vestibular ºi cuspidul centrovestibular al primului molar inferior.
77. Semnele ocluziei centrice pentru rapoartele fiziologice dintre arcadele
dentare
 Fiecare dinte contactează cu 2 dinți antagoniști ( excepție fac incisivii centrali inferiori ți ultimii
molari superiori care au un singur antagonist )
 Linia mediană a feței se află într-un plan cu linia dintre incisivii centrali superiori și cei
inferiori.
 Primul molar superior contactează cu primii 2 molari inferiori, astfel încât cuspidul
meziovestibular este situat în fisura dintre cuspidul meziovestibular și centrovestibular al 1 molar
inferior.
 Arcada alveolară superioară este mai mare și o acoperă pe cea inferioară cu 1/3.
 Dinții arcadei alveolare inferioare se află mai mezial.
 Lobul mezial palatinal al caninului superiorse află în contact cu lobul distovestibular al
caninului inferior, iar lobul distopalatinal al caninului superior cu cel mezio-vestibular al primului
premolar inferior.
78. Relatie de postura mandibulara. Spatiu se creaza intre arcadele dentare in

stare de postura a mandibulei.
Spaţiu se crează între arcadele dentare în stare de postură a mandibulei se numește spațiul de
inocluzie fiziologică, poate avea 1-6 mm, dar în mediu 2-3mm, se micșorează considerabil în zonele
laterale.
Relaţie de postură mandibulară – stare de repaus fiziologic relativ al mandibulei cu o relaxare
relativă a mușchilor mobilizatori, asigură relaxarea capsulei articulare, a mușchilor mobilizatori,
datorită spațiului de inocluzie fiziologică care se creează asupra parodontului nu acționează permanent
presiunea masticatoare, precum și asigură funcția fonetică.
79. Planul de ocluzie. Importanta practica.
Plan de ocluzie – nivelul la care se întîlnesc dinții inferiori cu cei superiori. Este ușor curb în sens
sagital și transversal. Este compus din curburile fiziologice sagitală și transversală, prezența cărora
influențează favorabil mișcările mandibulare cu contact interdentar; din funcția lor reiese și funcția
planului de ocluzie.
80. Curbele de ocluzie. Importanta practica.
Curba sagitală Spee este o curbură anatomică sagitală a aliniamentului fețelor ocluzale ale dinților
laterali mandibulari; este convexă spre inferior la maxilă și concavă spre superior la mandibulă.
Adîncimea maximă se găsește la nivelul molarului I și are 1-3 mm. Curba poate fi evidențiată așezînd
o riglă pe cuspidul vestibular al primului premolar inferior și pe fața ocluzală a ultimului molar
inferior. Cu cît este mai pronunțată curbura, cu atît este mai șters relieful ocluzal, cu cît este mai plană
curba, cu atît sunt mai înalți cuspizii și mai adînci fosele.
Se mai numește curbă de compensare a mișcărilor sagitale a condililor mandibulari, deoarece
traiectoriile acestora se înscriu pe aceeași curbură cu direcția forțelor ocluzale ale lateralilor inferiori.
Este o relație direct proporțională între gradul de supraacoperire frontală și adîncimea curburii. La
propulsia mandibulei cînd incisivii sunt cap la cap se produce o dezocluzie fiziologică în zona laterală
(fenomenul Cristhensen). Dacă există contacte se formează o pîrghie de gr.II și are o acțiune
traumatică asupra ATM.
Importanța: corelația morfologică între gradul supraacoperirii frontale și adîncimea curbei; gradul
de supraacoperire frontală și dezocluzia dinților laterali se face în funcție de înălțimea cuspizilor și
adîncimea reliefului negativ, perturbările curbei pot genera interferențe nelucrătoare în mișcările de
propulsie.
Curba transversală Wilson este rezultatul înclinării coroanei dinților laterali inferiori spre lingual,
astfel, cuspizii vestibulari sunt mai înalți decît cei linguali iar dacă trasăm o linie imaginară prin
vărfurile cuspizilor vestibulari și linguali observăm o curbă cu concavitatea orientată spre superior.
Adîncimea variază pînă la 5 mm.
Importanța: Este o curbă de compensare a mișcărilor de lateralitate a condililor mandibulari,
deoarece pantele condiliene uneori au o înclinare asemănătoare cu cea a fețelor ocluzale ale dinților
laterali. În timpul mișcării de lateralitate pe partea lucrătoare (înspre care s-a efectuat mișcarea) se
păstrează contactele pe cuspizii vestibulari iar pe cealaltă parte se creează un spațiu de dezocluzie
(fenomenul Cristhensen transversal).
Curba vestibulară – o linie imaginară care unește cuspizii vestibulari și marginile incizale; este
mai largă la maxilar decît la mandibulă. Este formată de direcția de implantare a dinților și de
presiunile exercitate de mușchii oro-faciali și de limbă. Gradul curburii variază de la individ la individ.
Importanța: imprimă anumite particularități etajului inferior și fizionomiei individului.
81. Rapoarte intre arcadele dentare fiziologice (Tipuri de ocluzii fiziologice)
Pentru ca ocluzia să fie fiziologică trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:
 Se realizează cheia de ocluzie a lui Angle - cuspidul mezio-vestibular al molarului I superior

angrenează (se încadrează) între cuspidul mezio și centrovestibular în dreptul șanțului de descărcare
vestibular mezial.
 Liniile interincisive coincid între ele și cu linia mediană.
 Dinții superiori îi acoperă pe cei inferiori
 Fiecare dinte are doi antagoniști, excepție făcînd incisivul central inferior și ultimul molar
superior.
 Dinții inferiori au o poziție mai mezială decît dinții superiori
 Cuspizii vestibulari superiori acoperă cuspizii omogeni inferiori, cuspizii palatinali superiori
contactează cu șanțurile principale intercuspidiene ale dinților inferiori iar cuspizii linguali acoperă
versantele interne ale cuspizilor palatinali.
În dependentă de acești factori sunt cunoscute următoarele tipuri de ocluzie fiziologică: Ortognată
(ideală, psalidodontă), dreaptă (labiodont/cap la cap), biprognată (protruzie bimaxilară), opistognată
(retruzie bimaxilară).
Raporturi neutrale ale grupului incisiv:
 În plan vertical: raport labiodont (cap la cap) sau psalidodont (superiorii îi acoperă pe
inferiori cu 1/3, 1/2 sau 1-2 mm);
 În plan sagital: în raport labiodont marginile incizale contactează între ele; în raport
psalidodont marginea incizală a inferiorilor contactează cu fața palatinală a superiorilor iar între fața
vestibulară a inferiorilor și marginea incizală a superiorilor există un spațiu de 1-2 mm (treaptă sagitală
fiziologică);
 În plan transversal: liniile interincisive maxilară și mandibulară coincid între ele și cu linia
mediană; devieri minime (0,2-1mm) se încadrează în limitele fiziologice.
 *protruzia fiziologică bimaxilară: ambele procese alveolare împreună cu dinții frontali sunt
îndreptate spre vestibular cu contact psalidodont.
 *retruzie fiziologică bimaxilară: ambele procese alveolare împreună cu dinții frontali sunt
îndreptate spre oral
Raporturi neutrale la canini:
 În plan vertical: superiorul acoperă o treime a înălțimii feței vestibulare a inferiorului.

 În plan sagital: cuspidul inferiorului se plasează între incisivul lateral și caninul superiori.
 În plan transversal: superiorul îl circumscrie pe inferior (îl acoperă).
Raporturi neutrale ale grupului lateral:

 În plan vertical: molarii I superior și inferior permanenți formează stopuri ocluzale normale
 În plan sagital: Cheia de ocluzie (Angle).
 În plan transversal: cuspizii vestibulari ai dinților laterali superiori acoperă cuspizii
vestibulari ai dinților laterali inferiori.
82. Rapoarte intre arcadele dentare patologice (Tipuri de ocluzii patologice)
În plan vertical (supero-inferior):

 Ocluzie deschisă: în dependență de gravitate nu se face contact între dinții frontali superiori și
inferiori sau chiar între laterali superiori și inferiori.
 Ocluzie adîncă: frontalii superiori îi acoperă cu mai mult de 2/3 pe inferiori, contactul
realizîndu-se chiar pe gingia marginală. Poate fi acoperită (contact strîns între fața vestibulară a
inferiorilor și palatinală a superiorilor) sau în acoperiș (proalveolodonția superioară – apofiza
alveolară și dinții superiori sunt orientați spre vestibular).
În plan sagital (antero-posterior):

 Ocluzia prognatică (prognație/ ocl. distală) – deplasarea spre anterior a arcadei dentare și a
procesului alveolar superiori cu apariția unui spațiu de inocluzie în plan sagital în regiunea frontală și
distalizarea a primului molar inferior față de omologul superior (dacă cheia de ocluzie este dereglată,
prognația este adevărată, dacă nu, prognația este falsă). Dinții inferiori nu contactează cu superiorii și
prezintă un raport de supraocluzie totală sau ocluzie adîncă. Frontalii superiori sunt înghesuiți, sub
formă de evantai sau cu treme și diastemă.
 Ocluzia inversă (progenie/ ocl. mezială) – deplasarea spre anterior a arcadei dentare și a
procesului alveolar inferior cu apariția unui spațiu de inocluzie în plan sagital în regiunea frontală (sau
contactul se poate păstra realizîndu-se între fața linguală a incisivilor inferiori și fața vestibulară a
incisivilor superiori) și mezializarea primului molar inferior față de omologul superior (dacă cheia de
ocluzie este dereglată, progenia este adevărată, dacă nu, progenia este falsă).
În plan transversal (lateral):

 Ocluzia încrucișată: angrenări inverse uni sau bilaterale nu numai în zonele laterale, dar și a
unor dinți din zona frontală. Astfel dinții inferiori îi acoperă pe cei superiori, iar cuspizii vestibulari ai
dinților laterali superiori contactează cu șanțul central mezio-distal inferior. În unele cazuri cuspizii
linguali ai dinților inferiori se găsesc în afara cuspizilor vestibulari ai dinților superiori
83. Biomecanica mandibulara. Directiile miscarilor mandibulare. Caracteristica.
Biomecanica mandibulară studiază mișcările mandibulei. Acestea sunt funcționale și voluntare,

simetrice sau asimetrice, cu sau fără contact interdentar, simple sau complexe și limită sau extreme.
Direcția și amplitudinea mișcărilor mandibulei sunt determinate de cei trei determinanți ai ADM:
posterior – ATM, mijlociu – mușchii mobilizatori ai mandibulei, anterior – dinții anteriori.
Mandibula se mișcă în plan sagital – propulsia și retropulsia, coborîre și ridicare, în plan frontal –
lateralitate, deschidere și închidere, în plan orizontal – mișcări de lateralitate.
Propulsia este mișcarea mandibulei înainte (din relația centrică (RC) mandibula se deplasează spre
anterior în poziție de intercuspidare maximă (PIM) apoi în poziție cap la cap urmînd poziția de
propulsie maximă); zonele laterale sunt în dezocluzie; acționează mușchii propulsori.
Retropulsia este mișcarea mandibulei spre posterior; acționează mușchii retropulsori.
Coborîrea este o deplasare în jos a mandibulei; contracția mușchilor coborîtori, relaxarea
ridicătorilor.
Ridicarea este o deplasare în sus a mandibulei pînă în PIM; contracția ridicătorilor, relaxarea
coborîtorilor.
Mișcarea de lateralitate (latero și mediotruzie) este o deplasare spre lateral și înapoi a mandibulei.
Ea pornește din PIM și se deplasează spre lateral ajungînd în poziție cap la cap în lateralitate,
executînd apoi lateralitatea maximă. Din această poziție urmează o mișcare de coborîre maximă și apoi
închidere pînă în PIM.
84. Miscarile mandibule in ATM. Diagrama Posselt.
În ATM condilii mandibulari pot realiza mișcări de rotație și translație (alunecare pe tubercului
articular)
În timpul mișcărilor mandibulei, condilii pot rota în jurul a trei axe: intercondiliană orizontală (o
linie imaginară care unește înte ei condilii articulari), sagitală (antero-posterioară) și verticală.
În timpul mișcării de deschidere în prima etapă condilii efectuează o mișcare de rotație pură în jurul
axei balama (intercondiliană). Deschiderea spre o amplitudine maximă se însoțește de o translație a
condililor care se deplasează antero-inferior pe panta posterioară a tuberculilor articulari. La mișcarea
de coborîre a mandibulei, în compartimentul infradiscal are loc o rotație iar în compartimentul
supradiscal o translație antero-inferioară.
În cursul mișcării de propulsie a mandibulei, în funcție de gradul de acoperire în sens vertical al
dinților frontali, ansamblul condilo-discal se deplasează antero-inferior. Mișcarea de propulsie este
preponderent o mișcare de translație.
În cursul mișcărilor de lateralitate, condilul orbitant (de pe partea nelucrătoare) realizează o
mișcare de o amplitudine destul de mare, deplasîndu-se spre anterior, medial și inferior (translație);
condilul pivotant (de pe partea lucrătoare) se deplasează foarte puțin pe o traiectorie infero-laterală
(rotație în jurul axei verticale)
* în mișcarea de propulsie condilul parcurge un traseu curb în timp ce în mișcarea de lateralitate
condilul orbitant parcurge un traseu mai abrupt
Diagrama Posselt reprezintă mișcările limită ale mandibulei: din poziție retrală de contact trece în
poziție de intercuspidare maximă, apoi relație cap la cap, depășirea relației cap la cap și propulsia
maximă, deschiderea maximă urmată de punctul în care mișcarea de rotație pură trece în mișcare de
rotație asociată cu translație și se termină cu poziția de postură mandibulară (inocluzie fiziologică).
85. Structura smaltului. Prismele adamantinei si substanta interprismatica
Unitatea structurală a smalțului este prisma adamantinei. Fiecare prismă conține cristale. Numărul
prismelor depinde de volumul dintelui (molarii pot avea pînă la 12 milioane dar incisivii în jur de 2
milioane). Ele pot avea forma de coadă de pește sau gaură de cheie sau paletă de tenis. Fiecare prismă
are un cap și o coadă. Prisma începe de la nivelul joncțiunii amelo-dentinare (uniriea smalț-dentină)
și se întinde spre suprafața externă. Este de aceeași înălțime ca grosimea smalțului sau poate fi mai
lungă, deoarece are un traiect încurbat, sinuos, în forma literei S.
Striile/benzile Hunther-Schreger: pentru că prismele au un traiect sinuor, încurbat, atunci cînd se
face o secțiune histologică prisma nu este tăiată drept pe toată lungimea ei: sunt tăieturi în sens
longitudinal și tăieturi în sens transversal; astfel la examinarea cu microscopul fotonic apar fîșii clare și
fîșii întunecate. Benzile clare sunt tăieturile longitudinale și se numesc parazonii iar benzile întunecate
sunt tăieturile transversale și se numesc diazonii.
La nivelul suprafeței ocluzale prismele se întrepătrund și apare un aspect de smalț noduros ceea ce
sporește rezistența smalțului și împiedică clivarea prismelor sub acțiunea factorilor mecanici.
Dacă facem o secțiune longitudinală a smalțului observăm o serie de linii transversale
perpendiculare pe axul lung al prismelor – unele mai albicioase, altele mai întunecate. Aceste linii apar
datorită mineralizării neuniforme: diurnă mai puternică (culoare deschisă) și nocturnă mai slabă
(culoare închisă).
Striile/benzile Retzius: tot așa benzi transversale numai că la o distanță mai mare; sunt niște zone
de slabă mineralizare a prismelor datorate caracterului ritmic de dereglare a procesului de mineralizare.
De exemplu la pacienții bolnavi de tuberculoză sau rahitism aceste benzi sunt mai late. Aceste zone au
rezistență redusă la carie. Pe secțiune transversală aceste linii apar ca niște cercuri concentrice, ca la
trunchiul de copac.
Prisma la suprafață este acoperită de o teacă. În privința acestei teci, unii autori spun că este un strat
a prismei care este slab mineralizat și sunt bogate în substanțe organice. Altul susține că este un strat în
care substanțele organice predomină față de cristalele de apatită, altul zice că este o iluzie optică și
acesta-i doar o zonă cu mai multă materie organică decît în interiorul prismei.
Între prisme se observă un spațiu unde se află substanța interprismatică despre care se crede că este
compusă din produsul de secreție a ameloblastelor.
În smalț mai există așa formațiuni ca: lamele, smocuri (tufe) și fusuri.
Lamelele se întind de la suprafață pînă la dentină sau chiar pătrund dentina. Sunt mai multe
versiuni despre lamele: ele sunt
prisme nemineralizate
substanță interprismatică slab mineralizată
crăpături în smalț în care pătrunde lichidul bucal
cicatrici ale fisurilor adamantinei
Smocurile(tufe): formațiuni organice în formă de mănunchi de lamele formate din prisme slab
mineralizate care încep de la joncțiunea smalț-dentină și se întind pe o treime din grosimea smalțului.
Se consideră că ele asigură elasticitatea și fixarea smalțului la dentină.
Fusurile sunt zone de materie slab mineralizată în formă fusiformă; se consideră că sunt prelungiri
ale celulelor pulpei dentare – fibrei Tomes, care pătrund printre ameloblaste pînă la inițierea
amelogenezei, prin aceasta se explică sensibilitatea la sondare și prepararea joncțiunii smalț-dentină.
Se găsește mai frecvent la colet și la cuspizi.
Linia neonatală o delimitare a smalțului format pînă la și după naștere. Pînă la naștere smalțul este
mai bine structurat, după naștere are mai multe defecte.
86. Structura moleculară a adamantinei.
Adamantina(smalțul) conține :
- substanțe anorganice (95-98%)
- sumbstanțe organice (2-5%)
- apă.
Repartiția variază de la o zonă la alta, astfel fracțiunea anorganică este mai bogată la suprafață decât la
joncțiunea amelo dentinară față de fracțiunea organică care este mai slab prezentă la suprafață. 90%
din substanța minerală sunt formate din fosfați de Ca , în majoritate este hidroxi apatita, în valoare mai
mică gasim : carbonapatită(prezența ei sporeșteriscul apariției cariei din cauza interacțiunii cu acizii
plăcii dentare), cloraparită, fluorapatită(sprește reziistența tesutului dentar față de factorii ce provoaca
caria), CaCO3, MgCO3 (se depistează într-o cantitate mai mare la nivelul fisurilor , la fel favorizează
aparitia cariei dentare .
Constituienții majori ai smalțului dentar sunt :
Ca (36-39%)
P ( 16-18%)
CO2 (1,9-3,6 %)
Na (0,2- 0.9%)
Mg( 0.2-0,6%)
Cl ( 0,1-0,3)
87. Fracţiunea minerală și organică a adamantinei.
Adamantina(smalțul) conține :
- substanțe anorganice (95-98%)
- sumbstanțe organice (2-5%)
Fracțiunea anorganică conține :

Ca (36-39%)
P ( 16-18%)
CO2 (1,9-3,6 %)
Na (0,2- 0.9%)
Mg( 0.2-0,6%)
Cl ( 0,1-0,3)
Substanța organică – emaelina, este reprezentată de proteine, glucide și lipide. Astfel, 2/3 din materia
organică este solubilă în acizi.
88. Funcţiile adamantinei.
Adamantina - țesut protector ce apără dentina și pulpa de agenții mecanici(forța masticatorie) fizici
și chimic. Realizează funcția de decupare și triturare a alimentelor.
89. Structura morfologică a dentinei
Dentina reprezintă substanța organică minerală care formează substanța de bază a

dintelui(scheletul). Se formează toată viața, apariția ei continuie cît dintele este viu.
La nivelul coronar este acoperit de smalț, iar la nivelul rădăcinilor, de ciment. Morfologic, dentina este
reprezentetă de substanța fundamentală străbătută de numeroase canalicule – tubule dentinare, ei încep
de la pulp cu direcție radială parcurgînd stratul de dentină, ajungând la joncțiunea smalț-dentină, sau
smalț ciment. Numărul și diamentrul tubulilor la limita pulpară este mult mai mare decât la limita cu
smalțul. Cu vârsta numărul și dimensiunile lor se reduc. Canaliculul dentinar este ocupat de o
prelungire citoplasmatică a odontoblastelor (celulele periferice din stratul pulpei) . Aceasta prelungire
se numeste – fibra Tomes, ea este înconjurată de teaca Neumann, fibre colagenice și nervoase
amielinice.
90. Compoziţia chimică a dentinei.
Dentina are un conținut mai redus de substanțe minerale (70-72%), mai bogat în substanțe organice
(28-30%) și apă. Substanța organică predominată dentina
Substanțele minerale sunt :
Ca (28-35%)
P (13-17%)
CO2 (3%)
Mg (1,2%)
Na ( 0,2-0,7%)
K ( 0,07%)
Cl, F, S, Zn
Principala componentă a fracției minerale este hidroxiapatita, carbonatul de calciu și de Mg.

Substanțele anorganice formează cristale de hidroxiapatită care se deosebesc după formă de cele din
adamantină.
Fracțiunea organică este alcătuită din glucide, proteine și polizaharide. Fracția organică proteică este
alcătuită din colagen și compușii lui. Deosebim proteine solubile și insolubile (3-15%) din proteinele
totale, 10% din ele – de natură colagenică.
91. Tubulii dentari
Secțiunea transversală prin dentină prezintă numeroși tubuli dentinari ( canaliculi dentinari), ei se
întind de la limita pulpară spre joncțiunea dentino-ciment și dentină-smalț. Spre exterior tubulii
dentinari se îngustează conic, densitatea lor este mai mare în apropierea pulpei și mai mare în coroană
decît în rădăcină. Cu vârsta numărul și dimensiunile lor se reduc. Canaliculul dentinar este ocupat de o
prelungire citoplasmatică a odontoblastelor (celulele periferice din stratul pulpei) . Aceasta prelungire
se numeste – fibra Tomes, ea este înconjurată de teaca Neumann, fibre colagenice și nervoase
amielinice.
92. Dentina primară, secundară, terţiară.

După perioada formării dentinei, deosebim :
A. Dentină evolutivă formată în urma interacțiunii embrionare
- dentină primară
B. Dentină fiziologică formtă ca răspuns la stimulii funcționari sau patologici
- dentină secundară
- dentină terțiară.
Dentina primară este depusă de odontobalste, iar perioadele de activitate a acestora alternează cu
perioade de repaus. Această periodicitate se reflectă prin linii de creștere, linii zilnice/5 zile, linii
neonatale și linii de contur.
Dentina secundară se depune după erupția dinților. Acest proces derulează pe tot parcursul vieții, ca
răspunsul pulpar la forțele ocluzale. Dentina secundară derulează neuniform, iar ca urmare forma
camerei pulpare se modifică asimetric. Grosimea stratului poate fi folosit în calitate de indice pentru
identificarea vârstei individului.
Dentina terțiară se formează local subiacent unui proces patologic sau în focare de lizare a
odontobalstelor. Ea se poate depune în ori ce porțiune a camerei pulpare. Cantitatea și strucura ei
depinde de intensitatea, natura și durata acțiunii excitantului patologic. Se caracterizează prin dubuli
dentinari reduși numeric și dezordonați.
93. Structura morfologică a cementului.
Țesutul striat care acoperă rădăcina dintelui este alcătuit din materie anorganică (65%), organice(23%)
și apă(12%). Are o structură asemănătoare cu cea a osului.
Cimentul are o culoare gălbuie, mai deschisă decât a dentinei, aspect mat fără translucitate. Structura
sa este penetrată de fibre colagenice, ce se unesc cu fibrele similare ale țesutului osos ai alviolei
dentare. Distingem ciment acelular – situat pe toată suprafața rădăcinei și ciment celular – care acoperă
apexul rădăcinei, iar la dinții poliradiculari și regiunea bifurcației. Spre deosebire de os, cimentul nu
comportă vase sangvine.
94. Compoziţia chimică a cementului.
Cimentul conține substanțe organice (65%), anorganice (23%) și apă(12%). Principala componentă a
fracției minerale este fosfatul tricalcic (50-66%). Spre deosebire de adamantină și dentină, în ciment se
conține cea mai mare cantitate de fluor.
Fracția organică, este alcătuită din glucide, proteine și polizaharide. Fracția organică proteică, este
alcătuită din colagen și compușii lui.
95. Noţiune de cement acelular şi celular.
Din punct de vedere morfologic deosebim 2 straturi de ciment :

- ciment acelular, fibrilar sau primar
- ciment celular sau secundar.
Cimentul primar se formează inițial și acoperă toată suprafața dentinei radiculare, este alcătuit din
substanța fuundamentală ce conține fibre colagenice și conjuctive. Fibrele au direcție radială, care din
partea dentinei se unesc cu apofizele periferice ale odontoblastelor prin intermediul fibrei Toms, iar din
partea opusă cu fibrele Sharpey din periodonțiu.
Cimentul secundar este situat numai în regiunea orificiilor apicale și a furcației dinților. Cimentul are o
structură lamelară asemănătoare cu cea a osului. Comentul secundar se depune pe cel primar,
depunerea este un proces biologic compensator care contribuie la menținerea stării de integritate a
paradonțiului de susținere.
96. Structura pulpei dentare
Pulpa dentară este un țesut mezenchimal, de o consistență gelatinoasă situată în cavitatea dintelui.
Forma pulpei reproduce în tocmai forma anatomică a dintelui. Deosebim partea coronară și radiculară
a pulpei dentare. Partea pulpei care corespunde cuspizilor se numește corp pulpar. Pulpa are legătură
cu mediul încunjurător prin intermediul orificiului apical care se deschide în periodonțiul. Pulpa este
alcătuită dintr-un țisut conjuctiv lax, constituită dintr-o substanță fundamentală sau intracelulară,
celule, vase sangvine.
97. Fibrele și Celulele pulpare.
În substanța fundamentală a pulpei sunt cufundate fibrele pulpei, care sunt de 2 feluri :
- colagenice
- reticulare.
Cu vârsta are loc creșterea numărului fibrelor colagenice – se petrece fibrotizarea pulpei.
În pulpă se conține 3 grupe de celule :
- celule de bază a țesutului pulpar
- celule dentino-genetice
- celule de apărare.
Primul grup - fibroblaștii: au morfologie diferită, formă fuziformă, stilată, cu prelungiri
citoplasmatice și elaborează precursorii colagenului și elementele substanței fundamentale. O dată cu
îmbătrînirea lor se înlocuiesc cu fibrocite. Reprezintă celule de bază a țesutului dentar.
Al doilea grup – odontoblastele: sunt celuylae înalt specializate așezate radial sau la periferia pulpei
dentare . Elaborează compușii matricei dentare și fibre colagenice. Celule din zona subodontoblastică –
celule Hock, sau celule rotunde Weill – au formă rotundă sau ovală.
A treia grupă – celulele de apărare: sunt prezente în parenchimul pulpar în timpul reacțiiilor
inflamatorii și antiinfecțioase. Se împart în două grupuri :
Histiocite
Macrofage, ambele sunt celule mobile ce reprezintă aspecte funcționale diferite ale aceleiași celule și
în dependență de condițiile metabolismul pulpar, poate predomina printr-un tip sau altul.
Fibrele pulpare sunt fibre conjuctive și sunt reprezentate de fibre de colagen, reticulină, fibre corv, din
zona Weill și fibre oxitalamice.
Fibrele colagenice sunt cele mai numeroase, elaborate de precursorii fibroblaști. În timpul îmbătrînirii
asteste fibre se înmulțesc.
Fibre de reticulină formează o rețea asociată pereților vasculari, cu rol protector.
Fibrele Corf, formate prin asocierea mai multor fibre de reticulină. Au un traiect ondulat, trec prin
corpul odontoblaștilor și ajung în dentină unde se transformă în fibre de colagen.
Fibre oxotalamice – fibre prescitoplasmatice, au traiect liber, fiind mai puțin numeroase decât celelalte
fibre – răspândit în tot țesutul pulpar
Straturile pulpei dentare:
- periferic – sau odontoblastic
- a lui Weill
- intermediar sau subsperficial(subodontoblastic)
- central sau de bază
98. Irigaţia sangvină a pulpei.
Prin orificiul apical în pulpă pătrunde o arteră și iesă 1-2 vene. În afară de artera principală, prin
multiplele orificii accesorii din rădăcina dintelui, mai ales în zona apexului radicular unde număru lor
atinge 20-30 de orificii, în pulpa radiculară pătrund mici vase, de aceea pulpa arae oreția sangvină bine
dezvoltată. Prin orificiul apical pătrunde o arteră, apoi se împarte în vase de tip arteriolilor, iar în pulpa
coronară avem vase de tipul capilarelor. Se consideră că în pulpă există 2 plexuri capilare, unul sub
odontoblasti – paralel cu strat de odontoblaste, iar altul situat în zona centrală a pulpei. În pulpă există
o reția de vase limfatice.
99. Inervaţia pulpei.
Este foarte ambundentă, în pulpă se formează o reția densă, realizată de nervii simpatici
postganglionari și senzorial cu originea în ganglionul cervical superior și trigeminal (cel ce vine de la
nervul trigemen. Fibrele mielinice intră în pulpă paralel cu vasele sangvine, o dată ce pătrund în pulpă
ele se răsfiră întro mulțime de fibrile, ce își pierd membrana mielinică.
În pulpă se formează plexul nervos subodontoblastic, fibrele căruia pătrund împreună cu fibra Tomes
în dentină.
100.Funcţiile pulpei.
Funcţia trofică a pulpei.
Funcția trofica, sau nutrivită, este o functie a odontoblastelor si a vaselor sanguine subiacente. Factorii
nutritionali din capilare patrund in fluidul interstitial al pulpei care intra in dentina prin reteaua de
tubuli creata de odontoblasti. substanta fundamentala constituie un mediu prin care elementele
nutritive din singe ajung in celulele pulpare, iar produsele metabolismului din nou prin acelasi mediu
revin in reteaua sanguine venoasa.
Funcţia de protecţie sau de barieră.
Se mai numește funcție defensive, care corespunde cu procesele de calcifiere. Apararea dintelui si a
pulpei insasi a fost considerata a se produce prin formarea unei noi dentine in fata agentilor cu actiune
iritanta. Pulpa poate furniza aceasta aparare in mod intentionat sau accidental; formarea straturilor
dentinare poate sa limiteze patrunderea agentilor iritanti sau poate preveni ori sa amane penetrarea
leziunii carioase.
Pulpa introduce in actiune odontoblastii sau produce noi odontoblasti pentru a forma tesutul dur.
Apararea pulpei prezinta cateva caracteristici. In primul rand, formarea acestei dentinei este localizata.
Dentina este produsa in cantitate mai mare decat in locurile nestimulate
Funcţia plastică.
se asociaza cu cea de protectie. obliterarea canaliculilor dentinali, depozitele de dentinatertiara
constituie niste bariere care apara pulpa contra agentilor externi si dificilizeaza patrunderea bacteriilor
in ea
101.Numiţi etapele de dezvoltare a dinţilor și modul de iniţiere şi evoluţie a lamei dentare.

1) Stadiul de mugure (o agregare de celule ectodermale și mezenchimale); 2)Etapa de proliferare
(stadiul de capișon); 3) Etapa de histodiferențiere și morfodiferențiere (stadiul de clopot); 4) Etapa de
maturizare (stadiul de coroană). În acest stadiu se formează țesuturile dure, inclusive dentina și
smalțul. La embrionul de 6 saptamani pe locul viitoarelor arcade dentare, stratul bazal al epiteliului
prolifereaza intens, se invagineaza in mezenchim si formeaza lama denara primitiva. in aceasta lama se
dezvolta primordiile epiteliale ale mugurilor celor 20 dinti temporali. in a 20 a saptamana a vietii
intrauterine lama primara dentara da nastere lamei dentare secundare care prolifereaza pe
partea linguala a dintilor temporali formand primordiile dintilor permaneti. in fata mugurelui celui de-
al 2-lea molar temporar lama dentara prolifereaza permitand formarea mugurilor celor 3 molari
permanenti. mugurii molarilor 3, cei de minte incep sa se dezvolte spre varsta de 4-5 ani. pana la
varsta de 5 ani iau nastere in total 52 germeni sau muguri dentari.
102. Din care lama dentară se dezvoltă primordiile dinţilor permanenţi. Componentele
primordiului dentar.
Se dezvoltă din lama dentară secundară. Componentele primordiului dentar (mugurelui dentar) sunt:
organul smalțului, papila dentară, sacul dentar.
103.Apariţia şi dezvoltarea dinţilor temporari. Apariţia şi dezvoltarea dinţilor permanenţi.
104. Diferenţierea celulelor organului adamantin.

Smalțul este produs în perioada preeruptivă de celule de origine ectodermală - enameloblaste.
105. Diferenţierea celulelor papilei mezenchimale.
106. Structura histologică a organului adamantin.

1)Stratul epitelial intern (format din ameloblaste cu intense activitate metabolică); 2)stratul intermediar
(alcătuit din celule scuamoase), 3) stratul reticular (format din celule stelate, au rol trofic și protector
pentru mugurii dentari) 4) stratul extern – un singur rând de celule plate care hrănesc ameloblastele
după ce astea au fost separate de pulpa dentară.
107. Structura histologică a papilei mezenchimale.
108. Numiţi din care componente ale primordiului dentar se dezvoltă adamantina, dentina,
pulpa şi cementul.
Din celulele sacului dentar se formează cementoblaste, osteoblaste și fibroblaste, celule răspunzătoare
de dezvoltarea cementului, osului alveolar și a ligamentului periodontal. Celulele papilei dentare „dau
naștere” odontoblastelor, celule care au rolul de a asigura constituirea dentinei, iar celulele
mezenchimale, din interiorul papilei, formează pulpa dentară. Din celule de origine ectodermală –
enameloblaste , este produs smalțul.
109. Care sunt celulele stratului epitelial intern a organului adamantin şi funcţia lor.
Celule: ameloblastele, cu intensa activitate metabolică. Funcția lor: induc diferențierea odontoblastelor
(ce vor forma dentina), osteoblastelor (ce vor forma tesut osos alveolar), fibrobalste, cementoblaste
(vor forma cementul) etc.
110. Rolul tecii epeteliale Hertwig. Gubernaculul dentis. Rolul lui.

La periferia clopotului dentar, celulele epiteliale (stratul intern unit cu cel extern) e multiplică și se
invaginează spre interior formând teaca lui Hertwig. Aceasta va iniția formarea rădăcinii.
Gubernaculul este coloanal de celule epiteliale care leagă mugurii dentari de mucoasa bucală.
Coloanele epiteliale cu timpul se atrofiază transformându-se într-un cordon fibros cu un rol important
în erupția dentară. Acest cordon este un ghid în migrarea eruptive a dintelui.
111. Din câte straturi este construit organul adamantin.

1)Stratul epitelial intern (format din ameloblaste cu intense activitate metabolică); 2)stratul intermediar
(alcătuit din celule scuamoase), 3) stratul reticular (format din celule stelate, au rol trofic și protector
pentru mugurii dentari) 4) stratul extern – un singur rând de celule plate care hrănesc ameloblastele
după ce astea au fost separate de pulpa dentară.
112. Modificările din organul dentar care precedează procesul de histogineză.
113. Stadiul de apoziţie şi calcifiere a dentinei și adamantinei.

Etapa de calcifiere se caracterizeaza prin depunere de componente anorganice in structurile organice
ale smaltului si dentinei. Caracteristicile etapei sunt reprezentate de faptul ca initierea calcifierii se face
la nivelul dentinei, urmata de cea a smaltului, iar depunerea se face ritmic si succesiv, respectiv un
strat de dentina mineralizata, urmata de un strat de smalt mineralizat si asa mai departe. Desfasurarea
fenomenului are loc de la varful cuspizilor si al marginilor incizale spre colet si din profunzime spre
suprafata pentru smalt si din suprafata in profunzime pentru dentina. Apozitie de cement: depunere de
cement neoformat de-a lungul radacinii dintelui in urma unui proces traumatic, infectios sau iritativ
(→ anchiloza dentara). Apozitie de dentina secundara: proces fiziologic sau patologic constand in
formarea dentinei neoformate pe peretii interni ai camerei pulpare si canalului radicular (→ dentina
secundara, dentina de reparatie)
114. Numiţi etapele de histogeneză a ţesuturilor dentare dure.
1. Formarea dentinei și a pulpei coroanei dentare (dentinogeneza);

1. Formarea matricei predentinare
2. Calcificarea matricei
2. Dezvoltarea smalțului (amelogeneza):
1. Morfogenetic
2. de diferenţiere
3. secretor
4. de maturare
5. protector
3. Dezvoltarea rădăcinii și cementului dintelui
Dinții permanenți trec prin aceleași stadii ca și dinții deciduali.
115. Cum se formează prismele smalţiare.
Formarea prismelor are direcția dinspre dentină spre exterior. Prismele se formează din ameloblaste
și prelungirea acestora. În prima fază fiecare ameloblast capătă o formă cilindrică și se deplasează în
direcție externă, producînd prelungirea citoplasmatică – Tomes. Pe urmă ameloblastele încep secreția
unui gel care conține amelogenine, enameline, fosfoproteine – matricea organică. Acest material
urmează să pătrundă și în fibra Tomes, umplînd-o. Cînd prisma atinge 20 micrometri se începe
depunerea substanțelor minerale. Pe parcursul mineralizării se formează striile Retzius.
116. Cum se formează tubulii dentari.
Tubulii dentari sunt niște canale din interiorul dentinei în care se află prelungirile odontoblastelor –
Tomes și se formează pe parcursul dentinogenezei. Dentinogeneza prezintă formarea dentinei și constă
din două etape: mai întîi se formează o matrice (predentina) care mai apoi se calcifică. Odontoblaștii
au niște prelungiri – fibrele Tomes, care pleacă spre ameloblaști – joncțiunea smalț-dentină. Tot
odontoblaștii sintetizează și secretă proteine (colagen) care vor forma o matrice predentinară
(predentina). Această matrice se va calcifica și va forma dentina. Urmează calcificarea matricei:
odontoblastele secretă niște vezicule care conțin ioni de calciu, fluor, cristale de hidroxiapatită; aceste
cristale vor sparge membrana veziculelor, vor intra în contact cu fibrele de colagen și se vor depune pe
suprafața și în interiorul acestora dar vor înconjura fibrele Tomes depunîndu-se pe suprafața lor. Pe
parcurs, în timp ce predentina se calcifică, se formează altă predentină iar odontoblaștii se retrag spre
pulpă, lăsînd în dentină numai prelungirile sale. Astfel, datorită faptului că în jurul lor (f. Tomes) se
depun cristalele de apatită, se formează o rețea de canale în interiorul dentinei.
(procesul seamănă cu îngroparea unor țevi în pămînt: ele se acoperă cu pămînt și formează canale )
În zona care înconjoară prelungirea Tomes se găsește un strat subțire de substanță fundamentală
amorfă care se numește teaca Neuman.
117. Ce prezintă fibrele Tomes ale odontoblaştilor.
Odontoblastul este o celulă situată în stratul periferic al pulpei care produce și elimină
componentele organice ale matricei doar spre suprafață. Odontoblastul are o prelungire subțire
ramificată la vârf, care penetrează perpendicular stratul de dentină – prelungirea odontoblastică
(fibra Tomes). Această prelungire citoplasmatică crește gradual odată cu îngroșarea stratului de
dentină, rămânând într-un canal îngust – canaliculul dentinal, care formează multiple ramificări la
limita dentină-smalț. Prelungirea odontoblastului are o grosime de 3-4µm la origine (lângă corpul
celulei) și devine tot mai subțire spre vârf terminându-se la limita cu smalțul sau cementul.
118. Ce prezintă prelungirile Tomes ale ameloblaştilor.
Adamantoblastele își alungesc porțiunile apicale spre dentină și formează niște expansiuni
protoplasmatice scurte – prelungiri Tomes. Anume aceste prelungiri formează prismele adamantine.
119. Cum se formează joncţiunea smalţ-dentină.
Odată ce a început procesul de dentinogeneză și s-a format un strat de dentină definitivă se

declanșează procesul de amelogeneză (formarea smalțului);
Formarea smalțului de către ameloblaste începe încă înainte ca prelungirile Tomes (ale
ameloblastelor) să se fi format definitiv, de aceea primul strat de smalț este aprismatic și se numește
smalț de joncțiune. Acest strat de smalț se va cupla su stratul proximal de dentină și va forma
joncțiunea smalț-dentină.
120. Histogeneza cementului dentar. Inversia polarităţii ameloblaştilor.

Importanţa.
In formarea cementului sunt implicate celulele stratului epitelial intern care stimulează formarea
dentinei radiculare şi apoi a stratului de cement intermediar pe suprafaţa dentinei. După aceasta ele
încep să degenereze şi migrează de la suprafaţa rădăcinii în fibrele periodontale. Cementoblastele, care
se diferenţiază din fibroblastele spaţiului periodontal, încep să formeze cement de-a lungul suprafeţei
radiculare prin depunerea unei matrici de colagen care apoi se mineralizează.
Matricea se formează similar cu formarea osului din osteoid şi a dentinei din predentină, este
alcătuită din colagen şi condroitin sulfat; componenta minerală este hidroxiapatita. Unele
cementoblaste se încorporează în cementul format în jurul lor şi devin cementocite, ele dispar treptat și
apar lacune. Cementul primar este alcătuit din enamelină spre deosebire de cementul celular care este
alcătuit din colagen. Acest strat este similar stratului de smalţ aprismatic de pe suprafaţa coronară a
dintelui. Deoarece se calcifică pe o distanţă mai mare decât cementul celular sau dentina, are o
consistenţă mai dură. După formarea completă a stratului de cement acelular începe for¬marea
cementului celular sau secundar de către cementoblastele diferenţiate din fibroblastele spaţiului
periodontal. Cementul celular conţine fibre de colagen.
Pînă la începutul amelogenezei nucleul celulei este situat mai aproape de papila mezenchimală
(spre interior) iar partea apicală (vîrful, complexul Golgi) este orientat spre țesutul reticular (exterior).
Dar, la un moment dat organul adamantin își schimbă sursa de nutriție și se produce o inversie
fiziologică a ameloblaștilor: nucleul și complexul Golgi se schimbă cu locurile.
Importanța: în vîrful ameloblastului se va forma prelungirea Tomes care se va calcifia și se va
transforma în prisma adamantină.

Răspunsuri Elaborări Metodice Morfologia Ss

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Răspunsuri Elaborări Metodice Morfologia Ss

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1.

Sistemul Stomatognat ,,Definitie,, Elemente componente a Sistemului

Sistemul stomatognat-include un ansamblu de organe si țesuturi situate in regiunea maxilo-facială, care

2Elementele componente a cavitatii bucale: orificiul bucal, istmul buco-faringian, buzele,

3.Mucoasa cavitatii bucale.Caracteristica- cavitatea bucala este acoperita de membrana

4.Limba. Structura.Functiile—Limba este un organ musculomembranos acoperit cu o mucoasa

6.Functiile sistemului stomatognat---sunt:masticatia fonatia si fizionomia

7.Morfologia functionala a mandibulei—Mandibula este unicul os mobil al craniului fiind

8. Traiectoriile de forta la mandibulara si importanta lor practica.

9. Morfologia functionala a maxilei.

Maxila este un os pereche compus din corp si 4 apofize: frontal,zigomatica, alveolara,palatinala.

10. Stalpii de rezistenta verticali la maxila si importanta lor practica.

11. Stalpii de rezistenta orizontali la maxila si importanta lor practica.

Liniile de legatura orizontale leaga salpii verticali solidarizandui.

12. Morfologia functionala a palatului dur.

13. Morfologia functionala a proceselor alveolare.

Existenta apofizelor alveolare depinde de dezvoltarea ,eruptia si functia dintilor.

14. Vascularizatia scheletului facial.

15. Inervatia scheletului facial.

16. Muschii SS . Clasificare .

Dupa functie , muschii SS se clasifica in mobilizatori si mimici. Cei mobilizatori se clasifica in

17. Muschii ridicatori ai mandibulei .Insertia .Functia.

1.Temporal – se insera pe scuama temporalului si apofiza coronoida a mandibulei. Are functia de

18.Muschii coboratori ai mandibulei. Insertia . Functia.

Muschii miohioidian , geniohioidian si venterul anterior al digastricului se insera pe marginea

19.Muschii propulsori ai mandibulei. Insertia . Functia.

20.Elemente componente ale ATM.

21.Condilii articulari si fosa articulara. Caracteristica.

22. Tuberculul articular.caracteristica si forme

24. Capsula articulara si ligamentele articulare

25. De ce depinde inaltimea tubercului articular

26.Miscarile in ATM. Ce miscari au loc in fiecare camera a ATM

27. Modalitati si sisteme de notare a dintilor

3212 2123 2012 2102

c) Formula (clinică) anglo-saxonă: numărătoarea începe pentru fiecare hemiarcadă în parte de la

28. Numarul dintilor in dentitia temporara si permanenta. Evolutia

Temporara – prezentata de 20 dinti : 8 incisivi, 4 canini si 8 molari

29. Enumerati – 4 grupe de dinti in dentatia permanenta dupa functia lor

1. Incisivi – tăierea, secționarea

30. Ce numim coroana anatomica si clinica a dintelui.

31. Ce numim radacina anatomica si clinica a dintelui

32. Grupul de dinti incisivi. Caractere commune

33. Semnele de diferentiere a incisivilor superiori

34. Semnele de diferentiere a incisivilor inferiori

 Sunt dinţii cu volumul cel mai redus de pe ambele arcade.

36. Morfologia functionala a caninilor superiori. Caracteristica.

37.Morfologia funcţională a caninilor inferiori. Caracteristica.

38. CRITERII DE IDENTIFICARE ŞI POZIŢIONARE A CANINULUI

1. CEA MAI VOLUMINOASĂ COROANĂ DINTRE TOŢI DINŢII FRONTALI.

39.CRITERII DE IDENTIFICARE ŞI POZIŢIONARE A CANINULUI

40.Semnele de diferentiere a caninilor superiori de cei inferiori.

41.Grupul premolar. Caractere morfologice comune premolarilor superiori.

42.Semne de diferentiere a preomolarilor superiori de pe hemiarcada dreapta de

43.Caracteristica suprafetelor ocluzale a premolarilor superiori.

44.Caractere morfologice comune a premolarilor inferiori.

45.Semnele de diferentiere a premolarilor inferiori de pe hemiarcada dreapta de

46.Semnele de diferentiere a premolarilor superiori de cei inferiori.

47.Caracteristica suprafetelor ocluzale a premolarilor inferiori.

48.Caractere morfologice comune molarilor superiori.

49.Semnele de diferentiere a molarilor superiori de pe hemiarcada dreapta de cei

50.Semnele de diferentiere a molarilor superiori intre ei.

52. Caractere morfologice commune molarilor inferiori.

53. Semnele de diferențiere a molarilor inferiori de pe hemiarcada dreaptă de cei de pe