Lucrare practică nr 1

1.Biomateriale .Noțiune.proprietăți
Reprezintă o ramură sau un compartiment al stomatologiei, ştiinţa care se ocupă cu
studierea originii provenienţa, compoziţiei, proprietăţilor şi modificărilor
materialelor în timpul prelucrării acestora.
Proprietățile materialelor dentare:
1.PROPRIETĂȚI FIZICE;
2. PROPRIETĂȚI CHIMCE;
3. PROPRIETĂȚI BIOLOGICE.

Proprietăți fizice:
1.proprietăți optice : luminescența, transparența, opacitatea, culoarea
2.proprietăți termice: temperatura, conductibilitatea termică, dilatarea termică
3.proprietăți electrice: galvanism, conductibilitatea și rezistivitatea electrică
4.proprietăți mecanice: flexibilitatea, tenacitate și fragilitatea, uzura, rezistența,
duritatea, elasticitatea, plasticitatea, vîscozitatea

Proprietăți chimice
1. Coroziunea

Proprietăți biologice
1.Biocompatibilitatea

2. Proprietăți fizice ( temperature de topire, fierbere,culoare, luciu, efecte

optice)
Temperatura de topire – metalele și aliajele pot fi:
1. Ușor fuzibile – se topesc la o temperature scăzută , de exemplu , sodiul la 98
grade
2. Greu fuzibile – se topesc la temperature ridicată , ex Cu la 1083 grade
3. Foarte greu fuzibile , nobiul la 2502 grade
4. Refractare , wolframul la 3377grade
Punctele de fierbere variază, de asemenea, între limite foarte largi, de la 357 0C
pentru mercur (Hg) și 5597 0C pentru wolfram (W
Luciul- este o proprietate specificămetalelor și se observă în special în tăietura
proaspătă , ca urmare a opacității lor și a reflectării razelor luminoase. Luciul se
accentuează prin luctruirea mecanică, dar dispare cu timpul datorită reacțiilor cu
atmosfera înconjurătoare cu excepția metalelor nobile și aliajele inoxidabile și
anticorozive.

Culoarea- majoritatea metalelor și aliajelor au în suprafațaproaspăt tăiată culori

puțin differentiate, care variază de la cenușiu-închis la alb stălucitor. Argintul este
alb, magneziul și staniul sunt alb-argintii, zincul prezintă nuanțe spre albastru ,
fierul și plumbul sunt cenușii, aurul este gălbui, cuprul roșiatic , iar pulberile
metalice tind spre un cenușiu închis negru.

3.Proprietăți termice a materialelor dentare ( conductibilitatea termică și

dilatarea termică)
Conductibilitatea termică – este proprietatea metalelor de a trasmite căldura
.Cantitatea de căldură care străbate într-o secundă, un strat cu grosimea 1cm ,
suprafața 1cm2 , cînd gradietul termic este de 1 grad Celsius.
În cazul restaurărilor coronare pe dinții vitali trebuie evitată transmiterea
variațiilor termice din cavitatea bucală spre pulpa dentară.Pentru aceasta se
utilizează material cu slaba conductibilitate.
Dilatarea termică-este proprietatea metalelor de a-și mări volumul prin
încălzire..Dilatarea are loc la creșterea temperaturii iar contracția termică la
scăderea acesteia.Dilatarea termică poate fi liniară , în suprafață sau volum
.Dilatarea liniară și dilatarea volumetrică sunt importante pentru materialele de
restaurare și pentru prelucrarea lor.

4.Proprietăți electrice .Galvanismul

Galvanizarea este un proces electrochimic prin care se acoperă suprafața unui
metal [1] cu un alt metal a cărui ioni sunt disociați în soluția electrolitică.
Galvanismul- prezența restaurărilor metalice generează galvanismul. Este
rezultatul diferențelor de potential dintre materialele diferite dispuse pe dinții
adiscenți.
Restaurările+saliva= pile electrice
Dacă 2 restaurări de dinți vin în contact direct are loc un scurt circuit . Dacă
curentul electric trece prin pulpa dentară , pacientul acuză durere , iar materialul
restaurărilor se poate coroda.Curenții galvanici depend de compoziția și
suprafața retsaurărilor.
Cei mai activi microcurenti creează perechi bimetalice:
aur de amalgam;
sudura din otel amalgam;
oțel-oțel-lipire.

5.Proprietăți mecanice ( deformări, elasticitate, plasticitate) a biomaterialelor.

Deformări: Schimbarea formei si dimensiunile unui corp parta numele de
deformare. Deformarea poate fi: elastica(corpul revine la forma reala dupa
incetarea actiunii)
plastica(corpul nu mai revine la forma initiala dupa incetarea actiunii
fortei)

Elasticitate – proprietatea materialului de a reveni la forma iniţială după

încetarea acţiunilor forţelor externe.
Plasticitate - proprietatea materialului de a căpăta forme noi la acţiunea
diverselor forţe.

6.Proprietăți chimice, coroziune

Coroziunea – reacție chimică între metale și mediul înconjurător, care
determină o modificare vizibilă a materialului și care influențează funcționarea
unui component metalic sau a întregului sistem.
-chimice ale coroziunii:
1. Coroziune uniformă determină scăderea grosimii metalului.
2. Coroziune localizată poate fi sub formă de plăci sau aciformă.
3. Coroziunea intercristalină – metalul se corodează în profunzime;
4. Coroziunea selective

7.Biocompatibilitatea materialelor dentare

Biocompatibilitatea – compatibilitatea materialelor și dispozitivelor cu
țesuturile și lichidele organismului.
Materiale dentare cu risc biologic:
dentare care conțin componente acide și pot cauza iritații;

ici (Pb sau St), din compoziția elastomerilor;

Lucrare practică Nr2

1.Metale și aliaje metalice.Definiția

Metalele sunt elemente chimice cu proprietăți fizice specifice, precum: luciu
caracteristic, bun conductor de căldură și electricitate, ductil și maleabil, și solid
la temperatură obișnuită (cu excepția mercurului).
Metalele și aliajele sunt corpuri solide cristaline.
Aliajele reprezintă combinații omogene a 2 sau mai multe metale, rezultate prin
dizolvarea metalelor componente între ele în stare topită.

2.Clasificarea după Siebert 1983

Aliaje nobile, semi-nobile , inobile

3.Aliaje nobile și proprietățile lor (intervalul de topire , densitate,

duritate).Aur.Platina
Aliaje din aur
- 916 miimi (91,6% Au; 4,7%Ag; 4,7% Cu)
- 900 miimi (90% Au; 4% Ag; 6% Cu)
-750 miimi (75% Au; 3% Ag; 9,7% Cu; 12% Cadmium)
temperatura de topire 10644C,
duritatea după Brinell 185 MN/m2
Aurul nu ruginește, nu provoacă reacții adverse din partea organismului, se
prelucrează ușor , rezistente la coroziune.
Nu poate fi utilizat în stare pură, se aliază cu Ag, Cu,Pt,Iridiu
Este relativ moale.

Platina
Este unicul metal care în protetica dentară se utilizează în stare pură la
confecţionarea unor proteze dentare, însă atorită însuşirilor fizice şi tehnologice
este folosit rar (incrustaţii, coroane ştanţate, piese turnate).
Din foi de platină cu grosimea de 0,025 mm se confecţionează cape, pe care se
aplică porţelanul, apoi se efectuează arderea coroanelor din porţelan în cuptoare
speciale.
Platina are o culoare asemănătoare cu a argintului şi a oţelului inoxidabil, dar cu
o nuanţă mai albă;
are greutatea specifică de 21,5,
temperatura de topire de 1770°C şi cea de fierbere de 3710°C.
Duritatea după Brinell constituie 50 kg/cm3 (aproape de 3 ori mai dură decât
aurul), are coeficientul de dilatare liniară de 0,000009; nu se oxidează în timpul
topirii la prezenţa oxigenului, nu este atacată de aczizi şi baze decât la
temperaturi foarte înalte şi în soluţii concentrate.
4.Aliaje inobile pe bază de Co-Cr și Ni-Cr.Proprietățile lor
Co-Cr
sunt inoxidabile şi se aseamănă ta exterior cu oţelurile inoxidabile, însă nu intră
în categoria lor, fiindcă nu conţin sau pot conţine Fe până la 1,5%.
Posedând elasticitate mărită, acest aliaj a fost utilizat în special
pentru confecţionarea protezelor scheletale.
Aliajele tip crom-cobalt conţin aproximativ 60% Со şi 30% Cr,
precum şi diferiţi componenţi: Mo, Al, W, Si, Ru, Ga etc.
Culoare labă
Interval de topire: 1305-1370
Temperatura de turnare 1470
Duritate- 550-800Mpa
Rezistența la uzură și tracțiune cresc dacă sunt tratate termic.
Are o biocompactibilitate mare datorită filmului de oxizi care are o interacțiune
bună cu mediul fiziologic.
Cr-NI
Aliajele tip crom-nichel conţin aproximativ 69—81% Ni şi 12— 12% Cr cu
adaosuri de Mo, Al, Si, Be, Cu, Mn, Со, Ti, Ta, Ga, P. Sn.

Ingredienţii adăugaţi în diferite proporţii la aceste aliaje influenţează

proprietăţile lor fizico-mecanice. Astfel, cromul conferă aliajului
duritatea necesară şi calităţi anticorozive; prezenţa molibdenului
îi comunică o structură microcristalină, iar nichelul măreşte viscozitatea; siliciul
şi manganul îmbunătăţesc fluiditatea; manganul
micşorează temperatura de topire şi contribuie la înlăturarea gazelor şi
legăturilor sulfuroase.
Sunt utilizate în protetica dentară pentru confecţionarea protezelor scheletale,
protezelor fixe dintr-o bucată, atât metalice, cât şi mixte (metaloacrilice şi
metaloceramice).
Aceste aliaje au un coeficient de contracţie
mai mic decât al oţelurilor inoxidabile, fiind totuşi relativ mare —
1—2 %, din care cauză la turnarea lor este necesar de realizat tiparul din
material de ambalat, procedeu ce prevede compensarea
contracţiilor.

5.Aliaje pe bază de fier, pe bază de titan, și pe bază de cupru.

Titan
-greutate mica 4,5 g/cm3
- conductibilitate termică foarte redusă
-duritate și rezistență relative mare
- compactibilitate biologic foarte bună la țesuturile organismului uman , în
special a cavității bucale
-punct de topire ridicat 1680-1700 grade
-pasiv față de țesuturile cavității bucale
-nu corodează, formează o peliculă de oxid care-ț protejează

6.Aliaje pentru utilizarea protezelor fixe ( nobile-nenobile)

Aur, cr-co,
cr,ni- coronae și punți
titan
7.Aliaje pentru lucrări metalo-ceramice
Co-CR
Titan
8.Aliaje pentru proteze parțiale mobilizabile scheletate
Co-Cr- baza, croșete
Ni Cr – la croșete
9.Turnarea aliajelor , sudura, lipirea, reciclarea aliajelor
Prin turnarea aliajelor se înţelege procesul tehnic de transformare a machetei
protezei dentare sau a unor elemente componente realizate din ceară,
polietilenă, acrilat sau alte materiale care ard în totalitate fără să lase reziduuri
în componenta metalică. Acest proces tehnologic complicat necesită respectarea
următoarelor operaţiuni: realizarea machete canalelor de turnare, realizarea
tiparului, prelucrarea termică a tiparului, topirea şi turnarea aliajului în tipar,
dezambalarea şi prelucrarea componentei metalice.

Sudura-solidarizarea componentelor metalice fără aliaj de lipit

Lipirea solidarizarea componentelor metalice ci aliaje de lipire
Aliajele de lipire pot fi divizate în aliaje pentru lipirea pieselor
confecţionate din aliaje nobile şi din aliaje inobile. Aceste aliaje
trebuie să corespundă următoarelor cerinţe: proprietăţile fizico-mecanice ale
aliajelor de lipit să fie asemănătoare cu cele ale aliajelor
care se lipesc; să aibă temperatura de topire mai mică cu 50— 100°C
decât cea a aliajelor care se supun lipirii; să posede calităţi anticorozive în
condiţiile cavităţii bucale; să aibă un interval de topire
scurt; să posede o fluiditate bună; să formeze lipituri dure (fără
109
porozităţi) şi după culoare să coincidă cu culoarea aliajului supus
solidarizării.
Aliajele de lipire se împart în aliaje dure şi moi. Aliajele dure
au o temperatură de topire mai mare de 500°C şi formează legături cu duritatea
de până la 45 kg/mm2, iar aliajele moi — până la 7 kg/mm2. In protetica
dentară sunt utilizate numai aliajele dure.
Din aliajele de lipire nobile amintim aliajele din aur cu titlul
750 şi aliajul PD-160 din argint şi paladiu
 Pentru lipirea otelurilor inoxidabile sunt utilizate aliaje de lipire ce conţin: Ag,
Cu, Zn, Mn, Ni, Cd, Mg şi Be, care au o culoare argintie şi temperatura de
topire de 900—950°C; duritatea după
Brinell este de 100— 115 kg/cm2, iar rezistenţa la rupere de 55—
65 kg/cm2. Aliajele de lipire sunt comercializate sub diferite denumiri: PSR-37;
PSR-40; Degussa DLV; Cromex, Argodure etc.

Lucrare practică nr 3
1. Materiale polimerice.Compoziția chimică
Acrilatele utilizate în practica dentară sunt materiale sintetice
macromoleculare obţinute prin polimerizare sau condensare. Au o
vastă întrebuinţare în confecţionarea protezelor dentare fixe şi mobile.
Conțin un monomer, și polimer care derive din eterul acidului metacrilic.
Acidul metacrilic împreună cu alcoolul metilic formează metilmetacrilatul,
reprezentat de o singură moleculă (monomolecula de acrilat), şi este un
lichid numit în practică monomer, care este fasonat şi comercializat în
flacoane de sticlă întunecată închise ermetic.
Din monomer, prin procesul de polimerizare a mai multor monomolecule, se
obţine polimetilmetacrilatul sau polimerul. Polimerizarea se efectuează în
reactoare speciale din oţel inoxidabil.
Ca rezultat al polimerizării se formează legături moleculare şi polimerice
înalte şi se deosebesc de ale monomerului numai prin mărimea moleculelor.
In procesul polimerizării nu are loc desprinderea sau eliminarea atomilor şi a
moleculelor, deci polimerul este reprezentat de aceeaşi formulă chimică ca şi
monomerul, însă nu este în stare lichidă, ci în formă de praf. Praful are o
granulaţie fină de 0,003—1,1 microni şi este comercializat în flacoane de
sticlă sau sacoşe de polietilenă închise ermetic. Polimerul şi monomerul,
amestecaţi în proporţiile indicate în prospectul acrilatului,
alcătuiesc o masă gomoasă, care prin polimerizare se solidifică
formând macromolecule din câteva zeci sau sute de mii de monomolecule.
2.Clasificarea materialelor polimerice după structura chimică
Termopolimerizabile
Autofotopolimerizabile – fotopolimerizabile

3.Clasificarea materialelor polimerice după domeniul de utilizare

1. confecționarea bazei protezelor acrilice
2.repararea și căptușirea protezelor acrilice
3.confecționarea de coronae și punți provizorii
4.realizarea pe cale industrial a dinților artificiali
5. confecționarea aparatelor ortodontice
4.Rășini acrilice simple.Forme de prezentare
Sunt divizate acrilatele în 3 grupe şi în dependenţă de starea lor fizico-chimică:
1) acrilate plastice;
2) acrilate fluide;
3) acrilate elastice.
Acrilatele plastice. Aceste acrilate reprezintă un asortiment vast şi sunt
comercializate în formă de pulbere (polimer) şi lichid (monomer), având diverse
culori.
Acrilatele plastice la amestecul monomerului şi polimerului formează o pastă care
în timp devine plastică şi numai în aşa stare poate fi utilizată la realizarea
protezelor dentare.
Acrilatele fluide. Sunt utilizate la confecţionarea protezelor mobilizabile, fiind
introduse în tipar prin metoda de injectare. Aceste acrilate sunt de asemenea
elaborate sub formă de pulbere şi lichid,care fiind amestecate formează o pastă
fluidă care imediat poate fi injectată în tipar.
Acrilatele elastice. După polimerizare aceste materiale devin elastice şi sunt
folosite la confecţionarea protezelor dentare cu straturi duble (suprafaţa superioară
din acrilat obişnuit, iar cea mucozală din material elastic) în scopul unei repartizări
judicioase a presiunilor masticatoare pe suprafaţa câmpului protetic. Suprafaţa
mucozală elastică a protezei are şi rolul de amortizare a şocurilor masticatoare.
Regimurile de polimerizare ale acrilatelor elastice sunt termo- şi
autopolimerizabile.

5.Rășini acrilice termopolimerizabile.

6.Formarea pastei.Timpul de lucru, polimerizarea pastei

La amestecarea pulberii cu lichidul se pot observa 4 stadii
1.de sedimentare – aspect nisipos
2.de dizolvare- aspect cremos
3.saturația – aspect păstos
4. stadiul evaporării-aspect elastic
În stadiul 3, amestecul poate fi introdus în tipar fie prin compresiune
(procedeul clasic), fie prin injectare (procedeul modern).

7.Proprietățile rășinilor acrilice termopolimerizabile

1.Structura: lanțuri macromoleculare polimerizate liniar;
2. Porozitate;
3. Variații volumetrice;
4. Dilatare termică;
5. Contracția de polimerizare;
6. Contracția termică;
7. Duritatea Koop = 20 (dentina = 65, smalțul = 300);
8. Coroziunea;
9. Propritetăți biologice.

9.Rășini acrilice autopolimerizabile

Se prezintă sub forma unui sistem bicomponent:
pulbere și lichid. Pulberea este polimerul de metacrilat
de metil, iar lichidul este metacrilat de metil, mai având
în componență un activator dimetil-para-toluidină.

de 3:1. Reacția este inițiat chimic de activatorul din

lichid, când apar radicalii liberi. Radicalii liberi apar de
la peroxidul de benzoil sub acțiunea chimică a
dimetilparatoluidiniei.