Proiect la chimie

Profesor: Matei Georgeta

Elev: Dumitru George Razvan
Clasa: IX F
Cuprins:

 Metale
 Aliaje ale metalelor
 Metale pretioase
 Sodiu
 Bibliografie
 Metale

Metalele sunt substanţe solide la temperatură obişnuită, cu excepţia mercurului, care este
lichid.

Proprietăţile caracteristice ale metalelor, ca de exemplu conductibilitatea electrică şi

conductibilitatea termică, sunt explicate prin natura structurală şi electronică a metalelor.

În cristalele metalelor, aşezarea atomilor se face după principiul unei structuri cât mai
compacte. De aceea metalele cristalizează în unul din cele trei tipuri de reţele cristaline: cubică
compactă, hexagonală compactă şi cubică centrată intern.

În metalele compacte, atomii sunt legaţi între ei prin electronii de valenţă care însă nu
mai aparţin fiecărui atom în parte, ci tuturor atomilor învecinaţi, fiind repartizaţi pe benzi de
energie.

Proprietati ale metalelor

Metalele prezintă proprietăţi diferite de cele ale nemetalelor. Toate proprietăţile

caracteristice metalelor sunt valabile pentru metalele în stare solidă şi lichidă. În stare gazoasă
metalele nu se mai deosebesc de nemetale.

Proprietati fizice
Metalele au luciu caracteristic, numit luciu metalic, datorită puterii lor de reflexie a
luminii. Metalele sunt opace, chiar în strat subţire, deoarece undele luminoase lovind electronii
mobili din metale sunt amortizate şi nu sunt transmise mai departe.
1)Culoarea metalelor este variată. Cele mai multe metale în stare compactă sunt albe, înţelegând
prin alb, albul metalic; astfel, plumbul, argintul sunt considerate metale albe. Câteva metale sunt
însă colorate: cuprul este galben-roşiatic, aurul—galben, cesiul—gălbui etc. Când sunt în pulbere
fină, aproape toate metalele au culoare cenuşie-neagră.În tehnică, metalele sunt clasificate în:
metale negre sau feroase, prin care se înţelege fierul (împreună cu fontele şi oţelurile), şi
metalele colorate, adică neferoase.
2)Densitatea metalelor variază în limite largi; de exemplu, litiul are densitatea 0,53 sau potasiul
are densitatea 0,86, pe când platina are densitatea 21,45, iar osmiul, cel mai greu metal, are
densitatea22,5. Se obişnuieşte să se considere metalele cu densitatea mai mică decât 5, metale
uşoare, iar cele cu densitatea peste 5, metale grele.
.3)Punctul de topire variază forte mult de la metal la metal. Mercurul, singurul metal lichid, are
punctul de topire –39°C; potasiul şi sodiul se topesc la temperaturi sub 100°C (potasiul la
63,5°C, decât 1000°C; de exemplu, cuprul se topeşte la 1083°C, fierul la sodiul la 97,8°C). Sunt,
însă, metale al căror punct de topire este mai înalt 1536°C, wolframul la 3410°C. În general,
metalele cu volum atomic mic se topesc la temperaturi ridicate, pe când metalele cu volum
atomic mare se topesc la temperaturi scăzute, deoarece reţeaua lor cristalină se distruge mai uşor.
Diferenţa între punctele de topire a metalelor este folosită pentru separarea metalelor între ele, la
fabricarea aliajelor şi la prelucrarea metalelor.
Proprietati mecanice
Datorită stării metalice, metalele se caracterizează prin proprietăţi de plasticitate, maleabilitate,
ductilitate, tenacitate etc., care au deosebită importanţă practică.
1)Plasticitatea este proprietatea metalelor (şi aliajelor) de a se deforma permanent când sunt
supuse unei tensiuni exercitate din exterior. Deformarea plastică nu dispare cu cauza care a
produs-o.Se consideră că deformările plastice produse la metale în stare compactă cauzează o
translaţie în reţeaua cristalină de-a lungul unor planuri reticulare. Trebuie observat că şi în
reţelele ionice, forţele de legătură nu sunt dirijate. În cursul translaţiei, însă, simetria repartizării
sarcinilor este puternic perturbată, iar forţele de respingere rezultate sunt atât de puternice încât
pot conduce la scindarea cristalului.Plasticitatea influenţează maleabilitatea şi ductilitatea.

2)Maleabilitatea unui metal este capacitatea lui de a fi tras în foi prin comprimare la o
temperatură inferioară punctului de topire. Sub acţiunea forţelor exterioare, cristalele metalelor
se deformează după anumite planuri de reticulare.

Maleabilitate depinde de structura cristalină a metalelor; ea se manifestă cel mai intens la

metalele care cristalizează în reţele cubice cu feţe centrate. Ea depinde de asemenea de
temperatură, şi anume creşte până la o anumită temperatură, după care scade şi metalele devin
casante. Creşterea maleabilităţii cu temperatura se datorează slăbirii coeziunii dintre cristale, iar
scăderea ei este cauzată de formarea unor pelicule de oxid între cristale.

Există şi alţi factori care influenţează maleabilitatea cristalelor.

3)Ductilitatea este proprietatea unui metal de a fi tras în fire; ea depinde de plasticitate şi de

maleabilitate.

4)Tenacitatea este proprietatea unui metal de a cuprinde o energie mare de deformare plastică.
Metalele care au tenacitate mare sunt rezistente, pe când cele cu tenacitate mică sunt casante.

Aliaje ale metalelor

  Aliajul este amestecul omogen cu proprietăți metalice a două sau mai multe materiale
(elemente chimice), din care cel puțin unul este metal și de obicei se află în cantitatea cea mai
mare. Proprietățile fizice și chimice ale aliajelor sunt în general diferite de cele ale substanțelor
componente, uneori semnificativ. Majoritatea metalelor de folosință zilnică sunt de fapt aliaje.
De exemplu, ceea ce numim în limbaj uzual „fier” este aproape întotdeauna un otel cu conținut
redus de carbon, iar aurul folosit pentru bijuterii este un aliaj în care mai intră cupru și argint.

Tipuri de aliaje

 Aliaj anticoroziv (rezistent la intemperii și factori chimici agresivi)

 Aliaj inoxidabil (nu oxidează, nu se combină cu oxigenul, nu ruginește)
 Aliaj antifricțiune (cu un coeficient de frecare mic, frecare redusă, folosit la fabricarea
cuzineților)
 Aliaj de lipit (care este folosit în procese tehnice de lipire, frecvent sub acțiunea căldurii)
 Aliaj dur (cu duritate mare)
 Aliaj refractar (care rezistă la temperaturi mari, de exemplu la peste 1.500 °C)
 Aliaj ușor (cu o densitate relativ mică)
 Aliaj foarte ușor
 Aliaj tipografic (folosit în realizarea caracterelor de tipografie)
 Aliaj ușor fuzibil (care se topește ușor, la temperatură relativ mică)și altele.

Proprietati ale aliajelor

 Temperatura de topire - la majoritatea aliajelor este mai scăzută decât temperatura de

topire a metalelor componente. Exemplu: Aliajul compus din 35 părți destaniu (cositor) și 65
părți de plumb se topește la 190 °C, pe când staniul, cu punctul de topire cel mai scăzut
dintre cele două, se topește la 232 °C.
 Densitatea aliajului - are o valoare intermediară față de densitățile metalelor componente.
 Duritatea aliajului - este mai mare decat a fiecărui metal luat separat. Exemplu:
Aliajul wolframului cu carbonul, împreună cu mici cantități de cobalt si alte metale, are
duritatea diamantului și îl înlocuiește pe acesta într-o serie de lucrări tehnice.
 Rezistența mecanică a metalelor crește prin aliere.
 Rezistența la coroziune se măreste. Exemplu: oțelul cu crom este foarte rezistent la
ruginire și la acțiunea acizilor.

Importanta economica
Faptul ca au temperatura de topire mai mica decat cea a componentelor face ca aliajele sa fie
mai usor prelucrabile (mai ieftin )
 O importanță economică deosebită o au aliajele feroase numite oțeluri și fonte; acestea sunt
aliaje ale fierului cu carbonul (un nemetal):

 oțelurile conțin 2,14 % carbon

 fontele au 2,14/4,5 % carbon
Aliajele care conțin o cantitate mai mare de cupru sunt:

 alamele, aliaje ale cuprului cu zincul

 bronzurile, care pot fi aliaje cupru-staniu, cupru-plumb, cupru-aluminiu etc.
Un aliaj des utilizat, pe bază de aluminiu, este duraluminiul, care conține cupru, magneziu, sau și
siliciu în cantități mici.
Aliajele au duritate mai mare decat duritatile metalelor componente.

Metale pretioase
Un metal prețios este un element chimic metalic  rar de mare valoare economică. Noțiunea de
metal prețios este relativă în raport cu epocile și civilizațiile, cât și în funcție de cererea și oferta
de pe piață. Nu totdeauna metalele prețioase au fost cele mai scumpe.
Astăzi sunt considerate metale prețioase aurul, argintul, platina, rodiul și paladiul.

Istorie

În Imperiul Otoman,sub Soliman Magnificul, aurarii se îndeletniceau cu

încrustarea rubinelor și smaraldelor pe ceianice de zinc. Acest metal cenușiu era aproape
necunoscut și trecea, prin urmare, ca fiind foarte rar. În secolul al XIX-lea, platina era uneori
folosită de escroci pentru falsificarea argintului...

În anii 1860, descoperirea unor filoane de argint în Vestul Statelor Unite ale Americii au făcut
acest metal supraabundent, ceea ce a condus la pierderea valorii sale monetare.

Utilizari

Metalele prețioase au numeroase utilizări industriale, îndeosebi în electronică (platina, paladiul,

rodiul, aurul și argintul),în industria chimică (platina), în
confecționarea monedelor, medaliilor și bijuteriilor (aurul, argintul, platina, rodiul)...
Producția acestor metale prin extragere din mediul natural nu mai este suficientă pentru
asigurarea nevoilor consumului mondial. De exemplu, pentru aur, a cărei producție a scăzut din
2001, se estimează că 10 – 20% din consumul mondial provine din reciclare[1].

Origine
Potrivit unui studiu din 2011 realizat de Matthias Willbold și Tim Elliott de la Universitatea din
Bristol, metalele prețioase precum sunt aurul, iridiul și cele din grupa platinei ar fi de origine
extraterestră, ajunse pe Pământ prin meteoriți.

Sodiu
 Sodiul (sau Natriu) este un element din tabelul periodic având simbolul Na și numărul
atomic 11. Este un metalalcalin, argintiu, cu o reactivitate ridicată. Din această cauză, sodiul nu
există liber în natură, ci doar sub formă de combinații chimice deosebit de stabile. În stare liberă,
reacționează violent cu apa și ia foc în aer la temperaturi de peste 115°C. La temperatură
obișnuită lăsat în aer fumegă. Datorită liniilor sale spectrale din domeniul culorii galben, conferă
unei flăcări culoarea galben.

Ionii de sodiu au o mare importanță în procesele fiziologice din organism,

în depolarizarea membranelor, și în transmiterea stimulilor. Contrar tendinței de difuzie, pompa
de sodiu-potasiu scoate ioni Na+ din celulă și introduce ioni K+, polarizând membranele (datorită
diferențelor de concentrație de Na si K față de fețele membranei), pozitiv la interior și negativ la
exterior. În timpul depolarizării, sodiul pătrunde masiv în celula și potasiul iese, schimbând
polarizarea membranei.

Raspandirea in natura

Sodiul este cel mai răspândit metal alcalin din scoarța Pământului, dar și unul dintre cele
mai răspândite dinUnivers. În natură se găseste sub forma depozitelor masive de sare
gemă (clorură de sodiu, NaCl), în mineralulhalit, în combinație cu clorura de potasiu), în silvină,
împreună cu aluminiul în criolit (Na3AlF6), sau sub formă de azotat în salpetrul de
Chile (NaNO3, azotat de sodiu), reprezentând 2,6% din masa scoarței terestre. În apa marină,
ionii de Na+ îi însoțesc pe cei de Cl-.

Obtinere

Sodiul metalic se obține prin electroliza clorurii de sodiu (NaCl) în topitură, metodă mai

ieftină decăt electroliza hidroxidului de sodiu (NaOH).

Proprietati fizice

 solid, alb-argintiu;
 moale, ușor;
 bun conducător de căldură și electricitate;
 maleabil și ductil;
 punct de topire scăzut (98 °C).

Reactivitatea chimica
Sodiul este un element cu caracter electropozitiv puternic, drept pentru care dă toate reacțiile
caracteristice metalelor.

Sodiul reacționează cu oxigenul, dând oxid și/sau peroxid de sodiu.

4Na + O2 → 2Na2O

2Na + O2 (în exces) → Na2O2

Sodiul reacționează violent cu acizii dând sare și hidrogen.

2Na + 2HCl → 2NaCl + H2↑

Sodiul reacționează direct cu nemetalele dând săruri, și cu hidrogenul dând hidruri.

2Na + Cl2 → 2NaCl

2Na + H2 → 2NaH (hidrură de sodiu)

2Na + S → Na2S

Sodiul reacționează violent cu apa dând hidroxid și hidrogen.

2Na + H2O → 2NaOH + H2↑

 Bibliografie:

1) Site-ul http://ro.wikipedia.org
2) Site-ul http://www.clopotel.ro