,,Clorură de sodiu-materie primă în

industria chimică”
Clorura de sodiu (denumită impropriu și sare de
bucătărie) este sarea sodiului cu acidul clorhidric și are
formula NaCl. Clorura de sodiu se obține prin reacția
dintre acidul clorhidric și hidroxidul de sodiu.
HCl + NaOH -> NaCl + H2O

-cristale de sare marina- -structura cristalina-

 Proprietatile fizice ale NaCl :

Este o substanță solidă, ionică, cristalină (structură
cubică cu fețe centrate); punctul de fierbere este
1413°C iar punctul de topire 801°C. Este solubilă în apă
- 359 g/l la 20°C și 391 la 100°C . Sarea este
higroscopică. Densitatea sării este 2,165 g/cm3 (toate
datele se referă la sarea pură). Duritatea sa este de 2,5
pe scara Mohs, adică între gips și calcit.
Rezistența la compresiune variază în funcție de
încărcarea probei, formă, structură cristalină,
stratificații etc. Din probele executate se constată:
-Limita de elasticitate (sarcina, în kgf/cm2, până la
care sarea se comportă ca un material elastic) este de
15–25 kgf/cm2.
-Limita deformațiilor plastice de la 25 la 100
kg/cm2: sarea se comportă ca un material plastic, dar
deformațiile sunt foarte mici. Această zonă se numește
regim al deformațiilor plastice mici.
-Limitele deformațiilor plastice mari cuprinse între
100kgf/cm2 și ruperea probei.
Rezistențe mecanice, tracțiunea, forfecarea și
încărcarea arată valori foarte variate pentru calitatea
sării. Astfel, pentru rezistența la tracțiune, valoarea
medie este de 18 kgf/cm2 — cu 9,4 pentru sarea albă,
16,2 pentru cea vărgată și 28,5 pentru cea vânătă.
  Proprietatile chimice ale NaCl :
- pH-ul unei soluții de NaCl este ≈ 7 datorită bazicității
foarte slabe a ionului Cl− (clorură), care reprezintă baza
conjugată a acidului clorhidric (HCl). În soluții diluate,
unde efectele ionice sunt neglijabile, NaCl nu are efect
asupra pH-ului.
- la interacțiunea cu apa, cristalele de NaCl disociază
foarte ușor în ioni de Na⁺ și Cl⁻, datorită polarității mari
a apei care permite „slăbirea” interacțiunilor
interionice din structura cristalină.
- la electroliza NaCl în soluție, se obține soda caustică
(NaOH):
2NaCl + 2H₂O → 2NaOH + Cl₂ + H₂
-la electroliza NaCl în topitură, se obțin Na și Cl₂,
elementele structurale ale sării: 2NaCl → 2Na + Cl₂

 Industria produselor clorosodice si

utilizarile acestora :
Produsele clorosodice sunt acele produse care sunt
obtinute prin tratarea chimica sau electrica clorurii de
sodiu cunoscuta si sub numele de sare.
Produsele clorosodice ocupa un loc forte important in
industria chimica anorganica, deoarece procedeul lor
de obtinere are la baza, ca materie prima, clorura de
sodiu (NaCI) si au o aplicabilitate foarte larga in mai
multe industrii ca materii prime sau auxiliare.
Principalele produse clorosodice sunt:
-Soda caustica;
-Soda calcinata:
-Acidul clorhidric;
-Clorul;
-Hipocloritul de sodiu;
Produsele clorosodice enumerate mai sus sunt
folosite în urmatoarele industrii:
-Industria detergentilor si a sapunului;
-Industria hirtiel;
-Industria textila;
-Industria sticlei;
-Industria metallurgica;
Un mare producator de produse clorosodice din
Romania este CHIMCOMPLEX S.A BORZESTI.
  Importanta fiziologica a sodiului si
potasiului pentru organismul uman :
1. Sodiul (natriul) este unul dintre cele mai importante
elemente minerale aflate în corpul omenesc.
Cantitatea totală la o persoană adultă de 70 kg este de
aproximativ 100 g. Cea mai mare parte se găseşte în
mediul extracelular (de 10 ori mai mult decât în mediul
intracelular). Împreună cu potasiul (caliul), sodiul
participă la menţinerea echilibrului hidro-salin,
respectiv la reglarea distribuţiei apei în organismul
uman.

Principala formă sub care sodiul pătrunde în

organism este sarea. Cuvântul sare derivă din latinescul
sal. Aceeași origine o are și cuvântul salariu, deoarece
soldații romani erau, în trecut, plătiți în sare. Aproape
toate alimentele conţin sare (NaCl), implicit sodiu (Na),
iar cele procesate sunt şi mai concentrate comparativ
cu hrana proaspătă. De fapt, aproape 75% din
cantitatea de sodiu pe care o consumăm zilnic provine
de la sarea adăugată prin procesare, 15% din sarea
adăugată la gătirea bucatelor şi doar circa 10% provine
din surse naturale.

Sodiul este absorbit rapid în tractul intestinal şi

circulă liber în sânge până ajunge la rinichi, unde este
filtrat. Rinichiul retrimite în organism cantităţile
necesare de sodiu în funcţie de necesităţile noastre
cotidiene. În cazul unui exces de sare alimentară, apare
senzaţia de sete. După ce bem lichide, rinichii elimină
surplusul de sodiu şi apă prin urină şi transpiraţie.

În funcţie de cantitatea de sodiu existentă în

alimente, acestea se împart în 3 categorii mari: a)
alimente sărace în sodiu, care conţin între 0 şi 10 mg
sodiu la 100 g produs (unt, fructe, legume); b) alimente
cu conţinut mediu de sodiu, care conţin între 10 şi 100
mg sodiu la 100 g produs (lapte, carne, peşte) şi c)
alimente bogate în sodiu, care conţin între 100 şi 1000
mg sodiu la 100 g produs (mezeluri, conserve). Dozele
zilnice recomandate variază de la o vârstă la alta: 1500
mg/zi (19-50 ani), 1300 mg/zi (51-70 ani), 1200 mg/zi
(peste 70 ani).

Semnele clinice ale creşterii concentraţiei de sodiu în

organism: creşterea tensiunii arteriale, sete intensă,
uscăciune a mucoaselor, febră, senzaţie de lipsă de aer,
palpitaţii, nelinişte, somnolenţă, scăderea cantităţii de
urină eliminată zilnic, creşterea în greutate etc.
Semnele clinice ale scăderii concentraţiei de sodiu în
organism: scăderea tensiunii arteriale, tulburări de
vedere şi echilibru, astenie, contracturi musculare,
iritabilitate, nevralgii, dureri articulare etc.
 2. Potasiul (kaliul) este un element mineral de mare
importanţă pentru om. În organismul unui adult,
cantitatea acestuia variază între 140 şi 160 g, ceea ce
constituie 0,5% din greutatea corporală. Aproape
întreaga cantitate de potasiu (98%) se găseşte
intracelular şi numai aproximativ 2% extracelular.
Potasiul este necesar pentru buna desfăşurare a
tuturor metabolismelor: participă la sinteza fibrelor
musculare, respectiv la reglarea excitabilităţii neoro-
musculare; acţionează asupra regularităţii ritmului
cardiac; permite transformarea glucozei în forma sa de
depozit, numită glicogen; intervine ca activator al unor
enzime importante, fiind considerat un element
esenţial pentru creştere; participă la sinteza unor
hormoni (insulina, glucagonul, hormonul de creştere),
reglarea cantităţii de apă (împreună cu sodiul),
favorizarea alimentării creierului cu oxigen (împreună
cu fosforul) etc.
Nevoile zilnice de potasiu se apreciază a fi între 4 şi 5
g. Potasiul din organism provine predominant din
hrana de origine vegetală, sursele principale fiind:
legumele (broccoli, spanac, dovleac, ciuperci, morcovi,
roşii, cartofi), boabele de cereale, seminţele de floarea
soarelui, fructele (mere, struguri, banane, portocale,
ananas). De asemenea, surse importante de potasiu
sunt lactatele, carnea de pasăre şi peştele.
 Manifestările clinice ale carenţei de potasiu în
organism: iritabilitate, lipsa poftei de mâncare, greţuri,
vomă, sete, astenie, slăbiciune musculară, balonări,
constipaţie, tulburări de respiraţie, hipertensiune
arterială, pietre la rinichi, fragilitatea oaselor, palpitaţii
etc. Manifestările clinice ale excesului de potasiu în
organism: astenie importantă, slăbiciune musculară,
crampe musculare, hipotensiune arterială, diminuarea
reflexelor rotuliene, balonare, palpitaţii, confuzie
mintală, lipotimie etc.