ACTIUNEA TOXICA A UNOR IONI

METALICI
Produsele chimice fac parte din viata naostra de zi cu zi.Toata materia vie si neisufletita este
formata din substante chimice.
Multe substante chimice pot contrbui in mod semnificativ la imbunatatira vietii noastre,ca de
exemplu calciul,magneziul,sodiul,potasiul etc,atunci cand sunt folosite in mod corespunzator,dar
exista si substante chimice care sunt periculoase si pot afecta in mod grav mediul si sanatatea
noastra.Printre acestea se enumera si cuprul,mercurul sau plumbul.
Prima data,pentru a intelege tema abordata in acest subiect,trebuie sa intelegem ce inseamna o
substanta toxica:
Substantele toxice sunt acele substante care au in compozitie un toxic care este daunator mediului
inconjurator sau organismului viu,care in contact cu o anumita substanta poate provoca chiar deces
METALE TOXICE:IZVOR CONTINUU DE AFECTIUNI
 Exemple de ioni metalici care pot fi toxici

Sodiul
Necesarul zilnic nu trebuie să fie mai mare de 0,5 g, deşi cei mai mulţi oameni depăşesc această valoare.
Carenţa este neobişnuită într-o dietă normală, dar când totuşi apare poate determina scăderea volumul sângelui, care la rândul ei
conduce la scăderea presiunii acestuia putând să apară letargie, slăbiciune şi stare de şoc.
Astmul, pierderea calciului prin urină şi cancerul gastric au fost corelate cu excesul în sodiu iar simptomele sunt edemul şi
hipertensiunea.

 Potasiul
Excreţia excesului de potasiu protejează, de obicei, organismul de acumularea potasiului; totuşi hiperkalemia este letală şi posibil
fatală prin inducerea stopului cardiac.
În trecut, potasiul se găsea în proporţie mai mare în hrană, dar raportul sodiu: potasiu s-a schimbat în timp, în special în urma
procesării alimentelor crescând conţinutul în sodiu, ceea ce a condus la creşterea incidenţei hipertensiunii.

Zincul
Excesul în zinc se datoreşte consumului de hrană acidă sau băuturi din containere galvanizate; poate să apară şi datorită absorbţiei
crescute prin ingerarea unor alimente speciale ca proteine, aminoacizi şi acizi organici.
Simptomele toxicităţii sunt probleme gastrice şi gust „metalic”.
Taliul
Taliul este bioacumulat în peşti şi scoici dar şi în plante şi animale; se găseşte de asemenea în fumul de ţigară.
Când pătrunde în organism, în primele câteva ore taliul se distribuie în sistemul circulator iar după aproximativ 48 ore intră în
ţesuturi unde se leagă la grupările tiolice.
Organismul încearcă să-l excrete, 2/3 prin intestin şi 1/3 prin urină. Timpul de înjumătăţire în organism este de peste 30 de zile dar
poate fi redus prin tratament la mai puţin de două zile.
Otrăvirile severe cu taliu apar după ingerarea a mai mult de 1-8 g/kg corp.
Expunerea cronică la taliu cauzează efecte asupra sistemului nervos.

 Molibdenul
Deficitul în molibden este foarte puţin probabil, sursele de hrană (legume, fasole, vegetale cu frunze verzi închis, seminţe, cereale
şi lapte) asigurând necesarul zilnic.
Toxicitatea molibdenului este mai probabilă decât deficienţa şi provoacă guta. De asemenea, nivele înalte ale conţinutului în
molibden, în cazul deficitului de cupru, pot determina apariţia simptomelor carenţei în cupru.

 Plumbul
Plumbul elementar şi compuşii anorganici ai acestuia sunt absorbiţi prin ingestie sau inhalare, în timp ce compuşii organici
(tetraetilplumbul) pot fi absorbiţi în plus prin contactul cu pielea. Compuşii organici ai plumbului sunt cei mai toxici.
Absorbţia plumbului prin plămâni este foarte eficientă în special când particulele sunt mai mici de 1 mm, ca de exemplu cele
provenite din arderea vopselurilor cu plumb.
 
Nichelul
Nichelul este un metal cu toxicitate medie pentru om. Compuşii organici ai nichelului sunt mult mai toxici decât cei
anorganici, producând iritaţii severe ale pielii, toxic pentru sistemul cardio-vascular precum şi carcinogenic.
Cel mai toxic compus este carbonilul de nichel, un lichid foarte volatil la temperatura camerei care s-a dovedit a fi
carcinogen pentru plămâni, când este inhalat; fumul de ţigară conţine suficient nichel pentru a produce carbonil de nichel
care poate fi răspunzător de apariţia, la fumători, a cancerului la plămâni.
 
Aluminiul
Aluminiul, deşi este cel mai răspândit metal în scoarţa pământului are o concentraţie scăzută în organismul uman.
Antacizii care conţin aluminiu sunt agenţii cei mai obişnuiţi în terapia ulcerului care are printre cauze excesul de aluminiu.
Acesta rămâne însă într-o concentraţie mai mare din cauza ingerării hranei procesate în vase de aluminiu ori via
antiperspirante şi conservanţi alimentari.
Aluminiul are un efect neurotoxic, absorbţia acestuia din sărurile administrate oral prezentând un risc potenţial; este cazul
de exemplu al pacienţilor supuşi dializei cărora li se administrează zilnic ~4 g de gel hidroxid de aluminiu. Aceşti pacienţi
pot dezvolta demenţa de dializă şi pot avea un nivel al aluminiului în creier de ~12 ori mai mare decât limita normală.
Fizicianul german Alois Alzheimer a descris pentru prima oară în 1906 afecţiunea care îi poartă numele.
Boala Alzheimer este cea mai relevantă formă a demenţei senile care poate cauza moartea în cazul persoanelor în vârstă şi
asociată cu un nivel ridicat de aluminiu în unele zone ale creierului.
Cercetările au indicat corelaţii între sindromul Down şi boala Alzheimer, una dintre acestea fiind numărul mai mare de
pacienţi cu boala Alzheimer, la cazurile cu frecvenţă mai mare a sindromului Down în arborele genealogic.
Studiile efectuate au indicat că eliminarea excesului de aluminiu alterează cursul bolii Alzheimer; unul dintre agenţii
terapeutici recomandat este desferioxamina care se utilizează şi pentru îndepărtarea excesului de fier.