FORMAREA DINTELUI SI APARATULUI DE SUPORT

Odontogeneza incepe in saptamana a sasea de viata intrauterina si se incheie post-

natal, in jurul
varstei de 14-15 ani.
Procesul de dezvoltare a dintelui are loc ca urmare a interactiunilor epitelio-mezenchimale, mai
concret în urma interrelaţiilor care se produc între epiteliul oral şi mezenchimul subjacent.astfel
dintii au origine dubla, ectodermala si mezenchimala. Deşi fiecare dinte în parte constituie o
unitate anatomică individualizată, procesul de dezvoltare este în esenţă identic pentru toţi
dinţii,
atât din dentiţia temporară, cât şi din dentiţia permanentă.
Termenul generic utilizat pentru a caracteriza dintele în dezvoltare este de germene
dentar.
Prezentarea în dinamică a procesului de dezvoltare include următoarele etape de referinţă:
iniţierea, proliferarea, histo şi morfodiferenţierea, apoziţia. Primelor trei etape le corespunde
câte
un stadiu al germenelui dentar: stadiul de mugure, de capişon şi de clopot. Secvenţialitate în
procesul de dezvoltare a dintelui:
• iniţierea – stadiul de mugure;
• proliferarea – stadiul de capişon;
• histo şi morfodiferenţierea – stadiul de clopot;
• apoziţia – finalizarea stadiului de clopot, formarea coroanei.
Procesul de dezvoltare a dintelui include, după formarea coroanei, formarea rădăcinei
şi, în
paralel, structurarea ţesuturilor de suport care realizează ancorarea dintelui la nivel
mandibular.

Cavitatea orală primitivă (stomodeumul) este tapetată de un epiteliu stomodeal,

suprajacent unui ţesut conjunctiv de tip embrionar.
Epiteliul stomodeal are origine ectodermică şi este format din două-trei straturi celulare,
bogate în glicogen; stratul bazal prezintă celule prismatic înalte, iar stratul superficial – celule
aplatizate.
Ţesutul conjunctiv de tip embrionar (ţesutul mezenchimal) are origine în crestele
neurale, motiv pentru care este denumit şi ţesut ectomezenchimal. Între cele două ţesuturi
există o membrană bazală continuă.
La nivelul stomodeumului, în ziua 37 de dezvoltare i.u., apar pe locul viitoarelor arcade
dentare două benzi epiteliale continue şi groase, în formă de potcoavă. Fiecare bandă este
denumită bandă epitelială primară. Apariţia ei este atribuită nu numai activităţii proliferative a
epiteliului stomodeal, ci şi unei schimbări în modalitatea de dispunere a celulelor în diviziune.
Fiecare bandă epitelială primară se subdivide rapid într-o lamină vestibulară şi o lamină
dentară.
Lamina vestibulară, prin proliferarea, mărirea şi degenerarea celulelor care o formează,
realizează, în ectomezenchimul subjacent, un spaţiu liber ca o adâncitură, orientat facial sau
bucal faţă de lamina dentară. Acest spaţiu liber este de fapt vestibulul oral, localizat între
viitorul obraz/viitoarele buze şi viitoarea arcadă dentară.
Lamina dentară prezintă zone individualizate de activitate proliferativă, evidenţiabile în
regiunea viitoarelor procese alveolare sub forma unor conglomerate epiteliale orientate în
interior, înspre ectomezenchim. Conglomeratul epitelial poartă denumirea de mugure
epithelial.
Mugurele epitelial este separat de celulele mezenchimale/ectomezenchimale printr-o
membrană bazală distinctă. Se formează astfel, în săptămâna a şasea – a opta i.u., la locul
corespunzător poziţiei viitorilor dinţi deciduali, 20 de germeni dentari care protruzionează în
ectomezenchim. În perioadele ulterioare vor apare şi cei 32 de germeni dentari pentru dinţii
permanenţi. În ariile de dezvoltare a germenilor dentari apar zone independente cu densitate
capilară crescută şi sunt prezente terminaţii nervoase. Germenii dentari pentru dentiţia
permanentă au aceeaşi origine ca şi cei pentru dentiţia deciduală, respectiv banda epitelială
primară. Germenii dentari ai incisivilor, caninilor şi premolarilor permanenţi se formează în
urma proliferării laminei dentare, într-un punct comun cu germenii dentari deciduali. Rezultatul
constă în apariţia elementelor iniţiale componente (mugure epitelial, condensare a ţesutului
mezenchimal/ectomezenchimal subjacent) cu localizare linguală faţă de germenii dentari
deciduali corespondenţi.
Deoarece molarii permanenţi nu au corespondenţi deciduali, germenii lor dentari nu iau
naştere după acelaşi model. Când maxilarele sunt suficient de dezvoltate, lamina dentară se
continuă posterior, sub epiteliul de tapetare a mucoasei orale, adâncindu-se în
ectomezenchimul subjacent.
Această expansiune posterioară duce la constituirea germenilor dentari pentru molarul
1, 2 şi 3.
Dinţii permanenţi succesionali se formează între săptămâna a douăzecea i.u. şi luna a
zecea postnatal, iar molarii permanenţi între săptămâna a douăzecea i.u. (molarul 1) şi anul 5
de viaţă (molarul 3). Celulele mezenchimale/ectomezenchimale induc creşterea proliferării
celulelor epiteliale bazale ale epiteliului stomodeal, determinând apariţia unor conglomerate
epiteliale – muguri epiteliali, care se invaginează în ectomezenchimul subjacent. Concomitent şi
indusă de proliferarea epitelială are loc o proliferare a celulelor
mezenchimale/ectomezenchimale, în zona adiacentă mugurelui epitelial.