73.

Particularităţile extracţiei premolarilor inferiori (Poziția medicului și a pacientului,

tipul de anestezie şi instrumentariul folosit).
Premolarii inferiori sunt dinti monoradiculari cu radacini lungi,groase si rezistente.Extractia
acestor dinti poate fi dificila uneori,cind radacina prezinta recurbari,bifurcatii la nivelul apexului
sau ingrosari apicale prin hipercimentoza.Osul aveolar acoperitor este gros compact atit lingual
cit si vestibular,corticala vestibulara fiind putin mai subtire.
Anestezia: tronculara periferica la spina spix
Dupa sindesmotomie se aplica clestele in cioc cu falcile rotunde fara pinteni cit mai apical
posibil.Luxarea dintelui se realizeaza prin miscari de basculare vestibulo-lingual.Daca radiologic
se constata ca nu exista recurbari radiculare se poate folosi miscari de rotatie deoarece este dinte
monoradicular.

74.Particularităţile extracţiei primilor doi molari inferiori (Poziția medicului și a

pacientului, tipul de anestezie şi instrumentariul folosit).
Molarii unu si doi inferiori au deobicei doua radacini ,cele ale molarului unu fiind mult mai
divergente decit cele ale molarului doi,in plus ele pot fi convergente in 1/3 apicala,accentund si
mai mult dificultatea extractiei.Osul alveolar este dur si compact cu corticalele vestibulara si
linguala groase ceea ce face ca extractia sa fie dificila.
Anestezia locala: -Anestezia la Spina Spix si infiltratie vestibulara a nervului bucal
-Procedeul Veisbrem
Clestele folosit pentru extractia molarilor unu si doi inferiori sunt cu doi pinteni pe ambele falci
pentru a se adapta mai bine la nivelul bifurcatie radiculare.
Dupa sindesmotomie se adapteaza clestele la colet si se aplica o presiune apicala cit mai
puternica pentru a putea insera falcile cit mai apical.Se folosesc miscari de basculare in sens
vestibular si lingual pentru a dilata alveolara si pentru a permite eliberarea dintelui.Cind se
extrage molarul doi inferior miscarea de basculare va avea o amplitudine mai mare spre
vestibular unde corticala alveolara e mai subtire.
75.Tehnicile de confecţionare a lambourilor mucoperiostale in vederea extracţiei atipice.
Tipuri de lambouri.
PRINCIPII GENERALE PRIVIND INCIZIA SI CREAREA LAMBOURILOR
1.prin miscare ferma si continua
2.nu intersecteaza o cav.osoasa deja existenta sau care urmeaza a fi creata intraoperator
3.inciziile verticale trebuie practicate in concavitatile dintre eminentele radiculare
4.capatul cervical al inciziei se va plasa in dreptul unghiului diedru dintre suprafata dentara(M/D
si V)
5.incizia verticala nu se va extinde in mucoasa mobila
6.baza lamboului trebuie sa fie mai larga decat marg sa liber
7.lamboul va fi astfel creat a.i. sa protejeze structurile anatomice d vecinatate
8.lamboul va fi adaptat la situatia clinica datade edentatiile protezate conjunct

Tipuri de lambouri
1.Lamboul semilunar
-incizie curba,convexa spre marginea gingivala.Incizia incepe de la limita mucoasa fixa-mobila,
urmeaza un traseu semilunar, convexitatea maxima spre marginea gingiei libera.Extremitatile
inciziei-la cel putin un dinte de locul de abord, convexitatea maxima la 5-10mm
deasupa/dedesubt de capetele inciziei.
AVANTAJE
1.incizie si decolare facile
2.dupa decolare si reclinarea lamboului se expun apexurile
3nu necesita anestezie locala extinsa
4.nu se intervine asupra marginii gingivale libere
5.insertia gingiei nu e modificata
6.pacientul poate mentine o igiena orala buna
DEZAVANTAJE
1.dimensiuni limitate-acces minim,inconvenient daca leziunea e dificil de localizat
2.evaluarea eronata a dimensiunilor-extinderea inciziei
3.pot aparea hemoragii intraoperatorii
4.insertiile musculare si ale frenurilor-obstacole ce modifica traseul inciziei
5.din cauza decolarii excesive se delabreaza lamboul la capete
6.fisura gg,daca inciza e prea aproape de marginea gingivala libera
7.incizia interesecteaza eminentele radiculare,tesuturile sunt mai destinse=>formarea cicatrici
patologice
8.nu exista punct de refecinta pt.repozitionarea lamboului=>pliu de mucoasa la un pol al plagii
9.incizia si sutura intereseaza si MM,pot aparea dureri postoperatorii,si chiar vindecare intarziata
cu
formare de cicatrici patologice

2.Lamboul intrasulcular triunghiular(“L”)

-incizie orizontala practicata in santul gg(intereseaza festonul si papilele),se continua pana la 2-3
dinti fata de leziune,continua cu o incizie verticala de descarcare,in spatiul dintre eminentele
radiculare ,lateral de leziune(mezial).Lamboul va avea baza mai spre fundul de sac vestibular si
lateral de leziune.
AVANTAJE
1.riscul de intersectare a leziuni e eliminat
2.facil chiuretajul parodontal si alveoloplastia
3.dd cu radacini scurte
4.repozitionarea lamboului nu ridica planșeul bucal
5.ofera acces favorabil,pt chirurgia parodontala
6.irigatia lamboului e maxima
DEZAVANTAJE
1.decolarea lamboului e dificila la inceput,tractionarea dificila
2.decolarea festonului gg si fb parodontale marginale poate duce la formarea unei pungi
parodontale daca
apare o dehiscenta
3.inciziile trebuie prelungite daca sunt dd cu radacini lungi
4.fortele e tractiune in lambou sunt importante si se poate produce delabrarea
5.daca incizia se extinde,pot aparea dureri postoperatorii,vindecare intarziata,cu formare de
cicatrici
patologice
6.sutura interdentara e mai dificila
7.igiena orala dificil de mentinut
8.interesarea prin incizie a festonului gg poate duce la un deficit fizionomic

3.Lamboul intrasulcular trapezoidal

-incizie orizontala in santul gingiei completata la cele 2 extremitati cu 2 incizii verticale.Incizia
orizontala se face in santul gingiei (papile+ feston).Apoi se fac inciziile verticale in spatiul dintre
eminetele radiculare la o distanta de 1-2 dinti de leziune(M si D). Acestea converg spre festonul
gingiei,ajungind pana la unghiurile DV ale dintilor.Baza lamboului mai larga.
AVANTAJE
1.accesul chirurgical ff bun
2.tensiunea in lambou e minima
3.indicat pt abordul mai multor dd sau leziuni
4.repozitionarea lamboului nu ridica pb
5.radacinile dentare sunt vizibile in totalitate
6.sunt facilitate chiuretajul parodontal si alveoloplastia,daca sunt necesare
7.ofera acces favorabil pt chirurgia parodontala
8.rad.scurte+lungi
DEZAVANTAJE
1.decolarea lamboului e dificila la inceput
2.vascularizatia e deficitara,existand risc de ischemie si necroza
3.decolarea festonului si fb parodontale marginale poate duce la formarea unei pungi parodontale
daca
apare o dehiscenta
4.interesarea prin incizie a festonului duce la un deficit fizionomic
5.sutura interdentara e mai dificila
6.igiena orala dificil de mentinut

4.Lamboul gingival in plic(abord palatinal)

-doar pt abordul palatinal.E format dintr-o incizie orizontala de-a lungul MGL(feston,fb
parodontale
marginale superficiale si papile interdentare)=> se extinde 4-5dd din vecinatatea procesului
patologic
-pt abordul chirurgical palatin al grupului lateral=>mica incizie de descarcare(0,5cm),ant. De
canalul
palatin mare si pot de canalul nazopalatin
AVANTAJE
1.se poate practica si ggectomia
2.insertia gg poate fi modificata dupa necesitati
3.repozitionarea lamboului e usoara
DEZAVANTAJE
1.decolarea lamboului dificila
2.tensiunea asupra lamboului e excesiva
3.absenta inciziilor de descarcare=>delabrarea extremitatilor inziciei
4.hemoragii
5.interesarea completa a festonului gg
6.igiena orala dificil de mentinut
7.accesul si vizibilitatea radacinilor e minim

76.Tehnici de extracţie atipică a dinţilor uniradiculari. Instrumntariul folosit.

Dupa realizarea trepanarii urmeaza sa creeze cu dalta sau cu freza spatii in jurul radacinilor in
care se pot insinua elevatoarele.Luxatia se face cu elevatorul adecvat, introdus fie pe fetele
laterale ale radacinilor, fie sub radacina, daca apexul este deformat, globulos si poate fi extras cu
pensa. In timpul trepanarii osoase si al luxatiei radacinilor, se vor evita la maxilar deschiderea
sinusului, iar la mandibula deschiderea canalului mandibular sau lezarea pachetului vasculo-
nervos mentonier. Dupa extractia radacinii se controleaza alveola, inlturindu-se cu ajutorul
chiuretei eventuale tesuturi patologice. Se face apoi regularizarea cu o chiureta ft ascutita.Plaga
se spala apoi cu o solutie de ser fiziologic caldut sau cu apa oxigenata, pt a indeparta eventualele
eschile osoase; se controleaza singerarea plagii osoase si a plagii mucoase.
Instrumentarul folosit:
−Elevatorul
−Pensa
-Freze.

77.Tehnici de extracţie atipică a dinţilor multiradiculari. Instrumentariul folosit.

Dupa realizarea trepanarii urmeaza sa creeze cu dalta sau cu freza spatii in jurul radacinilor in
care se pot insinua elevatoarele.Luxatia se face cu elevatorul adecvat, introdus fie pe fetele
laterale ale radacinilor, fie sub radacina, daca apexul este deformat, globulos.In timpul trepanarii
osoase si al luxatiei radacinilor, se vor evita la maxilar deschiderea sinusului, iar lamandibula
deschiderea canalului mandibular sau lezarea pachetului vasculo-nervos mentonier. Pentru
dintii pluriradiculari este necesar sa se rezece partial sau in totalitate septul
interradicular, pt a nuramine portiuni ascutite, proeminente, care se pot necroza sau pot
intirzia procesul de cicatrizare.Dupa extractia radacinii se controleaza alveola,
inlturindu-se cu ajutorul chiuretei eventuale tesuturi  patologice. Se face apoi
regularizarea cu o chiureta ft ascutita. Plaga se spala apoi cu o solutie de ser fiziologic caldut sau
cu apa oxigenata, pt a indeparta eventualele eschile osoase; se controleaza singerarea plagii
osoase si a plagii mucoase.

Separatia radacinilor este o metoda ajutatoare in extractia dentara a dintilor pluriradiculari, cind
nu se poate practica extractia radacinilor in bloc deoarece
−radacinile prezinta o convergenta sau o divergenta accentuata
−Apexurile sunt aproape unite, avind intre ele un sept osos gros, rezistent (dinte barat)
−Este indicata in special in fracturi coronare recent introduse in timpul manoperelor de
extractiecu clestele.
-examenul radiologic relevă prezenţa unor rădăcini divergente - in aceste cazuri se poate decide
incă de la inceput separaţia interradiculară, care ba uşura manevrele de extracţie
−examenul radiologic relevă prezenţa unei rădăcini curbe, foarte divergente, sau cu fenomene
dehipercementoză sau solidarizare interradiculara, care nu ar   permite extracţia in bloc a
rădăcinilor.
Metoda implica sectionarea podelei cameri pulpare intre radacinile respective, dupa care se
practica extractia separata a fiecarei radacini. La molarii mandibulari se practica sectionarea
transversala vestibulo-linguala.La molarii maxilari, sectiunea se realizeaza in forma de T sau Y,
fiind formata dintr-o linie longitudinala care separa radacina palatinala de cele 2 radacini
vestibulare si o linie de sectiune transversala,incompleta, pina la unirea cu prima linie de
sectiune, care separa radacinile vestibulare intre ele .Sectionarea podelei camaeri pulapare se
realizeaza cu instrumentar rotativ-freza sferica si freza cilindrica.Frezele realizeaza un sant in
care se poate introduce virful unui elevator sau o dalta subtire pt finalizarea separatiei. Elevatorul
sau dalta vor actiona ca o pana prin imprimarea unei miscari de rotatie.Pentr a evita producerea
leziunilor la nivelul gingivo -mucoasei sau a osului se contraindica realizarea separatiei in
totalitate cu:
−Discuri carborund
−Freze
Dupa ce s-a obtinut separatia radiculara se va extrage separat fiecare radacina cu elevatorul sau
cu clestelede radacini.

78.Patologia erupţiei dentare (neinflamatorie). Etiologia. Definiţia noţiunii de retenţie,

semiretenţie, distopie, inclavare.
Tulburările erupţiei dentare se referă la modificări in ceea ce priveşte vărsta de erupţie normală a
dinţilor pe arcadă, ordinea in care erup dinţii, ritmul lor de erupţie sau poziţia in care erup.
In ceea ce priveşte vărsta de erupţie dentară putem vorbi de o erupţie precoce sau o erupţie
intărziată faţă de normal. Se referă atăt la apariţia dinţilor temporari, căt şi la a celor permanenţi,
cu consecinţe diferite asupra dinamicii şi funcţionalităţii aparatului dento-maxilar.
Intărzierile in erupţia dentară pot fi de cauze fiziologice sau patologice.
Cauzele fiziologice pot fi reprezentate de persistenţa dinţilor temporari peste vărsta normală de
erupţie a celor definitivi.
Intărzierile de natură patologică au fie cauze locale (obstacole in calea erupţiei dintelui), fie
cauze generale, .
Cauzele locale (obstacolele) sunt fie gingivale, tumorale, dentare sau osoase. Ele trebuie
depistate şi indepărtate căt mai devreme, pentru o bună dezvoltare a dintelui in sistemul dento-
alveolar. Vor fi urmărite cu cea mai mare atenţie obstacolele gingivale (ţesuturi cicatriceale
gingivale posttraumatice sau postoperatorii la nivelul rebordului alveolar, fibromatoza gingivală,
măririle de volum ale gingiilor de cauză medicamentoasă in tratamentul epilepsiilor, hipertrofia
frenurilor), obstacolele tumorale (chisturi de erupţie ale dinţilor temporari, chisturile
pericoronare ale dinţilor permanenţi, tumori de natură dentară, tumorile benigne şi maligne ale
părţilor moi), obstacolele dentare (devierea poziţiei mugurilor dentari prin traumatism sau prin
creşterea anormală a dinţilor vecini, malformaţia germenilor dentari sau calitatea proastă a
acestora, ce determină pierderea potenţialului de erupţie, persistenţa dinţilor temporari
traumatizaţi in antecedente şi care pot realiza o anchiloză dento-alveolară, dinţii supranumerari
mai ales produc intărzieri in erupţia incisivului central superior permanent) şi obstacolele osoase
(in diverse osteopatii-osteoscleroze, osteodistrofii, osteopetroză, disostoză cleido-craniană).
Dintre cauzele generale care provoacă intărzieri in erupţie putem enumera cauzele genetice
(trisomia 21 - boala Down), carenţe in vitamina A sau B, hipotiroidism, hipofuncţia glandelor
suprarenale sau a gonadelor (glandele sexuale).
Tulburările in ordinea de erupţie dentară pot fi direct legate de tulburările in vărsta de erupţie. Şi
ordinea de erupţie va fi influenţată de cauze locale (cu efect asupra unui grup restrăns de dinţi)
sau de cauze generale (cu afectare extinsă la nivelul arcadelor). Manifestările cele mai frecvente
şi deranjante se intălnesc la nivelul sectorului frontal al arcadelor dentare.
Tulburările legate de poziţia de erupţie a dinţilor recunosc o etiologie diversă, atăt de cauze
generale, căt şi locale, ce provoacă lipsă de spaţiu pe arcadele dentare, determină obstacole in
erupţie sau persistenţa dinţilor temporari. Dintre tulburările de poziţie, amintim malpoziţiile
(presupun apariţia dintelui in poziţie modificată pe arcadă, dar in apropiere de locul normal de
erupţie), transpoziţiile dentare (presupun inversarea poziţiei intre doi dinţi vecini ca locuri pe
arcadă cu consecinţe defavorabile estetice dacă apar la nivel incisiv-canin sau canin-premolar) şi
heterotopiile (se referă la prezenţa dintelui la distanţă mare de locul normal de erupţie). Toate
aceste tulburări de poziţie necesită tratament chirurgical, eventual asociat cu un tratament
ortodontic corect condus.
Retentie-
Semiretentie-
Distopie-anomalie in care dintele e situat in afara sau inauntrul(entopia) liniei arcadei dentare.
Inclavare-dinte care nu a erupt in cavitatea bucala dar este obstructionat de un alt dinte.
79.Indicaţiile și contraindicaţiile extracţiei dinţilor incluşi.
Dintii inclusi sunt dintii care au ramas blocati in interiorul masei osoase maxilare sau
mandibulare, si care nu mai pot erupe din cauze predefinite. Acesti dinti necesita ajutor pentru a
erupe (cand pozitia sa mai poate fi recuperata) sau extrasi atunci cand dintele este considerat
irecuperabil.
Indicatii:- - Dinti inclusi care nu mai pot erupe si provoaca inghesuiri ale dintilor vecini, sau
impiedica eruptia altor dinti precum si dinti aflati in pozitii vicioase (inclinati).
-Procese inflamatorii repetate:pericoronarita,abcese,procese patologice pulpare si periapicale
netratate.
-Cind se afla la linia de fractura si impiedica repozitionarea fragmentelor.
-In ortodontie pentru prevenirea inghesuirilor dentare in zona frontala.
Contraindicatii:
-Nu a erupt sau sunt inclusi dar exista posibilitatea de eruptie cu succes
-Pacienti cu diverse patologii locale si sistemice decompensate
-Cind indicatia catre extractie are mai putine beneficii pentru sanatate si mai multe riscuri pentru
bolnav.
80.Particularităţile extracţiei molarului de minte inclus superior. Tehnici, instrumentariul.
CLASIFICAREA INCLUZIEI
Dupa angulatie :
- incluzie verticala
- incluzie disto-angulara
- incluzie mezio-angulara
- transversala
- orizontala
- inversa
Dupa adancimea incluziei :
- clasa A – suprafata ocluzala a M3 sup la acelas nivel cu fata ocluzala a M2 sup
- clasa B – suprafata ocluzala a M3 sup intre planul ocluzal si linia cervicala a M2
- clasa C – M3 sup inclus sub nivelul liniei cervicale e M2
ODONTECTOMIA M3 SUPERIOR
Incizia :
- „in baioneta” – cu lambou in „L” la nivelul tuberozitatii si in incizie de descarcare in
dreptul M1 sau M2
- In „plic” – acces limitat la substratul osos
- In „T” – cu 2 lamborui in „L” (unul V si unul P)
Decolarea :
- cu decolator sau compresa cu ser fiziologic
Trepanarea – instrumentar rotativ
Luxarea – cu elevatorul drept in sens D-V; atentie la sinusul maxilar si tuberozitate
- se indeparteaza eschilele osoase si sacul pericoronar
Sutura
ACCIDENTE SI COMPLICATII ALE EXTRACTIEI M3 SUPERIOR
Accidente intraoperatorii :
- fractura radacinilor M3
- luxarea sau fracturarea M2
- fractura tuberozitatii maxilare
- comunicarea oro-sinusala post-extractionala
- impingerea M3 in sinusul maxialar
- impingerea M3 in spatiul pterigomaxilar
Complicatii postoperatorii
- durere, edem, trismus
- hemoragie postextractionala
- complicatii infectioase
- vindecare intarziata
- comunicare oro-sinusala cronica

81.Particularităţile extracţiei molarului de minte inclus inferior. Tehnici, instrumentariul.

MOLARUL DE MINTE INFERIOR
Malpozitia M3 inferior – cauze care tin de cresterea mandibulara :
- spatiul insuficient intre M2 si ramul ascendent
- incurbarea spre distal a radacinilor M3
- deplasarea M3 sub coletul M2
1. Angularea :
a) in plan sagital :
- incluzie mezio angulara – odontectomie usoara
- incluzia orizontala – odontectomie dificila
- incluzia verticala – odontectomie dificila
- incluzia disto angulara – f dificila
b) in plan transversal :
- M inclus in spatele M2
- M inclus deviat spre L sau V
2. Relatia cu ramul mandibular :
Clasa 1 - diametrul M-D al coroanei este complet liber fata de marginea anterioara a ramului
mandibular
Clasa 2 – jumatatea D a coroanei e acoperita de marginea anterioara a ramului mandibular
Clasa 3 – coroana total acoperita de ramul mandibular
3. Relatia cu planul ocluzal :
Clasa A – M3 la nivelul planului ocluzal al M2
Clasa B – fata ocluzala a M3 intre planul ocluzal si linia cervicala a M2
Clasa C – fata ocluzala a m3 sub linia cervicala a M2
4. Morfologia radacinii – dificultatea extractiei M3 depinde de :
- lungimea radacinii
- curbura radacinilor
` - directia curburii radacinilor
- dimensiunea M-D a radacinilor
- Spatiul periodontal
ODONTECTOMIA M3 INFERIOR
Principii de baza :
- expunerea dintelui inclus – lambou
- ostectomia
- separatia corono-radiculara
- irigarea plagii cu solutie antiseptica + indepartarea eschilelor osoase, fragmente dentare
restante + sac pericoronar
- sutura
Timpii operatori :
- incizia si decolarea
a) incizia in „plic” – de la papila gingivala M a M1 pana la unghiul D-V al M2,
posterior si lateral pe marginea anterioara a ramului ascendent
b) incizia in baioneta – verticala, de-a lungul marginii anterioare a ramului
mandibular pana in trigonul retromolar si inconjoara fata D a M2
c) incizia cu decolarea unui lambou cu 3 laturi – idem incizia in baioneta, dar
anterior pana la radacina D a M1
- trepanarea corticalei osoase
- evidntierea coroanei
- degajarea coroanei de tesut osos
- sectionarea corono-radiculara
- luxarea si extractia
- indepartarea tesuturilor restante ale sacului folicular
Ingrijiri postoperatorii :
- tamponament supraalveolar 1-2h
- posibil trismus moderat
- alimentatie semilichida la temp camerei 24 - 48h
- periaj dentar normal, evitand zona de interventie, apa de gura cu CH
- analgetice si antiinflamatoare

82.Hemostaza. Tehnica efectuării. Materialul folosit.

Se curata intii cavitatea bucala de cheaguri.Apoi se curata plaga alveolara prin spalare cu apa
oxigenata sau ser fiziologic,stabilinduse forma si locul singerarii.In cazul hemoragiilor marginale
din plaga gingivomucoasa se va face o apropiere cit mai strinsa a partilor moi peste alveola dupa
care de la caz la caz se recurge la sutura sau se aplica un tamponament compresiv
supraalveolar.Sutura nu este indicata in cazurile cind mucoasa este inflamata,tumefiata sau cind
exista procese septice evolutive endoalveolare.Aceasta metoda poate duce pentru un moment la
oprirea singerarii.
In cazul hemoragiilor in masa cind singerarea se produce atit din gingivomucoasa cit si din os
hemostaza se va face prin tamponament compresiv in felul urmator:se curata alveola de cheaguri
alterate si eventualele tesuturi patologice.Daca exista ciocuri osoase proeminente care in mod
evident erita mucoasa se va face regularizarea cu ajutorul unei chiurete.Marginile
gingivomucoasei se aplica cit mai intim pe os si daca e posibil se pun 1-2 fire de sutura.Se aplica
apoi un tamponament compresiv supraalveolar ,cautind ca marginile gingivomucoasei sa fie
adunate peste creasta.Tamponamentul compresiv intraalveolar va fi folosit doar excetional in
cazul cind exista hemoragii abundente profunde care nu pot fi oprite prin tamponament
supraalveolar.Tamponamentul compresiv este o metoda de necesitate prin care se realizeaza
hemostaza si nu poate fi mentinut mai mult de 48-72 ore deoarece prin presiunea pe care o
exercita asupra tesuturilor si ischemia consecutiva poate determina aparitia unor leziuni de tip
necrotic favorizind complicatiile septice si intirziind cicatrizarea cit mai rapida.De asemenea sub
tamponament compresiv prelungit se produce fibrinolizina care dizolva cheagul reaparind
hemoragia.
83.Suturarea plăgii postextracţionale. Indicaţii, contraindicaţii.
Suturarea plagii postextractionalla favorizeaza formarea unui bun cheag intraalveolar protejeaza
plaga de mediul septic bucal si de iritatiile mecanice si chimice,impiedicind infectarea si
dezorganizarea cheagului.Dupa sutura ,durere postextractionala e mai redusa cicatrizarea
mucoasei si vindecarea osului mai rapide. Sutura nu este indicata in cazurile cind mucoasa este
inflamata,tumefiata sau cind exista procese septice evolutive endoalveolare.Se sutureaza in cazul
unei extractii laborioase pentru a stopa hemoragia.
Principii de suturare:
-Acul trebuie sa intre in tesuturi perpendicular pe suprafata mucoasei.Sa treaca prin tesuturi de-a
lungul curbei sale.
-Sutura trebuie sa fie plasata la o adincime si distanta egala de la incizie pe ambele parti.
-Tesuturile nu trebuie sa fie inchise in tensiune
-Nodul nu trebuie sa fie plasat pe linia de incizie
-Suturile intraorale sunt inlaturate in 7-10 zile.

84.Recomendaţii postextracţionale.

După extracţia dentară simplă, se recomandă aplicarea unui pansament supraalveolar

(o compresă peste alveola postextracţionaIă). Nu se va aplica pansament intraalveolar, deoarece
acesta constituie un corp străin, putând fi cauza unei alveolite postextracţionale_
Se recomandă pacientului următoarele:
• se menţine pansamentul supraalveolar timp de o oră; dacă hemoragia persistă după
Îndepărtarea pansamentului, se recomandă ca pacientul să revină de urgenţă În cabinet;
• dieta se va relua după Îndepărtarea pansamentului, darÎn ziua intervenţiei aceasta va fi
semilichidă, la temperatura camerei_ Este recomandată masticaţia alimentelor pe hemiarcada
opusă, pentru a evita lezarea plăgii postextracţionale sau pătrunderea alimentelor În alveolă;
• se va evita clătirea gurii, precum şi consumul de băuturi carbo-gazoase În primele zile după
extracţie, pentru a nu disloca cheagul format la nivelul alveolei postextracţionale (cauză de
hemoragie postextracţionaIă);
• se pot face clătiri uşoare cu soluţii antiseptice pe bază de clorhexidină, după 24 de ore de la
extracţie; preferabile sunt spray-urile bucale cu soluţie antiseptică;
• spălatul dinţilor este permis doar Începând cu dimineaţa următoare după ziua extracţiei,
menajând Însă zona plăgii postextracţionale. Pacientul va fi avertizat şi asupra fenomenelor
inerente reacţiei inflamatorii postextracţionale:
• edemul postoperator - poate dura 3-6 zile şi poate fi redus folosind un prişniţ rece aplicat
pe obraz, În dreptul zonei extracţiei;
• durerea postextracţională - este În general moderată, dar se corelează de obicei cu gradul
de dificultate al extracţiei şi pierderea de substanţă osoasă rezultată; poate fi combătută cu
antiinflamatorii şi antialgice uzuale;
• trismusul moderat - poate fi prezent În cazul extracţiei laborioase a molarilor inferiori, şi În
special a celor de minte; severitatea sa evoluează de obicei În paralel cu edemul şi durerea_
Din punct de vedere al intervenţiei locale, antibioterapia nu este necesară În cazul extracţiilor
Simple.Totuşi, În cazul unor alveolotomii laborioase, cu pierderi semnificative de
substanţă osoasă, după extracţii multiple, sau la pacienţi cu afecţiuni asociate este recomandată
antibioterapia.
Se recomandă de asemenea controlul pacientului a doua zi după extracţii laborioase,
pentru a evalua prezenţa unui eventual hematom_
Firele de sutură neresorbabile vor fi suprimate la 7-10 zile de la extracţie.
85.Etapele cicatrizării plăgii postextracţionale.
Îndepărtarea unui dinte iniţiază aceeaşi secvenţă de inflamaţie, epitelizare, fibrozare şi
remodelare,
care apare În cazul leziunilor tisulare.
Procesul de vindecare al alveolei se realizează prin granulaţie secundară, fiind necesar
un interval prelungit până la finalizarea lui.Alveola postextracţională va conţine os
cortical (lamina dura), acoperit de ligamente parodontale rupte şi de o bandă de mucoasă fixă
la marginea acesteia. Alveola se umple cu sânge şi formează un cheag ce o va izola de mediul
septic
oral.Etapa inflamatorie, desfăşurată pe parcursul primei săptămâni, va consta În apariţia
fibroblastelor şi dezvoltarea capilarelor de neoformaţie.
Epiteliul format va migra de-a lungul peretelui alveolar până ajunge În contact cu epiteliul
bucal de pe celălalt versant al alveolei postextracţionale.Dacă sub cheagul sanguin
există ţesut de granulaţie, epiteliul bucal va migra peste el.
În primele 6-7 zile postextracţional se acumulează În final osteoclaste de-a lungul corticalei
osoase. În săptămâna a 2-a se produce o cantitate considerabilă de ţesut de granulaţie, care va
ocupa alveola În totalitate. De-a lungul osului alveolar se depune ţesut osteoid, care limitează
dimensiunile alveolei postextracţionale. Procesul continuă În următoarele 2
săptămâni (a 3-a şi a 4-a), epitelizarea fiind completă la sfârşitul acestui interval, În care se
iniţiază şi depunerea de ţesut trabecular nou pefundul alveolei.
Corticala osoasă va fi resorbită complet abia după 4-6 săptămâni de la extracţie, când
radiologic nu mai este vizibilă lamina dura. Pe măsură ce alveola este ocupată de os, epiteliul
se deplasează superior, spre creastă, şi poate ajunge la acelaşi nivel cu mucoasa fixă adiacentă.
Singurul semn vizibil la nivelul alveolei la un an de la extracţie este o bandă de ţesut fibros
slab vascularizat (cicatricea) situată la nivelul crestei alveolare edentate.

86. Clasificarea accidentelor și complicațiilor locale (imediate si tardive).

Accidente loca: -immediate
-tardive
Accidentele locale immediate(apar in timpul anesteziei):
-Durerea-inteparea trunchiului nervos-La introducerea acului sau in timpul injectarii
anestezicului poate sa apara o durere intensa produsa de inteparea trunchiului nervos sau a tecii
acestuia( la anestezia n.infraorbital)
-Traumatizarea tesurutilor moi-Orice punctie produce traumatism.Punctiile repetate sau
folosirea unor ace cu bizoul turtit vor creste posibilitatea de dilacerare a fibrelor musculare
provocind durere in momentul injectarii sau retragerii acului.
-Distensia tesuturilor-injectarea cu presiune sau introducerea unor cantitati cu exces de
anestezic duce la distensia brusca a tesuturilor moi care se manifesta prin durere vie in timpul
injectarii.Se produce in zonele cu tesuturi inextensibile,aderente de planul osos.
-Injectiile in tesuturile inflamate –injectia e destul de dureroasa insa aceasta durere creste in
cazul cind tesuturile sint deja distinse din cauza edemului inflamator.
-Leziuni vasculare
-Pareze-Se produce in timpul anesteziei la Spina Spix cind injectarea se face profund astfel
substanta anestezica poate patrunde in glanda parotida si infiltreaza ramurile terminale ale
n.facial-anesteziindule.
-Ruperea acului- in cazul penetrarii profunde a tesuturilor moi ex.la spina spix sau tuberozitate.
În mod didactic accidentele datorate extracţiei dentare pot fi clasificate astfel:
 leziuni dentare.
 leziuni ale părţilor moi perimaxialre.
 leziuni osoase
 accidente sinusale.
 Împingerea dinţilorÎn spaţiile perimaxilare.
 leziuni nervoase.
 luxaţia ATM.

COMPLICAŢIILE EXTRACŢIEI DENTARE

 durerea, tumefacţia, trismusul

 hemoragia postextracţională
Clasificare:
a.) după momentul producerii:
o hemoragia imediată prelungită
o hemoragia precoce (apare la câteva ore de la extracţie)
o hemoragia tardivă (apare la câteva zile de la extracţie)
b.) după felul vasului lezat:
o hemoragie arterială (în jet)
o hemoragie venoasă (continuă)
o hemoragie capilară (în masă)
c.) după cauză:
o hemoragie de cauză locală
o hemoragie de cauză generală
Atitudine terapeutică:
o prevenţie:
 evitarea extracţiilor traumatizante la pacienţii cu afecţiuni asociate
 sutura plăgii postextracţionale şi aplicarea unui pansament supraalveolar
compresiv
 supraveghere pentru 30-60 de minute
o tratament local
 se îndepărtează cheagurile, se irigă abundent alveola cu ser fiziologic
  se pot introduce în alveolă materiale hemostatice, dacă sunt disponibile
 suplimentarea suturii plăgii postextracţionale (dacă este necesar) şi reaplicarea
unui pansament supraalveolar compresiv

 . echimoza şi hematomul
la pacienţii cu teren nefavorabil şi cu hematoame mai mari se poate recomanda instituirea
antibioterapiei
 complicaţii infecţioase:
Alveolita uscată
o se poate produce frecvent în anestezia intraligamentară
o tratament simptomatic (antialgic)
o irigaţiile alveolei cu soluţii slab antiseptice
o chiuretaj alveolar
o aplicarea de conuri cu antibiotice şi anestezice locale
Alveolita umedă
o tratament simptomatic (antialgic, antiinflamator)
o chiuretaj alveolar
o regularizarea marginilor osoase şi avivarea marginilor de gingivomucoasă
o aplicarea în alveolă a conurilor cu antibiotice şi anestezice locale
o antibioterapia nu se impune decât atunci când apar fenomene infecţioase generale
(reacţie febrilă, etc.)

87.Accidente locale la nivelul dinţilor:(fractura coronei dintelui extras, fractura coronei

dintelui antagonist,Fractura rădăcinii dintelui extras,fractura și luxația dintelui adiacent
dintelui extras).
a. Fractura coroanei sau a rădăcinii dintelui de extras este accidentul cel mai frecvent produs, ca
urmare a proceselor carioase extinse, a obturaţiilor voluminoase, a rădăcinilor foarte convergente
sau divergente şi a deformărilor radiculare apicale prin procese de hipercementoză. Acest
accident poate fi produs şi ca urmare a unei tehnici incorecte prin priza greşită a cleştelui sau
manevre intempestive. Dacă accidentul s-a produs, se continuă extracţia printr-o tehnică
adecvată.
b. Luxaţia dinţilor vecini apare ca urmare a folosirii incorecte a instrumentarului de extracţie,
fapt favorizat de înghesuirile dentare când se recomandă utilizarea cleştilor pentru rădăcini.
Acelaşi accident mai poate fi produs şi prin utilizarea incorectă a elevatorului care ia punct de
sprijin pe un dinte vecin, luxându-l.
Dintele luxat sau parţial avulsionat este imobilizat printr-o ligatură, ulterior, urmărindu-se
păstrarea vitalităţii acestuia. Se recomandă evitarea imobilizărilor rigide care favorizează
producerea de anchiloze dentoalveolare şi rezorbţii radiculare externe. Dinţii complet avulsionaţi
se replantează, cu condiţia ca pereţii alveolari să fie integri.
c. Fractura dinilor vecini sau antagonişti se produce prin poziţionarea incorectă a cleştelui,
sprijinul inadecvat cu elevatorul sau în extracţiile cu forţă intempestivă, când se loveşte cu
cleştele în arcada antagonistă. Accidentul este favorizat de procese carioase extinse ale dinţilor
implicaţi sau obturaţii voluminoase ale acestora. Conduita terapeutică faţă de acest accident este
adaptată fiecărei situaţii în parte, în funcţie de direcţia liniei de fractură, pierderea de ţesut dentar
şi gradul de interesare pulpară.

88.Leziuni ale părţilor moi perimaxilare.

Aceste accidente se produc ca urmare a derapării elevetoarelor şi a folosirii lor cu forţă excesivă.
După localizarea leziunilor, acestea pot fi:
a. Plăgi gingivale lineare produse prin deraparea elevatorului sau aplicarea incorectă peste
mucoasă a fălcilor cleştelui. Ca urmare se produce o hemoragie relativ abundentă. Lamboul
mucos astfel produs se excizează dacă nu este viabil sau se suturează dacă se presupune că are o
vascularizaţie eficientă.
b. Plăgi întinse cu denudări osoase importante se produc în timpul extracţiilor dentare laborioase.
Marginile mucoase sunt dilacerate, zdrobite, iar osul alveolar denudat. Se recurge la
regularizarea marginilor osoase şi excizia fragmentelor de ţesuturi moi devitale; se aplică
mucoasa peste peretele alveolar, iar eventualele porţiuni osoase rămase denudate se protejează cu
o meşă iodoformată până la cicatrizarea secundară.
c. Plăgile mucoasei palatine se produc în timpul extracţiei molarilor maxilari prin deraparea
elevatoarelor. Caracteristic pentru aceste plăgi sunt hemoragiile în jet produse prin lezarea arterei
palatine. Datorită faptului că hemostaza nu se poate obţine prin compresiune, este necesară
ligatura arterei în amonte de leziune prin trecerea unui fir de sutură din nylon, mătase sau catgut
cromat prin mucoasă, cuprinzând axul arterial. Firul este legat peste mucoasă.
d. Plăgile limbii sunt produse prin deraparea elevatoarelor în timpul extracţiei molarilor
mandibulari. Acestea sunt plăgi înţepate, destul de profunde, însoţite de hemoragii abundente
produse prin lezarea vaselor linguale sau hemoragii difuze din masa musculară, cu formarea unui
hematom disecant. Hemostaza se realizează prin sutura în masă a plăgii.
e. Plăgile planşeului bucal se produc prin înţeparea mucoasei şi pot fi însoţite de hemoragii
importante cu constituirea de hematoame disecante de planşeu, care, la rândul lor pot determina
obstrucţie faringiană şi asfixie. Tratamentul constă în sutura plăgii şi drenajul filiform al acesteia
precum şi administrarea de antibiotice cu scopul de a preveni infectarea hematomului.
f. Eroziunea comisurii bucale beneficiază de tratament prin aplicaţie locală de unguente cu
antibiotice, vindecarea se produce în 7-10 zile.

89.Leziuni osoase: (fractura procesului alveolar, luxația mandibulei, fractura mandibulei).

Extracţea dentară necesită dilatarea progresivă şi suficientă a pereţilor alveolari pentru a crea o
cale de îndepărtare a rădăcinii din suportul osos. Când această dilatare nu poate avea loc, ca
urmare a unui viciu de tehnică sau a condiţiilor anatomice particulare, osul se fracturează şi se
îndepărtează odată cu dintele. Leziunile osoase legate de extracţia dentară sunt: fractura peretelui
alveolar, fractura tuberozităţii şi fractura mandibulei.
a. Fractura peretelui alveolar interesează de cele mai multe ori peretele vestibular în extracţia
caninului şi a molarilor maxilari, iar la mandibulă peretele lingual în extracţiile incisivilor şi a
molarilor 3. Fragmentul fracturat poate fi desprins complet, îndepărtându-se odată cu rădăcina
dintelui extras sau îşi mai păstrează inserţia periostică.
Tratamentul variază în funcţie de situaţia clinică:
dacă fragmentul este detaşat complet se îndepărtează, marginile alveolei se regularizează şi
mocoasa se suturează;
dacă fragmentul osos este mare şi aderent de periost, se repoziţionează şi se suturează mucoasa,
pacientul fiind dispensarizat în vederea urmăririi consolidării fragmentului; dacă acesta
sechestrează, este îndepărtat.
b. Fractura tuberozităţii maxilarului se produce în timpul extracţiei molarului 3 maxilar, când se
ia punct de sprijin cu elevatorul pe coroana molarului 2, elevatorul acţionând ca o pârghie de
gradul I.
Ca urmare apare o hemoragie importantă, continuă, datorată lezării vaselor din plexul venos
pterigoidian.
Tratamentul variază în funcţie de dimensiunile fragmentului osos:
dacă fragmentul este mic şi desprins complet de periost, se îndepărtează, se regularizează
marginile osoase şi se suturează mucoasa;
dacă fragmentul este mai voluminos şi îşi păstrează inserţia periostică, se finalizează extracţia,
după care se repoziţionează fragmentul, se suturează plaga şi se aplică un pansament menţinut cu
ajutorul unei plăci palatine cu prelungire retrotuberozitară.
c. Fractura mandibulei este un accident foarte rar al extracţiei dentare şi apare în cazul
extracţiilor molarilor inferiori, când se lucrează cu manevre intempestive, factorii favorizanţi
fiind reprezentaţi de modoficări patologice care subminează rezistenţa mandibulei (chisturi
voluminoase, tumori, dinţi incluşi, osteomielită).
Fractura unghiului mandibular se poate produce în timpul extracţiei molarului 3 cu ajutorul
elevatorului Lecluse, când acesta nu are indicaţie de utilizare.
Tratamentul constă în reducerea şi imobilizarea fracturii de mandibulă prin bocaj intermaxilo-
mandibular rigid, după finalizarea extracţiei.

90.Accidente sinuzale:( perforația sinusului maxilar, propulsarea rădăcinii în sinusul

maxilar).
Condiţiile anatomice şi procesele patologice periapicale dezvoltate în legătură cu molarii şi
premolarii maxilari favorizează apariţia accidentelor sinusale. Acestea sunt reprezentate de:
deschiderea sinusului maxilar şi împingerea rădăcinilor în cavitatea sinusală.
a. Deschiderea sinusului maxilar se produce în următoarele situaţii:
-dinţi cu rădăcină lungă şi apex situat intrasinusal, care la extracţie sunt îndepărtaţi cu un mic
fragment de mucoasă sinusală aderent de porţiunea apicală,
-procese periapicale care subminează peretele sinusal şi care favorizează deschiderea sinusului la
chiuretaj,
-molari cu rădăcini divergente care cuprind între ele un recesus sinusal.
Ca urmare a acestui accident se poate constitui o comunicare buco-sinusală, care se complică
ulterior cu o sinuzită maxilară. Elementele de diagnostic în comunicarea buco-sinusală sunt
următoarele:
-dintele extras prezintă ataşat de apex un fragmrnt osos sau de mucoasă sinusală,
-sângerare mai abundentă din alveolă, sângele având uneori aspect aerat,
-proba Valsalva pozitivă (trebuie evitată pentru că poate mări deschiderea şi poate însămânţa
sinusul cu flora bacteriană nazală),
Atitudinea terapeutică variază în funcţie de amplitudeinea deschiderii.
Dacă deschiderea este sub 2 mm nu este necesară o intervenţie suplimentară, ci se dau
pacientului unele indicaţii suplimentare: evitarea variaţiilor de presiune intrasinusale produse
prin strănut, suflatul nasului, fumat.
Dacă deschiderea sinusală este medie (2-6 mm) este necesară sutura alveolei şi aplicarea unui
pansament supraalveolar menţinut prin ligatură în 8, la care se adaugă administrarea unui
decongestionant nazal cu rol de a reduce edemul mucoasei sinusale şi indicaţiile menţionate
anterior.
Dacă deschiderea sinusală este mare (peste 7 mm) este indicată intervenţia chirurgicală de
închidere a comunicării buco-sinusale cu un lambou mucoperiostic vestibular avansat.
b. Împingerea rădăcinilor în cavitatea sinusală este un accident care se produce în legătură cu
dinţii sinusali, în timpul extracţiei cu elevatorul şi este favorizat de absenţa podelei sinusale sau
prezenţa unui strat osos foarte subţire şi fragil. Se pot întâlni două situaţii particulare:
-rădăcina a fost împinsă sub mucoasa sinusală fără ca aceasta să fie perforată,
-rădăcina a fost împinsă în plină cavitate sinusală după perforarea mucoasei.
Rezolvarea oricărei dintre aceste situaţii necesită localizarea restului radicular, pe baza
imaginilor obţinute prin radiografii retrodentoalveolare, ortopantomografie, tomografie
panoramică de sinusuri maxilare sau radiografie pentru sinusurile anterioare ale feţei, în funcţie
de situaţia clinică concretă.
1. Rădăcinile împinse sub mucoasa sinusală se extrag prin tehnica Wassmundt – calea alveolară
lărgită. Aceasta presupune parcurgerea următorilor timpi operatori:
-realizarea unui lambou trapezoidal prin trasarea a două incizii oblic divergente spre fundul de
sac vestibular, plasate de o parte şi de alta a alveolei,
-decolarea lamboului mucoperiostic,
-rezecţia totală a peretelui osos vestibular cu o pensă ciupitoare de os din aproape în aproape,
până ce se descoperă fragmentul radicular,
-îndepărtarea fragmentului radicular cu o pensă sau cu o chiuretă având grijă să nu se perforeze
mucoasa sinusală,
-repoziţionarea lamboului şi sutura,
-protecţia plăgii cu un pansament menţinut printr-un dispozitiv de contenţie.