Sistemul respirator

Funcții:

a) asigurarea organismului cu oxigen și eliberarea lui de CO2.( schimbul de gaze între aerul
înspirat și sânge se realizează în alveole)
b) excreție (alcool, acetonă, etc)
c) conversia Angiotensina I în Angiotensina II
d) participă la reglarea metabolismului hidrosalin și lipidic prin sinteza de hormoni.

Originea: entodern, mezenchim, splanhnotom.

Funcțional, sistemul respirator este împărțit în 2 compartimente:

1. Porțiunea aero-conductoare- cavitatea nazală, nazofaringele, laringele, traheea, bronhiile,

bronhiolele și bronhiolele terminale.
2. Porțiunea respiratorie- bronhiolele respiratorii, ducturile alveolare, sacii alveolari și alveolele.

Pentru a asigura un flux neîntrerupt de aer, căile aeroconductoare au în peretele lor cartilaje, fibre de
colagen elastice, țesut muscular neted, care le asigură rigiditate, dar și un anumit grad de elasticitate și
extensibilitate.

Epiteliul respirator:

Reprezentat de epiteliul simplu prismatic anizomorf ciliat, cu un nr. mare de celule caliciforme. Epiteliul
respirator tipic este format din următoarele tipuri de celule:

1. Celule ciliate columnare ce conțin la polul apical circa 300 de cili .

2. Mucocite caliciforme ce conțin la polul apical vezicule de secreție cu glicoproteine.
3. Celule columnare cu marginea în perie- cu numeroase microvilozități la polul apical.
4. Celulele bazale- celule mici ce nu ating lumenul, celule stem ale acestui epiteliu.
5. Celule endocrine- celule ce aparțin sistemului endocrin difuz, secretă hormoni tisulari cu acțiune
paracrină.

În cavitatea nazală și laringe întâlnim epiteliu pavimentos stratificat, din cauza abraziunii mai pronunțate a
fluxului de aer.

Cavitatea nazală:

În vestibulul cavității nazale epiteliul este stratificat keratinizat, iar la trecerea în fosele respiratorii devine
epiteliu respirator tipic.

Cornetul mediu și inferior sunt acoperite cu epiteliu respirator, iar cel superior cu epiteliu olfactiv.

Nazofaringele:
Porțiunea superioară a faringelui ce se continuă cu orofaringele, este tapetat cu epiteliu respirator. În lama
proprie se conțin noduli limfoizi- amigdala faringiană.

Laringele:

Tub iregular ce conectează faringele cu traheea.

Cartilajul tiroid, cricoid și baza aritenoidului sunt din țesut hialin, epiglota, cuneiformele, corniculatele și
vârful aritenoidului sunt din țesut cartilaginos elastic.

Epiglota are suprafața linguală și apexul acoperite cu epiteliu stratificat scuamos. Suprafața laringeală este
acoperită cu epiteliu ciliat anizomorf columnar.

Traheea:

Tub format din 4 tunici: mucoasa, submucoasa, tunica fibrocartilaginoasă și adventicea.

1. Mucoasa – epiteliu respirator tipic, deține noduli limfoizi.

2. Submucoasa- țesut conjunctiv fibros lax, cu rețea de vase sanguine, nervi și glandele traheei cu secreție
seomucoasă.
3. Tunica fibrocartilaginoasă- semiinele de cartilaj hialin acoperite cu pericondru, semiinelele sunt legate
între ele cu țesut conjunctiv fibros dens.
4. Adventicea- țesut conjunctiv fibros lax, fixează traheea de organele adiacente din mediastin.

Bronhiile

Bronhia stângă se divide în 2 , iar bronhia dreaptă în 3 bronhii lobare

Bronhii mari →Bronhii medii→Bronhii mici → Bronhiole →bronhiole terminale→ bronhiole respiratorii

La nivelul celei de a 17 diviziuni, apar bronhiolele terminale, cu care se termină compartimentul căilor
aero- conductoare și începe cel respirator prorpiu zis.

Bronhiile mari și medii au perete asemănător cu cel al traheei, doar că tunica fibrocartilaginoasă este
formată din inele complete cu margini neregulate sau plăci mici de cartilaj elastic.

Bronhiile mici sunt lipsite de cartilaj, nu au glande în submucoasă. În epiteliu lipsesc celulele caliciforme.

La nivelul bronhiolelor- epiteliul devine izomorf prismatic ciliat, apoi cubic ciliat.

Bronhiolele terminale- epiteliul lor conțin celule de tip nou- celule secretoare Clara.

Celule Clara- celule secretoare, voluminoase, lipsite de cili, conțin în polul apical granule de secreție cu
proteine ce protejează pasajele branhiolare de poluanți oxidativi, toxici, etc. Participă la metabolismul
surfactantului.
Brohiolele respiratorii- peretele bronhiolelor respiratorii este similar cu cel al bronhiolei terminale cu
excepția că este întrerupt de alveole. Are epiteliu izomorf ciliat cuboid cu celule Clara. La intrarea în alveolă
epiteliul devine pavimentos- din celule alveolare tip 1.

Ducturile alveolare- bronhiolele respiratorii distale se împart în ducturi alveolare, cu epiteliu atenuat
aciliat. Fiecare duct alveolar se divide în 2 saci alveolari. Rețeaua de fibre elastice și reticulare menține
deschis vestibulul și cavitatea alveolelor.

Totalitatea structurilor cu origine dintr-o btonhiolă terminală = acinul pulmonar, unitatea structural
functională a plămânului.

Alveolele- evaginări în formă de săculeț ale bronhiolelor respiratorii, ducturilor și sacilor alveolari. Ele
redau structura spongioasă a plămânilor. Peretele alveolar este adaptat la schimbul de gaze prin difuziune.

Celulele peretelui alveolar- format dintr-un singur strat de celule epit3eliale pe membrana bazală. Include
2 varietăți de celule- alveolocite de tip 1 și alveolocite de tip 2 + macrofagele alveolare.

Celule alveolare de tip 1- 97% din suprafața alveolei, , schimbul de gaze are loc doar prin aceste celule.

Celule alveolare de tip 2- 15% din alveole, interpuse între celulele de tip 1. Au dimensiuni mai mari decât
tip 1 și deține microvilozități scurte. Se divid mitotic și dau naștere ambelor tipuri de alveolocite. Dețin
granulație ce formează pe suprafața internă a alveolelor un strat de material tensioactiv- surfactantul

Surfactantul- formează 2 zone: hipofaza apoasă cu proteoglicani și faza solidă cu fosfolipide. Are funcția
de a reduce tensiunea la suprafața epiteliului alveolei, ceea ce diminuează forța necesară pentru umflarea
alveolei la inspirație. De asemenea acesta împiedică colabarea alveolei la expirație + are efect bactericid.
Componentele surfactantului sunt fagocitate de celulele Clara din bronhiole, macrofage, etc.

Macrofagele plămânului- numite și celule cu praf se întâlnesc în septurile alveolare dar și în pereții
interni ai alveolei. Conțin particule de praf carbon.

Septurile intraalveolare conțin porii Konh, ce echilibrează presiunea în alveole, permițând de asemenea
circulația colaterală a aerului în cazul unei bronhiole obturate.

Vascularizarea: prin 2 surse, sistemică și funcțională.

Arterele și venele pulmonare constituie circuitul funcțional, care asigură schimbul de gaze. În plămâni
arterele se ramifică odatăă cu bronhiile. La nivelul ducturilor alveolare arterele formează rețeaua de
capilare.

Vasele nutriente, sistemice, urmează arborele bronșic și distribuie sânge arterial până la nivelul
bronhiolelor respiratoriim unde anastomozeazp cu ramurile arterei pulmonare, urmând în continuare un
circuit comun.
 TEGUMENTUL
Învelișul epitelio-conjunctiv care acoperă întreg corpul, include ielea și derivatele sale.

Funcții: asigură legătura continuă cu mediul ambiant; protejează organismul de

afecțiuni, de razele UV; asigură termoreglarea, excreția diferitor substanțe

ORIGINEA: Pielea- constituită din epiderm- stratul epitelial de origine ectodermală și

derm- de origine mezodermală.

Deosebim piele groasă (palme, tălpi) și piele subțiire (restul corpului).

Derivatele pielii: părul, unhiile, glandele sebacee și sudoripare, lacrimale, ceruminoase,

mamare, mușchiii erectori ai părului.

Hipodermul- țesut conjunctiv lax, bogat în celule adipoase ce leagă pielea de țesuturile
subiacente și reprezintă fascia superficială a corpului.

Epidermul- reprezentat de epiteliu stratificat scuamos keratinizat. Celulele

majoritare ce formează epidermul sunt keratinocitele (celule ce sintetizează și
acumulează keratine).

Acest epiteliu mai conține: melanocite, celule Langerhans( macrofage epidermale),

celule Merkel, limfocite.

Epidermul este format din 5 straturi: bazal, spinos, granulos, lucid și cornos.

Stratul bazal- un singur rând de celule prismatice sau cuboide pe membrană

bazală. Conține celuule stem și împreună cu stratul spinos asigură regenerarea
epidermului. La om epidermul se reînoiește la fiecare 15-30 de zile, mai ales
noaptea.
Stratul spinos- alcătuit din câteva rânduri de keratinocite cuboide cu prelungiri
citoplasmatice. Ariile de epiderm supuse fricției și presiunii au un strat spinos
foarte gros. Împreună cu stratul bazal, formează așa numitul strat malpigian
(stem).
Stratul granulos- 3-5 rânduri de celule aplatizate, poligonale, citoplasma plină cu
granule de keratohialină.
Stratul lucid- prezent doar în pielea groasă, format din celule puternic aplatizate
și eozinofile.
 Stratul cornos- 15-20 rânduri de celule pavimentoase, anucleate, keratinizate.

În pielea asubțire nu avem strat lucid, iar stratul granulos și cornos sunt slab
dezvoltate.

Alte celule ale epidermului:

Melanocitele- celule ce se situează printre celulele epidermului din stratul bazal și
spinos. Sintetizează, acumulează și transmit pigmentul keratinocitelor.

2 tipuri de melanină- eumelanină și feomelanină. Bronzarea pielii este rezultatul unui

proces în 2 etape: eliberarea rapidă a melaninei preexistente, apoi sinteza de melanină
în melanocite.

Celulele Langerhans- predomină în stratul spinos, recunosc, captează și procesează

antigenele, și prezintă info limfocitelor T. Activitatea scade sub influiența razelor UV.

Celulele Merkel- se află în stratul bazal, servesc ca mecanoreceptori, ar putea

aparține șii sistemului endocrin difuz. Se întâlnesc predominant în pielea groasă din
palme și tălpi.

Dermul pielii: țesut conjunctiv ce face legătura dintre epiderm și hipoderm. Are
suprafață iregulată, formează numeroase papile dermale interdigitate cu crestele
epiteliului.

Dermul este alcătuit din 2 straturi:

Stratul papilar- țesut conjunctiv fibros lax

Stratul reticular- țesut conjunctiv dens neordonat, conține o rețea bogată de vase
sanhuine și limfatice. Conține derivatele pielii- foliculii piloși, glandele sebacee și
sudoripare. Deține o rețea densă de fire nervoase senzitive și efectoare, astfel
pielea reprezintă un câmp receptor enorm.

Hipodermul- țesut conjunctiv lax, leagă pielea de organele subiacente, conține

numeroase celule adipoase( rezervă de subst. Nutritive, izolator termic, amortizor
mecanic)

Anexele pielii:

Glandele sudoripare- 2 tipuri de glande, merocrine și apocrine.

Glandele merocrine- glande tubulare simple, situate în derm cu traiect spiralat;
sunt răspândite pe întreg corpul. Secretul conține apă , săruri minerale, produși
ai metabolismului.
Glandele apocrine- odorifere, se localizează în fosele axilare, scrot, areole,
labiile mari, frunte. Secretul conține proteine, din acest motiv descompunerea
lor produce un miros specific neplăcut.
Glandele sebacee- glande alveolare simple, ramificate, cu mecanism holocrin.
Ductele lor se deschid în foliculii piloși. Secretul acestor glande fac epidermul și
părul mai elastice, impermeabile.
 Sistemul urinar:
Format din:

Rinichi
Căile urinare intrarenale ( tuburile colectoare, canalele colectoare, canalele papilare)
Căile urinare extrarenale (clicele minore, calicele majore, bazinetele, uretrele, vezica urinară,
uretră)

Originea. Mezodermul intermediar, cu 3 etape de dezvoltare: pronefros, mezonefros și

metanefros.

Funcția principală: formarea, stocarea temporară și eliminarea urinei + funcție endocrină.

Rinichii: deosebim strtul extern- corticala de culoare închisă și stratul intern- medula, de culoare
mai deschisă. La om medula constă din 10-18 piramide medulare, care au vârful spre interior.

Parenchimul rinichiului este forma din nefroni, tuburi și canale colectoare.

Nefronul- unitatea morfo-funcțională a rinichiului, format din capsula nefronului și un tub renal în
care deosebim: tubul renal proximal ccntort și cel drept, tubul renal atenuat, tubul renal distal drept
și contort. Tuburile renale contorte distale se deschid în tuburile colectoare- segmentul inițial al
căilor urinare. Tuburile colectoare se varsă înn canalele colectoare, care se termină cu canalele
papilare.

Corpusculii renali: aici decurge prima fază a urogenezei (filtrarea sângelui cu formarea urinei
primare). Sunt situate în corticala rinichiului, împreună cu tuburile renale contorte proximale și
distale.

Este format din capsula nefronului, care include glomerulul renal – ghem de capilare fenestrate cu
originea din artera aferentă.

Capsula glomerulară (Bowman) este o învaginare ca capătului orb al tubului renal, are 2 foițe
internă și externă. Între ele se formează spațiul urinar, care conține lichidul filtrat prin peretele
capilarului și foița internă.

Fiecare corpuscul are:

Pol vascular- prin care pătrunde arteriola aferentă și iese arteriola eferentă
Pol urinar- de la care pornește tubul renal proximal

Arteriola eferentă are diametru mai mic decât cea aferentă.â

Prin filtrul renal din sânge trec apa, electroliți, glucoză, aminoacizi, albumine cu molecula mică,
vitamine, hormoni etc, dar nu trec elementele figurate și fibrinogenul + globulinele.

În 24 ore se formează 170 l de urină primară.

Tuburile renale- asigură următoarele etape ale urogenezei. Urina primară este propulsată în tubul
renal proximal unde încep procesele de reabsorbție și secreție, care vor continua în tuburile atenuat
și distal,

Tubul renal proximal- își are originea la polul urinar al corpusculului renal. Segmentul său
inițial este lung și contort, iar cel terminal –scurt și rectiliniu. Este format din nefrocite.
Celulele au polul apical dottat cu margine în perie, care sporesc supfrafața de absorbție. În
tuburile proximale, din urina primară se absorb total glucoza și aminoacizii, 85% de NaCl șși
apă, vitamine, etc.
Ansa Henle- tub în formă de U, cu brațil proximal fromat din tubul proximal rect și o parte
a tubului atenuat, iar brațul distal este format parțial din tubul renal atenuat și din tubul renal
distal rect. Majoritatea nefronilor au ansa Henle care nu părăsește corticala. Totuși, 18% din
nefroni au ansa Henle ce pătrund în medulă, nefroni juxtaglomerulari.

Tubul atenuat, în segmentul descendent este permeabil pentru apă, în cel ascendent nu.

Tubul renal contort distal- tapetat cu epiteliu cubic. O porțiune a tubului distal contort
aderă la polul vascular al corpuscului renal. Acest grup pare mai întunecat la microscop și
poartă numele de macula densă. Celulele maculei sunt sensibile la concentrația de ioni și
volumul de lichid în tub (are rol de receptor).

Celulele juxtaglomerulare secretă renina, enzima ce catalizează formarea de angiotenzine în

organism. Angiotenzina 2 provoacă spasmul arterelor mici cu creșterea TA. De asemenea provoacă
producerea de aldosteron în suprarenale și vasopresina (antidiuretic) în hipotalamus.

Celulele juxtaglomerulare, macula densă constituie aparatul endocrin al rinichilor.

Căile urinare:

Încep cu compartimentul intrarenal: tuburi colectoare, canale colectoare, canale papilare. În tuburile
și canalele colectoare are loc reabsorbția apei și concentrația urinei. Urina secundară per zi -1,5l.

Circulația sângelui în rinichi: artera renală- arere lobulare- artere arcuate- arteriole aferente-
arteriole eferente- rețea peritubulară- vene stelate- vene interlobulare...

Căile urinare extrarenale: calicele mici, mari, bazinetele, ureterele, vezica urinară, uretra.

Calicele, bazinetele, ureterele și vez. urinară prezintă structură asemănătoare, formată din tunica
mucoasă, musculară și adventice.

Tunica mucoasă- epiteliu de tranziție, uroteliu, care-și modifică structura în dependență de gradul de
extindere a peretelui organului.

Tunica musculară este formată din țesut muscular neted. La nivelul vezicii foormează straturi.

Adventicea- țesut conjunctiv lax.

Uretra- la bărbați are parte prostatică, membranoasă și peniană. Are tunica mucoasă bine
dezvooltată tapetată cu uroteliu în regiunea prostatică, epiteliu stratificat prismatic apoi anizomorf
prismatic în porțiunile membranoasă și peniană, și în segmentul terminal – stratificat pavimentos.

Tunica musculară este bine dezvoltată doar în regiunea prostatică. La nivelul regiunii membranoase
mucoasa este urmată de un strat de fibre musculare netede- sfincterul extern al uretrei.

La femei, uretra tapetată cu epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat. La mijlocul uretrei-

sfincterul extern voluntar al uretrei.
 Sistemul genital Masculin
Asigură funcțiile de :
 Producere a celulelor sexuale masculine;
 Transportarea, nutriția și stocajul celulelor sexuale masculine în căile spermatice;
 Expulzarea celulelor sexuale masculine în căile genitale feminine în momentul copulației;
 Formarea hormonilor androgeni.

Constituit din: Testicule- gonadele masculine cu rol de formare a spermatozoizilor și secreția

hormonilor androgeni.

Căi spermatice- reprezentate de căi intratesticulare( tuburile drepte și rețeaua testiculară) și căi
extratesticulare(ducturi eferente, epididimul, ductul deferent, canalul ejaculator, uretra)- servesc ca
pasaje pentru lichidul spermatic

Glande asociate- prostat, veziculele seminale și glandele bulborectale;

Penisul- organ copulator, asigură însămânțarea.

1. TESTICULUL: organ pereche localizat în scrot, de formă ovoidă, diametru cca 4cm.
 Acoperit de o capsulă din țesut conjunctiv dens neordonat, tunica albuginea.
 Testiculului este format din cca 200-300 lobuli, fiecare lobul conținând câte 1-4
tuburi seminifere contorte (formează parenchimul testiculului)
 Tuburile seminifere confluează → tuburi drepte→rețea testiculară→canale
eferente→canalul epididimar→ductul deferent→canalul ejaculator→ uretra;
 Tuburile seminifere sunt formate din epiteliu seminal (format din 2 tipuri de celule:
celule ale șirului spermatogen și celulele de susținere(Sertoli)) situat pe membrană
bazală urmată de tunica conjunctivă proprie( formată din strat bazal; strat mioid;
strat fibros).
Celulele șirului spermatogen- 5 trepte consecutive ale evoluției aceluiași șir celular.
Spermatogeneză, durează 74 de zile și cuprinde 4 perioade: înmulțire sau proliferare,
creștere, maturare, spermiogeneză sau formare.
I. Spermatogonii- descendenți direcți ai gonocitelor, formează un singur rând la
periferia tubului seminifer contort. În funcție de aspectul nucelului deosebim tip A și
tip B.
II. Spermatocite de ordinul 1- formate din spermatocite de tip B, cele mai mari celule
germinale din tub, se dispun în 2-3 rânduri deasupra spermatogoniilor.
III. Spermatocite de ordinul 2- provine din spermatocit de ordinul 1, are sed diploid de
cromozomi.
 IV. Spermatide- celule mici, sunt localizate în 3-4 rânduri în tub; spermatidele nu se mai
divid, se maturizează și devin spermatozoizi prin spermiogeneză (23 zile)
V. Spermatozoizi- celulă cu flagel, conține garnitură haploidă, format din cap, coadă și
colet.

În cadrul unui tub seminifer, aceste stadii se succed într-o ordine bine definită, dar nu sincron.

Doar spermatogoniile au acces direct la substanțele provenite din sânge (compartiment bazal),
celelalte celule fac parte din compartimentul adluminal, acestea fiind alimentate prin intermediul
sustentocitelor.

Celulele Sertoli- constituie suport pentru celulele seminale, asigură nutriția celulelor
seminale, sintetizează proteine androgen liante, posedă activitate fagocitară etc.

Celule interstițiale Leydig- sub influența hormonului luteinizant al adenohipofizei secretă

testosteron, hormon de care depinde funcționarea sis. Genital masculin și caracterele sexuale
masculine.

Bariera hemato-testiculară- totalitatea structurilor amplasate între lumenul capilarelor și

lumenul tuburilor seminifere contorte. Această barieră izolează celulele seminale de celulele
imunocompetente. Este formată din endoteliul capilarului, membrana bazală a endoteliului,
tunica proprie a tubului seminifer contort, membrana bazală a tubului seminifer contort, zona
ocludentă între sustentocite.

Căile spermatice masculine- totalitatea tuburilor care urmează tuburile seminifere contorte
și se termină cu uretra. Rol de depozitare și de pasaj a spermatozoizilor spre exterior.

 Tuburile drepte- peretele format din epiteliu unistratificat anizomorf.

 Rețeaua testiculară- epiteliu unistratificat anizomorf lipsit de membrana bazală.

Epididimul – eliberează substanțe cu rol nutritiv pentru spermatozoizi, servește ca rezervor

pentru spermatozoizi între ejaculări, aici are loc maturizarea morfologică a spermatozoizilor,
aceștia devenind mobili. Rețeaua testiculară părăsește testiculul și înghemuindu-se formează
conurile eferente ce formează la rândul lor capul epididimului. Acestea se conectează la
canalul epididimar, care formează corpul și coada epididimului. Canalul epididimar are
lumen regulat tapetat cu epiteliu prismatic pseudostratificat format din 2 tipuri de celule:
celule prismatice înalte cu cili imobili și celule mici cubice cu rol de regenerare.

Ductul deferent- organ tubular, continuarea cozii epididimului, partea sa distală se unește cu
ductul veziculei seminale de aceeași parte și formează ductul ejaculator. Peretele ductului
este format din 3 tunici- mucoasă, musculară și adventicea.

 Mucoasă- epiteliu prismatic pseudostratificat.

 Muscular- miocite netede dispuse în 3 straturi: intern- longitudinal, mediu-circular și
extern- long.
 Advenicea- țesut conjunctiv fibros lax.
Glandele anexe- veziculele seminale, prostata, glandele bulborectale.

Veziculele seminale- glande perechi localizate de-a lungul porțiunii terminale a ductelor
deferente, ductul acestor glande fuzionează cu ductul deferent. Ele secretă un lichid gălbui,
vâscos ce conține globuline, prostaglandine, zinc, fructoză, vitamina C, constituind 80% din
volumul lichidului seminal.

Prostata- organ musculo-glandular, localizat la baza vezicii urinare, formată din stromă și
parenchim. Parenchimul prostatei conține 3 grupuri de glande compuse tubulo- alveolare:
glande periuretrale, glande itermediare, glandele prorpii ale prostatei. Porțiunile terminale
secretorii sunt tapetate cu epiteliu pseudostratificat prismatic.Secretă un lichid opalescent ce
conține proteine, lipide, acid citric, fosfatază acidă, zinc.

Glandele bulborectale- 2 glande compuse, tubulo-alveoolare, mici, localizate în vecinătatea

uretrei membranoase. Secretă un produs mucos, cu rol de lubrifiant.

Penis- organ cu funcție dublă, de excreție a urinei și organ copulator. Format din 2 corpi
cavernoși și 1 corp spongios, ce prezintă la extremitatea distală glandul, iar la cea proximală
bulbul penisului.

Uretra- constituită din porțiunea prostatică, membranoasă, peniană. Tunica mucoasă bine
tapetată cu uroteliu în porț. Prostatică și epiteliu stratificat prismatic apoi anizomorf
prismatic în porț. Membranoasă și peniană. și stratificat apavimentos în secț. Terminală. La
nivelul porțiunii membranoase, prezintă sfincterul extern al uretrei

Originea: canalul mezonefros.

 Sistemul genital feminin
Totalitatea organelor ce îndeplinesc următoarele funcții:

 Produc celule sexuale feminine;

 Asigură condiții necesare pentru fecundare,
 Mențin produsul de concepție în uter în perioada sarcinii;
 Asigură nașterea;
 Sintetizează hormoni sexuali feminini.

Origine: canalele paramezonefrale Mulller.

Sistemul genital include:

1. Organe genitale interne( ovare, trompe uterine, uterul și vaginul)

2. Organe genitale externe (labiile majore, minore, clitorisul)
3. Glandele mamare
4. Placenta (organ provizoriu)

Ovarele:

Aici au loc formarea și maturizarea celulelor sexuale feminine, și producerea hormonilor

sexuali feminini (estrogeni și progesteroni).

Ovarul este acoperit cu epiteliu de suprafață (mezoteliul ovarului) epiteliu unistratificat

pavimentos sau cubic. Se rupe local în timpul ovulației, după care regenerează.

Sub epiteliu: tunica albugineea- țesut conjunctiv dens.

În ovar se deosebește substanța corticală (la periferie) și substanța medulară (situată central).

 Substanța medulară- țesut conjunctiv fibros lax.

 Substanța corticală- stroma este constituită din țesut conjunctiv fibros dens neordonat ,
iar parenchimul este alcătuit din totalitatea foliculilor ovarieni și derivatele acestora.

Foliculii ovarieni: dimensiunile variază în dependență de stadiul lor de dezvoltare.

Deosebim în ovare foliculi :primordiali, primari,secundari și foliculi terțiari.

Foliculii primordiali: cei mai numeroși, situați în substanța corticală imediat sub tunica
albugineea. La fetița nou-născută subs. corticală conține cca. 400000 de foliculi primordiali.
fiecare folicul primordial este format dintr-un ovocit de ordinul 1 înconjurat de câteva celule
plate, numite celule foliculare.

Foliculii primari: dimensiuni mai mari decât foliculii primordiali, suferă schimbări,
modificarea aspectului celulelor foliculare, apariția zonei pelucide între ovocit și celulele
foliculare.
Foliculii secundari: selectați pentru maturare, cresc la începutul fiecărui ciclu ovariano-
uterin. Celulele granuloase( foliculare) se dispun deja în mai multe rânduri, printre ele apar
spații cu lichid folicular, acestea confluează și formează antrul. Zona pelucidă se îngroașă.

Folicul terțiar: veziculos matur, Graaf. Deplin format în ziua 10-14 a ciclului. Veziculă mare ce
ocupă toată grosimea subst. Corticale și proemină pe suprafața ovarului, formând stigma.

Creșterea și maturarea foliculului în ovar este reglată de hormonul foliculostimulant al

adenohipofizei. Întreg procesul de la foliculul primordial până la cel matur durează 90 de zile.

Ovulația: proces prin care foliculul matur se rupe și ovocitul deja de ordinul 2, înconjurat de
zona pelucidă și coroana radiată este eliminat în cavitatea peritoneală. Fimbriile trompelor
uterine aduc ovocitul, cu celulele foliculare în ampula trompei unde poate fi fecundat.

Corpul galben: după eliminarea ovocitului, din foliculul matur rămân stratul granulos și tecile
conjunctive, care sub acțiunea hormonului luteinisant se vor transforma în corp galben, ce
secretă progesteron.

Dacă ovocitul nu va fi fecundat, se formează corp galben menstrual care funcționează activ
încă 2 săptămâni, apoi secreția de progesteron încetează, iar corpul galben este înlocuit cu
țesut conjunctiv. Asemenea cicatrice poartă numele de corp alb.

Dacă ovocitul este fecundat, corpul galben își continuă dezvoltarea și activitatea și se va numi
corp galben gestativ, care funcționează 5-6luni, după care degenerează și devine corp alb. Până
la finalul sarcinii, funcția endocrină este oreluată de placentă.

În dezvoltarea corpului galben deosebim 4 stadii:

1. Stadiul de proliferare și vascularizare;

2. Stadiul de matamorfoză glandulară;
3. Stadiul florid;
4. Stadiul de involuție;

Corpul alb: prezintă o cicatrice din țesut conjunctiv, care se formează în locul corpului galben.

Ovogeneza: procesul de formare a celuleor sexuale feminine, care începe în perioada

embrionară și se termină în menopauză. Deosebim 3 perioade: de înmulțire, de creștere și de
maturație.
  Perioada de înmulțire- are loc în ovar în perioada fetală, din gonocitele primare se
înmulțesc mitotic ovogoniile. Se vor maturiza doar 400 din 400000, restul sunt supuse
apoptozei.
 Perioada de creștere- ovogoniile intră în perioda de creștere lentă, se pregătesc
pentru prima diviziune a meiozei. Acest precursori se numesc ovocite de ordinul 1.
 Perioada de maturație- hormonul luteinizant induce ovulația și inhibă secreția
celulelor foliculare de factor inhibator a meiozei, asigurând intrarea ovocitului în
perioada de maturație.

Trompele uterine- peretele trompei se îngroașă spre uter, lumenul se îngustează. Trompa
uterină recepționează ovocitul de ordinul 2, asigură condiții necesare pentru deplasarea
spermatozoizilor, crează mediu favorabil pentru fecundarea ovocitului, propulsează conceptul
în cavitatea uterului.

Peretele este format din 3 tunici: mucoasă, musculară și seroasă.

1. Tunica mucoasă- epiteliu unistratificat prismatic cu celule ciliate și secretorii.

2. Tunica musculară- 2 straturi intern slab dezvoltat și extern bine dezvoltat, contribuie la
deplasarea conceptului spre cavitatea uterului.
3. Tunica seroasă- foița viscerală a peritoneului din țesut conjunctiv fibros lax.

Uterul- organ cavitar, format din corp și col (cervix). Găzduiește conceptul, fixează relațiile
vsaculare necesare dezv. Embrionului, asigruă nașterea.

Format din 3 tunici: internă- endometru, medie- miometru, externă-perimetru.

Endometru-servește pentru implantarea conceptului și pentru formarea porțiunii materne a

placentei. La femeie în perioada reproductivă endometru este format din epiteliu și lama
proprie mucoasei, formată din 2 straturi- funcțional, și bazal. Stratul funcțional conține glande
uterine.

Epiteliul de acoperire- unistratificat prismatic, cu celule ciliate șii secretorii.

Stratul funcțional ocupă 2/3 din grosimea endometrului, suportă schimbări pe parcursul
ciclului. Se desscuamă și se elimină în faza menstruală

Stratul bazal fromează treimea profundă a endometrului, asigură regenerarea endometrului

după descuamare.

Până la pubertate endometrul este subțire, lipsit de glande, epiteliu unistratificat cubic. Către
pubertate celulele epiteliale devin mai înalte, se dezvoltă glande. După menopauză,
endometrul se atrofiază.
Miometrul- format din țesut muscular neted. Creșterea în volum a uterului în sarcină este
determinată de hipertrofia și hiperplazia miocitelor.

Perimetrul- format de peritoneu, fața posterioară și o parte din fața anterioară, restul –
adventicea.

Colul uterin- partea uterului ce proemină în vagin, epiteliu cilindric înalt cu celule secretorii și
ciliate. Porțiunea vaginală a colului este acoperită cu epiteliu pluristratificat pavimentos
necornificat.

Ciclul ovariano-uterin: La femeie durează aprox. 28 de zile, prima zi a menstruației

reprezintă prima zi a ciclului. Deosebim 3 faze ale ciclului: menstruală, proliferativă și
secretorie:

Faza menstruală: apare în lipsa fertilizării și implantării, durează 2-4 zile. Odată cu
involuția corpului galben și încetarea secreției de progesteron, în uter are loc stoparea
circulației în stratul funcțional al endometrului, ceea ce duce la necroza stratului
funcțional al endometrului. Acesta se descuamează și este eliminat prin vagin. Stratul
bazal nu este afectat. Spre sfârșitul acestei faze celulele epiteliale din fundul glandelor
încep să prolifereze intens și să restabilească epiteliul de suprafață.
Faza proliferativă:durează 9-12 zile, are loc maturizarea noului folicul ovarian care
atinge stadiul de folicul matur la a 14-a zi a ciclului și culminează cu ovulația. În
epiteliul stratului bazal dar și în lama proprie se atestă numeroase mitoze. Proliferarea
încetează la 24 ore după ovulație.
Faza secretorie: se desfășoară între ziua 14-15 până la ziua 28 a ciclului, dacă nu a
avut loc fertilizarea. După ovulație se formează corpul galben ce elaborează
progesteron. Endometrul se îngroașă, datorită edemului lamei proprii și a acumulării
de secreție în glande.

Vaginul- format din 3 tunici: mucoasă, musculară și adventice.Ph vaginal 4.5

Tunica mucoasă- epiteliu pluristratificat pavimentos necornificat.

Tunica muculară- țesut muscular neted 2 straturi

Adventicea- țesut conjunctiv

Glanda mamară- glandă alveolară compusă cu secreție apocrină.