Urechea

I. Structura urechii
Urechea este formată din trei părți: - urechea externă
- urechea medie
- urechea internă.

I.1. Urechea externă

Este formată din - pavilion
-conduct auditiv extern.
Pavilionul -> rol în captarea sunetelor și orientarea lor spre conductul auditiv.
Conductul auditiv : - 2.5-3 cm lungime
- se întinde până la timpan
- căptușit cu piele care conține peri și glande care
secretă cerumenul (rol de protectie a timpanului)

I.2. Urechea medie

- camera plina cu aer
- comunică cu faringele prin trompa lui Eustachio (cu rol de egalizare a presiunii
aerului de o parte și de alta a timpanului).
Timpanul = o membrană fibroasă, groasă și vascularizată care vibrează.
Spre urechea internă se află fereastra ovală și fereastra rotundă.
Între membrana timpanică și membrana ferestrei ovale se află trei oscioare articulate
între ele: ciocanul, nicovala și scărița.

I. 3. Urechea inernă
Este formată din labirintul osos (conține lichidul perilimfă) în care se află labirintul
membranos (conține endolimfă), format din:
- trei canale semicirculare membranoase;
- vestibul membranos, cu două vezicule: uticulă și saculă;
- melc membranos (canal cohlear)- cuprinde receptorii pentru auz.

II: FUNCȚIILE URECHII

Urechea are două funcții: - auditivă
- de echilibru.
I. Funcția auditivă
Stimuli: undele sonore cu frecventa intre 20 – 20 000 de vibratii / secunda
Undele sonore->pavilionul urechii->conductul auditiv->timan->oscioare->fereastra
ovala->urechea interna->perilimfa->endolimfa->melc membranos->receptorii auditivi-
>fibre senzoriale->creier
II. Funcția de echilibru (vestibulara)
-mentine pozitia corpului si modifica viteza de miscare
-declanseaza reflexia de reglare a pozitiei corpului, mentine echilibrul
-stimuleaza receptorii de la baza canalelor semicirculare,gelatine fiind deformata de
miscarile endolimfei
Receptori vestibulari->vestibul membranos->fibre senzoriale->creier
Stimul: unde sonore
Receptori: celule epiteliale senzoriale ciliate
Calea de conducere: nervul auditiv ( alc. Din axonii neuronilor din vecinatatea
receptorilor)
Centrul nervos: partea superioaraa lobului temporal al scoartei cerebrale (aria
auditivar)
III. Boli
Otita=afectiune a canalului auditive extern sau a urechii medii ( in zona timpanului)
Hastodita = inflamarea cavitatii osoase in care se afla urechea medie

Ochiul

Localizare: partea anterioară a feţei

Alcătuire: - organe anexe
- glob ocular

Globul ocular
-sferic
- diametru de 2,5 cm
- protejat în partea anterioară de conjunctivă, aşa cum este şi faţa internă a
pleoapelor.
- fixat, cu ajutorul unor muşchi, într-o cavitate osoasă, numită orbită
- protejat de câteva organe anexe specifice.
Anexele ochiului
Pleoapele, conjunctiva, glandele lacrimale, muşchii, genele, sprâncenele sunt anexe
ale ochiului.
Pleoapele şi Conjunctiva
În faţa globului ocular, pielea formează două piluri, pleoapele, căptuşite cu o
membrană subţire şi transparentă, conjunctiva.
Glanda lacrimală
În unghiul superior extern al ochiului, la nivelul sprâncenelor, se situează glanda
lacrimală, a cărei secreţie (lacrimile) umezeşte şi curăţă permanent faţa anterioară a
globului ocular.
Acest lichid este eliminat printr-un canal aflat în legătură cu fosele nazale.
Muşchii oculari
Muşchii oculari permit mişcările ochiului şi menţin globul ocular în orbită.
Genele şi sprâncenele
Genele şi sprâncenele apără ochiul de pătrunderea unor substanţe străine: apă,
transpiraţie, praf.
Membranele ochiului
De la exterior spre interior, globul ocular este acoperit cu trei membrane: sclerotica,
coroida şi retina.

Sclerotica
Sclerotica (albul ochiului) este tare, având rol de apărare.
Înaintea irisului, ea este subţire, transparentă şi poartă numele de cornee.
Coroida
Membrana mijlocie, coroida, se prelungeşte în partea anterioară cu o lamă circulară,
irisul, care prezintă la mijloc un orificiu, numit pupilă.
Irisul este alcătuit din două tipuri de muşchi: circulari şi radiali. El este colorat şi în
funcţie de culoarea lui întâlnim ochi negri, căprui, albaştri sau verzi.
Coroida este bogată în vase de sânge care hrănesc ochiul şi îi menţin temperatura
constantă.
Retina
Retina, membrană fină şi transparentă, conţine celulele sensibile la lumină
(fotosensibile), cu conuri şi cu bastonaşe.
Aceste celule fotosensibile sunt în legătură cu un strat de celule nervoase care sunt
în relaţie cu alţi neuroni ale căror prelungiri formează nervul optic.
În dreptul axului antero-posterior al ochiului, retina prezintă o mică adâncitură,
numită pata galbenă.
Nervul optic, care iese din retină, străbate partea posterioară a globului ocular prin
locul numit pata oarbă.
Mediile transparente
Trei medii transparente se interpun între sclerotică şi retină.
Umoarea apoasă
Între cornee şi iris se află umoarea apoasă.
Cristalinul
În spatele irisului se găseşte cristalinul – o lentilă biconvexă, elastică; aceasta poate
să se bombeze şi să revină la forma iniţială.
Umoarea sticloasă
Umoarea sticloasă este o masă gelatinoasă care ocupă spaţiul dintre cristalin şi
retină.

Nasul

Localizare : mijlocul feței rol olfactiv, şi respirator

Alcătuire:
1.Cavitatea nazală alcătuită din 2 fose nazale separate de un sept nazal comunică
cu externorul prin nări.
2.Fosele nazale-prezintă cute osoase căptușite de o mucoasă nazală .
-cornete nazale: superior mijlociu, inferior(rol respirator) -comunică cu mici cavități
pline cu aer-sinusurile - cu faringele prin 2 orificii numite choane
3.Cornetul superior este o mucoasă gălbuie, conține celule receptoare olfactive-
numită mucoasa olfactivă 2-3cm²
4.Receptorul olfactiv-neuron bipolar cu prelungiri scurte groase cu cili -rol de
perceperea a substanțelor cu miros(odorante) după ce acestea se dizolvă în stratul
de mucus
5.Formarea senzației de miros- prelungirile lungi (axonı) ale receptorului formează
nervul olfactiv care străbate lama ciuruită a osului etmoid și ajunge in bulbul olfactiv
unde întâlnește celulele nervoase ce vor duce informația la scoarţa cerebrală
senzația de miros. Simțul mirosului este slab dezvoltat la om, dar se adaptează
repede la miros. O mucoasă nazală uscată sau prea umedă duce la pierderea
mirosului.
Stimul: subst. chimice volatile (emana miros)
Receptorii: celule nervoase
Calea de conducere: celule nervoase
Centru nervos: pe partea inferipasa a lobilor temporal si frontal

Limba
Rol: masticaţie, deglutiţie, vorbire, organ de simţ
Alcătuire - vâf, corp, rădăcină
Receptorul gustativ este reprezentat de mugurii gustativi alcătuiți din celule de
susţinere şi celule receptoare gustative prevăzute cu cili ce ies la exteriorul limbii prin
pori. Mai mulţi neuroni se grupează în papile gustative(ridicături la suprafaţa limbii).
Papilele gustative au forme diferite: - de ciupercă (in varf si pe margini)
- de foi (pe partile laterale)
-cupe sau butoiase (la baza limbii)

Formarea senzaţiei de gust- substanţele cu gust(sapide) se dizolvă în salivă și

excită cilii celulelor receptoare din muguri, excitaţia ajunge la neuronii ai căror axoni
formează nervii gustativi ce duc influxul nervos la scoarţa cerebrală - senzația de
gust.
Stimul: subst chimice sapide
Receptorii : celule epiteliale senzoriale ciliate
Calea de conducere : nervul gustative
Centrul nervos : partea inferioara a lobului parietal
Omul percepe 4 gusturi fundamentale - dulce -vârul limbii
- amar - baza limbii
-acru-marginea limbii, mai în spate
- sarat -marginea limbii
- amar si acid – centrul gurii

Pielea
- Pielea sau tegumentul acoperă suprafaţa corpului.
- o suprafaţă de 1,5mp
- greutate de 4kg
- cel mai greu organ din corp.
- grosimea ei variază între 2.5 si 4mm.
-,la nivelul ei se află numeroase celule receptoare cutanate, care răspund de
sensibilitatea tactilă termică şi dureroasă.
Anatomia pielii:
Epiderm: - Stratul exterior, alcătuit din:
-> stratul cornos - format din celule turtite, strâns unite între ele
- conţine cheratină, proteină care dă rezistenţă epidermului şi il face
impermeabil
- celulele epidermului care vin în contact cu exteriorul se desprind şi
cad continuu (descuamare);

-> stratul generator, în profunzimea epidermului, format din celule care se divid
continuu. Conţin o proteină numită melanină, care dă culoarea pielii;
- Nu conţine vase de sânge
Dermul: - este mai groas decât epidermul şi constituie pătura mijlocie a pielii.
- Primul strat al dermului trimite spre epidermă proeminenţe numite papile
dermice. Ele se pot observa mai bine pe degete, palme și tălpi;
- Conţine vase de sânge.
Hipodermul: - Este zona situată sub derm.
- Este format din ţesut adipos în care se depozitează substanţe de rezervă;
- Vine în contact cu organele de sub piele şi acţionează ca strat protector împotriva
loviturilor şi ca izolant împotriva pierderilor de căldură;
- Conţine vase de sânge.

Anexele pielii sunt reprezentate de- anexe cornoase (părul, unghiile);

- anexe glandulare: glandele sebacee, glandele
sudoripare, glandele mamare.
Funcţiile pielii:
Sensibilitatea tactilă:
-Receptorii tactili sunt răspândiţi în toate zonele pielii, dar sunt mai numeroşi la
nivelul mâinilor şi buzelor.
-La atingerea obiectelor pot să apară senzații de moale, tare, pufos, aspru. Atingerea
mai puternică dă senzaţia de presiune; -Prin pipăit putem cunoaşte forma,
consistenţa sau greutatea obiectelor din jurul nostru
Sensibilitatea termică:
- Receptorii termici de la nivelul tegumentului înregistrează variaţiile de temperatură
din jurul nostru;
- Teoretic, pentru noi"cald" înseamnă o temperatură superioară temperaturii noastre
corporale (37°C) iar "rece" înseamnă o temperatură inferioarăÎnsă, senzaţia de cald
sau rece nu este percepută la fel de toate persoanele.

Sensibilitatea dureroasă:
- Receptorii dureroşi sunt foarte numeroşi
- Senzaţia de durere apare la stimuli mecanici (loviri, tăieri, zgârieri, factori care
afectează integritatea pielii)
-Orice stimul, termic sau tactil care depăşeşte o anumită intensitate poate deveni
stimul dureros
-Senzaţia de durere declanşează reflexe de apărare (retragerea mâinii când atingem
un obiect fierbinte)