OCHIUL – FIZIOLOGIE

Razele luminoase străbat mediile transparente (cornee, umoare apoasă, cristalin și umoare
sticloasă) și se adună pe retină în pata galbenă unde se formează o imagine clară mai mică
și răsturnată.
Ochiul are capacitatea de a transforma imaginea de pe retină în impuls nervos conducând
informația la creier în aria vizuală.
Acomodarea ochiului este o adaptare pentru vederea clară a obiectelor situate la o
distanță cuprinsă între 10 cm și 6 m.
În acest proces de acomodare un rol foarte important îi revine cristalinului care se
bombează sau se aplatizează pentru a vedea clar obiectul observat.
 DEFECTE DE VEDERE

STRABISMUL
- Este o afecțiune a mușchilor din jurul globului ocular datorită scăderii contracției
unui mușchi;
- Afecțiunea poate fi tratată prin gimnastică oculară sau prin intervenție chirurgicală
în cazurile mai grave.

CATARACTA
- Este o afecțiune a cristalinului care își pierde transparența;
- Afecțiunea este corectată chirurgical prin transplantul de cristalin.

ASTIGMATISMUL
- Este o afecțiune care afectează cristalinul sau corneea (acestea prezintă denivelări
ce determină o imagine deformată pe retină) (vedere dublă);
- Afecțiunea poate fi tratată cu lentile cilindrice sau prin intervenție chirurgicală
(transplant de cornee sau cristalin).

MIOPIA
- Imaginea se formează în fața retinei, iar imaginea de pe retină este neclară;
- Afecțiunea poate fi corectată cu lentile biconcave (divergente) care împing razele de
lumină spre retină.

HIPERMETROPIA
- Imaginea se formează în spatele retinei;
- Această afecțiune se corectează cu lentile biconvexe (convergente) care adună
razele luminoase pe retină.

PREZBITISMUL
- Este o afecțiune a cristalinului care își pierde elasticitatea;
- Această afecțiune prezintă aceleași caracteristici ca hipermetropia, și se corectează
tot cu lentile convergente;
- Ea apare la persoanele vârstnice.

DALTONISMUL
- Este o afecțiune a vederii cromatice;
- Persoana în cauză confundă culoarea roșu cu verde.

HETEROCROMIA
- Afecțiune a culorii irisului (culoarea ochilor este diferită).
 IGIENA OCHIULUI

Funcționarea normală a ochiului poate fi perturbată de acțiunea unor factori de risc:

FACTORI MECANICI
- Sunt reprezentați de obiecte dure, tăioase, ascuțite, care determină tăieturi,
înțepări, scoaterea ochilor etc.

FACTORI CHIMICI
- Sunt reprezentați de substanțe chimice care produc inflamări, înroșirea ochilor și
chiar orbire.

FACTORI BIOLOGICI
- Sunt reprezentați de bacterii, virusuri, microorganisme patogene ce determină boli
(Exemplu: Conjunctivita) – inflamarea conjunctivei.

Reguli pentru respectarea igienei ochiului:

- Nu atingem ochii cu mâinile murdare;

- Pauze scurte din 30 în 30 de minute când citim sau lucrăm la calculator;
- Evitați lumina artificială;
- Protejarea ochilor de razele luminoase puternice, folosind ochelari care oferă
protecție împotriva razelor ultraviolete;
- Consultul periodic de către medicul oftalmolog (din 6 în 6 luni);
- Folosiți prosop diferit de cel de mâini și corp pentru ochi.
 URECHEA

DEF: Urechea este un organ pereche localizată la nivelul tâmplelor îndeplinind dublu rol:
percepe auzul și echilibrul.

Urechea umană este alcătuită din 3 părți:

- Ureche externă;
- Ureche medie;
- Ureche internă.

URECHEA EXTERNĂ
- Este alcătuită din pavilion și conduct auditiv extern;
PAVILIONUL
- Are formă de pâlnie cu rol în captarea undelor sonore.
CONDUCTUL AUDITIV EXTERN
- Are rol în conducerea undelor sonore spre urechea medie;
- În conduct se găsesc fire de păr și glande ce secretă cerumenul (cu rol de protecție).

URECHEA MEDIE
- Este o cameră plină cu aer care conține 3 oscioare:
• Ciocan;
• Nicovală;
• Scăriță.

Legătura dintre urechea externă și urechea medie se face prin timpan (membrană subțire,
bombată spre interior cu rol de vibrare).
Legătura dintre urechea medie și urechea internă se realizează prin două orificii (fereastră
ovală și fereastră rotundă).
Urechea medie comunică cu faringele prin Trompa lui Eustachio.

URECHEA INTERNĂ
- Este alcătuită din labirint osos (cămăruțe săpate în osul tâmplei) și labirint
membranos.

Între cele două labirinte se găsește un lichid numit perilimfă, iar în interiorul labirintului
membranos se află lichidul numit endolimfă.

Labirintul membranos este alcătuit din:

- 3 canale semicirculare;
- Utriculă;
- Melc membranos.
 FIZIOLOGIA URECHII

Auzul este perceput de celulele auditive localizate în melcul membranos îndeplinind funcția
auditivă.

Undele sonore (sunetul) sunt captate de pavilion și conduse prin conductul auditiv extern
până la timpan care vibrează.

Vibrațiile timpanului determină mișcarea oscioarelor din urechea medie, apoi a

membranei ferestrei ovale ce va determina vibrarea perilimfei și a endolimfei din urechea
internă.

În acest fel, stimulii sonori ajung la celulele auditive care îi recepționează și îi transformă în
impuls nervos.

Impulsurile sunt transmise la creier în aria auditivă unde se naște senzația de auz.

FUNCȚIA DE ECHILIBRU

Receptorii (celulele) pentru echilibru sunt reprezentați de aparatul otolitic localizat la baza
celor 3 canale semicirculare în utriculă și saculă.

Mișcările corpului determină mișcarea otolitelor și a endolimfei din urechea internă.

Receptorii prezintă cili care recepționează stimulii și îi transformă în impuls nervos

conducându-i la creier unde se naște senzația de echilibru.
 IGIENA URECHII

Funcționarea normală a urechii poate fi perturbată de acțiunea unor factori de risc:

FACTORI MECANICI
- Sunt reprezentați de obiecte dure, tăioase, mici, ascuțite etc. care determină dureri,
inflamări, fisurarea sau spargerea timpanului și pierderea auzului.
FACTORI FIZICI
- Sunt reprezentați de zgomote puternice, fluierături în ureche sau trepidații,
determinând spargerea timpanului și pierderea auzului.
FACTORI CHIMICI
- Sunt reprezentați de substanțe chimice care ajung accidental în ureche determinând
arsuri, inflamări și dureri.
FACTORI BIOLOGICI
- Sunt reprezentați de bacterii, ciuperci, virusuri, microorganisme patogene care
determină boli.

REGULI DE IGIENĂ
- Spălarea urechilor cu apă și săpun;
- Tratarea dopurilor de ceară ale urechii de către medicul ORL-ist;
- Nu folosim bețișoare de urechi;
- Evităm zgomotele puternice și trepidațiile;
- Ne protejăm capul și urechile în sezonul rece.
 NASUL

DEF: Nasul este organul de simț care percepe mirosul.

ALCĂTUIRE
- Cavitatea nazală este alcătuită din:
• Două fose nazale;
• Sept nazal;
• Mucoasa nazală.

FOSELE NAZALE
- Comunică cu exteriorul prin nări.
SEPTUL NAZAL
- Perete osos care separă cele două fose nazale.
MUCOASA NAZALĂ
- Căptușește nările la interior, și conține în partea superioară mucoasa olfactivă ce
conține receptori olfactivi (care percep mirosul).

Receptorii olfactivi prezintă o prelungire scurtă numită cil, iar în partea opusă prezintă
prelungiri lungi ce vor forma nervul olfactiv.

FUNCȚIA OLFACTIVĂ
- Nervul olfactiv va conduce informația la creier în bulbul olfactiv unde ia naștere
senzația de miros.

CATEGORIILE DE MIROSURI:

- ETERICE – Percep mirosul fructelor;

- AROMATICE – Percep mirosul citricelor;
- BALSAMICE – Percep mirosul florilor;
- CAPRILICE – Percep mirosul de brânză, lapte, cașcaval, unt, smântână etc.;
- ALIACEE – Percep mirosul de ceapă, usturoi.
 PIELEA

Pielea este un organ de simț localizată la exteriorul corpului pe o suprafață de 1,5 – 2 m2,
având o grosime de 2,5 – 4 mm, reprezentând 12% din greutatea corpului.
Pielea este alcătuită din 3 straturi:
- Epidermă;
- Dermă;
- Hipodermă.

EPIDERMA
- Este primul strat al pielii alcătuit din numeroase celule, fiind avascular (nu prezintă
vase de sânge);
- Stratul de la bază al epidermei se numește strat generator și este alcătuit din celule
tinere care se înmulțesc continuu, împingând spre exterior celulele mature care se
impregnează cu o substanță numită cheratină, formând stratul cheratinizat
(cornos).

DERMA
- Este cel mai gros strat al pielii, la nivelul său găsindu-se receptori:
• Termici;
• Tactili;
• Dureroși;
• De presiune.

HIPODERMA
- La nivelul ei se găsesc celule cu grăsime și vase de sânge.
 ANEXELE PIELII

Anexele pielii sunt structuri care provin în special din epiderm îndeplinind funcții diferite.
După structura lor, anexele pielii sunt de două tipuri:
- CORNOASE – Reprezentate de fir de păr și unghie;
- GLANDULARE – Reprezentate de glande sudoripare, sebacee și mamare.

FIRUL DE PĂR
- Se găsește pe toată suprafața corpului cu excepția palmelor, tălpilor și buzelor;
- Firul de păr este alcătuit din rădăcină (localizată în profunzimea dermei) și din
tulpină (localizată la suprafața pielii);
- Rădăcina prezintă un bulb care conține nervi și vase de sânge asigurând hrănirea și
creșterea în lungime a firelor de păr.

UNGHIA
- Este localizată pe ultima falangă a degetelor fiind alcătuită din rădăcină, lama
unghiei și marginea liberă;
- Rădăcina este înfiptă în piele prezentând vase de sânge și fibre nervoase, asigurând
creșterea în lungime a acesteia.

GLANDA SUDORIPARĂ
- Este alcătuită din glomerul (localizat în profunzimea dermei), canal de excreție și
por (localizat la suprafața pielii);
- Ea secretă transpirația numită și sudoare.

GLANDA SEBACEE
- Are formă de ciorchine, fiind localizată la nivelul dermei;
- Produce grăsime numită sebum, pe care o elimină printr-un canal care se deschide
pe tulpina firului de păr.

GLANDA MAMARĂ
- Este localizată în partea anterioară a toracelui, secretând lapte după nașterea
bebelușilor.
 FUNCȚIILE PIELII

Pielea îndeplinește 5 funcții:

FUNCȚIA SENZITIVĂ
- Este îndeplinită de receptorii din dermă percepând atingerea, durerea, presiunea,
vibrațiile și temperatura (scăzută și ridicată).

FUNCȚIA DE PROTECȚIE
- Pielea împiedică pătrunderea apei, a microorganismelor și a unor radiații cu
condiția de a fi neîntreruptă.

FUNCȚIA DE TERMOREGLARE
- Este îndeplinită de secreția glandelor sudoripare.

FUNCȚIA DE EXCREȚIE
- Este îndeplinită de glande care secretă substanțele toxice din organism ca:
• Acid uric;
• Uree;
• Acid lactic etc.

FUNCȚIA IMUNOLOGICĂ
- Este îndeplinită de anumite celule din fier.
 IGIENA PIELII

Factorii de risc care acționează asupra pielii sunt:

FACTORI MECANICI
- Sunt reprezentați de obiecte dure, tăioase, ascuțite, ce determină tăieturi,
înțepături, lovituri, vânătăi etc.

FACTORI FIZICI
- Sunt reprezentați de temperaturi scăzute sau ridicate, determinând degerături sau
arsuri.

FACTORI CHIMICI
- Sunt reprezentați de substanțe chimice ce determină iritații, inflamări, arsuri etc.

FACTORI BIOLOGICI
- Sunt reprezentați de paraziți, ciuperci, bacterii, virusuri ce determină boli.

REGULI DE IGIENĂ

- Spălarea zilnică a corpului cu apă și săpun;

- Spălarea pe cap de două ori pe săptămână;
- Îndepărtarea celulelor moarte și tăierea unghiilor;
- Îndepărtarea prafului, a grăsimii și a transpirației;
- Spălarea pe dinți de două ori pe zi;
- Consumarea de legume și fructe proaspete spălate;
- Să se desfășoare activități fizice zilnic;
- Consultul medicului dermatolog în cazul unor afecțiuni ale pielii.
 PARTICULARITĂȚI ALE SENSIBILITĂȚII LA VERTEBRATE

PARTICULARITĂȚI ALE VEDERII

În funcție de adaptările la mediu, vertebratele se clasifică în două categorii:
- DIURNE (văd ziua);
- NOCTURNE (văd noaptea).
Vertebratele nocturne prezintă un număr mare de celule cu bastonașe și un strat
suplimentar de celule reflectorizante;
În ceea ce privește perceperea culorilor, diferă de la o specie la alta, animalele subterane
prezintă vedere slabă sau vederea lipsește;
La majoritatea vertebratelor ochii sunt dispuși lateral, având o vedere monoculară (fiecare
ochi prezintă câmpul său vizual); celelalte vertebrate prezintă vedere binoculară (câmpurile
vizuale ale celor doi ochi se suprapun).

PARTICULARITĂȚI ALE AUZULUI

Urechea externă lipsește la păsări, amfibieni, reptile, pești, iar la mamifere pavilionul are
forme și mărimi diferite;
Urechea medie apare la amfibieni prezentând un singur oscior, iar la mamifere apar cele 3
oscioare;
Urechea internă se întâlnește la toate vertebratele.

PARTICULARITĂȚI ALE PIELII

La pești, pielea este acoperită de solzi și prezintă numeroase glande care secretă mucus;
La amfibieni, pielea este subțire, umedă și vascularizată, îndeplinind rol și de respirație;
La reptile, pielea este uscată și solzoasă;
La păsări, pielea este acoperită de pene, puf și fulgi, excepție făcând picioarele, care sunt
acoperite de piele uscată și solzoasă;
La mamifere, pielea este acoperită de păr.

PARTICULARITĂȚI ALE GUSTULUI ȘI MIROSULUI

Mirosul este foarte important pentru animale, fiind necesar în procurarea hranei,
marcarea teritoriilor, găsirea perechii etc.;
În ceea ce privește gustul, la păsări este redus sau lipsește.
 OASELE

DEF: Oasele sunt organe vii vascularizate și inervate cu rol în rezistență.

CLASIFICARE:
- În funcție de formă, oasele se clasifică în următoarele categorii:
• Oase lungi;
• Oase scurte;
• Oase late;
• Oase neregulate.

OASE LUNGI
- Sunt alungite cu rol în atenuarea șocurilor;
- Prezintă două capete numite epifize (distală și proximală) și un corp numit diafiză;
- Distanța dintre epifiză și diafiză se numește metafiză;
- Deasupra diafizei se găsește un înveliș numit periost, cu rol de creștere în lungime;
- În interiorul diafizei se găsește măduvă osoasă galbenă, iar în interiorul epifizelor se
găsește măduvă osoasă roșie.

OASE SCURTE
- Sunt mici, subțiri și mai puțin rezistente (Exemplu: oasele degetelor).

OASE LATE
- Lățimea este mai groasă decât lungimea (Exemplu: oasele capului).

OASE NEREGULATE
- Au forme și dimensiuni diferite (Exemplu: oasele bazinului).

ALCĂTUIREA OASELOR:
Oasele sunt alcătuite din 20% apă, substanțe organice (Exemplu: Oseină) și substanțe
anorganice (Exemple: Calciu și Fosfor).
În alcătuirea oaselor intră două tipuri de țesuturi:
• Țesut osos compact;
• Țesut osos spongios.

ȚESUTUL OSOS COMPACT

- Este dur, rezistent și intră în alcătuirea diafizei.

ȚESUTUL OSOS SPONGIOS

- Este o structură relativ ușoară, mai puțin dură și rezistentă, ce intră în alcătuirea
epifizelor.
 ROLUL OASELOR

Oasele formează scheletul corpului, îndeplinind mai multe funcții:

- Determină forma, dimensiunile și proporțiile corpului și ale diferitelor sale

segmente;
- Au rol de susținere pentru întregul corp și de protecție, alcătuind cavități osoase ce
protejează organele mai puțin rezistente (creier, inimă etc);
- Conferă poziția bipedă a omului;
- Reprezintă o rezervă de calciu a organismului;
- Asigură un mediu pentru măduva osoasă care produce elementele figurate ale
sângelui;
- Servesc ca elemente de inserție formând pârghii, alături de mușchi și ligamente,
oasele constituind aparatul pasiv al sistemului locomotor.
 SCHELETUL

DEF: Totalitatea oaselor din corp formează sistemul osos.

DEF: Oasele și articulațiile alcătuiesc scheletul.

Corpul adult prezintă 206 oase, iar nou – născutul prezintă 350 de oase.
Scheletul se împarte în următoarele regiuni:
- Scheletul capului;
- Scheletul trunchiului;
- Scheletul membrelor.

SCHELETUL CAPULUI
- Cuprinde NEUROCRANIUL și VISCEROCRANIUL.

NEUROCRANIUL (oasele cutiei craniene ce protejează creierul)

- Este alcătuit din oase perechi (temporale și parietale) și oase neperechi (frontal,
occipital, sfenoid și etmoid).
VISCEROCRANIUL (oasele feței)
- Cuprinde: mandibulă (maxilar inferior), maxilar superior, oase nazale, oase
lacrimale și oase zigomatice (oasele pomeților).

SCHELETUL TRUNCHIULUI
- Este alcătuit din coaste, stern, coloană vertebrală.

COASTELE
- Sunt în număr de 12 perechi și se clasifică în 3 categorii:

ADEVĂRATE (7 perechi) – Se prind direct de stern;

FALSE (VIII – X) – Se prind de ultima coastă adevărată;
FLOTANTE (XI – XII) – Nu se prind de stern; Sunt mai scurte.

STERNUL (osul pieptului)

- Este alcătuit din:
• Manubriu;
• Corp;
• Apendice xifoid.

COLOANA VERTEBRALĂ
- Este alcătuită din oase numite vertebre, împărțită în 5 regiuni:
 • CERVICALĂ (7 vertebre), primele două numindu-se Atlas și Axis;
• TORACALĂ (12 vertebre);
• LOMBARĂ (5 vertebre);
• SACRALĂ (5 vertebre unite formând osul sacrum);
• COCCIGIANĂ (4 sau 5 vertebre unite formând osul coccis).

SCHELETUL MEMBRELOR
SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR este alcătuit din:
- Centură scapulară (formată din omoplat și claviculă);
- Membru liber (alcătuit din osul brațului – humerus);
- Oasele antebrațului (ulna și radius);
- Oasele mâinii (carpiene, metacarpiene și falange).

SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR este alcătuit din:

- Centură pelviană, alcătuită din oase coxale care împreună cu osul sacru și coccis
formează bazinul;
- Membru liber, alcătuit din osul coapsei numit femur, oasele gambei (tibia și fibula
(sau peroneu)) și rotulă (patelă);
- Oasele piciorului: tarsiene (oasele încheieturii), metatarsiene și falange (oasele
degetelor).
 ARTICULAȚIILE

DEF: Articulația este legătura dintre oase, fiind alcătuită din totalitatea elementelor ce
asigură unirea acestora.

CLASIFICARE:
În funcție de mobilitate, articulațiile sunt de 3 tipuri:
- Articulație fixă;
- Articulație semi – mobilă;
- Articulație mobilă.

ARTICULAȚIA FIXĂ
- Nu prezintă mișcări între oase (Exemplu: articulația dintre oasele cutiei craniene;

ARTICULAȚIA SEMI – MOBILĂ

- Permite mișcări reduse (Exemplu: articulațiile dintre vertebre);

ARTICULAȚIA MOBILĂ
- Permite mișcări ample (Exemplu: articulația dintre braț și antebraț).
 SISTEMUL MUSCULAR

DEF: Totalitatea mușchilor din corp formează sistemul muscular.

Sistemul muscular este alcătuit din țesut muscular (neted, striat și cardiac).
Țesutul muscular este alcătuit din celule numite fibre musculare.
Cei peste 600 de mușchi ai corpului formează 40% din greutatea acestuia.
În funcție de rolul lor și poziția pe care o ocupă, mușchii se clasifică în două categorii:
- SCHELETICI (se prind de schelet);
- VISCERALI (protejează organele interne).

Mușchii scheletici se împart în următoarele regiuni:

- Mușchii capului;
- Mușchii gâtului;
- Mușchii trunchiului;
- Mușchii toracelui;
- Mușchii membrului superior;
- Mușchii membrului inferior.

MUȘCHII CAPULUI
- Masticatori, mimicii, mușchii limbii, mușchii extrinseci (ai globului ocular) și mușchii
bucali, orbitali și nazali (cutanați din jurul orificiilor).

MUȘCHII GÂTULUI
- Pielosul gâtului, mușchii sternocleidomastoidieni și mușchii hioidieni.

MUȘCHII TRUNCHIULUI
- Mușchii spatelui (trapez și marele dorsal).

MUȘCHII TORACELUI
- Pectorali, intercostali și dințați, diafragma, mușchii abdomenului: oblic și drept
abdominal.

MUȘCHII MEMBRULUI SUPERIOR

- Mușchiul umărului (deltoid);
- Mușchii brațului (biceps și triceps brahial);
- Mușchii antebrațului (flexori, supinatori, pronatori);
- Mușchii mâinii (mușchii palmari și flexori ai degetelor);

MUȘCHII MEMBRULUI INFERIOR

- Fesieri
- Mușchii coapsei (croitor, cvadriceps femural);
- Mușchii gambei (mușchii gemeni, solear); / Mușchii piciorului (flexori ai degetelor).
 FUNCȚIILE MUȘCHILOR

Mușchii îndeplinesc 5 funcții:

- Excitabilitatea;
- Contractilitatea;
- Tonicitatea;
- Extensibilitatea;
- Elasticitatea.

EXCITABILITATEA
- Este proprietatea mușchilor de a reacționa la stimulii din mediu.

CONTRACTILITATEA
- Proprietatea mușchilor de a se contracta.

TONICITATEA
- Proprietatea mușchilor de a avea tonus muscular (mușchii se află într-o stare
continuă de semi – contracție).

EXTENSIBILITATEA
- Proprietatea mușchilor de a se alungi asupra unei forțe.

ELASTICITATEA
- Proprietatea mușchilor de a reveni la dimensiunea inițială după extensibilitate.
 PÂRGHIILE

DEF: Pârghia este o bară rigidă ce se învârte în jurul unui punct de sprijin.

ALCĂTUIRE:
O pârghie este alcătuită din:
- Forță activă (F);
- Forță de rezistență (R);
- Punct de sprijin (S).

FORȚA ACTIVĂ
- Este reprezentată de mușchii care se contractă.

FORȚA DE REZISTENȚĂ
- Este reprezentată de oase.

PUNCTUL DE SPRIJIN
- Este reprezentat de articulații.

CLASIFICARE:
Pârghiile sunt de 3 tipuri:
- De ordinul I;
- De ordinul II;
- De ordinul III.

PÂRGHIA DE ORDINUL I
- Punctul de sprijin se află între cele două forțe. Exemplu: Mișcarea capului pe spate.

PÂRGHIA DE ORDINUL II
- Rezistența se află între punctul de sprijin și forța activă. Exemplu: Ridicarea pe
vârfuri.

PÂRGHIA DE ORDINUL III

- Forța activă se află între punctul de sprijin și rezistență. Exemplu: Îndoirea
antebrațului.