Organele de simt ale mamiferelor

Prof. coordinator: Dumitru Florica Elev: Radu Ionut Alexandru Clasa: a X-a G

1.Ochiul

Omul vede nu cu ochii, ci prin intermediul acestora, de unde informaia se transmite prin nervul optic, chiasm, tractele optice n anumite zone ale lobului occipital al scoarei creierului, unde se formeaz acel tablou a lumii exterioare, pe care o vedem. Toate aceste organe constituie analizatorul nostru vizual sau sistemul vizual.Posesia a doi ochi ne permite s facem vederea noastr stereoscopic (adic s formm imaginea tridimensional). Partea dreapt a retinei a fiecrui ochi transmite prin nervul optic "partea dreapt" a imaginii n partea dreapt a creierului, analogic funcioneaz i partea stng a retinei. Dup care dou pri ale imaginii dreapta i stnga sunt unite de creier.Astfel c fiecare ochi percepe tabloul "su", n cazul dereglrii micrii n comun a ochiului drept i a celui stng poate fi dereglat vederea binocular. Cu alte cuvinte vi se va dubla imaginea sau vei vedea n acelai timp dou tablouri complet diferite.

Construcia ochiului Ochiul poate fi numit un aparat optic complicat. Sarcina lui principal este de a "transmite" imaginea corect nervului optic. Funciile principale ale ochiului: sistemul optic, care proiecteaz imaginea; sistemul de primire i "codare" a informaiei primite pentru creier; sistemul de "deservire" a asigurrii necesitii vitale.

Corneea este o membran transparent care acoper partea anterioar a ochiului. Ea nu are vase sangvine, ns posed o putere mare de refracie. Intr n sistemul optic al ochiului. Corneea are hotar comun cu membrana exterioare netransparent a ochiului sclera. Camera anterioare a ochiului reprezint un spaiu ntre cornee i iris. Aceasta este umplut cu lichid intraocular. Irisul reprezint dup form un cerc cu o gaur n mijloc (pupila). Irisul este constituit din muchi, datorit crora mrimea pupilei se schimb. Ea intr n sistemul vascular al membranei ochiului. Irisul este responsabil pentru culoarea ochior (daca este de culoare albastr nseamn c sunt puine celule de pigment, iar dac sunt cprui atunci sunt multe). Efectueaz aceeai funcie ca i diafragma n aparatul de fotografiat, regleaz fluxul de lumin.

Pupila reprezint o gaur n iris. Mrimile acesteia depind de obicei de nivelul iluminrii. Cu ct este mai mult lumin cu att pupila este mai mic. Cristalinul este o "lentil natural" a ochiului. Este transparent, elastic poate s-i schimbe forma, aproape instantaneu "reglnd focalizarea", datorit cruia omul vede bine att aproape ct i departe. Este amplasat n capsul i se menine cu ajutorul zonei ciliare. Cristalinul, la fel ca i corneea, intr n sistemul optic al ochiului. Corpul vitros este o substan transparent gelatinoas, amplasat n partea posterioar a ochiului. Corpul vitros menine forma globului ocular, particip la schimbul de substane intraocular. Intr n sistemul optic al ochiului. Retina este constituit din fotoreceptori (acetia sunt sensibili la lumin) i celule nervoase. Celulelereceptori amplasai n retin se mpart n dou tipuri: conuri i baghete. n aceste celule, care produc fermentul de rodopsin, are loc transformarea energiei luminii (fotoni) n energie electric a esutului nervos, adic reacia fotochimic.Baghetele posed o fotosensibilitate nalt i ne permit s vedem la lumin proast, de asemeni ele sunt responsabile pentru vederea periferic. Conurile dimpotriv, necesit mult lumin pentru activitatea sa, ns tocmai acestea ne permit s observm detaliile mici (sunt responsabile pentru vederea central), ofer posibilitatea de a diferenia culorile. Aglomerrile cele mai mari ale conurilor se afl n gropia central (macul), rspunztoare pentru cea mai nalt acuitate a vederii. Retina adereaz pe membrana vascular, ns nu uniform pe toat suprafaa. Anume n aceste poriuni are tendina s se secioneze n cazul diferitor afeciuni ale retinei. Sclera este o membran exterioar netransparent a globului ocular, care trece n partea anterioar a globului ocular n cornee transparent. 6 muchi oculomotori se fixeaz de scler. n ea se gsesc o cantitate mic terminaii nervoase i capilare. Membrana vascular acoper seciunea posterioar a sclerei de care ader retina, cu care este strns legat. Membrana vascular este responsabil pentru alimentaia sangvin a structurilor intraoculare. n cazul afeciunilor retinei membrana vascular deseori este implicat n procesul patologic. n membrana vascular nu sunt terminaii nervoase, de aceea n cazul afeciunii acesteia nu apar dureri, care semnaleaz de obicei anumite neregulariti. Nervul optic cu ajutorul acestuia semnalele de la terminaiile nervoase sunt transmise creierului. Structura corneei Cunoaterea structurii corneei va prinde bine acelor persoane, care vor s neleag cum are loc corecia cu laser-eximer i de ce ea decurge anume astfel, i celor care vor suporta o intervenie chirurgical la cornee.

Stratul epiteliului - este suprafaa de protecie a stratului, n cazul lezrii se restabilete. Deoarece cornee este un strat fr capilare, pentru "livrarea oxigenului" rspunde epiteliul, care l extrage din membrana lacrimal, care acoper suprafaa ochiului. Epiteliul de asemeni regleaz intrarea lichidului n interiorul ochiului. Membrana lui Bowman este amplasat imediat sub epiteliu, este responsabil pentru protecie i particip la alimentarea corneei. n cazul lezrii nu poate fi restabilit. Stroma partea cai mai voluminoas a corneei. Partea principal a acesteia fibre de colagen, amplasate n straturi orizontale. De asemeni conine celule care sunt responsabile pentru restabilire. Membrana Descemetov desparte stroma de endoteliu. Posed o elasticitate sporit, este rezistent n cazul lezrilor.

Endoteliul este responsabil pentru transparena corneei i particip la alimentarea acesteia. Se restabilete foarte greu. Execut o funcie foarte important a "sondei active", care este responsabil pentru faptul ca surplusul de lichid s nu se adun n cornee (de altfel va avea loc edemaierea). Astfel endoteliul menine transparena corneei.Cantitatea celulelor endoteliale scade n timpul vieii de la 3500 celule pe mm2 la natere pn la 1500-2000 celule pe mm2 la vrsta naintat. Scderea desnitii acestor celule poate fi cauzat de diverse afeciuni, traume, intervenii chirurgicale, etc. n cazul densitii mai mici de 800 de celule pe mm2, corneea devine edemaiat i i pierde transparena. Al aselea strat al corneei deseori este numit membran lacrimal de pe suprafaa epiteliului, care de asemeni are un rol important n paticularitile optice ale ochiului.

2.Urechea
Urechea - dreapta si stinga - organ simetric, permite analizarea sunetelor din mediul nconjurator, orientarea si localizarea spatiala a sursei sonore. Totodata, permite organismului sa controleze echilibrul corpului att n repaus (echilibrul static), ct si n miscare (echilibrul dinamic). Structura urechii. Ca structura, urechea externa este formata din pavilionul auricular si conductul auditiv extern; urechea medie este formata din casuta timpanului, ce contine lantul osisoarelor auditive: ciocanul, nicovala, osul lenticular si scarita, careia i snt anexate trompa Eustachio ce o leaga de faringe si sistemul de cavitati aeriene mastoidiene; urechea interna formata din cavitati osoase (labirintul osos) tapetate la interior de tesuturi moi (labirintul membranos), in care se gasesc organele senzoriale (analizorii periferici) ale auzului si echilibrului. Partea anterioara a labirintului, de forma unei cochilii de melc poarta numele de cohlee si este sediul organului de analiza si codificare a semnalului sonor, partea posterioara a acestuia formata din doua vezicule utricula si sacula, carora le snt anexate cele trei canale semicirculare (orizontal, vertical si posterior) contribuie la mentinerea echilibrului. Casuta timpanica este separata la exterior de conductul auditiv extern prin membrana timpanica, iar nauntru de urechea interna, cu care comunica prin fereastra ovala, acoperita de talpa scaritei si fereastra rotunda (sau timpanica), acoperita de o membrana fibroasa ce corespunde portiunii numita rampa timpanica din cohlee.

Functia urechii.Functia auditiva de analizare a sunetelor din mediul extern si realizarea senzatiei sonore are ca organ de integrare scoarta cerebrala (lobul temporal). Analiza frecventei si intensitatii sunetelor, codificarea acestora si transformarea lor n impuls nervos se face la periferie n cohlee (n organul Corti, portiune a labirintului membranos, n care se afla lichidul numit endolimfa). Transmiterea influxului nervos catre scoarta temporala, se face prin nervul auditiv si caile centrale auditive. Urechea externa conduce sunetul catre timpan si urechea medie. Vibratia timpanului provocata de unda sonora se transmite prin lantul osicular, la platina (talpa) scaritei, care este nfundata n labirint; vibratia sonora da astfel nastere unei variatii de presiune exercitata asupra perilimfei (lichidul care ocupa urechea interna, cu exceptia canalului cohlear, unde se afla endolimfa). Aceasta unda de presiune se transmite endolimfei si n organul Corti snt excitate celulele senzoriale auditive (celule ciliate interne si externe) care transforma energia fizica a undei de presiune sonora n impuls nervos, ce este transmis pe caile nervului auditiv prin relee succesive ale celulelor nervoase pna la scoarta temporala (zona auditiva), n urechea interna exista o dispozitie spatiala a celulelor specializate pentru perceperea frecventelor sonore (cele acute spre baza cohleei, cele grave spre vrfui acesteia), o dispozitie spatiala similara fiind si la polul cortical de integrare a impulsurilor nervoase auditive n senzatie auditiva. Deoarece la trecerea sunetului din mediul aerian exterior n cel lichidian al urechii interne, acesta sufera o pierdere de intensitate remarcabila urechea medie, prin sistemul timpan-lant osicular si raportul suprafata timpan suprafata platinei scaritei (asa zisul raport hidraulic) compenseaza aceasta pierdere, amplificnd forta undei sonore care patrunde n urechea interna, functia sa fiind de transformator n energie. Labirintul posterior participa la functia de mentinere a echilibrului corpului, excitantul fiind deplasarea lineara pentru receptorii celulelor senzoriale de utricula si sacula si miscarea de rotatie (acceleratia unghiului) pentru celulele senzoriale din crestele ampulare ale canalelor semicirculare membranoase. Conexiunile complexe ale receptorilor periferici labirintici prin intermediul nucleilor vestibulari cu cerebelul, nucleii motori ai globului ocular, nucleii motori ai maduvei spinarii permit influentarea pe cale reflexa a tonusului musculaturii corpului att n mentinerea pozitiei (tonusul postural), cit si n miscare. Orice asimetrie n functionarea celor doua labirinte va duce la diferente de tonus muscular dreaptastnga, cu aparitia ametelilor, vertijului de tip labirintic periferic (senzatia nvrtirii obiectelor sau a bolnavului), a tulburarilor de echilibru static (de postura) si dinamic (In miscare), bolnavul avnd tendinta de a cadea spre partea labirintului deficitar din punct de vedere functional. Legaturile centrilor nervosi vestibulari din trunchiul cerebral cu nucleul nervului pneumogastric (n. vag) explica fenomenele vegetative importante ntlnite n afectiunile labirintice: greata, varsaturi, paloare, transpiratii, stare de rau.

3.Limba
Limba este un organ musculo-membranos, de forma conica, foarte mobil, care participa la alcatuirea peretelui inferior al cavitatii bucale. Limba este organul gustului. Ea are si un rol digestiv foarte important, participand la masticatie si deglutitie, iar la noul-nascut la sugere. Limba mai are si rol fonator, in articularea consoanelor linguale. Conformatia exterioara: Limba nu poate fi vazuta in intregime chiar daca gura este larg deschisa. Ea e formata din doua segmente: corpul si radacina. Separatia dintre corp si radacina o face un sant in forma de V, numit santul terminal, situat la cativa milimetri inapoia V-ului lingual. El prezinta la varful lui o depresiune numita gaura oarba. Radacina limbii este portiunea dinapoia santului terminal. Ea e situata in faringe, de

unde si numele de segment faringian.Corpul limbii este portiunea situata inaintea santului terminal. Aceasta portiune se gaseste in cavitatea bucala si de aceea e numit segmentul bucal.Corpul limbii prezinta doua fete (fata dorsala sau superioara si fata inferioara), doua margini, un varf si o baza. Structura limbii: Limba are un schelet osteo- fibros, un continut muscular si o membrana invelitoare; este lipsita de submucoasa. Scheletul osteo- fibros este format din osul hioid si din doua formatiuni fibroase: membrana hioglosiana si septul lingual. Muschii limbii se impletesc intre ei intr-un mod extrem de complicat....

4.Pielea
Pielea, sau tegumentul, este mai mult decat un invelis. al corpurilor noastre. Este un organ activ si elastic, rezistent la umiditate si caldura si care ne protejeaza de radiatiile daunatoare din lumina solara. Este destul de rezistenta pentru a avea o actiune protectoare impotriva agresiunilor si totusi, destul de supla pentru a permite miscarile. Ea conserva caldura sau raceste corpul in functie de necesitati, astfel menjinandu-se o temperatura interna constants. Structura pielii

Pielea este constituita din doua componente principale. Partea externa -epidermul - este formata din mai multe straturi celulare, cel intern profund fiind numit strat generator. In acest strat, celulele se divid constant si se deplaseaza catre suprafata, unde se aplatizeaza si sunt transformate intr-un material numit cheratina fiind eliminate in final prin descuamare. Timpul in care o celula din stratul profund ajunge la suprafafa este de trei-patru saptamani. Acest strat protectiv extern este ferm atasat de un strat subiacent denumit derm. Papilele dermice patrund in epiderm si aspectul valurit al jonctiunii dintre cele doua straturi ale pielii da nastere crestelor papilare, care sunt mai proeminente la varfiil degetelor si determina aparitia amprentelor digitale. Dermul este format din fibre de colagen si elastina. In interiorul dermului se afla glandele sudoripare, sebacee si apocrine, foliculii pilosi, vasele sanguine si nervii. Nervii penetreaza epidermul dar vasele sanguine raman in derm. Parul si ductele glandulare trec prin epiderm pana la suprafata. Fiecare glanda sudoripara este formata dintr-un conduct contorsionat de celule epiteliale care se deschid in ductul sudoripar, deschizandu-se la suprafata pielii. Secretia glandelor sudoripare este controlata de sistemul nervos ; este stimulate de emotii, stres sau de necesitati calorice.Glandele sebacee se deschid in foliculii pilosi i sunt constitute din celule epiteliale specializate, care produc sebumul, o secrete uleioasa. Sunt foarte numeroase pe cap, fata, piept si spate. Ele au functia de a lubrifia parul si tegumentul i sunt controlate de hormonii sexuali. Glandele apocrine se dezvolta la pubertate si sunt prezente la nivelul axilelor, sanilor si Ianga organele genitale. Ele au un miros specific si sunt o caracteristica sexuala. Cand incep sa se dezvolte, secrete un produs cu o densitate asemanatoare laptelui. Exista o retea fina de terminatii nervoase in ambele straturi ale pielii, care sunt mai numeroase in mod particular la nivelul pulpei degetului. Ele transmit stimulii de caldura si atingere la fel ca si cei de rece, mancarime si durere, care pot initia reflexe de protectie.

Culoarea pielii Culoarea pielii se datoreaza pigmentului negru denumit melanina. Melanina se gSsete, de asemenea. in pSr i in iris. Ea este formata in celulele denumite melanocite, situate in stratul bazal al tegumentului.

Indiferent de tipul rasial, acelasi numar de melanocite este intalnit in pielea fiecarei fiintei umane. Cantitatea de melanina produsa de aceste celule prezinta man variatii. La rasa neagrS, melanocitele sunt mai rnari si produc mai mult pigment. Funcfia melaninei este de a proteja pielea faja de radiafia solarS; cu cat pielea are o culoare mai inchisa", cu atat sunt mai pu^in probabile arsurile datorate radiatiei solare. Procesele chimice complexe ale organismului ce convertesc aminoacidul, tirozina, in melanina au loc la periferia melanocitului. Odata format, pigmentul se deplaseaza spre centrul celulei pentru a acoperi i proteja astfel nucleul celular. Expunerea la lumina ultravioleta, fie prin surse artificiale, fie prin radiafia solara, stimuleaza producerea de melanina prin-tr-un proces fiziologic de bronzare. Are loc fonnarea melaninei, celulele se maresc si culoarea pielii devine mai inchisa. Raspunsul este variabil de la individ la individ, dar toate persoanele, in afara de albinoi, de\in mai pigmentate urmare acestei expuneri prelungite la lumina so-lara. Al^i factori care contribuie la colora|ia pielii sunt sangele din vasele sanguine tegumentare si colora|ia galbenS naturala a {esutului. Coloratia pielii poate fi modificata ca urmare a unei stari particulare a nuan^ei sangelui din vasele pielii. Astfel devenim "palizi" in conditii de frica, cand vasele mici se inchid, "roii sau pletorici" la manie datorita creterii fluxului sanguin i cianotici , "albagitri" la frig, cand mare parte din oxigenul din sange este transportat spre {esuturi pe masura ce fluxul sanguin scade.

5.Mucoasa olfactiva
Segmentul periferic al analizatorului olfactiv este reprezentat de celulele olfactive din mucoasa olfactiva.Asa cum s-a mai aratat,mucoasa olfactiva are o suprafata de circa 2-3 cm,acoperind lama ciuruita a etmoidului,fata mediala a cornetului nazal superior si o mica parte din septul nazal(partea superioara).Ea este alcatuita din epiteliu olfactiv si din corion.Epiteliul,la randul lui,este format din trei tipuri de celule asezate pe doua straturi: olfactive,de sustinere si bazale. Celulele olfactive sunt neuroni bipolari senzitivi.Ele reprezinta primul neuron senzitiv al analizatorului olfactiv.Dendritele lor sunt asezate la polul apical si depasesc celulele de sustinere,terminandu-se printro umflatura numita buton olfactiv.Din acest buton pleaca 6-8 cili olfactivi care au rolul de a receptiona excitattile olfactive.Axonii pornesc de la polul bazal,patrund in corion,unde intra in constructia filetelor nervului olfactiv.Acesta traverseaza gaurile lamei ciuruite ale etmoidului si ajung la bulbul olfactiv,unde fac sinapsa cu dendritele celulelor mitrale.Celulele de sustinere sunt celule epiteliale de forma prismatica.Ele au microcili la polul apical.Pe langa rolul de ustinere,aceste celule mai indeplinesc si un rol trofic.Celulele bazale sunt asezate pe o membrana bazala foarte subtire,care desparte epiteliul olfactiv de corion.Ele au rolul de a inlocui sau de a regenera epiteliul. Corionul este format din tesut conjunctiv in care se gasesc capilare sanguine, capilare limfatice si fibre nervoase amielinice.Tot in corion se mai gasesc glande tubuloacinoase de tip seros, care se deschid la suprafata epiteliului senzorial si al caror produs de secretie umezeste in permanenta mucoasa olfactiva. Segmentul intermediar sau calea de conducere(calea olfactiva) este alcatuita din axonii celulelor olfactive care formeaza narvii olfactivi si din axonii celulelor mitrale care alcatuiesc tracturile olfactive.Celula olfactiva reprezinta primul neuron senzitiv(protoneuronul),iar celula mitrala,cel de-al doilea neuron senzitiv(deutoneuronul).Axonul unei celule olfactive,dupa ce a traversat lama ciuruita a etmoidului si a patruns in bulbul olfactiv,face sinapsa cu dendritele mai multor celule mitrale.Axonii care alcatuiesc tracturile olfactive ajung la centrii primari si secundari de integrare a mirosului fara a face releu in talamus. Segmentul central sau de perceptie este alcatuit din centrii primari si centrii secundari.Centrii primari sunt reprezentati de trigonul olfactiv, substanta perforata anterioara si girul subcalos.Centrii secundari sunt reprezentati de girul hipocampului si nucleul amigdalian situat in profunzimea santului lateral al emisferelor cerebrale.Intre centrii primari si centrii secundari exista numeroase conexiuni.De asemenea,intre centrii secundari,hipotalamus si trunchiul cerebral exista conexiuni care participa la formarea arcurilor reflexe legate de miros. Rolul fiziologic al anlizatorului olfactiv comporta trei aspecte principale:prevenirea patrunderii in corp,pe calea aerului,a substantelor vatamatoare; aprecierea calitatii substantelor alimentare si declansarea secretiilor digestive.