Tema 8

Organele de simt

Organele de simt – ochii, urechile, gura, nasul, pielea – aduna informatii despre lumea
exterioara, pe care creierul le poate procesa si decide ce sa faca mai departe cu ele. Unele
specii supravietuiesc cu ajutorul unor simturi (cainele cu mirosul, liliecii cu auzul), dar simtul
care ne face pe noi umani este vederea. Aproximativ 80% din ceea ce proceseaza creierul se
datoreaza lucrurilor pe care le vedem. Poate ca nu intotdeauna simtim, mirosim sau
ascultam, insa cu exceptia orelor in care dormim, noi procesam permanent informatia
receptata vizual.

Din ce sunt alcatuite organele de simt si care sunt functiile lor

Organele senzoriale au roluri functionale de protectie (vedem culoarea rosie a semaforului, simtim mirosul de
fum, simtim gustul laptelui stricat). Ele sunt responsabile pentru calitatea vietii noastre. Felul in care
functioneaza organele noastre senzoriale ne permite sa traim anumite experiente si sa trimitem semnale
stimulatoare creierului.

Ochii
Pentru a capata forma pe care o au, globii nostri oculari contin foarte mult fluid. Acest fluid circula in jurul
ochiului si este filtrat de un invelis care este ca un ecran. In spatele globului ocular se gaseste foarte multa
grasime, ceea ce ne impinge ochii inainte.
Partile componenete ale ochiului:
• pleoapele
• corneea

• umoarea apoasa
• irisul

• pupila
• cristalinul

• corpul vitros
• retina

• sclera
• mambrana vasculara

• nervul optic
Pleoapele au rol de protectie exterioara a ochiului.
Corneea este o membrana transparenta care acopera partea anterioara a ochiului. Ea nu are vase sangvine,
insa poseda o putere mare de refractie si intra in sistemul optic al ochiului. Corneea se invecineaza cu
membrana exterioara netransparenta a ochiului – sclera.

Umoarea apoasa, sau camera anterioara a ochiului, reprezinta un spatiu intre cornee si iris. Aceasta este
umpluta cu lichid intraocular.

Irisul reprezinta dupa forma un cerc cu o gaura in mijloc (pupila). Irisul este constituit din muschi, datorita
carora marimea pupilei se schimba. Ea intra in sistemul vascular al membranei ochiului. Irisul este responsabil
pentru culoarea ochilor. Irisul are aceeasi functie ca si diafragma in aparatul de fotografiat: regleaza fluxul de
lumina.

Pupila reprezinta o gaura in iris. Marimea acesteia depinde de obicei de cantitatea de lumina care ajunge la
ea. Cu cat patrunde mai multa lumina in ochi, cu atat pupila este mai mica; invers, ea se mareste la intuneric.

Cristalinul este o lentila naturala a ochiului. Este transparent, elastic – poate sa-si schimbe forma aproape
instantaneu regland focalizarea, datorita caruia omul vede bine atat aproape, cat si departe. Cristalinul, la fel
ca si corneea, intra in sistemul optic al ochiului.

Corpul vitros este o substanta transparenta gelatinoasa, amplasata in partea posterioara a ochiului.
Corpul vitros mentine forma globului ocular, participa la schimbul de substante intraocular si intra in sistemul
optic al ochiului.

Retina este constituita din fotoreceptori (acestia sunt sensibili la lumina) si celule nervoase. In celulele-
receptor amplasate in retina are loc transformarea energiei luminii (fotoni) in energie electrica a tesutului
nervos, adica reactia fotochimica.

Sclera este o membrana exterioara netransparenta a globului ocular, care trece in partea anterioara a
globului ocular in corneea transparenta. 6 muschi oculomotori se fixeaza de sclera. In ea se gasesc terminatii
nervoase si capilare.

Membrana vasculara – acopera sectiunea posterioara a sclerei, de care adera retina. Membrana
vasculara este responsabila pentru alimentarea cu sange a structurilor intraoculare. In cazul afectiunilor
retinei, membrana vasculara deseori este implicata in procesul patologic. In membrana vasculara nu sunt
terminatii nervoase, de aceea in cazul afectiunii acesteia nu apar dureri, care semnaleaza de obicei anumite
neregularitati.

Nervul optic – cu ajutorul acestuia semnalele de la terminatiile nervoase sunt transmise creierului.
Funcţiile principale ale ochiului:
• sistemul optic, care proiecteaza imaginea;
• sistemul de primire si “codare” a informatiei primite pentru creier.

Ochiul poate fi numit un aparat optic complicat. Sarcina lui principala este de a transmite imaginea corecta
nervului optic.
In ce priveste ochii, exista diferente foarte mari intre om si animale. In primul rand, oamenii au ochii plasati
mai aproape decat majoritatea animalelor, ceea ce ne da o profunzime a perceptiei. In schimb, pierdem
vederea periferica.
Pentru a vedea, ochiul ia informatia din sursele exterioare si o transmite creierului. Informatia trece prin
cornee si prin iris. In spatele irisului se afla cristalinul, care seamana cu lentilele unui aparat foto. Aceasta
parte remarcabila a ochiului nu numai ca isi schimba forma pentru a focaliza, dar si filtreaza o parte a
spectrului luminos care poate afecta ochiul. Corneea protejeaza cristalinul de zgarieturi. Corneea si cristalinul
focalizeaza lumina sub forma unei imagini inversate in partea din spate a ochiului, pe retina. Odata ce a ajuns
la retina, imaginea se transmite prin nervul optic la creier, dar este rotita cu 180 de grade, in asa fel incat
creierul s-o receptioneze in pozitia fireasca.

Urechile
Partile componente ale urechii:
Urechea externa:
• pavilionul

• conductul auditiv
Urechea medie:

• timpanul
• trei oase: ciocan, nicovala si scarita

Urechea interna:
• labirintul vestibular (format din vestibul si 3 canale semicirculare)

• cohlee (cochilia)
• perisori

• nervul acustic
Functile urechilor:

Urechile au atat rol de organe ale auzului, cat si ale echilibrului.

Partea exterioara a urechii, pavilionul, actioneaza ca un captator de sunete. Ea localizeaza sunetul (de fapt, de
aceea avem doua urechi, ca sa ne dam seama de unde provine sunetul). Odata ce sunetul patrunde in ureche,
creierul poate decide in functie de ceea ce am auzit.

Pentru ca noi sa auzim, sunetul calatoreste printr-un ansamblu de structuri – fiecare avand rolul sau in
producerea sunetului. Timpanul transforma sunetul in vibratii ce pun in miscare cele trei oase (ciocanul,
nicovala si scarita) din urechea medie, care contine mult fluid si multi nervi. Oscioarele transmit vibratiile prin
membrana ferestrei ovale in fluidul din urechea interioara. In acel moment se produce o miscare in urechea
interna si fluidul vibreaza, punand in miscare niste perisori mici din ureche. Nervul acustic recunoaste aceasta
miscare ca pe o conexiune electrica menita sa transmita mesaje creierului. El transforma, deci, informatia in
impulsuri electrice pentru creier. Asa auzim noi sunetul. Daca avem prea multa ceara in ureche, putem bloca
undele sonore sa ajunga la timpan, ceea ce face ca oasele acelea sa nu se miste si de aceea nu auzim.

Pielea
Despre piele si simtul tactil am discutat amanuntit in articolul Pielea si sistemul tegumentar.

Gura
Despre gust am scris in articolul Aparatul digestiv. Cum se produce digestia.

Nasul
Nasul indeplineste numeroase functii in organism. Prin intermediul sau putem mirosi si respira, putem
stranuta si identifica gustul. El proceseaza aerul pentru noi incalzindu-l, filtrandu-l si umezindu-l. Nasul elimina
mucus cand suntem raciti sau avem o problema cu sinusurile.

Limba (lat.: Lingua, grec.: Glossa) este un organ musculos, acoperit de mucoasă, foarte mobil, cu
sensibilitate tactilă mare, aflat în cavitatea bucală a animalelor. Are rol în prehensiunea alimentelor, în
masticație, deglutiție. Prin faptul că este dotată cu un tip special de chemoreceptori (mugurii gustativi), este
considerată "organul simțului gustativ", dar are un rol imporatant și în olfacție. La om și primate are rol și în
fonație.
Partea dorsală a limbii Dorsum linguae este ușor bombată, partea anterioară fiind liberă cu un șanț median
Septum linguae fiind locul de inserție a mușchilor limbii (care sunt bogat vascularizați și inervați), în partea
posterioară mucoasa limbii prezintă deschiderea glandelor salivare, partea ventrală (inferioară), median este
legat de planșeul cavității bucale prin frâul limbii (Frenulum linguae), astfel încât numai vârful limbii este liber.
Baza limbii (Radix linguae) este prin mușchi și ligamente fixat de laringe.