Sunteți pe pagina 1din 8

- fotografii de familie arse n emineu...

- Briza nocturn adia prin fereastra deschis pe deasupra biroului meu, fcnd
perdeaua s valseze uor dintr-o parte ntr-alta. Simeam parfumul lcrmioarelor pe
care mama le plantase cu doi ani n urm.
- cnitul tocurilor i reverbera n ecou pe duumeaua din lemn a holului, iar fusta
lung i subire i se legna n jurul gleznelor.
- i-a azvrlit igara aprins pe podeaua curat a camerei noastre de zi i a strivit-o
cu cizma. Eram pe cale de a ne transforma i noi n igri.
- Felinarele de pe strada fuseser stinse.
- Am luat n brae ghemotocul nfat i am simit instantaneu cldura corpului su
mititel ptrunzndu-mi prin hain.
- Copilaul a lsat s i scape un ipt uor, iar pumnii si micui au nceput s bat
aerul. i ncepuse lupta pentru supravieuire.
- Cu ochii minii i-am vzut pe sovietici ridicnd un covor uria i mturndu-ne pe
noi sub el.
- n dimineaa aceea viaa fratelui meu valora ct un ceas de buzunar.
- l luau pe Jonas, pe friorul meu dulce i chipe care gonea gngniile din cas n
loc s calce pe ele, care i dduse rigla n chip de atel pentru piciorul unui btrn
capricios.
- A nceput s tremure din tot trupul, iar umerii i se zguduiau din pricina hohotelor de
plns ntretiate de suspine.
- Ne-am croit drum prin mulime, precum o brcu surprins de furtun, fr s tim
dac aveam s ne scufundm sau s plutim.
- n interiorul vagonului aerul era nbuitor i mbcsit de mirosurile amestecate ale
oamenilor.
- Duhoarea jilav a unui subra mi trsnea n nas.
- Am simit valul de cldur, provenit din respiraia lui incandescent, care mi btea
drept n fa, fluturndu-mi prul.
- Am ezitat, rmnnd cu ochii aintii asupra uncii pe care tata o trecuse prin
aceeai gaur pe care oamenii o foloseau drept toalet.
- Braele lui ofilite erau pline de vnti purpurii i verzui.
- Mirosul jilav de fecale i urin plutea deasupra noastr precum o ptur jegoas.
- Un gardian s-a apropiat de vagon i ne-a ntins o gleat de ap i o gleat de
lturi.
- Avea colurile buzelor ridicate, dar, n ciuda zmbetului, chipul i era brzdat de
durere.
- Undeva, afar, se auzea zgomotul fcut de un camion ale crui lumini au mturat
pentru o clip partea de dedesubt a vagonului.
- mi sdisem smna urii n inim. Am jurat c se va transforma ntr-un copac uria
ale crui rdcini i vor sugruma pe toi.
- Am nchis ochii. Ploaia m stropea pe piele i pe fa. Am vzut chipul lui papa,
privindu-ne prin gaura din vagonul lui, luminat de flcruia chibritului.
- Unul dintre ofierii NKVD s-a ridicat n picioare i a zbierat, plesnind din mn ca din
bici n direcia noastr.

- Gardianul i-a molfit scobitoarea i a ridicat din sprncean, violnd-o cu privirea.


- Urmream drele de ap murdar ce mi iroiau pe picioare, peste glezne, ca apoi
s dispar n canalul de scurgere. Voiam s m absoarb i pe mine, s m duc
departe de gardieni i de umilin.
- O balt de snge, de culoarea vinului vrtos, rou-rubiniu, cretea sub capul Onei.
Unul dintre picioare i era rsucit n afar i ndoit ntr-o poziie nefireasc.
- exist o singur cale de a iei de aici... prin hornul crematoriului ( ideea mea ).
- Gardianul sttea la umbra unui copac, cu ochii pe noi, fumnd igar dup igar.
- Am but precum cinii, lipind pe rnd apa din gleat, n vreme ce gardianul blond
bea pe ndelete dintr-o gamel uria.
- Uliii se nfruptau din rnile de glon...
- Ceea ce vreau s spun e c avem de-a face cu doi diavoli care vor deopotriv s
conduc iadul.
- Gndacii i viermii nu mai constituiau o problem pentru nimeni. i strngeam ntre
degete i i ndesam n gur.
- ,, A spus c el i prietenii lui s-au decis s viziteze o tabr de var, a continuat
doamna Rimas. I se pare frumos acolo, a mai zis ea. Exact aa cum este descrierea
din Psalmul 102.
S-i aduc cineva Biblia. S vedem ce scrie n Psalmul 102, a propus domnioara
Grybas. Trebuie s fie un soi de mesaj ascuns acolo. ,,
- Vntul uiera i pereii colibei se cutremurau.
- O rafal de vnt a zglit acoperiul.
- M-am luptat pe ntuneric cu troienele rscolite de viscol i cu vntul care mi biciuia
faa.
- Am auzit vocea lui Andrius strpungnd ntunericul.
- Un clinchet de clopoei, provenind de la harnaamentul unui cal, plutea pe
deasupra strzii.
- erpii se strecurau afar din gulerul su i i se ncolceau n jurul capului, uiernd
la mine.
- A mers prin umbrele nopii pn la barci, cu haina lui lung fluturndu-i n jurul
picioarelor.
- Trenul nainta trosnind i prind din ncheieturi.
- Chipul Janinei, cu ochii larg deschii, era aplecat deasupra mea. Lumina se
balansa dintr-o parte ntr-alta n spatele ei.
- Odat, l-am vzut cum a smuls o bucat de pine din mna unei btrne care
sttea la coad la brutrie. i-a azvrlit-o n gur i a nceput s o mestece. Ea l
privea mestecnd n gol odat cu el. Ivanov i-a scuipat pinea mestecat la picioare.
Ea s-a grbit s culeag fiecare bucic mestecat de el i s-o mnnce.
- Vntul mi ptrundea prin haine i m njunghia n spate ca un cuit.
- Vntul urla i zpada viscolit ptrundea printre crpturile iurtei noastre.
- Vrfurile degetelor i sngerau i avea unghiile sfiate.
- Tot corpul a nceput s-mi tremure spasmodic de repulsie.
- Patru zile mai trziu, l-am vzut n pielea goal, cu ochii larg deschii, aruncat peste
un morman de cadavre. Mna degerat i lipsea. Vulpile albe i fcuser o gaur n

stomac, expunndu-i mruntaiele la vedere i ptnd zpada de snge.


- Din corpul meu putrezit vor rsri flori, iar eu sunt n ele i aceasta e eternitatea.

Nascuta si crescuta in Michigan, Ruta Sepetys este fiica unui refugiat lituanian.
Tarile baltice (Lituania, Letonia si Estonia) au disparut de pe harta Europei in anul
1941, si nu au aparut decat in anul 1990. Povestea asta a tot auzit-o de mic copil, Ruta
s-a hotarat sa fie glasul sutelor de mii de oameni care si-au pierdut vietile in timpul
politicii
de
epurare
a
regiunii
baltice
duse
de
Stalin.
Romanul Printre tonuri cenusii, reprezinta mai degraba o pagina de istorie. Glasul
unor oameni care au stat sub tacere multi ani dar acum se face auzit. Prin povestea ei
o tanara rupe tacerea si prezinta adevarul atrocitatilor suportate in lagarele de
concentrare. Lucruri care trebuiesc spuse si consemnate undeva in istoria tarilor
respective. In carte cred ca exista relatata doar o mica parte din toata duritatea si
umilinta la care au fost supusi cei care erau prizonieri. Sunt lucruri urate, emotionante,
profunde. Scriitoarea reuseste sa indulceasca toate acele atrocitati transformandu-le
intr-o poveste, incercand sa ne protejeze parca de propria noastra indignare si sa ne
faca sa nu suferim la fel de mult ca si personajele ei.
Multe dintre evenimentele sau situatiile descrise in carte sunt experiente relatate de
supravietuitori si familiile lor, experiente care, dupa spusele lor, au trecut multi dintre
deportatii din Siberia. Toate personajele din carte sunt imaginare (ca un fel de
protectie asupra numelor reale), cu exceptia doctorului Samadurov. El a fost cel, care
atunci cand a sosit in lagarul din Arctica a salvat multe vieti.
Deci
cartea
se
bazeaza pe fapte
reale, iar noi vom
face cunostinta cu
ororile razboiului.
Este
greu
de
povestit
intamplarile
unei
fete
supravietuitoare.
Prin cate a trecut ea, fratele de 10 ani si mama ei, alaturi de sute de oameni. Povestea
ei
este
cutremuratoare!
Ce sa va spun: Cum erau tinuti ca animalele in niste vagoane intunecate si plin de
gauri?

Cum li se dadea de mancare doar o galeata de laturi la 30 de oameni?


Cum in vagoanele care ii duceau catre nicaieri o mama este aruncata de pe patul de
spital cu cordonul ombilical abia taiat, plina de sange si cu un nou nascut care ii
moare
im
brate?
Cum
bolile
si
paduchii
isi
fac
casa
in
trupurile
lor?
Cum
copilasiii
se
maturizeaza
inainte
de
vreme?
Cum atunci cand ajung in lagar li se doar 300 de grame de paine pe zi? Cum pentru
acele
300
de
grame
esti
in
stare
sa
tradezi?
Cum Linei, fata din povestea noastra ii moare mama in brate din cauza ca acele 300
de grame de paine si le impartea cu proprii copii. Cum este sa tii capul mamei tale
slabite in poala adunandu-i de pe frunte cate un paduche, sa te vezi neputincios ca nu
poti face nimic si sa asisti cum isi da sufletul pentru tine si o viata mai buna pentru
generatia
viitoare.?
Cum locuiesc in colibe ridicate din noroi? Cum aduna bucatica lor de paine scuipata
de soldati deoarece daca renunta la acel dumicat stie ca va muri?
Cum, oameni buni sa povestesc ca sa fie frumos? Doamne, si ce va spun eu este doar
o
mica
parte
din
ce
spune
povestea
Linei.
Sa va povestesc cum sunt umiliti, batuti, infometati, infrigurati. Cum ajung acesti
oameni sa linga cutiile de conserve din gunoiul celor care ii maltratau. Sa fii femeie
lor pentru o bucatica de paine in plus. Cum ajund acesti oameni sa devina fiinite fara
forma din cauza foametei? Horror, frustrant si inimaginabil dar si greu de povestit.
Povestea Linei, o
fata
de
cincisprezece
ani, care reuseste
sa spuna toate
aceste atrocitati,
sa traiasca si sa
supravietuiasca
vicisitudinilor
sortii
si
razboiului,
ne
face
sa
ne
gandim
ce
norocosi suntem
ca nu am apucat asemenea vremuri. In toata aceasta tonalitate de gri iubirea isi gaseste
loc si speranta. Cred ca singurul gand care a tinut aceasta fata in viata a fost ca intr-o
zi baiatul de care s-a indragostit si de care a fost despartita va face parte din viata ei.
Doi tineri care traiesc si se maturizeaza intr-o lume urata dar scot la suprafata
frumusetea iubirii. Despartiti la un moment dat si trimisi in lagare diferite isi
fac promisiunea ca se vor intalni intr-o zi. Asa va fi oare?
Este greu si cuvintele sunt de prisos pentru o astfel de carte profunda, emotionanta,
ajungand sa te marcheze suferinta si umilinta prin care au trecut semeni de-ai tai.
Cert este ca Lina va fi cea care va rupe tacerea. Dupa 12 ani in lagar, ea reuseste sa

supravietuiasca si vrea ca adevarul nespus si nestiut sa fie aflat. Ingroapa un borcan


care contine toate documentele: desene, povestiri, ca un fel de capsula a timpului cu
gandul ca cineva in viitor va descoperi si va afla ce s-a intamplat atunci.
In anul 1995 in Kaunas-Lituania, niste constructori descopera ingropate o cutie din
lemn. In cutie se afla borcanul cu toate hartiile pe care Lina le pusese. Va relatez o
mica parte dintr-o scrisoare ce se afla in borcan.
Draga
prietene,
Inscrisurile si desenele pe care le tii in mana au fost ingropate in anul 1954, dupa ce
m-am intors din Siberia, impreuna cu fratele meu, unde am fost tinuti prizonieri timp
de doisprezece ani. Sunt mii de oameni asemenea noua, majoritatea morti. Cei ramasi
in viata nu pot vorbi. Desi nu am comis nicio faradelege, suntem considerati criminali
de razboi. Chiar si acum, daca am vorbi despre ororile prin care am trecut, nu am face
altceva decat sa ne condamnam singuri la moarte. Asa ca ne-am pus toata increderea
in tine, cel care vei descoperi aceasta capsula a amintirilor, candva in viitor. Iti
incredintez tot adevarul, deoarece aceste documente exact asta contin-adevarul.
Sotul meu Andrius, spune ca raul va domni pana cand oamenii buni, fie barbati, fie
femeii, vor considera ca trebuie sa actioneze. Il cred. Aceasta marturie a fost scrisa
pentru a dezvalui adevarul, pentru a vorbi intr-o lume in care vocile noastre au fost
reduse la tacere. Aceste inscrisuri s-ar putea sa te socheze sau sa te oripileze, dar nu
asta este intentia mea. Sper din tot sufletul ca aceste pagini din borcan vor atinge cea
mai profunda coarda a compasiunii. Sper sa te indemne sa treci la actiune, sa spui
cuiva, doar atunci vom putea fi siguri ca toate aceste rele nu se vor mai repeta
niciodata.
Cu
stima,
Doamna

Lina

Arvydas
9
Kaunas.
Strigatul
ei a fost
auzit
si
pagina de
istorie va
fi
completa
si
adevarata!
Sa putem
intelege
mai
bine
va relatez
cate

ceva

din

nota

iulie

1954,

autoarei.

In 1939, Uniunea Sovietica a ocupat statele balcanice Lituania, Letonia, Estonia. La


scurta vreme dupa aceea , Kremlinul a intocmit liste cu oameni considerati
antisovietici care aveau sa fie omorati, trimisi la inchisoare sau deportati in lagarele de
munca silnica din Siberia. Doctori, avocati, profesori, scriitori, militari de cariera,
muzicieni, oameni de afaceri, artisti chiar si bibliotecari erau considerati antisovietici
si erau adaugati pe o lista interminabila fiind programati pentru genocid in masa.
Primele
deportari
au
avut
loc
in
data
de
14
iulie
1941.
Ororile indurate de deportati au fost atroce. Intre timp sovieticii le-au devastat tarile,
le-au ars bibliotecile si le-au distrus bisericile. Prinse la mijloc intre imperiul sovietic
si cel nazist si uitate de lume, tarile baltice au disparut pur si simplu de pe harta.
Cei care au supravietuit au petrecut intre 10 si 15 ani in Siberia. Pe la mijlocul anilor
1950, lituanienii s-au intors ca sa descopere ca sovieticii le ocupasera casele,
bucurandu-se de toata agoniseala lor; mai mult chiar isi luasera pana si numele lor.
Deportatii care s-au intors au fost tratati ca si criminali de razboi. Au fost obligati sa
traiasca in zone restrictionate si se aflau sub constanta surpaveghere a KGB-ului,
fostul NKVD. Daca vorbeau despre experienta prin care au trecut insemna sa ajunga
neintarziat la inchisoare sau deportati inapoi in Siberia. Drept urmare, ororile indurate
nu au fost dezvaluite, ramanand un secret hidos impartasit de milioane de oameni.
La fel ca Lina si Andrius, unii deportati s-au casatorit intre ei, gasindu-si alinarea in
priviri cu subanteles si soapte in miez de nopte in caminul lor. Copii frumosi, precum
fratele Linei si fetita de patru ani Janina au crescut in lagarele de munca silnica si s-au
intors adulti in Lituania. Multe mame si sotii au murit predand stafeta copiilor lor
sperand ca vor supravietui. Suflete curajoase carora le era teama ca adevarul va pieri
odata pentru totdeauna, au ingropat jurnale, riscand moartea in cazul in care capsulele
lor
ar
fi
fost
descoperite
de
KGB.
S-a estimat ca Iosif Stalin a omorat peste douazeci de milioane de oameni in timpul
regimului sau de teroare.Tarile baltice au pierdut mai mult de o treime din populatie in
timpul genocidului. Pana in ziua de astazi rusii neaga ca ar fi deportat vreo persoana
in
Siberia.
In anul 1991 dupa cincizeci de ani de ocupatie brutala, cele trei state baltice si-au
recapatat independenta, in mod pasnic si cu demnitate. Au ales speranta in locul urii,
si au aratat lumii ca pana si in cea mai intunecata noapte exista o raza de lumina.
Printre
tonuri
cenusii,
iubirea
poate
strabate!
O poveste despre supravietuire, iubire si iertare. Iertare fata de cei care au adus durere
in
viata
lor.
O carte ce poate fi numita pagina de istorie, transpusa intr-o poveste.
Vocea adevarului purtata de vantul vremii in Universul omenirii.
PREREA MEA.
Printre tonuri cenuii este o carte destul de bun pentru un scenariu de film, datorit
enunurilor scurte care creeaz o poveste cursiv pan la final. Fiind i o carte pentru
adolesceni ( dup cum am vzut pe copert, la final :( ) , stilul narativ pierde enorm,
nu tu metafore, nu tu citate. n ciuda acestei narri adolescentine, aciunea dispune i

de nenumrate sincope de asociere a ideilor, evenimentele ntrerupndu-se brusc cnd


i-era lumea mai drag. Aceast a doua bil neagr m-a determinat s acord o not
mic stilului narativ. Mesajul totui ridic nivelul crii suficient nct s o transforme
ntr-o carte suficient de bun nct s o recomand n lips de alte cri mai
promitoare. Povestea ,,real ,, i nflorit n bun msur, orict de mult ar spune
autoarea c nu este, creeaz emoie, mai ales spre final cnd speranele sunt nruite i
totui realizabile. Deportarea a trei sferturi din populatiile rilor baltice n Siberia este
o poveste puin tradus n Romnia, aadar nota romanului ctig ceva plusuri.
Personajele sunt iari, ca i stilul narativ, destul de copilroase ( evident, personajul
principal este o fat de 15-16 ani ) , Lina fiind tocmai personajul pe care l-am
considerat cel mai prost construit, cel mai confuz i mixat personaj dintre toate. Chiar
i fratele ei, Jonas, de 11 ani pare mai matur dect ea per ansamblu. Lina ncepe dintro putanc mmoas i ngnfat s devin o mieluic, o curajoas, o iubitoare, o
rzbuntoare, o copil, o artist, iar la final att de matur nct ea ar fi putut rsturna
situaia i nltura pe Stalin de la putere. Un mix ratat !!! n schimb mi-a plcut de
mama ei, dar i de Kreki, un gardian din NKGV, serviciul rusesc, precedent KGBului. Atmosfera a prins, era i de ateptat deoarece se petrec aciuni n mai multe ierni,
pe acest anotimp punndu-se n special accentul.
Per total, rmne un roman bun pentru tineri i bunicel pentru restul.
Ce mi-a plcut n mod deosebit:
- personajele inteligent construite, Elena Vilkas ( mama Linei i a lui Jonas ) i
gardianul cu suflet de om ntemniat n trup de animal, Nikolai Kreki.
Ce nu mi-a plcut:
- stilul narativ slbu din punct de vedere calitativ, ce aduce mai degrab a scenariu de
film dect a literatur.
- personajul principal Lina, un mix de caractere imposibil, un personaj 99% ratat.
- sincopele din desfurarea aciunii i ncetinirea ritmului n momente cheie.

Not final
Stil narativ - 5,8
Mesajul transmis cititorului - 8,2
Aciune, ntmplri, deznodmnt - 7,5
Personaje - 7,2
Atmosfer - 7,7
NOTA - 7,3