Eu sunt 70072.

Fetița care a supraviețuit "Ingerului Morții"

De Lidia Maksymowicz
-Jurnal de lectură-

Tot ce am nevoie uneori este doar de liniște și o carte de

calitate. Înainte de toate, vreau să menționez faptul că, această
carte a fost scrisă și inspirată din fapte reale. Așa că, înainte să
judeci cartea și să te pronunți dacă te atrage sau nu titlul, eu
zic să te apuci să citești macar primele capitole, dupa aceea vei
putea spune ceva și legat de titlu.
Autoarea care este și protagonista acestei cărți este Lidia,
care susține faptul că singurul motiv pentru care mai trăiește
astăzi este datorită ambiției de a împărtășii lumii povestea
cruntă a vieții sale. Lidia Maksymowicz a fost, atât cât
destinul i-a îngăduit. O fetiță cu ochi albaștri luminoși, iubită
și îngrijită de părinți și bunici. Apoi, înainte de a împlini 3 ani,
a devenit pentru torționarii săi din cumplitul Pavilion al
copiilor de la Auschwitz-Birkenau doar un număr: 70072.
Fiecare are un număr pe braț. Nimeni nu știe cum îl cheamă
pe celălalt. Vorbim foarte puțin unul cu celălalt, nu
comunicăm. Ne aflăm cam în mijlocul lagărului, în jur sunt
alte barăci, dar noi suntem singuri. Teroarea sălășluiește în
inimile tuturor.
Timp de peste 15 luni, micuța Luda a îndurat frigul, foamea,
singurătatea, frica permanentă și durerile atroce provocate de
experimentele îngrozitoare la care o supunea însuși Îngerul
Morții, Josef Mengele. Și m-a emoționat foarte tare ceea ce a spus
Lidia: Suntem copii care nu au coșmaruri noaptea, deoarece
coșmarurile ne sunt alături tot timpul, în fiecare clipă. Însăși
viața noastră este cel mai rău coșmar imaginabil. Cu fiecare
pagină citită inima mi se farâmă în mii de bucăți, când mă
gandesc că în zilele noastre nu mai avem frică de nimic, uităm
ca avem un Dumnezeu sus care ne veghează și ne apară. Și în
perioada aceea tot exista Divinitatea, care îi mângăia pe cei
care sufereau, dar mai mult nu avea putere asupra rautații
oamenilor, dar și superioritatea nemțiilor, ideea rasistă al cărei
scop era eliminarea evreilor și a altor grupuri nedorite din
societatea germană. Aceeași ființe creeate de dumnezeu se
călcau, se omorau unul pe altul, doar din pricina ideii că evreii
de origine germană trădaseră Germania în timpul Primului
Război Mondial și că fuseseră responsabili de înfrângerea sa;
în al doilea rând, că evreii fuseseră responsabili de dificultățile
economice ale Germaniei. Acesta fiind o mare minciună
generală despre o conspirație evreiască globală.
Totuși, în ciuda ororii, protagonista a supraviețuit pentru a-și
spune povestea și pentru a-și căuta mama transferată în alt
lagăr înainte de eliberare. Acum, povestea sa despre suferință
și speranță a devenit o carte-avertisment care încearcă să
exprime drama de dincolo de cuvinte a unui copil pus față în
față cu moartea și cruzimea. Până la urmă toți suntem doar o
apă și un pământ.