CURS 1

ANATOMIA GLOBULUI OCULAR

GLOBUL OCULAR este un organ pereche și simetric, situat în partea anterioară a

orbitei, unde este menținut în poziția sa normală de o capsulă conjunctivă (capsula Tenon,
ce separă globul de celelalte structuri intraorbitare), mușchi, vase, nervi și țesut adipos.
Are formă aproape sferică și prezintă doi poli: unul anterior și unul posterior,
partea anterioară având o curbură ceva mai mare. Polul anterior (extremitatea anterioară a
globului ocular) corespunde centrului corneei, iar polul posterior (extremitatea posterioară
a globului ocular) se află pe scleră.
Diametrul antero-posterior al globului ocular variază între 21 și 26 mm, fiind mai
redus la hipermetropi și mai mare la miopi.
Globul ocular depășește anterior marginea anterioară a orbitei (ce se numește
rebord orbitar), mai accentuat în regiunea externă, astfel că peretele său extern este cel mai
vulnerabil la traumatisme.

Globul ocular prezintă un perete și un conținut.

PERETELE GLOBULUI OCULAR

Peretele globului ocular este format din trei tunici suprapuse (concentrice).
1. Tunica externă, fibroasă, este reprezentată de scleră și cornee.
2. Tunica medie, vasculară, este reprezentată de uvee.
3. Tunica internă, nervoasă, este reprezentată de retină.

CORNEEA
Reprezintă porțiunea anterioară, transparentă și mai bombată a tunicii externe a
globului ocular (segment de scleră cu raza de curbură mai mică decât cea a sclerei).
Datorită transparenței, permite pătrunderea razelor luminoase în interiorul ochiului și
reprezintă cel mai important element al dioptrului ocular. Se continuă cu sclera la nivelul

1
limbului sclerocornean. Corneea este ușor ovalizată, având diametrul orizontal de 12 mm și
cel vertical de 11 mm și grosime de 1 mm în periferie și 0,6 mm în centru.
Din punct de vedere histologic, corneea este alcătuită din următoarele straturi:
1. filmul lacrimal precornean;
2. epiteliul cornean (pavimentos, nekeratinizat, stratificat, alcătuit din 5-6 straturi
de celule), este atașat la membrana bazală și prin aceasta la stratul Bowman;
3. stratul Bowman este o structură laminară acelulară ce derivă din stroma
anterioară;
4. stroma reprezintă 90% din grosimea corneei. Este un țesut conjunctiv ce
conține substanță fundamentală, keratocite și fibre de colagen cu dispoziție
ordonată, ce îi conferă corneei transparență;
5. membrana Descemet este membrana bazală a celulelor endoteliale;
6. endoteliul cornean este alcătuit dintr-un singur rând de celule hexagonale, a
căror capacitate de regenerare este redusă datorită activității mitotice reduse, și
a căror densitate scade cu vârsta.
Corneea este străbătută de ramuri amielinice ale nervilor ciliari dar nu prezintă vase
de sânge.

SCLERA
Reprezintă partea posterioară, alb-sidefie, opacă a tunicii fibroase a globului ocular.
Cuprinde 4/5 posterioare ale tunicii externe și are consistență fermă și flexibilitate redusă.
Are rolul de a proteja membranele interne și a păstra forma ochiului.
Sclera prezintă următoarele repere:
- fața externă, convexă, vine în raport cu o capsulă fibroasă (Tenon) pe
care se inseră mușchii extrinseci ai globului ocular;
- fața internă, concavă, corespunde stratului extern al coroidei (lamina
fusca);
- orificiul anterior, la nivelul căruia se continuă cu corneea; joncțiunea
dintre limb și cornee se numește limb sclerocornean.
- posterior, există o zonă cu numeroase orificii (lama ciuruită a sclerei)
prin care trec filetele nervului optic.
Sclera are grosime variabilă: 1 mm în jurul nervului optic, 0,6 mm la nivelul
limbului sclerocornean, 0,3 mm înapoia inserției mușchilor extraoculari.

2
 UVEEA
Este reprezentată de: iris (uveea anterioară), corp ciliar (uveea intermediară) și
coroidă (uveea posterioară). Aceste structuri intens vascularizate asigură nutriția și
oxigenarea structurilor oculare.

IRISUL
Vizibil prin transparența corneei, irisul este situat înapoia corneei și înaintea
cristalinului, delimitând astfel camera anterioară (CA) a globului ocular. Are forma unui
diafragm, prevăzut cu un orificiu mic, central –pupila- care prin reflexul fotomotor pupilar
reglează cantitatea de lumină care pătrunde în ochi și corectează defectele dioptrilor
oculari.
Irisul are două fețe și două circumferințe.
Fața anterioară a irisului delimitează îndărăt camera anterioară și are colorația
variabilă de la individ la individ, în funcție de numărul de melanocite din stroma iriană.
Fața posterioară delimitează camera posterioară și este intens pigmentată la toți
indivizii, indiferent de culoarea feței anterioare.
Mica circumferință (marginea pupilară) delimitează pupila.
Marea circumferință (rădăcina irisului) se continuă posterior cu corpul ciliar, iar
anterior delimitează împreună cu periferia corneei unghiul camerular.
Structural, irisul este alcătuit din două straturi:
- anterior, un strat fibrovascular, numit stromă iriană;
- posterior, sub stromă, un strat cu celule epiteliale pigmentare; la
marginea pupilară, stratul pigmentar posterior se răsfrânge anterior,
devenind vizibil pe marginea pupilei și se numește tiv (sau lizereu)
pigmentar.
În stromă, peripupilar se află mușchiul sfincter irian, inervat de parasimpatic, care
contractă pupila datorită dispoziției circulare a fibrelor sale, și mușchiul dilatator, inervat
de filete simpatice, care tracționează irisul spre periferie, realizând midriază.
Cantitatea mare de pigment din epiteliul posterior blochează trecerea luminii prin
stroma iriană, astfel că lumina pătrunde în interiorul globului ocular doar prin orificiul
pupilar.

3
 CORPUL CILIAR
Porțiunea mijlocie a uveei, corpul ciliar se întinde de la rădăcina irisului până la
“ora serrata” (o zonă aderențială de tranziție situată la 7 mm înapoia limbului), unde se
continuă cu a treia porțiune a uveei, coroida.
Corpul ciliar are formă triunghiulară în secțiune; conține mușchiul ciliar (mușchiul
acomodației), vase sanguine și țesut conjunctiv fibros. Faldurile epiteliului ciliar intern se
numesc procese ciliare și secretă umoarea apoasă (UA) în camera posterioară a globului
ocular. Din camera posterioară, UA va trece în camera anterioară prin orificiul pupilar. UA
asigură aportul de oxygen și substanțe nutritive precum și eliminarea deșeurilor metabolice
provenite de la cornee și cristalin, care nu au propria lor vascularizație.
Corpul ciliar are următoarele funcții:
1. acomodația;
2. producția și o parte din eliminarea UA;
3. ancorarea fibrelor zonulei Zinn, care mențin cristalinul în poziția sa anatomică.
Acomodația permite vederea clară a obiectelor aflate la orice distanță. Când ochiul
privește la depărtare, mușchiul ciliar e relaxat, diametrul inelului de fibre circulare e
maxim fibrele zonulare sunt tensionate și curbura cristalinului e minima.
La vederea de aproape, contracția mușchiului ciliar micșorează diametrul inelului
de fibre circulare, zonula se detensionează, la fel și cristalinul care își accentuează
convexitatea.

COROIDA
Este porțiunea posterioară a uveei, se întinde de la “ora serrata” până la nervul
optic. Este un strat intens vacularizat și intens pigmentat. Prin vascularizația sa bogată,
asigură nutriția globului ocular. Datorită pigmentației, împiedică difuziunea luminii în
interiorul ochiului, formând o adevărată cameră obscură.

RETINA
Tunica internă a globului ocular, retina este o membrană nervoasă situată între
coroidă și vitros. Ea căptușește interiorul globului ocular, de la papila nervului optic la
orificiul pupilar. Este aplicată în poziția sa normală pe coroidă prin presiunea exercitată de
vitros, fiind aderentă de coroidă numai în apropierea periferiei sale șI fiind fixată la nivelul
marginii nervului optic.
Din punct de vedere funcțional, cuprinde două zone:

4
 • una anterioară, lipsită de proprietăți senzoriale, situată înaintea orei
serrata (retina oarbă sau pars coeca):
• una posterioară, senzorială, îndărătul orei serrata (retina propriuzisă sau
pars optica).
Retina normală este transparentă, culoarea roșie-portocalie a fundului de ochi
fiind dată de coroida subiacentă care conține o mare cantitate de vase sanguine și celule
pigmentare.
Retina are o structură bine diferențiată, fiind alcătuită din celule senzoriale
(fotoreceptoare), celule nervoase (bipolare, ganglionare, amacrine și orizontale) și celule
de susținere (celulele Müller, microglii). Aceste celule sunt dispuse în 10 straturi, care, de
la exterior spre interior, sunt:
1. epiteliul pigmentar (un strat de celule încărcate cu melanină);
2. stratul celulelor fotoreceptoare (conține segmentul extern al fotoreceptorilor);
3. membrana limitantă externă (derivată din celule Müller);
4. stratul granular extern (conține corpul celular al fotoreceptorilor);
5. stratul plexiform extern (joncțiunea dintre fotoreceptori și celulele bipolare);
6. stratul granular intern (conține nucleii celulelor bipolare, celulelor Müller,
amacrine și orizontale);
7. stratul plexiform intern (conține joncțiunea dintre celulele bipolare și celulele
ganglionare);
8. stratul celulelor ganglionare (conține corpul celulelor ganglionare);
9. stratul fibrelor nervoase (format din axonii celulelor ganglionare);
10. membrana limitantă internă (derivată din celulele Müller, delimitează retina de
vitros).
Există două tipuri de celule fotoreceptoare:
- celulele cu conuri (în număr de aproximativ 5 milioane), asigură
vederea fotopică și simțul cromatic; au densitate maximă în fovee și
foveolă, iar numărul lor scade spre periferia retinei; pigmentul
fotosensibil este iodopsina;
- celulele cu bastonașe (aproximativ 100 milioane), sunt adaptate
pentru vederea scotopică; au densitate maximă în periferia retinei, iar
numărul lor scede spre maculă și lipsesc complet în fovee și foveolă;
pigmentul fotosensibil este rodopsina.

5
 Celulele fotoreceptoare fac sinapsă cu dendritele celulelor bipolare, iar axonii
acestora, cu dendritele celulelor ganglionare. Axonii celulelor ganglionare formeză fibrele
nervului optic. Din punct de vedere anatomo-funcțional, retina se continuă cu nervul optic.
Pe retină se remarcă două zone:
• papila sau discul optic corespunde locului de trecere a fibrelor nervului optic
prin canalul scleral. Are aspect de disc ovalar sau circular, mai deschis la culoare decât
restul retinei, cu diametru de aproximativ 1,5mm (mai mare la miopi și mai mic la
hipermetropi), din centrul căruia pleacă vasele centrale ale retinei.;
• macula (pata galbenă) are formă eliptică cu axul mare orizontal, de aproximativ
5,5mm, delimitată de arcadele vasculare temporale superioară și inferioară și este situată la
polul posterior în axul optic al ochiului. Are culoare gălbuie datorită pigmentului xantofil
prezent la nivelui epiteliului pigmentar în această zonă. În centru se află o zonă circulară cu
diametru mai mic 1,5 mm) și grosime mai redusă decât restul maculei (foveea centrală)
centrată de o depresiune cu diametru și mai mic(0,35mm), numită foveolă. Marginile
foveolei se reperează oftalmoscopic ca un reflex circular, numit reflexul foveolar și
biomicroscopic prin tenta mai roșie și mai închisă față de restul maculei.
Foveea diferă de restul maculei prin prezența exclusivă de celule cu conuri în
stratul fotoreceptor. Foveola reprezintă zona retiniană cea mai subțire, deoarece conține
doar epiteliul pigmentar și stratul celulelor fotoreceptoare și este zona retiniană cu
acuitatea vizuală maximă.

CONȚINUTUL GLOBULUI OCULAR

Umoarea apoasă (UA), cristalinul și corpul vitros sunt medii transparente care,
împreună cu corneea, formează dioptrul ocular.

UMOAREA APOASĂ este un lichid transparent secretat de procesele ciliare;

trece din camera posterioară (spațiul cuprins între fața posterioară a irisului, corpul ciliar și
fața anterioară a cristalinului), prin pupilă, în camera anterioară (între fața posterioară a
corneei și fața anterioară a irisului) și se elimină prin rețeaua trabeculară în canalul lui
Schlemm, venele apoase din grosimea sclerei și în final în venele episclerale.

6
 Camera anterioară este delimitată de fața posterioară a corneei și fața anterioară
a irisului; la unirea periferiei corneei cu rădăcina irisului se află unghiul camerular ce
conține rețeaua trabeculoschlemmiană.
Camera posterioară este spațiul cuprins între fața posterioară a irisului, corpul
ciliar și fața anterioară a cristalinului.

CRISTALINUL
Este o lentilă biconvexă, transparentă, situată în spatele pupilei, între iris și corpul
vitros. Prezintă o față anterioară cu raza de 10 mm, una posterioară mai bombată, cu raza
de 6 mm și un ecuator, la nivelul căruia se inseră zonula Zinn. Are un diametru de
aproximativ 10 mm, o grosime centrală de 5 mm, iar aceste dimensiuni cresc cu avansarea
în vârstă.
Cristalinul este menținut în poziția sa printr-un sistem de fibre ce formează un
ligament circular (zonula Zinn) pe care se inseră mușchii ciliari. Cu ajutorul mușchiului
ciliar, își poate modifica raza de curbură a suprafețelor sale (procesul de acomodație ce
permite o vedere clară atât pentru distanță, cât și pentru aproape).
Cristalinul este o structură avasculară (nutriția sa se realizează prin imbibiție din
umoarea apoasă și vitros) și fără inervație proprie.

CORPUL VITROS
Vitrosul este un gel transparent ce ocupă spațiul dintre fața posterioară a
cristalinului și peretele globului ocular. Este conținut în cavitatea vitreană, cea mai mare
cavitate a globului ocular (80% din volumul acestuia). Este învelit într-o membrană foarte
fină – hialoida.
Conține apă (99%), substanță fundamentală (acid hialuronic secretat de hialocite),
fibre de colagen și celule vitreene (hialocite, fibrocite).
Vitrosul îndeplinește o serie de funcții:
• transmite razele de lumină de la cristalin la retină (vitrosul optic este omogen),
contribuind la realizarea refracției (indice 1,336);
• menține forma și volumul globului ocular;
• element de susținere a retinei;
• amortizează șocurile mecanice;
• barieră între segmentul anterior și cel posterior al globului ocular.

7
 Este produs in utero și nu se poate regenera. Poate fi îndepărtat prin vitrectomie.
Se examinează cu oftalmoscopul direct sau indirect și cu biomicroscopul (simplu sau cu
lentilă de contact pentru vizualizarea periferiei), dar și prin ecografie oculară.

FIZIOLOGIA VEDERII

În procesul de formare a imaginilor, ochiul se comportă ca un aparat fotografic.

Sistemul de lentile (dioptrul ocular) acționează ca un obiectiv care captează razele de
lumină și, în funcție de distanța la care se află obiectele în jur, își reglează puterea de
captare (prin acomodație) încât imaginea obținută să fie clară. Există și un diafragm
(pupila) care reglează cantitatea de lumină care pătrunde în ochi, și un ‶film fotografic″
sensibil la lumină (retina) pe care se va forma imaginea.
Ochiul uman are capacitatea de a vedea clar la diferite distanțe prin modificarea
puterii de convergență a dioptrului ocular, proces numit acomodație. Această calitate se
datorează cristalinului, care își poate modifica valoarea constantelor optice în funcție de
distanța la care este situat obiectul.
Stimulul care declanșează procesul de acomodație este reprezentat de imaginea
neclară a obiectelor pe retină. Impulsurile aferente ajung la nivel cortical de unde, în
funcție de necesități, se transmit comenzi pe căile eferente la organul efector (mușchi ciliar
– zonula Zinn – cristalin).
În repaus acomodativ, mușchiul ciliar este relaxat (diametrul inelului muscular
format din fibrele circulare ciliare este maxim), zonula este tensionată, iar convexitatea
cristalunului și indicele de refracție sunt minime. Când mușchiul ciliar se contractă,
diametrul inelului de fibre musculare ciliare scade, ceea ce duce la relaxarea zonulei.
Datorită elasticității sale, cristalunul suferă câteva modificări:
- fața sa anterioară și posterioară devin mai convexe;
- crește indicele de refracție (prin modificarea raporturilor dintre fibrele
cristaliniene);
- cristalinul se deplasează anterior.

8
În consecință, se produce o creștere a puterii de convergență a cristalinului cu aproximativ
10 dioptrii.
La vederea de aproape, procesul de acomodație se însoțește de două fenomene
sincinetice: mioza și convergența. La o anumită valoare a acomodației, exprimată în
dioptrii, corespunde o anumită valoare a convergenței, exprimată în dioptrii prismatice.

PUPILA are următoarele funcții:

- dozează cantitatea de lumină ce pătrunde în ochi, ceea ce permite o
vedere bună la variații mari de lumină;
- prin mioză, reduce aberațiile cromatice și de sfericitate ale dioptrului
ocular.

FOTOCHIMIA VEDERII

Retina este un transductor foto-chimico-electric, în sensul că ea transformă energia

luminoasă captată de dioptrul ocular într-o cascadă de reacții chimice, care sunt convertite
ulterior în semnal electric, ce se transmite pe calea optică spre centrii nervoși superiori.
Stimulul care declanșează această cascadă de evenimente este lumina. Lumina
reprezintă porțiunea vizibilă a spectrului undelor electromagnetice, cu lungimi de undă
cuprinse între 400 și 700 nm. Lumina sensibilizează fotoreceptorii cu conuri și bastonașe
care sunt celulele senzoriale ale analizatorului vizual. Acestea conțin pigmentul vizual. În
retina umană există 4 tipuri de pigmenți vizuali: unul în bastonașe (rodopsina) și 3 tipuri în
conuri (iodopsine, denumite, funcție de sensibilitatea spectrală, pigment sensibil la roșu, la
verde și la albastru).
Vederea cromatică este o caracteristică exclusivă a celulelor cu conuri din maculă.
Conform teoriei tricromatice Young- Helmholz, diversele culori percepute de ochiul uman
sunt rezultatul amestecului în diferite proporții a celor 3 culori fundamentale: roșu, verde,
albastru, obținute prin sensibilizarea celor 3 tipuri de pigmenți vizuali din conuri.

FIZIOLOGIA VEDERII BINOCULARE

Vederea binoculară este un proces complex de integrare a imaginilor percepute de

cei doi ochi într-o imagine unică, elaborată de scoarța cerebrală.
Ea se dezvoltă în două etape.

9
 1. Prima, periferică, în care cei doi ochi trimit spre creier două imagini clare;
2. A doua, centrală, reprezentată de elaborarea imaginii unice, în urma fuziunii.

Pentru realizarea primei etape este necesară respectarea a 4 condiții esențiale:

1. Dezvoltarea anatomică și morfofuncțională egală a celor doi globi oculari, astfel
încât să se obțină două imagini identice ca formă și mărime;
2. Existența unei musculaturi extraoculare intacte, care să permită orientarea ochilor
spre obiectul privit și să asigure formarea imaginilor pe foveolă;
3. Integritatea căilor nervoase, care să asigure prezența câmpurilor vizuale
monoculare normale;
4. Existența corespondenței retiniene normale. Pentru a percepe o singură imagine a
unui obiect, este necesar ca la nivelul retinei celor doi ochi să fie stimulate puncte
retiniene corespondente.

COMPONENTELE VEDERII BINOCULARE

Vederea binoculară cuprinde 3 fenomene distincte care , în ordinea crescătoare a

complexității, sunt:
1. Percepția simultană (gradul I al vederii binoculare), reprezintă capacitatea de a
percepe două imagini diferite în același timp;
- Ex: la sinoptofor, un ochi vede un leu, celălalt o cușcă.
- Imaginile se obțin la nivelul retinei periferice sau extramaculare.
2. Fuziunea (gradul II de vedere binoculară), este fenomenul cerebral de contopire a
imaginilor similare provenite de la cei doi ochi, într-o imagine unică.
- Pentru a putea fuziona, cele două imagini trebuie să fie identice ca
formă, mărime, claritate, culoare, strălucire, intensitate și trebuie să se
proiecteze pe zone retiniene corespondente.
- Se produce pentru imagini ce se formează pe retina centrală;
- Se pune în evidență la sinoptofor: se prezintă imagini diferite fiecărui
ochi (imaginile diferă prin mici detalii, ex: un copil cu flori într-o
mână la un ochi, iar celuilalt ochi un copil cu o găleată în cealaltă
mână). Fuziunea este prezentă când, cu ambii ochi, pacientul vede un
copil cu flori într-o mână și cu o găleată în cealaltă mână.

10
 3. Stereopsisul (gradul III de vedere binoculară) constă în capacitatea de a detecta cea
de-a treia dimensiune a spațiului;
- Se produce doar pentru imagini proiectate pe foveolă, unde acuitatea
vizuală este maximă;
- Se pune în evidență prin stereoteste sau la sinoptofor.

BIBLIOGRAFIE

1. Potop V, Ciocâlteu A. Breviar de Oftalmologie. Editura Universitară Carol Davila

București, 2013.
2. Chiseliță D. Oftalmologie Generală. Editura Stef, Iași, 2008.
3. Tiutiuca C. Aspecte practice în Oftalmologie. Editura Zigotto, Galați, 2017.
4. Popa Cherecheanu A. Curs de Oftalmologie pentru Studenți. Editura Universitară
Carol Davila București, 2017.

11
 Figura nr. 1 Globul ocular

Figura nr. 2 Globul ocular

Figura nr. 3 Structura histologică a corneei

12
 Figura nr. 4 Irisul

Figura nr. 5 Corpul ciliar

Figura nr. 6 Retina

13
Figura nr. 7 Structura histologică a retinei

Figura nr. 8 Formarea umorii apoase

Figura nr. 9 Procesul de acomodație

14