Referat la Fiziologia sistemului nervos

Student: Gherghel Anca Claudia

Specializare: KMS
Forma de invatamant: IFR
Grupa: 109A
 ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI VIZUAL
Analizatorii sunt sisteme complexe şi unitare care au rolul de a recepţiona, conduce
şi transforma în senzaţii, excitaţiile adecvate primite din mediul extern şi intern. Ei
contribuie la realizarea integrării organismului în mediu şi la coordonarea funcţiilor
organismului.
Prin intermediului analizatorului vizual organismul primeşte cele mai multe
informaţii despre lumea exterioară. Vederea furnizează informaţii asupra mediului
înconjurător; ea ne permite să recunoaştem obiectele şi vieţuitoarele din jurul nostru,
distanţa dintre ele şi cea care ne separă de ele; de aceea are o importanţă fiziologică
considerabilă, nu numai în diferenţierea luminozităţii, formei şi culorii obiectelor, dar şi în
orientarea în spaţiu, menţinerea echilibrului şi a tonusului cortical. Cercetările arată că
aproximativ 80% din amintirile pe care le păstrăm sunt înregistrate prin vedere.

Analizatorul vizual, ca si ceilalti analizatori ai organismului, este un sistem

functional unitar, care din punct de vedere morfologic si functional cuprinde trei segmente:
1. Un segment periferic sau receptor, care primeste excitatiile exterioare specifice;
2. Un segment de conducere (caile nervoase) care conduc influxul nervos de la
segmentul periferic catre scoarta cerebrala.
3. Un segment central sau cerebral, unde excitatia este transformata in senzatie vizuala.

SEGMENTUL PERIFERIC

Segmentul periferic este format din globul ocular si anexele sale.

Globul ocular este o formatiune aproape sferica, situata in partea anterioara a
orbitei, cu diametrul antero-posterior de aproximativ 25-26 mm, cel transversal de 24,5
mm, iar cel vertical numai de 23,7 mm. Deosebim un ax antero-posterior, un ecuator si
merdiane. Polul anterior corespunde centrului corneei, iar cel posterior se afla pe sclera,
corespunzator zonei dintre papila si macula. Linia care uneste cei 2 poli este axul optic al
globului ocular. Linia vizuala este linia care uneste obiectul privit si macula, trecând prin
 centrul optic al ochiului. Unghiul dintre axul optic si linia vizuala are 5 grade si este numit
unghi alfa.

Ecuatorul este circumferinta cea mai mare de pe suprafata globului, in planul

perpendicular pe axul antero-posterior. El imparte globul ocular in doua jumatati, numite
emisfere. Meridianele sunt curbele care trec prin ambii poli ai axului antero-posterior, unul
fiind vertical si altul orizontal.
Masa globului ocular variaza intre 7 si 7,5 g, volumul este de 6,5 cm3. Consistenta
ferma este data de catre tunicile globului puse in tensiune de catre continutul intraocular.
Axul globului ocular formeaza cu axul orbitar un unghi de aproximativ 350. Prin intermediul
peretilor orbitei, globul ocular este in vecinatate in sus cu sinusul frontal, in jos cu sinusul
maxilar, medial cu celule etmoidale si lateral cu fosa temporala si pterigo-maxilara.
 Globul ocular este format din trei straturi suprapuse care formeaza peretele lui si
din medii transparente cuprinse in interiorul lui.
Cele trei straturi sunt:
1. Stratul fibros
2. Stratul vascular
3. Stratul nervos (retina).
 In interiorul globului ocular sunt cuprinse umoarea apoasa, cristalinul si corpul
vitros, care alcatuiesc mediile transparente si care, impreuna cu corneea, reprezinta
sistemul optic al ochiului.

1. STRATUL FIBROS

Stratul fibros sau extern are rolul de a forma un invelis protector globului ocular. El
este format din doua portiuni distincte: cornee, situată anterior, si sclera, situată posterior.

CORNEEA - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Corneea este partea anterioara a stratului fibros. Pe lânga rolul sau protector, are rol optic
insemnat datorita transparentei sale, lasând sa intre razele luminoase in interiorul ochiului.
Împreuna cu sclera, datorită structurii si rezistentei sale are rol în mentinerea formei
globului ocular. Corneea este constituita in mare parte din lame de tesut fibros,
asemanatoare cu cele ale sclerei, insa corneea este transparenta datorita dispozitiei regulate
a fibrelor care o compun şi cantitatii constante a lichidelor interstiale.
 Corneea are forma unei calote sferice. Diametrul orizontal este mai mare (11 mm)
decât cel vertical (10 mm). Grosimea sa variaza: la periferie este de 1 mm, iar spre centru
se subtiaza pâna la 0,55 mm.
Fata anterioara, convexa, are o forma elipsoida datorita faptului ca sclera depaseste
marginea corneei, atât in partea superioara, cât si in cea inferioara. Fata posterioara este
concava, formeaza peretele anterior al camerei anterioare si este in contact permanent cu
umoarea apoasa.
Histologic se compune din cinci straturi:
1. Epiteliul anterior stratificat pavimentos compus din celule epiteliale turtite la
suprafata, poligonale mai in profunzime si cilindrice la baza. La marginea corneei,
epiteliul anterior se continua cu epiteliul conjunctivei;
2. Membrana limitanta anterioara (Bowman), o membrana rezistenta, subtire,
omogena, fara structura, strabatuta de numeroase fibre nervoase.
3. Tesutul propriu al corneei sau stroma corneana constiutuit din tesut conjunctiv
dispus in lame paralele;
4. Membrana limitanta posterioara (Descemet), o membrana foarte elastica si subtire;
5. Epiteliul posterior sau endoteliul, este un strat de celule latite, care separa corneea
de camera anterioara.
 In stare normala, corneea este complet lipsita de vase sangvine. Neavand vase,
corneea se hraneste atât din vasele aflate la nivelul limbului, cât si din umoarea apoasa.
Inervatia senzitiva a corneei este foarte bogata. Nervii corneeni provin din nervii
ciliari care, la rândul lor, sunt ramuri ale nervului oftalmic.
Limbul sclero-cornean este o zona de trecere intre cornee si sclera, cu structura si
functie particulare. Straturile anterioare si mai putin cele posterioare ale sclerei se
prelungesc inainte. Lamele sclerale posterioare se intind la membrana Descement.
Jonctiunea aceasta este usor proeminenta şi se numeste inelul lui Schwalbe. Intre inelul lui
Schwalbe si o proeminenta sclerala situată in dreptul unghiului camerular, numit pintene
scleral, se gaseste trabeculul sclero-cornean. Trabeculul sclero- cornean are forma
triunghiulara, este un burete inelar larg, in legatura directa cu camera anterioara, iar
anterior cu canalul Schlemm. Canalul Schlemm este un canal circular din care pleaca o
serie de canalicule numite vene apoase, care strabat partea anterioara a sclerei si se varsa in
venele episclerale. Prin sistemul trabecular, canalul Schlemm si venele apoase, circula
umoarea apoasa din camera anterioara spre venele episclerale.

SCLERA - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Sclera alcatuieste cea mai mare parte a invelisului exterior al ochiului, cca 5/6. Este
formata
dintr-un tesut fibros dens, este dura si inextensibila la adult. Fibrele conjunctive au un
aranjament neregulat, printre ele se gaseste si o fina reta de fibre elastice.
 Are o culoare alba-sidefie si nu poate fi strabatuta de razele luminoase. Culoarea
sclerei la copil este albastruie, la batrani usor galbuie. Grosimea ei variaza cu regiunea:
peste 1 mm in jurul papilei, 0,6 mm la nivelul limbului, 0,3 mm la locul de insertie a
muschilor drepti.

Sclera are doua doua fete: fata externa, convexa, pe care se insera muschii drepti si
cei oblici, vine in contact cu capsula lui Tenon. Prin intermediul episclerei vine in contact
cu conjunctiva de la fundurile de sac la limb. Fata interna, concava, este bruna si rugoasa,
adera de coroida si poarta numele de lamina fusca.
Sclera este strabatuta de o serie de orificii, prin care trec vase si nervi care ies sau
patrund in interiorul ochiului. Orificiul de iesire al nervului optic este situat la 4 mm
medial de polul posterior al ochiului. La acest nivel sclera subtiata este perforata de
numeroase orificii foarte mici formand lama ciuruita (lamina cribosa) prin care trec fibrele
nervului optic.
De jur imprejurul lamei ciuruite, se gasesc orificii prin care trec arterele ciliare
posterioare scurte si lungi, precum si nervii ciliari. Putin inapoia ecuatorului, se gasesc 4
orificii prin care ies din interiorul ochiului cele 4 vene vorticoase. Anterior, in jurul corneei
se mai gasesc câteva orifcii mici prin care trec arterele ciliare anterioare.
Sclera este foarte putin vascularizata.
Anterior, sclera se continua cu corneea, zona de limita intre ele purtând numele de
limbul sclero- cornean, zona inclara, semitransparenta cu o latime de aproximativ 2 mm.
La acest nivel, lamele sclerale superficiale se supapun peste lamele corneene profunde.
Sclera, prin structura si rezistenta sa, mentine forma globului ocular, are un rol
protector si serveste drept aponevroza pentru inserţiile musculaturii extrinseci si intriseci a
globului ocular. Prin rigiditatea sa fata de presiunea continutului globului ocular contribuie
la reglarea tensiunii intraoculare.
Din punct de vedere structural, sclera este formata din tesut fibros dens constituit din
fibre de colagen dispuse in toate directiile. Substanta fundamentala este redusa si contine
putine mucopolizaharide. Sclera este mai putin hidratata decât corneea, ceea ce, impreuna
cu structura sa mai putin organizata, ii asigura un aspect opac.
Vascularizatia sclerei este provenita din vasele limbice anterioare, vasele tecilor
nervului optic si vasele episclerale externe.
Inervatia sclerei este asigurata de nervii ciliari scurti si lungi.

2. STRATUL VASCULAR- UVEEA. ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Al doilea strat ocular este stratul vascular, numit si uvee, situat sub sclera. Este
intens vascularizat, bogat in celulele pigmentare de culoare inchisa. Uveea este compusa
din trei parti anatomice si functionale distincte: irisul, corpul ciliar si coroida.

Irisul formeaza partea anterioara a uveei, este situat înapoia corneei si înaintea
cristalinului, delimitand astfel camera anterioara. Are forma unui diafragm prevazut cu un
orficiu mic in centru, pupila. Pe fata lui anterioara la 2-3 mm de marginea pupilara,
circular, se deosebeste o linie numita micul cerc arterial irian, care imparte aceasta fata in
doua zone: una periferica mai larga, numita zona ciliara, si una mai ingusta centrala, zona
pupilara.
Zona ciliara prezinta un relief radiar, datorita numeroaselor vase iriene care merg de
la periferie spre centru. Zona pupilara este mai neteda. Irisul este felurit colorat, datorita
cantitatii de celule cromatofore aflate in stroma iriana care variaza de la individ la individ
si cu varsta. Marginea periferica a irisului se continua cu corpul ciliar.
In structura irisului distingem 3 straturi:
1. Endoteliul irian anterior format dintr-un singur strat de celule epiteliale, lipsite
de pigment, care se continua cu endoteliul cornean. La nivelul criptelor iriene
endoteliul lipseste, lasând stroma in contact direct cu umoarea apoasa.
2. Stroma iriana, alcatuita dintr-un tesut conjunctiv lax in care se gasesc fibre
 elastice, fibre musculare netede, vase sangvine, nervi si celule cu pigment.
Fibrele musculare asezate concentric formeaza sfincterul pupilar situate la 1 – 1,5
mm de la marginea pupilara.
3. Epiteliul posterior este format din doua rânduri de celule. Primul rând este format
din celule mio-epiteliale, care alcatuiesc dilatatorul pupilei. Rândul al doilea este
format din celule cubice pline cu pigment melanic, care reprezinta continuarea
epiteliului pigmentar al retinei. Stratul pigmentar la marginea pupilei este rasfrant
inainte, formând gulerasul pigmentar al pupilei. Prin contractarea si relaxarea
muschilor irieni se produc modificari in diametrul pupilei.

Corpul ciliar reprezinta partea mijlocie a tractului uveal si se intinde de la radacina

irisului pana la ora serrata, având o largime de 6-7 mm. Daca se face o sectiune sagitala a
ochiului, corpul ciliar apare de forma triughiulara, având o fata iriana anterioara, una
externa scerala si una posterioara in raport cu corpul vitros.

Segmentul anterior prezinta cca 70-80 creste radiare, numite procese ciliare,
separate intre ele prin niste santuri mici. Procesele ciliare sint formate din ghemuri
vasculare anastomozate intre ele. Vasele sunt cuprinse intr-un tesut conjunctiv in care se
afla si numeroase celule pigmentare. Epiteliul care le acopera este format din doua rânduri
de celule, cel extern din celule cubice, pigmentare, cel intern cu celule cilindrice cu
granulatii mitocondriale numeroase.
 In partea sa anterioara, corpul ciliar contine numeroase fibre musculare netede, care
in totalitate alcatuiesc muschiul ciliar. Deosebim fibre radiare (muschiul lui Wallace –
Brucke) si fibre circulare circulare (muschiul lui Rouget-Muller). Muschiul ciliar se insera
anterior, printr-un tendon, pe fata posteriora a corneei, aproape de limbul sclero-cornean,
iar posterior el se continua in corpul ciliar si tesutul coroidian.
Prin contractia muschiului ciliar se realizeaza actul de acomodatie al cristalinului.
Procesele ciliare au rolul de a secreta umoarea apoasa, lichid endocular care asigura
nutritia unor straturi oculare si asigura tensiunea intraoculara.

Coroida se intinde de la punctul de intrare a nervului optic pâna la ora serrata,

captusind astfel jumatatea posterioara a sclerei. Este un strat bogat vascularizat si intens
pigmentat, formând astfel ecranul opac al ochiului, având un rol insemnat in mentinerea
tonusului ocular si in nutritia celulelor retiniene.
 Coroida este formata din mai multe straturi. Primul strat este cel supracoroidan, sau
lamina fusca, alcatuit dintr-un tesut conjunctiv, usor pigmentat, aderent de sclera. Al doilea
strat este stratul vaselor coroidiene, format dintr-o bogata retea de artere si vene, in
ochiurile careia se gasesc un tesut fibroelastic si numeroase celule pigmentare. Arterele
sunt situate intr-un plan mai profund si provin din arterele ciliare scurte posterioare. Venele
sunt mai superficiale si se unesc in patru trunchiuri mari numite vene vorticoase, care
perforeaza sclera inapoia ecuatorului si se varsa in vena oftalmica. Stratul de vase capilare
este format dintr-un singur rând de capilare. Reteaua capilara este mult mai bogata si fina
in jurul maculei, la periferie devenind mai larga.
Coroida este separată de epiteliul pigmentar al retinei printr-o lama bazala si vitreana,
numita la
Bruch.
Arterele uveei provin din trei surse diferite.

1. Ciliarele scurte posterioare, in numar de 7-8, perforeaza sclera in jurul nervului

optic mergând in spatiul supracoroidian, vascularizeaza partea posterioara a uveei
pâna la ora serrata;
2. Ciliarele posterioare lungi, una nazala si una temporala, care, dupa perforarea
sclerei in apropierea nervului optic, in spatiul supracoroidian, ajungând in corpul
ciliar unde are loc anastomoza ramurilor ascedente cu cele descedente.
Anastomozele aflate la radacina irisului formeaza marele cerc arterial irian;
3. Ciliarele anterioare provenite din arterele musculare, ajungând in corpul ciliar, se
anastomeaza cu ramurile din marele cerc arterial irian. Din marele cerc arterial irian
se desprind artere colaterale care dau ramurile posterioare sau ciliare, care merg la
ora serrata anastomozându-se cu ramurile arterelor ciliare posterioare si ramurile
iriene care merg radiar prin iris spre marginea pupilei, formând aici micul cerc
arterial irian.
Venele irisului si ale corpului ciliar se varsa in cea mai mare parte in venele
coroidiene si o parte mai mica in venele musculare. Venele coroidiene, dupa confluarea
lor, formeaza cele patru vene vorticoase care, la rândul lor, se varsa in vena oftalmica.
Vase limfatice adevarate nu se gasesc in uvee. Limfa din iris si din corpul ciliar, prin
spatiile lacunare, se varsa in camera anterioara. In coroida, limfa, de-a lungul spatiilor
perivasculare, ajunge in spatiul supracorodian si de aici, prin interediul venelor vorticoase,
in circulatia venoasa.
Nervii tunicii vasculare a ochiului provin din nervii ciliari, care in mare parte provin
din ganglionul ciliar (ciliarii scurti), iar cateva ramuri direct din nazal (ciliarii lungi).
Fibrele nervoase formeaza plexuri in coroida, in corpul ciliar si iris.

PUPILA - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Pupila este un orificiu circular situat in centrul diafragmului irian. In conditii normale,
pupila are urmatoarele caracteristici:
- este de culoare neagra la examenul direct si portocalie la examenul oftalmoscopic;
- are o forma rotunda, regulata;
- pozitia sa este aproximativ centrala (usor deplasata in jos si spre nas fata de axa ochiului);
- cele doua pupile sunt sensibil egale, putând exista o mica diferenta (anizocorie) fiziologica.

Diametrul pupilei variaza in stare normala intre 2 si 5 mm in raport cu varsta (mai

mare la copii, mai mic la vârstnici) si cu luminozitatea la care este expus ochiul, sau in
raport cu anumite stari functionale ale ochiului.
Din punct de vedere functional, pupila are doua proprietati fundametale: este optic
perfect transparenta si are posibilitatea de a-si modifica continuu, anatomico-reflex,
diametrul in raport cu necesitatile vizuale. Modificarea dimensiunilor orificului pupilar
reprezinta fenomenul functional esential al pupilei, Funcţia pupilei este de a regla
cantitatea de lumina care intra in ochi.
Pupila sta sub dependenta a doi muschi antagonisti, sfincterul pupilar si dilatatorul
pupilar, inervati de sistemul neuro-vegetativ, primul de parasimpatic si al doilea de
simpatic.
Variatiile acestea sunt reflexe normale si persista atâta vereme cât exista o stare de
echilibru intre muschii si nervii constrictori pe de o parte si muschii si nervii dilatatori ai
irisului pe de alta parte. Prin actiunea lor se conditioneaza dimensiunile pupilei conform
nevoilor organismului. Aceste doua sisteme antagoniste urmeaza legea inervatiei reciproce
a lui Sherrington, adica excitatia unuia inhiba actiunea celuilalt. In stare normala, domina
actiunea de iridoconstrictie a parasimpaticului, simpaticul având rolul de a mentine tonusul
muschiului dilatator si de inhibare centrala a centrului constrictor pupilar.
Acest joc pupilar permanent se gaseste sub dependenta excitatiilor luminoase ale
scoartei cerebrale, a echilibrului neuro-vegetativ, a modificarilor enzimo-umorale
determinate de factori externi sau interni si a factorilor vizuali senzitivi si psihosenzoriali.

3. STRATUL NERVOS- RETINA. ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE

Retina alcatuieste stratul intern, tunica nervoasa a globului ocular, fiind situata intre
coroida si corpul vitros. Ea captuseste interiorul globului ocular de la papila pâna la
orificiul pupilar. Retina, stratul receptor pentru lumina al globului ocular, reprezinta o
portiune exteriorizata a sistemului nervos central. Este o membrane foarte subtire, perfect
transparenta. “In vivo”, retina are culoare roz. Culoarea rosie- portocalie a fundului de ochi
este data de coroida subiacenta care contine o mare cantitate de vase sangvine si celule
pigmentare. Din punct de vedere anatomo- functional, retina se continua in nervul optic.

Din punct de vedere structural si functional, retina poate fi impartita in doua zone:
1. Pars optica, care acopera tot polul posterior si merge pâna la ora serrata, zona in
care retina are o structura complexa si proprietati fotoreceptoare;
2. Pars caeca [ceca], ce se intinde de la ora serrata pana la orificiul pupilar; este mult
mai simpla in ceea ce priveste structura histologica, fiind formata doar din elemente
 nediferentiate.
Limita intre acestea este data de o zona festonata, preecuatoriala, numita “ora serrata”.
Privind raportul retinei cu coroida si corpul vitros este de remarcat ca foita externa a
retinei, epiteliul pigmentar, adera intim de coroida, in timp ce celelalte straturi sunt usor
detasabile, nefiind mentinute in contact cu coroida decât prin tensiunea intraoculara si
corpul vitros. Privind fata interna, ea este in contact pe intreaga ei suprafata cu corpul
vitros, nefiind insa deloc aderenta de membrana hialoida a corpului vitros. Fac exceptie de
la aceasta numai doua zone, unde retina este fixata de tesutul subiacent, si anume marginea
papilei si ora serrata, si intr-o oarecare masura, si macula.

Grosimea retinei vizuale este de 150-250μ in regiunea maculei, reducandu-se la 100 μ la

ora serrata.
Din punct de vedere histologic retina este alcatuita din 10 straturi:
1. Epiteliul pigmentar este format dintr-un strat de celule poliedrice continand
melanina, asemanatoare ca structura chimica cu pigmetul coroidian.
2. Conurile si bastonasele sunt celule fotoreceptoare (elementele receptoare ale
analizatorului vizual), de dimensiuni variabile dupa sediu, sunt formate dintr-o
expansiune externa (conul si bastonasul) si dintr-o portiune (corpul celular) care
contine nucleul; sunt situate in stratul nuclear extern. Conurile si bastonasele sunt
inegal repartizate in retina: in fovea centrala nu sunt decat conuri, pe când la
periferia retinei acestea dispar complet, ramanand numai bastonase. Bastonasele
incep sa apara in jurul foveei, mergând spre periferie ele se inmultesc, pe când
conurile scad progresiv. Conurile sunt in numar de aproximativ 6 000 000, in timp
ce bastonasele sunt in numar mai mare, in jur de 150 000 000. Conurile şi
bastonaşele conţin pigmenţi vizuali diferiţi. Bastonaşele reprezintă receptorii vederii
nocturne, fără culori. Conţin rodopsină , un pigment ce este format din scotopsina si
retinal, un compus organic înrudit cu vitamina A. Conurile reprezintă receptorii
 vederii diurne colorate, percep detaliile şi culorile. Există trei tipuri de conuri: unul
pentru perceperea luminii roşii, altul pentru perceperea luminii verzi şi al treilea
pentru lumina albastră. Conţin iodopsină, formata din fotopsina si retinal.
3. Membrana limitanta externa separa zona nucleilor de restul celulei conurilor si
bastonaselor, fiind dependenta de fibrele lui Muller, din aparatul de sustinere al
retinei.
4. Stratul nuclear extern este zona retiniana care adaposteste corpul celular al conurilor
si bastonaselor. In stratul nuclear extern se mai gasesc si elemente ale aparatului de
sustinere al retinei, expansiunile fibrelor lui Muller.

5. Stratul plexiform extern care urmeaza este format dintr-o impanzire de filamente
protoplasmatice, cu striatii verticale. Intregul strat este traversat de filamente ale
aparatului de sustinere.
6. Stratul nuclear intern contine protoneuronul caii vizuale – celula bipolara – precum
si numerosi neuroni de asociatie, impreuna cu elementele aparatului de sustinere.
Acesti neuroni de asociatie sunt: celule orizontale si celule amacrine.
 7. Stratul plexiform intern este si el o aglomeratie de filamente, care sunt pelungirile
protoplasmatice descendente ale celulelor ganglionare precum si prelungirile
celulelor de asociatie si fibrele laterale ale celulelor lui Muller.
8. Stratul de celule ganglionare contine cel de-al doilea neuron, care transmite influxul
nervos primit de la celulele bipolare spre cortex. Corpul celular este voluminos,
contine un nucleu sferic cu un nucleol inconjurat de protaplasma cu aspect tigroid si
neurofibrile. Stratul de fibre optice contine axonii fara teci mielinice ai celulelor
ganglionare, fibre centrifuge, precum si elemente ale aparatului de sustinere. Fibrele
se dispun in fascicule si se dirijeaza temporal, ocolind in arc fovea spre a converge
spre papila.
9. Limitanta interna separa stratul de fibre optice de vitros. Este o membrane subtire,
considerata a fi dependenta de fibrele lui Muller, rezultând din sudura placutelor lor
bazale.
10.Aparatul de sustinere. Celule retiniene si sistemul fibrilar care stabileşte contactul
dintre ele sunt mentinute in pozitie printr-un aparat de sustinere complex compus din
fibrele Muller.

Regiuni retiniene cu structura speciala sunt:

1. Fovea centrala, unde retina se reduce a numai doua straturi: epiteliul pigmentar si
stratul de celule vizuale. In fovee sunt numai conuri, ele fiind foarte lungi si subtiri.
Spre marginea foveei apare câte un bastonas. Aici stratul nuclear extern este foarte
dezvoltat. La marginea foveei toate straturile interne retiniene se ingroasa mult.
2. Ora serrata constituie o zona de tranzitie intre retina vizuala si cea oarba. Aici
neuronii retinieni sunt atrofiati, iar celulele de sustinere, mai dezvoltate, iau
progresiv caracterul celulelor epiteliului ciliar cu care se continua.
3. Pars caeca (retina oarba) cuprinde retina ciliara, formata din doua straturi epiteliale;
stratul intern compus din celule cubice clare, si stratul extern din celule cubice cu
pigment.
Nutritia retinei
Straturile interne pâna la cel plexiform extern sunt irigate de ramurile arterei centrale
a retinei. Nutritia straturilor externe este asigurata de vasele coroidei din coriocapilare.
Examinarea retinei se realizeaza in cadrul examinarii fundului de ochi, prin oftalmoscopie
sau biomicroscopie.
Explorarea fundului de ochi, prin oftalmoscopie incepe prin examinarea papilei
nervului optic, a maculei, apoi a vaselor si a câmpului retinian pâna la periferie.
Biomicroscopia fundului de ochi se face prin asezarea inaintea ochiului de examinat a unei
lentile convexe. Tulburarile functionale ale retinei se examineaza prin determinarea
acuitatii vizuale si a campului vizual.
Pentru a pune in evidenta tulburarile circulatorii intraoculare, in ultimul timp, se
utilizeaza angiografia cu fluoresceina. Tulburarile retiniene de conducere nervoasa se
studiaza cu ajutorul electroretinografiei (ERG).
CONTINUTUL GLOBULUI OCULAR

Intre fata posterioara a corneei si fata anterioara a irisului se afla camera anterioara.
Camera posterioara este spatiul cuprins intre fata posterioara a irisului, corpul ciliar
si fata anterioara a cristalinului.
Ambele camere sunt umplute de umoarea apoasa, un lichid transparent, secretat de
corpul ciliar. Umoarea apoasa are rol în menţinerea presiunii intraoculare şi în transportul
substanţelor nutritive pentru cornee şi cristalin. Umoarea apoasă este secretată în camera
posterioară, apoi trece prin orificiul pupilar în camera anterioară şi se varsă în sistemul venos
al ochiului.

Cristalinul- Anatomie şi fiziologie

Cristalinul are forma unei lentile biconvexe, perfect transparenta si elastica, cu masa
de 2-2,5 g, cu diametrul de 9 mm şi grosimea de 5 mm, cu fata posterioara mai convexa
decât cea anterioara. Este situat in plan frontal intre iris si corpul vitros, intr-o scobitura a
vitrosului numita fosa patellaris. Este suspendat de corpul ciliar printr-un sistem de fibre
radiare foarte fine ce formeaza zonula lui Zinn sau ligamentul suspensor.
Zonula lui Zinn este un inel membraniform, format dintr-o serie de fibre ce se intind
intre fata interna a corpului ciliar si ecuatorul cristalinian, respectiv partile periferice ale
cristalinului. Ea are rolul de a mentine cristalinul in pozitia sa normala si de a-i modifica
forma cu ajutorul muschiului ciliar.
Cristalinul are doua fete: una anterioara, alta posterioara. Fata anterioara are raza de
curbura de 10 mm, fata posterioara are raza de curbura 6 mm, astfel incât suprafata
anterioara a cristalinului este mai putin bombata decit cea posterioara. Diametrul antero-
posterior al acestuia este de aproximativ 4,5 – 5 mm, lungimea sa variind prin proprietatea
cristalinului de a-si modifica raza de curbura a suprafetelor,
in raport cu acomodatia.
 .
Cristalinul se compune din apa (60%), proteine (35 %), din care unele solubile, altele
insolubile, grasimi, glutation, fermenti, vitamine etc.
Indicele de refractie variaza cu starea de acomodatie si cu varsta; in medie el este de
1,42. Puterea de refractie a cristalinului este aproximativ 22 D.
Cristalinul este constituit din urmatoarele straturi :
1. Capsula cristalinului sau cristaloida; o membrană de invelis transparenta, foarte
elastica, subtire, formata din doua parti: una anterioara si alta posterioara care se
unesc la nivelul ecuatorului.
2. Epiteliul cristalinian anterior format dintr-un singur rând de celule cubice, dispuse
sub capsula anterioara, depasind cu putin ecuatorul cristalinian. La nivelul
ecuatorului, celulele epiteliale se transforma in fibre cristaliniene.
3. Fibrele cristaliniene, care iau nastere din celule epiteliului anterior, au forma
hexagonala. Fibrele tinere sunt ingramadite spre centrul lentilei. Fibrele sunt dispuse
in straturi concentrice. Terminatiile anterioare ale fibrelor formeaza pe suprafata
nucleului cristalinian o sutura in forma de Y drept, denumita sutura cristaliniana
anterioara, iar terminatiile posterioare formeaza o sutura sub forma unui Y inversat.
Dupa nastere, cristalinul continua sa se dezvolte, fara sa se produca o distensie a

capsulei ci o condensare a lentilei, care progresiv produce o scadere a elasticitatii

cristalinului si totodata o diminuare treptata, cu varsta, a amplitudinii de acomodatie.
Acomodatia este proprietatea ochiului de a vedea clar un obiect, aflat la mai putin de
5m (infinitul oftalmologic) de ochi. Acomodatia se bazeaza pe modificarile de curbura ale
fetelor cristalinului mai accentuate pe fata anterioara (sub actiunea contractiei sau relaxarii
muschiului ciliar), care au ca rezultat schimbarea refractiei oculare in sensul ca razele de
lumina venite de la mai putin de 5m (infinitul oftalmologic), ele isi formeaza focarul pe
retina.
Cristalinul nu are nervi si este avascular. Nutritia sa este asigurata de catre umoarea
apoasa, prin intermediul capsulei, datorita unui fenomen de difuziune si osmoza. Orice
tulburare a metabolismului cristalinian duce la degenerescenta fibrelor si opacificerea lor.
 Corpul vitros

Corpul vitros este o substanta gelatinoasa, care ocupa tot spatiul cuprins intre fata
posterioara a cristalinului si peretele globului ocular. Volumul vitros reprezinta sase zecimi
din volumul globului ocular.
Masa vitroasa este o substanta coloidala, cu rare celule migratoare. Substanta
vitrosului contine 98,6% apa. Vitrosul optic este omogen. Corpul vitros in totalitatea sa are
un rol insemnat in dezvoltarea si mentinerea formei globului ocular. Are rol optic, nutritiv,
de susţinere a retinei şi de mentinere a tonusului ocular.

ANEXELE GLOBULUI OCULAR

Anexele globului ocular sunt:

 Orbita,
 Pleoapele,
 Aparatul lacrimal,
 Conjunctiva,
 Musculatura extrinsecă.

ORBITA - ANATOMIE

Orbitele sunt doua cavitati osoase situate de o parte si de alta a foselor nazale, intre
neurocraniu si viscerocraniu. Ele adapostesc: globul ocular si capsula sa (Tenon), muschii
oculari cu fasciile lor, muschiul orbitar Muller, corpul adipos al orbitei, artera oftalmica cu
ramurile ei, venele orbitei ( care nu prezinta valve, ceea ce favorizeaza propagarea
infectiilor la sinusul cavernos), limfaticele orbitei, nervii cranieni I, II, III, IV, Va, Vb, VI
si cei vegetativi.
Fiecare orbita are forma unei piramide patrulatera cu baza anterioara, varful
posterior, patru pereti si patru margini. Axul orbitei este oblic dinainte- inapoi si din afara-
inauntru; prelungite inapoi, cele doua axe s-ar intâlni la nivelul seii turcesti.
Baza sau deschiderea orbitei este rotunjita si formata de marginea supraorbitara a
osului frontal, procesul zigomatic al osului frontal, procesul frontal a zigomaticului,
marginea infraorbitara a maxilarului, creasta lacrimala anterioara. Poate fi usor explorata
sub piele. Marginea superioara este mai proeminenta decât cea inferioara, conturul median
este mai proeminent decât cel lateral. De aceea, câmpul vizual este mai intins in jos si
lateral. Globul ocular este slab protejat in jos si lateral.
Vârful este reprezentat de extermitatea mediala a fisurii orbitare superioare (prin
care, la nivelul inelului Zinn trec: ramura superioara si inferioara a oculomotorului, nervul
abducens si nervul nazociliar). Medial de aceasta, se gaseste orificiul orbitar al canalului
optic si artera oftalmica.
 Peretele superior (tavanul) este concav. Este format de partea orbitara a osului
frontal si aripa mica a sfenoidului. Pe acest perete se gaseste lateral fosa glandei
lacrimale.

Peretele inferior (podeaua) este format din fata orbitara a maxilarului, fata orbitara a
zigomaticului, procesul orbitar al palatinului. Prezinta santul si canalul infraorbitar, care
se deschid pe fata anterioara a maxiliarului, prin gaura infraorbitara. Santul si canalul
contin artera si nervul infraorbitar. Peretele inferior este subtire si intra in raport cu sinusul
maxiliar, ceea ce explica nevralgiile suborbitale in caz de sinuzita maxilara.
Peretele lateral este oblic, indreptat inapoi si medial. Este format din fata orbitara a
zigomaticului, fata orbitara a aripii mari a sfenoidului, fata mediala a procesului zigomatic
al frontalului. Pe acest perete se gaseste orificiul zigomatico-orbitar.
Peretele medial raspunde cavitatii nazale. In constitutia lui intra: lama orbitara a
etmoidului, osul lacrimal, procesul frontal al maxilarului si fata laterala a corpului
sfenoidului. Pe acest perete se gaseste fosa sacului lacrimal, delimitata de creasta lacrimala
anterioara a maxilarului si creasta lacrimala posterioara a osului lacrimal. Fosa sacului
lacrimal se continua cu santul lacrimal si apoi canalul nazo- lacrimal care se deschide in
meatul nazal inferior.

Marginea supero-laterala prezinta sutura sfeno-frontala, iar in partea ei cea mai

posterioara se observa fisura orbitara superioara, prin care, in afara inelului Zinn, trec:
nervii trohlear, frontal si lacrimal. Marginea supero-mediala prezinta suturile fronto-
maxilare, fronto-lacrimala si fronto-etmoidala.
Prezinta orificiul etmoidal anterior si orificiul etmoidal posterior.
Marginea infero-laterala este ocupata in cea mai mare parte de fisura orbitara
inferioara, prin care nervul maxilar intra in orbita. Anterior este formata de procesul frontal
al osului zigomatic.
Marginea infero-mediala este rotunjita. Prezinta sutura lacrimo-maxilara si etmoido-
maxilara.
Orbita este captusita de periost, putin aderent de peretii orbitei. Spre vârful orbitei,
in jurul gaurii optice, fibrele periostului se continua cu fibrele durei-mater din teaca
nervului optic. La nivelul marginilor orbitei periostul orbitar se continua cu cel al oaselor
fetei, baza fiind acoperita cu formatiuni moi: septul si pleoapele.
Comunicarile orbitei:
- cu neuro-craniul prin canalul optic, fisura orbitara superioara (fanta sfenoidala), orificiul
etmoidal anterior si orificiul etmoidal posterior;
- cu fosa infratemporala prin fisura orbitara inferioara si canalul zigomatic
- cu “fata” prin santul si canalul suborbital, respectiv canalul zigomatic;
- cu cavitatea nazala prin canalul nazo-lacrimal;
- cu fosa pterigo-palatina, prin fisura orbitara inferioara.

PLEOAPELE - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Pleoapele sunt formatiuni cutanaeomusculomembranoase, mobile, care inchid

inainte orbita si protejeaza astfel partea anterioara a globului ocular. Circumscriu, intre
marginile lor libere, fanta palpebrala, limitata inauntru si in afara prin cele doua cantusuri,
numite si unghiul palpebral intern si palpebral extern.
Deschiderea fantei palpebrale variaza ca marime la diferite vârste. La adult, la
privirea inainte pleoapa superioara acopera circa 2 mm din marginea superioara a corneei,
pe când cea inferioara se opreste la marginea inferioara a corneei.

Marginea libera a pleoapelor este divizata in doua portiuni, la unirea 1/6 interne cu
5/6 externe, prin papila lacrimala in vârful careia este situat punctul lacrimal. Partea
externa prezinta o zona anterioara cutanata, unde sunt implantati cilii prevazuti cu glande
sebacee (glandele lui Zeiss) si sudoripare (glandele lui Moll) si o zona posterioara care se
continua cu conjunctiva pe care se afla orificiile de deschidere ale glandelor tarsale sebacee
ale lui Meibomius. Zona de demarcatie prezinta o linie mai pigmentata, linia
intermarginala la nivelul careia pleoapa poate fi clivata chirurgical in doua portiuni: una
musculocutanata, situată anterior, si alta tarsoconjunctivala situata posterior.
 Partea interna sau lacrimala a pleoapei, care contine in grosimea sa canaliculii
lacrimali, delimiteaza un spatiu eliptic, lacul lacrimal, ocupat in partea interna de
caruncula lacrimala si in afara acesteia de cuta semilunara (pleoapa a treia, o
reminiscenta de la vertebratele inferioare).
In structura pleoapelor deosebim mai multe straturi distincte:
1. Stratul tegumentar este subtire, cu cute fine, transversale si numeroase
celule cromatofore care explica pigmentarea mai pronuntata a pielii
pleoapelor.
2. Tesutul celular subcutanat este lax, favorizând producerea edemelor
palpebrale.
3. Stratul muscular este alcatuit din doi muschi striati (orbicularul
pleoapelor si ridicatorul pleoapei superioare) si dintr-un muschi neted-
muschiul capsulotarsal.
Orbicularul pleoapelor este un muschi circular prezentând o portiune
palpebrala si alta orbitara. Portiunea palpebrala acopera planul
fibroelastic al pleopaelor, inserându-se pe ligamentul palpebral extern si
palpebral intern. Are o contractie slaba, determinând clipirea reflexa.
Portiunea orbitara formeaza o elipsa in jurul orbitei, inserata pe
tendoanele directe ale ligamentului palpebral intern, contractia sa fiind
mai puternica, cu rol in mimica voluntara. Din fibrele musculare se
desprind mai multe fascicule cu oarecare autonomie, care alcatuiesc
muschiul lui Riolan ale carui fibre inconjoara canalele excretoare ale
glandelor lui Meibomius, si muschiul lui Horner care se intinde pe partea
posterioara a tendonului reflectat al ligamentului palpebral intern, pe
partea posterioara a sacului lacrimal si a conductelor lacrimale
contribuind la excretia lacrimilor.
Ridicatorul pleoapei superioare porneste de la nivelul inelului tendinos
al lui Zinn situat la vârful orbitei, se indreapta inainte pe deasupra
muschiului drept superior, traverseaza ligamentele largi pe sub rebordul
orbitar, isi schimba directia in sens frontal si se insera pe fata profunda a
pielii pleoapei si pe fata anterioara a tarsului.
Muschiul capsulotarsal al lui Muller este format de fibre netede ce se
insera pe marginea orbitara a tarsului, contractia acestuia determinând
marirea fantei palpebrale. Scheletul fibroelastic al pleoapei este constituit
din fascicule conjunctivite dense rezistente. Tarsul pleoapei superioare
este mai dezvoltat si are o forma semilunara cu conveitatea in sus, iar cel
al pleoapei inferioare, mai mic, este de forma dreptunghiulara.
Extremitatile celor doua tarsuri sunt unite nazal si temporal de ligamentul
exern si intern.
 Conjunctiva, aderenta de tars, este mai laxa la nivelul fundurilor de sac.
In structura pleoapei sunt numeroase glande. Amintim astfel glandele
sebacee ale lui Meibomius situate in grosimea tarsului, glandele sebacee ale lui
Zeiss si sudoripare ale lui Moll situate la nivelul radacinii folicului pilos, la care
se adauga glandele situate in structura conjunctivei.
Vascularizatia pleoapei este bogata, reprezentata de arterele palpebrale
superioare si inferioare provenite din artera faciala si oftalmica. Pleoapa
inferioara are o singura arcada vasculara in apropierea marginii sale ciliare.
Aceasta vascularizatie bogata explica patologia inflamatorie a pleoapei, buna
cicatrizare a plagilor precum si vitalitatea lambourilor, in pastilele cutanate.
Venele pleoapelor formeaza de asemenea doua retele venoase care se varsa in
venele oftalmice temporale superificiale si faciale. Limfaticele pleoapei sunt
colectate de ganglionii preauriculari, parotidieni si submanditibulari.
 Inervatia pleoapei este asigurata:
- senzitiv de catre nervul trigemen prin nervul oftalmic cu ramurile sale
nazal, lacrimal si frontal pentru pleoapa inferioara;
- motor, de catre nervul facilal care inerveaza muschiul orbicular si de
nervul oculomotor comun care ineveaza muschiul ridicator al pleoapei
superioare. Inervatia simpatica a pleoapei intereseaza vasele si muschii
netezi ai lui Muller.

Pleoapele au rolul de a proteja globul ocular fiind animate de miscari

spontane de clipit 20-30 ori/min. Clipitul mai poate fi declansat si reflex sub
actiunea unei iritatii pe ramurile trigeminale de la nivelul pleoapei sau corneei,
sau poate fi declansat senzorial prin excitatie auditiva sau vizuala.
APARATUL LACRIMAL - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE
Aparatul lacrimal asigura producerea, raspandirea pe suprafata corneo-
conjunctivala si drenajul lacrimilor spre cavitatea nazala. Este alcatuit dintr-un
aparat secretor si un aparat excretor.

Aparatul secretor este alcatuit din:

- glanda lacrimala principala formata din glanda lacrimala orbitara, situată in
unghiul supero-extern al orbitei in loja lacrimala, si din glanda lacrimala
palpebrala, cele doua glande fiind separate printr-un tendon al ridicatorului
pleoapei superioare
- glandele lacrimale accesorii situate in structura pleoapei si a conjunctivei.
Secretia lacrimala este indispensabila mentinerii luciului si transparentei
corneei, cât si integritatii suprafetei conjunctivale. Ea este alcatuita dintr-o
secretie permanenta “de baza”, care formeaza “filmul lacrimal” rezultat din
secretia glandelor lacrimale accesorii si dintr-o secretie intermitenta denumita
“reflexa” produsa de glanda lacrimala principala.
Secretia de baza este produsa de trei feluri de glande:
1. glandele secretoare de mucina reprezentate de glandele Henle situate
 in grosimea conjunctivei tarsele si glandele Manz situate in regiunea
limbica, care produc stratul cel mai intern al filmului lacrimal, bogat
in polizaharide.
2. glandele lacrimale apoase reprezentate de glandele tubuloacinoase
Krause, situate in fundurile de sac conjunctivale si glandele Wolfring
situate la marginea superioara a tarsului care produc stratul mijlociu al
filmului lacrimal.
3. glandelee sebacee reprezentate de glandele Meibomius situate in tars,
glandele Zeiss situate in marginea palpebrala si glandele Moll (glande
sudoripare anexate cililor) care produc stratul cel mai extern al
filmului lacrimal.
Secretia reflexa este intermitenta si se obtine prin excitarea glandei
lacrimale principale.

Secretia lacrimala reprezinta un lichid alcalin incolor, alcatuit din 98%

apa si 2% substante solide (electroliti: Na+, K+, Cl-, HCO-) si glucoza, uree,
aminoacizi si proteine, gammaglolubile (IgA si IgG), lizozim si lactoferina.
Lacrimile au:
- rol optic, asigurand transparenta si integritatea corneei prin mentinerea stablitatii
filmului lacrimal,
- rol mecanic favorizand alunecarea pleoapelor in miscarea de clipit si
indepartarea impunatatilor de pe suprafata corneei,
- rol bactericid datorita continutului in lizozim,
- rol in mimica.
Aparatul excretor este alcatuit din punctele si canaliculele lacrimale
situate in structura marginii libere a pleoapei, in treimea interna, pentru
fiecare pleoapa existand un punct si un canalicul lacrimal. Cele doua canalicule
se unesc intr-o portiune comuna sau se deschid separat in sacul lacrimal, care
se continua cu canalul lacrimo-nazal ce se deschide in meatul inferior. Sacul
lacrimal este situat in loja sacului lacrimal din unghiul palpebral intern.

Evacuarea lacrimilor se face printr-un mecanism de absortie la nivelul

mucoasei conjunctivale, canaliculelor si sacului, cât si printr-un mecanism de
drenaj activ al lacrimilor prin pompaj ca urmare a miscarilor de clipit si
contractiei muschiului orbicular si a muschiului Horner.

CONJUNCTIVA - ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Conjunctiva este o membrana mucoasa, subtire si transparenta, care

acopera fata posterioara a pleoapelor (conjunctiva palpebrala superioara si
inferioara) si fata anterioara a sclerei (conjunctiva bulbara). Aceste doua parti
se reunesc la nivelul fundurilor de sac superior si inferior. In regiunea unghiului
intern, se gasesc doua formatiuni: pliul semilunar orientat cu concavitatea
catre cornee, vestigiul celei de a treia pleoape a vetebratelor inferioare, si
caruncula lacrimala care este o mica proeminenta formata din glande si foliculi
pilosi.

Mucoasa conjunctivala este constituita

dintr-un epiteliu bi- sau pluristratificat, printre
celule epiteliale gasindu-se melanocite si
celule caliciforme, mucipare si un derm format
din doua straturi: adenoid superficial, bogat in
limfocite, si profund, fibros.

Conjunctiva contine numeroase glande:

- glande mucipare, care sunt invaginatii ale epiteliului conjunctival (glandele
Henle si glandele Manz)
- glande lacrimale apoase (glandele Krausse si glandele Wolfring)
 Mucusul, lacrimile, secretiile sebacee ale glandelor Meibomius si Zeiss,
precum si secretiile sudoripare ale glandelor Moll (ultimele trei tipuri de glande
gasindu-se la nivelul pleoapelor) formeaza un film protector pe suprafata
conjunctivitei si a corneei.
Vascularizatia conjunctivei este data de ramuri din arterele palpebrale
pentru conjunctiva bulbara, iar, in vecinatatea limbului, de arterele ciliare
anterioare. Venele sunt tributare venei oftalmice. Limfaticele dreneaza in
ganglionii preauriculari si parotidieni (vasele limfatice ale jumatatii externe) si
spre ganglionii submandibulari (jumatea interna).
Inervatia senzitiva a conjunctivitei este asigurata de ramura oftalmica a
trigemenului.
Functia esentiala a conjunctivitei este cea de protectie. Epiteliul si
secretiile sale realizeaza o protectie mecanica. Celulele polinucleare din dermul
conjunctival precum si celulele epiteliale au functie fagocitara. Stratul adenoid
participa la raspunsul imun celular si umoral cu sinteza de anticorpi, mai ales
IgA (Ig = immunoglobulină), mai putin IgG, IgE, rar IgM. Lacrimile sunt
bogate in proteine bacteriostatice (bacteriostatic= opreşte dezvoltarea
bacteriilor) si bacteriolitice (bacteriolitic= dizolvă bacteriile): lizozim,
lactoferina. Flora bacteriana comensala inhiba dezvoltarea celei patogene.
Conjunctiva are o slaba aparare antivirala constituind poarta de intrare pentru
infectiile aerogene. De obicei, trecerea virusului este asimptotica, foarte rar
aparând atingeri specifice ale ochiului.

SISTEMUL OCULO-MOTOR- ANATOMIE

Motilitatea globului ocular este asigurata de doi muschi oblici si patru

muschi drepti.

Muschii drepti isi au originea in vârful orbitei, la nivelul formatiunii

tendinoase a lui Zinn:
1. Muschiul drept intern este cel mai puternic muschi dintre oculomotori;
are directie orizontala, mergând intre globul ocular si peretele intern al
orbitei. Insertia sclerala se face la 5,5 mm de limb. Este inervat de
oculomotorul comun. Vascularizatia este reprezentata de ramura
musculara inferioara a arterei oftalmice;
2. Muschiul drept extern isi are originea de la inelul tendinos al lui Zinn, cu
un traiect orizontal spre globul ocular. Este inervat de nervul abducens
(perechea a VI –a)

3. Muschiul drept inferior, cu origine la nivelul inelului tendinos al ui Zinn,

are un traiect in jos si extern, intre globul ocular si planseul orbitei,
inserindu-se inaintea ecuatorului la 6,5 mm de limbul sclero-cornean.
Inervatia este asigurata de oculomotorul comun, iar vascularizatia de
ramura musculara inferioara din artera oftalmica si artera infraorbitara.
4. Muschiul drept superior isi are originea pe tendonul Zinn, la acelasi nivel
cu muschiul ridicator al pleoapei superioare. Traiectul este supero-extern,
intre glob si muschiul ridicator al pleoapei superioare. Se insera la 7,7
mm de limbul sclero-cornean pe meridianul orei 12. Inervatia este
asigurata de un ram din nervul oculomotor comun, iar vascularizatia este
realizata prin ramul muscular inferior din artera oftalmica.

Muschii oblici sunt:

1. Oblicul superior (oblicul mare) isi are originea la nivelul tendonului Zinn
deasupra originii muschiului drept intern. Directia fasciculelor musculare
este orientată spre unghiul superointern al orbitei. In apropierea marginii
orbitare, muschiul devine tendinos si patrunde intr-un inel fibros,
trohleea. La iesirea din trohlee, isi pastreaza structura tendinoasa, dar cu
traiectul orientat posterior si extern. Insertia muschiului oblic mare se
face inapoia ecuatorului in cadranul supero-extern, la 14 mm de limbajul
sclero-cornean Inervatia este asigurata de nervul trohlear (perechea a IV-
a). vascularizatia se relizeaza prin ramul muscular superior din artera
oftalmica;

2. Oblicul inferior (oblicul mic), insertia proximala se face intr-o

drepresiune situată pe planseul orbitar aproape de marginea orbitara.
Directia fasciculelor musculare este postero-externa si superioara, trecând
pe sub muschiul drept inferior . Se insera in cadranul infero- extern al
globului ocular, inapoia ecuatorului, la 17 mm de limbul sclero-cornean.
Inervatia este realizata de ramul pentru muschiul oblic mic din nervul
oculomotor comun (perechea a III –a), iar vascularizatia de ramura
musculara a arterei oftalmice.
 Miscarile globului ocular determinate de contractia muschilor extrinseci
sunt sintetizate in schema ce urmeaza:

SEGMENTUL INTERMEDIAR (DE CONDUCERE) AL

ANALIZATORULUI VIZUAL

Caile optice leaga retina de centrul cortical al vederii situat in lobul

occipital. Caile optice strabat orbita si endocraniul dinainte inapoi pana in jurul
scizurii calcarine.

Segmentul intermediar se compune din mai multe parti:

Nervul optic face parte din nervii cranieni, perechea a doua. Este alcatuit
din axonii celulelor ganglionare retiniene, care traverseaza lama circuita a
sclerei, orbita, canalul optic si apoi patrund in cavitatea craniana.
Nervii optici se termina in unghiurile anterioare ale unei lame nervoase
 numita chiasma.
Nervul optic, fiind ontogenic o comisura alba, este invelit de trei teci
meningeale: dura care continua inainte cu sclera si inapoi cu periostul canalului
optic, pia si arahnoida care se continua inapoi cu meningele cererebrale, iar
inainte formeaza un fund de sac.
Nervul optic are o lungime de 4 cm iar traiectul lui poate fi impartit in 4
portiuni: intrasclerala, intraorbitara, intracanaliculara si intracraniana .
In sectorul anterior al portiunii orbitrare, la aproximativ 15 mm de polul
posterior al globului ocular, patrund in nerv artera si vena centrala a
retinei. Strabatindu-l axial, ele ajung in globul ocular la nivelul fundului
excavatiei fiziologice a papilei.

Fibrele nervoase, in numar de aproximativ 1 000 000 pentru fiecare nerv,

lipsite de teaca lui Schwann dar mielinizate in afara lamei ciuruite, sunt
separate in fascicule prin septuri plecate din pia neurala.
In interiorul nervului fibrele au o topografie determinata. Fasciculul papilo-
macular, continând fibrele care culeg impulsuri provenite din regiunea
maculara, tind, pe masura ce se apropie de chiasma, sa ocupe o pozitie centrala
in cordonul nervos.
Portiunea intracanaliculara a nervului, scurta de 8 mm, adera prin tecile
meningeale de perete canalicular si este in contact cu artera oftalmica, ce
patrunde in orbita prin canalul optic.
Portiunea intracraniana a nervului optic are lungimea de 4-17 mm.
In cavitatea craniana, dupa un scurt traiect fibrele nervului optic dintr-o parte
se incruciseaza partial cu cele din partea opusa, formând chiasma optica. Ea
se gaseste situata in etajul superior al endocraniului, deasupra hipofizei.
Fibrele nervoase provenite din jumatatea temporala a fiecarei retine trec
direct prin chiasma si de aici in bandeleta optica din partea opusa.
De la chiasma, pornesc bandelete optice care inconjoara pendunculii
cerebrali si se termina in corpii geniculati.

Bandelete optice sunt doua cordoane albe, cu traiect ancorat posterior, cu o

lungime de 2-3 cm, ce continua de la unghiurile posterioare ale chiasmei
pâna la corpii geniculati externi. Fiecare bandeleta se imparte in doua
fascicule: unul intern, altul extern. Primul, mai mic si continand fibre
pupilare, se termina in corpii geniculati externi unde cilindracsii celulelor
ganglionare formeaza sinapse cu neuronii geniculo- corticale.
Corpii geniculati externi sau laterali sunt situati sub pulvinar in continuarea
bandeletelor optice. Contin un numar mare de celule cu care se pun in
contact fibrele nervului optic. Corpii geniculati laterali au o structura
lamelara, lamele albe mielnice alterneaza cu lamele cenusii.
Radiatiile optice ale lui Gratiolet reprezinta fibrele neuronilor din corpii
geniculati laterali, fiind complet inglobate in substanta alba a lobului temporo-
occipital. Aceste fibre mielinizate pleaca de la baza corpului geniculat extern si
se grupeaza in afara si deasupra acestuia, merg, dupa ce au trecut prin partea
posterioara a capsulei interne, spre aria striata a lobului occipital si se termina in
jurul scizurii calcarine. Fasciculele radiatiilor optice sunt mai voluminoase
decât cele din bandeletele optice deoarece cuprind si un numar de fibre
centrifuge. In traiectul lor, fibrele vor traversa câmpul Wernicke, segmentul
retrolenticular al capsulei interne si centrul oval al lobului occipital.

Terminarea radiatiilor optice se face prin trei fascicule:

- fasciculul superior se termina pe buza superioara a scizurii calcarine si contine
fibre provenite din cadranele superioare ale retinei;
- fasciculul inferior se termina pe buza inferioara a scizurii calcarine, continând
fibrele din cadranele inferioare ale retinei;
- fasciculul posterior se termina pe extremitatea posterioara a scizurii calcarine,
continând fibrele maculare.

SEGMENTUL CENTRAL

Segmentul central sau cerebral al analizatorului vizual este situat in

scoarta cerebrala a lobului occipital, aria 17 Brodmann. Aici are loc
transformarea excitatiei luminoase in senzatia vizuala. La nivelul scizurii
calcarine din lobul occipital exista o adevarata retina corticala.

Buza superioara a scizurii calcarine este in raport cu jumatatea superioara

a celor doua retine, iar buza sa inferioara primeste impulsurile de la cadranele
inferioare retiniene. Fibrele maculare se proiecteaza la nivelul polului posterior
occipital. La nivelul cortexului occipital regiunea maculara ocupa o suprafata
mult mai mare decât la nivelul retinei. Astfel se poate considera ca vederea este
 o functie asa de complexa incât la realizarea ei participa creierul in totalitatea
lui.
Scoarta lobului occipital are o structura diferentiala cu toate cele 6
straturi corticale. Receptia se face pe straturile granulare.
Ariile occipitale functionale Brodmann sunt ariile 17, 18, 19. Aria striata 17 sau
aria vizuala se gaseste pe scizura calcarina si buzele sale. Suprafata ariei atinge
24-30 cm. Aceasta arie este sediul receptiei senzatiilor vizuale si reprezinta
domeniul perceptiior vizuale elementare. Aria peristriata 18 inconjoara aria 17,
iar aria 19 inconjoara pe cea 18, realizandu-se astfel o interrelatie intre ele. Aria
18 are rol motor si intervine in motilitatea oculara si in localizarea obiectelor. Aria
19 are rol în orientarea spatiala si integrarea informationala a imaginii.