ELEMENTE DE OPTICĂ BIOLOGICĂ

Ochiul este un organa cărui principală funcţie este de a detecta lumina.Se compune dintr-un sistem
sensibil la schimbările de lumină, capabil să transforme lumina înimpulsuri luminoase.

Parti ale ochiului

Corneea - membrana transparenta a ochiului, avasculara, foarte bine inervata, cu rol de protectie si de
mediu refringent. De doar 0.5 mm grosime la centru si un mm la jonctiunea cu sclerotica (albul ochiului),
este alcatuita din cinci straturi, epiteliul corneean, membrana Bowmann, stroma coreeana, membrana
Descement, endoteliul corneean. Are 45 de dioptri.

Camera anterioara - spatiu intre fata posterioara a corneei si fata anterioara a irisului. Este umplut cu un
fluid apos cunoscut ca umoarea apoasa.

Iris - disc circular colorat, este parte a uveei oculare, fiind sustinut suspendat in umoarea apoasa prin
corpul ciliar. Suprafata sa posterioara ramane in fata cristalinului, separand camerele anterioara si
posterioara ( partea centrala fiind pupila). Este alcatuita dintr-o stroma conjunctiva de tipul
mezenechimul embrionar, acoperit anterior de epiteliu si posterior de o foita pigmentara ce reprezinta
partea iridiana a retinei. Dimensiunile pupilei sunt controlate de cele doua fasii de celule musculare
netede: una circulara, situata in marginea pupilara, formand sfincterul pupilei, iar alta, situata radial,
dilatatorul pupilei. Culoarea este data de numarul de melanofori din stroma.Diametrul este de 12 - 13
mm si o grosime de 0.35 mm in medie.

Pupila - orificiu circular sau alungit in centrul irisului, care permite, prin contractie sau dilatare sa dozeze
cantitatea de lumina ce patrunde in ochi. Este de culoarea neagră deoarece o mare parte a luminii care
intră în pupilă este absorbită de ţesuturile biologice din ochi. Ca sistem optic, pupila de intrare are rolul
de apertura ( diafragma de deschidere ) al ochiului.

Sclerotica ( sclera ) - este tunica solida a globului ocular, fiind ca un fel de schelet al ochiului. Este o
membrana opaca, fibroasa, avascularizata, constituita din tesut conjunctiv dens. ( albul ochiului numita
in popor )

Corpul vitros - gel vascos care ocupa spatiul cuprins intre fata posterioara a cristalinului si fata interna a
retinei, umple centrul ochiului. Este compus din 99% apa si mai contine si cateva celule, precum si fibrile
de colagen si de acid hialuronic, ce servesc drept tesut de sustinere. Ocupa proximativ 2/3 din volumul
ochiului. Fata sa anterioara este in contact cu fata posterioara a cristalinului (baza vitrosului). Fata sa
posterioara se sprijina pe fata interna a retinei. Datorita vascozitatii permite ochiului de a reveni la
forma sa normală dacă este comprimat.
Retina - membrana care tapeteaza fata interna a ochiului, formant dintr-un strat subţire de celule,
responsabile de transformarea luminii în semnale nervoase. Există două tipuri de photoreceptori în
retină: conuri si bastonase. Aproximativ 6 milioane de conuri sunt responsabile cu vederea de zi. In
funcţie de semnalele luminoase ne permit să apreciem culoarea. In fovee sunt cele mai multe conuri.
Există aproximativ 125 de milioane de bastoane si sunt răspândite pe întreg teritoriul periferic al retinei.
Ele sunt responsabile pentru vederea nocturna si periferica. Vascularizarea retinei este asigurata de
catre artera centrala a retinei, care patrunde in globul ocular prin papila (locul de plecare al nervului
optic).

Din punct de vedere anatomic retina este impartita in :zona posterioara (coroidiana),zona mijlocie
(ciliara),zona anterioara,ora serata,papila macula luteea.

Foveea - de locul de pe retină care asigură cea mai bună definiţie a imaginii. Este locul de pe macula
unde se formeaza imaginea rasturnata a obiectelor examinate.

Nervul optic - transmite impulsuri electrice de la retina la creier. Se afla in partea din spate a ochiului,
langa macula. Poate fi vazuta la examinarea fundului de ochiului, parte a nervului optic, denumit discul
optic

Notiuni de optica Corpurile pot

emite radiatii luminoase prin incandescenta sau prin luminescenta. Cand lumina intalneste un obstacol,
o parte a sa se reflecta, alta il ocoleste prin difractie si o a treia parte patrunde in obstacol, schimbandu-
si (eventual) directia de propagare prin refractie si fiind treptat absorbita si transformata in alte forme
de energie. Daca lumina este polarizata (adica alcatuita din unde ale caror
vectori electrici vibreaza intr-un singur plan) iar obstacolul este optic activ, patrunderea luminii in
obstacol este insotita si de o rotire a planului de polarizare a lumini.
Mai multe unde luminoase care se intalnesc intr-un punct interfereaza si, daca sunt coerente, dau in
acel punct maxime si minime luminoase (franje de interferenta).Viteza luminii este de 3.108 m/s in vid si
scade de n ori intr-un mediu care are indicele de refractie n.
Propagarea in spatiu a luminii este bine explicata de teoria ondulatorie a luminii iar interactiunea luminii
cu substanta este explicata de teoria corpusculara (fotonica) a luminii, astfel incat lumina are atat
proprietati ondulatorii cat si corpusculare. Exista o optica geometrica
(privind propagarea razei de lumina), o optica ondulatorie (privind comportarea ondulatorie a luminii) si
o optica fotonicǎ (sau cuantica).

Optica geometrica opereaza cu conceptul de raza de lumina, care este definita ca o linie imaginara
trasata in directia de propagare a luminii.Optica geometrica postuleaza trei principii: principiul
propagarii rectilinii a luminii in medii omogene si izotrope, principiul reversibilitatii razei de lumina (la
schimbarea sensului de propagare a luminii, drumul ei nu se schimba) si principiul independentei razelor
de lumina. La intalnirea unei suprafete care separa medii
avand indicii de refractie n1 si n2, raza luminoasa sufera fenomenele de reflexie si de refractie .Prin
reflexie, raza se intoarce in mediul din care a provenit intr-un asemenea mod incat raza incidenta, raza
reflectata si normala in punctul de incidenta sa fie coplanare iar unghiul de incidenta sa fie egal cu cel de
reflexie .Prin refractie, raza de lumina patrunde in mediul al doilea sub un unghi de refractie legat de
unghiul de incidenta prin relatia n1 sin i = n2 sin r. Suprafata care
separa doua medii transparente poarta numele de dioptru. Imaginea unui punct printr-un dioptru se
construieste ducand de la acel punct doua raze care intalnesc dioptrul; imaginea punctului se afla la
intersectia razelor reflectate sau refractate (sau a prelungirilor acestor raze) .

Pentru aflarea distantelor dintre obiect si dioptru (o) si dintre imagine si dioptru (i) se foloseste relatia :
n2/i - n1/o = (n2 - n1)/Runde n1 si n2 sunt indicii de refractie ai celor doua medii iar R este raza
dioptrului; prin conventie, segmentele din spatiul care contine obiectul sunt negative iar pentru imagini
reflectate se considera ca n2 = -n1. In figura sunt prezentate trei
cazuri particulare ale refractiei prin medii transparente delimitate de doua suprafete (dioptri) sferice,
cilindrice sau plane.Se observa ca, trecand prin prisma, razele luminoase sufera fenomenul de dispersie,
ca urmare a faptului ca indicele de refractie al materialului transparent are valori ce depind de lungimea
de unda a radiatiei.
Optica ondulatorie explica fenomenele descrise mai sus precum, si altele ca difractia, interferenta si
polarizarea, plecand de la principiul Huygens-Fresnel, conform caruia lumina se propaga prin unde
sferice, fiecare punct de pe suprafata undei putand fi considerat ca sursa a unor unde secundare sferice
(fig) In realitate, lumina se propaga prin unde electromagnetice produse prin vibratia unui vector electric
E si a unui vector magnetic H, perpendiculare unul pe celalalt (fig), vectorul electric fiind raspunzator de
efectele luminoase.
O raza de lumina este alcatuita din numeroase astfel de unde, vectorii electrici vibrand in toate planurile
ce contin directia de propagare a razei.Prin reflexie pe suprafata unui material dielectric sau prin
traversarea unui cristal birefringent, raman in raza numai undele ale caror vectori electrici vibreaza intr-
un singur plan, lumina devenind polarizata.Exista substante care rotesc planul luminii polarizate spre
dreapta (dextrogire) sau spre stanga (levogire); ele se numesc substante optic active.
Optica fotonica sau optica cuantica are meritul de a putea explica, printre altele, emisia si absorbtia
luminii, presiunea luminii si efectul fotoelectric.Conform teoriei cuantice a luminii, la revenirea unui
electron de pe un nivel superior de energie pe unul de energie mai mica, se emite un foton a carui
energie este egala cu diferenta dintre energiile celor doua nivele. Aceasta energie este egala cu produsul
dintre constanta lui Plank (h) si frecventa luminii (E = hν). Printr-un procedeu tehnic (cu ajutorul laser-
ului) este posibila revenirea simultana a unui mare numar de electroni pe nivele identice, lumina
devenind coerenta.

Proprietatile dioptrilor oculari

Ochiul omenesc are o forma globulara si un diametru de aproximativ 2,5 cm. In portiunea anterioara a
ochiului se afla corneea, irisul si cristalinul iar in cea posterioara, coroida si retina. Intre cornee si
cristalin se afla umoarea apoasa, in restul ochiului fiind umoare vitroasa .
Cristalinul este mentinut in pozitia sa (si in stare de tensiune mecanica) de catre un ligament numit
zonula care se insera pe sclerotica. Cristalinul poate fi eliberat de sub tensiunea zonulei prin contractia
unui muschi prevazut cu numeroase fibre circulare, numit muschi ciliar .Din punct de vedere al opticii
geometrice, studiul ochiului se poate face in doua moduri :
-cu ajutorul unui model al ochiului redus la un singur dioptru, dioptru care asigura mersul razelor la fel
ca in ochiul real -prin studierea
mersului razelor prin toti cei patru dioptri ai globului ocular. La
convergenta totala a ochiului (60 D), corneea participa cu aproximativ 40 de dioptrii iar cristalinul cu
restul de 20 D. Irisul joaca rolul unei diafragme care limiteaza fluxul luminos ce cade pe retina si care, in
acelasi timp, micsoreaza aberatiile cromatice si de sfericitate produse de lentilele ochiului.
In conditii de luminozitate slaba, fibrele radiale ale irisului se contracta, marind diametrul pupilei iar
cand iluminarea este excesiva, fibrele circulare ale irisului micsoreaza pupila. Acest fenomen se numeste
adaptare la lumina. Intr-un ochi normal, imaginea unor obiecte foarte indepartate se formeaza pe
retina, in timp ce imaginile obiectelor situate la mai putin de 6 m de ochi s-ar forma in spatele retinei
daca cristalinul nu s-ar bomba, marindu-si convergenta.Acest proces prin care se asigura formarea pe
retina a imaginii obiectelor apropiate se numeste acomodare la distanta si se realizeaza prin contractia
muschiului ciliar, care elibereaza cristalinul de sub tensiunea zonulei si ii permite, astfel, sa se bombeze
sub efectul propriei sale elasticitati .
Punctul cel mai apropiat de ochi care poate fi vazut clar cu acomodare maxima se numeste punctum
proximum iar punctul cel mai departat care poate fi vazut clar fara acomodare este punctum remotum
(prIn cazul ochiului emetrop (normal), punctum proximum este situat la 25 cm de ochi iar punctum
remotum, la infinit.

Defectele geometrice ale vederii sunt legate de dimensiunile globului ocular (defecte axiale), de forma
dioptrilor oculari (defecte de curbura), de indicii de refractie ai mediilor transparente din ochi (defecte
de indice) sau de proprietatile mecanice ale cristalinului (defecte de elasticitate).
Miopia apare cand ochiul are un diametru antero-posterior prea mare, astfel incat imaginea obiectelor
se formeaza inaintea retinei. Atat pp cat si pr sunt situate mai aproape de ochi decat in cazul ochiului
emetrop. Acest defect se poate corecta cu lentile divergente . Hipermetropia apare la ochiul care are un
diametru antero-posterior prea mic, imaginea formandu-se in spatele retinei chiar si pentru obiecte
situate la infinit. Cristalinul trebuie sa se bombeze in permanenta pentru a aduce imaginea obiectelor pe
retina. Corectarea acestui defect se face cu lentile convergente .
Presbiopia se instaleaza dupa varsta de 40 de ani ca urmare a faptului ca elasticitatea cristalinului scade,
facandu-i mai dificila bombarea. Presbitul are nevoie de lentile convergente pentru a vedea clar
obiectele apropiate. Astigmatismul este un defect de curbura si se
datoreaza faptului ca suprafetele corneei (sau cele ale cristalinului) nu sunt perfect sferice, devenind
partial cilindrice. Astigmatismul se corecteaza cu lentile cilindrice.

Mecanismele biofizice ale receptiei vizuale

Imaginile se formeaza pe retina, care este o structura complexa ce captuseste (impreuna cu coroida)
sclerotica din partea posterioara a ochiului si are in compozitia ei un strat de celule receptoare cu
prelungiri in forma de conuri si bastonase, neuroni bipolari si neuroni ganglionari.
Modul in care sunt dispuse aceste straturi in raport cu directia din care vine lumina se poate vedea in
figura. Conurile (in numǎr de 3.000.000 in retinǎ) si bastonasele (in numǎr de 100.000.000 in retinǎ) sunt
partial ingropate in stratul de celule pigmentare ale coroidei si plasate ultimele pe directia de propagare
a luminiiű. Intre celulele receptoare exista conexiuni
realizate prin intermediul unor celule orizontale, tot asa cum celulele amacrine stabilesc conexiuni intre
neuronii bipolari.Celula receptoare cu bastonas se numeste astfel deoarece are o prelungire sub forma
de bastonas (numita si segment extern), in compozitia careia se afla cateva mii de discuri membranare
suprapuse Membranele acestor discuri sunt formate din subunitati cu diametru de 5 nm, in centrul
carora se afla o molecula de rodopsina , formata dintr-o proteina (scotopsina) si din aldehida vitaminei
A, numita retinal. Membrana bastonasului
contine numeroase canale ionice de Na+ care, la intuneric, sunt deschise, permitand ionilor de Na+ sa
intre in celula receptoare, unde potentialul lor electrochimic este mai mic.
Ionii de Na+ intrati nu se acumuleaza, insa, in celula, deoarece sunt evacuati, pe masura ce intra, de
pompele ionice din membrana corpului celulei receptoare, urmand sa reintre prin canalele de Na+ din
membrana bastonasului etc. Se creeaza, astfel, un curent electric transportat de ionii de Na+, numit
curent de intuneric . In aceste conditii, potentialul electric celular este de -20 mV.Sub efectul luminii,
rodopsina dim membrana discurilor se activeaza si, printr-o succesiune de etape, determina inchiderea
canalelor de Na+, urmata de disparitia curentului de intuneric si de hiperpolarizarea membranei celulei
receptoare (potentialul de repaus devine -35 mV).
Aceasta variatie de potential declanseaza excitatia neuronilor bipolari, ale caror terminatii sunt in
contact cu celula receptoare; potentialele de actiune locale aparute in neuronii bipolari ajung la
sinapsele cu neuronii ganglionari (in numǎr de 1.600.000 in retinǎ) pe care ii excita.Neuronul ganglionar
genereaza trenuri de potentiale de actiune de tip tot-nimic care, dupa cateva statii in mezencefal (in
corpii geniculati), ajung la scoarta cerebrala (scizura calcarina) unde produc senzatia vizuala .
Mecanismul prin care rodopsina se activeaza si determina, in final, inchiderea portilor canalelor de sodiu
este, in linii mari, urmatorul :La intuneric, retinalul se afla in configuratia 11-cis si este combinat cu
opsina; la lumina, el trece in configuratia 11-trans si se desprinde de opsina . Rodopsina activata notata
cu R* interactioneaza cu o macromolecula proteica numita traductina (T) care este combinata cu acidul
guanozin-difosforic (GDP) si formeaza impreuna complexul R*T-GDP.
Acest complex va pierde GDP si va lega GTP (acid guanozin-trifosforic) in locul lui, devenind R*T-GTP.
R*T-GTP se descompune imediat in R* si T-GTP. Rodopsina activata R* reintra in ciclul mentionat,
legandu-se cu un nou T-GDP etc. T-GTP se numeste traductina activata; ea activeaza, la randul ei, o
molecula de fosfodiesteraza (PDE) cu care se combina, aparand, astfel, PDE-T-GTP sau fosfodiesteraza
activata care transforma acidul guanozin monofosforic ciclic (c-GMP) in acid guanozin monofosforic
(GMP). In felul acesta, concentratia intracelulara de c-GMP scade, ducand la inchiderea canalelor de
Na+. Intre timp, PDE-T-GTP se transforma in PDE-T-GDP prin pierderea unui grup fosfat (P), dupa care se
descompune in T-GDP si PDE, ambele urmand sa reintre in ciclurile biochimice descrise.In figura sunt
prezentate patru cicluri distincte dar interconectate: ciclul Wald, ciclul traductinei, ciclul fosfodiesterazei
si ciclul acidului guanozin-monofosforic . Sub actiunea
luminii, o molecula de rodopsina activata poate activa 50 de molecule de traductina pe secunda; o
singura molecula de traductina activata poate induce disparitia a 2000 de molecule de c-GMP pe
secunda (prin transformarea lor in GMP). Rezulta ca activarea de catre lumina a unei molecule de
rodopsina duce la disparitia a 100.000 de c-GMP pe secunda, urmata de deschiderea unui mare numar
de canale de Na+. La intuneric, rodopsina activata R* redevine rodopsina inactiva R.Celulele receptoare
cu bastonas fac posibila vederea in conditii de luminozitate scazuta, fara a permite distingerea culorilor
(vedere in alb-negru sau vedere scotopica).
Perceperea culorilor se datoreaza celulelor receptoare cu conuri, celule care intra in functie in conditii
de luminozitate mare a obiectelor privite (vedere in culori sau vedere fotopica). Vederea fotopicǎ se
realizeaza, practic, numai la nivelul petei galbene (macula lutea) a retinei, care concentreaza marea
majoritate a conurilor. Mai este de mentionat ca regiunea prin care patrund in retina nervul optic si
vasele de sange este lipsita de celule receptoare si poarta numele de pata oarba (macula caeca) .
Din punct de vedere al structurii microscopice, celulele cu conuri se deosebesc de cele cu bastonase atat
prin forma cat si prin faptul ca nu contin discuri membranoase; in schimb, membrana prelungirii conice
este adanc faldurata . Locul pigmentului rodopsina din celulele cu bastonas este luat, in celulele cu
conuri, de iodopsina, alcatuita din fotopsina si retinal. Exista trei varietati de iodopsina: eritrolab (care
absoarbe puternic lumina rosie), clorolab (cu un maxim de absorbtie in domeniul verde al spectrului
vizibil) si cianolab, care absoarbe preferential radiatii cu lungimi de unda ce corespund culorii violet.
Unele conuri contin eritrolab, altele clorolab si restul, cianolab.Daca unul dintre pigmenti este, intr-o
masura sau alta, insuficient, se poate vorbi de o tricromazie anomala care poate fi protanomalie (daca
rosul e vazut insuficient), deuteranomalie (pentru verde) si tritanomalie (pentru violet). Lipsa completa a
unuia dintre pigmenti produce un defect de vedere numit dicromazie, care poate fi protanopie,
deuteranopie sau tritanopie (dupa tipul pigmentului care lipseste) si care se manifesta prin incapacitatea
de a distinge una sau alta dintre culorile mentionate. Lipsa totala a posibilitatii de a distinge culorile
poarta numele de monocromazie sau acromatopsie.Ca si in cazul celulelor receptoare cu bastonase,
membrana celulelor cu conuri se hiperpolarizeaza in urma excitatiei luminoase si initiaza potentiale de
actiune in neuronii bipolari si ganglionari.

Bioluminescenta Prin
bioluminescenta se intelege emisia de lumina de catre organismele vii. Bioluminescenta face parte din
categoria mai larga a luminescentei, care se defineste ca emisia de lumina de catre atomi, molecule sau
sisteme condensate, in urma excitarii lor de catre o serie de factori fizico-chimici din randul carora se
exclude starea de incandescenta.Bioluminescenta este, de fapt, o chemoluminescenta care are loc in
organismele vii. Chemoluminescenta poate fi directa (cand insisi produsii
reactiei chimice sunt excitati si emit lumina prin dezexcitare) sau indirecta (cand energia reactiei chimice
este cedata altor molecule decat produsii de reactie).Se cunosc peste 40 de specii de organisme
bioluminescente. Organismele
unicelulare dispun de microsurse luminescente adapostite in structuri membranare. Organismele
pluricelulare emit lumina fie prin mijloace proprii (dispunand de organe specializate in acest scop), fie
utilizand colonii de bacterii luminescente pe care le gazduiesc simbiotic. In primul caz, sursele
bioluminescente sunt localizate in fotozomii din niste celule speciale numite fotocite.Reactia
bioluminescenta care se desfasoara in fotozomi necesita prezenta a doi participanti: un substrat ce
urmeaza sa fie oxidat si care poarta denumirea generica de luciferina (L) si un catalizator enzimatic al
acestei oxidari numit, tot generic, luciferaza (E).

Formulele chimice, atat ale luciferinei cat si ale luciferazei, difera de la o specie la alta.Schema generala
a unei reactii luminescente este : E LH2 + O2 → L* +
H2O → L + hν + H2O unde L = luciferina, LH2 = luciferina redusa, L* = luciferina oxidata, E = luciferaza,
hν = energia radianta a fotonului emis. In functionarea unor sisteme
bioluminescente (de exemplu, la licurici) este implicat si acidul adenozin-trifosforic ELH2 + O2 + ATP →
L + hν + H2O + ADP + P

In aceste sisteme, luciferina nu este oxidata direct ci, in prealabil se combina cu ATP, formand adenil-
luciferina. Prin bioluminescenta, organismele se fac observate de catre alte vietuitoare, lungimea de
unda a radiatiei emise corespunzand posibilitatilor de receptie ale destinatarilor. Randamentul
bioluminescentei este foarte mare (la licurici atinge 99,6%); aceasta inseamna ca lumina emisa este
rece, foarte putin din energia reactiei chimice transformandu-se in caldura. Uneori, printre fenomenele
de bioluminescenta este inclusa (in unele publicatii) si fluorescenta unor sisteme biologice, adica
proprietatea lor de a emite lumina sub influenta radiatiilor electromagnetice.Faptul ca ciupercile care
produc boala de piele numita microsporie devin luminescente cand sunt iluminate cu radiatii
ultraviolete, permite diagnosticul acestei boli si urmarirea evolutiei ei in cursul tratamentului