Studenta:Bostan Petronela

Grupa 20,seria B

Medicina dentara,An3

EXAMENUL OBIECTIV LOCO-REGIONAL

Sistemul oro-facial numit şi aparatul dento-maxilar sau sistemul stomatognat cuprinde
totalitatea ţesuturilor şi organelor cu o mare varietate structurală şi funcţii diferenţiate,
specifice ce concură în final la realizarea unor procese fiziologice de importanţă vitală.

Examenul loco-regional
Examinarea loco-regională se referă la cap și gât și se realizează prin inspecție și palpare.
Inspecția se adresează: formei capului, forma și simetria feței, proporționalitatea etajelor,
culoarea tegumentelor, aspectul șanțurilor, profilul, amplitudinea maximă a deschiderii cavității
bucale. Palparea oferă informații despre textura tegumentelor, contururile osoase, punctele de
emergență nervoase trigeminale, glandele salivare mari, ganglionii limfatici, ATM, tonusul
mușchilor masticatori și cervico-scapulari. Ascultația se folosește doar pentru completarea
examinării ATM.

A. Craniul
De cele mai multe ori există armonie între forma craniului și a feței dar există și situații
patologice și anume: craniostenozele simple, craniostenozele complete și craniostenozele
complexe. Cele simple sunt anomalii ce apar în urma închiderii premature ale suturilor oaselor
capului, ce determină alungirea antero-posterioară (dolicocefalia), turtirea antero-posterioară
cu frunte largă și înaltă (acrobrahiocefalia), craniul aplatizat și oblic (plagiocefalia).
Craniostenozele complete sunt anomalii ereditare transmise dominant autosomal, caracterizate
prin sinostoză prematură a suturilor coronare, sagitale sau a tuturor suturilor craniene. Craniul
poate fi înalt și teșit (turicefalia), înalt și ascuțit (oxicefalia) sau mic, uniform (microcefalia). În
cursul examinării trebuie înregistrate traumatismele sau durerea (cefaleea); aceasta din urmă
poate să se prezinte sub două aspecte, în funcție de origine: cele ce apar în urma stimulării
structurilor intracraniene și cele care se produc prin stimularea țesuturilor aflate la exterior și
acoperă craniul.

B. Examinarea feței Înregistrarea datelor se face după inspecția și palparea feței din plan
frontal și lateral, observând tipul constituțional, forma, simetria și poziția ochilor, urechilor,
nasului și buzelor.
Cele trei etaje ale figurii sunt în mod normal egale și se
definesc în felul următor:

 Etajul superior, cuprins între Trichion si Nasion

 Etajul mijlociu, cuprins între Nasion si Subnazale

 Etajul inferior, cuprins între Subnazale si Gnation

În literatura de specialitate au fost descries patru tipuri morfologice de figuri:

 Tipul muscular, figură și fată pătrată, cu cele trei etaje de înălțime egală;

 Tipul respirator, figură ovală, cu etajul mijlociu predominant;

 Tipul cerebral, figură și față trapezoidală cu baza mare în sus, cu etajul superior predominant;
 Tipul digesiv, figură și față trapezoidală cu baza mare în jos și etajul inferior predominant.
Culoarea și aspectul tegumentelor feței oferă informații
despre starea generală de sănătate a pacientului, fiind
influențată de cantitatea de pigment, starea capilarelor,
conținutul în hemoglobina al sângelui, etc. Astfel, în condiții
patologice pielea poate fi palidă (anemii), galben-portocaliu
(icter), galben-ceroasă (cancer), cianotică (afecțiuni pulmonare
sau cardiac), pătată (sarcină, vitiligo), hiperpigmentată
(tulburări hormonale).
Examinarea feței pacientului prin inspecție oferă informații asupra simetriei orbitelor,
fantelor palpebrale, forma nasului, buzelor, bărbiei și șanțurilor feței (își modifică aspectul în
anomalii dento-maxilare, pierderea dinților). În mod normal, privit din lateral, profilul feței este
drept, aspect ce se modifică în condiții patologice devenind concav sau convex, așa cum se
întâmplă în urma excesului sau deficitului de dezvoltare al oaselor maxilare.
Prin palpare se evaluează textura tegumentului, care suferă modificări odată cu
înaintarea în vârstă dar și în unele afecțiuni endocrine. Se evaluează elasticitatea, prin prinderea
pielii între police și index iar după îndepărtarea degetelor în condiții normale, pielea revine la
aspectul inițial. Edemul poate fi pus în evidență prin presiune, țesuturile revenind la starea
inițială după un anumit interval de timp.

C. Examinarea buzelor
În mod normal, buza superioară o depășește pe cea inferioară
cu 1-2 mm iar în condiții patologice depășirea poate să fie de 5-
10mm. Buza superioară poate fi intrudată, situată înapoia celei
inferioare, de exemplu în cazul absenței dinților frontali
superiori cu arcada edentată mult resorbită. În mod obișnuit,
buza inferioară este plasată sub cea superioară, dar în condiții patologice o poate depăși cu 5-
10mm. În mod normal, privită din lateral, fanta labial are o configurație ondulată, ce se
interpune armonios între relieful nazal și mentonier.
Anormal pot exista mai multe situații clinice dintre care le menționăm doar pe cele care
modifică mai mult fizionomia:

 Zona labială proeminentă (procheilie bilabială), cu dispariția reliefului mentonier sau nazal;
 Zona labiala mult retrasă înapoi (retrocheilie bilabială) lăsând un gol între relieful nasului și al
mentonului.

D. Examinarea ochilor
Aceasta se referă doar la porțiunea externă, cele mai vizibile fiind
modificările de culoare ale sclerei (roșeață-alergii, galben-icter,
albastru-osteogeneza imperfect). Sunt importante mărimea și
forma globului ocular, în cazul celor proeminenți (exoftalmie)
diagnosticul fiind pus prin măsurarea distanței dintre marginea
orbital externă și punctual cel mai anterior al corneei, din profil,
care trebuie să nu depășească 16 mm în condiții normale.
Pacientul trebuie întrebat despre prezența inflamației sau durerii la nivelul globilor ocular,
nevoia de ochelari, hemoragii, nistagmus, modificări ce însoțesc diabetul bolile renale,
consumul excesiv de alcool, tutun, fotofobie. Ocazional, extracția dentară sau alte manopere
chirurgicale pot determina lăcrimare sau înroșirea conjunctivei pe partea respective.

E. Examinarea urechii și a ganglionilor pre- și retroauriculari

Prin inspecție și palpare a pavilionului și lobului urechii se obțin informații legate de
prezența unor malformații, inflamații (asemănătoare cu disfuncția temporo-mandibulară sau
otita medie). Semnul clinic al otitei medii este reprezentat de distensia timpanului și apariția
sensibilității atunci când lobul este tras în jos. Trebuie examinați prin palpare ganglionii
preauriculari (aflați înaintea tragusului, palpați prin comprimare între vârfurile degetelor și
craniu), retroauriculari (în spatele urechii, lângă inserția mușchiului sternocleidomastoidian),
prezența adenopatiei sugerând de cele mai multe ori infecții locale sau virale sistemice
(mononucleoză infecțioasă, rubeolă, varicelă).

F. Examinarea nasului și a sinusurilor

Examinarea nasului se face de asemenea prin inspecție și palpare. Este alcătuit din
piramida nazală, sept (parțial cartilaginos, putând fi ușor fracturat), vârf, aripile nazale și nări.
Fracturile pot duce la deviații de sept, în urma cărora respirația este greoaie, fiind realizată mai
ales oral, ceea ce atrage după sine alte afecțiuni orale asociate. Sinusul frontal, situat median în
zona inferioară a frunții se examinează prin palpare și percuție, prezența inflamației
determinând senzația de discomfort și durere. Palparea se face prin plasarea unui deget în zona
mediana a orbitei și deplasarea acestuia în sus. Se poate examina și prin transiluminare în
cameră întunecată; prezența unei mase solide sau lichide blochează trecerea fasciculului
luminos. Sinusurile maxilare se palpează plasând degetul mijlociu și indexul în dreptul nasului,
sub marginea orbitei, cu presiune ușoară. Aceasta se completează prin percuție, având degetele
în aceeași poziție se completează cu acțiunea degetului mijlociu de la cealaltă mână.

G. Articulația temporo-mandibulară
 Examinarea clinica a articulației temporo-mandibulare se
face prin inspecție, palpare și auscultație. Inspecția începe cu
examinarea comparativă a regiunii pretragiene și continuă în
cursul desfășurării mișcărilor mandibulare, în special în cursul
deschiderii maxime a cavității bucale. Palparea celor două
articulații se face simultan. Se realizează prin introducerea
indexelor în conductele auditive externe, policele fiecărei
mâini fiind situate pretragian, moment în care pacientul este
rugat să execute mișcări de deschidere și închidere a cavității
bucale. În mod normal, condilii se mobilizează simetric și nu sunt dureroși. În condiții patologice
se percep zgomote articulare numite cracmente și crepitații care sunt expresia unor modificări
degenerative apărute la nivelul cavității articulare.
Ascultația se realizează prin plasarea stetoscopului deasupra
regiunii preauriculare și perceperea sunetelor produse la
închiderea și deschiderea cavității bucale.Zgomotele cu
semnificație patologică sunt cracmentele (sub formă de
pocnete) și crepitațiile (asemănătoare cu scrâșnetul zăpezii).
Cracmentele pot fi nereciproce ( incipiente, medii sau
terminale apărând în cursul mișcării de ridicare sau coborâre
a mandibulei) și reciproce care apar la începutul deschiderii
cavității bucale și sunt acompaniate de altele ce survin la
închiderea ei. Indiferent de manifestarea lor simetrică sau asimetrică, cracmentele sunt
considerate stadiul premergător instalării osteoartrozei articulației temporo-mandibulare. În
momentul în care această afecțiune apare, cracmentele dispar și apar crepitațiile. Evaluarea
amplitudinii maxime de deschidere a cavității bucale se poate face prin mai multe metode.
Testul propus de Agerberg și Carlsson presupune trasarea unei linii pe fața vestibulară a
frontalilor inferiori, cu creionul chimic, ce corespunde conturului marginii incizale a frontalilor
superiori, atunci când pacientul se află în intercuspidare maximă. Acesta este apoi rugat să
deschidă cavitatea bucală până la limita maximă, moment în care se măsoară distanța dintre
marginea incizală a frontalilor superiori și linia trasată. Valorile normale sunt considerate 40mm
pentru femei și 50mm pentru bărbați; situațiile în care se depășesc aceste limite sunt
interpretate ca laxitate capsulară, ce poate fi însoțită de subluxație sau chiar luxație condiliană.
O altă metodă a fost descrisă de Coleman, care presupune ca pacientul să deschidă
cavitatea bucală cât mai mult, dar fără apariția durerii și în timpul doi se repetă mișcarea dar
deschiderea trebuie să fie la valoare maximă, chiar dacă există durere. În condiții normale,
diferența dintre cele două măsurători trebuie să fie mai mică de 5mm. O difernță mai mare,
însoțită de zgomote arată degenerarea moderată a țesuturilor articulare, iar o deschidere
limitată de durere sugerează degenerarea avansată a acestor structure. Deplasarea realizată de
mandibulă în timpul deschiderii și închiderii cavității bucale poate fi observată din plan frontal și
lateral:

 Frontal, din poziție supraorbitară, vârful mentonului trebuie să rămână pe aceeași direcție cu
vârful nasului, în timpul mișcării de deschidere;

 Lateral, în condiții normale, mentonul are un traseu în arc de cerc în timpul deschiderii, iar
mișcarea în ”baionetă” sau sacadată reprezintă situații patologice.
Orice deviere a mandibulei de peste 2 mm este considerată anormală, fiind însoțită de
reducerea mișcării de coborâre (de obicei în ”baionetă” cu deviere spre articulația afectată) sau
fără reducerea amplitudinii de deschidere, când este vorba de lipsa de coordonare a celor două
articulații. Trebuie urmărită de asemenea mișcarea de închidere, care în mod normal este
continuă, iar în condiții patologice devine întreruptă, cu sau fără devieri de la linia mediană.
Pentru a pune un diagnostic corect al articulației temporo-mandibulare trebuie efectuat un
examen radiologic, cu ajutorul căruia se pot vizualiza condilul și spațiul articular.

H. Examinarea gâtului, coloanei cervicale și ganglionilor limfatici

Pentru o examinare sistematică a structurilor gâtului este
bine să ținem seama de triunghiurile acestei regiuni, în care
mușchiul sternocleidomastoidian delimitează un triunghi
anterior și unul poaterior, în interiorul cărora se pot
examina mai multe structuri:

 Triunghiul anterior conține ganglionii cervical anteriori,

de-a lungul marginii anterioare a mușchiului
sternocleidomastoidian, glanda salivară submandibulară,
ganglionii submandibulari și sub bărbie ganglionii submentonieri;

 Triunghiul posterior conține ganglionii cervical posteriori, de-a lungul marginii posterioare a
mușchiului sternocleidomastoidian, ganglionii suboccipitali și supraclaviculari.
Pentru a evalua mobilitatea cervicala pacientul este rugat să execute mișcări de rotație,
flexie, extensie și aplecare stânga-dreapta a capului, fiind înregistrate zgomotele, durerea sau
limitarea amplitudinii mișcărilor, ce apar de obicei în osteoartroza cervical
Așa cum am menționat anterior, grupele ganglionare care se examinează sunt cervical anterior,
submandibular, submentonier, cervical posterior, suboccipital și supraclavicular. La acestea se
urmăresc localizarea, dimensiunea, consistența, mobilitatea sau aderența, sensibilitatea.
Ganglionii cervicali anteriori și posteriori se palpează de-a lungul mușchiului, pacientul având
capul ușor aplecat înainte. Ganglionii submandibulari și submentonieri se palpează cu vârfurile
degetelor care rulează pe suprafața marginii inferioare a mandibulei, medicul fiind plasat lateral
iar pacientul având capul ușor flectat. Ganglionii suboccipitali se palpează la baza craniului, iar
cei supraclaviculari se caută prin mișcări circulatorii, cu capul în ușoară flexie și musculatura
gâtului relaxată.

I. Palparea extraorală și intraorală a mușchilor

PALPAREA EXTRAORALA:muschiul temporal,maseter,pterigoidian
intern,sternocleidomastoidian,burta anterioara a digastricului,pterigoidian
extern,milohioidian,geniohioidian.
PALPAREA INTRAORALA:insertia inferioara a muschiului temporal,mmuschiul
maseter,pterigoidian intern,milohiodian,geniohioidian,pterigoidian extern.Palparea intreorala
se incheie cu cea a muschilor limbii.

BIBLIOGRAFIE:
https://journals.sagepub.com/doi/full/10.1177/2050168420911016
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1073874612000242
http://muhaz.org/notiuni-de-odonto-parodontologie-introducere.html
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK271/
http://www.umft.ro/data_files/documente-atasate-
sectiuni/5109/ghid_20de_20ortodontie_20szuhanek.pdf