Student

Grupa

Bazele teoretico-metodice ale exercitiului fizic

TEMA 2. Locul kinetoterapiei în cadrul Științelor
activităților corporale

1. Care sunt activitățile corporale care se regăsesc în Sistemul Știintei

activităților corporale?
În cadrul fiecăreia dintre disciplinele ştiinţifice care alcătuiesc Sistemul
Ştiinţei activităţilor corporale se regăsesc activităţi corporale specifice:
 AR - activităţile corporale recreative (lat. recreatio), efectuate în timpul liber,
deţin mai mult decât celelalte (poate în egală măsură cu cele ludice) funcţiile de
divertisment, destindere, odihnă activă, recreere, refacere psihică şi formare.
 AC - activităţile corporale compensatorii (lat. compensatio) au funcţie de
recuperare a capacităţii fizice şi motrice a celor care manifestă diferite disfuncţii
provenite din accidentări, din disfuncţii profesionale sau din fond genetic.
 AG - activităţile corporale gimnice (lat. gymnas) sunt orientate spre
autoperfecţionare, efectuate de regulă benevol şi cuprinse în: gimnastica de
bază, gimnastica aerobică, jogging, cu funcţii de autodezvoltare şi sanogenetice.
 AL - activităţile corporale ludice, de joc (lat. ludus) aparţin atât copilăriei, cât
şi vârstelor ulteriare, constituind un complex de mijloace care satisfac nevoile
de mişcare ale fiinţei umane sub formele cele mai variate: de la jocuri de
simulare (mimicry) sau ameţeală (ilinix), la cele cu caracter de luptă (agon) sau
şansă (alea).
 AA - activităţile corporale agonistice (lat. agon) continuă cu mijloace mult mai
variate, caracteristica de întrecere a unor jocuri. Sunt o trecere de la joc la sport
şi, în acelaşi timp, la întrecerea cu sine pe care o realizează activităţile gimnice
cu orientare spre autodezvoltarea armonioasă şi autoperfecţionare.

2. Descrieți fig. nr. 7 de la pag. nr. 21.

Structura Sistemului Ştiinţei activităţilor corporale, reprezentată în figura nr.
7, trebuie interpretată astfel:
 Domeniul Kinetologiei umane cuprinde o serie de activităţi corporale,
a căror practică este reglementată de o teorie specifică.
 Prin teoriile ştiinţifice bine puse la punct ca urmare a cercetării
avansate, activităţile s-au constituit deja în discipline ştiinţifice (Educaţia
Fizică, Sportul, Kinetoterapia) şi formează un corp de cunoştinţe ştiinţifice
 care împreună formează Ştiinţa activităţilor corporale şi îi dau caracter de
sistem.
 Domeniul Kinetologiei umane este studiat de Sistemului Ştiinţei
activităţilor corporale.
 Eforturile tuturor componentelor Sistemului Ştiinţei activităţilor
corporale sunt reunite în vederea unei echifinalităţi (aceeaşi finalitate),
constând în extragerea din mişcarea umană a potenţialităţilor maxime care să
asigure o cât mai eficientă conservare, adaptare şi integrare a omului în/la
mediul său.
 Ştiinţa activităţilor corporale îşi abordează obiectul de studiu intra-,
inter-, pluri- şi transdisciplinar, analizând, prelucrând şi controlând toate
informaţiile care provin din teoriile şi practicile proprii şi ale altor domenii.
 Astfel privite legăturile, informaţiile provenite din afara sistemului
propriu se constituie în subdiscipline care deservesc Ştiinţa activităţilor
corporale, ca: Fiziologia sportului, Psihologia sportului, Filosofia sportului;
Sociologia sportului; Educaţia fizică adaptată (pentru persoane cu
disfuncţii); Fiziologia efortului; Dezvoltare motrică; Învăţare motrică;
Biomecanica sportului; Istoria sportului; Managementul sportului; Medicina
sportului; Pedagogia sportului; Informatica sportului; Politica sportului;
Legislaţia sportului; Facilităţile şi echipamentul sportiv; Economia sportului.

3. Care este locul kinetoterapiei în ierarhia conceptelor care definesc

domeniul?
Kinetoterapia ocupă locul patru în ierarhia conceptelor care definesc
domeniul, după Kinetologie, Kinetologie umană și Sistemul Știntei
activităților umane.

4. Ce preia, adaptează și completează Kinetoterapia din Teoria și Metodica

educației fizice și sportului.
Kinetoterapia preia, adaptează şi completează, din Teoria şi metodica
Educaţiei Fizice şi Sportului, următoarele aspecte ale tipului de cunoaştere
ştiinţifică:
 Obiectul de studiu al Ştiinţei Educaţiei Fizice şi Sportului este exerciţiul fizic
folosit în vederea perfecţionării dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice, care
vizează în acelaşi timp şi aspectul igienic şi profilactic urmărit de Kinetoterapie;
 Sarcinile Ştiinţei Educaţiei Fizice şi Sportului sunt preluate şi de către
kinetoterapie:
 cognitivă;
 normativă;
 tehnică;
 Problemele Ştiinţei Educaţiei Fizice şi Sportului sunt preluate şi adaptate
specific în Kinetoterapie, astfel:
  Teoria abordează probleme legate de bazele general-teoretice
ale practicării exerciţiului fizic, prin intermediul noţiunilor
fundamentale şi de bazele teoretico-metodice ale folosirii
exerciţiului fizic în Kinetoterapie, prin intermediul noţiunilor
specifice;
 Metodica se ocupă cu determinarea, dirijarea şi dinamica
efortului în practicarea exerciţiului fizic, formele de practicare
(formele de bază sunt: Educaţie Fizică = lecţia de educaţie fizică;
Sport = lecţia de antrenament; Kinetoterapie = şedinţa de
exercitare), cu structura, densitatea, tipologia exerciţiului fizic,
particularităţi, evaluare, planificare, evidenţă, aspectele cele mai
importante fiind reprezentate de sistemul metodelor şi principiilor
de aplicare. Toate aspectele generale ale metodicii sunt adaptate
specific în Kinetoterapie.
 Izvoarele Ştiinţei Educaţiei Fizice şi Sportului sunt constituite de practica
domeniului (din practică izvorăşte teoria, care se întoarce la practică pentru a o
îmbunătăţi) şi fondul de acumulare asigurat de moştenirea teoretică şi practică a
domeniului. Kinetoterapia se foloseşte de izvoarele Ştiinţei Educaţiei fizice şi
sportului, dar îşi construieşte şi izvoare proprii.
 Metodele de cercetare ştiinţifică ale Ştiinţei Educaţiei Fizice şi Sportului
sunt preluate şi de Kinetoterapie (studierea bibliografiei, monografia,
observaţia, ancheta, convorbirea, interviul, testul, experimentul, evaluarea,
măsurarea, prelucrarea rezultatelor etc.), dar Kinetoterapia foloseşte şi metode
proprii adaptate specificului (explorarea-evaluarea, studiul de caz etc.).

5. Care sunt funcțiile recunoscute de specialiștii domeniului?

Principalele funcţii, recunoscute unanim de specialiştii domeniului, sunt:
- funcţia de perfecţionare a dezvoltării fizice (în sensul armoniei şi
proporţionalităţii);
- funcţia de dezvoltare a capacităţii motrice (generală şi specifică);
- funcţia igienică sau sanogenetică, de menţinere a unei stări optime de
sănătate;
- funcţia recreativă, care urmăreşte ca pe baza asigurării unui "fond
motric" corespunzător posibilităţilor fiecărui individ să se poată realiza o
petrecere plăcută şi utilă a timpului liber; pe de altă parte, urmăreşte
crearea unor stări emoţionale pozitive şi a unor trăiri afective pozitive,
prin organizarea unor spectacole şi întreceri sportive;
- funcţia de emulaţie, urmăreşte stimularea dorinţei de depăşire şi
autodepăşire, ca formă superioară a competitivităţii omului cu el însuşi,
care conduce la prospectarea progresivă a pregătirii.
- funcţia educativă - este cea mai complexă funcţie a domeniului, ca
urmare a valenţelor deosebite de influenţare a dezvoltării personalităţii
 omului în întregul său (fizic, psihic, intelectual, moral, estetic, tehnic-
profesional, de integrare socio-profesională);

6. Ce reprezintă Idealul?
Țelul suprem spre care se îndreaptă, conştient şi metodic, activitatea
creatoare umană, în toate domeniile ei; reprezentare a acestui ţel.

7. De câte feluri pot fi obiectivele?

Obiectivele pot fi generale (de bază) şi speciale (specifice).

TEMA 3 - Fundamentarea stiintifica a practicarii

exercitiului fizic

1. Care sunt cele mai importante influente ale exercitiului fizic asupra
organisului? (pozitive)
Exercitiul fizic ajuta organismul la:
- însuşirea deprinderilor de mişcare necesare în viaţa de toate zilele şi în muncă;
- dezvoltarea abilităţii, rapidităţii şi forei mişcărilor corpului;
- creşterea capacităţii pulmonare;
- îmbunătăţirea compoziţiei sângelui, inclusiv îmbunătăţirea forţelor de apărare ale
organismului. Creşte numarul hematiilor (globule roşii transportatoare de oxigen)
creşte, numărul limfocitelor (globulele albe cu rol de neutralizare a diverselor
toxine), conţinutul de glucoză din sânge devine mai stabil;
- adaptarea mai bună a activităţii rinichilor la condiţiile schimbate şi la produsele
de metabolism, rezultate în cantitate mare în timpul efortului fizic intens, rezultând
o eliminare mai eficientă a acestora.
- perfectionarea capacităţii de coordonare a mişcărilor de către sistemul nervos
central formarea de noi reflexe condiţionate, care se fixează;
- intensificarea proceselor de excitaţie şi inhibiţie din scoarţa cerebrală;
- creşterea intensităţii contracţiei musculare, prin modificarea structurii fibrelor
musculare, a volumului şi funcţionalităţii muşchilor;
- nutriţia muşchilor activi se îmbunătăţeşte simţitor;
- modificarea compozitiei chimice a muşchiului. În muşchi creşte cantitatea de
glicogen şi fosfagen, care în timpul contracţiei fibrelor musculare se descompun şi
eliberează mai multă energie;
- întărirea tuturor componentelor aparatului locomotor (oase, ligamente, tendoane);
- creşterea rezistenţei, a capacităţii persoanei de a depune eforturi mai intense şi de
a realiza acest lucru timp îndelungat;
- creşterea capacităţii inimii de a se adapta la condiţii noi de lucru şi de a reveni
mai rapid, după terminarea exerciţiilor fizice, la o activitate normală;
- remodelarea formei exterioare a corpului, dezvoltarea sa proporţională în
copilărie şi adolescenţă, iar la adulţi şi persoanele în vârstă, menţinerea timp
îndelungat a frumuseţii şi alurii zvelte;
- creşterea capacităţii organismului de a se adapta tot mai bine la munci fizice mai
grele si mai complexe;
- îmbunătăţirea activităţii şi structurii tuturor organelor corpului şi a sistemului
nervos central, la oamenii antrenaţi, sistemul nervos adaptându-se mai uşor la
mişcări noi şi la condiţii noi de activitate a aparatului locomotor;

2. Care sunt cele mai nefaste influente ale exercitiului fizic asupra organisului?
(negative)
- Efortul fizic excesiv poate determina infertilitate. Acest efect se manifestă
temporal, atât la bărbaţi, cât şi la femei, la femei, soldându-se cu tulburări ale
menstruaţiei şi ovulaţiei, iar la bărbaţi, cu scăderea numărului de spermatozoizi.
Acest lucru se datorează scăderii grăsimii organismului la nivele extrem de mici,
cu afectarea secundară a hipotalamusului. Acest efect nu este un risc serios şi, de
cele mai multe ori, este complet reversibil;
- Efortul fizic excesiv poate determina osteoporoză şi distrugere osoasa. Pierderea
osoasă la femeile care fac exerciţii fizice excesive se apropie de cea determinată de
menopauză. Asociată cu amenoreea, această demineralizare osoasă poate să devină
ireversibilă şi să conducă la osteoporoza precoce. Acest lucru poate fi evitat cu o
dietă ce conţine un aport caloric şi mineral adecvat″.
- Exerciţiul fizic excesiv duce la scăderea semnificativă a masei musculare şi a
capacităţii de ardere a grăsimilor. Acest efect este cu atât mai pregnant cu cât
vârsta executantului este mai înaintată şi durata exerciţiului este mai mare. Acest
lucru se datorează scăderii capacităţii de refacere a musculaturii, odată cu
înaintarea în vârstă;
- Exercitiul fizic excesiv poate precipita un atac de cord. Toţi pacienţii cunoscuţi
cu afecţiuni coronariene au contraindicaţii pentru efortul fizic excesiv, datorită
lipsei capacităţii de adaptare a arterelor coronare la creşterea necesităţilor de
oxigen ale miocardului, în timpul efortului excesiv. Nu sunt puţine exemplele în
care sportivi profesionişti au decedat pe terenul de sport datorită supraefortului.
Dacă, la bătrâni, principala cauză este ateroscleroza, pericolul nu dispare la tineri,
deoarece există riscul
existenţei unor malformaţii, anomalii structurale la nivelul arterelor inimii;
- Efortul execesiv scade imunitatea. S-a demonstrat, în dese rânduri, că timp de
mai multe zile după un maraton, alergătorii par să aibă o incidenţă mai crescută a
răcelilor şi a altor afecţiuni infecţioase. Acest lucru pare să se datoreze creşterii, în
timpul efortului fizic excesiv, a cortizolului, un hormon care pe lângă diverse
funcţii are şi rolul de a deprima funcţia imună. În schimb, cei care depun un efort
moderat, care-şi dozează bine efortul, par să aibă chiar o creştere uşoară a
imunităţii;

3. Care sunt caracteristicile exercitiului fizic?

- pentru obţinerea efectelor scontate, exerciţiul fizic trebuie repetat sistematic, după
reguli metodice precise;
- influenţele exerciţiului fizic se răsfrâng atât asupra sferei biologice, cât şi asupra
celei spirituale a omului care-l practică;
- efectuarea exerciţiului fizic presupune întotdeauna depunerea unui efort fizic şi
psihic.
- are la bază o intenţie deliberat concepută;
- este un gest motric cu structură proprie;

4. Criteriile de clasificare ale ex. fizic.

După ponderea exerciţiilor asupra dezvoltării unor segmente sau grupe
musculare (criteriul anatomic) Ling - sistemul suedez:
- exerciţii pentru braţe (membre superioare);
- exerciţii pentru picioare (membre inferioare);
- exerciţii pentru trunchi;
- exerciţii pentru umeri, ceafă etc.

După intensitatea efortului fizic:

- exerciţii cu intensitate maximală;
- exerciţii cu intensitate submaximală;
- exerciţii cu intensitate medie;
- exerciţii cu intensitate mică.

După caracterul succesiunii mişcărilor (criteriul formei):

- exerciţii ciclice (repetarea aceluiaşi ciclu: mers, alergare, pedalare etc.);
- exerciţii aciclice (aruncarea greutăţii, săritura etc.);
- exerciţii combinate (alergare urmată de săritură).

După natura efortului fizic:

- exerciţii statice (poziţii, efort izometric);
- exerciţii dinamice (efort izotonic);
- exerciţii mixte.

După modul în care se lucrează cu aparatele:

- exerciţii la aparate;
- exerciţii cu aparate.
După influenţa asupra dezvoltării calităţilor motrice:
- exerciţii pentru dezvoltarea vitezei;
- exerciţii pentru educarea/dezvoltarea îndemânării;
- exerciţii pentru educarea/dezvoltarea rezistenţei;
- exerciţii pentru educarea/dezvoltarea forţei etc.

La aceste criterii de clasificare mai pot fi adăugate şi altele, cu aplicabilitate în

kinetoterapie:
Din punct de vedere al structurii şi formei:
- exerciţii analitice şi globale
- exerciţii simple şi complexe

După funcţiile îndeplinite:

- exerciţii fizice introductive (pregătitoare)
- exerciţii fizice repetitive (de fixare a mecanismului de bază)
- exerciţii fizice asociative (de favorizare a transferului)
- exerciţii fizice aplicative (la situaţii tipice sau modificate)
- exerciţii fizice creative (sub formă de joc aleator)
- exerciţii fizice de întrecere (competiţionale şi necompetiţionale)
- exerciţii fizice de recuperare (compensatorii)
- exerciţii fizice de expresie corporală etc.

Diversitatea criteriilor de clasificare şi a clasificărilor din literatura de specialitate

se datorează şi este în consens cu diversitatea acţiunilor umane.

5. Ce reprezinta forma exercitiului fizic?

Forma exerciţiului fizic este dată de:
- modul particular în care se succed mişcările componente;
- de legăturile ce se stabilesc între acestea de-a lungul efectuării acţiunii motrice
respective;
- relaţiile de timp şi spaţiu în care sunt încadrate mişcările care îl compun.

Elementele care definesc forma exerciţiului fizic sunt:

- poziţia corpului (iniţială şi finală; faţă de aparat; raportată la obiect/aparat);
- direcţia de efectuare a mişcărilor;
- amplitudinea mişcărilor (la nivelul întregului corp sau al segmentelor sale);
- relaţia reciprocă dintre segmentele antrenate în efectuarea mişcărilor (ex.: relaţia
între mişcările segmentelor corpului în timpul alergării);
- tempoul şi ritmul de executare a mişcărilor;
- raportul dintre participanţi (ex.: în Educaţie Fizică şi Sport - raportul între
coechipieri, între aceştia şi adversari etc.; în Kinetoterapie - raportul între pacient şi
kinetoterapeut); aceste raporturi condiţionează conţinutul, forma şi finalitatea
mişcării.
6. Ce reprezinta continutul exercitiului fizic?
Conţinutul exerciţiului fizic este dat de totalitatea elementelor care îl compun şi îi
determină influenţele asupra organismului.
Elementele care definesc conţinutul exerciţiului fizic sunt:
- mişcările corpului (sau ale segmentelor acestuia);
- efortul fizic (determinat şi caracterizat prin volum, intensitate şi complexitate);
- efortul psihic (voliţional, moral, de angrenare a tuturor proceselor psihice,
solicitat de efectuarea exerciţiului respectiv).