Sunteți pe pagina 1din 9

România

Ministerul Educației Naționale


UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
Facultatea Transfrontalieră de Științe Umanistice Economice și
Inginerești

Referat

Tema: Noțiuni generale despre fitness

Elaborat:Mortean Vladimir,gr.II
Coordonator științific: Prof.univ.dr. DORGAN Viorel

Chișinău,2020
Cuprins:
1.1 Noțiuni fitness
2.1Tipuri de fitness

3.1 Direcţii principale în practica fitnessului

Bibliografie

2
1.1 Noțiuni fitness
Fitness-ul (cultura fizică de tonifiere) este un mod funcţionabil şi efectiv de formare,
dezvoltare, socializare a personalităţii care are ca obiectiv adaptarea omului social - biologic la
schimbările ecologice, la economia de consum şi la condiţiile de instruire şi formare. Efectul său
depinde în mare măsură de varietatea metodelor şi mijloacelor de acţionare, de existenţa
formelor progresive (adaptarea la cerinţele solicitanţilor, receptivitatea la nou). Toate acestea au
nevoie de o înnoire permanentă a programelor de lucru, de implementare a noutăţilor tehnologice
(aparate modeme), de asigurarea unor condiţii optime de desfăşurare a activităţii. Acest volum
mare de muncă trebuie să se bazeze pe rădăcinile teoretice şi metodologice ale culturii fizice, să
folosească cele mai noi realizări ale ştiinţelor din domeniul social şi al ştiinţelor naturale, să se
axeze pe dezvoltarea pedagogiei sociale.
Organizarea lecţiilor de FITNESS necesită rezolvarea temelor de învăţare şi educare
utilizând strategii şi cunoştinţe din domeniul pedagogiei.
Practicarea sistematică a FITNESS-lui va determina creşterea nivelului cunoştinţelor de
anatomie şi fiziologie a omului. Cercetările din această direcţie impun condiţionarea practicării
fitness-ului de posibilităţile funcţionale ale
organismului, alegerea exerciţiilor fizice compatibile, dozarea efortului fizic în funcţie de
vârstă, sex şi starea sănătăţii.
Cunoştinţele din domeniul culturii fizice medicale se suprapun cu principiile metodice de
efectuare a exerciţiilor fizice la diferite categorii de vârstă şi sex a populaţiei, îndreptate spre
menţinerea stării de sănătate, prevenirea unor boli reglarea greutăţii corpului, corectarea
platfusului şi a ţinutei incorecte, restabilirea nivelului capacităţii de muncă a organismului.
Datele despre particularităţile formării intereselor de practicare a fitness-ului, a motivelor şi
necesităţilor populaţiei ne impun să aprofundăm cunoştinţele de psihologie.
Introducerea noilor forme de organizare a fitnessului în cadrul diferitelor activităţi,
adaptarea la modul de viaţă a diferitelor categorii de populaţie ne va permite sa ne lărgim
cunoştinţele în domeniul managementului şi marketingului culturii fizice.
Fitnessul are drept scop - menţinerea sănătăţii oamenilor. De aici reies şi sarcinile ei:
1. Creşterea capacităţilor de funcţionare a organismului.
2. Profilaxia bolilor.
3. Optimizarea regimului de mişcare.
4. Scăderea oboselii psihice prin odihna activă.
5. Individualizarea optimă a programului de antrenament având ca obiectiv
tonifierea musculaturii.
6. Obişnuirea oamenilor de vârste diferite, sex şi stare de sănătate precară, a
persoanelor cu nevoi speciale, cu activităţile specifice fitnessului.

3
7. Practicării exerciţiilor fizice împotriva deprinderilor dăunătoare.

8. Introducerea exerciţiului fizic ca şi component de neînlocuit al modului de viaţă


sănătos.
9. Dezvoltarea unor calităţi profesionale de mişcare ridicate, creşterea capacităţii de
muncă.

Pe această bază A. G. Furmanov şi L. N. Crivţun-Levşina (1996) definesc Fitnessul ca fiind


sfera specifică de utilizare a resurselor culturii fizice şi sportului îndreptată spre optimizarea
stării fizice umane, restabilirea capacităţilor fizice pierdute în procesul muncii (învăţării),
organizarea timpului liber activ şi creşterea rezistenţei organismului la acţiunea factorilor
nefavorabili.

2.1Tipuri de fitness
În această etapă „fitnessul” ca un întreg poate fi caracterizat ca un sistem de exerciţii fizice
cu caracter de tonifiere, în concordanţă cu particularităţile psihologice personale, cu motivaţia şi
interesul personal.
Convenţional sunt cunoscute trei tipuri de fitness:
1 - fitness general; 2 - fitness muscular;
3 - fitness competiţional.

Fitness-ul general, sau cel introductiv se foloseşte la etapa de început a practicării


exerciţiilor fizice şi presupune creşterea condiţiei fizice generale, îmbunătăţirea relaţiilor sociale,
dezvoltarea capacităţilor psihice, componente a ceea ce numim „stare pozitivă”. Cu alte cuvinte
se are în vedere starea dinamică multidimensională care include capacitatea optimă de muncă,
interacţiunea socială necesară, activitatea emoţională şi tăria de caracter.

Practicarea fitness-ului general se caracterizează prin:


• executarea exerciţiilor cu intensitate redusă;
• mişcări line, de amplitudine şi încordare limitată, care au ca scop dezvoltarea fizică şi
locomoţia generală;
• îmbunătăţirea constituţiei corporale;
• susţinerea şi dezvoltarea activităţii cotidiene;
• satisfacerea necesităţilor în activitatea locomotorie.

4
Acestor elemente le corespunde un regim de 2-3 antrenamente pe săptămână. Fitness-ul
muscular presupune atingerea unui tonus muscular optim ca rezultat al îndeplinirii programului
specific de activitate locomotorie. Adică – fitness-ul „de bază”, îndreptat spre atingerea şi
susţinerea bunăstării fizice şi reducerii riscului apariţiilor bolilor.
Este caracteristic pentru acest tip de fitness:
• solicitare fizică regulată cu intensitate mijlocie;
• exerciţii de întindere a principalelor grupe musculare şi a celor deficitare ale aparatului
locomotor;
• exerciţii cu caracter de forţă şi aerobic;
• alimentaţie corectă;
• reacţia normală în cazul suprasolicitării fizice, datorate formării capacităţii de a trece
peste momentele de tensiune;
• norme sănătoase de comportament;
• activităţi dinamice diferite;
• confortul emoţional şi altele.

Fitnessul muscular presupune exersarea unui program de 4-5 ori pe săptămână.


Fitnessul competiţional se clasifică ca fiind una din cea mai înaltă treaptă a activităţii
fizice, îndreptată spre dezvoltarea posibilităţilor de mişcare şi capacităţilor fizice pentru atingerea
performanţelor fizice.
În ultimul timp s-a răspândit forma sportivă de concurs a fitnessului, care include:
• compoziţia dinamică, asemănătoare cu exerciţiile libere de gimnastică;
• sarcină motrică impusă pentru notarea pregătirii fizice a concurenţilor.
• elemente de culturism (prezentarea musculaturii corpului);
Corelaţia condiţiilor unui tip anume de activitate sportivă şi solicitarea capacităţilor
compatibile cu posibilităţile de realizare în procesul acestui tip de fitness este trăsătura lui
specifică.

În acest mod, fiecare tip de fitness are limitele lui de activitate motrică, include exerciţii şi
acţiuni fizice cu o anumită solicitare, volum şi încărcătură emoţională, care permite rezolvarea
multor probleme de însănătoşire la diferite categorii de oameni, deosebindu-se după vârstă, stare,
pregătire, modul de viaţă, interese.

3.1 Direcţii principale în practica fitnessului


5
În domeniul FITNESS se evidenţiază următoarele direcţii de bază:
• activităţi de tonifiere;
• activităţi de tonifiere - reabilitare;
• activităţi de tonifiere - sportivă;
• activităţi cu scop igienic.
Fitnessul de tonifiere-recreere.
În traducere din latină, termenul tonifiere (reactio) înseamnă odihnă, distracţie, repaus,
restabilire, extragere.
Se evidenţiază două forme de recreere: activă (dinamică) şi pasivă (de consum) sau a
reacţiei cu dominante mintale.
Recreerea fizică presupune folosirea oricărui tip de activitate motorie (exerciţii fizice,
jocuri de mişcare şi sportive, turism, vânătoare, distracţii sportiv-culturale, elemente ale muncii
fizice) pentru a satisface necesităţile biologice de activitate motorie şi necesităţile emoţionale
prin atingerea plăcerii de mişcare, trecerea de la un tip de activitate la altul, dinamizarea
funcţiilor organismului cu ajutorul activităţii motorii şi profilaxia influenţelor negative.
Aceasta se deosebeşte prin suprapunerea totală a intereselor, gusturilor, înclinaţiilor unui
om sau grup de oameni. Mijloacele simple şi diferite o fac să fie accesibilă pentru toate vârstele
şi gradul de pregătire fizică al oamenilor. Combinaţia dintre reacţia fizică a elementelor jocului şi
competiţiilor creează posibilităţi nemărginite pentru creşterea atractivităţii ei.
Reacţia fizică este una dintre cele mai accesibile şi cu efect imediat al acestui tip de cultură
fizică la cei vârstnici. Această particularitate este importantă în acest moment, în condiţiile
dificile ale vieţii oamenilor, pierderea sau deformarea valorilor.
Necesitatea obiectivă în rezolvarea problemelor contemporane cu mijloacele culturii fizice
stabilesc, în primul rând, grija faţă de bogăţiile vieţii ca: păstrarea sănătăţii şi a bunăstării,
garanţia siguranţei, posibilitatea dezvoltării şi prosperitate, înrăutăţirea situaţiei ecologice şi
creşterea criminalităţii duc la dereglarea sănătăţii omului, proliferează multe boli (oncologice,
osteoporoze, bolile inimii şi altele).
În legătură cu aceasta este nevoie căutarea unor mijloace active, rezistente la condiţiilor
nefaste ale vieţii şi activităţii oamenilor, mijloace pe care le cuprinde şi le promovează fitnessul.
Acesta rezolvă problema manifestării omului în totalitatea puterilor lui (proprietăţi şi capacităţi),
păstrează şi creşte factorul demografic
Practicarea exerciţiilor fizice, jocurilor şi activităţilor motrice distractive se realizează în
general în timpul liber şi pot fi considerate „măsura veridică a bogăţiei societăţii” (V. M. Vîdrin,
2001), pentru că încurajează auto-perfecţiunea culturală, ce presupune dezvoltarea intelectuală şi
fizică a omului, dialogul cu oamenii, muzică, literatură, artă şi altele. Autoorganizarea timpului
liber, lupta pentru folosirea efectivă cu eficienţă duce la descoperirea potenţialul capacităţilor
mintale şi fizice ale omului.
Activitatea fizică la maturi se poate manifesta în diferite forme şi cu scopuri diferite.
6
Odihna activă presupune necesitatea realizării în timp scurt a odihnei, 5-15 minute în
procesul muncii (pauza fizică, minutele fizice, odihna activă în pauza de prânz). Aceasta se
referă la exersarea după sfârşitul zilei de muncă, la sfârşitul săptămânii, în weekend şi de
sărbători.
Diversificarea tipului de activitate. Aceasta poate fi reprezentată ca schimbul odihnei cu
altă activitate (de exemplu, activitate motorie - gimnastica de dimineaţă), trecerea de la gândire
la mişcare (exerciţii fizice) sau de la o activitate motorie la altă activitate dinamică (de exemplu,
un gimnast joacă tenis). Odihna activă şi schimbarea tipului de activitate contribuie la refacerea
mai rapidă a organismului după efort. Este deosebit de important în acele profesii în care
oamenii petrec majoritatea timpului în regim sedentar (cei ce muncesc mental şi alţii) sau
îndeplinesc mişcări asemănătoare, monotone (lucrul la calculator).
Formarea siluetei, dezvoltarea analitică a părţilor corpului, reglarea masei corporale sunt
principalele probleme pentru oamenii de diferite vârste. Deseori toate aceste preocupări încep cu
imitarea IDEALULUI ca exemplu, reieşind din aprecierea critică a neajunsurilor propriei siluete.
Bărbaţii sunt preocupaţi de formarea unui corp atletic, doritori de a-şi dezvolta o
musculatură reliefată.
Femeile doresc să aibă o ţinută dreaptă, flexibilă, elegantă, să aibă un corp frumos,
atrăgător. În acest scop se folosesc lecţii individuale şi de grup, care pot fi practicate acasă, în
săli sportive, săli de forţă, cu folosirea propriului corp, a halterelor, inclusiv a aparatelor speciale.
Lupta contra îmbătrânirii şi întârzierea proceselor de involuţie este o problemă a activităţii
fizice. Este ştiut faptul că activitatea motorie contribuie nu numai la păstrarea funcţiilor
biologice, dar şi la perfecţionarea lor, ceea ce duce la scăderea radicală a ritmului involuţiei.
Această problemă se rezolvă de către cei maturi şi vârstele înaintate ca fiind individuală, stă la
baza profesioniştilor din domeniul culturii fizice.
O sarcină destul de importantă a activităţii fizice, dar şi un stimul pentru practicarea
exerciţiilor fizice de către maturi, în special cei de vârstă înaintată, este posibilitatea comunicării
(socializării), în mare parte se referă la oamenii care şi-au pierdut persoanele apropiate şi au
rămas în singurătate.
Multe tipuri de activitate fizică oferă numeroase satisfacţii emoţionale, în primul rând toate
cele legate de jocuri (cu mingea, baloanele şi altele). Starea lor emoţională mare este un stimul
pentru exersare. Ele sunt practicate constant, spontan, din iniţiativa jucătorilor, la fel şi în grupe,
secţii, echipe.
O altă sarcină activităţii fizice este dezvoltarea capacităţilor fizice individuale necesare.
Unii - „acumulează” forţă, alţii îşi dezvoltă mobilitatea, rezistenţa şi aşa mai departe. în
concluzie oamenii îşi dezvoltă în totalitate toate capacităţile fizice şi
deprinderile motrice de zi cu zi (mersul, alergarea, săriturile, aruncările), învăţând în plus -
canotajul, ciclismul, mersul pe role, stăpânirea rachetei de tenis şi altele.
Fitnessul de tonifiere-reabilitare este un tip specific culturii fizice şi se caracterizează
printr-o orientare specială a utilizării exerciţiilor fizice ca şi metodă de tratament a bolilor şi
restabilirea funcţiilor scăzute ale organismului sau pierdute din cauza îmbolnăvirilor,

7
accidentărilor, suprasolicitării, crizelor psihologice din cauza situaţiilor de stres şi alte motive.
Folosirea altor forme de mişcare şi regimuri motorii, cu acest scop s-au folosit încă din medicina
veche şi până acum a intrat sigur în sistemul apărării sănătăţii şi în calitate de programe
terapeutice.
O opinie generală despre „tratamentul” cu ajutorul exerciţiilor fizice este demonstrată prin
tonifierea organismului, condiţionată de îmbunătăţirea circulaţiei sangvine şi aprovizionarea cu
oxigen a ţesuturilor bolnave cât şi sănătoase, creşterea tonusului muscular, micşorarea rezervelor
de grăsime şi altele. În funcţie de categoria de vârstă a oamenilor restabilirea are loc în unele
cazuri ca urmare a normalizării funcţiilor şi a sistemelor organismului, în altele ca urmare a
dezvoltării reacţiilor compensatorii.

În fitnessul de tonifiere-reabilitare se măreşte simţitor importanţa unor principii metodice


ca principiul individualizării şi creşterea treptată a efortului.
Direcţia de tonifiere-reabilitare este reprezentată în general de trei forme: 1 - cabinete de
kinetoterapie la spitale, policlinici sau în regim particular;
2 - centre de recuperare în staţiuni de tratament (saline, bazine de înot, masaj terapeutic
etc.)
3 - practicarea individuală a exerciţiilor.

În cadrul acestui concept se foloseşte pe larg gimnastica medicală, mersul dozat, alergarea,
plimbările şi altele. Sunt clasificate regimurile de mişcare: de menţinere, de tonifiere, de
antrenare, sunt folosite diferite forme de organizare a colectivului: frontal, individual, pe perechi,
în grup.
Exersarea pe grupe de vârstă are un caracter de tonifiere totală pentru oamenii ce nu au
dereglări majore în sănătate şi are un caracter special bine precizat în concordanţă cu specificul
bolilor.
Mijloacele de bază sunt dozate după efectul exerciţiilor gimnasticii de bază, înotului,
atleticii uşoare. Cel mai bun efect de recuperare şi tonifiere se atinge prin folosirea exerciţiilor
complexe, de dorit variate. Lecţiile se fac după un program special elaborat, condus de un
metodist şi supravegheat de un medic.
Orele individuale de tip recuperator pot avea un caracter de tonifiere generală dar şi o
direcţie specială, care vizează cele mai slabe funcţii şi sisteme ale organismului. De exemplu, în
cazul disfuncţiilor cardio- vasculare şi respiratorii, se recomandă utilizarea raţională a exerciţiilor
fizice cu caracter aerobic.
În cazul exersării individuale, fără supraveghere medicală, frecvenţa cardiacă în timpul
efortului nu trebuie să depăşească 130 b/min., la persoanele cu vârsta sub 50 de ani şi 120 b./min.
pentru cele care au depăşit 50 de ani (N. M. Amosov, I. V. Muravov, 1985).
Fitnessul de tonifiere-reabilitare joacă un rol important şi în cadrul managementului şi
organizării activităţii în câmpul muncii. Organizarea măsurilor profilactice în centrele de
8
recuperare fizică previne apariţia stresului şi implicit a consecinţelor negative ale acestuia,
apărute ca urmare a suprasolicitării fizice şi psihice în timpul muncii şi condiţiilor contemporane
de viaţă. în cadrul măsurilor de profilaxie intră diferite proceduri de refacere, practicate în timpul
şi după ziua de muncă, cum ar fi: masaj, înot, saună, remedii psiho-reglatoare şi altele.
Fitnessul de tonifiere-sportivă joacă un rol important în sistemul de pregătire al
sportivului. Acesta este îndreptat spre restabilirea posibilităţile funcţionale şi adaptative ale
organismului după o perioadă lungă de antrenamente dificile şi încărcături competiţionale, în
special în cazul suprasolicitărilor şi eliminarea consecinţelor accidentărilor sportive.
Fitnessul igienic este prezentat de diferite forme ale culturii fizice, inclus în standardele
modului de viaţă de zi cu zi (gimnastica de dimineaţă, plimbările, exerciţiile fizice în timpul
zilei, nefiind legate de eforturi mari). Funcţia lui principală este cea de optimizare rapidă a stării
funcţionale actuală a organismului în limitele nivelului de trai şi odihnei multilaterale.

Bibliografie

1. Suport de curs ,Dorgan Viorel,2019