Criterii medico-

biologice de selecție
în sport.
Vladislav Rubanovici
dr. șt. med., asist. univ.,
Disciplina de igiena
IP USMF ”Nicolae Testemițanu”
 Selecția sau “identificarea talentelor” este un
proces organizat și repetat de depistare timpurie a
disponibilității înnăscute pentru practicarea și
specializarea ulterioară într-o disciplină sau probă
sportivă. Pentru fiecare probă sportivă s-a descris un
“model ideal al performerului”. Acesta se numește
“biotip constituțional” și este caracterizat de
anumite calități motrice, fizice și comportamentale
specifice. Selecția utilizează un sistem complex de
criterii pentru identificarea subiecților care se
apropie cel mai mult de acest model ideal.
 Selecția medico-biologică în sport, selecția
dirijată reprezintă un sistem complex, organizat,
care se aplică copiilor și juniorilor în special.
În ultimele două decenii, sportul de înaltă
performanță a cumulat o sumedenie de valente
biologice, socio-economice, psihopedagogice,
tehnologice etc., făcând insuficienta doar selecția
naturală (cu foarte puține excepții) și
impulsionând știința sportului în direcția
aplicării unei selecții dirijate.
 Metodologia, mecanismele și criteriile acesteia au implicații
profunde în sfera geneticii și antropologiei, fiziologiei,
biomecanicii și psihologiei, medicinii sportive, ciberneticii și
informaticii, pedagogiei și metodicii antrenamentului, economiei
sociale. Medicinii sportive, aceasta componenta a științei
sportului, clinica omului sănătos, i-a revenit sarcina de a valorifica
și sintetiza multitudinea de date provenite din științele biomedicale
sau tehnice, informaționale de a oferi antrenorilor, profesorilor de
educație fizică sau metodiștilor un sistem organizat care operează
cu indicatori obiectivi, aplicând în același timp și criterii de
prognoză biologică (structurală sau funcțională) în vederea
realizării unei selecții dirijate, obiectivizate pentru sportul de
performanta.
 Aceasta componentă biologică nu are valoare
absolută decât prin corelare cu partea metodico-
pedagogică, cu care de altfel alcătuiește un tot unitar
în cadrul unui sistem complex. Pe de alta parte,
latura biologică a selecției are mari rezerve
compensatorii (înăuntrul sistemului sau al
componentei), criteriile biologice fiind deseori
prioritare. Indicatorii acestor norme și criterii de
selecție reprezintă sinteza prelucrării statistice a
datelor obiective, in centrul lor situându-se „modelul
biologic” al performerului de azi si de mâine.
 Selecția medico-sportivă folosește
criterii și indici medico-sportivi pentru
alegerea celor mai talentați și mai apți
subiecți care, în urma unui program de
antrenament științific să obțină
maximum de performanță.
 În primul rând, trebuie făcută precizarea că atât din
punct de vedere didactic, cât și operațional, biologic și
sportiv, se recomandă abordarea selecției la 3 niveluri:
primar (selecția primară) de la vârsta de 4-5 ani și până
la 8-10 ani (în funcție de disciplina sau proba sportivă);
secundar (selecția secundară, pubertară) între 10-14
ani, de asemenea cu variații în funcție de sport/proba, dar
la un interval de timp de 3-5 ani de prima etapa, și
selecția finală (de performanță națională sau
internațională), care marchează de fapt trecerea spre
sportul de performanță, fiind dominată în principal de
criteriul valorii performanței sportive.
 Etapele selecției medico-sportive
Etapa Indici urmăriți Observații
- sanogeneza
- genetici
- dezvoltarea fizică și psihică
Primara (inițială) - criteriul sanogenezei este eliminatoriu
- antecedentele familiale (tata, mama, etc.)
- socio-economici
- factorii organizatorici
- dezvoltarea fizică și funcțională
- dezvoltarea psihică - se selecționează indicii ce realizează
- capacitatea de efort „micro-modelul biologic al
Secundară (pubertară)
performerului” – contrar se aplica
- motivația și factorii motivaționali orientarea medico-sportivă
- factorii organizatorici
- indicii funcționali
- indicii capacității de efort - deși performanța sportivă se impune la
acest nivel de selecție, profilul biologic și
- calitățile motrice psihic de moment, pot influența alegerea
Finală (de performanță)
- profilul psihic și rezistența la stres titularului din 2-3 candidați, mai ales în
- randamentul sportiv condiții variate de mediu (altitudine, fuse
orare, temperatură, etc.)
- sanogeneza
 În interiorul acestor etape se desfășoară procesul de
pregătire care condiționează efectul relațiilor următoare.
În linii mari, nivelul primar este dominat de criterii și
indici sanogenetici și genetici – de realizarea
„micromodelului biologic”, care reprezintă și efectul
unui antrenament sistematic de durata asupra
organismului în creștere. În timp ce nivelul final este
dominat de performanță, de modelul biologic al
performanței, acest ultim aspect având valoare mai ales
atunci când trebuie selecționați 2-3 sportivi pentru un loc
în echipa sau într-o delegație sportivă pentru jocurile
olimpice sau campionatul mondial.
 Criteriul genetic.
Constă în identificarea sexului genetic al sportivului,
sexul genetic nefiind obligatoriu și cel somatic. Sexul
genetic este determinat de prezența sau absența
cromozomului Y în perechea de cromozomi sexuali
astfel: embrionul a cărui pereche de cromozomi sexuali
este XX este feminin, embrionul masculin fiind
caracterizat de perechea XY. Teoretic, prezenta
cromozomului Y face ca din creasta sexuala a
embrionului să se secrete testosteron către sfârșitul
primului trimestru al vieții intrauterine care va
determina masculinizarea somatica a embrionului.
 Daca din diferite motive aceasta secreție
testosteronică nu se produce, embrionul respectiv,
deși masculin din punct de vedere genetic, se va
dezvolta către genul feminin (de unde și expresia”
femeia este regula, bărbatul este excepția”!!!). Deși
ca aspect un organism poate să prezinte toate
aspectele sexuale feminine, atât pe cele principale
cât și pe cele secundare, el poate fi din punct de
vedere genetic masculin, cu repercusiuni asupra
calităților fizice ale persoanei respective. Testul Barr
identifica sexul genetic al sportivului.
 Controlul sexului la sportivi constă dintr-un control
medical și unul genetic, teste la care sunt supuse sportivele
care participă la diferire competiții. Numai după obținerea
testului li se admite sportivelor să pornească de la linia de
start.
Testul obligatoriu la sportivele de sex feminin a fost
întrodus la competiția pentru campionatul mondial de atletism
din anul 1966. Acest test s-a aplicat deoarece au apărut
îndoieli asupra sexului feminin la unele atlete din Europa de
Est și din URSS, unele din aceastea fiind bănuite de a fi
bărbați. Controlul consta pe atunci dintr-un simplu examen
medical al corpului atletei și al organelor genitale.
 Comitetul Olimpic Internațional a luat măsuri în anul
1967 pentru a schimba metoda controlului medical, care,
din acel moment, constă în luarea unei pobe de pe
mucoasa bucală, cu un tampon de vată, probă prin care
este examinată prin metode de laborator concentrația
unor hormoni sexuali. Prin acest test se stabilește sub
microscop și existența celor doi cromozomi X, specifici
pentru femei. Acest test a fost aplicat pentru prima oară
în anul 1968 la Jocurile Olimpice de iarnă de la
Grenoble și la Jocurile Olimpice de vară din Mexic,
sportivele care nu îndeplineau aceste condiții fiind
excluse din competiție.
 Din anul 1990 testul de stabilirea sexului a fost suspendat, fiind
aplicat numai în unele cazuri dubioase. În Norvegia, de exemplu,
astfel de teste sunt complet interzise. În anul 1996 atletele la Jocurile
Olimpice de vară din Atlanta, testul a fost totuși aplicat, ceea ce a
cauzat o serie costuri suplimentare serioase. La cele 3.387 de atlete
controlate s-a constatat la trei atlete o concentrație mai mare de
hormoni androgeni (masculini), iar la opt atlete s-a depistat un defect
al enzimei Steroid-5α-Reductază, care se presupune că ar fi cauzată
de o gonadoectomie (operație de sterilizare). Celor opt atlete li s-a
permis totuși să participe la competiția sportivă.
Cele mai noi măsuri admit atletelor transsexuale și a celor care au
avut o operație de extirpare a gonadelor să participe la concursuri,
totuși mai există unele controverse care urmau să fie rezolvate
la Jocurile Olimpice de vară din Beijing din anul 2008.
 Examenele fizice au fost înlocuite cu un test cromozomial mai puțin invaziv. În
celulele cu doi cromozomi X, unul este inactivat și devine un corp Barr, care apare ca o
structură întunecată chiar în fața anvelopei nucleare. Un test corporal pozitiv Barr califică
un sportiv pentru a concura la probele feminine.
Iată rezultatele testelor corporale Barr ale înotătorilor (1968).
 Din anul 1992 testul corpului Barr a fost înlocuit cu testarea unei gene pe
cromozomul Y numită SRY. Oamenii de știință izolează ADN-ul de celulele
sanguine ale sportivului. Acestea amplifică o secțiune de ADN SRY utilizând
reacția în lanț a polimerazei (PCR) și analizează proba PCR prin electroforeză pe
gel. Prezența pe gel a unei benzi ADN corespunzătoare SRY ar descalifica un
sportiv de la competiția la probele feminine.
Iată o imagine a gelului pentru înotător.
 Oficialii sportivi au abandonat testele sexuale de rutină ale sportivelor de sex
feminin. Politicile actuale impun măsurarea testosteronului din sânge la unii
sportivi, dacă sunt ridicate suspiciuni cu privire la sexul lor. Limita pentru a putea
concura la evenimentele feminine este mai mică de 10 nmol de testosteron pe litru
de sânge. Aceste politici se bazează pe afirmația că nivelurile mai ridicate de
testosteron produs în mod natural sunt responsabile de avantajul atletic al
bărbaților.
Iată măsurarea testosteronului pentru înotător (2001).
 Criteriile genetice și antropologice de selecție se
desprind, în linii mari, din anamneza medico-
sportivă, care cuprinde atât antecedentele personale,
cât și cele eredocolaterale (configurația morfologica
a copilului și părinților, nivelul cultural, educațional,
atitudinea față de sport a părinților, copilului,
antecedentele sportive familiale, comportamentul
psihomotor, inteligența etc.).
Unele investigații complexe (formula
cromozomiala, biopsii musculare etc.) nu sunt încă
aplicate curent în sport.
 Criteriul sanogenetic (starea de sănătate). Este
un criteriu esențial în selecție, doar un organism
perfect sănătos având șanse reale de obținere a
performanței sportive. Performanța sportivă
presupunerea atingerea și chiar depășirea limitelor
fiziologice ale organismului. Participarea la ședințe
zilnice de antrenament și la competiții reprezintă un
stres fizic și psihic important căruia sportivul îi poate
face față doar dacă are o stare de sănătate foarte bună.
Boala reprezintă un stres suplimentar care împiedică
performanța sportivă.
 Sanogeneza rămâne criteriul cu cea mai mare stabilitate de-
a lungul diverselor etape de selecție: maxima exigență la
nivelul primar al selecției („să alegem pe cei mai sănătoși
dintre sănătoși”); exigența la nivelul selecției secundare, mai
ales acolo unde apare elementul limitativ în performanță (ca
prognoza) din motive de sănătate survenite pe parcursul
pregătirii; oarecare indulgența la nivelul selecției finale (să nu
se pericliteze integritatea morfologica și/sau funcționala prin
efortul sportiv), având în vedere, pe de o parte, investigațiile
morale și materiale, performanța atinsă și motivația, precum și
posibilitatea apariției, de-a lungul anilor, a unor maladii
(vindecate clinic) sau tulburări în legătură ori nu cu
antrenamentul sportiv, pe de alta parte.
 La selecția primara se va acordă atenție afecțiunilor
reumatice din copilărie, bacilare, neuropsihice (epilepsie,
stări spastice etc.), metabolice (diabet), cardiovasculare
(congenitale sau dobândite), hepato-renale (hepatită,
insuficiență renală), deformări cu limitări funcționale ale
aparatului locomotor, afecțiuni endocrine (hipofizare,
tiroidiene, suprarenale, paratiroidiene etc.), defecte ale
analizatorilor vizual (miopie și strabism peste 5 dioptrii),
auditiv etc. Investigațiile efectuate și în circuit pe plan
endocrin, neurologic, ortopedic, cardiologic (EKG, VO2
max.) și ORL determină gradul de sănătate și disponibilitatea
pentru o ramură de sport sau alta.
 Criteriul somatic. Antropometria sportiva urmărește
măsurarea anumitor segmente ale organismului
(diametre, perimetre, statura, înălțime etc.). Indicii
furnizați de antropometria sportivă sunt deosebit de
importanți pentru selecția acelor organisme care se
suprapun cel mai bine peste biotipul constituțional ideal
al performerului în ramura sportivă respectivă. De
exemplu, un halterofil este avantajat de un centru de
greutate situat cât mai jos deoarece îi permite o
stabilitate crescută motiv pentru care, în aceasta proba
sportivă vor fi aleși sportivii care au membrele
inferioare scurte.
 Membrele superioare scurte permit o “cursa” mai
scurtă de ridicare a halterei pe când membrele
superioare lungi sunt preferate în sporturi ca înotul,
tenisul de câmp, polo etc. Înălțimea este un criteriu
extrem de important în anumite sporturi (baschet,
volei), iar greutatea reprezintă în box baza împărțirii
în categorii competiționale. Chiar în cadrul aceluiași
sport, diferitele poziții pe teren necesita
caracteristici somatice specifice: pivotul la baschet
poate avea o statura mai mica, portarul din fotbal
este bine sa fie cât mai înalt etc.
 Criteriul funcțional și al capacității de efort.
Tipul de efort implicat este diferit în funcție de fiecare sport în
parte. Astfel, caracteristici biomotrice de tipul forței, vitezei,
exploziei se bazează pe eforturi de tip anaerob pe când anduranța
este susținuta de mecanisme aerobe. Cele două tipuri de efort
depind de compoziția fibrelor musculare: fibrele albe sunt
specializate pentru eforturi anaerobe pe când cele roșii, denumite
și fibre lente, sunt mult mai bine echipate cu enzimele
caracteristice metabolismului aerob. Proporția acestor fibre poate
fi modificata prin antrenament dar are in mare parte determinanta
genetica. Pentru probele de fond și semifond vor fi selecționați
sportivi cu o bună capacitate aeroba de efort dar vom prefera
proporții crescute de fibre musculare rapide și capacitate anaeroba
buna pentru sprinteri, aruncători, săritori etc.
 Criteriul neuro-psihic.
Criteriul neuro-psihic este din ce în ce mai atent folosit în
zilele noastre în procesul de selecție. Se cunosc multe cazuri
în care succesul unui sportiv nu s-a bazat pe calități fizice
excepționale ci pe o componenta psihică și motivaționala
deosebită. Capacitatea de concentrare, rezistenta la stres și la
monotonie, atenția distributiva etc. sunt câțiva dintre
indicatorii psihologici investigați pentru selecția sportiva.
Foarte importante pentru toate grupele de sporturi, abilitățile
psihologice sunt esențiale pentru obținerea performanței în
anumite probe sportive (auto, moto, piloții de la bob, tir etc.)
Identificarea, cuantificarea și implementarea atributelor
psihologice în decizia selecționării au un impact deosebit
asupra obținerii succesului în sport.
 Criteriul biochimic. Anumiți parametrii biochimici
favorizează performanța sportivă. Amintim aici doar
hemoglobina sanguina, un factor de creștere al capacitații
aerobe de efort sau efectele anabolice proteice ale
hormonului somatotrop hipofizar.
Criteriul biotipului constituțional intervine în
selecție într-o noua viziune a acestuia: somatofiziologic,
motric, psihic, biochimic. Numeroși indici, care vor fi
descriși separat, permit definirea acestui tip constituțional
și evidențierea legăturii lui cu diferite probe sau discipline
sportive.
 Criteriile endocrino-metabolice își găsesc
utilitatea atât în selecția inițială, cât mai ales în cea
secundară, postpubertară. Se știe că profilul
hipertiroidian este favorabil eforturilor de viteză; cel
android este compatibil cu eforturile de forță (atletica
grea, aruncări etc.); cel hiperhipofizar (tip gigantoid)
este ideal pentru jocurile sportive (baschet mai ales),
recomandându-se și la categoriile mari din sporturile
care se practică pe categorii de greutate, iar profilul
hipercorticosuprarenalian este favorabil eforturilor
de durată, de rezistenta (atletism fond, de exemplu).
 Deci, înainte de a înregistra unele modificări
adaptative după genul de efort, în sfera endocrino-
metabolică, este necesar să evaluăm (prin teste
clinice și paraclinice, dozări hormonale) profilul
endocrin, pentru a-l folosi în selecția dirijată. Să nu
uităm că acest profil endocrino-metabolic este
corelat în mod constant cu creșterea organismului,
iar în prognoza creșterii, necesară adesea la 12-16
ani, se folosesc indicatorii endocrini. Tipologia
endocrina bazată pe criterii morfologice fiind ușor
de stabilit, este foarte utilă în selecția pentru diferite
ramuri de sport.
 Criteriile integrității morfologice și
funcționale a analizatorilor, în special a celui
vizual și auditiv, se aplică și în selecție. Este
vorba în primul rând de acuitatea vizuala și apoi
de simțul cromatic, la fel de important în unele
discipline sportive (auto, moto, sărituri în apă,
sărituri de la trambulină, schi etc.). În ceea ce
analizatorul acustic și vestibular, vom avea în
vedere cerințele și în același timp influența unor
probe sportive asupra acestuia (tirul, de exemplu).
 Criteriile cardio-respiratorii sunt de maxima
importanță în majoritatea disciplinelor sportive cu
caracter predominant dinamic. Este adevărat că sportul
perfecționează funcția cardio-respiratorie (motiv pentru
care unii părinți își îndeamnă copiii să facă sport), după
cum nu este mai puțin adevărat ca solicitările la care este
supus sportivul pot avea unele efecte nefavorabile,
imediate sau la distanta, asupra sistemului
cardiovascular, mai ales in cazul unor greșeli metodice
de antrenament sau al apariției unor afecțiuni
cardiovasculare, chiar in afara antrenamentului sportiv.
 Malformațiile congenitale și afecțiunile congenitale
cardiovasculare exclud candidatul de la selecție, la fel ca
și unele afecțiuni cardiovasculare căpătate (fibrilație
atrială, tahicardie paroxistica etc.). La nivelul selecției
secundare, în special pentru sporturile (probele) cu
dominanta aeroba, putem avea unele profiluri
cardiovasculare favorabile (conformația și volumul
cardiac, indicatorii funcționali: consumul maxim de O2 –
VO2 max., puls maxim, echivalentul volumului cardiac
etc.), care să motiveze selecția unor astfel de sportivi,
după cum aceiași indicatori pot folosi la selecția finală
pentru prognoza performantei aerobe și cardiace.
 Criterii radiologice sunt utile în selecție. De
exemplu, radiografia coloanei vertebrale poate să
evidențieze unele anomalii vertebrale incompatibile
cu practicarea anumitor sporturi (canotaj,
gimnastica, haltere etc.); de asemenea, evidențierea
altor anomalii, cum ar fi agenezia renală, rinichiul
hipotrofic, anumite osteolize etc., impune alături de
examenul radiologic cardio-respirator, și radiografia
diverselor segmente și organe, cel puțin la nivelul
selecției secundare (șaua turcească, cutia craniană,
coloana vertebrală).
 Criteriile și normele de selecție
pentru sportul feminin își au și ele
particularitățile lor. Astfel, criteriile
genetice și antropologice, biotipul
constituțional (în special cel somatic),
criteriile neuropsihice și
neuromusculare, endocrino-metabolice
etc. sunt decisive în reușita selecției.
 Capacitatea de refacere și de adaptare reprezintă alte
criterii importante de selecție, mai ales la nivelul selecției
finale. În această fază nu trebuie neglijate nici criteriile
antrenorului, care, în fața a doi sportivi cu performanțe
apropiate, la sporturile de contact (box, luptă, judo și altele)
sau pentru unele concursuri desfășurate în deplasare, îl poate
prefera pe cel mai robust din punct de vedere psihic, fizic și
mai tehnic, chiar dacă celălalt este campionul probei; o analiză
complexă efectuată în colaborare cu medicul și psihologul
poate duce uneori la concluzia, verificată și în practica, potrivit
căreia nr. 2 sau 3 pe plan național poate fi mai eficient în afara
țării decât campionul datorita biologiei sale mai bune, stării de
start corespunzătoare, neafectată de încărcătura emoționala a
concursului.
 De asemenea, în cadrul criteriilor de selecție pentru concurs se
poate acorda atenție și ritmurilor biologice individuale ale
sportivilor. În acest sens se determină atât bioritmurile fizic, emotiv
și intelectual, cât și ritmurile circadiene, circ anuale privind
concentrațiile hormonale, ale adenozintrifosfatului în mușchi s.a.,
concluzionându-se, în contextul tuturor parametrilor analizați –
medico-sportivi, motrici, somatofiziologici, biochimici, atât asupra
selecției sportivilor, cât și asupra utilizării unor mijloace
compensatorii pentru echilibrarea unor aspecte biologice negative,
generate de ritmurile biologice.
Procesul de selecție dirijată are un caracter continuu,
reprezentând un factor esențial al performantei, permanent corelat cu
alte tipuri de criterii de selecție.
 Selecția primară, care are loc în copilărie, urmărește
numai criteriul sanogenetic, pe cel somatic și pe cel
genetic. Organismele copiilor sunt în continua
transformare motiv pentru care identificarea talentelor
la aceasta vârsta nu reprezintă o garanție a succesului
deoarece sunt prea multe variabile asociate cu creșterea
și maturizarea. Este în schimb posibilă elaborarea unei
“prognoze de creștere” care, pe baza înălțimii actuale
ale copilului dar și a caracteristicilor ereditare ale
părinților poate prognoza cu o marja de eroare
acceptabilă, înălțimea maxima la care poate ajunge la
maturitate copilul respectiv.
 Remarcăm însă că și în acest caz există factori
care pot interveni asupra cartilajelor de creștere și
care pot modifica astfel prognoza de creștere:
maturizarea precoce, stresul psihologic, alimentație
incorectă, exercițiile cu încărcătură. Capacitatea de
efort este dependentă de echipamentul enzimatic al
fibrelor musculare care se maturizează după vârsta
de 15 ani, motiv pentru care investigarea capacitații
de efort la copii nu se justifica. Se prefera teste
funcționale de tipul probei Ruffier, probei
Schellong etc.
 Proba Ruffier reprezintă un test de evaluare a capacității
fizice, este un test de triaj, care se aplică oricui, fiind lipsit de
riscuri.
Tehnica: subiectului poziționat “șezând” i se înregistrează
pulsul timp de 15 secunde, care, înmulțit cu 4, dă constanta
P1 (puls de repaus); subiectul execută apoi 30 de genuflexiuni
în 45 s, după care se așază în poziția inițială; se măsoară
pulsul pe 15 s între secundele 0 - 15 postefort, care, înmulțit
cu 4, dă constanta P2 (pulsul de efort); subiectul rămâne
așezat timp de 1 minut, iar în secundele 45 - 60 ale acestui
minut postefort i se măsoară din nou pulsul pe 15 s, care,
înmulțit cu 4, dă constanta P3 (pulsul de revenire).
Se aplică formula: I.R. = (P1 + P2 + P3) – 200/10.
Interpretare:
valori mai mici de 0 (negative) = foarte bine;
valori între 0 – 5 = bine;
valori între 5 – 10 = mediu;
valori între 10 – 15 = satisfăcător;
valori peste 15 = nesatisfăcător, ceea ce impune
investigaţii cardiovasculare suplimentare.
În funcție de valorile obținute se dau indicații de
îmbunătățire a condiției fizice prin antrenament.
 PROBA SCHELLONG PROBA SCHELLONG, [Fritz
Schellong, medic german]. Proba de ortostatism pentru
studiul capacității de reglare funcțională a circulației
periferice. Constă în urmărirea, în dinamică, a
modificărilor de puls și tensiune arterială (sistolică și
diastolică), în decubit și ortostatism repetat pentru o
perioadă de câteva minute. Limitele fiziologice admise
sunt: 1) pentru puls, creșteri cu 10 – 40 bătai/min; 2) pentru
tensiunea arterială, lipsa de modificare sau scădere inițial
cu maximum 15 mmHg pentru cea sistolică și urcare cu 5 –
10 mmHg pentru cea diastolică.
 Selecția secundară se aplica celor care au
practicat deja sportul de câțiva ani și reprezintă cea
mai importantă etapa a procesului de selecție.
Scopul sau este identificarea “micromodelului
biologic” specific probei sportive respective. Este
adevărată selecție pentru performanță și din acest
motiv trebuie să fie drastică și să cuprindă toate
criteriile de selecție enumerate. Implicarea în sportul
de performanță este o opțiune cu consecințe
deosebite asupra vieții sportivului respectiv.
 Chiar și din punct de vedere financiar, selecția secundară
poate scuti statul sau pe sportiv de la o investiție
neprofitabila pe termen lung. Din aceste considerente o
toleranță prea mare în acest moment nu poate fi decât
nocivă. Desigur, există calități imposibil de cuantificat
(ceea ce numim “talent”) care pot compensa mici încălcări
ale standardelor de selecție dar sportivul trebuie
conștientizat despre riscul pe care și-l asumă. În cazurile în
care sportivul își dorește o cariera în sport dar calitățile sale
nu îl califică pentru sportul practicat, i se vor recomanda
alte sporturi cu cerințe mai apropiate de cele pe care le
poseda (reorientarea medico-sportivă).
 Selecția terțiara se aplică în general echipelor
naționale și olimpice și urmărește “macromodelul
biologic”. În principiu, performanța obținută deja până
la acel moment îl califică pe sportiv. În cazul
competițiilor desfășurate în condiții deosebite de mediu
este de preferat cooptarea sportivului cu o biologie mai
buna celui cu performanțe ceva mai bune, dar cu sechele
posttraumatice sau alte probleme.
Succesul sau eșecul procesului de identificare a
talentelor depinde de capacitatea de a cuantifica și a
suprapune calitățile sportivului peste cerințele sportului
respectiv.