Compoziția

corpului uman.
VLADISLAV RUBANOVICI
dr. șt. med., asist. univ.,
Disciplina de igiena
IP USMF ”NICOLAE
TESTEMIȚANU”
 Studierea compoziției corpului uman este
un domeniu relativ nou al biologiei și
medicinei, care a începutul să se dezvolte în a
doua jumătate a secolului XX. Savanții care
au studiat aceasta problema au fost: Behnke,
(1942); Edelman, (1952); Henschel, (1961);
Brozek (1963); Moore (1963); Forbes, (1987);
Yasumura (1990); Lohman, (1992);
Heymsfield, (2005); Martirosov, (2006) și alții.
 Prin compoziția corpului se înțelege
împărțirea greutății corporale în două sau
mai multe componente complementare.
De exemplu, reprezentarea greutății
corporale ca sumă de grăsimi și mase
slabe este utilizată pentru a diagnostica
excesul de greutate și obezitatea, precum și
pentru a evalua riscul de boli.
 Corpul uman este alcătuit din țesuturi,
cum ar fi grăsimea, mușchii, oasele etc., iar
compoziția corporală face diferența între
aceste țesuturi.
Țesutul gras, reprezentat de către țesutul
adipos și țesutul slab - țesutul muscular, osos
și cel din componența diferitelor organe
interne.
 Compoziția corporală reprezintă
procentul relativ de țesut adipos și
masa musculară activă din totalul
greutății corporale. Cercetările au
demonstrat modificarea compoziției
corporale la eșaloane mici de populație,
în detrimentul masei musculare active.
Cauzele principale ale acestui fenomen sunt:

creșterea calității vieții;

mecanizarea și automatizarea activităților;
timp liber mai mult;
lipsa activităților fizice;
insuficiente cunoștințe despre controlul greutății
corporale;
lipsa motivației privind imaginea de sine, etc.
 Îmbunătățirea compoziției corporale
presupune implicarea organismului uman
în programe sistematice de exerciții fizice
și un regim alimentar adecvat.
Primii ani de creștere și dezvoltare ai
copilului sunt esențiali pentru evoluția sa
fizică, mentală și emoțională.
 Procentul de masă musculară crește în timpul
copilăriei și adolescenței, realizează o stabilitate la
începutul adolescenței și începe să regreseze pe
parcursul vieții.
Procentul de țesut adipos înregistrează o evoluție
diferită: crește în timpul primului an al vieții, apoi
scade într-o maniera individuală, în paralel cu
creșterea masei musculare. La copii cu obezitate,
țesutul adipos continua să se dezvolte, ca rezultat al
dietei defectuoase și al lipsei de activitate fizică.
 În timpul adolescenței există un nou
puseu de creștere a țesutului adipos.
Fetele înregistrează o creștere care se
prelungește pe parcursul întregii
evoluții.
La băieți există o descreștere a
acestui țesut, urmată de o revenire în
timpul adolescenței.
 Greutatea corpului poate varia cu câteva
sute de grame de la o zi la alta. Corpul unui
adult conține aproximativ 60% apă și de aceea
orice schimbare în echilibrul apei în organism
poate afecta greutatea corpului. Majoritatea
femeilor în jurul perioadei menstruale rețin o
cantitate mai mare de apă, astfel încât greutatea
lor crește puțin, dar care reveni după perioada
critica la valorile anterioare.
 Există și alte perioade critice în care
trebuie acordata o atenție sporită compoziției
corporale: ultimul trimestru al sarcinii,
primul an de viață și în timpul debutului
adolescenței.
În aceste intervale de timp se constată o
creștere a numărului de celule în țesutul
adipos.
 La adulți, efortul fizic și dieta adecvată,
contribuie la prevenirea creșterii dimensiunii
celulelor adipoase și la contracararea
declinului masei musculare.
Studiile unor autori arată că, între vârsta
de 25 și 70 ani, bărbații și femeile pierd
masă musculară la o rata de 0,2 – 0,3 kg/an .
 De altfel, în orice sport compoziția
corpului influențează capacitatea de
performantă. Mai multe studii au arătat că
procentul de grăsime se află în relație de
proporționalitate inversă cu capacitatea aerobă
maximă și performanță în ceea ce privește
alergarea pe distanțe lungi. În opoziție, masa
musculară este pozitiv legată de capacitatea de
performanță și forță.
 Totuși asocierea între un nivel redus de țesut adipos și
creșterea performanței nu trebuie dusă la extreme.
Unele studii au arătat că scăderea sub 8% în cazul
bărbaților și 14% în cazul femeilor reduc capacitatea de
performanță. În cazul femeilor, o reducere exagerată a țesutului
adipos poate conduce la probleme grave de sănătate: amenoree,
osteoporoză, tulburări de alimentație, hipovitaminoze. Se
considera că, surplusul de grăsimi pentru bărbați este periculos
la o valoare peste 25%, iar pentru femei peste 32% - aceste
valori se corelează cu o mulțime de afecțiuni, printre care diabet,
boli cardiovasculare, artroza etc.
 Compoziția corpului poate fi modificată
prin regim alimentar și efort fizic. E
binevenit să păstrăm echilibrul dintre
aportul și consumul caloric.
Antrenamentul cardio este o metoda
foarte eficientă pentru a reduce stratul de
țesut adipos, combinat cu antrenamentul de
forță, menținând astfel tonusul și masă
musculară.
 Corpul uman, conform modelului cu două
componente, este compus din: masă grasă și
masă non-grasă. Masa grasă este alcatuită
din grăsimile esenţiale (din maduva oaselor,
inima, plamâni, ficat, splină, rinichi, sistemul
nervos central) şi grăsimile de depozit
(acumulate în ţesutul adipos, localizat în jurul
organelor şi subcutanat). Raportul dintre ele
variază pe parcursul întregii vieţi.
 Prin masă slabă înţelegem: greutatea
muşchilor, organelor interne, oaselor,
ligamentelor, tendoanelor, dinţilor.
În masa slabă este inclus un procent
de grăsimi esenţiale, iar componenta
care înregistrează cele mai mari variaţii
este ţesutul muscular.
 Procentul de ţesut adipos înregistrează variaţii
importante în funcţie de sex, vârstă, activitatea
fizică.
Un anumit procent de ţesut adipos este
absolut necesar pentru menţinerea sănătății.
Lipidele esenţiale sunt indispensabile pentru buna
funcţionare a organismului, iar femeile au un
procent mai mare de lipide esenţiale decât
bărbaţii.
 Nivelul optim pentru sănătate al grăsimii
corporale la adulţii (sportivi, nesportivi) este
12-18 % (10-25 %) pentru bărbaţi și 16-25%
(18-30 %) pentru femei.
Conform Asociației American Council of
Exercise, o femeie ar trebui să aibă sub 31%
grăsime corporală, iar un bărbat mai puțin de
24%.
 Ponderea nivelului de grăsime, %
Femei Bărbați
Atleți 14 – 20 6 – 13
Fitness 21 – 24 14 – 17
Normoponderali 25 – 31 18 – 24
Obezitate > 32 > 25
 Excesul de țesut adipos duce la
un consum energetic superior
pentru un lucru mecanic.
Acest fapt determină o sarcină
suplimentară pentru funcția
circulatorie și pentru celelalte
sisteme ale organismului.
 Ponderea masei musculare, %
Procentul de masă musculară, %
Sex Vârsta, ani Foarte
Scăzut Normal Crescut
scăzut
18 – 40 < 24,4 24,4 – 30,2 30,3 – 35,2 > 35,3
Femei 41 – 60 < 24,2 24,2 – 30,3 30,4 – 35,3 > 35,4
61 – 80 < 24,0 24,0 – 29,8 29,9 – 34,8 > 34,9
18 – 40 < 33,4 33,4 – 39,4 39,5 – 44,1 > 44,2
Bărbați 41 – 60 < 33,2 33,2 – 39,2 39,3 – 43,9 > 44,0
61 – 80 < 33,0 33,0 – 38,7 38,8 – 43,4 > 43,5
 De fapt, de cele mai multe ori scăderea
numărului de calorii se lasă cu pierdere de
masă musculară, iar această pierdere de
masă musculară este mai accentuată atunci
când sunt scăzute caloriile consumate fără
a se efectua mișcare.
Din păcate, fără exerciții fizice jumătate
din greutatea care se pierde provine din
mușchi și apă.
 Prin procesul de slăbire noi urmărim de fapt
scăderea procentului de grăsime și păstrarea sau
creșterea masei musculare.
Modificările greutăţii și ale compoziţiei corporale
la sportivi se corelează cu starea de antrenament,
perioada de pregătire și aportul energetic. Unele studii
au arătat că procentul de ţesut adipos e invers
proporţional cu capacitatea maximă aerobă și cu
performanţa în alergările pe distanţe lungi, iar nivelul
masei active se corelează cu performanţa în sporturile
în care e necesară forţa maximală.
 Factorii determinanți ai masei corporale
Masa corporală este influențată de 3
factori majori.
Aceștia sunt:
factorii genetici,
factorii de mediu,
stilul de viață.
 Factorii genetici influențează rata metabolismului
bazal, apetitul (pofta de mâncare), senzația de sațietate
(senzația de a fi sătul), masa corporală, distribuția masei
grase în corp și este posibil să acționeze asupra tendinței
de a fi activ sau inactiv.
Rata metabolismului bazal este rata organismului
ce folosește energia (caloriile) în timpul repaosului
fizic. De aceea ea contribuie la nevoile energetice totale
ale organismului. Rata metabolismului bazal variază de
la un individ la altul în funcție de factorii ereditari,
înălțime, compoziția corpului și vârstă.
 O rată a metabolismului bazal scăzută favorizează
creșterea masei corporale. Rata metabolismului bazal se
poate modifica ușor ca răspuns la unele condiții. De
exemplu, înfometarea sau regimurile cu un nivel foarte
mic de calorii duc la scăderea metabolismului bazal.
Rata metabolismului bazal poate crește în urma unor
regimuri bogate în calorii, în perioadele febrile, în cadrul
stresului fizic sever cum este perioada de recuperare
după intervențiile chirurgicale sau după arsuri extinse.
Corpul uman emite semnale care sugerează nevoia de a
se hrăni.
 Distribuția grăsimii în corp se schimbă odată cu
vârsta. Odată cu înaintarea în vârstă țesutul
muscular este înlocuit cu țesut adipos.
Bărbații depozitează grăsimile mai ales în zona
abdomenului, pe când femeile - în zona coapselor.
Perioadele repetate de creștere și scădere în
greutate pot duce la modificarea raportului dintre
masa grasă și cea slabă din corp, ducând chiar la
creșterea masei grase.
 Factorii de mediu înglobează o
varietate de factori, fizici, chimici sau
biologici.
Printre aceștia se regăsesc poluarea
aerului, lipsa igienei mediului și a apei,
lipsa igienei personale, hazarde chimice sau
naturale, accidentări, schimbări globale de
climă, radiații, situații de urgență, compuși
chimici, disruptori endocrini etc.
 Stilul de viaţă sănătos este un mod de viaţă de
zi cu zi care intensifică şi creşte rezervele de energie
ale organismului, contribuie la menţinerea stării de
sănătate, la salvarea sau chiar la îmbunătăţirea stării
de sănătate.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii,
stilul de viaţă al unei persoane are o influenţă de
50% asupra sănătăţii sale, în timp ce mediul
înconjurător şi factorul ereditar au o însemnătate de
doar de 20% pentru sănătatea persoanei, iar
medicina are o contribuţie de doar 10% la sănătatea
persoanei.
 Cercetătorii clarifică faptul că stilul de viaţă sănătos este un concept
multivariat care include următoarele elemente principale:
• alimentaţia;
• alăptatul la sân;
• activitatea fizică / inactivitatea;
• consumul / non-consumul de tutun;
• consumul / non-consumul de alcool şi alte substanţe psiho-active;
• folosirea medicamentelor;
• starea de muncă şi starea de veghe (somn);
• comportamentul sexual;
• stresul şi capacitatea de a face faţă acestuia;
• obiceiurile de igienă;
• controale preventive ale stării de sănătate;
•orice comportament care ne poate afecta sănătatea ( felul în care conducem
maşina, punerea centurei de siguranţă, participarea la diverse conflicte, expunerea
prelungită la soare sau la solar, promovarea sportului şi a activităţii fizice benefice
pentru sănătate, consumul de apă, etc.).
 Activitatea fizică este un factor foarte
important în prevenirea obezităţii și în menţinerea
stării de sănătate. O persoana activă îşi menţine
mult mai uşor greutatea care i se potriveşte.
Activitatea fizică regulată, cel puţin 30 de
minute în ritm moderat pe parcursul săptămânii,
poate duce la îmbunătăţirea nivelelor serice de
colesterol și trigliceride, scade glicemia, precum și
îmbunătățește indicatorii biochimici.
 Determinarea compoziţiei corporale este
utilă și la copii și adulţi pentru aprecierea
corectă a stării de nutriţie, a stării de sănătate și
elaborarea unor indicaţii terapeutice adecvate.
Determinarea compoziţiei corporale este
importantă pentru monitorizarea efectelor
exerciţiilor fizice și/sau dietei asupra masei
active și ţesutului adipos.
 Scăderea corectă în greutate
trebuie făcută prin asocierea
exerciţiului fizic cu o dietă
corespunzătoare (în nici un caz prin
înfometare), și sub controlul periodic
al compoziţiei corporale (procentul
de ţesut adipos).
 Cantitatea ţesutului adipos din organism
e dată de numărul și dimensiunile celulelor
adipoase. Creşterea ţesutului adipos se
poate face fie pe seama creşterii numărului
de adipocite (creştere hiperplastică), fie pe
seama creşterii dimensiunilor celulelor
adipoase, prin acumulare de lipide
intracelular (creştere hipertrofică).
 Creşterea hiperplastică este
caracteristică copilăriei, perioadei
prepubertare și pubertare, iar celulele
adipoase odată formate persistă de-a
lungul vieţii. Creşterea numărului de
adipocite în copilărie are consecinţe
negative pe termen lung.
 Una din premisele cheie pentru dezvoltarea
metodelor de studiu a compoziției corporale a apărut în
prima jumătate a secolului XIX, în legătură cu apariția
statisticilor demografice și a biometriei. Pentru
caracterizarea generală a populațiilor umane din 1835,
A. Ketle a introdus conceptul persoanei standart și
pentru a evalua dezvoltarea fizică individuală, el a
sugerat să folosească indicele de greutate și înălțime,
care sunt înțeleși ca raporturi de caractere
antropometrice dimensionale (Quetelet, 1835).
IMC= Greutatea(kg)/[înălțimea,
m] 2
IMC sub 18,5 – deficit de masa corporală, risc pentru sănătate:
ridicat. Această valoare indică riscuri pentru sănătate, este mult
prea mică pentru o sănătate optimă.
IMC 18,5-24,9 – norma, risc pentru sănătate: minim/scăzut.
IMC 25-29,9 – supraponderabilitate, risc pentru sănătate:
scăzut/moderat.
IMC 30-34,9 – obezitate grad I, risc pentru sănătate:
moderat/ridicat. Acesta e un semn de avertisment: schimbă-ți
regimul alimentar acum!
IMC peste 35 – 39,9 – obezitate grad II, risc pentru sănătate:
ridicat. Greutatea afectează în mod radical sănătatea.
IMC peste 40 – obezitate grad III, risc pentru sănătate: foarte
ridicat. Greutatea afectează în mod radical sănătatea.
Valorile IMC în dependență de
vârstă
Grupa de vârstă Valorile IMC
19 – 24 ani <20
25–34 ani 20–25
35–44 ani 21–26
45–54 ani 22–27
55–64 ani 23–28
>65 ani 24–29
 Compoziția corporală este
determinată în dietetică, anestezie atunci
când se monitorizează echilibrul de
lichide în terapie intensivă, în tratamentul
pacienților cu anorexie, obezitate, arsuri,
intoxicații (Ivanov, 1999; Baxter, 1999;
Edington, 1999).
 Este deosebit de importantă studierea
compoziției corporale pentru prevenirea,
diagnosticul și evaluarea eficacității
tratamentului osteoporozei (Rigz, Melton, 2000;
Rozhinskaya, 2000). În funcție de domeniul
științei (fiziologia muncii, medicina sportivă,
endocrinologie, pediatrie, gerontologie,
oncologie etc.), lista indicatorilor de compoziție
corporală care trebuie studiați se modifică.
Modelul compoziției organismului uman (Wang , 1992; Heymsfield,
2005)
Nivelul de Componente
organizare
Elimentar O, C, H, N, Ca, P, S, K, Na, Mg, etc.
Molecular Apa, lipide (trigliceride, fosfolipide), proteine,
carbohidrați, săruri minerale
Celular Celulele, adipocitele, lichidul extracelular, lichidul
celular, masa celulară, masa extracelulară
Țesut Mușchiul scheletului, țesutul adipos (subcutanat,
intern), țesutul osos, sângele, alte organe și țesuturi
Corpul în ansamblu Cap, gât, trunchi, membre
 Compoziţia corporalặ poate fi
determinatặ prin:
- metode directe;
- metode indirecte.
 Metode directe. Aceste metode se
bazeazặ pe modele anatomice şi biochimice.
Modelele biochimice se bazeazặ pe
separarea componentelor organismului (apặ,
lipide, proteine, glucide, minerale) în funţie de
proprietặtile lor chimice. Metodele directe
sunt utilizate numai pentru cercetare.
 Metodele indirecte pot fi sistematizate în funcţie de
componentele compoziţiei corporale pe care le pot
determina în:
Metode de determinare a masei non-grase, bazate pe:
-masurặtori antropometrice (plici cutanate, înặlţime şi greutate
corporalặ)
-metode imagistice ( RMN, tomografie).
Metode de determinare a densitặţii corporale prin:
-densiometrie, care utilizeazặ diverse tehnici: volumetrice,
hidrostatice, pneumatice, etc.;
-mặsuratori antropometrice constând în mặsurarea unor plici
cutanate.
Metode de determinare a apei totale prin:
- mặsurặtori antropometrice;
- analiza impedanţei bioelectrice (BIA);
- analiza radioizotopicặ.
Metode de evaluare complexặ:
- DEXA;
- Activare neutronicặ.
 Metodele indirecte de determinare a compoziţiei
corporale pot fi împặrţite în doua mari categorii:
Metode antropometrice (clinice) efectuate
direct de cặtre medic cu instrumente simple
(adipocentimetru, taliometru, cântar şi bandặ
metricặ).
Alte metode (paraclinice) – acestea reunesc
explorặri densiometrice, imagistice şi izotopice,
efectuate cu echipamente şi tehnologii noi. Acestea
furnizeazặ informaţii multiple şi precise.
 Calculul masei grase şi non - grase prin
caliperometrie.
Metoda caliperului (caliperometria) constặ în
evaluarea indirectặ, prin metode matematice, a masei
non-grase, pe baza determinặrii directe a masei grase.
Ţesutul adipos este determinat prin masurarea a 3
până la 10 plici cutanate. Existặ o singurặ condiţie:
mặsurặtorile sặ cuprindặ diferite zone de depunere a
ţesutului adipos.
 În varianta utilizặrii a 3 plici, la bặrbaţi se
masoarặ: plica pectoralặ, abdominalặ şi a
coapsei, iar la femei: plica tricepsului,
suprailiacặ şi abdominalặ.
Valorile obţinute se introduce într-o serie
de formule şi se obţin parametrii necesari
evaluặrii compoziţiei corporale: ţesutul adipos
( masa grasặ), masa nongrasặ (lean body mass)
şi greutatea corporalặ optimặ.
 Prin metoda plicilor cutanate, în funcţie de
suprafaţa sau densitatea corporalặ, se calculeazặ
ţesutul adipos, exprimat în procente, care,
introdus în formule matematice, permite, pe baza
greutặţii corporale (G), obţinerea masei grase
(MG) şi non-grase (MNG) exprimate în
kilograme.
 % ţesut adipos (% MG) = Σ 5 plici (mm) x 0,15 + 5,8 +
suprafaţa corporalặ
MG (kg) = G (kg) x (%ţesut adipos/100)
MNG (kg) = G(kg)- MG(kg)
În formulặ, poate fi utilizatặ valoare suprafeţei
corporale ideale (egalặ cu 1,72 m²) sau a suprafeţei
corporale reale, calculatặ pe baza raportului
talie/greutate, a cặrui valoare se citeşte pe nomograma
Dubois Raymond.
Caliper (adipocentimetru)
Determinarea grosimii plicii cutanate abdominale. A-localizarea locului
de determinare B-aplicarea caliperului.
https://www.pcfarm.ro/Calculeaza_suprafata_corporala.php
 Calculul masei non-grase pe
baza mặsurặrii unor perimetre ale
corpului. Masa non-grasặ poate fi
calculatặ şi pe baza unor perimetre
corporale (P) variabile, în funcţie
de vârstặ şi sex.
Perimetre ale corpului utilizate pentru
calculul masei grase
Vârstặ Barbaţi Femei
18 – 26 ani 1. Braţ drept 1. Abdomen
2. Abdomen 2. Coapsặ dreaptặ
3. Antebraţ drept 3. Antebraţ drept
27 – 50 ani 1. Şold 1. Abdomen
2. Abdomen 2. Coapsặ dreaptặ
3. Antebraţ drept 3. Gamba dreaptặ
 Cântărirea sub apă și DEXA (dual-energy x-ray
absorptiometry) sunt singurele metode de testare care au
fost validate ştiinţific și de aceea sunt considerate
“standardele de aur” în determinarea compoziţiei
corporale; ele sunt însă costisitoare și inaccesibile.
Estimările uzuale ale compoziției corporale folosesc
ecuații de predicție stabilite din relația între măsurarea
pliurilor de grăsime și a circumferințelor pe de-o parte și
densitatea corporală și procentul de grăsime pe de alta.
Aceste ecuații sunt specifice diverselor populații și din
acest punct de vedere sunt mai exacte.
 O altă tehnică la îndemână este adipometria
cu ultrasunete. Practic este vorba de o măsurare a
grosimii stratului adipos printr-o tehnică ecografică,
în mai multe puncte ale corpului, pentru ca apoi cu
ajutorul unui soft special se obține valoarea
procentului de grăsime. Această tehnică are
avantajul că poate oferi o imagine reală a stratului
adipos și a musculaturii, astfel încât se poate
monitoriza de-a lungul timpului evoluția acestor
structuri.
 Bioimpedanța este o altă metodă în evaluarea
compoziţiei corpului. Măsurătorile realizate în cadrul sesiunii
de analiză corporală preliminară sunt interpretate în funcţie
de sex, vârstă, înălțime și greutate.
Aceasta investigaţie are la bază tehnologia BIA
(Bioelectric Impedance Analysis), respectiv biorezonanţa
electrică. Curenţi electrici de joasă intensitate ai analizorului
de masa corporala străbat corpul prin intermediul unor
electrozi, oferind informaţii în detaliu despre compoziţia
corporală - masa corporală, procent de apă, procent de
grăsime, masa osoasă, masa musculară, metabolism bazal,
vârsta metabolica, etc.
 Densitometria – constă în cântărirea sub apă
(hidrostatică). Se bazează pe principiul lui Arhimede:
volumul unui obiect scufundat în apă este egal cu volumul de
apă pe care obiectul îl dislocă. Cunoscând volumul şi masa,
se poate calcula densitatea. Nu este o metodă foarte practică,
fiind folosită doar în scop de cercetare.
Potasiul total din organism – poate fi folosit pentru
studiul compoziţiei corporale deoarece mai mult de 90% din
potasiul total se regăseşte în ţesutul adipos. Se determină cu
ajutorul razelor gamma şi este folosit doar în cercetare.
 Tomografia computerizată – permite aprecierea
depozitelor subcutanate şi intra-abdominale cu ajutorul
radiaţiilor ionizante. Este utilă pentru aprecierea riscului de
morbiditate şi mortalitate.
Rezonanţa magnetică nucleară şi ultrasonografia –
sunt metode neinvazive, care permit măsurarea dimensiunilor
organelor viscerale, mărimea scheletului, precum şi distribuţia
grăsimii intraabdominale.
DEXA (Dubla absorbţie cu raze X) – permite
determinarea densităţii osoase şi a grăsimii corporale.
Rezultatele sunt influenţate de starea de hidratare şi de
calcifierea osoasă.