Capitolul I. CE ESTE FIZIOTERAPIA?

Este o ramură a medicinei care utilizează agenții fizici, precum apa, folosită sub formă de balneaţie
externă şi internă), nămolul (fangoterapie)1, unele uleiuri minerale, climatul, căldura şi electricitatea
(diatermie, ionizare, ultrasunete), in scop terapeutic2.

Fizioterapia are la bază următoarele principii3:

 Principiul Non Nocere, principiu de bază al oricărui tratament medical, adica aplicarea un
tratament numai in sensul imbunatatirii starii de sanatate si atunci cand sunt siguri ca nu facem
rau.

 Principiul Holistic. Orice factor fizic, natural sau artificial, se adresează întregului organism, care
răspunde, de asemenea, ca un întreg.

 Principiul Individualizării. Orice factor fizic terapeutic acționează diferit, de la individ la individ,
determinand raspunsuri diferite la stimuli.

Factorii fizici sunt utilizaţi cu scopul de a preveni apariţia unor boli, în tratamentul şi recuperarea
bolilor degenerative, inflamatorii, pentru scăderea durerii sau reducerea deficitului funcţional.

În limba greacă physis înseamnă natură, iar therapeuein se traduce în limba română prin a îngriji.

Metodele terapeutice au fost clasificate de Hoff în 1956 şi Yungmann în 1971, în patru grupe din care
primele trei sunt definite ca mijloace terapeutice artificiale.

 Primul principiu terapeutic cuprinde metodele chirurgicale de exereză sau tratamentul cu

antibiotice în bolile infecţioase etc.

 Al doilea principiu este substituţia . Aici se poate exemplifica cu transplantul de organe,

protezarea de membre etc.

 Principiul al treilea se referă la dirijarea funcţiilor şi stă la baza farmacoterapiei, dietoterapiei

etc. În mod particular, dintre factorii terapeutici naturali aici pot intra şi metodele crenoterapiei
care utilizează substanţele chimice conţinute în apele minerale pentru a influenţa funcţia unor
aparate şi sisteme din organism.

 Al patrulea principiu apelează sistematic la contribuţia organismului pentru procesul de

vindecare. Din această categorie fac parte agenţii fizici, care au rolul de a stimula mecanismele
de reglare a organismului. Stimulii sunt aplicaţi în mod repetitiv, pe durate mici de aproximativ
14-18 zile.

1
www.csid.ro/autori/mirela-gruia-11210615, http://www.csid.ro/dictionar-medical/fizioterapie-11678370
2
Mic dictionar academic, ediţia a-II a 2010, DEX 2009, ediţia a-II a reviyuită şi adăugită 2009
3
https://ro.wikipedia.org/wiki/Fizioterapie
  "Sano per aqua" (SPA)-sănătate cu ajutorul apei- arată importanța apei în terapie, lucru
cunoscut din antichitate.

CE MIJLOACE SE FOLOSESC?

 Electroterapia,

 Fotohelioradioterapia

 Hidroterapia

 Termoterapia

 Balneoterapia

 Talazoterapia

 Climatoterapia

 Pneumoterapia

 Inhalatiile

 Masajul.

Capitolul II. Scurt Istoric

Încă din epoca greco-romană se cunoaşte prezenţa termelor, de care beneficiau bogaţii. Apoi au apărut
băile publice.

Homer descrie baia ca fiind folosită pentru igiena personală și întreținere personala, in vreme ce
Hipocrat, descrie importanta baii, pe lânga curățare, și în scop terapeutic. În acele timpuri, se considera
ca bolile erau efectul unui dezechilibru al fluidelor se recomandau transudații, masajul, baia și mersul pe
jos. Sportul era privit ca benefic pentru sănătate.

Romanii au preluat aceste obiceiuri, construind pe toate teritoriile cucerite bai publice (termale). Pe
lângă rolul de a recupera soldații răniți, baia era și loc de socializare, relaxare și, nu în ultimul rând, de
curățare.

S-au găsit dovezi că baia era și un loc sacru, de venerare a zeilor. Metodele terapeutice aplicate:
consumarea de cantități mari de apă în timp ce corpul este supus unei încălziri (azi sauna sau hammam),
aplicarea de apă caldă pe zonele în suferință (azi dușurile Vichy), scufundarea corpului în apă caldă
pentru a-l supune unei presiuni exterioare constante (azi imersiile)4.

4
https://ro.wikipedia.org/wiki/Fizioterapie
Terma romană era compusă din vestiar (apodyterium), cameră cu aer cald (tepidarium), baie cu abur
pentru sudație (laconicum), bazin cu apă caldă (caldarium), bazin cu apă rece (frigidarium), subsoluri cu
instalații de încălzire (hypocaustum).

În Evul mediu, igiena a regresat. La începutul perioadei, înbăierea nu mai reprezenta o terapie, iar băile
termale se transformaseră în locuri de plăceri sexuale.

Băile devin inaccesibile pentru marea masă, datorită preţurilor exorbitante.

Băile sunt inchise în Imperiul Roman de către Constantin cel Mare, odată cu trecerea la creștinism.

În Peninsula Iberică, sub influența Maurilor, începând cu secolul al XIII-lea baia a reînceput să fie folosită.

Influența maurilor a fost resimțită și în Imperiul Otoman. Astfel, a luat naștere baia turcească sau
hammam-ul. O baie turcească presupune trecerea mai întâi prin camera caldă, unde este provocată
transpirația de un aer cald și uscat. Urmează un duș fin cu apă rece și trecerea într-o cameră și mai
caldă, unde transpirația va fi și mai abundentă. După un duș scurt urmează un masaj corporal, iar apoi
urmează relaxare într-o cameră special amenajată. Temperatura în hammam este umedă și moderată
spre deosebire de saună unde căldura este uscată.

Abia în Epoca Modernă se redescoperă stațiunile balneare. Se iniţiează cercetarea ştiinţifică privind
efectelor benefice, indicaţiile şi contraindicaţiile apelor termale, utilizate atât ca balneaţie externă, cât şi
sub formă de crenoterapie.

Au fost dovedite efectele benefice ale factorilor balneoclimatici asupra aparatelor şi sistemelor, efectele
crenoterapiei în boli digestive, de sânge sau genitale. În epoca contemporană se pun bazele
Fizioterapiei. Se studiază efectele terapeutice ale altor factori de mediu: parafină, nămol, lumină,
mişcare. Apar ramurile fizioterapiei: hidroterapia, electroterapia, kinetoterapia, climatoterapia,
termoterapia, fototerapia, laserterapia, masajul terpaeutic, balneoterapia.

 Vasile Popp (1789 – 1842) publica la Sibiu, în 1821, prima lucrare de balneologie românească
„Despre apele minerale de la Arpătac, Bodoc și Covasna”

 Șt. V. Episcopescu publică în 1857 sinteza „Apele metalice ale României Mari”

 În 1833 se infiinţează, la Iași, prima societate științifică medicală din țară Societatea de Medici și
Naturaliști, din inițiativa lui Iacob Czihak și Mihai Zotta.

 Carol Davila înfiinţează, în 1868, la București, „Societatea de Hidrologie”

 Anibal Theohari, creatorul școlii de terapie și balneologie din Romania, pune bazele, în 1923,
„Societăţii de Hidrologie Medicală și Climatologie”.

 În 1931 ia fiinţă, la Cluj, prima catedră de balneologie și fizioterapie, condusă de profesorul

Marius Sturza.
Domenii de patologie stomatologică ce folosesc metode fizioterapice:

• - dureri acute sau cronice;

• - nevralgii;

• - inflamaţii;

• - afecţiuni ale ATM;

CAPITOLUL III. BAZELE FIZIOLOGICE ALE ELECTROTERAPIEI

Electroterapia este o formă de terapie de excitare care nu acţionează în mod etiologic, dar poate
corecta verigile fiziopatologice reprezentate de inflamaţie, edem, hipotonie musculară, contractură
musculară, durere, tulburări de troficitate,1 etc.

Orice agent electric aplicat asupra unui organism constituie un stimul ce provoacă o reacţie
tisulară. Există 2 mari categorii de stimuli:

a) stimuli naturali, adecvaţi: acţionează asupra terminaţiilor nervoase la nivelul sinapselor sau
receptorilor, declanşând impulsuri nervoase. Viteza transmiterii impulsului nervos este de 9 m/s.

b) stimuli artificiali, inadecvaţi: sunt de natură fizică sau chimică: presiunea, lovirea, lumina,
sunetul, stimuli termici, soluţii chimice (acizi, baze) şi declanşează stimuli electrici în neuron.

Iritabilitatea reprezintă capacitatea celulelor vii de a reacţiona la un stimul. Apare ca o reacţie primară la
un stimul cu un răspuns local.

Excitabilitatea este o reacţie secundară a ţesuturilor şi se traduce prin transmiterea mai departe a
stimulilor de către celule şi nervi. Ca urmare apare o reacţie specifică – contracţia musculară, secreţia
glandulară, salivaţia, midriaza.

Pentru a declanşa o excitaţie, stimulul trebuie să aibă o intensitate minimă, precisă, ce se numeşte
intensitatea prag a stimulului. Numai stimulii peste valoarea prag pot determina o reacţie ce se propagă
ca undă de excitaţie, care poate fi măsurată la o distanţă determinată de locul excitaţiei. Stimulii sub
nivelul prag au o acţiune limitată la acel nivel. O creştere a intensităţii peste valoarea prag nu duce la o
creştere a răspunsului celulei. În organism acţionează legea „totul sau nimic”. Dacă există mai multe
celule, prin creşterea intensităţii electrice pot fi excitate mai multe celule şi se poate produce o reacţie
musculară a mai multor fibre musculare.

Potenţialul de repaus şi potenţialul de membrană: în repaus, membrana celulară este în stare de

echilibru; stimularea modifică acest echilibru prin reacţii fizice sau chimice. Există pe membrana celulară
o repartiţie a ionilor de Na şi K, ce produc o diferenţă de potenţial electric, realizând un fel de pompă
consumatoare de energie, în special de Na, realizându-se un transfer de ioni, Na în afara celulei
(realizând un potenţial negativ) şi K înăuntrul celulei (realizând un potenţial pozitiv). Permeabilitatea
membranei celulare contribuie la diferenţa de potenţial, diferenţă ce se numeşte potenţial de
membrană, realizat de polarizarea celulei (pozitiv înăuntru, negativ în afară). Potenţialul de membrană
este de 70-90 μV.

Potenţialul de acţiune: depolarizarea, stimularea celulelor prin agenţi fizici, chimici, mecanici, electrici
modifică potenţialul de membrană, ceea ce se numeşte excitaţie. Membrana devine permeabilă pentru
ionii de Na, ce intră în celulă şi cresc sarcina pozitivă în ioni. Diferenţa de sarcină se măsoară în μV şi

1
Andrei Rădulescu, Electroterapie, Editura medical, 2005
schimbarea de polaritate merge până la o valoare ce se numeşte potenţial critic. Intensitatea minimă
necesară pentru declanşarea excitaţiei în cazul curentului continuu se numeşte reobază.

Repolarizarea: apar procese ce tind să restabilească potenţialul de repaus, se inactivează mecanismele

de transport al Na, se reduce permeabilitatea membranei şi conductanţa electrică, restabilind echilibrul
şi mişcarea inversă a Na, refăcând potenţialul de membrană. Se ajunge la o diferenţă de potenţial de
aproximativ 40 μV faţă de exteriorul celulei. Aceste modificări de depolarizare şi repolarizare reprezintă
potenţialul de acţiune.

Stimularea şi excitabilitatea: stimularea electrică produce excitaţie, necesitând o anumită intensitate ce

trebuie să depăşească valoarea prag. În acel moment celula intră în acţiune.

EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC:

Electroterapia utilizează curentul electric în tratamentul diferitelor afecţiuni şi în diagnostic. Efectele

directe şi indirecte ale curentului electric sunt:

- efectul termic al electricităţii este bazat pe legea Joule-Lenz: prin trecerea curentului electric printr-un
conductor, acesta se încălzeşte; organismul se comportă ca un conductor şi se încălzeşte la trecerea
curentului electric prin el;

- efectul chimic: prin trecerea curentului electric se produce electroliză în ţesuturi; electroliza se produce
doar la curent continuu, nu şi la curent alternativ; se pot steriliza canalele radiculare prin electroliză în
câmp electric; dintre electrozi disociază ioni din electrolit – anioni la polul pozitiv şi cationi la polul
negativ;

- efectul fizic: electroforeza, cataforeza, anaforeza; soluţia coloidală într-un câmp electric se desface, iar
particulele sunt atrase la poli, ele trecând printr-un perete gros, dar care trebuie să fie poros;

- efectul magnetic: când trece printr-un conductor, curentul electric realizează un câmp magnetic; astfel
se realizează inducţia electro-magnetică; aşa se realizează curentul alternativ şi mişcarea motorului
electric; alt efect este cel de magnetism.

Electroterapia utilizează diferite forme de curenți, și anume: continuu, cu impulsuri de joasă

frecvenţă, cu impulsuri de medie frecvenţă sau diverse forme de energie derivate din curentul de înaltă
frecvenţă: unde scurte, microunde, ultrasunet, radiaţii infraroşii, laser, etc.

III.1 CURENTUL GALVANIC (CONTINUU)

Curentul electric se definește ca deplasarea sarcinilor electrice printr-un conductor, fiind

caracterizat prin intensitate și densitatea de curent. După modul de conducere a curentului, se cunosc
diferite tipuri de conductori electrici. Menținerea constantă a intensității curentului va determina un
curent continuu constant. Corpul uman poate fi considerat un conductor electric, însă organele și
sistemele conduc diferit2:

2
Elena Luminiţa Sidenco, Electroterapia : aplicaţii în medicina sportivă şi kinetoterapie, Bucureşti : Editura
Fundaţiei "România de Mâine",ISBN 20059737252322. 9789737252326 9737252322
 I- foarte buni conducători: sângele, limfa, lichidul cefalorahidian, corpul vitros;

II-buni conducători, muşchii, organele interne, glandele sudoripare,

III- rău conductori, ţesutul nervos, ţesutul adipos, ţesutul osos, glandele sebacee,

IV- foarte rău conducători, părul şi epiderma.

Acţiunile biologice ale curentului galvanic

Trecerea curentului electric determină o serie de modificări ionice ale potențialului de

membrană. Acestea sunt răspunzătoare de efectele biologice ale curentului continuu. Ele se împart în
polare și interpolare. Efectele polare au loc la contactul electrozilor cu tegumentul, unde se obține un
acid sau o bază, în urma electrolizei. Pentru a evita supradozarea, când se produc arsuri şi necroze, se
utilizează un strat hidrofil. Efectele interpolare, consecințe ale electroosmozei și bioelectroforezei, sunt
reprezentate de variațiile de potențial membranar, de excitabilitate, ale compoziției chimice a
țesuturilor.

Efecte fiziologice ale curentului galvanic

Au importanță la nivelul fibrelor nervoase. Aplicarea unui curent, a cărui intensitate crește și
descrește lent, pentru stimularea musculaturii normoinervate, nu va determina contracție musculară
sau altfel de răspuns. Stimularea receptorilor de la nivelul tegumentului determina o senzatie de
furnicătură, înțepătură. Odată cu creșterea intensității curentului peste valoarea ,,prag,, poate să apară
arsura însoțită de durere. Efectele fiziologice care se produc la nivelul polului pozitiv sunt de analgezie,
prin creșterea pragului sensibilității tactile și dureroase, fenomen numit anelectrotonus. Dacă polul activ
este cel negativ, la trecerea unui curent a cărui intensitate crește și descrește brusc, are loc scăderea
pragului de excitație a fibrelor motorii cu apariția unei contracții musculare.

Aplicarea curentului continuu are efecte și asupra SNV, efecte constate în cazul băilor galvanice.
Atunci când trecerea curentului se face cranio-caudal are loc o scăderea reflexivității osteotendinoase,
iar când sensul este în sens invers apare stimularea reflexelor OT.

Curentul galvanic determină la polul negativ vasodilatație la nivelul vaselor superficiale și

profunde, cu eritem cutanat, după o perioadă inițială de vasoconstricție.

 Acţiunea asupra sistemului nervos vegetativ:

Sistemul nervos vegetativ reacţionează inconstant, în funcţie de predominanţa tonusului vagal sau
simpatic al pacientului. Zona „gulerul lui Scerbac”, din regiunea cervicală şi dorsală superioară este
regiunea cea mai influenţată din punct de vedere al sistemului nervos vegetativ, de aplicarea curentului
galvanic.
  Acţiunea asupra sistemului circulator

Aplicarea descendentă accelerează afluxul sanguin din mica circulaţie spre inimă şi în marea circulaţie,
transportul sângelui către sistemul portal. Aplicarea ascendentă accelerează circulaţia venoasă de la
extremităţile inferioare şi de la organele sistemului portal către inimă, este favorizat transportul sângelui
arterial către plămâni şi extremităţile superioare, precum şi viteza sângelui venos de la inimă către
plămâni.

Efecte terapeutice

- analgezic la nivelul polului pozitiv,

- stimulare neuro-musculară la nivelul polului negativ,

- reglare a excitabilităţii sistemului nervos central,

- reglare nespecifică a sistemului nervos vegetativ,

- vasodilatator cu îmbunătăţirea circulaţiei.

- rol biotrofic

Modalităţi de aplicare

- galvanizare simplă

- baie galvanică parţială sau totală

- iontoforeza

Galvanizarea simplă utilizează electrozi confecţionaţi din plăci metalice (de obicei plumb) de
diferite dimensiuni, în funcţie de regiunea de tratat.

Forme de electrozi: electrozii, în general, au formă dreptunghiulară. Se pot utiliza forme particulare, ca
de exemplu, masca Bergonier (utilizată în pareze ale nervilor faciali, nevralgii de trigemen)3 sau guler
Scerbac (aplicaţi pe ceafă influenţează sistemul nervos vegetativ). Pentru prevenirea arsurilor şi
efectelor polare, între electrozi şi tegument se aplică un strat hidrofil, cu o grosime de 1,5 cm care
depăşeşte electrodul. Materialul nu trebuie să prezinte cute. Se înmoaie în apă distilată călduţă, şi se
sterilizează după fiecare utilizare.

Tehnică de aplicare: se utilizează tehnica bipolară, cu 2 electrozi de mărimi egale sau diferite. În unele
cazuri se poate utiliza tehnica unipolară, electrodul mai mare fiind indiferent. Polaritatea
electrozilor va fi aleasă în funţie de scopul urmărit. Aplicarea poate fi transversală sau longitudinală. Cu
cât distanţa dintre electrozi este mai mare cu atât efectul terapeutic este mai mic, iar utilizarea
intensităţilor mari pot provoca arsuri4.

Intensitatea curentului se creşte până la limita sensibilităţii individului şi stadiul afecţiunii. La aplicarea
curentului continuu apare o senzaţie de furnicătură. Nivelul de intensitate al curentului introdus la polul

3
Rădulescu Electroterapie
4
activ I = 0,1 mA/cm² ce corespunde ,, pragului de sensibilitate”. În caz de hipoestezie se va
testa “pragul” zonelor cu sensibilitate normală, pentru a evita eventualele arsuri. În caz de hiperestezie
se dozează intensitatea la pragul de toleranţă al zonei respective. În afecţiunile cronice se recomandă
doze ,,la prag” sau peste ,,prag”, iar în cele acute ,,sub prag”.5

Poziţia pacientului trebuie să fie confortabilă, într-o poziţie antalgică, în decubit

dorsal/ventral/lateral, temperatura mediului ambiant să fie corespunzătoare. Se urmăreşte reacţia zonei
cutanate de sub electrozi, după terminarea procedurii – înroşirea pielii la locul electrozilor în special la
catod e normală; după un număr de aplicaţii tegumentul tinde spre înnăsprire.

Durata şedinţei se socoteşte în minute preferându-se durate de 30-40 minute.

Numărul şi ritmul şedinţelor este în funcţie de diagnostic, in formele acute: 8-10 şedinţe o dată
/zi, iar în cele cronice: 12-20 şedinţe o dată/zi. Bolnavul este supravegheat pe durata tratamentului.

Băile galvanice. O altă metodă de aplicare a curentului galvanic este baia galvanică, cu
aplicare generală sau parţială. Acţiunea terapeutică a curentului galvanic este potenţată de prezenţa
factorului termic al apei calde. Avantajul acestei forme de aplicare a curentului este suprafaţa corporală
mare, densitatea curentului redusă, deci scade pericolul arsurilor.

Băile galvanice parţiale. Aparatul de băi galvanice parţiale este format din 4 cuve dispuse astfel: două
superioare pentru membrele superioare şi două inferioare pentru membrele inferioare.

Tehnica de lucru: temperatura apei din cuve este între 34°C -38° C. Apa rece determină o senzaţie
neplăcută la trecerea curentului electric. Apa caldă favorizează aplicarea intensităţilor mari, acestea
fiind bine tolerate. Cantitatea de apă este variabilă, se recomandă nivelul până sub genunchi şi deasupra
coatelor. Apa trebuie să conţină săruri, apa distilată nu conduce curentul, maxim admis fiind 2 g/litru
NaCl, în soluţii mai concentrate acţiunea curentului va creşte. Pacientul introduce membrele
superioare şi inferioare în funcţie de prescripţia medicală. Se pot face aplicaţii de 4, 3, 2 sau 1 celulare.
În aplicaţiile cu 1 sau 2 celulare se poate adăuga un electrod de plumb sau zinc pe o altă regiune:
lombar, lombo-sacrat, cervical, abdomen. Se pot face combinaţii simetrice și asimetrice, hemicorp sau
membru sup și inferior opus.

Direcţia curentului poate fi ascendentă, polul pozitiv- caudal și cel negativ- cranial sau
descendentă, când se inversează polii. Mai întâi vor fi introduse membrele inferioare, apoi cele
superioare. Intensitatea utilizată va fi ,,la prag”, cu polaritate pozitivă, în nevralgii, mialgii, artralgii.
Intensitatea “peste prag”, cu polaritate negativă, se recomandă în tulburări de circulaţie, boală varicoasă
sau paralizie flască.

Durata va fi de 10-30 minute, una sau două şedinţe pe zi. În general pentru afecţiuni cronice
se preferă o durată mai mare a procedurii, numai în stadii acute şi cu indicaţii la limită se folosesc durate
de zece minute. Şedinţele se pot efectua în serii de 10-14.

Reguli privind măsurile de protecţie:

5
 -curentul transversal nu se efectuează la intensităţi prea mari pentru că poate determina
tulburări de ritm cardiac,

-în timpul tratamentului se poate schimba polaritatea, dar numai după ce intensitatea se aduce
la zero,

-prezenţa curentului în cuve se verifică de către tehnician înainte de fiecare utilizare

-electrozii nu trebuie să vină în contact direct cu tegumentul

-pacientul să nu atingă obiecte din metal sau să vină în contact cu pământul

-în timpul tratamentului nu este permisă scoaterea sau introducerea apei în cuvă

-pacientul va sta liniştit, nu are voie să-şi scoată membrele din apă şi nu va purta inele, brăţări
sau ceasuri.

-intensitatea se creşte sau se scade lent, iar modificările de polaritate se fac cu potenţiometru
la zero.

Băile galvanice generale (Stanger). Procedura se execută într-o vană cu 8 electrozi conectaţi pe pereţii
căzii, câte trei pe părţile laterale, unul cranial (cervico-cefalic), unul caudal (plante). Aplicaţia curentului
poate fi: descendentă, ascendentă, transversală sau în diagonală.

Intensitatea curentului este între 1000-1200 mA, din care 2/3 se pierde în apă şi o treime din
curent trece prin corp. Senzaţia percepută de pacient este de căldură sau furnicătură. Se pot adăuga
ingrediente farmacologice sau extracte de plante.

Temperatura apei recomandată este 36°C –38°C.

Durata: 15 – 30 minute.

Numărul de şedinţe- între 6-12, una pe zi sau la două zile.

Ionogalvanizările reprezintă introducerea în organism a substanţelor medicamentoase cu

ajutorul curentului, care le transportă transtegumentar. Materialul hidrofil se îmbibă cu substanţa
medicamentoasă. Ionii, atraşi de electrodul de semn contrar, pătrund transtegumentar, la nivelul
foliculilor piloşi şi glandelor sebacee. Este o metodă de administrare avantajoasă, cu acţiune în special
locală, evitânduse calea de administrare generală.

Factori care influenţează efectul ionoforezei:

1. Greutatea atomică, invers proporțional,

2. Puritatea soluţiei,

3. Intensitatea curentului, direct proporțional,

4. Durata aplicării – cantitatea de ioni ce traversează tegumentul creşte proporţional cu timpul,

5. Suprafaţa electrozilor – la suprafeţe mari creşte numărul de ioni.

 La anod se aplică ioni cationi, ce vor fi respinşi de anod şi atraşi de catod. Exemple de substanţe
care se aplică la anod: metale (Na, K, Li, Ca, Mg, Zn, Fe), radicali de metale (anionici), acetilcolina,
adrenalina, alcaloizi, corticoizi.

La catod se aplică ioni cu încărcătură electrică negativă. Exemple de substanţe ce se aplică la

catod: halogeni (Br, I, Cl), radicali acizi (sulfuric, azotic), sărurile acizilor organici. Concentraţia: în general
este de 1- 3%. Substanţe cu acţiune puternică se folosesc în concentraţie la ‰ .

Indicaţii:

 Potasiul se foloseşte în cicatrici, induraţii cutanate.

 Calciul este spasmolitic pe musculatura netedă. Se mai administrază în osteoporoză,

algoneurodistrofie etc.

 Litiul - în gută.

 Magneziul - în afecţiuni dermatologice.

 Histamina în nevralgii, mialgii , concentraţie de 0,2 ‰ .

 Xilina – efect anestezic, în algii reumatismale.

 Hialuronidaza se aplică la anod în tratamentul ţesuturilor sclerozate, a cicatricilor

cheloide etc.

Tehnica de aplicare este aceeaşi ca şi cea pentru galvanizările simple. Materialul hidrofil se
imbibă cu soluţia medicamentoasă dorită.

Indicaţiile curentului galvanic

 -afecţiuni degenerative,

 -afecţiuni ale sistemului nervos periferic şi central

 -afecţiuni dermatologice -acnee

-alergii

-eczeme

 -boli inflamatorii, în afara puseului acut

 -reumatism abarticular

 -afecţiuni ortopedice şi posttraumatice, etc

Contraindicaţiile curentului continuu

-afecţiuni tegumentare, alergii la substanţele utilizate la ionizări,

-se recomandă evitarea regiunilor în care sunt incorporate piese metalice

-se evită stările hemoragipare locale, trombozele superficiale şi profunde,

-uterul gravid,

-neoplazii,

-boli infecţioase acute febrile

-insuficienţe de organ etc.

IV. CURENŢII CU IMPULSURI DE JOASĂ FRECVENŢĂ

Curentul continuu intrerupt cu ajutorul unui întrerupător manual sau prin reglare electronică
determină apariţia unui curent cu impulsuri. Aparatura modernă permite reglarea parametrilor în mod
selectiv pentru a acţiona numai asupra ţesuturilor care ne interesează de unde şi denumirea de
tratament selectiv cu curenţi cu impulsuri.

Acest tip de curenţi pot fi utilizaţi pentru

 stimularea musculaturii total/parţial denervate, cu rol de a preveni atrofia musculară şi

tulburările trofice. Musculatura denervată răspunde selectiv la stimularea prin impulsuri
exponenţiale de lungă durată, cu panta de creştere lentă, deoarece degenerescenţa nervoasă a
dus la pierderea capacităţii de acomodare a muşchiului.

 stimularea musculaturii normoinervate, care răspunde la impulsuri scurte cu frecvenţă relativ

rapidă. O frecvenţă de 30 Hz produce contracţii musculare. Durata impulsului cu efect de
contracţie asupra muşchiului normoinervat este cuprinsă între 0,1-5ms. Sub 0,02 ms impulsul
nu mai este eficace.

Frecvenţele de 40-80 Hz utilizate în terapie reprezintă domeniul curenţilor tetanizanţi. La aceste

impulsuri se instalează contracţii de lungă durată, care se menţin atâta timp cât curentul străbate
muşchiul.1

Forme de curent utilizate:

-curenţi dreptunghiulari unici sau trenuri de impulsuri

-curenţi dreptunghiulari modulaţi

-curenţi neofaradici

În terapie, această tehnică este bipolară, cu aplicarea electrozilor la nivelul inserţiilor

muschilor. Intensitatea curentului se creşte până la apariţia secuselor musculare.

Durata şedinţei este de 20 minute.

Numărul de şedinţe recomandat variază între 10-15 .

Contraindicaţiile sunt reprezentate de paraliziile spastice şi de aplicaţiile pe muşchiul total

sau parţial denervat.

În 1968, Hufschmidt a elaborat o metodă de tratament cu rezultate satisfăcătoare şi de

durată. Ea constă în aplicarea a două circuite de excitaţie separate, dar sincronizate fiecare cu câte doi
electrozi .

1
 Aplicaţii în scop analgetic ale curenţilor de joasă frecvenţă

Durerea este o experienţă senzorială şi emoţională dezagreabilă,2 dată de o leziune tisulară

veritabilă sau potenţială sau de o descriere cu termeni ce se referă la o asemenea leziune. Această
definiţie cuprinde elementele subiective, de personalitate şi elementul cauzal psihic al unei dureri.
Mecanismul analgetic al curentului cu impulsuri se poate explica prin teoria controlului de poartă. Este
mecanismul de acţiune al curenţilor diadinamici, curenţilor Trabert, curenţilor stohastici,
electroacupuncturii şi al stimulării nervoase electrice transcutanate.

Curenţii diadinamici

Pierre Bernard în 1929 aplică pentru prima dată această formă de terapie. Porneşte de la
curentul Tiratron - derivat al curentului sinusoidal având numai semiunde pozitive (curent redresat).
Frecvenţa semiundelor pozitive este de 50 Hz, durata impulsului este de o milisecundă, durata pauzei
este de 19 milisecunde. Din acest curent redresat derivă un curent cu frecvenţa de 50 Hz, cu pantă
ascendentă abruptă,pantă descendentă mai lungă , astfel încât ajungerea intensităţii impulsului la 0,
declanşează instantaneu un nou impuls.

1. Efecte fiziologice

– analgezic

- hiperemiant

- dinamogen

Intensitatea curentului se creşte progresiv până la vibraţii tolerate nedureroase. Acomodarea

apare repede, din acest motiv se mai creşte intensitatea curentului în timpul tratamentului, dar de
fiecare dată sub pragul dureros. Pentru obţinerea contracţiilor musculare, intensitatea se creşte la
pragul de contracţie, fără senzaţia de crampă a masei musculare ( acţiune dinamogenă ).

Forme de curent diadinamic:

1. MF-(monofozat fix) cu efect excitator, de creştere a tonusului masei musculare. Efectul este de masaj
electric de profunzime prin vibrațiile apărute la trecerea curentului. Frecvenţa este de 5o Hz , durata
impulsului este de 20 milisecunde cu pauză 0 secunde.

2. DF-(difazat fix) rezultă prin suprapunerea a doi curenţi monofazaţi cu un decalaj de o jumătate de
perioadă. Este forma cea mai analgezică, motiv pentru care DF se utilizează la inițierea tratamentului. Un
al doilea efect este stimularea circulației, prin inhibarea sistemului nervos simpatic. Frecvenţa este de
100 Hz. Din punct de vedere subiectiv, pacientul simte furnicături.

3. PS - (perioada scurtă) se obţine prin alternarea monofazatului cu difazatul la un interval de o secundă,

deci o secundă monofazat (cu efecte de monofazat) , o secundă difazat (cu efecte de difazat).

2
Efecte:

-excitator, tonicizant, (masaj profund) creşte tonusul muscular.

-efect resorbtiv prin vasoconstricţie, cu acţiune în edeme, hematoame posttraumatice etc

-analgezie secundară după mai multe minute de acţiune, are o durată lungă.

Frecvenţa alternează o secundă 50 Hz, o secundă 100 Hz, durata pauzei este 0.

4. PL - (perioada lungă) pe un curent monofazat se suprapune un monofazat modulat cu un decalaj de o

jumătate de perioadă, deci frecvenţa va fi de 100 Hz iar intensitatea variază.

Efecte:

-antialgic

-miorelaxant evident şi persistent

-anticongestiv

Se recomandă în stări dureroase, persistente.

5. RS - (ritm sincopat) se compune din monofazat o secundă urmat de pauză, cu o durată tot de o
secundă.

Efecte: -excitomotor, realizează cea mai pronunţată gimnastică musculară.

Modalităţi de aplicare.

1. Pe puncte dureroase ⊝ pe punct dureros

⊕ la 2 – 3 cm distanţă

- se utilizează electrozi rotunzi, egali

2. Transversal -la articulaţii mari; membre

-electrozi plaţi, egali de o parte şi de alta

3 .Longitudinal -pe nervii periferici ⊕ proximal in zona de emergenţă

⊝ distal în zona lezată

4. Paravertebral –pe rădăcini nervoase,(nevralgii , radiculite ), transversal ⊝ la locul

dureros, paralel cu colona.vertebrală ⊕ proximal, ⊝ distal

5. Gangliotrop pentru ganglioni vegetativi

⊕ pe ganglion

⊝ la 2 – 3 cm distanţă
 6. Mioenergetic pentru tonizarea masei musculare normoinervată

⊕ indiferent la emergenţa nervilor motori

⊕ pe punctul motor al muşchilor interesaţi

Tehnica de aplicare

Forma electrozilor va fi adaptată zonei de tratat, stratul hidrofil este obligator.

- se poate folosi inversarea polarităţii, în scop dinamogen.

- în scop analgetic se începe cu DF 30-60 sec.

Intensitatea - se creşte progresiv pînă la obţinerea efectului antialgic, dinamogen

- unii aplică la începutul şedinţei un “pat “de curent galvanic fără să producă senzaţia de
curent (1-3mA )

- se creşte, de asemenea, în cursul şedinţei datorită acomodării

Durata şedinţei ≤ 4-8min. pentru a evita acomodarea, pentu efect antialgic, dinamogen iar pentru efect
vasculotrop se recomandă 20-30 minute. Ritmul de efectuare al şedinţelor este de una , două pe zi, în
general se preferă serii scurte de 6-8 şedinţe.

Concluzii tehnică de aplicare.

- pentru pacient, ca de astfel în toate procedurile de electroterapie, se recomandă o postură

relaxată şi care să nu fie generatoare de durere

- patul sau scaunul utilizat va fi din lemn

- electrozii se aleg în funcţie de regiunea pe care o tratăm, în funcţie de scopul tratamentului,

stratul hidrofil este obligator

- la pornire aparatul are potenţiometru la 0, intensitatea se creşte progresiv fără a atinge pragul
intensităţii dureroase.Deoarece acomodarea se instalează repede intensitatea se mai creşte în cursul
şedinţei. Durata mare scade efectul analgeziei. Dacă se pun mai multe poziţii într-o şedinţă se scade câte
un minut de la zonă, la zonă aşa încât toată şedinţa să nu depăşească 10-12 minute.

Indicaţii

- reumatism degenerativ, inflamator,abarticular

- afecţiuni ale sistemului nervos periferic

- tulburări circulatorii periferice etc

 Curenţii Trabert

Sunt curenţi dreptunghiulari ce realizează un masaj cu impulsuri excitatorii (curent de

ultrastimulare ).

Parametrii: impulsuri dreptunghiulare

frecvenţa= 140 Hz

durata impulsului= 2ms

durata pauzei=5 ms

Au efecte – analgetice

- hiperemiante

Tehnica de aplicare

Se utilizează

- electrozi egali de 3/4cm, 6/8cm, 8/12cm, aplicaţi bipolar (fig. 10).

- strat hidrofil foarte gros

- se aplică pe locul dureros

- anodul se aşază la 3 - 4 cm, proximal de catod

Exemplu:în lumbago – electrozi paravertebral transversal, în lombosciatică – catodul pe punctul

dureros.

Intensitatea: - se creşte pragul până la senzaţia vibratorie, se menţine până la scăderea

senzaţiei, apoi se creşte intensitatea, din nou, în secvenţe succesive în decurs de zece minute.

Doze orientative:- 5-10 mA-pentru membre

- 10-15mA-coloana cervicală

- 15-20mA-regiunea dorsală şi lombară

Efectul analgetic-trebuie să se instaleze la sfîrşitul şedinţei.

Dacă după 3 şedinţe nu are efect se renunţă.

Durata tratamentului 6-8 şedinţe zilnic - 20 minute

Indicaţii

- reumatism degenerativ,inflamator, abarticular

- afecţiuni de neuron motor periferic

- stări posttraumatice etc.

 Curenţii stohastici

Sunt curenti cu frecvenţă variabilă, cuprinsă între 5 – 30 Hz, deci impulsurile nu sunt
constante (stimuli aperiodici).

Prezintă efecte analgetice mai eficace decât stimulii periodici, expuşi la paragrafele anterioare.

Sunt stimuli - aperiodici

- neregulaţi ;

- frecvenţa variabilă permite evitarea acomodării.

Stimularea nervoasă electrică transcutanată (TENS)

Este o metodă de combatere a stărilor dureroase acute şi cronice.

foloseşte impulsuri dreptunghiulare

frecvenţa este cuprinsă între 15-500.Hz(reglabilă, domeniu lung de reglare a frecvenţei) ;

durata impulsului =0,05- 0,5 ms (de asemenea reglabilă), intensitatea se reglează la
prag, adică până la apariţia unei senzaţii de vibraţie.

electrozi placă din metal sau cauciuc electroconductor de 4-18 cm.

Tehnica de aplicare:

- pat sau scaun de lemn

- pacientul va avea o postură relaxată,antialgică,în funcţie de patologie

- sunt obligatorii explicaţiile referitoare la tehnică,scop şi senzaţiile produse

- plasarea electrozilor direct pe suprafaţa dureroasă, prin intermediului stratului hidrofil (fig. 9)

- polaritatea electrozilor nu are importanţă

- dacă nu se obţine efect analgetic la prima tentativă se acţionează asupra rădăcinii

nervoase a nervului care străbate regiunea

- intensitatea se reglează până la senzaţia de furnicătură în zona de tratat, vibraţie sau chiar înţepături

- fracvenţa prin tatonare de la 15 Hz la 200 Hz

- durata impulsului adaptată în funcţie de frecvenţă 0,05 – 0,5 ms

- durata şedinţei 20 – 60 min.

 - ritmul şedinţelor va fi ales în funcţie de durata efectului antialgic, adică acest efect are
tendinţa de a dura mai mult, o dată cu repetarea şedinţelor, de aceea intervalul de progamare a lor va fi
crescut, de la două pe zi la una la trei zile.

- este o terapie de tatonare adică parametrii tehnicii se pot schimba de mai multe ori până la
efectul maximal

- unele aparate au gata programate diferite forme de terapie, dar şi posibilitatea de a programa
altele. Există de asemenea aparate portabile, care pot fi folosite la domiciliul pacienţilor (recomandabil
ca parametrii să fie aleşi de un specialist). Acest lucru s-a admis deoarece este o terapie
netraumatizantă, având avantajul că se poate administra şi în neoplazii, cu repetarea atenţionării de la
începutul manualului, că totuşi, este doar un tratament simptomatic al durerii, deci neetiologic şi care
nu vindecă.

Efecte secundare sunt reprezentate de iritaţiile cutanate mai ales după utilizarea intensităţilor mari pe
perioade lungi de timp.

Indicaţii – dureri acute-cronice

reumatism degenerativ, inflamator, abarticular

stări posttraumatice

nevralgii

dureri din membru fantomă

dureri din carcinoame

Contraindicaţie particulară o reprezintă stările dureroase tratabile etiologic

CONTRAINDICAŢIILE CURENŢIOR CU IMPULSURI DE JOASĂ

FRECVENŢĂ

Contraindicaţii – pace-maker, aplicaţiile pe regiunea precordială sau pe regiunea carotidiană

reflexogenă

- dureri psihogene

- hipersensibilitate la curent

- nu se aplică pe regiunea abdominală în sarcină

- iritaţii cutanate, leziuni, plăgi

- evitarea zonelor cu piese metalice, inclusiv protezele de şold

nemetalice, sterilete etc.

- evitarea efectuării în stări hemoragice locale

 - nu se administrează în tromboze superficiale şi profunde

- pentru efectele excitomotorii nu se vor aplica pe cicatrici, aderenţe

musculare

- prudenţă şi atenţie la aplicaţiile pe zone cu anestezie cutanată.

Regiunile climatice din
Romania

Sef lucrari
Nistor-Cseppento Carmen
 Bioclimatul
• înseamnă caracterizarea unei zone climatice în
funcție de influența elementelor ei componente
asupra organismului sănătos și bolnav.
• Organismul este influențat prin presiunea aerului,
temperatură, umiditate, nebulozitate, vânt,
precipitații, radiație solară.
• Meteorotropismul reprezintă sensibilitatea
organismului la schimbarile de vreme, când org.
acuză iritabilitate crescută, oboseală, adinamie,
insomnii, depresie psihică, tulburări neuro
vegetative, iar la bolnavi se exacerbează
simptomele bolii.
În indicația tipului de bioclimat, ținem seama de:

modificările bruște ale fronturilor atmosferice la

trecerea de la clima de acasa la clima statiunii si la
modificarile de clima din statiune.
Atentie crescuta la cardiaci, coronarieni, astmatici,
hipertensivi, bolnavi cu spasmofilie si la bolnavii
cu tendinte spre hemoragii. Acesti bolnavi vor fi
protejati cu medicamente.
Clima de câmpie se caracterizeaza prin:

• Temp. medie anuală ridicată până la 11 grade,

• precipitatii reduse 400-600 mm,
• umiditate redusa 74-80%,
• durata mare de stralucile a soarelui 2000-2300 de
ore.

• Avem clima de câmpie în Câmpia Romana și pe

Câmpia de Vest.
• Câmpia Română are contraste termice mai
pronunțate, spunem că are un continentalism mai
accentuat- avem un bioclimat excitant solicitant
de stepă.
• Câmpia de Vest are trăsături mai moderate.
• Stațiuni in Câmpia Română: Amara, Lacul Sărat.
• In Câmpia de Vest avem bioclimat sedativ
indiferent.
• Statiuni: Felix, Lipova. Buzias.
 Clima litoralului Marii Negre

• Umezeala relativă este peste 80%,

• durata strălucirii soarelui este maximă,
• precipitațiile sunt putine,
• vanturi persistente.
• Pe litoralul Marii Negre avem un bioclimat
excitant solicitant de litoral marin.
 Clima de dealuri și podiș
• altitudinea de 200-800 m.,
• temp medie anuală 7 grade,
• veri racoroase,
• ierni blande,
• precipitatii medii 600-850 mm.
• Pod Transilvaniei si dealurile vestice si sudice au
bioclimat sedativ indiferent de crutare, datorită
influențelor oceanice moderatoare.
• Pod. Moldovei si Dobrogea are un bioclimat excitant
solicitant.
 Clima de munte
• temp medie anuala scazută,
• stațiuni: Vatra Dornei. Predeal, Paltiniș, Borsec, cu
temp medie anuala pana la 6 grade.
• precipitatii- intre 800-1200 mm.
• In munții inalți, zona subalpină si alpină, ierni
aspre, temp scăzute, precipitații bogate, vânturi
puternice.
• La munte avem bioclimă tonico-stimulantă.
 Tipuri de bioclimat
1. Bioclimatul sedativ indiferent/de crutare
• Def: este tipul de bioclimat cu solicitare
neurovegetativa si endocrina foarte slaba, minima pt
org.
• Caracteristicile: Valori medii lunare moderate, fără
variații mari ale elementelor climatice (temp. aerului,
pres. atm, durata de stralucire a soarelui, umiditate).
• Efectele acestui bioclimat: acesta determina o
aclimatizare imperceptibila pt bolnav. Aclimatizarea se
face usor cu reactii atenuate, indiferent de clima
localitatii de origine a bolnavului, varsta si afectiune.
• Scopul acestui bioclimat este punerea in repaus a
functiilor neurovegetative si endocrine ale org.
 Indicatii
• bolnav cu rezerve functionale epuizate,
• convalescenta dupa boli care au necesitat repaus prelungit,
• surmenajul psihic,
• nevroza astenica,
• bolile reumatismale inflamatorii, in afara puseului/ poliartrita
reumatoida, spondilita anchilopoietică,
• bolile ap cardio-vascular si respirator cu rezerve functionale
reduse,
• pacienti hiperreactivi,
• sindromul de menopauza,
• vârstnici,
• odihna.
Statiuni: majoritatea statiunilor se incadreaza la acest tip
de bioclimat. El corespunde regiunilor cu clima
continental-moderata din zone de ses, deal si coline

• Astfel avem in Campia de Vest: Felix, Lipova,

Buzias, in Pod Transilvaniei: Sangeorz bai,
Bazna, Ocna Sibiu, Geoagiu bai, Sovata, iar
in dealurile sudice: Slanic Prahova, Pucioasa,
Calimanesti, Govora, Olanesti, Herculane in
dealurile vestice.
 2. Bioclimatul excitant solicitant
• este bioclimatul care solicita puternic SN si
endocrin cu atat mai accentuat cu cat diferenta fata
de clima localitatii unde domiciliaza bolnavul este mai
mare.
• Caracteristici: temperatura aerului cu valori medii
diurne crescute, umiditatea relativa a aerului redusa,
prezenta calmului atmosferic si radiatia solara globala
abundenta.
• Sunt solicitate mecanismele de termoreglare.
• In acest bioclimat se pierd lichidele din org.
• SNC si SNV sunt stimulate.
• Glandele endocrine sunt stimulate la maxim.
• Este stimulata imunitatea, crescand capacitatea de
apărare a org.
• Se îmbunatățește metabolismul, fiind favorizată
depunerea Ca in oase.
• Se îmbunatățește glicoreglarea si se resorb
exudatele articulare, subcutanate si viscerale.
La noi in tara avem 2 tipuri de
bioclimat excitant solicitant:
 Indicatii bioclimatului excitant solicitant de stepă:
în scop profilactic,

oameni sanatosi cu predispozitie potentialul alergic,

spre imbolnaviri,

la copii si adolescenti cu deficiente sedentarismul,

ale aparatului locomotor si cu
adaptare defectuoasa la contraste
termice (cei carora le e frig mereu),
obezitatea,

hiporeactivi (somnorosi),
carentele de I, cei expusi la noxe
respiratorii si

meteorosensibilitatea, la pacientii cu tulburari ale

metabolismului lipidic, glucidic si
calcic fara manifestari clinice.
 Indicatiile pt tratament curativ:
- Afectiunile ORL
- Afectiuni ginecologice cronice
- Rahitism
- Astmul alergic

- Hipofunctiile tiroidiene si ovariene - Bronsita

- Bolile reumatismale degenerative si - Dermatoze

abarticulare
- Varicele in stadii incipiente
- Sechele posttraumatice ale ap
locomotor - TBC extrapulmonar stabilizat
- Sechele dupa leziuni ale SN - Osteoporoza
periferic
 contraindicatii
- Convalescenta cu astenia - Fibromatoza uterina
accentuata si cu hiperreactivitate sangeranda

- TBC pulmonar - Afectiuni cardio-respiratorii

avansate decompensate
- Focare de infectie
- Cancerul
- Boala ulceroasa
- Tumorile cu potential de
cancerizare
- Hepatita cronica
- Reumatismul inflamator cu
- Hipertiroidismul potential evolutiv important
 Bioclimatul excitant solicitant de litoral are efect
terapeutic prin talasoterapie.
Factorii de cura ai talasoterapiei:
contrastul dintre temp aerului si a marii
activeaza circulația periferică periferica și procesele metabolice.
In timpul imersiei în mare se pierde căldură,
Se stimulează procesele de termogeneza.
Primul frison este la intrarea in apa.
Senzatia de frison va fi corectata prin expunere la soare,
miscare si invelirea corpului.
 talasoterapia
Valurile fac un masaj al corpului și provoacă mișcarea lui,
favorizând declanșarea reflexelor de echilibru.

La nivelul tegumentului, dupa baia în mare, se formeaza ,,mantaua

de sare,, care stimuleaza receptorii din piele.

La al doilea frison in mare, pacientul trebuie să iasă din apă.

Baia de aer (care se face la umbra):

Miscarea aerului stimuleaza org, amelioreaza circ sangelui in piele,

schimburile nutritive in tegument,

influentează SNV, creste activitatea SN parasimpatic, efectul final

fiind sedativ.
 Baia de soare
actioneaza asupra org prin radiatii IR si UV. Expunerea la
soare se face in primele ore ale diminetii, cand
încărcarea calorică este mai mică si este mai usor
suportată de org.

încarcarea calorică mare se corectează prin baia de

mare.

Baia de nisip – are efect asupra termoreglarii, fiind astfel

folosită pt pierderea de lichide.
Namolul sapropedic de Techirghiol si namolul de turba de la
Mangalia

Acțiune asupra circulației, asupra metabolismului,

datorită absorbției subst chimice din namol in
organism; absorbție de biostimuline,

Asupra SN – nămolul infl. terminațiile nervoase libere

din piele, stimulând reflexe.

Asupra sist endocrin – in namol exista subst

estrogenice si progesteronice care trec in organism,
influentand sistemul endocrin.
Aerosolii marini – sunt bogati in
Ca, I, Mg, K.

Apele sulfuroase de la Mangalia

sunt folosite pt cura interna,
externa, inhalatii si irigatii vaginale.
 ACLIMATIZARE

Orice cura incepe cu o etapa de introducere de 2-6 zile, in

care se recomanda repaus si odihna prelungita.

Metodele de tratament Proceduri

1. Cura de repaus se efectueaza la pat. Efectul ei este relaxare musculara si

psihica. Se poate adauga sedere in sezlong si plimbari scurte 30 min-120 min pe
teren plat.
2. Cura de aer se incepe in camera cu ferestrele larg deschise, se continua pe
terasa, in aer liber. Cura de aer actioneaza asupra termoreglarii prin stimularea
receptorilor cutanati in cazul in care miscarea aerului si vanturile sunt puternice.
 3. Baia de aer se face la bolnavul
dezbracat, se incepe cu plimbari in camera
apoi se continua in aer liber. Durata de la
5 min la 2 h, se face la umbra si se
intrerupe la aparitia senzatiei de rece. Baia
de aer este o procedura de introducere la
baia de soare si alterneaza cu baia de
soare.

4. Baia de lumina aduce in plus fata de

baia de aer radiatia solara indirecta. Are
un efect excitator prin temperatura,
umiditate si miscare. Este usor stimulanta si
tonizanta, fortificand org.
 Ea necesita
dozare!!!! Se Contraindicatii:
. Baia de neoplazii, starile
5 incepe cu
precanceroase,
soare expuneri partiale
ale corpului pe Cura este TBC evolutiv,
foloseste focarele de
durate progresiv alcatuita din
radiatia solara infectie UGD,
crescande, este 25-35 de
directa. Are precedata de 5-
hipertiroidia,
expuneri afectiunile
efect puternic 10 min de baie zilnice. cardio-vasculare
excitant pt de aer si se
decompensate,te
organism. incheie cu
ndinta la
odihna la umbra,
hemoragii
frictiuni si dus.
 6. Microclimatele
Caracteristic
salinelor este
faptul ca
sunt Cel mai presiunea
imp atmosferica si
bioclime microclim temp aerului
particula at este cel sunt
constante tot
re al timpul anului
salinelor. si cresc
proportional
cu adancimea.

Indicatii: saline:
Factorii Afectiuni Praid,
terapeutici: respiratorii
Aeroionizarea - cronice Slanic
Aerosolii salin, nespecifice , Prahova,
Radioactivitatea Astmul bronsic Turda,
aerului alergic, Bronsita
cronica Tg Ocna.
Curenti de medie frecventa
Sef lucrari
Nistor Cseppento Carmen
Curenti de medie frecventa
• Sunt curenţi alternativi sinusoidali cu frecvenţe cuprinse între 1.000-
100.000 Hz.
• În terapie se folosesc frecvenţe între 3.000-10.000 Hz.
Acţiune biologică.

• 1 . Pentru a se produce excitaţia fibrelor nervoase mielinice trebuie să se

realizeze o succesiune de oscilaţii=acesta este efectul sumaţiei temporale.
• 2. Curentul trebuie sa aibă o anumita intensitate .
• 3. Trebuie să acţioneze un timp minim=timp util.
• - cu cât intensitatea este mai mare cu atât timpul util necesar este mai mic.
• - un timp util prelungit este fără importanţă în realizarea excitaţiei
• 4. Cu cât frecvenţa curentului este mai mare, cu atât şi numărul
perioadelor necesare pentru a produce excitaţia creşte.
• 5. Excitaţia apolară presupune realizarea ei la ambii poli, dacă aceştea sunt aplicaţi simetric. Pentru
această caracteristică este nevoie de îndeplinirea următoarelor condiţii:

- impulsurile trebuie să aibă forme simetrice

- curentul trebuie modulat în amplitudine – să apară şi să dispară lent

- frecvenţa oscilaţiilor trebuie să fie peste 1000 Hz

• 6 .Negativarea primară (locală

• - exprimată prin descreşterea potenţialului de repaus al membranei excitate
• - apare după un anumit număr de oscilaţii cu intensităţi subliminale
• - are forma de platou şi dispare lent după întreruperea curentului
• 7. Rezistenţa cutanată - este scăzută şi permite : aplicarea nedureroasă a unor intensităţi mari, care
au o penetraţie mare în ţesuturi
• 8.Efect electrolitic - scăzut datorită rapidităţii schimbării direcţiei
curentului
• - toleranţa tegumentului la
curent este crescută datorită scăderii curentului electrolitic
• - nervii şi receptorii cutanaţi sunt inexcitabili datorită
schimbării rapide a polarităţii
• 9.Contracţii musculare – puternice
• - reversibile
• - bine tolerate (nedureroase)-2000-
5000Hz şi se datoresc blocării durerii prin blocajul proceselor la nivelul
fibrelor nervoase senzitive şi prin fenomenul de „încrucişare a
pragurilor”. (pragul contracţiei rămâne sub pragul dureros ).
•
•
Efectele fiziologice

• 1. Stimularea muşchilor sheletici normali inervaţi

• 2. Stimularea muşchilor netezi hipotoni
• 3. Hiperemizant şi resorbtiv prin vasodilataţie, efecte
derivate
• 4. Decontracturant – miorelaxant
• 5. Vegetativ –efect stimulator vagal
• 6. Trofic
• 7. Analgetică. Se pot aplica intensităţi mari fără a fi
excitaţi nervii cutanaţi şi receptorii pentru durere. Chiar
la intensităţi mari de curent apare doar o senzaţie de
furnicătură, riscul de arsură locală este redus.
Indicaţii de utilizare a curentului de medie frecvenţă / MF

• 1.În scop diagnostic

• - MF provoacă contracţie numai pe musculatura normoinervată
• - test electrodiagnostic cu MF care în condiţiile unui răspuns contractil din partea
unui muşchi testat – confirmă şi evită un EMG
• 2.În scop terapeutic – sunt două posibilităţi de aplicare
• 1. Cu un singur curent de medie frecvenţă, dar modulat în amplitudine.
• 2. Cu doi curenţi de medie frecvenţă, procedeu cunoscut în practică prin denumirea
de curent interferenţial (după Nemec). Acesta constă în încrucişarea a doi curenţi de
medie frecvenţă, cu frecvenţe diferite în general decalaţi cu 100 Hz. La locul de
încrucişare, endotisular, se realizează efectele terapeutice, prin unde modulate în
intensitate. Cele două circuite sunt perpendiculare. Se utilizează patru electrozi, câte doi
pentru fiecare circuit. În zona de întâlnire a celor doi curenţi cu frecvenţe diferite se
produce un câmp electric numit cîmp interferenţial, în care direcţia şi amplitudinea
curentului de interferenţă se modifică repetitiv, având loc o amplificare şi o scădere până
la dispariţia totală a intensităţii. Trecerile de la amplificare la anulare sunt lente, oscilaţia
intensităţii se produce cu o frecvenţă proprie care defineşte interferenţa. Ea variază
progresiv între 0-100 Hz,
Curentul interferenţial pote fi utilizat
• cu frecvenţă constantă sau cu frecvenţă variabilă.
• FRECVENŢĂ CONSTANTĂ poartă denumirea de „MANUAL” şi constă din alegerea unei
frecvenţe constante între 0 şi 100 Hz. Efecte:
• frecvenţele sub 10 Hz au efect excitomotor pe musculatura striată normal inervată.
• frecvenţele mijlocii (12-50 Hz) cu intensităţi mici sunt decontracturante, vasomotorii şi cu efect de
reglare neurovegetativă în sensul inhibării hipertoniei simpaticului.
• frecvenţele rapide între 80-100 Hz au efect analgetic. Efectele analgetice sunt de scurtă durată şi se
recomandă a fi utilizate ca formă de introducere a altor aplicaţii.
• FRECVENŢĂ VARIABILĂ ritmică este o modalitate care poartă denumirea de ,,SPECTRU”.
• Modulaţia 0-10 Hz sau spectru are efect de excitaţie asupra nervilor motori, realizând contracţii
musculare.
• Modulaţia 90-100 Hz are efecte predominant analgetice.
• Modulaţia 0-100 Hz produce o alternanţă ritmică de efecte inhibitorii cu efecte excitatorii.
În concluzie efectele fiziologice ale curenţior interferenţiali sunt:

Efecte excitomotorii pe musculatura striată

Efecte excitomotorii pe musculatura netedă realizate de
frecvenţele medii 12-35 Hz
Efect decontracturant obţinut cu frecvenţele variabile
0-100 Hz
Efect vasculotrofic hiperemiant şi resorbtiv
Efect analgetic.
Tehnici de aplicare
• Ca şi la orice aplicare de procedură electrică pacientul va fi instalat pe un pat de
lemn. Aşezarea pacientului va ţine cont de diagnostic, astfel încât postura să nu fie
generatoare de durere.
• După tehnica utilizată aspectul electrozilor poate varia. Se poate utiliza o tehnică
statică şi una cinetică.
•
• 1.Statică – electrozii se menţin în timpul procedurii în acelaşi loc.
• - electrozii clasici, în număr de patru, de tip placă confecţionaţi din metal sau
cauciuc având dimensiuni variabile : 50-400cm2. cu strat hidrofil umed (fig. 7).
• - plasaţi astfel încît curentul să interfereze în zona tratată, se dispun în diagonală
şi pentru a nu se confunda circuitele, cablurile fiecărui circuit au aceeaşi culoare.
• - fixaţi cu benzi electrice sau săculeţi de nisip fără comprimarea ţesuturilor
• -există şi forme particulare de electrozi: electrozi punctiformi, electrozi tip
vaccum, etc.
•
Tehnici de aplicare
2.Cinetică
• – se folosesc – 2 electrozi sub formă de mănuşă (palmară
) care se aplică cu mîinile asistentului
• - 2 electrozi placă
• - intensitatea curentului este reglată de pacient.
• - prin mişcarea permanentă a electrozilor mănuşă,
de către asistent, în timpul tratamentului , se produce o
variaţie a direcţiilor de intensitate maximă a curentului
interferenţial – proces numit electrokineziterapie
• Frecvenţele utilizate se stabilesc după scopul urmărit.
• Intensitatea se creşte şi se descreşte lent cu ajutorul potenţiometrului.
Senzaţia pe care o are pacientul este de furnicătură bine tolerată. Nu are
importanţă dacă senzaţia slăbeşte în timpul şedinţei, ca în cazul curenţilor
de joasă frecvenţă.
• Durata recomandată a şedinţei este de 15-25 de minute. Numărul
indicat variază de la 6 la 16 şedinţe pe serie, zilnic sau la două zile.
• Indicaţii terapeutice.
• afecţiuni reumatismale
• afecţiuni posttraumatice
• afecţiuni ale sistemului nervos periferic
• afecţiuni musculare
• afecţiuni vasulare periferice
• afecţiuni ginecologice
Contraindicaţii
• - stări febrile
• - TBC
• - neoplasme
• - procese inflamatorii purulente
• - aplicaţii toracice în aria precordială în caz de tulburări cardiace organice
sau funcţionale, purtători de stimulator cardiac
• - stări caşectice
• - zone cu pericol de sângerare
• - sarcină
• - piese metalice, proteze nemetalice
• - leziuni tegumentare ce impiedică aplicare pe tegument a electrozilor
• - tromboze superficiale sau profunde acute sau subacute.
• - hipersensibilitate la curent.
Formula de prescriere- ex

• Curent interferential paravertebral lombar, M

100Hz 5min, S 0-100Hz 10 min, zilnic, 10 zile
 CÂMPURI MAGNETICE DE JOASĂ FRECVENŢĂ

• ESTE o procedură reprezentată de câmpuri magnetice de joasă frecvenţă, de 50 Hz sau 100 Hz, în
administrare continuă sau întreruptă.

• Se foloseşte o bobină prin care trece curent electric şi produce un câmp magnetic.

• Toate liniile de forţă magnetică ce trec printr-o suprafaţă formează un flux magnetic, adică inducţia
magnetică înmulţită cu suprafaţa secţiunii bobinei. Unitatea de măsură a intensităţii câmpului va fi
Tesla.
CÂMPURI MAGNETICE DE JOASĂ FRECVENŢĂ

• Parametrii fizici ai câmpului magnetic sunt aceeaşi cu cei ai curentului care îl produce.
Vom avea un câmp magnetic alternativ dacă este produs de un curent alternativ, sau cu
impulsuri.

• Fluxurile magnetice variabile dau naştere în spaţiu unui câmp electric ce produce într-un
conductor o tensiune electrică (=inducţie electromagnetică). Inducţia electromagnetică
este cu atăt mai mare cu cât variaţia fluxului se face mai rapid.
 MOD DE ACŢIUNE:

• se produc modificări energetice la suprafaţa celulelor cu activarea schimburilor de membrană, cum

ar fi intensificarea proceselor enzimatice şi intensificarea metabolismului celular.
• creşte difuziunea oxigenului în celule prin creşterea permeabilităţii membranei celulare
• creşte ATP-ul în mitocondrii (suportul energetic al celulei)
• creează vase de neoformaţie în ţesuturile slab irigate şi creşte tonusul celor existente
• se accentuează formarea ţesutului de granulaţie reparatoriu şi creşterea vascularizaţiei în ţesutul
cicatricial
• creşte capacitatea de sinteză a colagenului în celula cartilaginoasă
• în oncologie se observă influenţarea pozitivă a tumorilor maligne prin câmpuri magnetice
pulsatile, prin ameliorarea utilizării oxigenului în celule (distrugerea respiraţiei celulare
normale ar fi o cauză a cancerului), iar acţiunea câmpurilor magnetice ar activa fermenţii
oxidativi.
BAZELE FIZIOLOGICE

• 1. Asupra proceselor metabolice celulare: Reacţiile de tip ,,ergotrop”(eliberator de energie

celulară,catabolice) şi de tip ,,trofotrop” (refacerea energiei celulare, anabolice), iau naştere prin
influenţarea echilibrului ionic al celulelor şi prin modificarea permeabilităţii de membrană .
• Faza catabolică a acestor manifestări determină apariţia potenţialului de acţiune cu ieşirea ionilor de
potasiu din celulă şi intrarea ionilor de natriu în celulă.
• Se intensifică metabolismul glucidic şi protidic.
• Faza anabolică parcurge procesele în sens invers şi reface potenţialul de repaus al celulei. Există o
acţiune asupra celulei prin ionizarea moleculelor protoplasmatice.
• Câmpul magnetic întrerupt determină efecte predominant catabolice cu stimularea
secreţiei medulosuprarenalei şi stimularea activităţii tiroidei şi hipofizei.

• Câmpul magnetic în regim continuu determină efecte anabolice (inverse). Scăderea

ionilor de potasiu şi calciu sangvin, în primele zile ale aplicării câmpului magnetic, apoi a
urmat creşterea lor treptată .
• 2. Asupra sistemului neuromuscular: forma întreruptă ritmic activează ATP-ul şi influenţează
amplitudinea traseului electromagnetic. Forma continuă este mai manifestă pe musculatura tonică cât
pe cea fazică. S-a dovedit că această terapie determină scăderea excitabilităţii neuromusculare
crescute.

• 3. Asupra sistemului nervos central şi sistemului nervos vegetativ : sistemul nervos vegetativ se
comportă diferit la acţiunea câmpurilor magnetice în funcţie de starea iniţială a organismului, de tipul
constituţional şi de forma câmpului magnetic (continuă sau întreruptă).
• Câmpul magnetic întrerupt induce predominanţa simpatică, determină stări de excitaţie,
este ergotrop şi creşte tonusul simpatic. Câmpul magnetic în regim continuu induce
predominanţa parasimpatică, are efect sedativ şi este trofotrop.
• Câmpul magnetic în regim continuu, la tipul constituţional hiporeactiv determină
somnolenţă, adinamie, hipotensiune ortostatică şi sensibilitate crescută la frig.
• Câmpul magnetic întrerupt la tipul constituţional hiperactiv determină cefalee,
irascibilitate, tulburări de somn şi cenestopatii.
• Frecvenţa mai mică de 10 Hz are efect vagatonizant. Frecvenţe mai mari de 50 Hz determină
stimularea sistemului nervos vegetativ, determinând efect simpaticoton.

• Aparatul românesc Magnetodiaflux are stabiliţi următorii parametrii: frecvenţe de 50 Hz şi 100 Hz.,
intensitatea fixă de 4 mili Tesla la bobina cervicală , de 2 mili Tesla la bobina lombară şi de 20-23
mT la bobinele localizatoare.

•
MODALITĂŢI DE APLICARE

• Există trei forme de câmp magnetic, fiecare dintre ele cu posibilitate de modulare în trei variante.

• Forma continuă:
• - de 50 Hz,
• - de 100 Hz,
• - între 50-100 Hz; (6 sec cu 50 Hz, urmate fără pauză de 6 sec cu 100 Hz).
• Forma întreruptă ritmic:
• - de 50 Hz (3 sec cu 50 Hz, 3 sec pauză),
• - de 100 Hz (3 sec cu 100 Hz, 3 sec pauză),
• - între 50-100 Hz (3 sec cu 50 Hz, 3 sec pauză, 3 sec cu 100 Hz)
• Forma întreruptă aritmic:
• - de 50 Hz (perioade variabile de 50 Hz intercalate cu pauze de durate variabile, care se succed
neregulat),
• - de 100 Hz (perioade variabile de 100 Hz), între 50-100 Hz(6 sec cu 50 Hz, 6 sec cu 100 Hz,
intercalate cu pauze inegale, totul se succede neregulat)
• Se pot modula în variantele 50 Hz, 100 Hz, 50-100 Hz; rezultă 9 formule posibile de aplicare a
câmpului magnetic.Formula de aplicare se face în funcţie de: afecţiunea tratată, terenul
constituţional şi tipul vegetativ de reactivitate.
• Gulerul lui Scerbach este zona reflexogenă situată pe faţa posterioară a regiunii cervicale,
responsabile de “starea de veghe”; când este stimulată induce o stare de bine, confort şi creşte
dinamismul.
APARATURĂ
• Aparatul românesc magnetodiaflux are parametrii următori :
• frecvenţe de 50 Hz, de 100 Hz, intensităţi fixe 4 militesla pentru bobina cervicală, 2 militesla
pentru bonina lombară, 20-23 militesla pentru bobinele localizatoare.
• Aparatul are două bobine circulare de dimensiuni corespunzătoare cervicală şi lombară şi
două bobine localizatoare de forma paralelipipedică , egale ca mărime. Bobinele cervicale
şi lombare sunt utilizate pentru aplicaţiile generale.
• Bobinele localizatoare generează câmpuri magnetice mai mari decât bobinele circulare şi este
produs numai la locul de aplicare, penetraţia câmpului magnetic este de 20 centimetrii.
• Alte aparate au introduse în meniu o mare varietate de programe cu efecte testate şi cu
indicaţiile terapeutice prezentate explicit. Pentru un tratament modulat, după nevoile particulare
ale fiecărui pacient sunt de preferat modelele care lasă libertatea alegerii formelor dorite de
tratament.
TEHNICA DE LUCRU:

-se utilizează o bobină mică la nivel cervical pentru interceptarea receptorilor din
zonele reflexogene de la acest nivel, responsabile de reglarea cardio-vasculară şi
respiratorie şi bobina mare aplicată lombar. se poate aplica o bobină suplimentară
care se poate plasa în dreptul organelor bolnave, putând creşte acţiunea câmpului
magnetic, puterea lor fiind mai mare (între 20-30 mili tesla).
 REGULI DE APLICARE:
• în spaţii separate de alte aparate de electroterapie
• paturi din material lemnos la distanţe de 3 metrii între ele pentru evitarea influenţării reciproce între câmpurile
magnetice
• se îndepărtează de pe corp obiectele metalice de dimensiuni mari
• prezenţa pieselor metalice incorporate contraindică procedura
• contraindicat la bolnavii cu pace-maker
• pacientul va sta în decubit dorsal îmbrăcat lejer pentru a evita stânjenirea circulaţiei sanguine şi va avea
extremitatea cefalică spre nord
• bobinele cervicală şi lombară vin în contact cu regiunile cervicală şi lombară şi se poziţionează cu săgeata de pe
bobină îndreptată spre extremitatea cefalică
• bobinele localizatoare se poziţionează corespunzător polilor însemnaţi cu simbolurile nord-sud.
• durata şedinţei recomandată este de 10-20 minute
• numărul şedinţelor este de 15-18 pe serie. Intervalul dintre serii este de 4 săptămâni
 INDICAŢII: • Sechele posttraumatice
• Afecţiuni reumatismale: scade procesul inflamator (articular şi
• Plăgi, contuzii, hematoame musculare: din a 11-a zi după
periarticular), efect decontracturant, creşte pragul cortical al
traumatism, bobina cervicală şi localizatoarea; forma continuu 50
durerii
Hz şi 100 Hz, întrerupt ritmic 50-100 Hz: 25-40 minute.

• recomandăm forma continuă 50-100 Hz pentru afecţiuni algice,

• Entorse, stări după rupturi musculotendinoase
însoţite de componenta distonică neurovegetativă; forma
întreruptă ritmic când predomină fenomenele distructive • Sechele post-fracturi, cu sau fără algoneurodistrofie recomandăm
(inflamatorii şi degenerative) şi forma combinată cu timpi diferiţi regim continuu sau ritmic întrerupt, 20-30 minute, bobină
(forma continuă 5 min şi forma întreruptă 10 min) localizatoare
• poliartroze, spondiloze: bobinele cervicală şi lombară sau • Consolidarea fracturilor: precoce, bobine localizatoare / 2 bobine;
localizatoare, forma continuă 50 şi 100 Hz, forma întreruptă ritmic forma continuă, 40-60 minute.
50-100 Hz, timp 10-20 minute, 16 şedinţe.
• Afecţiuni neuropsihice
• reumatism abarticular: forma continuă 50 Hz, 50-100 Hz şi
100 Hz, 10-20 min, 14 şedinţe. • Nevroze: în cele anxioase recomandăm forma continuă, 12-20
minute;în cele depresive , se folosesc formele întrerupt ritmic şi
• reumatism inflamator (datorită acţiunii asupra permeabilităţii aritmic, 10-20 minute;
celulare şi vasculare cât şi ameliorarea raportului
albumine/globuline);exemplu: poliartrită reumatoidă stadiul I şi II :
cele două bobine, cervicală şi lombară sau localizatoare, forma
continuă 50 Hz şi 100 Hz, 10-20 minute, 14 şedinţe.

• Distonii neurovegetative, forma continuă cu cele 3
frecvenţe (dar cea de 50 Hz este cea mai
simpaticolitică); în forme cu dominanţa parasimpatică
se aplică formele întrerupte ritmic şi aritmic, ambele
bobine, cervicală şi lombară
• Afecţiuni organice ale sistemului nervos:
sindrom spastic (hemiplegie, Parkinson, spasm
facial, torticolis), bobina cervicală, lombară şi
localizatoare, pentru membrel;e superioare şi
inferioare; forma continuă în cele 3 regimuri de
frecvenţă, 14-30 minute, 16-20 şedinţe.
• rul nervos şi pe reactivitatea vasculară; forma
continuă, 14-20 minute
• Afecţiuni cardio-vasculare
• Reglarea hemodinamică prin influenţarea sistemului
nervos vegetativ; intensifică respiraţia tisulară cu
creşterea consumului de oxigen, ceea ce determină o
vascularizaţie crescută pentru metabolismul local
• Boli vasculare periferice funcţionale (sindrom
Raynaud): efect sedativ şi simpaticolitic; forma
continuă, bobina cervicală şi mâini, 40 Hz sau 50 Hz şi
100 Hz, 12-16 minute.
• Boli vasculare periferice organice (arteriopatia
diabetică):formă continuă, efect simpatolitic; forma
întreruptă, vasodilataţie arteriolocapilară, 12-20
minute
• ASC cerebrală: bobină cervicală şi lombară, forma
continuă 12-16 minute
• Hipertensiune arterială stadiile I şi II: acţionează pe
facto

• Afecţiuni respiratorii
• Astm bronşic: forma întreruptă – bronşite de
tip trofotrop cu dominanţă parasimpatică;
forma continuă – la bronşite cu
hiperexcitabilitate corticală şi la anxioşi;
ambele bobine sau doar cea cervicală, 12-16
minute
• Traheobronşite spastice: bobina cervicală şi
bobina presternală, forma continuă
• Afecţiuni digestive
• ulcer gastro-duodenal: forma continuă
• gastrite cronice: 2 bobine circulare şi o bobină
localizatoare pe epigastru; forme cu
hiperclorhidrie(forma continuă), şi hipoclorhidrie
(forma întrerupt-ritmică), 12-16 minute
• enterocolopatia cronică: 2 bobine circulare şi o
bobină pe abdomen, forma continuă 12-20 minute
• diskinezie cu hipotonie veziculară, forma întreruptă
ritmic şi aritmic, 12-14 minute
• Afecţiuni endocrine
• diabet zaharat: 2 bobine circulare, forma continuă,
10-18 minute
• hipertiroidia: 2 bobine circulare, forma continuă,
10-20 minute
• Afecţiuni ginecologice
 CONTRAINDICAŢII:
• pace-maker,
• în boli de sânge (anemii, leucoze, trombocitopenii), stări hemoragice
• boli infecţioase, stări febrile
• tumori maligne
• insuficienţă hepatică şi renală
• sindroame endocrine majore (Basedow, Cushing, Addison)
• tuberculoză pulmonară activă
• epilepsie
• sarcină.
• psihoze decompensate
• materiale de osteosinteză ( piese metalice)
 SEF LUCRARI
NISTOR-CSEPPENTO CARMEN
 FORME DE APLICARE
 3. Crenoterapia poate avea mai multe obiective:
 - cura de drenaj bilioduodenal şi intestinal
în scopul asigurării unui repaus digestiv relativ, a unei
bune eliminări a bilei şi a intestinului. Se realizează cu ape
sulfuroase, alcaline, sărate, sulfatate etc.
 - cura de diureză în scopul eliminării din
organism, în ritm mai intens, a substanţelor de deşeu
metabolic. Ape indicate sunt cele enumerate în continuare:
hipotone, sulfuroase, oligominerale.
 - cura cu efect excitosecretor gastric
recomandată pentru inapetenţă sau pentru hiposecreţie
digestivă. Apele indicate sunt cele carbogazoase.
 FORME DE APLICARE
 4. Dietoterapia are următoarele obiective:
 - reducerea greutăţii la hiperponderali
 - asigurarea unui repaus digestiv
 - deprinderea unei alimentaţii raţionale cu eliminarea uzului
sau abuzului de substanţe toxice ( alcoolul şi tutunul)
 -creşterea consumului de acizi graşi nesaturaţi. Cele mai
obişnuite surse de acizi graşi nesaturaţi sunt peştele, în special cel marin
(scrumbie, somon etc) şi carnea de pasăre, precum şi uleiul de măsline,
unele feluri de nuci etc. Acizii graşi nesaturaţi au efecte de protecţie
cardiovasculară, efecte antiinflamatorii şi antiaterogene, contribuie la buna
funcţionare ∕dezvoltare a sistemului nervos şi a psihicului.
 -dietoterapia poate suferi modificări importante în funcţie
de concepţiile etiopatogenetice şi terapeutice. Rolul curei balneare este de a
fi permanent la curent cu aceste modificări. Cea mai spectaculoasă mutaţie,
din ultimul timp, o reprezintă dieta din ulcerul gastric şi duodenal. În timp,
dietele unilaterale recomandate în boala ulceroasă nu s-au dovedit utile.
Azi, bolnavii ulceroşi beneficiază de un regim alimentar normal cu
respectarea intoleranţelor alimentare, semnalându-se că nu există o
ameliorare a ratei vindecărilor ulcerului în condiţiile unui regim alimentar
restrictiv.
 Profesorul Cristian Gabriel Carîp declara într-un interviu
referitor la alimentaţie (Viaţa Medicală nr 20 din 19 mai
2006) că ,, celulele noastre se reînoiesc cu ceea ce
mâncăm. Adică devenim – mai devreme sau mai târziu –
ceea ce mâncăm. Câtă vreme nu vom înţelege că aditivii
alimentari (coloranţi, stabilizanţi, conservanţi etc.),
alimentele modificate genetic, la fel ca şi aerul pe care îl
respirăm, interacţioneză nemijlocit cu străfundurile
organismului nostru, vom fi probabil sortiţi pieririi”.
Totodată face referiri la faptul că organismul uman nu ştie
să gestioneze abundenţa ,,de unde dereglările care abundă
astăzi în patologia umană din aceste zone : obezitatea,
diabetul, hipercolesterolemia cu cortegiul ei de boli
cardiovasculare”.
 Cura balneară are menirea de a forma deprinderi
alimentare sanogene.
 FORME DE APLICARE
 5. Metodele de sudaţie se adresează sistemului
cardiocirculator cât şi aparatului de termoliză sudoripară
din cadrul sistemului de termoreglare, având rolul de a
antrena o anumită epuraţie metabolică a organismului. Se
aplică tot timpul anului şi în special în afara sezonului
cald, când se preferă factorii termici contrastanţi.

 6. Aplicaţii de factori mecanici : masaj, duş subacval,

duş scoţian cu efect asupra tonicităţii şi troficităţii
musculaturii şi tegumentului, precum şi asupra circulaţiei
periferice.
 FORME DE APLICARE
 7. Psihoterapia poate ajuta persoana să-şi rezolve diverse aspecte ale vieţii
într-un mod mai cooperativ, mai curajos, cu mai mare simţ al contribuţiei
personale şi cu un grad mai mare de satisfacţie. Disfuncţionalităţile psihice
apar în viaţa individului în prezenţa unor sentimente de inferioritate
exagerate şi a unor senzaţii de lipsă de legătură cu ceilalţi, adică această
legătură este insuficientă şi precară. Termenii ,,patologic´´ sau ,, bolnav´´
nu îşi au rostul, încă, în aceste situaţii.
 Psihoterapia este necesară, deşi individul respectiv nu recunoaşte acest
lucru, pentru că recurge mai simplu la mascarea sentimentelor sale, decât la
depăşirea lor. Ceea ce încearcă să facă este să-şi susţină imaginea de sine
cu ajutorul unor trucuri, evitând în realitate confruntarea cu aparent
imposibilele dificultăţi. Aceste trucuri pot oferi, cel mult, un fragil, dar
încurajator sentiment de superioritate. Astfel, falsele soluţii pot include
diverse simptome (fobii, anxietate, depresie), deprecieri, acuzaţii,
sentimente de vinovăţie, diverse forme de distanţare, toate acestea având ca
singură eficacitate, evitarea sarcinilor vieţii, adică evitarea eşecului ce ar
dizolva deja slaba încredere în sine. Această disfuncţionalitate poate să nu
se manifeste în toate domeniile, totuşi, şi în aceste cazuri este necesară
psihoterapia.
 INDICAŢIILE CUREI BALNEARE
PROFILACTICE PRIMARE
 Indicaţiile curei profilactice primare se adresează tinerilor şi adulţilor,
copiilor şi vârstnicilor, persoane sănătoase sau aparent sănătoase, dar
cu factori de risc pentru anumite afecţiuni.
 Sindromul hipokinetic reprezintă un factor de risc pentru apariţia
mai multor boli.
 Acest sindrom este o consecinţă a lipsei de solicitare la eforturi
sistematice a organismului, lipsă de solicitare determinată de
sedentarismul produs de condiţiile de muncă, de transport şi de viaţă
ale omului de azi.
 Se manifestă prin diminuarea masei musculare, reducerea
capacităţii de efort, creşterea în greutate etc. insuficienţe
musculare, tulburări posturale îndeosebi la nivelul coloanei
vertebrale şi la nivelul membrelor inferioare, cu evoluţie treptată
spre afecţiuni reumatismale degenerative ale articulaţiilor (
artroze) şi ale ţesuturilor periarticulare (tendinite, periartrite).
Totodată sindromul hipokinetic este un factor de risc pentru
funcţiile cardiovasculare şi respiratorii. Nivelul funcţional al
acestor aparate este determinat de gradul de solicitare al
organismului la efort fizic
 INDICAŢIILE CUREI BALNEARE
PROFILACTICE PRIMARE
 La persoanele nesupuse sistematic la asemenea eforturi
nivelul funcţional al inimii, al circuaţiei sistemice şi al
aparatului respirator se reduce. Este dovedit că subiecţii cu
o capacitate de efort scăzută au o frecvenţă a morbidităţii şi
a mortalităţii prin boli coronariene mai mare decât la
subiecţii la care capacitatea de efort se menţine la un nivel
mai ridicat, prin practicarea unor exerciţii fizice.
 Lipsa de mişcare influenţează negativ şi funcţiile
altor aparate şi sisteme: digestiv, renal, endocrin,
sistem nervos central, sistem osos într-un cuvânt
caliatea vieţii şi chiar longevitatea.
 INDICAŢIILE CUREI BALNEARE
PROFILACTICE PRIMARE
 Sindromul de decondiţionare este o urmare a traiului în mediu
cu microclimat în limite de confort termic relativ restrănse în
tot timpul anului.
 Se manifestă prin reducerea capacităţii funcţionale de
termoreglare a organismului şi reprezintă un factor de risc
pentru bolile infecţioase specifice sezonului rece (guturai,
gripă), pentru bolile reumatismale degenerative şi
abarticulare, pentru afecţiunile ginecologice, urinare,
otorinolaringologice şi altele.
 Termoreglarea are o evoluţie ritmică sezonieră, datorită
solicitării succesive anuale a funcţiei de apărare la rece, în
sezonul hibernal şi a celei de apărare la cald, în sezonul estival,
cele două funcţii având o influenţă reciprocă negativă,
adaptarea la rece anulând adaptarea la cald şi invers.
 Adaptarea la rece este aflată în legătură nemijlocită cu
capacitatea de apărare a organismului. Dacă organismul
este solicitat sistematic şi în mod repetat prin aplicarea de
stimuli reci, pe suprafeţe mari ale tegumentului, în
perioada caldă a anului este indus un mecanism adaptativ
al funcţiei de termoreglare printr-un răspuns mai adecvat
al circulaţiei periferice de termoreglare de la nivelul pielii
şi al extremităţilor, care asigură o mai bună adaptare faţă
de influenţele negative ale mediului rece asupra
organismului. Astfel este dovedită eficienţa terapiei cu
factori contrastanţi succesivi, de câteva ori pe zi,
minimum 12-14 zile, în sezonul cald pentru a declanşa
adaptarea la rece.
 PROFILAXIA SECUNDARĂ
 Profilaxia secundară constă în consolidarea efectelor favorabile
ale tratamentului unei boli, împiedecarea evoluţiei spre stadii
mai avansate şi prevenirea recidivelor. Se realizează cu
posibilităţi terapeutice complexe, aplicate în scop curativ în
staţiuni şi localităţi balneoclimaterice, profilate în funcţie de
factorii naturali pe care îi posedă.
 CURA BALNEARĂ TERAPEUTICĂ
 Se adresează bolnavilor cu suferinţe prezente care au
nevoie de un tratament complex, în condiţii de sanatorizare,
pe baza unui diagnostic complet, clinic şi paraclinic, atât a bolii,
cât şi a fazei ei evolutive. Staţiunea balneară pune accent pe
terapia de reacţie şi de reglare, alături de mijloace terapeutice
farmacodinamice. Terapia balneară completează medicina
clinică integrându-se în sistemul asistenţei medicale.
 Întrucât este vorba de bolnavi cu suferinţe prezente,
indicaţia pentru trimiterea într-o staţiune trebuie făcută pe baza
stabilirii diagnosticului şi a alegerii celei mai adecvate staţiuni.
Profilarea staţiunilor pe diferite domenii de patologie este
determinată în primul rând de factorii naturali locali, cu o
aplicabilitate uneori exclusivă, alteori prioritară în anumite
grupe de afecţiuni. De asemenea, depinde şi de posibilităţile de
tratament, adică de dotarea materială şi de specializarea cadrelor
medicale.
 CURA BALNEARĂ TERAPEUTICĂ
 Staţiunile balneare cu ape carbogazoase sunt profilate,
în primul rând, în tratarea afecţiunilor
cardiovasculare (Covasna, Buziaş, Băile Tuşnad etc).
Terapia bolilor respiratorii se efectuează la Govora şi
Slănic Moldova.
 Un obiectiv principal al curelor terapeutice îl
reprezintă tratamentul fenomenelor algice. Durerea
cronică, generatoare de suferinţă, de disabilităţi dă naştere
la handicapuri şi senzaţii de inferioritate la locul de
muncă, în societate, în familie.
 CURA BALNEARĂ TERAPEUTICĂ
 Cura balneară se poate efectua în toate anotimpurile
însă există totuşi diferenţe sezoniere semnificative în
acţiunea climatului unor staţiuni , diferenţe care pot
deveni pentru unii pacienţi nefavorabile, pe când
pentru alţii, joacă rol de factor terapeutic suplimentar.
 Se va ţine cont nu numai de calităţile staţiunii
unde va merge bolnavul, ci şi de localitatea de unde
provine pentru a putea aprecia efortul de adaptare la
care va fi supus ulterior organismul ( deci unde? de
unde? şi când?).
 CONTRAINDICAŢIILE CUREI
BALNEOCLIMATICE
 Pentru unele categorii de bolnavi curele balneoclimatice sunt
contraindicate. Există contraindicaţii generale cu caracter absolut,
dat fiindcă în bolile respective, orice factor exitant, solicitant pentru
organism sau numai pentru unele funcţii ale acestuia duce la
agravarea bolii. Acestea sunt:
 bolile infecţioase ( contagioase )
 purtători de germeni şi de paraziţi
 sarcina patologică
 neoplaziile, bolile de sânge în faze acute sau nedispensarizate
 hemoragii repetate
 bolile pshihice decompensate, epilepsia cu crize repetate, alcoolismul,
narcomannia
 bolile acute sau cronice în stadiu acut reprezentând insuficienţă de organ
 stările caşectice de natură necunoscută
 Lor li se adaugă o serie de contraindicaţii relative
determinate de particularităţile anumitor boli, de gradul de
decompensare a unor funcţii.
 INDICAŢIILE TERAPEUTICE
 Principalele profile de patologie susceptibile de recuperare medicală în
staţiunile balneare sunt:
 afecţiunile aparatului locomotor post traumatice
 afecţiunile reumatismale inflamatorii
 afecţiunile reumatismale degenerative
 afecţiunile reumatismale abarticulare
 afecţiunile neurologice (sindroame de neuron motor central şi periferic)
 afecţiunile cardiovasculare
 afecţiunile cronice respiratorii
 afecţiunile cronice digestive
 afecţiunile cronice nefrourologice
 afecţiunile ginecologice, dermatologice, bolile de nutriţie şi metabolice,
bolile profesionale etc.
 Staţiunile balneare oferă condiţii avantajoase în recuperare sau permit
pacientului să se dedice integral programului de terapie activă şi de
antrenare- adaptare a funcţiilor diminuate, factorii naturali concură la
corectarea tulburărilor vegetative, endocrine şi neuropsihice care însoţesc de
obicei o afecţiune cronică.
TERAPIE CU LASER „amplificarea luminii prin emisia
stimulata a radiatiei

Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation , pe

scurt LASER-ul reprezinta o amplificare a luminii de
catre emisia stimulata de radiatii.
Laserterapia a cunoscut o dezvoltare continua in
ultimii 10-20 de ani. Energia luminoasă absorbită de
ţesuturile pacientului declanşează modificări
biologice la nivelul celular care duc la intensificarea
circulaţiei sangvine locale; înlătură temporar durerea
şi rigiditatea din muşchii minori şi articulaţii; relaxează
muşchii şi înlătură spasmele musculare;
 Laserterapia ofera o alternativa de tratament pentru pacientii care
nu au raspuns la alte terapii conventionale. Terapia cu laser este
folosita cu succes pentru a trata o gama larga de afectiuni
medicale, inclusiv afectiunile musculo-scheletice, afectiunile
reumatismale (artrite, artoze, nevralgii), afectiunile posttraumatice
(edeme posttraumatice, hematoame, rupturi musculare, entorse,
luxatii, fracturi), afectiunile neurologice (pareze, paralizii, migrene),
afectiunile digestive, afectiunile ORL si cele stomatologice (rinite,
sinuzite, otite, paradontite, reactii postextractii dentare, gingivite),
afectiuni dermatologice (abcese, furunculoze, eczeme, ulcer
varicos, cicatrici cheloide), afectiuni cardiovasculare (hipertensiune
arteriala, arterita, flebita, varice), afectiuni urogenitale (induratie
plastica de corpi cavernosi, cistita, afectiuni ale prostatei) precum
are si alte indicatii (insomnie, distonie neurovegetativa, etc.).
 Spre deosebire de multe alte tratamente farmacologice, care
mascheaza durerea sau se adreseaza doar simptomelor bolii, terapia
laser trateaza conditia, cauza care sta la baza aparitiei bolii si
bineinteles promoveaza vindecarea.
 Acest lucru inseamna ca tratametul prin laserterapie este eficient iar
beneficiile oferite de aceasta terapie sunt pe lunga durata. Terapia
cu laser este si foarte usor de aplicat, este non-toxica, nu
interactioneaza cu alte medicamente iar de pe urma acestei terapii
nu sunt semnalate efecte adverse.
 Printre alte beneficii ale laserterapiei, se enumera: cresterea
metabolismului celular, refacerea mult mai rapida a tesutului osos si
a tesutului moale, precum si resorbtia mult mai rapida a edemelor si
a hematoamelor.
 Prin folosirea acestei terapii, se consolideaza si regenerarea nervoasa
si deasemena are loc o imbunatatire a productiei de collagen
asociate cu artrita.
 Este vorba despre radiaţii electromagnetice cu lungimi de undă
cuprinse între 100 nanometri şi 2 milimetri. În funcţie de intensitatea
radiaţiilor LASER, variază atât efectele biologice, cât şi indicaţiile lor
medicale, diagnostice sau terapeutice
 . LASER-ii au cunoscut domenii de aplicaţie medicală multiple:
oftalmologie, neurochirurgie, stomatologie, dermatologie,
cardiologie, ortopedie, ORL, ginecologie, urologie.
 Pentru tratamentul bolilor aparatului locomotor, LASER-ul de
intensitate mică ( 10 -90 mW ) este folosit în cadrul
balneofizioterapiei.
 Sursa de lumină este pusă în contact direct cu pielea, lucru ce
permite energiei luminii ( fotoni ) să penetreze ţesuturile şi să
interacţionează cu molecule diferite, restabilind funcţia celulară
normală. Lumina LASER-ului pătrunde în ţesutul uman 8-15 mm, dar
majoritatea ei este absorbită în primii 4 mm. Deşi pare superficial,
trebuie menţionat faptul că procesele chimice iniţiate pot media
efecte fiziologice la un nivel mai profund. Efectul este de natură
fotochimică ( asemănător fotosintezei de la plante ), şi nu termic, de
încălzire.
 Efectele fiziologice ale terapiei cu

laser de intensitate scăzută
 Efectele pe termen scurt constă în reducerea intensităţii durerii prin
stimularea producţiei şi eliberarării de beta-endorfine şi
îmbunătăţirea fluxului sanguin local, manifestat prin creşterea
temperaturii locale.
 Efectul pe termen scurt este semnificativ în 5-10% din cazuri, în timpul
sau după încheierea sesiunii de tratament iniţiale, dar nu este la fel
de important ca efectul pe termen lung.
 Tot din categoria efectelor pe termen îndelungat ale terapiei
cu LASER fac parte şi o mai bună conducere nervoasă,
facilitată de nivelurile ridicate de serotonină şi acetilcolină,
reducerea ţesutului cicatriceal prin creşterea sintezei de
colagen şi creşterea fluxului sanguin la nivelul zonei afectate –
angiogeneza ( formarea de noi vase de sange ), care aduce
mai mult sânge în zona lezată.

 În mod adiţional, laserul favorizează procesele naturale de

vindecare ale organismului, creşte rezistenţa la infecţii prin
stimularea răspunsului imunitar şi facilitează drenajul limfatic,
reducând edemele.
 Efectele pe termen lung sau cumulative sunt creşterea energiei
celulare prin stimularea sintezei de ATP ( adenozin trifosfat ) şi
îmbunătăţirea metabolismului celular, vindecarea mai rapidă a
ţesuturilor deteriorate datorită producţiei crescute de proteine şi ADN,
ce duce la o rată crescută de replicare celulară şi datorită stimulării
macrofagelor, fibroblaştilor şi a altor celule; în plus, reglează
potenţialul de membrană celulară, esenţial în transferul de ioni: Na,
Cl si K.
 Pentru tratarea durerii acute ( accidentare, procedură medicală
dureroasă ) se indică în medie 1-6 şedinţe zilnice, iar pentru cea
cronică (tendinită, durere lombară, sindrom de tunel carpian ) 2-3
şedinţe pe săptămână câteva săptămâni, iar apoi o dată pe
săptămână sau la două săptămâni. Durerea articulară moderată
spre severă, inflamaţia sau rigiditatea articulară au nevoie de 10-15
şedinţe de tratament pentru a obţine rezultate semnificative.
 Managementul durerii prin terapia LASER furnizează un maxim de
eficienţă fără risc de lezare tisulară.
 Avantajele laserului constă în perioada mai scurtă de
tratament şi rezultate pozitive obţinute mai rapid comparativ
cu alte proceduri folosite pentru combaterea durerii; în plus
metoda este non-invaziva, nu e toxică, e uşor de aplicat,
extrem de eficientă şi, practic, fără efecte secundare.
 Uneori pacienţii pot experimenta un uşor discomfort sau
durere după tratament, datorită restimulării fazei inflamatorii,
efect care dispare după 24 – 48 ore.
 Doza şi frecvenţa tratamentului poate fi reglată în aşa fel încât
să producă efectul dorit, si este stabilita de catre medic si de
fizioterapeut.Desi durata este de cateva minute , efectul se simte
chiar de la primele sedinte.
 Lumina laser în spectru jos diferă de lumina obişnuită în patru
moduri. Pe scurt, este mult mai intensă, direcţionată,
monocromatică şi concentrată. Lumina laser în spectru jos are
proprietăţi fizice pe care lumina obişnuită nu le are. Aceasta este
cheia explicaţiei de ce razele laser sunt atât de eficiente în
vindecare în comparaţiei cu alte tipuri de lumină.Indicaţii pentru
laser :
 Efect antialgic - Creşterea locală a circulaţiei sangvine -
Înlăturarea durerilor minore şi a anchilozărilor locale ale muşchilor
şi articulaţiilor.- Relaxarea musculară.- Înlăturarea spasmelor
musculare.- Accelerarea regenerării nervilor, a creşterii osoase şi
a reparării ligamentelor.
 Vindecarea rănilor.
 Contraindicaţii: - infiltratii locale cu steroizi,stari canceroase sau
pre- canceroase, uter gravid,
 in regiunea tiroidă sau a sinusului carotid) sau piept (nervul
vagus sau regiunea cardiacă a toracelui).-
 Direct peste zone cu răni deschise, dacă acestea nu sunt
acoperite cu o barieră protectoare transparentă
 - In zona toracică a pacienţilor care folosesc un pacemaker
cardiac.- Pe ochi şi nu va fi aplicat la ochi. - La ţesuturi
ischemice la persoane cu boli vasculare unde alimentarea cu
sânge nu poate urmări creşterea metabolică a cererii şi unde
pot rezulta necrozări ale ţesuturilor.
 DE RETINUT ! Sursele de radiatii sunt mici si sigure ; folosit
corespunzator si numai de un o persoana specializata nu
prezinta absolut nici un risc pentru pacient sau pentru terapeuti
TERAPIA CU ULTRASUNETE
TERAPIA CU ULTRASUNETE

 Vibraţiile mecanice pendulare ce depăşesc limita de percepţie a urechei

umane poartă numele de ultrasunete (US). Limita superioară de percepţie a
sunetelor de către ureche este de 20.000 oscilaţii pe secundă.

 Ultrasunetul se poate utiliza în diferite domenii ale medicinei: ecografie,

stomatologie, aparate cu aerosoli şi nu în ultimul rând, în fizioterapie. În această
lucrare ne vom referi doar la utilizarea lui în electroterapie.

 Aparatele de fizioterapie furnizează ultrasunete cu frecvenţa cuprinsă în

general între 800-1000 KHz.
Proprietăţi fizice

- frecvenţa undelor ultrasonore - este foarte mare (800-1000 KHz)

- lungimea de undă este foarte mică (la 800 KHz lungimea de undă
este egală cu 1,87mm )

- intensitatea ultrasunetului se măsoară prin raportul dintre energia

ultrasonică măsurată în waţi şi suprafaţa pe care se aplică, deci
w/cm pătraţi.

- ultrasunetul se propagă în linie dreaptă, sub formă de fascicul, cu

o anumită viteză de propagare,

- coeficientul de absorbţie este mai mare la frecvenţe înalte. La

nivelul de trecere dintre două medii cu densităţi diferite,
ultrasunetul suferă fenomenul de absorţie, reflexie şi refracţie
 Forme de US utilizate în terapie
•în câmp continuu

Este forma de undă longitudinală neîntreruptă, având o acţiune constantă asupra mediului, producând micromasajul tisular intern. Aplicarea
ultrasunetului pe un corp produce un transfer de energie considerabil. Deşi în cursul aplicării nu se produc acumulări de energie în ţesuturi, în
eventualitatea supradozării ultrasunetului, efectul termic poate fi accentuat, dezavantaj care poate fi înlăturat prin intercalarea unor pauze.

•În câmp discontinuu

În această aplicare se produce o întrerupere ritmică a ultrasunetului în câmp continuu. Acest lucru se poate realiza cu o anumită
frecvenţă. Forma impulsului poate fi dreptunghiulară, trapezoidală sau triunghiulară. Cu această formă efectul caloric este mai redus.
Efecte fizico-chimice ale US
 1. efectul termic.

 O parte din energia ultrasonică se transformă în energie calorică.

 Acesta se obţine prin: - absorbţia energiei ultrasunetului de către mediile neomogene, cu

degajare de căldură;

 - prin fricţiunea particulelor mediului, mai ales la nivelul de separare a două medii cu densităţi
diferite.

 Cea mai importantă acţiune termică este cea de la nivelul periostului. Profunzimea de
pătrundere în ţesuturile vii este de până la 7 centimetrii, suficient pentru acţiunea terapeutică
obişnuită, care nu vizează organele interne mai profunde. În caz de articulaţii profunde se ţine
cont de aceasta şi se aplică intensităţi mai mari.
 2. efectul mecanic.

 Reprezintă vibraţia produsă, fiind pusă în evidenţa mai ales în apă. La doze terapeutice
apar efecte de comprimare şi dilatare la nivelul câmpului iradiat ca un micromasaj de înaltă
frecvenţă.

 3. efectul de cavitaţie , constă în producerea de goluri în interiorul lichidului traversat.La

locul cavităţii poate să apară o diferenţă mare de presiune.

 În lichidele care conţin gaze sub acţiunea ultrasunetului se produce fenomenul de

pseudocavitaţie. Particulele dizolvate de gaz se eliberează din lichid şi apar sub formă de bule la
suprafaţă.

 4. efectul de difuziune constă în creşterea permeabilităţii membranelor.

 5. efectul chimic
Mecanisme de producere a US

 Există mai multe metode de producere:

 - procedee mecanice;
 - procedee magnetice;
 - procedee piezoelectrice;
 Aparate pentru ultrasonoterapie sunt alcătuite din:
 - generator de înaltă frecvenţă;
 - un cablu;
 - un traductor, dispozitiv care converteşte o formă oarecare de energie, în energie ultrasonică.
 Instrumentul de măsură a energiei ultrasonice este prevăzut cu gradaţii ce permit alegerea
intensităţii aplicaţiei între 0,05 W/cm pătrat şi 2-3 W/cm pătrat.
 Unitatea de măsură W/cm pătrat exprimă cantitatea de energie pe centimetru pătrat de
suprafaţă a capului traductorului
Efecte fiziologice

- analgetice, realizate prin intermediul sistemului nervos, prin următoarele mecanisme: activarea unui sistem de inhibare a transmiterii informaţiilor
dureroase prin stimulare electrică selectivă a fibrelor neconductoare ale durerii, groase mielinizate, rapid conductoare, şi cu închiderea consecutivă
a sistemului de control al accesului informaţiilor prin fibrele pentru durere, de asemenea, şi prin stimularea unor arii cerebrale din mezencefal.

- miorelaxante, explicate prin acţiunea vibratorie asupra proprioceptorilor musculari şi tendinoşi;

- hiperemiante, cu efecte resorbtive şi vasculotrofice, se produc prin vasodilataţia arteriolelor şi capilarelor, cu activarea circulaţiei sangvine.

- efecte fibrolitice legate de fenomenul de rupere şi fragmentare tisulară

- efecte antiinflamatorii explicate prin acţiunile vasomotorii şi metabolice.

Tehnica de aplicare
 Este condiţionată de obiectivele urmărite şi obligă la o prescriere completă care să cuprindă :
 1. forma de cuplare şi substanţa de cuplare
 2. locul de iradiat şi tehnica de iradiat
 3. modalitatea de aplicare
 4. forma de ultrasunet
 5. dozajul –intensitatea
 - durata
 - ritmul şedinţelor
 - numărul şedinţelor pe serii
 - intervalul dintre serii
forma de cuplare
 – directă
 - ultrasonoforeză (sonoforeză)
 -indirectă
 a) Cuplajul direct este forma cea mai frecvent utilizată pentru tratamentul suprafeţelor
plane, netede, utilizându-se o substanţă de contact, care se aplică la suprafaţa tegumentului,
pentru a evita reflectarea undelor oscilatorii de către straturile de aer interpuse eventual între
traductor şi tegument. Substanţa de contact trebuie să aibă o temperatură apropiată de cea a
tegumentului, pentru a nu provoca o reacţie tegumentară de vasoconstricţie
 Se recomandă uleiuri minerale de parafină, de vaselină sau glicerină. Pentru acţiunea la
suprafaţă se poate aplica un unguent mai dens care scade puterea de penetraţie a
ultrasunetului ( ulei de peşte)
 Când urmărim acţiuni în profunzime utilizăm uleiuri mai puţin dense.
 b) Ultrasonoforeza este tot un cuplaj direct, dar se utilizează substanţe medicamentoase în
locul unguentelor menţionate mai sus. Cantitatea de medicamet introdusă în corp este
proporţională cu intensitatea şi durata aplicaţiei.Capul traductorului se fixează cu o anumită
presiune pe piele.
 O aplicaţie termică în prealabil poate facilita pătrunderea medicametului în tegument.
 c) Cuplaj indirect, se face prin intermediul apei, în băi parţiale sau generale.Au avantajul că
asigură cuplajul uniform mai ales pentru regiuni corporale cu neregularităţi de relief. De
asemenea se pot trata zone cu hiperestezie, plăci ulceroase. Necesită însă instalaţii speciale
motiv pentru care sunt rare secţiile de fizioterapie care sunt dotate cu aceste mijloace de
terapie.
 2. locul de iradiat - pot fi : aplicaţii locale sau aplicaţii neuroreflexe.
 În aplicaţiile locale trebuie avut grijă ca să nu se trateze o suprafaţă prea mare, încălzirea
puternică se produce la nivelul de separare dintre muşchi şi os sau la nivelul pereţilor calcificaţi
ai arterelor. La nivelul discurilor vertebrale unda sonoră suferă refracţii şi devieri care nu pot fi
controlate (şi pot afecta măduva), deci se evită aplicarea la nivelul coloanei vertebrale.Se
aplică doar la nivelul musculaturii paravertebrale.
 In aplicaţiile neuroreflexe sunt necesare cunoştinţe despre zonele reflexogene şi despre
traiectul nervilor periferici.
 4. forma de ultrasunet.

 Când urmărim efectul termic utilizăm regimul continuu. Regimul

discontinuu dă posibilitatea de refacere a ţesuturilor iradiate, se evită

efectul tremic şi se amplifică efectul analgetic şi decontracturant. Se

recomandă frecvenţe cuprinse între 50-100 Hz.

 5. dozarea

 Intensitatea energiei este exprimată în W/ cm2 de suprafaţă a capului

traductorului
Concluzii şi particularităţi ale tehnicii de aplicare
• Patul sau scaunul să fie din lemn.  Alte reguli:- procedura să nu fie urmată
imediat de altă procedură.
• Pacientul se aşează în postură antialgică
 - nu se asociază cu masaj în aceeaşi
• Aparatul să fie izolat de alte aparate. jumătate de zi,
• În încăpere să fie o temperatură de confort  - este contraindicată aplicarea
termic. concomitentă cu roentgenoterapia pe aceeaşi
• Organismul să fie într-o stare de echilibru regiune.
termic general.  - apariţia durerii este un semnal de alarmă şi
• Se examinează tegumentul de tratat, care necesită scăderea imediată a intensităţii.
trebuie să fie integru, fără leziuni; se porneşte
aparatul, se fixează durata, intensitatea, se alege
traductorul şi se începe tratamentul.
• precaţiile locale normale sunt reprezentate de
hiperemie şi de senzaţia de căldură.
• Durata tratamentului pe o zonă este de 2-5
min; dacă se tratează mai multe zone, durata este
de 6-10 min.; nu se depăşeşte 10-15 min.
• Ritmul: zilnic sau la 2 zile.
Aceasta depinde de:- metoda de manevrare a traductorului, circular sau longitudinal
- natura şi stadiul afecţiunii de tratat,
- vârsta şi starea generală a pacienţilor.

Se cunosc doze:

1. mici-0,05-0,4 W/cm2

2. medii – 0,5-0,8 W/cm2

3. mari -0,9-1,2 W/ cm2

În terpie se utilizează frecvent dozele medii.

În general o şedinţă are o durată de 2-5-10 minute.

Ritmul de execuţie al ultrasunetului este zilnic sau la două zile.

Numărul de şedinţe recomandat este în funcţie de afecţiune (6-15 şedinţe).

Intervalul dintre seriile de şedinţe este de 4-6 săpămâni

Formula de aplicare: US umar drept 0.6 W/cm2 6 min, 10 sedinte.

Indicaţii:
reumatism degenerativ,
reumatism inflamator cronic,
reumatism abarticular,
patologie posttraumatică
cicatrici cheloide,
afecţiuni neurologice,
afecţiuni ginecologice
Contraindicaţii speciale:
- Ultrasunetul NU se aplică pe :
Creier , Măduvă, Ficat, Splină,
Uter gravid,
Glande sexuale, Plămân, Cord,
Marile vase,
Zonele de creştere osoasă
Contraindicaţii generale:
• Stări febrile
• Neoplasme
• TBC
• Fenomene inflamatorii acute de orice
natură
• Stări cu insuficienţă de organ ( cord,
rinici, ficat)
• Tulburări de ritm cardiac
• Suferinţe venoase profunde sau
superficiale
• Calcifieri ale pereţilor arteriali
• Tulburări de coagulare, fragilitate
capilară
• Modificări locale ale tegumentului
• Stări generale alterate, caşexii
 Kinetoterapia
CONF.DR. NISTOR-CSEPPENTO CARMEN
 Kinetoterapia
• are rol profilactic, terapeutic și recuperator, obiectivele sale generale fiind:
• - Relaxarea
• - Corectarea posturii
• - Creșterea mobilității articulare
• - Creșterea forței musculare
• - Creșterea rezistenței musculare
• - Antrenarea la efort
• - Coordonarea, controlul echilibrului
• - Reeducarea respiratorie
• - Reeducarea sensibilității.
• Studiile din ultimii ani arată că deviațiile posturale sunt rezultatul
disfuncțiilor ATM netratate, al malocluziilor sau al diferitelor poziții
patologice mandibulare.
• O schimbare a poziției mandibulei care duce la schimbări proprioceptive și
periodontale poate afecta centrul de echilibru al picioarelor și stabilitatea în
mers.
• Acest lucru a fost dovedit prin anestezia unilaterală a nervului trigemen,
care provoacă un transfer al greutății corporale pe piciorul de pe partea
contralaterală, determinând contractură musculară pe partea homolaterală.
O poziție simetrică a mandibulei are ca rezultat o contracție simetrică a
mușchiului sternocleidomastoidian (SCM) și reducerea balansului corpului.
• Există o relatie între disfuncțiile ATM și funcția oculomotorie.
• A fost sugerată o prevalență mult mai mare a defectelor de convergență oculară
la adulții cu afectare ATM, care prezintă o limitare a deschiderii gurii, durere
miofascială și durere în zona umărului gâtului, precum și la copiii cu latero-deviere
mandibulară.
• O deviere posturală poate afecta poziția mandibulei, numeroase studii arătând
corelațiile între postură și morfologia craniofacială:
• - deviere posturală anterioară în malocluzii de clasa a II-a;
• - deviere posturală posterioară în malocluzii de clasa a III-a;
• - pacienții cu structură craniofacială distală și verticală prezintă lordoză lombară și
unghi pelvic accentuat;
• - pacienții cu scolioză idiopatică prezintă o incidență ridicată de malocluzii (clasa a
II-a, ocluzie inversă laterală, linia interincisivă inferioară deviată, asimetrii faciale)
[Fizioterapia, Aplicatii in Medicina Dentara
 Tulburarile de statica vertebrala

• În cazul pacienților cu disfuncții ATM care prezintă o poziție anterioară

accentuată a capului, aceasta este asociată cu scurtarea mușchilor cervicali
extensori (suboccipital, semispinal, splenius și trapez superior) și a
mușchiului SCM.
• În deplasările anterioare ale capului, scade câmpul vizual și, în încercarea de
a-l mări, se accentuează lordoza cervicală.
• Poziția anterioară influențează poziția centrului de greutate, confirmând
legătura între disfuncții ATM și postură.
• În același fel, devierile posturale în zona cervicală provoacă disfuncții ATM,
modificând poziția capului și, în consecință, poziția mandibulei [105].
• Corectarea problemelor de postură, asociate cu disfuncția articulației
temporo-mandibulare se corecteaza prin kinetoterapie.

• Pacienții cu probleme ATM post-traumatice sau cu disfuncție recentă, care

sunt în mare măsură legate de postură, vor progresa, în general, rapid.
Odată ce aceste disfuncții mecanice sunt corectate, accentul cade pe
educația privind menținerea unei posturi sănătoase.
 Programul de exerciții 6X6 – propus de
Mariano Rocabado

• Exercitii libere pentru cresterea aliniamentului corpului

• Mentinerea posturii corecte
• Restabilirea echilibrului muscular, cu mentinerea acestuia
• Cresterea mobilitatii articulare
• fiecare activitate 6x / sesiune și 6x / zi.
 Exercițiile constau în:
1. „Cloncănit” de limbă – x 6 repetări
• în acest exercițiu, pacientul poziționează limba pe palatul dur în poziția
corectă de repaus, pentru a favoriza o respirație nazală și diafragmatică
adecvată.
• După ce a practicat exercițiul, pacientul va menține poziția corectă a limbii și
maxilarului și în activitatea de zi cu zi:
• - limba rămâne în poziția normală de repaus, ținând o treime a limbii pe
palat, în spatele dinților frontali
• - respirație diafragmatică pe nas, în timp ce limba este în poziție de repaus
• x 6 respirații
2. Rotația ATM controlată la deschidere x 6 repetări

• Pacienții sunt instruiți să mențină limba pe palatul dur în timp ce deschid și

• închid cavitatea orală. Această poziție limitează deschiderea numai la mișcarea
• de rotație și previne avansarea excesivă a mandibulei.
• Această amplitudine a mișcării trebuie să fie utilizată și în timpul masticației pentru
controlul hipermobilității.
• 3. Stabilizarea mandibulei – are scopul de a promova poziționarea
• normală a mandibulei în timp ce se menține o postură adecvată. Pacienții aplică
• rezistență la mișcările de deschidere, închidere și lateralitate plecând de la
• poziția de repaus, menținere 6 secunde
 4.Flexia cervicală superioară
5. Extensia axială a coloanei vertebrale cervicale
6. Retragerea umerilor

• – Pacientul efectuează flexia cervicală superioară cu scopul de a elibera tensiunea

neurovasculară de la nivelul coloanei vertebrale superioare prin distanțarea osului
occipital de atlas. Flexia capului x 15 grade înainte și înapoi 6 repetări.
• – Pacienții efectuează mișcări cervicale de retragere, efectuând în același timp
flexia cervicală superioară și extensia cervicală inferioară. Scopul este de a corecta
poziția anterioară a capului și relația dintre cap, gât și mandibulă. Apropierea
bărbiei de piept se menține 6secunde.
• – Pacienții efectuează o mișcare spre posterior și inferior a scapulei, în raport cu
cutia toracica – menținere 6 secunde. Scopul este de a corecta postura treimii
superioare.
 Mobilizarea ATM

• 1. Deschiderea funcțională – pacientul efectuează mișcări de deschidere cu

rotație condiliană (fără translație).
• Se efectuează palparea externă a capului condilului cu indexul, cu
menținerea limbii pe palat.
• Mișcările se efectuează în fața oglinzii pentru a ajuta la limitarea
amplitudinii mișcării. Această deschidere controlată facilitează mobilitatea
articulațiilor, refacerea ligamentelor, relaxarea mușchilor pterigoizi și
controlul neuromuscular al articulațiilor hipermobile.
 2. Controlul amplitudinii deschiderii gurii în
mișcarea de lateralitate

• Din poziția de repaus a mandibulei, pacientul efectuează mișcarea de

lateralitate până la poziția de cap la cap.
• Exercițiul se poate efectua în fața oglinzii, palpându-se capul condilului cu
un deget și caninul superior cu alt deget pentru limitarea mișcărilor.
• Aceste mișcări provoacă o distanțare în capsula articulară, care poate ajuta
la mărirea amplitudinii deschiderii gurii, îmbunătățirea mobilității și
circulației intraarticulare și controlul spasmului muscular.
• 3. Mișcarea de lateralitate cu deschidere funcțională. Din poziția de
• repaus a mandibulei, pacientul efectuează mișcarea de lateralitate controlată,
• urmată de deschidere controlată. Mișcarea poate fi monitorizată cu auto-palpare
• și poziționarea în fața oglinzii. Această mișcare provoacă o distanțare în capsula
• articulară.
• 4. Mișcarea de protruzie controlată. Din poziția de repaus a mandibulei,
• pacientul realizează mișcarea de protruzie controlată, urmată de întoarcerea la
• poziția inițială. Controlul în fața oglinzii ajută pacientul să efectueze mișcarea
• pe linia mediană și cu un bun control neuromuscular.
• 5. Deschidere manuală. Din poziția de repaus a mandibulei, pacientul
• efectuează mișcarea de deschidere cu ajutorul policelui și indexului, aplicând o
• presiune ușoară pe marginile incizale ale dinților superiori și inferiori.
 6. Distanțarea manuală

• . Din poziția de șezut, pacientul rotește capul ușor

• spre partea opusă a articulației implicate. Se palpează capul condilului cu
• indexul de la mâna de pe partea afectată, iar degetele de la mâna de pe
partea
• neafectată sunt plasate pe mandibulă. Distanțarea este asigurată de
deviația
• activă a încheieturii, spre interior.
 D. Exerciții pentru stabilitatea ATM
• 1. Contracții izometrice.
• Din poziția de repaus a mandibulei, pacientul deschide cavitatea orală și
stabilizează mandibula cu degetele plasate bilateral, pe baza mandibulei și
indexul între dinții superiori și inferiori.

• Se aplică o ușoara rezistență (submaximală) în mișcările de lateralitate,

protruzie, retruzie, deschidere și închidere.
2. Contracțiile izometrice ale mușchilor supra și
infrahioidieni.

• Din poziția de repaus a mandibulei, pacientul avansează capul aproximativ

15 grade.
• O mână palpează osul hioid (anterior de vertebra C2-C3), în timp ce cealaltă,
cu 1-2 degete, opune rezistență flexiei cervicale superioare.
• Osul hyoid va împinge ușor degetele înainte în momentul în care contracția
musculară are loc.
 3. Flexia cervicală izometrică.
4. Mișcarea de lateralitate cu rezistență.

• Din poziția de șezut, pacientul sprijină fruntea pe braț, care este așezat pe masă. În
această poziție, pacientul avansează capul 15 grade, menținând mandibula în
poziția de repaus.
• Din poziția de repaus a mandibulei, pacientul efectuează mișcarea de lateralitate
spre partea opusă articulației implicate până la poziția de cap la cap a caninilor.
După realizarea unei minime inocluzii, pacientul opune rezistență părții
contralaterale cu 1-2 degete. Acest lucru ajută la stabilizarea discului articular pe
capul condilului, prin consolidarea atașamentelor ligamentului lateral.
 Termoterapia în tratamentul sindromului
algodisfuncțional stomatognat.
• Termoterapia este indicată în prima etapă de tratament a sindromului algodisfuncțional
stomatognat pentru combaterea spasmelor musculare și reducerea simptomatologiei
dureroase.

• Scopul acestei terapii este de a face posibilă inițierea mișcărilor de deschidere și, respectiv,
închidere a gurii

• a) Analgezia prin refrigerare urmărește combaterea durerilor acute asociate spasmelor

musculare. Cel mai frecvent utilizat mijloc de analgezie prin refrigerare este clorura de etil
(kelenul). Aplicarea se realizează prin mișcări de du-te-vino cu spray-ul la o distanță de 50 cm
de suprafața tegumentară a zonei
• În timpul aplicării se protejează ochiul și urechea.
• Aplicația provoacă o răcire a țesuturilor musculare superficiale, inducând
relaxarea musculară și, astfel, calmarea durerii.
• Odată obținută calmarea durerii prin această aplicație, pacientul incepe
mobilizarea gurii.
• Mișcarea se va realiza treptat, deschiderea forțată ducând la apariția
spasmului pe fibra musculară.
• Durata ședinței este de 5 minute.
b) Compresele calde umede urmăresc tot combaterea durerilor musculare. Se
utilizează, pentru această aplicație, un prosop înmuiat în apă fierbinte, care se
aplică la nivelul zonei dolorigene. Compresa rămâne în contact cu pielea până
pierde toată căldura. Această formă de aplicație are penetrabilitate mai mare,
dar macerează țesuturile .

• c) Căldura uscată. În cadrul acestei aplicații se utilizează punga cu sare

încălzită, sarea înmagazinează căldura și o păstrează mai mult decât căldura
umedă.
 Dezavantajele termoterapiei în sindromul
algodisfuncțional stomatognat:

• - Se poate utiliza exclusiv la indivizii slabi

• - Este indicată doar pentru mușchii situați imediat subtegumentar
• - Au o penetrabilitate redusă.
 Terapia cu agenți fizici în tratamentul sindromului
algodisfuncțional stomatognat.
• - Electroterapia: (stimularea electrogalvanică = SEG; stimularea electrică
transcutanată = TENS; stimularea cu electrovoltaj)
• SEG are efect de reducere a intensității durerii musculare, mușchiul putând să își
reia activitatea. Această procedură grăbește vindecarea.
• TENS, în această aplicație, folosește un voltaj scăzut și un amperaj scăzut de curent
bifazic de diferite frecvențe. Această procedură este recomandată pentru
contrastimularea senzitivă, ceea ce reduce simptomatologia dureroasă.
• Atât SEG cât și TENS diminuează hiperactivitatea și durerea musculară, făcând
posibilă efectuarea exercițiilor de reeducare musculară.
• - Ultrasunetul încălzește țesuturile până la o adâncime de 5 cm. Această procedură
se folosește și pentru transportul medicamentului în țesuturi prin ionoforeză.
• - Acupunctura are un dublu mecanism de acțiune: umoral și neural.
• Mecanismul umoral se bazează pe substanțele endogene (endorfine)
eliberate prin acupunctură, acestea inducând analgesia.
• Mecanismul neural este un mecanism inhibitor descendent.
Electroacupunctura este o combinație între acupunctura clasică și
stimularea electrică, astfel putându-se obține anestezii pentru efectuarea de
intervenții chirurgicale.
 - Terapia de biostimulare laser în tratamentul
sindromului algodisfuncțional

• se utilizează frecvent prin aplicație la nivelul musculaturii ridicătoare a

mandibulei și la nivelul zonei de proiecție tegumentară a capului condilului.
Lumina laser direcționează energie luminoasă biostimulatoare asupra
celulelor organismului pe care acestea o transformă, apoi, în energie
chimică, utilizată în procesele de vindecare și în combaterea durerii.

• Studiile de laborator au arătat ca iradierea stimulează sinteza de colagen,

sinteza de ADN și îmbunătățește funcția țesutului nervos afectat.